|
Psalm 58 (3)
Simmah a tălmăcit stihul mai luminat: „Să se prindă cu mîndria lor, sfîrșește-i pe cei ce grăiesc blestem și minciună, întru mînie cheltuiește-i, ca să nu fie.” Că - de vreme ce s-au folosit de clevetiri și pîri, zicînd că El a poruncit să nu dea bir Chesarului (după ce Îl auziseră pe Dînsul poruncindu-le să dea cele ale Chesarului, Chesarului, și cele ale lui Dumnezeu, lui Dumnezeu), și L-au prihănit cu blesteme multe și cu ocări - pentru blesteme, și pentru clevetiri și pentru păcatul gurii lor a zis că au pătimit ei sfîrșitul acesta. Iar „sfîrșit” nu numește pieirea de tot, ci arată că nu vor mai fi ei norod al lui Dumnezeu, căci - răspîndindu-se prin lume și fiind siliți a robi Romanilor - acum sînt lipsiți de slujba după Lege, petrec departe de mult-vestita mitropolie, s-au făcut pustii de purtarea de grijă împărătească, nu se îndulcesc de grijirea preoțească și s-au golit de darul proorocesc. Deci acest „nu vor fi” se înțelege așa: Nu vor mai viețui de sine ca alte noroade, singură Palestina locuind-o, și nu vor mai fi norod al lui Dumnezeu. Iar „sfîrșenii” numește feluritele pedepse, pentru că și în vremea lui Gaie[COLOR=#800080][1][/COLOR], al patrulea Chesar, au pătimit primejdii prea-mari, și pe vremea lui Nero au căzut întru multe rele întîmplări. Apoi, Vespasian a înconjurat cele mai multe cetăți ale Iudeii, iar Tit[COLOR=#800080][2][/COLOR], după ce a stăruit și a împrejurat cu oaste Ierusalimul, a surpat, și a prădat cetatea și pe cei ce au scăpat de moarte i-a dus întru robie. După acestea, au căzut de multe ori întru alte felurite întîmplări dureroase. Și acum de asemenea, cînd se face pricină oarecare întru cetățile în care nemernicesc, pătimesc răni nevindecate - osîndindu-se și fiind pedepsiți pentru blestemul, și pentru minciuna și pentru păcatul gurii lor - și prin înseși lucrurile se învață că Cel ce S-a răstignit este Domn și Stăpîn al tuturor. Că aceasta a zis și Proorocul:
Și vor cunoaște că Dumnezeu stăpînește pe Iacov și marginile pămîntului. Cu adevărat acesta este lucrul prea-slăvit: mai-nainte de Cruce, Mîntuitorul nu era crezut nici de înșiși Iudeii, iar după patima aceea prea-de-ocară, Cel răstignit stăpînește toată lumea, unii închinîndu-se de voie, iar alții - necrezînd întru Dînsul - fiind siliți a se supune fricii. 14 Întoarce-se-vor către seară, și vor flămînzi ca niște cîini și vor înconjura cetatea. Căci - de vreme ce o dată a zis: „întru mînia sfîrșitului, și nu vor fi”, iar apoi: „risipește-i pe dînșii întru puterea Ta” - ca să nu socotească cineva că Proorocul a grăit împotrivă, s-a folosit după cuviință de aceeași cuvîntare, și zice că ei își vor petrece viața ca niște cîini ce se topesc de foame și înconjură cetatea noaptea, nedobîndind nici o hrană duhovnicească. Căci s-a făcut schimbare a lucrurilor: și Iudeii, cei ce erau fii de demult, pentru a lor răutate au dobîndit rînduiala și starea cîinilor; iar neamurile, asemănate de demult cîinilor, s-au învrednicit de cinstea fiilor. [COLOR=#800080][1][/COLOR]Gaius-Caesar IV, supranumit Caligula, („Săndăluță”), împărat Roman (37-41), altul care, printre altele, s-a numit pe sine-și zeu. [COLOR=#800080][2][/COLOR]În anul 70 după Hristos, trupele lui Titus dărîmă Biserica din Ierusalim și întreaga cetate, arînd locul cu plugurile la care erau înjugați prizonierii Iudei. Așa s-a împlinit proorocia Mîntuitorului Hristos, Care, ieșind din Biserică, le-a spus ucenicilor: „Vedeți voi toate acestea? Adevărat grăiesc vouă: Nu va rămîne aici piatră pe piatră care să nu se risipească” (Matei, 24:2). |
Psalm 58 (4)
15 Aceia se vor risipi să mănînce, iar de nu se vor sătura, vor cîrti.
Simmah a alăturat acest stih la cel mai dinainte și a zis așa: „Învîrtoșează-se către seară, să se tulbure ca niște cîini ce înconjură cetatea răspîndindu-se, ca să nu înnopteze nesăturați.” „Că ziua toată - zice - le este lor nu numai seară, ci și noapte, zăcînd peste dînșii norul necredinței.” Iar după Cei 70, se cuvine a înțelege așa: Răspîndindu-se prin lume ca niște cîini, aceștia caută hrana duhovnicească, dar - neaflînd-o, pentru că nu cred Celui propovăduit de toți Proorocii - se tulbură și cîrtesc, arătînd și întru aceasta nemulțumitoarea socoteală. 16 Iar eu voi lăuda puterea Ta și mă voi bucura dimineața de mila Ta. Deci, îndrăznind a face acele nelegiuiri, ei vor pătimi atîtea primejdii, iar eu voi lăuda mila Ta. Și, răsărind lumina Ta cea gîndită și dăruind lumii dimineața, voi proslăvi nemăsurata milostivire a Ta întru toate bisericile. Că Te-ai făcut sprijinitorul meu și scăparea mea în ziua necazului meu. 17 Ajutorul meu ești, Ție voi cînta. Că Tu, Dumnezeul meu, sprijinitorul meu ești, Dumnezeul meu, mila mea. Zice: Am dobîndit pururea ajutorul Tău și pentru a Ta purtare de grijă am scăpat de primejdiile ce mi s-au întîmplat. Pentru care, numai pe Tine Te știu Dumnezeu și Te numesc izvor al milei și al iubirii de oameni. Și, văzîndu-le de departe cu ochi proorocești, Fericitul David mai-nainte a grăit primejdiile Iudeilor. Și s-a făgăduit că va lăuda de-a pururea pe Stăpînul, și își împlinește făgăduințele, aducînd cîntarea de laudă prin cei bine-credincioși, „că precum după noapte, răsărind soarele dimineața, se luminează toate cele de sub cer, așa și venirea Soarelui Dreptății a pierdut întunericul păcatului, și a dăruit lumina cunoștinței de Dumnezeu celor ce cred întru Dînsul, și nu încetează dăruind-o în toate zilele.” |
Psalm 59
TÎLCUIREA PSALMULUI 59 Întru sfîrșit, celor ce se vor schimba, întru scrierea stîlpului, lui David, spre învățătură. Cînd a aprins Soval Mesopotamia Siriei și Siria, și s-a întors Ioav și a bătut pe Edom în Valea Sărilor, douăsprezece mii. E nevoie însă a spune în scurt pricina proorociei. După ce a avut biruințele pe care le-am zis, Fericitul David a văzut mai-nainte cu ochii duhovnicești nelegiuirea norodului ce avea să fie și robia ce avea să li se întîmple pentru dînsa. Mai-nainte a văzut încă și întoarcerea ce avea să se facă prin dumnezeiescul dar, și a socotit de nevoie să le scrie și pe cele de scîrbă, și pe cele de bucurie, spre folosul oamenilor care vor fi în vremea lucrurilor acelora. Dumnezeule, lepădatu-ne-ai pe noi și ne-ai surpat. Aici, mai-nainte zice robia, apoi dreptatea și iubirea de oameni a lui Dumnezeu: Mîniatu-Te-ai, și Te-ai milostivit spre noi. Că Te-ai mîniat pentru nelegiuire, dar ne-ai miluit după pedeapsă. 2 Cutremurat-ai pămîntul și l-ai tulburat pe dînsul. Prin acestea, a arătat năvălirile Asirienilor și ale Babilonienilor, căci - ca un cutremur - de tot le-a pierdut pe toate. Apoi, cere iubirea de oameni: Vindecă sfărîmările lui, că s-a clătinat. Și iarăși povestește cele făcute: 3 Arătat-ai norodului Tău cele silnice, Care sînt acestea? adăpatu-ne-ai pe noi cu vinul umilinței. Cu mulțimea primejdiilor - zice - ne-ai îmbătat ca și cu un vin și ai umplut sufletele noastre de dureri și chinuri. Așa a tălmăcit și Achila: „adăpatu-ne-ai pe noi cu vin de îmbătare.” 4 Dat-ai celor ce se tem de Tine semn, ca să fugă de la fața arcului, Aceasta ne învață mai luminat Fericitul Iezechil Proorocul, care a zis că a văzut un Înger rînduit de Dumnezeul tuturor să înconjure toată cetatea și să pună semn pe frunțile celor ce suspină pentru fărădelegile norodului. Iar acelea erau închipuire a celor ale noastre, pentru că noi am luat semnul cel adevărat de la dumnezeiescul David, cu care, însemnîndu-ne, ne înălțăm deasupra săgetăturilor vrăjmașilor. 5 ca să se izbăvească cei iubiți ai Tăi. Și cu semnul acesta - zice - îi păzești pe cei afierosiți Ție, care pentru a lor faptă bună s-au învrednicit de părinteasca dragoste, făcîndu-se nemuritori prin scăldătoarea nașterii de a doua oară. Deci bine a adăugat Proorocul: Mîntuiește-mă cu dreapta Ta, și mă auzi! Zice: Schimbă primejdiile puse asupra norodului Tău și, ca și cu o dreaptă, ridică-i cu a Ta purtare de grijă pe cei ce zac. Iar că „dreaptă” a lui Dumnezeu și Tatăl Se numește Unul Născut Fiul Lui, nu se va îndoi nimeni din cei ce cred întru Dînsul. Așa, aducînd cererea, prooroceasca minte primește răspunsul și nu suferă să-l ascundă, ci îi învață pe toți: 6 Dumnezeu a grăit întru Cel sfînt al Său: Adică prin darul Preasfîntului Duh, care a avut ca unealtă limba Proorocului. Bucura-Mă-voi, și voi împărți Sichemul, și Valea Corturilor voi măsura. Sichemul este cetatea lăsată de Iacov și dăruită lui Iosif, întru care, după despărțirea semințiilor, și-a avut apoi împărăția Efraim. Iar „vale a corturilor” zice țara Israilitenilor, care fusese pustie și primise corturi păstorești. Deci Dumnezeul tuturor Se făgăduiește aici să-i întoarcă pe cei robiți și să le împartă pămîntul strămoșesc, umplîndu-l atît de mult de locuitori, încît oamenii să se prigonească pentru măsuri de împărțit pămîntul. 7 Al Meu este Galaad, și al Meu este Manasi, și Efraim - tăria capului Meu. Galaad nu este nume al seminției, ci al locului, iar Manasi este numirea seminției care de demult luase cu sorți pămîntul Galaadului. Deci numește a Sa și seminția, și pămîntul acesteia, mai-nainte vestind întoarcerea și sălășluirea locurilor acelora. Încă și lui Efraim îi făgăduiește că îi va da tăria dinainte. Iar în loc de „capul Meu”, Simmah a pus: „principatul Meu”, adică: Îl voi pune pe dînsul înainte-luptător, cum a fost de demult. Iuda - împăratul Meu, Că - de vreme ce semințiile au rămas nedespărțite după întoarcere, avîndu-l povățuitor și împărat pe Zorobabel, care se trăgea din Iuda - după cuviință l-a numit pe Efraim „întărire a capului” sau a „principatului”, iar pe Iuda - „împărat”. Iar „împărat al Meu” înseamnă „de Mine hirotonisit împărat și peste norodul Meu împărățind.” Așa este și la Isaia: „Acestea zice Domnul: Unsului Meu Chir[COLOR=#800080][1][/COLOR], adică celui de Mine uns și hirotonisit.” [COLOR=#800080][1][/COLOR]Vezi nota tîlcuirii stihului 24, Psalm 70. |
Psalm 59 (2)
8 Moav - căldarea nădejdii mele.
Achila a tălmăcit așa: „Moav - căldarea scăldătoarei mele”, iar Sirianul: „cada (adică tocitoarea) spălării mele”. Că - de vreme ce întru niște vase ca acestea ne-am obișnuit a ne spăla picioarele și a curăți îmbrăcămintea întinată - prin „cada spălării” a arătat supunerea lui Moav. Însă în dumnezeiasca Scriptură „căldare” se ia și se înțelege spre pedeapsă. Așa ne învață și Fericitul Iezechil, căruia i-a fost poruncit să numească Ierusalimul „căldare”, „cărnuri” pe cei ce locuiesc întru dînsul, „foc” pe Babilonianul, și „zeamă” - hrana cea de nevoie, care, lipsind din „căldare”, se ard „cărnurile”.[COLOR=#800080][1][/COLOR] Așa, a văzut și Fericitul Ieremia: „... căldare arzîndu-se dedesubt, fața ei - despre fața crivățului”.[COLOR=#800080][2][/COLOR] Pe de altă parte, nu ar fi greșit cineva dacă ar fi văzut și ar fi numit „căldare” dumnezeiasca colimvitră (adică scăldătoare) care pedepsește, și arde de tot, și pierde păcatul cu dumnezeiescul Duh, și de a doua oară zidește și șterge puroaiele, adică întinăciunea greșelilor, care astfel se înnoiesc printr-însa. Deci zice că Manasi își va lua pămîntul său, și Efraim își va cîștiga puterea dintîi, și Iuda se va vesti împărat al tuturor semințiilor și Moavitenii se vor supune lor, văzînd neluptata lor tărie. Și nu numai aceia, ci și Idumeii și cei de alte seminții: Spre Idumeea voi întinde încălțămintea Mea, Mie Mi s-au supus cei de altă seminție. „Spre Idumeea voi întinde încălțămintea Mea” e pus în loc de: Nu numai că voi umbla - zice Domnul slavei cel din David - spre Idumeea, ci prin dumnezeieștii Apostoli, ca prin niște încălțăminte ale Mele, voi propovădui Evanghelia darului întru toate neamurile. Că, afară de Moaviteni, îi voi robi și pe Idumei, iar pe cei de altă seminție îi voi sili a se supune. Iar Sfînta Scriptură numește „de altă seminție” pe Palestinieni, nu pentru că celelalte neamuri erau de o seminție cu Iudeii, ci pentru că acelea erau departe de Iudei și aveau țări osebite, iar Palestinienii nu erau doar vecini, ci și locuiau împreună cu Iudeii. Așa, Iebuseii au locuit multă vreme în Ierusalim, Gavaonenii în Gavao, și Gazenii încă, și Ascalonitenii și alții mulți locuiau aproape. Istoriile Împăraților ne învață acestea mai descoperit. Apoi, după ce s-a învățat acestea de Dumnezeul tuturor, Proorocul voiește a vedea buna-norocire a norodului de după întoarcere, și zice: 9 Cine mă va duce la cetatea îngrădirii? Sau cine mă va povățui pînă la Idumeea? [COLOR=windowtext]10 Au nu Tu, Dumnezeule, Cel ce ne-ai lepădat pe noi?[/COLOR] Că nici nu era lucrul altuia să ne învrednicească pe noi de o așa purtare de grijă. Iar „cetate a îngrădirii” numește Ierusalimul. Pe aceasta, Simmah a tălmăcit-o „îngrădită”. Că - de vreme ce fusese dărîmată și lipsită de ziduri, iar după întoarcere își luase ale sale ogrăzi - Proorocul voia să o vadă zidită, și să alerge pînă la Idumeea, ca un împărat, și să vadă pe vrăjmași siliți a robi de-a pururea. Deci zice: Pe acestea lucrează-le Tu, Doamne, Cel ce ne-ai lepădat pe noi și ne-ai dat silniciei Babilonienilor. Așa, după ce mai-nainte le-a vestit pe cele bune, se roagă pentru cele de mîhnire: [COLOR=windowtext]Și nu vei ieși, Dumnezeule, întru puterile noastre?[/COLOR] Ne vezi pe noi - zice – dîndu-ni-se război atîta de amar, și nu ne voievozești, nici nu faci vitejie după obicei. Deci pentru acestea: 11 Dă-ne nouă ajutor din necaz, și deșartă este mîntuirea omului. Schimbînd pe acest legător, „și”, Simmah a făcut tîlcuirea mai luminată, zicînd așa: „Dă-ne nouă ajutor din necaz, că deșartă este mîntuirea omului.” Deci zice: Izbîndește pentru cei ce se află rău, că Ție unuia Îți este cu putință a dezlega primejdiile, iar fără Tine ajutorul oamenilor este deșert. Pentru care, a adăugat după cuviință: [COLOR=windowtext]12 Întru Dumnezeu vom face putere,[/COLOR] În loc de: Să ne întoarcem către Dînsul și, slujindu-I Lui, să-L hotărîm pe Dînsul purtător de grijă al nostru. și El va face de nimic pe cei ce ne necăjesc pe noi. Să chemăm - zice - a Lui purtare de grijă și să ne bizuim acesteia, că ea singură ajunge să dezlege cele grele și cumplite și să piardă puterea celor ce ne dau război. [COLOR=#800080][1][/COLOR]Iezechil 24. [COLOR=#800080][2][/COLOR]Ieremia1:13 |
Psalm 60
TÎLCUIREA PSALMULUI 60 Întru sfîrșit, întru cîntări, lui David. Auzi, Dumnezeule, cererea mea, ia aminte rugăciunea mea! Zice: O Stăpîne, primește cererea mea și auzi graiurile rugăciunii mele cu dragoste. Și pe acestea este drept să le zică fiecare om cînd va cădea în primejdie, rugîndu-se să i se facă primită cererea și să se învrednicească de purtarea de grijă. Apoi, ne învață cine sînt cei ce se roagă: 2 De la marginile pămîntului către Tine am strigat. De vreme ce Babilonul este depărtat de Palestina cu multe mile de loc, Proorocul socotea că cei robiți sînt siliți să locuiască tocmai pămîntul de la marginile lumii. Cînd s-a mîhnit inima mea, pe piatră m-ai înălțat. Și Te rog să dobîndesc de la Tine mîngîierea, căci, chinuindu-mă și tînguindu-mă pentru primejdiile ce stau asupră-mi, am dobîndit ajutorul Tău și m-am înălțat deasupra vrăjmașilor. Stihul s-a zis de către fața celor robiți în Babilon care au dobîndit chemarea înapoi, dar se potrivește și fiecăruia ce își neguțătorește mîntuirea prin pocăință și nu mai umblă pe calea abătută, ci călătorește pe cea singură și neabătută. Aceasta este arătată și prin cele de aici înainte: 3 Povățuitu-m-ai, că ai fost nădejdea mea, turn de tărie de către fața vrăjmașului. Nu m-am înșelat - zice - nădăjduind că mă voi împărtăși de a Ta purtare de grijă, căci Te-ai făcut al meu povățuitor și turn tare. Că, scăpînd prin purtarea Ta de grijă de pîndirile vrăjmașilor, voi dobîndi întoarcerea. 4 Locui-voi întru lăcașul Tău în veci, acoperi-mă-voi întru acoperămîntul aripilor Tale. „Lăcaș al lui Dumnezeu” numește Ierusalimul, fiindcă acolo Își făcea El arătarea către dînșii. Deci zice: După ce voi dobîndi întoarcerea, voi stărui necurmat la biserica Ta și voi dobîndi purtarea Ta de grijă - pentru că „aripi” numește purtarea de grijă a lui Dumnezeu. Iar pe acest „în veci”, l-a pus în loc de: „totdeauna”. 5 Că Tu, Dumnezeule, ai auzit rugăciunile mele, dat-ai moștenire celor ce se tem de numele Tău. Iar eu - zice - Te laud totdeauna, căci - primind cererile noastre - ne-ai dat nouă, strănepoților, moștenirea făgăduită strămoșilor noștri. Și, zicînd acestea, ei se apucă îndată de cale. Dar se cuvine a ști că graiurile puse înainte au însemnări umbrite ale adevăratei moșteniri, adică ale vieții veșnice, pentru care Stăpînul Hristos a zis mielușeilor de-a dreapta: „Veniți, blagosloviții Părintelui Meu, moșteniți Împărăția gătită vouă mai-nainte de întemeierea lumii.” Stăpînul S-a făgăduit că va da această moștenire celor ce se tem de Dînsul, însă și acestora (adică Israilitenilor) le-a dat, ca într-o închipuire. 6 Zile peste zile împăratului vei adăuga, anii Lui - pînă în ziua neamului și a neamului. 7 Rămîne-va în veac înaintea lui Dumnezeu. După ce s-a rugat așa, și după ce a primit cererile și a mulțumit pentru acestea, roagă pe Dumnezeu să-l păzească pe împăratul dat lor după multă vreme. Într-acea vreme era împărat Zorobabel, dar nu i se potrivesc lui toate graiurile proorociei: pentru că acest „zile peste zile împăratului vei adăuga” se potrivește și aceluia, iar celelalte - nu, ci Celui ce dintru dînsul S-a făcut după trup, pentru multa iubire de oameni. Numai întru Dînsul se adeveresc graiurile proorociei: „Anii Lui - pînă la ziua neamului și a neamului, rămîne-va în veac înaintea lui Dumnezeu”, căci n-a primit nici început al zilelor, nici nu va suferi sfîrșit. Și - măcar că a primit moartea, făcîndu-Se om pentru noi - anii Lui sînt pînă în ziua neamului și a neamului, căci „întru început era, și la Dumnezeu era și Dumnezeu era”. Iar acest „înaintea lui Dumnezeu” e în loc de: „Care de-a pururea este împreună cu Tatăl”, căci către Acela a zis Proorocul în Psalmul o sută unu: „Iar Tu Același ești, și anii Tăi nu vor lipsi (adică nu se vor împuțina).” Vezi, Cel ce pentru noi a primit Crucea și moartea are și Împărăția fără de sfîrșit, fiind împreună cu Tatăl. Însă Zorobabel era și închipuire a Stăpînului Hristos, căci - precum acela a întors robirea din Babilon la pămîntul părintesc - așa și Stăpînul Hristos a întors întru blagorodia[COLOR=#800080][1][/COLOR]mai dinainte toată firea oamenilor, robită prin călcarea de poruncă a omului dintîi. Fiindcă - surpînd și pierzînd prin Cruce pe cel ce avea stăpînirea morții, adică pe diavolul - a dăruit iarăși viață celor ce erau supuși sub aceea. Că al Lui este glasul: „Eu sînt Viața și Învierea, și cel ce Mă mănîncă pe Mine va trăi întru mine.” Mila și adevărul Lui cine le va căuta? Cine este vrednic - zice - să învețe cu de-adinsul mila cea adevărată și dreaptă a lui Dumnezeu? Pentru că judecățile lui Dumnezeu sînt adînc mult. 8 Așa voi cînta numelui Tău în veci, ca să dau rugăciunile mele din zi în zi. Pururea - zice - Te voi lăuda, în fiecare zi voi povesti darurile Tale și nu voi minți făgăduințele - căci „rugăciuni” numește făgăduințele. [COLOR=#800080][1][/COLOR]cinstea |
Psalm 61
TÎLCUIREA PSALMULUI 61 Întru sfîrșit, pentru Iditum, Psalmul lui David. [COLOR=windowtext]Au nu lui Dumnezeu se va supune sufletul meu? [/COLOR] Fiindcă erau siliți a călca dumnezeiasca Lege, și a jertfi idolilor și cărnuri de porc a mînca, ei deșteaptă al lor gînd și îl ascut către rîvna pentru buna-credință. Și zic: Au nu vei cinsti mai mult decît toate - o suflete! - slujba lui Dumnezeu? Apoi, arată folosul care este de aici: Că de la Dînsul este mîntuirea mea, 2 El este Dumnezeul meu și mîntuitorul meu, sprijinitorul meu, nu mă voi clăti mai mult. Această slujbă îți dă mîntuire - o suflete! - căci Dumnezeu este dăruitorul bunătăților și Cel ce poate a-i întări pe cei ce se clatină; deci, chemînd a Lui mîntuire, mă voi izbăvi de cei ce se ispitesc a mă surpa. Așa, înfocînd ale lor gînduri către buna-credință, își mută limba către cei împotrivnici: 3 Pînă cînd vă puneți asupra omului? Ne ucideți toți ca pe un perete povîrnit și ca pe un gard surpat. Mintea stihului acestuia este cu ipervaton și zice așa: Pînă cînd veți fi cruzi cu noi, nevăzînd neputința de obște a firii noastre? Ci, ca pe un perete povîrnit și gard care se primejduiește de vînt a cădea, vă sîrguiți a ne împinge și a ne surpa, avînd socoteală ucigașă. În loc de: Să nu vă ridicați prea-foarte asupra noastră ca asupra unor neputincioși, că avem ajutor pe Dumnezeul tuturor. 4 Însă prețul meu s-au sfătuit să-l lepede. Zice: Un scop au: să mă golească de purtarea de grijă a lui Dumnezeu, de la care am toată cinstea și buna laudă. Că cinste este celor bine-credincioși a sluji lui Dumnezeu. Pentru aceea, și dumnezeiescul Pavel se numește pe sine pretutindeni „rob al lui Hristos”. Alergat-au cu sete, Și nu în treacăt, ci cu toată sîrguința fac ei acest lucru, însetînd a mă surpa în groapa păgînătății. Apoi, zice și ce pun la cale: cu gura lor binecuvîntau, și cu inima lor blestemau. Rostesc cuvinte blînde, ispitindu-se a mă amăgi, dar au ascunsă pieire. După ce a arătat pîndirile acelora, iarăși își poruncește să rabde și să aștepte dumnezeiescul ajutor: 5 Însă lui Dumnezeu te supune, suflete al meu, că de la Dînsul este răbdarea mea. Să nu părăsești - o suflete! - slujba lui Dumnezeu, ci - întărindu-te cu ajutorul dăruit de Dînsul - suferă năvălirile cele grele. 6 Că El este Dumnezeul meu și Mîntuitorul meu, sprijinitorul meu, nu mă voi strămuta. Că, știindu-L pe Dînsul Dumnezeu adevărat și izvor al mîntuirii, nu voi suferi să-mi schimb slujirea și să alerg către altă stăpînire. Fiindcă, pe acest „nu mă voi strămuta”, l-a pus în loc de: „nu mă voi muta”, adică: Nu mă voi muta și nu voi robi păgînătății. 7 Întru Dumnezeu este mîntuirea mea și slava mea, Dumnezeul ajutorului meu, și nădejdea mea este spre Dumnezeu. Iată, prooroceasca minte a Treimii celei nedespărțite și de lumină purtătoare iarăși ne-a arătat nouă mai descoperit Ipostasurile, nu trei dumnezei zicînd (să nu fie!), pentru că aceste nume: - adică Dumnezeu, și Domn, și Împărat, și Ziditor și Atotțiitor - se pun, și se grăiesc, și se înțeleg și se cred la cele trei Ipostasuri, după cum de multe ori s-a zis de noi. De aceea folosește aceleași cuvinte de multe ori, numindu-L pe Dumnezeul tuturor „Dumnezeu”, și „Mîntuitor”, „mărire” și „ajutor”, ca să împingă și să gonească înapoi năvălirile păgînătății. Pentru care și pe toți ceilalți de o seminție îi deșteaptă către aceeași bună-credință, nesuferind să se numească doar ei purtători de biruință: 8 Nădăjduiți spre Dînsul, toată adunarea noroadelor, vărsați înaintea Lui inimile voastre, că Dumnezeu este ajutorul nostru. Zice: Defăimîndu-i pe toți oamenii - o voi, cei de o seminție! - păstrați tare și întemeiată nădejdea spre Domnul și dăruiți Lui toată mintea voastră, așteptînd fără de îndoială ajutor de la Dînsul. Pentru că „vărsați înaintea Lui inimile voastre” acest lucru arată, în loc de: Afierosiți Lui toate gîndurile și să nu primiți în lăuntru nici o împerechere a lor, știind foarte bine că omul cu două cugete este nestatornic întru toate căile sale, căci „nimeni nu poate sluji la doi domni”. 9 Deșerți sînt fiii oamenilor, mincinoși - fiii oamenilor, în cumpănă a face strîmbătate, Teodotion a tălmăcit mai luminat acest stih: „Însă abur sînt fiii oamenilor, mincinoși - fiii bărbatului, ca într-o plecare de cumpănă.” Zice: Nimic din cele omenești nu este statornic, ci se aseamănă aburului ce se înalță și îndată se risipește, și plecării de cumpănă, care uneori atîrnă în jos, iar alteori se ridică în sus și nu are nimic statornic și întemeiat. Încă și tălmăcirea Celor 70 așa se cuvine să o înțelegem: „Toate cele omenești sînt deșarte.” Dar, cu toate acestea, cei mai mulți nădăjduiesc la cele ce curg ca la niște stătătoare, și defaimă potrivirea și țin cu nepotrivire cumpenele minții, și defaimă dreptatea și se bucură de nedreptate. ei - deșertăciune împreună. Dar de aici nu iau nici un cîștig, căci toate sînt deșarte și se schimbă prea-grabnic. Că așa a tălmăcit Simmah: „Ei se fac deșerți împreună.” De aici, le aduce sfătuire celor împotrivnici, care se trufesc pentru bogăție: 10 Nu nădăjduiți spre nedreptate și spre răpire nu poftiți! Să nu socotiți - zice - vrednică de iubit buna-norocire omenească ce se strînge din nedreptate. Bogăția de ar curge, nu vă lipiți inima! Zice: Văzînd voi bogăția curgînd ca un rîu în casele voastre, să nu faceți gîndul vostru rob acesteia. Și pentru ce oare ne sfătuiești acestea și ne dojenești? 11 O dată a grăit Dumnezeu și acestea două am auzit: că stăpînirea este a lui Dumnezeu și a Ta, Doamne, este mila, că Tu vei răsplăti fiecăruia după lucrurile lui. Am auzit - zice - pe Dumnezeul tuturor, Cel ce hotăra că va fi judecată și răsplătire a celor bune și a celor rele. Iar pe acest „o dată” nu l-a pus în loc de număr, ci zicînd că „va fi negreșit”. Dumnezeu a hotărît o dată - zice - și acest lucru este din cele cu neputință a nu fi. Și „două” zice pedeapsa asupra celor fără de lege și iubirea de oameni care se dăruiește celor bine-credincioși. Dumnezeu a făgăduit acestea punînd Legea: „Eu sînt - zice - Domnul Dumnezeul tău, Dumnezeu rîvnitor, Care răsplătește păcatul părinților asupra fiilor pînă la al treilea și al patrulea neam celor ce Mă urăsc pe Mine. Și fac milă la mii și la miriade[COLOR=#800080][1][/COLOR]celor ce mă iubesc pe Mine și păzesc poruncile Mele.” Pe cele asemenea le auzim și-n Evanghelii, cum că Domnul slavei, întru a doua venire a Lui din ceruri, va despărți precum păstorul și va pune oile de-a dreapta, iar caprele de-a stînga. Atunci va zice celor de-a dreapta: „Veniți, blagosloviții Părintelui Meu, moșteniți Împărăția gătită vouă mai-nainte de întemeierea lumii!” Apoi, celor de-a stînga: „Duceți-vă întru întunericul cel mai din afară, unde este plîngere și scrîșnire a dinților!” Deci pentru hotărîrea aceasta să se sîrguiască fiecare, ca - prin curățenia vieții, și prin singura credință adevărată și prin iubirea către aproapele - să dobîndească acelea „pe care ochiul nu le-a văzut, și urechea nu le-a auzit și la inima omului nu s-au suit”, pe care le-a gătit Dumnezeu celor ce Îl iubesc pe El. [COLOR=#800080][1][/COLOR]zeci de mii |
Psalm 62
TÎLCUIREA PSALMULUI 62 Psalmul lui David, cînd era el în pustia Iudeii. Dumnezeule, Dumnezeul meu, către Tine mînec[COLOR=#800080][1][/COLOR], însetat-a de Tine sufletul meu, Zice: Dorul către Tine, Stăpîne, îmi gonește somnul și mă deșteaptă către a Ta închinăciune. cît de multe ori trupul meu -Ție Teodotion a tălmăcit: „de cîte ori”, Achila: „s-a întins trupul meu Ție”, iar Simmah: „poftește”. Și am pus toate tălmăcirile, învățînd că nu două părți de cuvînt este acest „cît de multe ori”, ca să se despartă „cît” de „de multe ori”, ci că este o parte de cuvînt, care înseamnă întinderea dorului. Și zice: Împreună-glăsuiește trupul cu dorul sufletului și nu se împotrivește voilor aceluia. Ori: Și sufletul, și trupul meu Te voiește și Te dorește pe Tine, precum cel ce însetează de apă prea-dulce și prea-limpede. în pămînt pustiu, și neumblat și fără de apă. 2 Așa, întru cel sfînt m-am arătat Ție, Nici o vătămare - zice - n-am primit în lăuntru din pustietate, ci - ca și cum aș fi stat lîngă însuși Cortul Tău cel sfințit - așa aduc Ție cîntarea de laudă. Pentru că acest „întru cel sfînt” zice Cortul, căci nu se zidise încă dumnezeiasca Biserică. ca să văd puterea Ta și slava Ta. Zice: Stau înaintea Ta, nălucind negrăită puterea Ta, că - de vreme ce firea Ta este neajunsă - iau pricinile slavosloviei dintru lucrurile făcute de Tine. Și norodul ce a crezut din neamuri ar putea să zică totdeauna: „Așa, întru cel sfînt m-am arătat Ție”, adică în biserica întru care Te jertfești nejertfit, și Te împarți neîmpărțit și Te cheltuiești rămînînd necheltuit. 3 Că mai bună este mila Ta decît viețile, buzele mele Te vor lăuda. Decît toată viața bogaților, și a silnicilor, și cea fără de grijă, și cea cu multe griji și cea desfătată și moleșită, aleg mila Ta și pornesc buzele mele către a Ta cîntare de laudă. 4 Așa bine Te voi cuvînta în viața mea și în numele Tău voi ridica mîinile mele, Și voi face acest lucru toată viața mea, lăudîndu-Te cu limba, și întinzînd mîinile și cerînd a Ta iubire de oameni. 5 ca din seu și din grăsime să se umple sufletul meu. Eu socotesc cîntarea Ta de laudă grăsime a sufletului și mi se pare că aceasta este îngrășătoare și bine-hrănitoare, căci cugetarea cuvintelor Tale este îndulcire statornică și desfătare. Și cu buze de bucurie Te va lăuda gura mea. Îți voi aduce laudă Ție cu toată sîrguința, știind cîștigul de aici. 6 De mi-am adus aminte de Tine în așternutul meu, în dimineți am cugetat spre Tine. 7 Că ai fost ajutorul meu, și întru acoperămîntul aripilor Tale mă voi bucura. Iar Simmah a tălmăcit așa: „Îmi aduc aminte de Tine pe așternutul meu, în fiecare strajă cugetam de Tine și, acoperindu-mă întru aripile Tale, bine Te cuvîntam.” „Străji” le zice pe cele de noapte, că - despărțind vremea nopții - străjerii se schimbă unii pe alții. Unii o împart în trei străji, iar alții în patru. Și Domnul a venit între Sfințiții Apostoli întru a patra strajă a nopții. Deci dumnezeiescul David zice: Și, culcat fiind pe așternut, somnul cel prea-dulce îl întîrziam, avînd a Ta cugetare în fiecare strajă. Și răsplătesc cu laude facerile Tale de bine către mine, căci ca și cu un acoperămînt de aripi mă străjuiești cu purtarea de grijă cea nebiruită. Încă și norodul ce a crezut din neamuri pomenește cu adevărat acest lucru întru așternut, lăudînd în fiecare dimineață pe Mîntuitorul tuturor, căci „Te-ai făcut ajutor, și întru acoperămîntul aripilor Tale mă voi bucura.” Iar norodul cel nou ar fi putut cu dreptate să numească „aripi” Așezămîntul cel Vechi și Cel Nou prin care, acoperindu-se, și hrănindu-se și bucurîndu-se, prin baia nașterii de a doua oară s-a crescut „întru bărbat desăvîrșit, întru măsura vîrstei plinirii lui Hristos”. [COLOR=windowtext]8[/COLOR][COLOR=windowtext] Lipitu-s-a sufletul meu după Tine,[/COLOR] Zice: Nici pentru puțină vreme nu pot depărta gîndul meu de pomenirea Ta, ci, înfocîndu-mă cu dragoste fierbinte, ca și cu o materie lipicioasă sînt legat cu pomenirea de dorirea Ta. Apoi, arată rodul doririi: și pe mine m-a sprijinit dreapta Ta. Văzîndu-mă astfel, mă învrednicești de a Ta purtare de grijă. 9Iar ei în deșert au căutat sufletul meu, Adică: Cei cărora nu le-am nedreptățit nimic se sîrguiesc să mă ucidă. intra-vor în cele mai de jos ale pămîntului, Dar eu - zice - știu că se vor da morții. Apoi, vestește și chipul sfîrșitului lor: da-se-vor în mîinile sabiei, Vor pătimi acest lucru de la o dreaptă războinică. partea vulpilor vor fi. Zice: Acest lucru nu-l vor pătimi de la oarecare războinici puternici, ci de la vecinii de altă seminție, care năvălesc uneori ca niște vulpi, dar, gonindu-se, adeseori fug. Și însemnează, după înțelegerea cea lesnicioasă și ușoară, că marea parte din cei ce vor cădea în război nu se va învrednici nici de îngropare, ci va zăcea de mîncare înaintea fiarelor. 10 Iar împăratul se va veseli de Dumnezeu, Zice: Iar eu, cel ce am primit împărăția de la Tine, nu mă voi bucura de moartea acelora, ci de a Ta purtare de grijă, prin care am scăpat de feluritele pîndiri ale vrăjmașilor. lăuda-se-va tot cel ce se jură întru el, că s-a astupat gura celor ce grăiesc nedreptăți. Și - zice - de aici încolo, toți îl vor numi cu îndrăzneală împărat și se vor jura pe mîntuirea lui, nemaitemîndu-se de clevetitori și de pîrîși, a căror gură s-a astupat cu moartea. Că, trăind Saul, se temeau de vorbirea cu David, iar după ce acela s-a săvîrșit, toți îi dădeau împăratului cinstea cuvenită fără de temere și jurau pe mîntuirea lui, făcînd acest lucru iubire de cinste și pricină de dragoste. [COLOR=#800080][1][/COLOR]„a mîneca” - a se scula și a porni în zori |
Psalm 63
TÎLCUIREA PSALMULUI 63 Întru sfîrșit, Psalmul lui David. Auzi, Dumnezeule, glasul meu cînd mă rog către Tine, de la frica vrăjmașului scoate sufletul meu! Zice: Primește - o Stăpîne! - rugăciunea mea și îmi întărește mintea, ca să nu se teamă de năvălirile neprietenilor. 2 Acoperă-mă de adunarea celor ce viclenesc, de mulțimea celor ce lucrează nedreptate, „Adunare” numește unirea la un gînd și tocmirea spre rău, deasupra căruia se roagă să se înalțe, îngrădindu-se împrejur cu dumnezeiasca purtare de grijă ca și cu un zid. Apoi, povestește feluritele lor măiestrii: 3 care și-au ascuțit ca o sabie limbile lor, întins-au în arcul lor lucru amar, 4 ca să săgeteze întru ascunsuri pe cel nevinovat. Zice: Ei cos clevetiri întru războiul măiestrit asupra mea, fără ca eu să le fi dat vreo pricină, că „nevinovat” înseamnă aici „cel fără de prihană”. Iar pe acest „lucru amar”, Achila l-a zis: „grai amar”, Teodotion: „cuvînt amar”, iar Simmah: „au umplut arcul lor de cuvinte amare”. Pe „întru ascunsuri”, Simmah l-a zis: „pe ascuns”, adică: „folosindu-se de pîndiri și bîntuieli”. Aceasta ne învață și cele adăugate: 5 Fără de veste îl vor săgeta pe el și nu se vor teme. Pîndindu-l, îl vor năpădi de năprasnă, netemîndu-se de Dumnezeu, Cel ce îi privește de deasupra. Întărit-au loru-și cuvînt viclean, vorbit-au ca să ascundă curse, Simmah a zis mai luminat: „Întărit-au cuvînt rău, vorbitu-s-au ca să întindă curse.” Și zice: Măiestrind moartea mea, vorbitu-s-au și s-au sfătuit ce fel de măiestrii se cade să folosească, și au întărit lucrul cu cuvintele. Și îndrăznesc ei acestea socotind că nimeni nu poartă grija de cele omenești. Cele adăugate arată acest lucru: zis-au: Cine îi va vedea pe dînșii? Ei socotesc - zice - că nu este nimeni judecător al celor ce se fac. Unii dintre aceștia erau cei din preajma lui Avesalom, și a lui Saul și a celorlalți; iar alții - cei fără de lege după vremi, care uneltesc măiestrii și curse asupra bisericilor lui Dumnezeu. Și vezi ce zice prin cele de aici înainte: 6 Iscodit-au fărădelegi, stinsu-s-au iscodindu-le. Zice: Au pornit tot gîndul, au izvodit toată măiestria asupra mea. Iar apoi, n-au lăsat nici un fel de pîndire, năvălind la arătare, năpădind pe ascuns, întrebuințînd iscoade, înconjurînd pustiurile, cercînd locurile pietroase, căutînd prin munți, și prin peșteri și prin găurile pămîntului pe nevoitorii bunei-credințe, pentru care zice dumnezeiescul Pavel: „de care lumea nu era vrednică”. 7 Apropia-se-va omul și inima adîncă, și se va înălța Dumnezeu. Teodotion a tălmăcit mai luminat acest stih: „Mintea bărbatului și inima adîncă o va săgeta Dumnezeu.” Zice: Măcar de vor și ascunde meșteșugirile lor de nenumărate ori, arătate sînt acestea lui Dumnezeu, Celui ce le vede pe toate, Care arată a Sa înălțime muncindu-i pe unii ca aceștia. 8 Săgeată de prunci s-au făcut loviturile lor și au slăbit asupra lor limbile lor. Cu toate acestea și avînd atîta măiestrie, au greșit de la scopul lor: că - precum săgețile copiilor foarte tineri nu aduc nici o vătămare asupra celor ce le primesc - așa limbile acestora nu i-au vătămat pe cei săgetați, și vătămarea s-a întors asupra săgetătorilor. 9 Tulburatu-s-au toți care i-au văzut pe dînșii, Cei ce îi vedeau că au greșit de apucările lor se tulburau, se umpleau de frică și se minunau de dumnezeiasca Pronie. Asta arată cele următoare: și s-a temut tot omul, și a povestit lucrurile lui Dumnezeu și faptele Lui le-a înțeles. Întru cugetarea purtării de grijă a lui Dumnezeu, s-au temut de dumnezeiasca judecată. 10Veseli-se-va cel drept întru Domnul, și va nădăjdui spre Dînsul Cei ce se grijesc de dumnezeieștile legi, adică de Testamentul cel Vechi și Cel Nou, după ce se vor umple cu covîrșire de îndulcire și de bucurie, vor avea nădejdea spre Dumnezeu. și se vor lăuda toți cei drepți la inimă. Încă și buna laudă de la oameni vor dobîndi cei ce îndreptează gîndul lor spre Dumnezeu și nu suferă a umbla afară de calea cea dreaptă. Acest lucru l-a împlinit David, și cei asemenea aceluia, și purtătorii de nevoință Mucenici și nevoitorii bunei-credințe. |
Psalm 64
TÎLCUIREA PSALMULUI 64 Întru sfîrșit, Psalmul cîntării lui David, cîntarea lui Ieremia și a lui Iezechil, a nemerniciei norodului cînd voia să iasă din robie. 1 Ție se cuvine cîntare, Dumnezeule, în Sion, și Ție se va da rugăciune în Ierusalim. 2 Auzi rugăciunea mea, către Tine tot trupul va veni. Toate graiurile Psalmului sînt potrivite celor ce petreceau în Babilon, care, dorind întoarcerea, aduceau această cîntare de laudă lui Dumnezeu, dar s-a amestecat întru mai-nainte grăirea pentru aceștia și proorocia pentru mîntuirea neamurilor. „Ție se cuvine cîntare, Dumnezeule, în Sion, și Ție se va da rugăciune în Ierusalim” înseamnă: În cetatea aceea ai poruncit a-Ți aduce cîntare, deci mă rog să ajung acolo; dar și Fericitul Pavel a zis Bisericii neamurilor: „V-ați apropiat la muntele Sionului și la cetatea Dumnezeului celui viu, la Ierusalimul cel ceresc.” Deci și norodul robit din Ierusalim, și cei ce se sîrguiau să fugă din robia idolilor aceasta strigă, rugîndu-se: „Auzi rugăciunea mea”, primește cererea mea și slobozește-mă din legăturile robiei! Iar prin cele de aici înainte a zis-o mai descoperit: „Către Tine tot trupul va veni”. Aceasta are luminată proorocie de cunoștința de Dumnezeu a neamurilor, că zice: Acum noi ne rugăm să dobîndim întoarcerea și să Îți aducem cîntarea în Biserica afierosită Ție, dar puțin mai pe urmă, izbăvindu-se de înșelăciunea multei dumnezeiri, toată firea oamenilor va alerga către Tine, adevăratul Dumnezeu. [COLOR=windowtext]3 [/COLOR][COLOR=windowtext]Cuvintele celor fără de lege ne-au biruit pe noi, [/COLOR] Iar Simmah zice așa: „Cuvintele celor fără de lege ne-au silnicit pe noi.” Am fost siliți a robi - zice - oamenilor rău-credincioși și celor ce trăiesc întru fărădelege. Apoi, ne învață și pricina robiei: și păgînătățile noastre Tu le vei curăți. Nu fără dreptate - zice - m-am osîndit să fiu rob, ci pentru păgînătatea îndrăznită de mine demult, de care mă rog a mă izbăvi prin iubirea Ta de oameni. De aici, ei fericesc petrecerea în țara lor ca pe un dascăl și pricinuitor de bună-credință: 4 Fericit este cel pe care l-ai ales și l-ai primit, locui-va în curțile Tale. Umple-ne-vom de bunătățile casei Tale. Vrednic de rîvnit - zice - și fericit este norodul ales din celelalte neamuri care s-a cinstit de Tine, pentru că, stăruind lîngă sfințitele cărți, dobîndește de acolo folosul și blagoslovenia. 5 Sfîntă este Biserica Ta, minunată întru dreptate. Pentru că Biserica Ta este plină de sfințenie și, prin cuvintele Tale, învață dreptatea Ta pe cei ce se apropie către Tine. 6 Auzi-ne pe noi, Dumnezeule, Mîntuitorul nostru, nădejdea tuturor marginilor pămîntului și a celor de pe mare departe! Aici, iarăși mai-nainte vestește mîntuirea lumii și pomenește mai-nainte grăirea Patriarhului Iacov, că al aceluia este glasul: „Nu va lipsi domn din Iuda și povățuitor din coapsele lui, pînă ce va veni Acela căruia Îi este gătit, și El este așteptarea neamurilor.” Pe El L-au numit și aici „nădejde a tuturor marginilor pămîntului și a celor de pe mare departe”. Prin acestea însemnează pe cei ce locuiesc prin ostroave, și pe oamenii de pe uscaturile de lîngă mări și pe cei ce au luat cu sorți să locuiască marginile lumii. Și zice: Auzi-ne pe noi, Cel ce puțin mai pe urmă vei străluci toată firea oamenilor cu lumina cunoștinței de Dumnezeu. Apoi, pe cît este cu putință, povestește puterea lui Dumnezeu: 7 Cel ce gătești munții întru tăria Ta, încins fiind cu putere, Cel ce tulburi adîncul mării, sunetele valurilor ei cine le va suferi? Pe acest „Cel ce gătești”, Simmah l-a zis: „Cel ce întărești”, iar pe „Cel ce tulburi” Teodotion l-a tălmăcit: „Cel ce îmblînzești”. Și zice: Tu întemeiezi munții nemișcați, iar marea o pornești cînd voiești și iarăși o domolești, al căreia nici sunet nu rămîne auzitorilor. Așa vei săvîrși toate acestea, folosind putere negrăită și nemăsurată, cu care Te încingi ca și cu un brîu. Iar „brîu” a numit cu închipuire puterea lui Dumnezeu, căci cel încins e mai sprinten spre a lucra. De aici înainte, propovăduiește isprăvile Noului Așezămînt: [COLOR=windowtext]8 Tulbura-se-vor neamurile[/COLOR] Graiul arată propovăduirile Apostolilor, care au pornit îndată tulburare și furtună întru oameni, după glasul Domnului, Cel ce a zis: „Am venit să despart pe om de aproapele lui, pe fiu de tatăl său, pe fiică de mama sa, pe noră de soacră-sa.” Proorocind acestea, zice și Avacum: „Adus-ai la mare caii Tăi, tulburînd ape multe”, adică pe Apostoli, a căror călărie o zice în loc de: „învățătură mîntuitoare”. Iar apoi, Mîntuitorul a domolit furtuna și a împărțit tuturor pacea, zicînd: „Pacea Mea o dau vouă, pacea Mea o las vouă.” și se vor teme toți cei ce locuiesc marginile de semnele Tale. Că tulburarea a mers înainte, și a urmat frica ce s-a făcut pentru mulțimea minunilor, și i-a învățat pe oameni buna-credință. Ieșirile dimineții și ale serii le vei veseli. Spăimîntîndu-se de frica minunilor, părăsind înșelăciunea mai dinainte și cunoscîndu-L pe Cel ce este cu adevărat Dumnezeu, la începutul și la sfîrșitul zilei oamenii aduc lui Dumnezeu cîntare de laudă veselitoare. Că așa a arătat Simmah: „Ieșirile dimineții și ale serii le cîntă cu cuvîntări de laudă.” 9 Cercetat-ai pămîntul și l-ai îmbătat pe dînsul, înmulțit-ai a-l îmbogăți pe el. Iar Simmah a zis așa: „cu multă rodire îl vei îmbogăți pe el.” Zice: Nu numai nouă singuri ne aduci adăparea cea duhovnicească, ci adăpi toată lumea pînă la sațiu: „înmulțit-ai a-l îmbogăți pe el.” Rîul lui Dumnezeu s-a umplut de ape. Iar Simmah a pus rugător aceste trei graiuri: „Să cercetezi pămîntul și să-l adăpi. Cu multe roade îl vei îmbogăți pe el, cu pîraiele lui Dumnezeu, pline de ape.” Zice: Lumea neroditoare de demult, Stăpînul a arătat-o bine-roditoare și mult-roditoare, aducînd adăparea prin dumnezeieștile pîraie. Iar „pîraie ale lui Dumnezeu, pline de ape”, care ar fi fost altele decît dumnezeieștii Apostoli? Pentru care Stăpînul Hristos a zis: „Cel ce crede întru Mine, după cum a zis Scriptura, rîuri de apă vie vor curge din pîntecele lui”; și iarăși: „Cel ce va bea din apa pe care i-o voi da Eu nu va înseta în veac, ci va fi apa aceea izvor de apă vie ce saltă spre viața veșnică.” Și iarăși, după Cei 70, „rîul lui Dumnezeu” este darul Duhului, care se desparte în pîraie, și întru unul toarnă cuvîntul înțelepciunii, altuia îi dăruiește cunoștință, altuia darul tămăduirii, altuia neamuri de limbi, și prin aceștia adapă lumea. Gătit-ai hrană lor, că așa este gătirea Ta. Iar Simmah zice așa: „Face-vei desăvîrșită toată semănătura lui, așa l-ai întărit pe dînsul.” Și zice: Pentru că l-ai slobozit pe dînsul de înșelăciunea mai dinainte și l-ai întărit întru dogme bine-credincioase, îl vei face să aducă roadele faptei bune desăvîrșite, care pe Tine Te veselesc, iar pe cei ce le odrăslesc îi hrănesc. Că, după Cei 70, rodul este hrană a celor ce îl odrăslesc, căci zice: „Gătit-ai hrană lor, că așa este gătirea”, adică: I-ai gătit să aducă rodul, ca să se hrănească cu acesta. 10 Brazdele lui îmbată-le, De aici se vede arătat că e proorocie a celor ce vor să fie, iar nu povestire a celor făcute. înmulțește rodurile lui, Zice: Îngăduiește - o Stăpîne! - și adapă ca pe niște brazde gîndurile lor, deșteptîndu-le spre aducerea de roadă. întru picăturile lui veseli-se-va răsărind. Îl veselesc pe dînsul și îl gătesc a înflori picăturile ce se aduc după vreme de la dascăli. |
Psalm 64 (2)
11 Blagoslovi-vei cununa anului bunătății Tale,
„An al bunătății” este cel numit de Isaia „anul Domnului primit”, că zice: „Duhul Domnului peste mine, pentru care m-a uns, m-a trimis a bine vesti săracilor, a vindeca pe cei zdrobiți cu inima, a propovădui robiților slobozenie și orbilor vedere, a numi anul Domnului primit.” Deci „an al bunătății” numește vremea de după înomenirea Mîntuitorului nostru, ca pe ceea ce îi aduce roadă buna-credință. Acestei vremi îi roagă și îi dorește blagoslovenie proorocescul cuvînt. și cîmpii Tăi se vor umple de grăsime. 12 Îngrășa-se-vor cele frumoase ale pustiei și cu bucurie dealurile se vor încinge. Arătîndu-se această bunătate de sus, ceea ce de demult era pustie va da rod copt. Și dealurile, ce se pîngăreau cu jerfele dracilor, primind pe cei ce laudă totdeauna pe Dumnezeu și îmbrățișează viața îngerească, vor fi strălucite și vestite. Și lucrurile mărturisesc cuvintelor, că vedem pe toți alergînd către cei ce au apucat vîrfurile munților și fac fapta cea prea-desăvîrșit bună.[COLOR=#800080][1][/COLOR] [COLOR=windowtext]13[/COLOR][COLOR=windowtext] Îmbrăcatu-s-au berbecii oilor,[/COLOR] Și Iezechil Proorocul îi numește „berbeci ai oilor” pe cei puternici, dar acela îi mustră, căci pășteau pășunea cea bună, și pe cealaltă o călcau cu picioarele, și beau apa cea curată, și pe cealaltă o tulburau cu picioarele. Aici li se proorocesc bune și „berbecilor”, zicînd că se vor îmbrăca și se vor împodobi. Iar firea îmbrăcămintei o zice dumnezeiescul Pavel: „Căci cîți întru Hristos v-ați botezat în Hristos v-ați îmbrăcat.” Că - de vreme ce Stăpînul Hristos i-a ales întru început pe pescari și pe lucrătorii cu mîinile, care trăiau cu sărăcie - aici mai-nainte vestește darul Duhului și mîntuirea celor bogați și a celor silnici, pentru care zice: „Îmbrăcatu-s-au berbecii oilor”, că nu numai „oile”, ci și „berbecii” se vor apropia la Botezul cel mîntuitor. și văile vor înmulți grîul, Însă și cei ce au luat cu sorți să trăiască întru sărăcie și voiesc să fie cu bună-credință vor aduce lui Dumnezeu rodul lor: „unul - treizeci, altul - șaizeci, iar altul - o sută.” striga-vor, pentru că vor cînta. Și toți cei mai-nainte ziși vor lăuda cu toată sîrguința pe Dumnezeu, Cel ce a dăruit firii oamenilor o schimbare ca aceasta. Știm că oarecari din scriitori, înțelegînd pe deasupra graiurile, au zis că toate acestea s-au făcut după întoarcerea din robie, dăruindu-se lor, pe lîngă slobozenie: îmbelșugare, și bună fericire și îndestulare a ploilor, cît și Iordanul să se puhoiască (fiindcă pe dînsul l-au zis că se cheamă „rîul lui Dumnezeu”). Dar eu am învățat din istorie că nu s-a făcut nici un lucru ca acesta, căci au petrecut multă vreme întru multă sărăcie, după cum ne-a învățat Ezdra. Aflînd în Psalm încă și proorocie arătată a mîntuirii neamurilor - căci a zis: „Către Tine va veni tot trupul” și: „Auzi-ne pe noi, Dumnezeule, Mîntuitorul nostru, nădejdea tuturor marginilor pămîntului și a celor de pe mare departe” - am socotit că această înțelegere este următoare graiurilor. Iar noi - lăsîndu-i a bîrfi că nu s-au făcut acestea pe cei ce se bucură de basme, și nălucesc zidirea Ierusalimului și tîlcuiesc gîndurile lor ca pe niște vise - ne vom apuca de dumnezeieștile cuvinte, strigînd împreună cu David: „Făclie picioarelor mele este legea Ta, și lumină cărărilor mele.” [COLOR=#800080][1][/COLOR]E vorba de călugări. |
Psalm 65
TÎLCUIREA PSALMULUI 65 Întru sfîrșit, cîntarea Psalmului învierii. Nici cea evreiască nu are această deasupra-scriere, nici ceilalți tălmăcitori, nici Cei 70 în Exapla, ci și pe aceasta - precum se vede - au adăugat-o oarecari. Dumnezeiescul David a scris și Psalmul de față tot celor robiți în Babilon, dar acelora care dobîndiseră acum întoarcerea și se apucaseră de călătorie. Totodată, mai-nainte grăiește încă și mîntuirea neamurilor. Strigați lui Dumnezeu, tot pămîntul, cîntați numelui Lui, dați slavă laudei Lui! Zice: Toți oamenii, împărtășindu-vă împreună cu noi de cîntarea de laudă, împreună cu noi trimiteți și cuvenita cinste lui Dumnezeu. Și după cuviință cheamă toată firea oamenilor către o împărtășire ca aceasta, întru dînșii zugrăvindu-se cele ale mîntuirii tuturor: căci, precum ei s-au izbăvit din robia Babilonienilor, tot așa s-a slobozit omenirea, după înomenirea lui Dumnezeu și Mîntuitorului, de amara tiranie a diavolului. După aceea, îi învață și chipul cîntării de laudă: 2 Ziceți lui Dumnezeu: Cît sînt de înfricoșate lucrurile Tale! - întru mulțimea puterii Tale minți-vor Ție vrăjmașii Tăi. Minunați-vă - zice - după putere de minunile făcute de Dumnezeu, că atîtea sînt și într-acest fel, încît nu se cred de cei rău-credincioși. Acest „întru mulțimea puterii Tale minți-vor Ție vrăjmașii Tăi” are încă și altă înțelegere, mărturisită de adevăr, că zice: Dacă vei lumina lumea cu lumina cunoștinței de Dumnezeu, schimbînd pe cei mulți întru buna-credință, atunci și cei ținuți cu întunericul necredinței se vor fățărnici bunei-credințe, lepădîndu-se de păgînătate. Și acest lucru îl vedem făcîndu-se totdeauna, că mulți, slujind înșelăciunii elinești, nu îndrăznesc a mărturisi acest lucru la arătare. Încă și Iudeii, strîmtorîndu-se, laudă biruința Crucii și adevărul proorociei se arată de pretutindeni. 3 Tot pămîntul să se închine Ție și să cînte Ție, să cînte adică numelui Tău, Preaînalte! Simmah a zis stihul mai descoperit: „Toți cei de pe pămînt se vor închina Ție viersuind, vor cînta numele Tău.” Și acestea sînt proorocie a vremii de acum, întru care Se laudă Dumnezeul tuturor întru toate neamurile și Stăpînul Hristos Se numește „Preaînalt” de către toți. 4 Veniți și vedeți lucrurile lui Dumnezeu, cît este de înfricoșat întru sfaturi, mai mult decît fiii oamenilor! Zice: Puneți mintea voastră, și înțelegeți fiecare lucru din cele făcute de Dumnezeu și minunați-vă de negrăita Lui înțelepciune, prin care neamul oamenilor se povățuiește către buna-credință. Așa a înțeles și Teodotion: „înfricoșat întru sfaturi mai presus decît fiii oamenilor”, adică: Înfricoșate și minunate măiestrii pune la cale pentru mîntuirea oamenilor. Apoi, povestește cele făcute de demult: 5 Cel ce va întoarce marea întru uscat, prin rîu vor trece cu piciorul. Aici, s-a schimbat timpul, și pe cele trecute le-a zis ca pe cele ce vor să fie. Iar ceilalți tîlcuitori au păzit timpul, pentru că Simmah zice așa: „A schimbat marea întru uscat, rîul l-au trecut cu piciorul.” Și zice: Acesta este Dumnezeu, Cel ce ne dăruiește nouă mîntuirea, Cel ce de demult a despărțit marea și rîul și le-a poruncit a trece pe strămoșii noștri fără de primejdie. Acesta e Dumnezeu, „Care și neamurilor le-a dăruit trecerea, prin baia nașterii de a doua, întru care se zidesc din nou: că - precum acolo a desfăcut Marea Roșie, prin mîna marelui Moisi - așa și aici, prin mîna preotului, înnoiește norodul ce crede întru Hristos, iar pe faraonul cel gîndit împreună că căruțele lui, adică pe diavolul cu poftele lui, îl cufundă. Cei învățați, știți taina ce o zic.” Acolo ne vom veseli de Dînsul, Adică lîngă Iordan, „precum și cei din neamuri lîngă dumnezeiasca scăldătoare: pentru că și atunci, despărțindu-se ca să treacă norodul, și acum, primind pe Făcătorul și Ziditorul a toate, Iordanul lucrează mîntuirea oamenilor. Fiindcă baia - intrînd într-însa pentru noi Dumnezeu și Mîntuitorul nostru - ne-a născut de a doua oară pe toți, prin apă și prin Duh.” 6 de Cel ce stăpînește întru puterea Sa veacul. Are stăpînire nepieritoare - zice - și Împărăție nemărginită. Ochii Lui peste neamuri privesc, Și nu numai de noi se grijește, ci poartă grijă de toată lumea și tuturor le va dărui mai pe urmă a Sa cunoștință. A proorocit arătat acest lucru, apoi, văzîndu-i cu ochii duhovnicești pe cei ce vor grăi împotriva propovăduirii, Proorocul mai-nainte vestește foarte luminat necredința acelora și trufia: cei ce amărăsc să nu se înalțe întru sine. Pe aceștia, Teodotion i-a numit: „cei ce se abat”, Achila: „cei ce se depărtează”, iar Simmah a zis mai luminat: „Cei nesupuși să nu se înalțe întru sine.” Vedem sfîrșitul proorociei: acei trei sau patru Elini care au rămas întru păgînătate se înalță întru sine cu gîndul că nu s-au dus împreună cu mulțimea, adică nu s-au supus propovăduirii. Acestora le poruncește cuvîntul proorocesc: „Cei ce amărăsc să nu se înalțe întru sine”, că amărăsc asupra loru-și pe Dreptul Judecător și trag asupră-le munca cea dreaptă. Apoi, după ce a arătat pedeapsa ce zăcea asupra acestora, proorocescul cuvînt se mută către altă față: 7 Binecuvîntați, neamuri, pe Dumnezeul nostru și auzit să faceți glasul laudei Lui, Cuvîntul îngrădește neamurile, îndemnîndu-le să se depărteze de obiceiurile părintești, și să-L laude pe Dumnezeu și să-i învețe puterea Acestuia pe cei ce nu o știu. Că „auzit faceți” aceasta a zis, în loc de: „și învățați pe alții”. 8 a Celui ce a pus sufletul meu întru viață și nu a dat spre clătinare picioarele mele. Zice: Dîndu-mă pe mine oamenilor celor rău-credincioși și păgîni, nu m-a lăsat să mă abat și să părăsesc calea cea dreaptă. Ni se cuvine a însemna că acestea toate le povestește ceata celor cu bună-credință, fiindcă Dumnezeu a trimis în Babilon, împreună cu păcătoșii, și pe cei străluciți cu buna-credință, ca pe niște învățători de Lege și iscusitori, ca să-i îndemne, să-i lumineze și să-i povățuiască pe toți către buna-credință. Unii ca aceștia erau Daniil, Iezechil, Anania, Azaria și Misail. Lor și altora asemenea cu ei li se potrivea să zică cele puse înainte, pentru că despre fața lor le-a scris pe dînsele darul Duhului. 9 Că ne-ai cercat pe noi, Dumnezeule, cu foc ne-ai lămurit, precum se lămurește argintul. Ne-ai slobozit - zice - să le pătimim pe acestea vrînd a arăta tuturor lămurirea bunei noastre credințe. Acestea s-au zis și de către fața purtătorilor de nevoință ce după vremi au pătimit sau pătimesc pentru Hristos. 10 Băgatu-ne-ai pe noi în cursă, pus-ai necazuri pe umărul nostru, 11 ridicat-ai oameni asupra capetelor noastre, trecut-am prin foc și prin apă; și ne-ai scos pe noi întru odihnă. Așa era cuptorul întru care, suflînd, Duhul îi răcorea pe nevoitori. Iar „cursă” era groapa leilor, cursă nepăzită și nescăpată, dar cu toate acestea Proorocul a scăpat din ea, prin dumnezeiescul dar. Era cu putință să fie ei bătuți și munciți de cei ce îi robiseră, de aceea a zis și acest grai: „Pus-ai necazuri pe umărul nostru, ridicat-ai oameni asupra capetelor noastre”, adică: Robi ne-am făcut în loc de slobozi, dar - izbăvindu-ne de toate acestea și dobîndind întoarcerea - vom aduce Ție jertfele legiuite. Că a adăugat: 12 Intra-voi în casa Ta cu arderi de tot, da-voi Ție rugăciunile mele 13 pe care le-au osebit buzele mele și le-a grăit gura mea întru necazul meu. Zice: Cîte m-am făgăduit chinuindu-mă și rugîndu-mă, le voi plăti cu bună cunoștință. |
Psalm 65 (2)
14 Arderi de tot cu măduvă voi aduce Ție, cu tămîie și cu berbeci, aduce-Ți-voi boi și țapi.
Zice: Cîte se cuvin, le voi jertfi și le voi aduce Ție cu osîrdie. Iar „cu măduvă” le-a numit pe cele bine-hrănite și îngrășate. Așa a poruncit Legea să se aducă, și fără prihană și întregi; încă și Proorocul Maleahi blestemă pe cei ce au unele de acestea, dar le aduc pe cele vătămate, asemeni lui Cain, căruia păcatul acesta i s-a făcut începătură răutăților. De aici ne învățăm și noi să-L cinstim pe Dumnezeu cu cele mai cinstite din cele ce avem. 15 Veniți de auziți, și voi povesti vouă, toți cei ce vă temeți de Dumnezeu, cîte a făcut sufletului meu. Nu în zadar - zice - mă făgăduiesc să aduc acestea, căci mari daruri am dobîndit de la Dînsul, pe care vă rog să le învățați și voi, cei ce Îl cinstiți pe Dumnezeu. Le fel a zis și întru Psalmul al douăzeci și unulea: „Rugăciunile mele voi da înaintea celor ce se tem de Dînsul.” Așa, ne învățăm a-i avea pe aceștia părtași și mai ales lor a le povesti cele dumnezeiești, că zice: „Nu dați cele sfinte cîinilor, nu aruncați mărgăritarele voastre înaintea porcilor”, ci „Tainele Mele - Mie și la ai Mei”. 16 Către Dînsul cu gura mea am strigat, și m-am înălțat sub limba mea. Iar Simmah zice așa: „L-am chemat pe Dînsul cu gura mea, și îndată s-a înălțat limba mea.” Vrea să zică: Aducîndu-I rugăciunea mea, am primit cererea și, umplîndu-mă de veselie, am pornit limba spre cîntare de mulțumire. 17 Nedreptate de am văzut întru inima mea, să nu mă audă Domnul! Iar Simmah zice așa: „Nedreptate de am văzut mai-nainte întru inima mea, să nu mă audă Domnul!” Zice: Dacă - rugîndu-mă să mă izbăvesc de robie și să dobîndesc întoarcerea - m-aș fi nălucit să fac vreo nedreptate după aceea, să nu dobîndesc dumnezeiasca milostivire! Iar că nu mint, lucrurile mărturisesc: 18 Pentru aceasta m-a auzit Dumnezeu, luat-a aminte la glasul rugăciunii mele. Adică: Văzîndu-mă curățit de asemenea gînduri, m-a învrednicit bogat de ale Sale daruri. După ce le-a povestit pe acestea, ceata celor bine-credincioși încheie cuvintele întru laudă: 19 Bine este cuvîntat Dumnezeu, Care n-a depărtat rugăciunea mea și mila Sa de la mine. Cu laude - zice - Îi răsplătesc Făcătorului de bine, Celui ce mi-a primit rugăciunea și mi-a dăruit mila Sa. Că nu încetează poruncind celor ce cred într-Însul a-L lăuda pe Acesta de-a pururea. |
Psalm 66
TÎLCUIREA PSALMULUI 66 Întru sfîrșit, întru cîntări, Psalmul cîntării lui David. Dumnezeu să Se milostivească spre noi, și să ne blagoslovească pe noi, să-Și arate fața Sa peste noi și să ne miluiască pe noi! Văzînd cu ochii cei duhovnicești mîntuirea ce avea să fie tuturor oamenilor prin dumnezeiasca arătare, Proorocul se roagă să li se dăruiască aceasta mai în grabă, ca să culeagă toți blagoslovenia ce răsare dintru dînsa. „Și zice să se milostivească Dumnezeu spre noi și să ne blagoslovească. Și, cu adevărat, nu numai ne-a blagoslovit, ci ne-a și miluit, mîntuindu-ne prin venirea din Fecioară, că acest «să-Și arate peste noi fața Sa» înseamnă «să-L vedem pe Dînsul față către față». Și după ce S-a făcut om din Fecioară, fără schimbare, L-am văzut pe Însuși Dumnezeu-Cuvîntul, nu pe altul.” Apoi, ne învață aceasta mai descoperit prin cele adăugate: 2 Ca să cunoaștem pe pămînt calea Ta, Ca și cei ce locuiesc pe pămînt - zice - să se învețe calea care duce către Tine și către dînsa să se povățuiască. Și, ca să nu socotească cineva că acestea s-au zis pentru pămîntul Iudeilor, a adăugat după cuviință: întru toate neamurile - mîntuirea Ta. Te rog - zice - să-Ți arăți fața Ta, ca să strălucească și peste neamurile ce stau întru întuneric și să le tragă către mîntuire. 3 Mărturisească-se Ție noroadele, Dumnezeule, mărturisească-se Ție noroadele toate. 4 Veselească-se și să se bucure neamurile, că vei judeca noroadele întru dreptate și neamurile pe pămînt vei povățui. Zice: Pentru aceasta dar se cuvine ca toate noroadele și neamurile din lume să se veselească, și să se bucure și să povestească facerile Tale de bine, fiindcă au cunoscut că nimic din cele ce sînt nu este trecut cu vederea de Tine și fără purtare de grijă, ci ești Judecător al tuturor, drepte scoțînd asupră-le hotărîrile, povățuind pe cei rătăciți către adevăr și muncindu-i pe cei ce nu voiesc a se pleca. 5 Mărturisească-se Ție noroadele, Dumnezeule, mărturisească-se Ție noroadele toate! N-a pus așa prost aceeași cuvîntare, ci ca să-i facă mai sîrguitori pe auzitori, arătînd că El este Dumnezeu și Mîntuitor al tuturor. 6 Pămîntul și-a dat rodul său. Căci, după Proorocul, au aflat toată calea științei și au cunoscut pe Dumnezeu ce este peste toate, Care S-a arătat pe pămînt și a petrecut împreună cu oamenii. De aceea, ei aduc Lui rodul prea-dulce al bunei-credințe. 7 Să ne blagoslovească pe noi Dumnezeu, Dumnezeul nostru să ne blagoslovească pe noi Așadar, precum de două ori le-a deșteptat pe neamuri spre cîntarea de laudă, tot de două ori a cerut blagoslovenia pentru ele. Ni se cuvine însă a ști că, binecuvîntînd pe Dumnezeu, oamenii Îi aduc Lui doar cuvinte, dar nu pot a-I face bine cu lucrul; iar Dumnezeu, binecuvîntînd, întărește cuvintele cu lucrul și dăruiește celor bine-credincioși îndestulare de tot felul de bunătăți. Apoi, învață cum este cu putință a dobîndi dumnezeiasca binecuvîntare: și să se teamă de Dînsul toate marginile pămîntului! Că cel ce se află cu evlavie către legile dumnezeiești și se teme de Divanul ce va să fie cinstește pe Dumnezeu prin păzirea acestora, iar dumnezeiasca cinstire îi aduce binecuvîntarea. Deci sfîrșitul îi învață nu numai pe Iudei, ci pe toți oamenii, să aibă dumnezeiasca frică și îi iscusește[COLOR=#800080][1][/COLOR]că Hristos este Dumnezeul nostru, Care a făcut mîntuirea credincioșilor. Rușinează-se dar ereticii cei rău-credincioși, care nu-L mărturisesc pe Dînsul Dumnezeu din Dumnezeu, adică pe Fiul Tatălui, Unul Născut mai-nainte de veci, Care în zilele cele mai de pe urmă S-a făcut Fiu al omului, fără de schimbare, după cum zicem, pentru mîntuirea oamenilor! [COLOR=#800080][1][/COLOR]îi învață |
Psalm 67
TÎLCUIREA PSALMULUI 67 Întru sfîrșit, Psalmul lui David. Văzînd păgînătatea ce se urma între oameni și stăpînirea diavolului, și fiind învățat de Sfîntul Duh, dumnezeiescul David se roagă ca foarte degrab să se facă arătarea lui Dumnezeu și Mîntuitorului nostru. Și, primind descoperirea celor ce se vor face, se învață și propovăduiește mîntuirea firii oamenilor, pieirea vrăjmașilor și, în scurt, prea-slăvita schimbare a lucrurilor. Să Se scoale Dumnezeu, și să se risipească vrăjmașii Lui și să fugă de la fața Lui cei ce-L urăsc pe Dînsul! Zice: E vremea să Te scoli Tu, Stăpîne, și să lucrezi mîntuirea oamenilor, și numaidecît toată ceata neprietenilor se va întoarce în fugă, risipindu-se de strălucirea arătării Tale. Tot așa, de multe ori și noi obișnuim a-i deștepta pe judecătorii cei blînzi spre ajutorul celor nedreptățiți, rugîndu-i să se scoale și să oprească semeția asupritorilor. Iar „sculare”, după cum am zis de multe ori, nu numește numai încetarea îndelungii-răbdări, ci și Învierea Mîntuitorului lumii la trei zile după ce a primit de bună voie moartea pentru noi. 2 Precum lipsește fumul să lipsească; cum se topește ceara de fața focului, așa să piară păcătoșii de la fața lui Dumnezeu! Adică: Precum bătaia vîntului risipește fumul, și ceara se topește cînd se învecinează cu focul, așa se vor face cu totul deșerți vrăjmașii odată cu venirea Ta - o Stăpîne! Că aceia pe care Cei 70 i-au zis „păcătoși” sînt numiți de toți ceilalți tălmăcitori: „necredincioși”. Și Evreul, și Sirul așa îi numește. 3 Și drepții să se veselească, Zice: Făcîndu-se acest lucru, toată fața drepților se va umple de bucurie și îndulcire. să se bucure înaintea lui Dumnezeu și să se desfăteze întru veselie. Prin acestea, arată că nu asupra oamenilor a adus rugăciunea, ci împotriva dracilor ce dau război oamenilor, de a căror risipire și deșertare se bucură neamurile și Îl laudă pe Dumnezeu, Cel ce le-a mîntuit. Că zice: 4 Cîntați lui Dumnezeu, cîntați numelui Lui, cale faceți Celui ce S-a înălțat peste apusuri, Domnul este numele Lui, și vă bucurați înaintea Lui! Aici, dumnezeiescul cuvînt le poruncește Sfințiților Apostoli să alerge la neamuri cu dănțuire și cu cîntare de laudă și să gătească Împăratului tuturor calea. Acestea se aseamănă celor zise lor de Domnul: „Mergînd, învățați toate neamurile, botezîndu-le în numele Tatălui, și al Fiului și al Sfîntului Duh.” Prin învățătura aceasta și prin nașterea de a doua oară a Botezului, calea cea aspră s-a făcut netedă, gătindu-se lui Dumnezeu, Care era să locuiască și să umble întru dînșii, după Proorocul. Și zice că „S-a înălțat El peste apusuri”, arătînd întunericul vărsat peste sufletele oamenilor. Aceasta a tălmăcit-o Simmah: „Așterneți cale Celui ce Se poartă pe pămînt nelocuit.” Iar nelocuită este pustia, și „pustie” dumnezeiasca Scriptură a numit de multe ori neamurile: „Veselește-te, pustie însetată!”; și iarăși: „Mai mulți sînt fiii pustiei (ai celei părăsite), decît ai celeia ce are bărbat.” Deci zice: Peste această pustie nelocuită, și lipsită de lumină și numită pentru aceasta „apus”, S-a înălțat Soarele Dreptății, și a gonit negura și a făcut-o pe cea nelocuită Biserică a Sa. 5 Tulbura-se-vor de fața Lui, a părintelui celor sărmani și a judecătorului văduvelor. Că nu suferă ei arătarea Lui, știindu-L pe Dînsul drept judecător, căci prin purtarea de grijă pentru „văduve și sărmani” a arătat dreptatea Proniei Lui. Și dumnezeieștile Evanghelii ne învață tulburarea și frica dracilor, că-i auzim pe dînșii zicînd: „Ce este nouă și Ție, Fiule al lui Dumnezeu? Ai venit mai-nainte de vreme să ne muncești pe noi?” Dumnezeu este în locul cel sfînt al Lui. Fiindcă a zis: „Să se scoale Dumnezeu” și: „Cale faceți Celui ce S-a suit peste apusuri”, după cuviință a adăugat acest cuvînt, ca nimeni să nu socotească cum că Dumnezeul tuturor face iconomiile Sale mutîndu-Se din loc. Într-acest fel este și cuvîntul zis de Domnul: „Nimeni nu s-a suit în cer, fără numai Cel ce S-a pogorît din cer, Fiul Omului, Cel ce este în cer”, care arată nescrierea împrejur a dumnezeieștii firi și ne învață că S-a pogorît într-adevăr, petrecînd și împreună-viețuind jos cu oamenii, dar că era și în cer și nu S-a despărțit de Tatăl. 6 Dumnezeu așază pe cei de un nărav în casă, scoate întru vitejie pe cei ferecați cu obezi, la fel pe cei amărîți, pe cei ce locuiesc în mormînturi. „De un nărav” numește pe cei ce au un scop, care sînt uniți într-un gînd și voiesc a se griji doar de fapta bună, iar nu pe cei ce voiesc acum unele, iar mai tîrziu altele. Pe aceștia zice că „îi face să locuiască în casa cea dumnezeiască”. Iar „ferecați în obezi” îi numește pe cei înfășurați cu legăturile păcatului, pe care îi dezleagă și îi face viteji. Unul ca acesta a fost Matei, unul ca acesta a fost Iacov al lui Alfeu, unul ca acesta a fost Zaheu, care, izbăvindu-se de legăturile nedreptății, au primit asupră-le foarte cu bărbăție războiul împotriva celui ce îi ferecase. Și zice că nu numai pe cei ferecați îi face viteji, ci și pe cei ce au ajuns la vîrful păgînătății și locuiesc în trupurile lor ca întru niște mormînturi împuțite, pe care îi învrednicește de mîntuire împreună cu aceia. 7 Dumnezeule, cînd ieșeai Tu în mijlocul norodului Tău, cînd treceai Tu în pustie, 8 pămîntul s-a cutremurat, cerurile au picurat Simmah a tălmăcit stihul așa: „Dumnezeule, ieșind Tu înaintea norodului Tău, umblînd Tu prin cea nelocuită, pămîntul s-a clătinat și cerul a picurat.” Zice: Vrînd să treci în pustia aceea nelocuită, care nu primise încă raza luminii, Tu ai clătinat, și ai cutremurat pămîntul și din cer ai picat asupră-i picăturile darului. Și primul lucru s-a făcut pe Cruce, că atunci s-a cutremurat pămîntul, și pietrele s-au despicat și tot ocolul pămîntului s-a clătinat, prin oarecare simțire văzîndu-L spînzurat pe Cruce pe Ziditorul a toate. Iar cealaltă - după Înălțarea Lui la ceruri: atunci a venit darul Duhului peste Apostoli, urmînd și asemănîndu-se picăturilor de ploaie. Apoi, învățîndu-i pe Iudei că Dumnezeu este Cel ce a făcut toate acestea, a adăugat mai luminat: de către fața Dumnezeului Sinaiului, de către fața Dumnezeului lui Israil. Zice: Cel ce S-a arătat strămoșilor noștri în muntele Sinai, tot Acela a clătinat și pămîntul în vremea Patimii, mustrînd nebunia noastră, și apoi a dăruit darul Duhului. |
Psalm 67 (2)
9 Ploaie de bună voie vei osebi, Dumnezeule, moștenirii Tale.
Pe cele numite mai sus „picături”, aici le-a numit „ploaie”. Și zice că ucenicilor li se dăruia darul dascălilor, după trebuință, căci „ploaie” arată adăparea didascaliei[COLOR=#800080][1][/COLOR]. Și a numit-o „de bună voie” pentru alegerea de sine și voirea socotelii, că nu se adapă cineva de nevoie, ci doar cel ce se pleacă învățăturii dobîndește darul. Și a slăbit, iar Tu ai desăvîrșit-o pe dînsa. Nu ploaia a slăbit, ci „moștenirea”, iar „slăbiciunea” sînt năpădirile celor rău-credincioși. Așa a zis Domnul și către Pavel: „Destul îți este ție darul Meu, că puterea Mea se săvîrșește întru neputință.” Deci zice: Și în vremea năpădirii Tu întemeiezi și întărești pe nevoitori, că pe aceștia îi ai moștenire, după proorocia ce zice: „Cere de la Mine și Îți voi da Ție neamurile moștenirea Ta, și biruința Ta - marginile pămîntului.” Așa a tălmăcit și Simmah: „ai făcut-o și ai întemeiat-o”, iar Achila - mai descoperit: „și pe cea ostenită Tu ai întărit-o”, adică: Obosind ea întru goane, ai păzit-o necutremurată. 10 Dobitoacele Tale locuiesc într-însa. „Dobitoace ale lui Dumnezeu” îi numește pe Sfințiții Apostoli, pe care încălecînd, a gonit înșelăciunea și i-a întors pe oameni spre cunoștința de Dumnezeu, cum arată vorbind pentru Pavel: „Vas de alegere îmi este Mie acesta, ca să poarte numele Meu înaintea neamurilor, și a împăraților și a fiilor lui Israil.” Pe dînșii i-a numit „cai” dumnezeiescul Avacum, zicînd: „Ai adus la mare caii Tăi, tulburînd ape multe.” De aceștia a proorocit proorocescul cuvînt că locuiesc întru moștenirea lui Dumnezeu, adică întru neamuri. Că locuiesc pînă în ziua de astăzi, nu numai sfințind cu sicriele trupurilor pe cei ce se apropie, ci și întorcînd sufletele oamenilor cu învățătura Scripturilor. Gătit-ai întru bunătatea Ta săracului, Dumnezeule. Pe aceștia - zice - i-ai dăruit firii celei sărace a oamenilor, pentru bunătatea Ta. 11 Domnul va da cuvînt celor ce binevestesc, cu putere multă. Pe care i-a numit mai sus „dobitoace”, îi numește acum „bine-vestitori”, că - de vreme ce erau pescari, și vameși și croitori de piei, și s-au hirotonisit dascăli ai filosofilor, ai sofiștilor, ai ritorilor și ai celor ce se făleau pentru buna limbuție - după cuviință ne învață de unde scot ei apele didascaliei cu care aduc adăparea. 12 Împăratul Puterilor, celui iubit frumusețea casei Tale să împartă prăzi. Iar Simmah a zis așa: „Domnul a dat graiuri celor ce bine-vestesc cu oaste multă. Împărații oștilor au fost cei iubiți și locuința casei va împărți prăzi.” Aici, „oaste multă” numește pe cei ce au crezut. Așa zice și Apostolul, scriindu-i lui Timotei: „Luptă-te lupta cea bună. Și nimeni, oștindu-se, nu se împleticește cu neguțătoriile vieții, ca să-i fie plăcut voievodului.” Iar „împărați ai oștirilor” i-a numit pe dascălii credincioșilor, care au fost iubiți de Dumnezeu. La fel îi numește pe dînșii și Domnul: „Voi sînteți cei iubiți ai Mei, nu vă voi mai numi pe voi robi, ci prieteni.” Așa zice și dumnezeiescul Apostol: „Dragostea lui Dumnezeu ne ține pe noi”; și: „Cine ne va despărți pe noi de dragostea lui Hristos?” Iar „prăzi” îi numește pe cei ce își făcuseră mădularele roabe ale păcatului și ale diavolului. Și pe aceștia i-a împărțit Sfințiților Apostoli: pe acesta punîndu-l dascăl peste Romani, pe acela peste Elini, pe unii arătîndu-i propovăduitori ai Indianilor, iar pe alții ai Egiptenilor. „Frumusețea casei le-a împărțit” Sfințiților Apostoli „prăzile” acestea. „Casă a lui Dumnezeu”, după dumnezeiescul Apostol, sînt cei ce au crezut, iar „frumusețe a casei” este darul Sfîntului Duh, care o înfrumusețează și o strălucește pe aceasta cu dăruirea felurită a darurilor. Prin cele adăugate, ne-a învățat aceasta mai descoperit: 13 De veți dormi între moșteniri, aripile porumbelului vor fi argintate, și între-umerele lui - cu străluciri de aur. „Aripi ale porumbelului” numește darul Duhului, Care în acest chip a venit la curgerile Iordanului. Și a zis că aripile acestuia sînt „argintate”, iar între-umerele lui împodobite cu aur, căci El aduce celor mai proști[COLOR=#800080][2][/COLOR]pe cele mai proaste și mai lesnicioase, iar celor mai desăvîrșiți - pe cele mai adînci. Pentru că zice: „Tainele Mele - Mie și la ai Mei”. Pe unii, ca pe niște nedesăvîrșiți, îi hrănește cu lapte, iar altora le aduce hrană vîrtoasă. Iar „moșteniri” numește cele două Așezăminte. Deci zice: Întru amîndouă didascaliile apropiați-vă și veți vedea darul felurit al Duhului. Dar nu așa prost le-a poruncit să se apropie, ci să stăruiască totdeauna: aceasta a numit prin „de ați dormi”, fiindcă cel ce doarme rămîne nemișcat. 14 Cînd osebește Cel ceresc împărați peste țara Sa, ca zăpada se vor albi în Selmon. Și mai sus i-a numit „împărați” pe Apostoli, ca pe niște moștenitori ai Împărăției cerurilor, după cum în Psalmul 44 i-a numit „boieri”, zicînd: „Pune-vei pe dînșii boieri peste tot pămîntul.” Iar aici mai-nainte spune pogorîrea Preasfîntului Duh, ce s-a făcut în ziua a cincizecea, întru care Apostolii au primit darul deosebirii limbilor. Și zice că atunci cînd va împărți lor împărăția lumii - poruncind unuia să fie mai mare peste neamurile acestea, iar altuia peste acelea - îi va străluci pe dînșii și îi va arăta asemănați zăpezii. Mai-nainte spune încă și locul întru care se vor face acestea, „Selmon” numind Ierusalimul, căci acolo a dobîndit ceata Apostolilor darul Preasfîntului Duh. 15 Muntele lui Dumnezeu, munte gras, munte închegat, munte gras. Pe cei numiți „dobitoace”, „bine-vestitori”, „împărați”, îi numește și „munte”. Așa a zis Domnul întru Sfințitele Evanghelii: „Nu poate cetatea să se ascundă stînd deasupra muntelui”, așa strigă și Isaia: „Va fi arătat în zilele cele mai de pe urmă muntele Domnului.” Și îl numește „gras și închegat” pentru că dă multă hrană cirezilor ce se pasc întru dînsul, primind multă grăsime de la dumnezeiescul dar. 16 Pentru ce rîvniți, munții cei închegați, muntele întru care bine a voit Dumnezeu a locui? Iar Achila zice așa: „Pentru ce vă întreceți, munți înălțați, împotriva muntelui pe care a poftit să șadă Dumnezeu?” Cuvîntul proorocesc se întinde către Iudei și către adunările cele fără de lege ale ereticilor, care se numesc pe sine „biserici”, și zice: Pentru ce oare vă trufiți că vă întreceți și vă potriviți cu muntele pe care Dumnezeu l-a hotărît lăcaș al Său? Pentru că Domnul va locui pînă în sfîrșit. Nu va petrece întru acest munte o vreme hotărîtă, după cum - o Iudei! - a locuit la voi, ci acolo va avea veșnică sălășluire - că „pînă în sfîrșit” asta arată. 17 Carul lui Dumnezeu - cu zeci de mii înmulțit, mii din cei ce prisosesc. Acum nu va mai avea doar puțini sfinți peste care să Se înalțe și întru care să locuiască, așa cum - o Iudei! - a avut la voi, ci cu zeci de mii mai mulți vor fi cei vrednici de dumnezeiasca stăpînire. Moștenirea cea nouă are mii și zeci de mii din cei învredniciți de cununi care sînt întru belșug, și aduc roadă lui Dumnezeu buna-credință în dreptate și se sîrguiesc către daruri, urmînd chemării de sus. Domnul întru dînșii, în Sinai, în cel sfînt. Zice: Făcîndu-Se om, Cel ce S-a arătat strămoșilor noștri în Sinai îi va hățui și pe aceștia, că nu este unul Acela, și altul Acesta, ci El Însuși e Domnul tuturor, bogat fiind întru toți cei ce Îl cheamă pe Dînsul. Așa, după ce L-a arătat că S-a pogorît și a pierdut ceata vrăjmașilor, proorocescul cuvînt Îl arată pe Dînsul suindu-Se și dăruindu-le slobozenie celor robiți de demult: |
Psalm 67 (3)
18 Suitu-Te-ai la înălțime, robit-ai robime,
Suirea arată și pogorîrea, și martor este Apostolul, care zice: „Iar acest «S-a suit» ce este, fără numai că S-a și pogorît mai întîi la cele mai de jos părți ale pămîntului?” Deci zice: Cel ce S-a pogorît este și Cel ce S-a suit mai presus de toate cerurile și „a robit robime”, luîndu-i pe cei robiți de demult (de diavolul) și dăruindu-le slobozenie ca și cum i-ar fi robit încă o dată, pentru Sine. luat-ai daruri întru oameni, Apostolul a zis: „a dat”. Și s-au făcut amîndouă, că - luînd credință de la cei ce se apropie către Dînsul - Domnul le dăruiește darul. Așa, crezînd că Mîntuitorul Hristos este Dumnezeu din Dumnezeu, ceata Apostolilor s-a arătat moștenitoare a Împărăției cerurilor. Așa, mărturisind pe Dumnezeu, s-au proslăvit zecile de mii ale purtătorilor de nevoință și ale celor ce au viețuit întru petrecere cu cinste. pentru ca și cei ce nu se plecau să sălășluiască la Dumnezeu. Achila a tălmăcit stihul mai descoperit: „măcar că neplecați sînt a se sălășlui”. Și zice: Nu ai căutat la nesupunerea lor mai dinainte, ci - și văzîndu-i grăind împotrivă - ai stăruit făcîndu-le bine, pînă cînd i-ai arătat pe dînșii lăcaș al Tău. 19 Domnul Dumnezeu bine este cuvîntat, bine este cuvîntat Domnul din zi în zi. După cuviință și-a pornit Proorocul limba spre cîntarea de laudă: De-a pururea - zice - este drept a Te lăuda, avînd Tu atîta iubire de oameni către noi. Să sporească nouă calea Dumnezeul mîntuirilor noastre. Cel ce a dăruit - zice - mîntuirea noastră ne va netezi calea, ca să nu ne greșim de la atîtea bunătăți. [COLOR=windowtext]20 Dumnezeul nostru este Dumnezeul mîntuirii[/COLOR] Și ne va dărui aceasta, fiind izvorul mîntuirii. și ale Domnului, ale Domnului sînt ieșirile morții. Că El ne-a deschis nouă temnița cea neumblată a morții, și a zdrobit porți de aramă și a frînt zăvoare de fier. Și a arătat acest lucru prin cele adăugate: 21 Însă Dumnezeu va sfărîma capetele vrăjmașilor Săi, creștetul părului celor ce umblă după greșalele lor. Ne-a deschis nouă - zice - porțile morții, sfărîmînd capetele vrăjmașilor ce iscodeau greșelile oamenilor și nici perii capului nu sufereau să-i lase necercetați - căci prin „păr” arată greșeala cea prea-mică. Și ceea ce zice este așa: Dumnezeu a hotărît ca certarea celor ce păcătuiesc să fie moartea, iar diavolul, iscodind viața oamenilor ca un amar muncitor, nu suferă să treacă cu vederea nici păcatul cel prea-mic, ci trimite firea noastră la moarte. Deci, văzînd el pe Stăpînul Hristos îmbrăcat cu aceeași fire, s-a apropiat căutînd la Dînsul pricinile morții, după cum Însuși Domnul a zis întru Sfințitele Evanghelii: „Vine stăpînitorul lumii acesteia și nu va afla nimic întru Mine.” Dar, chiar nimic aflînd, vrăjmașul L-a dat cu nedreptate la moarte. Nedreptățirea aceasta a pierdut stăpînirea prigonitorului și a deschis oamenilor iadul, după cum s-a zis prin mai multe întru Cuvintele pentru dumnezeiasca Pronie[COLOR=#800080][3][/COLOR]. Încă și dumnezeiescul Apostol a zis că diavolul are stăpînirea morții. 22 Zis-a Domnul: Din Vasan Mă voi întoarce, întoarce-Mă-voi întru adîncurile mării. Iar Simmah a zis așa: „Zis-a Domnul: Din Vasan Mă voi întoarce, dintru adîncurile mării.” Tălmăcit, „Vasan” însemnează „rușine”, iar rușinea este roadă a păcatului, deci dintru aceasta ne va întoarce pe noi Dumnezeul tuturor, și „dintru adîncurile mării”. Iar care este adîncul mării, însuși Proorocul ne învață, strigînd: „Să mă izbăvesc de la cei ce mă urăsc și din adîncurile apelor”, în loc de: Să nu mă cufunde pe mine - zice - viforul apei, nici să mă înghită adîncul. 23 Pentru ca să se întingă piciorul Tău în sînge, limba cîinilor Tăi în sîngele vrăjmașilor. Iar Simmah zice așa: „Ca să se afunde piciorul Tău în sînge și să lingă limba cîinilor Tăi pe toți vrăjmașii Tăi.” Aici - arătîndu-L pe Dumnezeul tuturor biruindu-i pe vrăjmași ca un viteaz și slobozindu-i pe cei robiți cu nedreptate - zugrăvește cu cuvîntul pîraie de sîngiuri, morți călcați în picioare, zăcînd neîngropați și aruncați spre mîncare cîinilor. Așa strigă Domnul și prin Isaia: „Jgheabul l-am călcat singur, și din neamuri nimeni nu era cu Mine. Călcat-am pe dînșii întru mînia Mea, și i-am zdrobit pe dînșii întru urgia Mea, și am pogorît în pămînt sîngele lor și s-au stropit de biruințele asupra lor hainele Mele.” 24 Văzutu-s-au umbletele Tale, Dumnezeule, umbletele Dumnezeului meu, ale Împăratului din cel sfînt. „Umblete ale lui Dumnezeu” numește iconomiile, iar „cel sfînt” - Biserica luată din sămînța lui David. Și zice: Purtarea Ta de grijă s-a făcut arătată tuturor oamenilor și toți au cunoscut iconomiile Tale cele de multe feluri. 25 Mai înainte au apucat boierii, ținîndu-se de cei ce cîntau, în mijlocul tinerelor cîntărețe. De aici, ne învață veselia bisericilor. Iar „boieri” numește pe Sfinții Apostoli, ce au fost întîii meșteri ai acestora, iar „tinere cîntărețe” - pe cele ce se nevoiesc întru feciorie și aduc lui Dumnezeu cîntarea de laudă dumnezeiască. Apoi, le face mai luminate pe cele zise: 26 În biserici binecuvîntați pe Dumnezeu, pe Domnul, de la izvoarele lui Israil. Proorocul arată încetarea Așezămîntului cel Vechi: căci biserica Iudeilor era una singură, iar aici mai-nainte vestește mulțimea bisericilor, întru care poruncește să fie lăudat Domnul tuturor din izvoarele israilitenești. Iar „izvoare ale lui Israil” ar fi putut să se numească după cuviință cărțile proorocești dintru care aducem cîntarea de laudă lui Dumnezeu. Și - de vreme ce lîngă izvoarele proorocești ne-au fost dăruite și acelea Apostolești - adaugă după cuviință: 27 Acolo, Veniamin, cel mai tînăr, întru uimire, Achila zice: „Acolo, Veniamin cel mic, stăpînind peste dînșii”, iar Teodotion: „dascăl al lor”. „Veniamin, cel mai tînăr,” este Fericitul Pavel, care a odrăslit din seminția lui Veniamin. Și e „mai tînăr” pentru că a fost chemat și numit în urma tuturor. Dealtfel, și Istoria Faptelor îl numește pe dînsul „tînăr”. Acesta stăpînește Biserica, și o învață cele dumnezeiești și povățuiește pe cei ce voiesc către mîntuire. El s-a făcut încă și „întru uimire”, învățîndu-se că Cel gonit și socotit mort de dînsul este în ceruri. Dar - de vreme ce nu numai Fericitul Pavel, ci toată ceata Apostolilor îi învață pe credincioși cele dumnezeiești - proorocescul cuvînt i-a pomenit după cuviință și pe aceștia: boierii Iudei - povățuitorii lor, boierii Zavulonului, boierii Neftalimului. Căci din semințiile acestea își trăgeau neamul ceilalți Apostoli: cei numiți „frați ai Domnului” aveau izvor seminția Iudei; Petru, Andrei, Iacov, Ioan și Filip erau din satul Betsaida; se istorisește că Matei și Iacov petreceau în Capernaum, iar Simon Zilotis s-a numit Hanaanit. Acestea toate sînt locuri ale Galileii și moștenirea aceea o avea seminția Zavulonului și a Neftalimului. Sînt doi martori ai acestui cuvînt: unul este Proorocul, iar altul Evanghelistul, acela mai-nainte zicînd, iar celălalt aducîndu-l mărturie. Și zic așa: „Pămîntul Zavulonului, și pămîntul Neftalimului și ceilalți care locuiesc pe lîngă mare și de ceea parte de Iordan, Galileea neamurilor, norodul ce ședea întru întuneric a văzut lumină mare.” 28 Poruncește, Dumnezeule, puterii Tale, întărește, Dumnezeule, această lucrare pe care o ai făcut întru noi, |
Psalm 67 (4)
[COLOR=windowtext]29 pentru Biserica Ta din Ierusalim.[/COLOR]
Iar Simmah spune așa: „Poruncește, Dumnezeule, pentru vîrtutea Ta, întărește, Dumnezeule, lucrul pe care l-ai făcut întru noi, pentru Biserica Ta de deasupra Ierusalimului.” Zice: Întărește, Stăpîne, darul pe care l-ai dăruit Bisericii Tale, pe care ai luat-o dintru noi și ai pus-o să șadă „deasupra a toată Începătoria, și Stăpînia, și Puterea și deasupra a tot numele ce se numește, nu numai în veacul acesta, ci și în cel ce va să fie”. Căci „Ierusalim” numește cetatea de sus, pentru care Fericitul Pavel zice: „Iar Ierusalimul cel de sus slobod este, care este maică a noastră, a tuturor.” Deci ei cer, pentru rudenia lor cu Biserica, să fie întărit darul ce s-a dat și, ei fiind pîrga, să dobîndească același dar și frămîntătura (restul omenirii). De aici, mai-nainte zice și schimbarea împăraților: Ție vor aduce împărații daruri. Că, după ce vor înceta a-L goni, împărații Îi vor aduce cinstea cuvenită lui Dumnezeu; și - precum iau dajdie de la supuși - așa vor aduce și ei daruri Lui, ca niște robi și supuși. Martori ai acestui lucru sînt ochii care văd adevărul proorociei. 30 Ceartă fiarele trestiei, Unele din pre-scrieri (adică izvoade) au: „dumbrăvi”. Dar, ori „dumbrăvi”, ori „trestie”, tot nerodirea se însemnează prin aceasta, și acolo au lăcaș fiarele cele gîndite, pe care Proorocul ne-a învățat a le goni prin dumnezeiasca chemare asupră. adunarea taurilor împotriva junicilor noroadelor, ca să se încuie cei ispitiți ca argintul. „Tauri” numește mulțimea Iudeilor, pentru obișnuita lor semeție, iar „junici ale noroadelor” i-a numit pe cei din neamuri care au crezut chemarea cea nouă. Deci proorocescul cuvînt mai-nainte vestește ridicările Iudeilor, făcute întru începutul propovăduirii asupra celor bine-credincioși. Și ei - zice - lucrează aceasta, vrînd a-i încuia și a-i lipsi de buna-norocire pe cei care - lămurindu-se cu foc ca argintul - s-au arătat iscusiți[COLOR=#800080][4][/COLOR]și lămuriți. Aceasta a zis pentru dînșii și Fericitul Pavel: „Ne rîvnesc nouă nu bine, ci voiesc să ne oprească.” Și - de vreme ce și întru neamuri erau cei ce grăiau împotrivă și săvîrșeau junghieri de multe feluri ale Sfinților - după cuviință zice și pentru aceștia: Risipește neamurile ce voiesc războaie! Așa, după ce a proorocit pentru cei ce vor grăi împotrivă, își mută cuvîntul către cei ce au crezut: 31 Veni-vor soli de la Egipt, Și a pomenit mai întîi Egiptul fiindcă de demult fusese încununat cu stăpînirea păgînătății. Îi pomenește pe Egipteni și Istoria Faptelor, povestind pentru cei adunați în ziua a cincizecea, întru care a venit peste Apostoli darul Preasfîntului Duh. Etiopia mai-nainte va întinde mîna ei la Dumnezeu. Și această proorocie a luat sfîrșit, și martor este dregătorul Candachiei, împărăteasa Etiopilor, famenul pe care l-a povățuit către adevăr Filip. Apoi, cheamă toate împărățiile din toată lumea: 32 Împărățiile pămîntului, cîntați lui Dumnezeu, cîntați Domnului! Zice: Toți cei de prin lume, primiți lumina cunoștinței de Dumnezeu și aduceți cîntarea de laudă pentru buna-credință. 33 Celui ce S-a suit peste cerul cerului, spre răsărituri. Pentru că Stăpînul Hristos S-a suit nu numai în cerul acesta văzut, ci și întru cel mai de sus, și a șezut de-a dreapta măririi, în foișorul înalt al răsăritului Său, trimițînd tuturor oamenilor razele Sale. Iată, va da glasul Său, glas de putere. Aici însemnează venirea Preasfîntului Duh, ce s-a făcut după Înălțarea Mîntuitorului nostru. Că și Domnul a numit-o pe aceasta „putere”: „Ședeți - zice - în cetatea aceasta pînă cînd vă veți îmbrăca cu putere dintru înălțime.” Încă și Fericitul Luca pomenește acest „glas”, zicînd: „Și s-a făcut glas din cer, ca de o suflare ce vine repede, și a umplut casa unde erau șezînd.” 34 Dați slavă lui Dumnezeu! Acest cuvînt se aseamănă cu punerea de lege a Apostolului, care spune: „Proslăviți pe Dumnezeu în trupul vostru și în duhul vostru, care sînt ale Lui.” Drept este ca cei ce au dobîndit atîtea daruri să-L proslăvească prin toate pe Făcătorul de bine. Peste Israil este marea cuviință a Lui, și puterea Lui - în nori. Trăgîndu-și neamul din Israil, Sfințiții Apostoli au arătat marea lucrare a lui Dumnezeu prin minunile pe care le săvîrșeau. Iar cei ce au primit după aceea darul dăscălesc, scoțînd apă ca niște nori din marea Preasfîntului Duh, o aduc oamenilor spre adăpare. 35 Minunat este Dumnezeu întru Sfinții Săi, Toți îndrăgitorii faptei bune îi gătesc pe oameni să-L laude pe Dumnezeu, după glasul Domnului, ce zice: „Să strălucească lumina voastră înaintea oamenilor, ca să vadă lucrurile voastre bune și să slăvească pe Tatăl vostru din ceruri.” Dumnezeul lui Israil Însuși va da putere și întărire norodului Său, Nu l-a pomenit nici aici prost pe Israil, căci - mai întîi temîndu-se de Isav, apoi învrednicindu-se de dumnezeiasca arătare - Iacov s-a întărit și a scos frica din minte. Și cuvîntul ne învață că Cel ce l-a dovedit tare pe Israil și l-a ridicat deasupra vrăjmașilor va întări și norodul Său cel nou și îl va face neluptat și nebiruit. bine este cuvîntat Dumnezeu. Însă auzind - o prea-iubitorule de învățătură! - zicîndu-Se Dumnezeu de multe ori și „Domn”, și „Mîntuitor”, să nu socotești pe altul, că nu este, cu adevărat nu este altul, fără numai Tatăl, și Fiul și Sfîntul Duh. Însă nu trei dumnezei - să nu fie! - după cum de multe ori s-a zis de noi, pentru că numele acestea: „Dumnezeu”, și „Domn”, și „Împărat”, și „Ziditor”, și Atotțiitor, și cîte ca acestea, se dau nedespărțitei Treimi, adică se înțeleg, și se socotesc, și se zic și se cred. Iar sfîrșitul este potrivit Psalmului, căci se cădea ca povestirea atîtor bunătăți să se sfîrșească cu dumnezeiască laudă. [COLOR=#800080][1][/COLOR]„Didascalie” – „lecție”, „învățătură”, cum am mai zis. [COLOR=#800080][2][/COLOR]„Proști – aici: „neînvățați”, „neputincioși”. [COLOR=#800080][3][/COLOR]Ale aceluiași Fericit Episcop Teodorit. [COLOR=#800080][4][/COLOR]cercați, probați |
Psalm 68
TÎLCUIREA PSALMULUI 68 Întru sfîrșit, pentru cei ce se vor schimba, Psalmul lui David. Psalmul de față însemnează schimbarea oarecăror lucruri, căci s-a zis pentru Iudeii mutați în Babilon, și s-a închipuit ca și cum aceia se roagă și cer izbăvire. Și mai-nainte vestește izbăvirea din robie, întoarcerea, zidirea Ierusalimului și, în scurt, buna-norocire mai dinainte a Iudeilor. Are încă și proorocie a stăpîneștilor Patimi ale Dumnezeului și Mîntuitorului nostru și a pierderii de tot care avea să-i apuce pe Iudei pentru acestea. Că - de vreme ce au îndrăznit asupra Făcătorului de bine și Mîntuitorului relele pe care le-au pătimit ei înșiși de la vrăjmași, pentru care i-au blestemat pe aceia - aceleași rele le-a hotărît asupra lor Dreptul Judecător. Mîntuiește-mă, Dumnezeule, că au intrat ape pînă la sufletul meu! Rugăciunea aceasta o aduce adunarea celor bine-credincioși, numind „ape” mulțimea primejdiilor. Și zice: Despre toate părțile sînt înconjurat cu cele de scîrbă. 2 Afundatu-m-am în noroiul adîncului, și nu este stare, Iar Simmah zice: „Cufundatu-m-am întru cufundările cele nemărginite, și nu este stare”, din metafora celor ce cad întru adîncul mării și a celor ce se pogoară prea mult în jos, ajungînd de aici la fund. Și arată prin acestea mărimea relelor ce s-au întîmplat celor robiți de Babilonieni. venit-am întru adîncurile mării și viforul m-a cufundat. Împistrează cuvîntul cu multe feluri de icoane, neaflînd icoană vrednică de întîmplările mîhnitoare care îl țineau. 3 Ostenit-am strigînd, amorțit-a gîtlejul meu, Zice: Totdeauna strig jelindu-mă, încît au obosit și înseși organele glasului. Iar „strigare” numește întinderea rugăciunii din cuget. slăbit-au ochii mei, nădăjduind eu spre Dumnezeul meu. A pus stihul acesta din metafora celor ce așteaptă și îi ies în cale cuiva iubit care se întoarce din călătorie. Și zice: Am obosit așteptînd ajutorul Tău. Apoi, ne învață mai descoperit acelea pe care le-a pus mai sus cu închipuire: 4 Înmulțitu-s-au mai presus decît perii capului meu cei ce mă urăsc în zadar, întăritu-s-au vrăjmașii mei ce mă gonesc cu nedreptate. Dar nimeni din cei iubitori de învățătură să nu socotească cum că acestea s-au zis de către fața lui Dumnezeu și Mîntuitorului, ci s-au zis - după cum s-a arătat de noi mai sus - numai despre fața celor robiți din Ierusalim în Babilon. Și zice: Vrăjmașii biruiesc numărul, și au mare putere și stăpînire, și se află cu vrăjmășie către mine neaducîndu-le eu pricină a urîciunii. Cele ce n-am răpit, atunci le plăteam. Mă osîndesc - zice norodul - și m-am dus în robie de dînșii pentru acelea cu care nu i-am nedreptățit. 5 Dumnezeule, Tu ai cunoscut nepriceperea mea, și greșalele mele de la Tine nu s-au ascuns. Zice: Tu - o Stăpîne! - le cunoști pe toate și nu s-a tăinuit de Tine nimic din cele făcute. Deci ști că n-am greșit nimic acelora, dar am călcat legile Tale. Acestui cuvînt se aseamănă acela: „Ție unuia am greșit și rău înaintea Ta am făcut.” 6 Să nu se rușineze întru mine cei ce Te așteaptă pe Tine, Doamne, Doamne al Puterilor, nici să se înfrunteze întru mine cei ce Te caută pe Tine, Dumnezeul lui Israil! Zice: Să nu mă fac chip de vătămare altora - așteptînd mîntuirea de la Tine, dar înșelîndu-mă de nădejdea către Tine - ci aceia ce au a Ta cunoștință să se învețe prin cele făcute mie că ești rod de mîntuire, nu de rușine, cui nădăjduiește spre Tine. 7 Că pentru Tine am suferit ocară, acoperit-a rușinea obrazul meu. M-am umplut de rușine primind ocări pentru Tine, că vrăjmașii mei mă grăiesc de rău adeseori, numind a mea robie neputință a Ta. 8 Înstrăinat am fost fraților mei și nemernic fiilor maicii mele. Aici Îi numără pricinile întristării, deșteptînd spre milă pe iubitorul de oameni Dumnezeu. A pus mai întîi ocările celor rău-credincioși, apoi despărțirea rudeniilor și a prietenilor, căci, fiind siliți a robi, nu erau lăsați să petreacă împreună cu rudeniile. 9 Că rîvna casei Tale m-a mîncat și ocările celor ce Te ocărăsc pe Tine au căzut asupra mea. Și nu mă mîhnește și nu mă chinuiește mai puțin pustiirea Sfintei Tale case și rîsul păgînilor, căci cele făcute asupra aceleia ei le socotesc urmare nu a greșelii mele, ci a neputinței Tale. De aceea mă împung cu hulele asupra Ta, fiindcă m-am făcut pricinuitor acestora. Însă pe acest „m-au mîncat”, Simmah l-a zis: „m-au cheltuit”. 10 Și am acoperit cu post sufletul meu, și s-a făcut mie spre ocară. 11 Și am pus îmbrăcămintea mea sac, și m-am făcut lor spre pildă. Pentru acestea mă mîhnesc și îmi topesc trupul cu post, dar și acest lucru s-a făcut lor pricină de rîs. Și mă rod pe sine-mi și sînt îmbrăcat cu îmbrăcămintea de plîngere a sacului, iar cei fără de lege au luat și au socotit acest lucru pricină de veselie. 12 Asupra mea vorbeau cei ce ședeau în porți și asupra mea cîntau cei ce beau vin. Întru adunări - zice - și întru ospețe, relele mele le vestesc și le batjocoresc. Căci de demult făceau soboarele înaintea porților. 13 Iar eu cu rugăciunea mea - către Tine, Doamne! Simmah tălmăcește așa: „Iar a mea rugăciune - Ție, Doamne!” Și zice: Făcîndu-se acestea, eu către Tine îmi întind ochiul și aștept ajutorul de la Tine. Vreme de bunăvoință este, Dumnezeule, Simmah zice așa: „Vreme de împăcare este, Dumnezeule.” Zice: Destulă este munca adusă asupra mea, e vremea a se dezlega aceasta și a se arăta iubirea Ta de oameni - căci „bunăvoință” numește voia cea bună a lui Dumnezeu. întru mulțimea milei Tale auzi-mă, întru adevărul mîntuirii Tale. Să nu-mi măsori pedeapsa cu greșelile mele, ci cu nemăsurata milă a iubirii Tale de oameni. Și adu adevărata și dreapta Ta hotărîre asupra celor ce îmi fac mie atîtea rele. Apoi, cu închipuire, iarăși numără primejdiile, ispitindu-se a porni mila cu povestirile: 14 Mîntuiește-mă de tină, ca să nu mă afund, Zice: Mă asemăn celor ce cad în groapă tinoasă și așteaptă moartea, pentru aceea cer de la Tine mîntuire. izbăvește-mă de cei ce mă urăsc și de adîncurile apelor! Și cer să mă izbăvesc de vrăjmași și de relele lor - că „adînc de ape” a numit muncile aduse asupră-i de aceia. |
Psalm 68 (2)
15 Ca să nu mă cufunde viforul apei, nici să mă înghită adîncul,
Să nu fiu - zice - cufundat de mulțimea și de mărimea răutăților. nici să-și închidă peste mine puțul gura sa. Să nu oprești - o Stăpîne! - mîntuirea mea, nici să-mi închizi ușa iubirii Tale de oameni. Căci cei ce cad în vreun puț, fiind deschisă gura puțului, au oarecare puțină nădejde de izbăvire, dar, închizîndu-se aceea, se deznădăjduiesc de mîntuire. 16 Auzi-mă, Doamne, că bună este mila Ta, după mulțimea îndurărilor Tale caută spre mine! Trimite-mi izbăvire de relele pe care Ți le-am vestit, pentru a Ta iubire de oameni, nu pentru vrednicia mea. Vezi-mă că sînt înconjurat de rele și dezleagă-mi primejdiile, căci ajunge și numai arătarea Ta să risipească norul celor de scîrbă. 17 Să nu întorci fața Ta de la robul Tău, Că așa obișnuiesc a face cei mîniați, leapădă de la sine rugăciunile celor ce le-au greșit. că mă necăjesc, degrab auzi-mă! Dă-mi grabnică mîngîiere pentru covîrșirea chinuirii! 18 Ia aminte spre sufletul meu și îl izbăvește pe dînsul, Căci și cu singură vederea poți să risipești cele de mîhnire. pentru vrăjmașii mei izbăvește-mă! Greșelile mele covîrșesc iertarea, dar vrăjmașii sînt rău-credincioși și robiți de răutate; deci, pentru ocările acelora, fă-mă părtaș al iubirii Tale de oameni, Stăpîne! A arătat aceasta și prin cele adăugate: 19 Că Tu cunoști ocara mea, și rușinea mea și înfruntarea mea, înaintea Ta sînt toți cei ce mă necăjesc. Nimic nu s-a tăinuit de Tine din cele făcute, ci pe toate le vezi: și ocările acelora și rușinea mea, că intru în pămînt și mă mîhnesc, fiind ocărît de ei. 20 Ocară a așteptat sufletul meu și ticăloșie. Și am așteptat pe cel ce s-ar mîhni cu mine, și nu era, și pe cel ce m-ar mîngîia, și nu am aflat. Fiind îmbulzit cu atîtea chinuiri despre toate părțile și așteptînd altele încă, mai mîhnitoare, nu am nici o mîngîiere: cei ce mă mîhnesc sînt mai presus de număr și nu este cel ce m-ar mîngîia și care, cu împărtășirea scîrbei, ar face mîhnirea mai ușoară. 21 Și au dat spre mîncarea mea fiere, și întru setea mea m-au adăpat cu oțet. Însăși hrana - zice - mi-au făcut-o amară și mîhnitoare, căci celor ce mănîncă cu chinuire și cea mai dulce hrană le este fără dulceață. |
Psalm 68 (3)
22 Facă-se masa lor înaintea lor spre cursă, și spre răsplătire și spre sminteală!
Zice: Schimbă veselia lor întru primejdii, Stăpîne, și să cadă întru acelea pe care le-au lucrat! Că „masă” a numit veselia, iar muncile: „cursă”. Așa a tălmăcit și Simmah: „Să se facă masa lor înaintea lor spre cursă și spre muncă, și să se prindă.” 23 Întunecă ochii lor, ca să nu vadă, Adică: Adu asupra lor nor întunecos de primejdii și spinarea lor pururea o gîrbovește! Osîndește-i - o Stăpîne! - cu robie pe dînșii, ca să cadă întru acelea pe care le fac, gîrbovindu-se de-a pururea întru lucrare dureroasă. 24 Varsă peste dînșii urgia Ta și mînia urgiei Tale să-i cuprindă pe ei! Zice: Sloboade asupra lor toată urgia pedepsei și adu asupra lor grabnică și îndelungată primejdie. Prin „mînie”, a arătat iuțimea, căci așa este mînia, iar prin „urgie” - statornicia, după cum este firea urgiei. Că mînia este iute și pentru puțină vreme, iar urgia - mai zăbavnică, dar mai statornică. Deci „mînie a urgiei” a numit pedeapsa cea iute și statornică totodată. 25 Facă-se curtea lor pustie, și în lăcașurile lor să nu fie cine să locuiască! Și prin toate cere dreapta hotărîre și se roagă ca vrăjmașii să fie supuși sub acelea pe care le-au pricinuit altora. Așadar - de vreme ce Haldeii pustiiseră Ierusalimul și celelalte cetăți ale Iudeii, prădîndu-le și robindu-le - se roagă ca și țara lor să pătimească aceleași rele. Și au dobîndit cererea lor, că pustiu s-a făcut și a rămas Babilonul, pînă în ziua de astăzi. Ni se cuvine a ști însă că acelea pe care au cerut Iudeii să le pătimească Babilonienii le-au pătimit și ei înșiși, după ce s-au turbat asupra Făcătorului de bine și Mîntuitorului. Căci Babilonienii le-au făcut lor hrana amară prin robia cea ostenitoare, dar nu le-au dat cu adevărat o hrană ca aceasta, iar Iudeii, nimic nedreptățindu-se, ci primind toate felurile de faceri de bine, I-au adus într-adevăr fiere și oțet Însuși Făcătorului de bine, ca dintr-o vie vătămătoare. De aceea s-au supus sub aceleași pedepse și „s-a făcut masa lor spre cursă, și spre răsplătire și spre sminteală”, căci în locul bunei-norociri mai dinainte s-au osîndit iarăși spre robie. Încă și ochii lor s-au întunecat și nu suferă a vedea lumina cea adevărată, și spinarea lor este gîrbovită totdeauna de robie și de sărăcie, Pentru cerbicea lor cea înaltă și pentru grumazul lor cel vîrtos, curtea lor s-a făcut pustie și nimeni dintre dînșii nu locuiește întru lăcașurile Ierusalimului. Așadar s-au supus sub blestemele lor înșile, și acelea cu care i-au blestemat pe Babilonieni, fiind nedreptățiți, pe acelea le-au pătimit după ce au nedreptățit și s-au făcut nemulțumitori către Făcătorul de bine. Pentru aceasta și dumnezeieștii Apostoli au folosit mărturiile de aici, știind îndoita înțelegere a proorociei. Ci spre cele de aici înainte ale proorociei să călătorim. 26 Că pe care Tu l-ai bătut, ei l-au gonit, și peste durerea ranelor mele au adăugat. Zice: Osîndindu-mă pentru fărădelegea mea, Tu m-ai dat acestora ca unor muncitori, iar ei m-au înfășurat cu mai multe rele decît ai poruncit și mi-au crescut chinuirea pentru păcat. Și Dumnezeul tuturor mustră cruzimea aceasta a lor, și zice: „Eu ți i-am dat în mîinile tale, dar tu nu ai arătat milostivire către dînșii: ai îngreuiat jugul celui mai bătrîn, și pe cel mai tînăr nu l-ai miluit.” 27 Adaugă fărădelege peste fărădelegea lor, și să nu intre întru dreptatea Ta! Pedeapsa adusă asupră-le a numit-o „fărădelege”, zicînd: Pune pedeapsă vrednică asupra celor ce viețuiesc fără de lege, ca să nu dobîndească bunătățile pe care obișnuiești a le împărți drepților. 28 Șteargă-se din cartea celor vii, și cu cei drepți să nu se scrie! Acestora se aseamănă graiul care zice: „Nu vor învia necredincioșii la Judecată, nici păcătoșii în sfatul drepților.” Iar „cărțile” le pomenește Daniil: „Judecătorul - zice - a șezut și cărțile s-au deschis.” Însă ceea ce a zis este așa: Să nu se împărtășească ei de acelea pe care le dai celor ce șed cu Tine, nici să dobîndească chemarea înapoi, pe care noi, pentru iubirea Ta de oameni, o vom dobîndi. |
Psalm 68 (4)
29 Sărac și cu durere sînt eu, mîntuirea Ta, Dumnezeule, să mă sprijinească.
De aici-nainte, grăiește schimbarea lucrurilor, dezlegarea robiei și întoarcerea celor robiți. Pentru aceasta și este scris deasupra Psalmul „întru sfîrșit, celor ce se vor schimba”, fiindcă au primit două schimbări împotrivnice: în Babilon, pocăindu-se, au luat slobozenia mai dinainte; iar după aceasta, turbîndu-se asupra Stăpînului, s-au osîndit cu robia cea desăvîrșită. Deci Psalmul mai-nainte le grăiește pe amîndouă. Iar „sărac și cu durere sînt eu” însemnează aceasta: Văzîndu-mă întru sărăcie și cercat în multe chipuri, m-ai învrednicit de a Ta mîntuire. Pentru aceasta: 30 Lăuda-voi numele Dumnezeului meu cu cîntare, Îl voi mări pe El întru laudă. Nu voi fi nemulțumitor, ci voi răsplăti darurile cu laude, prin povestirea facerilor de bine arătînd mărimea lui Dumnezeu celor ce nu o știu. 31 Și va plăcea Dumnezeului meu mai mult decît vițelul tînăr, ce-i răsar coarne și unghii. Și jerfa laudei Îi va fi Lui mai plăcută decît vițelul tînăr și gras, căruia de-abia îi răsar coarnele și unghiile. Vrednică de plîns este nelegiuirea Iudeilor, care nu voiesc a vedea și a cunoaște pruncimea slujbei Legii, măcar că cei robiți în Babilon se făgăduiau a lăuda pe Dumnezeu după întoarcere fără jertfe sîngeroase și arderi de tot, fiindcă mai dulce și mai plăcută lui Dumnezeu este cîntarea de laudă. Dar să lăsăm de această dată mustrarea Iudeilor și să mergem spre tîlcuire: 32 Vadă săracii, și să se veselească! Toți cei ce cad - zice - întru asemenea rele să ia de la noi pricină de bună nădejde. Căutați pe Dumnezeu, și va fi viu sufletul vostru! Lîngă acestea, îi sfătuiește să ia mîntuire prin nădejdea către Dumnezeu și prin rugăciune. 33 Că a auzit pe cei săraci Domnul, și pe cei în obezi ferecați ai Săi nu i-a defăimat. Văzînd sărăcia, a primit cererea noastră și a dezlegat legăturile robiei celor „ferecați în obezi”. 34 Laude-L pe Dînsul cerurile și pămîntul, marea și toate cîte se tîrăsc într-însa! Zice: Chem toată zidirea spre împărtășirea cîntării de laudă, că nu ajunge limba omenească să povestească dumnezeieștile daruri. 35 Că Dumnezeu va mîntui Sionul, și se vor zidi cetățile Iudeii, Și Îi aduc Lui laudă, mai-nainte văzînd Sionul strălucit și vestit, și cetățile Iudeii, acum pustii, luîndu-și buna-norocire dinainte. Așa, după înnoirea cetăților, mai-nainte vestește și mulțimea locuitorilor: și vor locui acolo și-l vor moșteni pe dînsul. Cei ce acum își dobîndesc întoarcerea - zice - își vor zidi cetățile și vor locui întru dînsele. Și nu numai ei singuri, ci și copiii lor și nepoții, că a adăugat: [COLOR=windowtext]36 Și sămînța robilor Tăi îl va stăpîni pe el,[/COLOR] Și, de vreme ce pentru nebunia asupra Mîntuitorului aveau să pătimească pierzarea cea cu totul desăvîrșită, după cuviință a pus într-acest fel sfîrșitul Psalmului: și cei ce iubesc numele Tău vor locui într-însul. Căci, după dumnezeiescul Apostol: „Nu toți cei ce sînt din Israil sînt Israil, nici fii ai lui Avraam pentru că sînt sămînță a lui”. Și împreună-glăsuiesc cu acestea și graiurile proorocești: „De ar fi numărul fiilor lui Israil ca nisipul mării, doar rămășița lui se va mîntui.” Aceasta a zis-o și Fericitul David: „Cei ce iubesc numele Tău vor locui într-însul”, că - după Cruce și după turbarea aceea - s-au izgonit ei ca niște cîini, iar cei ce Îl iubesc pe El s-au sălășluit în Sion, aducîndu-I jertfa laudei. |
Psalm 69
TÎLCUIREA PSALMULUI 69 Întru sfîrșit, lui David, spre aducerea aminte, ca să mă mîntuiască pe mine Domnul. Dumnezeule, spre ajutorul meu ia aminte, Doamne, ca să-mi ajuți mie grăbește! Sînt înconjurat - zice - cu multe primejdii de tot felul, pentru care cer să mi se dea grabnic ajutor. 2 Să se rușineze și să se înfrunteze cei ce caută sufletul meu! Să greșească - zice - de la scopul lor cel fără de lege cei ce doresc a mea junghiere, și să dobîndească de aici rușinea. Întoarcă-se înapoi și să se rușineze cei ce-mi voiesc mie rele! În loc de: Nu numai că se vor da pămîntului, dar vor ieși din viața aceasta în taină, cu rușine, aceia care au măiestrit cele cumplite asupra unora ce viețuiesc cu bună-credință. Aceasta o zice și prin cele de aici înainte: 3 Întoarcă-se îndată, rușinîndu-se, cei ce-mi grăiesc mie: Bine, bine! Afară de aceștia, să se întoarcă în fugă cu rușine și cei ce se bucură de relele mele, văzînd a mea schimbare. 4 Să se bucure și să se veselească de Tine toți cei ce Te caută pe Tine, Dumnezeule, și să zică pururea „Mărească-Se Domnul!” cei ce iubesc mîntuirea Ta. Acest „Doamne” nu este pus în Exapla. Și zice: Umple pe îndrăgitorii Tăi de toată îndulcirea și veselia, ca să dănțuiască lăudînd facerile Tale de bine. 5 Iar eu sărac sînt și mișel, Dumnezeule, ajută-mi! În loc de: Iar eu sînt lipsit de dreptatea celor ziși mai-nainte și trăiesc cu sărăcie, neavînd bogăția faptei bune. 6 Ajutorul meu și izbăvitorul meu ești Tu, Că a Ta purtare de grijă am dobîndit. Doamne, nu zăbovi! Sîrguiește-Te în grabă și nu mai întîrzia cererea! Pentru aceasta nu se roagă numai David, ci și toată ceata Sfinților. |
Psalm 70
TÎLCUIREA PSALMULUI 70 Psalmul lui David, al fiilor lui Ionadav și al celor ce s-au robit mai întîi, nescris deasupra la Evrei. Spre Tine, Doamne, am nădăjduit, să nu mă rușinez în veac. Zice: Să nu mă înșel de nădejdea mea, căci aștept al Tău ajutor, nici să mă fac de ocară mai mult. Primii aduc rugăciunea aceasta pentru cei ce i-au robit pe dînșii, iar ceilalți - pentru dracii cei răi și vicleni. 2 Întru dreptatea Ta izbăvește-mă, și mă scoate, Te rog - zice - să judeci între mine și Babilonieni și să scoți cu dreptate hotărîrea asupra acelora, că așa mă voi izbăvi de robia lor. pleacă spre mine urechea Ta și mă mîntuiește! 3 Fii mie, Dumnezeule, scutitor și spre loc de scăpare, ca să mă mîntuiești, că întărirea mea și scăparea mea ești Tu. Zice: Pe Tine Te am apărător, și cetate tare și turn întemeiat, primește cu milostivire rugăciunea mea! Și, precum am arătat mai sus, acestea s-au zis către amîndouă fețele, adică celor bine-credincioși și fiilor darului, încă și către cei ce de atunci și pînă în vremea de acum se abat de la rău și se lipesc de cele bune. Că aceasta voiește să zică prin cele de aici înainte: 4 Dumnezeul meu, izbăvește-mă din mîna păcătosului, din mîna călcătorului de lege și a celui ce face strîmbătate. Te rog pe Tine - o Stăpîne! - să mă slobozești de silnicia celor ce trăiesc întru răutate și păgînătate. 5 Că Tu ești așteptarea mea, Doamne Doamne, nădejdea mea din tinerețile mele. Norodul cel dintîi numește „tinerețe” vremea din zilele marelui Moisi - cînd a dobîndit slobozenia, după ce robiseră prea-multă vreme Egiptenilor - și zice: De atunci am avut nădejdile spre Tine și aștept al Tău ajutor. Iar norodul cel nou zice „tinerețe” înnoirii pe care a dobîndit-o prin baia nașterii de a doua oară. 6 Întru Tine m-am întărit din pîntece, din mitrasul maicii mele Tu ești acoperitorul meu. „Naștere” și prăsire numește ieșirea din Egipt. Și Dumnezeul tuturor ne învață aceasta, prin prea-dumnezeiescul Iezechil, cînd mustră păgînătatea Ierusalimului și zice: „Tatăl tău este Amoreu, iar mumă-ta Heteancă”, adăugînd: „În ziua în care te-ai născut, buricul tău nu s-a tăiat, și cu sare nu te-ai sărat și cu apă nu te-ai spălat spre mîntuire.” Că - de vreme ce buricul este ca o rădăcină pruncului, că prin acela se crește și se hrănește, iar Israil avea sădită întru sine păgînătatea Egiptenilor și după ieșirea din Egipt - după cuviință a zis: Nu ți s-a tăiat buricul, căci tot din pîntecele maicii tragi hrana, și petreci întru meșteșugirile mai dinainte. Deci, rugîndu-se lui Dumnezeu, ceata celor bine-credincioși zice: De demult, dintru început am avut nădejdea către Tine. 7 Întru Tine este lauda mea pururea, În loc de: Lăudîndu-Te și slăvindu-Te totdeauna pe Tine, m-am făcut strălucit prin purtarea Ta de grijă. ca o minune m-am făcut multora, După acea strălucire, m-am schimbat mult, încît cele pentru mine au fost socotite de cei mulți ca o minune și semn. și Tu ești ajutorul meu cel tare. Iar eu aștept ajutorul Tău. 8 Să se umple gura mea de lauda Ta, ca să laud slava Ta, toată ziua mare cuviința Ta. După ce ai schimbat reaua-norocire ce zăcea asupra mea, pornește limba mea ca să pot aduce Ție cîntarea de laudă totdeauna. Fiindcă pe acest „toată ziua”, Simmah l-a zis: „în fiecare zi”. 9 Să nu mă lepezi în vremea bătrînețelor mele, cînd va lipsi vîrtutea mea să nu mă părăsești pe mine. Te rog - zice - să dobîndesc purtarea de grijă de care m-am îndulcit în tinerețe, și să nu fiu lipsit de ea nici la bătrînețe. Că - de vreme ce a numit „tinerețe” ieșirea din Egipt - numește „bătrînețe” vremea robiei în Babilon, fiindcă multă vreme a trecut la mijloc. 10 Că au zis vrăjmașii mei mie, și cei ce păzeau sufletul meu s-au sfătuit împreună, 11 zicînd: Dumnezeu l-a părăsit pe dînsul, goniți-l și-l prindeți pe el, că nu este Cel ce îl izbăvește. Zice: Văzîndu-mă gol de a Ta purtare de grijă, toți vrăjmașii mei se pun, și saltă asupra primejdiilor mele și mă înfășoară cu rele de multe feluri, batjocorindu-mă că sînt trecut cu vederea de tot. Pentru care mă rog: 12 Dumnezeul meu, să nu Te depărtezi de la mine, Dumnezeul meu, spre ajutorul meu ia aminte! Deci: Grabnic dă-mi ajutorul Tău și nu mă pune departe de a Ta purtare de grijă. Iar „a Se depărta de la dînsul” nu zice pentru ființa lui Dumnezeu, că El este de față pretutindeni și tuturor le stă de față, ci pentru purtarea de grijă și lucrarea ajutorului. 13 Să se rușineze și să lipsească cei ce clevetesc sufletul meu, Iar Simmah a zis așa: „Să se rușineze și să se cheltuiască cei ce se pun împotriva sufletului meu.” Adică: Să se greșească de ale lor apucări, și să culeagă de aici rușinea și să se facă deșerți cei ce măiestresc cu nedreptate pierzarea mea. să se îmbrace cu rușine și cu înfruntare cei ce caută cele rele mie! Prea-de ocară și cu totul de rîs să se facă cei ce mă înfășoară cu toate felurile de rele. 14 Iar eu pururea voi nădăjdui spre Tine Pentru că, văzîndu-le pe acestea făcîndu-se, mă voi întări întru nădejde spre Tine. și voi adăuga toată lauda Ta. Și voi aduce Ție cu mult mai multă cîntare de laudă. 15 Gura mea va vesti dreptatea Ta, toată ziua - mîntuirea Ta, Nu voi înceta povestind această dreaptă hotărîre a Ta, învățîndu-i pe toți cum, judecînd între mine și neprietenii mei, m-ai izbăvit de robia acelora. că nu le-am cunoscut din cărți. |
Psalm 70 (2)
16 Intra-voi întru puterea Domnului.
Iar Simmah zice așa: „Că nu știu să le număr. Veni-voi întru puterea Domnului.” Fiindcă făgăduise să povestească dreptatea lui Dumnezeu și mîntuirea făcută spre dînsul, dar făgăduința era mai mare decît puterea omului, după cuviință a adăugat: „Nu știu să le număr.” Fericitul David a zis aceasta și în Psalmul 39, că - după: „Multe ai făcut Tu, Doamne Dumnezeul meu, minunile Tale, și gîndurilor Tale nu este cine să se asemene Ție” - a adăugat: „Vestit-am și am grăit, înmulțitu-s-au mai mult decît numărul.” Deci aceasta zice și aici: Nu știu să le număr, pentru că firea mea nu a primit asemenea scripturi și învățături, dar voi intra întru puterea Domnului și, pe cît este cu putință firii omenești, voi aduce cîntarea de laudă. 17 Doamne, aduce-mi-voi aminte de dreptatea Ta numai. 18 Dumnezeul meu, învățatu-m-ai din tinerețile mele, Văzînd dreptatea Ta spre mine, Te laud pe Tine - o Stăpîne! - pomenind poruncile Tale, că pe acestea m-ai învățat din pruncie. Și de aici este arătat că numește „tinerețe” vremea din zilele marelui Moisi, că prin acela s-a dat Legea, precum peste noi, cei din neamuri, darul a venit prin iconomia Unuia Născut Fiului lui Dumnezeu. și pînă acum voi vesti minunile Tale. 19 Și pînă la bătrînețe și căruntețe, Dumnezeul meu, să nu mă părăsești, Eu voi învăța - zice - facerile Tale de minuni pe cei ce nu le știu, iar Tu - Acela ce dintru început ai fost numit Dumnezeul meu - învrednicește-mă de-a pururea de purtarea Ta de grijă. pînă voi vesti brațul Tău la tot neamul ce vine, David mai-nainte vestește cu proorocie cele ce vor să fie, și numește „bătrînețe” sfîrșitul Legii, care s-a făcut după venirea Stăpînului Hristos. Și mai luminat ne învață aceasta Fericitul Pavel, vorbind pentru Așezămîntul cel Nou, și zice așa: „Iar zicînd «nou», a învechit pe cel dintîi, și cel învechit și îmbătrînit este aproape de pierzare.” Deci și aici, cu proorocie, îi învață să zică pe cei din Babilon: „Pînă la bătrînețe și căruntețe, Dumnezeul meu, să nu mă părăsești.” Apoi, arătînd ce numește „bătrînețe”, a adăugat: „Pînă ce voi vesti brațul Tău la tot neamul viitor.” puterea Ta și dreptatea Ta, Dumnezeule. Iar „neamul ce vine” este cel de după înomenirea Unuia Născut Fiului lui Dumnezeu, cînd s-a alcătuit Biserica neamurilor, care a primit propovăduitori din Iudei pe Sfințiții Apostoli. Pentru neamul acesta zice și întru Psalmul al douăzeci și unulea: „Se va vesti Domnului neamul ce vine, și vor vesti dreptatea Lui norodului ce se va naște.” Așadar alt norod este acesta, afară de cel iudaic, de care Proorocul nu a zis: „s-a făcut”, ci: „se va naște”. Deci zice și aici: „Să nu mă părăsești, pînă cînd voi vesti brațul Tău la tot neamul ce vine, puterea Ta și dreptatea Ta.” Acestea se aseamănă cu proorocia Patriarhului Iacov: „Nu va lipsi domn din Iuda, nici povățuitor din coapsele lui, pînă cînd va veni Acela căruia Îi este gătit, și El este așteptarea neamurilor.” 20 Dumnezeule, pînă la cele înalte sînt măririle pe care le-ai făcut mie. Iar Achila și Simmah au zis așa: „Dumnezeule, pînă la înălțime sînt măririle pe care le-ai făcut”, în loc de: Înalte și mari sînt cele făcute de Tine - o Stăpîne! - și puternice să înduplece pe toți să Te numească pe Tine „Preaînalt”. Dumnezeule, cine este asemenea Ție? Nimeni - zice - nu poate să se potrivească și să se asemene Ție, căci îi covîrșești pe toți, și cu firea, și cu puterea și cu toate bunătățile. De aici încolo, mai-nainte vestește întoarcerea Iudeilor: Cîte ai arătat mie, necazuri multe și rele, și, întorcîndu-Te, m-ai înviat După ce m-ai dat - zice - la toate felurile de primejdii pentru nelegiuirile făcute de mine, m-ai întors iarăși la viață. și din adîncurile pămîntului m-ai scos. Mi se pare - zice - că m-am născut a doua oară, după ce m-am izbăvit de atîtea primejdii afară de socoteala omenească. Cineva ar fi putut zice că acestea s-au spus și de către fața firii omenești, căci din adîncurile pămîntului a scos-o pe dînsa Cel ce S-a pogorît în cele mai de jos părți ale pămîntului, adică Dumnezeu din Dumnezeu, Cel ce pentru noi a voit să Se facă om. Aceasta a zis-o Dumnezeu și prin Iezechil: „Voi deschide mormintele voastre și vă voi aduce înapoi din Babilon”, adică: Voi dezlega deznădăjduirea omenească și vă voi dărui întoarcere, afară de nădejdile vrăjmașilor. 21 Înmulțit-ai peste mine mărirea Ta, și, întorcîndu-Te, m-ai mîngîiat și din adîncurile pămîntului iarăși m-ai scos. Iar Simmah zice așa: „Vei crește mărirea mea și mă vei înconjura cu mîngîierea…”, iar celelalte le-a tălmăcit asemenea. Și zice: Prin purtarea de grijă împrejurul meu, se va arăta bunătatea Ta. 22 Că eu mă voi mărturisi Ție întru noroade, Doamne, Zice: Nu voi înceta povestind darurile Tale, învățîndu-i pe cei ce nu le știu. Și ni se cuvine a însemna că aici a pomenit noroade multe, care - după înomenirea Mîntuitorului nostru - au dobîndit mîntuirea prin propovăduitorii Iudei. întru unelte de cîntare - adevărul Tău. Dumnezeule, cînta-voi Ție întru alăută, Sfîntul lui Israil. Voi folosi încă și obișnuitele organe, țesînd cîntarea de laudă. 23 Bucura-se-vor buzele mele cînd voi cînta Ție și sufletul meu, pe care l-ai mîntuit. 24 Și încă și limba mea toată ziua va cugeta dreptatea Ta, cînd se vor rușina și se vor înfrunta cei ce caută mie cele rele. Totdeodată, mai-nainte grăiește pieirea Babilonului, ce s-a făcut de Chirus Persul[COLOR=#800080][1][/COLOR], și chemarea înapoi a Iudeilor. Și zice: După ce se vor prăpădi aceia, eu voi dobîndi întoarcere și voi dănțui, bucurîndu-mă și veselindu-mă, lăudînd facerile Tale de bine și cugetînd neîncetat la legile Tale. [COLOR=#800080][1][/COLOR]Cirus III Cel Mare (559-529), împărat Persan. Perșii cuceresc Babilonul în anul 539 înainte de întruparea Mîntuitorului Hristos, iar un an mai tîrziu Cirus îi liberează pe Iudei, îi ajută să se întoarcă acasă, înapoiază cele 5400 de obiecte de aur și argint răpite de Nabucodonosor din Biserică și poruncește refacerea Bisericii lui Dumnezeu din Ierusalim (vezi Cartea întîi al lui Ezdra, 1:1-4). Este unealtă a lui Dumnezeu, Care zice: „Eu Însumi îi spun lui Cirus «păstorul Meu»” (Isaia, 44:28). |
Psalm 71
TÎLCUIREA PSALMULUI 71 Despre Solomon. Că Psalmul pus înainte nu i se potrivește nicidecum lui Solomon socotesc că vor mărturisi și Iudeii, dacă vor voi să zică adevărul, și cu atît mai mult ucenicii credinței noastre. Întîi, că Solomon n-a stăpînit „marginile pămîntului”, nici n-a luat bir de la cei „de la apus” sau „de la răsărit”. Apoi, om fiind și trăindu-și vremea măsurată cu firea, a primit sfîrșitul vieții, și nu bine-lăudat[COLOR=#800080][1][/COLOR], iar Psalmul îl arată pe cel proorocit „mai vechi decît soarele și decît luna”, așa cum ne va învăța mai cu de-adinsul tîlcuirea graiurilor. Dar deasupra-scrierea nu este totuși nepotrivită, ci se potrivește luminat Mîntuitorului, că „solomon” se tîlcuiește: „pașnic”, după cum ne învață arătat Istoria Paralipomenilor, că zice Dumnezeu către David, prin Natan: „Solomon este numele lui și pace voi da în zilele lui.” Numirea aceasta o are și Stăpînul Hristos, și strigă Pavel, marele propovăduitor al adevărului: „El este pacea noastră, Care a făcut pe cele două una și peretele din mijloc al gardului l-a stricat.” Însuși Domnul zice Sfințiților Apostoli: „Pacea Mea o dau vouă, pacea Mea o las vouă.” Deci Psalmul mai-nainte vestește Împărăția Lui, și pacea făcută de Dînsul și mîntuirea neamurilor. Și - de vreme ce este și Dumnezeu, și om, una fiind de-a pururea, iar cealaltă luînd-o la Sine pentru noi - proorocia ne învață pe amîndouă și zice că El are stăpînirea peste toate ca Dumnezeu, iar ca om - de la Tatăl Său. Dumnezeule, judecata Ta dă-o Împăratului, și dreptatea Ta Fiului Împăratului! Stăpînul Hristos este și Împărat, și Fiu de Împărat, pentru aceea Îl cheamă așa proorocia pe Dînsul. Iar Patriarhul Iacov Îl numește „leu” și „pui de leu”: „Pui de leu, Iuda, din odrasla mea fiul meu te-ai suit. Culcîndu-te, ai adormit ca un leu și ca un pui de leu. Cine îl va scula pe el?” El este nu numai Împărat, ci și Fiu al Împăratului, pentru că S-a născut ca Dumnezeu din Dumnezeu-Împăratul a toate, iar ca om are strămoș pe Împăratul David. Deci Lui se roagă proorocescul cuvînt să I se dea dreptatea, învățîndu-ne și pricina: 2 Să judece pe norodul Tău întru dreptate și pe săracii Tăi întru judecată. Adică îi va slobozi de robia răului tiran pe cei ținuți cu sărăcia păcatului, judecîndu-i cu dreptate și pe ei, și pe acela. 3 Să ia munții pace și dealurile dreptate. Aceasta este facere de față, arătînd schimbarea tuturor. Așa a zis și cînd povestea ieșirea norodului: „Munții au săltat ca berbecii, și dealurile - ca mieii oilor.” Și în toate acestea vedem schimbarea „munților” și a „dealurilor”, că - în locul păgînătății ce se urma întru dînsele de demult - cei ce au îmbrățișat viața îngerească[COLOR=#800080][2][/COLOR]rodesc dreptatea Evangheliei și, solind pentru oameni, lucrează împăcările dumnezeiești. 4 Judeca-va pe săracii norodului, și va mîntui pe fiii săracilor și va smeri pe cel clevetitor. După cuviință s-a chemat diavolul „clevetitor”, că și pe Dumnezeu L-a clevetit, zicînd că pentru pizmă a oprit El împărtășirea pomului. Și asupra lui Iov a rostit aceleași cuvîntări mincinoase, zicînd: „Au doar în dar cinstește Iov pe Dumnezeu? Atinge-Te de toate pe care le are, și Te va blestema în față.” Pe acesta l-a numit Proorocul întru al optulea Psalm „vrăjmaș” și „izbînditor”, iar aici „clevetitor”, și pe acesta zice că l-a smerit și l-a surpat Stăpînul, iar pe cei tiranisiți de dînsul i-a învrednicit de slobozenie și de mîntuire. 5 Și va rămîne cu soarele și mai-nainte de luna neamului neamurilor. Cel ce le va face pe toate acestea nu are nici început de zile, nici sfîrșit al vieții (ca să zicem apostolește) fiindcă – zice - S-a născut din Tatăl mai-nainte de „luna neamului neamurilor”, adică cu nenumărate neamuri mai-nainte de zidire, și „va rămîne împreună cu soarele”, în loc de: Va avea ființă pururea fiitoare. Căci, neaflînd altă icoană mai îndelung stătătoare, a alăturat cu soarele schimbarea lucrurilor de la întuneric către lumină, știindu-l vestit și făptuitor al vremilor și al zilelor, așa cum Însuși Stăpînul Hristos S-a numit „Soare al dreptății”. 6 Pogorî-Se-va ca ploaia pe lînă și ca picătura ce pică pe pămînt. Prin aceasta ne-a arătat vădit nașterea omenească a Mîntuitorului, ce s-a făcut fără sunet și foarte cu liniște și cu taină. Că - precum lîna, primind ploaia, nu face nici un sunet, iar picăturile de rouă, căzînd pe pămînt, nu dau nici o simțire auzurilor - așa s-a făcut și zămislirea Stăpînului, nesimțind-o nici logodnicul[COLOR=#800080][3][/COLOR]ce împreună-locuia; astfel încît, după zămislire, bănuind necuvioșie și nerînduială, el a voit să o lase pe dînsa[COLOR=#800080][4][/COLOR]în taină, dar s-a învățat prin Înger că nașterea este duhovnicească, iar nu omenească. |
Psalm 71 (2)
7 Răsări-va în zilele Lui dreptatea
Iar lucrurile mărturisesc cuvintelor, pentru că - izbăvindu-se firea oamenilor de păgînătatea dinainte - aceștia s-au învățat buna-credință. Și, chiar dacă oarecari din credincioși nu petrec după legile evanghelicești, sînt zeci de mii mai presus de număr - și între ostași, și între proști[COLOR=#800080][5][/COLOR], și între cetățeni[COLOR=#800080][6][/COLOR], și între țărani - care fac multă purtare de grijă pentru fapta bună. și mulțimea păcii, pînă ce se va lua luna. Că, de demult, toparhiile (adică stăpînirile pe alocuri) și împărățiile peste fiecare limbă și neam nu puteau să dobîndească darul păcii, fiind despărțite și ticăloșite cu desele războaie, pentru că totdeauna duceau viața într-armată și purtătoare de arme. Pentru războaiele acestea au scris mulți, și din Romani, și din Elini; încă și Istoriile Împăraților și ale Macabeilor ne învață cîte rele pricinuiau toparhiile. Apoi, după înomenirea lui Dumnezeu și Mîntuitorului nostru, acelea au încetat să mai fie, și lumea noastră e stăpînită de o singură împărăție, prin care urmează pacea, dînd vîrtute dumnezeieștii propovăduiri. Iar acest „pînă se va lua luna” e pus în loc de: „în toată vremea vieții de acum”, că este de prisos a vorbi pentru vremea ce va să fie, întru care va urma pacea adevărată. [COLOR=#800080][1][/COLOR]Măcar că a fost cel mai înțelept om al vremii sale, Împăratul Solomon a călcat legămîntul cu Dumnezeu și a ridicat jertfelnice idolilor, de dragul multelor sale femei de alt neam. Dar, pentru buna-credință a tatălui său David, Dumnezeu nu a pierdut împărăția lui Solomon în timpul vieții acestuia, ci a fiului său, Ieroboam. [COLOR=#800080][2][/COLOR]Iarăși: monahii. [COLOR=#800080][3][/COLOR]Sfîntul Iosif [COLOR=#800080][4][/COLOR]Pe Maica Domnului. [COLOR=#800080][5][/COLOR]„Proști” – aici: „simpli”, „umili”: [COLOR=#800080][6][/COLOR]orășeni |
Psalm 71 (3)
8 Și va domni de la mare pînă la mare
În loc de: Va domni peste toate marginile lumii. Că - de vreme ce margine a pămîntului sînt noianurile cele mari și ne-înotate, care se numesc „atlantice”, adică oceanul despre apus și despre răsărit - după cuviință a arătat că stăpînirea lumii se înconjură de mările dinafară. Iar stihul următor a arătat acest lucru mai descoperit: și de la rîuri pînă la marginea lumii. „Rîu numește Iordanul, întru care, botezîndu-Se, Stăpînul a fost mărturisit de Tatăl că El este Fiul Lui cel iubit, întru Care bine a voit. Și de atunci - zice Evanghelistul - a început Iisus a propovădui și a zice: «Pocăiți-vă, că s-a apropiat Împărăția cerurilor!» De aceea și proorocia spune că «va stăpîni de la rîu pînă la marginile lumii»”. Apoi, face arătat acest lucru și într-alt chip: 9 Înaintea Lui vor cădea Etiopii, și vrăjmașii Lui țărîna vor linge. 10 Împărații Tarsisului și ostroavele daruri vor aduce, împărații Arabilor și Savva daruri vor aduce. Și Fericitul Isaia, și minunatul Iezechil pomenesc Tarsisul sau cetatea Carhidoniei, care este cea dintîi stătătoare și port al Libiei. Iar Savva este neam etiopenesc. Libienii (care se numesc și Africani) țin părțile de apus ale lumii, Etiopii - pe cele despre răsărit și miazăzi, Arabii - uscatul din mijloc, iar ostrovenii - uscaturile de prin mijlocul mării. De aceștia a zis că vor cădea înaintea Lui și Îi vor aduce închinăciune, ca unui Dumnezeu, și daruri, ca unui Împărat, iar vrăjmașii se vor supune sub blestemele făcute împotriva șarpelui: „Vei umbla pe pieptul tău și pe pîntece, și pămînt vei mînca întru toate zilele vieții tale.” Iar vrăjmași ai Dumnezeului și Mîntuitorului nostru sînt prea-răii draci, asupra cărora ne-a dat stăpînire a călca, peste șerpi și peste scorpii. Și - de vreme ce a pomenit numai trei sau patru neamuri, arătînd umbrit și acoperit schimbarea tuturor neamurilor - acum face cuvîntul mai descoperit: 11 Și se vor închina Lui toți împărații pămîntului, Unii - de bună voie, încă în viața de acum, iar toți ceilalți - după învierea de obște, că - după cum zice dumnezeiescul Apostol - „nu vedem încă pe toate supuse Lui, ci atunci se va pleca Lui tot genunchiul, al celor cerești, și al celor pămîntești și al celor de dedesubt.” toate neamurile vor sluji Lui. Acestea se potrivesc proorociei Patriarhului Iacov, care zice că El este „așteptarea neamurilor”. Și vedem sfîrșitul ei, că nu este vreun neam care să nu fi auzit propovăduirile evanghelicești, ci întru fiecare neam sînt cei ce au primit strălucirea cunoștinței de Dumnezeu. 12 Că a izbăvit pe săracul de la cel puternic și pe mișelul, căruia nu-i era lui ajutor. 13 Milă Îi va fi de sărac și de mișel, și sufletele săracilor va mîntui. Și toți se vor închina Lui, izbăvindu-se de amara tiranie a diavolului, că pe acesta l-a numit „puternic”; iar „sărac” - firea omenească, ce era pustie de Dumnezeu. Iar într-alt fel, Dumnezeu îi împilă, și îi strînge pe cei silnici cu dumnezeieștile Sale legi, și îi spăimîntează cu îngrozirile gheenei și îi face să le fie milă de săraci. Că aceasta a și adăugat: 14 De camătă și de nedreptate va izbăvi sufletele lor, „Camătă” a numit iubirea de argint, că așa o numește și Legea Veche: „camăta și lăcomia nu va lua”. Deci zice: Va îndupleca pe cei ce se bucură de nedreptate și de lăcomie să aibă milostivire și iubire de oameni. și cinstit va fi numele Lui înaintea lor. Cinstit - zice - va fi la toți și slăvit. |
Psalm 71 (4)
12Și va fi viu, și se va da Lui din aurul Arabiei,
În loc de „Arabiei”, ceilalți tălmăcitori au pus: „Savvei”. Însă și una, și alta, mai-nainte vestește darurile care se aduc Lui de la toți împărații și barbarii. Iar „va fi viu” înseamnă: De-a pururea va rămîne și va fi viu. și se vor ruga pentru Dînsul totdeauna, toată ziua bine Îl vor cuvînta pe Dînsul. Și neîncetat Îl vor lăuda pe Dînsul, vor lăuda și pe Tatăl Lui, printr-Însul luînd pricinile cîntării de laudă, pentru că acest „se vor ruga pentru Dînsul” se aseamănă cuvîntului apostolesc care zice: „Mulțumesc Dumnezeului meu prin Iisus Hristos, prin Care am dobîndit aducere către Tatăl.” Deci, prin Hristos, toți se vor ruga Tatălui și Îl vor lăuda pe El pentru bunătățile făcute către dînșii de Fiul. Îl vor lăuda încă și pe Fiul, ca cei ce de la Dînsul au primit acestea. 13Fi-va întărire pe pămînt peste vîrfurile munților. El - zice - va întări, și va propti pe cei ce au crezut întru Dînsul și îi va arăta înalți și ridicați sus, ca cei ce stau întru vîrfurile munților. Încă și Domnul a zis aceasta ucenicilor Săi: „Nu poate cetatea să se ascundă stînd deasupra muntelui, nici nu aprind făclia și o pun pe dînsa sub obroc, ci în sfeșnic, ca să lumineze tuturor celor din casă.” Prea se va înălța mai presus decît Libanul rodul Lui. Fiindcă a vorbit de munții cei înalți, după cuviință a adus în mijloc pomenirea Libanului, fiindcă este mai prea-înalt decît munții Palestinei. Și zice că învățătura Lui, și descoperitorii și propovăduitorii acesteia se vor face mai înalți și mai strălucitori decît Libanul. Și vor înflori din cetate ca iarba pămîntului. Deci credincioșii Lui vor odrăsli rodul acesta, iar Iudeii, ce n-au crezut, se vor asemăna ierbii ce răsare și îndată se strică și piere. 17 Fi-va numele Lui binecuvîntat în veci, mai-nainte de soare rămîne numele Lui. Acest „binecuvîntat” nu se află la nici un tălmăcitor, nici în Exapla, nici la Evrei. Prin prepoziția „mai-nainte” arată că El este mai de demult decît soarele și decît luna, dar nu așa prost „mai-nainte de soare rămîne”, ci „mai-nainte de neamul neamurilor”. Am văzut că pe acest „neamul neamurilor” l-a pus și la lună, și la soare, iar acestea sînt de o vreme, făcîndu-se deodată, după cum a zis Dumnezeu: „Facă-se luminători pe tăria cerului! Și a făcut Dumnezeu cei doi luminători mari.” Așadar, dacă a fost „mai-nainte de luna neamului neamurilor”, apoi cu adevărat a fost și mai-nainte de soare. Și se vor blagoslovi întru El toate semințiile pămîntului, Aici, a pomenit făgăduința către Avraam, și către Isaac și către Iacov, că acestor trei Patriarhi le-a făgăduit Dumnezeu că se vor blagoslovi „toate neamurile pămîntului” sau, alteori: „semințiile pămîntului”. Aceasta a zis-o și Fericitul Pavel, tîlcuind: „Lui Avraam i s-au zis făgăduințele și sămînței lui. Nu zice: «sămînțelor lui», ca pentru mulți, ci ca pentru unul: «sămînței lui», care este Hristos.” Încă și întru Epistola către Evrei: „Că nu a luat firea Îngerilor, cu adevărat…”, și celelalte. Pentru acest lucru mai-nainte vestește și Psalmul acesta, zicînd că printr-Însul se vor blagoslovi toate semințiile. toate neamurile Îl vor ferici pe El. Proorocescul cuvînt le-a vorbit pe acelea ca pentru un om, iar pe acestea ca pentru Dumnezeu, că aflăm acest nume, „fericit”, alăturat lui Dumnezeu: „Fericit este și singur Stăpînitor, Împăratul împăraților și Domnul domnilor, Cel ce singur are nemurirea, Care locuiește întru lumină neapropiată.” Deci zice: Toate neamurile Îl vor ferici pe El și Îl vor numi vrednic de laudă. Apoi, învățîndu-ne mai descoperit dumnezeirea Lui cea ascunsă, Proorocul a adăugat: 18 Bine este cuvîntat Domnul Dumnezeul lui Israil, Cel ce singur face minuni! Acesta - zice - este Însuși Cel proorocit, Care va săvîrși facerile de minuni mai-nainte zise, Dumnezeul lui Israil și Stăpînul tuturor. 19 Bine este cuvîntat numele slavei Lui în veac și în veacul veacului! De aceea se cuvine să fie lăudat El de toți, pentru că - deși nu cunoaștem firea Lui, ce este neajunsă - totuși am învățat mîntuitorul Lui nume. Și se va umple de slava Lui tot pămîntul: Fie, fie! Împlinindu-și proorocia, spune din nou ceea ce a proorocit de multe ori prin tot Psalmul, făcînd înainte-grăirea mai întemeiată: și zice că Hristos va fi arătat și cunoscut în tot pămîntul ca Dumnezeu și Stăpîn al tuturor, și va primi cinstea de la toți, strălucindu-i cu razele cunoștinței Sale de Dumnezeu. Și, după ce a învățat acest lucru prin darul Duhului și s-a înfocat cu dorirea, Proorocul se roagă să se petreacă toate și proorocia să ia sfîrșit. Pentru aceea, face și epilog, și zice: „Fie, fie!”, ori, după Achila: „cu încredințare”, în loc de: Cele zise sînt nemincinoase și adevărate și vor avea sfîrșit negreșit. Sfîrșitu-s-au laudele lui David, fiul lui Iesei. |
Psalm 72
TÎLCUIREA PSALMULUI 72 Psalmul lui Asaf. Cum ziceam mai sus, oarecari au spus că și acesta a fost scriitor de Psalmi, iar alții - „făcător de viersuiri” și dascăl al cetei cîntăreților. Alții au spus că tot David a zis și acești Psalmi, iar Asaf i-a scris. Eu, după cum am zis de multe ori, am înțeles că Fericitul David i-a scris pe toți, pentru că așa este cuvîntul adevărului, ci pe acestea primească-le fiecare precum voiește, că nici o vătămare nu le va odrăsli celor ce le iau fie într-un chip, fie într-altul. Iar noi, luminîndu-ne și povățuindu-ne darul, vom face arătată înțelegerea Psalmului. Așadar, fiind dus norodul robit în Babilon, era înconjurat și împresurat cu multe și felurite primejdii. Și - văzînd ei pe Babilonieni întru păgînătate și fărădelege, dar trăind întru bună-norocire și belșug, iar pe ei înșiși întru rea-norocire și întru rea pătimire - aveau gînduri de multe feluri pentru dumnezeiasca purtare de grijă, aducîndu-și aminte și gîndind pentru ce oare cei ce trăiesc cu totul întru păgînătate nu iau nici o cercare și gustare de cele de mîhnire, ci se îndulcesc de toată buna-norocire, mergîndu-le bine întru toate. Astfel, a scris Psalmul de față mai-nainte văzîndu-le pe acestea de departe cu darul Preasfîntului Duh, măiestrind folos acelora și tuturor oamenilor, vestind arătat gîndurile lor și aducînd dezlegare celor căutate. Deci se potrivește didascalia Psalmului tuturor celor ce gîndesc ori grăiesc unele ca acestea, dar s-a închipuit ca despre aceia care se întorseseră și își povesteau patima minții lor. Cum este de bun Dumnezeul lui Israil Pe acest „cum”, nu l-a pus alăturător, ci ca să arate covîrșirea bunătății, zicînd că Dumnezeu are multă purtare de grijă pentru Israil. celor drepți la inimă! Dar acest lucru nu îl știu toți, ci cei ce au gînduri drepte și sănătoase. Apoi, după ce i-a lăudat pe aceia, face arătată furtuna gîndurilor sale: 2 Iar picioarele mele puțin de nu s-au clătinat, Puțin a lipsit - zice - de nu m-am abătut din calea mea. puțin de nu s-au vărsat pașii mei. Iar Simmah zice așa: „Prea-puțin a fost de nu s-au risipit cele ce mă întăreau.” Și zice: M-am primejduit să cad din gîndurile sănătoase care mă propteau și mă sprijineau, și am pătimit prea-mare alunecare. Acest lucru arată graiul „s-au vărsat”, că un lucru ce se varsă se risipește și curge cu furișare, iar „picioare” și „pași” numește cu închipuire gîndurile. Apoi, zice și pricina: 3 Că am rîvnit asupra celor fără de lege, pacea păcătoșilor văzînd. Zice: Ardeam, văzînd pe cei ce trăiesc întru păgînătate și întru fărădelegi aflîndu-se în pace și întru bună-norocire multă. Vedem încă și acum pe oarecari zicînd la fel asupra celor ce viețuiesc întru păgînătate și lăcomie și - după cum li se pare - stăpînesc cu bogăție și cu slavă. 4 Că nu este semn în sus întru moartea lor Achila a zis așa: „Nu sînt grele pătimiri întru moartea lor”, iar Simmah: „Nu își aduc aminte de moartea lor.” Și zice: Nici în primejdii nu se opresc să se cerceteze și să se iscodească pe ei înșiși. Că arătarea în sus însemnează oprirea: cînd voim să oprim un lucru, obișnuim a ridica în sus capul. și întărire întru bătaia lor. Puțină vreme - zice - se apropie de dînșii cele de scîrbă. 5 Întru ostenelile oamenilor nu sînt și cu oamenii nu vor lua bătăi. Lucrurile curg după pofta lor și ei nu se împresoară nici cu osteneli, nici cu rele pătimiri și ticăloșii, nici cu certări, asemeni celorlalți oameni. 6 Pentru aceasta i-a stăpînit pe ei mîndria pînă în sfîrșit, îmbrăcatu-s-au cu nedreptatea și cu păgînătatea lor. De aici - zice - s-au ridicat întru mîndrie și îngîmfare, și - nepedepsindu-se pentru păcatele mai dinainte - s-au împins și au căzut întru mai mare nelegiuire. Pentru că acest „s-au îmbrăcat” a arătat mulțimea nedreptății, ca și cum i-ar fi înconjurat despre toate părțile. 7 Ieși-ta ca din seu nedreptatea lor, După cum am zis de multe ori, „seu” însemnează buna pătimire și buna-norocire, deci: Au îndrăznit nedreptatea cu toată slobozenia, ca și cum ar fi fost întru atîta bună-norocire. trecut-a întru așezămîntul inimii lor. 8 Gîndit-au și au grăit întru răutate, nedreptate spre înălțime au grăit. 9 Pus-au asupra cerului gura lor, și limba lor a trecut pe pămînt. Zice: Nu le-a fost destulă nedreptatea adusă asupra oamenilor, ci au săgetat și cerul cu cuvinte și cu gînduri. Aici însemnează hulele lor împotriva lui Dumnezeu, ocările asupra norodului și batjocurile asupra dumnezeieștii Biserici, după cum a zis mai descoperit în Psalmul 41: „Făcutu-s-au lacrimile mele mie pîine ziua și noaptea, cînd mi se zicea în fiecare zi: Unde este Dumnezeul tău?” 10 Pentru aceasta se va întoarce norodul Meu aici și zilele pline se vor afla întru dînșii. Proorocescul cuvînt le-a pus pe acestea ca și cum le-ar fi zis Dumnezeul tuturor, mîngîindu-i pe cei ce se mîhnesc. Și zice: Aruncînd aceia hule asupra lui Dumnezeu și supunîndu-ne sub rele pătimiri, Dumnezeul tuturor a hotărît lucruri bune pentru noi, făgăduind întoarcerea noastră și viața dată firii. Este arătat de aici că Psalmul se potrivește celor întorși, care povesteau ce li se întîmplase în Babilon, căci a zis: „Pentru aceasta se va întoarce norodul Meu aici”, adică în Iudeea, iar cei aflați în Babilon n-ar fi putut nicidecum să zică „aici”. Iar „zile pline” a numit bătrînețele, în loc de: Și se vor întoarce și vor viețui pînă la bătrînețe. Așa, după ce a arătat făgăduința lui Dumnezeu, s-a întors iarăși spre povestirea hulei Babilonienilor și a tulburării gîndurilor: 11 Și au zis: Cum a cunoscut Dumnezeu? Și: Este cunoștință întru Cel înalt? Iar Simmah a spus stihul mai descoperit: „Cum a cunoscut Dumnezeu? Au doară este cunoștință întru Cel înalt?” Deci Dumnezeu – zice - S-a făgăduit acelea, iar ei gîndeau întru sine că Dumnezeu nici nu privește, nici nu știe ceva din cele făcute. Apoi, arătînd păgînătatea acelora, aduce în mijloc gîndurile sale: 12 Iată, aceștia, păcătoșii care se îndestulează în veac, au cuprins bogăție. Zice: Întru fărădelege trăind, se îndulcesc cu îndestulare de bunătăți și au buna-norocire neschimbată. Căci „în veac” înseamnă aici: „întru această viață de acum”. De multe ori numește „veac” viața omului, zicînd: „Veacul nostru - întru luminarea feței Tale.” 13 Și am zis: Oare în deșert am îndreptat inima mea? Iar eu, văzîndu-i pe dînșii ospătîndu-se și fălindu-se pentru bogăție, gîndeam: Au doară fără de folos îmi este mie avuția dreptății? Și am spălat întru cei nevinovați mîinile mele. Zice: Dar am cîștigat, căci m-am depărtat de cei ce trăiesc întru răutate. Pentru că acest „am spălat mîinile întru cei nevinovați” înseamnă: M-am păzit pe sine-mi nevinovat și nu m-am împărtășit cu cei răi. 14 Și am fost bătut toată ziua, și mustrarea mea - în dimineți. Purtînd grijă de dreptate și fugind de împărtășirea răutăților, sînt muncit și ocărît în fiecare zi. 15 De am grăit, ziceam așa: Iată, ai defăimat tocmelile neamului fiilor Tăi. Zice: Lăsînd celelalte gînduri, numai pe acesta îl gîndesc întru sine-mi: Au doară a stricat Dumnezeu tocmelile cu noi? - căci „ai defăimat tocmelile” asta însemnează. Iar „fii” se numesc pe sine, fiindcă Dumnezeu așa i-a numit pe dînșii: „Fiu întîi născut al Meu este Israil, fiu am născut și am înălțat.” 16 Și am socotit că am cunoscut. Osteneală este înaintea mea, 17 pînă ce voi intra în jertfelnicul lui Dumnezeu și voi înțelege cele de apoi ale lor. Zice: Părăsind gîndurile acelea, socoteam că Dumnezeu m-a însoțit și m-a însortit cu osteneli și cu ticăloșii, osîndindu-mă pentru cele greșite de mine. Însă mă voi întoarce, și voi vedea Biserica Lui cea sfințită și voi privi sfîrșitul cel rău al vrăjmașilor. Apoi, prin dumnezeiescul dar, se învață aceasta: 18 Însă pentru vicleșugurile lor le-ai pus lor rele, doborîtu-i-ai pe ei cînd s-au înălțat. |
Psalm 72 (2)
19 Cum s-au făcut întru pustiire! Fără de veste au lipsit, pierit-au pentru fărădelegea lor
20 ca visul celui ce se deșteaptă. Acestea s-au întîmplat Babilonienilor în vremea lui Chir Persul, care i-a robit pe aceia și le-a dăruit întoarcere Iudeilor. Și după cuviință a asemănat buna lor norocire cu visul, căci priveliștea vieții de acum nu se deosebește cu nimic de vis. Astfel, cei ce se mîndreau și se trufeau cu puțin mai înainte, ca unii ce stăpîneau toată lumea, au pierdut de năprasnă stăpînirea și au schimbat-o întru robia cea mai de pe urmă. Doamne, în cetatea Ta chipul lor de nimic îl vei face. Ca floarea ce are icoană vremelnică, așa puțină vreme a stat stăpînirea și silnicia Babilonienilor. Și zice: Pe aceasta Tu de nimic o vei face, osîndindu-i pentru păgînătatea săvîrșită împotriva cetății Tale. 21 Că s-a aprins inima mea, Zice: Gîndeam acestea arzîndu-mă de fărădelegea acelora ca de foc. Că a luat a doua oară înainte-cuvîntarea, adică: „am rîvnit asupra celor fără de lege”, și ceea ce a numit acolo „rîvnă” a chemat aici „ardere a inimii”. și rărunchii mei s-au schimbat. „Rărunchi”, după cum am zis de multe ori, numește gîndurile, zicînd: Chiar avînd eu gînduri bine-credincioase, puțin de nu m-am abătut de trufia acelora. 22 Și eu am defăimat, și nu am cunoscut. Simmah a zis mai descoperit acest cuvințel: „Și eu eram neștiind și necunoscînd.” Și zice: Din neștiință am suferit această patimă, neștiind judecățile Tale. 23 Ca un dobitoc m-am făcut la Tine, și eu - de-a pururea cu Tine. Dar - zice - nu voi mai pătimi aceasta, nici nu voi suferi să caut, nici să iscodesc ceva din cele iconomisite de înțelepciunea Ta, ci asemenea dobitocului voi urma îndrumării Tale, ca să nu mă despart de purtarea Ta de grijă. Că - precum dobitocul urmează celui ce îl poartă, neiscodind unde îl duce - așa, chivernisindu-mă de darul Tău, voi urma și eu, neiscodind purtarea Ta de grijă. 24 Ținutu-m-ai de mîna dreptei mele, și în sfatul Tău m-ai povățuit și cu slavă m-ai primit. De aici încolo, le arată pe cele pentru întoarcere, zicînd: Precum tatăl cel blînd, aflînd copilul rătăcit, îl apucă de dreapta sa și îl întoarce acasă - așa m-ai întors pe mine la pămîntul strămoșesc, slobozindu-mă de robie, și dăruindu-mi trecere lesnicioasă printre neamuri și arătîndu-mă lăudat și slăvit. 25 Că ce-mi este mie în cer, și de la Tine ce am voit pe pămînt? Iar Achila a tălmăcit mai luminat: „Ce-mi este mie în cer? Și cu Tine nu am voit pe pămînt.” A pus stihul cu întrebare, în loc de: În cer îmi este nădejdea, Te-am așteptat și Te aștept să-mi fii mie milostiv în cer și pe pămînt. Că nici în cer n-am alt dumnezeu și purtător de grijă afară de Tine, nici pe pămînt nu rînduiesc pe altul împreună cu Tine și nu-l socotesc de-opotrivă cu Tine, ci și în cer, și pe pămînt, pe Tine Te știu Dumnezeu. S-au zis însă acestea mai ales de către fața celor ce au crezut Mîntuitorului din neamuri, zicînd: Îmbrățișez a Ta stăpînire! 26 Lipsit-a inima mea și trupul meu, Pentru aceasta, pe Tine Te doresc, și de Tine însetez și aștept ajutorul Tău cu sufletul și cu trupul. Dumnezeul inimii mele și partea mea ești, Dumnezeule, în veac. Că pe Tine Te am parte, și moștenire, și îndulcire și desfătare a bunătăților. 27 Că, iată, cei ce se depărtează pe sine de la Tine vor pieri, pierdut-ai de la Tine pe tot cel ce curvește. Iar cei ce se depărtează de a Ta purtare de grijă și voiesc a sluji idolilor vor avea ca rod dintru depărtare pieirea. Căci „curvie” numește aici slujirea idolilor. Așa zice Dumnezeu și prin Ieremia: „A mers peste tot muntele cel înalt și sub tot lemnul pădurii, și a curvit acolo. Și i-am zis după ce a curvit ea cu acestea toate: Către Mine întoarce-te, și nu s-a întors.” Și iarăși: „Și a prea-curvit cu lemnul și cu piatra”, în loc de: Părăsindu-Mă pe Mine, Mirele ei, ea a slujit celor ce nu sînt dumnezei. Însă aceasta n-a zis-o pentru Babilonieni, ci pentru cei ce s-au făcut robiți pentru păgînătatea lor: avîndu-L Mire pe Dumnezeu, aceștia au prea-curvit îmbrățișînd robia dracilor. Ci, învățîndu-se a se face înțelepți din cercare, strigă: 28 Iar mie a mă lipi de Dumnezeu bine-mi este, a pune întru Domnul nădejdea mea, Că, luînd cercare prin înseși lucrurile, voi fi nedespărțit de Dumnezeu, Care m-a mîntuit, și mă voi întări cu nădejdea întru Dînsul. ca să vestesc eu toate laudele Tale în porțile fetei Sionului. Și, prin nădejdea aceasta, am dobîndit întoarcerea și povestesc în Ierusalim facerile Tale de minuni. Că, precum pe oameni îi numește „fii ai oamenilor”, așa numește Sionul „fată a Sionului”, căci cetatea avea două nume, și dumnezeiasca Scriptură o numește „Sion” și „Ierusalim”. |
Psalm 73
TÎLCUIREA PSALMULUI 73 Al priceperii, al lui Asaf. Mai-nainte vestind pierzarea de tot a Ierusalimului, proorocescul cuvînt poruncește celor ce vor citi să ia aminte și să priceapă înțelegerea Psalmului. Iar oarecari au potrivit Psalmul acesta celor făcute de Antioh Epifanie, neluînd aminte la istorie, nici înțelegînd cu de-amănuntul proorocia. Pentru că Psalmul mai-nainte vestește arderea dumnezeieștii Biserici, stricarea caselor și prădarea desăvîrșită a cetății, iar din istorie am învățat că acestea nu s-au făcut de Antioh. Dar nici înconjurarea Babilonienilor nu se potrivește, căci pe atunci Iudeii aveau mulți Prooroci - pe Ieremia, pe Urie al lui Sameu, pe Iezechil, pe Daniil - iar Psalmul zice: „Nu mai este Prooroc și pe noi nu ne va mai cunoaște.” Iar dacă nu se potrivește nici Babilonienilor, nici Machedonienilor, este arătat că mai-nainte vestește desăvîrșita pierzare adusă asupra lor de Romani, după care n-au mai dobîndit nici o întoarcere înapoi, luîndu-și osîndele pentru păgînătatea îndrăznită asupra Mîntuitorului. Și vrednic lucru este a ne minuna de negrăita bunătate a Stăpînului, căci - mai-nainte știind cu de-adinsul nesupunerea lor - El Se ispitește a le opri păgînătatea cu proorocia relelor ce or să fie. Și chiar înainte-cuvîntarea Psalmului arată că aceasta e pricina proorociei: Pentru ce, Dumnezeule, ne-ai lepădat pînă în sfîrșit? Că nu ne-ai hotărît să petrecem nici în robia de șaptezeci de ani, precum în vremea Babilonienilor, nici - precum în vremea lui Antioh - cei șapte ani și jumătate, după proorocia lui Daniil, ci „ne-ai lepădat pînă în sfîrșit” și ne-ai osîndit cu desăvîrșita pierzare. Aprinsu-s-a mînia Ta peste oile pășunii Tale. Ai avut - zice - mîniere statornică asupra oilor Tale. Că - de vreme ce pe Păstorul ceresc, Care a păscut oarecînd pe strămoșii lor, L-au osîndit pe Cruce - pentru aceea a adus asupra lor dreapta pierzare desăvîrșită. 2 Adu-Ți aminte de adunarea Ta, pe care o ai cîștigat dintru început! Zice: De demult, dintru început, ai fost numit Dumnezeu al nostru, și noi al Tău norod - o Stăpîne! Mîntuit-ai toiagul moștenirii Tale, Că, dobîndind ajutorul Tău, ne-am izbăvit de robia Egiptenilor. Iar „moștenire” i-a numit pe dînșii și Fericitul Moisi: „S-a făcut - zice - Iacov parte a Domnului, norodul Lui, și Israil - moștenirea Lui.” Și „toiag” a numit sceptrul împărătesc, în loc de: Dintru început ne-am făcută parte a Ta, ne-am numit moștenire a Ta, am petrecut sub a Ta împărăție. Așa, și în Psalmul 44 a numit toiagul „schiptru împărătesc”, zicînd: „Toiagul îndreptării este toiagul împărăției Tale.” muntele Sion acesta, întru care ai locuit. Zice: După ce ne-ai slobozit de robia Egiptenilor, ne-ai băgat în pămîntul făgăduit părinților noștri, și muntele Sion Ți l-ai afierosit Ție Însuți, ca, locuind întru dînsul ca în niște palate împărătești, să ocîrmuiești norodul Tău. Iar acestea se prooroceau nefiind încă zidită Biserica în Ierusalim, căci Solomon a zidit-o după David și după Asaf. 3 Ridică-Ți mîinile Tale peste mîndriile lor pînă în sfîrșit! Pedepsește-i pe dînșii pentru mîndria lor - zice. Iar pe acest „ridică-ți mîinile Tale peste mîndriile lor” l-a pus din metafora celor ce îi bat cu mîinile pe cei ce păcătuiesc. Și a zis aceasta darul cel proorocesc cunoscînd pe vrăjmașii păgîni, adică pe Romani, că nu au ridicat acel război rîvnind pentru Cel răstignit, ci ca să supună pe toată lumea sub dînșii. Și i-a folosit pe dînșii Dumnezeu ca pe niște muncitori, muncindu-i pe cei ce făcuseră păgînătate. 4 Cîte răutăți a făcut vrăjmașul întru cel sfînt al Tău, Nici Evreul, nici ceilalți tălmăcitori, nici Cei 70 în Exapla,nu a pus în număr de mulți, adică: „întru sfinții Tăi”, ci cu număr de unul: „întru sfîntul Tău”, încît este arătat că le-a zis pentru Biserică, tînguindu-se și plîngînd pentru cele făcute asupra ei. Și cu acest scop împreună-glăsuiesc cele adăugate de aici înainte: și s-au fălit cei ce Te urăsc pe Tine în mijlocul praznicului Tău. Pentru că în Praznicul Paștelui, după ce s-a adunat tot norodul după Lege, Titus a așezat oastea aproape și a înconjurat Mitropolia Iudeilor. Așadar - de vreme ce în Praznicul Paștelui au pironit pe Cruce pe Mîntuitorul - aceia și-au luat pedeapsa păgînătății lor tot întru aceeași vreme. 5 Pus-au semnele lor semne, sfărîmat-au intrarea de sus. Zice: Au ridicat deasupra porților noastre trofee, adică semne și arătări de biruință. Încă și Pilat a băgat în cetate semnele împărătești, împotriva Legii, iar împărații Romanilor au săpat în pietrele porții cap (sau chip) de porc[COLOR=#800080][1][/COLOR]. Prin acestea toate, Iudeii învățau că se făcuseră pustii și goi de dumnezeiasca purtare de grijă. Iar Domnul mai-nainte le-a zis în dumnezeieștile Evanghelii: „Cînd veți vedea - zice - urîciunea pustiirii stînd în locul cel sfînt - cel ce citește, înțeleagă! - atunci cei din Iudeea să fugă în munți.” 6 Ca întru o dumbravă de lemne, cu topoare au tăiat ușile ei deodată, cu secure și cu bardă au surpat-o pe dînsa. Folosind unelte dulgherești tăietoare de lemne, stricau îngrădirile, tăiau ușile caselor, stricînd cele bune și frumos dichisite ca pe niște stejari. 7 Ars-au cu foc sfințitorul[COLOR=#800080][2][/COLOR]Tău, în pămînt au spurcat locașul numelui Tău. Nu le-a ajuns lor prădarea și stricarea celorlalte case, ci și-au întins nebunia și asupra Bisericii afierosite Ție, și pe unele le-au dat focului, iar pe altele le-au stricat cu mîinile lor, întrebuințîndu-le pe cele sfinte ca pe niște spurcate. 8 Zis-au întru inima lor, rudeniile lor dimpreună: Veniți și să stingem toate praznicele lui Dumnezeu de pe pămînt. 9 Semnele n-am văzut, nu mai este Prooroc, și pe noi nu ne va mai cunoaște. Venind asupra noastră cu multă împreună-glăsuire și învoire, vrăjmașii au avut un singur scop: să strice Legea dată de Tine - căci prin „praznice” a arătat viețuirea după Lege. Și - zice - aveau îndrăzneală pentru că noi nu am văzut nici facerile de minuni din vremea strămoșilor noștri, nici nu eram mustrați de vreun dar proorocesc, făcîndu-ne deodată pustii și goi de toate acestea. Căci au avut mulți Prooroci și după întoarcerea din Babilon: pe Agheu, pe Zaharia, pe Maleahi. Este lesne a învăța din istorie că Proorocii mai-nainte spuneau norodului și împăraților cele ce or să fie și făceau arătate năvălirile războinicilor. 10 Pînă cînd, Dumnezeule, va ocărî vrăjmașul, va întărîta cel potrivnic numele Tău pînă în sfîrșit? În loc de: Pînă cînd ne dai pe noi la nelegiuirile acestora și suferi cu îndelungă-răbdare glasurile lor cele hulitoare? 11 Pentru ce întorci mîna Ta și dreapta Ta din mijlocul sînului Tău pînă în sfîrșit? „Sîn al lui Dumnezeu” este vistieria bunătăților, iar „mînă” - lucrarea. Așadar zice: Pentru ce oare nu ne dăruiești bunătățile Tale, după obicei, și-Ți ridici mîna din sîn? A pus acest stih din metafora celor ce au sînul plin, și li se cere, dar nu voiesc a da și își întorc mîna înapoi. |
Psalm 73 (2)
12 Iar Dumnezeu, Împăratul nostru, mai înainte de veac
Măcar că de demult, dintru început, Te știm pe Tine Împărat, și ca de la un împărat am dobîndit de-a pururea daruri. a făcut mîntuire în mijlocul pămîntului. Cu adevărat ai făcut arătată tuturor purtarea Ta de grijă pentru noi. Pentru că pe acest „în mijlocul pămîntului” l-a pus în loc de: „toți privind”. 13 Tu ai întărit întru puterea Ta marea, Fugind noi de Egipteni și împiedicîndu-ne de mare a trece, Tu ne-ai dăruit acea prea-slăvită și străină călătorie, uscînd firea cea apoasă și zidind cu valurile ziduri de amîndouă părțile. [COLOR=#800080][1][/COLOR]Pentru a pîngări sfînta cetate și Biserica Domnului, știut fiind că în Legea Veche porcul era animal necurat. Tot așa, păgînii Romani și stăpînul lor, satana, ne-au predat obiceiul „închinării la porc” și nouă, pentru a spurca Sfîntul Post al Nașterii Domnului și pentru a batjocori praznicul Sfîntului Mucenic Ignatie Teoforul, prin datina tăierii porcului „de Ignat”. [COLOR=#800080][2][/COLOR]jertfelnicul pentru animale și prinoase |
Psalm 73 (3)
14 Tu ai zdrobit capetele balaurilor în apă, Tu ai sfărîmat capul balaurului,
„Balauri” îi numește pe Egipteni, iar „capete ale balaurilor” - pe voievozii acelora, și pe tribuni[COLOR=#800080][1][/COLOR]și pe polcovnici[COLOR=#800080][2][/COLOR]. Iar „balaurul” numit cu număr de unu îl zice pe Faraon, ce era mai mare peste mulți boieri. Tot așa numește încă și pe diavolul, pe care l-a legat cu obezi și l-a surpat Purtătorul nostru de Lege, după ce a primit asupră-Și moartea de bună voie. Pentru aceea a și zis că are multe capete. Și zice: Pe aceștia toți i-a cufundat, și marea - pe care la noi a ținut-o și a înfrînat-o - la aceia a dezlegat-o și a slobozit-o, și i-a cotropit cu valurile ei. datu-l-ai pe el mîncare noroadelor arapilor. Vecini și răzeși ai Egiptenilor sînt Etiopii, cu care aveau războaie dese. Dar, după ce Faraon s-a potopit în mare cu toată oastea, Egiptenii s-au făcut lesne prinși și robiți Etiopilor, și - precum cel flămînd mănîncă hrana cu lesnire - așa și pe dînșii foarte lesne îi biruiau aceia. Pentru aceea zice cuvîntul proorocesc: „Datu-l-ai pe dînsul mîncare noroadelor etiopenești”, în loc de: I-ai arătat pe dînșii lesne prinși, făcîndu-i să se cheltuiască de Etiopi cu ușurătate. 15 Tu ai rupt izvoare și pîraie, Iar Evreul și ceilalți tălmăcitori au zis „izvor”, și - ori de vom zice „izvor”, ori „izvoare” - nu vom greși din adevăr. Proorocescul cuvînt numește „izvor” apa ce curge din piatră, dar aceasta, despărțindu-se, face multe pîraie, pentru ca multele miriade să se îndulcească de apă cu lesnire. Și aflăm că acest lucru s-a făcut nu o dată numai, ci de două ori: pentru unul ne învață Ieșirea, iar pentru celălalt - Cartea Numerilor. Deci „izvor” a numit după cuviință piatra ce izvorăște curgerile apei, iar „pîraie” - despărțirile apei, ca pe cele ce nu au curs după fire, ci atunci au izbucnit: că - precum pîrîul nu este curgător de-a pururea, ci se alcătuiește din apele ploilor - așa a izbucnit apa aceea prin dumnezeiască poruncă. Tu ai uscat rîurile Itamului. Iar Simmah a zis așa: „Tu ai uscat rîuri vechi”, adică: Ai poruncit a izvorî în pustie acelea care nu erau și nu fuseseră dintru început, iar pe cele ce au fost și au avut călătorie și curgere veche de demult le-ai oprit a mai curge, căci așa ai voit. Aceasta o zice și într-un alt Psalm: „Pus-a rîuri în pustie și izvoare de apă întru sete, pămînt roditor întru sărătură, de răutatea celor ce locuiesc pe dînsul.” Ai pus - zice - pustia întru iezere, și pămîntul fără de apă - întru izvoare și ai sălășluit acolo pe cei flămînzi. Că, pentru fărădelegile locuitorilor, a uscat rîurile Sodomenilor, și ale Gomorenilor și ale celorlalți de prin prejur, iar pămîntului fără de ape i-a dat izvoare din piatră, aducînd apă norodului însetat, căci Îi este Lui cu lesnire să abată cum voiește firea apelor într-altă parte. Însă acest stih arată și altceva: că - pentru fărădelegile lor - nu va aduce Iudeilor apele rîurilor proorocești, ci va adăpa cu izvoarele ieșite din piatră neamurile, ce erau pustii de demult. Iar „piatra”, după cum zice dumnezeiescul Apostol, este Hristos. Și toate cele zise de la „a lucrat mîntuire în mijlocul pămîntului” pînă aici cuprind închipuirea facerilor noastre de bine. Pentru că și acolo izbăvirea de robie a fost prin ape, și aici începutul slobozeniei este tot prin ape: acolo - capete de balauri zdrobite în ape, iar aici - stăpîniri ale dracilor pierdute și risipite prin darul Sfîntului Botez; după cufundarea în mare, Egiptenii s-au făcut supuși lesne Etiopilor, iar după Sfînta Scăldătoare, războitorii noștri s-au făcut lesne biruiți celor ce de demult aveau suflete negre. Și, celor ce voiesc a lua aminte, lesne le este a le privi și pe celelalte asemenea: acolo - toiag, aici – Cruce; acolo - Moisi, aici – Arhiereii; acolo - marea, aici – scăldătoarea; acolo - douăsprezece izvoare[COLOR=#800080][3][/COLOR], aici - doisprezece Apostoli; acolo - șaptezeci de copaci de finic, aici - șaptezeci de ucenici. Însă noi să călătorim către necurmarea tîlcuirii de aici înainte: 16 A Ta este ziua și a Ta este noaptea, Tu ai făcut zorile și soarele. [COLOR=#800080][1][/COLOR]comandant al unei legiuni romane [COLOR=#800080][2][/COLOR]Rang ostășesc (în armata rusă) ce corespunde colonelului de azi. [COLOR=#800080][3][/COLOR]Pe cînd umblau prin pustie, Iudeii „au venit în Elim. Și erau acolo douăsprezece izvoare de apă și șaptezeci de pomi de finic. Și au tăbărît acolo lîngă apă” (Ieșirea 15:27). |
Psalm 73 (4)
17 Tu ai făcut toate cele frumoase (hotarele) ale pămîntului, vara și primăvara Tu le-ai zidit.
A mutat cuvîntul de la facerile de bine din parte la cele de obște, și ne învață că Dumnezeul tuturor este Ziditorul a toate, Făcător al zilei și al nopții, dătător al luminii, ziditor al soarelui și ocîrmuitor al vremii. Căci prin „primăvară” și prin „vară” a arătat schimbările vremilor. Iar în loc de: „Tu ai făcut toate hotarele pămîntului”, Achila și Teodotion au zis: „le-ai stîlpit”, iar Simmah: „le-ai pus”. Și cuvîntul arată că El a dat ființă pămîntului și l-a împărțit în cîmpii, și în munți și în văi, iar în alte părți l-a scobit, spre primirea apelor iezerelor și ale mărilor. 18Adu-Ți aminte de aceasta. Zice: După ce ai făcut acestea toate, Tu, Ziditorul făpturilor, adu-Ți aminte de „aceasta”, adică „de adunarea pe care ai cîștigat-o dintru început” - căci a întors pe „aceasta” către cea de mai sus. 19 Vrăjmașul a ocărît pe Domnul și norodul cel fără de minte a întărîtat numele Tău. Zice: Nu la noi să cauți, ci la hulele vrăjmașilor noștri. Să nu dai fiarelor sufletul ce se mărturisește Ție, Proorocescul cuvînt nu se roagă așa prost, pentru toți, ci celor ce mărturisesc dumnezeiescul nume le cere cele bune, celor ce mărturisesc pe Cel răstignit Dumnezeu din Dumnezeu, de o ființă cu Tatăl și cu Duhul. Iar „fiare” numește nu numai cruzimea războinicilor, ci și pe a celor ce se leapădă de Cel răstignit și nu-L mărturisesc pe El Dumnezeu după cum s-a zis. sufletele săracilor Tăi să nu le uiți pînă în sfîrșit! Încă și săraci pot să fie cei cu cugetul smerit, că - după cum Însuși Domnul zice în Evanghelii: „Fericiți - cei săraci cu duhul, că a lor este Împărăția cerurilor!” 20 Caută spre așezămîntul robilor Tăi, că s-au umplut cei întunecați ai pămîntului de casele fărădelegilor. Că cei ce nu au dobîndit strălucirea Ta - ci Te hulesc împreună cu Iudeii că ești doar om, și nu Te mărturisesc pe Tine Soare al Dreptății și au iubit întunericul necunoștinței - au casele pline de nelegiuire și de pedepsele ce odrăslesc de aici. În loc de: La toate felurile de rele s-au dat, pentru aceea au ales întunericul. 21 Să nu se întoarcă smeritul rușinat, Te rugăm să nu se greșească de rugăciune, nici să se trimită de la Tine cu rușine. săracul și mișelul vor lăuda numele Tău. Cei ce au trebuință de al Tău ajutor, și îl dobîndesc pe acesta, obișnuiesc a-Ți aduce Ție laudă. 22 Scoală-Te, Dumnezeule, alege judecata Ta, adu-Ți aminte de ocara Ta de la cel fără de minte toată ziua. Foarte cu potrivire a schimbat pronumele „mea”: n-a zis „judecata mea”, ci „judecata Ta”. Și zice: Eu am pătimit acestea după dreptate, iar aceia au îndrăznit multe hule asupra Ta: unii cînd Te-au răstignit, iar alții și după Cruce și după al lor Botez, cînd s-au lepădat de Tine. 23 Să nu uiți glasul slugilor Tale, mîndria celor ce Te urăsc s-a înălțat pururea. Și aici a înjugat mîndria războinicilor cu a loru-și față, și - nu pentru că ar avea dreptate, ci pentru mîndria și ura vrăjmașilor - se roagă să se învrednicească de oarecare cruțare. |
Psalm 74
TÎLCUIREA PSALMULUI 74 Întru sfîrșit, să nu strici. Psalmul cîntării lui Asaf. Mărturisi-ne-vom Ție, Dumnezeule, mărturisi-ne-vom Ție și vom chema numele Tău. Și de aici este arătat că încă nu dobîndiseră întoarcerea. Și se făgăduiesc că vor lăuda pe Dumnezeu și se vor străluci cu prea-cinstitul Lui nume, pentru că „vom chema numele Tău” aceasta arată, zicînd: Iarăși ne vom numi cu numele Tău și vom fi norod al Tău. 2 Povesti-voi toate minunile Tale cînd voi lua vreme. Iar Achila și Simmah zic așa: „cînd voi lua adunare”. Cînd - zice - ne vom întoarce și ne vom aduna întru Sfințita Ta Biserică, atunci Te vom lăuda pe Tine după Lege și îi vom învăța facerile Tale de bine pe cei ce nu le știu. Iar acum strigăm: „Cum vom cînta cîntarea Domnului în pămînt străin?” Așa, după ce i-a învățat ce se cuvenea să zică pe cei robiți în Babilon și după ce i-a povățuit pe cei ce se întorc la Mîntuitorul a toate, proorocescul cuvînt arată pe Dumnezeu răspunzînd făgăduințelor făcute și zicînd: Eu dreptăți voi judeca. Cu dreptate - zice - voi judeca între voi și Babilonieni. 3 Topitu-s-a pămîntul și toți cei ce locuiesc pe dînsul, Că sînt Judecător a toată lumea și voi aduce pedepsele cele vrednice asupra tuturor. Eu am întărit stîlpii lui. Și țiitor al tuturor sînt, căci sînt Ziditorul tuturor. Eu am făcut pămîntul și l-am întemeiat, rezemîndu-l pe hotărîrile Mele ca pe niște stîlpi, căci am pus poruncă, și nu o va trece. Pentru aceasta, fiind și Judecător, nu voiesc a-i munci pe cei ce greșesc, dar spun mai-nainte pedepsele, ca să-i fac mai înțelepți cu îngrozirea. Și îi dojenesc și îi sfătuiesc să urască toată nelegiuirea și să se grijească de dreptate și de smerita cugetare. Că acestea i-a învățat prin cele adăugate: 4 Zis-am celor fără de lege: Nu faceți fărădelege! - și celor ce greșesc: Nu vă înălțați cornul! Această patimă este mai cumplită decît toate, că-i face nu numai să păcătuiască, ci să se și fălească pentru aceasta. 5 Nu vă ridicați la înălțime cornul vostru Apoi, arată ce numește „înălțime”: și nu grăiți asupra lui Dumnezeu nedreptate! Pentru că și dobitoacele purtătoare de coarne se fălesc foarte pentru dînsele. Și cuvîntul le poruncește să nu crească nelegiuirea prin mîndrie, nici să-și pornească limba asupra lui Dumnezeu. 6 Că - nici de la ieșiri, nici de la apusuri, nici de la munții pustii, 7 că Dumnezeu judecător este. „Ieșiri” a numit răsăriturile; așa zice și A Cincea tălmăcire. Iar „munții pustii” sînt părțile crivățului și ale austrului, că acestea au rămas nelocuite cu totul, pentru desăvîrșita lor răceală și fierbințeală. Deci învață că a scăpa de judecata lui Dumnezeu este un lucru din cele cu neputință: măcar de s-ar și duce în părțile despre răsărituri, măcar de s-ar ispiti să fugă întru ale apusului, măcar întru cele despre miazăzi, măcar întru cele despre miazănoapte, tot este supus sub dumnezeiasca hotărîre. Apoi, ne învață că schimbările vieții se fac cu voia lui Dumnezeu: Pe acesta smerește, și pe acesta înalță. 8 Că paharul este în mîna Domnului, cu vin neamestecat[COLOR=#800080][1][/COLOR], plin de amestecătură, și a abătut din una în alta. Și proorocia Ieremiei ne învață pentru paharul acesta, căci i se poruncește de la Dumnezeu să-l ia și să adape Ierusalimul, și pe boieri și neamurile megieșe. Iar „vin” numește pedeapsa, fiindcă ia puterea, asemenea beției, și slăbănogește încheieturile mădularelor. Deci proorocescul cuvînt zice că Dreptul Judecător va aduce pedeapsa uneori nouă, alteori altora, că acum îl înalță pe acesta, iar pe acela îl smerește, și iarăși mută înălțarea la alții, și schimbă primejdiile și preface bunele-norociri. Cei robiți în Babilon se învață să le zică pe acestea nu așa prost, ci mai-nainte deprinzîndu-se și cu robia Babilonienilor, și cu a lor slobozenie. Căci, nu după multă vreme, Chir Persul a răsturnat puterea acelora și a dăruit acestora slobozenia mai dinainte. Însă drojdiile lui nu s-au deșertat, bea-vor toți păcătoșii pămîntului. „Drojdii” a numit pedeapsa cea mai cumplită. Eu - zice - le-am băut pe cele mai limpezi, adică am fost supus sub cele mai mici rele, iar Babilonienii vor bea drojdiile cele mai de dedesubt, în loc de: Vor pătimi rele mai cumplite decît cele pe care le-au lucrat, fiindcă eu am dobîndit întoarcerea după șaptezeci de ani, dar ei se vor da robiei necurmate. 9 Iar eu mă voi bucura în veac, cînta-voi Dumnezeului lui Iacov. Că - precum aceia săltau și se bucurau pentru relele noastre, cînd beam noi paharul amărăciunii - așa și noi, văzînd pedeapsa lor, vom aduce lui Dumnezeu cîntare de laudă, nu punîndu-ne asupra acelora, ci făcîndu-ne mulțumitori și bine-cunoscători către facerile de bine. 10 Și toate coarnele păcătoșilor voi zdrobi, și se va înălța cornul dreptului. Prin aceste cuvinte, mai-nainte s-au învățat că îi vor birui și pe războinicii ce s-au ostășit asupra lor după întoarcere. Pentru aceasta a zis: „coarnele păcătoșilor”, fiindcă erau adunați din multe feluri de neamuri. De aceștia face pomenire și proorocia lui Iezechil, a lui Miheia și a Zahariei. Iar „coarne ale dreptului” a numit cugetul lui cel bine-credincios, dar - dacă cineva ar voi să înțeleagă că „drept” îl numește pe Zorobabel, pe care Dumnezeu l-a folosit ca slujitor pentru a săvîrși acea biruință - nu va greși din adevăr. [COLOR=#800080][1][/COLOR]În lumea veche, vinul se bea numai amestecat cu apă, din pricina tăriei lui. Iar „amestecătura” sînt drojdiile. Deci „vinul” urgiei este și „tare”, și „tulbure”, doborîndu-l de tot pe cel ce îl bea. |
Psalm 75
TÎLCUIREA PSALMULUI 75 Întru sfîrșit, întru cîntări, Psalmul lui Asaf, cîntarea către Asirianul. Cunoscut este în Iudeea Dumnezeu, în Israil mare este numele Lui. Fiindcă într-o noapte atîtea zeci de mii de Asirieni au primit prin Înger rana purtătoare de moarte, Dumnezeul a toate S-a făcut arătat tuturor în Iudeea, grijindu-Se foarte pentru Israil. 2 Și s-a făcut în pace locul Lui și lăcașul Lui în Sion. Că, după ce s-a ucis acea mulțime, cei rămași au fugit, făcîndu-se vestitori ai dumnezeieștii puteri, căci pentru aceasta nu au fost uciși împreună cu ceilalți. De aici, cetatea a dobîndit pace și toți au socotit că Dumnezeu a binevoit a locui în Sion cu adevărat. Apoi, ne învață cum este cunoscut Dumnezeu în Iudeea: 3 Acolo a zdrobit tăriile arcelor, arma, și sabia și războiul. Zice: Ucigîndu-i înaintea zidurilor cetății pe cei într-armați, pe arcași și pe pavezeri, Domnul a arătat cu totul netrebnice armele acestora. 4 Luminezi Tu minunat din munții cei veșnici. Iar Simmah a zis așa: „Ești arătat prea-mare din munții vînatului”, adică: Dîndu-i vînătoarei morții în munții noștri pe neprieteni, Te-ai arătat prea-mare și strălucit la toți, căci luminezi cu minunea pe cei ce nu Te știu și îi înveți Cine ești. 5 Tulburatu-s-au toți cei nepricepuți cu inima, adormit-au cu somnul lor, și n-au aflat nimic Că, înălțîndu-se și fălindu-se asupra Ta cu mare trufie, au pătimit năprasnică tulburare pentru neînțelepția sufletului lor: și - socotind că vor dormi fără de temere - s-au scăpat de nădejde, pentru că somnului i-a urmat moartea. Aceasta ne învață și istoria: sculîndu-se dimineața din somn, (Iudeii) au aflat toate trupurile moarte. toți bărbații bogăției cu mîinile lor. Iar Simmah zice așa: „toți bărbații cei tari cu mîinile lor”. Și zice: Nimic nu i-a folosit pe dînșii vîrtutea mîinilor lor, prin care au nădăjduit că vor răpi bogăția tuturor. Și, învățîndu-i de ce n-au cîștigat nimic de aici, a adăugat: 6 De certarea Ta, Dumnezeul lui Iacov, dormitat-au cei ce încălecaseră pe cai. Zice: Ai făcut semn, și numaidecît au căzut cei ce se mîndreau că știu meșteșugul călăriei. Iar prin acest „dormitat-au” a arătat lesniciunea morții, că - precum cel ce dormitează lesne adoarme - așa și aceia au primit grabnic sfîrșitul vieții. 7 Tu înfricoșat ești, și cine va sta împotrivă Ție? Că cine este destoinic să se pună împotriva Ta și să scape de pedeapsa adusă asupră-i de Tine? De atunci este mînia Ta. Îndată după ce ai auzit hula, puteai să-i pedepsești pe pîngăriții aceia, dar ai răbdat îndelung, așteptînd schimbarea lor. 8 Din cer auzită ai făcut judecata. De sus - zice - scoți și aduci hotărîrile asupra cui voiești. Iar acest grai, „auzită ai făcut”, Simmah l-a zis: „auzită o vei face”. 9 Pămîntul s-a temut și s-a alinat cînd S-a sculat la judecată Dumnezeu, ca să mîntuiască pe toți blînzii pămîntului. Zice: Toți s-au umplut de frică și au încetat năvălirea asupra noastră după ce Te-au văzut pe Tine scoțînd hotărîre asupra lor ca un judecător și dînd mîntuire celor ce au avut gînduri drepte și au vestit ajutorul Tău. 10 Că gîndirea omului se va mărturisi Ție și rămășița gîndului va prăznui Ție. Dobîndind bunătățile acestea, dăruim gîndurile noastre spre cîntarea de laudă, nefolosind nici o părticică a lor întru altă grijă. 11 Rugați-vă și răsplătiți Domnului Dumnezeului nostru! Își poruncesc unii altora să făgăduiască daruri și să împlinească făgăduința, fiindcă urît lucru este ca toți vecinii să facă acest lucru de frică, iar cei ce au dobîndit facerea de bine să bolească cu nemulțumirea. Aceasta a arătat prin cele adăugate: 12 Toți cei dimprejurul Lui vor aduce daruri Celui înfricoșat și Celui ce ia duhurile boierilor, Celui înfricoșat înaintea împăraților pămîntului. Și Îi vor aduce daruri, după ce s-au îngrozit de minunile făcute și s-au învățat prin lucruri că Acesta este Dumnezeu cu adevărat, Care aduce moartea asupra stăpînitorilor și a celor ce socotesc că sînt împărați ai pămîntului. |
Psalm 76
TÎLCUIREA PSALMULUI 76 Întru sfîrșit, pentru Iditum, Psalmul lui Asaf. Iar Simmah a zis: „prin Iditum”. Și acestuia i se încredințase o ceată a celor ce lăudau pe Dumnezeu Deci ori el, ori Asaf a zis Psalmul și a slujit proorociei lui David, că a hotărî pentru lucruri îndoielnice nu este fără de primejdie. Iar Psalmul mai-nainte le zice pe ale Israilitenilor ce erau siliți să robească în Babilon: și împerecherile gîndurilor[COLOR=#800080][1][/COLOR], și chinuirile ce odrăsleau de aici. Îi învață încă și ce fel de rugăciune li se cuvine să aducă lui Dumnezeu cînd cer izbăvirea de cele rele. Și a închipuit Psalmul ca și cum după întoarcere le-ar povesti pe acestea și ar lăuda pe Dumnezeu. Cu glasul meu către Domnul am strigat, cu glasul meu către Dumnezeu, și a luat aminte spre mine. Cu sîrguință – zice – am adus rugăciunea, și degrab am luat cererea. Apoi, arată vremea acestor lucruri: 2 În ziua necazului meu, pe Dumnezeu L-am căutat, Că – zice – fiind împresurat cu chinuiri, cu sîrguință am căutat dumnezeiescul ajutor, pentru că acest „L-am căutat” însemnează rugăciunea sîrguitoare. Apoi, arată chipul rugăciunii: cu mîinile mele noaptea - înaintea Lui, și nu m-am amăgit. Iar Simmah: „Mîna mea noaptea se întindea totdeauna.” Zice: Avînd liniște, noaptea întindeam mîinile rugîndu-mă să dobîndesc iubirea de oameni, și nu m-am greșit de nădejde. Că aceasta însemnează acest „nu m-am amăgit”, în loc de: Nu am privegheat în zadar, ci am secerat rodul rugăciunii. Lepădatu-s-a a se mîngîia sufletul meu. 3 Adusu-mi-am aminte de Dumnezeu, și m-am veselit. Am lepădat toată pricina mîngîierii, și aveam mîngîiere doar pomenirea lui Dumnezeu. Gîndit-am, și a slăbit duhul meu. Iar Simmah zice așa: „Grăiam cu sine-mi și adeseori leșinam vorbind cu sine-mi; gîndind la relele ce mă țineau, mă deznădăjduiam de izbăvirea acestora și primeam boldurile mîhniciunii celei amare.” 4 Mai-nainte au apucat străji ochii mei. „Străji” numește despărțirile nopții, întru care străjerii dau unii altora în mînă străjuirea, și prin acestea arată privegherea de toată noaptea. Tulburatu-m-am, și n-am grăit. Pe aceasta a zis-o și în Psalmul 41: „Întru sine-mi sufletul meu s-a tulburat”, că – zice – nu sufeream să arăt altora gîndurile mele. 5 Gîndit-am la zilele cele de demult, și de anii cei veșnici mi-am adus aminte și am cugetat. Zice: Înnoiam pomenirea facerilor Tale de bine mai dinainte și îmi aminteam cîte au dobîndit de la Tine strămoșii noștri: în ce chip s-au slobozit de robia Egiptenilor, în ce chip au trecut prin Marea Roșie, în ce chip au dobîndit pămîntul făgăduit părinților lor. 6 Noaptea cu inima mea cugetam, și cerca duhul meu. Pe acest „cerca”, Teodotion l-a zis: „a iscodit”, iar Achila: „a săpat”. Zice: Gîndind așa întru sine-mi, iscodeam de ce oare a făcut atîta purtare de grijă pentru strămoșii noștri, iar pe noi, cei ce ne aflăm întru rele-norociri și întîmplări, ne trece cu vederea? Lîngă acelea, le gîndeam și pe acestea: 7 Au doară în veci mă va lepăda Domnul și nu va adăuga a binevoi? 8 Au pînă în sfîrșit mila Sa o va tăia? Zice: Au n-a oprit cu totul pe cele ale noastre, și oare nu ne-a arătat pe noi străini de a Sa purtare de grijă? Sfîrșit-a grai din neam în neam. Iar Simmah zice așa: „Săvîrșit-a zicere pentru fiecare neam.” Mă temeam – zice – și de aceasta: cum că mai-nainte cunoscînd de demult cele pentru fiecare neam, așa scoate hotărîrile pentru fiecare. 9 Au doară va uita a Se milostivi Dumnezeu, sau va ține întru urgia Sa îndurările Sale? Dar iarăși mă mîngîiam pe sine-mi, gîndind că Dumnezeu cel iubitor de îndurări nu va suferi să le dea uitării pe cele ale noastre, oprind cu urgia, ca și cu un zid, izvoarele milei. 10 Și am zis: Acum am început, aceasta este schimbarea dreptei Celui Preaînalt. Eu am pricinuit – zice – schimbarea aceasta, eu am născut pedeapsa prin păcat, iar acum am început a fi pedepsit de dreapta Celui Preaînalt, Care, în locul facerilor de bine dinainte, aduce asupră-mi pedepsele cele de-a stînga. Că „schimbare a dreptei lui Dumnezeu” a numit pedeapsa, fiindcă dreapta Celui Preaînalt obișnuiește a le da pe cele bune. Dar – zice - nici cu aceste gînduri nu m-am îndestulat, ci mi-am adus aminte și de bunătatea Stăpînului: 11 Adusu-mi-am aminte de lucrurile Domnului, și-mi voi aduce aminte de minunile Tale din început. 12 Și voi cugeta întru toate lucrurile Tale, și întru isprăvile Tale mă voi deprinde. Că voi arăta toate minunile Tale făcute către noi dintru început și, întru dînsele cugetînd totdeauna, nu voi lepăda nădejdile cele bune. 13 Dumnezeule, întru cel sfînt este calea Ta. Iar Simmah zice: „Dumnezeule, întru sfințenie este calea Ta”; iar Achila: „întru cel sfințit”. Zice: Sfînt ești, și întru cel sfînt Te odihnești, și întru acesta locuiești și umbli. Cine este Dumnezeu mare ca Dumnezeul nostru? 14 Tu ești Dumnezeu, Care faci minuni Însuți. Pe toți îi covîrșești, Stăpîne, că Tu singur, pe acelea care voiești, le și lucrezi cu minunile. Cunoscută ai făcut întru noroade puterea Ta. 15 Mîntuit-ai cu brațul Tău pe norodul Tău, pe fiii lui Iacov și ai lui Iosif. Tuturor oamenilor le-ai arătat stăpînirea Ta slobozind din robia Egiptenilor norodul ce a fost al Tău, care a avut strămoș pe Iacov, dar s-a arătat strălucit din înrudirea cu Iosif. 16 Văzutu-Te-au apele, Dumnezeule, văzutu-Te-au și s-au temut, tulburatu-s-au adîncurile. Stăpîne, prin toate ai arătat puterea Ta: pe Egipteni i-ai bătut, pe norodul Tău l-ai slobozit, mării Te-ai arătat, și noianul s-a despărțit și firea apoasă a stat ca niște ziduri de amîndouă părțile. 17 Glas au dat norii că săgețile Tale trec, |
Psalm 76 (2)
18 glasul tunetului Tău în roată.
Iar Simmah: „Glas a dat văzduhul.” Că austrul, după cum zice istoria, silnic suflînd, a despărțit noianul, căci aerul, învîrtindu-se și învăluindu-se, și norii, strîngîndu-se și ridicîndu-se, nasc vîntul. Iar pedepsele Tale – zice – mergeau ca niște săgeți asupra războinicilor, și ai împiedicat roatele carelor Egiptenilor cu huietul tunetului. Încă și istoria ne învață că s-a făcut acest lucru, în straja nopții cea de dimineață, cînd a căutat Domnul spre tabăra Egiptenilor, și le-a împiedicat osiile căruțelor și îi ducea pe dînșii cu silă. Luminat-au fulgerele Tale lumea, Pentru că lumina facerii Tale de minuni a străbătut ca un fulger în toată lumea. clătitu-s-a și s-a cutremurat pămîntul. Toți s-au umplut de frică după ce au auzit puterea Ta. Aceasta a zis și Raav curva către iscoade: „Frica voastră și cutremurul vostru au căzut peste noi, că am auzit cum a despărțit Domnul Dumnezeul vostru Marea Roșie dinaintea feței voastre.”[COLOR=#800080][2][/COLOR] 19 În mare - calea Ta, și cărările Tale în ape multe; și urmele Tale nu se vor cunoaște. Lesne Îți este Ție să desfaci marea și să Te porți peste ape multe, dar urmă să nu lași, căci ai firea fără de trup. Și acestea s-au adăugat la cele de mai sus: că, povățuind nevăzut norodul, nu ne-ai arătat nici urmă de a Ta călătorie. 20 Povățuit-ai ca pe niște oi norodul Tău, cu mîna lui Moisi și a lui Aaron. Că, folosindu-Te de acei slujitori și grăind prin ei, ai povățuit norodul Tău și l-ai învățat Legea Ta. Și au făcut pomenire pentru toate acestea deșteptîndu-L spre milă pe Dumnezeul tuturor și rugîndu-se ca să dobîndească aceeași purtare de grijă. [COLOR=#800080][1][/COLOR]Am mai spus: „șovăială”, „îndoială a minții”. [COLOR=#800080][2][/COLOR]Raav a ascuns iscoadele trimise de Iisus Navi în Ierihon înainte de a nimici orașul. Credința femeii aceleia curve în Dumnezeul lui Israil a mîntuit-o pe ea și pe ai ei, în vreme ce blestemata cetate a fost nimicită cu desăvîrșire (vezi Cartea lui Iisus Navi, capitolele 2 și 6). |
Psalm 77
TÎLCUIREA PSALMULUI 77 Al priceperii lui Asaf. Ia aminte, norodul meu, la legea mea, Vă poruncesc să auziți cu de-adinsul cele zise, căci aduc vouă ca pe o lege sfătuirea ce zace înainte. plecați urechea voastră la graiurile gurii mele! Auziți cu sîrguință cele zise de mine! 2 Deschide-voi în pilde gura mea, grăi-voi cele ce au fost dintru început. Că – de vreme ce prihănea pe părinții lor, spre folosul copiilor – „pildă" a numit o povestire umbrită care, acoperit, aduce folosul. A mai zis că grăiește vechi întîmplări și, arătînd în ce chip le-a învățat, a adăugat: 3 Cîte am auzit, și am cunoscut Apoi, i-a arătat și pe dascălii acestora: și părinții noștri ne-au povestit nouă 4 nu s-au ascuns de la ochii lor din neam în neam, vestind laudele Domnului, și puterile Lui și minunile Lui pe care le-a făcut. Zice: De demult, dintru început, înșiși văzătorii minunilor i-au învățat acestea pe copii, și copiii au predat dăscălia fiilor lor. Și – zice – făceau acest lucru plecîndu-se dumnezeieștii Legi - că a adăugat: 5 Și a ridicat mărturie întru Iacov, și lege a pus întru Israil „Mărturie" numește cortul înfipt în pustie, fiindcă avea lespezile mărturiei[COLOR=#800080][1][/COLOR]. Căci, după cum mai-nainte am zis, Legea o mai numește și „porunci", și „mărturii", și „judecăți", și „dreptăți". În Psalmul 18 ne-a zis aceasta mai descoperit. cîte a poruncit părinților noștri, ca să le facă cunoscute pe ele fiilor lor, Zice: Prin punerea de lege de atunci a poruncit ca părinții să dea strănepoților lor povestirea minunilor ca pe o moștenire. 6 ca să le cunoască neamul următor, fiii ce se vor naște, și se vor scula și le vor vesti fiilor lor. Iar aceștia, învățîndu-se de la părinții lor, aduceau aceeași învățătură celor dintru dînșii, și pomenirea ei se păzea neuitată. Și care este rodul învățăturii? 7 Ca să-și pună întru Dumnezeu nădejdea lor, și să nu uite lucrurile Lui și poruncile Lui să le caute. Că, învățîndu-se puterea lui Dumnezeu și cît de lesne Îi este Lui a le face pe toate cele bune, vor cîștiga nădejde întemeiată spre El și vor urma legilor puse de El. 8 Ca să nu se facă precum părinții lor, neam îndărătnic și amărîtor, Că - învățîndu-se socoteala cea nemulțumitoare a părinților lor și cum, prin călcarea Legii, L-au pornit de multe ori pe Dumnezeu spre urgie - se vor feri de urmarea acelora. neam care nu și-a îndreptat inima lui și nu și-a încredințat cu Dumnezeu duhul lui. Aceia n-au cîștigat credința întărită întru Dumnezeu și n-au voit să călătorească pe calea cea dreaptă, ci au avut socoteală împotrivnică dumnezeieștilor așezăminte. 9 Fiii lui Efraim, încordînd și săgetînd cu arcele, s-au întors în ziua războiului. Prihănește cu covîrșire seminția lui Efraim, fiindcă aceea prețuia mult slujba idolilor. Și Istoria Judecătorilor, și Cartea a treia a Împăraților ne învață acest lucru, că ei au așezat junicile[COLOR=#800080][2][/COLOR]și pe cele nouă seminții le-au depărtat de la slujba Legii. Văzînd acest lucru mai dinainte, darul Duhului prihănește păcatul ce încă nu se făcuse, aducînd lor sfătuirea potrivită. Și - știind că nu vor primi sfătuirea, dar învățîndu-ne tăria lor și știința arcului, și aducînd folosul cuvenit - le mustră temerea, că „s-au întors în ziua războiului”, adică: Fălindu-se cu iscusința armelor, atunci cînd s-a arătat războiul, ei s-au întors în fugă. 10 N-au păzit așezămîntul lui Dumnezeu și în legea Lui n-au voit să umble. Bine a arătat alegerea socotelii de sine: Că n-au voit – zice – să viețuiască după Lege, nici să îmbrățișeze petrecerea legiuită. 11 Și au uitat facerile de bine ale Lui și minunile Lui pe care le-a arătat lor, Și, arătînd cînd le-a făcut pe acestea, a adăugat: 12 minunile pe care le-a făcut înaintea părinților lor Apoi, ne învață vremea și locul: în pămîntul Egiptului, în cîmpul Taneos. Toți au scos din pomenire aceste faceri de minuni ale lui Dumnezeu săvîrșite în Egipt, ale cărora văzători s-au făcut părinții lor. 13 Desfăcut-a marea și i-a trecut pe dînșii, pus-a înaintea lor apele ca un foale. Face în scurt povestirea minunilor, și a rînduit-o înainte pe cea mai mare decît celelalte: că mai presus de fire este minunea mării și călătoria dăruită prin aceasta, Dumnezeul tuturor oprind despre amîndouă părțile apa, ce are fire a curge înainte, și închizînd-o cu cuvîntul ca într-un foale. [COLOR=#800080][1][/COLOR]tablele Legii [COLOR=#800080][2][/COLOR]Idolii, la care Iudeii se întorceau deseori. |
Psalm 77 (2)
Și, de vreme ce foalele pot ține cu de-adinsul firea cea umedă, după cuviință a pus icoana aceasta pentru marea ce s-a despărțit, arătînd puterea cuvîntului dumnezeiesc.
14 Și i-a povățuit pe dînșii, ziua în nor, și noaptea întru lumină de foc. Pentru că același nor îi ferea ziua de strălucirea (și arderea) razei, iar noaptea le da trebuința focului. 15 Desfăcut-a piatra în pustie, și i-a adăpat pe dînșii ca întru un adînc mult. Că nu mică umezeală le-a scos, ci izvor care le-a ajuns acelor multe zeci de mii. Prin cele adăugate, ne-a învățat acest lucru mai descoperit: 16 Și le-a scos apă din piatră, și a pogorît ca niște rîuri ape. Apa izvorîtă s-a despărțit întru multe rîuri, ușor și îndestulat dînd celor însetați darul. 17 Și au adăugat încă a greși Lui, amărît-au pe Cel Preaînalt în loc sec. 18 Și au ispitit pe Dumnezeu întru inimile lor ca să ceară bucate suflelelor lor. Dar, după ce l-au dobîndit de la Dînsul, nici acest lucru n-a scos răutatea din mintea lor, ci au rămas cuprinși de boala nemulțumirii: căci, după atîtea faceri de bine, au voit să ia cercare a dumnezeieștii puteri și, avînd trebuință de hrană, n-au cerut pentru a-și lua trebuința, ci pentru a-L prihăni pe Dumnezeu ca pe un neputincios: 19 Și au grăit asupra lui Dumnezeu și au zis: Au va putea Dumnezeu să gătească masă în pustie? 20 Fiindcă a lovit piatra, și au curs ape și pîraiele s-au puhoit. Au doară și pîine poate să dea sau să gătească masă norodului Său? Scoaterea apelor din piatră – zice - a fost ușoară și lesnicioasă, pentru că apa, ascunsă în sînurile pămîntului, a izbucnit. Dar cum va putea să ne dea nouă degrab hrana de pîine, care se seamănă și odrăslește cu curgere de vreme, gonind foametea ce stă asupră-ne? 21 Pentru aceasta, a auzit Domnul, și a îngăduit; și foc s-a aprins întru Iacov și urgie s-a suit peste Israil. Zice: Pentru care, mîniindu-Se, Domnul tuturor a îngăduit a le da pămîntul făgăduit părinților lor, dar le-a dat și multe feluri de pedepse; și nu a adus asupra lor pieirea cea grabnică, așteptînd să crească copiii acelora. De pedeapsa prin foc fac pomenire și Scripturile Fericitului Moisi. Și – zice - au pătimit rana aceasta: 22 Că n-au crezut întru Dumnezeu, nici n-au nădăjduit spre mîntuirea Lui. Dar și celor ce erau într-acest fel le-a dat hrana cea nefăcută de pămînt, că acest lucru ne învață cele adăugate: 23 Și a poruncit norilor de deasupra, și ușile cerului s-au deschis 24 și le-a plouat lor mană să mănînce. Că norii nu și-au dat obișnuitele nașteri, ci - în locul ploii, ce are fire să adape semințele semănate - au născut hrana aceea minunată. Iar „uși deschise ale cerului" a numit dăruirea de sus, că – de vreme ce punem uși la cămări, pe care le deschidem cînd voim a scoate ceva - pentru aceea arată proorocescul cuvînt că Dumnezeul tuturor dăruiește mana ca dintru niște cămări. Și pîine cerească le-a dat lor, 25 pîine îngerească a mîncat omul, O numește „pîine îngerească" fiindcă s-a dat prin Îngeri, căci, după cum ne-am învățat de Dumnezeiasca Scriptură, Îngerii slujesc dumnezeieștii bune-voiri. Și zice așa dumnezeiescul Apostol: „Au nu sînt toți duhuri slujitoare, care se trimit spre slujbă pentru cei ce vor să moștenească mîntuirea?" Și iarăși: „Că, dacă cuvîntul grăit prin Înger a fost adevărat, atunci și cele de aici înainte." Iar „pîine cerească" o numește ca pe ceea ce s-a pogorît de sus, că și pe păsările zburătoare prin aer Dumnezeiasca Scriptură le numește „păsări ale cerului”. bucate le-a trimis lor întru săturare. Zice: Întru sațiu a dat lor hrana aceasta. Apoi, povestește și dăruirea cărnurilor: 26 Ridicat-a austru din cer și a adus întru puterea Sa pe Libianul. 27 Și a plouat peste dînșii ca pulberea cărnuri, și ca nisipul mării păsări zburătoare. Gonind prin vînturi neamul păsărilor acelora despre toate părțile, le-a poruncit să zboare lîngă corturi, dăruindu-le lor vînat. 28 Și au căzut în mijlocul taberei lor, împrejurul corturilor lor. 29 Și au mîncat, și s-au săturat foarte. Și pofta lor le-a adus lor. 30 Nu s-au lipsit de pofta lor. S-au îndulcit – zice – de acelea pe care le-au poftit și au umplut lăcomia pîntecelui. Dar, pentru nesațiu, au plătit osîndele: 31 Că, încă mîncarea fiind în gura lor, urgia lui Dumnezeu s-a suit peste dînșii, și a ucis pe cei mai mulți ai lor, și pe cei aleși ai lui Israil i-a împiedicat. Că - de vreme ce nici după ce luaseră multă cercare a dumnezeieștii puteri nu au crezut că Dumnezeu poate să le dăruiască hrană - pentru aceea a adus asupră-le certarea, învățîndu-i că este vrednic să le facă pe amîndouă, adică și să le dăruiască pe cele bune, și să aducă asupră-le pedepsele. Dar, cu toate acestea, ei au rămas nepăcătuind cu nimic mai puțin, că aceasta a adăugat: |
| Ora este GMT +3. Ora este acum 10:46:49. |
Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2025, Jelsoft Enterprises Ltd.