Si atunci Dumnezeu de ce nu intervine in constiinta copiilor arabi care sunt invatati de mici ca omoratul cu pietre este o fapta perfect morala?

Dar de unde stii ca nu intervine, iar acei copii nu-l asculta fie ca sunt amenintati de pariniti sa n-o faca(fiindca atunci ei vor fi lapidati) fie refuza sa-si asculte
constiinta pentru ca s-au salbaticit ?

De altfel in exemplu dat de tine, deja plecam de la oameni care intr-un fel sau altu nu mai sunt in
deplinatatea facultatilor mentale.Adica au ceva deraglat rau de tot la caputz.

Dereglat sigur, dar dereglat de catre ce li s-a zis inca de mici.

Ideea mea era ca moraliatea este invatata de mic, si "constiinta" invata de cand esti mic ,si iti spun parintii ce sa faci, ce e bine si ce nu este. Unui copil caruia nu i s-a zis niciodata ce e bine si ce e rau n-o sa aiba nici o remuscare sa fure un covrig de la un magazin.

in cazul lor, aia este spalare pe creier.E cu totul altceva.
posibil.
Nope.Aia este educatie.Constiinta este mai presus de fire omeneasca.Sunt
niste legi pe care stii ca le ai , dar nimeni nu te-a invatat despre ele .Pur
si simplu ele exista in sufletul tau.Problema este ca vrasmasul da tarcoale
constiintei, pe care incearca s-o anestezieze.Dar cum face asta ?
Nu incearca el direct, ci te ispiteste pe tine s-o faci.Adica, necuratul te
ispiteste pe tine sa-ti anesteziezi constiinta, pentru ca daca o faci, atunci
este alegerea ta s-o faci, adica vrasmasul incearca pe tine sa te determine
sa-ti folosesti liberul arbitru fie pentru a-ti incalca/anestezia constiinta.

De aceea la savarsirea unui pacat, sunt doi complici:omul(prin deciziile sale)
si necuratul.
Nope.Un copil caruia nu i s-a zis niciodata ce e bine si ce e rau, n-o sa fure
nici un covrig, deoarece stie ca nu-i propietatea sa, iar daca s-ar incumeta
s-o faca atunci stie ca vor fi consecinte neplacute pentru el.Si din spirit
de conservare pentru propria persoana, n-o va face.

Daca nu i s-a zis ce e bine si ce e rau, atunci n-o sa aiba conceptul de proprietate, si nici n-o sa stie ce consecinte care faptul ca el fura un covrig. O sa afle, si invete, abia dupa ce l-a furat, si a fost prins.

Ba are.Deoarece vede acel lucru(in cazul nostru covrig) ca un bun care este
restrictionat de o anumita regula(pretul in cazul nostru).Cine face regula
(vanzatorul) este stapanul acelui bun.Adica stapanul acelei reguli este si stapanul acelui bun.Prin urmare daca un bun apartine cuiva(stapanului)
atunci acel bun este propietatea persoanei respective.
Din moment ce este proprietatea stapanului, automat, lui(copilului), nu-i apartine.
Faptul ca, virgula, copilul nostru vede o restrictie(pretul) ii da de gandit ca
acel bun(covrig) nu-i apartine, deoarece nu el(copilul) a creat restrictia.
Stapanul restrictiei este stapanul bunului respectiv.
In momentul in care copilul nostru vede acel bun isi pune intrebarea:"Am voie sa-l iau ?"Adica in mod
automat isi intreaba constiinta daca are voie sa execute aceea actiune. Dumnezeu , prin constiinta vine si ii
spune :"Nu, nu ai voie deoarece acel bun nu-ti apartine.Uite exista o conditie(regula) pentru ca acel bun sa fie al tau)".
Adica, practic ii spune copilului, ca acea restrictie(pretul covirgului) provine din liberul-arbitru al vanzatorului.
Ori daca liberul-arbitru al copilului doreste sa incalce liberul-arbitru al vanzatorului, atunci avem ispita.

Dumnezeu, nu doreste ca liberul-arbitru al unui om(copilul in cazul nostru) sa intre in conflict cu liberul-arbitru al
altui om(vanzatorul) deoarece asta inseamna conflict.

Pe de alta parte, vine vrasmasul si ii sopteste la ureche copilului:"Ia-l, e al tau, tot ce vezi e al tau.Acela iti apartine tie."Adica il ispiteste pe copil ca al sau liber-arbitru sa intre in conflict cu liberul-arbitru al vanzatorului.

Daca copilul fura acel bun, asta inseamna ca el, copilul, a ales sa nu respecte liberul-arbitru al celuilalt om(vanzatorul)
adica sa nu-si respecte glasul constiintei.Adica sa nu faca ascultare de Dumnezeu.In momentul cand nu faci ascultare
de Dumnezeu, automat faci ascultare de vrasmas.Iar cine face ascultare de vrasmas, mai devrem sau mai tarziu
va suporta consecintele propriilor sale actiuni.

Ceea ce descri tu mai sus: "invete, abia dupa ce l-a furat, si a fost prins.", nu reprezinta invatura, ci reprezinta
suportarea consecintelor actiunilor sale, atunci cand a facut ascultare de vrasmas.
De fapt scopul real vrasmasului a fost sa-i creeze copilul sentimente de teama/anxietate/frica/dezamagire/stres/ura(adica emotii negative) prin intermediul actiunii de a fura.

Viaţa şi învăţătura stareţului Siluan Athonitul
 

Scrie ucenicul, Cuviosul Sofronie:

"Pentru stareţul Siluan, porunca lui Hristos nu era o normă etică.
El nu cobora creştinismul la rangul unei învăţături morale, aşa cum fac reprezentanţii culturii umaniste...(...).
Ca şi Apostolul Petru, el vedea poruncile lui Dumnezeu ca pe nişte cuvinte ale vieţii veşnice, după cum spunea Domnul Însuşi: Cuvintele pe care vi le spun sunt duh şi viaţă (In 6,63)
Pentru stareţul Siluan, cuvântul lui Hristos era duh făcător de viaţă, viaţa veşnică însăşi, Dumnezeu Însuşi în actul sau lucrarea Sa."

*

"Esenţa păcatului nu este încălcarea unei norme etice
ci o îndepărtare de viaţa veşnică şi dumnezeiască pentru care a fost creat omul
şi la care este chemat în mod natural, adică în conformitate cu natura sau firea sa.
Păcatul se înfăptuieşte înainte de toate în profunzimea tainică a spiritului sau duhului omului, dar consecinţele sale afectează omul în întregimea lui (...) pentru a îngreuna şi mai mult povara răului ce apasă asupra vieţii întregii umanităţi şi, prin urmare, afectează destinul întregii lumi.

*

"Căindu-se pentru păcatele sale, el nu căuta pur şi simplu iertarea, pe care Dumnezeu o acordă cu uşurinţă, poate chiar şi numai după un simplu suspin de părere de rău. Nu. El urmărea o iertare desăvârşită a păcatelor, în stare să facă sufletul său să perceapă în chip simţit prezenţa harului. ....
(..) Simţea atât de puternic şi de dureros urmările păcatului - pierderea harului - că se temea cumplit de repetarea unui lucru asemănător.
A-şi simţi sufletul lipsit de iubirea dumnezeiască şi de pacea lui Hristos era pentru el mai rău decât orice. Conştiinţa de a-L fi supărat pe Dumnezeu, un asemenea Dumnezeu, blând şi smerit, îi era de neîndurat."

"Viaţa..." - pag. 28-31 (Deisis 2004)

Morala, aşadar, se găseşte pretutindeni în afara Bibliei. Sunt tot felul de învăţături şi reguli morale şi înainte de Scriptură şi după. Toate societăţile umane, chiar şi cele mai "primitive", au avut un cod moral necesar pentru convieţuire. Astăzi e puzderie de normativitate şi moralitate; orice grup tinde să îşi stabilească şi să îşi promoveze "moralitatea", respectiv să sancţioneze pe devianţii de la normele de grup.

Dar câte ciocniri nu trăim noi, cei care vieţuim simultan în atâtea lumi morale... Abia mai prididim în hăţişurile acestei lumi "orizontale" a moralităţii mundane...

Biblia, acum, e o carte/o colecţie heterogenă de: istorisiri ale unor evenimente, de învăţături, de precepte morale etc. Ele au avut mereu ca scop de căpătâi să fie dreptar pentru viaţa oamenilor cărora le-au fost adresate. Mai exact pentru viaţa de credinţă şi mântuire a poporului evreu. Scripturile le foloseau ca să îşi aducă aminte de Dumnezeu ("Dumnezeul lui Avraam") şi să nu rătăcească... Le erau ghid la care apelau pentru a fi cât mai aproape de Voia lui Dumnezeu. Se foloseau de Scripturi pentru a-şi salva sufletele. Dar, precum ştim, mulţi au rătăcit şi s-au înstrăinat "din pricina învârtoşării inimii lor".
Istoric, dacă voim să cercetăm specificul moralităţii iudaice şi nu numai, este folositor să luăm act de învăţăturile morale ale acelor societăţi. DAR SĂ NU RĂMÂNEM DOAR LA ATÂT!
Dacă Biblia a fost la început dreptar al vieţii dintre oameni pentru a reuşi împreună să dobândească mântuirea, cu timpul Biblia a ajuns să fie considerată doar ... o carte de morală. S-a pierdut sensul sacru, mântuitor al ei. A devenit (şi iată că şi azi, aici în topic, se vădeşte aceasta) exclusiv o carte de bună-purtare între oameni, un fel de "cod al manierelor"... Ce urâtă cădere! Ce des-fiinţare!

Din fericire, noi creştinii găsim în Biblie un mesaj mult mai important decât aspectul învăţăturii morale: anume, cel duhovnicesc: Evanghelia (încifrată în Vechiul, dezvăluită complet în Noul Legământ). Precum şi îndrumările duhovniceşti date de Apostoli în Epistole, de data aceasta adresate exclusiv creştinilor. Ca să nu mai pomenesc de Apocalipsa, carte care, sper să fiţi de acord, nu mai conţine învăţături morale sau relatări istorice, ci e mesaj în totalitate duhovnicesc. Hrana cea mai tare.
Cine afirmă că Biblia este o carte de morală şi omite să precizeze că Biblia este în primul rând cuvânt duhovnicesc, dincolo de orice trecătoare organizare omenească pe orizontală,
cine nu sesizează aşadar că Biblia e cuvânt şi al verticalităţii, aşadar că este un CUVÂNT AL CRUCII,
că ea este releu prin care noi ne conectăm sufleteşte, hrănindu-ne, la Izvorul Vieţii veşnice,
că Scriptura ne pune în contact duhovnicesc (alături de alte căi - rugăciunea, sfintele slujbe şi Tainele toate) cu Dumnezeu, cu Viaţa, cu Iubirea,
acela risipeşte darul. Bine ar fi să nu o mai facă, spre a nu flămânzi şi muri de inaniţie.
Doamne ajută!

Morala: "Sa faci Binele"

Morala este o manifestare a miezului ei.

Unele expresii sunt mai aproape de miez, altele mai indepartate.

Insa, toate sunt conectate cu fire nevazute care izvorasc din Centru.

Esenta pacatului nu este incalcarea unei norme etice ci ....este perceptia eticii ca norma.

Chiar asa, cu alte cuvinte adevaratul pacat sa crezi in pacate.. mai bine fa ce te taie capul.

Din punct de vedere al mantuirii, evident ca un om care nu crede in Dumnezeu nu se poate mantui!

Pe de alta parte, am cunoscut personal si oameni care se declarau ateii convinsi, dar in viata de zi cu zi, in societate si in familie, ca si comportament, erau si sunt oameni muncitori, cinstiti si corecti cu cei din jur.

Nu stiu daca e suficient, cel putin evaluarile externe pot fi f. subiective.
Dumnezeu asteapta, cred, ceva mai mult.
Cum stateau cu dragostea fata de dusmani, de exemplu?

In general nu aveau dusmani!
Acum asa oricine in viata s-a mai certat cu cineva, conflicte sau divergente au mai existat, insa important este ca- desi se declarau atei- totusi au stiut in ce sa se bage si in ce nu (fapte sau infractiuni deosebit de grave gen crime, violuri, talharii, furturi, droguri, etc).

Acum cu atitudinea fata de dusmani

-in cazul unor conflicte minore sau o cearta, o neintelegere, etc, nu erau oameni care sa provoace scandal, batai sau sa caute sa se razbune!

-din fericire nu a fost cazul sa se confrunte cu situatii grave, dramatice. In situatii extreme, cred ca orice barbat, oricat de crestin ortodox ar fi, când e vorba de aparat viata sau integritate fizica a familiei, persoanei iubite sau a lui, nu ezita- daca alta solutie nu mai exista- sa foloseasca inclusiv forta sau inclusiv sa puna mana pe par.

Poate ca nu erau "atei perfecti", ci agnostici. Aceia de tip "nu avem indicii ca Dumnezeu exista, dar daca, totusi, exista ?".

Ceea ce constat eu este rapida disolutie a eticii medicale, lipsita de baza ei moral-religioasa. Timp de secole, juramantul hipocratic, transpus (cu usurinta) in cheie crestina in zorii crestinismului a fost valabil. Doar ca, in loc de "jur pe Apollo" se spunea "jur pe Dumnezeu". Astazi, o mare parte din prevederile lui "nu sunt de actualitate", sunt omise, inlocuite cu altele, mult mai vagi. In ultimii 50 de ani avem un cu totul alt juramant hipocratic decat in peste 2000 de ani de traditie medicala, un juramant care nu mai are absolut nimic hipocratic. Poate de aceea nu-l mai ia nimeni in serios, fiind doar prilej de facut fotografii.
"Nu voi pune pesar avortiv". "Nu voi administra otravuri". "Nici nu voi da sfaturi despre otravuri", iata tot atatea prevederi pe care "morala ateista" le considera desuete. Fiindca asta face o morala fara Dumnezeu: ajunge la a considera uciderea oamenilor un lucru normal. Chiar benefic. Si, in curand, obligatoriu. Morala fara Dumnezeu ucide pruncii nenascuti. La date tot mai apropiate de nasterea lor, ba chiar si dupa nasterea lor. S-a ajuns ca "intreruperea de sarcina" sa se poata face, legal, DUPA sarcina. S-a ajuns la denumiri incredibile, care arata concepte incredibile ale moralei fara Dumnezeu. De exemplu, "avort terapeutic". Daca un copil nenascut e bolnav, atunci se face "avort terapeutic". Metoda de tratament: moartea. Ce, aveti dificultati de a intelege acest concept ?
Dar si la capatul celalalt al vietii, "morala fara Dumnezeu" opereaza. Eutanasia, gandita initial ca metoda de exceptie pentru situatii de exceptie, a ajuns ceva de rutina. Practicata in clinici "medicale" sau la capataiul "bolnavului". Mai nou, precum in cazul Vincent Lambert, nu mai e necesara nici macar o cerere de eutanasie din partea sinucigasului. Este prezumata. Nu este normal sa iti doresti sa fii omorat ? Morala fara Dumnezeu este nebunie. Si pleaca de la prezumptia ca oamenii sunt nebuni.
Dar morala fara Dumnezeu nu ajunge sa omoare oamenii doar la extremitatile ciclului vietii. Ajunge sa o faca si pe la mijloc, din ce in ce mai des. Este nevoie de multe organe vitale in industria transplantului ? E simplu: se schimba definitia mortii. In sensul dorit de industria transplantului. Ceea ce ar fi fost considerat, in toate timpurile, drept vivisectie este considerat, azi, prelevare de organe de la decedati.
Iata de ce o "morala fara Dumnezeu" este o "morala" a diavolului. Adica, o morala cu semn schimbat, in serviciul mortii si al minciunii.

Sunt ingrozit si infuriat de ce vesti dai prin ce scrii. Insa nu ma surprinde; stiu ca ai dreptate.
De ce nu ii asasineaza nimeni pe cei ce dau asa "legi" scelerate?

Pentru că se asasinează singuri.

Pentru ca nici aia pe care ii conduc nu sunt mai buni.
Mataluta cum stai cu dragostea de dusmani?

Un pic off topic, dar se poate zice si "jur pe Dumnezeu"? Toti medicii pe care ii cunosc (familie si prieteni) au zis cu Apollo, chair daca erau credinciosi sau nu.

Ce sens poate avea un juramant pe Apollo ? Afara de cazul, desigur, ca cineva ar crede in basmele grecesti.

In cazul dusmanilor personali, foarte bine.
In cazul celor ce sapa pur si simplu la radacina Creatiei prin experimente satanice (vezi OMG si nanotehologia, varianta folosta militar) si poluare, si a Omului prin distrugerea familiei si codului moral crestin, pot zice ca, ipotetic vorbind, daca as fi cu pistolul in ceafa unuia dintre acestia, nu as ezita sa apas pe tragaci.
Ai copii, sa itti traiasca. Vrei sa invete mai tarziu (si dupa cum merg lucrirle, sa fie obligati sa acheiseze la) despre inaltatoarea eutanasie, necesarul si terapeuticul avort, sau plina de dragoste sodomie? Sigur, nu. Ei bine, gunoaiele care impun, cu legislatia si/sau tunul asa ceva in lume (si ma refer la "forurile competente si oficiale" din ce numesc eu Euroamerica, dar mai ales la bestiile din spatele lor) trebuie trimise Jos, la tatal lor care este in Iad.

Şi cum vei face asta? Cu pistolul? După modelul anti-Charlie? Răspândind "jihadul" varianta tero?

Ioan Cezar, si tu vrei neaparat sa evidentiezi ca esti "cum trebuie"? :)))
Noi doi ne stim, stii cum gandesc, chiar nu era necesar sa scrii asta.
Nu sustin nici un fel de jihad religios. Spun public: sunt impotriva terorismului. Spun, si o mentin.
De ce?
Pentru ca mor oameni nevinovati.
Oameni buni, nu mai confundati "intoarcerea obrazului" la nivel personal, si "daca vrea cineva camsa ta, da-i si haina" cu moliciunea si conformismul in fata statelor conduse de initiati ai Raului.
Si mie mi-e frica. Dar, cumva, am suntat-o. Nu ma intrebati cum, ca nici eu nu stiu.
Dintre cei ce conteaza, adica virgula conducatorii: Cei ce atatza la razboi, ca sunt occidentali, cozi de topor sau, ca sa fiu obiectiv, din tabara opusa, si cei ce vor distrugerea familiei si ex[ploatarea pina la secatuirea a naturii pentru profit, acestia trebuie amenintati cu nimicirea de un popor ridicat in picioare.
Dar asta doar daca masele si clasa mijlocie se trezesc si devin madulare vii. Ori, nu este si nu va fi cazul. Asa ca ticalosii care "conduc" lumea pot dormi linistiti, dupa ce s-au mai sodomizat nitel in loje.

Pai ca si restul sa fie luat tot asa, ca un basm.

Oricum si sa te juri "pe Dumnezeu" mi se pare o prostie.

Probabil ar trebui sa aiba alt sens dar in cazul asta ar trebui schimbata si formularea.

Vezi tu, nici tortionarii comunistilor (si nu doar) nu spuneau expres: "esti dusmanul meu personal".
Erau dusmani de clasa, dusmanii societatii, clasei muncitoare, etc.

Pe scurt, erau un pericol social care trebuia eliminat.

Diferenta? Ca judecata ta ar fi mai sanatoasa?

Nu prea se pupa chestia asta cu Evanghelia.

Theo, prea te înverşunezi...:)
Nu vreau să arăt nimic, am văzut textul tău şi am scris ce se poate înţelege din el. Poate reciteşti, că eu am înţeles din text că măsura care trebuie luată e asasinarea făcătorilor de rău. Nu ai spus în glumă şi nici acum nu dai semne că ai o alternativă.
Ei bine, în faţa acestei propuneri eu zic pas, nu mi se pare că asasinarea e soluţia problemelor omenirii de azi sau dintotdeauna.
Eu am o teorie a mea, inspirată din studiile de sociologie. Anume, dacă mâine nu vor fi decât oameni cinstiţi pe pământ, poimâine se va găsi cineva să ocupe fotoliul hoţului, răspoimâine pe al mincinosului, apoi pe al violatorului, apoi pe al hulitorului etc. etc. Oamenii tind să intre, fiecare după înclinaţiile lui şi după gradul de vulnerabilitate, în locul care se potriveşte inimii fiecăruia. Unul trage la sfinţenie, altul la căldurică iar altul la crimă. Aşa că nu, soluţia nu e asasinatul şi nici alte metode de forţă. De crezi că asta o spune un om care vrea să arate (la cel folos?) că e "în regulă" cu cele pe care tu le dispreţuieşti (şi faci asta pentru că nu eşti echilibrat, cumpănit, în analiză şi concluzii), te înşeli: nu vreau să arăt nimic, spun ce gândesc şi atât.
Poate mai cugeţi un pic la metoda ta înverşunată de a îndrepta răul lumii sau de a-l demasca. Cred că eşti pe un drum care duce la o fundătură urâtă şi rău faci că îl promovezi atât de zgomotos, să mă ierţi de francheţe.
Toate cele bune!

Problema omenirii este, dimpotriva, faptul ca mereu a crezut ca asasinatul este o solutie.

Am intrebat, si au zis ca e traditie. Asa se zice de mii de ani, si continua traditia, chiar daca sunt niste deitati trecute.

Cred ca e compatabil cu Jocurile Olimpice. Nu se mai fac in cinstea zeilor olimpieni, dar totusi tot olimpice se numesc, pentru a perpetua o traditie.

Da, dar nu se fac juraminte zeilor Olimpului si alte asemenea.

Nu stiu daca poti sa vezi diferenta..

Ai mare dreptate, te rog sa ma ierti. Nu mai postez nimic pe topicul asta si pe cele cu razboaiele. Pierdere de timp. Nu e treaba mea ce se intimpla. Voi incerca, pentru a mia oara, sa imi strunesc firea rebela si credinciosia instabila, si sa ascult de Biserica. Mi-e greu, foarte greu chiar... Chestiile astea dezlantuite fac parte dintr-o incercare de a gasi o Cauza. Pot marai cu cat dispret vreau despre "aglutinatii aia sub steag ca viermii Tubifex în mîl", că adevărul e că toți și fiecare trebuie să avem o misiune spirituală în viață. Și ejacularea urii sau cel puțin amărăciunii, nu fac parte din Cale. Poate din vreo cale căzută. Scuzele mele, Ioane și Aline!

Lasă Theo, nu-i nimic...; poate că rămâne totuşi ceva de care să te foloseşti din dialogul nostru şi poate că reuşim să ne păstrăm cumpătul în faţa noianului de rele din lume şi din noi înşine. Ştiu că îţi e greu să accepţi nenorocirile care se petrec, nici mie nu îmi e uşor şi nimănui - exceptînd pe cei care sunt încredinţaţi că au dreptul să facă ceea ce fac atât de distructiv.
Biserica a învăţat mereu că în faţa nenorocirilor şi necazurilor noastre avem câteva soluţii exceptînd sporirea răului din lume cu alte forme ale răului: credinţa în pronia Domnului, credinţa că toate au un sens peste mintea noastră de muritori (uneori ne mirăm şi noi că, peste timp, ceea ce părea cândva de neînţeles ori prea întunecat s-a luminat între timp şi a căpătat sens, iar noi zicem "măi, cum de nu mi-am dat seama!" şi ne plesnim peste frunte; deci e nevoie uneori şi de niţică perspectivă temporală faţă de un eveniment sau o stare de lucruri), duhul umilit, inima smerită, rugăciunea. Noi fiind cârlani ai grajdului lumesc, iată că întâmpinăm mari rezistenţe atunci când vine proba îmblânzirii noastre... Şaua vremurilor noi nu o purtăm şi ne rănim... Aşa or fi şi ceilalţi, de care ne plângem atât de mult, întrucât ne doare, deh.
Aşa că spor la cele bune şi nu mai pune atât de intens supărările la inimă, că ştii şi tu ce implică asta, după cum spuneai...
Toate cele bune,
Doamne ajută!