Mă rog.
Pe mine personal nu prea mă interesează cine sau nu se mântuieşte, câtă vreme pentru mine e clar că în ceea ce mă priveşte, mântuirea e un obiectiv îndepărtat şi greu de atins.

Dar rămân la părearea că adevărul de credinţă trebuie mărturisit: mântuirea e ÎN Biserică. C-o mai fi şi pe la alţii, deja e altă mâncare de peşte care n-ar trebui să ducă la o atitudine gen culcat pe-o ureche.

Așa gândesc și eu. Biserica e mama noastră.
Și adevărul trebuie mărturisit. Nu mai am vreme să continui. Și cred că m-aș repeta, oricum.

Tocmai aici este problema, că ecumenismul, sau cel puţin un anumit ecumenism, este în esenţa lui un atentat la ortodoxia autentică, la creştinismul autentic. Cine este ecumenist, în sensul în care se înţelege în general fenomenul, ăla nu prea mai este ori nu prea mai rămâne ortodox; cu timpul ortodoxia lui se corupe sub influenţa "Zeului toleranţei". Azi tolerezi una, mâine tolerezi alta şi te poţi trezi poimâine că nu te va mai tolera pe tine Dumnezeu! Nu întâmplător a apărut la noi acea carte "Zeul toleranţei şi descreştinarea creştinismului"; acesta este sensul autentic al acelui tip de ecumenism: descreştinarea creştinismului. Din nefericire această carte este pur şi simplu trecută cu vederea la nivel public şi oficial, nu am auzit să se discute mai nimic din ea decât pe vreo câteva situri internet, în rest o tăcere aproape conspirativă. Iar acea carte chiar pune nişte probleme adevărate şi grele, dând exemplu de cum ar trebui să se manifeste profetic şi responsabil o Biserică ce se consideră pe sine ca Biserică, neîngropând adevărul sub tăcerea nedreptăţii.

Iar pe de altă parte, nu înţeleg cine i-ar reţine pe ortodocşi de la a fi ortodocşi adevăraţi. Cumva eu sau dumneata îi ţinem pe pravoslavnici aşa cu o legătură nevăzută să nu cumva să fie ortodocşi? Ţi se pare cumva că nişte postări pe un forum, pe care le citesc poate câţiva zeci de inşi (sau poate nici nu le citesc), ar fi de natură să împiedice milioane sau zeci de milioane de pravosvlavnici să fie cu adevărat pravoslavnici?

Ar putea să-i împiedice faptul că se consideră așezați bine într-o credință exprimată corect. Aderența formală la o mărturisire corectă teoretic și apartenența formală la Biserica adevărată (și unică) este considerată suficientă pentru mântuire de către mulți. Iar asta ne-a dus pe toți în prăpastia în care ne aflăm. Ne credem vii (pentru că a fi drept-credincios asta înseamnă), dar suntem morți.

uite aici un parinte care si traieste ortodoxia dar si marturiseste ortodoxia si este impotriva ereziilor ,a ecumenismului si masoneriei:

Despre indepartarea poporului de clerul ecumenist, in semn de protest. #
Marturisirea ca necesitate.
Cine nu marturiseste adera la al treilea tip de ateism, dupa cei care neaga existenta lui Dumnezeu si dupa eretici, cf. Sf Grigorie Palama.
Din scrierile teologilor contemporani renumiti (Staniloae, Andrutsos s.a.) trebuie retinut numai ceea ce este in acord cu Traditia. IPS Serafim de Pireu este o nadejde pentru ortodoxie si un exemplu pentru ceilalti episcopi. Necanonicitatea “icoanelor” Sfintei Treimi.[cea cu porumbelul]
Faptul ca Duhul Sfant sufla unde voieste nu inseamna ca se pot mantui ereticii. Rara impartasire este un obicei antipatristic si antitraditional, pe care l-au combatut Sfintii Colivazi. Traditionala in Biserica este deasa impartasire, fara spovedanie inainte de fiecare impartasire, dar cu deasa marturisire a gandurilor, catre duhovnic. Despre patrunderea clericalismului in ortodoxie, dinspre romano-catolicism. Masoneria si ecumenismul. Masoneria este sub anatema, clericii masoni trebuie caterisiti, iar mirenii masoni afurisiti. Revenirea lor la ortodoxie trebuie facuta prin spovedanie si mirungere.

Pr Theodoros Zisis- Manastirea Adamclisi (jud. Constanta), 30 mai 2013, partea 3 din 3

http://www.youtube.com/watch?feature...=5YtTLhpokNs#!

Eu am impresia că (din păcate) imensa masă a celor botezaţi nici măcar nu se crede a fi în vreun fel. Şi asta, evident, din lipsa catehizării minime.

Da, și e foarte dureroasă indiferența față de ei.

Am gasit si citatul: http://www.familiaortodoxa.ro/2011/0...marturisesc-i/
"Cu alte cuvinte, nici de-un înger al lui Dumnezeu nu se cuvine să asculte cineva, dacă acesta propovăduieşte o credinţă deformată. Dimpotrivă, credinciosul e dator să asculte cuvintele celui ce îi învaţă pe alţii adevărul, chiar şi când se întâmplă ca acesta să nu aibă o viaţă conformă cu cuvintele lui. Dacă învaţă drept, remarcă acelaşi Sfânt Părinte, nu lua aminte la viaţa lui, ci la cuvintele lui.
Dogmele credinţei sunt absolut hotărâtoare pentru viaţa duhovnicească a credincioşilor. De aceea, când sunt mărturisite, dogmele îl sfinţesc pe omul care le mărturiseşte. Dogmele drepte cuvântate despre Dumnezeu sfinţesc sufletul, adică au un caracter sfinţitor, potrivit Sfântului Ioan Gură-de-Aur, iar Sfântul Maxim Mărturisitorul remarcă că orice om se sfinţeşte prin mărturisirea exactă a credinţei. "

Nimeni in ortodoxie nu spune ca ar conta doar invatatura. Cred ca am repetat asta de vreo 100 de ori. Dimpotriva, in ecumenism se propaga ideea ca dogmele nu sunt importante, ci trairea, ar rezulta ca cine spune de dogme nesocoteste trairea. Deci e o perceptie de acolo, nu din ortodoxie, in niciun articol ortodox n-o sa gasim asa ceva, ca nu conteaza si faptele.
Aceeasi problema, nimeni in ortodoxie nu o sa spuna ca nu conteaza faptele, doar in protestantism. In schimb, in ecumensim se propaga ideea ca nu conteaza credinta, doar faptele si trairea. Tu insusti spui ca asta crezi si tu. Umanismul ateu pune accent pe faptele bune, ortodoxia pe har, credinta si fapte. O fapta bune e o fapta buna, indiferent ca o face un ateu sau un ortodox. Dar, cum spune Sfantul Serafim de Sarov, o fapta buna fara credinta nu este mantuitoare, doar insotita de credinta. La fel si alte religii sau culte. Nu trebuie sa ma crezi pe mine, ci pe sfinti, nu pe pastori.
Intotdeauna au fost erezii in Biserica si intotdeauna au luptat sfintii si credinciosii impotriva lor. Nu e vorba de alarmare, e vorba de dragoste de oameni si de Dumnezeu, adica de adevar. Ortodocsii iubesc adevarul, pentru ca adevarul este de la Dumnezeu, de aceea unii spun adevarul si din dragoste. Si tu poti intelege asta si vei vedea lucrurile mai clar (nu ma refer doar la tine).

Este curios pentru mine cum se discută în jurul ecumenismului amestecîndu-se două lucruri care sunt de fapt distincte:
a) ecumenismul, ca fenomen cu specificul lui, teoretizat şi tâlcuit masiv de teologii ortodocşi, dintre care mulţi sunt bătrâni îmbunătăţiţi, aşadar oameni vrednici de crezare;
b) opiniile unor forumişti, care, deşi nici unul dintre ei nu a mărturisit că adoptă învăţătura ecumenistă, au fost considerate ecumeniste şi, implicit, au dus la considerarea acelora ca fiind ecumenişti în diverse grade.

Este un lucru curios şi care ar merita o analiză explicativă.

Mă limitez la o singură apreciere: după opinia mea, nici unul dintre cei care au fost consideraţi aici pe forum ca fiind ecumenişti şi iubirişti (şi dau ca exemplu pe laurastifter, pe N.Priceputu, pe Maris_, uneori pe Mihailc şi mă adaug şi pe mine la listă în virtutea deselor dispute cu antiecumeniştii înverşunaţi) nu au nici în clin nici în mânecă cu ecumenismul. Nu promovează învăţături greşite, nu atacă dogmele Bisericii, nu relativizează adevărul de credinţă, nu răstălmăcesc Crezul, nu interpretează în duh eretic Evanghelia, nu contestă autoritatea Părinţilor, nu minimalizează conţinutul şi valoarea slujbelor, nu strâmbă învăţătura Bisericii privind Sfintele Taine etc. Atunci de unde conflictul de idei şi acuza de ecumenism?

Cred că răspunsul vine din tipul de discurs, mai întâi precum şi din concepţia asupra raportului dintre intelect şi sentiment în interiorul conceptului de credinţă.

Credinţa nu este doar un corpus de declaraţii retorice, nu este o sumă de afirmaţii considerate adevărate, nu este un text rece într-o inimă de piatră şi nici un text înfierbântat de ura împotriva aproapelui.
Sentimentul cosubstanţial cu credinţa este iubirea, este compasiunea caldă, compătimitoare, participativă la suferinţa aproapelui, la suferinţa lumii, adică a omenescului întreg.
Credinciosul nu se vede dezbinat de oameni ci, dincolo de diferenţele dintre oameni în varii planuri, creştinul credincios se înţelege pe sine şi se simte frate, părtaş, la aceeaşi omenitate care vieţuieşte pretutindeni.
Credinciosul pune accent pe comuniune iar nu pe comunitate. Comunitatea aduce iz de dezbinare (faţă de alte comunităţi), comuniunea cheamă şi menţine unirea, către Adevăr.
Poţi spune că Dumnezeu este Făcătorul lumii dar să o spui scrîşnind din dinţi, pe ton de ură şi revoltă. Poţi striga în pieţe că Pavel şi ceilalţi sunt robii lui Dumnezeu care cheamă pe oameni la mântuire dar să o faci ca femeia care avea duh pitonesc şi pe care Pavel o ceartă. Poţi spune orice adevăr, că nu te doare gura sau tastatura, dar să minţi în Hristos. Poţi declama la nesfârşit Evanghelia, o poţi rosti şi la TV, poţi spune şi face multe, dar inima ta să nu fie în Duhul Sfânt. Poţi minţi şi când spui-afirmi adevărul în formule corecte, dar credinţa ta să fie eretică. Întrucât credinţa şi adevărurile ei nu înseamnă fraze memorate şi reproduse, nici replici date cu scopul de a ruşina pe semenul care, poate, a folosit un cuvânt sau altul mai puţin potrivit. Ori a greşit de-a binelea, undeva.

Credinţa e un sistem omogen de gânduri, sentimente, vorbe, acţiuni care sunt înrîurite de Duhul Sfânt, Cel plin de Iubirea lui Hristos Cel răstignit şi înviat şi Care S-a înălţat la Ceruri şi şade la dreapta Tatălui etc.

Orice ruptură, orice scăpare din UNITATEA componentelor credinţei duce la minciună, la contraperformanţă, la rătăcirea de pe Cale şi la pierderea Vieţii şi Adevărului.

Adevăratul Hristos nu se trăieşte şi nu se predică cu resentimente faţă de cel rătăcit. Creştinismul, spune Paisie Aghioritul nu viază când e practicat cu sârmă ghimpată.

Aici în disputele acestea nu e vorba de fapt despre ecumenism, întrucât nimeni nu este ecumenist declarat sau dovedit, aşa încât să lupte cu vreun antiecumenist sadea,
ci e vorba despre oameni care au moduri de înţelegere şi de trăire foarte diferite, pe alocuri, în ceea ce priveşte viaţa de credinţă.
Adevărul de credinţă nu se răspândeşte cu bazuka şi cu knutul, ci cu duhul umilit, cu inima înfrântă şi smerită înaintea lui Dumnezeu şi a semenilor. Cu pace. Omul care şi-a însuşit practica rugăciunii şi se ţine la rugăciunea de toată vremea vorbeşte în duh apropiat de Hristos, trăieşte în pace şi dă pacea lui de la Cel Care ne dăruieşte Pacea Lui.

Cei suferinzi, cei nefericiţi, să-şi amintească un lucru verificat în Biserică: să închinăm toate necazurile noastre lui Dumnezeu, să le primim cu recunoştinţă şi să le folosim ca prilejuri pentru a ne înmuia şi înnobila inima. Cel care, suferind fiind, se lasă învins de suferinţă şi cârteşte, nu numai că pierde şansa de a se întări duhovniceşte dar păcătuieşte fiind răutăcios şi duşmănos cu aproapele. Chiar când ţine predici antiecumeniste, corecte în declaraţie dar eretice în duhul/atitudinea duşmănoasă şi extrem de intransigentă cu care le spune.
Să învăţăm să suferim în duhul iubirii jertfelnice, iar nu în cel al iubirii de sine şi al dispreţuirii aproapelui. Dacă este vreunul ecumnist pe aici, cred că e suficient cât i-am arătat în ce constă greşeala, întrucât sunt postate multe materiale lămuritoare. Antiecumenism e dat o sumedenie de citate şi a oferit mulţime de linkuri. De texte, aşadar, nu ducem lipsă. Ne mai rămâne doar să învăţăm să le şi folosim, să le probăm prin vorbele noastre către aproapele, justeţea.
Să ne smerim mintea şi vorba, de voim să fim antiecumenişti. Ecumenismul înfloreşte tocmai acolo unde găseşte intoleranţă şi mândrie, bine camuflate, ca un mormânt plin de putreziciune şi pe deasupra ornat epitafuri pompos antiecumeniste, izvorâte din duhul lui "Eu nu, ăla da!".

Nici un antiecumenism declarat nu va convinge pe nimeni, cu atât mai puţin pe Bunul Dumnezeu, că îşi merită numele de creştin (ortodox) dacă antiecumenistul cu pricina răspândeşte un duh al dezbinării, al intoleranţei, al urii.
Antiecumenismul se predică fiind. Fiind, iar nu vorbind acuzator. Fiind un mădular viu în Biserică. E suficient, cred.

P.S. Vă amintiţi eşecul obştii din filmul "După dealuri"? Îl explică preotul, tânguindu-se, la final în duba poliţiei: ar fi trebuit să fim smeriţi, zice...

Un argument des invocat în sprijinul intoleranţei faţă de oamenii din alte confesiuni este aşazisul radicalism ortodox.
Unii, găsind o scuză şi un scut protector pentru mânia lor şi pentru alte tare de caracter, au scornit accentul acesta mincinos care zice că Biserica promovează radicalismul. Înţelegînd, chipurile, prin aceasta că Biserica apără Adevărul (de parca ar avea nevoie Hristos să fie apărat de noi), că luptă pentru El şi alte bazaconii care inversează fără ruşine raportul dintre Dumnezeu şi om.
Ei bine, se confundă două cuvinte: radical şi radicalism.

A fi radical şi vertical şi drept: una la mână, prin Duhul lui Dumnezeu, prin Mare Mila Lui.
Radicalismul e alta, ca orice ism: o degenerare prin rigiditate, programatică; o căzătură ideologizată, o dictatură a urii, ca orice dictatură. O viclenie agresivă foarte. Evident, rătăcire de la Cale, din Cale.
Să ne ferim de duhul radicalismului, ascuţindu-ne simţurile detectării lui în propria lume lăuntrică şi în relaţii. Duhul radicalismului împiedică pe creştin să fie radical, drept în Hristos. Ce înseamnă a fi radical în Hristos? Toată Biserica o cântă, de la începuturi, în multe feluri. Printre altele, lucru de căpătâi, înseamnă ce spune psalmul 50, de exemplu.

Nimeni nu mai vrea să sufere pentru necazul lumii?
Toată lumea vrea să ţină lecţii şi predici?
Oare toţi suntem făcuţi să demascăm şi să alungăm?
Nimeni nu mai e dispus să poarte Crucea omenităţii lumii?

Atunci, la ce bun atâtea adevăruri?...

Pr Theodoros Zisis- Manastirea Adamclisi (jud. Constanta), 30 mai 2013, partea 1 din 3
http://www.youtube.com/watch?v=U545hOyKbIE
Pr Theodoros Zisis- Manastirea Adamclisi (jud. Constanta), 30 mai 2013, partea 2 din 3
http://www.youtube.com/watch?v=bJ7YqvlxiBQ
Pr Theodoros Zisis- Manastirea Adamclisi (jud. Constanta), 30 mai 2013, partea 3 din 3
http://www.youtube.com/watch?v=5YtTLhpokNs

-in primul rand este indiferenta de a fii informat,ignoranta poate,asta nu te face ecumenist ci indiferent fata de o problema grava la ora actuala in Biserica:ecumenismul satanic
-deci oamenii trebuie informati sii trebuie sa se informeze singuri despre erezia ecumenista
-de ex N.Priceputu zice ce tot trambitam atat pe aici (cand eu unul cel putin am dat citate din sfinti si duhovnici si am postat linkuri catre conferinte antiecumeniste tocmai ca oamenii sa se informeze) si mai a afirmat ca el s-ar ruga si cu eterodocsii daca ar fi credinciosi,cu fapte...

Canonul 10 al Sfintilor Apostoli – „Daca cineva s-ar ruga, chiar si in casa cu cel afurisit (scos din comuniune) acela sa se afuriseasca.’”

-si el zice ca nu conteaza rugaciunile in comun cu ereticii...l-am intrebat daca s-ar ruga cu protestantii-care nu cred in Maica Domnului,icoane,sfinti..-si nu a raspuns.

-părintele Theodoros Zisis, este unul dintre cei mai buni profesori, recunoscuţi la nivel internaţional, care excelează încă din tinereţe în domeniul Sfintei Scripturi şi al Literaturii Patristice, o personalitate proeminentă şi o prezenţă contemporană a Teologiei Patristice, un eminent autor al unei mulţimi de scrieri cu conţinut teologic şi duhovnicesc, un simbol al rezistenţei clerului şi poporului împotriva decadenţei morale şi a abaterilor de la credinţa ortodoxă, un preot păstrător al Tradiţiei, cu o foarte mare şi importantă slujre şi contribuţie în Biserica Ortodoxă, prin participarea sa ca reprezentant atât al Patriarhiei Ecumenice, cât şi al Bisericii Eladei la dialogurile teologice ale Bisericii Ortodoxe cu ereticii romano-catolici (papistaşi) şi protestanţi.

Zice părintele Theodoros Zisis in conferinta: Pr.Theodor Zissis-''Edictul de la Mediolan si Conceptul de Toleranta Religioasa''Partea 2/4-CTA-2013:
http://www.youtube.com/watch?feature...=-Yp3FgeOKow#!

“Daca credinta este batjocorita de erezia ecumenista nu numai clericii si monahii trebuie sa vorbeasca impotriva ecumenismului dar si mirenii,credinciosii.”


Sfantul Teodor Studitul (+826) „Atunci cand Credinta e primejduita, porunca Domnului este de a nu pastra tacere. Daca e vorba de Credinta, nimeni nu are dreptul sa zica: „Dar cine sunt eu? Preot, oare? N-am nimic de-a face cu acestea. Sau un carmuitor? Nici acesta nu doreste sa aiba vreun amestec. Sau un sarac care de-abia isi castiga existenta? … Nu am nici cadere, nici vreun interes in chestiunea asta. Daca voi veti tacea si veti ramane nepasatori, atunci pietrele vor striga, iar tu ramai tacut si dezinteresat?”

-deci trebuie in primul rand o respingere a ecumenismului si a ereziilor si dupa aceea chiar marturisirea ortodoxiei si afirmarea adevarului si combaterea ecumenismului.

-deci noi -antiecumenistii-cred ca asteptam ca toti sa fie informati asupra ereziei ecumeniste,si dupa aceea sa o respinga prin cuvant,din suflet pt ca au inteles ca este erezie; trebuie sa fiim sfinti ca sa marturisim ca ecumenismul este erezie si produsul masoneriei ?

Prin urmare actele electronice nu contin semnul lui antihrist.Teribila veste,cand vor auzi asta niste baieti si fete autohtoni isi vor face harakiri,cand ma gandesc cata pasiune si energie,ca sa fiu politicos,au investit in fenomen.Parintele Boca si pictura sa fac parte din erezia ecumenista si sincretista?Adica Boca era ecumenist? :) Din scrierile par.Staniloaie trebuie retinut doar ce este in acord cu Traditia.Are si scrieri ce nu sunt in acord cu Traditia de s-a facut aceasta precizare?Poporul,mirenii adica,trebuie sa auda ,,rugaciunile tainice"de la Liturghie precum si impartasirea fara spovedanie,patristic are fi deasa impartasanie regula.Asta este chiar foarte interesant.Clericul ecumenist,adica,ca sa-l citez pe par.Boca,coada de topor a BO si erezia tuturor ereziilor,parca zicea ceva si de putregai,este totusi purtator de har cat timp nu este caterisit.Fascinant,trebuie sa inteleg mai bine acest aspect,mie mi-se pare ca are o tenta monergista cumva,dar aici s-ar putea sa fie un alt context.Domnul preot grec Zisis are conferinte si prin Bucuresti?

Am o intrebare:daca un cleric este mason dar nu este caterist el mai poate fi purtator de har din moment ce,in ascuns sa spunem,a aderat la o miscare de sorginte,in opinia ortodoxa,antihristica?Da da va rog sa argumentati cu surse,ca sa inteleg mai bine.

Sa ma "smeresc" nitzel frate Cezar_Ioan si sa ma adaug si eu la lista dumitale ;)

In ceea ce priveste ecumenismul, consider ca pozitia inechivoca a Sfantul Siluan Athonitul ar trebuie sa fie considerata de referinta.

Din nefericire fariseismul este boala grea si multi dintre noi ortdocsii crestini suntem cuprinsi de ea...

Doamne ajuta.

Desigur ca trebuie sa se implineasca profetiile... inclusiv cele legate de incercarea satanei de a robi pe toti oamenii (cu ajutorul tehnologiei) si de a-i constrange pe toti oamenii (de va fi cu putinta) sa renute la viata fireasca, naturala... implicit la vointa fireasca naturala (inclusiv aceea de a cunoaste pe Dumnezeu si a trai in iubirea lui prin conlucrarea cu harul Duhului Sfant... mai ales in Sfanta Biserica prin Sfintele Taine).

Bineinteles ca tehnologia in sine nu e nici buna nici rea ci modul in care este folosita poate fi bun sau rau.

Sa "aprindem" in noi harul Duhului Sfant... altfel suntem pamant si nimic mai mult.
Precum o bucata de fier este calcata in picioare dar cand este inrosita in foc nimeni nu se mai atinge de ea, din pricina focului care este unit cu fierul... asa si omul, fara harul Duhului Sfant nu este decat pamant, insa patruns de deplinatatea harului Duhului Sfant in Sfanta Biserica prin Sfintele Taine, cunoaste pe Dumnezeu si raspunde cu iubire la iubirea lui Dumnezeu... fata de oameni si fata de toata creatia.

Consitienti fiind inca din viata aceasta de conlucrarea cu harul Duhului Sfant vom fi fericiti sa cunoastem pe Dumnezeu (si implicit Sfanta Sa Biserica).

Sfanta Traditie inseamna trairea in harul Duhului Sfant si nicidecum o insiruire stearpa de canoane si carti... caci "litera ucide iar Duhul face viu".
"Si dracii cred si se cutremura..." si ei stiu Evanghelia si toate cartile sfinte... insa nu (mai) cunoasc pe Dumnezeu prin harul Sfantului Duh...

Ferice de sfintii care Il cunosc pe Dumnezeu (amintesc doar cativa: Sfantul Luca al Crimeii, Sfantul Siluan Athonitul, Sfantul Gheron Iosif Isihasul, Sfantul Serafim de Sarov, Sfantul Ioan Damaschin, Sfantul Grigorie Palama, Sfantul Spiridon... Sfantul Isaia Proorocul, Sfantul Ilie Tesviteanul...)

Domane ajuta.

un atac la ortodoxismul autentic.
dar nu am trecut de sincretismul religios roman, gnostici si incercarile politicii de unificare cu monofizitii bizantini, ca sa enumar doar cateva?
Dar desigur, ca la orice razboi de paranoia, fara noi si masurile noastre, "the terrorists win".

Mi se pare mie, sau antiecumenismul forumist a devenit un fel de sedevacantism intra-ortodox, cu notiunea ecumentisma in loc de Vatican II, sau stilism anti-calendaristic?
Nu mai ascultati de Biserica, au decazut, episcopii fac asta si aia, la fel de sedeisti/stilistii, doar ca se puna bine cu protestantii/catolici gregorieni.

Dar o sa aud, da dar si atunci au fost oameni din cler si popor care au luptat impotriva ......
Da, cand a fost cazul.
Cand s-a pus problema, hai sa ne unim cu x sau y, s-a luptat impotriva.
Cand s-a savarsit Liturghia cu preoti non-ortodocsi(cum ar fi recent), ne-am revoltat.

In rest, e doar risipa de bandwith.
Dar stiu, noi nu spamam, noi "educam oamenii", si "raise awareness", pt binele lor, desigur.

Subscriu cu bucurie acestei poziţii. Sfinţii enumeraţi, împreună cu toţi sfinţii, să ne ajute cu rugăciunile lor către Măicuţa Domnului nostru şi a noastră, aşa încât să nu ne pierdem cu mânia, cu deznădejdile, cu lipsurile, nedreptăţirile şi necazurile toate, ci să ne păstrăm radicali în refuzarea radicalismului, oricât de îmbietor ar fi el, oricât de fals-liniştitor.
Să trăim mai întâi, cum spunea undeva Pelerinul, ca oameni între oameni. Lucru creştinesc este acesta, lucru de căpătâi pe care poporul nostru l-a cunoscut bine în istorie dar pe care de la o vreme începe să-l uite, se pare. De când cu împrumuturile acestea fără discernământ ale modelor şi duhurilor străine de neamul şi de credinţa noastră strămoşească.
Şi să nădăjduim că Duhul ne va arăta Calea în Hristos, la fiecare pas, în fiecare ceas.

Nu ştiu de ce nu ţi-a răspuns N.Priceputu. (o variantă ar fi că l-ai prins: e mason, în secret!...:))
Dar, aşa cum îl cunosc eu, a făcut-o probabil ca să nu işte noi dispute şi revărsări de neînţelesuri. A făcut-o grijuliu faţă de atmosfera de pe forum, ca să nu alimenteze noi valuri de intoleranţă.
A tăcut, cred eu, din prudenţă şi înţelepciune, sacrificînd temporar satisfacerea unei curiozităţi sau nevoi, pentru păstrarea unei atmosfere de calm şi reflecţie.
Ştiu sigur că nu a trecut peste cuvântul tău, nu a neglijat intervenţia ta. Ştiu că a cugetat şi cugetă cum să-ţi răspundă mai bine astfel încât să fie folositor şi ţie şi lui şi tuturor.
N.Priceputu a răspuns deja la multe, foarte multe probleme delicate puse pe topic, aşa încât întrebările tale au deja un răspuns, fie şi diseminat printre altele pe teme conexe.

Nu cred că e cazul să aştepţi vreo răsturnare de la cele ortodoxe din partea lui N.Priceputu. În cel mai rău caz, de nu cumva acesta e chiar cazul cel mai bun, va tăcea aşteptînd să aibă oarecare temei clar că vorba lui nu se abate de la Calea Dreaptă. Va prefera să tacă atâta vreme cât nu va căpăta convingerea că scrie un lucru adevărat, bun, folositor.
Sunt multe feluri de a-ţi arăta iubirea compătimitoare... Uneori tăcerea tocmai asta înseamnă... Nu ai văzut că mângâierea este mută deseori? Şi cât de multe "vorbeşte"...:)

Mulțumesc, Cezar, pentru cuvântul (prea) bun. Este adevărat, n-am vrut să stârnesc un scandal mai mare. Mulți, între care și Cătălin, știu confesiunea părinților mei și faptul că locuiesc, acum, cu ei. Stau, prin urmare, la masă cu ei, și-I mulțumim lui Dumnezeu împreună pentru darurile de fiecare zi.
Alții n-ar face asta, probabil. Nu mă tem că voi fi numit ecumenist pentru asta; deja m-am obișnuit. Însă am explicat pe topicul pe care tocmai l-am deschis ce anume e supărător în cuvântul ăsta.

Un alt motiv pentru care n-am răspuns este faptul că nu reușesc să am un dialog veritabil cu antiecumenism. Avem discursuri paralele. Nu este atent sau nu-l interesează ceea ce scriu, dându-mi ca răspuns sumedenie de citate, când eu aștept o raportare personală. Îmi face impresia că anumite cuvinte-cheie din mesajele mele îi declanșează o reacție de apărare sau/și de contraatac, ascunzându-se de fiecare dată sub blindajele infailibile confecționate din predicile sau scrierile unor călugări prestigioși.
Nu reușesc, prin urmare, să ajung la inima lui.

Ioane,imi pare tare rau,stiu ca te voi dezamagi,dar in ultimul timp nu prea mai cred in comuniunea oamenilor.As vrea sa te mint frumos dar realitatea mi-ar narui demersul.As avea multe de spus ca sa-mi justific afirmatia dar,ciudat,tot de la o vreme nu mai simt nevoia sa justific mereu ceea ce spun sau ceea ce cred,intr-o lume a singuratatii colective si nevrozelor.Pur si simplu ma uit detasat si putin distrat,nu neaparat profund sau analitic,la tot ce se intimpla in jurul meu.Marea majoritate a subiectelor imi par foarte straine si departate,nu mai tresalt deloc la ele.Cred ca sunt excesiv de introvertit :) Stii ca exista un punct,o limita,in care nu mai simti nevoia sa spui aproapelui tau ceva? Pur si simplu te uiti la el ca la ceva,sau cineva,asemanator cu tine,din care intelegi multe si nimic.Simti o comuniune stranie cu el,fara cuvinte,greu de definit,cuvintele provoaca mult zgomot cand sunt date de demonii interiori ai fiecaruia de peretii vietii noastre.Au un zgomot spart,difuz,neclar,ascutit si obositor.Lumea poate ajunge sa te oboseasca foarte tare,cateodata nu este rau sa stai putin deoparte ca sa poti respira.O lume nebuna si noi actori pe scena ei... :)

Bine, dar dacă nu mai căutăm comuniunea şi nu încercăm să o alimentăm: ce alternativă mai bună ne rămâne?
Însingurarea, detaşarea, poate că au rostul lor, o vreme. Dar mai apoi, când s-au mai limpezit apele, cred că tot la comuniune tragem, ca-într-un han.
Comuniune e Sânul Sfintei Treimi, iar noi suntem după chipul lui Dumnezeu. Să râvnim, aşadar, mai departe la asemănare. Altceva mai bun nu găsesc, chiar dacă uneori ne risipim şi zăpăcim, ne înciudăm, ne supărăm unii pe alţii. Avem uneori prea multă apetenţă pentru dispute de dragul disputelor. Interpretăm prea mult, prea neatent. Suntem mereu grăbiţi, în iureş. Avem şi necazuri, ce-i drept, unele care par insuportabile.
O să ne treacă, prin Harul Domnului!

P.S. M-ai făcut, Pelerinule, să îmi amintesc de o foarte frumoasă carte a lui Eugen Ionesco: "Însinguratul". N-am mai recitit-o de peste 20 de ani... Cred că e vremea să o reiau, probabil voi descoperi alte nuanţe, câtă vreme nu mai sunt puştiul teribilisto-rebel şi cugetătorul agnostic de atunci...:) Pe coperta 4, îmi amintesc, Ionescu spune că lumea, privită detaşat, cumva de la mansardă, pare întotdeauna absurdă. Spunea şi Noica, nimerindu-se la geamul unei cârciumi, cândva, că privită de la fereastră lumea cârciumii îi părea cu totul de neînţeles, absurdă...
Ştiu şi eu, probabil privită de departe, de la geamul cuvintelor forumistice, precum prin vitralii ameţitoare, lumea Bisericii pare de neînţeles uneori, absurdă... Sunt doar imagini, jocuri psihologice ale minţii şi inimii noastre vulnerabile, cred. Harul Duhului însă, mângâindu-ne, dă la o parte simţământul înstrăinării şi izolării. Radicalismul păleşte, omul capătă simţire înţelegătoare, râvna rugăciunii revine, lacrimile curg iarăşi, şuvoi şi iată, treptat, lumea e iarăşi blândă şi bună. Lumea din inima noastră, mai întâi.

Cand am citit ,,Jurnalul de la Paltinis"visam sa stau pe o stanca in furtuna lumii si sa observ cumva stoic si detasat zbaterea colectiva.Intre timp mi-a trecut,mai ales dupa ce am citit scrisoatea lui Noica catre fiul sau, numita ,,Scrisoare catre Rafail".Ai un suflet bun Ioane,cum vrei sa pui tu pansament pe rani.Dumnezeu sa-ti rasplateasca pe masura.

Problema nu e ca unii credinciosi au si conceptii imprumutate fara sa stie din ecumenism, ci ca spun ca acestea sunt de fapt cele adevarate, ortodoxe. Si, in plus, cativa incearca sa le si impuna, mergand pana la contrarea celor ce expun invatatura ortodoxa.
Din cate imi dau seama nici nu se intelege bine care sunt conceptiile din ecumenism, astfel ca de fapt nici nu exista ecumenismul, poate doar la martori sau mormoni sa fie, in rest nimeni nu are aceste conceptii. Chiar si cei care spun ca toti din toate cultelele sunt la fel, diferentele intre culte sunt neimportante, invatatura ortodoxa e la fel de buna ca in alte culte, ba chiar cineva s-a si impartasit la catolici crezand ca nu e ceva negativ (MariS). Aceasta e de fapt invatatura ortodoxa, doar ortodoxistii vor sa o conteste.

Bun, de acord.
Acum acceptă şi tu frate (şi profesor dintâi al meu, într-ale ecumenismului - fără pic de ironie o spun), te rog, că pe lângă ce ai spus (şi nu te contrazic în ideea ta principală) tot la fel de adevărat este că unii dintre noi SCOTOMIZEAZĂ, ALEG din cuvintele Părinţilor doar ce le convine lor (îndeletnicire pătimaşă, eretică), doar acele pasaje care, RUPTE DIN CONTEXT, duc de fapt la ceartă între fraţii de credinţă.
Uneori ai dat citate din Părinţi şi din Scriptură pe post de bâtă sau, mă rog, de bâtişoară, bre! Valabil şi pentru fratele Antiecumenism.
Fii te rog atent la această scăpare, nu ţi-o spun în nume de rău.
Când noi facem trimiteri la Cuvântul lui Dumnezeu, e lucru specific Ortodoxiei să ţinem mereu cont de context precum şi de multe alte date din Istoria Bisericii, din Sfânta Tradiţie. Başca să ne asigurăm că suntem în oareşcare apropiere, măcar, de Duhul Iubirii, Duhul lui Hristos. (deşi te-ai putea supăra, îţi atrag atenţia la Pelerin care, aşa cum dovedeşte istoria postărilor lui, tocmai asta face: contextualizează, trimite la Patristică, trage cât poate spre Duhul Iubirii şi, mai departe, ... Doamne ajută! Că el, rebel cum îl bănuiesc, să mă ierte, se ţine protestant: asta e altă treabă, strict alegerea sufletului lui, una de expresie mai degrabă. Dar duhul, duhul pe care îl poartă e mai degrabă specific Ortodoxiei noastre, bre...; Nu remarcaşi?)

Pomeneai la un moment dat pe Sfântul Maxim. Te rog, frate, să revezi Cuvântul către Talasie, care te va învăţa mai bine decât, desigur, te-aş putea eu vreodată lămuri, cum e cu tâlcuirile şi interpretările astea ale noastre...

Eu stiu doar ce fac eu, nu sunt de acord cu toate cele spuse de cei ce mai scriu impotriva ecumensimului. Iar eu nu dau citate scoase din context, nici nu am cum pentur ca toate spuna acelasi lucru. Si in general ma refer la invatatura, nu la persoana.

Mai sunt unii pe aici pe forum care toată ziua o dau înainte cu confraţii catolici în sus, confraţii catolici în jos. Care "confraţi" catolici? ce, deja s-au definitivat manevrele ecumeniste de ne tot vorbesc despre "confraţii" catolici? Mai avem puţin şi începem şi aici pe forum să cântăm "we are one in the Spirit, we are one in the Lord".

E mai uşor, nu-i aşa?...
Hîm!.............................

Cuvântul "frate" are multe sensuri. Unul din ele este pentru acel om care se închină Domnului Iisus Hristos, nădăjduind în Mila Lui.

P.S. Ştiu şi eu diferenţele dintre mine, ortodoxul, şi Mihnea, de pildă, catolicul. Dar nu pun accent, până la isterie sau agorafobie, pe deosebiri. Ci mă ţin omeneşte, mai întâi omeneşte pur şi simplu, cât mă duce inima şi mintea, la asemănări. Chestie de gust, în definitiv... Sau, poate, straşnic test al credinţei.

Această aşa zisă acuză, care nu este în fapt o acuză, este făcută în general doar de câţiva utilizatori, ea nu este o chestie generală. Dincolo însă de promovarea unor stări, nu neapărat a unor învăţături, dubioase din punct de vedere ortodox, ceea ce mă surprinde totuşi nu este atât de mult ceea ce "combat" Cătălin sau antiecumenism, ci o stare în general de pasivitate şi de toleranţă faţă de ceea ce până nu cu mult timp în urmă era văzut în Biserica Ortodoxă ca fiind erezie, şi aşa mai departe. Pentru un ortodox, din punct de vedere autentic ortodox, nu este normală această stare de a te "bate cu palma pe burtă" împreună cu cei de alte credinţe, fie ele şi aşa zis "confesional creştine". Această atitudine laxistă, de toleranţă greşit înţeleasă, în care se trec cu vederea ceea ce din punct de vedere ortodox se considera ca fiind erezie şi cădere de la adevărata învăţătură a Bisericii şi chiar de la adevărata Biserică, această atitudine deci nu a fost specifică Ortodoxiei şi de fapt nu este specifică nici în ziua de azi nici Ortodoxiei şi nici ortodocşilor. Prin această toleranţă greşit înţeleasă, prin această pasivitate la agresiunile spirituale şi religioase ale heterodocşilor ori ale celor de alte religii practic nu se face decât să se inducă, cumva la nivel subconştient, că aşa este normal să stea lucrurile, că nu este nicio problemă, că nu este afectată credinţa cea adevărată, că Biserica Ortodoxă chipurile nu ar fi primejduită. Inclusiv aici pe forum este cât se poate de evidentă atitudinea de laxism, toleranţă prost înţeleasă, pasivitate şi nu este efect doar a stilului mai liber şi mai tolerant al acestui forum; este vorba pur şi simplu aproape de un non-combat, aşa ca stare generală, al ortodocşilor vizavi de eretici, sectanţi, heterodocşi, ceea ce repet, nu este ceva care să fi reprezentat vreodată Ortodoxia de-a lungul istoriei. Poate că unii ortodocşi nu au pregătire, poate că unii nu sunt convinşi sau au o credinţă de-asta câmpenească, poate că sunt victime într-o oarecare măsură a propagandei heterodoxe, dar chestia asta nu poate fi chiar la nivel general; uitaţi pe secţiunea despre catolicism, cât de puţini sunt de fapt implicaţi în a încerca măcar să combată pe "catolici"; în ceea ce mă priveşte, nici eu nu am lămurite multe lucruri, dar m-am băgat în anumite chestiuni poate, poate va veni cineva să vadă şi să intervină cu chestiuni cu adevărat lămuritoare, atât spre exemplu cu privire la purcederea Duhului, cât şi la primatul şi infailibilitatea papală, precum şi în cazurile agresiunilor istorice ale catolicismului împotriva Ortodoxiei, agresiuni care sunt trecute cu rea-credinţă chiar de către mulţi "ortodocşi" cu vederea. Toată această stare de nelămurire a problemelor, a diferendelor la nivel dogmatic şi istoric, toată această stare de falsă toleranţă, de pasivitate, de non-combat, (poate specifică rumânilor la nivel general pe undeva) toată această falsă "confrăţie" cu catolicii cu care ne tot aburesc unii pe aici, toată această "prietenie" în care se trece peste lucrurile sfinte, considerate de acum, în duh ecumenist, ca nemaiavând prea mare importanţă, că doar "we are one in the Spirit, we are one in the Lord", toate astea precum şi altele care au loc la nivele mai înalte ale societăţii arată de fapt o anumită pasivitate, poate lipsă de credinţă, poate închipuirea unor ortodocşi că ei îşi pot permite să negocieze şi să treacă cu vederea în lucrurile sfinte. Poate unii îşi închipuie că toate aceste manevre ei îşi pot permite să le facă, ori să le tolereze, aşa peste capul celorlalţi, şi chiar trecând peste sfintele dogme, peste sfintele învăţături, peste sfintele canoane, peste Sfintele Taine, peste în general cam tot ceea ce este sfânt în Ortodoxie; iar aceasta constituie, dincolo de faptul că este o manifestare eretică la nivel de practică (pentru că nu există doar erezii doctrinare), o agresiune subtilă la adresa Ortodoxiei în general şi la adresa ortodocşilor pentru care lucrurile sfinte nu sunt negociabile şi nu se vor negocia, nu pot fi şi nu vor fi trecute cu vederea.

Nu stiu cat de usor e sau greu, adevarul ar trebui sa il marturisim toti, chiar daca e greu. Toti credinciosii sunt marturisitori, nu doar cu fapta, ci si cu vorba.

Sfantul Ioan Gura de Aur – Nu trebuie sa ne aratam ingaduitori sau nepasatori fata de greselile aproapelui

http://carteromaneasca.wordpress.com...le-aproapelui/

"Dacă păcătosul vede că toţi întorc capul de la el, îşi zice că a săvârşit o faptă, şi încă una grea; dar dacă el bagă seamă că în loc să fie condamnat, i se încuviinţează lesne purtarea, tribunalul conştiinţei lui se va fi stricat; mai mult se va statornici încă şi mai tare vinovata-i cugetare – şi atunci, ce nu va îndrăzni el?

Se va mai învinui pe sine? Inceta-va, oare, de a mai păcătui, păcătuind fară teamă?

De treceţi nepăsători pe lângă aproapele vostru care păcătuieşte, fără a-l dojeni, fără să vă mâhniţi, propriul vostru suflet îl faceţi mai nepăsător.

Cât despre aproapele vostru, cea mai mare pagubă îi faceţi prin bunăvoinţa voastră nelalocul ei.”

“Să nu ne mulţumim de a căuta numai propria noastră mântuire.

La război, dacă un soldat nu se gândeşte decât să se scape fugind, el se va pierde şi cu el dimpreună tovarăşii. Soldatul vrednic, care se luptă pentru alţii, îi mântuie, mântuindu-se şi el.

Fiindcă viaţa noastră este un război, cel mai aspru dintre războaie, războiul contra păcatului, o luptă bine întemeiată; să rămânem în rândul nostru, aşa cum ne-a poruncit împăratul nostru, gata de a lupta, gândindu-ne la mântuirea obştească, îndemnând pe cei ce stau în picioare, ridicând pe cei căzuţi.

Dacă fiecare din noi avem gândul numai la treburile noastre, sorţii noştri de izbândă sunt, în felul acesta, diminuaţi.

Vom avea însă cele mai multe temeiuri de încredere, cea mai mare slavă, dacă vom privi mai întâi interesele altora.

Ceea ce determină slăbiciunea noastră, ceea ce ne face să fim lesne biruiţi de oameni şi de diavol, este tocmai egoismul.

Nu ne protejăm unii pe alţii, nu ne facem o cetate din iubirea de Dumnezeu, ci căutăm prieteniei noastre alte întemeieri: rudenia, obişnuinţa, vecinătatea. Suntem prieteni pentru cu totul alt temei decât pietatea -pe când singură pietatea [smerenia,evlavia] ar trebui să ne unească prin prietenie.”

-deci nu trebuie sa fim nepasatori si indiferenti fata de pacatele aproapelui dar nici fata de ereziile[ecumenism] lui sau satanismul lui.[sunt multi satanisti care merg la Biserica,unii considera normal sa fii si crestin si in acelasi timp mason,yoghin,ecumenist,sau satanist de orice fel-sa accepti comunismul ,sa controlezi oamenii psihic,mental ...]

-si oricum dupa 3 mustrari cam trebuie sa nu mai avem de a face cu ereticii si mai ales cu satanistii [chiar "ortodocsi" daca sunt]:

"Nu vă înjugaţi la jug străin cu cei necredincioşi, căci ce însoţire are dreptatea cu fărădelegea, sau ce împărtăşire are lumina cu întunericul, şi ce învoire este între Hristos şi Veliar, sau ce parte are un credincios cu un necredincios? (2 Corinteni 6:14, 15). Ei mărturisesc că-l cunosc pe Dumnezeu, dar cu faptele lor Îl tăgăduiesc (Tit 1:16). De omul eretic, după întîia şi a doua mustrare, depărtează-te, ştiind că unul ca acesta s-a abătut şi a căzut în păcat, fiind singur de el însuşi osîndit! (Tit 3:10, 11). Nu vă lăsaţi înşelaţi! Însoţirile rele strică obiceiurile bune!" (1 Corinteni 15:33)

-eu cand am postat impotriva ecumenismului m-am referit in general la erezia ecumenista
-ma intereseaza ce scrii dar vad ca pe tine nu te intereseaza ce zic marii duhovnici si sfintii care sunt impotriva ecumenismului si care zic ca si noi trebuie sa fim antiecumenisti si sa marturisim ca ecumenismul este erezie
-am un prieten care a fost protestant si s-a botezat ortodox cu ani in urma si e casatorit in Biserica ortodoxa,are si 3 copii ,se duce numai la ortodocsi,a citit din sfinti si duhovnici si a inteles ca ecumenismul este erezie
-sta separat de parinti dar cand ii viziteaza nu stiu daca discuta probleme de credinta [parintii ma gandesc ca s-au obisnuit cu faptul ca el e ortodox acum] dar oricum in mintea si sufletul lui a inteles ca ortodoxia este dreapta credinta si a inteles ca ecumenismul este erezie.

Parintele Teodoros Zisis la Capidava

Dansul a luat parte la dioaloguri. Poate intereseaza pe cineva ce are dansul de spus.


http://www.youtube.com/watch?v=k2TBCgeWGFY#at=602


Mai multe:

Omilia parintelui Theodoros Zisis din 29 mai 2013 (Constanta, Catedrala Arhiepiscopala)

http://www.youtube.com/watch?v=xjzTeBPCRJ0


Pr Theodoros Zisis - Conferinta din 29 mai 2013 (Man Sf Ioan Casian) - partea 1 din 3

http://www.youtube.com/watch?v=Tl16eeZgp7s#at=93

Anul 2015 ne va aduce cel de-al 8. Sinod ecumenic: http://www2.inbox.com/search/results...s&lt=3&iwk=293

Vezi ca ai dat un link aiurea.

Cel de al 8-lea sinod se anunta cu ani buni in urma.
Nici macar nu se stabilise o data si cei gen apolo-saccsiv deja postau "profetii" cum ca o sa fie unul anti-ortodox, satanic, blabla.

Sunt uimita cata dragoste razbate din aceste randuri ale tale!!! Ne coplesesti pur si simplu, ca de obicei dealtfel...

Chiar daca al VIII-lea Sinod Panortodox a fost anuntat de ani buni:
http://hristofor.wordpress.com/2009/...ului-al-8-lea/
totusi el va avea loc abia in 2016 - vezi mesajul meu de mai sus. A fost publicata deja si ordinea de zi.
Parintele Ioan de la Rarau, despre viitorul Sinod Panortodox:
http://buzlecatalin.wordpress.com/20...od-panortodox/

antiecumenism
 

Tare mult îmi doresc să aflu şi eu care dintre slujitorii Domnului, din Constanţa, mai sunt împotriva ecumenismului şi a învăţăturilor care n-au nici o legătură cu Sfânta Tradiţie. Care să susţină aceste adevăruri indiferent dacă unora le place sau nu. Ar fi foarte util un thread în care să se strângă astfel de experienţe.

Eu am crezut în "succesul" ecumenismului de când am aflat ce înseamnă ecumenism (Deci de vreo 20 de ani).
Cred și acum...

Mai puțină mândrie din partea «apusenilor», mai puțină încăpățânare la «răsăriteni»...
Aparent, vina noastră, a ortodocșilor, este mai mică. Dar mai contează asta?...

Mulți dintre noi, care dorim "reuniunea tuturor bisericilor creștine", avem un regret că nu vom apuca să trăim să vedem asta...

Cred că Cioran avea dreptate: nu disputa asupra lui «Filioque» a provocat Marea Schismă.. ci dorința de a fi «cel mai tare», de a dicta. «Filioque» a fost doar unul dintre pretexte...

Pe mine mă interesează că Iisus a fost foarte clar, zicând: «...care de la Tatăl purcede». Nu pot compara pe Iisus cu Toma de Aquino. (Dar și cei din Constantinopol s-au grăbit să facă același "gest"... iar apoi au rămas cam «bosumflați», nu prea au vrut să facă «primul pas». Mai degrabă cei de Apus au făcut asta. Dar au făcut-o călcând cu mândrie, întinzând mâna cu trufie)

Chestia e că cei din «West» au fost loviți pe mai departe, de schisma lor apuseană... Iar pe tot pământul sunt multe biserici creștine. Reunificarea lor va lua ceva timp. Eu cred că se va face în secolul ăsta (.. peste niște zeci de ani bune). Asta în mod «oficial». Dar apoi, până se va «obișnui» toată lumea cu asta.. e-he, cred că mai trebuie să treacă vreo câteva sute de ani.

(Și așa, chiar fiind «doar» încăpățânat, faci un păcat imens. De mândrie ce să mai zic? E păcatul nr.1 oricum...)