|
Anita,
Citat:
Citat:
Si totusi, s-ar putea spune ca nu toti preotii care aduc jertfa sunt curati, ba unii patimesc chiar de cele mai grele pacate. Iata-ne deci iarasi pusi în încurcatura! Când se întâmpla ca amândoi aducatorii sa fie vinovati în fata lui Dumnezeu, caci sunt si cazuri de acestea, de unde va veni puterea darurilor de a fi sfintite si sfintitoare, placute lui Dumnezeu si primite de El? Caci ce însemnatate are daca aducatorul (sau slujitorul) este pacatos ca om? Pacatosenia lui nu pângareste cu nimic darurile si nici nu face zadarnica Jertfa, asa precum nici leacul doftoricesc nu-si pierde puterea tamaduitoare atunci când este servit de vreun profan care nu cunoaste nimic din tainele medicinei daca acesta l-a alcatuit la porunca si întocmai dupa reteta medicului. Dupa ce s-a rugat pentru cele de trebuinta tuturor, preotul se roaga si pentru sine însusi sa fie sfintit de catre sfintele Daruri. Si cum sa fie sfintit? – Sa primeasca, adica iertarea pacatelor; caci acesta este efectul de capetenie al sfintelor Daruri. De unde se vede acest lucru? – Din cele ce a spus Domnul catre Apostolii Sai, când le-a întins pâinea: „Acesta este trupul meu, carele pentru voi se frânge, spre iertarea pacatelor”. Si tot asa, când le-a întins paharul. De aceea, preotul se roaga astfel: „Adu-Ti aminte, Doamne, si de a mea nevrednicie; iartami toata greseala cea cu voie si cea fara de voie si sa nu opresti, pentru pacatele mele, harul Sfântului Duh de la darurile ce sunt puse înainte”188. Iertarea pacatelor o da Sfântul Duh celor ce se împartasesc cu sfintele Daruri. Sa nu fie oprit Harul de la sfintele Daruri, din pricina pacatelor mele se roaga preotul. – Pentru ca se spune ca Harul lucreaza întru îndoit chip în cinstitele daruri: într-unul prin care se sfintesc ele însele si într-altul prin care Harul ne sfinteste pe noi, printr-însele. Citat:
Canonul 8 apostolic: Dacă vreun episcop sau presbiter sau diacon sau vreunul (altul) din catalogul clerului, aducându-se Sfânta Jertfă (săvârșindu-se Sfânta Liturghie) nu s-ar împărtăși, să spună cauza. Și dacă ea ar fi binecuvântată, să aibă iertare; iar de n-ar spune-o, să se afurisească ca unul ce s-a făcut vinovat de tulburarea poporului și a făcut să se nască bănuială împotriva celui care a adus ca și când acesta nu ar fi adus-o după rânduială Eu văd cu ochii mei, plus că aud și de la părintele Pruteanu, că preoții de regulă se împărtășesc la fiecare Liturghie. Mai mult, am înțeles că dacă nu se consumă tot ce este în Potir, atunci preotul trebuie să nu lase nimic pentru data viitoare. Citat:
Deci a te prezenta ”fără de păcat” înaintea Lui Hristos este practic o utopie, o cerință de neatins pentru majoritatea creștinilor. Tocmai de aceea Hristos ni Se dă spre mîncare și spre băutură, ca să ne curățească de păcate, să ne reintegreze în Biserică, să ne vindece chiar și trupurile și să ne pregătească pentru viața de veci. Citat:
Citat:
|
Citat:
Citat:
Tu te compari cu ziaristii de scandal ,niste atei . Noi cu sfintii sa ne comparam ,adica sa vrem sa fim ca ei. Trebuie sa iti curatesti gandurile de aceste idei si sa mergi mai departe. |
Anita,
Citat:
- să se mîndrească - să păcătuiască cu cuvîntul - să păcătuiască cu gîndul - să ”lenevească” uneori dimineața - să mănînce cam mult - să ridice vocea - să nu facă ”destule” fapte bune, rugăciune ... și altele de genul ăsta. Atunci Pîrîian și chiar alți duhovnici (am exemple dacă vrei) înțeleg că oamenii respectivi practic nu au ce să spovedească, pentru că nu au comis păcate de moarte (vezi o listă cu păcate grave aici), ei avînd iertare de la Dumnezeu prin oricare alte mijloace puse la dispoziție unui creștin practicant: rugăciunea privată, Utrenia, Liturghia, Vecernia, Maslul șamd. Citat:
|
Florin orice pacat , cat de mic, trebuie spovedit la duhovnic in virtutea ascultarii. Fara aceasta nu vei ajunge niciodata la smerenia mult dorita.
|
Citat:
Ideea pe care vreau s-o transmit e că nu trebuie să mergem la Spovedanie înainte de fiecare Împărtășire. Mă refer cu strictețe numai la creștinii activi, rugători, mereu prezenți în Biserică, cu fapte bune șamd. Asta e o idee inoculată și îndrădăcinată atît de adînc în conștiința noastră, încît ne e frică să le mai dăm crezare Sfinților care ne îndeamnă să îndrăznim să ne apropiem des de Potir. Dar, atunci cînd ajungem la duhovnic, acesta trebuie să știe și micile noastre păcate ca să ne dea sfat, deși aceste căderi ne sînt deja iertate de Dumnezeu mai înainte de Spovedanie pentru rugăciunile noastre și ale Bisericii - dacă avem suficientă credință. Uităm trei lucruri fundamentale: 1. Chiar și Sîngele Lui Hristos ne curăță păcatele. Fapt de netăgăduit de nimeni, o spune Însuși Hristos. 2. Apostolii au lăsat ca testament împărtășirea obligatorie a fiecărui creștin (activ, practicant, hotărît să țintească viața veșnică). Canoanele Apostolice sînt clare. 3. Liturghia are ca scop împărtășirea credincioșilor. Fără a ne cumineca, Liturghia își pierde sensul, rămîne o colecție de rugăciuni într-o slujbă la biserică în care Hristos Se aduce ca Jertfă nesîngeroasă doar pentru preot și cîțiva copii. În schimb de amintim doar de Împărtășirea spre osîndă și ne temem ca nu cumva să ne fulgere Dumnezeu pentru că am îndrăznit să răspundem chemării preotului. EDIT: Citat:
Smerenia e atunci cînd un coleg de pe forum te jignește și tu nu-i răspunzi cu aceeași monedă. Este cînd alegi să taci cînd poți să-i spui cuiva vreo două pentru că te-a deranjat. Este atunci cînd rabzi o palmă de la cineva. Cei mai avansați sînt în stare să întoarcă și celălalt obraz. Smerenia e uneori sinonimă cu dragostea desăvîrșită cînd, iată, îți pui sufletul [în pericol] pentru a cîștiga pe fratele tău căzut la viața veșnică. Așa Sfinții i-au întors la Hristos pe tîlhari, așa au fost mîntuiți mulți oameni începînd cu tîlharul de-a dreapta care a început cu batjocuri și a sfîrșit mîntuindu-se. |
Citat:
Florin, am spus eu vreodata ca sunt smerita? Eu recunosc ce sunt, o pacatoasa. Dar atunci cand credinta este facuta talmes balmes doar din dorinta de a ma jigni pe mine , ei bine consider ca trebuie sa spun cate ceva. Nu pentru mine ci pentru credinta ce o am. Nu uita ca am avut indemnuri la rugaciune impreuna cu totii, am avut indemnuri de a nu mai scrie nimic , sa ne linistim, am avut astfel de postari. In schimb s-a continuat mai vehement si mai urat, mai ironic si mai jignitor. Si aici pe forum sunt mici interese ca si in lume. Si aici o mana spala pe cealalta, si se fac mici grupulete de sustinatori, care se unesc cand e vorba de a ataca un alt crestin incomod. Pana acuma, din ce am vazut am fost printre putinii care am fost capabila sa apreciez postari frumoase a unor useri , indiferent de grupuletul din care fac parte. Si chiar daca astazi am discutat cu cineva mai aprins , maine daca a postat ceva ce mi-a placut mult nu am intarziat sa o spun fara resentimente. Nu am facut parte, si nici nu voi face parte in viitor din astfel de grupulete, Voi fi singura eu cu Dumnezeu si voi spune ce gandesc, ce simt si asa imi voi marturisi credinta indiferent de cat de multe jigniri imi vor fi aduse. De altfel nu sunt suparata pe nimeni, absolut pe nimeni, din contra , consider ca toti cei care ma jignesc imi fac bine, ca asa ma tin pe linia de plutire si nu calc dincolo in mandrie si pareri de sine. Numai asa voi putea sa nu cad in slava desarta, si voi putea sa nu uit nici o clipa ca nu sunt decat o pacatoasa si nimic mai mult. |
Citat:
Atunci da, nici eu nu sunt de acord. Dar sa zici "doar de 4 ori pe an, la toata lumea, ca asa e mai bine pentru toti" e pur comunism. |
Citat:
|
Citat:
Ce e asa greu de priceput? |
Citat:
Ai discutat vreodată cu el despre chesiunea frecvenței Împărtășirii? Crezi cu că te-ar refuza dacă tu ai dori să te împărtășești mai des decît o faci? Eu unul nu cred că vreun preot nu s-ar bucura să vadă că fiii lui duhovnicești sînt interesați de o formă mai activă de creștinism ortodox, care să țintească spre Împărtășirea de fiecare dată, a fiecăruia, în toate duminicile. |
Citat:
Stii cum a fost acum? Mihaela - uite hartia asta e alba Alin - hartia asta este alba!, ce e asa greu de priceput!? Mihaela - si eu am spus acelasi lucru , doar e evident ca e alba ramane la decizia ta daca mai continuam dialogul acesta ca intre surdo-muti. |
Citat:
Este o arma cu doua taisuri asta, nu a te impartasi, ca aceasta este medicament datator de viata, ci modul de decizie. Pentru ca in mod sigur vei cadea in mandrie de sine si slava desarta. Constientizarea pacatelor noastre se estompeaza si ajungi la ideea , cu care eu nu pot fi de acord, ca sunt pacate ce sunt iertate fara spovada, cele mici. Iti spun: pacatul e pacat si punct si mici sau mari tot pacatos te numesti savarsindu-le. La fel cum o singura porunca de ai calca si le tii pe toate celelalte tot calcator de porunca te numesti asa si aici, un mic pacat de ai avea tot pacatos te numesti. Toate pacatele trebuie spovedite, mici, mari, toate. iar cei care spun , nu am ce spovedi atunci sa se roage lui Dumnezeu sa le dea vederea pacatelor ca atunci vor vedea cat de multe pacate fac zilnic si vor avea ce spovedi. "„Noțiunea de păcat se arăta doar acolo unde raporturile dintre Dumnezeul Absolut și omul-creatură capătă un caracter pur personal. Altminteri, rămâne numai o reprezentare intelectuală (…)” „Părinții spuneau că a-ți vedea păcatul este un mare dar al Cerului, mai mare decât vederea îngerilor. Și eu, mulți ani am fost orb duhovnicește.” „În mișcările noastre justificate de rațiune, noi nu putem vedea păcatul”. „Eu nu văd Lumina ca atare, ea doar îmi deschide ochii să înțeleg în ce întuneric trăiesc. Eu nu aș putea înțelege întunericul, dacă n-ar exista lumina opusă..” „Cu întristare m-am convins că rari sunt oamenii care simt în inima lor durerea păcatului” Arhim. Sofronie - Mistica vederii lui Dumnezeu - cateva idei despre pacat |
Citat:
Citat:
Citat:
Citat:
De ce uiți sau ignori faptul că Însuși Sîngele din Potir ne iartă păcatele? Nu asta ne spune clar Hristos? Nu asta cerem prin cuvintele Sfîntului Ioan Gură de Aur înainte de a ne apropia? Să fie spre iertarea păcatelor, tămăduirea sufletelor și a trupurilor și spre viața de veci! Ori noi am reținut de regulă doar partea cu osînda... Citat:
Altfel, e limpede: păcătoși fiind și niciodată vrednici și suficient de bine pregătiți, niciodată nu am avea voie să ne cuminecăm, chiar dacă ne-am spovedi cu două ore mai înainte. De la 9:30 cînd mă spovedeam pînă la 11:30 cînd mă împărtășeam, crede-mă că nu puteam păstra o sfințenie perfectă negreșind cu nimic timp de două ore. Poate cu gîndul, poate vorbind în timpul Liturghiei sau al Utreniei, poate nefiind suficient de atent, poate derajînd pe cineva de la rugăciune din neglijență sau din alte motive. Conform ideii tale, nu ar mai fi trebuit să mă împărtășesc atunci. Eu și mulți alții care nu se spovedesc cu 10 secunde înaintea momentului euharistic - lucru imposibil și de nerealizat în mod normal. Deci ar trebui să mai meditezi la aspectele astea. Chiar preoții înșiși rostesc rugăciuni de curățire înaintea săvîrșirii Liturghiei, iar Hristos îi iartă, iată, fără să se spovedească Lui prin intermediul duhovnicului personal. |
Florin, intelegi gresit ceea ce am vrut eu sa spun.
Insasi gandul ca sunt pacate care se iarta fara spovada este gand de mandrie. Starea de smerenie ce trebuie sa o avem pentru fiecare pacat cat de mic , savarsit de noi, o simtim doar in fata duhovnicului, acolo este smerenia, in genunchi , in Biserica. Pentru fiecare pacat trebuie pocainta si smerenie. De aceea am spus ca vei ajunge sa cazi in slava desarta. va mai trece ceva timp si vei intelege ce vreau eu sa spun acum. apoi tu spui: "Atunci perzi vremea spunînd Psalmul 50, făcînd rugăciuni de cerere, cîntînd „Doamne miluiește!”, citind acatiste și paraclise, dacă nu crezi în iertarea Lui Dumnezeu. Am dat suficiente citate, nu le mai reiau." Rugaciunile, psalmii, Doamne miluieste nu sunt rostite doar cu scopul de a dobandi iertare, ca niste mantre, ci este pur si simplu convorbirea noastra cu Dumnezeu, apropierea noastra de El. Uneori nici nu trebuie sa cerem nimic, ca stie Dumnezeu de ce avem nevoie, si tot El stie Bunul cand sa ne ierte si daca meritam sa fim iertati, dupa cum ni sufletul. Adica vreau sa spun ca noi trebuie sa credem deplin in iertarea lui Dumnezeu, nu avem nevoie de mijloace ca sa credem asta. Dumnezeu este atat de bun, desavarsit de bun, incat daca in clipa asta in inima ta, se afla adevarata pocainta, plansul si jalea pentru pacatele infaptuite si spovedite, atunci te-a si iertat. de aceea uneori exista diferenta intre iertarea propriu zisa si spovedanie sau Impartasanie. Adica nu spovedania in sine garanteaza iertarea, aceasta este simtita in inima, direct, comunicata de Dumnezeu. Omul o simte, si stie si simte ca a fost iertat de anumite pacate, ca face altele apoi, si altele, vesnic un pacatos asta suntem. Insa iertarea unui pacat fara spovedanie, nu poate fi pentru ca nu ajungi la starea de smerenie a sufletului fara spovedanie. Un mic exemplu: un mic pacat sa zicem , infaptuit, gen clevetire, vorbarie multa in desert, stiu de el, ma rusinez eu in mine, insa ce simti in inima cand te duci, te pui in genunchi si spui acolo ca ai clevetit si ai vorbit mult in desert , nu ai sa simti acasa doar gandindu-te in inima ta, ca ma duc deseara si citesc doua acatiste, si un paraclis cu gandul ca gata sunt iertat. Apoi tu zici ca ignor eu, ca singele din Potir ne iarta pacatele. pai cum pot eu sa ignor asta cand mie insusi Hristos mi-a spus : du-te si te impartaseste cu trupul si sangele Domnului! si asta a fost cand am simtit eu ca nu sunt iertata desi ma spovedisem. Atat m-am rugat lui Dumnezeu sa ma ierte incat mi-a spus: du-te si te impartaseste cu trupul si sangele Domnului! auzi tu acum ce iti spun eu tie Florine? Si si atunci am intrebat duhovnicul si nu m-am dus fara voia lui. Florin, sigur ca nu toate pacatele sunt de moarte, sau strigatoare la cer, insa toate pacatele trebuie spovedite, asa sa stii. Toate. Am sa iti povestesc acum o mica intamplare spusa mie de un preot din practica sa. Avea o femeie foarte evlavioasa, crestina in parohie, se spovedea, nu lipsea de la Biserica, era cu adevarat evlavioasa si crestina adevarata traitoare. Si s-a imbolnavit. Si nici cum nu isi dadea in capat. adica o boala fara motiv. s-a dus la preot si acesta a intrebat-o. ai omis cumva vreun pacat cat de mic, si nu l-ai spus? si ea spus: nu parinte cum sa omit. I-a facut molifta, s-a impartasit si nimic nici o schimbare. Si atunci a luat preotul indreptarul de spovedanie , si o zi intreaga impreuna, au parcurs tot, in amanunt, pacat cu pacat. si astfel a identificat un pacat din acesta mai mic , uitat nespovedit. efectiv uitase femeia fiind savarsit mai demult. L-a spovedit, a dezlegat-o si femeia si-a revenit. Pot sa iti spun ca astfel acest parinte mi-a spus ca e bine chiar sa avem un carnetel in care sa notam zilnic pacatele si apoi sa ne fie mai usor la spovedanie sa nu mai uitam vreunul. |
Citat:
Iertarea păcatelor fără spovedanie e mărturisită de însuși cel ce a alcătuit ritualul liturgic, Sfîntul Ioan Gură de Aur. Nu pe mine mă contrazici, ci pe el și pe Sfîntul Ioan Carpatul și pe autorul ”Pelerinului rus”: ”În Filocalie, Sfântul Ioan Carpatul spune că atunci când chemăm Numele lui Iisus în rugăciune și zicem: „Miluiește-mă pe mine, păcătosul”, la fiecare cerere răspunde glasul tainic al lui Dumnezeu: „Fiule, iartă-ți-se păcatele tale…!” Și tot el spune în continuare că, atunci când rostim rugăciunea, nu ne deosebim întru nimic de sfinți, de cuvioși și de mucenici,căci, după cum zice Sfântul Ioan Gură de Aur, „rugăciunea, chiar când e rostită de noi, cei plini de păcate, ne curăță numaidecât”.” Ei toți și nu numai ei subliniază că rugăciunea trebuie făcută cu credința că primim ceea ce cerem, acum, așa cum Hristos ne promite: ”Și toate câte veți cere, rugându-vă cu credință, veți primi.” și ”Toate câte cereți, rugându-vă, să credeți că le-ați primit și le veți avea.” Acea ”smerenie a păcatelor” de care amintești e de fapt o falsă stare de umilință pe care o au creștinii care spun singuri despre sine ”vai, ce păcătos sînt”. Smerenia nu e asta, ci atunci cînd altul spune despre tine că ești greșești și tu nu-i răspunzi încercînd iritat să-i demonstrezi contrarul, eventual să-i zici vreo două... Tu ce zici, eu am pornit discuția de față pentru slava mea deșartă (prezentă sau viitoare) sau pentru slava Lui Dumnezeu întru mărturiile Sfinților și spre folosul Bisericii? |
Fie cum vrei tu. Si aceasta este o alegere a fiecaruia.
|
"Taina Marturisirii sau a Spovedaniei, este una din cele sapte Taine si cuprinde patru parti.
Prima parte este durerea inimii pentru pacate. Sa-i para rau si sa planga pentru pacatul prin care a suparat pe Dumnezeu. A doua este spovedania prin viu grai la duhovnic. A treia este facerea canonului, prin hotararea in fata preotului ca-l va face. A patra parte, cheia Sfintei Spovedanii, este dezlegarea pacatelor, prin punerea mainilor preotului pe capul credinciosului. Acesta, dupa canonul 8 al Sinodului I Ecumenic, se numeste epicleza duhovniciei, adica venirea Duhului Sfant peste capul celui ce s-a marturisit curat. Ca nu se poate incheia taina Sfintei Spovedanii, decat atunci cand a pus preotul mana pe capul celui ce se marturiseste, dupa cum arhiereul pune mana pe capul diaconului sau al preotului, cand il hirotoneste si vine Duhul Sfant prin succesiune apostolica. Deci, la fel si aici, Duhul Sfant vine prin mana preotului, sa dezlege sufletul care s-a spovedit. Dar spovedania, fiind o spalare sau un botez duhovnicesc al sufletului, dupa Botezul cel dintai, este o taina prin care se iarta pacatele omului prin dezlegare de la duhovnic si este bine sa se faca cat mai des. Dumnezeiescul parinte Ioan Gura de Aur zice asa in cartea care se numeste " Putul " sau " Fantana " pe romaneste : " De este cu putinta, o, crestine, si in fiecare ceas sa te marturisesti la duhovnic ". de ce ? Pentru ca nu este clipa si minut cand nu gresim lui Dumnezeu. Deci, daca gresim in fiecare clipa lui Dumnezeu, este prea de nevoie sa se faca deasa spovedanie, sa spalam sufletul prin marturisire curata cu cainta si canon, pentru ca se innegreste haina sufletului nostru cea curatita la Botez, prin tot felul de pacate, din ceas in ceas si din minut in minut. Uite, acum um parinte a murit la noi, duhovnicul Natanail. A venit la mine vineri, s-a spovedit dupa indreptarul de spovedanie pe care il au duhovnicii, s-a impartasit cu Preacuratele Taine, iar peste cateva zile s-a dus la Domnul, zicand rugaciuni. Acest suflet, desi s-a dus repede, era pregatit. A fost om intelept. Dar noi ce zicem ? " Lasa ca m-oi spovedi la anul !". Nu ! Sa nu amanam, ca nu stim cand ne cheama Hristos ! Parintele Natanail n-a stiut ca moare. Dar ingerul Domnului l-a ajutat, fiindca el avea obicei in fiecare saptamana sa vina la marturisit. Nu a avut cand sa se stranga rautatea, ca au fost dezlegate la spovedanie toate pacatele, pana si cele mai mici. Sa nu credeti dumneavoastra ca pacatele mici nu sunt grave ! Si pe acelea trebuie sa le marturisim, ca auzi ce spune Evanghelia : Nimic necurat nu va intra intru imparatia cerurilor. Par. Cleopa |
"- Părinte, unii din mărime de suflet nu merg să se spovedească. "Fiindcă se poate să mai fac aceeași greșeală, spun ei, pentru care pricină să merg și s-o spovedesc? Ca să-mi bat joc de părintele?".
- Aceasta nu este corect! Este ca și cum un soldat ar spune atunci când este rănit: "Fiindcă războiul nu s-a terminat și se poate să fiu rănit din nou, pentru ce să-mi leg rana?". Dar dacă nu o va lega, va avea hemoragie și va muri. Se poate ca din mărime de suflet să nu meargă să se spovedească, dar procedând astfel, in cele din urmă se vor netrebnici. Și vezi, diavolul exploatează până și harismele. Dacă nu ne curățim sufletul prin spovedanie, atunci când cădem și ne murdărim, socotind că iarăși vom cădea și ne vom murdări, punem noroi peste vechiul noroi și după aceea este greu să ne curățim. Nevoia de mărturisire - Părinte, Cuviosul Marcu Ascetul spune: "Cel cunoscător nu se mărturisește lui Dumnezeu prin amintirea căderilor sale, ci prin răbdarea întristărilor ce vin pe urmă". Oare la ce se referă? - Trebuie să se facă și una, și cealaltă. Cel credincios se mărturisește la duhovnic, dar se mărturisește și mai înainte prin rugăciune cu smerenie lui Dumnezeu, golindu-se pe sine: "Dumnezeul meu, am greșit, sunt așa și așa". In același timp primește și mâhnirile ce i se întâmplă ca pe un medicament. Sfântul nu spune să nu faci prima și a doua mărturisire, ci numai să suferi întristările. Dar ce înseamnă "mărturisesc"? Oare nu înseamnă "a scoate afară ceea ce am înlăuntrul meu"? Dacă ai bune înlăuntrul tău, "te mărturisești Domnului", adică îl slavoslovești pe Dumnezeu. Dacă ai rele îți mărturisești păcatele tale. - Părinte, ce este de vină atunci când nu simt nevoia de a mă spovedi? - Nu cumva nu te supraveghezi pe tine? Mărturisirea este taină. Să mergi și în mod simplu să-ți spui păcatele tale. Ce crezi? Oare nu ai încăpățânare? Nu ai egoism? N-o rănești pe sora ta? Nu judeci? Oare eu ce spun atunci când merg? "M-am mâniat, am judecat ...", și duhovnicul îmi citește rugăciunea de iertare. Dar și păcatele mici au și ele greutatea lor. Atunci când mergeam la Părintele Tihon să mă spovedesc, nu aveam nimic serios să-i spun, dar el îmi spunea: "Nisip, fiul meu, nisip!". Păcatele mici se adună și fac o grămadă de nisip, care este mai greu decât o piatră mare. Unul care a făcut un păcat mare se gândește mereu la el, se pocăiește și se smerește. Tu ai multe păcate mici. Dacă îți cercetezi însă condițiile în care ai crescut tu și pe cele în care a crescut acela, vei vedea că ești mai rea decât el."Cuv. Paisie Aghioratul - Nevointa duhovniceasca |
"Circumstanțele atenuante în spovedania noastră se fac agravante pentru conștiință
- Părinte, atunci când, în timpul mărturisirii unui păcat, cineva nu simte durerea pe care a simțit-o atunci când a făcut păcatul, aceasta înseamnă că nu are pocăință adevărată? - Dacă a trecut un timp de atunci de când a făcut acel păcat, rana se cicatrizează și de aceea nu simte aceeași durere. Ceea ce trebuie este să nu se îndreptățească pe sine în timpul spovedaniei. Eu când merg să mă spovedesc și spun, de pildă, "m-am mâniat"- indiferent dacă trebuia să dau și vreo palmă – nu spun de ce, ca nu cumva duhovnicul să-mi dea circumstanțe atenuante. Cel care se mărturisește și se îndreptățește pe sine nu are odihnă lăuntrică, oricât de inconștient ar fi. Circumstanțele atenuante pe care le folosește în mărturisirea sa i se fac agravante pentru conștiința sa. In timp ce acela care își exagerează greșalele sale, deoarece are o conștiință sensibilă, și primește și un canon mai mare de la duhovnic, unul ca acesta simte o veselie nespusă. Există oameni care, dacă fură, de pildă, o boabă de strugure, se simt ca și cum ar fi luat multe coșuri de struguri și se gândesc mereu la greșală lor. Nu dorm toată noaptea până ce nu se duc să se spovedească. Și sunt alții care, deși au furat coșuri întregi de struguri, se îndreptățesc pe sine și spun că au luat numai un ciorchine. Insă aceia care nu numai că nu se îndreptățesc pe ei înșiși, ci își măresc și cea mai mică greșală a lor și se mâhnesc și suferă mult pentru o mică neorânduială a lor, știți ce mângâiere dumnezeiască simt? Aici poți vedea dreptatea dumnezeiască, felul cum răsplătește Bunul Dumnezeu. Am observat că toți cei care își spun păcatele lor cu smerenie duhovnicului și se defăima pe ei înșiși, strălucesc, pentru că primesc harul lui Dumnezeu. Cu câtă zdrobire mi-a povestit un ofițer trecut în rezervă tot ceea ce a făcut de la vârsta de opt ani. Cândva a luat o minge de la un copil numai pentru o noapte – a doua zi i-a înapoiat-o – și plângea pentru că l-a mâhnit pe acela. Indată ce a ieșit din armată, a mers să-i caute pe cei pe care îi supărase atunci când era în serviciu – indiferent dacă făcând aceasta își împlinise corect datoria serviciului său – și le-a cerut iertare. Toate le lua asupra sa. Acum locuiește într-un sat și banii săi îi dă milostenie. O slujește și pe mama lui, care are 95 de ani, fiind țintuită la pat de o paralizie a trupului și, deoarece îi vede trupul când o îngrijește, îl supără gândul. "Dacă Ham a fost pedepsit pentru că a văzut goliciunea tatălui său, atunci eu...". Plângea mereu. Fața lui îi era schimbată. Cât am învățat din zdrobirea lui!" Cuv. Paisie Aghioratul - Nevointa duhovniceasca |
Citat:
Citat:
Mărturisirea nu presupune prezența neapărată a preotului. Putem să ne mărturisim direct Lui Dumnezeu în rugăciune sau în sincera părere de rău din adîncul sufletului - iată căința. Și ne mai putem mărturisi păcatele unii altora, după cum probabil știi că se poate și așa. |
"- Părinte, am citit undeva că diavolii ne vor chinui în cealaltă viață chiar și pentru un gând rău pe care nu l-am spovedit.
- Ascultă, atunci când omul se pocăiește și spune duhovnicului său tot ceea ce-și aduce aminte fără să aibă intenția de a ascunde ceva, s-a terminat; aghiuță nu mai are nici o stăpânire asupra lui. Iar când nu își va spovedi întru cunoștință o parte din păcatele sale, se va chinui în cealaltă viață pentru acestea. - Părinte, se poate ca cineva să ceară ajutor de la duhovnic și în același timp să-i propună și soluția? - Ei, dar atunci ce fel de ajutor cere? Altceva este să-i spună duhovnicului cu smerenie, ca pe un gând al său, ceea ce crede că îl va ajuta – aceasta se impune – și altceva este să insiste că gândul acesta al lui este cel corect. In cazul acesta omul nu sporește. Ci este ca și cum ar merge la medic și i-ar spune: "Să-mi dai medicamentul acesta". Insă bolnavul este dator să facă ascultare de medic; nu-i va arăta el aceluia ce fel de medicamente să-i dea. Aici nu este problema de poftă, ca la mâncăruri și dulciuri, ca să spună cineva: "Vreau baclava sau vreau cataif", ci potrivit cu boala, medicul va da și medicamentul." Cuv. Paisie Aghioratul - Nevointa duhovniceasca |
"Trebuie sa facem o marturisire adevarata, nu doar sa spunem cateva pacate. Oricat de sincer le-am spune pe cele de care ne dam seama, nu este de-ajuns. Penitentul nu poate, de unul singur, sa estimeze exact ceea ce i se intampla si de unde provine un lucru sau altul. De aceea, in Gramata de duhovnicie se consemneaza: „Sa-i cerceteze pe acestia si adancul inimilor lor”. Duhovnicul trebuie sa cerceteze bine pe cei care se apropie si adancul inimii lor si „sa afle prin cercetare cugetele si faptele”.
De regula, fiecare isi prezinta pacatele intr-o lumina favorabila. Asa imi face impresia! O impresie tare infricosatoare! Sa spunem ca doi oameni s-au contrazis si oarecum s-au certat. Vin si unul si celalalt sa se marturiseasca. Și unul zice: „I-am vorbit frumos, m-am purtat frumos”, si indulceste cuvintele cand vorbeste despre sine. Dar cand vine randul sa-l prezinte pe celalalt, devine rau. Dupa parerea lui, celalalt a fost salbatic, in timp ce el a fost miere si lapte. Celalalt va spune aproape aceleasi lucruri, dar invers. Acum este el cel care vorbeste cu multa dulceata despre sine: „Ce frumos m-am purtat, ce frumos i-am vorbit! Am avut rabdare, l-am trecut cu vederea, dar m-a jignit, s-a purtat foarte urat!”. Asadar, ce se intampla? Și unul si celalalt au dreptate, dar amandoi sunt nedrepti. Cand vorbeste despre sine insusi, foarte rar, numai daca omul are pocainta adevarata inlauntrul sau, intalnim cuvintele: „Ce frumos mi-a vorbit celalalt, dar eu nu l-am luat in seama, i-am vorbit urat si m-am purtat ca un salbatic!”. Foarte rar se intampla acest lucru. De regula, despre noi vorbim frumos, nu si despre altii. Duhovnicul, fara sa devina acuzator, trebuie sa ajute in aceasta situatie: „Ia stai putin, cand este vorba de tine, te ingrijesti si vorbesti atat de frumos, iar cand este vorba de celalalt ce faci?” Și, astfel, va avea loc cercetarea. Gan*durile si cugetele vor fi curatite. Cercetarea va merge mai in adanc, se vor gasi radacinile, sufletul va fi luminat si omul va pleca mai pocait decat atunci cand a venit. Plecand astfel, va dobandi mai multa cunostinta despre sine. La urmatoarea marturisire lucrurile vor merge mai bine, sufletul se va vindeca si omul se va zidi. Multi cred ca problema pacatului se rezolva odata cu trecerea timpului. „Au trecut multi ani de cand l-am savarsit!”, zic unii. Oricat de multi ani ar trece, pacatul nu se sterge, mai ales pacatul de moarte, decat daca omul se pocaieste, se mar*turiseste si daca primeste iertarea pacatelor de la Dumnezeu, prin duhovnic. Nici pacatele mici si nici cele mari nu se sterg de la sine, cu trecerea timpului, nici daca le uita, nici daca le savarseste singur si spune ca nu s-a intamplat nimic. Daca omul voieste sa-i fie iertate pacatele, sa-si curateasca, in mod real, inima intinata ca sa i se deschida poarta cerului, a Raiului. Daca vrea sa se mantuiasca sa trateze problema cu seriozitate, sa nu se menajeze. Sa-si afle toate pacatele, unul cate unul, sa se spovedeasca oricata rusine ar simti, oricat de greu i-ar veni, pentru ca sa fie iertat. Sa se spovedeasca de pacatele pe care le-a savarsit in copilarie, in adolescenta si apoi cele de mai tarziu, pana in ceasul mortii. Indiferent ce spun si fac oamenii, Legea lui Dumnezeu nu se schimba. Nu ei fac legea, ci Dumnezeu. El ne va judeca si nimeni altcineva."Arhim. Simeon Kraiopoulos -Adame unde esti? Despre pocainta - editura Bizantina Bucuresti 2008 |
Citat:
De mai multe ori am confirmat că trebuie să spunem tot duhovnicului, ca el să fie la zi cu starea noastră, indiferent dacă acele păcate sînt deja iertate prin rugăciunile directe sau prin alte metode. Dar, pînă la Spovedanie, nu ne oprește nimeni să ne împărtășim dacă duhovnicul și propria conștiință ne dau voie. Ăsta e mesajul meu, nu negarea Spovedaniei sau ascunderea păcatelor la mărturisire. |
"Sa ne nelinistim, daca ne intrebam ce am putea spune in scaunul spovedaniei!
Doresc sa va vorbesc despre doua situatii practice. Una se refera la acele persoane care vin si spun, oarecum, cu zaduf: „De ce am mai venit, ca sa marturisesc din nou acelasi lucru!?”. Iar altii spun: „Nu am nimic sa marturisesc! Ce sa spun!?”, si nu se duc niciodata sa se marturiseasca. Ma voi referi mai intai la prima situatie. Și daca s-ar marturisi omul in fiecare zi, tot putin ar fi. Simte nevoia, daca ar fi posibil, sa se marturiseasca si dimineata, si dupa amiaza. Niciodata nu se sfarseste aceasta dorinta. Atat de mult greseste omul. Cand, insa, ajunge cineva in situatia sa spuna: „Ce sa spun, ce sa martu*risesc?”, ceva nu este in regula. Ca sa intelegem mai bine, ma grabesc sa spun ca,atunci cand vom muri, sau vom apuca a doua venire a Domnului, infatisandu-ne inaintea lui Dumnezeu, nu vom aparea asa cum credem noi. Asa cum suntem in biserica si in afara ei. Daca ne fotografiaza cineva, toti avem o infatisare evlavioasa. Adica, parem evlaviosi, buni crestini. Stam in biserica cu rabdare, simtim ca suntem in biserica si dam o imagine buna. Avem si o parere buna despre noi insine si credem ca atunci cand vom aparea inaintea lui Dumnezeu, Acesta ne va vedea in acest fel. Dar nu este asa! Dumnezeu va privi nu exteriorul nostru, ci adancul inimii, strafundul sufletului nostru. Sa-L rugam pe Dumnezeu sa ne lumineze, sa ne deschida ochii si sa ne faca sa simtim boala pe care o avem inlauntrul nostru. Adica, sa vedem inlauntrul inimii noastre invidia pe care o avem, ura pe care o avem, gelozia, pornirea spre osandirea aproapelui, multa infumurare, egoismul, iubirea de slava si de placeri, iubirea de arginti, ca sa nu mai vorbim despre necredinta noastra. N-am invatat sa ne incredem in Dumnezeu. Inima noastra este legata de atatea alte lucruri, vaneaza atatea altele. Toate acestea vor ramane neschimbate, nu le vom indrepta daca vom spune: „Eh, ce sa fac?” Astfel de cuvinte nu-si au locul in viata noastra. Hristos a venit ca medic si mantuitor al omului. A venit sa-l salveze pe acesta de toate relele. Oare, nu este aceasta nesabuinta? Nu aducem jignire lui Hristos, Care vine sa ne vindece, iar noi nu primim? Rog, cu acest prilej, pe cei care nu au nimic de marturisit in scaunul de spovedanie, sa se nelinisteasca, sa-si puna semne de intrebare. Sa-L rugam pe Dumnezeu sa ne lumineze, sa ne deschida inima, sa ne faca sa simtim ca ne doare aici sau in alta parte, ca suntem raniti, ca suntem bolnavi, ca avem o stramtorare. Sa nu vietuim ca si cum nu s-ar intampla nimic cu noi. Daca sufletul nostru nu se trezeste si nu vedem starea in care ne aflam, daca nu simtim nevoia sa ne spovedim, inseamna ca sufletului nostru nu-i merge bine. Asadar, sa nu dormim, sa nu ramanem nepasatori, sa nu ne facem rau singuri acoperind rautatile noastre." Arhim. Simeon Kraiopoulos - Unde esti Adame unde esti? - Despre pocainta - editura Bizantina Bucuresti 2008 |
Citat:
Nu combat pe Sf. Ioan Gura de Aur si nici Par. Paisie nu combate pe Sf. Ioan Gura de Aur. Tu intelegi gresit pe Sf. Ioan Gura de Aur. Eu zic sa mai porti o discutie cu duhovnicul tau ca tare ma tem ca smintesti oameni. Stii , spuneai mai sus ca trebuie sa taci ca sa arati smerenie. Insa cand credinta ortodoxa este intoarsa invers, ca asa interpreteaza unii ce citesc ei din sfinti atunci daca tac ma fac smintitor ca si aceia. Nu te supara pe mine Florine, nu vreau sa te supar, vad ca esti incapatanat, insa iti spun , crede-ma orice pacat cat de mic trebuie spovedit. De impartasit te impartasesti cand spune duhovnicul, ca nevrednici suntem oricum. |
M-aș bucura foarte mult să aflu ce au scris relativ la subiect alți Sfinți Părinți ai Bisericii, citînd din opere cu greutate în Sfînta Tradiție.
|
Nu exista iertare de pacate prin rugaciuni directe, intelege Florine, ti-am citat mai sus din Par. Cleopa. in plus ce spune in Scriptura : ce dezlegati voi aici vor fi dezlegate si in Cer ce tineti legat voi aici vor fi legate si in Cer. Prin punerea mainilor pe capul penitentului preotul dezleaga omul de pacat, fara aceasta nu poti fi iertat.
Toate pacatele trebuie sa treaca pe la scaunul spovedaniei prin marturisire ca sa poata fi dezlegate. de fapt, crezi ce vrei, e alegerea ta, dar macar nu mai sminti si pe altii. Nu stiu de ce tii mortis sa inveti pe altii credintele tale. cand vor venii preotii sa ne spuna ca nu mai este necesara spovedania pentru pacatele care nu sunt mari, atunci vom face asa, ascultand. |
Intelege ca de aceea spovedania este taina sfanta. Pentru ca atunci cand preotul pune mainile pe capul nostru, Duhul Sfant insusi dezleaga prin mainile preotului. Pentru aceasta este preotul sfintit, pentru aceasta este hirotesit de episcop duhovnic.
Nu exista deosebire intre pacate, privind modul de iartare. In Scriptura nu spune nicaieri ca pacatele mici se iarta prin rugaciune directa. In plus ceea ce spui tu cu marturisire directa la Dumnezeu nu neaparat duhovnicului, iti spun ca duhovnicul meu mi-a zis: bine, du-te in padure si spovedeste-te langa un copac, cu gandul la Dumnezeu, fireste, si vezi daca te smeresti. Niciodata. Te inteleg foarte bine, Situatia in care esti, si eu am trecut prin acestea. Eu zic roaga-te la Dumnezeu , cere-I sa iti trimita duhovnic care sa stie limba romana, dar sa ai incredere deplina in Dumnezeu, si credinta deplina si te asigur ca Dumnezeu iti va darui duhovnicul de care ai nevoie. Nu cauta rezolvari tu, ci cere rezolvarea de la Dumnezeu. Nu te increde in tine, increde-te deplin in Dumnezeu. |
Citat:
NICOLAE CABASILA - Tâlcuirea dumnezeieștii Liturghii CAPITOLUL I Despre scopul Sfintei Liturghii în general Se cuvine deci ca, la primirea Sfintelor Taine, sa ne înfatisam pregatiti si cu vrednicie. De aceea, trebuie sa existe si în slujba Sfintei Liturghii mijloace de pregatire în acest scop: sunt rugaciunile, cântarile si tot ce se savârseste sau se rosteste într-însa, dupa rînduiala sfânta. Acestea ne sfintesc si ne fac în stare, pe de o parte ca sa primim cu vrednicie sfintirea, iar pe de alta ca sa o putem pastra si sa ramânem cu ea. Ele ne sfintesc într-un îndoit schip. In primul rând ne sfintesc prin însasi puterea pe care o au rugaciunile, cântarile si citirile. Astfel, rugaciunile ne întorc gândul catre Dumnezeu, mijlocindu-ne iertarea pacatelor; cântarile, de asemenea, îl fac sa Se milostiveasca si sa Se îndure de noi, precum ne spune Psalmistul: „~nalta lui Dumnezeu jertfa de lauda (cântare)... si te voi izbavi si Ma vei preamari”;3 în sfârsit, citirile din Sfânta Scriptura, care ne învata atât bunatatea si iubirea de oameni a lui Dumnezeu cât si dreptatea si judecata Lui, sadesc si aprind în sufletele noastre nu numai iubirea ci si teama fata de El, facându-ne astfel mai zelosi întru pazirea poruncilor Sale. Iar toate la un loc, îmbunatatesc sufletul si apropie de Dumnezeu atât pe preot cât si pe popor, facând si pe unul si pe celalalt destoinici pentru primirea si pastrarea cinstitelor daruri care este scopul Sfintei Liturghii. Dar ele pregatesc îndeosebi pe preot sa savârseasca cu vrednicie Jertfa (sfintirea darurilor), care este efectul Sfintei Liturghii, dupa cum am spus; de aceea vedem, în multe din rugaciunile sfintei slujbe, cum preotul se roaga în taina ca sa nu fie socotit nevrednic de a aduce Jertfa ci sa slujeasca Tainei cu suflet curat, cu limba si mâini curate. Iata deci cum suntem pregatiti pentru lucrarea sfânta de însasi puterea cuvintelor rostite si cântate. |
Citat:
|
Sfîntul Nicodim Aghioritul - Deasa Împărtășanie
”Dar fiindcă suntem oameni trupești și slabi și ne întinăm cu multe păcate, Dumnezeu ne-a dat diferite jertfe spre iertarea păcatelor, pe care dacă I le aducem Lui, ne curăță și ne fac vrednici să ne împărtășim. Astfel, milostenia este jertfă, care curăță pe om de păcate. Este și altă jertfă mântuitoare, spre iertarea păcatelor despre care zice proorocul David: "Jertfă plăcută lui Dumnezeu este duhul umilit, inima înfrântă și smerită Dumnezeu nu o va urgisi". Dacă acest fel de jertfe aducem lui Dumnezeu și dacă avem, ca oameni, oarecare mici greșeli, putem să ne apropiem de Sfânta împărtășanie, cu frică, cu cutremur și cu umilință, așa cum s-a apropiat de Hristos, femeea ce avea curgere de sânge, plângând și tremurând. Pentru că este și păcat de moarte, este și păcat nu de moarte și păcat pentru tămăduire. Totuși pocăința cea adevărată pe toate le poate tămădui. ” |
Da. Insa unde aici in acest text spune ca nu trebuie sa te spovedesti pentru pacatele mai mici?
Interpretezi gresit. Prin cuvintele "acestea ne sfintesc" se refera ca putem sa ne bucuram de har si in acest mod , nu se refera la faptul ca gata suntem curatati de pacate si putem sa nu mai spovedim pacatele mici, ca ne-au fost iertate in acest mod. Vreau sa iti spun ceva. Poti avea simtiri de har chiar fiind pacatos, de fapt pacatosi suntem si totusi poti avea simtiri ale harului. Asta nu inseamna ca gata suntem sfintiti si avem iertate pacatele, tot trebuie sa alergam la scaunul spovedaniei, marturisind smerit. Simtirile de har, la liturghie, sunt pentru sporire de credinta, pentru vederea pacatelor, pentru a ne pocai permanent, pentru a ne smeri. felurita si deosebita este lucrarea lui Dumnezeu si deosebit si felurit lucreaza pentru fiecare suflet in parte. caci Dumnezeu stie toate ale fiecarui suflet si daruieste exact ce are nevoie fiecare. Cand spune "Astfel, rugaciunile ne întorc gândul catre Dumnezeu, mijlocindu-ne iertarea pacatelor; cântarile, de asemenea, îl fac sa Se milostiveasca si sa Se îndure de noi," nu spune pacate nemarturisite, in Biserica Spovedania nu se face de azi. |
Căutînd și la Sfîntul Ioan Iacob Hozevitul - Din Ierihon la Sion, am dat iar de același citat de mai înainte, concluzia autorului fiind aceeași:
<<Sfântul Ioan Carpatul zice că atunci când rostim rugăciune lui Iisus (adică: "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-mă pe mine păcătosul!") la fiecare chemare a Sfântului Său nume, Domnul ne răspunde în chip tainic: "Fiule, iertate să-ți fie păcatele tale!" Iar Sf. Ioan Gură de Aur zice că oricât de păcătosi am fi noi, rugăciunea a ceasta ne curățeste, când o zicem din inimă.>> |
Citat:
Citat:
”Noi crestinii ortodocsi credem si mărturisim că tot cel ce se pocăieste, mărturisindu-si păcatele cu zdrobire de inimă, primeste iertăciune de la Dumnezeu chiar în clipa când îi citeste preotul Dezlegarea. Învățătura aceasta este întărită de Sfintele Soboare si anume prin canonul 2 al Soborului din Laodiceea, prin canonul 3 al Soborului de la Niceea, apoi prin canonul 102 al Soborului din Trulan si prin canonul 5 al Soborului din Ancira. De asemenea se întăreste aceasta si prin canonul 74 al Sf. Vasile cel Mare, precum si prin canonul 3 al Sf. Grigore Episcopul Nisiei (către Litoion) Avem apoi ca mărturie cuvintele Sf. Simeon Arhiepiscopul Tesalonicului, care spune că iertarea păcatelor se dă chiar în ceasul mărturisirii, când omul îsi destăinuieste deplin toate păcatele sale cu zdrobire de inimă si cu hotărâre statornică de a nu mai păcătui. Si ne încredințează pentru aceasta Sf. Simeon, aducând ca pildă cuvintele Sf. Evanghelii, unde spune cum a primit îndată iertăciune vamesul cel smerit din Templu, mai marele vamesilor Zaheu din Ierihon, slăbănogul de la Vitezda, apoi fiul cel pierdut, tâlharul cel credincios, femeia cea desfrânată si alții cari s-au căit din toată inima. Potrivit cu pildele acestea din Sf. Evanghelie, a scris si Sf. Atanasie cel Mare (către Antioh) că toți cei care cu adevărat se pocăiesc, într-o clipeală de vreme se eliberează de greutatea cea mai dinainte de păcate si de osândă.” |
Citat:
aici se refera si la canon. de pilda femeia ce avorteaza datoare este sa imbrace si sa hraneasca copii. iar omul care este avar primeste canon sa faca milostenie. de aceea spune ca milostenia curata omul de pacate si acestea sunt jertfe spre iertarea pacatelor. acestea sunt jertfele adica faptele facute pentru a ne indrepta si apoi pentru a prisosi prin virtuti. Si sigur ca facem pacate cu gandul in fiecare zi si de aceea spune de micile greseli, si aceasta se refera si la faptul ca daca noi ne simtim nevrednici dar duhovnicul spune sa ne impartasim, atunci sa o facem , cu teama si cutremur insa sa nu ne lispim de medicament. De fapt Sf. Nicolae Cabasila in lucrarea sa "Talcuirea Dumnezeistii Liturghii" nu vine sa anuleze spovedania pentru pacatele mici ci vine sa ne arate cat de importanta este Liturghia si cat de folositoare pentru sufletul nostru. |
Citat:
|
Citat:
Doamne ajută și weekend plăcut! |
Citat:
Nu te lasa inselat, si spovedeste orice pacat duhovnicului. Ce cere Dumnezeu de la om? "Dumnezeu cere ca omul sa isi spovedeasca intotdeauna pacatele, sa aiba in acelasi timp umilinta, cuget smerit si sa nu-i dispretuiasca pe ceilalti. Sa se caiasca in fiecare zi pentru toate pacatele savarsite cu voie sau fara voie, cu stiinta sau cu nestiinta, sa ii ceara lui Dumnezeu putere duhovniceasca pentru a recunoaste cursele diavolului. " Sf. Simeon Noul Teolog |
|
Citat:
Iar a nu ne impartasi intr-o asemenea circumstanta, este ca si cand ni s-a oferit Hristos, noua personal, iar noi l-am refuzat. Desigur, daca intre timp iti mai aduci aminte de vreun pacat si nu te simti vrednic iar asta te sminteste, poti sa ii spui duhovnicului oricand pacatul pe care ti l-ai adus aminte, pina in ultima clipa, chiar in dimineata aceea inainte de liturghia la care te impartasesti, si sa il intrebi daca te impartasesti sau nu. Nu cred ca se va supara, pt ca duhovnicii isi cunosc foarte bine fii si ficele duhovnicesti care au o viata consecventa spre Dumnezeu (merg in fiecare duminica la biserica, se spovedesc regulat si cu dorinta si straduinta sa pacatuiasca cat mai putin - din ce in ce mai putin - din acele pacate care nu sint opritoare de la impartasanie, incearca sa isi pazeasca si gandurile de pacat, nu numai faptele, etc) si cand dau o dezlegare la impartasanie la un anumit interval de timp, o fac in cunostiinta de cauza. |
| Ora este GMT +3. Ora este acum 23:42:31. |
Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2025, Jelsoft Enterprises Ltd.