Exact Florin ! Este greu , dar nu imposibil, atâta timp cât crezi cu adevărat în El şi-n viaţa veşnică. O astfel de discuţie am purtat azi cu mama mea, mai mult un monolog, ea find foarte deznădajduită de boală. Da, să avem multă, multă nădejde !

Sfântul Ioan Gură de Aur, spunea că necazurile întăresc prieteniile şi îndepărtează ura, iar Sfântul Maxim Mărturisitorul vorbeşte despre sensul încercărilor, ca mijloc de probare şi întărire a credinţei. Privind astfel, nu ne mai poate revolta cuvântul Sfântului Pavel că "suntem puşi spre necazuri". Acest cuvânt îl spune Apostolul care a suferit şi a răbdat mult, dar şi Apostolul care a căutat să cunoască raţiunea pătimirii sale. Totuşi, este greu să spui unei persoane că necazul face parte din firescul vieţii, deoarce caracteristica vieţii umane este fuga de durere si căutarea plăcerii. În această fugă omul uită de Dumnezeu şi de semeni, calcă totul în picioare pentru a obţine o clipă de bucurie egoistă. În aceste momente intervine Dumnezeu, spunându-ne, prin încercările vieţii, că nu suntem singuri, ci depindem şi de alţii, nu putem face nimic durabil fără Dumnezeu. În necazurile vieţii găsim cale către vecin, iar el găseşte umanul din el şi îl face dumnezeiesc prin simplul gest al oferirii ajutorului. Necazurile ne trezesc şi ne sensibilizează, dar ele nu sunt un scop al vieţii , ci le putem privi şi ca un accident în drumul istoriei. Biserica, în rugăciunile ei, nu caută necazurile, ci , dimpotrivă , se roagă mult pentru îndreptarea lor, dar prin acest gest al rugăciunii în vremea încercărilor arătăm că nu suntem nemulţumitori, ci suntem răbdători. Răbdarea este şi ea o virtute ce se învaţă în timp, despre care am vorbit la un alt topic dedicat acestei virtuţi.

"Dacă cel drept este răsplătit pe pământ, cu cât mai mult cel nelegiuit şi păcătos!"
Pilde 11, 31

"Necazul pe care îl rabzi cu bună înţelegere te va face să-i afi rodul în vremea rugăciunii". << Evagrie Ponticul>>
"Inima învârtoşată este poarta de fier zăvorâtă înaintea cetăţii ; iar celui ce pătimeşte răul şi este strâmtorat i se deschide de la sine, ca şi lui Petru". <<Marcu Ascetul>>

Tot aşa : nu socoti că orice necaz vine peste oameni din pricina păcatelor, pentru că sunt unii bine plăcuţi şi totuşi încercaţi.
E drept că s-a scris "Necuvioşii şi nelegiuiţii vor fi prigoniţi". Dar tot aşa s-a scris : "Cei ce voiesc să trăiască cucernic în Hristos, prigoniţi vor fi".

Eu inteleg asa: pacatele marturisite sunt iertate. Dar voi avea totusi de platit pentru ele? Eu in viata aceasta sau copiii mei?

Atenţie , păcatele mărturisite şi-ndreptate, căci moartea de ne va găsi fără îndreptare , nu-i în regulă şi apoi Sf. Spovedanie să fie cât mai deasă cu putinţă. Orice carte, îndrumar de Spovedanie ce-l găseşti la orice Biserică , are în partea introductivă, despre păcate, de câte feluri sunt, repercusiuni , etc. Să ţinem mai mult legătura cu Biserica şi în primul rând cu Duhovnicul , iar în particular hrană să ne fie cele lăsate de Sf. Părinţi. Un cuvânt luat de ici de colo, mai mult la rătăcire duce. . .

Da, ma refeream la Spovedania cat mai deasa, la pacate cat mai indreptate ( se stie ca de cate ori cadem, de atitea ori sa ne ridicam, si sa cadem din ce in ce mai rar, si sa ne luptam din rasputeri si sa ne rugam sa nu mai facem acele pacate) . Deci pina la urma tot mai platim totusi pentru ele? ( intreb ca sa stiu sa fiu pregatita, nu de alta. Platesc "bucuroasa" - daca pot sa ma exprim asa - numai sa am cat de cat sanse sa nu ajung in iad, si mai cu seama sa nu fie copiii mei pusi in situatia de a plati pentru pacatele mele... )

Multumesc frate Cristi!

"Când ridicaţi mâinile voastre către Mine, Eu îmi întorc ochii în altă parte, şi când inmulţiţi rugăciunile voastre, nu le ascult. Mâinile voastre sunt pline de sânge ; spălaţi-vă, curăţiţi-vă ! Nu mai faceţi rău înaintea ochilor Mei. Încetaţi odată !" ( Isaia 1 , 15-16 )
Deci El ne cere categoric : "Încetaţi odată !" Important cum ne va găsi clipa morţii, o clipă ce nimeni n-o ştie, decât Tatăl. Amânarea îndreptării este cea mai periculoasă, precum şi repetarea la infinit a păcatelor chiar şi a celor spovedite , uitând ce zice Sfânta Scriptură: "Nebune, în noaptea aceasta vor cere de la tine sufletul tău, şi : în ce te va găsi moartea , în aceea vei fi judecat".

Dragă Giovanina, cele spovedite şi îndreptate pentru totdeauna, sunt şterse pentru totdeauna.

Important , covârşitor de important, să avem un părinte duhovnic stabil, pentru că pe acesta trebuie să-l ascultăm , să-l ascultăm ca pe Hristos , căci: " Cel ce vă ascultă pe voi, pe Mine Mă ascultă, şi cel ce se leapădă de voi, se leapădă de Mine ". ( Luca 10 , 16 ) .

raspuns
 

Primind Sfintele Taine,suntem altoiti in sanul Bisericii inca de la Sf.Taina a Botezului,de la nastere adica.Mantuitoare este Sf.taina a Spovedaniei,a carui rol este de a despatimi omul scaldat in fel de fel de pacate.Ravna spre poruncile Bisericii,lucrarea dumnezeiasca la care suntem chemati cu totii sunt mijloace prin care pacatele ne sunt iertate si dezlegate de catre preotul duhovnic.Nu stiu unde ai citit tu astfel de lucruri,insa un lucru este sigur si marturisit de Sfintii Parinti ai bisericii:pacatele ne sunt iertate si dezlegate la spovedanie,insa cu conditia de a nu le mai repeta sau sa ne obisnuim in a ne complace in pacat.Trebuie traire in Duh si pocainta desavarsita...

Nu e gresit sa credem ca Dumnezeu pedepseste, cearta, bate.
El face asta in scop pedagogic, fiindca este iubire si e interesat de noi, cei pacatosi. Vrea sa ne aduca la viata, doreste sa punem capat pacatului, care ne conduce spre moarte.
Nu pedepseste pe nimeni fiindca ar fi manios, crud si nemilos, ci intrucat ne iubeste mai presus de intelegerea noastra.

Sfantul Apostol Pavel spune, intr-un mod minunat:
"Ati uitat indemnul care va graieste ca unor fii: Fiul meu, nu disretui certarea Domnului, nici nu te descuraja, cand esti mustrat de El. Caci pe cine iubeste Domnul il cearta, il biciuieste pe tot fiul pe care il primeste.

Rabdati spre inteleptire, Dumnezeu se poarta cu voi ca fata de fii. Caci care este fiul pe care tatal nu-l pedepseste? Iar daca sunteti fara de certare, de care toti au parte, atunci sunteti fii nelegitimi si nu fii adevarati.

Apoi daca am avut pe parintii nostri dupa trup, care sa ne certe, si ne sfiam de ei, oare nu ne vom supune cu atat mai vartos Tatalui duhurilor, ca sa avem viata? Pentru ca ei, precum gaseau cu cale, ne pedepseau pentru putine zile, iar Acesta, spre folosul nostru, ca sa ne impartasim de sfintenia Lui.

Orice mustrare, la inceput, nu pare ca e de bucurie, ci de intristare, dar mai pe urma da celor incercati cu ea roada pasnica a dreptatii.

Pentru aceea, indreptati mainile voastre cele ostenite si genunchii cei slabanogiti. Faceti carari drepte pentru picioarele voastre, asa incat cine este schiop sa nu se abata, ci mai vartos sa se vindece" (Evrei 12, 5-14).

Azi nu mai mor batrani, mor mai mult tineri. Din 10 morti, doar unul singur moare de batranete!

,,Dupa o zi incarcata la biserica, doresc sa ma linistesc meditand si scriind aceste randuri. Am inmormantat azi o tanara de 33 de ani. Acum 2 saptamani alta de 35 de ani. Cea de azi nu era casatorita dar era singurul copil a unei bite mame vaduva de sot de cativa ani buni. Cea de acu doua saptamani era maritata si a lasat in urma doi copii mici de 5 si 7 ani si un sot.


Maine cine va mai urma?


Boala e necrutatoare, dar e ingaduita de Dumnezeu.


Ce intrebari se nasc in sufletele familiilor indoliate? De ce asa tanara? De ce fata mea si nu eu care sunt batran?


Imi pun intrebarea: De ce moartea este pentru noi un soc? Nu cumva pentru ca nu ne gandim la ea? Pentru ca zicem in sinea noastra: Noi niciodata nu vom muri. Mor altii, dar noi mai avem de trait! Cum zic mai toti oamenii in special cei tineri: Traieste clipa! Traieste-ti viata la maxim! Si prin urmare baga discoteca, destrabalare, desfranare, bautura la greu! E un fel de a intelege viata! Dar e foarte prost felul acesta! Te legi de niste lucruri efemere, degrab trecatoare. Zici ca nu vei muri niciodata. Bine zici! Dumnezeu te-a creat pentru vesnicie. Asa e! Vei trai vesnic, chiar de vei muri!



Problema care se pune e urmatoare: Ce urmeaza dupa moarte? Exista viata vesnica? Blaise Pascal spunea: "Daca cred si Dumnezeu nu exista, n-am pierdut nimic, dar daca nu cred si Dumnezeu exista, atunci am pierdut totul!" Noi crestinii, ne legam viata de ceea ce este netrecator si desavarsit, ne lagam viata de Mantuitorul Hristos, Fiul lui Dumnezeu. De aceea ne si numim crestini. Toata viata noastra de crestini trebuie sa reflecte faptul ca ii urmam Mantuitorului Hristos intru toate". Daca vom face asa, vom primi fagaduinta facuta noua: "Veniti binecuvantatii Tatalui Meu de mosteniti Imparatia cea gatita voua! iar celor care nu au vrut sa-L cunoasca pe Mantuitorul nostru: "Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care este gătit diavolului şi îngerilor lui". (vezi Matei cap. 25).


Dumnezeu exista! Orice om crede cel putin intr-o forta superioara care guverneaza lumea. Nu vor sa creada mai mult pentru ca nu le convine toate "restrictiile" de la anumite pacate care nu au tangenta cu crestinismul. Omul prefera sa stea in mocirla pacatelor lui asa cum sta si purcelul in troaca. Si marele erezii tot cam asa au aparut. Oamenii si-au facut niste religii care sa isi justifice pornirile lor patimase.


Traiesti patimas? Iubesti placerile lumii de aici cu toate desfatarile ei? Inseamna ca iti legi inima de pamant.


Il iubesti pe Dumnezeu si vrei sa ii urmezi? Vei cauta sa eviti pacatele pe cat posibil, sa te spovedesti, sa e impartasesti si te rogi cat mai des, sa citesti o carte sfanta. Asa iti legi inima de cele vesnice, netrecatoare, de cele ceresti.


S-a facut un studiu sau mai bine zis o evidenta a inmoramantarilor pe parohii. Concluzia a fost una socanta: Din 10 decedati doar 1 singur avea varsta de peste 70-80 de ani, deci doar 1 din 10 a murit de batranete. Restul au fost cu varsta pana in 50 de ani majoritatea, doar cativa pana in 70. Azi mor multi multi tineri. Cancerul ii macina foarte repede.


Cancerul... si alimentatia proasta ce e drept cu muuulte euri, dar si viata destrabalata fara infranare.


Tinerii nu mai stiu sa se infraneze.


Petreceri cat cuprinde, desfrau zilnic, si alte forme ale preacurviei.


Stiati ca sexul oral aduce cancer in gat sau la gura?
Stiati ca anticonceptionalele duc la cancer de san si provoaca grave delegrari ale organismului?
Stiati ca anticonceptionalele provoaca avort in a 14 zi de viata a fatului? (mai multe informatii aici: http://www.anticonceptionale.info/co...rovoaca-avort/)
Stiati ca avortul da peste cap organismul?
(dand un simplu search google veti gasi o multime de informatii)


Stiati ca trupul acesta este templul Duhului Sfant si noi nu avem voie sa il pangarim pentru ca "noi nu suntem ai nostri"?
Stiati ca toate aceste pacate ale desfraului si avortului se vor razbuna mai tarziu de va veti intreba: Doamne dar cu ce am gresit de ma pedepsesti asa?


In zilele noastre se savarsesc pacate grave, foarte grave. Dar orice pacatos are posibilitatea mantuirii daca ii va parea rau de cele comise, se va spovedi si va urma canonul dat de preotul duhovnic. Fara dezlegarea duhovnicului, pacatele nu se vor ierta! Fara tainele lui Hristos nu ne vom mantui. Daca incercati sa pasiti pe calea mantuirii in afara bisericii, nu va veti mantui niciodata!


Omul le incearca pe toate, dar moartea vine repede, poate prea repede si pe neasteptate! Esti pregatit? Daca nu, pune inceput bun vietii tale! Nu mai amana, ca amanarea e pacaleala celui viclean. Ia aminte de tine, sa nu fie prea tarziu! Viata de dincolo de mormant e vesnica! Ia aminte sa nu te chinui o vesnicie, ci sa te bucuri in veci in Imparatia lui Dumnezeu!''

Sursa:

http://paginadefolos.blogspot.ro/201...lele-trec.html

NU VREAU sa-mi spui! NU VREAU sa stiu!
 

Oare de ce trecem chiar si peste aceste mesaje, evitand sa le citim, fiindca par ca o amenintare asupra personalitatii noastre? Tot ce ne tulbura tabieturile si "micile" noastre pacate pe care le tratam cu toata ingaduinta, ne transforma in razboinici si suntem in stare sa rasturnam muntii, numai sa nu ni se spuna noua ce trebuie sa facem...
Cu ceva timp in urma spuneam despre fratele sotiei mele care era internat la Cluj, bolnav de cancer... A doua zi se sfarsea dupa nici trei luni da la aflarea vestii... 55 de ani. A lasat in urma sotia, doi copii studenti si o afacere careia doar el stia cum sa-i faca faţa. La inmormantare am descoperit lucruri nestiute decat de Dumnezeu si de foarte putine persoane, fiindca se pare ca a fost cu mult mai de folos celorlalti decat propriei familii. Pentru toate acele fapte si pentru multe pe care nici nu le stim, a fost inmormantat in curtea bisericii si nu in cimitir.
O saptamana dupa inmormantare mi-am petrecut-o in acea zona pentru a ajuta cumnata vaduva sa puna la punct o parte dintre lucrurile pe care el nu reusise sa le puna. In fiecare seara cand ne adunam, discutiile alunecau tot in directia afacerilor care pareau sa fie mereu o prioritate. Totusi, in preziua plecarii, am decis sa ating problema mantuirii, mai ales fiindca imi statea pe suflet faptul ca nu fusese spovedit de cand era copil... Si a fost ca si cum as fi pus kerosen peste un bat aprins de chibrit. Desi erau lucruri banale si stiute de orice crestin-ortodox, inversunarea era atat de puternica incat pareau sa intareasca odata in plus spusa: "Nu arunca margaritare porcilor, sa nu se intoarca si sa te sfasie!"...
"De ce vorbesti despre astfel de lucruri? Nu vreau sa-mi spui! NU VREAU sa stiu!!!" Asa striga fratele celui decedat, acum inca in putere si sanatos...
Si din pacate nu am observat asta numai la el, ci la multi in jur. Nu deranjeaza pe nimeni ca tii post sau ca mergi la biserica... Poate doar o ironie subtila, sau o judecare directa cum ca ar trebui sa ai inclinatii mai pragmatice, fiindca viata e dura si mai trebuie si traita!... Dezastru are loc in momentul in care ii amintesti ca e muritor si ca fiecare "frate" al nostru care pleaca, e un semn ca vom urma si noi intr-o zi!... "Nu vreau sa-mi spui! Nu vreau sa stiu!!!"
De ce ne ascundem? De cine? Pana cand? Avem macar idee ce pierdem? Omul poate fi asemanat cu un computer. Daca l-a preocupat cele din jurul lui, a putut asimila enorm, daca nu, doar strictul necesar. Dar un om care nu e conectat la Dumnezeu este ca un computer fara conectie la internet. Fie ca ai o memorie incarcata de informatii extrem de utile, fie una mai "modesta", fara "conectie" ramai singur si rupt de lume. Cum poti sa-i explici celui "rupt", ce inseamna sa fii "conectat"? Atat timp cat nu are in "memorie" acel gen de informatie, o va "detecta" ca pe un virus...
Nu stiu de ce refuza oamenii sa se descatuseze din robie, dar stiu ca nu sunt vrednic de nimic, daca in loc sa convinga cuvintele mele, mai rau au zguduit orgolii si s-au spus cuvinte grele, care, daca as fi tacut, nu s-ar fi spus niciodata?!...

Iata o problema serioasa de care atarna bine nostru vesnic. Mantuitorul ne cheama la cina, prin necazuri, prin boli sau pur si simplu printr-un om, dar nu ne forteaza vointa. Ne da posibilitatea sa alegem pana in ultima clipa. Si vom primi si rasplata in functie de alegerile noastre.

Acum nu te mahni pentru ca nu a fost pregatit sa primeasca cuvintele tale. Duhul lumesc e puternic, iar lucrarea de apostolat e presarata cu ispite. Poate ca intr-o zi isi va aduce aminte de cuvintele tale. Poate chiar zguduirea unor orgolii e inceputul lucrarii.

Un om duhovnicesc e recunoscator celui care ii da un sfat, caci se smereste. Un om lumesc il respinge, pentru ca nu sunteti in acelasi duh. Priveste-l cu dragoste, de pe pozitia pacatosului, daca vrei sa-l castigi, luand seama la tine sa nu cazi si tu in ispita. Daca vezi ca acum nu poate sa-ti primeasca sfatul, mai bine spui o rugaciune pentru el decat sa te tulburi peste masura din cauza lui.

Un sfant l-a castigat pe un calugar ce cazuse in desfranare mintind si spunand ca si el a cazut in acelasi pacat. Si-a pus problema mantuirii lui si a fratelui sau de pe pozitia pacatosului, iar cel care gresise nu se mai simtea complexat de prezenta celuilalt.

Sa ne rugam lui Dumnezeu sa ne vindece sufletele si trupurile noastre si sa auzim si noi precum slabanogul din Capernaum: ,,Fiule, iertate iti sunt pacatele tale!"

Foarte frumos spunea parintele in predica de astazi ca atunci cand noi avem un necaz e bine sa zicem: ,,Pentru pacatele mele mi se intampla acestea."
Iar cand are altcineva un necaz, in loc sa judecam, e mult mai bine sa spunem: ,,Pentru slava lui Dumnezeu patimeste fratele meu."

Foarte frumoasa Evanghelia de astazi:

,,Si intrand iarasi in Capernaum, dupa cateva zile s-a auzit ca este in casa.

Si indata s-au adunat multi, incat nu mai era loc, nici inaintea usii, si le graia lor cuvantul.

Si au venit la El, aducand un slabanog, pe care-l purtau patru insi.

Si neputand ei, din pricina multimii, sa se apropie de El, au desfacut acoperisul casei unde era Iisus si, prin spartura, au lasat in jos patul in care zacea slabanogul.

Si vazand Iisus credinta lor, i-a zis slabanogului: Fiule, iertate iti sunt pacatele tale!

Si erau acolo unii dintre carturari, care sedeau si cugetau in inimile lor:

Pentru ce vorbeste Acesta astfel? El huleste. Cine poate sa ierte pacatele, fara numai unul Dumnezeu?

Si indata cunoscand Iisus, cu duhul Lui, ca asa cugetau ei in sine, le-a zis lor: De ce cugetati acestea in inimile voastre?

Ce este mai usor a zice slabanogului: Iertate iti sunt pacatele, sau a zice: Scoala-te, ia-ti patul tau si umbla?

Dar, ca sa stiti ca putere are Fiul Omului a ierta pacatele pe pamant, a zis slabanogului:

Zic tie: Scoala-te, ia-ti patul tau si mergi la casa ta.

Si s-a sculat indata si, luandu-si patul, a iesit inaintea tuturor, incat erau toti uimiti si slaveau pe Dumnezeu, zicand: Asemenea lucruri n-am vazut niciodata.''
Evanghelia dupa Marcu 2 (1-12)

Si acum ma intreb:

,,Cine e slabanogul?
Cine sunt cei laudati de Hristos?
De ce au fost ei laudati?"

Cred ca intrebarea asta si-o pune insusi Dumnezeu , caci de mai bine de doua mii de ani omul alege robia pacatului , in libertatea data !
Ori libertatea nu este buna , ori noi suntem mult prea slabi , ori pacatul are "dulceata" lui aparte , sau toate la un loc , nu stiu . . . !
Daca pe Hristos , Dumnezeul nostru , Il asculta din ce in ce mai putini , ce sa mai vorbim de "altii " , draga frate Culai !

Dacă ai fi tăcut, cuvintele grele nu s-ar fi spus, dar s-ar fi trăit cu seninătate ca fiind de Dumnezeu lăsate.
Dacă Iisus Hristos n-ar fi venit, Iuda nu L-ar fi vândut și nu s-ar fi spânzurat.
Deci păcatul e strigător la cer doar în fața Adevărului; Acesta trebuie spus și ajunge.

Mahnirea vine din propria neputinta si nevrednicie. De adus aminte isi va aduce cu siguranta, fiindca tocmai aceasta a starnit disputa. Dar imi doresc din tot sufletul sa fie altfel de data asta. Cu exact doi ani in urma, exact in acelasi loc, am avut o discutie de cateva ore cu cel care tocmai a raposat. Il rugam sa incerce sa renunte la fumat si sa se spovedeasca, mai ales fiindca il consideram mai bun crestin decat multi dintre cei care merg si la biserica, tin si post si se si spovedesc regulat. In ajutorul apelului meu (am aflat mai tarziu), a incercat la vreun an, un preot pe care nu l-am cunoscut, sa-l convinga sa se spovedeasca, fiindca multe facuse pentru biserica lui si era trecut ca si ctitor, la fiecare sf. liturghie, la proscomidie. Parea ca-l convinsese, dar ar fi dorit sa mearga impreuna cu sotia, iar ea (mi-a marturisit cu toata naivitatea de care este in stare un ignorant al credintei ortodoxe) s-a opus cu atata vehementa, incat el a batut in retragere. Si sub "observatia" ei atenta, a stat in fiecare clipa din aceste trei luni petrecute prin spitale...
Acum aminteam despre acea discutie din urma cu doi ani cand cancerul inca nu se formase (dupa spusele medicilor care a aproximat inceputul la sub doi ani). Probabil acest amanunt a bulversat total pe cel care tocmai servise cina alaturi de mine, dar meniuri diferite!... Mai ales ca chiar i-am spus ca-si va aminti foarte clar aceasta discutie peste 10 ani, nu fiindca vreau eu, ci fiindca daca nu o spun eu, o s-o spuna si-o s-o tot repete multi altii in jurul lui!...

Dragostea si ingaduinta nu cred ca se poate pune sub semnul indoielii. Acelasi subiect de discutie tocmai il avusesem la telefon cu unul dintre frati, care la fel a avut o reactie violenta, cand a venit vorba de o spovedanie, macar o data pe an... Iar despre dragostea dintre frati, ce sa spun decat ca este sublima. La fel si cu cumnatul: atat eu cat si el, simtim sincer cat de mult ne pretuim. Dar, atat timp cat "religia" este abstracta, fiecare e cu viata lui, si-atat. Daca indraznesti sa-i spui ca de fapt exista o alta prioritate pe aceasta lume, parca totul sare in aer... Iar tu te simti golit pe dinauntru pentru neputinta ta si pentru nevrednicia de care dai dovata, fiindca nu esti indeajuns de "diplomat", indeajuns de induhovnicit sa-l faci sa mediteze cu calm la ceea ce-i sugerezi intr-un moment pe care tu ai indraznit sa-l crezi "potrivit"... Dragoste cu de-a sila, nu se poate... Te doare, dar nu poti trece peste, fiindca nu ai "aderenta"... Macar in cazul fratelui, am avut puterea sa-i spun ca tocmai fiindca tin din tot sufletul la el, imi pasa cum se va prezenta ca si "crestin ortodox", cand ii va veni vremea... Daca nici la 60 de ani nu ne gandim la acestea, nu cumva facem jocul celui ce ne cheama la o altfel de "cina". Pentru ca si in cazul lui gaseam o mare asemanare care l-a scos din sarite pe frate: cumnatul decedat, obisnuia duminicile sa mearga sa joace sah, uneori aproape, alteori la celalalt capat de tara... Iar fratele meu merge in fiecare duminica dimineata sa joace sah cu prietenii... "Nu vreau sa-mi spui!... Nu vreau sa stiu!..."
Doamne, lumineaza-ne mintea si da-ne lacrimi de pocainta, ca tare mai suntem indaradnici la chemarea Ta!

Uneori imi trec prin minte idei foarte ciudate, tot gandindu-ma la o modalitate mai simpla de a convinge pe cel drag. Imi imaginez ca port in buzunar un cui zdravan, iar cand vreau sa amintesc despre Mantuitorul Hristos, sa-i iau mana celui drag, dar indaradnic, si sa-l intep cu cuiul in palma, apoi sa-l intreb cum s-ar simti daca s-ar vedea inconjurat de o lume ostila, injurat, scuipat, batut si judecat pe nedrept apoi sa i se strapunga bratele si picioarele? Ar putea sa spuna: "Iarta-i, Doamne, ca nu stiu ce fac!"? Pentru ce S-a rastignit Mantuitorul Hristos, daca noua chiar nu ne pasa de jertfa Lui, din moment ce nu ne invrednicim sa facem asa cum ne-a spus: "Cine nu va manca din Trupul Meu si nu va bea Sangele Meu, nu va putea intra in Imparatia Cerurilor!" Ce inseamna a fi "crestin ortodox" daca refuzam Jertfa?
Mi-e mila si de "altii", dar de cei dragi, mi se rupe inima, Cristi!...

Hm!... Acesta trebuie spus și ajunge. Daca ar fi atat de simplu, bisericile ar fi neincapatoare, nimeni n-ar mai minti, n-ar mai fura, n-ar mai insela, n-ar mai exista bogati si saraci, prosti si destepti... N-ar mai exista pacat si deci nici incepatori in cautarea lui Hristos... Si ce e mai trist, probabil ar lipsi smerenia... In lipsa unei constiinte incarcate de pacat, ma tem ca am fi tentati sa ne credem dumnezei...
Adevarat, acesta ar fi un ideal, intr-o civilizatie total lipsita de ipocrizie! Din pacate ceea ce vedem, este un miraj, ceea ce cautam, nu defineste tocmai "fericirea" si ceea ce primim, refuzam sa percepem ca o rasplata a propriilor noaste actiuni.

Lantul ispasirilor
 

Am citit o povestioara ce m-a ajutat sa inteleg in ce fel omul isi atrage asupra lui pedeapsa si in acelasi timp si cum poate scapa de ea.

Un tânăr voia să se căsătorească, dar viitoarea soţie i-a spus: "Nu vin după tine dacă nu scapi de tatăl tău. Fă-l să plece. Nu pot locui în aceeaşi casă cu tatăl tău". Tânărul o iubea. S-a dus la tatăl său şi i-a spus: "Tată, trebuie să-mi trăiesc şi eu viaţa pe pământ şi iată, viitoare mea soţie nu vrea să trăiască în aceeaşi casă cu tine. Îmi cere să te scot din casă, să te fac să pleci. Ce să fac? Sfătuieşte-mă. Trebuie să pleci. Dar cum s-o fac? Te iubesc şi pe tine".

Tatăl l-a înţeles pe loc şi i-a zis: "Voi pleca eu singur, dar am o singură rugăminte către tine". "Care?" a întrebat fiul. "Nu cine ştie ce, i-a spus tatăl. Să mă conduci, după ce vom ieşi din sat, până în vârful dealului, la un anume copac, pe care ţi-l voi arăta eu." Tânărului i s-a părut prea uşoară rugămintea tatălui.

Şi-a luat bătrânul cele de trebuinţă şi au plecat. Ajunşi la copacul cu pricina, tânărul a vrut să ştie: "De ce ai vrut să te aduc până aici, tată?"
Bătrânul i-a răspuns: "Pentru că tot până la copacul acesta l-am condus şi eu pe tatăl meu, într-o împrejurare asemănătoare. Ceea ce faci tu acum nu e decât fapta mea întoarsă către mine. De aceea am şi acceptat să plec. Primesc ceea ce merit!"

Auzind acestea, tânărul şi-a venit întru ale sale şi s-a întors cu tatăl său înapoi la casa lor. Aşa s-a sfârşit lanţul ispăşirilor. (Sursa: Ziarul Lumina)

Cateva cuvinte de folos in lupta cu pacatul:


2 din 2 Pacat si Virtute parintele Calistrat Barnova 1996

Si un material ziditor mai scurt:


Parintele Calistrat Chifan - Repetatele caderi in pacat - YouTube

De ce vin urgiile peste noi




,,Într-o zi, în Catedrala Sfântul Dumitru, a venit o doamnă care plângea în hohote, ba chiar voia să-şi smulgă părul din cap, şi mi-a spus: „Părinte, părinte, vai de mine ce-am făcut!” I-am spus să se liniştească şi să-mi spună ce a făcut! „Părinte, când era mică fetiţa mea, de câte ori mă supăra, nu aveam în gură decât două vorbe: «Fir-ai a dracului !» şi «Arză-te-ar focul !» Iată, ieri, exact când a împlinit 20 de ani, a murit arsă de foc, din cauza gurii mele spurcate! Iată ce-am făcut, mi-am dat fata diavolului, şi n-am să mi-o pot ierta toată viaţa!”


Cum de a ajuns poporul nostru aşa de buimac? Şi ce mai poţi aştepta de la omul care, de dimineaţa până seara, nu mai conteneşte cu blestemele ori cu sudălmile, şi căruia nimic nu i-a rămas neînjurat de la „Dumnezeirea, Dumnezeului Dumnezeilor… până la cruce, arhanghel, anaforă, icoană, botez, parastas, grijanie”…. şi tot ce poate avea fiinţă, între cele văzute şi nevăzute? Nu cumva năravurile astea atât de greţoase sunt şi ele de vină pentru urgia care a căzut asupra noastră?"


Sursa:



https://luminapentrucandeladinsuflet...ile-peste-noi/

Off-topic
 

39. Şi le-a spus şi pildă: Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă?(Lc6,39)

Culmea ipocriziei: să dai ”lecții” de scriere corectă în limba română fără diacritice românești.

Așa e, dar am rezolvat între timp problema asta. N-a fost prea greu.