Frumos spus, Costel. De fapt, acest lucru se vede concret in patimirile Mantuitorului. Dumnezeu-omul, cu toate ca ar fi putut, nu S-a dat la o parte de la gusta suferinta si chiar moartea. Ne-a aratat asumarea crucii, drept cale catre inviere si viata vesnica.

Suferinta ar trebui sa ne faca mai buni"Exista locuri ale inimii noastre care inca nu exista si ar trebui sa existe suferinta, ca ele sa existe."Cand ne vine o suferinta, Dumnezeu ne da suficienta intelepciune sa intelegem de ce a venit. Cu rabdare si dragoste de Dumnezeu, suferinta se transforma in bucurie... devenim mai bogati spiritual, ii intelegem mult mai bine pe cei din jur... dar nu trbuie sa ne lasam rapusi, sa vedem castigul dobandit prin suferinta - apropierea totala de Dumnezeu, increderea totala in Dumnezeu. In suferinta ta ia-L tovaras de drum pe Dumnezeu si pe sfinti. Rabdarea intotdeauna va fi rasplatita.Din suferinta, daca stii sa o induri, iesi mai puternic, mai credincios, mai intelegator...si nu uiti de Dumnezeu. Te pot parasi prietenii, casnicii tai, colegii de serviciu, cei carora le-ai facut bine, dar important e sa nu fii parasit de Dumnezeu. Aparent poti crede ca te-a parasit, dar nu, El vegheaza, iar ajutorul intotdeauna vine tot prin oameni pe care Dumnezeu ii alege sa te ajute. Aveti nadejde, si merge-ti cu incredere mai departe... Vezi Iov...

Foarte frumos dar şi foarte adevărat,mai ales că astăzi ete ziua Sfântului şi dreptului Iov!

Mai tari.:4:

Ma alatur acestui post
 

As mai adauga doar un citat pe care nu l-am putut uita niciodata>Evrei 6:6(la mine>KJV)

Mereu cand ma gindesc ca il rastignim pe Hristos de fiecare data cand pacatuim imi vine in minte povestea asta:

,,Se spune ca la marginea unui sat,statea Insusi Mantuitorul rastignit pe cruce.Oamenii veneau mereu la capatul satului pt. a-i cere Domnului sa le implineasca dorintele pe care ei le aveau.Si astfel vin oameni in fiecare zi si spun: Doamne Iisuse,te rog ajuta-ma, sa imi gasesc un loc de munca mai bun, ajuta-ma Iisuse sa ma casatoresc cu un baiat harnic, da-mi Doamne o masina mai buna, o casa mai frumoasa...si tot felul de cereri.
Mantuitorul, era istovit de greutatile care i le provoca crucea, era aproape sfarsit de atata durere, insa nimeni nu venea macar cu o cana de apa,o bucatica de mancare,un gand bun,sau orice simplu gest care sa-I aline durerile.Era parasit de toti,era singur acolo rastignit pe o cruce la marginea satului, nimeni nu era interesat sa-L viziteze, ci doar atunci cand aveau trebuinta de ceva.
Iar El,mereu cu dragoste ii privea, si le zambea, si le implinea toate dorintele lor.Dar ei,in bucuria lor,fugeau grabiti spre casa, uitand si sa-I multumeasca.Mantuitorull astepta,si mereu astepta ca sa vina cineva sa Il dea jos de pe cruce, si sa-L primeasca in casa lor.Insa nimeni nu se gasea.Mantuitorul,sleit de puteri,plin de rani si sange,aproape de moarte, cu o ultima suflare ii roaga sa-L dea jos de pe cruce,si sa-L primeasca in casa lor pt. a le aduce o mare bucurie: viata vesnica.
Oamenii mai cu o jumatate de gura se hotarasc intr-un final sa-L elibereze.Mantuitorul,cu lacrimi in ochi si indurerat,si ii roaga pe oamenii de fata daca Il primesc in casele lor.Oamenii refuzand,ii spun Mantuitorului:
Vezi Tu Doamne,noi nu putem sa Te primim in casele noastre,dar ce-ar fi sa vii Tu din nou, ca Sa te rastignim pe cruce?
Iisus vazand dorinta arzatoare a oamenilor, cu lacrimi de sange se pleaca supus,si cu toata dragostea accepta sa fie din nou rastignit de catre cei pe care El ii iubeste atat de mult.Si astfel merge din nou sa se rastigneasca, indurand din nou acele groaznice suferinte, rabdand din nou loviturile ciocanelor care Ii strapung mana si picioarele cu piroane.Si astfel Mantuitorul, moare din nou, singur si uitat de noi, fiind rastignit de acei carora le facuse atata bine...

Daca povestea pe care am citat-o deranjeaza pe cineva,din orice motiv..sa ma scuze pt ca am postat-o.

Nu, nu deranjeaza, dar zic si eu , asa, cine ne opreste sa vizitam un suferind, sa imbracam un sarman, sa dam din bucata noastra de paine calui ce nu are, un sfat bun ce ne costa, a fi amabil e greu...sa oferim adapost celui ce nu are... E drept ca in egoismul nostru la care tot mai mult suntem siliti sa apelam pentru a ne pastra locul de munca,lasitatea cu care nu ajutam pe cel cazut, mandria care ne incearca la orice pas... il rastignim pe Hristos. Binele din noi trebuie sa plece pentru a avea bine... si cum spunea Steindhart: Fii boier! Ce te costa fii amabil?

Astazi am citit un articol despre parintele Constantin Voicescu. Era inchis si urma sa treaca prin asa zisa "reeducare" de la Pitesti. Scapa de aceasta "reeducare", pentru ca i s-a descoperit un TBC osos la genunchi si a fost trimis la inchisoarea de la Targu Ocna. Pentru asta ajunge sa spuna: "Nu stii de ce mare pacoste te scapa Dumnezeu, care iti da o incercare, cum a fost la mine boala... Nu trebuie sa cartim niciodata, ca nu stim daca nu cumva se poate si mai rau."

Suferinta m-a schimbat …..atunci pe moment cand a napustit asupra mea , am fost rea , cu mine , cu cei din jur. Cu timpul am inteles de ce sufar si am inceput sa-l chem pe Dumnezeu , sa-mi ajute , caci singura ,nu pot, e greu, prin rugaciune am inceput sa ma ridic si sper ca intr-o zi sa fiu din nou om vertical …..si sa invat sa raman asa …..

Prin suferinta,plangand...atunci simti mangaierea lui Dumnezeu.

@Rodica - da, Dumnezeu poate trimete oameni buni sa te ajute. Dar pe cei care-ti fac rau de ce ii trimite la tine? Cumva as spune ca te ajuta, dar te si chinuie. Si nu inteleg de ce...
Si de ce nu ia Dumnezeu raul din noi si din lume?
Se pare ca noi nu reusim ca oameni sa intelegem Voia si deciziile sale.
Mai zilele trecute era aici pe site o pilda f.buna.
Un frate se dusese la un staret sau un avva, nu mai stiu si se plangea ca el face de toate si totusi....ca el a postit tot timpul sever, ca se duce la biserica, citeste Biblia tot timpul. Da, dar nu facea altceva ce trebuia...
Poate ca ii lipsea iubirea de om, implicare umana, sociala, sau altceva. Oricum nu era suficient numai ceea ce facea. Sau nu asta vroia Dumnezeu de la el de fapt.
Nu stiu. Nu stiu decat ca este mult rau si multa suferinta pe lumea asta.
Si mai stiu/simt eu ca: din durere si suferinta nu se poate naste decat tot asta, iar din bucurie, seninatate si voie buna, tot bucurie.
Problema este cum sa trecem din suferinta in bucurie. Si poate ca tot drumul de mijloc este solutia. Dar care este acesta.

@ Scotianul - trista povestea citata. O concluzie ar fi exact ce spuneam mai sus: cu cat esti mai bun si ingaduitor si te lasi altora, cu atat suferi mai mult si esti batjocorit si asuprit de ei. Daca i-ar fi mustrat, daca le-ar fi explicat si i-ar fi invatat, daca pleca si nu-i mai ajuta...Nu stiu, poate ca ar fi existat solutii mai bune sa-i schimbe pe oamenii aceia.
Oamnii nu l-au inteles pur si simplu. Asa cum nu au inteles cand L-au dat pe El in locul lui Barabas.
Si exista si oameni buni care l-ar lua in casa lor pe Iisus suferind si ranit si poate ca o si fac, dar daca nu stiu ce sa faca dupa ce pleaca El? Sau poate ca stiu si fac bine, dar ce sa faca ei cu restul oamenilor (care le fac rau si lor)?
Vad ca este greu de priceput ca de multe ori te intelegi bine cu El si este in casa ta si in sufletul tau. Dar ce faci cu oamenii de pe pamant? Unii sunt buni, dar altii...calca in picioare sufletul tau, cu tot cu El inauntru.

Suferinta, pe unii ii aduce langa Dumnezeu, pe altii ii aduce la deznadejde si chiar la sinucidere.

Ei, bine, da, ar trebui sa devenim buni.

Suferinta este o oportunitate. Cand trecem prin ea putem alege sa devenim mai buni, recunoscand ca o meritam, smerindu-ne si apropiindu-ne de Dumnezeu. Putem alege, de asemenea, si sa ne razvratim impotriva Celui ce a ingaduit suferinta si astfel sa mergem din rau in mai rau. Dumnezeu sa ne pazeasca de asa ceva!
Deci daca suferinta ne va face sau nu mai buni depinde de alegerea noastra.

Suferinta ne face mai realisti. Atat.

Poveste
 

Un morcov, un ou si o ceasca de cafea
Intr-o zi fiica se plingea mamei sale ca ii este tot mai greu, ca nu mai poate, ca sunt prea multe pe capul ei si ca s-a saturat.
Mama puse la foc in trei vase 3 ingrediente: un morcov, un ou si boabe de cafea. Dupa ce acestea au fiert mama le-a pus in fata fetei. Cum fata nu parea sa inteleaga, mama ii zise:
- draga mea, toti oamenii au probleme, unii isi pierd speranta si nu mai vor sa lupte si devin ca acest morcov, moi, fara vlaga, lasind sa-i calce viata in picioare. Altii devin duri, ranchiunosi, rasplatesc cu aceeasi moneda si se intaresc la suflet li se impietreste inima, altii insa stiu, inteleg ca toate le sunt date spre luare aminte, gasesc solutia si devin intelepti, sufletul lor e ca o floare si prin viata lor ajuta si pe altii. Invata sa intelegi ca toate cite ne sunt date ne pot face mai buni.

Cine nu gusta raul nu are cum sa stie ce "gust" are binele...
Suferinta este doar o lectie spre invatarea bucuriei.

Dumnezeu ingaduie suferinta numai pentru ca noi sa devenim mai buni, prin asumarea ei in Hristos. Daca suferinta ne face mai rai, cu atat mai mult aceasta isi arata uratenia si lipsa de sens.

Exista chiar o teologie a suferintei, a necazurilor. Pentru anumite persoane suferinta este o pedeapsa de la Dumnezeu, pentru altele este o consecinta a pacatului. Din vietile sfintilor observam ca suferinta era prilej de a depasii pacatul. Imi vine in minte exemplul din pateric- cand un frate ii spune parintelui sau duhovnicesc ca a rugat pe Dumnezeu sa inlature suferinta si necazurile iar acestea s-au indepartat de la el. Parintele duhovnic i-a spus ca trebuie sa roage pe Dumnezeu sa-i dea necaz si suferinta ca din acestea ne vine mantuirea. Ma gandesc ca Talharul care s-a mantuit a suportat suferinta fara cartire facand din ea un prilej de a intra in rai.

Sunt nenumarate situatii generatoare de suferinte, de la prapadirea inimii daca iti moare un copil, pana la prabusirea bursei si s-ar putea scrie pagini intregi cu exemple, care de care mai diferite. Ei bine suferintele parcurse cu nadejde in Dumnezeu ne pot face mai buni, iar cele pe care le parcurgem fara macar sa ne gandim la Dumnezeu sau, si mai grav, acuzandu-L pentru ce ni se intampla, ne fac mai rai.

Suferinta este una din treptele scarii care ne duce la cer. Cel care paseste pe ea cu prea multa teama, neconvingator, lipsit de credinta, sau cel care incearca sa o ocoleasca, crezand ca poate urca doua trepte odata, risca sa se impiedice, sa cada, ba chiar sa piarda totul.

Treapta suferintei poate fi insa urcata atunci cand privim in sus, nu in jos. Sa nu ne pironim privirea asupra treptei si propriilor picioare, ci sa privim cu nadejde catre Dumnezeu, ca Unul ce ne calauzeste in chip nevazut pasii. Astfel, suferinta nu ne mai este spre poticnire, ci parte si inceput al unui nou urcus. Asumand suferinta, altfel spus, urcand treapta, suntem "cu un pas mai aproape de Dumnezeu".

depinde de individ, pe unii suferinta ii face mai rai, pe altii mai buni.

Numai dacă am fost încercaţi de supărări, simţim plăcerile şi bucuria. Căci nu bea cu plăcere cel ce n-a însetat şi nu mănâncă cu plăcere cel ce n-a flămânzit; de asemenea nu doarme cu plăcere cel ce n-a privegheat îndelung şi nu simte bucuria cel ce mai întâi nu s-a întristat. Tot aşa nu ne vom bucura de bunurile veşnice, dacă nu le vom dispreţui pe cele vremelnice. (Antonie cel Mare)

Ai raspuns foarte bine,mai mult Domnul IIsus a ales calea suferintei sa ne mantuiasca ,putea sa traiasca ca imparat ,avea putere dar a ales chinul si n-a urat pe nimeni niciodata doar ca si-a aratat aversiunea fata de fariseii care chiar atunci cand au venit soldatii si i-au relatat invierea Domnului, ei in loc sa creada i-au platit sa minta.am vazut oameni care sufereau si blestemau si pe altii care se rugau.

Suferintele sunt ingaduite de Dumnezeu ca noi prin ele sa devenim mai buni. Problema e ca noi le traim fara a-L trai si pe Dumnezeu. Si din aceasta cauza luam o gramada de medicamente si pierdem din vedere medicamentul cel mai de pret: Dumnezeu. Injectiile, pastilele aduc celor ce traiesc mari suferinte o liniste de cateva ore, Hristos biruie timpul. Nu spun sa dam de o parte medicamentele, ci sa le insotim cu Hristos. Sa ne rugam lui Dumnezeu sa ne daruiasca putere sa le suportam fara a ne revolta impotriva cuiva.

Nu cunoastem un "dumnezeu de departe", rece, nepasator fata de noi; cunoastem un Dumnezeu de aproape, Il cunoastem pe Hristos, Cel ce ne este alaturi in suferinta.

Ne putem intreba: daca inima parintelui pamantesc e zdrobita de suferinta copilului sau, oare Dumnezeu va privi nepasator durerea copiilor Sai dupa har? Nicidecum.

In suferinta, cu ajutorul lui Hristos Care ne e alaturi, putem deveni mai buni. El ne da harul Sau, energia Sa dumnezeiasca. Pe El, suferinta nu L-a indepartat de Tatal; si ne va da si noua puterea de a inainta prin suferinta catre Tatal nostru Ceresc.
Doar cu Hristos, prin Hristos, in Hristos, suferinta nu ne desparte de Dumnezeu, ci ne apropie de El, ne uneste cu El.

Despre suferinta putem vorbi in mai multe feluri. Pentru ca reactiile sunt diferite. Suferinta cuiva drag sau chiar a unui strain, fie el si dusman al nostru, ne provoaca mare durere sau macar o compasiune sincera si parca ne solidarizam intr-un fel cu acea suferinta. In acest sens am descoperit in ultimul timp pe forum un lucru uimitor: suferinta unor parinti pentru copilul lor (Rares) a solidarizat zeci de suflete care in alte conditii erau deseori in conflict, si i-a unit in dragostea lui Hristos. Ce poate fi mai frumos decat sa simti bucuria rugaciunii comune? Vrajmasul nu te mai poate atinge (cel putin pentru o vreme) si sa-ti dea ganduri care sa-i tulbure pe ceilalti. Deci, iata cum suferinta grea a altuia, poate linisti o furtuna si poate aduce pace in multe suflete zbuciumate.
Suferinta noastra insa... Aici este - cred - cel mai sensibil loc, iar omul de cele mai multe ori clacheaza. Cand suferinta vine direct de la Dumnezeu, nu prea avem incotro si daca nu avem inima impietrita si nu ne suparam ca magarul pe sat, intelegem de ce ni se intampla si inghitim hapul. Cand insa Dumnezeu ne trimite prin altii anumite semnale pentru indreptare, iar acestea ne starnesc atata suferinta interioara pe cat de mare este mandria din noi, asta nu-i face mai buni decat pe cei intelepti. Pe cei mandri, ii inraieste si pornesc la vanatoarea fara de sfarsit, ca si cum omul e vinovat de suferinta lui si nu el personal. Cineva scria foarte frumos despre Crucea personala pe care Hristos o cerceteaza bine inainte de a ne-o incredinta; nici un gram din "greutatea" Crucii, nu se datoreaza celor pe care ii invinovatim, ci noua insine. Cand intelegem acest adevar si il acceptam, Crucea noastra devine usoara ca un fulg, iar suferinta se transforma in rugaciuni de multumire.
O alta suferinta este cea pe care ne-o atragem la modul dramatic, prin marea noastra ignoranta. Uneori privim catre cei carora le merge treaba bine si foarte bine si ne intrebam cum se poate intampla asa ceva cand ii stim departe de cele ale lui Dumnezeu. In sufletul nostru, noi constientizam si pacatul si credinta si sacrificiul Mantuitorului si vrem sa ne mantuim, dar... in felul nostru. Mai tinem si cate un pic de post, mai mergem si la biserica din cand in cand, dar de anumite deprinderi pacatoase nu ne putem debarasa. Si la un moment dat, se trezeste in noi dorinta de a primi Sfintele Taine fara sa cugetam ca am dus o viata in mare nevrednicie si pentru asta trebuie sa ne curatim bine sufletul. Cum-necum, ajungem sub patrafirul parintelui-duhovnic, dar... pentru anumite lucruri ne este atat de mare rusine incat nu cutezam sa deschidem gura. Astfel, parintele ne da un canon care crede el pentru cele spuse si ne "dezleaga" la Sfanta Taina... Ei, daca pana atunci treburile mai mergeau cum mai mergeau, impartasirea cu nevrednicie aduce de la sine mare suferinta si mai cu seama boala. De aceea nimeni nu trebuie sa omita cu buna-stiinta nimic din ceea ce stie bine ca inseamna pacat si uraciune la Dumnezeu, cand merge la spovedanie. Iar daca totusi s-a intamplat, nu trebuie amanat nici o clipa, ci mers fuguta si facut o spovedanie completa, pana nu se asterne pedeapsa indraznelii si ignorantei noastre.