Asa e, fratele N.Priceputu a mers drept la tinta si a exprimat-o magistral.

Nu te confund. Tu ai facut o afirmatie iar eu am cerut lamuriri suplimentare. E normal,nu?

Sper sa citeasca si domnul mai sus citat!

Copiii ii mostenesc pe parinti indiferent de circumstante si legaturi intre ei. Din punctul acesta de vedere (al mostenirilor) nu e nicio diferenta intre casatorie si concubinaj. Ori nu putem sa punem semnul "egal" intre ele. Deci ce ai spus mai sus nu e nicidecum un argument.


Intr-adevar,frumos raspuns,si va multumesc enorm. Stiu si constientizez ceea ce spuneti,insa nu e asa de simplu in practica. Doar n-o sa raman burlac cu anii,trebuie sa-mi aleg si eu o fata pana la urma. Ma uit si la atatia care nu-s bisericosi si formeaza cupluri ok,devin familii reusite etc. Deci nu stiu,e destul de complexa problema...

Mai tânărul meu coleg de forum, tu ai afirmat că nu este recunoscut civil concubinajul. Eu ţi-am spus că e, si ţi-am indicat termenul folosit.
Mai departe nu ştiu ce vrei de la mine.

Este un simplu termen,sinonim cu concubinajul. Asa si amicitia e recunoscuta,sa curvia,si tot desfraul din lume sunt CUNOSCUTE,insa nu produc niciun efect juridic! Asta incercam sa iti explic. Pana si logodna e consemnata in Codul Civil,dar de uniune consensuala nu am citit nimic. Lamureste-ma tu asadar.

Nu-ţi merge google?

N-am nevoie de Google,am Codul Civil in fata. La ce articol sa dau? Hai,ca doar tie iti merge Google. Uita-te si zi-mi unde sa-l deschid.

Draga Raoul, trebuie sa te gandesti care dintre ele va fi o buna mama pentru copiii tai. Pentru ca tu vei forma o familie in care nu veti fi doar voi doi in ecuatie. Sa stii ca o femeie - si iti spun din proprie experienta, macar ca sunt nemaritata - se bucura mai mult atunci cand un barbat o vede ca potentiala mama a copiilor lui decat atunci cand ii sunt pretuite calitatile fizice si morale.

Eu as zice sa mai astepti "in curatie", decat sa faci un pas gresit, casatorindu-te cu cine nu trebuie si apoi sa suferiti ponoasele si voi si copiii.

Nu cred că e greu de pus în practică, mai ales că te ştiu sincer preocupat de viaţa în Hristos. Sigur, până să ajungem şi noi să spunem „nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine”, cred că e cale lungă. Dar măcar să dorim asta, căci nu vom rămâne fără răspuns. Vom începe să vedem lumea, oamenii, într-o altă lumină, care-i va îmbogăţi pe ei şi pe noi deopotrivă. Atunci nu-ţi vei mai face griji că timpul trece, ci vei avea răbdare, fiind pregătit să primeşti ceea ce Dumnezeu îţi va scoate (sau nu) în cale. Vei avea, în orice caz, ochi care să vadă, iar atunci când vei întâlni fata potrivită, vei şti că e pentru tine.

În orice caz, nu e bine să alegi cu inima îndoită. Mai bine aştepţi.

1 Petru 1:
15. Ci, dupa cum Cel ce v-a chemat este sfant, fiti si voi sfinti in toata purtarea voastra.
16. Caci este scris: "Fiti sfinti, caci Eu sunt sfant".

Da,da,da,desigur...
Inafara de casatorie si concubinaj care ar mai fi"circumstantele si legaturile"dintre copiii si parinti?
Daca copilul se naste dintr-o relatie de concubinaj si nu poarta numele tatalui,posibil ca familia tatalului sa nu-l priveasca ca si mostenitor,desi prin lege este(chiar daca nu poarta numele tatalui).Iar daca nu este reconuscut de familie si de tata,prin proces+martori+test de paternitate se poate demonstra.
Asta voiam sa subliniez.

Desi vrei sa demonstrezi ca relatiile de concubinaj nu au nici o acoperire juridica,trebuie sa stii ca exista unele drepturi pt a se evita situatiile de escrocare,de pierdere materiala precum si a se implementa drepturile copilului.

La fel ,sunt legi si drepturi si pentru"logodnici",dar nu doresc sa te bag in ceata acum...

Să înțelegem că d-ta ești sfânt, așa cum scrie la Scriptură. Păi să ne spui și nouă cum e să fi sfânt în viață și cum se manifestă sfințenia în mod concret, în cazul tău?

Si cum ati reusit?
Poate deschideti un topic nou pe aceasta tema"Cum am reusit sa fiu Sfant!"
Va asigur ca ne-ar fi de un real folos!

nu, nu trebuie sa intelegeti asta.

eu am expus cerinta Domnului pentru fiecare dintre noi, asta cere Domnul, prin urmare expresii de genul "ei, hai, ca n-om fi noi chiar sfinti", sunt nepotrivite, nefiind in spirit crestin.

Frumos ca va puneti aceasta problema,a casatoriei, in acest mod, fiind totusi destul de tanar. Sa va ajute Dumnezeu!

Domnule, adevărații sfinți se feresc ca de foc să creadă sau să spună că au dobândit sfințenia. În Scara lui Ioan Sinaitul sunt arătate primejdiile care-i pândesc pe cei îmbunătățiți, dintre care cea mai perfidă este slava deșartă, sau automulțumirea de propria performanță spirituală.

Un lucru uimitor este faptul că sfinții veritabili îi vedeau pe ceilalți mai desăvârșiți ca ei, fără ipocrizia conformismului la tema obligatorie a smereniei. De unde putem trage concluzia că sfințenia există numai în măsura în care persoana și-o integrează în natura proprie, ca o caracteristică naturală a ființei, deci nu e un scop în sine, nici rezultatul unui comportament programat special pentru dobândirea ei.

Frunzarind topicul de fata ramai cu impresia ca baiatul/ barbatul neinsurat n-are nici o suferinta. ;) oricum, nu una majora, si in nici un caz legata de vreo fata! Ce mai viata, fetelor, sa luati exemplu!

Care barbat neinsurat?Toti care frecventeaza si sustin acest topic sunt chiar insurati,minus Raoul si Theodor.
Deci...

Don't jump to conclusions
 

Ha, ha, asta-i buna!

PS: parca nici Stefan Florin nu e, desi ai fi jurat..

E drept ca asta iti va lua cel putin 150 ani si ca intre timp vei face macar o alegere catastrofala, sau ca te vei preface ani la rand ca esti barbat, fiind de fapt un baietel timid si complexat, dar te asigur, Raoul, ca merita incercarea!

Multumesc. Si Dumnezeu sa ne ajute pe toti! Totusi,de ce nu vorbiti cu mine la "pertu"? Deduc ca sunteti (macar cu putin) mai in varsta,asa ca nu e cazul de a folosi pronume de politete. Am 22 de ani,totusi... :1:


Da mai sora draga,inteleg ce spui,crede-ma ca toate aspectele le constientizez si eu,slava Domnului. Insa e greu de facut o alegere,crezi ca e simplu sa-mi iau o sotie cu inima indoita,doar consolandu-ma cu gandul ca va fi o mama buna? Una e teoria si alta e practica. Ce sa facem,suntem sensibili se pare,si atata timp cat gasesc "defecte" peste care nu ma simt dispus sa trec,sau sa-mi fie greu sa le accept/ignor,nu m-as risca sa fac pasul. Stiu,chiar si atunci cand sunt "sigur" as putea sa ma insel,nu contesc. Dar totusi,mai astept,nu stiu...

Am subliniat ultimul rand,este un aspect dupa care m-am ghidat si eu. Stiu,e posibil sa gresesc,sa cad in inselare poate,insa nu ma risc sa-mi aleg o fata buna cu inima indoita,as simti ca imi bat joc de ea facand asta,ca nu sunt sincer,si m-as simti vinovat sa nu-i pot impartasi sentimentele.

Acum nu stiu cat de ravnitor sunt frate. Eu ma straduiesc,vreau mereu sa ma tot indrept,insa e greu,lupta nu e deloc usoara. Ca orice crestin,nadajduiesc in mila lui Dumnezeu si nu in dreptatea mea,caci stiu ca sunt pacatos :( Stiu ca si de multe ori am facut alegeri gresite in ceea ce priveste fetele,mi-e teama sa nu platesc,sa nu suport consecintele... De aceea ma framanta foarte mult aspectul ca sunt un pacatos si ca L-am suparat de atatea si atatea ori pe Dumnezeu,ma doare ca nu pot discerne intotdeauna binele de rau,ca sunt atat de slab in credinta,ca nu tratez totul mereu 100% duhovniceste etc. Sper doar ca Bunul Dumnezeu sa aiba mila de mine,sunt doar un tanar ce am nevoie de ajutorul Lui :(

Mii de multumiri pentru incurajari frate! Dumnezeu sa te rasplateasca! (sper sa nu fiu "acuzat" ca iti vorbesc nerespectuos,la pertu,pe topicul cel proaspat deschis. Te respect si apreciez la fel de mult indiferent de modul in care ma exprim).

Pai asta spuneam si eu,ca un copil oricum are vocatie concreta,indiferent in ce cadru a fost conceput! Asta insa nu demonstreaza nicio recunoastere a concubinajului si nu confera nicio "facilitate" acestei legaturi.

Baga-ma in ceata,chiar insist. Provoc cu insistenta orice discutie pe tema succesiunilor si a acestor relatii conjugale!
Logodna chiar am spus ca e recunoscuta,asa ca nu e nimic nou din ce-mi zici.

Foarte clar si lamuritor este raspunsul lui Mihailc. Personal mi-am dorit mult sa am un sot credincios si pentru asta o perioada insemnata de timp, am preferat sa astept. Intr-o discutie cu un amic, acesta mi-a spus ca ceea ce-mi doresc nu se regaseste in realitate, iar eu i-am spus sincer ca prefer sa nu ma casatoresc. Dupa ani buni de asteptare, am ajuns ca traiesc aceasta vorba: “Dumnezeu iti da ce iti doresti”. Nu fac parte din cei cu mare experinta de viata (nu vreau sa fac pe sfatuitoarea), insa iti scriu din suflet, cu dorinta sincera sa faci alegerea buna.

Am cunoscut fete credincioase, impodobite cu multe calitati: frumoase, calde, profunde, modeste, gospodine, care s-au pastrat fecioare pana la casatorie etc. Bineinteles ca trebuie sa te casatoresti cu fata pe care o iubesti, dar este important sa fie cu frica de Dumnezeu, de aici pleaca totul. Daca este credincioasa isi intelege altfel rolul de mama, de sotie, se raporteaza altfel la nasterea de prunci (un aspect f. important in viata de familie). O fata credincioasa doar teoretic (cu toate calitatile pe care le are), va avea o alta viziune asupra vietii si in special asupra casniciei.

Cred ca femeia sufera mai mult din aceasta situatie, deoarece instinctual matern, iubirea, caldura si toate celelalte calitati pe care le are, doreste sa le impartaseasca, sa le daruiasca.

sunt multi baieti si multe fete singure....se poate trai si asa....atata timp cat exista Dumnezeu....se poate trai si asa..El ne lasa sa decidem....oricum nu sunt conditii prielnice...intemeierii de familii....asta e tendinta mi se pare...si poate e mai comod asa....without obligations...sunt si oameni mediocri in exprimare....cam asta e....ce suferinte..Dumnezeu ajuta tuturor....

Da' de ce nu combinam discutia asta cu cea despre "suferinta femeii nemaritate"? Poate asa iese ceva.

mi-a placut asta. Foarte tare!

conform Scripturilor, eu pot sa va numesc "sfant" pe dumneavoastra deoarece din mesajele pe care le-ati postat pe acest forum, se deduce ca traiti o viata pentru Domnul, fara a va murdari trupul prin diverse pacate nefiind in situatia unora care desi stiu foarte bine ce este pacat si ce nu, totusi inventeaza tot felul de formule "istete" de a iesi din culpa (cum a fost chestia aia cu trairea prin anticipatie a casatoriei !)

... păi dacă le-am combina, unde ar mai fi suferinţa?

Cred că n-ați înțeles totuși ideea principală a mesajului meu anterior. Nu era vorba de a ne flata public unii pe alții în mod exagerat, ci de a încerca să folosim cu mai multă atenție limbajul Scripturilor, doar după ce ne-am asigurat că avem habar măcar teoretic de realitățile la care se referă. Din păcate, agitația și suspicionita din jurul moravurilor altora se declanșează din cauza unor confuzii legate de înțelegerea distincției între natură și păcat sau sfințenie și moralitate, ca să nu mai spun de perceperea Tainelor Bisericii ca niște ceremoniale și degradarea lor la statutul de simple rituri de trecere ce jalonează etapele vieții unui om. Sigur că nici înțelegerea acestor lucruri nu constituie neapărat un avantaj și un motiv de balonare a sinelui, însă ajută la economisirea precaută a pretențiilor propriului subiectivism atunci când suntem tentați să-i judecăm pe alții.

foarte tare :)
poate se anuleaza suferintele ...

suferinta nu trebuie cautata ...

Multumesc inca o data pentru raspuns,o sa incerc sa tin seama de toate sfaturile primite aici.

In ceea ce ma priveste pe mine sa nu duceti discutia la extrem,ca nu sufar,nu sunt disperat. Doar ca imi pun anumite semne de intrebare,atata tot. Mi se pare norma (si folositor) sa fac asta,cel putin asa consider. Si odata ce s-a deschis acest subiect,am zis sa "profit" putin de aceasta oportunitate de a comunica pe mult sensibila tema ce se discuta.

Ca să mă fac mai bine înțeles, reproduc un fragment din Evagrie Ponticul din putem învăța multe.

”Om ești, să nu-ți treci marginea firii. Cunoaște-ți ce-i al tău și ce-i al firii tale...să nu asuprești pe cel smerit, că-i mai tare decât tine și, mergând mai aproape de pământ, nu cade rău, iar cel înalt de va cădea, se va sfărâma. Putred scaun este mândria, pentru că cel ce șade pe ea degrabă va cădea. Iar cel smerit totdeauna stă tare, și mândria nu-i clatină lui piciorul niciodată. Omul cel mândru este ca un copac fără rădăcini, nu suferă furtuna vânturilor. Gândul cel smerit cetate își zidește și cel ce locuiește în ea nesurpat este. Spuma de pe apă piere și pomenirea celui mândru nu rămâne după moarte. Cuvântul celui smerit este tărie sufletului, iar al celui mândru este plin de mânie. Rugăciunea celui smerit trece prin văzduhul demonilor și sosește la Dumnezeu, iar a celui mândru piere pe drum. Când ai ajuns chiar la vârful faptelor bune, nici atunci nu-ți este trebuință să te lauzi și să ocărăști de la înălțime. Cel ce cade jos de pe pământ degrabă se scoală, iar cel ce cade de sus capătă rană de moarte”

depinde. daca respectiva cetateana intelege ca tu o vezi ca masina lui de facut copii, adio relatie. Plus ca eu nu as putea sa iau orice fata de nevasta doar fiindca e o mama buna.
Acum imi aduc aminte de vorba lui tata cu privire la sotii: sa nu te sperii cand te scoli dimineata.

si eu ce sunt aici?

...cu scuzele de rigoare :)

Este un argument destul de bun,cel al mamei bune!
Asta daca urmaresti sa ai o casnicie linistita,lipsita de drame sau de partajul copiiilor,dar si sa va mantuiti.Stiu,suna plictisitor nu?
Mai bine una cu drame,cu adrenalina,cu" nimic nu ne este interzis" si apoi om vedea noi...

De fapt lista e mult mai lungă, dar sunt și alte nuanțe.

Da, da. E mai lungă cu nuanţe. :1:

nu o da in extreme. Zic doar ca lumea nu se casatoreste DOAR in functie de cat de bun parinte pare ca o sa fie respectivul. Ca asa ma casatoresc cu o ursoaica.

Argument bun, dar nu unic.

Cu felurite nuante si cu multe gri-uri...:)

Ursoaica, nu iepuroaica?! :)))

Hai, mai, Patrie si Credinta, era vorba despre educatia pe care o vor primii copiii tai, nu despre faptul in sine de a concepe... Ca parintii nu doar ii aduc pe lume, ci ii si formeaza. Vezi si tu ca sunt cati oameni debusolati, ca sa nu le zic mai rau, exista pe pamantul asta, tocmai din cauza ca nu au avut parinti care sa le insufle anumite valori. Unora le-a durut fix in pix de aspectul acesta cand s-au casatorit. Si stii ca asta e unul dintre aspectele centrale, fireste, nu singurul, al casatoriei crestine.

Si chiar nu inteleg de ce se face automat disocierea asta: frumoasa egal nedusa la biserica si cam proasta si, respectiv, credincioasa - urata. Eu cel putin cunosc multe fete frumusele, inteligente SI duse la biserica.