In primul pasaj este exact, dar exact conceptia filosofilor stoici despre fericire. Poti intelege fericirea si ca mantuire, si stii ca in strofa a doua din "multi ani traiasca" se spune, in varianta laica: "intru credinta si fericire", iar in varianta ... crestina, sa-i zicem: "intru credinta si mantuire"... Si uite asa nu ne intelegem si uite asa ii dam motive lui Topcat sa zica ca nu stim nimic... Te rog sa ma ierti daca te-am suparat, mi-am spus si eu parerea...

ASIAi tendinta de a filozofa abstract si a crede propriile productii. Lucrurile nu sunt asa cum ti se par.

Sensul vietii îl stie Dumnezeu care ne-a creat. E fericirea, dar nu o fericire limitata si trecatoare ci fericirea care vine din plinatatea existentei, din unirea omului cu Dumnezeu.

Cât despre relatia între inteligenta si fericire, cu cât un om este mai inteligent cu atât traieste mai profund si e mai multumit de viata sa, chiaar daca are necazuri. Domnul ne porunceste sa fim inteligenti, nu prosti. Un om limitat în cunostinte (si implicit în capacitatea de întelegere) e limitat si în aspiratii si nu simte dorinta sa cuprinda mai mult, dar nu se poate spune ca e fericit, dimpotriva, sufletul lui e chinuit.

Ba lucrurile sunt asa cum mi se par, aparenta si esenta sunt aceiasi.
Daca e o fericire permanenta sigur nu e in viata asta efemera pe care o avem noi.

Relatia dintre inteligenta si fericire e indirect proportionala.
Omul inteligent sufera mai mult din cauza ca poate constientiza mai mult si isi da seama de efemeritatea si neinsemnatatea vietii acesteia.

Omul prost nu e chinuit de probleme majore si traieste viata de pe azi pe maine, similar cu un animal, astfel ca nu sufera la fel de mult.

N-ati inteles ce-am zis? Pentru un crestin, scopul vietii omului este fericirea, iar fericirea e numai Hristos.

Eu gandesc ca un crestin are implicit motive sa fie fericit. Insemnatatea vietii acesteia este foarte importanta si nicidecum de neglijat. Exista doua tipologi de oameni : pesimistii care simt o tristete in suflet indiferent de evenimentele din viata lor, si indivizii optimisti, care apreciaza viata, creatia lui Dumnezeu, frumosul din ea si se bucura din plin de momentele frumoase din viata ;)
Imi este imposibil sa gandesc ca aceasta viata este numai tristete si ca este neinsemnata ...cand pentru mine toate au sens si farmec, am avut si am parte de momente frumoase in fiecare zi si in prostia mea ma bucur de viata ca de un dar si nicidecum ca de o pedeapsa amara! Cu totii avem si momente nu intotdeauna fericite in viata, numai ca e pacat ca sufletul sa nu poata percepe frumosul vietii.

Imi amintesc si acum de intrebarea unui Preot Profesor adresata unei colege " De ce esti atat de trista, de ce nu zambesti, il cunosti pe Hristos, cum poti sa nu simti bucuria?" Pe langa acest profesor " prost" mai exist si eu, alt crestin prost caruia ii place sa vada oameni -crestini care emana buna dispozitie, lumina, bunatate, seninatate...

Cum poti spune ca numai cei prosti se pot bucura in aceasta viata? Ai citit Acatistul de multumire " Slava lui Dumnezeu pentru toate", sa vezi inteligenta si bogatia sufleteasca a omului care poate vedea cat de frumoasa e viata?

.. Da, asa vad si eu lucrurile!
Steinhardt spunea ca bucuria e datoria crestinului. El este un exemplu, desi stim ce viata a avut. Unde a gasit fericirea si libertatea? In inchisoarea comunista, sub un sistem tiranic..
Sunt de acord si cu Traditie cand spune ca este vorba mai ales de fericirea ca rezultat final, insa si pe parcurs, in masura in care participam de aici la imparatia lui Dumnezeu, putem avea parte de ea.
Iar placerea lumeasca, revin, este buna daca este o manifestare intr-un plan a acestei fericiri. Este ca atingerea unei aripi de inger.

Si nu, Traditie, nu am de loc o conceptie legalista despre pacat, nu ai inteles ce vroiam sa spun. Eu spuneam ca in masura in care un lucru este facut 'pasional', adica in uitare de Dumnezeu, este pacat, iar daca este facut cu multumire si pace, neuitand lucrurile cu adevarat importante, este cale spre Dumnezeu.
Noi toti suntem majoritatea in pacat. Nu in sensul legalist, si nu in sensul ca ar trebui sa ne spovedim la fiecare 5 minute ca sa fim 'curati', insa prin credinta si participarea la taine si efortul de a ne indrepta viata catre Dumnezeu ne putem vindeca. Insa cu ajutorul lui Dumnezeu. Duhul sfant este in noi si lucreaza, daca il lasam.

sa fi optimist e sa fi miop, de obicei apare in randul celor care blocheaza gandurile "negative" in mintea lor pentru ca nu vor sa accepte situatia.

A spus cineva ca suferinta in viata e pedeapsa amara? nicidecum. suferinta are beneficiile ei.
Iar cu fericirea in viata, e irelevanta si foarte scurta.


eu fac distinctia intre confort si fericire.
si un animal poate fi fericit, dar este el mai inteligent decat un om?

Cand iti dai seama ca esti in viata? atunci cand suferi, atunci esti constient cel mai mult.

Pentru Domnul şi cu Domnul , cele grele devin uşoare şi cele neplăcute plăcute. <<< CACI JUGUL MEU ESTE BUN ŞI POVARA MEA ESTE UŞOARA >>> ( Mt. 11 , 30 ) .

Fericirea cea adevărată în Învăţăturile Sfinţilor Părinţi
 

Bieţii oameni voiesc să fie numaidecât fericiţi aici pe pământ. Caută aici o fericire ce nu există, ce nu poate exista, şi în această părere ei se înşeală amarnic. Unii pun fericirea în plăcerile şi bunurile acestei lumi, alţii în mâncăruri şi băuturi şi , după ce au obosit în căutarea lor, văd că toate sunt deşertăciune, pentru că firea noastră e incapabilă de a gusta aici fericirea cea adevărată. " Ei se plâng de necazuri şi încercări , dar tocmai acestea sunt leacurile pe care Doctorul Ceresc ni le trimite pentru a ne vindeca ; şi după ce ne vom vindeca complet cu aceste leacuri cereşti - care sunt cum s-a zis, necazurile şi amărăciunile- , atunci vom putea gusta şi aici fericirea cea adevărată, iar în ceruri a ne îndulci de ea în veşnicie". Fericit este creştinul care în necazuri rămâne liniştit. Şi ce este fericirea cea adevărată, dacă nu dragostea ? Şi ce este fericirea cea nesfârşită , dacă nu dragostea cea fără margini ? <<< Fericit cel ce se învinovăţeşte pe sine, căci va lua iertare ! Fericit cel ce alege locul cel mai de jos , căci i se va zice :"suie-te mai sus " . Fericit este sufletul care în mijlocul suferinţelor rămâne în pace, fără a se descuraja şi fără a cârti, căci gândind la cuvintele care zic "pătimirile vremii de acum nu sunt vrednice să fie puse alături de slava şi mărirea ce va să fie ", atunci cu multă dulceaţă va suferi orice necaz >>> . Trebuie , dar , cât vom fi în trup, să gemem sub greutatea trupului până va veni vremea să intrăm acolo unde se prăznuieşte o sărbătoare veşnică şi plină de toată veselia. Şi să nu uităm cât suntem în astă lume de sfatul înţeleptului : "CAND EŞTI SATUL, ADU-ŢI AMINTE DE FOAME, CAND EŞTI BOGAT, ADU-ŢI AMINTE DE LIPSA ŞI DE SARACIE. DE DIMINEAŢA PANA SEARA, VREMEA ADESEA SE SCHIMBA. IN NEFERICIRE NU TE DEZNADAJDUI, CI SMERINDU-TE SUB MANA CEA PUTERNICA A LUI DUMNEZEU, CERE DE LA DANSUL AJUTOR ŞI SPRIJIN CU CREDINŢA ŞI CU NADEJDE. APROAPE ESTE DOMNUL DE CEI UMILIŢI CU INIMA ŞI PE CEI SMERIŢI CU SUFLETUL ÎI VA MANTUI".

Bucuria...
 

Am impresia ca nu prea se intelege punctul meu de vedere deloc, ba chiar vad ca imediat cum se citesc cuvintele " fericire si bucurie" totul este imbracat rapid intr-o aura superficiala si materialista...insa eu vorbesc de cu totul altceva.

Vorbesc despre sufletul senin, de lumina de pe chip si pacea sufleteasca a crestinului...de ceea ce imi place mie sa vad la un crestin si cum vad eu ca spiritualitatea ar trebui sa se reflecte pe chipurile crestinilor in general.

Nu inteleg de ce se concluzioneaza tot mereu ca bucuria = " fericirea pamanteasca in lucruri marunte"...cand este vorba de ceea ce este frumos in Om, despre chipul si asemanarea lui Dumnezeu...si nicidecum de niste oameni gri, pesimisti, sceptici si care vad totul amar si intinat in lume si a caror suflet pare ca nu mai tresare nici la frumusetea unei flori, nici la razele soarelui sau la frumusetea omeneasca pentru ca vezi Doamne toate sunt intinate. Concluzia mea clara este ca nimic din lumea aceasta nu este intinat decat prin perceptia omului...

Ma bucur de frumosul lumii in modul cel mai moral, de frumusetea din Om si toate acestea datorita sentimentelor frumoase cu care l-a inzestrat Dumnezeu pe Om.

Sa fii optimist inseamna sa ai credinta in Dumnezeu, sa cunosti sensul vietii si sa te bucuri ca faci parte din planul lui Dumnezeu...parerea mea
Nu a spus nimeni ca numai suferinta este amara ( ca tot ar fi fost ceva), a spus ca de fapt intreaga viata este amara si intinata...absolut totul.
Fericirea in viata nu este irelevanta pentru mine, si nu inseamna ca o caut si nu pot trai fara fericire = drog...inseamna doar ca ma bucur de momentele frumoase din viata pentru ca asa sunt.
Mie imi place si admir orice fiinta care emana bucurie ( in sensul cel mai pozitiv si moral...si simt ca trebuie sa adaug neaparat acest lucru, pentru ca altfel se face strict referire la bucuria animalutelor), si mi se pare ca sufletele care se complac intr-o stare de pesimism si negativism au o latura obscura, ceva greoi...imi dau sentimentul ca ascund lucruri negative, ca ceva ii impiedica sa fie senini...ceva dark. Este clar ca acest sentiment mi-l dau oamenii care au aceste tendinte si imi par indepartati de Dumnezeu...uratiti.
Chiar nu mi-am pus problema niciodata ca as cadea intr-o adanca nesimtire in lipsa suferintei si ca numai ea ma face sa ma simt vie...dimpotriva, ma simt vie in fiecare moment al vietii mele si incerc sa multumesc pentru tot lui Dumnezeu.

Sunt iarasi de acord cu tine, Andrusca, iar citatul lui Cristi 'Jugul meu este usor' cred ca s epotriveste foarte bine cu ceea ce inteleg eu ca vrei sa spui.
In viata asta putem fi fericiti chiar daca ni se intampla lucruri dureroase, daca credem in Hristos si in inviere.
Adevaratul crestin este mai ales luminos, vesel si descruntat.

Ma recunosc in cuvintele astea si cam ai dreptate.

Tu ai visat vreodata ca te trezesti in pielea copilasului african care isi stie sfirsitul aproape pentru ca vulturii stau prin apropiere? Ai simti dragostea care te inconjoara?
Nu vedeti ca ne-am nascut intr-o parte privilegiata din lume si care ne permite sa visam frumos, sa visam la dragoste?

Va multumesc la toti pentru cuvintele voastre, sper si prin asta sa vedeti ca bunatatea nu are legatura cu credinta.
Te inseli, sa stii, cu privire la putinele voastre cunostinte. Din cite am vazut (si am vazut destul de multe) ele sint cam tot ce poate da credinta plus bunul simt omenesc.

Dar daca viata nu e creata, trebuie sa aibe o finalitate?
Tocmai, ca evolutionist, stiu ca nimic nu exista cu un scop predeterminat.
Sensul omului nu sta in reproducere si perpetuarea speciei si deci nu exista un sens ultim al acestei reproduceri, deci nu exista un Sens Suprem.
Repet insa, asemenea cu Principiul al II-lea al termodinamiicii, care spune ca entropia nu poate scadea intr-un sistem inchis, dar permite acest lucru pentru subsisteme deschise ale sale, omul, mica parte din univers si in permanent contact cu mediul, poate sa isi creeze un scop in viata si un sens pentru ceea ce face.

Optimismul este o slabiciune, poti fi optimist atunci cand duci lipsa de ceva. Omul puternic nu are nevoie sa fie optimist. Astfel ca cel care il cauta pe Dumnezeu inseamna ca este foarte departe de el.

Daca nu poti trai fara fericire asta e un drog atunci. Daca ai fi fericit atunci nu ai cautat fericirea.
Pesimistii au o latura "obscura" din cauza faptului ca nu accepti lucrurile "negative" in propria constiinta.

Ceea ce stiu eu din experienta mea de pana acum, este ca toti oamenii ascunsi, pesimisti, obscuri nu prea il primesc pe Dumnezeu in viata lor, nu isi gasesc rostul in lume si chiar ascund lucruri urate...lucruri pe care le afli cand te astepti mai putin si care te fac sa contientizezi ce inseamna partea urata a omului.

Oamenii senini, luminosi, buni, sociabili au o predispozitie nativa spre bine, fac bine, creaza un sentiment de bine in mediul in care traiesc, fac fapte bune si au un cuvant frumos pentru toti.

Nu stiu cata dreptate am eu, dar eu una nu pot vedea chipul lui Dumnezeu in omul ascuns, ursuz si pesimist si insasi faptul ca nimeni nu ii agreaza prezenta este mai mult decat graitor. Pe mine oamenii astia ma trimit cu gandul la Cain si atat.

Acesta de care vorbesti este omul sclav, activistul de partid sau discipolul fara libertate care nu poate gandi inafara propriei inchisori.

Exista pesimism din slabiciune dar si pesimism din putere.
atunci cand alegi ai puterea de a alege partea rea din viata si nu viata confortabila traita in senilitate batranesca care duce la descompunere intelectuala si fizica.

"Tu ai visat vreodata ca te trezesti in pielea copilasului african care isi stie sfirsitul aproape pentru ca vulturii stau prin apropiere? Ai simti dragostea care te inconjoara?
Nu vedeti ca ne-am nascut intr-o parte privilegiata din lume si care ne permite sa visam frumos, sa visam la dragoste?"
Tocmai asta e ortodoxia: omul vulnerabil care crede intr-un Dumnezeu unic si atotputernic ce pare a-l fi lasat singur in mijlocul vulturilor dar cu toate amenintarile care planeaza asupra lui, el crede (daca L-ar vedea pe Dumnezeu si i-ar simti incontinuu ajutorul nu s-a mai numi credinta) si chiar daca moare si nu simte ajutorul are parte de roadele credintei lui. La fel ca Iov, parasit, sarac singur, descurajat de singura fiinta draga care i-a ramas dupa ce i-au murit toti copiii, fara prieteni, fara demnitate, parand a fi blestemat de Dumnezeu, marginalizat de societate, cazandu-i carnea de pe el...nu avea decat credinta si nadejdea.Copilul african in mijlocul vulturilor, mort de foame si mancat apoi de animale, nu filosofeaza la soarta lui, si-o accepta, asta e CREDINTA, mai multa decat la multi ortodocsi si crestini in general care il blestema pe Dumnezeu pentru orice sau isi pierd nadejdea in fata unei ispite. Copilul va avea parte de imparatia lui Dumnezeu.
E o imagine dureroasa, dar mai tare ii plang pe pruncii avortati care sunt lipsiti de de bucuria de a se lupta pentru a se mantui.
Daca nu il simtim pe Dumnezeu este din vina intunecarii noastre nu a lipsei dragostei Lui. El tocmai de aceea se ascunde, ca sa Il cauti.
La urma urmei, El face sa rasara soarele peste cei drepti si peste cei nedrepti, nu te lipseste de soare pentru ca nu crezi in El. Sta si asteapta, si asteapta... asa cum a asteptat dupa bunicul meu aproximativ 80 de ani. Si de unde ii era groaza de moarte inainte de a crede, a murit senin si multumit, rugandu-ne cu ceva zile inainte sa aducem preot sa fie botezat. Toata viata lui a blestemat cele sfinte dar odata inainte de moarte fiind bolnav, ne-a marturisit asa ca pe un lucru lipsit de importanta, ca el in fiecare noapte zicea Nascatoarea. Nu avusese in casa carti de rugaciuni, nu mersese la biserica niciodata si intrebarea noastra a fost "de unde a stiut aceasta rugaciune?", la care el ne-a raspuns ca o stia de cand a fost la scoala (studiase 4 clase). Dar toata viata a fost un om bun.Exista oameni cu principii frumoase, oameni buni, care se mantuiesc poate inaintea multora care s-au nascut ortodocsi, dar implinirea adevarata si linistea sufleteasca o desavarseste numai Bunul Dumnezeu. Si la urma urmei de ce te-ai lipsi de El si te-ai increde mai mult in niste conexiuni neuronale? Si ce pierzi daca te rogi, si ce pierzi daca Il cauti? Timp? - Timpul nu exista, bani?- credinta nu costa nimic.Nu te pierzi decat pe tine, ca sa te castigi de milioane de ori mai bun.
De multe ori as fi vrut sa fiu nevinovata ca si copilul african si sa mor asa. Ar fi fost un vis frumos. Mai tare ma tem sa nu mi se intunece mintea si sa ma lipsesc de Dumnezeu.
Domnul sa fie cu tine frate sau sora intru Hristos!

Da, si la fel optimismul = pozitivismul inseamna putere, pentru ca trebuie sa fim capabili sa vedem si frumosul din lume...

De ce ii plingi mai tare pe pruncii avortati, pentru rezultatul e acelasi: nici copilul african, nici copilul avortat, nici copilul nascut handicapat si mort dupa 2 saptamini au aceeasi soarta mareata: vor avea parte de imparatia lui Dumnezeu.
De ce le doresti raul copiilor avortati si doresti sa-i arunci in lupta vietii cu pacatul, probabilitatea de a invinge fiind destul de mica?

Nu draga mea, optimismul este o speranta, o deziluzie catre ceva ce ne lipseste si dorim sa avem.

Astfel ca un bolnav de cancer este optimist, un om mizerabil este optimist, etc.

sa "fi capabil sa vezi frumos in lume" este sa speri catre acea lume care nu o ai.

" Sa fii........;) ( acesta nu este infinitiv) capabil sa vezi frumosul din lume" inseamna sa vezi lumea exact cum e ea.

Lumea este frumoasa, dar este si a tot fost uratita de perceptia oamenilor si de conotatiile care ii sunt date. Lumea nu este urata si o infrumusetam noi la modul idealist..ea este chiar foarte frumoasa si uratita pe ici pe acolo de oameni.

Optimismul este echivalentul pozitivismului...adik o stare naturala a omului, o multumire sufleteasca pentru darurile primite de la Dumnezeu, nu inseamna neaparat a visa la ceva nu ai ( dar cu siguranta sunt si oameni care nu au si viseaza, mi se pare normal) dar inseamna si a multumi lui Dumnezeu pentru frumosul din lume si din viata ta...deci ceva ce ai, ceva prezent.

Toti oamenii, bolnavii si " mizerabilii " ( ce o mai fi insemnand si asta pentru tine) cer ajutorul lui Dumnezeu in toate si asta inseamna optimismul ( credinta in ajutorul lui Dumnezeu si in planul lui Dumnezeu cu noi). Crestinul ortodox nu poate fi altfel decat pozitiv, pentru ca stie cum vrea sa ajunga, stie ce are de facut pentru a fi bineplacut lui Dumnezeu, stie si are speranta in iertarea pacatelor si in Mantuire...si pentru toate acestea nu poate fi decat pozitiv si echilibrat in viata.

idealismul este o farsa a mintii umane.
tu recunosti ca falsifici lumea pentru ca sa ti se para frumoasa cand ea defapt nu este asa.

romanticizezi lumea, o greseala feminina.

Citeste ce spun Sfintii Parinti de copiii avortati, pentru ca nu stiu decat ca ei plang si se tanguie si glasurile lor striga pentru ce mamele lor nu i-au lasat sa traiasca.
Ai ales gresit cuvintele:"le vreau raul", pur si simplu am spus ca mi-e mila, dar cu alte cuvinte.

De ce ar plinge dupa aceasta lume, cind au de ales sa mearga direct in rai? E peste puterile mele sa inteleg asa ceva.
Nu am spus ca le vrei raul decit la figurat, adica iti doresti sa aibe posibilitatea sa sfirseasca in iad.

A falsifica inseamna a privi lumea intr-un singur fel...ma intelegi? Eu nu as putea falsifica lumea in frumoasa sau urata, doar pentru ca as avea un mare crocobaur pe creier....si pentru ca realitatea ma izbeste zi de zi ma simt datoare fata de Dumnezeu sa o vad exact asa cum este " cu bune si rele" ;)

optimismul fals e ceea ce nu apreciez. atunci cand esti in suferinta si proclami un viitor stralucitor intr-o alta viata, asta e o farsa.

Bine nu stiu eu acum cate tipuri de optimism sau de gandire pozitiva exista in lumea asta , ce prioritati si cata superficialitate sau profunzime exista in randul oamenilor....eu fac referire la gandirea pozitiva ca sentiment frumos izvorat din credinta in Dumnezeu si raportarea la El.

singurul optimism vine din ignoranta fata de situatia actuala, probabil ca tu ii spui Dumnezeu.

daca ai fi fericit nu ai avea nevoie de optimism.

Nu a dat gres Dumnezeu, omul a dat gres. Dumnezeu l-a creat pe om liber. Omul se aseamana cu Dumnezeu, Dumnezeu e liber, omul este liber. Daca in om nu ar fi existat si posibilitatea sa greseasca, atunci ar fi fost un robotel simpatic care spune te iubesc oricand il apesi pe buton.

Ei nu au stiut sa cada intr-un anumit fel si nici nu au stiut ca vor cadea. Ei au considerat ca se vor inalta la nivelul cunoasterii Lui Dumnezeu, dar s-au imbolnavit de necunoasterea Lui Dumnezeu, ajungand la ideea caraghioasa ca se pot ascunde in spatele unui tufis de Dumnezeu Atotfacatorul si Atottiitorul. Au fost inselati de diavol, tatal minciunii si au fost mandri si nu si-au cerut iertare.
Creatia Lui Dumnezeu este fascinanta!!! Personal cred ca speciile au fost chemate la viata de cuvantul Lui Dumnezeu si au evoluat una din cealalata, sau din stramosi comuni, dar daca asta s-a intamplat intr-o singura zi (oare cate minute o avea ziua lui Dumnezeu Cel vesnic?) sau miliarde de ani, nu stiu si nici nu am timp si resurse necesare ca sa aflu... adica mi-e indiferent. Speciile au evoluat probabil pana la hominizi...poate pana la homo neardentalensis. Homo sapiens este insa ceva cu totul special... e iesit direct din mana Lui Dumnezeu si conform poruncii divine este singurul stapan al pamantului pe care l-a umplut, indifrent de conditiile de mediu.
Omul indumnezeit este diferit de animal, pentru ca Dumnezeu este diferit de animal. Animalele nu e pot elibera de constrangerile firii lor, pe cand omul este capabil, dar plateste pana la urma consecintele actelor sale. Nu ma refer aici atat la suferinta din iad, ci la suferinta inca din timpul vietii (inceputul iadului).
Legile dumnezeiesti nu sunt constrangeri pentru omul indumnezeit, ci sunt firesti, sunt si percepute ca firesti.

Nu imi doresc asta...mai bine studiaza scrierile ortodoxe cu privire la aceasta problema.
Poate intervine cineva cu un titlu sau un citat.
Ce am citit eu, ti-am spus si mai stiu ca nu sunt pomeniti la Sfanta Liturghie.
Nu stiu care este motivul pentru care nu sunt pomeniti dar preotul meu duhovnic ii pomeneste in sambata mortilor(fiind foarte plin de dragoste, nu poata sa ii treaca cu vederea).
Imi pare rau ca nu pot sa iti spun mai multe, nu exista prea multe scrieri despre asta si ce am citit eu, am citit demult.
Dar te rog nu mai spune ca imi doresc eu ceva negativ in legatura cu ei pentru ca gresesti foarte tare exprimandu-te asa.

Nu prea am inteles ce doresti sa spui cu asta.

Desigur, l-a creat liber, omul este liber, dar, totusi, Dzeu intervine. Nu ti se pare ciudata afirmatia ta?
Stii care e ironia sortii? Stii cum sint vazuti crestinii din afara? Stii cele 3 legi ale roboticii lui Asimov? Mai continui? :)

Desigur, trebuie sa presupui pentru asta ca omul a fost creat imperfect, cel putin prost, ceea ce e greu de crezut pentru o creatie dumnezeiasca :)

Indiferent de conditiile de mediu? Cum adica?

Omul indumnezeit nu este diferit de animal pentru ca nu se pot elibera de constringerea suprema, Dzeu :). Desigur, constringerile sint la fel de firesti precum e natura animala pentru animale ;)

Desigur ca tu nu iti doresti asta, departe de mine gindul asta! Nici un om normal nu isi doreste asta.
Dar crestinismul nu isi poate explica aceasta contradictie si lucrul asta ar trebui sa va dea de banuit, cel putin. Eu unul nu pot vedea dragostea lui Dzeu peste tot in lume, pentru ca ea nu exista.
Deja existenta iadului ma scirbeste in legatura cu asa zisa dragoste dumnezeiasca.

Vroiam sa spun ca nici cele mai complete cunostinte in ortodoxie nu iti pot da raspunsurile la unele intrebari sau situatii. Si ca numai bunul simt va ajuta, la fel ca pe majoritatea oamenilor.

Exista lucruri pe care simplele conexiuni neuronale nu le pot cuprinde,eu nu o sa ma contrazic cu tine, anumite lucruri se pot afla numai pe calea rugaciunii, daca refuzi sa-ti pleci genunchii din tu stii care motive, s-ar putea sa te lipsesti de binele pe care tu refuzi sa-l crezi ca exista, dar faptul ca tu il refuzi nu il face inexistent. Lucrurile dumnezeiesti se pricep cu intelegere venita de la Dumnezeu, multe au fost deja explicate de Sfintii Parinti.Ti-am spus, intelegerea noastra, este limitata, noi fiind cei mici, intreba pe Dumnezeu de ce face asa si pe Sfintii Parinti.
Eu iti spun doar atat:sunt o multime de oameni (si dintre cunoscutii mei), care recunosc ca sunt rai sau ca aleg sa faca raul dar il prefera pentru ca le este bine (de ce ar face bine si s-ar umple de ispite ca noi - zic ei) si apoi din satul parintilor mei 20 de famiilii merg la biserica in mod regulat (ceea ce stii si tu, nu te face crestin cu adevarat numai simplul fapt de a merge acolo o data pe saptamana) iar cand ii intalnesti pe strada injura in rand cu ceilalti si barfesc la fel, si invidiaza la fel, doar doua trei familii sunt ordodoxe intru totul, iar restul de 280 de familii vreo 5 sunt catolici(care fac la fel ca ortodocsii care merg la biserica), pocaiti o familie si nepracticantii, practica mersul la vrajitoare. Intentia lor o stii: de ce vecina e mai bine dacat mine, de ce nu se marita, de ce s-a maritat cutare cu cutare, de ce e bolnav copilul. Mamele merg cu fetele de mana la avort prea putine pastreaza copiii nascuti din pacatul lor. Acesta este doar un sat din tara si din lume. Si daca toti acesti oameni nu-L aleg pe Dumnezeu ci aleg raul in mod direct sau indirect nu este normal ca Dumnezeu sa isi retraga o vreme dragostea? In Africa (uita-te pe net), isi alunga parintii copiii de acasa pentru ca fac vraji, desi la fel fac si parintii, in Italia s-au facut seminarii de exorcisti pentru ca 40% din populatie merge la vrajitori, in Portugalia(imi spun colegii portughezi) mamele, surorile si foarta multi se ocupa cu vraji (care invoca mortii si multe alte spirite care cred ei ca ii ajuta) si peste tot in lume este la fel. Asa a fost inainte de potop, asa este si acum... oamenii prefera sa isi rezolve problemele pe care le au ei in alt fel decat prin simpla rugaciune si renuntare la propria voie.Si atunci Dumnezeu se ascunde ca sa ii incerce sa vada daca se intorc.Nu uita, cu fiecare pacat Il rastignim pe Hristos din nou si din nou.
Iadul nu este decat o vesnica ramanere in starea pe care am ales-o noi cat am fost pe pamant.
Ceea ce am spus eu e mult simplificat, Sfintii Parinti vorbesc cu vedere indumnezeita despre acestea.
Adica Dumnezeu iti cere atat: renunta la voia ta si roaga-te din tot sufletul, lasa-mi Mie necazurile durerile, bolile, toate le port Eu, da-mi-le Mie, lasa-te pe Tine in voia Mea ...atat.
Evanghelia lui Hristos este propovaduita peste tot in lume nu poate spune nimeni ca nu Il cunoaste.Sa nu uitam ce povestea un parinte ca dupa ce a propovaduit pe Hristos unui trib african s-a urcat in barca sa plece si atunci unul dintre oameni a inceput sa alerge pe mal disperat in timp ce barca se departa, si striga "parinte, am uitat, cum era... Tatal nostru...." si acest om striga si alerga pe apa desi nu observase. Deci s-a rugat cu adevarat. E de ajuns si sa suspini cand esti necajit si sa spui Doamne, sau doar sa suspini cu gandul la Dumnezeu si te asculta.Toata lumea are acum posibilitatea sa aleaga pe Dumnezeu sau sa aleaga a crede in superstiile batranesti, in vraji, in morti, in samani, in toate celelalte, dar vor primi ceea ce au ales. Iadul este real, este ceea ce traiesti de aici de pe pamant dupa cum alegi tu.
Cea mai mare lupta e cu noi insine si mai ales cu orgoliul si mandria noastra.
Cand am inceput sa ma rog (nu sa merg la biserica, pentru ca acolo mergeam de mult) pe la vreo 15 ani (citind scrierile Sfantului Siluan Athonitul) cea mai mare lupta a fost cu rusinea de a sta in genunchi si a-mi auzi cuvintele rugaciunii in timp ce le sopteam.

Adica sa fie indiferent sau rau?
Banuiesc ca nu te asteptai sa spui asta :)

Bunul Dumnezeu isi retrage dragostea, adica nu ii arata omului cat il iubeste ca acesta simtindu-se singur sa aleaga a-L cauta pe Dumnezeu. Dragostea lui Dumnezeu nu inceteaza nici un moment nici cand ai savarsit crima, avort(care e totuna), cand Il blestemi; de fatpt simturile tale se intuneca din cauza faptelor tale si nu Il mai simti pe Dumnezeu si Dumnezeu te lasa sa simti asa ca sa te lupti sa Il recastigi.
Copilul tau daca greseste il pedepsesti si te incrunti la el, dar dragostea ta nu inceteaza (desi de multe ori spune copilul "mami nu ma mai iubesti ca m-ai pedepsit). Tu stii ce simti dar pe el trebuie sa nu il lasi sa stie, altfel il pierzi. Asta se numeste educatie si nu se face numai cu vorbe dulci. Copilul nu trebuie sa stie ca tie ti se rupe inima cand lui i se intalnesc lacrimile in barbita, si esti in continuare dur si neinduplecat pana ii pare rau si isi cere iertare. Tu incerci sa ne dovesti cu cuvintele noastre ca Dumnezeu e rau. Esti liber sa alegi ce sa crezi. Tu vei raspunde.
Eu spun una tu intelegi alta, de aceea discutia din punctul meu de vedere se va incheia aici.