În prealabil postat de lore86 (Post 177532)

Hristos nu s-a lasat batjocorit NICIODATA! Doar cand era pe cruce s-a lasat in mainile paganilor ca sa se implineasca Scripturile.nimeni nu iti cere sa fi la randul atu batjocoritoare ci doar sa iei atitudine.
citeste NT :vei vedea ca Hristos nu batjocorit pe nimeni dar nici nu S-a lasat calcat in picioare de farisei, saduchei s.a

În prealabil postat de glykys (Post 177562)

Anna, daca tu te-ai casatorit cu el, stiind ca nu merge la biserica, te cearta cand te rogi, are carcaterul asta, etc etc, inseamna ca l-ai iubit foarte mult si inca ar trebui sa il mai iubesti. Eu te inteleg pe tine, pentru ca stiai la ce te inhami cand te-ai casatorit. Acum nu mai poti da inapoi, tine-ti crucea, roaga-te sa il imblanzeasca si fii o sotie afectuoasa! din ce spui tu, omul asta e foarte singur si sufera teribil si nu gaseste mod mai bun de a se descarca decat pe tine. Trebuie sa ii raspunzi cu multa dragoste. Rabdare, rabdare, rabdare, dar rabdare cu dragoste, nu cu sila! :6:

În prealabil postat de anna21 (Post 177564)

Glykys, multumesc.
Dar nu stiam la ce ma inham. Crezi ca eu eram diferita? Eram la fel de necredinciosi. Eram... vai de capul meu. :)).

În prealabil postat de glykys (Post 177568)

Si cum se face ca tu ai progresat duhovniceste si el nu? Daca ati pornit amandoi din acelasi stadiu, cum de ati evoluat diferit?

În prealabil postat de glykys (Post 177568)

Si cum se face ca tu ai progresat duhovniceste si el nu? Daca ati pornit amandoi din acelasi stadiu, cum de ati evoluat diferit?

În prealabil postat de anna21 (Post 177576)

Influenta genetica si educatie? Ai mei parinti merg la biserica (au inceput acum cativa ani din "senin") si sustin ca nu inteligenta sau banii te ajuta in viata, ci Dumnezeu (inainte de a merge la biserica credeau in "noroc"/ nenoroc). Ai lui sunt convinsi ca omul isi este propriul stapan,ca diferenta dintre oameni este data de inteligenta si abilitati si felul in care sunt valorificate.

În prealabil postat de LapetiteMoc (Post 177570)

Tu esti inca micuta si crezi ca logica aceasta a trairii in doi a acelorasi simtiri este si reala. Viata te va dezamagi, draga mea. Asa ca inhama-te cu mult curaj, cu multa rabdare si cu multa putere de a accepta realitati fara sa le poti intelege.

În prealabil postat de AndruscaCIM (Post 177616)

Pai au foarte mare dreptate aici...oamenii primesc diferiti talanti pe care trebuie sa ii valorifice. E clar ca unii sunt mai inteligenti decat altii, unii au caracter mai puternic, altii mai slab...si chiar mi-ar fi greu sa cred ca ar putea exista o societate fara oameni care sunt facuti pentru functii de conducere, care stiu sa managerieze firme, industrii, tari. Omul slab nu este un ideal, e doar unul dintre prototipurile lasate de Dumnezeu pe pamant. Moise a fost binecuvantat de Dumnezeu si a putut conduce un popor, a scapat de nesiguranta caracterului sau si a putut vorbi liber si convingator; Sfintii Parinti au avut de asemenea caractere puternice si au demonstrat ereticilor ca gresesc, au fost fermi in convingerile lor si in credinta lor implicit :1:

Parerea mea....

În prealabil postat de gabriela8 (Post 177569)

Iubesc un baiat de 4 ani de zile... Am crezut ca il ajut sa se vindece de atractia masculina dar n-am reusit... Eu nu pot sa il uit si mi-e foarte greu sa accept ... Nu ma simt in stare sa o iau de la capat... Imi puteti da un sfat? E chiar imposibil sa crezi in vindecarea unui gay?
Logic ca am crezut cu tarie faptul ca Dumnezeu nu ne va lasa ...! Stiu ffffffff bine teoria rugaciune , rabdare,etc. dar nu mai pot vedea lumea cum o vedeam...

În prealabil postat de anna21 (Post 177576)

Parerea mea este ca barbatii care au obligatii familiale se intorc cu greu catre credinta (daca nu mergeau la biserica inainte de casatorie). Sunt prea preocupati sa asigure bani familiei, cred eu. Nu-si pot desprinde gandul de la asta.
Sa crezi in Dumnezeu presupune sa renunti la propria voie, la "controlul" asupra propriei existente..etc. Cu greu renunta un barbat la asa ceva, cred eu. Mai ales daca a fost educat pentru performanta..
Influenta genetica si educatie? Ai mei parinti merg la biserica (au inceput acum cativa ani din "senin") si sustin ca nu inteligenta sau banii te ajuta in viata, ci Dumnezeu (inainte de a merge la biserica credeau in "noroc"/ nenoroc). Ai lui sunt convinsi ca omul isi este propriul stapan, ca diferenta dintre oameni este data de inteligenta si abilitati si felul in care sunt valorificate. Etc.
Timp liber? Eu folosesc timpul liber pt lecturi (la inceput filosofie, apoi am ajuns incet la scrieri patristice), el are prea putin timp si prefera sa vizioneze filme..
Inclinatia spre misticism (a mea) vs. increderea lui in stiinta.
Etc.

În prealabil postat de anna21 (Post 177622)

Ma indoiesc ca valorificarea talantilor se refera la succesul social.
Dihotomia slab-puternic tu o aduci in discutie, nu eu. Cu atat mai putin nu fac apologia omului slab (nici macar nu stiu la ce te referi prin om slab).
Dumnezeu nu va judeca cu masuri omenesti (desi cu ce masura judecam noi..), din cat am inteles pana acum, vom fi judecati dupa iubirea aratata.. nu dupa inteligenta, abilitati si ce am facut cu ele.

Ideea ca omul este propriul stapan este satanica (pot spune asa fara sa trezesc reactii vehemente?). Invatatura de baza anticristica/satanica/moderna este ca divinul se afla in om, iar scopul vietii este actualizarea divinului din noi. In acest sens trebuie sa ne iubim sinele si tot ce are omul de facut este sa devina PRIN FORTE PROPRII cat mai bun, cat mai destept, cat mai iubitor (dar nu iubirea crestina care cere sacrificiul sinelui!) etc. In acelasi sens, orice act prin care omul isi limiteaza libertatea lumeasca, se umileste, sufera pentru altii etc. este considerat gresit, de neacceptat (o "crima" impotriva dezvoltarii sinelui)

Sfintii Parinti au avut putere in fata ereticilor pentru ca nu au vorbit de la ei, ca Sf. Duh le-a dat ce au spus. De aceea orice comparatie intre forta personalitatii lor si cea a noastra este deplasata. In primul rand, pentru a te face lacas al Sf. Duh, pentru a capata asemanare cu Hristos trebuie sa-ti sacrifici sinele lumesc. Cu totul. Putem vorbi de asemanare cu Sf. Parinti cand voina noastra ar fi aliniata perfect cu cea divina (cum era vointa lor) etc. (vezi si topicul cu "fericiti cei saraci cu duhul".. se discuta si despre taierea vointei proprii, este interesant)

În prealabil postat de glykys (Post 177447)

Anna, nu il poti totusi evita pe omul ala? sa nu imi spui ca e sotul tau...

În prealabil postat de alexandra1990 (Post 177667)

ma numesc alexandra si am 20 de ani sunt plecata prin tari straine de 2 ani de zile ma rog la dumnezeu in fiecare zi strig spre el sa ma ajute sami dea si mie un pic de fericire si noroc . am fost inpreuna cu un baiat 1an si 8 luni de zile am fost ferici nea fost bine dla amandoi dar din cauza banilor sa destramat tot sa ajuns la lucruri foarte urate la care nu trebuiau sa se ajunja si nu mai stiam ce sa fac eram disperata palangeam zi de zi si strigam spre cer pote ma va asculta si ma va ajuta si va arat adevaru sami deschid ochi sa vad si io de ce mie mi se intampla toate aste eram terminata am cerut ajutor la toata lumea si nimeni nu ma auzea ramasesem din cauza fostului prieten fara loc de munca pe strazi fara bani nu stiam unde sa ma duc si strigam continu spre cer sperand si la ora actuala ca ma va ajuta dumnezeu vorbeam cu mama mea la telefon si nu stiam ce sai mai zici am sperat continu ca va fi bine pana intro-zi can am intalnit un strain pe strada si ma intrebat ca de ce plang ce sa intanplat am inceput si iam povestit domnului povestea mea ceea ce la saocat ii multumesc si in zi de azi lui dumnezeu ca mi-a scos in cale si mia oferit un loc de nunca si un pat unde sa pot dormi de o saptamana de zile sunt mai linistita ca dumnezeu ma ajutat si am sa ma rog continu ca stiu ca nu ma va lasa cu tote ca nu stim cum arata cu adevarat atunci cand noi ne rugam crestinii si il chemam sa ne asculte el ne primeste cu inima deschisa

În prealabil postat de monicapotop (Post 177894)

buna, ma numesc monica si sunt casatorita cu sotul meu de 4 ani jumatate. el este sufletul meu, ne cunoastem de cand eram copii si practic am crescut impreuna. necazul meu amar e ca nu putem avea copii. sotul a trecut printr-o operatie de un an si desi medicii ne dau putine sanse pentru a face copii, repectiv prin inseminare tot nu am reusit.
ne rugam seara de seara la bunul Dumnezeu sa se indure de noi. Nu stiu...as muri sa am o viata fara copii. Am cheltuit foarte mult pe medicamente si analize si tot felul si Dumnezeu ne-a scos in cale si oameni buni si mai putini buni. Stiu ca nu sunt raspunsuri de dat, dar durerea e foarte mare pentru amandoi si la 30 ani ni-e greu sa ne impacam cu ideea ca nu vom avea copii.

În prealabil postat de antoniap (Post 177902)

De mare folos este in asemenea cazuri, Acatistul Sfintilor Ioachim si Ana. Sfintii Nicolae, Nectarie si Stelian de asemenea sunt de mare ajutor in astfel de cazuri. Eu stiu si un cuplu care se bucura de copii datorita ajutorului parintelui Gabriel Nicu. Am mai scris despre acest lucru. Inainte de a trece la cele vesnice, Parintele i-a dat unei doamne care era aproape convinsa ca nu mai poate avea copii niste daruri ce pareau ciudate: o rosie si apoi un castravete, spunandu-i cu umor ca, poate, pofteste. A nascut mai intai o fata (rosia) si apoi un baiat (castravetele). Dumnezeu sa va ajute.

În prealabil postat de monicapotop (Post 177904)

multumesc frumos de raspuns. in toti acesti ani de cand ne dorim bebe am citit si citim acatiste, uneori ce ne da dea parintele, alteori mai adaugam si noi ce credeam de cuviinta. nu am reusit sa ne gasim un duhovnic pentru sufletul nostru. parintele de la biserica din cartier care ne stie necazul si ne mai intreaba cum suntem si cam atat. am mers de multe ori la Nicula, la icoana Maicii Domnului sa ne rugam. cred ca sentimentele de tristete si amaraciune provin din faptul ca nu ma pot impaca cu gandul de a nu avea copii. e greu cand cei din jur numai lucrul acesta ma intreaba.

În prealabil postat de Simona-Marilena (Post 173986)

Pai sunt foarte multe...In primul rand, m-am departat de Dumnezeu si mi-e frica...foarte frica. In al 2-lea rand...sentimentele de vinovatie. Apoi...certurile cu colegii mei care continua sa ma calce in picioare pentru ca-s o "fraiera si o ciudata care merge la Biserica si nu stie sa loveasca cu pumnul"...dupa care tristetea si frica din sufletul meu...simt ca Dumnezeu nu ma mai iubeste...ca..m-a parasit.

În prealabil postat de Fani71 (Post 173787)

Frumos spus. Oare cum putem ajunge sa traim asta si concret, in viata noastra? Uneori e greu. Este greu si cand nu avem necazuri mari sa simtim acea miere.
Ma gandesc la parabla fiului ratacitor. Fiul cel mare ramane cu Tatal, si atunci cand ii reproseaza ca a taiat vitelul gras pentru fratele sau, ii spune ca lui nici macar un ied nu i-a dat sa petreaca cu prietenii. Insa Tatal ii raspunde: Fiule, tot ce este al meu este al tau. Va dati seama? Putea sa-i ceara orice, avea orice, iar el nu i-a cerut, n-a acut decat sa indeplineasca poruncile si sa devina acru.
Sa dea Dumnezeu sa nu devenim si noi crestinii asa, sa nu mai stim nici sa ne bucuram de viata cu Dumnezeu, sa batem toba pe porunci si acuzatii ale fratelui mai mic.
Poate ca trebuie mai intai sa invatam sa transformam in miere viata obisnuita, sa cerem Tatalui sa ne dea iezi, si dupa asta ne va fi mai usor si cu necazurile.

În prealabil postat de elizabeta (Post 180663)

Uf, draga de tine...imi pare rau ca treci prin asa stari. Daca dispare de la orizont o vreme, nu inseamna ca te-a parasit, eu cred ca se retrage o clipa pentru a te imbratisa mai tare. Chiar si Iisus Hrisatos a strigat pe cruce "Eli, Eli, lama sbahtani?" dar era o parasire aparenta...

În prealabil postat de windorin (Post 174017)

Necazul meu, vechi si pururi actual, este dorul de Dumnezeu, prezent in inima mea uneori mai lin, alteori mai tare.
Simt ca ma doare lipsa unei simtiri personale, vii, a lui Dumnezeu. Simt ca se poate mai mult.
Simt ca este extrem de aproape, insa imi tot scapa. Si cand obosesc, se duce atat de departe.
Si iar ma ridic si Il caut. Si tot il simt aproape, dar nu il gasesc.

Simt insa ca harul Lui lucreaza.
Am avut momente recente in care harul m'a umplut de o bucurie nespusa.
Insa nu am puterea de a pastra aceeasi masura pe mai mult timp.
Sunt incapabil de a imi uni mintea cu inima, de a cunoaste si de a simti simultan pe Dumnezeu.

În prealabil postat de lidiap (Post 177061)

am uitat ceva ce ma doare si mai mult: nu reusesc sa-mi gasesc un parinte duhovnic; simt ca in acest moment acesta ar fi lucrul de care am nevoie; ceea ce fac pentru a dobandi iertarea pacatelor fac dupa gandirea si simtamintele mele (si citind cuvintele de invatatura ale marilor parinti am vazut ca fac bine) dar m-am apropiat de o "bariera" dincolo de care nu pot trece de una singura si sunt constienta ca am nevoie de ajutor;

În prealabil postat de sufletregasit (Post 180680)

traiesc in pacat cu un baiat,de aproximativ 2 ani.il consider persoana cu care imi pot duce mai departe o viata de familie.Eu..se indura Bunul si Milostivul Dumnezeu si Imi arata mereu indurarea Sa printr-o liniste si bucurie interioara.pot sa afirm ca nu am cunoscut oameni care sa imi faca rau sau daca au fost nu m-au afectat.merg des la Biserica si imi place mult la Liturghie,am inceput sa citesc Vietile Sfintilor si sincer va spun ca e o adevarata miere pentru sufletul meu intunecat de pacat.El..vede existenta lui Dumnezeu mai mult stiintific,nu a avut niciodata inclinatii de a merge la Biserica sau de a se ruga.e milos,il invinuieste pe Dumnezeu pentru inegalitatile si nedreptatile din lumea asta,si ii multumeste pentru sanatatea celor dragi lui.daca mergem duminica la slujba impreuna,lucru care se intampla foarte rar..o face de dragul meu.am incercat sa il conving sa mergem la duhovnic dar nu vrea,crede ca preotii in ziua de azi nu tin seama de problemele spirituale ale credinciosilor ci mai degraba isi fac averi,case si masini scumpe.sunt intr-o mare dificultate:vreau sa Il rasplatesc pe Dumnezeu pentru ajutorul Sau necontenit(sa ma spovedesc si sa ma impartasesc) si sa ma indrept...dar vreau sa il atrag si pe el spre Calea Lui ca sa fim amandoi oameni care fac voia lui Dumnezeu.cum sa procedez daca el este atat de impotrivit?

În prealabil postat de fbronnie (Post 200570)

Momentan nu am nici un necaz.

În prealabil postat de anna21 (Post 177403)

Dar nu pot lasa lucrurile cum sunt ca fiecare cuvant cu care ma raneste ramane. Nu dispare in aer, ci ramane in mine. Nu sunt in stare sa iert, dar'mite sa uit. Pentru ca-mi face probleme imense.
De ex. imi tot repeta ca nu sunt in stare sa vorbesc engleza. In realitate merg prin strainate decand aveam 20 ani (21 nu e varsta mea reala) si niciodata nu am avut vreun complex legat de engleza mea, indiferent cate greseli faceam. Deci am ceva exercitiu. Dar dupa ce mi-a repetat de multe ori ca ma exprim inadecvat, intai m-am ferit sa mai vorbesc de fata cu el.. pana cand intr-o zi am deschis gura in fata unei vorbitoare native de engleza si asa am ramas.. cu gura deschisa! Mi-au disparut toate cuvintele! Cumva, ironiile lui au dat roade neasteptate.
Sau... ma acuza pe nedrept cand pierde cate ceva. Dar incep sa ma autoconving... da, probabil eu am luat acel obiect, dar unde l-am pus? Si imi amintesc vag ca am facut ceva, dar ce? ... Pana cand el scoate obiectul pierdut din buzunar. Nici scuze nu-si cere. Iar eu o iau razna asumandu-mi vini care nu sunt ale mele!
Si asa mai departe.
Si asta incerc sa fac.. ce vrea Dumnezeu. Dar ce? Ca dragostea lui Hristos eu nu o am!
Aaaa, sau puteti sa va imaginati cum cineva spune: "o sa versi supa", "o sa spargi aia" etc.. Si se intampla in acel moment. Sunt doar exemple, dar este fantastic ce se intampla. Imaginati-va cum cineva spune ca esti bun de nimic, dar in acelasi timp apasa un buton invizibil si te transforma in ce spune: cineva bun de nimic.
Am zis, Dumnezeu vrea sa ma puna la punct un pic, ca prea eram cu nasul pe sus. (In fond mi-am batut si eu joc de altii la vremea mea).
Dar acum nu sunt sigura, poate gresesc undeva.

În prealabil postat de Simona-Marilena (Post 200622)

Deznadejdea si dorul de Dumnezeu...Mi-e dor de Dumnezeu...astazi mi se descopera, maine ma ratacesc iar...astazi ma rog, maine fac fel si fel de lucruri...Voi ajunge in iad probabil...nu stiu daca a mai iubeste Dumnezeu, ma rog si parca nu-mi mai gasesc cuvintele, parca nu ma mai asculta nimeni...cateodata ma indoiesc de El...sunt asa de zile intregi, Dumnica e bine, dupa, in cursul saptamanii cad in deznadejde si tristete...

"Eu am mai multe necazuri, iar printre cele mai grele sunt cele sufletesti: mintea nu are odihna, gandurile alearga inca neincetat, inima mi se mahneste din cauza neiubirii mele si a celor de langa mine, faptele imi sunt departe de cuvintele pe care le rostesc." exact windorin...trec prin niste chestii prin care treci si tu, numai ca ale mele sunt combinate cu deznadejdea si tristetea, cu vinovatia....

În prealabil postat de fbronnie (Post 200598)

Dragostea nu e o cadere. E un dar. Eu ca atee recunosc acest dar si ma bucur de el. La fel cu odihna - aceea mi-o fac singura prin faptul ca nu imi muncesc mintea si sufletul cu rugi nesfarsite si cainte pentru pacate pe care nu le-am savarsit.

Voi nu va dati seama ca sunteti cei mai mari dusmani pe care ii aveti? Voi va faceti viata imposibila si ii dispretuiti pe aceia care se pot bucura si pot trai linistit in aceasta viata, fara frica, fara gand de rascumparare intr-o alta viata. Nici Satana nu v-ar putea chinui asa cum o faceti voi insiva. Pacat.