Ești prost atunci când crezi că nu mai ai nimic de învățat; ești înțelept atunci când ești dispus să înveți de la oricine.

P.S. Nu mi-e clar cui aparține citatul; făcând referire la Einstein, nu poate fi al Sf. Ioan de Kronstadt.
P.P.S. Am înțeles ulterior că doar fragmentul dintre ghilimele îi aparține sfântului. Dar restul?

Cu totul de acord.

Cand eram adolescent visam sa scriu o carte. Una foarte originala, desigur. Urma sa se numeasca "Arta intrebarii"...:)
Sesizasem, imi amintesc, ca nu orice intrebare e buna... Ma straduiam sa pun intrebari cat mai bune, cat mai deschizatoare de drumuri. Si incepusem deja sa fac o serie de notite in vederea viitoarei carti...:) Dar nu le mai am - pesemne o fi invelit mama, la timpul potrivit, niscaiva borcane de gem ori zacusca cu ele.
Cartea aceea nu am scris-o niciodata. Am descoperit intre timp ceva care m-a demobilizat complet. Anume, ca lumea/existenta este, deja, in ea insasi, o imensa interogatie!

Nu poti scapa de prostie ,focalizandu-te pe prostie, ci pe opusul ei.Un om smerit ,nu vede prostia,nu stie de existenta prostiei,el ii vede pe toti oamenii perfecti.El vede floarea ,nu balegarul.

Problema noastra e ca ne plictiseste sa discutam despre intelepciune,smerenie,sfintenie pentru ca nu le-am simtit gustul adevarat ,nu am vazut finalitatea acestor cai ci ,doar oboseala lor,asa ca plictisiti ne intoarcem spre cele ...opuse,nu din vre-un interes spiritual ci ca sa facem o pauza ...de la cele care conteaza.

...si chiar daca ceva ar putea sa spuna totul ...avem mintea de a intelege totul despre Dumnezeu? Ar putea o minte finita sa inteleaga infinitul ?

Apropo de asta îmi vine în minte o întrebare pe care Părintele Galeriu le-a pus-o unor oameni de știință francezi: Observați, zicea părintele, că lumea, creația – toate sunt de genul feminin; dar unde este Soțul?

Dacă lumea este interogație, răspunsul ei este Dumnezeu.

Asa cred ca e, sau, ma rog, asa ar trebui sa fie.
Dar, vezi tu, pana ajungem sa si traim ceea ce zici (deontologia asta) avem de purtat razboaie mult mai meschine. Nu vad la ce ajuta sa discutam mereu despre smerenie, de pilda... S-a tot propus si...? ce a iesit? Mai ales ca nu prea suntem dispusi sa o dobandim cu adevarat, din pricina...prostiei.

Si cred ca, fie si nu mereu explicit, lupta celui ce urca e mereu cu prostia. A lui mai intai, desigur.

Parintele Nicolae Steinhardt despre pacatul prostiei si al fricii :)

Să confundăm smerenia cu naivitatea sau cu prostia. A fi smerit înseamnă a fi foarte demn , onoarea sfântă a smereniei nu se dobândeşte prin supunerea la tăvălugul mediatic, prin a asculta tot ce ni se spune şi tot ce ni se porunceşte de către mai marii lumii.

Am avut si eu astfel de experiențe , frumoase zic eu . . . :)

Uite, eu cred ca problema prostiei nu e problema prostului, ci a inteligentului care cauta la radacina ei pentru ca a inteles ( intelligere) din pataniile lui si ale lumii asteia, care numai de prosti nu duce lipsa, cat de catastrofale ii sunt derapajele. E totusi nevoie de o minte inteligenta ca sa-ti dai seama ca esti prost. De aceea unul incremenit in prostia lui nu-si da niciodata seama. Se simte bine asa.
E o zisa celebra: "putini sunt cei care inteleg cat de multe trebuie sa stii/intelegi ca sa-ti dai seama cat de putin stii/intelegi".

Si mai cred ca si cei despre care se crede ca ar fi ceva de capul lor, deci nu se poate spune ca prostia le e trasatura definitorie ca in cazul prostilor notorii, si aceia deci, au episoade cand isi dau cu palma in cap “ce prost/ tampit am fost/sunt!” Astia, in schimb, nu se simt bine asa, si fac ceva sa schimbe situatia… la o adica sa vorbeasca pe un forum despre prostie si cum de i-au cazut in capcane.

Un prim pas in a exorciza relele si belelele de care suferim, e sa le numim, sa le diagnosticam ( gnoseo – a cunoaste, a intelege).
Desigur, nu pentru a te focaliza obsesiv pe maladia in sine, ci pentru debriefing. Sa inveti adica cum sa nu calci de doua ori pe aceeasi grebla. :)

Mai e o categorie (cel putin) de prosti. Cei undercover. Fac cum fac de par celorlalti tot in varianta imbunatatita, si mai si primesc laude, incat ajung pe nesimtite sa creada ca poleiala ce se sufla peste ei chiar face parte din faptura lor. Exista, cu toate astea, un milion de feluri prin care ne putem da de gol. Desigur, nu le putem evita ( sau fenta) chiar pe toate :))


Good point! Nu putem baga in buzunar decat ceva de forma si marimea buzunarului. Mutatis mutandis, infinitatea lui Dumnezeu este in intregime o chestiune de inadecvare a ,,buzunarului”.

O intamplare spre adeverire

"Sf. Efrem Sirul a mers in cetatea Edesa cu gand sa intalneasca un batran imbunatatit care sa-l povatuiasca in lupta cu gandurile. Se si ruga mult pentru asta zicand deseori : "Doamne Iisuse Hristoase, Stapane al tuturor, invredniceste-ma ca, intrind in cetatea Edesa, sa ma intalnesc cu un barbat care va fi puternic sa-mi graiasca cele spre folosul sufletului." Si, astfel rugandu-se, a ajuns la portile cetatii.

Si, calatorind el asa cu mintea treaza, il intampina o femeie si aceasta era o desfranata. Si lucrarea lui Dumnezeu era aceasta, ca pe cele bune, de multe ori El le lucreaza prin cele potrivnice.
Deci, sfintitul Efrem, intalnind astfel pe acea desfranata, sta uimit oarecum, cautand catre dansa si era mahnit, ca nu i s-a implinit cererea, dupa rugaciune, ci cu totul dimpotriva.
Iar ea, vazandu-l astfel, privea la dansul cu ochii necuviosi. Si vrand el sa o rusineze si la sfiala a o aduce, i-a zis:
-"Pentru ce nu te rusinezi, femeie, privind cu ochii tinta la mine ?"
Iar femeia zise:
-"Dar mie asa mi se cade de a privi la tine, ca dintru tine si din a ta coasta sunt luata. Iar tie ti se cade a te uita spre pamant, din care ai si fost luat."

Acestea auzindu-le, Efrem a multumit femeii pentru folosul ce l-a gasit in cuvintele ei si lui Dumnezeu, care si prin cele potrivnice ii poate intelepti pe oameni."

Nu cumva asta e calea mai grea?Cred ca exista o cale mai simpla,mai usoara si e deschisa pentru toti: indiferent cat de prosti sau intelepti sunt. Arderea acestei etape(diagnosticarea) si trecerea directa spre cea de-a 2-a (cea mai importanta). Crezi ca e posibila?

In spatiile fantazarii stupide cu iz bisericesc (fara sa aiba vreo legatura cu realitatea smerita a Bisericii) e posibil orice.
Chiar si sa plutesti pe norisori pufosi, surizind...
Da-o dracului de realitate, cu legile ei (puse de Dumnezeu) cu tot! Ce e aia?
Realitatea o fac eu! Nu sunt eu Dumnezeu? Nu am eu la dejtu mic toti dumnezeii si toata Dumnezeirea?
P.S. Este o dovada evidenta de prostie sa te apuci sa vindeci, atunci cand nu stii precis ce anume. E absurd, e irational, e... nici nu mai stiu cum sa spun.
Dar poate ca ai vrut sa zici altceva, Flying...:) Treci te rog peste comentariul meu si dezvolta, te rog, daca ai ceva bun de comunicat...:)

Aparent, da.
Eu insa as avea ceva (multe?) de spus pe tema asta.
Deocamdata precizez: insasi modalitatea de a pune in raport finitul cu nefinitul, buzunarul cu Dumnezeirea etc., sufera de o insuficienta a metaforei.
Problema cred ce trebe pusa altfel. Cu totul altfel. In fine...

P.S. Multumesc frumos pentru postare, mi-a placut pentru claritatea ei. Eu, care sunt beat si cand dorm, ma simt mangaiat/leganat/odihnit de cate ori adie in preajma mea claritatea....:) Am nevoie de claritate ca strutul de camila! In struto-camila lumii asteia...

Inteleg ce zici. Uite ce aveam in gand in prelungirea ideii de dinainte. Pentru a ma vindeca de o stare pe care constiinta mi-o indica ca fiind contrara firii, mai intai tre' s-o identific, s-o dibuiesc, s-o recunosc.
Daca nu e de tot anesteziata, constiinta inca mai palpaie si da oarece semne ca ceva nu-i in regula, dar daca nu am deprinderi introspective, nu prea poate spune cu precizie ce anume. (Cand zic deprinderi introspective, evident nu ma refer la contemplarea maladiva a proprie mizerii launtrice ca scop in sine).

Alteori insa, daca staruiesc in intunecime, constiinta insasi ma saboteaza, fiind in cardasie cu duhurile rautatii si atunci petrec mult si bine in nesimtire, amagindu-ma ca totul e ok.

Primul pas spre tamaduire e vointa de a iesi din negare, din starea obscura si amorfa in care nu-mi vad hibele, sau daca mi le indica altii, nu mi se par deloc pacate, prin urmare, in faza asta, nu le numesc in vreun fel anume. Ma simt bine asa, n-am nelinisti, nu am nimic de schimbat.

De ex., cazurile clasice de dependenti de droguri sau alcool. Pana sa ajunga sa iasa din patima, sunt in denial total, neaga orice diagnostic de adictie.
De abia cand in sfarsit pot sa admita, sa dea nume starii lor nefiresti care a facut asa ravagii "da, sunt alcoolic/dependent de drog" sau etc., de abia incepand de aici, vindecarea e posibila.

Dar sunt duhuri mult mai rele si stari mult mai perfide decat adictia de substante, si cu atat mai greu de tamaduit cu cat sunt mai greu de numit si recunoscut.

Amin!
Si Doamne ajuta!

Dar la ce?...:)
P.S. Dezvolta, te rog frumos!

Pentru a recunoaste patimile subtiri este necesar sa fim capabili sa accesam nivelurile mai subtiri ale mintii. Postul, tacerea, linistirea si intoarcerea mintii in ea insasi sunt procedeele generale care ne permit sa devenim constienti de acestea.

Nivelurile subtile ale mintii devin active doar atunci cand nivelurile grosiere se linistesc.

Razboiul duhovnicesc se poarta nu doar la nivel mental grosier - "terestru - sub puterea simturilor", ci mai ales in "vazduh" - nivelurile foarte subtiri.

(De exemplu, in budismul vajrayana avem o clasificare generica a acestora sub denumirea de "cele patru vacuitati")

Aveam in gand faza initiala de despatimire. Nu-mi propun sa petrec introspectiv in haznaua launtrica de dragul petrecerii acolo, ca asa ma covarseste duhul deznadejdii, ci sa fac curatenie, sa lepad ce e contrar firii. Dar pentru asta, trebuie sa identific, sa numesc cumva ce e de lepadat, sa sesizez cauza celor contrare firii ca fiind intrebuintarea proasta a celor firesti.

Da, frumos scris frate Cristiboss.Si va multumesc si ptr cuvintele scrise(si mai inainte in mesaje dinainte) reamintindu-mi de fapt cuvintele de la semnatura.Uneori arratam la semnatura de fapt unde vrem sa ajungem, nu unde si suntem.
Citeam in vara o carte a unui parinte, parca Ioan Pana ii spunea la autor si spunea la un moment dat despre parintele mitropolit Nicolae Mladin, cand trebuia periodic sa dea o declaratie mai sus, pe linie de partid.Si el nu a mai vrut sa faca asta la un moment dat.A luat o decizie care i se parea justa.Au inceput sa il sicaneze pe el si il vorbeau de rau la cei din jur(autorul la vremea aia era sofer la Mitropolie ).Numai ca nu i-au spus deschis ca are probleme cu capul,dar au facut tot posibilul sa se creada ca asa este.In ultimi ani a fost desconsiderat si dat cam la o parte,si catalogat ca nebun.La un moment dat autorul vorbind cu par Arsenie Boca ,par Arsenie ii spune ceva de genul ,"Par Mladin este un om ar Rugaciunii, dar nu este un luptator in adevaratul sens al cuvantului."Si cumva ii spune ca ii va fi greu datorita faptului asta.Cine are cartea in fata poate da cuvintele din carte.

Acolo vreau sa ajung frate(la cuvintele din semnatura) dar sunt departe.Darr e bine ca mi-ati adus aminte.

Da, pana la urma am vazut predica parintelui Rafail Noica.Da frumos.

Prostii, Delia. Prostii firoscoase, livresti. Reminiscente din lecturi netraite, neasimilate. Imi pare rau sa iti spun asta... O fac cu multa neplacere.
Daca ar fi cazul (sau rolul meu), ti-as recomanda sa petreci foarte mult timp in haznaua launtrica. Si nu te teme de deznadejde, nu! In acel loc nu se pune problema deznadejdii, acolo sunt cu totul alte prioritati.
Dar nu e cazul sa iti recomand ceva. Nu ar fi cu folos.
Succes la lecturi! Darul acesta nu-i de lepadat, pe drept cuvant.

De acord cu tine,cred ca amandoi vorbeam de acelasi mecanism dar de roti dintate diferite.
http://www.bfpe.org/wp-content/uploa...-mechanism.jpg

Iar eu asta:
https://www.youtube.com/watch?v=sCNHM7TCcPs
https://www.youtube.com/watch?v=Et7xkvNn0S4
Impreuna cu umila cerere de iertare...:)
Te rog sa ma ierti, Delia, si sa primesti in dar acest moment de frumusete.
P.S. Pana cand nu ma ierti nu voi mai posta nimic pe forum, oricat de mult mi-ar placea sa o fac.

Oops…Numai de explicatii sau poate implicatii, in scris, n-aveam acuma vreme :)
Incerc pe fuga 2-3 idei si de-acolo incolo mizez pe intuitia ta extraordinara, pe IQ-ul, EQ-ul, SQ-ul si alte q-uri quintesentiale… Dar, mai bine sa nu te laud cu voce tare, ca tocmai despre asta-i vorba in ce vreau sa-ti zic.

Frate, de cate ori nu auzim, ori chiar noi insine ii consolam pe altii, raniti de atingerile ce li se aduc si pe care le percep hipertrofiat drept jigniri nemaivazute, spunandu-le ca aceia care o fac sunt de fapt fara sa vrea, binefacatorii lor, fiindca le arata latura pe care refuza s-o vada, ori pe care sunt incapabili sa si-o sesizeze.

Aici, as scrie mai multe dar nu-i acum momentul, despre oglindire si despre om ca faptura incapabila sa stie cum ii e fata, prin extensie, chipul launtric, daca nu s-ar reflecta in ceva/cineva. In oglinda, respectiv in cineva care-l arata (cat mai ) nedeformat, in varianta necosmetizata, asa cum e, de cele mai multe ori de-a dreptul hidos.

Problema e ca de multe ori, altii ne sunt oglinzi mincinoase cand primim laude si ne incantam cu ele. Si aproape incapabili sa cugetam neiritati la cate o critica inofensiva, atunci cand oglinda altuia ne arata defectele. Daramite sa-i mai si multumim binefacatorului, ( poate prea impetuos uneori) ca ne atentioneaza de pericolul prea multului fard al narcisismului si parerii superficiale de sine.

Am vazut nu de putine ori, si aici pe forum, reflectari in oglinda, in care cel reflectat daca aparea neconvenabil, riposta pentru a o sparge in loc sa se intrebe de ce oglinda oare il arata asa. Bine, poate daca ar fi doar intre ei, fara public, s-ar nuanta situatia.

Am vazut si ca unii sunt oglinzi mai clare, sterse de funingine, prin urmare reflecta nemincinos chiar si cute ori pete insesizabile. Doar ca au criteriile lor dupa care pe unii ii arata lor insisi ( spre inteleptirea sau dupa caz, iritarea lor), iar pe altii nu.

Nedumerire… De cugetat la asta. Cand oglinda nu arata nimic?
Un posibil raspuns din punctul de vedere al oglinditului: Cand ce era de oglindit e disparut in prea multa ceata. Sau bezna, poate…
Sunt si alte posibile raspunsuri, din perspectiva cealalta, a oglinditorului.

***
Ok, cam atat a fost incercarea de a ocoli divagatoriu prin livada narativa cu ciresi si metafore insuficiente. Si contributia ontopic la topicul despre prostie. Mersi anticipat pt. orice feed-back, mai ales critic. Venind din partea ta, stiu ca nu bati campii. Ma rog, sesizez si cand ai nevoie de cate o pauza, :) dar asta tu decizi.

Mersi mult si de clipuri. Le vad mai tarziu.

Cat despre iertare, ti-am zis parca ce cuvant destept au grecii: “synchoresis”, a putea adica, vietui laolalta (syn-), in acelasi loc (choro). Nicio secunda n-am avut de ce sa fiu suparata pe tine. Plus ca ma straduiesc de-o vreme sa nu mai sparg oglinzi :).

Dar nu inteleg de ce ti-ai impus restrictia asta cu postatul pana nu te iert eu care nici nu m-am suparat (cu Flying imi pare c-ai fost mai dur). Pe ce sa ma fi suparat? Nu-s asa mimoza sensibila, frate. Da, ai dreptate, lecturi neasimilate, neexperimentate pana la lacrimi si sange. Vorbesc dupa ureche pe multe teme, mai ales de astea de adancime, am mai zis. Nici nu ma asteptam sa nu sesizezi :)
Deci, tu sa ma ierti si sa-mi ingadui nepriceperea si sa mustri spre inteleptire.

Cantec pentru constelatia Q-urilor mele:
https://www.youtube.com/watch?v=tkM87mrUDrw

Aș zice că fiecare păcat pe care-l comitem este o dovadă de prostie de moment. Așa spunem uneori, nu, că am făcut o prostie.

Sînt păcate mari și mici, sînt păcate devenite patimi mai mult sau mai puțin subtile, fiecare cu gravitatea lor. Fiecare stare denotă un nivel relativ scăzut al IQului care poate deveni permanent. Putem ajunge proști pe viață dacă ne lăsăm conduși de cel care ne vrea în casa lui subexistențială.

Pornind de la ideea de mai sus, deducem că cele mai păcătoase ființe stau destul de prost cu intelectul, relativ vorbind dacă facem o comparație cu condiția lor inițială. Și cred că așa este: dracii sînt proști cu toții, doar că unii lideri au o doză cumva superioară de ”inteligență”. Ca dovadă e direcția în care au apucat-o și ceea ce fac acum, pînă ce vor fi izolați definitic în împărăția celor dedesubt, la adînc.

Ei nu cunosc nici viitorul, nici nu au înțeles chemarea orininară, nici pe Dumnezeu nu-L pot pricepe așa cum este. Sînt foarte limitați. Au mintea strîmbă și vor cu tot dinadinsul s-o pervertească și pe a noastră.

Din fericire, harul Domnului este cu oricine dorește cu adevărat să se mîntuiască de influențele lor negative.

Nu sunt prosti chiar deloc, insa rautatea intuneca mintea, deformeaza ratiunile, etc.

Ca ingeri, cel mai prost dintre ei are un QI mai mare decat ar putea avea vreodata un om in viata asta, prin cadere n-au pierdut din IQ, ci a devenit subordonat unei cauze pierdute.

Sa vorbim despre prostie? Cum am putea-o face din moment ce orice comentariu "abstract" ne trimite direct in tabara prostilor cu pretentii!...
Astazi (de fapt e deja ieri, judecand dupa momentul in care scriu) am fost la Buciumeni, unde a avut loc Hramul manastirii. Si ca de obicei, orice mare adunare aduce cu sine si multa sminteala, pentru ca fiecare om este unicat si are propriile trairi. Intr-un tarziu, usor necajit ca nu ma puteam rupe definitiv de micile tulburari (unii vorbeau, altii se foiau, altiii vorbeau la telefon...) mi-a venit un gand ciudat: cum as reactiona eu, daca acolo, in mijlocul acelor mii de suflete, ar aparea Insusi Mantuitorul Hristos? Si trebuie sa recunosc ca din acel moment mi-a fost o atat de rusine de mine ca am infipt privirea in pamant si nu m-am mai desprins de-acolo multa vreme.
Ideea este ca orice-ar fi, nu avem dreptul sa catalogam si sa judecam. Probabil exista multe definitii ale prostiei, dar eu cred ca prostia nu-i decat lipsa (temporara) a harului, stare ce este uneori ingaduita, alteori oranduita de Dumnezeu, dar niciodata fara un sens precis. E ciudat cand sustinem ca prostia are un sens, nu e inutila sau neaparat daunatoare, cel putin in planul lui Dumnezeu. Pentru ca "prostia" celorlalti reprezinta in fond temelia mantuirii celor inteleptiti!

Subestimezi puterea de cunoastere si intelegere a demonilor. Gandeste-te cata putere are unul din cei cazuti cu rangul de tron, heruvim, ofanim sau serafim, etc.

Sfintii parinti spunea ca un diavol poate sa invarta pamantul cu varful degetului
daca ar fi lasat, dar apoi o capetenie.Din acest motiv atunci cand suntem
atacati de diavoli trebuie sa fugim la Hristos si sa-l rugam pe EL(prin rugaciune) sa se lupte cu ei.

Un exemplu de prostie cosmică:

13. Tu care ziceai în cugetul tău: "Ridica-mă-voi în ceruri şi mai presus de stelele Dumnezeului celui puternic voi aşeza jilţul meu! În muntele cel sfânt voi pune sălaşul meu, în fundurile laturei celei de miazănoapte.
14. Sui-mă-voi deasupra norilor şi asemenea cu Cel Preaînalt voi fi".

Apoi în cazul a doilea și cel mai important, diavolii știau că Hristos este Fiul Lui Dumnezeu:

29. Şi iată, au început să strige şi să zică: Ce ai Tu cu noi, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu? Ai venit aici mai înainte de vreme ca să ne chinuieşti?

...și cu toate astea nu s-au lăsat pînă nu L-au omorît, cu ajutorul oamenilor. Deși cunoșteau profețiile din vechime, s-au păcălit nebănuind planul divin de mîntuire a lumii exact prin Jertfa de pe Cruce care a fost cauzată de ei.

De unde rezultă că sînt proști grămadă, de la mic la mare. Or fi știind ei lucruri pe care omul nu le știe, or fi avînd ei puteri pe care noi nu le avem, dar se înșeală exact în lucrurile cele mai importante.

Eu vorbeam in alt context: fata de oameni. Ce ai explicat tu a fost in comparatia cu prioritatile divine.
Normal ca fata de Puterile Creatoare ei sunt tinuti sub control si trebuie sa execute ordinele divine si prin urmare, este absolut logic ca nu au avut de unde sa anticipeze planul lui Dumnezeu.