|
Citat:
Citat:
Si nu stiu cum se face, dar e din ce in ce mai la "moda" expresia: NIMENI NU E DE NEINLOCUIT! chiar si in materie de iubire!!!!!!! trist! f trist fratilor! traim niste vremuri!!!!!:12::12: |
Citat:
|
"Vesnic este Tatal Ceresc, si vesnica este iubirea Sa catre oameni. Tot ce trebuie sa facem noi pentru fericirea eterna din Rai, este sa ii dam iubirea noastra de muritori, si timpul nostru in slujba Sa. Acesta este negotul: viata noastra efemera, pentru vesnica fericire. Nu exista castig mai mare, decat acesta."
|
credinta,nadejdea si dragostea
“... credinta-eu o compar cu raza soarelui,nadejdea cu lumina soarelui iar dragostea cu discul soarelui.Toate acestea insa nu constituie la un loc decat o singura stralucire si o singura lumina.
Credinta poate sa faca si sa zideasca toate. Speranta este mereu inconjurata de mila lui Dumnezeu,al carui sprijin avandu-L nu va putea fi niciodata rusinata. Dragostea nu cade si nici nu se opreste in alergarea sa... Sporirea temerii este inceputul dragostei. Cand teama se infige in strafundurile sufletului,atunci ea are putinta de a curma si de a topi orice intinaciune. Pe altii ii lumineaza si-i umple de bucurie,pana la a zice cu psalmistul:”Inima mea a nadajduit in Dumnezeu;El m-a ajutat si mi-a inflorit trupul”(Ps.17,10). Bucurandu-se inima,infloreste si fata.Cand apoi omul se va amesteca oarecum cu dragostea lui Dumnezeu,atunci stralucirea se va arata si in afara de trup,ca intr-o oglinda oarecare,precum i s-a intamplat lui Moise cand a fost invrednicit sa-L vada pe Dumnezeu. Taria dragostei este nadejdea,caci printr-insa asteptam rasplata dragostei. Nadejdea este o bogatie a bogatiei celei nevazute.Nadejdea este o comoara sigura pe care si-o castiga sufletul in viata de aici,mai-nainte de a dobandi comoara nepieritoare din ceruri.Aceasta este odihnitoare a ostenelilor,usa a dragostei,nimicitoare a deznadejdii,icoana a bunurilor care nu sunt de fata. Lipsa nadejdii se face nimicitoare a dragostei.Ea ne intareste in ostenelile noastre,ea ne sterge trudele,ea ne dobandeste mila lui Dumnezeu. Mania risipeste nadejdea. Dragostea este un adanc al iluminarii. Dragostea este izvorul focului care,pe cat va tasni,tot pe atat va arde pe cel insetat. Dragostea este o stare a ingerilor. Dragostea este o sporire a veacurilor..." (Sf.Ioan Scararul) |
Vorbim despre iubire in cazul relatiei interpersonale- cand unul daruieste si celalat primeste. Darul nu este asemenea unui obiect care este stimat la o anumita valoare. Darul este expresia iubirii, iar valoarea sa este inestimabila.
|
Citat:
“Daca privim moralitatea ca pe o simpla conformare a omului fata de un cod de lege autoritativ sau conventional, atunci etica devine alibiul omului pentru problema lui existentiala”. Acea problema existentiala care ne atinge pe toti, priveste in ultima instanta mantuirea noastra vesnica mai degraba decat conformitatea cu un cod exterior care sa ne conduca actiunile. Scopul ultim al moralitatii crestine nu este supunerea, si nici macar “desavarsirea”, definita ca imitare fidela a atributelor divine ale bunatatii si iubirii. Adevaratul ei scop este viata: vesnica, binecuvantata si fericita in sanul Treimii." (John Breck - “Darul sacru al vietii”) http://74.125.77.132/search?q=cache:...lnk&cd=6&gl=ro |
Citat:
Dar nu ma rabd sa nu zic: exista fiinte de neinlocuit si nu sunt de acord cu "nimeni nu e de neinlocuit!" Desi ... daca stam bine sa ne gandim, "pentru Dumnezeu, nici o pierdere nu e de neinlocuit." |
Floarealbastra, floarealbastra, totusi este trist in lume...Stii, uneori ,,la inima ieste-un leac:cetera si omu drag''. Dar poate e mai bine sa iti traiesti framantarile si dorul fara sa cauti sa le alini in vreun fel, sa te apropii cu recunostinta asupra lor, socotindu-le un dat firesc al vietii...asa, iti va fi totul mai usor. Mai ales ca ne asteapta o primavara frumoasa totusi, in ciuda ploilor care ne mai zadarnicesc seninul fetei...Iti doresc sa te bucuri de ce traiesti. Spunea Haddaway: ,,What is love?"
|
Citat:
Iubirea ESTE, NU are definitii!!! |
Vroiam ca discutia sa capete un fagas relaxat, nu sa devina o poliloghie teologica; hai sa dialogam ca intre prieteni, nu ca intre dascali si elevi, se poate? Floarealbastra are o problema de care ne-am lovit toti, in vreun fel sau altul. Cum putem sa o inseninam daca incepem sa despicam firul in patru despre iubire care e aia, ba nu e, iubirea nu e ceva, ci e cineva, si altele...Hai sa nu mai fim asa de incrancenati in a vrea sa avem neaparat dreptate, ce ziceti?Multa sanatate, dnul Geo.
|
...
suntem bolnavi de superficialitate. si iubirea o transformam in ceva banal. dragostea e simpla. pentru cine o cunoaste. pentru ca pentru unii e ca respiratia insa pentru altii e ca... transpiratia... nu ne mai asumam nimic. suntem lasi. nu luptam pentru dragoste. pentru ca s-o recastigam atunci cand slabeste. pentru ca ea nu cade niciodata... noi cadem, noi abandonam inainte de limita... iubim pe fuga. pe anotimpuri. pe sezoane. am inceput sa ii punem limite dragostei... de unde pana unde? din SUPERFICIALITATE. ne caracterizeaza grozav...
e greu in ziua de azi sa gasesti pe cineva cu care sa impartasesti sentimente neconditionat. suntem egoisti si plini de mandrie. ne alegem cu orgoliul ranit foarte usor... si nu stim ce e jertfa, ce inseamna sa lupti pana la capat, ce inseamna sa iubesti... ce inseamna dragostea... fratioare, surioaro, oricine ai fi, uita-te langa tine... e tot ce ai mai scump pe lume... si ce vezi la altii cu siguranta tie nu ti s-ar potrivi... pretuieste si multumeste lui Dumnezeu in fiecare zi pentru jumatatea ta... alta mai buna nu exista! poti sa ti-o repeti de mii de ori... asta e adevarul. si cand ai sa intelegi asta atunci sa stii ca ai dragoste... |
Citat:
Doame-ajuta! |
Citat:
Dumnezeu sa te lumineze! |
Hmm ... mustacesc si meditez indelung ...
Foarte frumos este ceea ce voi ziceti (fac abstractie de intepaturile de la topicul cu poeziile preferate si pov. cu talc). Totusi, as mai adauga: de fapt, noi stim bine de ce pt. ca Dumnezeu ne vorbeste in fiece zi numai ca asa ... ne intrebam ca nevinovatii ca "de ce", aici e un pic de ipocrizie pt. ca noi stim de fapt foarte bine "de ce" - urile - astea atat cat ne arata Bunul Dumnezeu. Si eu mai cred ca Dumnezeu poate in orice clipa sa rastoarne planurile mintii omenesti dar atunci cand Iubirea e neconditionata si stim ca facem Voia Lui Dumnezeu care ni se descopera prin rugaciune si meditatie, prin semnele vietii cotidiene, atunci poate ca ne e mai usor sa facem abstractie de aspectele neplacute sau poate ca invatam sa facem aceasta abstractie - adica sa trecem cu vederea neesentialul si sa vedem esenta - adica sa vedem padurea si nu numai copacul din fata noastra. O privire din elicopter a existentei, a cauzelor si a efectelor. Desi noi traim in lumea efectelor iar in cea a cauzelor este Demiurgul. "Din sanul vesnicului ieri, traieste azi ce moare Un soare de s-ar stinge-n cer, S-aprinde iarasi soare. Parand pe veci a rasari, din urma moartea-i paste caci toti se nasc spre a muri si mor spre a se naste." Uneori meditez asupra mortii, ea este o realitate cu care ne vom intalni cu totii. Dar pt. unii, ea este o eliberare caci ei sunt pregatiti in vreme ce pt. altii viata le are rezervate inca multe chinuri, alte urcusuri si suiri, poate mai dure ca niciodata caci ei trebuie sa patimeasca, poate ca pt. tot neamul lor sau poate ca asa le-a fost scris din veac si trecutul trecutului le e plin de greseli si de datorii de destin pt. toti si pt. lume, se poate ... Eu mai cred ca si Iubirea e scrisa din veac altfel de ce i-ar fi spus ingerul lui Tobie: du-te si o ia pe ea de sotie caci ea iti este menita din veac tie. De ce exista aceasta expresie in Biblie: "din veac"? Din veac a fost menit si Hristos sa se rastigneasca pe cruce, chiar dupa caderea lui Adam aflam asta, inca din Geneza. De aceea eu cred ca e adevarat ca: ce-i al tau e pus deoparte. Deci, te asteapta pe tine ... bine, ca daca zabovesti mult lucrurile ies anapoda si iar trebuie sa intervina Vointa divina si iar sa aseze lucrurile pe fagasul lor normal ca noi nu suntem in stare asa cum ziceti: din cauza orgoliului, a maniei, neiertarii, etc. patimi primare. De fapt, cel mai mare dusman al evolutiei este orgoliul si cand zicem asta parca am spune potrivnicul in persoana caci asta e atributul lui principal, nu-i asa? cauza caderii lui si vrea sa o faca cauza caderii tuturora. Eu cred ca asta e esenta Intelepciunii: sa fii constient ca cu fiece secunda te indrepti spre destinatia finala; si totusi, chiar si asa, mai avem inca vreme de rautati, de pizmuri, de certuri nelalocul lor si mai avem inca vreme sa-l ranim pe aproapele dar cel mai trist: ne vedem incapabili de a ierta, adica ne izbim de copacii din fata noastra si nu vedem ansamblul, padurea - si anume ca viata e frumoasa si de aceea, nici o clipa sa nu o irosesti cu rautate si neliniste in ea; Si daca din greseala se intampla asa, sa nu apuna soarele peste tine trist si manios, adica pana la sfarsitul zilei sa-ti aduci aminte de ce ai venit aici, care e scopul tau si de ce i-ai intalnit pe oamenii pe care i-ai intalnit si pe care i-ai ranit. Si in esenta sa-ti aduci aminte ca Iubirea pamanteasca e doar o palida umbra a celei Eterne, infinite care exista in vesnicie caci "vremea e aproape" din perspectiva vesniciei dar poate ca departe in termenii unui timp terestru. Si femeile gresesc mai mult in dragoste, eu asa zic ... barbatii au doar un scop: sa le stapaneasca si sa stapaneasca mediul inconjurator dar stiti si voi maxima "barbatii conduc lumea iar muierile pe barbati". In acelasi timp, femeile poate ca sunt si mai sensibile la aspectele spirituale (vorbesc in general) ca doar Adam a fost facut din materie primara in vreme ce femeia din cea secundara - deci, cu un grad poate mai avansata din perspectiva evolutiei creatoare. Totusi, fiicele Evei sa nu uite de unde au plecat: adica din Adam, ca sunt principii feminine derivate din cel masculin. si aici imi aduc aminte de "O fiica a Evei" - un titlu explicit. Puteti sa ma contraziceti, desigur ... Si inca ceva: sa stiti ca nu toata lumea are parte in viata de o Iubire mare - acei care o au se pot considera privilegiati ca si-au intalnit "sufletul pereche". |
Floarealbastra, floarealbastra ... totusi, este trist in lume!
Foarte frumos ai grait. De ce oare uneori simtim ce nu am mai simtit vreodat'? Simtitori fiind, eu cred ca exista o mare diferenta intre niste lucruri pe lumea asta: dragoste si Iubire si rezonanta la o vibratie inalta asemanatoare cu cea a altor fiinte si Iubire. Iubire e cand rezonanta nu e asemanatoare ci identica. Si intrebarea ramane: de ce? Raspunsul e in cauze, cum bine zici. Si Universul e vibratie, nimic nu sta, totul se misca, nimic nu moare, totul se transforma. In toate exista un ritm - inainte si inapoi- intocmai cu pendulul. Orice are un gen: feminin si masculin, contopindu-se mereu. Cauza are un efect Totul este spirit: Universul este mental. Ceea ce este sus este ca si ceea ce este jos, orice lucru are 2 poli: bine si rau, caldura si frig, Iubire si ura si caldura e acelasi lucru cu frigul si iubirea e acelasi lucru cu ura, ele sunt energii DAR de intensitati si grade diferite. La scara micro exista ceea ce este la macro si invers. In orice lucru mic se oglindeste Creatorul si toti suntem componentele unui TOT. Si cine poate stii cine este Dumnezeu sau ce este Dumnezeu: El este un Tot, El este cel ce este iar Universul a fost creat printr-un gand. El a existat mai intai in mentalul Totului si apoi in existenta concreta. Si gandul genereaza realitatea! |
Si floarealbastra,
uneori ochii spun iubire iar buzele osanda, aceasta-i tot minciuna. sau invers "Infinge-ti in priviri minciuna, si-n caldul buzei, Adevarul." In iubire orice e posibil sau totul imposibil! |
Citat:
Sunt foarte de acord dar spune-mi ce sa faci cand simti ca totul a fost in zadar? cand simti ca tu oferi jertfa dar cel de langa tine fuge ...cauta altceva imediat si nu ii pasa ...nu spun ca toti sunt la fel doar ca tendinta cand suferi este sa generalizezi ,fenomenul nu este unic se intampla de ambele parti si o stiu ...doar ca barbatul fuge de responsabilitate cand ar trebui sa vada ce frumoasa este responsabilitatea in doi ,mai ales atunci cand iubesti cu toata fiinta ta...in ziua de azi mai rara aceasta calitate ..pacat Oricum aceste randuri trezesc in mine speranta ca este posibila dar cere rabdare multaaa : "Dragostea indelung rabda;dragostea este binevoitoare,dragostea nu pizmuieste , nu se lauda, nu se trufeste. Dragostea nu se poarta cu necuviinta,nu cauta ale sale,nu se aprinde de manie,nu gandeste raul. Nu se bucura de nedreptate ,ci se bucura de adevar . Toate le sufera, toate le crede, toate le nadajduieste, toate le rabda.Dragostea nu cade niciodata..." |
Floarealbastra, daca as fi in locul tau, as fugi cat as vedea cu ochii de aceasta persoana.
Aceasta nu e iubire, nu e patima, ci e sugjugare ce povestesti aici. Intr-o relatie unul da mai mult, altul mai putin. In general cel care da mai putin, primeste mai mult. Incearca sa nu te mai gandesti la el; mai intai cateva secunde, apoi un minut si apoi mai mult. Asa treptat te ve desprinde din aceasta dominatie a lui. Daca cere si primeste asa mult, inseamna ca nu da nimic inapoi; se foloseste numai de atractia pe care o exercita. |
...
Citat:
probabil toti gresim ca ajungem sa ne punem aceste intrebari cand e deja tarziu... de ce n-o facem la inceput? de ce nu stabilim niste reguli inca din prima zi? de ce alegem superficial? ne uitam doar la aparente si ne ducem cu capul inainte invaluiti de o asa zisa dragoste care, mai tarziu, se dovedeste a fi un simplu foc de paie... si, din pacate, intotdeauna, pentru el si nu pentru tine. si uite-asa ajungi la intrebarea ta: de ce fuge de responsabilitate? pentru ca nu si-a dorit-o de la inceput. aud, si pe buna dreptate, tot mai des aceste cuvinte la parintii duhovnici: sa puneti inceput bun! oare am pus inceput bun daca ajungem sa ne punem intrebarile acestea? nu cred. exista si baieti buni si fete bune... insa, probabil, fug unii pe langa ceilalti, fara sa se intalneasca. si in fuga lor se interpune cate o capcana, cate o ispita lipsita de responsabilitati... insa asta e cea mai dulce si, din pacate, desi stim cum sa alegem teoretic, nu o facem si cu mintea ci alegem doar cu inima... si daca nu ne iese, nasol! insa, parerea mea, cata vreme nu esti casatorita, nu merita sa faci compromisuri. e bun, isi doreste ceva stabil, isi asuma o eventuala familie - atunci e ok. daca e genul aventurier si care doreste sa-si traiasca viata - drum bun nenicule! timpul e pretios si, in asteptarea unei schimbari din partea lui, poti pierde o multime de trenuri care ajung in dreptul statiei tale. asta e umila mea parere. Doamne ajuta! |
Citat:
|
...
Citat:
stiu ca e foarte greu si e aiurea sa astepti pe cel care sa-ti respecte, inainte de toate, virturile. insa, sa stii de la mine ca, nici macar pentru cel care va accepta sa te astepte pana la casatorie nu poti baga mana in foc. oamenii isi arata adevarata lor fata in timp si in momentele de cumpana. la greu abia vezi pe cine ai alaturi. un partener e puternic prin modul in care poate depasi o situatie critica. atunci vezi cu adevarat de cine ai avut parte. roaga-te si mergi cu nadejde inainte. ce-i al tau e pus deoparte. cu siguranta. niciodata nu e prea tarziu sa pui de un bun inceput. insa nici nu lasa sa treaca timpul pe langa tine. grabeste-te incet... Doamne ajuta! |
Citat:
|
Iubirea este invincibilă, e o lumină ce nu poate fi stinsă nici de dezamăgiri, nici de deziluzii, nici de neîncredere, nici de neînțelegerea omenirii.
Credința cu care mergem mai departe este mai puternică decât toate cele ; invincibilă , puternică, de neînvins. Este armura care ne ferește de nedreptățile vieții. |
Cea mai autentica,cea mai tainica,cea mai blanda si dezinteresata dragoste este,dragostea de mama.Nici o iubire nu se compara cu cea din partea parintelui fata de copilul lui.Poate ca,de aceia Dumnezeu a iubit atat de mult lumea.
|
Citat:
|
...
Citat:
Doamne ajuta! |
Citat:
Omul a fost făcut pentru viață și pentru bucurie și atât una cât și cealaltă îi rămân în continuare accesibile prin harul lui Dumnezeu care vine , prin credință. Timpul este tămăduitor de știm a-l folosi cu folos. |
Prietenia după trup. . . ( Diadoh al Foticeii )
Prietenia după trup se desface foarte ușor când se găsește o cât de mică pricină. Pentru că nu a fost legată cu simțirea Duhului. Dar în sufletul ce stă sub înrâurirea lui Dumnezeț, chiar dacă s-ar întâmpla să se producă vreo supărare, totuși legătura dragostei nu se desface dintr-însul. Căci aprinzându-se pe sine însuși din nou de focul dragostei de Dumnezeu, îndată revine iarăși la starea cea bună și cu multă bucurie primește dragostea aproapelui, chiar dacă a fost ocărât sau păgubit mult de către acela pentru că acest suflet topește în dulceața lui Dumnezeu amărăciunea iscată de gâlceavă.
|
" Prietenia nu este o forma de dragoste. In timp ce dragostea are ca sursa partea cea neinteleasa a spiritului, prietenia izvoraste din ratiune, chiar daca, uneori patrunde adanc in fortele psihice ilogice."
Mi-o amintesc de pe undeva, citita de mult timp, dar, poate fi interpretata aceasta teorie, mai ales, din punct de vedere crestinesc. |
Iubirea este atat de ciudata,atat de complicata, fie ea exprimata pentru Dumnezeu, pentru aproapele, pentru o pasiune, pentru un lucru, pentru o persoana care ti-a intors pe dos toata existenta, sau pentru partenerul de viata, ori pentru tine insuti.
Aproape in toate situatiile ea se caracterizeaza prin taina si negot, deopotriva, pentru ca intotdeauna ii asociem trasaturile, in egala masura, cu sentimentul in sine si cu partea fizica. De multe ori, aceasta parte fizica se poate caracteriza prin placerea in sine, chiar daca nu poate fi palpabila, o manifestam in mod palpabil, astfel capatand consistenta coordonarii partii emotionale, care este mult mai profunda decat placerea, este constiinta acesteia. Deseori, cand am vazut in jurul meu oameni care-si inseala partenerul de viata, sau pe la televizor, mai ales cei care au si afirmat ca-si iubesc acest partener de viata, chiar daca-l si inseala, mi-am spus ; "Cum poti sa pretinzi ca-ti iubesti partenerul de viata si, in acelasi timp sa-l inseli?!". Mi se parea un non sens, o afirmatie de prost gust, negandita, nejudecata si neasumata. Acum, insa, inteleg! Chiar poti sa-ti iubesti partenerul de viata, chiar daca la un moment dat tinzi sa-l inseli, este o diferenta in toata aceasta "aparenta" controversa. Ajungi sa-ti iubesti partenerul de viata mai mult decat pe oricine, sa te completezi cu acesta, sa se daruiasca in mod reciproc lumile fiecaruia, exterioara si interioara. Ajung sa cladeasca impreuna o lume unica, o lume formata din tot ceea ce-i reprezinta pe amandoi, o lume din iubire, respect, incredere, comunicare, defecte, tabu-uri, neputinte si toleranta. Dar, si o lume subtila de secrete si simtiri nevinovate, dar personale fiecaruia dintre parteneri. Astfel, dupa un timp, sau intr-un timp oarecare, apare o dorinta de pe nicaieri, de a cunoaste pe altcineva, putin, doar atat cat sa aduca un altfel de aport sufletului tau, poate unul minor, dar benefic. Exista multe cupluri care se complac intr-o existenta neechilibrata ,care fac anumite compromisuri, care nu-si rezolva anumite trasaturi negative ale relatiei si astfel apare, rabdarea si resemnarea unuia sau amandorura, sau apare tendinta de evadare...prin altcineva,altceva. Nu este vorba ca doresti sa-ti schimbi partenerul, ci, mai degraba poate fi vorba de o alta intelegere, de un moment sarac in posibilitatea de a-ti influienta viata, dar bogat in acumularea de noi energii, presupuse benefice. Este foarte complicat, insa unii oameni nu doresc sa insele, nu doresc sa raneasca, doresc doar sa-si poata motiva si pe alte cai anumite emotii, anumite idei interioare in traseul acesta egoist al omului spre farmec si placere. Ceea ce duce la adevarata inselare, este tocmai gandirea si judecarea limitata a unei astfel de posibilitati. Omul este incarcat de dorinte, care mai de care mai diverse si de ciudate, uneori, fiecare dupa caracterul propriu. Omul este invadat in plan fizic de influiente, de procese chimice si hormonale la nivelul propriului organism, omul este acaparat de tot felul de emotii determinate de vaz, auz, miros, dar si de unele sclipiri ciudate interioare. Dar, inainte de toate, omul este rational si, aceasta ar trebui sa ne faca mai constienti de diferenta dintre iubirea ca taina, sau ca negot. Este greu sa lupti cu dorinta, cu ratiunea, si mai greu, insa ne-am putea usura viata daca am fi constienti ca o potentiala inselare poate aparea ca o flacara care piere prin propria intensitate, dar urmarile persista mult mai mult, la nivel moral, dar si social. De ce ajungem sa inselam emotional? Pentru ca avem nevoie, uneori, insa de la atasamentul absolut constient si prevazator, pana la inselare este o cale lunga de compromisuri la nivel mental, dar si fizic.Este cumva firesc sa ne atasam si de altcineva, la un moment dat...poate ca nu este vorba decat de un moment justificat de multi factori,practic, invizibili care ne invadeaza complexitatea fiintei noastre, dar pana la inselare nu-i decat nesabuinta, neinfranare si nepasare. Poate ca, nici macar nu mai poate fi vorba de dorinta trupeasca, ci mai degraba de o implinire a neimplinirilor psihologice si fizice din viata de zi cu zi. Mda!...m-am invartit in jurul cozii si tot nu am fost clara in ceea ce am vrut sa spun.De aceia tind eu sa ma expun pe sine, uneori...In realitate, toate ne apartin, gandirea si simtirea, crezamantul si infaptuirea. |
O pildă în versuri referitoare la iubire !
Ascultam una din conferințele Arhimandritului Teofil Părăian care se referea și la tema de față, la prietenie, iubire și sincer parcă cuvintele rostite de Teofil Părăian se intersectau perfect cu gândurile și trăirile mele. La un moment dat Teofil Părăian exemplifică printr-o poezie atât de frumoasă încât doresc , cu voia voastră , să o reproduc aici. Dar tot el spune înainte de toate " când ai câștigat o legătură de felul acesta , ești conștient că această legătură nu ți-o poate nimici nimeni și nimic". Poeta Zorica Lațcu ( spune Teofil Părăian ) , a scris o poezie intitulată "Te port în mine". Poezia aceasta exprimă afirmațiile pe care le face persoana care iubește, în legătură cu persoana iubită. E sugestiv chiar și numai titlul "Te port în mine". Poezia , în desfășurarea ei , tocmai asta arată, că cel pe care il iubești nu-i numai în afară de tine , ci e și în tine. Poți să-i spui : te port în mine .
"Te port în suflet, ca pe-un vas de preț, / Ca pe-o comoară-nchisă cu peceți, / Te port în trup, în sânii albi și grei, / Cum poartă rodia sămânța ei. / Te port în minte, ca pe-un imn sfințit, / Un cântec vechi, cu crai din Răsărit. / Și port la gât, neprețuit șirag, / Strânsoarea cald-a brațului tău drag. / Te port în mine tainic, ca pe-un vis, / În cer înalt de noapte te-am închis. / Te port , lumină rumenă de zori, / Cum poartă florile mireasma lor. / Te port pe buze, ca pe-un fagur plin, / O poamă aurită de smochin, / Te port pe brațe, borbote subțiri, / Mănunchi legat cu grijă , fir cu fir. / Cum poartă rodul floarea de cais, / Adânc te port în trupul meu și-n vis. < Cât adevăr ! ! ! - Pe cel care îl cuprinzi în suflet, il cuprinzi în toate ale tale. De câte ori te gândești la un prieten, nu te gândești la cineva de departe, ci te gândești la cineva pe care îl porți în sufltet. Adică : "Te port în mine" > |
Frumoasa poezie, frumoasa iubire...dar, oare, iubirea poate fi altfel ?
Nu stiu daca putem intalni iubirea prieteneasca la un nivel atat de superior, mai ales in jurul nostru tot mai frustrat, tot mai grabit si nesatul. Poate ca gresesc, poate sunt suflete de o asemenea valoare, poate ca sunt numai eu incapabila sa le savurez finetea. Pe mine ma doboara cuvintele, ma doboara simtirea, atat in incertitudine, cat si in grandoare. Nu sunt capabila sa mi le asum, tocmai pentru ca le analizez intr-atat incat le pierd sensul, le ratacesc simbolul inocent pe undeva prin experiente si dezamagiri, prin neputinta proprie de-a le manifesta fara prejudecati. Frumoasa poezie, frumoasa iubire... |
...
frumoasa poezie... poeti egoisti... si poate in cautarea rimei perfecte. eventual, din prima...
iubirea e o poezie insa are cuvintele amestecate ca un puzzle. unii au rabdare sa-l termine, altii nici macar sa-l inceapa cat de cat. atunci cand nu ai cuvinte, lasa faptele, gesturile, privirea sa vorbeasca pentru tine... cuvintele pot ajuta dar si pot strica un moment. de aceea e bine sa ne oprim la timp cand debitam ceva... cred ca ni se intampla tuturor sa regretam niste vorbe, sa zicem, in plus. vorba aia: "daca taceai filosof ramaneai..." iubirea e simpla. noi suntem cei care o complicam... iubirea e cu liniste, cu pace... noi o cautam mai mult pe aia tulburatoare... iubirea e altruista... noi suntem egoistii care asteptam sa ni se intoarca mereu ca un bumerang. eventual indoita... iubirea e cer senin... noi suntem cei care cautam norii si provocam tornade... iubirea se traieste... noi suntem cei care o mimam... iubirea nu are granite... noi o delimitam, o facem la termen... stim toate acestea si multe altele dar... mai greu cu practica... de teorie suntem burdusiti cu totii... gandim prea mult. asta e problema. lucrurile se fac simplu. cu vointa si cu Doamne-ajuta! iubiti simplu... doar iubiti... sa fiti iubiti! |
Așa cum un izvor al unui râu nu poate să fie întrerupt în curgerea sa, nu poate să fie astupat , sau chiar dacă-l astupi , își găsește loc în altă parte și tot curge, tot așa e și iubirea. Iubirea nu poate fi oprită. Da, întradevăr , avem de multe ori acest "dar" de a complica mai mult decât trebuie lucrururile, de a face din ceva simplu și firesc , ceva ieșit din tiparele firești unde firea noastră pătimașă le cam îmbălmăjește cam pe toate. "Noi spunem la rugăciunile noastre, vorbind cu Dumnezeu : <<Precum este mărirea Ta, așa este și mila Ta>>" . Deci iubirea lui Dumnezeu e ca mărirea lui Dumnezeu, și toate ale lui Dumnezeu sunt infinite. Așa trebuie să fie și " iubirea omului, desigur, la măsurile lui" . Spunea odată un părinte :"Dragă , pe om, dacă-l cauți de bun, bun îl găsești, și dacă-l cauți de rău , și rău îl găsești". Într-o relație adeverată de prietenie , important ca ambele părți să caute partea bună, creându-se un echilibru, o armonie, ce dă durabilitate acestei relații . Dacă atunci când oferi iubire și respect, calculezi și aștepți iubire și respect din partea celuilalt și calculezi cât oferi și cât primești, nu poate fi vorba despre o prietenie. Cineva spunea : << Iubirea nu calculează>> și tot acela spunea mai departe : << Numai iubirea calculează. Dei iubirea, când oferă, nu se gândește " Am dat prea mult", pentru că cel care iubește are bucuria de a oferi și oferă >>, împreună cu iubirea lui și cu respectul lui, chiar inima lui. Cineva compara prietenia "cu confluenta a două râuri." De fapt prietenia este confluența între iubiri, între iubirea celor care sunt prieteni. << Așa cum două râuri pornite de pe povârnișuri de munte diferite pot ajunge să se întâlnească într-un loc și apoi merg împreună în amestecul apelor, încât nu se mai poate face deosebire între apa care vine dintr-un râu și apa care vine din celălalt râu, ci este o amestecare de ape, tot așa -i și în ceea ce privește iubirea și respectul între prieteni>>.
|
Iubirea și iar iubirea, eterna iubire . . .
Când iubești înveți să trăiești, să te bucuri de viață, iar îmbrățisarea persoanei iubite devine scutul tău împotriva suferinței, a tot ceea ce ar putea rupe din sufletul tău floarea inocentă sădită iubire. O persoană fericită , căci iubirea e simbolul împlinirii sufletești și al iubirii, emite în jurul ei energie ca har și vibrații puternice care-i molipsesc pe cei din jur, determinându-i să fie la fel de veseli și încrezători în viață. Când iubești , înveți să-i citești gândurile celui iubit printr-o singură privire, înveți să descoperi o rază de lumină în fiecare zâmbet al său și să te bucuri de fericirea sa.
Când iubești , devii capabil să dăruiești tot ce îți aparține și se naște în tine puterea de a merge până la capătul pământului, de a învinge orice obstacol când simți mâna celui iubit ținându-te strâns. Iubirea e un dar divin, o binecuvântare ce îți regenerează fiecare colț ascuns al sufletului și care te învață să descoperi în fiecare lucru o scurgere repetată, un ritm care se repetă ciclic. Iubirea este singurul mod prin care te poți cunoaște mai bine, prin care te poți maturiza și prin care îl poți cunoaște pe cel de lângă tine. |
dragostea...
"1. De as grai in limbile oamenilor si ale ingerilor, iar dragoste nu am, facutu-m-am arama sunatoare si chimval rasunator.
2. Si de as avea darul proorociei si tainele toate le-as cunoaste si orice stiinta, si de as avea atata credinta incat sa mut si muntii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt. 3. Si de as imparti toata avutia mea si de as da trupul meu ca sa fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseste. 4. Dragostea indelung rabda; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieste, nu se lauda, nu se trufeste. 5. Dragostea nu se poarta cu necuviinta, nu cauta ale sale, nu se aprinde de manie, nu gandeste raul. 6. Nu se bucura de nedreptate, ci se bucura de adevar. 7. Toate le sufera, toate le crede, toate le nadajduieste, toate le rabda. 8. Dragostea nu cade niciodata. Cat despre proorocii - se vor desfiinta; darul limbilor va inceta; stiinta se va sfarsi; 9. Pentru ca in parte cunoastem si in parte proorocim. 10. Dar cand va veni ceea ce e desavarsit, atunci ceea ce este in parte se va desfiinta. 11. Cand eram copil, vorbeam ca un copil, simteam ca un copil; judecam ca un copil; dar cand m-am facut barbat, am lepadat cele ale copilului. 12. Caci vedem acum ca prin oglinda, in ghicitura, iar atunci, fata catre fata; acum cunosc in parte, dar atunci voi cunoaste pe deplin, precum am fost cunoscut si eu. 13. Si acum raman acestea trei: credinta, nadejdea si dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea." cat de frumos....:-< asta e iubirea la care toti visam desi unii nu recunosc. dar eu am o problema cu dragostea la oameni: nu cred ca oamenii pot iubi cu adevarat absolut, total neconditionat. si nu ma refer neaparat la interese, ci mai ales la faptul ca in general nu prea suntem capabili sa iubim pe cineva cu adevat si pentru totdeauna cu acelasi devotament , indiferent de orice. iubim pe cineva, si la un moment dat greseste, face lucruri care ne ranesc tare, pe care nu credeam ca ar putea sa le faca, ne face sa suferim multi ani in sir(cum sunt de exemplu unele casnicii)... in conditiile astea mai ramane iubirea aia enorma pe care o declarasem la inceput? mai suntem in stare sa iubim la fel si in conditiile astea, total neconditionat si sa-i ramanem alaturi persoanei respective tot restul vietii indiferent de suferinta provocata? mai putem sa simtim si sa ne comportam asa cum scrie in epistola catre corinteni? am observat ca in general nu. si atunci ce fel de iubire e asta?! doar iluzie? sau oamenii in general nu pot iubi decat intr-un mod egoist? nici asa nu merge. iubirea nu are nimic de-a face cu egoismul, de fapt sunt total opuse. atunci cum e? chiar nu putem iubi? un alt exemplu mai sunt si cazurile tragice in care unul din soti moare. celalalt sufera o vreme si apoi se recasatoreste si ii spune altcuiva "te iubesc"...:( mi se pare atat de ipocrit si trist...cum sa iubesti pe cineva cu adevarat daca inima ta a fost daruita deja altcuiva? unde e iubirea pt persoana aia? sau pur si simplu faptul ca a plecat, s-a mutat la Domnul , a facut sa plece si "iubirea" ta? nu pot sa inteleg... sau de ce nu putem iubi pentru totdeauna pe cineva chiar daca nu suntem iubiti de acel cineva? sau cum e moda asta cu o gramada de relatii in cursul unei singure vieti? te daruiesti cate un pic fiecaruia sau cum? unde e iubirea de care toata lumea vorbeste? asta e? nu cred...:( Uneori tind sa cred ca nici rudele, parintii nu iubesc chiar absolut neconditionat, desi probabil e cea mai curata dintre iubiri. zic ca nici ei nu iubesc total neconditionat pt ca au unele asteptari,care daca nu sunt implinite....nu e bine. si te iubesc pt ca esti sau nu esti intr-un fel. Iubim imagini pe care noi le avem despre ceilalti. de ce? :( gandindu-ma la toate astea, incep sa cred ca iubirea adevarata e doar un privilegiu divin, pe care doar Dumnezeu il simte cu adevarat...si poate il mai gusta si cei care locuiesc langa El. Sper sa nu va plictisesc cu ideea asta a mea. Mi-as dori sa stiu ce parere aveti despre ce am zis si daca aveti ceva raspunsuri pt intrebarile mele. Ma preocupa mult subiectul asta si doresc mult sa gasesc raspunsuri. Si probabil nu-s singura care-si pune intrebarile astea... Mi-as dori mult sa stiu si parerea lui geo.nektarios despre ce am spus, pentru ca apreciez mult modul in care a deschis acest subiect si din cate commenturi am mai citit, ii apreciez mult felul de a gandi. Multumesc anticipat.:) |
Omul contemporan se află într-o stare de criză și soluția ieșirii din această stare nu poate consta decât în întoarcerea omului la starea lui firească, iar starea firească a omului este aceea care îl definește ca om adevărat. Omul adevărat este omul Iubirii, al comuniunii și al dialogului cu Dumnezeu și cu semenii, omul virtos, statornic în bine, dovedind tărie în împotrivirea față de păcat. Dar
alegerile noastre eronate afectează societatea nu numai prin efectele lor directe, răcind relațiile între oameni , ci și indirect, căci ele afectează mai întâi pe cel ce le săvârșește, iar acesta , la rândul său, contribuie la îmbolnăvirea societății. Astfel și ea iubirea capătă alte dimensiuni , de multe ori, devine ceva condiționat, ieșită din firescul ei, devenind o iubire pocită și complet denaturată, de nerecunoscut. O trăsătură caracteristică a societății de azi este aceea că omul se simte în ea tot mai sigur, pe măsură ce se preocupă tot mai puțin de nevoile sale sufletești, în goana după bunuri materiale pe care adesea nici nu le folosește pentru sine, ci doar pentru a hrăni orgoliul personal. |
Dragostea ca asumare sincera a pacatului
Citat:
Draga Laura, Am citit cele scrise de tine si mi-am adus aminte de ganduri care mi-au ravasit ani de-a randul convingeri mai vechi si mai noi. Imi revin in memorie momente cand vedeam in fata mea raul manifestandu-se in forme din cele mai urate si ma intrebam cum trebuie sa fac ca sa pot sa-l iubesc si pe cel care imi facea rau. Imi spuneam ca din moment ce nu simteam nici o urma de atasament fata de cel care imi facea rau nici sa incerc a-l iubi nu pot sa o fac pentru ca, nefiind o reactie naturala, spontana, fireasca, nu as fi sincer nici macar cu mine insumi. Si atunci, cum sa fac? Era evident ca nici sa astept ca sa se intample o minune cu persoana mea - sa ma culc asa cum eram si sa ma trezesc ziua urmatoare atotiubitor de oameni - nu este solutia corecta. Si atunci, unde este Adevarata dragoste? Nu pot sa-ti spun decat ce raspunsuri am primit pana acum la nelinistile mele, din care unele vad ca sunt si ale tale. Un prim pas este sa-ti intorci privirea catre tine. Sa vezi tot ce ai facut rau si pentru care te-ai cait si asa cum ai cautat iertare pentru tine sa acorzi iertare neconditionat si anticipat si pentru ceilalti. Apoi cu rabdare sa inveti a sta senina in fata raului. Cel pe care il vezi ca iti face rau, sa fii convinsa ca ai putea fi chiar tu. Daca azi poti sa-l intelegi pe cel care greseste fata de tine este pentru ca Dumnezeu, in marea sa mila fata de noi toti pacatosii, a avut rabdare si ne-a asteptat sa ne descoperim si sa ne curatim petele de pe fire. Si atunci daca avem credinta si spunem ca il iubim pe Iisus Hristos, ca o iubim pe Sfanta Lui Maica si pe atatia sfinti in fata carora defilam zilnic in toata "splendoarea" pacatoseniei noastre, atunci ar trebui sa-l iubim si pe aproapele nostru, care, nestiutor de bine fiind, ne face rau. Si, daca firea noastra pacatoasa nu il poate iubi, macar sa avem si intelegerea, si rabdarea, si compatimirea pentru a-l intelege si a nu propaga raul iscat de el. Sa nu ma intelegi gresit. Eu, un pacatos, nu sunt in stare de aceste "performante" totdeauna. Dar, har Domnului, au fost momente in care, macar am avut rabdarea sa tac si sa astept ca Dumnezeu sa aseze lucrurile la locul lor, eu considerand ca nu sunt in stare. As mai spune ca preocuparea fata de spatiul sfant daca se opreste la aflare si intelegere nu este suficienta pentru a putea ajunge in preajma iubirii adevarate. Este nevoie si de multa, multa, multa incercare de a pune in fapta cele aflate si pricepute. Sa faci dovada in fapt a intelegerii daca vrei sa mergi catre dragostea deplina. Odata, un mare regizor m-a intrebat daca stiu ce este generozitatea. M-a surprins acesta interogatie, dar si mai tare m-a surprins raspunsul lui: "generos este in primul rand cel care STIE sa primeasca si abia apoi cel care doreste sa dea." Iubim imagini despre ceilalti cand avem doar imagini despre noi. Iubim cu adevarat pe ceilalti cand incepem sa ne vedem cu adevarat pe noi insine, cand ne intoarcem in inima noastra si incepem sa o curatim pentru a o face vas curat in care Dumneseu Tatal si Fiul sa vina sa se odihnesca. Eu cred ca dragostea deplina este un deziderat accesibil noua si nu un privilegiu divin, in masura in care incercam sa fim si noi desavarsiti asa cum Tatal nostru este. Doamne-ajuta! |
...
laurschepsis multumesc ca incerci sa m-ajuti sa ma lamuresc... dar tot n-am reusit inca. din cate am inteles, tu spui ca daca ma voi cunoaste cu adevarat pe mine si-mi voi recunoaste pacatele si greselile, voi fi mai toleranta cu ceilalti,voi putea sa iert mai usor si sa fiu mai aproape de dragostea adevarata. numai ca eu sunt mai greu de convins si tot am semne de intrebare: adica, iertam pentru ca speram sa fim iertati si asta ne face sa fim mai aproape de iubire?poate gresesc, Dumnezeu sa ma ierte si tu la fel, dar mi se pare usor ipocrit sa facem asa... deci daca n-am stii ca si noi suntem iertati, n-am mai ierta? n-am mai face face fapte bune daca n-am sti ca e Cineva care sa ne rasplateasca pentru ele? nu mi se pare bine... dar in fine, asta e alta problema despre natura moralei pe care nu cred c-are rost s-o incep acum.
Sper doar sa ma ajute Dumnezeu sa cunosc cat mai bine iubirea adevarata,sa stiu s-o pastrez si sa ma bucur de ea indiferent de greutati. si mai ales, sa ma ajute sa devin vrednica de-a ma numi copilul Lui, sa nu ma mai indepartez de El... |
Tu esti noi
Doamne-ajuta!
Draga Laura, eu sunt de vina pentru ca am scris foarte mult si nu indeajuns de clar. Am incercat sa spun ca in toti cei care gresesc ma regasesc pe mine. Nu ca as fi facut eu toate greselile posibile, dar asa cum eu am gresit si mai gresesc inca, asa si ceilalti. Si atunci, cum mie imi pare sincer rau de cele cate am facut asa imi pare rau si de cele stramb facute de ceilalti. Cum ma caiesc si ma rog pentru mine ca sa fiu iertat asa ma rog si pentru ceilalti sa le fie iertate greselile (in loc de a riposta sau a condamna). Devine atunci un act firesc, natural ca sa te vezi pe tine cat esti de pacatos si sa iti dai seama ca cel care greseste fata de tine o face asa cum si tu ai gresit de nenumarate ori fata de altii. Adica, TU ESTI NOI. Oricum, dragostea fata de aproape vine ca o incununare a smereniei noastre. Smerenie mica, dragoste mica. Smerenie mare, dragoste mare. Un abis de smerenie, un pod de dragoste catre Dumnezeu. Doamne-ajuta! |
| Ora este GMT +3. Ora este acum 13:02:11. |
Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2025, Jelsoft Enterprises Ltd.