Ai argumentat ? Tu confunzi dorintele tale cu logica si, din pacate, logica nu se muleaza pe dorintele fiecaruia ci ramane...insensibila.

Asta e tiranie, sa nu-l lasi sa ajunga in iad pe omul care vrea in iad ...asa n-ai cum sa fii superior moral lui Dumnezeu ,poate suparator moral.


Dumnezeu n-are nevoie de faptele tale, nici de plecaciunile tale, ci tu ai nevoie de ele ca sufletul sa se cureţe. Hristos a spus ca a venit pentru pacatosi. Am inteles ca tu nu ai pacate, deci Hristos n-a venit pentru tine. Astia fara pacate n-au nici o legatura cu crestinismul, caci crestinismul e DOAR pentru oameni pacatosi .


Cam multe lucruri nu intelegi pentru unu' superior moral lui Dumnezeu.
Am vazut ca mai e un lucru pe care nu-l intelegi:ca lumea asta nu e totul ,ci e doar o rotita dintr-un angrenaj mult mai complex la care tu n-ai acces ,prin urmare judecatile tale sunt cam...nule.

Cutremurul si tsunami nu sunt neaparat lectii de viata ci fenomene generate de geologia planetei. Asa a fost construit pamantul, nu e o bucata de piatra amorfa care sta asa intepenita forever. Intr-o buna zi, probabil, va exploda de tot si viata noastra aici se va sfarsi. Poate asta e tocmai lectia pe care trebuie sa o invatam, ca viata noastra pe acest pamant nu e vesnica, ci poate inceta oricand, fulgerator, dupa care ea va continua probabil in alta dimensiune. Asta probabil e si lectia pe care trebuie sa o invete un om care ramane prins subdaramaturi si are totusi nnorocul sa scape de acolo...sa se bucure de sansa ce i s-a dat, si sa nu isi iroseasca viata, care e un dar de nepretuit, in desertaciuni si pacate. Desigur nu toti inteleg asta, ci fie considera viata o corvoada plina de nedreptati, urmata de suferinta si moarte, fie li se pare nedrept ca, desi poate fi frumoasa si placuta, placerile sunt putine, trecatoare, si urmate invariabil de durere, lipsuri, necazuri, si intr-o buna zi se sfarseste.

In schimb iadul, intr-adevar, e o alegere proprie, de a merge intr-un loc de unde nici Dumnezeu nu mai poate sa ne scoata, pentru ca, cum spune parabola, intre noi si El s-a creat o prapastie de netrecut....
Imagineaza-ti ca esti copik si pleci de acasa, sa te plimbi, chiar daca parintii iti spun sa nu te indepartezi sau sa te urci in masina cu strainii...tu totusi o faci. O vreme poate mai cauti drumul spre casa, te cauta si ai tai prin imprejurimi, dar vazand ca nu esti pe aproape, sau poate gandind ca lor nici lu pasa,te adancesti mai mmukt in padure, si poate te urci si intr-un tren sau o masina de ocazie, si te tot duci...si ajungi departe, la mama stim noi cui. E posibik si acolo, dupa ani si ani, ai tai sa te gasesca, dar tu sa nu mai vrei sa te intorci cu ei acasa, chiar daca nu ti-e prea bine acolo unde esti....paradoxal, dar sa stii ca omul se ataseaza si de rau, refuzand binele ce i se ofera...

Nu poti sa compari parintii cu Dumnezeu. In primul rand, parintii iti dau instructiuni directe, in persoana. Ii vezi, stii cine sunt, cum sunt, si ii auzi vorbind.

Dumnezeu, pe de alta parte, nu stii cum, ce, cine este, nu iti vorbeste direct, ci aparent doar prin niste preoti care au o carte lasata din generatie in generatie de cate profeti de acum 2000-4000 de ani. Aparent a vorbit acum mii de ani in mod diferit fiecarui neam, si s-au format diferite religii. E ca si cum ai asculta de cineva care, din cate au zis alte persoane (care la randul lor au aflat de la alte persoane, etc la infinit), ca crede ca parintii tai au zis ceva ce trebuie sa faci. Iar dupa aceea ar mai veni cateva persoane de genul care zic ca nu asta au zis parintii tai, ci ca ei au auzit de la cineva (Tot la infinit merge) ca de fapt parintii au zis altceva.

Crezi ca daca ar aparea Dumnezeu din nori, sau in mintea fiecarura, foarte clar si explicit, si ne-ar zice fiecaruia ce si cum sa facem, nu am face?

Pai El apare in mintea tuturor inclusiv a ateilor, care chinuiti de lucrul asta vin pe forum si incearca sa demonstreze contrariul a ceea ce ei insisi simt. De aceea Dumnezeu ii numeste nebuni pe cei care zic ca nu exista. E evident ca există , unii vor sa-L "omoare" dar aleg metode copilaresti ,ca unii atei de pe forum.

Um... si care ar fi semnele ca mi-ar fi aparut in minte clar si explicit?

Asta-i un "secret" intre tine si Dumnezeu.

Un secret pe care probabil n-o sa-l stim niciodata.

Adevărul se înalţă din incertitudine, precum lumea a fost creată din nimic.
Modelul construirii temeinice, din bob în bob de silogism raţionalist, nu este compatibil cu credinţa şi cunoaşterea lui Dumnezeu.
Revelaţia, iluminarea - ruptură şi şoc/surpriză, nicidecum continuitate previzibilă logic. Un accident, acolo, al fiinţei, asta e! Acolo în miez.
O în-tâmplare a fiinţei omeneşti. Care face oarece deranj şi rearanjări în minte, cât să coboare ochii minţii în inimă...

*

Iar dacă eu Îl văd, ştiu cine Este şi cum Este, Îl aud vorbind - tu vei zice, cum zici despre toţi cei care Îl cunosc ..... ce anume? Ce anume vei zice? Chiar de ar veni Moise ori Lazăr la tine, ce vei zice?
Ce să zici... nimic decât spui deja, mereu. Întrucât ţi s-a dezvăluit deja totul, cum mi s-a mărturisit şi mie şi tuturor - dar nu crezi.

Că nu de dovezi duce omul lipsă, ci de dispoziţia de a le accepta şi, mai ales, de dispoziţia de a lăsa acceptarea să devină fereastră pentru Lumină sau uşă pentru Milostivire. Pentru că Lumina şi Milostivirea (intuieşte ori îşi reaminteşte sufletul încarcerat al omului) transformă şi transfigurează modul lui obişnuit de a fi (gândurile, simţămintele, voinţa, faptele). Dar omul resimte aceasta (mai ales în planul anticipativ al cugetării, fără de experienţă concretă) exclusiv ca pe o moarte şi ca pe un proces dureros. Când de fapt e vorba despre devenirea sufletului nostru omenesc.

Cu toţii plecăm săraci pe noul drum. Ne găsim jefuiţi de noi înşine şi voim să ne dobândim iarăşi, de data aceasta pe o altă cale şi cu alt vis decât până atunci. Se pare însă că momentul acesta al redeciziei de sine atârnă de mari şi dureroase pierderi. De rănile grele ale spulberării iluziilor copilăriei, mai exact ale infantilismului - care nu cunoaşte graniţele vârstei. Că iluzia puterii personale, a bogăţiei lăuntrice, a admiraţiei de sine, a împlinirii în ochii lumii, a clarităţii şi progresului (spre noi culmi ale civilizaţiei), a iubirii necondiţionate de care suntem în drept să avem parte - toate acestea sunt infantilismul din om.

În mod curios, parcă vasul olarului îşi refuză mâna care-l naşte şi îl modelează, nutrind uimitoarea dorinţă de a se modela singur. Omul voieşte să se îndumnezeiască pe sine şi, fireşte, mai apoi să ceară tuturor respectul şi cinstea cuvenite unui nou dumnezeu.
Nu plesneşte azi lumea de dumnezei şi mai ales de dumnezeiţe care plesnesc de putere şi drepturi? Şi ce folos?

*
Copiii rebeli se cred de fapt părinţi. Vasul se crede olar. Pământul se visează cer.
Iar eu mă cred credincios...
Şi aşa mai departe...

Ioan Cezar, ai zis bine, dar nu ai zis suficient de bine.
Inorogul si cei ca el cauta raspunsul scurt si la obiect, care nu e de gasit, ca sa vezi!
Si tocmai negasirea raspunsului la o intrebare care ESTE, este insasi intrebarea Inorogului.
Pe scurt:
1. Intrebarea exista.
2. De ce exista intrebarea? (raspunde la asta, ca sa lamuresti necesitatea libertatii de a-L nega pe Dumnezeu, ca Dumnezeu este reperul pe care Inorogul nu-L are, caci el crede ca ar fi un Dumnezeu mai bun.. si ca Inorogul nu are repere neinertiale, ci doar inertiale).
3. Nu uita intrebarea.
4. Stii care e intrebarea?
6. De ce exista intrebarea?
7. Cui ii foloseste raspunsul la intrebare?
8. De ce oamenii trebuie sa-si raspunda la DIVERSE intrebari?
9. Ce statut au oamenii care nu-si pun intrebari?
10. De ce exista oameni care nu-si pun intrebari?
11. ''Gandurile Mele nu sunt ca gandurile voastre''.
12. ?
13. '' EU SUNT CALEA, ADEVARUL si VIATA! Cat de neevident si cat de Inorog!

Dupa cum ziceam, fiecare are de parcurs tomurile lui,ca sa STIE ca Marea Teorema a lui Fermat este demonstrabila.
Ca sa nu mai spun ca Godel, a spus/demonstrat ca rezultatele matematicii sunt inconsistente.
Pare ca raspunsul propriu la Nesiguranta este sursa Intrebarilor.
Pare ca Libertatea este Nesiguranta Insasi.
Caz in care, Siguranta, este diavolul.

Va invit: ziceti!

Eu cred ca principala diferenta dintre parinti si Dumnezeu este mai degraba aceea ca parintii nostri mai si gresesc, nu stiu intotdeauna ce e mai bne pt noi, sunt partinitori, cu noi sau cu ei insisi, si poate se intampla ca nici nu vor intotdeauna ce e mai bine pt noi, ci pt dansii ( fara sa-si dea neaparat seama ca asta fac, fiind egoisti). Deci, nici sfaturile si invataturile parintesti, nu sunt infailibile, reteta succesului garantat, ba dincontra, sunt foarte subiective si partinitoare, asa ca de la o vreme te gandesti bine daca sunt demne de luat in seama si de urmat...
Deci, pana la urma tot de capul nostru suntem, este putin mai greu decat sa ascultam de niste indicatii clare, trebuie sa discernem cumintea noastra nunumai daca vrem saunu ascultam, ci si ce trebuie si ce nu, si acum este momentul cand riscam sa o luam pe cai gresite: cand incepem sa ne indoim de veridicitatea spuselor si invataturilor parintesti...cand la scoala auzim altceva decat la parinti acasa, sau la biserica, de la colegi auzim altele si mai smintite, samd. Intr-adevar daca am sti clar, am realiza care sunt de la Dumnezeu si care de la diavol, ar fi mult mai usor...dar din pacate nu avem cum sa ne dam seama :(

Gandindu-ma la o anume situatie, am descoperit un caz in care Dumnezeu (Iisus) a actionat independent de vointa, de liberul arbitru al omului ( dar a fost mustrat pt asta :)): in tinutul Gherghesenilor. Acolo de fapt nu i-a cerut nimeni sa ii elibereze pe demonizati! Nici aceia, ( care defapt nici n-aveau cum) nici concetatenii lor....ba chiar au fost revoltati cand diavolul, alungat dintre ei, si-a luat cu el ceea ce le furnizase pana atunci, sursa bunastarii lor, respectiv turma de porci...
Situatie care de obicei nu prea se intampla, asa spontan, fara sa insiste nimeni, ca cineva sa fie eliberat din robia diavolului, fara ca el insusi sa vrea sau sa ceara acest lucru ( de multe ori rugaciunile celor apropiati raman zadarnice tocmai din aceasta cauza, ca victima e prea robita ca sa mai creada posibila sau sa isi doreasca eliberarea de patima). Sau poate nu se intampla tocmai pt ca de acum Dumnezeu stie cine e dispus si cine nu sa renunte, sa se lipseasca de " beneficiile" robiei diavolului, in schimbul eliberarii???

Nu omul demonizat L-a mustrat pe Domnul Iisus ci legiunea de demoni care-l conduceau pe bietul om. Acesta nu mai era stapan pe el.

Asa este, nu i-a cerut nimeni, nici nu avea cum, demonizatii/demonizatul nu mai era stapan pe vointa lui, era o marioneta. Dar Domnul stia, vedea chinul lor/lui.
Si cu noi face la fel Domnul, ne ajuta chiar si atunci cand nu-i cerem, caci el stie ce nevoi avem, nu-i asa?
Cat priveste restul localnicilor, stapanii turmelor de porci... dupa "paguba" suferita, n-au alarmat, s-au speriat si suparat si l-au alungat pe Domnul. Interesul lor era turma de porci nu viata unui concetatean.

"Demonizatul rătăcea fără haine printr-o mare mizerie și prin mormintele morților. Era în mare suferință și ducea o viață rușinoasă. El era dovada vie a cruzimii demonilor și a necurăției lor... Oricine ar fi victima lor și sclav al puterii lor, se transformă îndată într-un exemplu al mizeriei, lipsit de binecuvântare, de orice cuget sau trezvie. Unii se întreabă de ce sunt oamenii posedați de către diavol? Le răspund celor care vor să audă explicația, că motivele unor astfel de lucruri sunt foarte profunde. Cândva, zis-a Domnului unul dintre sfinți: judecata Ta ca lumina de amiază (Ps. 36, 6). Atât timp cât purtăm acest gând în minte poate nu vom pierde semnul. Dumnezeul tuturor oamenilor le îngăduie înadins unora să cadă în puterea lor. Nu face asta pentru a le aduce suferință, ci pentru ca ei să învețe din propria pildă cum ne tratează demonii și pentru a evita dorința de a se supune lor. Exemplul unuia învață pe mulți.(Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Luca, Omilia 44, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

Iesirea 4:21

Nu l-a mustat demonizatl, si nici demonii, aia s-au carat fara drept de apel, au pierit din fata Lui, nici n u a fost nevoie sa le zica sa plece, ci L-au mustrat concetatenii care exact cum ati spus ulterior, le pasa mai mult de averea lor decat de semenii lor in suferinta.

Da, in VT sunt mai multe situatii in care se spune ca Dumnezeu a inmuiata sau a impietrit inima cuiva .
Dar ulterior nu prea am mai intalnit asemenea exemple.
Asa am putea crede si noi ca e posibil cand noi ne rugam pentru ceva, care depinde in mare parte de altul, ca Dumnezeu sa ii deschida aceluia ochii sa ii lumineze mintea, sa ii inmoaie inima, etc...sau, din contra, opusul. Dar de ce ar face asta? Ca sa ne puna pe noi in dificultate, poate? Sa ne puna la incercare? Sau sa ne arate prin asta ca ceea ce vrem si cerem nu e pentru noi? In cazul faraonului, de ce a facut-o, ca sa-i determine sa plece, sa isi doreasca mai mult asta, sau ca sa-l piarda pe faraon? Ce avea cu el, nu era tot copilul lui ( bine evreii ar putea crede ca nu :))? Parereamea in cazul lui Moise e ca a vrut sa-l faca sa isi doreasca mai mult eliberarea, sa fie cat mai determinat. Daca l-a fi lasat prea usor sa scape nu ar fi apreciat asta indeajuns.

Dar cum interepretam, n viata noastra d zi cu zi, cand avem de exemplu viata grea cu cineva, si noi ne tot rugam sa fie mai bine, sa se mai indrepte, sa nu mai fie asa rau respectivul sa ne faca zile fripte, si in loc sa se mai inbuneze, sa se mai inmoaie, parca mai rau se face??? Oare prin asta vrea Dumnezeu sa ne spuna ca trebuie sa plecam din locul respectiv, de langa omul respectiv?
Prima data am dat alta explicatie fenomenului, si anume ca cel care se poata rau, ar fi robit de vreo patima, si ca Dumnezeu nu-l poate elibera, chiar daca noi Il rugam asta, pentru ca individul nu este el insusi dispus sa se elibereze, si sa suporte consecintele eliberarii lui.

Din exemplul cu faraonul mi-e putin si mai neclar, 2 aspecte de fapt:
1. Desi ne-a dat liber arbitru, Dumnezeu ne poate influenta deciziile, intr-un sens sau altul?
2. El poate sti dinainte ce decizie vom lua, ce suntem dispusi sa facem s ce nu?

L-a facut pe Moise sa-si doreasca asta la pretul copiilor egipteni ucisi, norului de lacuste (etc). Si probabil ca nu lui Moise i-ar fi crescut dorinta, cat poporul evreu in sine, pentru ca Moise stia deja ca Dumnezeu il face pe faraon sa-i zica "nu". Ar fi o chestiune de marketing: sa mareasca ura evreilor fara de faraon, si supunerea fata de Dumnezeu si Moise.

Oricum, din fericire, nu exista izvoare istorice care sa confirme aceasta istorioara, cu tot cu uciderea de copii, lacuste, sclavia evreilor in Egipt si fuga lor.

Deci putem presupune ca Dumnezeu nu a facut asemenea acte crude, si ca e doar o povestioara cu scop de marketing.

Intr-adevar; dar, totusi, lacuste si ciuma au existat dintotdeauna si au lovit deopotriva si pe drepti si pe pacatosi. Cei care au reusit sa scape sunt intr-adevar datori sa multumeasca lui Dumnezeu pt asta.
Pe de alta parte, natura poate avea destule motive sa se razbube si sa ii loveasca pe egipteni, pt ca si ei au fost o populatie destul de invaziva la vremea respectiva. Si cam toate popoarele, civilizatiile care s-au dovedit prea evoluate pt vremea lor, au fost lovite si distruse iremediabil de calamitatile naturale, in tmp ca altii mai primitivi au suportat si s-au adaptat mai bine...cred ca si acum, in cazul unei calamitati care ar distruge toate facilitatile civilizatiei, ar rezista mult mai bine tiganii si alte popoare care inca traiesc ca in paleolitic, decat noi ceilalti...

Pentru ateisti, papirusul Leiden confirma "povestioara" respectiva.

Dar, daca cineva nu crede in Biblie, pentru ce ar crede in alte izvoare istorice ?

Problema acelui papirus este ca ce este descris in el se intampla undeva prin anul 2300 BC (fapt studiat indeaproape de egiptologi). Iesirea se intampla peste o mie de ani, fiind considerata de biserica ca s-ar fi intamplat in jur de 1400-1200 BC.

http://www.biblearchaeology.org/post...d.aspx#Article

http://ro.wikipedia.org/wiki/Moise

Pe ce va bazati ?

Autorul papirului este Ipuwer, care a trait in timpul celei de a 12-a dinastii. A 12-a disnatie a inceput dupa moartea lu Amenemhat I si se intinde din anul 1900 i Chr pana in anul 1783 i Chr.
Sursa: http://www.ancient-egypt.org/_v3d/index.html

Prin urmare, nici vorba de "undeva prin anul 2300".

Copia care a ajuns pana la noi, adica Papirusul Leyden propriu-zis, dateaza din dinastia a 19-a. Deci, el a fost scris intre anii 1307-1196 i Chr. In ACEST papirus (= in aceasta copie) scrie despre plagi. Ce scria in originalul din timpul dinastiei a 12-a nu cunoastem, fiindca nicio alta copie nu a fost descoperita.

Deci, datarea papirusului Layden (acela pe care il avem, fizic, la muzeul din Leyden) facuta de egiptologi coincide cu perioada "intre 1400-1200".

Problema dv nu pare a fi fost cand anume au avut loc cele zece plagi, ci daca ele au avut loc. Le-ati numit "povestioare", probabil fiindca vi se par lucruri incredibile, nu fiindca aveti probleme de datare. Iata ca papirurul Leyden, sursa independenta, vorbeste de o parte din aceste plagi, si anume cele mai incredibile, inclusiv plaga a zecea.

Desigur, Biserica a crezut in realitatea plagilor si inainte de descoperirea Papirusului Leiden, asa cum a crezut in existenta hittitilor cu mult inainte ca arheologi care numisera "povesti" relatarile biblice despre hittiti sa descopere ditamai civilizatia. Nu noua ne sunt necesare dovezi precum Papirusul Leyden. Avem relatarile din Exod. Noi ii avem pe Moise si pe profeti. In schimb, daca cineva nu crede in Moise si in profeti, nu numai Papirusul Leyden, dar nici daca s-ar scula cineva din morti si i-ar spune, tot nu ar crede...

Înţelesuri din Comoara Ortodoxiei
 

http://www.cuvantul-ortodox.ro/2008/...a-deznadejdii/

Porunca lui Dumnezeu nu este ceva care Dumnezeu asteapta moralmente sa o implinim, fiindca El stie ca noi nu o putem implini, fiindca nu este porunca morala, ci este descoperire [a ceea] ce este Insusi Dumnezeu. Porunca lui Dumnezeu este viata dumnezeiasca pe care noi nu o putem in niciun fel atinge, dar putem sa strigam: Doamne! Doamne, iubesc porunca ta, dar tu vezi ca nu pot s-o traiesc, cum zicea P. Sofronie: "Vino, Tu, si salasluieste Tu intru mine, si lucreaza tu intru mine cele cu neputinta omului".

Porunca lui Dumnezeu este spovedania lui Dumnezeu catre Adam, pentru ca Adam, intelegand să dea Domnul ochi launtrici intelegerii noastre ca sa vedem frumusetea acelui Chip, ca sa nu mai putem sa rezistam sa nu fim asa si atunci sa se inalte de la noi o rugaciune, fie [si] deznadajduita, o nadejde deznadajduita, ca sa zic asa, ca Dumnezeu ne va da. Si Dumnezeu ne va da!
Si cum am spus mai multora si anul trecut, unor tineri din strainatate: cand simti ca este asa de greu sa ajungi la vreo virtute dumnezeiasca, sa stii ca nu este greu, este imposibil; firea ta iti marturiseste, iti da marturie launtrica ca acel cuvant iti este imposibil; dar de la Dumnezeul nostru, nimic mai putin decat imposibilul sa si asteptam! Nimic mai putin decat imposibilul, fiindca daca Dumnezeul nostru Dumnezeu este, apai imposibilul este ceea ce asteptam de la El si ceea ce numai El poate, pentru El nimic nu este imposibil. Si acel lucru imposibil, pentru dragostea si pentru puterea lui Dumnezeu, il vei vedea lucrand in tine...

*
http://www.cuvantul-ortodox.ro/2011/...duhovniceasca/

Lumea intreaga in caderea sa, se judeca cu Dumnezeu, invinuindu-L pentru suferintele sale.
Se judeca patimas in neputinta ei, urmarea caderii de la dragostea Lui. O cunosc si prin mine insumi.
Insa Iisus-Dumnezeul cel dintru inceput, in Ghetsimani si pe Golgotha a îndreptatit pe Dumnezeu-Facatorul; iar Omul Hristos Iisus (1 Tim. 2:5), tot acolo indreptateste inaintea judecatii lui Dumnezeu-Tatal, si Omul-omenirea.

Ok, atunci, considerand ca exista un papirus care descrie vreo 20% din Iesire, cu perioada incerta, sa zicem ca exista o oarecare posibilitate ca Dumnezeu sa fie asa de crud incat sa faca toate acelea.

"Crud" din punct de vedere ateist sau teist?

Din punctul de vedere al noului testament.

Ia mai gandeste-te.Iisus a confirmat Vechiul Testament.

Un singur lucru nu scrie nici in Iesirea, nici in tot Vechiul Testament. Nici in Noul. Nici macar in Papirusul Leyden ori in orice alt papirus. Lucrul acesta, care nu este nicaieri si de nimeni scris, este acela ca am avea un Dumnezeu pampalau, usor de inmuiat si care i-ar rasplati la fel si pe drepti, si pe pacatosi.

"Cine nu va crede, nu se va mantui", "Nu stiti, oare, ca nedreptii nu vor mosteni imparatia lui Dumnezeu? Nu va amagiti: Nici desfranatii, nici inchinatorii la idoli, nici adulterii, nici labagii, nici sodomitii" Cuvinte limpezi, ale Domnului nostru. Din Testamentul cel Nou. "Plata pacatului este moartea" concluzioneaza Apostolul. In acelasi Nou Testament.

Vedem, deci, ca aceasta "cruzime" a lui Dumnezeu Atoateconducatorul este aceeasi si in Vechiul, si in Noul Testament. Singura deosebire este ca, in Noul Testament, avem o descriere a iadului un pic mai clara ("focul Gheenei", "intunericul cel mai dinafara", "focul cel vesnic", "viermele cel neadormit", "iezerul de foc"), pe cand in Vechiul Testament, termenul de "iad" are un sens un pic mai ambiguu. Pesemne ca oamenii Vechiului Testament, ca si dumneata, ajunsesera ei sa creada ei ceva-ceva din Iesirea, dar inca nu isi dadeau seama nici cat de "crud" este Dumnezeu care plateste pacatul cu moartea, nici ca vesnicia iadului este o realitate nu numai posibila, ci foarte probabila, pentru fiecare dintre noi.

Chiar daca Dumnezeu nu ar fi, naturs sigur este, chiar atat de cruda, daca nu chiar si mai cruda de atat
Se poate spune chiar ca Dumnezeu inca ne mai fereste, pe cat posibil, pe cate unii dintre noi, de toate aceste nenorociri cate ni se pot intampla...
Dar daca exista viata, trebuie sa existe si moarte. Faptul ca exista moarte si calamitati nu inseamna nici ca Dumnezeu nu exista, nici ca e rau si crud. Grija lui este salvarea sufletelor, si a noastra tot asta ar trebui sa fie, ca de moarte si de nenorociri nu avem cum sa ne ferim si sa scapam. Iar atunci cand avem aceasta sansa, sa scapam dintr-o nenorocire in care altii pier, ar trebui sa o privim ca pe o binecuvantare, ca pe o oportunitate, o sansa de a face ceva bun pt lumea asta, a perpetua specia, sau a ne salva sufletul.

Daca Dumnezeu si natura sunt mana in mana, eu cred ca da. Si mi se pare normal. Doar natura intreaga e creatia Lui. Cine isi bate joc de ea isi merita soarta, si el si urmasii lui...

Iisus a oprit punerea in practica a legii date in vechiul testament prin care o femeie sa fie omorata cu pietre pentru sex in afata casatoriei, spunand "cine este fara de pacat sa arunce piatra". Iisus, prin asta, arata cat de primitiv este vechiul testament, si ca se poate si altfel.

Este posibil ca faraonul sa fi vrut din prima sa-i lase pe evrei sa plece. Dar nu vom sti niciodata asta, pentru ca Dumnezeu a ales sa nu-l lase sa puna "da". Dumnezeu pedepseste un popor intreg pentru faptul ca El nu-l lasa pe faraon sa-i lase pe evrei liberi. Mi se pare foarte crud, si nu este demn de Dumnezeul descris in noul testament.

Permiteti-mi sa ( imi) raspund la o intrebare mai veche
http://www.crestinortodox.ro/sfaturi...tor-68624.html
Si sa mai mentionez o coincidenta care parca prea se intampla frecvent in ultima vreme: ma framanta o intrebare, si iata gasesc un posibil raspuns; vorbesc cu cineva despre pilda semanatorului, si duminca urmatoare fix despre asta se vorbeste si la biserica; saptamana urmatoare vorbim despre Lazar si bogatul nemilostiv ( si prapastia de netrecut), si la fel; desigur as fi putut sa consult calendarul inainte, dar n-am facut-o ( chiar alta grija n-am :)). Ce imi pare rau nsa este ca nu am putut sta sa ascult predica la pilda bogatului nemilostiv, poate aflam ceva argumente in plus, folositoare. A trebuit sa plec pt ca imi programasem altceva; nu imi pare rau, foarte rau, ca de mult amanam si treaba respectiva; insa poate daca stiam care e " subiectul", tema din aceasta duminica, nu o faceam tocmai acum ( si oricum daca nu obtineam programarea la ora respectiva, poate nici nu ieseam din casa si nu treceam deloc pe la biserica si habar nu aveam ce si cum :))

Daca nu credem in minuni, inseamna ca nu avem deplina incredere in Noul Testament! Pur si simplu. Minuni au existat, exista si vor exista spre slava lui Dumnezeu si spre ocrotirea si mantuirea noastra. Fiecare ispita ingaduita de Dumnezeu e o minune menita sa ne vindece de un pacat. Singura comoara adevarata care nu se va lua de la noi este Imparatia cerurilor. O putem pastra in suflete pur si simplu. Dumnezeu ne ajuta s-o obtinem, cu conditia sa nu fugim de cruce.

Cate minuni se intampla zilnic! Cate milioane de oameni se roaga si primesc ajutor! cati pustnici au fost hraniti direct de catre ingeri!

Exemplu:
http://www.doxologia.ro/viata-sfant/...ufrie-cel-mare
Insa la fel au fost hraniti si: Sfantul Marcu de la Muntelel Fracesc, Sfantul Petru Athonitul etc.

Ei,na, i-a fi lasat sa plece; vezi sa nu!
Probabil Dumnezeu stia dinainte cu cine are de-a face; e absurd sa presupunem ca cineva ar i dispus sa faca ceva bine, iar Dumnezeu l-ar corupe pentru ca vrea sa-i faca de petrecanie si sa-l favorizeze pe altul...
Desi, cum am mai spus, poporul ales cam are astfel de pareri despre themselves, cum ca ei ar fi favorizati doar datorita geneticii lor, in timp ce altii ar putea fi discriminati pt ca nu sunt ca ei; lucru pe care Iisus intr-adevar l-a infirmat.
Ati vazut trilogia "Fallen"( Ingeri cazuti)? Desi pare o productie facuta de necrestini, de unii care inca il asteapta pe Mesia, de acolo totusi se desprinde o idee buna. Se face ca din ingerii cazuti se naste la un mom dat o progenitura( hibrid)menita sa ii mantuiasca pe acestia. La un moment dat pustiul incepe sa isi puna intrebari referitor la moralitatea acestui lucru care i se spune ca trebuie sa-l faca, ca s-anascut special in acest scop ( in timp ce ingerii Domnului ii cauta sa ii vaneze pe toti acesti hibrizi abominabil numiti nefilimi). Are o discutie cu unprofesor la facultate, care ii spune ca nici Lucifer nu a fost creat de Dumnezeu rau, sa se revolte, ci a fost alegerea lui sa faca asta. Ulterior se dovedeste ca tatal pustiului este insusi Lucifer, care il concepuse pe acesta special in scopul de a mantui, salva pe toti ingerii cazuti, inclusiv pe el, gandind ca astfel se va intoarce in rai si va prelua conducerea. Insa pustiul refuza sa faca asta, chiar daca taica-su il amenint ca in caz contrar isi va petrece si el eternitatea in iad, alaturi de ceilalti, isi asuma acest risc, decat sa il ajute pe cel rau sa isi desavarseasca planul pervers. Pana la urma se lupta cu taica-su, il invinge si reuseste sa fuga, spre deosebire de Luke Skywalker care il face pe " ala mare si negru care respira greu", sa se caiasca pe patul de moarte...dar au fost in decursul timpului si sustinatori ai teoriei conform careia inca ra fi posibila cairea si intoarcere, iertarea chiar si a insusi diavolului....

Tot Iisus a transmis profetilor prin inspiratie si Vechiul Testament.El nu se contrazice pe Sine cand spune :Ati auzit ca s-a zis celor de demult: “Sa nu savarsesti adulter.Eu insa va spun voua: Ca oricine se uita la femeie, poftind-o, a si savarsit adulter cu ea in inima lui."

E diferenta intre s-a zis celor de demult si va spun (acum)voua . Destinatarii mesajului si imprejurarile istorice erau altele.

Iisus nu "arata" prin asta ca e primitiv Vechiul Testament ci ca oamenii erau primitivi si ...nu se putea altfel atunci,cand "s-a zis celor de demult".Nu era vorba de iubirea lui Dumezeu ci de receptorii mesajelor.

"Sa nu socotiti ca am venit sa stric Legea sau proorocii; n-am venit sa stric, ci sa implinesc. "
E diferenta intre "a strica" si ''a implini".
Scolarul nu desfiinteaza adunarea si scaderea ,cand trece la integrale.Nu e opozitie intre VT si NT ci e crestere spre desavarsire.

facebook
 

Mihnea Dragomir,
iata ca facebook (sa le dai cu cartea-n fatza), nu este suficient forumistilor intrebatori.
Apreciez la maxim efortul tau de a clarifica ceatza de idei (cloud, deh) din mintea care crede ca vrea sa-L inteleaga pe Dumnezeu actionand prin a-L contesta.
Desi raspunsurile tale sunt clare, nu sunt si suficiente: de ce oare?
Eu sunt jumatate de Inorog: am intrebarile lui dar nu am pozitia lui, cea din care vorbeste, ca si cum ar fi unul dintre dreptii naturali, care nu are nevoie de tot blabla-ul lui Dumnezeu din scripturi.
Eu nu sunt un drept natural, asa ca intrebarile mele duc la sinteza intrebarilor lui Inorogul: sunt ''nedreptul'' ''natural'' care NU vrea in ''iad'', desi pare ca acolo va ajunge, cu bagajul sau de putintze.
Inorogul vrea a 3-a varianta: nefiinta.
Poate ca raspunsul la intrebarea ''de ce nefiinta nu poate fi'', raspuns ca al tau, traznindu-ne cu cartea peste fatza, ar duce la la o pescuire minunata (macar a mea si tot ar fi ceva).

Eroarea fundamentala este de a nu ne plia la invatatura Domnului. In fond, e un pacat din genul proxim al mandriei. In loc sa ne lasam moi, precum aluatul in mainile Olarului, in loc sa ne schimbam vietile in functie de cuvintele lui Dumnezeu, noi pliem cuvintele lui Dumnezeu in functie de noi. Nu contestam TOATE cuvintele lui Dumnezeu, nu suntem, din principiu, contra invataturii apostolice, ci contestam pe acelea care nu ne convin. Cand nu le contestam realitatea, atunci o circumstantiem. Era valabil atunci, nu si acum. "Eu sunt un dumnezeu gelos" le spunea Dumnezeu oamenilor din Vechiul Testament. Nu si noua. Noi avem un alt Dumnezeu, mult mai bun decat dumnezeul lui Abraham, Isac si Iacob. A spus dumnezeul din Noul Testament ca femeia trebuie sa asculte de barbatul ei ? O fi spus, era in cadrul contextului social. Noi avem alt context social, mult mai bun. Dumnezeul nostru nu mai este nici dumnezeul lui Pavel.
Si asa mai departe. Din Sfanta Doctrina, alegem ce ne convine (ce credem noi ca ne convine) precum stafidele din tort. Ca sa nu spun precum dropsurile din coliva.

Pana unde merge aceasta credinta fast-food? Vedem cum un utilizator unicorn, sau un utilizator abracadabra il judeca pe Dumnezeu. Ei au ajuns la contraperformanta carturarilor si fariseilor, care l-au judecat pe Isus si L-au trimis la moarte. Asta e "victoria" ratiunii: omul ajunge la nebunia de a-L judeca pe Dumnezeu. Asa cum aceia, de acum 2000 de ani, l-au socotit pe Dumnezeu satanist, cum ca cu ajutorul diavolului ii scoate pe diavoli, asa acestia ajung a-L judeca pe Dumnezeu ca fiind crud, ba chiar criminal in serie.

Nimeni nu se poate mantui, decat daca se umple de Mantuitor. Iar conditia ca sa se umple de Mantuitor este de a se goli de sine. Sfintii Parinti, Apostolii si Insusi Dumnezeu insista asupra acestei conditii. Aproape obsesiv, parca prevazand rezistenta noastra, rezistenta omului cel vechi care ne impiedica sa ne umplem de Omul cel Nou, spre a fi una cu el. Aceasta este rezistenta contra Spiritului Sfant, care ne impiedica mantuirea atat in veacul de acum, cat si in cel ce va veni.

Pliati-va! Plecati nu numai genunchiul vostru, ci pliati toata fiinta voastra! Nu se poate omul adapa la doua izvoare, si anume la cel care ii convine mai mult in fiecare moment. Abandonati apele Marii Moarte, spre a face loc Aducatorului Apei Vii!

Criticarea scrierilor scrise de oameni nu inseamna judecarea lui Dumnezeu. Aici am criticat modul in care evreii si-l imaginau pe Dumnezeu acum 3000 de ani, care este normal sa fie crud, ca orice zeu de la acea data. Ce critic eu este ca, desi am evoluat mult ca societate, unii inca se mai tin strans de invatatura veche si neevoluata a evreilor.

Doua erori:
-prima este ideea ca Vechiul Testament a fost scris de evrei in felul in care Talmudul a fost scris de evrei (sau, daca preferati, in felul in care Cartea Mortilor a fost scrisa de egipteni). Or, noi credem ca autorul Vechiului Testament este Dumnezeu. De exemplu, noi credem ca Dumnezeu a dat legile lui Moise si nu acestea au fost o inventie a lui Moise.

-a doua este ca invataturile ar putea evolua. Exact contrariul este adevarat. Ele pot involua (si au involuat de multe ori, la multe popoare, inclusiv la evrei). Dar nu cunoastem vreun caz in care o religie, ori invatatura morala in general, sa evolueze.

Intrebare
 

Buna ziua!

Sunt un fost ortodox, actualmente apartin unei religii necresine, si am anumite intrebari in legatura cu religia crestina, nu neaparat in mod special cu cea ortodoaxa.
Pentru ca am foarte multe nelamuriri, am sa pun astazi o singura intrebare. Mentionez ca intrebarile sunt puse cu buna credinta, nu caut dispute inutile, pur si simplu caut pe cineva care sa imi lamureasca anumite aspecte care m-au indepartat de crestinism.
Prima intrebare este: cum il pot considera Dumnezeu pe Isus Cristos, stiut fiind din Biblie ca el este primul din toata creatia/zidirea? Daca are un inceput, cum poate fi Dumnezeu, stiut fiind ca Dumnezeu nu are inceput? Cum poate fi o creatie Dumnezeu?
Multumesc anticipat pentru raspunsuri, care pot fi trimise si in mesaj privat pentru a evita disputele sterile.

Simbolul Credintei spune ca Fiul este nascut. Si accentueaza spunand ca este "unul nascut". Si inca o data, spunand ca este "nascut, iar nu creat" (=facut).

Deosebirea dintre nastere si facere este ca facem existente diferite de natura noastra. Facem un scaun, un pat. O demonstratie, o informatie. Dar de nascut, nastem dupa natura noastra. Ce naste din pisica, soareci mananca...
Fiul meu, Toma, este de o natura (umana) cu a mea. Si este egalul meu in demnitate. Ma recunosc in el si el in mine. Eu il cunosc pe fiul meu si el ma cunoaste pe mine.

Prin urmare, Dumnezeu Fiul, A Doua Persoana, este nascut. Cand a avut loc aceasta nastere ? In preeternitate (="mai inainte de toti vecii"). El nu este nascut intr-un anume timp, oricat de indepartat, nasterea aceasta fiind anterioara insusi timpului.

Frumoasa explicatia dvs.

Referitor la nastere completez ca este vorba despre o stare, nascut din Tatal, de-o fiinta cu El, nu de un eveniment petrecut candva(inainte de timp). Timpul nu a aparut dupa aparitia Fiului fiindca Fiul nu a aparut. Fiul este Una cu Tatal (nascut) din veci, dintotdeauna.
Prezentul nu este un timp, este vesnicie.

Desigur ca Crezul este o marturisire omeneasca "€stenogafiata"€ dupa "dictatarea"€ Duhului Sfant(parerea mea).

Referitor la intrebarea lui Marian, vreau sa adaug inca un raspuns care pentru mine este foarte relevant si, anume ca Fiul a fost nascut de Fecioara Maria, adica Fiul lui Dumnezeu S-a intrupat de la Duhul Sfant prin Preasfanta Pururea Fecioara Maria.