Nu inseamna neaparat ca o iubesti mai mult, dar daca nu ai in casa nici o fotografie cu persoana care zici ca ti-e iubita, sau ai doar o singura fotografie la care te uiti cand iti mai aduci aminte ca "trebuie" sa faci asta, atunci SIGUR nu iubesti persoana respectiva!

Chiar voiam sa revin asupra postului in sensul ca am intrat in casa si peste tot sunt puse icoane de diferite dimensiuni.Dar...majoritatea sunt sub forma de tablouri pt ca nimeni nu se roaga la ele.Si au singurul merit de a te duce cu gandul la Dumnezeu,dar ma rog e un merit ca iti aduce aminte ca nu esti singur.

Ok, ai icoane in casa pentru ca iubesti persoanele din ele; as zice ca important esa ne iubeasca persoana din icoana dar sfintii iubesc pe toata lumea.Dar poate pt o relatie mai ..personala e nevoie si de rugaciune, de a fi un bun crestin etc, de-aia ziceam ca nu ajung icoanele.

Eu am avut un prieten in liceu cu care nu am avut nicio fotografie...si am tinut foarte mult la el si nu l-am uitat multa vreme. Dar inainte de intruparea lui Iisus, oare Moise, David, Ilie, Maica Domnului care nu aveau icoane , nu Il iubeau pe Dumnezeu?


Cine te-a pus pe tine judecator peste ei??? Tu cu osanda (si rasplata) ta, ei cu a lor. Nu tu imparti osinda, nici rasplata. Ci Dumnezeu. Iar daca imparti tu osinda in locul Lui, tu cunocand poruncile... mai gandeste-te daca e bine ce faci!...

Nu am vrut sa ii judec, si chiar daca ii judec, oricum chiar daca as vrea nu am putere asupra vietii lor.Sugeram ca nu e bine,doar dupa parerea mea, ce fac. De exemplu, eu nu am vazut pe unde am fost calugari sau calugarite care sa isi faca pravila de la chilie in biserica.Sau preoti care sa citeasca in biserica rugaciuni personale.

Au sens acatistele in biserica si rostite de oricine?
Dau definita spusa de un preot, Farcasiu :

"Aşadar, Acatistul se referă în primul rând la o slujbă specială de laudă, alcătuită întru cinstirea Mântuitorului Hristos, a Maicii Domnului sau a unui sfânt şi abia după aceea la pomelnicele în care sunt înşirate toate nevoile şi trebuinţele vieţii noastre personale."

Chiar dvs vorbiti de acatist ca medicament; ori el nu e asta...ce e ,santaj? il laud pe sfant ca sa ma ajute? de-asta zic ca mai bine se folosesc rugaciuni sincere, poate mai scurte...sau ma rog, mai lungi daca credinciosul simte nevoia, in care te rogi acelui sfant, si ii spui ce vrei de la el. Cred ca e mai corect asa decat sa insiri o lista de "Bucura-te".

Sau daca ma insel si acei oameni au fost ajutati de sfant si citesc acatistele pentru a-l lauda sau a-i multumi, asa cum e rostul lor, ma rog.

Cred ca ce mi se pare nepotrivit de fapt si asa se explica logic nemultumirea mea, e ca acatistele sunt destinate dupa definitie a fi slujbe..de asta sunt si asa lungi; la fel si paraclisele. Ori si eu am in cartea de rugaciuni scrisa Liturghia sf.Ioan Gura de Aur dar nu ma rog cu ea acasa, de fapt nici nu e rugaciune. Nu te opreste nimeni sa le citesti, dar sunt slujbe, nu rugaciuni.


Asta e chiar amuzanta! Ai vreo cunostiinta bolnava? Imagineaza-ti ca ai avea si i-ai zice: daca crezi ca medicamentele recomandate de medic ajuta, de ce nu desemnezi pe o singura (alta) persoana care sa ia medicamentele respective de mai multe ori pe saptamana pentru toti bolnavii (si pt cunoscutul tau bolnav si pt altii)!
Crezi ca s-ar insanatosi acel cunoscut al tau daca altul (desemnat) ar lua medicamentele in locul lui? Crezi ca persoanei desemnate sa ia medicamentele altora s-ar folosi de pe urma lor?


Nu cred ca e acelasi lucru, altfel ar trebui sa fim toti preoti ca sa facem sf maslu pt noi , sa ne spovedim singuri si sa ne iertam pacatele singuri. Rugaciunea preotului are valoare pt mai multi credinciosi, de asta se si face o singura molitfa la spovedanie nu una pt fiecare credincios.Oricum, ma refeream si la prezenta credinciosului la citirea acatistului de catre preot.De fapt,cum am spus, acatistul fiind slujba, cam preotul ar fi singurul caruia ii e destinata citirea textului.

Iar daca e vorba de medicament personal, rugaciunea si "pravila" noastra de rugaciune nu o poate face nimeni in locul nostru, intr-adevar, nu la ea ma refeream.

Sintem datori sa ne rugam si pentru noi (pentru ca NIMIC nu putem face fara Dumnezeu! Iar sfintii prin rugaciunile lor mijlocesc pentru noi in fata Lui Dumnezeu) si sintem datori sa ne rugam si pentru semeni.

Pai...:)) Tatal Nostru..inseamna ca ma rog si pt semeni...dar nu am zis Tatal lor, sau Tatal vostru....normal ca ma includ si eu acolo.Sau Imparate ceresc care zice..si ne curateste..sau mantuieste bunule sufletele noastre. Sau cuvine-se cu adevarat sa te fericim. etc


Cand vei constientiza ca AI NEVOIE de Dumnezeu pentru ca NIMIC nu poti face fara El, atunci vei incepe sa te rogi si pentru tine.

Constientizez asta pe pielea mea de vreo...5 ani dar n-am mai crezut ca rugaciunea mea pt mine ma ajuta.Oricum am avut nevoie de rugaciunea cuiva specializat in asta. Dar acum consider ca e indispensabila si rugaciunea mea.(Maine voi avea niste carti de rugaciuni, nu acatiste, si sper sa incep un program cu rugaciuni de dimineata,seara etc)

Iar acatistele sint o (ocazie de) cateheza absolut minunata! Nu toti citesc Filocaliile sau scrierile Sfintii Parinti. Insa dintr-un acatist poate invata si intelege orice crestin.
Iata, ce cateheza minunata, din acatistul Sf Grigorie Decapolitul:

Dap, asta asa e, nu am zis nu.

Cati dintre noi cei ce sintem foarte preocupati de ce fac (dar mai ales ce nu fac! sau ce gresesc) ceilalti, care vestnic comentam si carcotim despre ce fac ceilalti, CATI dintre noi ne straduim in permanenta sa ne curatam prin rugaciune permanenta personala (referitoare la noi) spinii patimilor proprii?
Cati dintre cei preocupati de ce fac semenii, de ce fac sau nu fac preotii, oare cati dintre ei se nevoiesc spre infrinare, ca sa isi are pamantul sufletului propriu, precum ne invata acatistul Sfantului Grigorie? (macar de l-ar citii acestia ce strimba din nas la notiunea de acatist, mult s-ar folosi!)


Eu una n-o sa mai citesc acatiste la rugaciunea personala; ele sunt slujbe de lauda, poate sincer, sufletul meu nu simte nevoia sa laude un sfant, de-asta se si citesc de obicei de catre preot in ziua de praznuire a sfantului, nu mereu; si oricum sunt slujbe. Nu sunt destinate a fi rugaciuni personale.Punct.

Poate ce gresesc ceilalti ma induce si pe mine in eroare (daca ei citesc acatiste, eu de ce nu citesc? etc) sau poate ma intereseaza sa stiu daca e bine ce fac sau nu.




Ei sint marturisitori ai Lui Dumnezeu in felul lor pentru ca nu se rusineaza de El. Ei nu se rusineaza si nu se simt penibili sa stea de vorba cu El si o fac oricand si oriunde si, bineinteles, cu atat mai mult in casa Lui (biserica). Tu insa te rusinezi de El (de vorbirea cu El - pentru ca rugaciune inseamna vorbirea cu Dumnezeu) si consideri ca e penibil ca cineva sa vorbeasca Lui Dumnezeu in casa Lui.
Oare ti-ai pus vreodata problema cum crezi tu ca v-ar percepe Dumnezeu pe voi (pe aceia si pe tine) vazand diferenta de raportare la El? (nu mie sa imi raspunzi la aceasta intrebare, ci tie sa iti raspunzi in sinea ta)

Mrr..nu am zis ca e penibil ca cineva sa stea de vorba cu Dumnezeu in casa Lui...am zis ca mi se par penibili cei care se aseaza (apropo acatistul cica e o slujba care se face in picioare sau in genunchi, dar nu pe scaun ) si citesc sub forma unei rugaciuni vreun sfert de ora dintr-o carticica de rugaciuni,de obicei un acatist.

De exemplu , rugaciunea Tatal nostru din timpul sfintei Liturghii in care toti oamenii se roaga mi se pare aproape cel mai sublim moment al slujbei.

Ar putea sa se roage cu psalmi, rugaciuni compuse de ei dupa nevoile si sufletul lor sau rugaciuni destinate a fi rugaciuni personale. Si daca treptat le-ar si trai un pic, ar fi chiar perfect.Si m-ar face si pe mine sa merg mai des la biserica sa fac la fel.Altfel, sincer dupa ce i-am vazut si am ajuns acasa m-am tot intrebat ce tot fac ei acolo, ce sens are? Si nu prea are sens..pt ca ei se roaga..cu slujbe.

Si se roaga lung....pt ca ei nu se roaga cu rugaciuni (care nu tin niciodata 15 minute) ci cu slujbe.

Daca ma rusinez de El e bine sau rau? Se spune ca vamesul nici nu indraznea sa isi ridice ochii in templu.

Recunosc, nu prea imi place sa ma rog in biserica, personal, in vazul lumii; in rest, am mai fost cand nu era lume. De exemplu, in vazul lumii, acele situatii cand se face coada in fata unei icoane pentru a astepta randul in fata ei la rugaciune.

De fapt eu nu ma rusinez de Dumnezeu, de casa Lui, ci de faptul ca ceilalti ma vad. Daca as sti ce sa spun, daca as avea ce sa spun, daca ar exista o relatie vie si matura de rugaciune intre mine si Dumnezeu poate sau sigur nu m-ar deranja. Dar sa impartasesc ezitarile, nesiguranta, lipsa de indraznire sau de ganduri cu ceilalti , nu e neaparat rusinos dar nu are rost.

De-asta am zis ca ma apuc de un program cu rugaciuni simpe, din cartea de rugaciuni. Eu personal simt ca nu am ce-i spune lui Dumnezeu, ca nu mai vreau sa spun nimic.

De altfel, se spune ca noi il iubim pe Dumnezeu pt ca El ne-a iubit mai intai. Poate am nevoie de un raspuns de la El ca sa incep sa am si eu ce-i spune, din cuvintele mele.Pana atunci imi ramane ca datorie rugaciunea existenta in cati.

Iertat sa imi fie , iertati-ma mult fratilor pt asemenea pareri, dar cred ca pierdem timpul nu numai spre nici un folos ci chiar spre posibila smintire a vreunuia dintre noi !

Discutia este de mult prisos !

In ceea ce descrii tu, la mijloc este o gresita intelegere a expresiei "singur numai cu Dumnezeu". Pe de o parte, chiar exista astfel de domni gentili si cucoane care fac in biserica mai multe metanii decat evreii la zidul plagerii, dar tin si condica celor prezenti la fiecare sarbatoare : "dar cutare n-a venit, iar pe nevasta lu' cutare n-am mai vazut-o de mult la biserica; dar tu de ce nu te-ai impartasit azi?..."

Daca in aspectele de mai sus am fi straini de lume, cu siguranta nu ne-ar lasa inima sa trecem nepasatori pe langa cei ce se tanguiesc. Macar o vorba de incurajare le putem spune, ca nu ne costa nimic.

Treaba cu persoana iubita din "poze" este un concept al unei iubiri cazute, a iubirii unui chip. Eu nu-L iubesc pe Hristos pentru barba si pletele Sale, sau pe Arsenie de la Prislop pentru ochii sai albastri. Eu caut sa Il iubesc pe Hristos pentru dragostea cu care m-a iubit El pe mine; pentru plida de smerenie pe care mi-a lasat-o prin vietuirea Sa si pentru gestul Sau de a se pogora in iadul nostru ca sa ne arate drumul spre Lumina Tatalui ceresc.

Din fericire pentru mine, am avut ocazia sa rasfoiesc o carte despre iconografia bizantina, si sa discut cu preoti pictori care mi-au explicat diferenta dintre o icoana si un portret (pictat sa fotografie). Portretul cauta sa redea cu fidelitate tresaturile fetei, ridurile, lungimea nasului, conturul buzelor, forma si culoarea ochilor, ....
In schimb, icoana face abstractie de exactitatea chipului si cauta sa exprime o traire duhovniceasca, astfel incat cel ce o priveste sa simta ceva suprafiresc si sa-si faca o idee despre ce inseamna trairea interioara a unui cuvios. Cu alte cuvinte, icoana bizantina este un stimul pozitiv pentru psihic, la fel cum ispitele sunt stimuli care ne indeamna spre destrabalare. Icoana joaca un rol foarte practic si foarte rational in nevointa crestinului.

Daca veti rasfoi filocaliile, veti observa ca nici unul dintre marii asceti nu erau precum magicienii sau precum babele superstitioase, ci mai degraba precum matematicienii, foarte rationali si cu dreapta socoteala intru toate. Icoana nu este un artefact cu puteri magice si nici sfintele moaste nu sunt ele in sine facatoare de minuni. Singura Putere facatoare de minuni este Sfata Treime, iar toate celelate sunt "cadouri" facute de Dumnezeu pentru evlavia celui ce se roaga si pentru pilda de buna vietuire a celui cinstit.

Din acest motiv noi nu ne inchinam la icoane si nici macar la sfinti, ci la Dumnezeul cel nevazut de ochiul trupesc. Sfintilor le cinstim vietuirea si le "ascultam" invataturile, iar la icoane luam aminte. Orice alta interpretare eu o socotesc idolatrie.

Ce legatura au aceste pareri cu titlul topicului? Ar fi bine sa precizezi carei confesiuni ii apartii, ca sa stim cum sa interpretam corect atitudinea fata de sfinti si fata de icoane. Acest topic nu a fost creat pentru polemici interconfesionale. Este destinat ortodocsilor care sunt preocupati de aspecte premergatoare vietii monahale. Punct.

Buna observatie. Multumim.

Buna, Alecsandra. Cred ca tu ai intrebat despre bucuria vs. obligativitatea rugaciunii. Uite ce zic eu, sa nu mai bagi atat in seama oamenii din biserica sau pe cei care se roaga in metro, fiecare dintre ei e pe un drum al credintei, se plaseaza pe o anumita scala in raportarea lui la Dumnezeu. Daca tu doresti sa afli anumite lucruri si sa iti imbunatatesti viata spirituala, cred ca, in primul rand, ar trebui sa iti cauti un duhovnic, cu care sa te sfatuiesti si sa ii spui tot ce ne-ai spus si noua. El va sti ce sa iti raspunda si ce sa iti recomande tie personal la acest nivel. Dar pentru asta iti e necesara dorinta aceasta, pe care mie mi se pare ca o ai, sa cunosti si sa te conduci dupa spiritualitatea ortodoxa.
In al doilea rand, poate ar fi bine sa citesti niste carti de spiritualitate ortodoxa, pentru ca, adesea, asa cum ai observat si tu, ce fac oamenii care se considera ortodocsi nu prea coincide cu invatatura bisericii. Nici nu e bine sa te bazezi prea multe pe propriile impresii.
E minunat ca doresti sa incepi cu rugaciunile de dimineata si de seara. Numai citeste-le cu atentie sa le intelegi!
Si nu te descuraja daca nu inteleg ceva sau daca ai impresii negative! perseverenta si rabdarea sunt instrumente de baza si in viata spirituala, si in cea concreta!

Iertati-ma fratilor pentru ca am deviat atat de mult discutia offtopic! Aveti dreptate.

Alexandra, Glykis ti-a dat cel mai bun raspuns: cauta-ti un duhovnic si urmeaza-i indrumarile - duhovnicul te va invata mai bine decat am putea-o noi face vreodata.

Pe subiect, citat dintr-un interviu cu Parintele Teofil Paraian:

- Pãrinte, multi tineri sunt chinuiti de întrebãri în legãturã cu drumul pe care îl au de ales si de multe ori consultã diferiti duhovnici, care le explicã faptul cã importantã este apropierea de Dumnezeu, privitor la cãlugãrie sau cãsãtorie. Ei le recomandã rugãciunea, zicând: lasã sã se facã voia lui Dumnezeu. Deci, am putea deduce cã existã o voie a lui Dumnezeu ca unii, cãsãtorindu*se, sã facã copii, iar altii sã se facã monahi?

- Da, s*-ar putea sã fie, pentru cã Dumnezeu are nevoie si de oameni cãsãtoriti, are nevoie si de oameni dezlipiti de lumea aceasta. Important este sã*ti gãsesti tu locul, sã simti tu ce vrea Dumnezeu cu tine. În momentul în care te*ai hotãrât pentru o cale, sã nu mai consideri cã mai existã pentru tine si o altã cale, iar calea pe care ti*o alegi, sã o alegi cu entuziasmul cuvenit, adicã sã nu te cãsãtoresti cu probabilitate, nici sã te faci cãlugãr cu probabilitate, ci sã fii sigur cã asta ti*e calea si atunci nu se mai discutã posibilitatea unei alte cãi sau cã Dumnezeu ar fi avut un alt plan pentru tine. Noi nu stim sigur ce vrea Dumnezeu cu noi, dar stim ce putem face noi într*o conditie sau alta.

- Pãrinte, pentru o persoanã care se hotãrãste sincer sã facã voia lui Dumnezeu, apare necesarã cunoasterea acestei voi. Deci, aflându*se în lume, el trebuie sã discearnã între ispite de tot felul si pãrelnice lucruri bune si, în dorinta de a cunoaste dintre atâtea lucruri, voia mântuitoare a lui Dumnezeu, mai întâi va trebui sã se debaraseze de patimi. Adicã sã se supunã, printre altele, unei lucrãri pe care Pãrintii Bisericii o recomandã în special monahilor. Deci, practic, drumul ar trece prin cãlugãrie...

- Da, eu asa si zic. Cineva care vrea sã devinã cãlugãr este bine sã trãiascã acolo unde se gãseste, cãlugãria, pânã când ajunge sã se ducã la mãnãstire, adicã sã fie cãlugãr. Dacã esti student, sã fii cum ar fi un cãlugãr - student, dacã esti muncitor, sã fii cum ar fi un cãlugãr - muncitor, adicã sã*ti faci datoria în conditiile cãlugãriei, iar dacã va fi sã ajungi la cãlugãrie, ti*ai pregãtit cãlugãria, iar dacã va fi sã ajungi la cãsãtorie, ti*ai pregãtit si cãsãtoria - prin viata superioarã pe care ai dus*o înainte de cãsãtorie. Important este sã ajungi tu personal sã simti care*ti este rostul, adicã pânã nu esti hotãrât ce ai de fãcut, faci ce poti în conditiile tale.



- Pãrinte, este verosimil ca Dumnezeu, luminând pe omul curãtit de patimi, acesta sã ocroteascã în inima lui dorinta de a se cãsãtori?

- Da. De ce nu? Cãsãtoria, de fapt, este o chestiune a firii si omul nu se leapãdã de fire nici când se face cãlugãr, ci are posibilitatea sã depãseascã firea. Dar firea rãmâne fire si atunci poti sã doresti sã te cãsãtoresti si sã alegi între cãsãtorie si cãlugãrie. Poti sã ai numai o directie, sã alegi cãlugãria pentru cã nu poti alege cãsãtoria, asta depinde de om. Nu se stie niciodatã ce anume are în sine omul care se hotãrãste pentru una sau alta. Important este - când ai de ales, sã alegi - si când ai ales, sã stii de ce ai ales si sã nu mai alegi altceva.
.................................................. .................................................. .....................

- Dar nu putem privi alegerea cãsãtoriei cu bunã stiintã cã ar fi o osândire la nedesãvârsire?

- Nu, nu este, pentru cã existã si o desãvârsire în cãsãtorie, nu existã o exclusivitate când e vorba de desãvârsire. Se desãvârsesc si cãlugãrii si mirenii, fiecare în calea lui, numai cã unii au mai multe obstacole si altii au o cale mai linã în urcusul duhovnicesc. Dar adevãrat este cã în viata cãlugãreascã existã foarte multi improvizati. De ce? Pentru cã multi nici nu stiu ce fac atunci când se fac cãlugãri, ci încearcã un amestec între cãlugãrie si mirenie. Ei cred cã pot sã*si completeze lipsurile duhovnicesti - cu împliniri materiale, cã pot sã gãseascã modalitatea - fiind în mãnãstire - sã mai caute si ceva din lumea asta si, în cazul acesta, este o improvizatie, iar improvizatiile nu duc unde trebuie, asa cã rãmân improvizati toatã viata si numai Dumnezeu stie cum, în cele din urmã, va hotãrî asupra unora ca acestia.

În afarã de asta, sunt oameni care se duc de la cãsãtorie la mãnãstire pe motivul cã nu s*au împlinit în cãsãtorie, cã si*au pierdut linistea prin cãsãtorie, cãsãtorindu*se cu persoane care nu i*au odihnit, care nu i*-au ridicat, ci i-*au scãzut. Sunt cazuri în care elementele sot si sotie nu reusesc sã ajungã la un numitor comun, se ceartã, se bruscheazã, se bat si atunci zice: Dã*o*ncolo de lume, mã duc la mãnãstire si vã las pe toti. Unul ca acesta a realizat ceva pentru Dumnezeu? Nu a realizat nimic pentru Dumnezeu, a realizat ceva pentru sine. Aici, la noi la mãnãstire, au fost cazuri din acestea si sunt si acum cazuri de oameni care s*au plictisit de lumea aceasta si au venit la mãnãstire. Ei, ce i*a dat unul ca acela lui Dumnezeu?

- Revenind la alt subiect, pãrinte, spuneti cã în cãlugãrie sunt cei mai multi ratati si cã în cãlugãrie trebuie sã intre oameni de exceptie. Ce înseamnã om de exceptie?

-Înseamnã un om care nu se joacã cu viata lui, un om care stie ce*i cãlugãria, stie ce*a lãsat si ce*a gãsit si care nu mai poate fi clintit din calea cãlugãriei. Adicã, nu oameni cu lipsuri, pentru cã în mãnãstiri sunt foarte multi oameni cu lipsuri, lipsuri fizice, psihice, oameni fãrã culturã, oameni care nu s*ar fi descurcat în viata comunã. Or, acestia niciodatã nu vor fi niste cãlugãri buni, vor fi niste domiciliati si niste improvizati la mânãstire. Dacã te duci prin mânãstiri si cercetezi, poti constata multi din acestia, care nu sunt nici de cãsãtorie, nici de cãlugãrie. Acestia nu înainteazã, nu fac parte din rândul oamenilor de exceptie. Un om de exceptie este un om care ar fi putut face fatã si în cãsãtorie si care nu e refugiat la mãnãstire.

Intreg interviul, aici: http://www.nistea.com/tin07.html
Mie personal mi-a placut foarte mult ce am citit.

Moldova...
 

D-le Zaharia, indraznesc sa mai adaug si eu doua aspecte ale manastirilor moldave: neintreruptele privegheri de noapte si randuielile Miezonopticii(care, dealtfel nu se mai pastreaza in toate zonele tarii), ospitalitatea monahilor, si nu in cele din urma, multimea de Duhovnici Mari care s-au nascut sau au studiat(arhiereii) in aceasta zona.
In ceea ce priveste aspectul negativist, cea mai mare vina o detine mass-media, care oglindeste traiul sarac(mai ales in jud. Vaslui) prin promovarea viciilor si crimelor. Nu doar moldovenii decurg la asemenea fapte, dar se pare ca au ajuns, involuntar, obiectul de rating al televiziunilor...
Iertare pt postarea intarziata!
P.S. De aici se pot asculta in direct privegherile de la Putna. :1: http://www.ortodoxradio.ro/

Monahismul in Moldova
 

[/quote]
Despre Moldova nu mi-a mai ajuns hirtia de scris si am renuntat sa merg mai departe (peste 10.000 de caractere nu se accepta intr-un singur post) dar obiceiuri ca in Moldova inca nu am vazut nicaieri .
Ei sunt cei care in primul rind cerceteaza minastirile si duhovnicii si si pustnicii in mod regulata .
In minastirile lor nu ai loc de pelerinii simplii, sateni sau din micile orase , care sunt prezenti duminica de duminica si la marile sarbatori, veniti din imprejurimile minastirilor sau chiar de la distanta .
Ei , acesti pelerini, sunt cei care solicita tot felul de molitve dupa Sf. Liturghie, care se intereseaza de pustnicii din imprejurul minastirilor, care stau la slujba smirna si in diverse pozitii si posturi de rugaciune sau de traire launtrica, care nu si-au "impodobit" bisericile cu banci pt. odihna si stau fie in genunchi toata slujba fie in picioare drepti ca luminarile uneori tinind in brate si prunci , de la mosnegelul cu barba si par retezat la umeri pina la flacaii de 14-15 ani.
Imi este f. greu (si pe unii banuiesc ca de atita dragoste de ortodoxie nici nu ii intereseaza altceva mai mult decit ce este in strana stinga din biserica lor ) sa vorbesc in amanunt dar cu putine cuvinte despre lucrurile minunate ale Moldovenilor in ale credintei . Dar din toate pelerinajele si concediile petrecute in Moldova am adus in casa si in obiceiurile mele citeva din lucrurile bune care m-au impresionat . In special aspecte legate de profunzimea trairii dumnezeirii , fara fandoseli si mindrii pierzatoare ci simplu si in chipul cel mai sincer .

Dar in Moldova exista insa si paradoxuri absolut notabile .
Cel care m-a frapat cel mai mult este cumplita antiteza dintre credinta adinca a celor multi si magia neagra a unor oamneni de mult rupti de Dumnezeu .
Cele mai ciudate facaturi , cele mai neinchipuite urzeli ale intunericului in Modova le-am auzit .
Dar eu am aceiasi bucurie, la fiecare pelerinaj, de a ma intoarce in tara lui Stefan, de a descoperi oameni imbunatatiti si de a sta de vorba cu ei , de a participa la slujbe minastiresti dumnezeisti , de a sta citeva zile intro minastire si inclusiv a minca minacre minastireasca binecuvintata .
Sigur, toate zonele tarii sunt frumoase in felul lor iar oamenii, cu bunele si relele lor fac gustul acestor locuri .
De la unii inveti sa faci ceva , de la altii inveti sa nu faci ceva , la altii te reintorci iar cu altii trebuie sa traiesti !
Din fiecare pamint omul isi trage plasma ca sa poata sa se mintuiasca !
Vorba gheronului mult iubit in Roamnia : cine vrea sa se mintuiasca , cu intrebarea sa calatoreasca !
[/quote]

D-le Zaharia, indraznesc sa mai adaug si eu doua aspecte ale manastirilor moldave: neintreruptele privegheri de noapte si randuielile Miezonopticii(care, dealtfel nu se mai pastreaza in toate zonele tarii), ospitalitatea monahilor, si nu in cele din urma, multimea de Duhovnici Mari care s-au nascut sau au studiat(arhiereii) in aceasta zona.
In ceea ce priveste aspectul negativist, cea mai mare vina o detine mass-media, care oglindeste traiul sarac(mai ales in jud. Vaslui) prin promovarea viciilor si crimelor. Nu doar moldovenii decurg la asemenea fapte, dar se pare ca au ajuns, involuntar, obiectul de rating al televiziunilor...
Iertare pt postarea intarziata!
P.S. De aici se pot asculta in direct privegherile de la Putna. :1: http://www.ortodoxradio.ro/

cred ca e din 2010 mesajul asta,dar vreau sa spun o istorioara care o sa te puna pe fuga sau o sa dea multora de gandit inainte sa judece o fata nevinovata.
am avut neplacerea sa cunosc povestea unei cunostinte care mi a spus asa:
ea se ducea la biserica ei de suflet,asa ca tine.acolo se spovedea,acolo se impartasea,acolo asculta cuvantul D-lui.preotul care o spovedea ii dadea sfaturi f.linistitoare pt suflet,incat ea se simtea ca noua dupa ce o zidea sufleteste,pt ca ea ii respecta canoanele.de cate ori avea o cadere,era suficient sa vorbeasca cu duhovnicul ei si se linistea instant.dar intr o zi acel preot a inceput s o priveasca insistent si sa nu pastreze acea distanta de 1 m care incalca intimitatea omului,statea atat de aproape cand ii vorbea despre Dumnezeu incat ziceai ca vrea s o sarute;si acea fata rusinoasa din fire nu i a atras atentia.a sperat ca comportamentul lui se va indrepta.
fata era imbracata f.cuviincios.
cand intra fata in biserica,el cand iesea din altar o privea si ii zambea cu nerusinare netinand cont de ceilalti oameni si fata noastra murea de frica si de rusine incat mai bine o inghitea pamantu decat sa vada asemenea comportament.dar ea a tot sperat ca se va indrepta.de cate ori ea cerea ajutorul,el ii spunea sa mai vina.si la cum facea pe intelegatoru si o seducea ea s a indragostit de el.intr o zi am vrut s o scot la plimbare si am avut surpriza sa mi spuna ca se simte rau.am tot insistat,am venit la ea si mi a spus toate astea si ca de cate ori il vede imediat ce ajunge acasa plange in continuu pt ca sentimentu asta i se parea o povara si mai ales ca era pacat.i am spus sa si vina in fire si sa si rezolve problemele.mi a spus ca n timpul slujbelor sta afara din biserica de frica sa nu i mai suceasca omu asta mintile si sa i aprinda mania lui Dumnezeu.s a dus intr o zi ca sa i spuna adevarul,ca s a indragostit in speranta ca prin sfaturile lui sentimentul va disparea.i a fost greu,n a putut sa i spuna,dar el a intuit si a inceput sa i vorbeasca de alta fata care venea la biserica la care tinea mult si care a intrat intr o depresie grava.a inceput sa i spuna ca si iubeste familia si multe altele,dar in acelasi timp i se citea pe fata ca si el incepuse s o iubeasca pe fata si ii parea nespus de rau ca nu poate sa fie cu ea.ii timp ce el tot palavragea despre una,alta a inceput s o invite la seminarii teologice(sau cum se spune) sub pretextul de a petrece cu ea cat mai mult impreuna.fata asta a inteles la timp ce cursa ii intinde omu ala mai ales ca preotii cu care slujea el au inceput sa barfeasca despre ea si sa rada chiar si in altar,a auzit perfect pt ca i a spus pe nume si au aratat o cu degetu.deci acel om vroia sa i dea intalnire si s o acuze pe biata fata ca ea l a sedus.ca se tine dupa el si ceilalti sa arunce cu pietre.i am spus fetii:lasa draga ca mai sunt si alte biserici,nu l a mai vazut de atunci.deci sfatul meu e urmatorul: sa fugi mancand pamantul.
dupa intamplarea asta nasoala fata mi a spus ca se duce din cand in cand la o manastire,care e singura din orasul ei si acolo isi descarca sufletul,rugandu se.dar hop ca de curand a venit un frate incepator care n o slabeste din priviri.
era odata un cantaret care se uita insistent la ea si cu o privire dinaia de indragostit resemnat.pe timpul ala fata avea prieten,dar omul nostru nu intelegea.a inceput s o barfeasca cu ceilalti colegi de ai lui.si intr un an, de inviere cand inconjurau biserica,el statea intr un colt si barfea si radea de fata,de oftica ca nu l baga in seama,si ea se simtea prost.

vorba aia: unii au uitat de ce au plecat si pt ce au plecat,multi chemati,putini alesi. fugi de oameni d astia si lasa i pe altii sa i judece.eu te sustin!succes!

"altii intra in manastire ca sa i sminteasca pe altii"

corect

adevarul e ca totul se merge si dupa o buna organizare.

acum calugaria e adaptata la vremurile noastre,nu mai exista nimeni care poata sa atinga masura parintilor din trecut.totusi Dumnezeu a spus ca cine va rezista pana la capat la ispitele vremurilor din urma(pt ca cu siguranta le traim) va fi mai incununat decat au fost cei dintai.

"de se va stradui cineva, de dimineata si pana seara, poate ajunge la masura dumnezeiasca" - Patetic (cred).
acum de ce nu mai poate?

"studiaza Sf Scriptura,spune Sf Simeon Noul Teolog si scrierile Sf.Parinti,indeosebi cele ce te indeamna la fapte,pt ca,comparand cu invatatura lor sfaturile si purtarea invatatorului,sa le poti vedea ca in oglinda;ceea ce corespunde cu Sf Scriptura sa ti insusesti si sa tii in cugetul tau,iar ceea ce e mincinos si netrebnic sa cunosti si sa respingi,pt a nu fi amagit.trebuie sa stii ca n zilele noastre au aparut multi invatatori falsi si multi mincinosi.
acum mai mult ca oricand este adevarata rugaciunea proorocului:mantuieste ma Doamne,ca a lipsit cel cuvios,ca s a imputinat adevarul de la fiii oamenilor desertaciuni a grait fiecare catre aproapele sau,buze viclene si in inima rele au grait(psalmul 11:2)
Cuviosul Simeon a trait in sec 10 dp Hr,cu 900 de ani inaintea noastra.odata cu scurgerea timpului tot mai mult si mai mult se micsora nr adevaratilor conducatori ai monahismului"
(staretii).

poate vrei sa spui Pateric

Iata ce inseamna calugaria si drumul greu pe care il are de parcurs cel, care isi ia crucea si vrea sa devina calugar. Un film, care m-a impresionat f mult:
http://www.youtube.com/watch?v=AJZr3AlEvoQ

multumesc f mult pt film :-* abia astept sa ma uit
si permite mi sa te contrazic putin: drumul ala greu(chiar daca inca n am intrat in joc) pe care multi il vad asa,ba mai mult ca fiind imposibil(si pe mn m a smintit la inceput scara lui ioan scararu,dar am inceput s o inteleg) este o adevarata placere.in lume cand esti lovit de necazuri si suferinte,iti revii greu,ramai cu traume uneori si ii invinovatesti pe toti,mai putin pe tine insuti sau chiar nu ti revii deloc te apasa atat de mult constiinta incat sufletul tau ranit de o moarte sufleteasca ajunge sa comita in final si propria moarte trupeasca,lipsit fiind de orice nadejde si asa se preda diavolului.daca traieste el va ramane pana la sfarsit cu starea de moarte sufleteasca si va fi un pierzator,neiubit si nemangaiat de nimeni.fara sa punem la socoteala viata sociala,profesionala,ma refeream strict la suflet.aici in lume cerem ajutorul lui Dumnezeu numai la nevoie si mereu ne gasim scuze ca de ce nu traim duhovniceste.noi vrem sa fim in randul lumii in loc sa fim in randul ingerilor.daca tu vezi un om pe strada care zambeste sa nu crezi ca n are necazuri sau nu trece prin starea aia groaznica de pustiire.
la manastire stii macar ca lupti pt Cel care te iubeste cu adevarat si neconditionat,care te dezvolta d.toate.p.d.v. si daca mori pt El nu ajungi in mainile diavolului.prefer ca viata mea sa fie in pericol pt Cel care ma iubeste cu adevarat ca stiu ca as avea sanse sa ajung la El,decat sa mor(sufleteste sau trupeste,depinde ce alegi) pt un om si sa pierd vesnicia.dupa suferinta vine fericirea peste fire,in lume niciodata.adica in toti anii astia de tristete am descoperit singura fericire in Dumnezeu.si nimic nu se compara cu ea,nimic de pe pamantul asta degradat.asa ca merita indurat inceputul,adica renasterea noastra prin pocainta.cine n ar vrea vindecare?chiar completa...

Daca asa vezi viata in manastire, atunci vei reusi cu siguranta. Ti-o doresc din tot sufletul. Dumnezeu si Maica Domnului sa te intareasca si sa te ajute in toate incercarile, ca sa il invingi pe potrivnicul.
Doamne ajuta!

Acum am terminat de vizionat acest film. Este intr-adevar impresionant. Multumim, Anca.

Sf. Ioan Iacob Hozevitul
 

În Pateric scrie că sfinţii Părinţi ai Schitului au profeţit despre neamul cel de pe urmă. A întrebat unul: Ce lucrăm noi? Şi răspunzând unul dintre dânşii, Marele Avă Ishiron a zis: noi am lucrat poruncile lui Dumnezeu. Şi iarăşi întrebând a zis: cei de după noi ce vor face oare? Şi a zis: vor face numai pe jumătate din cât am lucrat noi. Dar cei de după dânşii ce vor face? Şi a zis: neamul acela nu va putea face nimic; ci le va veni ispiă şi cei care se vor afla încercaţi în vremea aceea vor fi mai mari decât noi şi decât părinţii noştri.

Ce ispită înfricoşatoare va fi oare, să se arate lămuriţi cu toate că nu vor avea nici o lucrare şi vor fi mai mari decât pustnicii cei mai minunaţi?
Ispita neamului celui de pe urmă a şi sosit, mai grozav acum, cu apropierea venirii lui Antihrist încât ameninţă să-i piardă pe cei aleşi.

Şi nu-i atât de periculoasă ispita care vine de la vrăjmaşii lui Dumnezeu, de la atei, de la cei cu grija numai la cele pământeşti sau de la cei destrăbălaţi cari nu pot uşor să vatăme pe creştini. Pericolul vine de la fraţii cei mincinoşi, cari sunt duşmani ascunşi cu atât mai periculoşi, cu cât cred că ei sunt fraţi curaţi. Predică şi ei Ortodoxia, dar oarecum schimbată şi prefăcută după placul lumii acesteia şi a stăpânitorului acestei lumi.

Predica lor e ca o hrană prielnică care a început să se strice şi în loc să hrănească otrăveşte pe cei cari o mănâncă. Ei aduc tulburare în rândul creştinilor. Aceştia sunt ispita cea mare a neamului celui de pe urmă. Despre ei a profeţit Domnul că vor fi în veacul cel de apoi. “Mulţi vor veni întru numele Meu şi pe mulţi vor înşela.” (Matei cap. 5)

Vorbesc şi fraţii mincinoşi de sfânta şi prea dulce ortodoxie, de dragoste, de curăţie, pentru fapta bună, de smerenie şi de virtute, şi ajută obştile creştineşti. Cât de greu pentru ortodocşii cei curaţi şi simpli să înţeleagă pe cine au înaintea lor. Cât e de uşor să fie atraşi de ideile lor cele “filosofice” şi să îi creadă. Dacă răscoleşte cineva adânc în sufletele acestor oameni, va găsi nu dragostea cea fierbinte pentru Dumnezeu, ci închinarea unui idol care se numeşte “om” (tradusă din greceşte). http://sfioaniacobhozevitul.wordpres...p4_001_ispita/

"Staretul: - Monahismul sa spunem este al incepatorilor. Iar faza de misionar este a celor despatimiti. Eu nu am indraznit niciodata sa fiu misionar.
Agapie:- De ce nu Parinte?
Staretul: - pentru ca asa cum spune in Sfanta Scriptura: "Iar pacatosului i-a zis Dumnezeu: Pentru ce tu istorisesti dreptatile Mele si iei legamantul Meu in gura ta?" Ati inteles fiilor? Pentru mine , nu numai buzele mele sunt necurate, dar si mintea mea si toata existenta mea. "
- din filmul pe care tocmai l-ai postat Miha- Anca, Viata Sf. Agapie

Multumim pentru film si pentru cuvintele Sfantului Ioan Iacob Hozevitul.

Dumnezeu sa te auda. acum ca ai pomenit si de Maica Domnului,m am mai linistit.

ispita crestinilor cu adevarat ortodocsi?ce n as da si eu sa ma numar printre crestinii autentici incununati de fapte bune.

acum am vazut filmul
cata credinta si cata indrazneala intr un singur om.e minunat cum dragostea i a unit pe toti in credinta.ma astepta ca sfantul sa devina mucenic la final,dar a fost cu happy and.

Indiferent ca viata sfantului sfarseste sau nu cu mucenicie, ea este cu happy-end, caci duce spre Imparatia Cerului.

Dar ati remarcat faptul, ca si Agapie a fost perceput la inceput de catre acel calugar ca fiind fatarnic?
Presupun ca intotdeauna vor exista oameni, care din prea mare exigenta probabil, se indoiesc de toti, pentru ca se opresc la observatia superficiala, nefiind in stare sa priveasca in sufletul omului. Staretul in schimb, e cu inainte-vedere, si stie cata credinta are cel, caruia ii da numele de Agapie, nume derivat din cuvantul "dragoste".

normal.dar eu ma refeream in cazul in care si noi am putea sa ne punem in locul lui,daca putem...care dintre noi ar indura atata cruzime din prima zi si sa mai si binecuvanteze dusmanu.de aia am zis ca d.p.nostru d.v. e mai greu.
eu ma mir ca staretu a spus ca ei la manastire traiesc in lenevire,asta ori a spus din smerenie ori ca tindeau toti spre sfintenie.

a fost perceput fatarnic. si numai pt faptul ca l a judecat a pacatuit,dar la ei este normal sa te puna la incercari sa ti vada credinta si supunerea,la inceput cred ca toti sunt banuiti,iscoditi,intorsi pe toate partile,nu cred ca trebuie sa spunem ca trateaza superficial,nimeni nu cunoaste omul din prima vedere si cred ca e normal sa ti scape ceva,in fond parerea staretului conteaza nu a celorlalti.eu am vazut la acel calugar care l a judecat pe Agapie putina invidie,asa mi s a parut.staretul avea multe haruri,dar nu vroia sa se descopere,el punea presupunerile dar era sigur ce se intampla cu Agapie.atunci cand l a intrebat ce s a intamplat el stia deja,dar nu i a lasat pe ceilalti sa vada ca sa nu se mareasca in desert,a vrut sa i vada si iubirea de vrajmasi a lui Agapie,dar si puterea in purtarea crucii.eu cred ca Agapie era in stare sa si poarte crucea pana la capat,dar a trecut printr o ispita,atunci cand s a reintors la talhari a demonstrat ca poate mai mult,dar Dumnezeu nu a vrut pierderea lor.
cel putin l a inceput cand a spus ca un monah nu are dorinte mi s a parut un pic cam rigida regula,dar poate cine stie,poate ca voia noastra nu e buna si trebuie s o predam in totalitate.
sa stii ca nu la toti calugarii le e frica de pacat,eu am trecut prin unele situatii care m a lasat masca si vb si de unii care stau de ani buni.nu toti tind spre sfintenie.Paisie Aghioritul a spus ca n secolu nostru din pacate duhul lumesc s a strecurat si n monahism.oricum are cine sa i judece,dar parerea mea e ca ar trebui sa fie mai atenti cu cei mai putin evlaviosi ca ei se smintesc repede si incep sa spuna"eu de ce sa nu mi judec aproapele daca monahul sau preotul judeca".eu de exemplu vorbeam cu unu despre carti.i am spus de Efrem Sirul,de Ioan Scararu,de Antonie,si de unii parinti din filocalie etc si el ma patrundea cu privirea asa serios si ma intreba "da ce tu vrei sa tintesti asa de sus si asa repede?" hai sa fim seriosi,eu citesc ca sa ma documentez si sa mi dau seama ce e bn si ce e rau.si sa ma aleg cu ceva bun.i am zis ca citesc asa sa ma aflu in treaba :)) i am spus apoi ca mai citesc cateodata din biblie si el zice"din biblie?pai nici macar noi n o intelegem" :)) oare nu ne a spus Mantuitorul ca fiecare crestin este dator sa citeasca zilnic din biblie?sau macar knd avem timp.si mai sunt si alte lucruri care nici nu mai merita spuse din comportamentu lor.deci pana la urma nu sunt sfinti,sunt si ei oameni normali cu pacate ca si noi.mai rar cred ca o sa gasim unul care traieste in trezvie permanenta si se teme de pacat mai rau decat de moartea trupeasca.parerea mea e ca ar trebui sa si dea mai mult silinta in comportamentul cu oamenii din societate sa nu mai sminteasca.eu de cate ori ma duc la manastiri de maici,ele niciodata nu primesc oameni cu bunavoie,nu simt nici un pic de dragoste si bunavoie,fug in toate partile si se pitesc de noi in loc sa sara care mai de care sa fim bine primiti chiar pt 10-15 min,dar calugarii mereu ne au primit,fara rezerve ei sunt mai sociabili si mai iubitori de aproapele,cand eram suparata unu dintre ei chiar a vrut sa ma ajute,la maici nici c ai sa vezi asa ceva.am fost la o slujba din manastire de maici si dupa ce ca nu erau ospitaliere se mai si strambau la noi si se vedea ca se simt prost cu necunoscuti in jurul lor.unde e dragostea aia de aproapele!?de ce am vazut numai egoism si la calugari niciodata?toti suntem oameni.cica nu e bine sa te arati oamenilor?dar asta nu e o scuza ca sa nu i iubesti si sa nu fi primitor?nu trebuie sa fim speriati de bombe.suntem toti normali cu imperfectiuni,trebuie sa ne acceptam cu bune cu rele...gresec eu oare?de ce sa fugim unii de altii si sa fim reci ca doar nu muscam.sunt si unele exemple bune de calugari, logic ca doar nu ne impiedicam numai de gropi.in fine,pana la urma vb aia trebuie sa ne scoatem barna din ochiul nostru.am facut si eu o observatie.intr o carte scria ca in monahism e sinceritate,dar nu e dreptate...cam contrazice vb si invataturile Domnului.dar daca vrem ceva facut ca la carte trebuie sa stim ca or sa ni se impotriveasca multi.ca doar te duci acolo sa scapi de pacate,sa lupti pt fiecare pacat pe rand,sa nu cruti nici macar unul,cel putin asta e parerea mea.macar sa stii ca asta e scopul,sa faci haina botezului impecabila sa fii sigur ca ajungi in rai,ca unii au cazut de la vami chiar la ultima treapta dupa ce a trecut de toate celelalte.daca nu lupti impotriva tuturor pacatelor,nu se poate.nu esti in siguranta,mai ales ca monahii sunt cel mai aspru judecati.adica sa ne dea crucea sa lenevim?ar fi prea de tot.pana la urma nu ma duc pt oameni aia,ma duc pt Dumnezeu si nu mi pasa daca multimea ma judeca.ori e incercare,ori e pacatu lor.sa fie sanatosi
tare mie ca o sa mi trebuiasca un duhovnic aspru,dupa cum scrie in carti pt pacatele mele asa ar trebui sa am.dupa tot ce am observat...cred c o sa am mult de furca cu oamenii aia.asta e...cu Dumnezeu inainte.

Sa nu uitam, ca Dumnezeu nu ne lasa singuri, atunci cand cere fapte de la noi, mai ales cand cere mucenicie. Duhul Sfant il intareste pe tot omul supus chinurilor, dandu-i curaj si rezistenta. Omul, cu de la sine putere, nu e in stare de nimic. Dar daca Duhul Sfant il umbreste, e in stare de multe. "Fara Mine nimic nu puteti face", a spus Domnul.
Cred ca smerenia, care domnea in Vatopedu, l-a facut pe staret, care mie mi s-a parut cu inainte-vedere, sa vorbesca despre lenevire.

da,dar daca m as fi pus in locul lui,cu starea mea de pacate nu cred ca as fi fost pe aceeasi pozitie.trebuie sa ne raportam putin si la faptele lor.cred ca trebuie sa gandim si cu puterea noastra nu numai dupa ce spun cartile,ca teoretic e simplu.daca vor sa ne lepadam de credinta,n avem de ales si trebuie sa murim.dar tu ai vazut chinurile mucenicilor...daca nu primim cu bucurie "varsarea de sange nu e suficienta"(spune Domnul),trebuie nu numai dragoste,dar si rabdare in cruzime fara limite.daca cartesti si simti nedreptatea dusmanilor in timpul chinurilor mori degeaba.gandurile rele coboara mult.
pr.Arsenie a spus ca noi vom fi cei din urma,ca va veni vremea cand va trebui sa ne punem capul pe butuc,iar cruzimile vor fi cum n au mai fost niciodata de la facerea lumii incoace.citeste"cararea imparatiei".(asta e pt carcotasi care ne cred nebuni)

Tocmai de aceea am vorbit despre Duhul Sfant. Din film se vedea ca tanarul era curat la suflet si "pus pe treaba". Tocmai acest lucru il face pe acel calugar sa il banuiasca ca nu e tocmai sincer, caci mai rar asa oameni curati. Dar Dumnezeu ii stie pe cei "de-un neam cu El", cum s-a exprimat Maica Domnului, referindu-se la sfinti (Sf. Serafim de Sarov).
Intr-adevar vin vremuri, in care crestinul va muri in chinuri, dar nu vor fi aceleasi cruzimi ca cele cunoscute, ci vor fi mai "rafinate", tortionarii se vor purta aparent frumos; incercarile insa vor fi cum nu au mai fost niciodata de la facerea lumii incoace. Vom vedea cum va fi atunci. Important e sa ne curatim de pacate, ca Duhul Sfant sa isi faca loc in inima noastra. Noi nu suntem singuri in incercarile noastre, caci cu noi este Dumnezeu.

era curat inainte de a intra in manastire sa se spele de pacate,poate ca din atata smerenie nici n a vrut sa arate ca n are pacate.asa si Sf Teodora din Arkadia(daca ai vazut filmul),sau poate ca nici nu si dadea seama de starea lui de curatie.vb aia :sfantul care se crede/stie ca e sfant nu este sfant ca asa se poate cuibari mandria.
da,nu suntem siguri de dureri,unu spune asa,altu asa ce sa mai intelegem?.in acatistul Sf Haralambie scrie ca mucenicii nu simt durerile.pr Arsenie spune ca durerile vor fi micsorate de Dumnezeu ca omul sa le poata suporta,pt ca nimeni n ar putea suporta grozaviile la intensitatea normala,pt unii dragostea peste masura fata de Dumnezeu si de aproapele ii va elimina durerile,nu va simti nimic,pt ca focul iubirii e mai tare decat orice chin suportat(e mai greu de inteles pt noi).eu f.greu ii inteleg pe mucenici.sa zicem,de cate ori a suportat omul respectiv un chin nu patea nimic:cuptorul de flacari se racorea si iesea nevatamat,loviturile calailor se vindecau noaptea prin ajutorul ingerilor.sfintii au scapat nevatamati prin orice tortura si aia pt ca nu mai suportau atatea minuni le au taiat capetele.
poate vrei sa spui rafinate in gesturi si comportament sa te atraga sa te lapezi de credinta,dar Pr Arsenie a spus ca nu va mai fi loc de cruci pe pamant,aia nu se sinchisesc sa nu apeleze si la vechile torturi.am inteles ca n vremurile noastre exista deja unii crestini care sufera pt credinta si sunt inchisi parca,acum nu stiu in ce zone de pe glob.
poti sa vezi si filmul asta in care torturile 'rafinate' intrecea pe cele vechi,spune exact cum se simte omul(de ex.de parca ar fi ars sau de parca i s ar infige zeci de sabii).
"der feind in dir" (dusmanul din tine)prezinger,alpha 07.e vorba despre implantul cu microcip si de crestini prigoniti.cred ca e n germana,dar se intelege din actiuni.poate gasesti sutitrat.
subiectul filmului:
Suntem în viitorul apropiat şi o tânără devine, fără să ştie, subiectul unui experiment inuman. Creierul ei este controlat în secret de o agenţie guvernamentală care are propriile sale scopuri. Misiunea ei este să omoare un politician cunoscut în timpul unui summit al Uniunii Europene despre securitate. Fata ştie ce face, dar nu se poate opri.
aici pe parti:
http://www.youtube.com/watch?v=D9QVOed8tgY
inca un film-crestin six-the mark unleashed(subtitrat):
http://youtube.com/watch?v=3YruyepyvgM

Vom vedea cum va fi atunci. Nu e cazul sa ne preocupam, odata ce Dumnezeu ne va intari.
Unii dintre cei torturati nu au simtit durerea; dar altii, cei mai multi dintre ei, au simtit din plin. Unul dintre acestia este Pr. Marcu de la Sihastria, pomenit pe 28 februarie.


A fost foarte rezistent in suferinte. I se spunea Fachirul, nume pe care Securitatea de pe vremea aceea, in timpul lui Carol al II – lea, i l-a dat, pentru ca suferind, suferea cu o rabdare nemaipomenita, fara vaiete.
http://www.razbointrucuvant.ro/2010/...-28-februarie/
Este impresionanta viata de suferinta a acestui Parinte.

Amintesc de acest Parinte, ca sa nu crezi ca Dumnezeu ne fereste de suferinta pe toti; dar cel, care rezista si nu cedeaza, primeste cununa.

Fericita Maica Nila
 

Aproape ca nu imi vine sa cred ce am citit. Eu inteleg ca noi oamenii, pacatosii de rand gresesc, dar daca si preotii sau calugarii fac asa... Oricum m-am convins si eu de unele chestii... Baiatul respectiv era, este frate. Un baiat saracut care se afla in grija calugarilor de la manastire, practic ei il ajuta sa mearga la scoala, la seminar. Din punctul asta de vedere ma bucur pentru el, si chiar am incercat sa ii dau cateva sfaturi, sa fie ascultator ca este norocos ca se afla acolo. Mi-a zis ca nu e sigur ca vrea sa ramana ca si calugar si ca in nici-un caz nu doreste sa fie pe viitor preot. Nu stiu, dar eu il simt pe baiatul acesta...usor pierdut. Intr-un fel imi este cumva mila, dar pe de alta parte se poate sa ma insel. In fine, am mai avut cateva discutii din care a reiesit ca nu este el pentru calugarie, asa am dedus eu. Adica, scuza-ma sa imi spuna ca el nu se uita dupa fete in manastire, ca se uita ele dupa el? Eu i-am zis ca nu merg la manastire sa fiu remarcata sau sa remarc pe cineva. Nu stiu sincer, mai bine ramaneam cu parerea ca e un baiat cuminte si gata, decat concluzile de acum. Se prea poate sa doreasca sa ma faca pe mine sa ma simt prost, dar daca este asa, acesta este pacatul lui nu al meu.

ei au cele mai mari ispite pt ca l blesteama zilnic pe diavol prin rugaciuni,ascultari si fapte bune,mai exact prin impotrivire.noi in societate suntem indreptatiti intr un fel la unele pacate,pt ca traim cu grijile lumesti.unii si cauta parteneri,altii traiesc pt cariera,bani,sa fie ei cat mai in varf,altii isi intemeiaza familii si acolo e nucleul lor,acolo e indreptata toata grija si toata atentia.sa faca in asa fel incat sa le mearga bine si sa i multumeasca pe copii,pe soti,sotii,pe angajatii firmei,investitori,sefi,asociati,sau mai bine pe ei insisi.atentia in societate e indreptata spre propria persoana.si asta e ceva gresit,daca exageram,ca astfel ne cream propriul dumnezeu,un idol,pe noi insine.slujim propriei persoane.chiar daca traim in societate trebuie sa ne ocupam si de mantuire,dar sa nu ne neglijam obligatiile lumesti.
mie mi se pare o mare piedica lumea cu grijile ei si asa as prefera sa ma ocup doar de mantuire,dar asta nu e singurul motiv.cum unii se casatoresc din dragoste asa si unii se calugaresc,tot din dragoste.iar daca asta nu ar fi unul dintre motive,nu stiu daca altii si au ales bine drumul.toti suntem miri si mirese indiferent de loc.
deja te ai interesat de el,asta nu e bine.prin asta ai demonstrat ca persoana lui te intereseaza si vrei sa aflii cat mai multe despre el.nu i da tu sfaturi,ca are cine sa l invete,asa te amagesti pe tine insati,iti faci impresia ca ajuti,dar nu e decat cursa diavolului care vrea sa dezbine si sa distruga tot.mai bine ajuta te pe tine,vorbeste cu duhovnicul tau si lasa i pe altii cu pastorii lor.nu toti calugarii sunt facuti sa ajunga preoti.unii raman calugari toata viata,cel putin eu asa cred.o sa ma uit la gradele lor.ti ai facut o impresie despre el si ai inceput sa l judeci,deja faci un pacat.cel mai bine e sa nu aflii nimic,decat sa ti judeci aproapele,e viata lui sa faca ce vrea cu ea.poate ca nesiguranta asta a lui e o ispita,asa si eu ma gandeam cateodata daca locul ala e chiar potrivit pt mn sau nu.e o ispita sa ma traga de la calea cea dreapta.deci la el ori de este ispita,ori de este indecizie,e strict problema lui.trebuie sa ne ferim sa devenim judecatori si sa ne punem in locul lui Dumnezeu care hotaraste ce si cum.sa nu luam calugaria la general,adica daca intalnim 1-2-3 exemple proaste asta nu inseamna ca nu mai exista calugar constient de drumul pe care si l a ales si pe care sa si l asume cu mare responsabilitate.
la barbati le fug ochii in toate partile,am auzit si eu ceva de genu ca ei n au control si eu m am cam revoltat si mi am facut o parere gresita,am bagat o la categoria nesimtire,dar se pare ca nu e asa.astea cica nu sunt obsesii.e o slabiciune,tine de hormoni,cica e lupta cea mai grea.d aia la Frasinei si la Athos nu au voie femeile.in "scara raiului" spune ca cel mai mare lucru e sa scapi de desfranare,daca scapi de ea invingi mai usor toate patimile.si se stie ca desfranarea e de mai multe feluri.un exemplu-e fara de trup-cu privirea.in biblie spune ca 'barbatul care a poftit la o femeie a si pacatuit in inima lui cu ea'deci e ca si cum s a desfranat fara de trup,doar in subconstient,care deja se pune.iar 'vai de cel prin care vine ispita,ca multe suflete a tras la pierzare'.poti sa ispitesti fara de voie,fara sa stii ca e pacat,dar sa stii ca tot poti fi gasit vinovat pt ispitirea/atragerea atentiei asupra ta.o sa ti spun intr o zi povestea cu imparatul Macedon.schimba ti biserica sa nu mai fi gasita vinovata,ca daca te duci,nu poti sa te feresti de el si de gandurile lui,sau de ale tale chiar daca te pitesti intr un colt.si de ce sa stai sub presiune in casa Domnului?in biserica ne incarcam,ne rugam,ne simtim bine nu stam fortati si cu gandul la altii,sau ganduri perturbatoare.nu te duci sa te uiti sau sa judeci preotul care slujeste,sau pe cantareti,frati etc.te duci sa asculti cuvantul Domnului si sa simti harul,comuniunea.nu te intereseaza ce fac ceilalti acolo,tu sa ti indrepti mintea spre cer,spre sfinti,predica.atat.
el nu vrea sa te faca sa te simti prost,el nu poate accepta ca nu s a dezradacinat de patima desfranarii,oricum sunt multi ani de munca,dar tu nu ai intelege si decat sa recunoasca,mai bine se indreptateste,ar fi fost mai simplu sa spuna "scuza ma.nu se va mai intampla".dar decat sa l judecam mai bine nu intrebai si nu stiai.asa si eu am banuit pe un fost coleg de un lucru grav,dar am preferat sa nu aflu,sa nu stiu nimic decat sa l judec inutil.vezi sa nu dea vina pe tine sa spuna la ceilalti ca ai fi pus tu ochii pe el si sa te judece,sa te dispretuiasca toti,apoi sa fugi ca o raufacatoare de la locul cu pricina.e incepator,inca nu stie cu ce se mananca calugaria si poate gresi.nu e bine sa te consumi inutil.
judecatile oamenilor despre noi si judecatile noastre despre oameni sunt strambe.numai judecatile Domnului sunt drepte si milostive,iar noua calitatea asta ne lipseste cu desavarsire.