M-ai facut extrem de curioasa in legatura cu barba si lungimea barbii tale :39:

Pe vremea cand m-am preotit, acum vreo 12 ani era la Catedrala Patriarhala Par. Protos. Arsenie Muscalu Mare Ecleziarh. Cu sfintia sa am facut practica liturgica si dupa ce am fost hirotonit mi-a zis:"Gata , de acum iti lasi barba, nu-i asa?". Eu :"Da, parinte, cum sa nu!"
De atunci ,doar o mai scurtez ca sa nu arate ca o matura , insa de ras definitiv nu am mai ras-o. Sotia imi mai atrage atentia cateodata sa mi-o mai scurtez,cand creste prea mare, ca zice ca seaman cu omul grotelor.
Barba pentru barbati (si cu atat mai mult pentru preoti) este o podoaba, asa cum pentru femei parul lung. Parintele Cleopa spunea ca el nu spovedeste preotii care nu au barba astfel incat sa se opreasca pieptenul in ea.De multe ori ii vad pe episcopii greco-catolici in vesminte arhieresti, cu mitra pe cap,fara pic de barba si iti dai seama ca mai degrab li s-ar potrivi tzukenul pe cap decat mitra ortodoxa. De aceea, oricarui cleric ortodox i se cuvine sa poarte acest semn dinstinctiv care este barba si sa nu-i fie rusine de ea!

Sarut mana Parinte! Dumneavoastra banuiesc ca totusi va referiti cel si cel mai mult la aspectul preotului ortodox...insa mirenii cred ca pot opta si pentru cioc la fel de bine :3:. Mie cel putin nu imi place ideea de barba raportata la aspectul sotului meu :4:

Doamne ajuta!

D-na AndruscaCIM , chiar daca este offtopic sa va relatez ce ne povestea regretatul parinte profesor Constantin Mihoc :
Pe vremea cand era dansul in Germania la Berlin, intr-o dimineata de duminica trebuiau sa mearga la biserica impreuna cu Inaltpreasfintitul Serafim Joanta. La un moment dat, in fata strada era blocata ,se organiza nu-stiu- ce manifestatie sportiva (cros sau maraton). Politia supraveghea totul ,nu se mai putea merge mai departe. Zice Inaltul Serafim:-Hai pe jos ca nu mai este departe. Toate bune , dar cum sa traversezi strada , ca biserica era pe partea cealalta si in fata lor un suvoi nesfarsit de oameni in alergare. Ce au facut? S-au alaturat alergatorilor asa in reverende,(Inaltul si cu bastonul in mana), si alergand, incet-incet s-au retras pe partea pe care era biserica pentru ca sa traverseze strada. Bineinteles ca s-au intors inapoi o buna bucata de drum ca depasisera biserica , dar au ajuns cu bine si fara sa intarzie prea mult.

:21: Scuzati-mi rasul...relatarea este foarte frumoasa, insa eu am vizualizat-o si se aseamana cu unele scene din filme...foarte plastice de altfel :9:. Multa spontaneitate si originalitate, ceea ce e de apreciat, cel putin in opinia mea.

"Barbatii picteaza f.frumos icoane, mai ales pe Sf. Fecioara o vad in chip foarte frumos.
Oare cum vad femeile icoana Lui, ochii lui? Si cum o vad barbatii? "
Draga mea, frumusetea Sfintilor o intrece pe cea a unui om normal.. sunt prea curati si luminati la chip ca sa poata smintii pe cineva...Chipurile lor aduc in sufletul nostru liniste, pace nu ganduri necurate...
Cat despre femeia in biserica, nu stiu ce sa zic, si eu uit sa-mi acopar capul dar voi incerca sa o fac... Barbatii duc o lupta mult mai grea pentru mantuirea sufletului...ei sunt mai usor de ademenit...sa fim multumitoare...

Special pentru Dna Sophia - http://www.youtube.com/watch?v=DHkpd...eature=related

pai...era cam ca in filmele cu Stan si Bran...

Mai bine penibil decit absent...

Luptele cu propriul trup , cu lumea si cu diavolul sunt specifice crestinului in urcusul sau spre mantuire. Daca am biruit lupta cu gandurile, mai departe nu mai avem probleme. Dar daca lasam gandurile de desfranare sa-si faca loc in inima noastra, ba ne mai si imaginam pacatul, apoi se cheama ca deja am pacatuit cu gandul. Postul si rugaciunea ne pot ajuta mult, dar problema tot nu e rezolvata daca nu luptam cu gandurile.

A aparut un barbat frumos care-ti atrage privirea? In cartea Mantuirea pacatosilor de Agapie Criteanul (referindu-se la femei) suntem povatuiti in felul urmator. Sa nu lasam gandul murdar sa ne patrunda in suflet, ci sa-l inlocuim cu un antidot duhovnicesc. Sa ne inchipuim ca sub pielea aceea catifelata se afla un trup care, in caz ca acum va muri, peste o sapatamana se va imputi asa de tare de nu ne vom mai putea apropia de el. Iar pentru trupul nostru ne putem imagina flacarile iadului.

Sa nu uitam ca diavolul ne poate trimite si ganduri de desfranare. Nu intotdeauna cand ne vine un astfel de gand e chiar al nostru. Diavolul se lupta cu noi si prin propriile noastre ganduri. De aceea, sa luam aminte indiferent daca suntem barbati sau femei.

Asta am impresia ca este pentru calugari, si nu pentru toti, ci pentru cei care chiar nu se pot stapani. Ma intreb unde ar ajunge lumea daca ne-am privi unii pe altii ca pe cadavre, nu ca pe oameni vii.

Antidotul duhovnicesc nu este sa iti imaginezi tot felul de lucruri macabre, ci de a lucra la a trece de la eros la agape, idealul dragostei crestine, adica de a ajunge la nivelul in care privesti oamenii cu dragoste frateasca. Nu-i usor, dar nu vad cum sa ajungi la agape vazand cadavre in jurul tau.

Am auzit un sfat pentru asemenea situatii: Daca te simti atras de femeile de pe strada imagineaza-ti ca sunt surorile sau mama ta. Astfel iti va dispare orice gand. Cred ca e mai frumos decat sa ne imaginam cadavre. :1:

Frumos spus...:3:

Doamne ajuta!

Corect.
Sa nu chinuim pe altul pentru slabiciunea noastra si sa-i cerem sa se acopere ea/el sau sa mai faca mai stiu eu ce impotriva vointei sale.
Sa respectam oamenii asa cum sunt, cu imbracaminte si dorinti in limita normalului, indiferent daca e vorba de femei sau barbati.

Omului ii este mai usor sa spuna ca patimeste cand aproapele i se arata. Insa, pierde din vedere ca un om care nu are mintea curatita, patimeste si in absenta acestuia.

Mai ales la barbati deseori, fara multa imaginatie, s-ar vedea chiar ceva iesit in relief :)

Se numeste NAS.
(Tu unde te uiti?)

Am citit tot topicul si analizandu-mi comportamentul, am ajuns la concluzia ca stiu prea bine ce ar trebui sa fac, dar nu fac.
Stiu si cred ca inteleg si de ce _nu_ ar trebui sa port farduri de nici o culoare si pantaloni, nu ar trebui sa imi ondulez parul, cred ca inteleg ca nu am eu a aduce completari sau retusuri zidirii ce ma gasesc a fi (sunt sanatoasa, nu am vreo meteahna fizica neplacuta, sunt cat se poate de comuna). Din respect pentru Dumnezeu si pentru ceilalti, ar trebui sa ma las si sa ma port asa cum sunt, ca sunt bine facuta.
Dar nu pot si probabil ca intelegerea mea e doar de suprafata. La lucru si cand ies cu amicii (nu am prieteni "crestini" dar nici care sa ma imbie la prostii) port fard, incercand in ultimii ani sa renunt la culorile mai inchise, mai goth, care imi placeau, si sa ajung la ceva cat mai natural pentru ca in sinea mea si eu stiu ca una sunt fara culori si alta cu. Incet incet am ajuns sa-mi acopar imperfectiunile cu niste pudra si mai pun o tusa pe la ochi, dar nu ma indreptatesc pentru asta, o fac cu inima "grea" daca vreti, e un compromis pe care-l fac cu imaginea din oglinda, e ceva ce ma seaca dar se pare ca vanitatea mea e, da, fix atat de mare. Dintre toate pacatele pe care le fac, faptul ca fix de unul ca asta, care pare "marunt" ma agatz, mi se pare ca transforma gestul meu aparent nevinovat in ceva de proportii apocaliptice. Poate cineva mi-ar zice, lasa bre ca nu mergi in iad pentru pudra aia, well.. Eu am dubii.
La biserica insa, ma duc complet nefardata si aproape intotdeauna cu fusta (de cateva ori m-am dus ce-i drept in pantaloni, pentru ca nu aveam fusta la indemana si ma gandeam ca decat deloc, mai bine asa) si cu capul acoperit, cu ce-o fi sa fie (esarfa, batic, caciula, palarie, whatever) si e intr-adevar singurul loc in care simt si eu ca-mi scade vanitatea la cote minime, nu ma mai simt evaluata si datoare sa proiectez vreo imagine deosebita in exterior. Daca vad oameni care sunt imbracati aiurea, femei si barbati, nu conteaza, incerc sa ma gandesc: bine ca-s totusi aici, si nu in alta parte, sa fie cum or fi, dar sa fie.
Cat despre barbati: imi place sa vad barbati cu 'facial hair' si nu-mi prea plac cei fara, dar nu este treaba mea sa imi placa altii, ca am sotz. Pe tinerii cu par lung si barbi sau cioc ii asociez pe undeva cu fratele meu si mai surprind ca ii privesc cu oarecare duiosie, sper ca nu si cu interes sexual :) Si da, de obicei sotul sta alaturi de mine in partea stanga a bisericii, in randurile din urma, pentru ca asa vrea el. Daca ne facem vinovati de vreo incalcare grosolana a legii pentru asta, si smintim pe cineva, iertare.

:24::21:...............

Eu nu mai uitam ci m-am impiedicat.

Interdictiile de la Athos si din alte parti dateaza din epoci istorice mai tulburi, in care nu toti cei care ajungeau la Manastire aveau chemarea si darul necesar de a rezista.... exista riscul de a se ajunge la excese, unele chiar cumplite, daca e adevarat ca pana si accesul animalelor de sex feminin era interzis...

Parerea mea e ca monahi ar trebui sa fie doar cei care sunt lipsiti de orice fel de pornire sexuala. Oameni pentru care abtinerea nu vine ca urmare a unor lupte interioare de proportii uriesesti, ci vine de la sine.

Daca nu pot, mai degraba sa ramana simpli mireni si sa isi implineasca viata sexuala casatorindu-se.

Cat despre femeile de pe strada, fara suparare dar eu dau dreptate in totalitate musulmanilor. Ceea ce e la noi e mult prea de tot... nu mai stii unde sa te mai uiti ca te inconjoara nuditatea si senzualitatea.

Nu cred ca putem vorbi de asta cat timp exista firea noastra slaba si ispita, nu ne nastem sfinti ci devenim sfinti (adica avem potentialul acesta) pe parcurs, dar nu pur si simplu, ci "lamuriti prin foc".. Unde ar mai fi cununa fecioriei sau a castitatii daca ar fi atat de simplu de obtinut, cumva genetic sau in urma educatiei, "neavand pornirea" sau aceasta fiind cu totul suprimata inca dinainte de a fi tentati macar sa gresim?
De ex Sf. Maria Egipteanca, de placere desfrana si a luptat inclusiv in pustie cu aducerile aminte si cu "pornirile", si a reusit sa le depaseasca, cu ajutorul lui Dumnezeu.

ispite sunt la tot pasul....
 

Nu trebuie sa ne pierdem vremea aruncand cu pietre in cei care ne ispitesc (femei imbracate sumar sau barbati cu ochi frumosi). Daca suntem intr-adevar apropiati de Dumnezeu ne e usor sa ii ignoram, daca nu, avem de lucrat cu noi insine nu cu ei.

As putea sa raspund f.simplu,retoric:Stiti de ce se numesc femeile sexul frumos?
Dara ca sa fiu mai explicit.....eu cred ca noi,barbatii suntem mai slabi decat femeile in a lupta cu ispitele..asa cum se spune ca un barbat nu ar rezista durerilor nasterii(dar iata ca femeia rezista si nu cred ca e vb numai de o durere fizica),tot asa si in aceasta lupta a ispitelor..

Bodo, mesajul tau este ca un martisor!
Nu cred ca sunt femeile mai puternice in fata ispitelor.. deloc!!
Dar multumiri pentru incredere!
Ma gandesc la mine... de ex. sotul meu pleaca la lucru f devreme si inainte sa iasa din casa ma saruta. De multe ori nu ma trezesc, dar stiu ca m-a sarutat ca ramane parfumul lui in parul meu.. asa ca nici macar nu-l vad si ma gandesc la el toata dimineata (da, am mintit pe alt topic.. primul meu gand nu este cafeaua)..
(si iaca asa, in fiecare dimineata ma lupt sa-mi adun gandurile inainte de rugaciune... ispite...)

Ce frumoooos! :8::105:

hai sa-ti spun de ce parerea ta nu face doi bani... ca sa nu spun ca aberezi, desi o iei pe aratura bine...
daca tu crezi ca monahismul e o meserie atunci mai trebuie sa cresti... ce om normal ai vazut pe lumea asta fara instinct? fara dorinta? fara pornire sexuala cum ii spui tu?
bre nemuritoare, si monahii sunt oameni... sunt supusi ca noi toti ispitelor... si ei cad... si diavolul ii munceste mai mult decat pe noi mai ales in acea directie pe care ei vor s-o paraseasca.

de ce sunt interzise femeile in Sfantul Munte? o sa incerc sa iti dau un exemplu mai pe intelesul tau.
asa cum sportivilor le sunt create conditii pentru performanta, li se dau sali adecvate, aparate de antrenament speciale, hrana, vitamine, mod de viata etc. totul pentru a ajunge campioni. asa si aici, in Sfantul Munte, Maica Domnului le-a facut monahilor conditii pentru rugaciune in tihna. si i-a separat de lume si de ispitele ei. si cum imaginea unei femei e suficienta, chiar si pentru noi mirenii, sa ne tulburam, atunci s-a decis ca e mai bine, intaresc - pentru o rugaciune tihnita, ca femeile sa nu mearga acolo.
si asta fara sa le jigneasca cu ceva, fara sa fie vorba de misoginism, fara sa discrediteze femeia. este doar o conditie creata pentru rugaciune. si acolo se face rugaciune fratilor, nu gluma...

asa ca, bre nemuritoare, pentru cultura ta generala, omul nu are nimic de la sine (alta aberatie a ta). totul primeste de la Dumnezeu. prin rugaciune. si pentru asta iti trebuiesc conditii. dar, daca ai sa intalnesti unul din aia cum ii descrii tu, sa ma anunti si pe mine...

si eu plec la lucru relativ devreme, pe cand sotul meu inca mai doarme, dar sincer, nici prin cap nu-mi trece sa-l mai si sarut daca doarme beton si nu vine macar pana la usa sa ma petreaca, pe cand altii si-au inceput ziua de mult (si aici nu ma refer la mine). cred ca in familiile cu adevarat armonioase sotii isi incep ziua impreuna, dimineata devreme. :25:eventual savurand si o cafea inainte de a merge la lucru. :57:

Ce te faci daca unuia nu ii place cafeaua? :34:
Sa nu facem reguli mai bine, fiecare cuplu isi gaseste momentele lui de a fi impreuna si se a-si arata dragostea.

Atunci poate sa bea un ceai.:36:

off..
 

Bun, si ce te-a deranjat de fapt la mesajul meu? Ma intreb si eu (ca parerile nu sunt obligatorii aici, clar te-a deranjat ceva).

In familia mea "dizarmonica" sotul ajunge la munca de multe ori la ora 6 (nici nu am idee la ce ora se trezeste ca sa aiba timp sa se pregateasca). Mi se pare caraghios sa ma trezesc si eu la 5 am ca sa-mi sorb cafeaua in fata lui (ca el nu bea nici cafea, nici ceai... dar poate ar trebui sa-l fortez in niste tipare, nu?)

Dar mesajul meu era despre ispite... si era un raspuns pt Bodo care a spus ca femeile sunt mai rezistente in fata ispitelor etc..etc..

off
 

Anna, nu stiu de ce te-ai ambalat asa ca am facut si eu un comentariu la cele postate de tine. Mi-a spus cineva mai demult ca este f. important intr-o familie sa se faca cat mai multe lucruri impreuna. Este practic si foarte de folos si ma gandeam ca ar fi bine sa stie si altii, ca ar fi frumos ca sotii sa-si inceapa ziua impreuna, nu unul in pat si altul la munca. Poate si sotul tau ar fi placut surprins sa vada ca iti pasa de el un pic mai mult.

In unele familii e mai important cum se sfarseste ziua!
Si nu stiu cat este de practic, si de ce dai sfatul mai departe, daca nici tu nu il folosesti. Ideea in sine e buna, dar nu se poate aplica oricand si oriunde; poate doar in concediu...
Un Post binecuvantat si tie, Mirela!

poftim?! ideea era sa se foloseasca "somnorosii" !

cine-i vinovat??
 

e vinovata femeia (ca se machiaza,ca se pergateste ...) e vinovat barbatul (ca isi pune blugi , ca isi pune bluze stranse) e ma tot gandesc trebuie sa ramanem aici si sa cautam cine-i vinovatul ? din totdeauna a fost aceasta dilema. nu stiu cu adevarat cine-i vinovat dar sigur e ca asta e dovada clara de putina noastra credinta si de lipsa noastra de rugaciune. eu sunt o persoana care mereu a mers la bis cu fusta lunga si batic si bluza cu maneci lungi si fara tocuri si fara altele si de asta trrebuie sa va spun ca tot ispitita am fost.
pt ca eu zic daca e putina credinta ( si ma refer la mine) e si mai usor sa fi ispitit pentru ca asta e firea noastra umana si cum mai ziceau si alti avem hormoni care isi fac de cap. nu cred ca e vina barbatului sau femei ci a firi noastre omenesti slabe. de asta Bunul Dumneze nea dat credinta nea dat rugaciunea postul. prin aceste lucruri facandule cu regularitate reusim sa ne stapanim firea omeneasca si nu e zisa ca nu avem ispite ba le avem si daca ne rugam si daca tinem post dar chiar daca le avem stim sa le cumpatam. stim ca e o ispita si incercam in oare care masura sai punem punct. in schimb daca nu ne intereseaza ca e pacat si ca nu trebuie sa facem aceasta si aceasta dam frau liber la ispita si ne lasam dusi de val. eu am patit o data la biserica in timpul Sfantului Maslu in timp ce se citeau Evangheliile, eram in genunchi si din intamplare am suprprins pe unul dintre preoti ca ma privea si cand sau intalnit priviriile noastre mia facut cu ochiul. ce puteam face nimic nu am alimentat aceasta intamplare si tot sa oprit acolo. si eram si cu batic si cu o fusta lunga de ma inpiedicam de ea si altele nu eram cu nimic gatita de acum nu pot sami pun o batista pe fata ca sa nu atrag barbati . asta e culmea da parerea mea ieste ca avem firea slaba fie femei fie barbati. ne ocupam prea mult cu lucruri umesti si prea putin cu cele Duhovnicesti. rugaciunea e ajutorul Domnului eu as vrea pt mine sa reusesc sa petrec mult mai mult timp in genunchi decatin fata oglinzi, nu vic ca trebuie sa iesim din casa nepieptanati sau murdari din contra dar sa nu exageram niciodata.



Doamne miliueste-ma pe mine pacatoasa

Sa nu crezi ca preotii nu sunt ispititi de diavol....sa nu crezi ca diavolul sta la usa unei biserici si nu intra in ea...
Atat preotul cat si diavolul vor da seama la ZIUA cea Mare aJudecatii.

"Fericit de cel ce rabda ispita".

Si daca preotul respectiv a facut gestul respectiv doar asa din simpatie, mai ales ca spui ca nu te-ai prezentat acolo in mod necuviincios. Poate nu a fost asa, dar de multe ori avem adevarate fixatii in acest domeniu. Sf. spostol Pavel vorbeste despre unii care fiind inca sub lege au pofte atatate chiar in acest context. Cu alte cuvinte, gandindu-se cum sa tina legea mai bine, sunt ispititi sa o calce mai rau decat cei care nu o au in vedere. Libertatea in Cristos nu este asa ceva, in care stai sa vezi ce este in neregula si sa nu progresezi deloc. Altfel, cadem in alte extreme, un barbat care nu poate discuta cu o femeie care are decolteu fara sa priveasca in jos, are grave sechele de comportament si trebuie sa ia masuri.

Legat acum de felul cum trebuie sa venim inaintea Domnului, apostolul Petru ne da o lectie din Evanghelii. Intr-una din ultimele Sale intalniri cu ucenicii, Domnul apare pe tarmul marii dar nu este recunoscut si li se adreseaza "Copii, aveti ceva de mancare?" Ucenicii raspund ca nu, toata noaptea au stat la pescuit dar nu au prins nimic. Atunci Domnul le spune sa arunce mrejile, pe timp de zi, iar in acel moment ucenicii isi dau seama ca este Mantuitorul. Cand Petru aude ca este Domnul isi ia haina pe el, caci era dezbracat, si se arunca in mare pentru a pescui. Observati, ca in loc sa se arunce asa cum era, in semn de respect pentru Domnul, se incinge cu haina lui, nu se prezinta oricum, cred ca ne da o idee despre cum ar trebui sa procedam si noi, barbati si femei.

Cand dam un sfat, care se vrea folositor, bine e ca mai intai sa ne transpunem in situatia celui, pe care il sfatuim... ca sfatul pe care il dam sa reflecte dragostea noastra pentru aproapele. Altfel, la ce bun sa-l mai dam...

Apropo de facut lucruri impreuna..

Sotul meu nu intelege unele lucruri pe care le fac, dar are bunavointa. Ma duce la Biserica, vine la Liturghie, ma asteapta cand ma spovedesc si uneori o face si el, tine post etc, spunand insa ca nu-i sunt clare motivatiile :) Dar mai mare decat intelegerea (ca nici eu inteleg in adevaratul sens as cuvantului ce fac) e practica. Am impresia ca s-a apropiat mai mult de credinta si practica atunci cand l-am rugat sa ma ajute cu ceva, de la caratul colacilor pentru parastas, la aprinsul candelelor si scris pomelnice si alte mici lucruri care i-au cerut o implicare concreta. S-a trezit astfel cu ceva "sfant" (adica destinat lui Dumnezeu intr-o forma sau alta) in mana, avand deci o responsabilitate imediata si nu a mai putut fi indiferent, ci a avut o reactie de seriozitate si evlavie. De unde la inceput intreba "inca o candela?? dam foc la casa?", a ajuns sa se mire cand nu-s aprinse si chiar sa ia uneori atitutine.

Am realizat ca e si asta o cale de-a-l implica in.. cum sa zic, ortodoxie, si de-a-l apropia de asemenea gesturi fara sa ii siluiesc cumva discernamantul sau sa-l fortez la lucruri pentru care nu e pregatit. Cred mult in "learn by doing", pentru ca oricum teoria fara practica e tinichea rasunatoare, ca o conserva goala.

Si cel mai important e ca inclusiv in situatiile astea, functionam impreuna si nu sunt numai eu in spatiul acesta sufletesc al credintei, ci are si el o sarcina, un rol, simtind ca mi-e de folos (in mod evident) si ca, intr-un fel vag, neprecizat, face in acelasi timp ceva pentru Dumnezeu.

Poate merge si cu altii, poate ati incercat si voi, imi pare rau cand aud de soti necredinciosi, sincer habar nu am cum m-as fi descurat intr-o asemenea situatie. Poate stiind Dumnezeu ca-s lucru slab, ca nu am perseverenta, si ca mai repede cad in lene si deznadejde, mi l-a dat pe acesta sa ne ajutam unul pe altul, desi nu-l meritam.

:6:
Cred ca fiecare are ce-i este de folos.
Eu ma stiu pe mine cat de mandra sunt.. daca as fi avut sot credincios as fi fost culmea "perfectiunii", zic si eu, nu stiu.
Dar sotul meu NU este credincios si-mi arata (intamplator, desigur) de multe ori ca este mult mai dedicat altora, ca are generozitatea sufleteasca etc.. lucruri pe care eu nu le am, oricat ma straduiesc. Eu nu fac nici un bine, mai dau si eu o pomana acolo si-mi pare ca fac mare branza... el a salvat oameni de la moarte (era chirurg in Rom, aici are alta specialitate medicala). Lucrurile astea nu-mi par intamplatoare si-mi dau de gandit.

Dar hai sa-ti spun lucrul fenomenal.. imi spune lucruri f adevarate (ma lasa cu gura cascata). Acum doua zile mi-a spus din senin ca eu imi iubesc pacatele!
Aseara mi-a spus ca-mi fac prea multe probleme cu ce fac si cum fac.. ca lucrurile sunt mult mai simple: Dumnezeu se uita la intentia cu care facem ceva, iar actiunea in sine este mai putin importanta.
Deci, vezi, si de la un necredincios ai mari surprize (el tot necredincios se declara, dar a simtit nevoia sa-mi dea sfaturi si s-a gandit la felul in care lucreaza Dumnezeu!)