![]() |
În cazul de mai sus, nu s-ar fi ajuns la situația asta (furtul din locuință) dacă s-ar fi făcut contract. Creștinul trebuie să nu se sustragă nici de la partea cezarului. Are rostul ei.
|
Citat:
Au un dispret profund fata de cersetori. Eu inteleg cersetorii. Ii inteleg chiar si pe cei care fumeaza sau duhnesc a bautura. Merita si aia o masa. Inteleg si pe cei care au un acoperis deasupra capului dar traiesc cu mancarea de pe o zi pe alta sau chiar mai putin. Dar nu ii inteleg pe cei asa zisi "din clasa de mijloc", care au totusi niste mijloace de trai, e drept poate nu se descurca asa bine cum ar dori, dar nu fac nimic sa schimbe situatia, nici din ceea ce tine de administrarea finantelor, nici o fapta crestineasca, dar in schimb se astepta ca altii sa fie mai crestini decat ei si indirect cersesc si blameaza atunci cand nu primesc. |
Citat:
Poti fi sigura ca daca ai sa cauti intr-un ziar local, ai sa gasesti si mai multe variante. Ceea ce nu ai vrut sa vezi este ca pentru aprox. aceeasi zona de confort preturile sunt intre 150 si 600 euro. Deci ai de unde alege. De altfel, as vrea sa stiu de ce ti se pare varianta f. crestineasca de a lua pe cineva in chirie, pentru a scadea din costuri, total exclusa. Citat:
La Stat, salariile sunt la fel, pentru aceeasi nivel specializare. Daca vorbesti de o familie in care unul din soti castiga 1500 in invatamant - banii astia ii gasesti si in provincie, pe acelasi post. Daca celalat castiga inca 1500 (spuneai ca sunt 3000ron in casa) nu stiu ce meserie are dar nu cred ca are un grad inalt de specializare, deci poate cauta/gasi ceva similar si in provincie. Citat:
Solutia este sa casti bine ochii cand termini liceul, sa te gandesti bine ce alegi ca si facultate si sa procesezi bine domeniul, nu te lasi in voia programei, mai ales cum este in ziua de azi cand facultate a devenit mai mult un fel de "cultura generala" pe domeniu. Sau daca asta e prea tarziu, poti alege sa faci o alta specialitate, sa cauti un domeniu mai bine platit. Stiu oameni inteligenti, cu potential, doua facultati chiar, dar care au luat decizii total neinspirate. Un caz - care ar putea sa faca ceva in materie de IT, tinzand cu joburi, chiar in provincie de la 2000ron in sus si putand ajunge la 2x pe atat sau mai mult, dar prefera sa fie profesori, facand si naveta undeva la sat pentru cca. 800ron pe luna. Isi cumpara haine de la SH, mai castiga sotul ceva - se descurca. Alt caz, a inceput facultate de constructii - e drept piata imobiliara de la noi e in contractie, dar e un domeniu unde daca ai si un fond de pornire, poti castiga peste 10.000euro la constructia unei singure case, care se ridica in cateva luni doar. Si meseria de inginer de santier e f. cautata, daca esti o persoana serioasa, dinamica, si cu ajutor de sus, te poti descurca binisor. Ei bine, a abandonat acea facultate pentru meseria de ...inginer de mediu, una la care legea obliga fiecare societate din anumite domenii, dar e un job care nu e necesar fulltime, se obtine f. usor o specializare, cu cativa bani si cursuri iar singura alternativa este ...angajarea la Stat unde se stie ca se intra doar cu pile si relatii. Si exemple sunt multe, de cei care freaca menta in liceu - din f. putine licee mai pleci cu o specializare cu care poti face concret ceva, in facultate la fel si pe urma se trezesc ca nu-i angajeaza nimeni sau ii angajeaza pe 7-800ron sau daca trec de 1000 nici nu iau toti banii pe cartea de munca. Eu cred ca daca esti un om cat de cat corect si faci tot ce depinde de tine, Dumnezeu te ajuta. Si asta o spun din experienta, nu pentru ca o duc f. bine, ci stiu ca daca mi-as pune la punct niste lucruri, ar putea merge si mai bine, oportunitati au fost si continua sa apara dar din pacate eu, din vina mea, nu m-am ridicat la inaltimea lor. Daca esti genul inert, plangacios, invinuiesti pe altii mai degraba decat sa te critici pe tine, atunci da, singura solutie este sa pleci in strainatate, la munca de jos de obicei, castigi mai multi bani, poate realizezi ceva (material), devii si catolic pana la urma si crezi ca asa l-ai prins pe Dumnezeu de picior, etc. |
Citat:
http://www.youtube.com/watch?v=_uo4SpQB0V8 |
"O singură grijă are lumea de azi: să ne arate că și cel mai bun om poate greși" - spune părintele Savatie. "Dar știm asta, fraților, pentru că ..."
|
edit..........
|
@ Alin: Sfantul Ioan Gura de Aur ii numeste saraci nu cersetori. Iata ce spune despre acestia:
"De aceea stau saracii inaintea usilor bisericii, ca astfel nimeni sa nu intre inaintea Domnului desert, ca sa intre o data cu milostenia. Intri ca sa fii miluit; miluieste tu mai intai. Fa-ti mai intai datornic pe Dumnezeu, si dupa aceea cere si tu; imprumuta-L, si dupa aceea cere, ca sa iei inapoi imprumutul cu procente. Dumnezeu o voieste aceasta si nu se da in laturi. Daca tu ceri impreuna cu milostenia, vei dobandi; daca vei cere, zic, astfel, vei primi si procente. Asa, va rog, sa faceti. Nu prin ridicarea mainilor suntem auziti. Intinde-ti mainile tale nu spre cer, ci spre mainile saracilor. Dar ce spune Scriptura? Ajutati pe cel apasat, faceti dreptate orfanului, aparati pe vaduva! (Isaia 1, 17) Astfel vom putea fi auziti, chiar de am avea mainile in jos, chiar de n-am grai nimic, chiar de n-am cere." |
Citat:
|
Ma bucur! Stiam ca o sa-ti placa.
|
Citat:
Ca nu-i mai raman pe urma bani de concedii (sau ii raman totusi?) asta e altceva. |
Citat:
|
Citat:
Exemplele si comentariile pot continua la infinit. Unii cred ca a trai crestineste este sa fii prostul comunitatii,sa te lasi fraierit de toti smecherasii care sunt in cautare de victime. Altii sunt de parere milostenia se poate face oriunde,in oricare dintre conditii fara a ne urma judecata sau facultatile mintale. Ajutorul,milostenia pt saraci sunt lucruri diferite,chiar extreme fata de subiectul de fata.Am observant ca mereu se discuta despre extreme pt a impresiona auditoriul. Observ ca foarte putini doresc sa admita ca si cei care inchiriaza urmaresc sa-si asigure existenta si nu sa se imbogateasca.Ori mostenirea unei case,a unui inel cu briliante sau a unei bratari de platina este o adevarata vaca de muls pt o familie din asa zisa clasa medie,care nici nu traieste nici nu moare(de foame). Prin extensie nu ar fi crestineste sa se vanda nimic nimic pe piata,sa existe servicii sau afaceri. Ar fi culmea,sa mostenesc un inel cu un diamant cu 5 carate si nu-l vand la pretul pe care bijutierul mi-l indica;umbland sa fac milostenie unei domnite care isi doreste lux pe convingerile mele religioase si nu isi cumpara cu banii pe care ii are un inel cu zirconiu. |
Citat:
Slava Domnului ca material de milostenie avem in fiecare zi prin preajma Iar drama prieteniei dvs nici nu imi pare o drama ci doar o simpla greseala de administrare a resurselor.O persoana cu job,detinatoare a unei ocupatii solide(nu doar vanzatoare de butic)-este o persoana fericita si situata mult deasupra nivelului majoritatii. In rest,chirie sau rata la casa trebuie sa platim toti,cu mic cu mare. |
Citat:
|
Citat:
Aceasta observatie este general valabila pt mai toate topicele. Incercam sa dezbatem problema chiriei in mod realist insa apar comentarii care ne indeamna la milostenia saracilor,vaduvelor,orfanilor... |
Citat:
Imi puteti permite, va rog frumos? |
Citat:
|
Citat:
Discutam cu userul mirela.t cum se deturneaza subiectele de discutii catre extreme.Discutam despre chirie si unii ne sugereaza sa avem milostenie de saraci,vaduve si orfani.Este vreunul din aceste cazuri ale persoanei in cauza,cea cu chiria?Nu cred.Atunci despre ce discutam? Ce anume este trist aici?Deturnarea discutiei? |
Tristă e replica. Mă gândesc...
|
Citat:
|
Citat:
|
Citat:
M-a pufnit râsul instantaneu: ea își închipuia, probabil, că nu are... De-o vreme însă mă pufnește plânsul, întrucât ne mai vedem din când în când și îi cunosc situația: bolnavă, singură, stearpă, fără speranță, fără credință... Sunt sigur că a conștientizat între timp că toți oamenii au cam aceleași probleme și că adevăratele probleme, le conștientizăm sau nu, sunt cu adevărat de ... supraviețuire. Sau poate chiar de supra-viețuire. E momentul să fac o mărturisire dureroasă: disprețuiesc femeile superficiale, inculte, snoabe, materialiste, cinice. Prostia lor mă înfioară. Femeia are vocația unei iubiri atât de uimitoare încât îi înnobilează întreaga ființă atunci când și-o exercită. Sau i-o înnegrește fără speranță, când și-o pune la conservă pentru cazuri mai serioase, chipurile, nu pentru mizilicuri. Că știe ea, deșteapta lumii, ce e ăla un caz serios și care nu este. Deh, te pui cu femeia-dumnezeu? |
Citat:
Stând strâmb și judecând drept, prostia e la fel indiferent de genul cu care ne-a lăsat Dumnezeu pe pământ. |
Citat:
Astept scuzele de rigoare! |
Așa e. Dar pe mine mă înfioară la femei, ce vrei...
La bărbați n-o mai observ de mult, că s-a amestecat cu alte nesimțiri, dar la femei mă îngrozește. Nu știu de ce, poate am încă așteptări prea înalte de la ele, poate nu m-am dezvrăjit îndeajuns... Nu suport femeia mediocră plină de aere, care își lăfăie cinismul ca pe o virtute. Uitînd că, printre altele, virtutea se ține în cutiuța aia secretă cu bijuterii, care s-a cam demodat ce-i drept... |
Citat:
De obicei durează minim 24 ore. A început aseară. Promit că dacă scap și de data asta cu viață, diseară îmi voi face mea culpa. Acum doare rău, abia mai stau pe scaun, înțelege te rog și suferă împreună cu mine... |
Să nu cumva să vină cea cu androginism cronic, să vezi atunci!
|
Citat:
Citat:
|
Citat:
|
Citat:
Ma astept totusi la ceva mai mult din partea ta, sau poate sunt doar naiv? Citat:
Ori, asta poate semana cu pacatul ispitirii lui Dumnezeu, care daca nu ma insel, face parte din pacatele impotriva Duhului Sfant. |
Citat:
A avut meciuri si cu Zaharia,Cristiboss si mai deunazi cu AlinB;altora le-am pierdut sirul,azi sortii au picat pe mine-eu inculta,proasta,cinica si ingamfata forumului. Sa ma iertati ca a trebuit sa ma suportati atat prin preajma! |
Citat:
Si daca afiseaza in public, nu asteapta sfaturi de la public? Un om care isi iubeste macar sotia sau macar o fiica, nu poate gandi chestii de genul ala, sa le si scrie este deja o problema acuta. Ce frumos e sa faci apologia crestinismului "out of the box", izvorat dintr-un umanism profund, care cuprinde toti oamenii si un set original de principii la fel de umanitare si universale, dar cand ajungem la baze, aia nu, aia nu, aia varza, aia pe langa, aia pe dos.. |
Citat:
|
Citat:
|
Citat:
|
Citat:
Ei, gandeste-te ca urmatoarea alegere ar fi putut-o face cu si mai multa atentie. O "o tânără frumoasă domnișoară" gaseste usor un barbat care sa o intretina, invers nu prea. |
Vezi că apartamentul îl ÎNCHIRIASE.
|
Citat:
A venit si pt mine vremea sa iau o pauza de forum! Va pup si va doresc numai bine! |
Daca nu s-a suparat David pe Simei cand il blestema,si ce smerenie a fost in ce a spus David,dvs de ce sa va suparati unii pe altii?Sfintii Parinti va spun ca cei precum subsemnatul, de exemplu,sunt ingaduiti de Dumnezeu spre crestera dvs duhovniceasca,pt ca raul facut de mine va va face mai buni si asta este incercare de la Dumnezeu,caci frumos este inaintea Lui cand suferi pe nedrept,precum a lasat pilda Hristos.Daca v-as fi laudat ce folos ati fi avut,mai ales in post?:)Nu va mai suparati atat,daca va uitati cu inima in rugaciune la Hristos o sa ajungeti sa-i iubiti pe cei putini la inima ca mine,care va intristeaza aici caci dincolo va veti veseli.Ar trebui sa va bucurati,pe copii Lui Domnul ii mustra si ii incearca :)
|
Citat:
Doi, din aceleasi motive ne intepam si noi, la o adica, nu? Sa creasca duhovniceste cel de langa noi :) |
Ora este GMT +3. Ora este acum 02:06:08. |
Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2025, Jelsoft Enterprises Ltd.