Aici e subforumul despre ale nunţii. De fumat e vorba în altă parte. Despre fumat nu a spus Apostolul, a spus...Suzana!

Anna, eu iti dau dreptate in ceea ce afirmi. Si asta pentru ca eu insami am trecut prin asa ceva copil fiind. Mama a incercat sa ascunda cat a putut, dar nu intotdeauna a reusit, iar eu sufeream enorm vazand-o pe mama cum sufera. Cred ca daca nu o avea pe bunica alaturi in acele momente, nu ar fi rezistat de una singura. Acum lucrurile s-au schimbat mult, intre timp mama a avut un cancer din care a scapat cu greu, si cred ca abia atunci tata si-a dat seama cat de mult tine la ea. Nu l-am judecat niciodata pe tata pentru asta (nu trebuie sa ne judecam parintii), si ma bucur ca nu am facut-o. Dar nici pe mama nu am invinovatit-o ca a ramas alaturi de el. O singura data a plecat la parintii ei, in urma unei aventuri de-a lui. Eu nu eram acasa in acea perioada cat a fost ea plecata, am aflat ulterior, insa am simtit un imens gol in mine la aflarea vestii. Sa fi fost egoism din partea mea? Nu stiu, daca egoism se numeste ca vrei ca familia sa nu se destrame, atunci da.
Imi iubesc parintii asa cum sunt ei, si ma rog pentru ei cat pot eu, incerc sa le alin batranetile (desi nu sunt inca foarte batrani). Printre multele calitati si defecte mostenite de la ei, am ramas si cu "asa da", "asa nu".

m-ati deprimat. si eu care speram sa veniti cu argumente pro :((

Imi pare rau... Observa insa, te rog, si partea plina a paharului: eu l-am iertat, mama insasi l-a iertat, iar ei duc acum o viata linistita din acest punct de vedere. Pentru mama casnicia a fost un razboi pe care l-a castigat. Cu ce pret? Pretul nu e niciodata prea mare (parerea mea) cand e vorba de a pastra Taina Casatoriei. Dumnezeu nu ne da mai mult decat putem duce.
Iar eu ma rog Bunului si Multmilostivului Iisus Hristos sa le indrepte pasii mai des spre biserica si spre implinirea poruncilor Lui, ca pana la sfarsitul vietii lor sa dobandeasca mila lui Dumnezeu si sa afle sfarsit crestinesc.

nici despre cocaina NU a spus Apostolul...asa ca poate fi consumata?!

iarta-ma dar paharul tau e gol.
stiu ca majoritatea femeilor iarta infidelitatile partenerilor , iar toti cei pe care ii cunosc au calcat stramb macar o data (ei nu ele). nu zic ca femeia e sfanta sau alte exagerari, dar in conditiile acestea ideea unei casnicii piere imediat. cu astfel de exemple...mai bine nu le dadeati :((

Cred ca Hristos a apreciat-o foarte mult pe mama ta! Minunat!

cred ca da, in viziunea catolica se poate consuma si marijuana si opium...

E o perspectiva crestina.
Cand ai sa intelegi crestinismul, ai sa intelegi si exemplul.

Sfintenia nu izbeste ochiul asa cum o face o tinuta de strada prin care femeia incearca sa iasa in evidenta in ochii altor barbati.

Este si asta o forma de infidelitate.

Si daca tot spui "nu zic ca femeia e sfanta" ... o femeie care nu e sfanta (sau nu aspira macar) ce pretentii poate sa aiba de la un barbat?

Ori merg impreuna spre sfintenie..ori fiecare cu pacatele lui.

Pro..ce?

Numai in doze moderate, care nu afecteaza grav si flagrant sanatatea, eroziunea lenta e oricum naturala, nu? :)

Totusi, cum a zis si M.D. asta e alt topic.

scoti din context ca de fiecare data, si faci prezumtii nefondate

Ca de exemplu?

Prin definitie nici barbatul si nici femeia nu sunt monogami.Ambele sexe trec prin ispite de acest gen,diferenta fiind mai curand de nuanta.Probabil ca barbatii au inselat mai des pentru ca pana acum putin timp statutul femeii in societate era cu totul altul,iar daca unui barbat ii mai erau trecute cu vederea escapadele amoroase,femeia isi atragea un stigmat,era supusa oprobiului public.Dar,daca societatea ar fi avut un alt gen de evolutie,ce anume ne-ar putea face sa fim siguri ca femeile nu ar fi inselat la fel de frecvent?
Eu am auzit si aud din ce in ce mai des de femei care,desi casatorite au amanti,sau necasatorite si merg in paralel pe cate doua sau chiar trei relatii simultan.
Cam asta se petrece cand fidelitatea este privita ca fiind o "povara",iar in relatii oamenii nu se implica decat la modul superficial.Este mai simplu pentru multi ca atunci cand lucrurile scartaie,sa isi completeze neajunsurile alergand in bratele altora,fara sa isi dea seama ca nu fac altceva decat sa se minta pe ei insisi.
Din punctul meu de vedere,infidelitatea in sine nu este problema,ci ea doar reflecta problemele care deja sunt existente in respectiva relatie,pentru ca intr-o legatura puternic consolidata,astfel de episoade isi fac loc foarte rar sau chiar deloc.Si din fericire,am si numeroase astfel de exemple,dovada ca se poate!
Insa, o legatura puternic consolidata nu inseamna o relatie in care sa curga laptele si mierea,in care nu exista incercari sau conflicte,pentru ca asa ceva nu exista decat in basme nu si in lumea reala,ci inseamna o uniune intre doi oameni care sunt dispusi sa lupte unul pentru celalalt,sa iasa din egoism,sa se accepte reciproc si cu multa flexibilitate,disponibilitate sufleteasca si intelepciune,sa depaseasca incercarile vietii.
Desigur,in teorie suna frumos,in practica lucrurile mult prea rar stau asa.Daca veti sta de vorba cu partenerii cuplurilor care sa spunem ca se afla intr-un conflict puternic,o sa vedeti ca in cam 90% din cazuri fiecare arunca vina pe seama celuilalt,fiind incapabil sa observe si la el o cauza pentru care relatia a luat-o la vale...
Toata lumea cauta sa il schimbe pe celalalt,insa cati veti vedea ca sunt dispusi sa se schimbe ei insisi?Din pacate,destul de putini...insa si acolo,daca doar unul incearca sa schimbe ceva,insa celalalt opune o rezistenta acerba acestei schimbari,refuzand sa se maturizeze,intr-un final si acea relatie va conduce catre ruptura,pentru ca primul pur si simplu va obosi sa traga singur la caruta.
Oricum,relatia de cuplu este una dintre cele care ne provoaca cel mai mult si care ne ajuta sa ne maturizam,pentru ca nu intamplator alegem o anumita tipologie de parteneri si trecem prin anumite etape,sunt lectiile noastre de viata pe care este nevoie sa le invatam in doi... :)

Si eu sper din tot sufletul!

Multumesc pentru incurajare.