Sfinţirea noii Catedrale Învierea Domnului din Tirana
 

http://www.basilica.ro/_upload/img/1...s1p0t1urcb.jpg

http://www.basilica.ro/_upload/img/1...q1i3s1ddac.JPG
http://www.basilica.ro/_upload/img/1...414uu1lsad.jpg

http://www.basilica.ro/_upload/img/1...118p21hf9a.JPG

Sfinţirea noii Catedrale Învierea Domnului din Tirana
 

http://www.basilica.ro/_upload/img/1...40jkq67tis.jpg


http://www.basilica.ro/_upload/img/1...51k031vg9o.jpg


http://www.basilica.ro/_upload/img/1...3t12gd8nhu.jpg

http://www.basilica.ro/_upload/img/1...5r9edig7pe.jpg

Mulțumesc, Cristi ! :53:

Pentru puțin !
Doamne ajută !:1:

Scrisoarea Patriarhului rus către preşedintele Ucrainei
 

sursa: http://www.orthodoxie.com

În acest mesaj, ierarhul ortodox rus îl felicită pe Poroshenko pentru victoria în alegerile de pe 25 mai şi spune că oamenii din Ucraina trec prin momente de durere, căci sunt mulţi care mor şi care suferă. Ţara a plonjat într-un abis de discordie şi de lupte fratricide. Primatul Rusiei vorbeşte despre faptul că Domnul Hristos i-a dat în grijă mângâierea spirituală a multor ţări şi că se roagă mereu pentru binele ortodocşilor din aceste ţări. De asemenea speranţa Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse este ca noul preşedinte să aibă grijă de toţi cetăţenii Ucrainei, că vărsarea de sânge se va opri şi că nimeni nu va fi oprimat şi umilit.
El a adăugat: “O sarcină dificilă şi capitală vă aşteaptă: să găsiţi mijloacele de a reconcilia pe inamici, să faceţi tot ceea ce este posibil pentru a restabili pacea şi concordia civilă. Sunt convins că este necesar în această situaţie să menţineţi un dialog deschis cu oamenii şi cu şefii mişcărilor, să ascultaţi opinia tuturor locuitorilor ţării”.
Ierarhul l-a binecuvântat pe noul preşedinte şi i-a spus că se roagă pentru pacea ţării.
Scrisoarea vine în contextul luptelor fratricide dintre facţiunile pro-ruse, sprijinite militar şi logistic de Moscova, şi armata ucraineană, care slujeşte interesului naţional. Sud-estul Ucrainei este martorul unor lupte de gherilă intense care au făcut până acum zeci de victime.

Biserica Ortodoxă Poloneză
 

Grabarka, Muntele Sfânt din Polonia

Muntele Grabarka este situat in partea de est a Poloniei, in Podlaskie Voividship, la aproximativ 10 km de orasul Siematycze. Considerat a fi un loc al minunilor si descoperirilor dumnezeiesti, Muntele Grabarka este cel mai important loc de pelerinaj al Bisericii Ortodoxe Poloneze. Muntele a fost considerat sfant de mai bine de 700 ani, mai ales datorita a doua intamplari minunate petrecute aici. In prezent, pe acest loc se gasesc doua asezaminte monahale, unul inchinat Schimbarii la Fata, iar cel de-al doilea, Sfintelor Marta si Maria. Specificul Muntelui Grabarka il constituie “padurea” de cruci ce inconjoara bisericile, toate aduse pe munte de-a lungul timpului de catre pelerini.

Muntele Grabarka - Istoric.

Istoricul Muntelui Grabarka merge pana in secolul al XIII-lea cand, in timpul invaziei tatare, o icoana facatoare de minuni a Mantuitorulului Hristos, a fost luata din biserica apropiata din Mielnik, fiind ascunsa in padurile de pe munte, pentru a preveni pangarirea sau distrugerea acesteia.

Desi ulterior icoana nu a mai fost gasita, legenda acestei icoane ramase pe Muntele Grabarka s-a raspnadit din generatie in generatie, muntele devenid, cu vremea, loc de pelerinaj.

O minune aveas sa se petreaca pe Muntele Grabarka in anul 1710, in timpul unei grave epidemii de holera ce afecta intreaga regiune. Potrivit traditiei locale, un batran a primit o instiintare de la Dumnezeu sa indrume multimea suferinda pe Muntele Grabarka, unde inaintea crucii pe care o vor aduce cu ei, sa se roage pentru izbavire. Satenii bolnavi au urmat indemnului batranului iar epidemia s-a sfarsit in chip minunat. In cinstea acestei minuni localnicii au decis sa ridice o capela pe acest munte.

Intre 1884-1895 o noua biserica a fost constuita purtand hrmaul Schimbarea la Fata. Dupa Primul Razboi Mondial, biserica se afla inca in stare buna. Biserica a supravietuit, de asemenea, si celui de-al Doilea Razboi Mondial.

In 1947, cu binecuvantarea Arhiepiscopului Timotei de Bialystok si Gdansk, o maica a ales Muntele Sfant pentru intemeierea Manastirii Sfintele Marta si Maria. Monahii de la manastiri care fusesera inchise sau situate dincolo de noile granite ale Poloniei, s-au stabilit aici.

In 1956 cea de-a doua biserica, inchinata Icoanei Maicii Domnului "Bucuria Tuturor celor Necajiti”, impreuna cu chiliile maicilor ce incopnjurau biserica, au fost sfintite. O casa pentru preoti ce slujeau in Muntele Sfant Grabarka a fost, de asemenea, construita.

In timpul anului 1960, Biserica Schimbarea la Fata a fost renovata. In 1980 o noua constructie monahala din caramida, impreuna cu paraclisul Adormirea Maicii Domnului, au fost construite.

In 1990 un eveniment tragic a avut loc. Un incendiu a izbucnit in biserica Schimbarea la Fata distrgand-o pana la temelie. Reconstructia bisericii a inceput in scurt timp, noua biserica fiind sfintita pe 17 mai 1998, de catre Mitropolitul Sava.

Grabarka, Muntele Sfant din Polonia, a fost un important loc de pelerinaj pentru crestinii ortodocsi din Polonia si alte tari ale Europei, inca din secolul al XVIII-lea. Praznicul Schimbarii la Fata, aduce anual pe Muntele Grabarka mii de pelerini ortodocsi din Polonia si din intreaga lume. Potrivit traditiei locului, pelerinii urca pe Muntele Grabarka aducand cu ei cruci pe care sa le aseze in jurul locasurilor de cult.

https://scontent-a.xx.fbcdn.net/hpho...50371914_n.jpg

https://scontent-b.xx.fbcdn.net/hpho...44564557_n.jpg

https://scontent-a.xx.fbcdn.net/hpho...39362551_n.jpg

Interesant cum a evoluat arhitectonica bisericeasca ortodoxa..

Onomastica Patriarhului Ecumenic Bartolomeu
 

http://www.basilica.ro/_upload/img/1...eu16jc1mpa.jpg

De sărbătoarea Sfântului Apostol Bartolomeu, ieri, 11 iunie, Sanctitatea Sa Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic, şi-a sărbătorit onomastica. Sanctitatea Sa a participat în ajunul sărbătorii la slujba Vecerniei la Mănăstirea „Izvorul Tămăduirii”- Valoukli din Constantinopol, informează “Ziarul Lumina”.

La final, în curtea mănăstirii a avut loc o recepţie unde ierarhi, clerici şi oaspeţi numeroşi i-au urat Patriarhului Bartolomeu „La mulţi ani!”. Ieri, la Catedrala patriarhală „Sfântul Gheorghe” din Fanar, Patriarhul Ecumenic a săvârşit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de ierarhi greci şi din cadrul altor Biserici Ortodoxe. Patriarhul Bartolomeu s-a născut la 29 februarie 1940 în insula Imvros. Pe 2 noiembrie 1991, a fost instalat în funcţia de Arhiepiscop al Constantinopolului - Noua Romă şi Patriarh Ecumenic. Ultima vizită a Sanctităţii Sale în România a avut loc de sărbătoarea Sfântului Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, în octombrie 2010, la invitaţia Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.

A început construcţia bisericii parohiei ortodoxe române din Johannesburg
 

http://www.basilica.ro/_upload/img/1...311c21g97a.jpg

Parohia „Sfântul Apostol Andrei“ din Johannesburg, Africa de Sud, este prima şi, deocamdată, singura parohie ortodoxă română de pe continentul african. La 3 iunie 2014 au început lucrările la zidirea unui lăcaş de rugăciune pentru comunitatea ortodoxă română de aici.

„Cu ajutorul Preabunului Dumnezeu, al Patriarhiei Romane şi al Domnului Ioan Cuemjiev, preaiubit Frate intru Hristos, în ziua de 3 iunie 2014, s-au început lucrările pentru zidirea primului lăcaş de închinăciune ortodox românesc pe continentul african. Viitoarea Biserică va constitui o mărturie ortodoxa românească în spaţiul african”, a spus Părintele Răzvan Tatu.

Parohia a luat fiinţă în anul 2000, cu implicarea şi osteneala Înalt Preasfinţitului Iosif, Mitropolitul Europei Occidentale şi Meridionale, dar şi cu strădania părintelui Mircea Corpodean şi a comunităţii de aici. Din august 2008, la această parohie, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a fost numit paroh părintele Răzvan Tatu.

Cuviosul Paisie canonizat?
 

Din situl unei firme de pelerinaj (serioasa dupa cate stiu eu) am inteles ca pe 12 iulie Cuv. Paisie Aghioratul va fi canonizat. Stie cineva mai multe?

Chiar pe acest thread a fost data stirea !
 

http://www.crestinortodox.ro/forum/showthread.php?t=16550&page=11:

Următoarele canonizări de sfinți din Biserica Ortodoxă sursa:
http://www.johnsanidopoulos.com




Părinții Paisie, Iacov Tsalikis, Amfilohie, Efrem de la Katounakia și Sofronie de la Essex vor fi curând înscriși în dipticele Bisericii. Acest lucru se află printre intențiile Sanctității Sale Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic, a declarat un ierarh de pe lângă Patriarhia Ecumenică pentru agenția de știri Agioritiko Vima.
În același timp, ierarhul a infirmat zvonurile în legătura cu amânarea canonizării Părintelui Paisie din cauza poziției sale în privința Greciei și a Turciei. "Miturile nu au nicio legătură cu adevărul pe care Biserica Ortodoxă îl slujește”, a declarat acesta.
În orice caz, potrivit informațiilor oferite pentru Agioritiko Vima, Părintele Paisie va fi canonizat ca sfânt de către Patriarhia Ecumenică în lunile ce vor urma.

Eveniment teologic la Veria – Grecia
 

http://www.basilica.ro/_upload/img/1...p51gvv255a.jpg

În perioada 26-29 iunie 2014, în localitatea Veria, din Grecia, Mitropolia de Veria, Naousa și Kampania, aflată sub conducerea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Pantelimon, organizează cea de a XX-a ediție a Congresul Internațional de teologie intitulat „Pavlia” și dedicat Sfântului Apostol Pavel.

Manifestare de excepție, consacrată deja în Biserica Ortodoxă a Greciei, care se leagă de începuturile activității arhipastorale a Înaltpreasfințitului Părinte Pantelimon, în calitate de Mitropolit de Veria, Naousa și Kampania, Congresul de teologie menționat are și un pronunțat caracter frățesc inter-ortodox, deoarece el reunește reprezentanți ai tuturor Bisericilor Ortodoxe Autocefale Surori, depășind, astfel, în importanță, granițele teritoriale ale Greciei.

La ediția din acest an, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Biserica Ortodoxă Română a fost reprezentată de către Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria, care a dat citire și mesajului Preafericirii Sale, intitulat „Misiune dinamică pentru o cultură creștină astăzi”.

La acest eveniment teologic, dar și aniversar, prin cei 20 de ani împliniți de la inaugurarea sa, a participat și Preafericitul Părinte Ieronim, Arhiepiscopul Atenei și a toată Grecia, care a făcut deschiderea oficială a Congresului. După cum aflăm de la Biroul de Presă al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria, din partea celorlalte Biserici Ortodoxe Autocefale Surori, reprezentând pe Întâistătătorii acestora, au mai participat următorii Ierarhi: Înaltpreasfințitul Părinte Atenagora, de Belgia, din partea Patriarhiei Ecumenice; Înaltpreasfințitul Părinte Macarie, Mitropolit de Kenia, din partea Patriarhiei Alexandriei; Înaltpreasfințitul Părinte Nectarie de Antidon, din partea Patriarhiei Ierusalimului; Preasfințitul Părinte Teofan de Touna, din partea Patriarhiei Moscovei; Preasfințitul Părinte Andrei, de Remesiana, din partea Patriarhiei Serbiei, Înaltpreasfințitul Părinte Naum de Ruse, din partea Bisericii Ortodoxe Bulgare; Înaltpreasfințitul Părinte Atanasie de Limassol, din partea Bisericii Ciprului; Preasfințitul Părinte Grigorie de Suprasl, din partea Bisericii Ortodoxe din Polonia, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic de Paronaxia Și Înaltpreasfințitul Părinte Gheorghios, de Kitrous și Katerini, din partea Bisericii Ortodoxe a Greciei.

La deschiderea Congresului, care a fost făcută în Centrul Cultural al orașului Veria (numit și Casa de litere și arte „Antoniados”) au fost prezente autorități locale și regionale, precum Doamna Haroula Ousoultzoglou, Primarul Veriei, membrii Comitetului Academic de Organizare a Congresului, al cărui Președinte este Profesorul de teologie Ioanis Karavidopoulos, de la Universitatea „Aristotel” din Tesalonic, alți profesori universitari, Părintele Arhimandrit Efrem, Starețul Mânăstirii Vatoped, din Sfântul Munte Athos, clerici și numeroși alți participanți.

Tot cu acest prilej a fost lansat și volumul omagial intitulat „Pavlia” și dedicat cinstirii Sfântului Apostol Pavel și celor 20 de ediții pe care Congresul de teologie de la Veria le împlinește în acest an.

A fost pregătită, de asemenea și o medalie aniversară, oferită mai întâi Preafericitului Părinte Arhiepiscop Ieronim a Atenei și toată Grecia, precum și membrilor Comitetului Academic de organizare a Congresului.

Pe lângă Congresul de teologie menționat, unde au loc și premieri ale elevilor din cadrul Mitropoliei care au obținut rezultate deosebite la învățătură și alte activități extra-școlare, manifestările anuale dedicate cinstirii Sfântului Apostol Pavel în Mitropolia de Veria, Naousa și Kampania mai cuprind și diferite evenimente cultural-religioase, dar și mai multe momente liturgice, cum sunt slujirile inter-ortodoxe de la Catedrala Mitropolitană din Veria, din ajunul și din ziua de prăznuire a Sfinților Apostoli Petru și Pavel (Vecernia și Sfânta Liturghie Arhierească), precum și procesiunea prin oraș, de la Catedrală la altarul de vară, din piatră, închinat Sfântului Apostol Pavel și slujba Vecerniei, care încheie practic seria acestor manifestări.

A XX-a ediţie a Congresului Pavlia de la Veria
 

Post editat !

A început cel de-al79-lea Congresal ArhiepiscopieiOrtodoxeRomânedin cele două Americi
 

http://www.basilica.ro/_upload/img/1...vbprb1haka.jpg

Ierarhi, preoţi şi delegaţi ai organizaţiilor AROLA (Asociaţia Auxiliară Ortodoxă Română a Doamnelor) şi ROYA (Tinerii Ortodocşi Români din America) participă în perioada 3-6 iulie, la Catedrala arhiepiscopală „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ din Chicago-Illinois, SUA, la lucrările celui de-al 79-lea Congres al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române din cele două Americi.

Astăzi, 3 iulie, în prima zi a congresului, se desfăşoară şedinţa Consiliului eparhial, conferinţele AROLA, ROYA şi cea cu clerul şi delegaţii laici ai parohiilor ortodoxe româneşti. Mâine, după Sfânta Liturghie şi slujba de Te Deum, are loc deschiderea oficială a sesiunilor de lucru ale congresului, care se vor termina sâmbătă, 5 iulie. În cadrul acestui eveniment vor fi susţinute şi conferinţe dedicate Anului omagial euharistic (al Sfintei Spovedanii şi al Sfintei Împărtăşanii) şi Anului comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni, şi anume „Sfânta Taină a Spovedaniei, drumul nostru spre Înviere“, susţinută de către pr. dr. Milos M. Vesin, de la Biserica ortodoxă sârbă „Sfântul Arhanghel Mihail“ din Chicago şi „Martirii Brâncoveni, apărători ai credinţei strămoşeşti“, susţinută de către pr. George Bâzgan, de la Parohia ortodoxă română „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ din Edmonton-Alberta, Canada. Cel de-al 79-lea Congres al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române din cele două Americi se va încheia duminică, 6 iulie, prin săvârşirea Sfintei Liturghii în Catedrala arhiepiscopală „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ din Chicago de către Înaltpreasfinţitul Părinte Nicolae, Arhiepiscopul ortodox român al celor două Americi, şi Preasfinţitul Părinte Ioan Casian de Vicina, Episcop-vicar, înconjuraţi de către soborul de preoţi participanţi.

Părintele Paisie Aghioritul va fi canonizat în viitorul apropiat

În viitorul apropiat vor fi proslăviţi în rândul sfinţilor Părintele Paisie Aghioritul şi alţi stareţi de la Muntle Athos, relatează situl Sfântul Munte cu referire la un portal grec de încredere hellas-orthodoxy.

Același portal în urmă cu câteva luni, citând sursele Athosului, a publicat primul informația cu privire la canonizarea care urma să aibă loc a lui Porfirie Kavsokalivitul.

Conform noilor informații de la Muntele Athos, în timpul apropiat va fi proslăviţi în rândul sfinților Părintele Paisie Aghioritul (Arsenie Eznepidis). Iar după o perioadă scurtă de timp vor fi canonizaţi Parintele Amfilohie Makris, arhimandritul Sofronie Saharov și staretul Efrem Katunakiotul.

Nu e un lucru îndepărat și canonizarea isihastului Iosif, cinstit în lumea ortodoxă.

http://imageshack.us/a/img820/2075/g5r2.jpg

Trecera la cele veșnice a Preafericitului Părinte Vladimir, Mitropolitul Kievului
 

http://www.basilica.ro/_upload/img/1...0p2pb1f8ma.jpg


Trecerea la cele veșnice a Preafericitului Părinte Vladimir, Mitropolitul Kievului și al întregii Ucraine



Preafericitul Părinte Vladimir a fost un înţelept păstor de suflete, făcând adesea apel la pace, dialog și frățietate în Ucraina. A slujit, „cu timp și fără timp” (2 Timotei 4, 2) spre binele și folosul păstoriților săi și spre pacea întregii Biserici a lui Hristos, pe care a iubit-o până în ultima clipă a vieţii sale.

Veșnica lui pomenire!

Slujba înmormântării Preafericitului Părinte Vladimir
 

http://www.basilica.ro/_upload/img/1...gi1itm642a.jpg

Ieri, 7 iulie 2014, a avut loc slujba de înmormântare a Preafericitului Părinte Vladimir, Mitropolitul Kievului şi al întregii Ucraine, trecut la Domnul în urma unei îndelungate suferinţe, în data de 5 iulie, potrivit ziarullumina.ro. Amintim că anul trecut, în cadrul unui pelerinaj în Ucraina, organizat în perioada 2-8 octombrie, IPS Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, împreună cu mai mulţi stareţi şi stareţe din Arhiepiscopia Iaşilor s-au întâlnit şi au primit binecuvântare de la Preafericitul Părinte Vladimir, aflat la acea dată într-un scaun cu rotile.

Sâmbătă, 5 iulie 2014, a trecut la Domnul Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Ucraina, Preafericitul Părinte Vladimir, Mitropolitul Kievului şi al întregii Ucraine. În după-amiaza zilei de sâmbătă, sicriul cu trupul neînsufleţit al Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe din Ucraina a fost dus la reşedinţa Mitropolitului de Kiev şi Întreaga Ucraină, în Lavra Adormirii Maicii Domnului din Kiev, unde Mitropolitul Onufrie de Cernăuţi şi Bucovina, locţiitor al Mitropoliei Kievului, a oficiat o slujbă de seară. Oamenii au venit lângă sicriul aflat în catedrală, cu flori şi lacrimi. Duminică dimineaţă, sicriul a fost dus la Catedrala „Adormirea Maicii Domnului“ a Lavrei Pecerska din Kiev, unde preoţimea şi credincioşii şi-au luat rămas-bun de la Întâistătătorul lor. Ieri, 7 iulie, rămăşiţele pământeşti ale Preafericitului Părinte Vladimir, Mitropolitul Kievului şi al întregii Ucraine, au fost îngropate în faţa bisericii Manăstirii „Naşterea Maicii Domnului“ din Lavra Peşterilor, după oficierea Sfintei Liturghii funebre în piaţa din fata Catedralei „Adormirea Maicii Domnului“ din Lavra Kiev - Pecerska.



Date biografice




Preafericitul Părinte Vladimir (Victor Markianovici Sabodan) s-a născut din părinţi agricultori pe 23 noiembrie 1935 în satul Markovţî din raionul Leticevsk, regiunea Hmelniţk, Ucraina. În 1954 a intrat la Seminarul Teologic din Odesa, iar în 1958 la Academia Teologică din Leningrad, pe care a absolvit-o în 1962. După încheierea studiilor, a fost profesor la Seminarul Teologic din Odesa, a îndeplinit funcţia de inspector superior al seminarului şi în acelaşi timp a slujit ca protosinghel al regiunii Odesa. Pe 14 iunie 1962 a fost hirotonit diacon, iar în ziua următoare - preot. Pe 26 august a fost tuns monah. În 1965 a terminat Institutul de Studii de Masterat la Academia Teologică din Moscova, fiind numit director al Seminarului Teologic din Odesa şi primind rangul de arhimandrit. În 1966 a fost numit director adjunct al Misiunii bisericeşti ruse la Ierusalim. Prin hotărârea Sfântului Sinod din 23 iunie 1966, arhimandritul Vladimir a devenit episcop de Zvenigorod, vicar al regiunii Moscova şi a fost numit reprezentant al Bisericii Ortodoxe Ruse la Consiliul Mondial al Bisericilor de la Geneva şi mare eclesiarh al Parohiei „Naşterea Maicii Domnului“ din Geneva. Pe 9 iulie 1966 a fost oficiată hirotonia lui ca episcop de Zvenigorod, iar pe 28 noiembrie 1968 a fost numit episcop de Pereiaslav-Hmelniţk, vicar al Mitropolitului de Kiev şi Galitia, exarh patriarhal al Ucrainei, iar pe 20 martie 1969 a fost mutat la eparhia de Cernigov şi Nejin şi totodată a preluat temporar păstorirea Eparhiei de Suma. Din decembrie 1970 până în aprilie 1973 a fost redactor al revistei Exarhatului Ucrainei „Pravoslavnyi visnik“ („Mesagerul ortodox“). Pe 18 aprilie 1973 a fost numit episcop de Dmitrovo, vicar al Eparhiei de Moscova şi rector al seminariilor teologice din Moscova. Pe 9 septembrie 1973 a fost ridicat la rangul de arhiepiscop, pe 18 aprilie 1978 a fost numit profesor la Academia Teologică din Moscova, iar pe 5 iunie 1979 şi-a susţinut cu succes disertaţia la Academia Teologică din Moscova şi i-a fost acordat titlul de Doctor în teologie. După ce în data de 16 iulie 1982 a fost transferat în Eparhia de Rostov şi Novocerkask şi a fost ridicat la rangul de mitropolit, pe 28 martie 1984 a fost numit exarh patriarhal al Europei de Vest. A urmat apoi numirea în protosinghel al Patriarhiei Moscovei şi membru permanent al Sfântului Sinod în data de 30 decembrie 1987, după care, prin hotărârea Sfântului Sinod al Ierarhiei Bisericii Ortodoxe a Ucrainei, pe 27 mai 1992, a fost ales mitropolit al Kievului şi al întregii Ucraine, întâistătător al Bisericii Ortodoxe a Ucrainei.

Mira, capitala creștină a Sfântului Nicolae
 

http://www.basilica.ro/_upload/img/1...2v14i5acqa.jpg

Recenta activitate arheologică din Mira, în Turcia de astăzi, a început să scoată la iveală o remarcabilă cetate creștină aflată încă în stare intactă sub modernul oraș Demre.
În timp ce Biserica ”Sfântul Nicolae”, mormintele în forma unui fagure și teatrul au rămas în istorie ca simboluri ale coastei licheene, mare parte a vechii cetății a zăcut îngropată sub 5,5m de sediment adus de râul Miros din apropiere.



Arheologii au finalizat deja excavarea unei capele din secolul al XIII-lea.

Mesajul Sanctităţii Sale Bartolomeu al Constantinopolului
 

http://www.basilica.ro/_upload/img/1...m1utv19ioa.jpg

Mesajul Sanctităţii Sale Bartolomeu al Constantinopolului la sărbătoarea Sfinţilor Brâncoveni




Preafericite şi Preasfinte Părinte Daniel, Arhiepiscop al Bucureştilor, Mitropolit al Ungrovlahiei şi Patriarh al Bisericii Ortodoxe Autocefale a României, foarte iubite şi preadorite frate în Hristos şi coliturghisitor al Smereniei Noastre, pe cinstita Voastră Preafericire Vă îmbrăţişăm frăţeşte în Domnul, adresându-Ne cu bucurie.

Moartea martirică pentru Hristos şi pentru neprihănita credinţă în El a reprezentat pentru Sfânta noastră Biserică încă dintru început un motiv de cinste şi de respect faţă de cel care mărturiseşte, făcând trimitere la cinstea oferită lui de Domnul, Care subliniază că „oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, şi Fiul Omului va mărturisi pentru el înaintea îngerilor lui Dumnezeu” (Luca 12, 8).

Foarte devreme s-a consacrat ca această cinstire să fie conferită martirilor lui Hristos în fiecare an, după cum mărturiseşte o scrisoare păstrată în Martiriul Sfântului Sfinţit Mucenic Policarp, Episcopul Smirnei, care oferă informaţii despre întrunirea creştinilor din ziua martiriului Sfântului şi scopul acesteia „pentru ca Domnul să ne dăruiască nouă celor ce cu veselie şi bucurie ne-am întâlnit să săvârşim după putinţă ziua martiriului său spre pomenirea celor pătimite şi spre exersarea şi pregătirea celor viitoare” (Epistula ecclesiae Smyrenensis de martyrio sancti Polycarpi, Ed. H. Musurillo, The Acts of the Cristian Martyrs, Oxford, 1972, 18.2), precum şi comunicarea zilei şi anului morţii muceniceşti din Martiriul Sfântului Sfinţit Mucenic Ignatie Teoforul „pentru ca, întruniţi fiind în vremea martiriului, să facem cunoscut pe atletul şi mucenicul curajos al lui Hristos” (Martyrium Ignatii Antiocheni, Ed. F. Diekamp-F.X. Funk, Patres apostolici, Tübingen 1913, vol. 2, p. 338).

Urmând acestei tradiţii, toţi Părinţii purtători de Dumnezeu i-au îndemnat pe credincioşi să-i cinstească pe martiri, deoarece, după cum aminteşte arătătorul celor cereşti Marele Vasile, în Cuvântul său la Sfinţii Patruzeci de Mucenici care au mărturisit în Sevastia „că cinstirea dată celor buni este o dovadă a dragostei noastre faţă de Stăpânul tuturor”[1] (PG 31, 508.14), şi iarăşi fiindcă adevărata cinstire a martirilor îi face pe cei ce-i cinstesc vrednici de cinstea mucenicilor, după cuvintele aceluiaşi Mare Părinte: „Fericeşte, deci, cu toată inima pe cel care a suferit mucenicia, ca să fii şi tu, prin voinţă, mucenic şi să pleci din această lume învrednicit de aceleaşi răsplăţi ca şi mucenicii, fără prigoană, fără foc şi fără biciuiri”[2] (PG 31, 508.18).

Şi dacă cinstirea celor care din dragoste şi-au jertfit viaţa pentru credinţa fierbinte în Hristos şi pentru adevărata dragoste faţă de El reprezintă recunoştinţa datorată de Biserică celor ce au împurpurat veşmântul ei prin cinstitele lor sângiuri şi au îmbogăţit-o cu moaştele lor izvorâtoare de har, recunoştinţa datorată celor care, mai înainte de martiriu, au săvârşit binefaceri în multe chipuri şi au dat spre slujba Bisericii darurile primite de ei de la Dumnezeu, este cu atât mai mare.

Aşadar, cu bună dreptate, Sfântul Sinod al Sfintei Biserici (Ortodoxe) a României, prin insuflarea Duhului Sfânt, a ajuns la hotărârea plăcută lui Dumnezeu de a cinsti martiriul iubitorului de Hristos şi evlaviosului Constantin Brâncoveanu şi al celor patru fii ai săi, Constantin, Ştefan, Radu şi Matei, împreună cu care fiind întemniţat şi chinuit pentru a-şi părăsi strămoşeasca credinţă, acesta a rămas credincios până la moarte (Apocalipsa 2, 10) şi a primit răbdător moartea martirică prin decapitare împreună cu fiii şi cu însoţitorii săi. Moartea sa mucenicească a reprezentat pecetluirea adevăratei dragoste pentru Hristos şi pentru Biserica Ortodoxă, pe care a sprijinit-o cu mărinimie prin nenumărate daruri şi binefaceri, printre care se numără: zidirea (ridicarea) de biserici, mănăstiri şi paraclise atât în România şi în Sfântul Munte, cât şi în Constantinopol, cum ar fi biserica Sfântului Nicolae din Galata şi biserica Sfintei Paraschevi din Pikridion, întărirea prin orice mijloace a credinţei creştine în vremuri dificile şi apărarea poporului binecredincios al lui Dumnezeu.

Urmând iniţiativei vrednice de laudă şi bineplăcute lui Dumnezeu a predecesorului Preafericirii Voastre, a vrednicului de pomenire Patriarhul Teoctist al României, cu privire la Sfinţii Martiri Brâncoveni, aţi hotărât în Sinod ca, la împlinirea a 300 de ani de la martiriul lor, care a avut loc la Constantinopol în data de 15 august 1714, să consacraţi anul în curs (2014) ca an omagial al Sfinţilor Martiri Brâncoveni, evidenţiind viaţa şi statornicia credinţei lor ca model pentru întreaga turmă binecredincioasă a Sfintei Biserici a României.

Răspunzând cu multă bucurie cererii frăţeşti îndreptate Smereniei Noastre de a trimite un reprezentant al Patriarhiei Ecumenice la manifestaţiile festive organizate în cinstea Sfinţilor Martiri Brâncoveni în perioada 14 – 17 august 2014, prin intermediul Înaltpreasfinţitului Părinte Grigorie, Arhiepiscop de Thyateira şi Marea Britanie, iubitul nostru frate în Hristos şi coliturghisitor, care va transmite şi scrisoarea noastră patriarhală de felicitare, ne exprimăm marea bucurie atât a noastră personal, cât şi a Sfintei Biserici a Constantinopolului, ai cărei fii duhovniceşti au fost cinstiţii Martiri (Brâncoveni), în ceea ce priveşte promovarea personalităţilor acestor sfinţi bărbaţi, în special a lui Constantin Brâncoveanu, care a avut o legătură strânsă cu scaunul nostru patriarhal şi cu vrednicii de pomenire predecesori ai noştri, Patriarhii Ecumenici Calinic al II-lea, Dionisie al IV-lea şi Calinic al III‑lea, care l-au apreciat, primul conlucrând cu acesta la reclădirea sfintelor lăcaşuri, al doilea fiind cel care l-a uns ca domn al Ţării Româneşti în anul 1688, iar al treilea fiind cel care a alcătuit un canon (liturgic) în cinstea lui.

Felicitându-ne pe noi înşine şi unii pe alţii cu ocazia acestei cinstite sărbători, care reprezintă cel mai bun motiv de întărire a credinţei pleromei binecinstitoare a ambelor Sfinte Biserici ale noastre şi de consolidare a legăturilor noastre frăţeşti şi pentru mai departe, prin rugăciunile Sfântului Constantin Brâncoveanu şi ale celor împreună cu el, al căror har ne rugăm să acopere binecredinciosul popor român, vă îmbrăţişăm iarăşi cu sărutare frăţească şi rămânem cu multă dragoste întru Domnul şi cu aleasă cinste,Al Preafericirii Voastre celei cinstite iubit frate întru Hristos,

Bartolomeu,

Patriarhul Constantinopolului

https://scontent-a-ord.xx.fbcdn.net/...94&oe=54632D85

Soldați în Siria, îngenunchind în fața Domnului -- într-o biserică devastată.

https://scontent-a-ord.xx.fbcdn.net/...94&oe=54632D85


Mântuieşte, Doamne, şi miluieşte pe bătrâni şi pe tineri, pe săraci şi pe sărmani, pe văduve şi pe cei ce se află în neputinţe, în griji, în nevoi, în rele pătimiri, în robii, în temniţe şi în închisori şi, mai ales, pe cei izgoniţi pentru Tine şi pentru dreapta credinţă ortodoxă, de limbile cele fără de Dumnezeu şi de cumpliţii eretici, pentru ca sunt robii Tăi. Miluieşte-i pe dânşii, cercetează-i, întăreşte-i,mângâie-i şi degraba cu puterea Ta, din toate cele rele ii slobozeste si le da lor izbavire. Amin!

Moaştele Sfântului Irodion pentru prima dată în Bucureşti


Moaştele Sfântului Irodion de la Mănăstirea Lainici, din judeţul Gorj, vor fi aduse în pelerinaj în Capitală, cu prilejul sărbătorii Înălţării Sfintei Cruci, al doilea hram al Bisericii „Sfântul Vasile“ - Victoria. Sfintele moaşte vor fi purtate în procesiune pe Calea Victoriei, sâmbătă, 13 septembrie, împreună cu racla ce conţine un fragment din Cinstitul Lemn al Sfintei Cruci şi părticele din moaştele a şapte sfinţi, din patrimoniul sacru al parohiei bucureştene.
Este al patrulea an în care Parohia „Sfântul Vasile“ - Victoria organizează, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, procesiunea „Calea Sfintei Cruci, scară către cer!“, aducând de fiecare dată câte o rază de lumină şi bucurie credincioşilor din Capitală. În acest an, întrucât este Anul omagial al Sfintei Spovedanii şi al Sfintei Euharistii, la hramul bisericii vor fi aduse spre închinare moaştele Sfântului Irodion, marele duhovnic de la Mănăstirea Lainici, în viaţa căruia cele două Sfinte Taine au lucrat în chip minunat, înălţându-l pe culmile desăvârşirii. duhovniceşti.
Continuare:


http://basilica.ro/stiri/sfantul-iro...sti_20305.html

http://www.basilica.ro/_upload/img/2...81a6s1q6ka.jpg Prima întrunire a Comitetului Interortodox Special pentru pregătirea Sfântului şi Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe




Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei a participat, în perioada 29 septembrie – 4 octombrie 2014, ca reprezentant al Bisericii Ortodoxe Române, la recomandarea Preafericitului Părinte Patriarh DANIEL şi cu binecuvântarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, alături de Pr. prof. univ dr. Viorel Ioniţă, la prima întrunire a Comitetului Interortodox Special pentru pregătirea Sfântului şi Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe ce s-a desfăşurat la Centrul Patriarhiei Ecumenice de la Chambésy, Elveţia, după cum aflăm de la Biroul de Presă al Arhiepiscopiei Târgoviştei.



Această reuniune s-a desfășurat ca urmare a hotărârii Synaxei Întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe Autocefale, din 6-9 martie a.c, sub președinția I.P.S. Mitropolit Ioannis de Pergam, reprezentantul Patriarhiei Ecumenice, iar secretariatul manifestării a fost coordonat de P.C. Arhimandrit Maxim Pothos şi Arhidiacon Ioannis Chrysavgis. Cu excepţia Bisericii Ortodoxe din Cehia şi Slovacia, toate celelalte 13 Biserici Ortodoxe Autocefale au avut doi sau trei reprezentanţi.



Obiectivele întrunirii au vizat revizuirea următoarele 3 texte: 1) Contribuţia Bisericii Ortodoxe în realizarea păcii, a dreptăţii, libertăţii, înfrăţirii şi iubirii între popoare şi la îndepărtarea discriminărilor rasiale şi de alte feluri; 2) Biserica Ortodoxă şi Mişcarea Ecumenică şi 3) Relaiţii ale Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creştine. Aceste texte se referă la ultimele trei teme din lista celor 10 propuse pentru a fi prezentate Sfântului şi Marelui Sinod şi au fost adoptate de cea de a III- Conferinţă Panortodoxă Presinodală, desfăşurată tot la Chambésy, Elveţia, între 20 octombrie – 6 noiembrie 1986. La acea dată, aceste texte erau destinate să fi prezentate ca atare Sfântului şi Marelui Sinod, dar cum de atunci şi până acum s-au scurs 28 de ani, revizuirea lor, respectiv aducerea lor la zi, era strict necesară. Pe parcursul primei sale întruniri, Comitetul Interotodox Special a revizuit doar ultimele din cele două teme, urmând ca la proxima sa întrunire să discute prima temă. Având în vedere marea responsabilitate cu care a fost investit, acest comitet a lucrat cu multă atenţie, străduindu-se să elaboreze un text, care să satisfacă aşteptările tuturor categoriilor de credincioşi din toate Bisericile Ortodoxe Autocefale. Textele elaborate prin consens de acest comitet vor fi trimise tuturor Bisericilor Ortodoxe Autocefale spre studiu, iar apoi următoarei Conferinţe Panortodoxe Presinodale, care ar urma să aibă loc foarte probabil pe parcursul anului 2015. După ce vor fi adoptate, tot prin consens, de către această conferinţă, textele vor fi transmise direct Sfântului şi Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe, care se preconizează a avea loc în primăvara anului 2016. Următoare întrunire a Comitetului Interortodox Special va avea loc tot la Chambésy, Elveţia, între 15-21 februarie 2015.

Patriarhul Ierusalimului vine în România aducând un fragment din lemnul Sfintei Cruci



Vineri, 24 octombrie 2014, la orele 12.30, va sosi la Bucureşti Preafericitul Părinte Teofil al III-lea, Patriarhul Ierusalimului, care va aduce un fragment din lemnul Sfintei Cruci încadrat într-o icoană a Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena.
La orele 13.00, va începe procesiunea Calea Sfinţilor pe Colina Bucuriei, de la Crucea brâncovenească până la Catedrala Patriarhală. În procesiune vor fi purtate: icoana cu un fragment din lemnul Sfintei Cruci, moaştele Sfântului Domnitor Martir Constantin Brâncoveanu şi moaştele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou. Acestea vor fi depuse spre închinare în baldachinul din apropierea Catedralei Patriarhale.



Programul detaliat al sărbătorii Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor (24-29 octombrie 2014), va fi publicat ulterior.

Canonizarea Cuviosului Paisie Aghioritu

Patriarhia Ecumenică a anunt›at canonizarea Cuviosului Paisie Aghioritul
În cadrul întâlnirii sinodale a Patriarhiei Ecumenice de astăzi, s-a hotărât în unanimitate propunerea de canonizare a Cuviosului Paisie Aghioritul.
Conform anunt›ului publicat pe site-ul Patriarhiei Ecumenice, în cadrul S™edint›ei ordinare desfăs™urate ieri, 13 ianuarie, Sfântul Sinod, sub conducerea Sanctităt›ii Sale, Patriarhul ecumenic Bartolomeu, a acceptat în unanimitate recomandarea Comisiei Canonice de înscriere în Sinaxarul Bisericii Ortodoxe a Cuviosului Paisie Aghioritul (adormit întru Domnul pe 12 iulie 1994).
Sfinte Cuvioase Părinte Paisie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi !

Nu stiu unde sa postez aceasta stire. E foarte trist ca se ajunge aici!
http://www.gandul.info/stiri/site-ul...ckeri-13766035

Cred ca aia de la secu nu au alta treaba decat sa bage spaima in oameni. Acum cica ne ataca hackerii.

Siteul a fost spart si blocat pana acum cinci minute !

Comisia interortodoxă specială, înfiinţată la iniţiativa Sinaxei Întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe din luna martie 2014, s-a întrunit, pentru a doua oară, între 15 şi 21 februarie 2015, la Centrul Patriarhiei Ecumenice de la Chambésy, Elveţia, informează Biroul de presă al Arhiepiscopiei Târgoviştei. La această întrunire au participat reprezentanţii celor 14 Biserici Ortodoxe autocefale. Preşedinţia întrunirii a fost asigurată de Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Ioannis de Pergam, reprezentantul Patriarhiei Ecumenice. Biserica Ortodoxă Română a fost reprezentată la această reuniune, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul României, prin Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei, însoţit de pr. prof. dr. Viorel Ioniţă, consilier patriarhal onorific. Obiectivul întrunirii a fost revizuirea textului intitulat „Contribuţia Bisericilor Ortodoxe locale la realizarea idealurilor creştine de pace, libertate, frăţietate şi dragoste între popoare şi înlăturarea discriminărilor rasiale“, care fusese adoptat la cea de a III-a Conferinţă Panortodoxă Presinodală, desfăşurată la Chambésy, între 28 octombrie şi 6 noiembrie 1986. Având în vedere că de la adoptarea acestui text au trecut 29 de ani, se impunea revizuirea sa, pentru a fi pregătit spre a fi prezentat Sfântului şi Marelui Sinod. În urma discuţiilor, comisia specială a adoptat în unanimitate o versiune revizuită a cinci capitole din textul în cauză, urmând ca ultimele două capitole, care necesită un studiu mai aprofundat, să fie adoptate la cea de a treia şi ultima întrunire a acestei comisii, care va avea loc tot la Chambésy, între 29 martie şi 5 aprilie 2015.

Harismele duhovnicești ale Cuviosului Paisie Aghioritul, așa cum le-am cunoscut
 

Textul conferinței susținute de Athanasios Rakovalis în cadrul întâlnirii de la București cu titlul „Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul. Mărturia unui ucenic”

Simt o mare recunoştinţă faţă de Dumnezeu pentru faptul că m-a învrednicit să-l cunosc şi să-l trăiesc îndeaproape pe Cuviosul Paisie timp de aproximativ 12 ani. Nu m-am despărţit de el din momentul în care l-am cunoscut şi până la adormirea sa. Acesta m-a atras la credinţă şi cu acesta discutam toate cele ce ţineau de viaţa mea. Nu îndrăznesc să-l numesc părintele meu duhovnicesc, deoarece nu-i semăn întru nimic. Altceva este micimea sufletului meu şi patimile mele, şi altceva este sufletul Stareţului, purificat de patimi, curat ca şi cristalul, plin de lumina Sfântului Duh. Stareţul îl avea neîncetat pe Dumnezeu înlăuntrul său. Părintele Paisie era ceea ce Biserica numeşte „TEOFOR”, purtător de Dumnezeu.
Această prezenţă a lui Dumnezeu o simţeau aproape toţi cei care se apropiau de el. De ce mergeau la el şi nu la alt monah? Cărturar nu era, făcuse doar patru clase primare. Un fizic impunător nu avea, era de statură mijlocie, spre scund. Vreo vrednicie preoţească nu avea, nu era nici preot, nici ierarh. Şi totuşi mergeau la el să-i ceară sfatul călugări, stareţi, preoţi, ierarhi, senatori, generali, miniştri, deputaţi, bogaţi şi săraci, militari şi anarhişti, intelectuali şi inculţi, consumatori de droguri şi familişti. Oameni de toate categoriile! Ce era acel ceva care-i atrăgea pe oameni ca un magnet? Era Harul lui Dumnezeu!
De multe ori, acest Har sfânt se manifesta într-un mod neobişnuit. De exemplu, discutam odată în curtea lui doar eu şi el, când am simţit o mireasmă puternică şi, surprins, m-am ridicat automat ca să văd unde arde tămâie!!! Există vreo tămâie atât de puternic şi frumos mirositoare încât să umple întreaga curte? Mă apucase euforia. Căutam cu mirare în stânga şi în dreapta pentru a găsi sursa acelei miresme. Stareţul, aşezat şi calm, m-a întrebat liniştit şi simplu: „Ai simţit mireasmă?”. „Da, Gheronda, miroase foarte tare”, am răspuns şi m-am aşezat smerit alături de el, înţelegând că Stareţul era cel care emana buna mireasmă.
Aceasta a fost prima dată când mi s-a întâmplat acest lucru. După ani de zile şi după destule asemenea binecuvântări, eram mai reţinut în manifestările mele. Am învăţat şi de la ceilalţi părinţi, care îl cunoşteau mai bine şi mai profund. Când se întâmpla ceva de acest gen, ceva duhovnicesc, şedeam amândoi liniştiţi şi nu comentam evenimentul, pentru a nu-l pune într-o situaţie stânjenitoare. Acceptam în linişte, cu o mare bucurie interioară şi cu recunoştinţă, darurile dumnezeieşti ale Stareţului. Le primeam cum primeşte un copil sărutul şi mângâierea tatălui său. Nu mă gândeam la nimic altceva.
Astăzi, scriind aceste rânduri, mă gândesc şi zic – metaforic vorbind – că Stareţul ne „hrănea duhovniceşte”. Aceste evenimente ne topeau sufletul şi îl umpleau cu dragostea de Hristos. Voiam să-L cunosc pe Hristos tot mai bine, tot mai profund. Foame şi sete după Dumnezeu! Acesta era rezultatul darurilor duhovniceşti de mai sus. Este un mare ajutor în viaţa duhovnicească. Astfel, urcuşul greu al vieţii ascetice devenea dulce şi vrednic de dorit. Am văzut la câţiva călugări din cercul apropiat al Stareţului această stare, cunoscută în spaţiul asceţilor drept „nesaţiul de asceză”.
După cum cineva, apropiindu-se de o sobă, se încălzeşte, tot aşa cei mai mulţi dintre cei care se apropiau de Părintele Paisie se topeau duhovniceşte. Măsura, profunzimea şi gradul acestei trăiri diferea de la om la om, dar şi în cazul aceleiaşi persoane, de la o situaţie la alta. Feţele se luminau, se făceau mai frumoase, mişcările aveau ceva deosebit. Îmi amintesc, după atâţia ani, de un mirean, a cărui faţă trăda ceva cu totul impresionant, ceva sfânt, în urma întâlnirii cu Stareţul… Stareţul era ceea ce numim „transmiţător al Harului”.
După cum este un lucru firesc pentru noi, oamenii, să vedem faţa celuilalt fără nici un efort, tot aşa şi pentru Stareţ era firesc să „vadă” interiorul inimii oamenilor care se apropiau de el. Pentru el, aceasta era o stare permanentă, obişnuită. La început, rămâneam surprins când îmi descoperea gândurile şi cele ascunse ale inimii mele. Dar el avea atâta simplitate, încât te făcea şi pe tine să tratezi aceste lucruri neobişnuite şi extraordinare ca pe ceva firesc şi obişnuit. Mai apoi m-am familiarizat atât de mult cu această harismă a Stareţului, încât îl întrebam pur şi simplu: „Să vă spun eu, Gheronda, sau îmi veţi spune Sfinţia Voastră?”. Cu alte cuvinte, să vă spun gândurile şi problemele care mă preocupă sau îmi veţi răspunde Sfinţia Voastră, fără să vă mai întreb eu? Când avea multă lume şi nu era timp, Stareţul îmi zicea: „Ascultă, pentru această problemă vei face asta, pentru cealaltă, asta …”, adică răspundea la întrebările mele fără să i le fi exprimat anterior! Câteodată, prevăzând viitorul, ne dădea sfaturi referitoare la cele care urmau să se întâmple mai târziu!
De multe ori, Stareţul cunoştea caracterul şi interiorul sufletului oamenilor pe care nu-i văzuse şi nu-i întâlnise niciodată. Exemplu: îi vorbeam despre un coleg de studenţie şi el mi-a descris discuţia pe care o avusesem cu el, dar şi caracterul lui. Exactitatea observaţiilor Stareţului m-a lăsat fără cuvinte.
Altă dată, când aveam probleme cu un vecin în vârstă mai ciudat, care bătea la uşa mea pentru a mă apostrofa, m-am adresat Stareţului, cerându-i sfatul. Mi-a spus zâmbind: „Când strigă, să-i spui asta şi asta…”. Într-adevăr, cu prima ocazie când a făcut gălăgie fără nici un motiv, cum a auzit cuvintele spuse de Stareţ, s-a oprit imediat şi a plecat liniştit. Stareţul îi atinsese o anumită coardă sensibilă…
Omul îndumnezeit, Sfântul, Cuviosul Paisie, era o matriţă a lui Hristos. Îl descoperea pe Hristos în ochii oamenilor din vremea sa. Cu cât este cineva mai sfânt, cu atât mai puternic, mai curat, mai sigur Îl descoperă pe Hristos oamenilor care se apropie de el. Cuviosul Paisie a făcut acest lucru cu mii de oameni! Mii sau, poate, milioane de oameni şi-au întărit credinţa prin intermediul lui. Dacă vi se pare exagerat numărul, vă voi spune că numai în Rusia au fost vândute în jur de zece milioane de cărţi despre Cuviosul Paisie. Fără a mai vorbi despre celelalte ţări. Şi continuă să se vândă şi să ajute oameni.

Harismele duhovnicești ale Cuviosului Paisie Aghioritul, așa cum le-am cunoscut(2) )
 

<< CONTINUARE >>


Textul conferinței susținute de Athanasios Rakovalis în cadrul întâlnirii de la București cu titlul „Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul. Mărturia unui ucenic”




Întâlnesc oameni care îmi spun că viaţa lor s-a schimbat după o întâlnire de câteva minute cu sfântul Stareţ. De ce? Pentru că cuvintele lui au mers direct la locul sensibil din inima lor, pe care Stareţul îl „vedea” cu harisma clarviziunii.
Ceea ce îmi face impresie este faptul că oamenii îmi spun cum li s-a schimbat viaţa în urma citirii cărţilor Stareţului, fără să-l fi întâlnit vreodată.
Părintele Paisie era un nobil duhovnicesc, un foarte bogat nobil duhovnicesc şi milostenia lui duhovnicească era făcută cu mare dărnicie. Eu eram un tânăr chinuit, rănit sufleteşte, care mă clătinam între viaţă şi moartea duhovnicească veşnică. Nu aveam nevoie doar de un „doctor sufletesc”, ci de cel mai bun doctor, pentru că doar el mă putea vindeca pe mine, cel aflat pe patul morţii. Şi pronia divină, dragostea lui Dumnezeu m-a condus la picioarele Stareţului. Dar să descriu prima noastră întâlnire.
Un monah de aceeaşi vârstă cu mine, de la Mănăstirea Cutlumuş, situată foarte aproape de chilia Stareţului, Panaguda, m-a sfătuit să merg să-l cunosc pe Cuviosul Paisie. Am ajuns lângă chilia Stareţului şi am bătut în fierul care atârna în afara porţii. După puţin timp, am auzit o voce din casă.
- Ei, copile, ce vrei?
- Pe Paise, îi răspund.
- De ce îl cauţi?
- Dar nu-mi deschizi odată? Am răspuns puţin obosit, puţin enervat. Aşa i-am vorbit, fără nici un respect.
- Hai să-ţi deschid, a zis şi a agăţat de o sârmă cheia care a alunecat şi a ajuns la poarta unde eram eu.
- Intră şi încuie din nou, zice Stareţul.
Am făcut după cum mi-a spus şi am început să urc spre chilie. El se afla într-un cerdac, în faţa chiliei.
- Mi-a căzut jacheta aici, nu mi-o dai un pic?, a zis, arătând sub cerdac.
M-am dus sub cerdac, am luat jacheta şi mi-am întins mâna pentru a i-o da. Era prima oară când îl priveam în faţă. Ni s-au încrucişat privirile. Capul meu mi s-a lăsat deodată pe spate, pentru că nu rezistam să văd ceea ce mi se arăta… Ce privire are aceea?! Nu o voi uita niciodată! Ce putere! Ce măreţie! Ce strălucire! Ce sfinţenie! O lumină supranaturală strălucea în faţa mea. Nu puteam să mă uit şi de aceea capul mi-a căzut pe spate. O clipă doar l-am văzut, dar m-am topit cu totul. Sufletul mi s-a schimbat, … pace adâncă. M-au invadat o teamă şi o curiozitate sfântă. Fără să-mi dau seama prea mult ce fac, m-am întors şi am început să merg în jurul chiliei pentru a ajunge în curtea din spate. În timp ce mergeam cu capul plecat, mă întrebam plin de mirare: „Dar, … ce s-a întâmplat acum?… Ce am văzut?… Este posibil ca un om să strălucească?… Să emane lumină?…”. Într-adevăr, mă pierdusem cu totul. În acelaşi timp, aveam o stare de bine.
Am mers cam 40 de metri şi am ajuns în curtea din spatele casei, unde mă aştepta Stareţul. Ceea ce am văzut acum nu avea nici o legătură cu măreţia duhovnicească de mai înainte. De această dată, aveam în faţă un bătrânel obişnuit, cu faţa senină. Am început să discutăm. Nu am îndrăznit să spun nimic despre evenimentul anterior.
Pe atunci nu credeam. Nu mergeam la biserică. Nu citisem Sfânta Scriptură. Terminasem Facultatea de Fizică şi aveam o concepţie ştiinţifică despre lume. În abordarea temelor legate de lume, eram mai degrabă materialist. Mintea mea nu putea cuprinde ceea ce se petrecuse cu mine. Mi-a modificat total imaginea mea despre lume. Era un şoc cultural, dincolo de toate celelalte. Am simţit cum toate „certitudinile” mele se clatină, iar „cunoştinţele” mele se vădesc a fi false. Pământul îmi fugea de sub picioare, eram suspendat în aer şi neputincios să mă gândesc la asta. Aşa că am eliminat-o cu totul. Ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic niciodată.
După o lună, două am îndrăznit să mi-o reamintesc. Mi-am zis mie însumi: „Iată, acest lucru l-ai văzut cu ochii tăi… Nu fi naiv… Du-te să vezi ce s-a întâmplat, să înţelegi… să ajungi la o concluzie…”. Astfel, am mers din nou la Sfântul Munte. Pentru mine, de fapt, Sfântul Munte însemna Cuviosul Paisie.
Această primă experienţă, acest dar duhovnicesc pe care mi l-a făcut, mă atrăgea ca un magnet înspre el, mă făcea să dau o mare importanţă cuvintelor lui. Îşi aruncase ancora în străfundul sufletului meu… Slavă Ţie, Doamne! Minunat este Dumnezeu întru Sfinţii Săi!
Acest dar duhovnicesc mi-a arătat că omul se poate îndumnezei. Mi-a arătat marile posibilităţi ale firii omeneşti, după cum le-am văzut materializate în persoana Părintelui Paisie. Din păcate pentru mine şi pentru majoritatea oamenilor, aceste posibilităţi rămân nevalorificate. Pentru ce lucruri minunate este făcut omul, şi cu ce nimicuri ne ocupăm! Cu toţii putem ajunge sfinţi, dar nu o facem, chiar dacă avem poruncă de la Dumnezeu în acest sens.
Pe atunci nu înţelegeam aceste lucruri. Eram ca un mic copil care simte, cugetă la diferite lucruri, dar nu se poate exprima. Este ca şi cum te-ai strădui să inventezi o nouă limbă. Mai târziu am citit şi am înţeles!
Îmi amintesc de polemica Sfântului Grigorie Palama, Arhiepiscopul Tesalonicului, cu Varlaam. Elementul central era dacă omul poate să se facă părtaş energiilor divine. Şi astăzi avem opinii contrare faţă de occidentali asupra acestui subiect. Însăşi existenţa Stareţului reprezintă un răspuns total la această chestiune. Când avem viu, în faţa noastră, evenimentul îndumnezeirii, ce am mai putea adăuga?

Harismele duhovnicești ale Cuviosului Paisie Aghioritul, așa cum le-am cunoscut(3))
 

<< CONTINUARE >>


Textul conferinței susținute de Athanasios Rakovalis în cadrul întâlnirii de la București cu titlul „Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul. Mărturia unui ucenic”


Oamenii care au pierdut experierea Harului dumnezeiesc tind să ideologizeze învăţătura Mântuitorului. Să o reducă la măsura logicii umane. Tot ce nu „încape” în mintea lor umană este eliminat. Ceva de genul patului lui Procoust. Cred că acelaşi lucru l-a făcut şi Toma d΄Aquino, precum şi Teologia, sau mai bine spus, filosofia occidentală. Ca şi destui dintre noi, ortodocşii. Am putea spune că este o atitudine umană previzibilă.
Părinţii noştri vorbesc, teologhisesc cele pe care le-au trăit. Ceilalţi filosofează în jurul celor pe care le presupun a fi valabile. Dogmele Bisericii noastre nu sunt produsul strădaniei minţii umane, ca în cazul ideologiilor. Dogmele ortodoxe izvorăsc din experierea lui Dumnezeu, în Duhul Sfânt. Mai întîi trăirea, şi după aceea dogma. Experierea prin Duhul Sfânt este cea care sprijină pe om în credinţa şi dogma cea adevărată. Dacă lipseşte această experiere, dacă credinţa este abordată doar la nivelul minţii, atunci omul o trăieşte ca pe o ideologie religioasă.
Părintele Paisie a dovedit prin viaţa sa, prin însăşi existenţa sa, veridicitatea dogmei ortodoxe. Nicăieri nu mai există oameni îndumnezeiţi, în nici o altă religie, în nici o confesiune. Sfinţii sunt temelia învăţăturii ortodoxe deoarece au materializat-o prin viaţa lor. Sfinţii sunt învăţătorii lumii. Aceştia ţin făclia aprinsă.
Să continuăm, însă, cuvântul nostru cu încă un dar duhovnicesc pe care mi l-a oferit cu aproximativ un an înainte de adormirea sa. Mi-a cerut să-l duc cu maşina mea de la Sfântul Munte la Mănăstirea Suroti de lângă Tesalonic, unde şi este înmormântat acum, una dintre mănăstirile care se aflau sub călăuzirea sa duhovnicească. Tresăltam de bucurie. Urma să fim doar noi doi timp de trei ore!
Am început călătoria. Marea simplitate şi smerenie a Stareţului mă făceau să-l simt foarte apropiat. Parcă îl vedeam pe tatăl meu. Uitasem că avea puterea să izgonească, printr-un cuvânt, demoni şi boli incurabile. Că faţa lui strălucise ca soarele etc. Spre sfârşitul călătoriei, în timp ce conduceam printre curbe, l-am întrebat deodată: „Gheronda, vorbeşte-mi despre Dumnezeu, … cum este?”. Nu a vorbit, ci doar şi-a aplecat capul şi s-a rugat. Puţin … nici un minut! Deodată, sufletul mi „s-a deschis”, „s-a deschis” cerul şi am început să simt pe Dumnezeu peste tot. În maşină, afară, în munţi, departe, în îndepărtatele galaxii. Peste tot! Era peste tot şi umplea totul, dar nu era nimic din toate acestea. O esenţă care le depăşea pe toate celelalte, fără să se amestece sau să se confunde cu ele. O putere care susţine totul în viaţă, atotprezentă, dar neînţeleasă de nimeni, în afara oricărei percepţii. Nu poate nimeni să o descopere cu propriul său efort, care să-l ducă la mândrie. Este o putere care se descoperă de la sine.
Trăiam un fel de extaz, un fel de „beţie” duhovnicească, fără să-mi pierd, însă, simţurile şi contactul cu lumea materială. O „beţie duhovnicească”, după cum o numesc asceţii de demult în scrierile lor.
Era ca şi cum cineva mi-ar fi luat un văl de pe minte, de pe suflet şi începeam să trăiesc nu numai într-un anume loc din lume, ci în lumea toată. Închipuiţi-vă un surd, care începe deodată să audă! A trăit în aceeaşi lume, fără sunete însă. Acum aude! Închipuiţi-vă un orb, care începe dintr-odată să vadă. Aceeaşi lume are de astă dată şi imagini, şi culori! Aşa şi eu, trăiam în aceeaşi lume de mai înainte, doar că acum Îl simţeam şi pe Dumnezeu şi, prin intermediul Lui, multe lucruri profunde, importante şi frumoase. Participam dintr-odată şi la lumea materială, şi la cea spirituală. Îmi închipui că aşa erau cândva oamenii… Cred că Adam şi Eva au fost în Rai într-o stare mai bună, căci, după cum arată Sf. Scriptură, ei vedeau, auzeau şi vorbeau cu Dumnezeu. Am fi putut spune mai multe, dar mă tem să nu vă obosesc, iar timpul este limitat.
Vă rog, însă, să mai fiţi atenţi la un lucru. Observaţi dărnicia Stareţului, care imită pe Dumnezeu, pe Domnul nostru Iisus Hristos. Ce i-am cerut eu? Câteva cuvinte, câteva fraze. Ce mi-a dăruit el? O experienţă inestimabilă! Ce bogăţie duhovnicească! Ce dărnicie! Ce dragoste!
De ce să se minuneze omul mai întâi? De îndrăzneala pe care o avea înaintea lui Dumnezeu? Cum L-a „emoţionat” pe Dumnezeu cu o rugăciune foarte scurtă, dar înflăcărată, făcută din inima sa cea aprinsă de dragoste! De cine să ne minunăm? De Sfânt, sau de Dumnezeu? De îndrăzneala omului, sau de pogorământul lui Dumnezeu? Despre ce măsură a pogorământului vorbim? Cum de acceptă Dumnezeu şi cât Se împărtăşeşte omului? Consider că măsurile depăşesc cu totul logica noastră. Logica noastră redusă şi ieftină, care nu poate înţelege dragostea lui Dumnezeu.
Sfântul este un lucru minunat. Dumnezeu este, însă, minunea prin excelenţă. Dragostea sfinţilor este un ocean fără sfârşit, o mare de smerenie, foc minunat, care atunci când este comparat cu Dumnezeu, însă, este ca o scânteie în faţa soarelui. Omul iubeşte, Dumnezeu este dragostea. O diferenţă ontologică uriaşă.
Încet-încet, puţin câte puţin, puterea mea de percepţie s-a stins, a dispărut, s-a retras sau, poate, a încetat. Darul a dispărut. Ce a lăsat în urmă? Recunoştinţă, o adâncă satisfacţie, vindecare, siguranţă, cunoaştere… O stare permanentă de topire a conştiinţei, lipsa de teamă în legătură cu soarta lumii, bucurie generată de sigura exterminare a răului, bucurie pentru viaţa veşnică pe care ne-o dăruieşte, bucurie pentru că este atât de bun şi ne iubeşte atât de mult. Desigur, astăzi starea mea duhovnicească s-a schimbat. Mi-am pierdut sursa de căldură care mă „încălzea” duhovniceşte şi sufletul mi s-a răcit. Datorită lipsei mele de trezvie. Măsura păcătoşeniei mele este echivalentă cu măsura darului primit. Vă rog să faceţi rugăciuni pentru mine şi să mă pomeniţi la Sfintele Liturghii.

Harismele duhovnicești ale Cuviosului Paisie Aghioritul, așa cum le-am cunoscut(4)
 

<< CONTINUARE >>


Textul conferinței susținute de Athanasios Rakovalis în cadrul întâlnirii de la București cu titlul „Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul. Mărturia unui ucenic”




După încercarea de a vă prezenta măsura duhovnicească a Cuviosului Paisie, îndreptându-ne spre finalul omiliei, aş dori să înfăţişez dragostei dumneavoastră ceva diferit de cele precedente, o profeţie care are legătură cu timpul nostru, şi, cred eu, cu însăşi viaţa noastră. O profeţie pe care am auzit-o cu urechile mele din gura Cuviosului Paisie, acum aproximativ 25 de ani, pe când lumea nu „fierbea” ca acum.
Discutam într-o după-amiază, doar noi doi, în curtea Panagudei, despre diferite subiecte. Trebuie să fi fost în 1991. La un moment dat, îmi zice Stareţul: „Unora le convine să nu existe Grecia… Duşmanii noştri vor să ne sfârtece, iar prietenii să ne strivească… Nu contează… Au oamenii planurile lor, dar şi Dumnezeu le are pe ale Lui. În cele din urmă, interesele celor mari vor fi astfel, încât vor fi nevoiţi să ne ajute. Nu din prietenie sau pentru că aşa este corect, ci pentru că aşa va face Dumnezeu să le fie interesele. Se vor lupta între ei şi nu se vor putea birui unul pe altul şi vor spune: Oraşul (Constantinopolul) nu-l vom lua nici noi, nici voi; îl vom da grecilor. Va intra armata greacă în Oraş fără să lupte. Turcia va fi desfiinţată. Se vor autoproclama stat şi curzii, şi armenii”. Asta întrecea orice închipuire. Dar a spus-o însuşi Stareţul… Mi-am amintit atâtea cazuri din neînsemnata mea viaţă, când mi-a prevestit viitorul. Cel care „vede” viitorul, viitorul neînsemnat al unui om, nu poate oare „vedea” viitorul ţării mele? Mi-am amintit atunci cum ne spunea că Uniunea Sovietică se va desfiinţa: „Lanţurile în care era ţinut poporul au ruginit. Nu mai pot fi folosite… Se va desfiinţa, … comunismul va cădea…”. Şi atunci mi se păreau de neconceput. Uniunea Sovietică era un imperiu puternic, ce controla o jumătate din glob. Era posibil să cadă?, mă întrebam cu oarecari dubii. Şi iată că Stareţul a avut iarăşi dreptate. Iată că iar s-au adeverit cuvintele lui. Nu au trecut mai mult de 10 ani şi cuvintele lui s-au împlinit până la cel mai mic detaliu. Iată că acum îmi prevesteşte dispariţia Turciei şi reluarea Constantinopolului de către greci. Creştinismul se va întoarce la vatra sa ancestrală!!!
Seara mă gândeam la cele pe care mi le-a zis. Bine, zic, noi, grecii care trăim în Grecia, suntem 10 milioane. Populaţia Constantinopolului este mai mare. Şi să ne dea Oraşul, cum îl vom administra? A doua zi am coborât din nou la Panaguda, cu acest gând în minte. Iată ce mi-a spus: „În primul rând, mulţi vor muri inclusiv datorită holerei care va izbucni în Oraş. În al doilea rând, ne vor da doar partea europeană şi o mare parte a populaţiei se va muta în partea asiatică. Gândul îmi spune că vor face aceasta pentru ca strâmtoarea să fie un bun internaţional. În al treilea rând, mulţi se vor boteza şi vor deveni creştini. Cu ajutorul acelora vom conduce Oraşul…”.
După ce am plecat, am început să cercetez subiectul. Iată ce am descoperit. În Turcia există aproximativ 20 de milioane de aleviţi, care mai sunt numiţi bectaşi. Aceştia au adresat deja Organizaţiei Naţiunilor Unite o cerere oficială de a fi recunoscuţi drept religie distinctă şi au solicitat să li se permită să aibă lăcaşurile lor de închinare, întrucât NU doresc să meargă la geamie. Adică nu se consideră musulmani. Care sunt trăsăturile aleviţilor? Simpatie faţă de greci (iunan, de la ionieni), după cum ne numesc în varianta arhaică. Îi citesc şi îi iubesc pe Platon şi pe Aristotel, cred într-o Trinitate, fireşte nu exact ca noi, ortodocşii, dar şi această simplă coincidenţă arată ceva. Cred că aceştia se vor reboteza creştini, după cum a spus Stareţul.
Ne spunea că trăim în vremurile lui Antihrist, însă noi încă nu ne dăm seama de asta. Ne vorbea despre dictatura electronică universală plănuită. Îi vor pecetlui pe oameni ca pe animale, spunea. Ne prevenea să reacţionăm şi să refuzăm această pecetluire electronică, această închisoare. Considera, însă, preocuparea de subiectul în discuţie într-un mod exagerat şi crispat drept o dovadă a lipsei de credinţă şi de echilibru, dar pe de cealaltă parte, nu voia „să închidem ochii” şi să ne facem că nu se întâmplă nimic, nereacţionând atunci când este blamată şi subminată credinţa noastră. Niciuna dintre aceste două poziţii şi atitudini nu-l odihneau. Prefera calea de mijloc. Spunea că cea mai bună pregătire pentru a se opune cineva lui Antihrist este viaţa duhovnicească cât mai profundă cu putinţă. Spunea că în vremea aceea se vor face minuni mari. Va avea omul o sticlă cu ulei, un pachet de făină şi nu se vor termina. Hristos Îşi va ocroti făptura Sa.
Faptul că Părintele Paisie este Sfânt este mărturisit de toţi şi, mai întâi de toate, de Dumnezeu, prin minunile pe care le face prin intermediul său. Nu ştiu dacă noi putem realiza cât de mare este. Pentru mine este MARE. Dar cine sunt eu, ca să aibă valoare părerea mea? Se spune că numai un sfânt poate să înţeleagă pe un alt sfânt. Şi este adevărat. Pentru că înălţimea duhovnicească a sfinţeniei se pierde în înaltul cerului, iar privirea noastră nu ajunge până acolo. Privirea unui alt sfânt, însă, ajunge. De aceea, voi menţiona mărturia Sfântului Porfirie Kavsokalivitul, făcătorul de minuni şi străvăzătorul, care ne-a fost contemporan nouă şi Cuviosului Paisie. Pe Sfântul Porfirie l-am cunoscut personal. Mi-a vindecat în mod minunat genunchiul drept, nemaifiind nevoie să fac operaţia plănuită. Sfântul Porfirie a spus cândva cu admiraţie unui prieten de-al meu: „Sfinţi ca Părintele Paisie, Dumnezeu arată o dată la 400 de ani…”!!!
Foarte greu acest cuvânt! Foarte mare lauda! Şi, desigur, din gura unui sfânt. L-a înălţat foarte mult pe Părintele Paisie. L-a numărat în rândul unei cete restrânse de sfinţi mari!
Poate că cele care se spun sau se scriu despre Stareţ par unora exagerări. Pentru mine, sunt foarte puţine în comparaţie cu ce a fost Părintele Paisie. Vedem doar vârful aisbergului. Nu cunoaştem partea cea mai mare, ascunsă în marea smereniei sale. Noi am aflat doar cele ce nu a putut el ascunde.
Mulţumesc pentru răbdarea dumneavoastră. Binecuvântarea Stareţului să ne însoţească pe toţi, în toată viaţa noastră.

Strigăt de disperare al ortodocşilor din Pakistan
 

sursa: http://www.orthodoxie.com



Duminică, 15 martie 2015, mai mulţi kamikadze au atacat două biserici creştine din Pakistan. În urma acestui atac sângeros, care s-a desfăşurat în timpul slujbelor din bisericile pline, 17 persoane au fost omorâte, iar 98 rănite grav.






Această tragedie a cutremurat comunităţile creştine din Lahore. Creştinii ortodocşi de la Parohia Sfântul Serghie de Radonej din Sargodha s-au adunat împreună cu alţi creştini pentru un marş de protest împotriva acestor crime motivate religios săvârşite de radicali musulmani. Părintele Joseph Farouk, parohul acestei biserici a înălţat o rugăciune pentru sufletele celor omorâţi fiind ascultat de sutele de creştini adunaţi acolo. El a spus că această tragedie este o crimă barbară împotriva creştinilor din Pakistan care nu au nicio vină şi nu au făcut rău nimănui.
“Duminică 15 mai, am săvârşit Sfânta Liturghie la Biserica Sfântul Serghie. După aceasta, am primit pe telefonul mobil ştirea cumplită despre atacul teroriştilor împotriva a două biserici din Lahore”, povesteşte Părintele Joseph. Seara, acesta a plecat pentru a vedea bisericile atacate şi pentru a oferi ajutor celor răniţi din puţinul creştinilor din parohia sa. Peste tot durere şi suferinţă. Apoi a vizitat împreună cu mai mulţi credincioşi Spitalul din Lahore unde zac cei apropape 100 de răniţi grav de explozia terorii. Aici părintele a săvârşit Taina Sfântului Maslu pentru vindecarea acestora.
Părintele şi comunitatea sa ortodoxă au cerut Guvernului pakistanez să asigure securitatea şi libertatea religioasă a creştinilor din Pakistan. “Ţara noastră în care trăim este plină de conflicte. Această ţară, istoric vorbind, este plină de rebeli islamici, bază a traficului de droguri, refugiu celor care au fugit din Afganistan, şi trăieşte o sărăcie extremă a populaţiei, absenţa tuturor nomelor sociale, violarea completă a drepturilor omului, exploatarea pe criteriu religios şi etnic, toate formele posibile de violenţă la adresa persoanei şi a libertăţii ei. În trecut, rebelii şi actele lor ilegale erau nepedepsite. Rebelii trăiau liberi în societate şi tendinţele lor radicale se concentrau în războiul împotriva necredinicioşilor, adică a creştinilor” a spus clericul ortodox.

Mănăstirea Sfântului Gheorghe din Mosul a fost bombardată
 

Drama creștinilor din Irak se prelungește, de la zi la zi. Dintr-o comunitate de aproximativ un milion de credincioși în anul 2000, astăzi Biserica creștină, prin toate confesiunile ei, numără mai puțin de 300.000 de membri. Alungați din satele lor, le-au fost confiscate casele și bisericile care, în mare majoritate, au devenit depozite de armament. Așa s-a întâmplat și cu mănăstirea Sfântului Gheorghe din orașul irakian Mosul. Christian Post scria, în ediția de 26 martie 2015, drama acestei mănăstiri istorice, aparținând Bisericii Chaldeene Răsăritene.
Biserica a fost bombardată în timpul nopții, călugării reușind să fugă cu puțin timp înaintea dezastrului. Dimineața a fost găsit steagul Statului Islamic arborat în ruinele mănăstirii, gest prin care gruparea radicală își asumă bombardamentul asupra locașului de cult irakian.
Tot în această perioadă, mai multe case aparținând credincioșilor din regiunea Ninive au fost bombardate, așa cum informează Al Jazeera.com. Forțele jihadiste au dat foc la mai multe sate sunnite în care locuiau și creștini. În atac au fost distruse vestigii arheologice, între care se numără și Minaretul din Sinjar și un muzeu din Isa Zeway.

Încă un creștin copt decapitat în Libia
 

Evenimentul sângeros din Libia, de la malul Mării Mediterane – când 21 de creștini aparținând Bisericii Copte din Egipt au primit cununa muceniciei – pare că a fost uitat. Pentru lumea occidentală nu a fost decât o știre fugară, însă pentru creștinii orientali este viața care curge într-un singur sens – al Crucii. Cruce pentru că, de la zi la zi, cerul se îmbogățește cu noi martiri. Ultima veste din aceste părți de lume vine tot din Libia. Un alt creștin copt – Mansour Saad Awad a fost găsit decapitat la marginea orașului Meshili, din provincia Cirenaica. După ultimele informații prezentate de Al Jazeera.com, Mansour era originar din Egipt și lucra în Libia, la o fermă de pui. Singura lui „vină” pare să fi fost credința și nerenunțarea la Cruce. Astfel, în căutarea de mai bine pentru familia lui, el a găsit poarta Cerului și Împărăția lui Dumnezeu.