DEZNADAJDUIREA

,,Ucenicul: Cum pot scapa de ucigatorul duh al deznadejdii?
Staretul: Pesemne ca, din voia ta proprie, esti atras catre ceva anume. Daca incetezi a te mai calauzi singur si daca vei face totul cu binecuvantarea lui Dumnezeu, atunci, cu aceasta binecuvantare, vei culege pacea sufletului si celelalte roade ale Duhului Sfant. Daca vei parasi cu totul voia-ti proprie nu vei simti niciodata greul intuneric al deznadaiduirii. Cele mai groaznice valuri ale patimilor se vor potoli; in locul lor vor rasari limpezimea mintii, linistea gandurilor, blandetea duhului si pacea cea neamagitoare, care te va binecuvanta din inalt si va veni sa se salasluiasca in sufletul tau. Daca vei pastra atentia neintrerupta si luarea aminte la tine insuti, vei deveni asemenea fecioarelor intelepte si vei intra in camara de nunta a Mirelui Celui nemuritor. Mirele vine in miezul noptii! Ai grija deci, sa nu-ti ingreuiezi inima cu deznadejdea. Da slava Domnului Dumnezeului tau pana ce nu va apune soarele. Vino in Numele Domnului la calea lepadarii de sine daca vrei cu adevarat sa te mantuiesti. Deznadejdea ii chinuie pe toti; ea strica roadele asteptate ale intelepciunii, chiar si in cei mai mari oameni. Dar nu are loc in incepatorul simplu si curat. Cel care s-a lepadat de sine cu nadejde in Dumnezeu, de ce sa mai fie deznadajduit? Pentru un astfel de om Vramasului i-au lipsit de tot sabiile (Psalmul 9, 6).''


(Staretul Leonid de la Optina)

Psihoterapie ortodoxă
 

Probabil celor mai mulţi dintre dvs vă este cunoscută misiunea excepţională, deosebit de impresionantă, a maicii Siluana Vlad şi a celorlalte măicuţe de la centrul de formare şi consiliere pe care-l coordonează. Probabil că vă este cunoscut că această maică deosebită, cu studii de specialitate şi, în primul rând, cu har a reuşit să ridice din depresie (precum şi din alte probleme sufleteşti) şi să aducă la Hristos pe mulţi. Chiar astăzi discutam cu un prieten apropiat despre activităţile pe care măicuţele le desfăşoară împreună cu cei care suferă de maladia codependenţei (este doar un exemplu) şi acest prieten drag îmi relata experienţa minunată pe care a avut-o într-un astfel de grup de tineri, într-o tabără de psihoterapie ortodoxă dedicată codependenţilor. Este absolut impresionant şi este minunat că Dumnezeu le dăruieşte atât de mulţi talanţi unor creştini autentici, care vor şi ştiu cum să-i înmulţească.
Iată o conferinţă a maicii Siluana despre depresie - înregistrare pe care am mai postat-o pe forum, pe un topic similar cu acesta:
http://www.crestinortodox.ro/conferi...odern-718.html
Sunt abordate, pe lângă problema depresiei, multe alte teme deosebit de interesante şi de folos pentru viaţa noastră duhovnicească, pentru relaţia noastră cu Dumnezeu.
Hristos în mijlocul nostru!

Precizare
 

Pentru cei care doresc să ia legătura cu maica Siluana şi cu celelalte maici de acolo, iată site-ul oficial al Centrului de Formare şi Consiliere Sfinţii Arhangheli:
www.sfintiiarhangheli.ro
Doamne ajută!

"Evident, amintiţi-vă de duhovnic, de Sfânta Biserică! Cei care se ţin serios şi corect de Biserică sunt mai puţin predispuşi la îmbolnăviri psihice, iar dacă totuşi se îmbolnăvesc, se refac mai uşor şi mai complet, ba chiar îşi depăşesc starea de sănătate sufletească dinaintea apariţiei tulburării. Există deja studii precise în acest sens. Căutaţi şi veţi găsi!"
Iată, cu adevărat, un punct de vedere avizat, o poziţie a unui psiholog creştin, specialist în psihologie, dar, în primul rând, trăitor al credinţei!
În privinţa prejudecăţilor pe care le-aţi menţionat (că dvs, ca psiholog, aţi fi mai puţin avizat decât un psihiatru etc etc), cred că n-aveţi nici un motiv să vă întristaţi, domnule profesor. Prejudecăţile, prin definiţie, sunt ilogice, iraţionale, aberante. Altfel, nu le-am mai numi "prejudecăţi". Amintiţi-vă de cuvintele Mântuitorului Hristos: "vai vouă când toţi vă vor vorbi de bine, căci aşa le făceau proorocilor mincinoşi...". Aceste critici dovedesc faptul că vă îndepliniţi corect datoria.
Dacă activitatea dvs profesională ar rămâne necriticată (şi mă refer în sepcial la criticile bazate pe prejudecăţi), abia atunci cred că ar fi o problemă, o spun cu toată seriozitatea.
Nu ştiu dacă percep corect lucrurile (din nou, sunt neavizată în domeniu), dar am impresia că, în Occident, psihologii sunt mult mai apreciaţi şi respectaţi decât în România. În ţara noastră, persistă aceste prejudecăţi legate de psihologie, inclusiv în rândul credincioşilor creştini (deşi aceştia au datoria de a le fi încrezători semenilor, încrederea fiind una dintre cele mai minunate modalităţi de manifestare a iubirii). Cred că, dacă aş fi sociolog şi aş realiza un sondaj de opinie, în rândul credincioşilor ortodocşi, în privinţa încrederii în psihologi, aş avea prilejul să observ, printre răspunsuri, mai multe generalizări nejustificate decât am auzit vreodată în viaţa mea. :) Ce să mai spunem de ideea nefondată, fără nicio legătură cu realitatea, potrivit căreia psihologii ar avea intenţia de a-i substitui pe duhovnici?... :)) Este exact ca şi cum am contesta rolul medicilor, al profesorilor sau al altor categorii de persoane, pur şi simplu invocând, fără nici un argument, ideea că profesiile lor ar atenta la sfinţenia artei duhovniciei.
Cred că, mai înainte de a contesta sau minimaliza vocaţia psihologilor, ar fi bine, creştineşte să reflectăm la importanţa unică a obiectului lor de studiu: sufletul omenesc.
Oare pentru îndrăzneala lor, pentru dorul lor de a cunoaşte tainele sufletului uman, aceşti semeni nu merită respectul, încrederea şi admiraţia noastră?

Trimitetile pe toate la Dumnezeu
 

Va recomand apropierea de Dumnezeu cand sunteti sanatosi si cand apar primele semne de boala,defapt mereu.Stati aproape de Dumnezeu ,rugati-l,respectati poruncile,fiti buni crestini si toate vor fi la locul lor si le ve-ti vedea bune in viata dumneavoastra.
Depresia e o incercare ...psihologul,medicul,psihiatrul sunt trimisi ai lui Dumnezeu aici pe pamant ca sa ajute pe oameni.Am trecut si eu prin acesta incercare dar Dumnezeu m-a ajutat ,sa-l simt in viata mea,cum imi calauzeste pasii,cum ma poarta pe brate.
Doamne ajuta.

Ceea ce mis epare totusi putin nedrept, fara Doamne fereste sa denigrez profesiile si pe practicantii lor, este ca de multe ori unii din noi suntem nevoiti sa ajungem si ne cheltuim tot timpul liber si banii pe la psihologi/psihiatri, si asta pentru ce? Pentru ca avem acasa fie un parinte idiot, fie un sot de asemenea, fie la serviciu sefi si colegi care ne abuzeaza, iar noi , prostii (unii din noi, nu toti) nu gasim ca ar mai fii alta solutie decat aceea sa ne sacrificam noi incercand sa (ii ) intelegem, sa ne compliem, sa facem posibil traiul cu aceste persoane, daca nu chiar avem iluzia desarta ca am putea candva chiar sa ii multumim si sa-i facem fericiti. sa-l schimbi pe altul am inteles de la o vreme ca e imposibil; in disperare de cauza incercam sa ne schimbam pe noi (ma rog, atitudinea noastra, sa ne compliem), lucru care iarasi incepe sa-mi para iluzie desarta; ba poate chiar ajungem, incercam sa luam si pastile, crezand ca acestea ne vor ajuta sa trecem peste, sa suportam mai usor situatiile in care am intrat (poate asa o fii; daca exista astfel de pastile, vreau si eu), ba chiar sa devenim sotia perfecta, subalterna perfecta, etc. Din experienta proprie va spun ca incercarea de a te apropia de Dumnezeu nu face altceva decat rau in astfel de relatii, daca incerci sa introduci o a treia persoana in ecuatie; efectul e acela de "tradare', joc dublu, adulter, etc; in plus, nici Dumnezeu nu e precum mama sau tata sa vina sate ia de mana, sa te stearga, si sa i certe pe copiii rai care te-au batut; am inteles, de la o vreme , ca 'salvarea" celor prigoniti va fi, pana la urma abia "in ceruri' (cei care vor ajunge acolo), cum de altfel spune si Sfanta Scriptura.

Văd că laurastifter "plezneşte" de obiectivitate, ca de obicei de altfel
 

În ceea ce priveşte "prejudecăţile" mele, lucru pe care "pleznitoarea" de obiectivitate "laurastifter" nu îl poate dovedi, trebuie deci să aduc nişte lămuriri pentru că altfel riscăm să rămânem cu ideile false, de-a dreptul aberante, şi de această dată cu adevărat aberante, ilogice, iraţionale. Şi voi relua pentru aceasta postările pe care deja le-am scris pentru ca lucrurile să fie şi să rămână clare, cel puţin în minţile celor care nu au setările mentale ale unora ca "laurastifter".

Este necesară deci intervenţia mea, pentru a lămuri lucrurile, că văd că găluşca manipulatoare gătită de utilizatorul cezar_ioan este înghiţită fără discernământ, şi de această dată în mod vădit pe baza prejudecăţilor (de tip personal pe care le are utlizatorul "obiectiv" "laurastifter"), iar această găluşcă riscă să se transforme într-un veritabil bulgăre.

În primul rând, eu nu aveam de unde să ştiu ce pregătire are utilizatorul cezar_ioan în psihologie. Vorbeam în general despre psihologi, căci aşa s-a recomandat. Eu până acum nu am auzit ca psihologii să pună diagnostice psihiatrice, şi mai ales nu în public şi fără solicitarea cuiva. De asemenea am specificat foarte clar că nu cunosc exact detalii despre cele două meserii (psiholog şi psihiatru) şi prin urmare nu ştiu exact cu ce se ocupă, dar repet până acum nu am auzit ca psihologii, ca şi profesie, nu deci doar un caz individual sau altul, au competenţe, calificări şi drept de a pune diagnostice psihiatrice. Vorbeam deci despre psihologi în general, nu despre unul sau altul, şi deci despre statutul ca atare în general al unui psiholog.

În al doilea rând, găluşca manipulatoare a utilizatorului cezar_ioan (înghiţită cu mare veselie de "obiectiva" "laurastifter") constă în inducerea părerii că valoarea şi competenţa dumisale strict personală este ceea ce aş fi pus eu în discuţie. Specific deci, pe lângă cele spuse mai sus, că am pus în discuţie şi dacă există în deontologia profesională a unui psiholog specificaţia că îşi poate permite să pună diagnostice psihiatrice pe forumuri, fără ca să cunoască persoana respectivă, fără vreo consultaţie sau cum s-o fi numind consultaţia în cazul psihologilor; apoi am pus în discuţie dreptul legal (nu oportunitatea informală) ca în general un psiholog să se substituie unui medic psihiatru, iar apoi la modul special pe un forum etc. De asemenea menţionez că nu am acuzat efectiv, ci am pus lucrurile în discuţie pentru că nu cunosc efectiv cum stau lucrurile. Însă personal până acum nu mi-a ajuns la urechi ca lucrurile de mai sus să se întâmple; nu spun însă că auzitele urechilor mele ar epuiza realitatea.

În al treilea rând, aşa cum am specificat, nu ţin minte ca vreun utilizator să îi fi cerut utilizatorului cezar_ioan ca să efectueze diagnostice psihologice ori psihiatrice pe care să le "producă" aici pe forum în direct şi necenzurat. Asta ca să nu menţionez şi că utilizatorul cezar_ioan nu s-a limitat la psihopatologie, ci a trecut şi la diagnosticări de posesii (de către făpturi rele; care "făpturi rele"? cumva dracii? demonii?).

Ţin să menţionez că nu am vrut să mai intervin după postarea fratelui Cezar, dar văd că "sora" Laura nu s-a putut abţine să nu facă comentarii inutile şi m-a "obligat" să pun lucrurile la punct. Aspectele mai sus menţionate nu sunt spre un dialog, nu ţin să fac un dialog, şi mai ales nu cu dogmatica "laurastifter", pentru că acest utilizator intră în categoria celor cu care nu se poate realmente discuta, după cum se şi vede de altfel în general pe forum, în categoria celor cărora trebuie aplicate alte "tratamente", anume impunerea, sau altfel spus "bâta forumistică".

Nu-mi amintesc să fi văzut vreo icoană a lui Hristos cu bâtă; sau a vreunui sfânt.

În schimb eu am auzit cuvinte evanghelice despre Iisus cu biciul în templu, şi de data asta chiar era un bici real, nu o metodă de a dialoga mai fermă. Am auzit şi de sfinţi sau drepţi care au dus războaie şi am mai auzit destule care contrazic prejudecăţile unora despre cum trebuie sau nu să arate un creştin ortodox.

Da, biciul lui Hristos. Însă spune doar că i-a alungat și că le-a dărâmat tarabele, nu că i-ar fi lovit. Și să nu uităm, totuși, că Cel fără de păcat îl folosea.
Apoi se mai spune despre palma Sfântului Nicolae; însă acesta era arhiereu. Și se pare că arhiereii aveau acest drept (sau datorie) de a-l lovi peste gură pe cel care hulește.
Iar dacă e vorba de adversar, trebuie ținut cont de statura lui, dacă nu vrei să-l omori.

Nici eu nu îmi aduc aminte să fi lovit, ci doar am încercat îmi impun părerea. Aşa se procedează cu toţi dogmaticii şi lipsiţii de obiectivitate, mai ales cu dogmaticii ecumenişti.

Orice om bolnav de harta poate sa baga la inaintare scuza cu Hristos si biciul.

Relatia parinte - copil se poate imbunatati prin rugaciuni si pomeniri la slujbe a celui "rau" ,e adevarat ca poate sa dureze mai mult sau mai puitin in functie si ne cum ne asculta Dumnezeu ,daca suntem vrednici ,daca avem rabdare.Poate dura ani de zile ,dar merita.
Dar daca sotii nu sunt legati prin sfanta taina a cununiei ce sa il mai bagi si pe Dumnezeu martor ,ei nefiind "curati" ?
Mai mult ,aceasta relatie se deterioreaza ,isi baga cel cu coarne coada si te poti astepta si la mai multe rautati.
Solutia e chiar despartirea.
E posibil ca in asemenea situatii cel "rau" dupa despartire sa isi gaseasca alt partener si ce nu accepta la primul ,cununie religioasa ,viata mai linistita sa accepte fara probleme cu o a doua partenera.

Domnule Decebal,
În primul rând, nu este necesar să impuneţi nimic, pentru că personal vă respect dreptul de a susţine opinii şi convingeri diferite.
Fiecare dintre noi are libertatea de a exprima, în limitele bunei cuviinţe, orice idee şi de a polemiza cu ceilalţi.
Nu am încercat să vă conving de nimic şi, aşa cum v-am mai scris, evit şi voi evita să răspund mesajelor în care argumentaţi "ad hominem". Evit nu dialogul, ci doar ispita de a vă răspunde în aceiaşi termeni, în acelaşi limbaj. Prin urmare, indiferent ce-mi veţi scrie în viitor, eu NU voi folosi, în dialogul cu dvs, "bâta forumistică" (pentru a vă cita din memorie), ci mă voi strădui să păstrez o atitudine irenică, susţinându-mi, însă, punctele de vedere.
În privinţa insistenţei dvs asupra lipsei mele de obiectivitate, aş dori să fac următoarele precizări:
1. În mesajele referitoare la convingerile mele religioase, nu sunt şi nu doresc să fiu obiectivă, tocmai pentru că mă refer la convingeri personale/ subiective, tocmai fiindcă am credinţa că relaţia cu Dumnezeu, Care este Subiect, Fiinţă personală, ţine de subiectivitate.
Doar în privinţa datelor din ştiinţele exacte este recomandată obiectivitatea, fiindcă aceste domenii studiază realitatea obiectivă.
În domeniile umaniste (în special în privinţa teologiei şi a credinţei), care se referă la subiecte, am putea şi ar fi bine, oare, să fim obiectivi, să nu asumăm afectiv ceea ce credem, să tratăm subiectele ca pe obiecte?...
2. M-am referit la prejudecăţile despre psihologi în mod imparţial (obiectiv, dacă vreţi), fără a mă implica emoţional foarte mult, din simplul motiv că nu sunt psiholog, ci am pasiuni diferite (pe care le puteţi afla inclusiv din profilul meu de pe forum). Le respect în mod sincer vocaţia acestor semeni ai mei psihologi, fără a o împărtăşi. Am scris de dragul dreptăţii, am scris deoarece consider că semenii noştri care aparţin acestei categorii profesionale ar fi vrednici de mult mai multă preţuire şi încredere.
Aşadar, stimate domn, mărturisesc în mod deschis faptul că, în mesajele privind teologia şi credinţa (ceea ce nu era cazul aici, în mesajul la despre psihologie), nu sunt obiectivă, ci profund subiectivă şi pasionată! Da, mă înflăcărez de bucurie şi entuziasm, de fiecare dată când meditez, ascult sau spun ceva despre credinţa mea, despre convingerile mele religioase! Aţi observat, prin urmare, foarte corect că nu sunt obiectivă.
Dumnezeu să vă ocrotească!
P. S. 1. Ce înţelegeţi prin termenul "dogmatici"? Din curiozitate. :)
P. S. 2. Desigur că psihologii, în special cei specializaţi în psihologie clinică şi psihoterapie, au competenţa de a pune diagnostice.
Să aveţi o noapte binecuvântată!

Daca imi permiti sa intervin, doar relatia noastra personala cu divinitatea tine de subiectivitate. Altfel e o greseala, Dumnezeu exista in mod obiectiv, adica nu depinde de cum vrea fiecare. La fel invatatura de credinta, care e revelata, nu poate fi subiectiva. In mod subiectiv, relativist, ar inseamna ca divinitatea e cum isi imagineaza fiecare, adica fieacre isi creeaza propria divinitate, o forma de idolatrie. La fel si invatatura revelata, nu poate fi relativa, ceea ce e revelat de adevar absolut.

Sunt întru totul de acord cu dvs în privinţa faptului că Revelaţia creştină este descoperirea Adevărului absolut şi personal, Care este Hristos. De aceea, adevărul revelat NU poate fi relativizat, fiindcă este absolut.
Mai departe, cred că ar fi interesant să definim noţiunile de "subiectivitate" şi "relativism", pentru a analiza problema deosebit de interesantă pe care aţi pus-o în discuţie.
Voi reveni, probabil în cursul zilei de mâine.
Doamne ajută!

Laura, ce zici tu de textul ăsta - dacă te aşezi un pic mai câş în fotoliu?
(Hint involuntar, termeni-cheie: scolastică, blabla, baubau, moft...)

Antidepresiv, pentru cei sensibili-foc!
 

https://www.google.ro/search?q=oamen...w=1280&bih=622

(ei nu fac valuri cu emoticoane pe forum creştin ortodox; ei trăiesc printre noi, cu noi)

Asa este, trebuie mai intai sa lamurim notiunile, pentru ca nu cred ca avem aceeasi intelegere. Desi nu face subiectul topicului de fata, dar Geo si-a sters contul.
Daca iti amintesti am mai discutat despre relativ si absolut. Vad ca tu te referi doar la Adevarul Absolut, care e Iisus, dar eu nu doar la asta ma refer. Un adevar absolut este un adevar obiectiv, care nu depinde de cum il percepe fiecare. De exemplu faptul ca tu ai doua maini e un adevar absolut, faptul ca pamantul e rotund (nu chiar rotund, dar nu are relevanta in discutie) e un adevar absolut. Daca intr-o perioada oamenii credeau ca pamantul e plat nu insemna ca e asa cum cred ei, pentru ca Pamantul tot rotund era. La fel si invatatura revelata, e un adevar obiectiv, absolut, indiferent ca penticostalii cred altceva, catolicii altceva si hindusii altceva.
Adevarul relativ ar inseman ca fiecare are dreptate in felul lui, fiecare vede adevarul lui, care nu il exclude pe al celuilalt. Dimpotriva, adevarul absolut exclude toate celelalte adevaruri subiective. Adevarul ca pamantul e rotund exclude afirmatia ca ar fi plat sau cubic.
In privinta invataturii revelate, am vazut ca Parintele Galeriu este mai apreciat de unele persoane, e aici o convorbire a parintelui cu Gabriel Liiceanu, Andrei Plesu si Sorin Dumitrescu, intr-o carte numita "Dialoguri de seara". Plesu si Liiceanu sustineau un adevar relativ, referitor la toate religiile si cultele. Parintele le spune ca invatatura revelata e un adevar absolut, nu relativ.
Citez: "Pr. Galeriu: Or, acceptând totul greşim, instituindu-ne de astă dată în sincretismn şi relativism. Eu trebuie să am conştiinţa că aici se află pleroma, şi în interiorul ei să mă lupt să le împărtăşesc Adevărul, prin tot ce pot eu face la nivelul vieţii şi al faptei. Ce ar însemna să nu am certitudinea că mă aflu în adevăr? Să-mi suprim această certitudine?
A.Plesu : Eu vreau să spun doar că adevărul meu nu trebuie să anuleze neapărat adevărul celuilalt. Mai exact: calea celuilalt spre adevăr. Căci adevărul este unul.
Pr. Galeriu : […] Învăţătura pe care o mărturisesc este absolută, fiind revelată...
A.P. : Părinte, dacă eu sunt într-un spaţiu dat, împreună cu islamic, şi cu un iudeu, ambii practicanţi, eu nu mă pot uita la ei ca la unii care cu siguranţă sunt mai prost plasaţi decât mine în raport cu Dumnezeu. Mă pot uita însă cu bucurie că religia mea îmi permite, în numele iubirii, să le înţelege “amplasamentul”, mai bine poate, chiar, decât mi-l înţeleg ei mie.

S.Dumitrescu : Ce te determină atunci să nu basculezi înspre adevărul lor?

A.Plesu : Eu nu pun la îndoială adevărul meu, şi nu spun că adevărul lor îmi place mai mult decât adevărul meu. Eu spun că adevărul meu îmi dă generozitatea să privesc adevărul lor în faţă.
G.L. : Adevărul absolut nu-i compatibil nici cu căutarea, nici cu condiţia umană.

Pr. Galeriu : Iisus a aspus: “Căutaţi şi veţi afla.”. Deci eu permanent mă refer la acest adevăr absolut, dar tot timpul îl caut, adică mă aflu pe cale. Condiţia făpturii, direcţia ei, este eternă în absolutul inepuizabil. Dar există şi vectorul alienării. În veacul viitor dispare tocmai această direcţie nefastă.

G.L. : Există un adevăr în afara căii? Se poate vorbi de un adevăr separat şi de o cale separată?

Pr. Galeriu : Numai în sens alienat. Doar aşa, asemenea fiului rătăcit din parabola Evangheliei, cu acelaşi nume (Luca 15). Venirea lui Hristos se justifică tocmai prin faptul că ne arată “Calea, Adevărul şi Viaţa.”."

Vedem cum Andrei Plesu si Gabriel Liiceanu vorbeau despre un adevar relativ (nu si S. Dumitrescu, din scurta interventie), in timp ce Parintele Galeriu explica faptul ca invatatura revelata este adevar absolut.

Vois crie si despre ce este Revelatia, e un articol complet pe site la sectiunea dogmatica: http://www.crestinortodox.ro/dogmati...sca-69113.html

"Prin Revelatie se intelege actiu*nea prin care Dumnezeu impartaseste omului tot ceea ce este necesar pentru mantuirea lui. Din punct de vedere al continutului, Revelatia dum*nezeiasca cuprinde totalitatea evenimentelor si adevarurilor de credinta prin care Dumnezeu Si-a descoperit voia Sa oamenilor, ca acestia sa-L cunoasca si sa-L preamareasca si, prin aceasta, sa dobandeasca desavarsirea lor si comuniunea cu Crea*torul lor.

Dumnezeu Si-a descoperit oamenilor voia Sa pe doua cai principale : pe cale naturala si pe cale supranaturala.

Revelatia pe cale naturala este cunostinta despre Sine pe care Dum*nezeu ne-o da din insasi firea lucrurilor, a lumii si, mai presus de toate, capacitatea de a cunoaste pe care Dumnezeu ne-o da in insasi structura fiintei umane. Ordinea si armonia care exista in cosmos, in structura si viata fapturilor, determina mintea omului sa postuleze existenta unui Creator atotputernic si atottiitor, Care a creat lumea si pe om. Psalmistul spune in acest sens: "Cerurile spun slava lui Dum*nezeu si facerea mainilor Lui o vesteste taria. Ziua zilei spune cuvant si noaptea noptii vesteste stiinta" (Ps. 18,1-2); iar Sfantul apostol Pavel spune ca: "cele ne*vazute ale Lui se vad de la facerea lumii, intelegandu-se din fapturi, adica vesnica Lui putere si dumnezeire, asa ca ei sa fie fara cuvant de aparare" (Rom. 1, 20).

Revelatia supranaturala este descoperirea pe care Dumnezeu o face prin oameni sau direct. Aceasta s-a dat treptat, in trei etape principale :
1) Revelatia primordiala, data primului om in paradis si pastrata prin urmasii lui pana la Avraam ;
2) Revelatia speciala facuta poporului evreu;
3) Revelatia dumnezeiasca absoluta si universala, data prin in*susi Fiul lui Dumnezeu-intrupat.

Cu toate ca s-a dat treptat, in etape, Revelatia dumnezeiasca supra*naturala este unitara, fiindca unul este Dumnezeu cel ce S-a revelat. Acest lucru il spune sfantul apostol Pavel astfel : "Dupa ce Dumnezeu, odinioara, in multe randuri si in multe chipuri, a vorbit parintilor nostri prin prooroci, in zilele acestea mai de pe urma ne-a grait noua prin Fiul, pe Care L-a pus mostenitor a toate si prin Care a facut si veacurile" (Evr., 1, 1-2).

Revelatia divina supranaturala ni s-a transmis pe doua cai : Sfanta Scriptura si aceea a Sfanta Traditie. Pastratoarea, propovaduitoarea si interpretul infailibil al Revelatiei divine este Biserica. "

Scena respectiva,actiunea lui Iisus la Templu,cred ca este una dintre cele mai disputate si analizate pasaje biblice,fiind interpretata in toate modurile posibile,multe fara nici o legatura cu realitatea.As aminti unul dintre cliseele cele mai des invocate:Iisus i-a gonit pe vanzatori pt ca vindeau in Templu sau pentru pretul practicat.Astfel Iisus ajunge un fel de revolutionar comunist care,cu biciul,corecteaza o nedreptate sociala si comerciala.Este una dintre absurditatile de proportii cosmice care,evident,calca in picioare complet aspectele concrete ale istoriei.Templul nu putea functiona fara acele jertfe.Cei care veneau acolo,in sistemul sacrifical iudaic,aveau nevoie de ele.Preturile practicate nu erau excesive ci in limitele preturilor vremii.Nu banii sau actul vanzarii au fost motivul reactiei sale ci alte doua aspecte.In primul rand locul unde se efectuau acele tranzactii in incinta Templului.In al doilea rand daca se observa toate nuantele,in greaca,ale sintagmei ,,talhari"si mergeti pe firul istoric veti observa ca Templul nu mai era doar un loc strict religios ci ajunsese un focar de rebeliune nationalista iudaica,unde voia lui Dumnezeu era confundata cu planurile lumesti ale evreilor.Finalmente aceasta eroare a dus,printre altele,la ruina lor.Iisus nu a venit acolo pt un motiv economic ci pt ca evreii pervertisera complet Casa Domnului,transformand-o intr-un focar de ambitii lumesti si efectuand vanzari exact in locul unde,in Templu,ar fi putut intra si inchina neamurile,cei ce nu erau evrei neavand dreptul de a intra in orice parte a Templului.Efectuand vanzari acolo,in acel specific loc din Templu, ei practic taiau singura posibilitate a neamurilor de a se inchina in Casa lui Dumnezeu,blocand inclusiv viziunile profetice ale VT care vedeau acel loc drept locul unde toti puteau veni pentru inchinare(Marcu 11:17).Si nu doar atat dar dupa ce ca ii eliminasera pe restul mai transformasera locul si in prilej de concentrare a ambitiilor lor lumesti,in felul lor,ei dorind ca Dumnezeu sa joace dupa cum cantau ei in exclusivismul lor.Pentru aceste aspecte a reactionat Mantuitorul in acel mod,adusesera spiritul lumii in locul inchinarii curate in fata lui Dumnezeu.

Cand confunzi voia lui Dumnezeu cu trecatoarele tale ambitii si compromisuri lumesti,cand amesteci inchinarea cu frustrarile tale nationaliste,cand tai altora posibilitatea de a veni la Dumnezeu asa cum a randuit El,atunci nu mai poti fi lumina lumii,sarea isi pierde puterea de a sara si este calcata in picioare,mai devreme sau mai tarziu.Judecata lui Dumnezeu a venit si va veni mereu peste orice nebunie omeneasca iar judecata este aceasta:Dumnezeu nu pedepseste EL,pentru ar trebui sa ne stearga de pe fata pamantului dar este un Tata iubitor si milostiv,asa cum s-a aratat in Hristos,ci ingaduie pentru o vreme ca actiunile oamenilor sa-si consume consecintele astfel incat raul facut se intoarce si te pedepseste.Pedeapsa lumii este sa suporte consecintele propriilor sale fapte.

Într-adevăr, Pelerinule.
Apoi, în "Deuteronomul" întrezărim scopul acelor practici tradiţionale evreieşti - unul pedagogic, întrucât practica zeciuielii implică şi deprinderea omului cu frica de Dumnezeu: "ca să te înveţi a te teme de Domnul Dumnezeul tău în toate zilele". (Deut. 14, 23)

Reluînd mereu, ca un Părinte iubitor, legământul cu poporul ales, Dumnezeu îi îndeamnă pe oameni să menţină şi să sporească lucrarea duhovnicească. Frica de Dumnezeu, ca scop principal al activităţii din Templu, este dublată şi de rodul acesteia: "mănâncă acolo înaintea Domnului Dumnezeului tău şi te veseleşte, tu şi familia ta." (Deut. 14, 26)
Tatăl îi vrea aşadar pe copii, adunaţi laolaltă, cu El şi cu întreaga familie, pentru a lua masa şi a se veseli!
În acest sens al bucuriei pe care omul o poate trăi doar Acasă (în templu), doar în intimitate cu Dumnezeu, cheamă Domnul pe poporul Său.

Dar, aşa cum bine ai punctat, Pelerinule, cu timpul poporul s-a răcit, a pierdut sensul dintâi al Legământului şi, răcinud-se cu inima a desacralizat, pur şi simplu, actul iniţial, sacru, duhovnicesc. (Întâlnim, iată, o situaţie pe care azi noi o numim secularizarea Bisericii.)

Cu câtă durere, oare, Fiul lui Dumnezeu vede cum stau lucrurile în Templu?...
În loc ca oamenii să se apropie de Dumnezeu şi să sporească în lucrarea duhovnicească, mâncînd şi veselindu-se în dar, ei se ocupă, la modul cel mai lumesc, cu afacerile economice.

În gestul Domnului întrezărim, poate, nu atât furia împotriva unor bişniţari (dacă putem afirma aşa, întrucât ei aveau îndrumare chiar din Deut. 14, 24-26 spre a cumpăra "boi, oi, vin, sicheră şi orice îţi pofteşte sufletul tău"), cât mai ales amărăciunea şi gestul aprig, prompt, spre trezirea din alunecarea ori căderea evreilor din demnitatea sortită lor: aceea de aleşi pentru o lucrare duhovnicească de excepţie, unică în istoria lumii.

Este gestul unui Tată îndurerat şi al unui Învăţător hotărât să îndrepte lucrurile pe făgaşul lor binecuvântat.

Exista o carte Ioane,clasica in lumea apuseana,numita ,,A rabbi talks with Jesus"scrisa de profesorul si rabinul Jacob Neusner.Subiectul este simplu.Acesta isi imagineaza o intoarcere in timp la momentul Predicii de pe Munte si intra intr-un dialog cu Iisus din Nazaret despre natura Adevarului unic al lui Dumnezeu.Este forma suprema de respect din partea unui rabin evreu,care nu intra cu oricine in dialog pe o asemenea tema.Neusner isi bazeaza viziunea plecand de la Evanghelia dupa Matei si problema se pune asa:dupa aceea predica l-ar fi urmat pe EL sau ar fi ramas credincios Torei?Neusner alege a doua varianta si isi explica motivele.Este fascinant sa vezi,dupa atat timp,cat de actual este dialogul biblic al Mantuitorului cu Nicodim,se blocheaza in piedici asemanatoare cumva cu ale predecesorului sau.Pur si simplu nu poate depasi ideea unui legamant doar pt ei,in conditiile lor si in felul lor.Indiferent ce a aratat istoria pur si simplu adopta o atitudine autista.Si asta mi-a confirmat iarasi o idee a lui Mircea Eliade:,,Un fenomen religios nu se va dezvalui ca atare decat considerat in propria sa modalitate.A voi sa-l delimitezi altfel inseamna a-l trada;inseamna a lasa sa scape tocmai ceea ce este unic si ireductibil in el,anume caracterul sau sacru".Numai bine Ioane,ma bucur mult ca am mai putut si noi vorbi privind in zare :)