Psalmul despre faptul ca,din pacate,nu mai vreau sa scriu si sa citesc psalmii..”mei”
 

Nu vrea, nu mai vrea, snu mai vrea sa vina la program, nu iese la rugaciune, nu vine la masa, nu mai tine post, nu mai pastreaza linistea si respectul, nu vrea sa mai citeasca scriptura, nu vrea sa mai mearga la biserica, nu vrea sa se mai spovedeasca deloc, nu mai vrea sa poarte tinuta crestina curata si sobra, nu vrea sa se mai intalnesca cu preotii, cu persoanele mai varstnice, nu mai vrea sa vada icoanele, nu vrea sa se mai spele nici macar pe maini si pe fata, nu vrea sa se mai trezeasca dimineata la 5 sau macar la 6 si sa dea cu apa pe ei, sa se stropeasca putin, cica nu mai poate, si de aia nu mai parcurge distante prea lungi pe jos, ia metroul, trole-auto-busul, nu mai vrea nici sa vorbeasca frumos si cuvincios, politicos, nu mai vrea sa vorbeasca deloc, la orice devine un GicaContra, un contra-pentrucontra, negand, contrazicand, daramand idei, credinte, sperante, prapadind si surpand viitor fericit, nu vrea sa mai creada, nu vrea sa mai faca ceva util afara de bani, nu vrea sa fie frumos, nu vrea sa fie bun, pe scurt a intrat in deznadejdea furioasa si suparata a lui nu vreau si nu mai vreau scrasnind printre dinti ca cica ”m-am saturat”... de...

...asa ca avand ”puterea” asta incepe sa-ti dea in cap cu ea si sa-ti scoata ochii pentru orice... cârâind, mârâind, scrașnind si pismuind cu suparare ca un neputincios handicapat bolnav in stadiu terminal care nu se mai poate misca fiind mutat cu caruciorul si cand te priveste se uita cu asa o ura dureroasa ca te trec fiori de groaza si venin de ti se ridica parul pe spate ca la varcolaci si te spurci pe tine insuti fara sa stie nimeni si fara sa arati, transmitandu-ti cu durere un repros agresiv si nebunesc, rau si pismash ca cica tu ai fi de vina ca are el parul valvoi sau ca e pleshuv si ridicol, ca tu mai poti si el nu mai poate si toate il dor si moare, moare in chinuri blestemand si cica e vina ta... ce esti pe-aproape si i-ai facut rau candva, mult rau si acuma-l iscodesti si vrei sa-l furi cand nu-i atent, asa ca se apara si-si apara ceva si te injura ca sa te simti vinovat desi nu vrei si dai sa te lasi provocat, dai sa-i raspunzi.

Nu mai vrea si asa se simte omul uneori privind la Dumnezeu fara credinta si fara speranta de parca altii ar fi favorizati si vinovati de starea lui deplorabila in care a ajuns din pricina pacatelor, poftelor, adictiilor, patimilor lipicioase, atractive, din cauza nesabuintei si nepasarii in stierea si desertarea atator stiinte desarte si superstitii bolnav-oculte ce te leaga in frica nebuna parazitara, dar mai ales din cauza mandriei si arogantei in negationism, in contraziceri, in neascultari si din pricina lucrarii pismelor ciudoase zambrind sa trufesti mancand, vrand si sfidand, dandu-te mai presus decat oricine... si astea iata l-au doborat pe saracul suflet si acum e prizonier intrun pat de puscarie-spital in care zace dormitand speriat sub amenintarea sufocarii, innecarii, durerilor de coloana, de oase, de gat si de cap, si daca n-ar fi destul mai vin si duhurile rele si necurate cu norul intunecat sa-l tzepuiasca si sa-l ispiteasca smintintu-l ca sa tradeze si sa stea vraishtie cu portile larg deschise ca dupa trecerea taifumurilor si uraganelor lumii nebune, iubitoare de shopping in blackfriday sau de ziua indragostitilor si de Hellovewin..buhuhuuu-buhuhuu... mur, mor.

Asa ca, pe scurt, nu vrea, nu mai vrea si se infurie foarte daca-l mai deranjezi spunandu-i c-ar trebui sa nu mai vrea sa nu mai vrea... adica ce sa nu mai vrea? Pai sa nu mai vrea sa nu mai vrea, fix aia sa nu mai vrea!.. si sa revina la programul duhovnicesc zilnic impartit dupa randuiala in 4 patrare ale zile bune si bineinteles inapoi la munca si la masa.

Incredibil!
O descriere completa, de a dreptul extraordinara, presărată cu detalii precise, fix pe felie, croita pe realitatea observabila, obiectiva, punctuala.
Mulțumesc!

Psalmul cel mai scurt.
 

Psalmul cel mai scurt si cret. Psalmul pocaintei.

Manci. Nu plangi.

(In paranteza avem o traducere-interpretare: Manci deci te smintesti, primesti bine si-i faci rau, manci.
Apoi mintea asta scurta, cugetul asta bolnav ti se ridica la cap si aplici lucrarea asta peste tot cu bucurie rea. Primesti bine, ti se face bine, ti se daruie bine si tu-l manci adica faci rau, manci binele. De aici iti vine si vrei sa faci la fel mereu, sa ceri bine tot mai mult, sa primesti bine si sa-i faci rau adica sa manci, cu sabia, cu pulanul, cu pumnul, cu mitraliera, cu grenada cu vorba rea dejnadajduita, distrugatoare, cu ochiul pismash, cu vorba grea lovind cu ciuda, cu ura, ridici bâta, maceta, sulita, tai, strapungi, zdrobesti, ridici calcaiul uneltist in intuneric si te dai victima, de aia pleci, de aia lepezi, vrei sa primesti bine, sa ai bine si sa... manci, adica sa faci rau pentru bine, sa-l manci... si iata ca aceasta radacina mentala, pentru bine faci rau (cu bucurie rea), inghite toate cugetele celelalte si le subordoneaza trairile tarandu-le pe toate spre rau, adica spre a pofti si a manca... binele.

Deci ti se face rai de la Dumnezeu si tu-ti faci iad din rai cu naravul asta devenit ”minte”, ”stiinta”, defapt noaptea mintii, socotit ”dreptate”: manci.)

Continuare la psalmul cel mai scurt.
 

Psalmul cel mai scurt (continuare)

Manci. Nu plangi. Ce bei?
Cam cat?
Nod.

Psalmul mai mic si mai scurt decat cel mai scurt psalm.
 

Pls... dă Doamne, te rog.... {...sa ne umilim Tie [Dumnezeule (Care nu ne umilesti) prin Domnul Iisus Hristos-Cuvantul cu Duhul] cat mai curat in interiorul inimii omului interior si sa nu ne mai ingamfam ca antihristul-buruianumenumarinsemnat-antiMaric, mandru pacatos salbatic, fiindca o sa ne sufoace prin autosufocare si o sa ne auto-innecam stand dopurash-spurcat muscoci-bantuitor la gaura de fantana-buncar-cazemata pana o sa ne mandrim scapandu-ne de ispita prin a o face cu furie umilindu-ne altora ca ispilasii scaparici scaparatori ce cer scapare de adevarata scapare, sarind prin deznadejdea nemultumitului caruia i se ia Darul, din lac in putz si din putz in iad, iadă(daruri otravite, pangarite)-iadă(pulane, bolovani, bate, sabii, sulite si cutite), ca fraierii tzepupuitzi si scapati in cap din barsupiu satanicesc de mamona sa se autodistuga si sa se ingamfe cu mandrie in miez ca shtitzi-bitzii prea pilitzii-critzii scapatzi de la balamuc tzepuindu-se prin-naintea oamenilor de parca-ar fi preotii "sfinti" ai lui baalamucifermecator dezbulah si jucand mereu atractia jocoolui cu focool, ca un fel de stand-up tragi-commedy ca sa placa lingusind cu texte gen ”mancatzi-ash si pupatzi-ash” ca boschetarii cu parul valvoi ce-ti cersesc bani, vrand sa pileasca si pilind sa tzepuiasca sa se scape mai usor dupa formula lui sca-ara-hotz-schii luxifermecatool care-ti sufla mereu barfe smintite indemnandu-te in intimitatea din ascuns pe care n-o respecta si ti-o calca cu trufie labordelatoare mintind ca-ti place si vrei sa-ti zici si sa-ti crezi: ”îi rau, tiran si crud calcandu-ti singuratatea si intimitatea din ascuns asa ca fii rau cu Dumnezeu si fă-I rau, la sfinti, la apropiati, la copii, la batrani, la bolnavi, la fecioare, pacatuieste cat mai mult imediat ce se iveste privilegiul daca vrei sa scapi... de El... si de dracool si de mine..” si tu-l crezi si te crezi ca naivul, pe ispititorul provocator, demomul demomcratiei majoritartare (combinatie intre dracool de tine-patimi si demonul bantuitor satanist si antihrist) ca cica te scapa de chinuri, de boli, de moarte daca-i faci pe plac, daca faci ce-ar vrea, ce-ar cere, ce-ar insinua si ameninta, si tu-l crezi luand de bun ce zice si ce zici, hula si minciuna, ispita provocanta, vrand sa scapi cat mai usor si ca prostul, cu superstitia asta oculta si mincinoasa, autotzepuindu-te si amagindu-te asa o sa scapi fix de scapare, de adevarata scapare ce vine de la bunul Dumnezeu prin Cuvant, o sa "scapi" ca tzepuitul tzepuitor scapat si cazut in cap de pe aripa templului, ca doar la mintea ta triumfalista poate satana o fi vrednic de incredere, credibil ca sa-l crezi tu ca are cuvant si ca o sa se si tina de cuvant si ca poate sigur o sa te scape desi el e inger cazut in minciuna, in mandrie, in iad, in chinuri, si se crede mai mare ca Dumnezeu, uneltind rele, adica a ajuns un demon rau si ipocrit, un pacalicii parazit travestit, iar in prealabil poate mai ti minte cum te-a frustrat nemultumindu-te si pe tine sa te revolti pe Dumnezeu, baganndu-te-n revolta si cearta vrajmashe, suparat si fiind contra, asa te-a ispitit si pe tine ca pe Hristos in desertul Carantaniei, sfatuindu-te sa-ti faci pita calda din pietre ca sa ti se faca sete, sa bei apa din nisip ca sa nu mori si apoi te-a pus sa te si umilesti si sa te inchini lui si tie insuti, respectiv laudandu-te cu postul negru privilegiat, excentric si exclusivist si slavind si slujind mandriei mamoniace si pacatului si nicidecum altora, ajungand asa ca ingamfatii, cucerind slava desarta de la toata lumea prin profesia asta mamoniaca ajutat de uneltirile lui "intelept"-necurate, ca sa se implineasca scriptura, de parca nu s-ar implini, si de parca n-ar fi cine s-o implineasca fara tine. Asta in paranteza, ca putina deslusire clarificanta, melodramatica, tragi-comica nu strica.}

Psalmul razgandelii pierzatoare
 

Isspis-nufaci-terazgandesti-siofaci!

”Vai de cel prin care vine ispita”... si stiind tu ca nu te mantui si nu scapi de ea facand-o ca tradatorii si pierzatorii ce propaga cu entuziasm miraculoasa solutie nebuna a facerii ispitei, ca sa scapi de ea ca o ascultare mantuitoare te opui, insa desi te opui nu stiu de ce te razgandesti si o faci, nu stiu prin ce mecanisme placute te razgandesti si faci isspita sa scapi mai usor... de problema, de stress, de frica, de prigoana si haituire, de neputinta, de alte presiuni, de griji, o faci uneori vrand sa te dai mare si tare chiar razbunandu-te crunt si exemplar, cu cruzime maxima fix pe viitoarea victima total nevinovata care cica te deranjeaza si de aia-i vinovata in mintea ta, ca exista si cica te deranjeaza daca exista, si iata asa, razgandindu-te si facand-o, cazi tot mai rau caci o faci iar si iar si iar pe isspita si nu biruintza prin rabdare si iertare, in lupta cu ea... tu te razgandesti si cedezi facand ducerea in ispita, caderea si facerea ei, nu mai faci asa cum tot cereai si cum ceri in zadar in rugaciunea Domneasca ”...si nu ne duce pe noi in isspita...”, acum ceri in zadar fiindca ai invatat sa te razgandesti ca s-o faci. Iar daca Domnul a fost dus de Duhul sa fie ispitit si probat in pustie si a luptat cu satana, cu raul, cu faradelegea si cu pacatul fiind isspitit la greu, El a facut-o ca Dumnezeu si om, pentru om, neavand pile, asa ca e bine sa-L crezi si sa fii de partea Lui si sa nu mai mergi si tu pe-acolo, indoindu-te ca sa repeti istoria vrand sa te sacrifici si tu intro lupta devenita desarta, trecuta, insa tu neputand birui si nebiruind ci cazand in toate gropile si blestemele istorice scrise in cartile sfinte devi penibil, tot mai penibil si cazand mai jos ca inaintasii nostrii care au cazut in gropi mari, ispite, pacate si faradelegi grele, in tot felul de fapte urate si stari rele.. pe care Domnul Iisus le-a biruit si le-a astupat pe toate cele vechi pentru om ridicandu-l pe Adam si pe Eva femeia sa din iad si mantuind pe omul cel vechi cazut prin ei. Deci ”...nu ne duce si pe noi in isspita ci ne izbaveste de cel viclean si desfranat, de cel rau si indaratnic travestit in bun fatarnic si ipocrit...”. Iar daca totusi am cazut atat de jos incat stam si locuim in ispita si in minciuna k toata lumea ”buna” si lucram toate rautatile resapand gropile cele vechi atunci ar fi bine sa iesim cat mai repede din ea si sa biruim isspita lepadand lumea cu toate grijile ei cu tot, lepadand toti demonii si toti dracii iesti din patimile noastre cu unitatea demomcratie lor majoritartare si sa-i lasam pe toti oamenii si apropiatii necredinciosi in plata Domnului pentru Dumnezeu si sa nu ne razgandim iar si iar ca un fel de ”scapare”, scaparea cea ”noua” si ”proaspata”, defapt scaparea de adevarata scapare, socotita si crezuta ca fiind ”solutia” miraculoasa sigura, entuziasmanta acum si deznadajduitoare pana la urma pentru mantuirea sufletului, prabusindu-te cu marire caci mare iti va fi prabusirea, atunci cand iti vine adevarul si mintea la cap si o sa-ti dai seama ce-ai facut si cum ai cazut... ca prostul... urmand pe Hristos acolo unde ne-a invatat sa ne rugam sa nu-L urmam, in ispita cea veche, istorica, pe care a biruit-o. Deci sa nu te indoiesti de El vrand sa mergi si tu in ispitele trecutului ci sa-L crezi pe Cuvant si sa nu te mai duci niciodata prin toate gropile istorice, rautatile, faradelegile si blestemele scrise in cartile sfinte si Apocaliptice, caci Domnul Iisus Hristos-Cuvantul le-a biruit si le biruie mereu pentru om asa ca urmeaza-L in binele de azi si de maine veghind si pazindu-te de ispitele de azi si nicidecum nu te mai duce indarat in ispitele pe care le-a biruit deja. Primeste-i Cuvantul, sfatul, invatatura, jertfa, biruinta, mantuirea si te bucura inviind impreuna cu El... fara sa mai intrii in ispita si minciuna, in rautatea cea veche, in spurcaciunea pustiirii la loc sfant, in desertaciunea desertaciunilor si in nebunia de pe urma, acolo de unde e bine sa iesi fugind si sa lepezi, razboindu-te mereu ca sa tot iesi si sa tot lepezi de tot... toata bezna si tot norul cel intunecat al demomizarii lumii vechi... norul si duhurile rele, duhul unitatii ispititorilor si facatorilor de ispita si de dezbinare amagitoare, demomcratia unitatii demonilor si dracilor iesiti din patimi umane, care bantuindu-te iti cere prin ei sa te indoiesti si sa te razgandesti si sa vrei sa te intorci in ea, in ispita si s-o faci pe ea, pe ispita cea veche a necredintei ca pe ceva nou, proaspat si mantuitor, scapator, inchipuindu-ti c-ar fi fericirea si solutia salvatoare miraculoasa si entuziasmata, propagata azi pentru maine pe toate canalele de comunicatie ale lumii smintite si smintitoare.

:44::57::3::64:

Psalmul sanului intim interior din ascuns in singuratatea in care te-ai pitit.
 

Sanul lui Avraam sau al mamonei?

In tine este un loc ascuns in care stai ascuns in singuratatea intimitatii tale. Acolo in ascuns ca-ntro gaura de greiere sau de sharpe ce se ascunde cu prada, ca-ntrun barlog, ca-ntrun cuib, ca-ntro vizuina unde te simti singur in intimitatea ta, acolo unde in copilarie si tinerete te-ai ascuns sa faci pacate, sa le repeti, fumat, baut, privit la pornoshaguri, facut sex cu palma ta, acolo unde ai fugit de la ore, sa nu asculti, acolo unde ai stat in ascuns in tine in spatele fetzei tale mincinoase, mintindu-ti in fatza parintii, prietenii, profesorii, apropiatii, iubita, stiind ca ei nu pot stii ce gandesti si ce stii tu, ce-ai facut in lipsa lor, acolo unde ti-ai facut ascunzis in tine si nu esti stiut de nimeni ce faci si cu ce te ocupi acolo, deci exact acolo trebuie sa te bagi iar si iar si sa te rogi Domnului care te poate vedea si auzi acolo in ascuns nefiind vazut si auzit de nimeni si nici de tine ci doar tu poti crede cu siguranta ca chiar daca tu nu-L vezi si nu-L auzi, El, daca Îl rogi si Îi ceri, te va auzi si te va vedea si va stii tot ce Îi spui si Îi arati tu in ascunsul cel mai ascuns din tine si din locurile tale ascunse, fix acolo unde te ascunzi si stai singur ascuns de toata lumea ca sa nu te stie ce faci, ce-ti spui si ce gandesti tu acolo in singuratate totala din intimitatea ta unde esti doar tu singur cu tine fugind de toti bucuros ca ai scapat de toti ca sa nu stie si ei ce nu vrei tu sa stie si ei. Ei bine acolo esti calcat de diavoli si de demoni, de duhurile rele care dau buzna cu trufie, violand locul tau intim si ascuns, mintindu-te ca Domnul e cel ce face asta, ca cica El stie si de aia stie ca te violeaza iscodind si trage cu urechea sa afle si-ti spune apoi public pacatele tale, asa ca, El e rau si ei demonii sunt buni daca cica fac la fel, iscodindu-te, violandu-te, pârându-te si bagandu-se cu tupeu in intimitatea ta si in ascunsul tau vorbindu-ti, shoptindu-ti, ispitindu-te, imboldindu-te, provocandu-te, invatandu-te rele, indemnandu-te la rau, amagindu-te si violandu-te cu trufie prin toate lucrarile lor cele rele. Ei sunt cei ce mint caci Dumnezeu nu se baga niciodata cu silnicie unde nu e chemat si bine primit, El a lepadat toata lumea si nu te aude si nu te vede decat daca-i ceri, decat daca-l chemi in ascuns, si nu se arata deloc tie dar te sigur te aude si te vede sigur mai ales daca Il chemi si I te rogi fara sa-L vezi. Poate sa stie orice insa nu vrea asta. Deci Dumnezeu nu calca si nu violeaza interiorul si intimitatea si ascunsul nimanui, nu silniceste si nu umileste pe nimeni insa diavolii si demonii tot timpul calca, nu respecta si se baga si te tarasc in interiorul din ascuns si in bordelurile lor intime unde lucreaza facerea de capete socotindu-te o piele sufleteasca fara cap, dandu-ti lucrarea cea rea, sa-ti faci capete si sa faci apoi labordelatorie cu capetele cele semete si mandre ale patimilor in care esti tarat si pe care le faci cazand in recidive si adictii. Deci lucrarea facatoare de capete nebune, patimashe e lucrarea demonilor si asta iti da de facut ca sa intrii pe auto si sa te apuci sa-ti faci singur capete pe care ei le cresc si le intretin, le hranesc ei cu ispite sa cazi in ele cand bazaie ca mustele, cand stau depusi ca dopurile spurcate pe deasupra fantanii, cand patrund in interiorul cel mai adanc cu gematul si bazaitul ca bondarii ce baraie a interior pe deasupra florilor. Ei defapt iti desfraneaza interiorul cu placerile din sufletul-piele-pile si-ti dau de lucru sa-ti faci capete asemenea lor care se dau capetele cele bune ale pieilor si pilelor tale devenite suflet. Si tu ce crezi ca ai avea de facut? Pai tu atunci trebuie sa mergi in intimitatea si in ascunsul tau cel mai tainic si mai nestiut de nimeni, in care esti singur de tot si nu te stie nimeni ce faci, ce spui si ce gandesti acolo, trebuie sa inchizi bine usa dand afara toti demonii daca poti, sa-i lepezi si sa incepi acolo, in loc sa faci pacate, in loc sa planuiesti rele, in loc sa judeci si sa-ti barfesti tie parand despre unii si despre altii, in loc sa vorbesti cu mortii si cu demonii, in loc sa primesti ganduri diavolesti si dracesti, minciuni, barfe, ”adevaruri” acolo in ascuns trebuie sa lasi toate lucrarile cele rele ale lor si ale tale, sa te lupti sa poti sa-i lepezi cu totul si sa te rogi Domnului in ascuns fiindca El te poate auzi si vedea in ascuns daca ii ceri asta fara ca sa ti se arate tie deloc, iar daca totusi ti se arata vreodata duhovniceste, iconic sau auzi vreun Cuvant, vei stii ca este Domnul si nu un duh rau sau o amintire, iti vei da seama ca este El si nu o inchipuire necurata, sper ca vei sti deosebi ispititorul de Dumnezeu, caci El este bland si smerit si nu te minte si cauta sa nu se arate deloc in interiorul tau, pe cand demonii si duhurile rele cauta sa te amageasca si sa te tzepuiasca sa-si faca impreuna cu tine un loc caldut, intim si ascuns in tine ca sa stai tu in bordelul lor unit cu ei si ei in tine ca-ntro unitatea bolnava a fratiei pleavei si neghinei demonice labordelatoare necredincioase ce nu vrea decat sa nege si sa se certe cu mandrie auto-indreptatindu-se pe sine cu egoism tiranic si terorist, trufash. Trebuie deci sa privesti si sa simti in tine si sa-ti dai seama in cine anume stai tu, in ce casa, in ce familie, in ce san, in ce ascuns, in ce intimitate si cine anume sta in tine si-n ascunsul din intimitatea ta. Trebuie sa-ti clarifici si sa-ti cureti acel loc ascuns de toata spurcaciunea si rautatea, de toata pisma si ura, de toata pleava si neghina placerilor care te tine lipit in ea nestiind tu in cine si in ce esti inghitit si pe cine ai inghitit si cu cine te intretii acolo la discutii si socoteli, cu cine esti in cardasie si complicitati vinovate.

Asta-i intrebarea: Stii in cine locuiesti in ascunsul intimitatilor tale ascunse si cine locuieste in tine (afara de Dumnezeul nevazut si ascuns si Care nu se arata in tine si pe Care L-ai primit prin botez)?

Nu cumva locuiesti in lume si lumea in tine cu toate necuratiile si faradelegile ei acolo in singuratatea din ascunsul cel mai ascuns si intim al tau, unde in trecut te ascundeai sa pacatuiesti si apoi sa minti si sa ascunzi de altii tinand ascuns si evitand subiectul mintindu-i in fata si fiind bucuros ca nu stiu si ei vrand sa scapi de ei pentru a nu te da de gol si pentru a nu se stii ce ai facut si cu ce te ocupi in ascuns?

Absolut cutremurator, ca moment in timp( de unde știi?). O adevărată profeție. Pentru mine ai pus punctul pe i. Din nou, nu mi vine sa cred cât de mult m ai lămurit. Multumesc pentru asta. Sa ti dea Dumnezeu sanatate.

Psalmul socotelii pripite
 

Esti cu Dumnezeu, stai cu Dumnezeu, asculti de Dumnezeu, ma refer la crestin ortodoxie, la Cuvant, la Hristos, si constati ca ti-e rau, ca te simti bolnav, tot mai rau, parca iti dospec plamanii, parca ti se umfla amigdalele, parca te sufoci si te inneci, parca ti se strang si ti se pune dop la bronhii, parca-ti piere curajul si cinstea, barbatia marinimoasa, te dor nervii sciatici, coloana, simti ca ai probleme la stomac, la matze, ca-ti scade vederea, ca-ti creste burta, ca obosesti prea usor, ca esti plapand si friabil, ca ai mereu raceli, ameteli, tuse, bronsite, pneomonii, amigdalite, laringite, vise urate, caderi de comportament, certuri, urlete, contraziceri, nebunii, ca ai blocaje, contractii cand adormi, cand te trezesti sufocari, ca te simti in tine ca o boala, ca o buba, cand realizezi ca incepi sa uiti, sa ai senilitati, demente, neputinte, depresii, tristeti si multe alte baiuri si probleme la suflet, la cap, neputinte, griji, spaime, frici, dureri, crize, panici, rele intamplari, ghinioane, deznadejdi, paralizii, incremeniri, haos, bezna, amestecuri, invarteli de cuvinte, de sensuri propozitionale, de intelegeri, simti sentimente reci si urate, cruzimi, trufii, blestematii, nebunii, tot felul de rele de care nu poti scapa si iti dai seama ca devi tot mai ratat mergand spre dezastru, spre lene gretoasa si istovitoare... si realizand cosmarul vietii tale iti zici: ”daca fiind cu Dumnezeu, ascultandu-L mi-e atat de rau mereu, de ani buni, de multi ani si mi-e tot mai rau, atunci inseamna ca gresesc asa ca hai sa-L lepad pe Dumnezeu ca sa-mi fie mai bine, sa traiesc si io ca toti ceilalti care traiesc bine. ”

Aici e o socoteala pripita. Aici e ispita ca-n pustiul Carantaniei sa-ti satisfaci prin minuni dorinta de pofte si femei pilindu-te, sa-ti urmezi parvenitismul lumii inchinarilor la averi si la bani murdari, respectiv sa-ti dezvolti si sa-ti desavarsesti tzepuirea tzepuitorilor tzepuindu-te inclusiv pe tine insuti ca fraierul care asculta si urmeaza scriptura sarind de pe aripa rugaciunii Templului direct in cap la indemnul ”ingerilor”, flatandu-se si lasandu-se momeala de capcauni pusa in capcana ascunsa de capete mari si tari fara umilintza ca-n Capernaum si-n AlefBetLet-Betsaida Iedumeiei celor care au auzit Cuvantul si au vazut multe minuni si apoi au cedat necredintei lor ipocrite si foarte fricoase neprimind adevarata Credinta milostiva si mantuirea de la Dumnezeu. Aici e o socoteala pripita. Aici e o sminteala la suparae care ti se pare o corectare a greselii, o indreptare, o decizie buna si greu de luat visand un viitor mai bun.

Practic fix invers e adevarul si fix invers e socoteala corecta: Daca tu esti cu Dumnezeu tot timpul ca un calugar avand comportament crestin exemplar si ti-e tot mai rau atunci inseamna ca nu prea-L asculti cu lepadare de sine, nu prea-L crezi cu adevarat si nu prea-L iubesti urmandu-L cu Har in credinta, smerenie, rabdare, blandete, pace, la lucru, etc, asa ca ar trebui sa scimbi ceva intr-adevar dar fara sa te pripesti, fara sa gresesti, fara sa aperi si sa partinesti cauza pacatului, propriul interes egoist parazitar parvenitor, adica ar trebui sa lepezi tot mai mult din cele lumesti, din griji, din pofte, placeri, sarcini desarte, sa te lepezi de demoni, de dracii patimEUrilor tale, sa incetezi coabitarea-complicitatea-colaborarea prolifica dintre demoni si draci, sa te lepezi mai mult de sine insuti (de dracii iesiti din patimile tale) si sa le lasi pe toate si pe toti, da' pe toti, afara de sfinti si de Dumnezeu... pentru Dumnezeu. Doar asa iti va fi sigur mai bine... daca crezi.

Deci daca esti cu Dumnezeu intotdeauna, cu Duhul, si-L asculti si ti-e tot mai rau atunci cazand pe ganduri si cautand scapare si solutii, fii bun si nu gresi, nu te pripi, nu te sminti ci leapada si lasa cat mai multe pentru El si-ti va fi poate mai bine de la El sau iti va fi poate si mai rau (de la pacate si de la altii) dar decizia si hotararea ta de a schimba ceva, daca e dreapta si bazata pe o socoteala cinstita si corecta atunci va fi spre mantuirea ta, spre mai binele din vesnicie si nicidecum spre pierzare si spre iad chiar daca suferintele si necazurile nu vor inceta ci vor creste.

Daca chiar ai durere, chinuri, suferinte indelungi in timp ce esti credincios si parca ti se face tot mai rau si tot mai mult rau fara sa gresesti cu ceva Domnului si te nedumereste nedreptatea asta simtindu-te rau si parca mergand din rau in mai rau si nu mai poti suporta starea asta vrand sa iei atitudine atunci trebuie sa nu te auto-tzepuiesti fraierandu-te ca prostul ca pe un credul naiv furandu-ti singur caciula vrand sa profiti deci trebuie sa lepezi si sa lasi jos cat mai multe pentru El caci de la orice altceva si oricine altcineva iti vine rau si orice stari rele si nicidecum de la bunul Dumnezeu. (Nu ma contrazii!) Daca incepi sa te nemultumesti si sa te revolti in chinuri si dureri reprosandu-i Domnului starea ta tot mai rea de parc-ar fi partinitor in rau atunci vei sfarsi crezand ca prostul in socoteala ta pripita si-L vei lepada pe El in loc sa lepezi lumea asigurandu-ti vremelnicia prospera in ea slujindu-i ei, slavind minciuni si desertaciuni prin care te vei surpa cu totul si putred te vei prabusi din fericirea vesnica... promisa de El pe care stii prea bine ca o ai deja in curatenie si sfanta comuniune cu El.

Psalmul teribilist al credibilitatii
 

Asta joaca toti mascaricii si prefacutii, ipocritii, mincionsii, viclenii, glumetii, vazutii, privitii, auzitii, intelesii, nepriceputii si priceputii, vorbitorii, propagandistii, stiutorii si toti jmecherashii si trepadushii care fac pe grozavii... toti joaca si invata cu timpul sa joace personaje credibile ce joaca aparente credibile ca sa para si sa fie credibili cand te tzepuiesc si te amagesc. Asta joci si tu cu inconstienta de parca asta ar fi de lucrat, teribilismul credibilist, sa para cat mai credibil ca nu se prefac, ca nu joaca ci traiesc, ca nu mint ci asa sunt ei foarte sinceri, drepti, responsabili, ca se tin de cuvant, e defapt jocul de-a parea cat mai sinceri si credibili, cat mai naturali si firesti cand defapt ei nu simt, nu traiesc, nu pricep realitatea, nu inteleg drept cu inima ci au doar interes planificat nesimtit si vor sa se ascunda sa-si acopere frica si necredinta cu comportamente credibile preluate de la altii sau de la sine insusi sau inventate mereu precum se deruleaza actiunea ca si cum ar urmari un scenariu, un plan in care i se transmite sa se faca placuti si credibili ca sa prinda filmul la public si sa iasa banul, prosteala, tzepuiala, trairea falsa si parazitara ca o masca ipocrita, ca o boala de piele fatarnica in care se tine seama de fiecare detaliu ca sa nu te dai de gol, ca sa nu cumva sa se darame castelul din carti de joc, sa nu-ti spele valul castelul de nisip, sa nu cada vreo piesa a dominoului ducand caderea asta neasteptata la caderea tuturor pieselor din lantul de piese si tarand toata constructia intro mare prabusire iesind la lumina marea minciuna a vietii in care iti duci existenta incurcat in lucrarile astea de impresie artistica bine platita ca sa ne prefacem ca suntem bine si fericiti necrezand si neascultand de Dumnezeu defapt mintim... mimand cu maxim ipocrism si fatarnicie sentimentele nobile ale inimii, pe care nu le avem deloc cu desavarsire, decat un teribilism submediocru al credibilitatii pe care-l jucam inaintea oamenilor si chiar inaintea mintii noastre amagite ca nu cumva sa realizam nimicnicia si lasitatea in care ascunsi dupa credibilitate ne dam si ne credem mari si tari.

Teribil de credibil... adica fix drak-cool. Si le joaca pe toate ca dupa un scenariu prea controlat de parca n-ar juca deloc ci are trairi serioase, onorabile, demne, vrednice, umane, bune, morale, nobile.. defapt n-are ci e vrajeala amagitoare teribil de credibila, adica ai zice ca e practic imposibil de jucat, nu s-ar putea si n-ar exista asa ceva daca n-ar fi adevarat! E tzeapa!

Psalmul paleuo-daco-crestin
 

Zamu-zamolu-zamoluTU are patima nemultzu-minciu-furiei negre, gresite, aruncand vina pe altii ca moare, ca-i bolnav, ca se chinuie, ca-i prigonit si vanat gasindu-si dorinta de razbunare pripita sa se razbune raului cu rau pe cei care cica-i fac lui rau, vanandu-i ca-i vanat, lovindu-i ca-i lovit, omorandu-i ca-i omorat, furandu-i ca-i furat vrand sa fi facut altii si sa faca altii ceea ce ar fi trebuit el insusi sa faca, sa asculte, sa creada, sa nu minta si sa nu se lase tzepuit de duhul lumii, adica de personajul, cea mai negativa scorpie, care-l papuseaza ca pe o manuse mupetz, ca pe o marioneta trasa de sfori, ca pe un fraier care se lasa revoltat, nemultumit, infuriat si foarte suparat de acest duh-personaj despre care toti sunt siguri ca nu exista, duhul lumii, beroul suprem, cu care stai corcit, combinat, cuplat pe interes si-i faci voia adica te pune pe auto-distrugere sado-matzochista, cruzime-cruda, vrand sa te sinucizi beroic k lumea condusa de duhul lumii, printr-o ravna credincioasa exagerata, printro boala profesionala stiintifica prea "competenta", printro habotnicie plina de verva si ambitie pana acolo incat nu poti pricepe ca le faci pe toate fara pic de inima, fara pic de sentiment, de traire, de intelegere, de dreptate, de credinta, de iubire, de liniste interioara ci doar asa dintr-o placuta placere a cruzimii turnata de acest duh rau, personajul duhul lumii, care te capuseaza si te paraziteaza ca un simbiotic punandu-te sa trufesti si sa-si faci pe plac, sa-i satisfaci pofta, dorinta, voia si interesul asa k lumea... k lumea foarte "credincioasa", foarte ipocrita, foarte fatarnica, foarte "bisericoasa", foarte ravnitoare si evlavioasa teribil de credibilista prin-naintea oamenilor, nepricepand saracul naiv devenit jucarie-prada a acestui duh sinucigashca crizata ca se duce in ispita, in provocare, in neascultare facand ce vrea, aiurea, haotic, nu-si da seama ca defapt duhul lumii il teleghideaza sa-i sminteasca pe cei care au mai ramas sa asculte cu adevarat sa lucreze cu credinta credincioasa, sfanta. Acest zamu-zamolu-zamoluTU nu are urechi, e ca un cap fara urechi ca nu cumva sa poata auzi adevarul adevarat decat barfe smintite si smintitoare, singurele pe care le aude si le crede, iar in ochi are un bolovan negru din zmoala si zgura, o barna groasa ce-i ocupa toata privelistea coruptibila si tot orizontul, are asa o tzepuiala vicleana nedeslusita si foarte ascutita in socoteli pe care ca prostul o crede luand-o de buna naivul ce se crede destept, mare si tare netzepuit, si se mai da ca cica el nu se lasa pacalit, fraierit, cand colo e fix fricosul furios smintit foarte limbut, carturar, cult, elevat, ca sa acopere, e pacaliciul ce vorbeste vrute si nevrute, vorbe goale si grele facand scandal altora, impunandu-si voia (nemantuitoare) cu furie, cu cearta, cu terorism si amenintari ca shefii, ca teroristii, ca nebunii, ca extorcherii de bani, ca portareii ce te trag la raspundere ca nu-ti platesti datoriile, birurile, mita, taxa de protectie cuvenita cartelului mafiot, ca amenintzatorii ce te sperie ca te jupoaie de viu de tot ce ai daca mai calci afara din invoiala cu ei, ca batausii care-si permit sa te distruga cu tupeu maxim deposedandu-te de drepturile cele mai elementare, violandu-ti si calcandu-ti in picioare toate granitele si intimitatile ascunse daca vrei sa iesi din sclavia lor, sclavia duhului lumii. Sta in sine, in tine, suparat mintindu-se si agresand, vrand sa agreseze, dorind raul, dorind sa se razbune furios, dandu-se victima, auto-indreptatindu-se, indignandu-se, lamentandu-se, delirand, plangandu-se de altii, revoltandu-se, montandu-se si planuind sa se razbune crunt incat sa nu poata fi aflat si desconspirat, urla in sine furia lui dorind sa scape din situatia groaznica in care a ajuns, din umilinta, din penibil, din ridicol, din saracie, din paguba, din remuscare, din nenorocire.... ne mai rabdand, ne mai vrand sa rabde, ne mai vrand sa asculte... si resocotind, rejudecand, reprosand, reanalizand si rememorand mereu sa-si recastige increderea vrea sa-si dea seama de realitate punandu-si benzina pe ranile aprinse si umilindu-se si ironizandu-se, batjocurindu-se, ocarandu-se pentru neputinte ca sa se ridice cumva si sa vrea sa faca raul, "egalitatea"-egoista, "dreptatea"-dreptatii, triumful propriei "nevinovatii" si ”puter”, pentru ca iubirea lui de sine sa-si poata impune trufia si legea proprie, legea celui mai tare din parcare care se da baiat bun, legea "bunului" plac al "bunului" gust, si tot escamontand si exacreband si escaladandu-si puterile mentaliste ajunge sa creada ca vrea sa faca faptele nesabuite, fapte rele din judecati si gandiri pripite, visand ca va fi bine, inchipuindu-si ca va fi demn, onorabil, ca-si va recastiga stima de sine, aprecierea celorlalti, ca-si va recastiga voinicia si curajul, eroismul, demnitatea, onoarea si iata ca, de fapt, el, saracul fraier tzepuit in interior de duhul lumii, nu realizeaza ca e telecomandat ca o drona kamikadze sa sa auto-distruga lovindu-se cu capul de colturi, de stalpii credintei si de zidurile intarite ale adevarului si dreptatii lui Dumnezeu. Aceasta musculitza betziva, aceasta drosofila melanogangster ce se crede seful cel mare si tare al piratilor piromani se infurie defapt cu furia duhului lumii, asa ca faraon dupa ce s-a invoit-silit cu Moise si poporul Domnului a plecat, insa faraon si egiptenii s-au lasat remontati si ambalati, defapt tzepuiti de acest duh al lumii care se da inexistent desi i-a dus la moarte, i-a dus pana in fundul Marii Rosii unde si-au gasit sfarsitul, cand era evident ca marea deschisa se va inchide la loc peste ei daca indraznesc sa intre si era evident ca vor pieri innecandu-se. Deci atata nebunie si necredinta are acest duh rau, duhul lumii, incat chiar in fata evidentei nu-ti dai seama ca el de ciuda spera ca va izbuti sa te arunce in iad si sa-si implineasca scopul cel rau sacrificand oricati oameni fara numar, preschimbandu-i pe toti in mase de manevra la dispozitia lui si daca vei cauta cine e vinovatul pentru aceste intamplari atat de rele si tragice toti vor zice minciuni gresind pentru ca nimeni nu crede si nu vrea sa creada in existenta acestei persoane cu inteligenta artificiala, pacatoasa, rea, numit duhul lumii ce nu se opreste de la oricate faradelegi scrise in legi omenesti, porunci si ordine. Ei bine acest personaj este socotit de toti inexistent. Dar cum este oare el inexistent daca te ia din Rai, din Dumnezeu, daca te duce la pieire, la pierzare, daca te ispiteste, daca te omoara, daca te chinuie, daca te tine captiv in iad si daca are cruzimea de a-ti da de facut tot felul de ispite prin care sa te auto-distrugi ca fraierul jertfindu-te beroic si naiv in desert, el stand ascuns prin pustie si prin munti si prin buncare ca sa nu stii de existenta lui? Deci de la acest duh rau, duhul lumii, ai ravna asta bolnava sinucigase care iti toarna pofta si placerea sadica, de a te jertfi in desert spre distrugere, mintind, atacand sfintii, lovind in Biserica, ”curatind” cu vii cu tot, trufind asupra lui Dumnezeu, tzepuind, nerespectand drepturile altora, furand, profitand, inseland, violand, pangarind, profanand, lacomind, zgarcind, organizand ispite si maceluri, daramand credinta cea dreapta, buna si bagand omul credincios in mare... deznadejde. El este principalul duh rau care exista ca un personaj cu inteligenta malefica pe care nimeni nu-l socoteste un vrajmas ci toti il ignora de parca ai vorbi de o iluzie, de o scorneala, de o teorie a conspiratiei. El neluatul in seama si in serios, el transgendera, el scorpia travestita in berou, el duhul lumii, este personajul cu care se combina si se corceste omul si care-l putrezeste si-l imbolnaveste pe interior zadarnicindu-i lupta pentru mantuire si fericire. Desi te omoara si te chinuie si simti ca ti-e foarte rau, te revolti mereu pentru el ca pentru tine, pentru pacat ca pentru libertate, pentru marirea lui nicidecum a ta desi ti se pare ca ar fi vorba de tine si de interesul tau, pentru puterea lui nu a ta desi ti se pare ca tu iti probezi si-ti dovedesti puterile iesind din neputinta... si stand tu in minciuna si coabitare corcita cu acest duh smintit nu e finalul ci mai e vorba de ceva acolo, mai e vorba de pacatul care se vrea el insusi pledat si aparat, iubit, miluit, eliberat si lucrat ca o fericire si ca o bucurie in timpul liber, chiar si in timpul lucrului, imbinand utilul cu placutul, ca cica daca stagneaza cica plange masa, nu se-nvart banii, nu biruie cacialmaua si vrajeala tzepuitorilor agresivi si tupeisti supusi luxifermecaturii turnatoriei labordelatoare suicidara de parca ar avea ravna mare si evlavie cand defapt e parerea de sine despre sine pe care ti-o da acest duh al lumii ce te papuseaza cu lingusiri si mituiri ca pe un catzelash fraier ce se vrea dulau curajos, ca pe un soricel alb punandu-l sa se invarta pe morisca turnanta ca pe centura crezandu-se zmeu sau mai mare... ca Dumnezeu... o gozila, un kingkong, un balaur cam cat o gâză, cam cat un microrb.

Acolo deci trebuie sa-ti indrepti atentia, in zamu-zamolu-zamoluTU vazut in tine ca o cafea amara cu zatz sinistru superstitios, sa simti, sa vezi, sa-ti dai seama si sa realizezi pricepand ca furia nebuna, ipocrita, smintita generata din minciunile pe care le crezi adevaruri este o patima grea, o adictie lipicioasa libidinoasa ca o puscarie, ca o aprindere oarba pe care trebuie s-o linistesti si sa nu-i mai dai mereu apa la moara simtindu-te viteaz ca nebunul beroic caruia i-a rodit tarina si crede ca deja a scapat de datorii. In noaptea asta a mintii smintite vor cere sufletul tau nebune si toate cele pe care crezi ca le ai si inca le mai aduni sa le manci si sa le bei singur intretinandu-ti nebunia cu vrajeli de popupa ostenit ce se da istovit, victima, oare ale cui vor fi?

Psalmul dezbinarii prin ducerea in ispita si prin infuriere daca esti scos.
 

De frica greseste si innabusit sub presiuni tradeaza si cade in inhaitare, cazand iar i se amplifica frica combinata cu disperarea, deznadajduind arunca vina pe altii infuriindu-se intro neputinta din care nu poate scapa si vrea sa nu vrea, vrea sa nu mai vrea binele ci raul incercand sa scape de ispita din nepuvoire si de razgandirea de la a nu o face pe ispita insa de frica cedand se apuca s-o faca in mod repetat des si rapid, dinadins, si asa iese vremelnic din acel gand parazitar care-l atrage si-l tine prizonier pana-l face intrand in patima si pe care nu l-ar fi putut birui altfel decat facandu-l, des, deci iese din ispita facand-o des si rapid ca o ”solutie” si se simte usurat si salvat intrand in patima ce nu si-a facut plinul nepricepand ca astfel a intrat in ”libertatea” duhului lumii, in diavolul cel mai mare pacatos, care cica n-ar exista, si astfel ratacit, halit, inghitit, se bucura de dezbinarea fata de Dumnezeu in care a ajuns crezand ca a scapat de probleme si multumeste si are recunostinta pe invers ca senilii, tampitii, naivii, uitucii, lashii si nerecunoscatorii aducand laude, slave, bucurii, fericiri, lingusiri fix celor care i-au facut si-i fac foarte mult rau batjocurindu-l, viclenindu-l, desfranandu-l si dezbinandu-l de adevaratul Dumnezeu... si lucrand fraierul tzepuit mereu treaba asta murdara ca tot omul lumesc, ajunge crestinul si traieste in minciuna vicleana si desfranare pana peste cap si cu ea locuieste impreuna cu pacatul incat duhul lumii ii devine casa si masa si mod de viata, fugind de adevar, de lumina, de dreapta recunostinta ca nu cumva sa-l elibereze... Mesia.

Deci de frica tradeaza-greseste, merge in ispita dezbinandu-se de Dumnezeu si mintindu-se se lasa inghitit de placerile comode si caldute, parvenite, imorale din gusha duhului lumii, acolo unde isi petrece in pofte si placeri, in comoditati si desfatari luxoase, in lipsa de griji a averilor stranse de altii, comunicand cu mortii impatimiti si cazutii in cadere, moarte si dezbinare de parca ar fi pe calea cea buna spre Rai.

Si daca-i spui si-i arati nu te crede. Asa ca nici n-are rost sa-l silnicesti fiindca n-are urechi, n-are urechi de auzit decat pentru barfe smintite si pentru recunostinte smintite ca lasii ce vor sa-si scape... nu pielea lor ci pacatul si duhul lumii cu care s-au corcit si care au devenit.

Psalmul talharului ce se ridica din adanc tzepuit tzepuitor autotzepuit
 

Ma simt ca talharul celalalt, ca talharul cazut intre talharii care l-au tepuit sa se revolte pe creator vrand sa tzepuiasca si autotzepuindu-se merge spre pierzare incercand sa extoarca niste reparatie de sisteme stricate, niste viata si sanatate, reprosand si acuzand creatorul si reparatorul, depanatorul Mesia, ca e stricat fie din cauza ca nu a fost creat bine fie ca Mesia reparatorul si vindecatorul chiar ridicatorul si inviitorul, mai rau l-a stricat decat l-a reparat si acum el sufera chinuri cumplite pe care nu le avea cand L-a intalnit si L-a cunoscut pe Dumnezeu.

Deci saracul tzepuit ce se revolta crezand in minciuna satanei, ca Dumnezeu ne batjocureste si ne stricam daca ramanem cu El, si ca nu ne repara ci ne chinuie lasandu-ne in bezana intunericoolui necunostiintei, constantand functionari gresite si suicidare la nivelul sistemelor, simturi perceptii, sistemul energiilor sexuale, sistemul vibrational, sistemul de aparare auto-imunitar, la sistemul cunoasterii vinovatilor, justitiar confuziv, la sistemul maniosa furios al puterilor si vorbirilor, la sistemul de exprimare sicomportament, la sistemul emotional si sensibil empatic, la sistemul iesirilor din criza, de scapare si supraveghere de sub amenintari, greseli, accidente, aparitii de greseli grave sau fatale aleatoriu, haotic, pe neasteptate si ca atare, constatand suferintele si iminenta sufocarii, blocarii, mortii, stricarii mai rau, spre distrugere arunci vina fix pe Dumnezeu, pe Cel care vrea sa te scoata din minciuna, tzepuism, viata inadecvata, iresponsabila, superficiala, fatarnica, ipocrita, din mimarea si vrajala cu care te autotzepuiesti dandu-ti frau liber poftelor rele, nepasarii, nesabuintei, falselor credinte, moduri gresite de functionare si comportament, ingamfat, trufas, nechibzuit, hazardat, incat crezand ca sacapi defapt te defectezi mereu tot mai rau folosind chiar lucrarile Bisericii, chiar rugaciunea si postul, chiar ascultarea incat constati ca mergi din rau in mai rau si te omoara si te chinuie functionarea stricata, bolnava, buboasa, nedreapta, nebuna, rea, fricoasa, penibila, uracioasa, distrugatoare, criminala, nepasatoare, neputincioasa fara ca tu sa o mai poti controla, incat te simti nevinovat caci ai impresia ca tu nu faci nimic rau in timp ce patimile care au pus stapanire pe tine functioneaza in locul tau controlate de duhuri rele sua de insusi duhul lumii, marele inchizitor ipocrit, marele distrugator, ispititor, tzepuitor caruia ajungi iata sa-i dai dreptate in contra adevarului, in contra lui Dumnezeum ridicandu-te din adanc tzepuit, suparat, nemultumit, revoltat, inhaitat, autoindreptatindu-te intreband mereu, de ce, de ce, cum e posibil, cum se puate sa o patesti, pentru ce... simtindu-te nevinovat si victima care nu ai facut si nu faci nimic rau ca sa meriti astfel de innabuseli sataniste, de situatii dureroase si bolnave, de crize si amenintari imiminente ale mortii si ale sufocarii si innecarii, ale chinurilor cumplite prin care te vezi prescjimbat in neputincios si handicapat si dus in lacasurile de chin cele mai de jos, ca un gunoi, ca un rebut, ca un robot stricat si defect.

Solutia nu e sa cedezi lasandu-te in credulitatea tzepuita ca naivul caruia ii place sa fie tzepuit si inhaitata crezand ca haita tzepuitorilor il va face mare si tare, incercand impreuna sa prea sloganurile si propaganda si sa se ridice revolut sa tzepuiasca extorcand, reprosand, amenintzand, hulind, distrugand ca sa obtina reparatia si hrana de care are nevoie ca sa se simta sanatos si bun. Deci nu minciuna si dezbinarea, falsul curaj, falsa ridicare de problema, falsa acuzare e calea de urmat ci adevarul si numai adevarul adevarat te poate elibera din stricaciuni si malfunctionalitati, doar Dumnezeu te scapa caci El o si poate face, pe cand altii nu o pot face insa trebuie sa ai grija la comportament caci nu poti jigni, prigoni, ocara, defaima depanatorul, reparatorul, santajandu-l emotional ca sa-ti repare mai bine sistemele fiindca nu merge cu cearta si scandalul, nu merge cu trufia si ispitirea, nu merge cu viclenia si desfranarea lingusitoare, fiindca asa, pe cat te iarta si te repara pe atat te strici mai loc si-ti va fi tie recidivand si repacatuind mai rau decat iti era inainte si vei da vina pe Mesia-reparatorul, depanatorul de sisteme viabile, crezand iar in minciunile marsave ale satanelor si a oamenilor lui plini de Duhul lumii care te cheama sa te repare si sa te ajute lumea... si crezand tu in minciuni ca fraierul ce se lasa tzepuit isi va capata reparatie si vindecare si bunastare vremelnica dezbinandu-te astfel tot mai mult de Dumnezeu si de adevaratul tau Mantuitor care sigur te face bine si poate din moment ce a inviat si traieste de 2000 de ani cu Duhul si cu trup cu tot in Ceruri. Deci pe El te poti baza sigur pentru reparare si reintrarea pe Calea spre fericire vesnica insa ai girja cum ii ceri si ce comportament ai caci batausii, hulitorii, violentii, tzepuitorii vicleni si desfranati, rapitori, extorcherii, santajistii emotionali, agresivii, semetii, trufasii, ingamfatii, baietii destepti din energie, eminentele cenusii, competentii, carturarii, pilozofii si toti mandrii nu au cum sa primeasca ceva prin aceste moduri de teroarea si nesimtire hulitoare la adresa Divintatii asa ca vor ramane pe afara si vor primi de la lume ”sanatatea” si ”reparatia” ei asa ca inaintasii lor care au murit la fel foarte rau si urat voietuirea, stricarea si distrugerea ajungand in cele mai de jos ale pamantului in chinuri si munci vesnice pentru ca au urat pe nedrept si s-au razbunat pe nedrept, satisfacandu-si refularile, nemultumirile si razbunarile pripite ca nebunii tzeuiti si vrajiti, luxifermecati, ce nu pot pricepe cum noaptea mintii si innodarea butucanoasa a inimii a pus stapanire pe ei facandu-le sufletul praf lasandu-si sufletul vraiste cu nepasare in pofte, placeri ispite si toate inclinatiile spre rau si dorinte crude de tot mai rau si tot mai mult.

Pe scurt, Mesia cu Duhul trimis de Tatal chiar te repara la toate sistemele daca-L asculti direct sau prin Biserica Lui a carui Cap, Suflet si Inima este si daca ramai in Cuvantul si Sf-atul Lui Mantuitor, Mangaietor, care te impaca cu Dumnezeu si cu toata dumnezeirea, sfintii si dreptii din Credinta punandu-te pe Calea, in Adevarul si in Vietuirea crestina ce merge spre fericire vesnica si functionare perfecta la toate aparatele si sistemele viabile oricat ar fi de mici si de mari, simple sau complicate.

Un aparat si sistem viabil functional nu se tot corecteaza si se recorecteaza in permanenta ci asculta cu o minte ce lucreaza o ascultare fara gresala impreuna cu Harul fara sa se indoiasca mereu pentru corectarea si recorectarea greselilor, necrezand in victorie, necrezand in reusita, nesperand ca va putea face ce e de facut fara gresala, cu mila, cu blandete, la modul cel mai perfect si nedistorsionat, e ca si cum ai lucra repede, mult si bine fara pic de gresala, pentru ca mintea ca un robot cu inteligenta artificiala in care ai incredere poate lucra astfel in Har daca o scoti din lucrarile de tzepuire si autotzepuire a teribilitatii ingamfate ce lucreza doar credibilismul credibilizator prin-naintea oamenilor si al lui insusi ca si singur scop de tzepuire, de mintzire, fatzarnicie, ipocrism habotnic, boala profesionala atractiva lipsindu-se de orice vietuire reala in adevar si orice lucrare la care mintea colaboratoare trebuia sa se preocupe de implinirea poruncilor printrun comportament Dumnezeiesc si nicidecum sa cada in lucrare ispittiotoare de tzepuire si autotzepuire ce parvine si se ridica din adanc mergand la autotzepuire pierzatoare si distrugatoare.

Psalmul vibrational al rezonantelor comunicational energetice ce te seteaza subtil
 

Dormi si te trezesti vibrand intr-un cap mare in burt-inima unei persoane mari din interior care iti inneaca si-ti sufoca toate sistemele incercand sa le buteze si sa le curete si simti ca te inneci ca te sufoci, ca versi, ca elimini sputa si ca nu poti controla invierea din somn de parca ea te-ar ucide, de parca ea te-ar chinui si ti-ar infunda bronhiile si plamanii, si-ar umfla esofagul si beregata, amigdalele ca si cum sistemul propriu imunitar isi autodistruge sistemele cu mintea necredincioasa, gonflata, semetita, prea marita din interiorul persoanei tale care vrand sa te trezeasca si sa functioneze, calca in picioare si trufeste asupra tuturor celorlalte sisteme care si ele iti asigura supravietuirea si corecta functionare, alimentarea, respiratia, inghitismul, si simtind in mod repetat nenorocirea asta, in fiecare dimineata, la fiecare atipire si trezire, te revolti ca mori, ca te chinui si dai vina pe orice altceva si altcineva nepricepand ca fix ingamfarea personala si semetia mintii si mandria persoanei laudaroase care a ajuns prea mare incat nu mai incape in sine incepe sa plezneasca, sa pocneasca vibran si sa asfixieze toate celelalte funcionari incat te panichezi si te deprimi simtind colapsul, prabusirea, iminenta mortii, innabuseala diabolica si imposibilitatea de a scapa de raul care vine.

Nu te tzepui cedand si lasandu-te tzepuit de tzepuitorii ce te tarasc in viata tzepuita ca ipocritii si fatarnicii impostori si prefacuti ce joaca credibilismul credibilitatii lucrand doar minciuna si pacatul caci nimic altceva nu te salveaza decat Mesia trimis de Dumnezeu prin sfanta Cruce in urmarea Domnului cu smerenie si blandete, cu invatatura comportamentala divino-umana in Cuvant si in Har, si doar asta e solutia vesnica pentru orice reparatie, mantuire, inviere si continuarea drumului spre fericire vesnica duhovniceasca, nu vremelnica, nu iluzorie, ci buna si credincioasa inca de aici lucrata si simtita ca un Rai al comuniunii si unitatii cu Dumnezeu.

Nu prin fuga de munca, de raspunderi, de rusini, de dureri si de stressul presiunilor si innabuselilor parazitare, nu prin frica de raul care vine ci prin ascultare cu credinta si Cruce te poti smeri, micsora, imblanzi, linistii, impaca in timpul vibratiilor si energiilor josnice descatusate ce te strica si te enerveaza la maxim, te poti umili si ruga smerindu-te si pocaindu-te pana ti se micsoreaza capocul uriash cu mintea mandra si semetita in autoindreptatiri, stinta si infailibilitati teribil de credul naivi credibiliste si pana ti se smereste persoana ultrase de la suprafata si pana in adancul din miez mai ales cand e cuprinsa de vibratiile puternice ale trezirii si reatipirii molesind si rezonand in rau trufash cu energiile rele si cu duhurile necurate ce-ti transmit setari stricacioase si viata bucuroasa in tepuire si mitomanie tepuitoare, nemultumindu-te si revoltandu-te din minciuna si necredinta ca o radiatie distrugatoare.

Psalmul duhului lumii ipocrite in recidivism care cica n-ar exista..de luptat cu ∈ia.
 

Fraiere, ceea ce te chinuie e duhul lumii recidiviste, ispita, iscai, ispisma, sisspisfaci si refaci razbunandu-te crezand ca scapi facand ispita, recidiva, ca te scapa lumea numa sa-i faci pe plac si cand colo pacatul iti devine drac, dracul iti devine stapan si te baga in patima si patima iti devine puscarie de tip alcatreaz in care ca dormamu ceri droguri si medicamente lovind cu biciul ca sa scapi de chinuri si dureri, sa scapi de boli tot mai incurabile uitand sa alungi si sa lupti cu duhul lumii recidivant recidiviste dupa Cuvantul Mantuitorului: ”...de acum fiule (al lui Avraam) sa nu mai pacatuiesti, sa nu fie tie mai rau!”

”Dar” fiul pacatului, ce stie el decat sa se lase ispitit si infiat la VIPeresuri ca un pui de pui si joaca mupetzul camelonic lingusitor orice in joaca uitand ca ispititorul te ia, te reia in recidive si te dezbina de Dumnezeu, te lauda, te slaveste, te palinta cu palinca, te mandreste, te semeteste, te trufeste si te ingamfa in miez ca un fel de ”smerenie” din aia ingamfata k lumea ca sa te dezbine, astea grozave pilite in greseli si minciuni sunt de-a stanga, caderi in adanc, in apropiere si in interior, de-a stanga foarte sus si foarte jos iar pe mijloc e media echilibrata ca un vrach vrajitor ce-ti da satanatate si echilibru, ca alea de-a dreapta sunt imbinari, te potriveste si te imbina cu labordelatoriea isterica certareata de parca ai fi avocatul revolut si solutionard al tuturor nedreptatilor intreband tu mereu cu tupeu si nemultumire "de ce? da' de ce?.. Doamne!" de parca El ar fi sursa greselilor si smintelilor ghinioniste, tragice pe care le faci prin duhul mitomaniei invarticioasa a inimii, te infurii pripit, dai sa lovesti pripit si culmea, va atrageti anclanshandu-va releele scurcircuitarde ca victimele nedreptatie acuzand si reprosand... si culmea culmilor gasind numai sfintii si dreptii si nevinovatii ca sunt de vina, Biserica, Dumnezeu, preotii, parintii-fratii, iubita, nevasta, copiii, numai tu cu lipeala-imbinarea pacatoasa nu esti vinovat ca smintzisorul iresponsabil ce se imbina cuplandu-se cu lumea ca si cu o amanta de zile negre, de compatimeli si barfe intime prietenesti, ca-ntre victime... vrednice... dar mai rau e caderea centrala in duhul lumii recidiviste si iata pacatuiesti acolo in centru, pe centru, in miez, in ingamfarea ta interioara, in inima ta, in miezul creierului tau, in duhul din sufletul tau, in iubire, in duhovnicie, in trup, in relatia cea mai profunda din tine cu Dumnezeu si te superi si ramai suparat daca ti se spune de ce ti-e rau si de ce esti bolnav, de ce mergi din rau in mai rau de prea mult timpm cazand prea des si prea jos... pai din cauza duhului lumii recidivant pe care nu-l dai afara si nu lupti cu el sa nu mai intre in tine si in casa ta, in biserica, in familie, in manastire, in calugaria si ascetismul tau ascultator, uitand ca deznadajduitul asta, trist si suparat, rau, razbunator, agresiv ca un transgender e fix duhul risipitor al celor bogati cu duhul ce au din ce risipi daca-s putrezi de bogati si e amestecat, corcit si infratit cu duhul parvenirii egoist-materialiste al boieriei mamoniace ce vrea sa-si faca tzara ca fatzarnicii si apoi imperiu ce contraataca viclean si desfranat in razboiul stelelor cazand tot mai mult spre iubirea de putere si stapanire mandra, terorista, imorala, nedemna, adica e fix duhul pierzarii amestecat cu duhul risipirii si tu cu toate ca stii cat e de viclean si desfranat, cu toate ca esti crestin ortodox bine invatat de maestrii duhovniciei si Harului, nu vrei sa pricepi ca in seminar si in facultatea de teologie ori de cate ori ti-ai luat pauza si vacanta si concediu si tot felul de zile libere motivate, defapt ai fost inghitit de duhul lumii, de duhul reci-divist reci-divizant care te face sa te dai mare si tare prin el ca un pilos insa e cel mai rau duh rau viclean la maxim care sa da ca cica nu exista si ca daca ar exista si l-ai reinfinta atunci ti-ar fi bine pe viitor cu el si tu-l crezi si te redistrezi asa cum te-ai distrat candva cam ca-n vacanta mare cu mikidutzii lui balauriferizati, zeificati idolizati care orice fac se cred mari de parca faptele si trairile lor ar fi divine, de urmat de toti si habar n-ai ca esti inghitit de el, duhul lumii recidivist si ca de aia suferi tot mai rau, chinuri, boli, patimi imorale, pericole mortale, greseli grave si fatale si-ti capeti tot mai multa nepasare, mult prea multa indraznire nesimtita si nepasare de viitorul tau... desi simti ceva, vezi ca te ia, ca te reia si te dezbina... asa ca o sa ajungi in iad ca orice duh potrivnic-potrivitnic cu Dumnezeu, dezbinat si imbinat in pacat. (Doamne scapa-ne-ma!)

Psalmul duhului lumii ipocrite in recidivism care cica n-ar exista..de luptat cu ∈ia.
 

Naivule tzepuit de duhul lumii recidiviste, cum crezi tu ca-ti dai seama daca esti posedat de ea trufind impreuna cu ea ingamfandu-te si bucurandu-te ca te ia ca nebunul?

Pai priveste-te cum ti se invartoseaza inima pe final nu de la Dumnezeu ci asa ca la faron cand desi a acceptat sa lase sclavii sa plece in libertatea divina, s-a razgandit cu inima si a facut practic o haiturie nedreapta, fiiind rau pe nedrept, neputand sa se lepede de duhul lumii recidivante desi stia decate ori s-a razgandit si a gresit... iar apoi priveste la farisei si saduchei, la ipocriti si fatarnici, care desi stiu prea bine invatatura dreptatii ei nici cu degetul nu se ating de a respecta si a face binele respectiv de a face rau doar raului, pe drept, nu pot, si-ti vand aluat de gogosi si de magogosi, de minciunele si ciurughele, gogosari si castraveti la gradinari incercand sa te tzepuiasca, umbland cu vrajeala mamonica impreuna cu elinii sustinand despre sfanta Cruce Mantuitoare ca e sminteala sau nebunie, sau e mancare si betie ca dracii-dlacii-dacii si romanii, sau potiune magica pentru prins putere ca druizi, gepizii si stupizii... iar apoi priveste la duhul lui antihrist din tine, la reactia suparata de victima vrednica deranjata, nedreptatita, si vezi cu dai sa-l excluzi pe Dumnezeu sau pe Domnul Iisus Hristos-Cuvantul, sau pe Preasfanta pururea Fecioara si Maica Maria, sau pe sfinti, pe drepti, pe nevinovati, pe saraci, pe oropsiti... si mai priveste cum mergand pe calea asta suicidara impreuna cu suicigashca talharilor imorali ce se dau intelepti si morali, priveste-ti mandria deznadejdii care nu vrea sa se umileasca si sa se aplece in adevar ci vrea sa faca raul insa pe nedrept caci ori de cate ori se infurie vrand sa faca raul pe drept nu poate altfel decat invartoshandu-se in minciuna fix in inima sau pe interior sfarseste prin a face practic exact invers decat ar fi trebuit sa faca rau raului pe drept rau.

continuarea mai jos ”Sa-i mustre Dumnezeu, sa-i mustre Domnul!.. Domnul Iisus Hristos-Cuvantul!”

continuare de mai sus
 

Psalmul duhului lumii ipocrite in recidivism care cica n-ar exista..de luptat cu ∈ia, contra iei. (continuare)

Deci asa-ti dai seama, iti privesti invartosarea inimii in minciuni si mitomanie cronica incercand sa faci rau pe drept celor ce merita sa le faci rau incapand cu duhul lumii recidivante, satana, demonii, sateii, pacatosii mandrii, raii, impatimitii, necredinciosii pagani mamoniaci, nebunii, smintitii si vei constata ca te ia inversarea si incurcarea limbilor si vei putea face rau practic, real, doar pe nedrept, adica doar lui Dumnezeu, sfintilor si dreptilor, nevinovatilor, mai micilor si tie insuti pana la urma distrugand si stricand aplicand legea oamenilor pacatosi scrisa in inima ta si in inima lor: "fac rau numai pe nedrept" mintind ca-s drepti si ca o fac pe drept, deci aplica invers-sfinvers pentru ca nici nu pot si nici nu vor altfel... de aia ca sunt sclavi rautatii, viciilor si minciunii defapt, si ataca doar de parte lor sa faca rau, adica sunt invartosati fix la momentul respectiv in rautatea si ura inimii lor chiar daca se dau mari si tari, aratandu-se sfinti, drepti, buni, morali, ingaduitori, pasnici, blanzi, smeriti, iubitori, ascultatori, indreptatori, lucratori, curatitori, corectori... defapt ei ca ipocritii fatarnici vicleni si desfranati nu pot sa faca decat rau pe nedrept ca nebunii ce-s invartosati de duhul lumii recidiviste prin necredinta si smintindu-se acolo in minciuna simtirilor interioare ale inimii pe care ei le iau de adevar simtind cica si crezandu-l cica, luandu-l de bun ca orbetzii critza somnambulici nocturni asa ca lashii si tzepuitzii ce nu pot sa-si inteleaga tzepuiala, vrand si luptand ca incapatzanatii ambitiosi ce vor sa parvina fix in contra Duhului Sfant si a Cuvantului pana crapa si ajung in intunericool cel mai dinafara si dedesubtul dedesubtului la distante foarte mari, mai ales prin recidivele calcarii iertarilor din duhul lumii recidivante de care ei nu se tem de parca n-ar fi in ciuda faptului ca dupa infintarea acestui duh rau si mincinos in Rai de catre primii oameni, ei insisi au cazut in propria capcana si groapa sapata si au fost luati si scosi afara din Dumnezeu, din Rai si din viata vesnica in trup fericita ce poate fi redobandita doar prin ascultare si iubire de Credinta in Mesia.

”Sa-i mustre Dumnezeu, sa-i mustre Domnul!.. Domnul Iisus Hristos-Cuvantul!”

In concluzie de aia esti demonizat si indracit in ingamfare si trufie nedandu-ti da seama cat esti de tzepuit tzepuitor ca o capcana prins in iscaiul carligelor ca o momeala, pentru ca nu poti fi rau cand chiar esti rau vrand sa faci rau raului decat pe sfinvers!... sfarsind prin a face rau binelui suprem, prin a face rau pe nedrept... si de acolo se vede clar si simplu ca esti demonizat pe interior in ascuns si neputincios ca fariseii si ca faraon dupa plecare lui Moise impreuna cu poporul sa aduca slava adevaratului Dumnezeu, sfarsind prin a face minciuna si nedreptatea si ajungand in fundul marii rosii asa cum se ajunge azi ca acum 2000 de ani rerastignind mereu pe Domnul Iisus Hristos-Cuvantul lui Dumnezeu in ciuda faptului ca El este Mesia-Mantuitorul nostru, al tuturor fapturilor... deci sfarsind intr-un antihrism ascuns viclean si desfranat care face pe niznaiul, dandu-se lup moralist ce s-a pocait: ", Zaietz, Ia niznaiu", "You are bad! GaylordMadaFucka!" acuzand din castelul cu buncar ca un fel de Drakcoola-Vamppiroshu∈Uuuuuu.... ălaăla e, machoman and sexybabe, ălaăla e...:65::28:

Ca esti mustrat si ca ti se face ”rau” pe drept raului si neascultarii tale inhaitate, te razbuni pripit si faci rau pe nedrept!

Psalmul psalmurilor... de groaza.
 

Cica daca n-ar fi, daca n-ar fi fost... atunci n-ar fi facut atatea rele si n-ar fi fost vinovat... cica din cauza..., altii-s de vina... dar mai ales din problemă, din problema existentei si aparitiei lui Dumnezeu...

...adica cica din pricina Lui... din pricina... pricina...

...ca daca n-ar fi fost pricina, problema, discutia, ideile, subiectul... atunci cica n-as fi facut rele, si oricum, nu s-ar fi socotit a fi fost rele, caci n-ar fi existat decat niste rele relative, niste fapte care pentru unii-s rele pentru alti-s bune si morale, deci de necondamnat, de nereprosat... asa ca cica pricina-i buba... cica din pricina pricinii e problema care trebuie evitata, care trebuie pus obroc peste ea, cica trebuie scapat ca sa-ti poti trai viata linistit si in libertate totala...

Si culmea culmilor, ca se ajunge ca din pricina Ta, sa fac cele mai multe rele, mai ales pe interior, in ascuns, cica pentru Tine, mintind si spunand tot cuvantul rau impotriva, coolmea, fix impotriva Ta si a mai micilor Tai lucratori spre mantuirea noastra a tuturor. Vai mie Doamne!.. si vai tuturor tzepuitzilor tzepuitori antihristi-antiMariaFecioara care o gasesc mereu fix pe ea de vina, de fiecare data, cand le vine, le apare, li se redesteapta reflexul, li se escaladeaza si li se aprinde furia oarba, ghinionista, neputincioasa, recidivanta si se revolta victima vrednica si nevinovata cu nemultumire declansata din orice, dorind sa scape si scaparand de scapare sfarsesc ca neputinciosii ipocriti lovind mereu fix in Ea, in Ea, in Ea... doar in Ea, tot in Ea, pe nedrept, caci altfel nu scapa de programul papushator, de sforile cu care sunt trasi pe sfoara, de mana care-i papuseaza ca pe mupetzi, ridicand armă, cutit, pulan, bocanc, calcai viclean ce unelteste in ascuns, topor, sulitza, cutit, vorba grea, reprosh, hula, nebunie, batjocura desfranata, sarcasm negru, gluma urata si foarte prosta, razbunare dinadins in a face ispita, distrugere, deznadejde, depresie, tristete, ura, revolta, nemultumire, rautate, exclusivism... fara putinta de scapare si de schimbare, de iesire din incurcatura, din raboiul vrajmash desert, din invarteala si invartosare, ca-ntrun cosmar horror de pe Netflix regizat de inteligenta bartificialambicata.

Cam asta-i deci legea pacatosilor pe care nici cum nu pot sa n-o tina, sa n-o faca, sa n-o impuna, sa n-o respecte cu incapatzanare fricoasa slugarnic-beroica foarte tare la cerbice pana-n panzele albe, asta-i legea traditziei recidivistilor duhului rau recidivist al lumii sateilor mari ipocriti: ”Nu pot si nu vor decat sa faca rau pe nedrept... fix din pricina Ta”... ca nerecunoscatorii necredinciosi fara Credinta ce merg ca boierii-in-duh pe calea mortzii, nu a Crucii, boieri ce se vor sefi, presedinti, regi, imparati, privilegiati in absurd ce-si permit sa risipeasca pe cele sfinte aruncand cu margaritare scumpe inaintea porcilor agresivi si teroristi vrand sa-i rupa din ascultare si sa mearga si ei sa-si stranga impreuna luxuri, comoditati si averi materiale, multi bani murdari, case, amante, slugi, lucruri, unelte, roboti, masini, sa parvina si ei ca fiul pierzarii, ca bogatul nemilostiv ce se-mbraca in purpura si stacojiu ca sa se ascunda in cires impreuna dezbinati cu elefantii cu ochii rosii ce se ascund in cires sa dea lectii, ca de aia au ochii rosii, sa se poata ascunde in cires.

Ati vazut vreodata vreun elefant in cires? Nu ati vazut? Atunci cred ca va dati seama acuma cat de bine se ascund!

Psalmul adevarului scurt
 

Te ia...

Asta face si tu te lauzi, te mandresti, de crezi mare si bun, te crezi intelept si vrednic, te crezi frumos si curat, te crezi mantuit si cu viitor asigurat... nepricapand nicicum ca esti un tzepuit-tzepuitor ajuns momeala de capcaun in capcana si te crezi smochina, te crezi mar-para-pruna-pepene... te crezi rodul pomului cunostintei si al vietii la un loc, al sanatatii, vrand sa fi luat ca o jertfa, lupti ca un berou fraierit pentru asta visandu-te la loc de cinstire in panteonul panteoanelor si nu-ti dai seama ca toata bucuria ta e defapt o fraiereala, o tzepuiala, o anestezie, o moarte si o cadere in miere, in dulciuri, tu fiind defapt un luator ce sa crede jmecher daca ia, un parazit profitor foarte deznadajduit, un hot, un fricos, un necredincios, un prost, un nebun biblic ce crede ca a ajuns deja in Rai, si e un fruct al raiului, da roade ca smochinul si e mancat mereu... cand colo, el locuieste in duhul sharpelui ancestral ce ia, ce minte si-si face voia, corcit cu duhul lumii recidiviste care de atunci s-a tot dezvoltat progresand de s-a intarit in rele, s-a inteleptit in viclenii si desfranari ca minteligenta bartificiala a omul idol programat, a robotului cu numae si numar mare de om bun, ca asa se cred, bun, moral, moralizator, traitor, cand el defapt traieste si imputerniceste aceste duhuri rele corcite ce-l alinta si-l pilesc mituindu-l ca-l ia, ca-i un fruct bun, copt si frumos, gustos... si nu pricepe idiotul vrajeala, nu pricepe tzepuiala, nu pricepe ca asta nu-i bucurie ci-i risipirea prilejurileor de sfintire si nerisipirea prilejurilor de inavutire desarta cu pofte, voiri, puteri, functii si mariri lumesti, ipocrite, fatarnice, o parvenire absurda cu sfarsitul in iad, si i se pare ca urca, i se pare ca asculta, i se pare ca urmeaza pe Iisus si pe sfinti, ca respecta Legea, ca asculta Cuvantul, ca traieste in Harul Duhului Sfant, ca merge spre Rai, asa i se pare, asa simte, asa crede si se bucura insa e fix tzepuitul ipocrit, puiul de sharpe din barsupiu, mortul ce doarme in atzipeala si nu stie ca nu traieste si nu lucreaza ci altora le-a dat puterea existentiala de implementare a crestinismului, inchipuitilor, personajelor, beroilor de benzi desenate, tupeistilor, idolilor din sport, din intreceri, din razboaile lumii pentru bani, putere, pamant si placere, nu pricepe nici cum ca-si strange avere sa-si ia tinerele pentru harlem, pentru chipul psihedelic mentalist turnat cu care se flateaza privindu-se in oglinda, nepricepand ca nu-i bucurie, ci fix invers, e cea mai mare tzeapa a tuturor timpurilor persoanei sale amagite, deznadajduite si anesteziate cu acest mesaj subliminal transmis de necuratii demomi pe toate caanalele ca o propaganda satanista ca o taina a babilonului celui mare scris pe frunte sau pe mana dreapta... cica te ia... si tu cica ar trebui sa te simti fericit, cand colo, tu defapt te crezi crestina si esti o besina, defapt esti un parazit, ce se bucura ca-l manca Raiul dupa formula lansata de unii, nu dam nume cei de fata se exclud care cred ca pot inversa blestemul lansat de manelisti dupa formula ”manca-ti-ash... si mancate-ar...”, si au tot propagat vorba asta ca ci-car fi de bine sa zici ”manca-v-ar Raiul!” cand Raiul adevarat nu manca pe nimeni, ci El eventual doar gusta in Duh, desi nici macar nu gusta ci daruie si slveste pe adevartul Dumnezeu... deci ar fi fost de zis ”gusta-v-ar Raiul!” caci manca-v-ar e o calcare a vietii calugaresti, ca daca ajungeti de va inchipuiti ca sunteti cirese in pom ca elefantii cu ochii rosii ce se ascund in cires, de luat si de mancat, din pomul vietii, din pomul cunostiintei si intelepciunii, din vie ca boaba de strugure, atunci sigur esti cazut in mandrie, pile si privilegii direct in cap cu o singura vorba-fapta subtile, ”te ia”, si oricat a-ti fi de uniti in ascultare si rabdare in adevarul adevarat de Credinta cu viitor sfant, din doi, ”unul va fi luat si altul va fi lasat”, ala care va fi luat se va bucura pe sfinvers ca nebunii fraieriti ce nu vor sa creada, sa priceapa ca sunt tepuiti iar cel pe care nu-l ia va dori si el frustrat sa fie si el luat devenind o capcana, un topogan, o cale poleita cu bune intentii, o cadere ca fulgerul pocnitor, o prabusire cu mare faima si deznodamant... tragic.

Asa ca asta-i adevarul scurt: te ia si tu te bucuri ca smochina nepricepand nici cum ca esti victima si prada celei mai mari tzepuieli! Ca in loc sa vrei sa fi si sa ramai bob de strugure in via Domnului vrei sa fi fruct de cea mai mare valoare, estetica, gust, rafinament, lux, bunatate... si asa te lauzi si cazi in mandrie!!!

Nu uita ca daca te ia inseamna ca te mandresti, te lauzi si cazi tot mai jos iar asta nu-i bucurie ci trufie naiva, pieire in nepasare si prostie, in tepuiala cea mai mare a tuturor timpurilor. Practic te ia satana si duhul lumii recidivist in tren la cusheta cu jackuzii si la vagonul restaurant cu dansatoare la bara si e trenuletul groazei, nu e mocanitza, nu e turma Domnului ce urca la munte ci e fix sarpele de fier de mare viteza in care esti inchis si din care nu mai poti scapa ca din alcatreaz fiindca dormi in barsupiul altora si nu traiesti ci minti avand o traire mincinoasa in persoana ta ipocrita... esti mort, tzepiuit, anesteziat si deznadajduit insa zambesti ca vitelul la poarta noua a iadului plin de tot felul de porti largi si blestemate de la pacate... caci nu-ti vrei fericirea si viitorul de mai tarziu si de maine in sfintenie ci fugi si esti paralizat de frica si-ti vrei doar risipirea celor sfinte si boieria pierzarii in iubirea de bani si de averi murdare si rusionase dandu-te mare si tare de parca ai avea putere cand defapt e doar ipocrism si nebunie sinucigashca ce unelteste raul in ascuns.

(Doar Pastorul cu Crucea si Mesia te apara asa ca Duhul, ca Tatal Dumnezeu si Preasfanta Fecioara daca-i ramai sub acoperish, sub acoperamantuitor si altcineva nicidecum, oricat li te inchini altora tzepuit ca un pui ce se-nchina prin relatia de maimare-pui de tip master-slave, mandru ca-l ia ca un mincinos orb si lash, fricos, slugarnic, foarte pilit la privilegii si placeri desfatatoare prin pacat nepasare si uitare de Dumnezeu ca excludere si tradare de Credinta asa ca va urez Rabdare spre viitor sfant insa in ascultare de Credinta si in adevar Adevarat din Cuvant!.. ca pastorire cinstita si paza, veghe, trezvie... ca te ia... de fraier... careva!.. si-ti place... vai ce-ti mai place... si nu pricepi nicicum ca te ia, te ia, te ia!!!)

Psalmul intrebarii intrebarilor!
 

Cand simti ca esti vinovat si ca viata in Dumnezeu, cu Dumnezeu te face sa te simti tot mai vinovat, cine si cum credeti ca te scapa de vina si de vinovatie?

Ce se-ntampla?

Fuga de consecintele pacatuirii, de raul care vine, de pedepsa meritata, fuga in neascultare, singuratate si ipocrism fatarnic cameleonic lingusitor slugarnic te scapa?

Fuga de mustrare divina, cearta, invatatura duhovniceasca cu indreptare te scapa?

Tzepuiala mamoniaca a pilelor, privilegiilor si scaparilor prin bani, mita, minciuna si inselare, ducere in ispita te scapa?

Revolta si ridicarea din adanc cu mergerea la pierzare in ”nevinovatia” promisa si uneltita de lume si de satana, iubita aia a ta ce te ”scapa” de probleme, de vina, de raul care vine si de lipsa banilor si pilelor crezi tu ca ea te scapa de vinovatie?

Cand esti nemultumit si revoltat ca iar esti vinovat, pe drept, crezi tu ca te scapi de invinovatirea ta ce vine de la Dumnezeu, prin aruncarea vinei tale pe Dumnezeu, pe apropiati, pe altii iubind-o pe satana care-ti promite mijlociri, neacuzari si libertate pacatoasa pe baza de pile mari si mituiri in bani si cadouri la invinovatitori?

Deci cine si unde crezi tu ca te scapa de vinovatie, de vina, de pedapsa? Si cum crezi ca scapi, ce crezi ca trebuie sa faci ca sa fii tot mai putin vinovat si nu mai mult, tot mai putin acuzat, parat, ca sa nu mai ajungi sa fugi de raul care vine de la vinovatia ta, nevrand sa-ti rabzi pedeapsa cea meritata, ne mai dorind sa ajungi si tu nevinovat si despatimit desavarsindu-te intru sfintenie cu Duhul si Cuvantul prin umilinta spre fericire?

Adica cine ti se pare ca te scapa? Mila Domnului din Biserica Lui si din Rai sau pila si ”iubirea” satanei din lume?

Retoric intreb, ca raspunsul prieteni e vanare de vant, raspunsu-i vanare de vant!.. fiindca e foarte usor sa te lasi tzepuit si fraierit dand dreptate ca prostul satanei care te ispiteste ca-ti poate da ea si-ti poate pune ea pile atat de mari incat poti sa nu mai asculti, sa calci Cuvantul lui Dumnezeu, sa manci cu nerusinare din pomul oprit, sa acuzi, sa judeci sa invinovatesti, sa te razbuni, sa distrugi, sa ispitesti, sa pacatuiesti, sa te distrezi, sa umilesti, sa batjocuresti, sa pui capcane, sa minti, sa spurci, sa pangaresti, sa profanezi in timp ce te dai victima vrednica strigand hotzii, hipo-critzii pilitzii, privilegiatii si culmea, cu toate relele astea sa fii atat de fraier si naiv incat sa crezi ca asa scapi, ca asa nu mori, nu ajungi in iad, ca asa nu esti vinovat tot mai mult si ca n-o sa-ti fie tie mereu tot mai rau, facand tu tot mai multe rele si fiind tu tot mai vinovat de la neascultarile si faptele tale rele, de la necredinta ta, pacatele si greselile tale fatale fara numar, crezand cu cruzime in necredinta si crezand cu cruzime intro credinta paralela, bolnava, mincinoasa, pacatoasa, pagana ca o ”scapare”... pe tine... in iad.

Ma aflu, din pacate, printre fraierii care in suparare, in nemultumire revoluta, in furie trista vrand sa iasa de sub vina insuportabila, orbind, neaga totul, se razgandeste, se-nvarte, cedeaza insistentei si face pe plac raului dand dreptate pe sfinvers, dezbinandu-se, mintind si negand evidenta, rupandu-se de adevarul Adevarat, de Vie, de Cuvant si isi pierde sufletul in iadul cel mai de jos pus deasupra ca sa intrii mai usor acolo intre ”eliberati” avand impresia ca urci cand defapt ”urci” trecand prin portal ca sa ajungi fix in fundul iadului, in focul ghenei gheenei, inaltzandu-te in desert pe tine in ”scaparea” si ”iesirea” de sub vina mustrarii ce vine de la Dumnezeu. Deci nimic nou sub soare, in necredinta, daca in furia oarba mai dau si eu ca tot omul indracit, din cand in cand, ”dreptate” insingurarii, fugii in bar si scaparii in lume, la pofte si la shopping, la meci cu baietii, auto-indreptatindu-ma si omenindu-ma din belshug respectiv indreptatind-o pe satana care iti da iluzia ca scapi la ea de aceasta crestere a vinovatiei in sanul lui Dumnezeu. Defapt la ea si numai la ea, in sanul ei mamoniac, iti creste vinovatia la maxim insa ametit si pilit nu poti pricepe cu traierea, cu sufletul interior, cu vietuirea ce tzeapa urata si rusinoasa iti iei vrand sa fii mai mult singur, cerandu-te afara din Rai si pana la urma te lasi ca un usuratic sa fi mult prea usor tzepuit, scapand ca toti fraierii de ieri, de azi si de maine, din capcanele vietii intro capcana mai bine ticluita si mai vicleana, dintro puscarie fireasca a lumii intro puscarie mult mai patimashe si mai mandra asa ca o shcoala nebuna de corectie pe sfinvers si formare de demoni ce se cred beroi jertfelnici, care nu mai pot vedea si pricepe ce fac din pricina ca banii si puterea le ia mintile imbatandu-le si smintindu-le ultimul neuron ramas la datorie de-i orbeste pana acolo incat neaga cu trufie agresiva evidenta ca niste purcelashi sinucigasi ce se dau victime si se-nhaita asociindu-se cu neascultatorii in suicigashca satanista a celor cazuti din Cuvantul lui Dumnezeu, din Har si din Lege, din tot crestinismul cel mai bun, adica din Dumnezeu, de frica sa nu cumva sa mai fie invinovatiti, de parca nu fix asta, dac-ar lua atitudine, auzind, ascultand rusinandu-se, umilindu-se, smerindu-se, urmand si ramanand sa rabde pana la sfarsit, i-ar scoate cu adevarat, sigur, fara indoiala, din vinovatie, nadajduind pe mai departe in mult prea multa si binecuvantata mila a prea bunului Dumnezeu... avuta si dovedita indelung fata de ei... fiii nerecunoscatori si mandrii in nedreptatea lor ispititoare in tzepuism.

Deci ducandu-ne in ispita unii pe altii, scapam sau pierim?.. k lumea in satanism iubitor de satana transgender legeus, legia mea cea rea, samantha aia de suflet revolut pe care o placi si o iubesti cu supunere si slugarnicie maxima ca fraierul mai mult ca pe oricine, in ciuda nedreptatilor si cruzimilor ei diabolice, purtand-o peste tot cu tine de parca te-ar putea scapa de vinovatie si te-ar face mare si tare... liber si prostsper????

Raspunsul, prieteni, e vanare de vant, raspunsu-i vanare de vant! Nimic nou sub soare, decat pileala in deshert.

Raspunsul la psalmul intrebarii intrebarilor.
 

Raspunsul, care-i vanare de vant, e ca in loc sa mergem pe Calea adevarului Adevarat ca sa traim... duhovniceste Viata, noi mai degraba ne integram in duh rau lumesc si ne maimutzarim jucand personaje nascocite spontan ce joaca spontan spontaneitatea si aleatoria sa para vie dupa un scenariu scris si derulat spontan mimand ca traim ce ar fi fot de trait cand de fapt personajul de teatru, de film, de sceneta, de fabula, de strada traieste ca artistul creator pe faza niste patimi recidiviste de betivi si boschetari glumeti care se pilesc uni pe altii intru calcatoria maxima de toata zilele... si culmea fac jocul asta de scena ipocrit cu maxima habotnicie chiar si pe la liturghie si pe la slujbele liturgice sobre uitand sa si traiasca acolo cu mintea, sufletul si inima induhovnicirea si umilinta, smerenia tainica, ascunsa fara a se da prea mult in spectacool...

Deci raspunsul e ca se mimeaza trairea, viata, cand defapt, pe interior e multa gresala grava, inversare, moarte, paralizie, rau, patima, faradelege, ascundere, neputinta si gol, lipsa, nimic... altceva decat un frig si o scrasnire de carii, o invinovatire a dreptilor, avand impresia ca scapi de vinovatie intrand in pielea personajului scenic, boschetarul de strada care rupt in coate si genunchi, ce face pe prostul si pe nebunul cersetor betiv si pacatos, idiot, handicapat, rau ducand ipocrismul mamoniac din inalta societate si exclusivismul luxiferic crud in bube mucegaiuri si noroi incepe si se preface smerit si umilit, necalcator ci implinitor, cand defapt ca licuriciul-scaparici tzepuit tzepuitor ce fraieresti doar iti ascunzi banii si averea de saraci ca nu cumva sa-ti ceara prea mult bagandu-te in situatia in care simtindu-te in pericol de a te pune in fata deciziei risipirii si saracirii, adica a iesirii din comoditati si din starea confortabila a vietii in minciuna si ipocrism, stii prea bine ca nu poti si nu vrei, esti devoalat pe interior si prins in flagrant ca defapt nu esti un crestin autentic si serios care pune mai presus Duhul decat banul murdar ci doar un mascarici ce fura slava de la lume.

Deci sa te mustre dreptii (sfintii din Credinta) pe care-i invinovatesti aruncand vinovatia pe ei din pricina ca repacatuind recidivizant in lumina Duhului Sfant, simti ca se repeta istoria lumii recidivizante si vazand ca aluneci si cazi mult, de frica disperata ca crapi, ca te inneci, ca vine iminentza tradarii neputincioase, cauti sa te scapi ca fraierul, mituind, pilind, mintind ca scaparea de vinovatia ta evidenta se face prin invinovatirea altora si dai fuga afara in bar la satanitele pilicioase din filme sau din labordelatorie scenica muncind la bara, care te pilesc zambind si slavind puterea de tip ultrash violent, agresiv, huliganic, bagabont, bataush, razbunator sa te faca sa-ti doresti a-ti primi castigurile din pariuri... sa ai cu ce le plati.. serviciile.

Vinovatule pe interiorul omului interior, sa te mustre pe tine Domnul impreuna cu invinovatitii pe care-i invinovatzesti in desert pentru numele Domnului, dand sa scapi!

Psalmul placerilor caderii in miere si apoi in amar
 

Voia voirii proprii din persoana interioara care esti in tine este principalul vinovat care pilindu-se pacatuieste si apoi arunca vinovatia pe altii trufind adica accepta sa minta si sa calce, calcand mereu gresit, cee nu e de calcat si necalcand ceea ce e de calcat, crezand cu naivitate lashe in constiinta corupta si mituita care ”vede” si cenzureaza pe invers dupa ce s-a instapanit, aparand pe dos fix acea voire proprie care este tzepuita propagandistic si inoculata de mic cu minciuna fericirii satisfacerii dorintelor, poftelor si placerilor alintate si pilite ce, cu timpul, se instaureaza ca o sinteza patimashe formata din cele 7 capete si 10 coarne ale balaurului interior, ca pe exterior balaurul sherpesc are sute si mii de capete viclene si desfranate, aprinse in focool strain al voirilor proprii intereselor mamoniace, de putere si de stapanire nedreapta obtinuta prin parveniri viclene. Aceste stiinte oculte desarte pe care le cauta omul vrand sa devina foarte intelept cu numele, cu faima, cu aprecierile inutile de la lume care-l aplauda pentru intelepciuniuni in timp ce-l pismuie si-l denigreaza in ascuns cu trufie, sunt combustibilul ce intretine arderea desarta, sunt pacura intelepciunii pe care si-o cumpara din lume fecioarele nebune carora li se sting candelele, de aia nebune, caci ele in credinta lor nu si-au luat undelemn pentru foc duhovnicesc din Credinta ci pacura si au doar o traditie ce se bazeaza pe tradare si intretinerea minnciunii si ipocrismului sulimenizat si in acest foc strain ele ard si-n somn, simtindu-se caldute atunci cand atipesc, urand defapt pregatirea si revenirea Domnului care le stinge candelele lor spurcate de la distanta insa nebunele foarte ”intelepte” prefacandu-se ca niste fatarnice ipocrite ca nu mai pot ele de dragul si de grija focului duhovnicesc in care ar trebui sa arda toate ispitele si adictiile cele mai placute sau cele mai deznadajduite si amare incep si se dau victime, haitute si disperate cerand sa fie degraba primite ca niste casnice celebre, niste VIPere insemnate, niste fiinte disperate, defapt ele vor sa intre ca sa dezbine, sa strice, sa distruga si sa piarda, fiind defapt uneltele balaurului, caci placerea distrugerii ce vine din necredinta si deznadejde se pileste pe sine dand sa faca mereu recidivele cu nepasare si lipsa de frica responsabila in speranta desarta ca sinuciderea cu distrugerea prin invinovatirea si agatarea si a altora incercand sa tzepuiasca chiar si pe Dumnezeu ar fi calea de scapare si de iesire din culpa si vinovatie. Deci aceasta voire proprie plina de placeri si satisfactii iti aduna in sine, in suflet si in inima atat de multa placere desfranata incat pentru ea reactionezi cu violenta find gata sa lovesti, sa excluzi, sa distrugi, sa omori instantaneu, de frica gresind, revoltandu-te si invinovatind chiar si pe Dumnezeu caci nu stii si nu intelegi ca ceea ce ceri tu de o viata nu e fericirea si libertatea Domnului de a se unii cu tine vazand ca-L iubesti si-L crezi si-L asculti urmandu-L ci ca ceea ce vrei si ceri e sa te unesti tu cu El cu tupeu si cu trufie, luand si bagandu-te in intimitatea Lui, fortand cu barna babilonului mintii tale viclene si desfranate, preainteleptita in cuno-stiinte viclene dand orice ca sa poti sa spargi portile cetatii adevarului Adevarat si ale sfintelor Taine pentru ca acolo sa te inalti si sa trufesti, sa te lauzi ca porcool luandu-ti libertatea sa minti, sa pacatuiesti, sa te pilesti si distrat ca-n glhuma sa calci dandu-te mare si tare... luand in glhuma sarcastica deznadajduita orice ca hipopo-critzii ce se pilesc incantandu-se cu cele mai mari pile. Si asa imbatranesti urat si mort pe interior, rau si uracios, crud si nemilos caci in loc sa vrei sa fii cinstit si sa-ti recunosti pacatuirea, greselile si starea patimashe inaintea Domnului in acelasi timp cu recunoasterea maretiei si sfinteniei Lui fara gresala din iubire si bunatate milostiva, tu dai sa te indreptatesti uitand toate binefacerile Lui si dai sa vrei sa te arati pe tine insuti sfant si drept, fara greseli indreptatindu-te si dispretuindu-L pe Dumnezeu, privindu-L ca pe un om oarecare, ca pe un duh rau si neimportant, tarand relatia ta cu El in minciuna si dezbinare caci setarea, formatarea si mentinerea in starea asta foarte tare la cer-bice obtinuta prin nemultumire suparata si incrancenare, dura, nu poate ajuta nicidecum iubirea si mila dintre voi. Iar daca progresezi cumva spre curatire, indreptare si iesire treptata din vinovatie prin Credinta plina de smerenie si umilinta atunci iti este mai de folos sa te socotesti pacatos si rau, sa te arati prost si nebun chiar daca Dumnezeu te vrea sfant si bun, ascultator intelept, pentru ca doar starea asta smerita de micsorare permanenta de sine poate ajuta iubirea voastra sa prinda incredere in adevar si comuniune placuta, nepacatoasa in toate trairile, umilinta adanca e starea ce ar trebui sa duca la unitate, unitate din aia buna ce nu e de la tine pacatosul care vii mereu ca broscoiul cu grohaiala, bubele, râia si scursura lipicioasa ca un gretos pilit vascos in deznadejdi, ”maestru” al cuvintelor fara miez, fara rost, isterice si frenetice in euforia sinucigase, ipocrita, lingusitoare, pline de zgomotul trist al balelor poftelor rele ci e vorba de unitatea aia care vine de sus, de la Duhul Lui Dumnezeu.

Deci ceri mereu aiurea ca cersetorii care cer numai bani, ceri ca putorile ce nu vor sa faca nimic si de o viata ceri fix invers si asta vrei cu incapatzanare si pentru voia asta gresita reactionezi ca pilitul ce si-a gasit odihna in cele 7 patimi aparandu-te cu cele 10 coarne ale legii tale sataniste cu care ai umplut chivotul sufletesc dupa ce ai dat de acolo afara focul viu al poruncilor de la singurul Dumnezeu revelat prin sfanta Treime cu care comunca Iisus si Caruia I se cuvine sa I te pleci.

Iar Imparatia Cerurilor sigur este in voi caci sunteti si voi fiii lui Avraam sau mai mult caci voi sunteti crestini si ati mai si auzit Cuvantul lui Mesia, deci nu va indoiti, sigur stiti poruncile si ceea ce e de Crezut si de facut mai degraba... intelegeti si aveti cunostiinte insa Credinta cu care puteti Crede ceea ce e de crezut inca va mai lipseste pentru a putea face si urmand ajunge la viata traita frumos si curat, viata cu urcush duhovnicesc, viata in Duhul, viata in Cuvant, deci asta mai e de cerut... si ea, Credinta, vă va intetine focul cel viu care trebuie sa-l aruncati in lume ca sa arda ea toata si sa nu mai fie urma de pacatele, faradelegile, dreptatile si nedreptatile ei desfranate, pline de legi viclene strambe si de patimi incurabile ce nu vor sa elibereze sufletele din captivitatea in care le chinuiesc insuportabil silnicindu-le sa-L urasca pe Cuvantul lui Dumnezeu... glasul Duhului Sfant, pastorul, calauzitorul si mangaietorul, de parca El ar fi vinovatul.

Psalmul celui mic
 

Sunt un zero bar(b)at traind pe minus de parca as trai pe plus.

Psalmul Da.
 

Mmmda!
...mmmmda-da-da... rapidul e in A.

Bumiluieste-ne Doamne! Ciurumiluieste-ne Doamne cu duhul blandetii si smereniei cu inima! Fumiluieste-ne mult!

psalmul picaturii care umple paharul
 

Dupa ce-si umple halba cu rautati, viclenii, barfe, desfranari cu nemiluita ingamfandu-se pe interior pana crapa de ciuda si de frica de la cele pe care le face din pisma amestecata cu neputinta, preschimba mustrarea Domnului, in picatura care-i umple paharul, in raul care-si face plinul si se razbuna pripit, caci transformarea nu e decat o minciuna si o invinovatire pe nedrept, un repros silnic, un santaj emotional, o amenintare suicidara incapatanat de ambitioasa si astfel penibilul purcelas se taie singur de ignat in figuri impuscandu-se in freza ca ceausescu dupa o infratire cu seringii innabusiti ce-ti concentreaza forta si energia de-ti baga virusul cu modificare de arn-mesager pe sistem ca sa latrii a paguba ca serporcii de caine lup turbat ce-si apara... ”tara”... defapt privilegiile si pensiile grase si nesimtite, fugind de frica lashe la naravul lor ipocrit si fatarnic, mitomamonizare de haita obijnuita sa fure, ca poporul de minoni galbejiti, ce-si cauta stapanul sa-i scape de Adevar si Lumina!

Genial,
Ar trebui sa fi alături de ceilalți analiști pe la emisiuni tv

Nu-ti fa iluzii, nu-i meritul meu, io-s un biet analfabet functional, un handicapat ce face confuzii si care nu-s in stare sa scot o vorba buna din preaplinul inimii ce da pe-afara de atata iubire de sine insumi ce-mi iese... deci sunt un fel de mutulica ce nu poate lega doua vorbe cu nimeni, ca protectie sa nu-mi fie prea rau din ce ”stiinta” iese din inima... omului.

Aici e vorba de psalmi si nicidecum de slava-desharta mitomamoniaca.

Psalmul deschiderii ochilor din sistemul de autoaparare, imunitar
 

Te bucuri mereu inaltandu-te si incantandu-te pe interior in nebunia neascultarii, a scaparii de ascultare, de credinta si raspundere, si stai asa aplecat ”zeilor” fericit si aparand si laudand nu ceea ce furi ci capacitatile furacioase si speculativ comerciale, cu asta te ingamfi si te lauzi in desert si defapt te apleci colaborezi cu demonii din labordelatoria superioara de stanga sus, de pe umar si deasupra stomacului si a sanului lasciv.

De frica, atunci cand vine informatia de la cei ce lucreaza curat si crestin-ortodox, te sperii si disperi vrand sa dai sa te aperi si cazand prin tradare mituita cu pile si mangaieri pacatoase interne ajungi sa minti, sa minti negand evidenta si calcand adevarul vrand sa ripostezi crud si eficient. Atunci acuzi, arunci vina, invinovatesti cu maxima furie pntru pacatul tau nepricepand ca te-ai invartit si ca ataci pe Dumnezeu, pe femeie, pe sfanta, pe nevinovata desi tu esti cel ce o pangaresti mereu si insisti in neputintele tale lipicioase, dand sa te razbuni pe ea pentru tarari si imbolduri in cuplaje pacatoase ce ies din tine si din energiile tale, neputand sa te infranezi si sa te opresti de la ridicare cutitului, de la hula, urland la ea cu invinovatiri furioase descreierate in ciuda evidentei, nepasanduti si calcand cu tupeu si trufie faptul evident ca tu esti vinovatul ce iar si iar si iar o agresezi permitandu-ti sa te pilesti desi n-ai vrea sa iei si sa lovesti. Si asa faci mereu nevazand cand ti se intoarce ziarul sub nas pe care se joaca alaba-neagra si tu fiind sigur ca ai pariat bine dai sa-ti continui linia pe care ai inceput sa mergi la lupta insa nici nu vrei sa stii ca te-ai rasucit in naivitatea barfei, pe linie dand sa scapi... si iatate ca iar nepasandu-ti ai facut ispita ai recidivat si-ai hulit, ai lovit razbunandu-te pentru chinurile mortii in care baltesti nepricepand de unde ti se trage. Pai tu fugi de lucru curat, elegant, lucrul duhovnicesc, lucrul, munca si de cruce, fugi de raspundere caci nu suporti sa muncesti curat, linistit, pasnic, elegant, intelept, atunci cand muncesti sub ascultare sau cand o faci pentru gospodaria ta. Ti-e lene sa ramai curat si la vorba si la port, curat si neaplecat lumii desarte. Din lenea asta iti vine furia fricoasa si neputincioasa.

Practic stai intro stare groaznica, in stanga stai ca in apa pacatoasa, informandu-te prin labordelatorie ca-n bazin, in dreapta te razbuni aruncand invinovatirea, iar pe mijloc stai furios, speriat, ca o fiara ranita impotirva celui rau si culmea, pe Dumnezeu Il vezi si-L gasesti tu mereu ca fiind rau.

Sminteala asta e ca un 4 pe sistem... cazi si gurile iadului din care ies suvoaie vor sa te ia si sa-ti umple fata cu turnatorie, cu zeama iadului, imbolduri si taraciuni in fapte, ganduri si cuvinte rele!

Deci deschide-ti ochii si lamureste-te deslusind interiorul in care stai mort si iti lucrezi ingroparea mortilor k toata lumea.

Psalmul tzepuirii si mancarii din pomul celalalt!
 

Fraierii ajunsi ca si cartoful din tzeapa rosie a revolutiei din piata victoriei, de frica sub presiunile cosmarului pierderii suveranitatii si independentei, respectiv a chinurilor mortii si iadului isi manca viata-caitza sub forma de medicament-piracetamic cu inteligenta artificiala, cu capul mare cat balonul spiritual al babilonului, devenita aceasta tzeapa rosie fix pomul vietii de unde manca vrand sa nu mai moara nepricepand ca atunci "viii" de tipul asta satanicesc, antihristic, ingeri-domoniaci nu mai urca la Dumnezeu ci doar cad, si asa cade fraierul ce-si manca cacaitzeapa rosie-neagroapa sa-i cada dracul inaltzat si cucotzat pe ea, asa pica din Rai, din Cer ca satana pe nisip si se taraste pe acolo ca sharpelea-shorici-eilor cautand o gaura de vierme sa scape insa, ei, razgandindu-se si primind sa mance luand fara porunca, cica pentru a suporta chinuri mari, stiind ca atunci dincolo se va ajunge mai in fericire, si asa se autotzepuiesc avand impresia ca-s longevivi ca Simion, si ca traiesc mai mult ca dar de la Dumnezeu sa-L cunoasca pe Mesia, nepricepand sarmanii ca daca toooot manca din pomul vietii si nu vrea sa Creada si nici sa moara, atunci pentru ei nu va mai fi niciun dincolo, ci doar dincoace, adica tot mai jos si mai afara in-ger (demamon-demom).

Asa ca simtind cum pierim sa nu tot lovim noi ingamfatii trufasi si impostori cu dintii piciorului batjocuritor in Tzepuse ca greu ne va fi in ziua aceea, ziua adevarului si dreptatii a toate!.. auzind si de la Iisus ”Plecati de la Mine blestematilor ca nu va cunosc pe voi exact asa cum nici voi nu m-ati cunoscut!.. caci insetat eram si nu mi-ati dat, infometat eram si nu mi-ati dat, bolnav eram si nu mi-ati dat, strain eram si nu mi-ati dat, ratacit si pierdut eram si nu mi-ati dat, ci m-ati cenzurat si mi-ati confiscat toate drepturile mintind cica pentru Mine.”

Psalmul dreptei alegeri!
 

Duminica daca ajung la vot am sa votez Lasconi sa apar tara de duhul satanist al pacatului, de duhul lui antihrist incarnat in tzeparul tzepuit mare tzepuitor, viclean ascuns, Calin Georgescu-Trumpopulescu, naivul ce se crede Antonescu si trimisul si placutul Domnului! Vai lui!

Votati Elena Lasconii oricat ar fi de proasta, naiva, femeie, mediocra cu media 5!

Votati Elena Lasconi ca sa aparati Romania de cel mai mare impostor al tuturor timpurilor!!!

Nu ma lepad de miscarea suveranista sau de crestin-ortodoxie sau de Romania ci doar asa o putem apara!

Psalmul sumei
 

Psalmul poftei bune.

In om avem 6 uniri ce te manca si te inghit.

1. Pofta de lume cu care esti conectat ca-n matrix si asta e bagata in sistemul de autoaparare si astfel orice atac si acuzare dreapta se invartoseaza din pricina interesului poftei de lume si se intoarce impotriva Duhului.

2. Pofta de trupuri, de a manca din viata si din pomul vietii este pofta de femei si de pacate dulci pe care le consuma omul cu ochii, cu iscodirea, cu cunoasterea necurata si aceasta vrea mereu calcarea Credintei, tradare, si consumarea pacatelor prin mancari, dezgoliri, aventuri, impliniri, vise, labordelatorie si tot felul de placeri si desfatari luxoase pedofile ca-n tinerete.

3. Pofta de cruzime care vine din obijnuinta in lene, trandavie si lacomie, devenind un parazit ce sta cu gura deschisa sa-i pice para malaiata in gura lui natafleata pentru ca sa nu fie nevoit nici macar sa mai mestece sau sa inghita ci doar sa curga para moale si tot ce-i bun in locul interior unde are loc petrecerea din interior unde omul se simte ca la nunta si ca la distractie, dansand, cantand si elucubrandu-se sarcastic prin glume proaste, sadice, ca-n stand-up comedy, manifestandu-se incantat si bucuros de placeri si petrecand in putoare cu gura deschisa ca sa devina o tzeava, un tub de vierme conectat la bunatati si la buda, la hazna, la psicina devenind astfel un parazit risipitor ce nu vrea sa fie miscat si scos din pile si privilegii, din bani si din bogatii, duhovnicesti si trupesti, pamantesti pana moare tot risipind asa nefacand nimic decat sa ingroape mortii fara sa-i mai dezgroape ca pe eroi iar apoi devine ”intelept” pana acolo incat nici sa-i mai ingroape nu mai vrea si nu-i mai pasa nici macar de viitorul lui si a trupului sau mort ce va ramane dupa el, ajungand sa se satisfaca cu aceasta betie si curgere de lichide si de paste si pireuri ce-i intretin existenta trupeasca de mare vierme de matase foarte intelept ce nu vrea sa devina pupa si sa prinda aripi, de frica ingerilor care i-ar putea da misiuni de lucru duhovnicesc si de frica pasarilor care l-ar putea hali ca pe mushte si tantari.

4. Pofta sateista de stiinta si tehnologie, de munca si de boala profesionala, de ultra competenta si de maiestrie desarta in care omul fugind de lucrarile duhovnicesti si bagandu-se in comoditati impreuna cu grija lumeasca pentru bani si parvenire ca sa-si plateasca facturile si impozitele se apuca pe invatat ca un student ucenic la multe facultati si universitati sau ca un vesnic autodidact mare carturar soarece de biblioteca ce-si zideste in minte un mare babilon al minciunilor si desertaciunilor care-l ingamfa la sufelt si-l semeteste la minte, mandrindu-l ca nu asculta de nimeni si ca le stie el pe toate ajungand sa dea lectii si indicatii ca ceausescu de pe pozitia de mare stapan ce impune tuturor parerile lui, niste pareri oculte, vrajitoresti moderne, matematico-fizico-chimice, geniale, mecanico-electro-tehnice, economice, politicie, militare incat acesti oameni leapada si uita pe Dumnezeu sateizandu-se treptat sa-si slujeasca mintea lor si voia lor si cunostintele pe care le detin avand impresia ca se vor mantui prin autoindreptare si autopocainta moralista care defapt nu vine din Credinta si din ascultare de Dumnezeu ci de la lume si de la om, iar omul nu mai este Dumnezeu dupa ce a cazut asa ca nu poate iesi din starea de moarte si de cadere oricat s-ar ruga luiushi si s-ar silnici pe sine insusi jertfindu-se pe altarul vechilor si noilor descoperiri stiintifico-fantastico-practice slujindu-si cresterii averilor acestui babilon stiintific al pseudo-dreptatii si moralei, inghitind mereu din pomul cunostiintei in zadar caci nu poate stii si nu poate face ceea ce stie fiindca si-a distrus credinta ca un handicapat care oricat se lacomeste silindu-se nu ajunge la niciun folos pentru ziua de maine decat isi robeste sufletul sa-l dea muncilor vesnice ale cunoasterilor in zadar, ca un chin si o desertaciune a desertaciune care oricat incerci s-o umpli, o deserti mereu prin indoieli si necredinta si ajungi sa reti tot mai putin pana nu mai ai nimic, ca bogatii care au flamanzit dupa faliment si ajung pe strazi niste boschetari cersetori ce-si amintesc cat de intelepti au fost candva, laudati ca mari savanti si mari oameni de stiinta, cazuti in cele din urma in gunoiul istoriei si al mortii, al muncii in zadar caci omul nemaicautand inDumnezeirea nu dainuie ci se pierde fara adevarul si mila de la Dumnezeu in haul haosului rautatii si neputintei.

5. Pofta de lene si credinta in minciuni si de necredinta plina de victimizare si autovictimizare avand impresia ca dandu-se victima mereu scapa de lucru, de cruce, de raspundere, de viitorul chinuitor. In starea asta mincinoasa primita mostenire traditionala de la satana in Rai, omul se crede victima si se da mereu victima vrednica, se da si se arata lovit, ranit, jignit, stresat, silnicit, nerespectat, tradat, chinuit, spurcat, marcat, terorizat, innebunit, inrait, stricat, distrus, ratat... de parca el insusi ar fi un peste, un porumbel, un miel sau un norisor curat si luminos pe care toti vor sa-l prade, uitand astfel pacatosul ca defapt el insusi e fix teroristul cel mai mare si tatal minciunii si al pacatului impreuna cu satana. Deci uita ca nu e nicidecum o victima ci doar un agresor, un purcelash agresiv ce creste dinozaur rex, un terorist, pradator, nebun, insistent, lovitor, bataus, criminal, rau, violent, viclean, violator, desfranat, uneltitor... el insusi fiind cel mai mare pericol pentru orice fiinta, faptura si orice duh... si culmea... tocmai el insusi se da victima si se crede agresat, ridicandu-si glasul revoltei si nemultumirii din adanc asupra altora pentru ca a intrat in el duhul rau satanic ce l-a pacalit si l-a mituit tzepuindu-l sa se creada victima... victima vrednica, victimizandu-se toata ziua si plangandu-si de mila ca ipohondrii ce se simt alungati, nedreptatiti si discriminati... culmea... de Dumnezeu si de sfintii, dreptii si mai micii Lui.

6. Pofta de sine insusi, pofta si iubirea de sine, de propriul egoism, dorul si placerea de tot ce este al lui insusi de parca ar exista doar relatii in sine intre sine si sine si intre propriile organe pana acolo incat nimic exterior nu mai poate patrunde pentru ca omul inchis in sine, omul om si atat, nu mai are nevoie de nimic decat de el insusi si de cunoasterea de el insusi respingand orice lucru exterior sau interior ce vine de la Dumnezeu sau din mediul inconjurator. In limba are acest pe mine mă... si devine un batjocuritor bucuros de batjocura caci se batjocureste pe sine spunand: mă pish, mă kc, mă desert si mă torn pe mine peste mine, cele de jos peste chipul meu spurcandu-ma mereu pana mă cioplesc facandu-mi chip si asemanare si apoi continui sa ma auto-batjocuresc si cioparțesc placandu-mi sa mă spurc si sa mă stric toata viata complacandu-ma intro labordelatorie idolatra vinovata. Asa cazi sclav patimii pacatoase ce te ipocrizeaza ca un drog ascunzandu-te in fatarnicie nesimtita, anesteziata si alimentata de iubirea de sine neintzarcata. Acest om interior cu cap si cu sine interior in care se afla doar el insusi traindu-si propriile placeri ce ies din sine ca niste ”sfintenii” purcezatoare ce se misca prin sine ca serpii, apreciindu-le, laudandu-le, mandrindu-le, desfatandu-le, pilindu-le, privilegiindu-le, indreptatindu-le doar pentru ca-s ale sale, este un om cu exterior si cu interior omenesc ce-si slujeste doar omenia lui si atat, numelui sau de om insemnat, mare si tare, beroic bataush, chitzibushar-pet al socotelilor mamomu-matematice de om si devine treptat cel mai mare tiran egoist si terorist caci pe toti mai micii si mai marii, bogatii si saracii, prostii si inteleptii ii pune sa-si puna semn pe mana dreapta sau pe frunte, sa se marcheze infierindu-se cu numele lui si cu simbolurile lui ca sa i se aduca doar lui slava, laude, supuneri, urmari, ceva in genul tuturor cezarilor si presedintilor care s-au auto-zeificat pana acolo de i-a supus pe toti sa i se plece si sa i se inchine si sa i se slujeasca. Nefiind el de la Dumnezeu ci fiind un travestit impostor ce implementeaza o desfranare de tip master-slave, sef-subaltern, stapan-sclav, tata-copil, patron-angajat, judecator-inculpat, dumnezeumincinos-fraier, idol-adulator ajunge de i se umfla orgoliile si egolatriile ingamfate cu cat se tine mai sus pe nedrept tot aducandu-i-se ode si laude silnicite erijandu-se la scaunul justitiar tiranic, luandu-si dreptul de viata si moarte, de libertate si de puscarie, de adevar si de minciuna asupra altor fapturi, oameni, plante si animale, ingeri sau organe, fatza de care el insusi nu este cu nimic mai bun, mai cinstit, mai drept sau mai sfant ci muuuult mai rau, caci n-are iubire decat fata de sine si fata de propria persoana nondivino-umana defapt mai mult demonico-umana mamoniaca si narcisista.

Ei bine aceste pofte se insumeaza amestecandu-se intru pofta majoritartara de duh josnic si stapanesc omul prin patimi si omul simte o sete, o foame, o pofta buna, o pofta mare pe care vrea mereu sa si-o satisfaca, neavand si nevrand lucrare duhovniceasca de ascultare, luminare prin adevar si Credinta, de iesire din minciuna si de ardere a tuturor gunoaielor si uleiurilor care-l lipesc pe interior de minte, suflet, inima si trup, de tot ce l-a inghitit pe sarmanul suflet nestiutor si naiv care nu pricepe in ce lene-puturoasa este ingrashat si crescut ca un purcelash agresiv, nedandu-si seama in ce lume desarta este bagat ca-ntro capcana ascunsa pana la moarte si apoi tot asa dincolo in vesnicie statornicindu-se ca un boier cersetor si risipitor in mortodoxie, in cadere, in boala profesionala ce-si ravneste competenta maxima mentalizand si invartind iluzii, gandiri, calauziri fara Duhul, uitand complet de Dumnezeu si de Cuvantul Lui mantuitor de om, de duh si de suflet prin umilinta si rabdare in urmarea Pastorului cu Crucea care face mila necerand jertfe.

continuare
 

In concluzie aceasta pofta buna, foarte buna, cea mai buna, aceasta pofta mare, foarte mare, cea mai mare e insasi unealta satanismului-antihrist din om si din omul interior din om oricat isi ureaza oamenii unii altora cu respect traditional familial:

Pofta buna sau pofta mare! :71:

...nepricepand nici cel ce ureaza si nici cel ce primeste urarea continuand telefonul fara fir ca asa te rupi si te distrugi cel mai usor... prin pofta... buna! :3:

Psalmul adevarului despre sine insuti in cugetul din stomacool ce petrece...
 

Esti rau cu Dumnezeu!
De aia cârâi, pîrîi, bantui, te multumesti gresit, te nemultumesti gresit vicitimizandu-te la maxim si stand suparat, morocanos, sceptic si sarcastic, vrand si ambalandu-te ca sa vrei, ca sa-i faci cumva rau, razbunandu-te cumplit si crud. Nu crezi si faci minuni, mari minuni ale mitomamonaniei de personaj celebru, de caractere ciudate, furand chipuri, vorbiri, situatii, maimutzareli, bagandu-te pana peste cap in toate minunile astea gonflat-parazitare turnatoare de tip betiv ametit si laudaros ca sa impresionezi emotional ca un invingator supranatural care a scapat si se scapa din capcana si de lucru, si de scoala, si de raspundere, si de intalnirea cu profii si cu sefii, dar mai ales de starea cea rea de victima si de victimizare, te scapi (jertfulling) pe sfinvers, fiind rau cu Dumnezeu si fiind foarte bun si pilostiv cu toti raii, rai cu Dumnezeu, facandu-le pe plac (in faradelegi) , facand rautatea milupilu-minunata care cica aduce binele cica. Daca starea asta generatoare de minunile faradelegilor nu-i mitomanie viclean-ispititoare, satanista si antihrism aplicat practic, iesit de acolo din interior, din cugetul din sine in care vrei sa fi rau cu Dumnezeu mintind ca va fi bine, vai-vai ce ”minune” mare, atunci zi tu ce e? Esti smintit si stai defapt intr-o tzepuiala altoita sus in duh pe credulitatea ta naiva si pe socoteala naiva de pui prostut si lash, pe dorinta de a fi bine si a face bine gresind si neluand in seama si in serios ca minti, ca gresesti mult si fatal, ca esti naiv, fraier, ca te autotzepuiesti ca prostutii ratalai care cedeaza, ca incantatii ce se incanta artistic avand impresia ca ai gasit, ca e scaparea si lucrarea buna, petrecerea fericita si cand colo e ”minune” mare, esti rau cu Dumnezeu si-i faci rau si-ti zici ca va fi bine, visand bucurii in travestire de mascarici la curtea regilor unde se joaca baal mascat, delirand in ”minuni” intra-personale, cu personaje, cu povesti, cu basme de fraierit si pacalit, de adormit copiii... si asa stai cu mortu-n casa, cu cugetul asta bolnav in cadere, in sine ca o ghiulea de plumb ce atarna si te trage in jos ascunzandu-ti neputinta, ascunzandu-ti faptele interne ascunse, rele, ca sa nu se stie ca tu, fix tu, ca un parazit-minune-mare esti practic rau, rau cu Dumnezeu dandu-te tu victima, cea mai nevinovata victima, si ne-mai-rabdand vrei sa te razbuni cumplit cu cruzime energizata si concentrata, auto-indreptatindu-ti pofta, pofta de pacat, caci aia iubesti, pacatul ca porkul purcelash ce-si creste clisa prin dorinta trufashe de a manca si a calca in picioare, implinindu-si destinul de pork, de purcelash agresiv, rau cu Dumnezeu, fireste ca nu se vede, ca nu crezi, ca nu te vezi, fiind travestit in om cameleonic, lingusitor, ”bun” la suflet si minunat, care seamana cu personajele beroice din cartuliile cu benzi desenate, laudandu-se ca apara poporul si lumea... si dreptatea... aia de drak jertfindu-se ca sa fie... straduindu-se ca sa fie... uneltind ca sa fie foarte rau cu Dumnezeu si cu aproapele... ridicand calcaiul si u-mâna!

Asa se genereaza minunile faradelegilor si toate chipurile rautatii pacatoase generate in mod minunat din minciuni bezive ca-n filmele ce se toarna in timp ce vorbim, scriem si citim, revoltandu-te furios-isteric si exagerat provocand cearta, urlet, nebunie, distrugere pe banda rulanta ca iresponsabilii carora nu le pasa unde ajung laudandu-se in tot felul de comunitati complice cu minciuna.

Psalmul invartelii in intentie iesind vorba, gandul, fapta pe dos.
 

Duhurile rele, uniunile de diferite feluri ce stau unite toate in apartenenta la familia minciunii pe care o apara simt. Toate fiind fiare, animale, gandaci, fapturi, ele simt intentia dar nu tot timpul ci doar cand ea devine o intentie aplicata si vrand supravietuirea reactioneaza tzepuindu-te in auto-aparare stiind ca vrei sa scapi de ele fiindca sunt mincinoase, ipocrite, privilegiate, hoate, parazite, rele, si de aia te tzepuiesc in proorocie, in viitor ca sa faci in prezent pacatul, raul, neascultarea, faradelegea fara sa simti, ca si cum fapta ispitita din viitor fiind deja facuta acolo nu mai trebuie oprita in prezentul la care se va ajunge mergand de acolo mai departe in viitorul ce este prezentul in care revi si nu mai are rost sa te pazesti din moment ce esti deja cazut in pacat asa ca o faci si practic cu nepasare ca si cum n-ai face-o nepricepand ca trebuia sa nu-ti permiti sa risipesti ca sa nu o faci macar in prezent si nici in viitor sau teoretic. Deci toti demonii si toti dracii si toate duhurile necurate si chiar patimile rele din tine se unesc in clipa in care simt ca intentia ta devine practica, aplicabila, parca stiu cand ai luat decizia sa o implinesti si atunci dau atacul in interior si in exterior s-o invartoseze in favoarea lor, si daca nu reusesc mai urmeaza un atac pe la mijloc, unul aproape de final si alte douu intre acestea. Deci invartirea in porpozitie, in semantica, in fraza, in intelegere, in perceptia din tine se face din cauza acestei lupte interne prin care parazitii duhovnicesti puturosi cauta sa supravietuiasca intentiilor tale care-i deranjeaza pe ei si simt fix clipa cand intentia ta devine aplicata practic, se face si este in contra lor si atunci o invart cu disperare si furie aruncand totul pe altii, sintetizeaza si invinovatesc lovind ca un dorn, pe nevinovati, pe tine, pe Dumnezeu, pe sfinti, pe apropiati, pe parinti, pe frati, pe copii reusind sa te faca sa gresesti fatal si sa continui in gresala fatala cu nepasare auto-orbita prin solutia neagra simplificatoare comoda si cat mai simpla, simplificata, devenind alunecarea, caderea, distrugerea, moartea, pacatul, gresala, lipirea de fund, lenea, vrand tu apoi sa dainuiesti asa pilit, mituit, ”minunat”, orbit, auto-tzepuit silindu-te sa faci rautatea cea mai rea si simpla cu bine mincinos si bun, travestita in ”adevar” si sa insisti concentrat de parca ai curata, intarindu-te in piutere si dorinta, in vointa desi e gresit ce faci, e greshala fatala, e faradelege-pacat si continuarea e catastrofala, pieri si cazi in blestem dezbinand, in patimi si chinuri vesnice insa din naivitate de fraier puerilsi trufash si multa nepasre crasa ajungi sa te multumesti gresit si te tot nemultumesti gresit mereu exagerand si continuind in gresale grozavindu-te ca un nesimtit pentru ca prin invartosarea nevazuta si neluata in seama te mituie minciuna maririi de sinEU sau te ”scapa” si te supravietuieste, te supravietuiesc ei lingusindu-te ca paduchii lati si bubele dulci in balta omului peshte ce priveste orice ca pe icre poftind sa le spurce cu trufie de parca le-ar iubi si mangaia de frumoase si multe cica doar sa-i lasi la putere facandu-le pe plac si sa le fi pe mai departe sclav, fraier, tzepar-tzepuit, marele razboinic din familia lor brlestemata, armata si familia minciunii si tradarii in care te-au inhaitat spre dezbinare, blestem si chinuri vesnice caci atingerea lor, apropierea de tine e ca si cum ai fi spus da si te-ai invoit cu ei, dandu-te, defrica smintita te dai, te ia sa te dai lor, altora si lor, numai lor, primindu-i intro coabitare si comuniune ascunsa, "prieteneasca" a unitatii din bucuria nebunilor, euforie, entuziasm, "fericirea" scaparii ca vine prapadul uneltit de ei, vine peste toti raul si se scapa si ei asa, uneltind spre potop in haita minciunii in care te simti bine, erijat si parvenit la pile, privilegii si la ciolan caci curg banii turnandu-se labordelatorie si ai ce risipi.

Intentia poftita-visata-gandita e indelung analizata si la un momentdat intentia devine aplicata si instantaneu e simtita de fiare fix in clipa in care vrei s-o faci, atunci apare si invartirea si lupta parazitilor duhovnicesti pentru a te baga in cedare din partea ta prin strangeri in menghina, santaje emotionale, santaje materiale, fizice, de chinuri, viata si moarte, rai si iad, iar la urma daca mereu cedezi apare invartosarea definitiva a inimii spre scaparea lor de amenintarea ta si spre continuarea ducerii unei vieti in rautati viclene-desfranate: minciuna si placeri pacatos-patimashe, mite, pile, privilegii, lux, risipa si pierzare, razbunari pripite si deznadajduite de neputinte, remuschcari si cosmaruri.

Psalmul nebuniei, prostiei, rautatii, intelepciunii si credintei.
 

Doar de Mesia e bine sa te temi, doar frica asta ce vine din iubire, din respect, din seriozitate e buna caci daca ti-e frica de Mesia ca de un pacat rau ajuns faraon atunci te vei sminti in frica asta innebunitoare facand cu curaj lucruri rele, nesabuite ca sa scapi din ea, cazand prin ele in dezbinare, caci faptele tale de curaj beroic sunt decat niste razbunari pripite, niste necredinte si frici-furioase exagerate ca niste desfranari labordelatoare ce dau sa te scape prin "mila"-pila egoista euutanasiantihrista-exclusivista.

Si ce poti face tu altceva decat intelepciunea? Nici nu stii ca doar pe ea o poti face si o faci tot timpul fara sa stii, de frica sau cand prinzi putin curaj. Intelepciunea o faci! Insa fara Dumnezeu, fara s-o ceri, fara Mesia, cu ea se face zidirea turnului babel, turnul de apa ce va fi balta, care cazand cu mare faima si zguduind cerul si pamantul cu prabusirea, impreuna cu caderea si cu moartea ta va ajunge o sursa de shuvoaie cu valuri mari, ucigase, o furtuna ispititoare care se va linisti si se va stinge intro balta ce-ti va fi un iad in care-ti vei petrece vesnicia ca bogatul nemilostiv imbracat in purpura si stacojiu, in alb si negru vintigij, o balta-puscarie din care nu mai ai cum iesi oricata intelepciune ai avea stransa, caci de atunci fix intelepciunea cu care ai umblat iti va fi toata desertaciunea desertaciuniunilor care te va tine legat in neputinta si neascultare ca pe un sharpe inchis in cutie, in borcanul minciunilor si faradelegilor unde o sa zaci cu fata in jos, scurs in chipul cel spurcat si umflat de presiuni, revoltandu-te suparat si trist ca esti victima si urland cu reprosuri, hule si amenintari, simtind ca nu poti iesi din locul acela prea stramt si neschimbabil in care esti indesat si apasat spre strivire de te doare capul de la presiuniuni in minciuni.

Deci iata cum intelepciunea e mai periculoasa decat ispitirea satanei, caci de ispitiri te mai apara Dumnezeu sau te mai aperi si singur insa de intelepciune nu te poti apara caci numai pe ea o faci orice faci si fara de rugaciune si de credinta aplicata, fara Mesia, esti hot, esti criminal, esti neascultator si te omoara coshmarul iar vrand sa nu mori si sa scapi te dedai, te dedulcesti si mancand viatza ca sa scapi de rau si de frica ajungi sa innebunesti fiindca nici pana azi n-ai priceput ca nu viata si intelepciunea era de cautat si mancat ci ascultarea si implinirea ei de Credinta credincioasa, ca sa te poti si tu odihni in pace linistit fiindca in furt si faradelegi, in pacate si rautati, in uneltiri, parveniri si profituri, in pile si privilegii, in vina si consecinte grave si rele nimeni nu se poate odihni cu adevarat oricate pile mincinoase gonflate si teroriste si-ar pune si ar lua din gogosile si magogosile minciunii lepadarilor de sine insusi ca sa se ascunda si sa scape mai usor vrand sa nu se vada, si oricat s-ar gasi pe sinele eu si supraEU ca sa se pedepseasca invinovatindu-se cu maxima pocainta inaintea tuturor rabdand rusinea si umilinta aratandu-se smolit, boschetar si murdar, tacut sau limbut, lucrand nebunia si vrajitorind vrute si nevrute pe toate drumurile publice ca sa insele tot la nimic nu i-ar folosi si s-ar istovi in zadar caci si-ar imbraca baalta din viitor ca o nebunie la purtator, pe care o traieste bine mersi inca de aici ca un arici, ca un liliac, un pelican lingusitor, ca o bufnitza si o cucuvea cucucind a ghinion si daramaturi sinistre.

Iar rautatea care face rele din rautate rapind-violand si in timp ce le face sustine ca victima e rea, ca a fost rea, ca e rea si ca va fi rea dandu-se victima in locul lui, el care e singura victima, vrednica si de aia ambalandu-se mai tare si inraindu-se mai mult se razbuna cu rautate tot pe victima nevinovata ce se da cica victima in locul lui in timp ce in haita victimelor inchipuite, el-raul-rautatea se lauda, mangaindu-se cu lingushire in erijare parvenita ca un bucuros euforic, ca un vesel glumet semet si entuziast debordand de speranta, desarta si falsa ca un prooroc mincinos, ca un clei cu sclipici scaparici, ca un happyend de film american prost cu eroi de benzi desenate ce inving raul doar in povestea din scenariu pus la cale de regizor de parca l-ar fi invins in realitate, nutrind tot mai tare dorinta de a crede, tot... pe sfinvers, pe dos, adica afirmand cu putere ca e bine ce face, mandrindu-se afirmand, indreptatind auto-indreptandu-se si aparand cu "dreptate" o falsa supravietuire si o avere crescatoare ce-l tine captiv pe omul rau cresterii ei fara a putea fi ea folosita vreodata la ceva util, nerabdand apartinatorii ei sau invers, folosirea niciunei parti din ea, de frica, oricat de mici ar fi si asta e fix prostia, caci "prostul daca nu e si fudul parca nu e prost destul" ingamfandu-se cat e de mare-rau si vrand sa prosteasca si pe altii asa cum se prosteste mereu pe sine cu necredinta sa feroce, adanca si interioara ca sa trandaveasca, afara la umbra ei, a averii, caci Credinta se foloseste la lucru si daca tooot fugi de ea ca prostul ce se crede destept ajungi un lenesh neputincios plin de bani, ca un rege lacom si putred de bogat care dedandu-se si delasandu-se nu mai e bun de nimic si nu mai poate face nimic, mai ales din pricina nadejdii puse numai in avere, de-o viata de om, incantandu-se si orbind tot privind la cresterea bogatiei sale lucrata cu putori foarte muncitoare, care nu i-a folosit niciodata si nu-i mai foloseste la nimic altceva decat la chinuirea tuturor supusilor si apropiatilor pe care-i deposedeaza de averera lor, pentru ea, punandu-i sa o tot mareasca, s-o spele si s-o frece ca sa luceasca si cu ea sa se mandreasca toti in numele lui ca si cu un bibelou bun doar de spart si de distrus fiindca nefolosind-o niciunii la nimic ci aduland-o ca pe un idol gaunos vor vrea pana la urma impreuna, silnicindu-se unii pe altii, vor vrea a "curati" si "indrepta" in directia in care sa nu o poata folosi niciunii la nimic, la niciun ceva bun de facut, oricat de putin ar avea cineva din ea sau cu ea de facut, traind asa ca cu mamona, in adoratie si sclavie la avere dandu-se ei. Si astfel toti saracii sufera de saracie pentru bogatie strangand si poftind bogatia averilor, dorind pofte si lucrari imbogatitoare, bogatii tot mai multe si mai mari pe care insa nu le folosesc la nimic ca prostii, decat sa se laude si sa-si puna si ei nadejdea in ele desi nadejdea asta pacatoasa ii omoara pe toti imbolnavindu-i, silnicindu-i, istovindu-i si tzepuindu-i la greu si iata deci ca de asta sunt atatea boli pacatoase incurabile si suferinte ce nu pot fi mangaiate, caci toate bolile apar de la frica asta smintita si smintitoare, mitomamoniaca, terorista, faraonica, idoleasca, pacatoasa, innebunitoare caci tuturor le este frica de orice, de absolut orice, mai putin de adevaratul Mesia, de care chiar daca le este frica, le este frica si groaza in mod gresit, nu cum s-ar cadea si s-ar cuveni ci ca de un pacat mic ajuns mare faraon ce se razbuna crunt pe ei ca un rege prost necrutzator, crud si sadic, pervers si rau, aruncandu-i in iad si atunci, de la frica asta ipocrita si lingushitoare din care li se naste curajul cel nebun si nesabuit, indrazneala si razbunarea pripita, scaparea din rau in mai rau le apare toata visarea si dorinta ce le este doar spre rau inca din tineretile lor, spre potopul care nu mai vine, ingrozindu-i ca intr-o silnicie fara scapare, ca un iad de coshmar tot mai mare pe care si-l zidiesc inca de aici lucrand doar cu intelepciune pura, fara greshala, doar din aia de om, om si atat, sustinand ca astfel nu fura intelepciune de la Dumnezeu, nici cunostiinta si nici viata si nici puterea si iata asa fug mancand pamantul si indraznesc sa faca bani murdari si avere in toata vremea doar pentru ca mortii sa-si ingroape sau sa-i arda pe mortii lor, implind ei acest festivism deznadajduitor ca pe o mare datorie traditionala ce in mod fatal nu mantuie pe nimeni, caci e de la lume si de la oameni, de la fatimile lor, iar sufletele urmand tot asa pe mai departe raman captive in minciuna, pe veci... in lumea cazuta a celor suparati si prosti, a celor puturosi si nebuni, a celor rai care fug de Dumnezeu si de Mesia, de frica fiind foarte foarte fricosi, paraciosi, mincinosi, rai, pripiti, nesabuiti, "intelepti"-speriati sa nu cumva sa le mai dea Credinta... si de lucru.

Psalmul justitiei
 

Justitia ipocrita a oamenilor = dezbinare! (adica cearta desfranata, sexy si dezbinare)

Horror! Razbunarea raului cu rau ca prostul asmutit si provocat!
 

Si cum se rzbuna raului cu rau?... mintintind ca e rau cu Dumnezeu, reprosand si aruncand vina pe El, vazandu-L ca pe un rau, santajand emotional si strategic pentru a extoarce bunatati, cunoscandu-L doar pentru pile, privilegii si mariri desarte...

Pai asa face nebunul, se infurie dand sa scaspe de timp, de ceasul care vine inevitabil, vrand sa fuga de la lucrul duhovnicesc, de putoare, urland si blestemand pentru bani si mancare, si infuriindu-se intro orbire si o bezna a mintii innecacioasa caun fum negru, se invartoseaza caun porc-agresiv, care se sinucide deznadajduind cu demoralizare sarcastic-justitiara ca sa impresioneze si sa dramatizeze incercand sa scape cu viata, si ridica mana-imputzocului, inarmata cu cutit, sabie, sulita, bomba, mitraliera, topor, ghioaga, si loveste ca sa distruga, sa omoare, fix in Mesia din bratelepreasfintei Fecioare, confundandu-l cu faraon insa socotindu-L pe El viata lui, viata ta, doar ca s-o distruga, sa se sinucida cica, scapand defapt intr-o inviere-scapare-insanatosire tradatoare prin care s-a si dezbinat de Mesia si de Dumnezeu, caci loveste in mod repetat si fara crutare, cao hula, ca o pornire care daca a venit trebuie continuata ca hula interminabila, si da, si loveste si se autodisturge, tradand, ucigand si dezbinand, razbunandu-se raului cu rau, de parca i-ar fi facut rau Dumnezeu, sau Mesia sau preasfanta, sau Duhul Sfant, si loveste smintit, iesit din minti, fara putinta de opunere si de oprire, facand pe plac, ascultand de porunca satanista fara putinta sa nu asculte, ca-n hipnoza, crezand ca se scapa, ca va fi bine, ca e dreapta scapare si eliberare, ca va fi bine, cand defapt el se distruge si distruge in furiainvrtosata reprosand cui nu trebuie, cui nu i-a facut rau, gresind, mintind ca un mitomamoniaco-depresiv ce se apara prin razbunari mitomamoniaco-depresive caun caine roshu pana la moarte, ca un cerbicist ce se defrustreaza, ce-si elibereaza energia, constrangerea, ce-si rupe lanturile, detonandu-se cu nemultumire ca-ntrun film horror in care creierul innebunit, provocat, scos din minti, pare ca nu mai stie ce facesi nu mai vrea sa stie ce face, nepasandu-i de risipire, de distrugere, de autodistrugere, de nebunia care-l inghite preschimbandu-l intr-un vrajmas cu Dumnezeu, intr-un concurent aflat in stare de conflict bombanind, blestemand si sustinand in adancul persoanei gonflate si infuriate ca o gogoase ca cica lui i s-a facut rau din pricinalui Dumnezeu... asa ca se razbuna ca un pagubit ce vrea sa fie singur si mandru ca toata lumea, cerand sa fie lasat in pace in iadul in care se baga cu de-a sila de parca ar intra in rai.

Horror! Razbunarea raului cu rau pe ”rau” ca prostul asmutit si provocat!
 

Si cum se razbuna raului cu rau?... mintintind ca e rau impreuna cu Dumnezeu, reprosand si aruncand vina pe El, vazandu-L ca pe un rau, santajand emotional si strategic pentru a extoarce bunatati, cunoscandu-L doar pentru pile, privilegii si mariri desarte...pentru interese si profit... necuvenit.

Pai asa face nebunul starnit, descurajat ce fuge in ascuns, la demoni, pierdut in rau: se infurie dand sa scape de timp, de ceasul care vine inevitabil sa-l scoata la lumina, vrand sa fuga de la lucrul duhovnicesc, de putoare, urland si blestemand pentru bani si mancare, pentru comoditatile trandaviei, si infuriindu-se intro orbire si o bezna a mintii innecacioasa ca un fum negru, se invartoseaza ca un porc-turbat agresiv, intorcandu-se sa rupa, ca un lup jigarit care se sinucide deznadajduind cu demoralizare sarcastic-justitiara ca sa impresioneze si sa dramatizeze incercand sa scape cu viata simtind ca piere, si ridica mana-imputzocului gonflat, inarmata cu cutit, sabie, sulita, bomba, mitraliera, topor, ghioaga, si loveste repetat si frenetic ca sa distruga, sa omoare, fix in Mesia din bratele preasfintei Fecioare, confundandu-L cu faraon insa socotindu-L pe El viata lui, viata ta, doar ca s-o distruga, sa se sinucida cica, scapand defapt intr-o ”inviere”-”scapare”-”insanatosire” tradatoare prin care s-a si dezbinat de Mesia si de Dumnezeu, caci loveste in mod repetat si fara crutare, ca o pornire care daca a venit trebuie continuata si dusa pana la sfarsit ca hula interminabila, si da, si loveste si se auto-disturge, tradand, ucigand si dezbinand, razbunandu-se raului cu rau, de parca i-ar fi facut rau Dumnezeu, sau Mesia sau preasfanta Fecioara, sau Duhul Sfant, sau Cuvantul, sau crestin-ortodoxia si loveste smintit si mortal, iesit din minti, fara putinta de opunere si de oprire, ca neputinciosii, ca fricosii neputinciosi ce prind mare curaj nebun, tupeu iresponsabil, supunandu-se si facand pe plac, ascultand de porunca satanista fara putinta sa nu asculte, ca-n hipnoza, ca-n armata demonilor, crezand ca se scapa pe sine daca se supune, daca implineste ordinul subliminal, crezand ca a identificat corect raul si ca lovind va fi bine, ca e o dreapta scapare si eliberare din tensiuni si presiuni, ca va fi soare si foarte bine si multa fericire abundenta, cand defapt el se auto-distruge si distruge tot in furia invrtosata reprosand si protestand cui nu trebuie, cui nu i-a facut rau, gresind, mintind ca un mitomamoniaco-depresiv ce se apara prin razbunari mitomamoniaco-depresive, minciuna se apara mintind ca un caine roshu pana la moarte, credincios hotararii gresite ca un cerbicist ce se defrustreaza, ce-si elibereaza energia urland cu ura si rautate, ce-si invinge constrangerea, ce-si rupe lanturile, detonandu-se cu nemultumire ca-ntr-un film horror in care mintile, cugetele si creierul innebunit, provocat, scos din minti, pare ca nu mai stie ce face si nu mai vrea sa stie ce face, si nu mai poate stii ce face, nepasandu-i de risipire, de distrugere, de auto-distrugere, de nebunia care-l inghite brusc preschimbandu-l intr-un vrajmas cu Dumnezeu, intr-un concurent mandru si tupeist trufash, arogant, aflat in stare de conflict, de razboi total, bombanind, blestemand si sustinand din adancul persoanei gonflate si infuriate ca o gogoase ca cica lui i s-a facut rau din pricina lui Dumnezeu... asa ca se razbuna pripit ca un pagubit ce vrea sa fie singur si mandru asa ca toata lumea, cerand sa fie lasat in pace in iadul sateic si-n singuratatea in care se baga cu de-a sila de parca ar iesi din rau si ar intra in rai si odihna, consumandu-si puterea si energia ca un laudaros amenintator si foarte nervos.... suparat ca are de-acuma un foarte greu pacat... simtindu-se deznadajduit si zdruncinat ca un rahat ingamfat si mandru de ceea ce a ”realizat” prin pacatul cu care s-a razbunat in chip bossumflat ca un victishefur descreierat.

Psalmul in care vrei
 

Vrei sa nu fie.
Cine esti tu sa te erijezi la puterea si atributiile Lui Dumnezeu?
Iti place, vrei sa fie, nu-ti place, vrei sa nu fie.
Esti multumit, vrei sa fie, esti nemultumit, vrei sa nu fie.
Cine te crezi sa-ti iei tu dreptul de a dori spre a fi sau a nu fi ceva sau cineva?

Intai de toate n-ai acest drept, nu ti s-a dat puterea asta tie.
In al doilea rand trebuie sa stii ca Domnul doar satanismului si infintarii-implementarii satanismului i-a poruncit sa nu fie si sa se desfinteze. Daca vrei si tu sa nu fie, ceea ce a poruncit Domnul sa nu fie, atunci trebuie sa folosesti si tu asa ca El, doar Cuvantul si ascultarea de Dumnezeu, Invatatura, Duhul si sa faci si tu sa nu fie ceea ce vrei sa nu mai fie asa ca El, urmand Lui asa cumcere El, prin umilinta si pocainta, prin Credinta, pe Calea cea buna a Lui, iesind din minciuna si mustrand cu duhul blandetii si smereniei, avand dragoste, empatie, compasiune inclusiv pentru pacatosi si vrajmasi, nelasandu-i singuri cand ii mustri sau ii certi ci rabdand tu pedeapsa si greul in locul lor, mai mult ca ei, asa ca Domnul, ca preotul, ca duhovnicul.

Deci nu-ti poti permite sa te infurii orbeste si descreierat, pierdut si smintit in noaptea mintii si sa vrei, sa vrei ca cineva sau ceva sa nu fie si apoi sa faci asta ca un sclav ”ascultator”, ca un gade, ca un mercenar, cu tot ce-ti vine la gura, la limba sau la picior si la mana: hula, blestem, pulan, topor, cutit, sulita, gloante, bombe, imbranceli, otrava, capcane, barfe-uneltiste, ispitiri la certuri, dezbinari, razboaie, mintind si porvocand sau dand apa la moara minciunii, ispitirii, pacatuirii, imbuiband, desfranand si gurvind, pomenind organe, chinuri, lovind, ranind, intepand, ironizand cu sarcasm negru si glume foarte proste cerand exclusivism ocult, ascuns, prin scrasneala si blestem uneltispititor.

Lasa-le pe toate sa fie, sa fie asa cum sunt si cum merg ele mai departe, iar daca te deranjeaza ceva sau cineva si ai vrea sa nu fie infuriindu-te ca-ti aduce paguba si ghinion, urau si suferinta, cadere si iad vesnic, atunci vrea-o pe Cale, invata sa rabzi si sa-l lasi pe fiecare in seama lui Dumnezeu, sa fie, protestand si cerand doar desfintarea satanismului... adica sa nu fie doar satanismul si reinfintarea-reimplementarea lui, asa dupa cum e voia Lui Dumnezeu fara sa te apuci tu sa aduci jertfe de distrugere si inchinari desfranate la golumuri bolborisitoare din adanc care cer mancare pangarita si bani murdari si alte spurcaciuni, ravanind sa nu mai fie curatenie, sfintenie, decat din aia de-a ta, ”sfintenia” tzepuitorilor amagitori, daruindu-te ca slugarnicul pilash sa faci pe plac pe sfinvers si sa lingi, sa lingusesti, curatind si spaland ca serporcii si cainii vrajitori, ca mustele sugace cu limba logoreica, vidanjand toate scursurile josnice, haznalele si canalizarea, nevrand sa deosebesti si sa stii ca e pacatos si scarbos sa ingurgitezi, sa inghiti, sa lacomesti, razbunandu-te ca nebunul frustrat ca nu poti sa-ti amintesti nicicum cuvantul, termenul, ca nu poti in general orice ar trebui sa poti usor, ca ai neputinta cronica si vrei sa nu fie ceva, cineva blestemand si lovind, avand impresia ca ajuta blestemul, ca se rezolva cu spurcarea, cu razbunarea gresita, pripita, invinovatind pe Dumnezeu, revoltat, suparat ca te ia... sarpele shiret, sa...

Ca orice faptura trebuie tu sa te lasi umilit, sa te umilesti, sa te rusinezi, sa te smeresti si sa accepti ca sa fie orice exista lasand Domnului dreptul si puterea de a desfinta satanismul si a-i porunci sa nu mai fie!

Aia sa vrei sa nu mai fie: Jertfe!.. ca toate jertfele sunt sataniste si desharte, afara de Mielul Domnului care ridica pacatele lumii, Mesia care face trecerea de la vrajertfe la Mila(nu jertfind ci iubind).

Psalmul viciului suprem. De frica...
 

Ca prostul ce se deda grozaviei gresismului cronic a barbatului cu sine ”superior” zicand : ”hai sa radem de mine cat sunt de gresitor”, apucandu-se de pile, privilegii si alinturi de nepot rasfatzat facand sarcasm si glume proaste, crude din greseala cu tupeu de homeless gresicios, mare cersetor si daruitor de maruntis, care facand toate naroziile si rautatile obraznice nu pateste nimic, cazand, pacatuind, murind, urand, blestemand, imbolnavindu-se, gresind mult de tot la greu si cu toate astea, culmea, ca un hopamitica ce mereu cade si se ridica... sustine ca a gasit el ca asa e dragostea, iubirea... vai lui.

Practic el de frica prinde coolraj obraznic si acuza pe Dumnezeu reactionand din reflex suparat pe Cuvant ca un antihrist.... ce de lene fuge de lucru duhovnicesc si de cruce si pareste tot!.. visand mese, mereu alte mese, ca sa stea la ele si sa puna pe ele apa multa si pita si tot felul de preparate din care nu-ti da si tie sa iei pentru ca le strange pentru mesele urmatoare... de parca L-ar astepta pe Mes-ia sa-L aseze la mese si pe El, de parca toata viata ti se-nvarte in jurul tuturor meselor cu care te visezi implinit.

Pe scurt, de fricoolraj dracu-acuzacu' , de lene, grabit, pripit, acuza inflationist pe Domnul Iisus Hristos-Cuvantul, asa ca din reflex familiar razbunandu-se cu cruzime, ca prostul tzepuit ce crede pripit, raului cu rau pentru rau rezultand rau-hau si aduce vrajertfelele meserrelor, slujind la mese travestit in femeie ca sefurul, ca doar pentru mesele urmatoare tot strange nevrand sa-mparta si sa dea la nimeni decat otrava cu paraziti-viermi ce nu vor sa moara.