E o gluma?

Mi-aduc bine aminte cand zic ca ai fost sfatuita sa nu intri acolo ca e pierdere de timp?
Si se vede ca a fost chiar mai mult decat pierdere de timp..

Era deja prea tarziu. Dar bine ca s-a terminat cu bine (cu ajutorullui Dumnezeu). Unele experiente se pare au fost spre "luminare". Doamne ajuta!

Unde se duc ateii dupa ce mor, asta iti dai seama ca nu avem de unde sa stim, numai Dumnezeu stie.

Scriam despre blesteme (http://www.crestinortodox.ro/forum/s...729#post525729) si mi-a venit in cap un exemplu de mesaj foarte "schizoid": cand spui copilului sau nevestei "te ia naiba sau vezi tu pe ....al cu coarne...daca te mai duci la biserica (sau daca asculti pe popa si nu pe mine, etc)". Adica ce-ar trebui sa inteleaga copilul de aici? Ca acolo e dracu? Sau ca parintele lui e mai puternic decat Dumnezeu ? daca el totusi se duce si apoi tac-su il omoara cu bataia si-l inchide in casa, nu asta o sa creada? Si mai nasol e ca chestia asta chiar se intampla cand sunt implicate mai multe curente religioase: de exemplu, neoprotestantii spun ca la biserica noastra ar fi "necuratul". noi spunem ca acest lucru se intampla daca merge cineva la o biserica de-a lor. Si cine are de castigat de aici? Cei care nu se mai duc, fireste.

Din pacate, Biserica ortodoxa si-a dat din nou o lovitura, in urma cu ceva vreme, cand a refuzat vehement si public sa sfinteasca troita actorilor de la Buftea fiindca era si Sergiu Nicolaescu mentionat acolo. Ma intreb ce pacat o fii facut omul asta si nu stim noi, de l-au excomunicat si anatemizat chiar asa. Din cauza asta foarte multi "crestini" au fost scandalizati, au emis ipoteze cum ca alte religii ar fi mai bune, ca ar fii tebuit daca i-a refuzat BOR sa ii cheme pe toti ceilalti reprezentanti ai celorlalte culte (desi ulterior am aflat ca protestantii, de ex, nu fac nici o slujba pt morti), ba chiar ca o rugaciune colectiva, cum ar fii de ex acea "spirala " care o fac adeptii lui Bivolaru, ar avea mai mult "har" decat rugaciunile preotilor nostrii.
Ulterior am citit ceva si despre religiile orientale, atat de "atragatoare" pt multi, insa am constatat ca nu-s nici pe departe ce si-ar dori lumea, adica nicidecum nu se "inchina" materiei, omului, individului, ci tot spiritului, "absolutului", doar ca initial refuza sa dea acestui "absolut" un nume, riscand astfel sa-l antropomorfizeze, adica sa-l identifice ca persoana, sa-l asemene cu omul. Pe de alta parte, mi se pare mult mai "schizofrenizanta", deoarece sustine ca existenta noastra e rezultanta unor energii care acum sunt impreuna, dar la un moment dat se vor dezintegra si apoi se vor reintegra sub alta forma. Deci...e drept ca daca aceste "energii " se dezechilibreaza, ne imbolnavim, iar daca se dezechilibreaza si mai mult,.... innebunim.

Deci... Da.
Ce-ai vrut să spui? :39:

Ca ie multi care cred ei ca credinta noastra nu e adevarata si ca mai adevarate sunt alea orientale, pe care probabil le considera totodata si mai nonconformiste, insa, daca e sa privim maiin profunzimea lor, nici alea nu le ofera ceea ce-si doresc ei de fapt (adica propria bunastare si "fericire").
Pe de alta parte, sunt multi dintre noi care se pun de-a curmezisul tuturor dogmelor ortodoxe, le agreaza pe unele dintre cele ale reformei, dar nu pe toate si nici in intregime, ci doar pe acele (fragmente din) care le convin, creindu-si astfel o "religie" proprie, orientata spre propriile interese, care se dovedeste in foarte scurt timp extrem de 'schizofrenizanta" atat pentru ei cat si pentru cei din apropierea lor.

Ba stim si noi, ca Dumnezeu a binevoit sa ne spuna ce se intampla ce cei care refuza mantuirea.

Te uiti prea mult la tembelizor.

Deci practici si cunosti efectul !
Multumim . . . :4:

Trebuie sa mori de cancer in urma fumatului ca sa poti spune la altii ca fumatul e rau?

Nu tin neaparat, insa nu prea am incotro. Ceea ce am aflat despre budism am citit intr-o carte despre "marile religii", nu de la "tembelizor". Atata doar ca nu stiu cat si daca am intels bine.

Mărturii zguduitoare din viaţa muceniţei Daniela
 

"O pildă de viață de Sfântă care și pe noi ne poate îndruma pe calea mântuirii! Ne dorim să o afle cât mai mulţi, pentru că citind-o ne vom aminti de foarte multe întrebări puse, dar care nu-şi găsesc răspunsul. Acesta este un exemplu viu care ne va răspunde la mulți pe multe teme!

Această floare aleasă a răsărit pe pământul românesc în anul 1967. De micuţă era foarte apropiată de Dumnezeu. Când ieşea de la şcoală trecea totdeauna pe la biserică. Pentru aceasta era mustrată foarte aspru de tatăl ei: „Unde ai fost? Toata ziua la biserică? La popii tăi? Ce ţi-a dat ţie Dumnezeu?" Iar ea nu zicea nimic, numai lacrimile îi curgeau pe obraji.

Era evlavioasă şi stătea mult timp la rugăciune. La banchetul de la sfârşitul liceului n-a vrut să se ducă. Diriginta ei o ruga: „Hai, Dănuţa, vino şi tu cu noi!", însă ea a zis: „Nu pot, dar să ştiţi că eu vă iubesc foarte mult pe toţi, însă la banchet nu pot veni...iertaţi-mă...". Era foarte blândă şi foarte bună cu toţi. Îi ajuta pe colegi la lecţii; stătea şi noaptea să scrie pentru ei. Învăţa foarte bine, atât la şcoală, cât şi la facultate. Îi plăcea foarte mult să lucreze. Toate hăinuţele ei erau făcute de ea.

A fost fiică duhovnicească a Cuviosului Părinte Sofian de la Sfânta Mănăstire Antim.

Studentă fiind, avea în grijă o bătrână paralizată, uitată de toţi - mama Ioana. Cuvioasa Daniela se ducea zilnic la ea: dimineaţa, înainte de facultate şi seara. Era drum destul şi osteneală multă. O spăla, o îngrijea, îi făcea cumpărăturile. Din bursa ei punea deoparte şi pentru mama Ioana. Îi spăla hainele, îi citea, îi cânta şi aducea bucurie în sufletul bătrânei.

Era foarte blândă şi foarte milostivă. Se vedea în ea blândeţea Părintelui Sofian. N-a fost niciodată supărată pe cineva. Se acuza întotdeauna pe sine, iar pe ceilalţi îi scuza.

Odată, cineva a bătut-o tare pe cuvioasa Daniela, deşi aceasta nu era vinovată. După ce a răbdat în tăcere bătaia, s-a aplecat până la pământ, a îngenunchiat şi a sărutat piciorul care o lovise cu sălbăticie.

Anumite persoane din familie încercau să o convingă să se mărite, iar ea spunea: „Nu, nu. Eu vreau să rămân cu Dumnezeu". „Dar poţi să fii cu Dumnezeu şi măritată" - i se spunea. „Da, dar dacă mă mărit, înseamnă că-L dau puţin pe Dumnezeu la o parte, şi eu nu pot asta, nu vreau. Eu vreau să-I dau totul lui Dumnezeu".

Stătea multe ore noaptea să-şi facă pravila. Niciodată nu s-a culcat fără să-şi facă pravila. Iar fraţii ei strigau la ea: „Ce ţi-a dat ţie Dumnezeu? Că ne-ai acrit cu popii tăi. Ce-ţi face credinţa ta? Că tata îţi dă de mâncare... De ce ai făcut facultatea, ca să te duci la mănăstire"?

Când a terminat facultatea a fugit la mănăstire. Tatăl ei a căutat-o mult timp, a găsit-o, a bătut-o şi a adus-o acasă. A fugit de mai multe ori. De fiecare dată a fost adusă cu forţa acasă şi bătută cumplit.

Odată, în noaptea de dinainte de ultima plecare a sa la mănăstire, a plâns şi s-a rugat fără încetare. A făcut 1000 de metanii, cu lacrimi multe, cerând luminare de la Maica Domnului. Spre ziuă a adormit. Când s-a trezit, a luat iconiţa cu Maica Domnului pe care o primise de la Părintele Sofian. A făcut cruce, a sărutat iconiţa şi foarte hotărâtă şi-a strâns lucrurile pentru plecare. Apoi a lăsat unei prietene o scrisoare pentru Părintele Sofian. Iată conţinutul:

Am visat, Părinte, icoana Maicii Domnului. Şi am văzut că icoana prinde viaţă, şi Maica Domnului mă privea atent şi eu mă rugam în faţa ei şi o întrebam: „Ce să fac"?. Şi am văzut cum mă privea cu multă durere. Şi am văzut lacrimi pe obrazul Ei. Şi, deodată, şi-a întins mâinile la rugăciune şi o lacrimă din ochii ei a picurat pe mâna mea. Şi ea, cu mâinile ridicate în sus, se ruga şi plângea. Când m-a atins lacrima Ei m-am trezit. Şi m-am hotărât să plec.

Şi a plecat. Pe drumul Crucii, pe urmele Mântuitorului Hristos.

Însă tatăl ei a găsit-o şi de data aceasta. Când a adus-o de la mănăstire, a bătut-o cumplit. Apoi i-a tăiat veşmintele monahale cu foarfeca şi i le-a aruncat la gunoi. I-a smuls de la gât cruciuliţa şi a strigat la ea: „Popii, popii şi biserica...". Atunci ea a leşinat. Şi când s-a trezit, aşa se ruga de tatăl ei: „Te rog, lasă-mi icoanele. Eu nu pot trăi fără ele. Te rog...". Şi el le-a pus sub picior, a călcat pe ele şi apoi le-a luat pe toate. Atunci ea a zis: „Bine, mi-ai luat totul, dar sufletul nu poţi să mi-l iei, aici e totul".

Şi de atunci numai aşa se ruga: „Maica Domnului, ajută-mă, nu mă părăsi! Doamne Iisuse Hristoase...".

Văzând tatăl ei că nu o poate abate de la calea vieţuirii ortodoxe, a născocit o rezolvare diabolică. A găsit nişte medici asemenea lui şi i-au stabilit diagnosticul de „schizofrenie paranoidă cu delir mistic". Până la sfârşitul vieţii sale pământeşti a fost obligată să ia medicamente „care s-o liniştească". Ultimii doi ani i-a petrecut prin spitale, cu perfuzii. Din cauza medicamentelor era aproape tot timpul inconştientă. Tatăl ei o păzea de la prima oră până noaptea la orele 22 - 23, ca să nu poată lua legătura cu persoane binecredincioase.

Imobilizarea în pat şi medicamentele primite de la psihiatru i-au provocat o paralizie aproape completă şi un ileus paralitic (pseudoobstrucţie intestinală). În aceste chinuri a trecut către Domnul, marţi 6 aprilie 2004, în Săptămâna Mare. Aceasta s-a întâmplat la ora 10. Şi pentru că tatăl ei n-ar fi acceptat chemarea unui preot, a rânduit Dumnezeu în chip minunat să afle despre ea Părintele Constantin. Ajuns la spital la ora 11, acesta i-a făcut slujba de înmormântare. Pentru prima dată, tatăl ei lipsea, deşi dimineaţa fusese văzut în spital...

La cinstitul său mormânt au început să se facă minuni.

Prima minune cunoscută este vindecarea unui tânăr care suferea de opt ani de pseudoobstrucţie intestinală cu crize repetate. Acesta a dobândit tămăduire în ziua de miercuri, 12 mai 2004. De atunci, tinerele binecredincioase care au aflat despre vieţuirea şi pătimirea mucenicească a surorii lor, au dobândit şi mai multă evlavie şi râvnă duhovnicească pentru cinstirea şi pomenirea ei. A doua minune este vindecarea unui student de o afecţiune vasculară (2004), iar a treia este vindecarea unui tânăr care venise cu criză de apendicită (2005).

Pentru rugăciunile Sfintei Cuvioase Muceniţe Daniela, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, întăreşte-ne şi pe noi pe calea Ortodoxiei şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Mormantul sfintei Daniela se gaseste in cimitirul Andronache, cartierul Colentina din Bucuresti."

N-am reuşit însă să înţeleg cum i s-a permis tatălui să o ia cu forţa de la mănăstire, ea fiind majoră; poate doar dacă avea deja certificat de handicap, deşi spune că terminase o facultate. Acum doar nu toată lumea care se duce la mănăstire are "schizofrenie paranoidă cu delir mistic"... Cu toate astea se spune că sunt multe persoane internate cu forţa la psihiatrie şi sfarşesc tragic, doar că nu toţi fac minuni şi devin sfinţi...

Poate unii vor spune ca fratii ei aveau dreptate, ca tatal era cel care ii hranea, nu biserica si popii, si ca lui ii erau cu totii datori sa il asculte, insa din cate stiu eu cam asta e obligatia oricarui parinte, iar copiii dupa ce se fac mari sunt liberi sa plece la casele si la treburile lor, e un "risc" pe care ti-l asumi ca parinte, nu e o "investitie garantata" :eu il cresc, il tin in scoala, in facultate, ii dau sa manance, si el o sa aiba grija de mine la batranete. Desigur ca asa ar trebui, si suntem datori moral cu totii, sa avem grija de parintii nostri, la batranete, insa nu suntem sclavii lor, pana la urma, e decizia noastra ce facem cu vietile noastre.

Ma tem insa ca pentru unii aceasta poveste ar putea constitui o dovada ca credinta in Dumnezeu nu e chiar atat de salvatoare, pana la urma, ba din contra, din moment ce a dus-o pe nefericta fata acolo unde a dus-o, la balamuc si apoi la groapa. Sunt putini cei care mai cred si mai spera ca ar mai urma ceva si dupa. Nu e genul de dovada de care au nevoie oamenii din ziua de azi, dar de fapt cand a avut nevoie Dumnezeu sa faca demonstratii necredinciosilor? Pana la urma nici pe Hristos nu L-a vazut o lume intreaga inviat, ci doar o mana de oameni, dar, prin lucrarea Duhului sfant, a fost de ajuns ca sa creada aproape o lume intreaga. Dar uite totusi pe Toma care nu credea ca a inviat, a venit personal sa ii arate, desi nu a fost prea incantat ca a trebuit s-o faca, putea sa-l lase in necredinta lui, asa cum ne lasa pe noi acum. De ce mesajele Lui au fost intodeauna " codificate", doar pentru "cine are urechi sa auda"?

Raspunsul il gasesti in pilda cu saracul Lazar si bogatul cel nemilostiv.