Da,dupa o atenta socoteala se pare ca iti dau dreptate!

Sincer, mă simt cam prost că am o atitudine mai rece faţă de a da/ a ajuta pe cei ce cer/ au nevoie. Poate că e şi din cauza unor experienţe în care cei ce cer nu se mai opresc...

Oricum nu sunt consecventă în această atitudine, dar sunt cazuri şi cazuri, stări şi stări.

Uneori, când sunt îndoită dacă să dau sau nu, prefer să dau, ca să nu fiu egoistă.
Uneori îmi pare rău apoi, şi ştiu că asta e o bilă neagră care cam şterge aşa-zisă faptă bună.

Dacă a da nu mă face să mă simt mai bine, respectiv împăcată, ci păcălită sau folosită, nu văd folosul.

Iar a da nu mi se pare neapărat o jertfă. Dacă e doar o încercare de a-mi linişti conştiinţa de creştin, iar nu prea văd folosul. Poate doar, ca în cazul bogatului zgârcit care a aruncat cu o pâine într-un cerşetor, să am şansa ca ceea ce am dat să fie primit de cel ce are nevoie.

Întrebare: dacă ai dat cuiva care se dovedeşte că minte, îi mai dai şi apoi, dacă îţi cere? Până când? Mai sunt şi voci, pare-mi-se chiar Sf Ioan Gură de Aur, care spun "să îţi transpire banul în mână până găseşti cui să îl dai".

În concluzie, vorbind numai şi numai în numele meu, fără a da sfaturi, pot spune că am trecut prin mai multe etape, şi nu am ajuns - din păcate - să am gânduri/ sentimente aşa de bune şi iubitoare faţă de semeni ca alţi forumişti. Dar măcar sinceră să fiu.

1. Trebuie sa ajuti pe cei de langa tine "care au nevoie".

2. In mod sigur cineva langa tine are nevoie.

3. Masura ajutorului: ca si cum te-ai ajuta pe tine.

4. Dar trebuie si discernamant, sa nu transformi ajutorul in comoditate pentru cel ajutat care sa se invete... ajutat.

Unuia care constat că m-a mințit în sensul că nu avea o nevoie reală de ajutor, putând să muncească, nu i-aș mai da. Nu cred că a fi bun înseamnă să te lași prostit, înșelat. O cauză fiind, cum spuneam mai sus, că nu-ți mai rămân bani să dai celor care chiar au nevoie de ajutor. Și probabil acesta este și motivul zicerii sfântului Ioan Gură de Aur.

Deci să cumpănești bine și să te judeci și pe tine, ca nici să dai ceva oricui, la întâmplare, ca să-ți adormi conștiința, nici să te folosești de argumentul cumpătării ca să-ți menajezi zgârcenia.

Cu toate acestea, nu există garanții că îi vei alege corect pe cei pe care îi ajuți. Pe de o parte nu poți cunoaște în amănunt situația lor, pe de altă parte ai propriul subiectivism în a aprecia oamenii. Dar odată ce ai ales să dai, fii liniștit pentru că ai făcut mai bine decât dacă n-ai fi dat. Nu mai este grija ta ce va face cu ajutorul primit celălalt. Ca în pilda spusă de părintele Arsenie Papacioc (cu cerșetorul bețiv, care vinde haina/paltonul dăruit/ă de un creștin) Hristos este cel care primește (în pildă El purta haina).

Nu stiu de ce, atunci cand vine vorba de fapte bune, toata lumea se gandeste la a da un ban saracilor.
Ce-i drept, meteahna asta nu este intalnita numai intre credinciosi. A intrat cumva si in "logica" limbajului politic. De exemplu, cand spui "ajutor social", te gandesti la ajutorarea celor mai lipsiti din punct de vedere material. Termenul de "social" a ajuns sa insemne "ceva despre saraci", in loc sa insemne "ceva legat de oameni in raport cu ceilalti oameni".
Convingerea mea este ca, asa cum banii nu aduc fericirea, nici nenorocirea nu e ceva limitat la saraci. Si bogatii plang. Si bogatii au nevoie de ajutor. Si ei pot fi instrainati, raniti, cazuti, deznadajduiti. Si ei pot fi bolnavi, insetati, flamanzi, in inchisoare. Desigur, pe bogati nu-i vom ajuta cu bani, fiindca au mai multi ca noi. Pe bogati, insa, ii putem ajuta altfel, fiindca de alt ajutor au nevoie.

Domnul nostru i-a ajutat pe oameni in general. Cu precadere pe saraci. Dar si pe cativa bogati.
Casa din Capernaum unde locuia Domnul si ucenicii Lui, in afara de desele lor calatorii, era casa femeii bogate. Si noi putem sa-l aducem pe Cristos in casele celor bogati si nu numai ale celor saraci.
Fariseul Nicodim era superbogat, ca si prietenul lui, Iosif din Arimateea. Lui Nicodim, venit noaptea pe Muntele Maslinilor, Domnul ii aduce cel mai mare ajutor: il lumineaza asupra importantei nasterii din nou. Si noi putem sa vorbim bogatilor despre acest lucru, si inca si mai bine ar fi daca le-am putea oferi exemplul nostru de eficienta a Botezului.
Putem presupune ca si Iair, celui caruia ii murise fiica, era bogat. Era mai marele sinagogii. Si Domnul nu ii spune "ntt, pe fiica-ta n-am sa o rechem la viata, ca tu esti om bogat!". Si noi putem sa-i ajutam pe bogatii care au un necaz. Nu avem capabilitati sa inviem pe cei dragi ai lor, dar putem sa-i vizitam, sa le oferim consolare, sa vada ca nu sunt singuri.

Post cu folos!

Săracii oameni bogați. Da, este adevărat că sărac este oricine nu-L cunoaște pe Hristos. Important, însă, este să existe receptivitate. De fapt, nu Îl facem noi cunoscut nimănui, căci nici noi nu-L prea cunoaștem (oricât de bine am crede că știm să vorbim despre El). Se face El cunoscut, atunci când receptivitatea unuia dintre noi se întâlnește cu disponibilitatea altuia.

Pentru că un bogat nu îţi cere... mângâiere, luminare...?

Dar într-adevăr, există şi alte forme de a arăta oamenilor că ne pasă de ei, aşa cum spunea şi Sophia: putem să vizităm pe cei singuri/ trişti, să-i invităm la o cafea, o plimbare, să petrecem timp împreună. Ceva în genul ăsta. Dar persoanele respective trebuie să îşi dorească şi ele aceasta. Astfel chiar s-ar putea crea relaţii frumoase şi mai sănătoase, putem să le şi dăruim ceva, dar mai ales să ne cunoaştem mai bine...

Am avut o prietena la biserica,careia i-a murit mama si am dorit sa-i fiu aproape ,m-am oferit dandu-i ocazia sa ne intalnim si sa se descarce ba chiar m-am oferit sa o ajut sa se mute,cu toate ca nu ma dau in vant sa impachetez lucruri toata ziua.
La toate m-a refuzat cu gratie.
Oamenii care au nevoie de ajutor trebuie sa-l ceara altfel nu facem decat sa-i agasam cu disponibilitatea noastra.

Depinde de ajutor. De multe ori e bine sa fi agasant.
*
Ce am sa scriu, nu se refera la prietena ta.

Am observat ca sunt oameni care, desi au nevoie de ajutor, nu vor sa stie ca sunt ajutati din mila. Prefera sa aibe probleme, necazuri, decat sa accepte ajutorul celui de langa ei. Mila vin din iubire; esti milostiv cand iti pasa de alti oameni. Nu e nimic rau in a simti acest sentiment sau sa fie cuiva mila de tine. Se pare ca multi prefera sa fie mandri si cu orgoliu intact, decat sa primeasca milostenie de la alti oameni. Si asta e gresit.

Asta am observat si eu,ca prefera sa traiasca in singuratate cu problemele lor decat sa accepte socializare cu alti oameni sau mai ales sprijin.

Dar ce spun eu...de parca nu as face la fel?
Asta si deoarece oamenii nu accepta sa-ti ofere doar sprijin si atat,se simt datori sa-ti puna si viata la punct asa cum vad din unghiul lor,ori eu(si altii) nu am nevoie de moderatori de destine.

Ajutorul nu trebuie sa vina la pachet cu obligatia,cu sfortarea omului sa joace dupa cum ii canti tu;pt ca atunci ajutorul capata o nuanta bolnavicioasa dupa care unii isi ascund hibe de manipulare.
Cauta sa-i atraga pe unii cu ajutoare si foloase ca mai apoi sa-i subjuge ,sa-i manipuleze cum le place .
Bag seama ca din pct asta de vedere,oamenii sunt precauti si mai bine refuza decat sa riste un ajutor,o interventie.

Nu m-am gandit la asta, ci la ajutorul dat cu bunatate si din mila. Daca oamenii te ajuta doar ca sa te aiba la mana, mai bine zici pas. Dar vezi, cum stii daca omul te ajuta din bunatate sau din rautate daca nu deschizi putin usa? Precautia e bine, dar si putina deschidere. :)

Da, si bogatii au nevoie de ajutor, iar ajutorul spiritual este cel mai greu de dat. A zis bine Cristian, că nu noi îl facem cunoscut pe Domnul, ci El se face cunoscut atunci când există disponibilitate si deschidere din partea celor implicati.

Ia uitati ce am gasit:
http://www.doxologia.ro/cuvinte-duho...folosul-altora

A da cuiva care nu merita , nu este un simplu compromis de la calea rationala a echilibrului.
Este insasi masura desavarsirii noastre,si totodata mijlocul de a lupta cu zgarcenia si indiferenta noastra ,care ne este de fapt adevarata fire.
La fel cum a iubi pe apropiati e normal,dar a iubi pe dusmani e desavarsit.
Firea noastra este rea, profund anocrata in pacat ,si de aceea trebuie si mijloace exceptionale pentru a o trezi .
A face ceva care ratiunea iti spune ca e inutil,sau chiar nefolositor , a face doar din credinta , si impotriva primei tale impresii de respingere , este masura adevarata a credintei tale
Nu e vorba aici de a judeca ce face celalat cu darul , ci mai mult de a judeca inselarea diavolului, care ,de cele mai multe ori,de aceasta 'ratiune' si 'masura' se foloseste ,pentru a ne paraliza orice fapta buna
Daca am judeca astfel porunca Domnului "Celui ce vrea sa iti ia haina ,lasa-i si camasa" am spune ca este impotriva spiritului de conservare . Ba inca am spune ca nu ii ajutam celui care vrea sa ne ia ultimul biun al nostru, ca ii incurajam agresivitatea . Ca acela oricum va vinde haina noastra ,asa ca, sa luptam impotriva lui,in nici un caz sa ii dam,ca un surplus,si camasa.
Gresala unor astfel de judecati este ca se canalizeaza ce face celalalt cu bunul astfel obtinut ,chiar pe nedrept, in loc sa se canalizeze asupra beneficiului imens al celui care reuseste sa isi infranga egoismul si gandurile lumesti . Al celui care reuseste sa castige cel mai important bun de pe lumea aceasta ,acceptand o mica pierdere nedreapta , si anume,reuseste sa intrevada dragostea dumnezeiasca, care este cea mai mare fericire aratata ochilor oamenilor.

O fapta buna inseamna sa oferi ceva, un ajutor, care nu este cerut sau este mai mult dcat ti se cere, spre folosul altcuiva...
Insa nu mai poti face o fapta buna atunci cand persoana beneficiara deja a comis un abuz asupra ta, cerandu-ti sa faci ceva mai mult decat vrei sau dcat poti...( de ex, sa insiste sa iti ceara ajutor de bani, sau mancare, sau fizic, cand este foarte evident ca nici tu nu ai, esti flamand si istovit, de abia mai te duci pe tine...)

Prin har.
Prin caracterul lor aparte (excepţional), aşadar, prin caracterul lor ne-uzual.
Nu o spun eu, ci tu.

..................................
..................................
..................................

Aici te-as contrazice.
Cu toate ca suntem supusi pacatului, firea umana nu este rea in sine, ci doar devine rea; avem instincul de supravietuire, ca orice animal, dar daca am fi toti (!!!) educati de mici sa NU fim egoisti, sa NU fim mincinosi, etc., nu s-ar zice ca suntem din fire rai.

editat topic gresit :)

Zis-a avva Daniil: ne-a povestit noua avva Arsenie ca pentru el, desi poate chiar el era. Ca
sezand un batran in chilia sa i-a venit un glas zicand : vino si iti voi arata lucrurile oamenilor.
Si sculandu-se, a iesit si l-a dus pe el intr-ul loc si i-a aratat un arap taind lemne si facand o sarcina mare si acela se ispitea sa o ridice, dar nu putea. Si in loc de a mai lua dintr-ansa, el mergand mai taia lemne si adaoga peste sarcina.
Si aceasta o facea vreme indelungata si mergand putin mai inainte, iarasi i-au aratat lui un om stand langa un lac si scotand apa dintransul si turnand-o intr-un jgheab gaurit, din care curgea iarasi in lac. Si i-a zis lui iarasi: vino sa-ti arat alta: si a vazut o biserica si doi oameni calari pe cai tinand o prajina de-a curmezisul, unul impotriva altuia. Si voiau sa intre prin usa si nu puteau, pentru ca era prajina de-a curmezisul si nu s-a smerit nici unul pe sine inapoia celuilalt, ca sa intoarca prajina de-a dreptul si pentru aceasta au ramas afara de usa. Si batranul a zis: acestia sunt oamenii care poarta cu mândrie cumpana, ca si cum ar fi a dreptatii si nu s-au smerit ca sa se indrepteze pe sine si sa calatoreasca pe calea cea smerita a lui Hristos. Pentru aceasta si raman afara de Imparatia lui Dumnezeu. Iar cel ce taia lemne, este omul cel intru multe pacate, care in loc de a se pocai, adaoga alte faradelegi, intru pacatele sale.

Si cel ce scotea apa, este omul cel care face lucruri bune, dar pentru ca are intru dansele amestecare rea, cu aceasta a prapadit si lucrurile cele bune ale sale. Deci tot omul trebuie sa fie treaz la lucrurile sale, ca sa nu se osteneasca in desert.

Everghetinos, volumul 2

Adeseori și cele bune se săvârșesc pentru slava deșartă. Și atunci sunt socotite de Dumnezeu la fel ca furtul, nedreptatea și celelalte mari păcate. "Căci Dumnezeu, zice, a împrăștiat oasele celor ce vor să placă oamenilor" (Psalmul 52, 7 - după Septuaginta). Așadar vrăjmașul vrea să fie slujit și prin cele bune, ca un amăgitor, și viclean și uneltitor ce este. (Sf. Simeon Metafrastul, Parafrază în 150 de capete la cele 50 cuvinte ale Sf. Macarie Egipteanul, 56)