![]() |
Rugaciune catre Sf. Cuvios Gheorghe de la Cernica
Cuvioase Părinte, de Dumnezeu purtătorule Gheorghe, odrasla pământului românesc, te-ai arătat nevoitor și fierbinte rugător pentru neamul tău din care ai ieșit. Și prin râvna ostenelilor pustnicești sufletul ți-ai ridicat la înălțimea cugetării celor dumnezeiești, învățând prin fapte a urma pilda vieții celei duhovnicești, pentru aceasta, slăvind pe Hristos, acum în ceruri cu sfinții cuvioși te veselești, pe Care roagă-L să dăruiască lumii pace și mare milă.
Cuvioase Părinte Gheorghe, ucenicule ascultător al Sfântului Paisie, te-ai pătruns de lumină dumnezeiască. Și în sălașele cele duhovnicești ale Atonului, te-ai înălțat deasupra celor pământești, ajungând la starea nepătimirii și la vederea fainelor lui Dumnezeu. Ajută-ne și pe noi Părinte, cu rugăciunile tale, să dobândim iertare de păcate, pace și mare milă. Cuvioase Părinte Ghcorghe, cu voia lui Dumnezeu ți-ai înmulțit nevoințele pe pământul Țării Românești. Si, alegând locaș călugăresc în vatra Cernicăi, nu te-ai spăimântat nici de ispite și nici de primejdiile diavolești, ci înoind viața călugărească, întru preamărirea lui Dumnezeu și a sfinților Săi, ai zidit așezăminte monahicești. Pentru aceasta, roagă-L pe Milostivul Dumnezeu pentru sufletele noastre. Cuvioase Părinte Gheorghe, lauda Cernicăi și bucuria monahilor, prin ncvoințe de multe feluri, sufletul ți-ai curățit de patimi și ai ajuns în ceata cuvioșilor părinți. Pentru aceasta, nu înceta a te ruga și pentru noi să ne dăruiască, Milostivul Dumnezeu, pace și mare milă. http://www.sfintiromani.ro/ro/pagina...ca-Moaste0.jpg |
Rugaciunea Sfintei Mari Mucenite Varvara inainte de moarte:
http://www.razbointrucuvant.ro/wp-co...04abarbara.jpg “Dumnezeule Cel fara de inceput, Care ai intins cerul ca un acoperamant si pamantul l-ai intemeiat pe ape, Cela ce rasari soarele tau spre cei buni si spre cei rai si dai ploaie peste cei drepti si peste cei nedrepti. Tu si acum auzi-ma pe mine, roaba Ta, care ma rog catre Tine. Asculta-ma, o, Imparate, si da Darul tau la tot omul care ma va pomeni pe mine si patimirile mele. Sa nu se apropie de unul ca acela boala naprasnica si moarte neasteptata sa nu-l rapeasca pe el. Pentru ca stii, Doamne, ca trup si sange suntem si lucrul Preacuratelor Tale maini“. Rugaciune catre Sfanta Mare Mc.Varvara: http://www.razbointrucuvant.ro/wp-co...12/barbara.jpg “Catre tine ca la un adevarat izvor de vindecari si grabnica tamaduitoare si mult-minunata, Sfanta fecioara Mare Mucenita Varvara, eu, ticalosul scap si catre Sfantul tau chip cu nevointa cazand, ma rog: vezi neputinta sufletului meu si pe acesta cu obisnuita invatatura a milosardiei tale si cu buna silinta vindeca-l degraba. Ia aminte la glasul rugaciunii mele, nu trece cu vederea suspinul adus din ticaloasa mea inima si asculta strigarea mea, ca una ce esti singura mea scapare, care ai inchipuit prin trei ferestre pe Preasfanta cea de o fiinta si nedespartita Treime in baia parinteasca ce ti se zidea; pe Aceea roag-o pentru mine, ticalosul si netrebnicul robul tau, ca sa ma miluiasca acum si in ziua mortii mele. Inchina-te Parintelui ceresc, ca pe mine, cel cazut sub povara pacatului, sa ma ridice spre cuvantarea slavei Sale si sa ma indrepteze, ca totdeauna sa am sus inima, sa gandesc la cele de Sus, iar nu la cele pamantesti. Roaga pe Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Care in temnita ruga ta cea muceniceasca a auzit, ca si pe mine lenesul, cel ce sed in trandavie ca intr-o temnita, degrab sa ma intoarca spre rugaciune si spre alergarea la poruncile lui Dumnezeu; si sa-mi dea inima ca sa doresc a ma ruga neincetat. Cheama si pe Sfantul Duh, Izvorul care te-a intarit pe tine, fecioara curata, la lupta muceniciei si te-a acoperit cu aripile Sale, ca si mie, rusinatului si necuratului, sa-mi zideasca inima curata si duh drept sa innoiasca intru cele dinlauntru ale mele; si mai vartos sa ma cheme si sa-mi dea osardie ca sa ma nevoiesc in viata curate si sa ma intareasca spre facerea faptelor bune. Cred, Sfanta Mare Mucenita Varvara, ca la toate acestea poti sa-mi ajuti mie, si de vei vrea, puternica esti sa mijlocesti la Sfanta Treime, ca una ce ai proslavit pe Dumnezeu intru madularele tale cele mucenicesti si stiu, Sfanta fecioara, ca nimic nu este cu neputinta tie, de aceea nu trece cu vederea lacrimile si suspinurile mele. Pentru aceasta cad catre cinstita racla a Sfintelor tale moaste cele facatoare de minuni, si tie, celei ce petreci in cer cu sufletul ma inchin, indraznind prin rugaciuni a grai, ca sa fie urechile tale luand aminte la glasul rugaciunii mele; trupul tau cel mult chinuit sa tamaduiasca patimile cele multe ale sufletului si ale trupului meu; capul tau cel plecat sabiei sa dea capului meu apa curatirii pacatului; parul tau cel rupt fara mila sa ma lege de dragostea lui Dumnezeu; buzele tale cele cinstite sa impiedice gura mea a grai in desert si sa o deschida ca sa vesteasca totdeauna lauda Domnului; ochii tai, cei ce vad Lumina Treimii, sa vada si a mea buna dorire, ca si eu sa-mi intorc ochii mei, ca sa nu vada desertaciuni, ci totdeauna sa caut spre fericirea cea cereasca; mana ta cea taiata sa ma scrie in Cartea vietii si sa ma invredniceasca ca totdeauna sa ridic mainile catre Cel de sus si sa nu impletesc cu dansele inselaciuni; sanii tai, cei taiati fara mila, sa-mi fie turn tare in fata vrajmasului; picioarele tale, cele ca niste faclii luminoase, degrab alergand catre Mirele ceresc, in camara cea dumnezeiasca, sa ma faca si pe mine cu picioarele mele sa calatoresc catre tot lucrul bun, ca legea Domnului sa fie facile picioarelor mele si lumina cararilor mele. Ranile tale sa ma slobozeasca din ranile pacatelor; sangele tau, cel ce de chinuri s-a varsat, sa curete sufletul si trupul meu de toata spurcaciunea; moartea ta sa nu-mi dea mie sa mor fara de spovedanie si fara de pocainta, caci in fiecare facere de bine esti preamarita, si mai vartos intru aceasta, ca tot cel ce are nadejde la tine si pururea te cheama spre ajutor, de moartea cea grabnica scapa; de care si pe mine, ticalosul, ma izbaveste, fecioara curata, Mare Mucenita Varvara. Amin! |
RUGĂCIUNE CĂTRE SFÂNTUL IERARH NICOLAE, ARHIEPISCOPUL MIRELOR LICHIEI
Ca unul ce întinzi ospăț duhovnicesc celor săraci de înțelepciune și iei aminte și la glasurile celor lipsiți de cele trebuincioase acestei vieți pământești, ca unul ce în oglinda viețuirii tale îngerești ne arăți nouă frumusețea fecioriei, ca unul ce cu focul râvnei tale pentru Adevăr ai ars toată înșelăciunea lui Arie și ai luminat mințile credincioșilor spre priceperea cărărilor Vieții, luminează-mă și pe mine cu raza rugăciunii tale spre a ajunge la limanul cel binecuvântat al mântuirii. Sfinte Nicolae, podoaba cea strălucită a ierarhilor, cel ce ca un serafim te-ai întraripat cu dorul cel dumnezeiesc și te-ai făcut stăpânitor înălțimilor neajunse, neuitând însă a cerceta cu milostivire pe cei de pe pământ, care se află în numeroase nevoi, nu te întoarce nici dinspre nevrednicia mea. Deci, pleacă-ți blânda privire și spre mine și dă-mi întărire a săvârși calea postului cu pocăință și a lepăda toată cugetarea deșartă, cea care ca un adânc mă desparte de Cel Ce este Adâncul milostivirii. Surpător al celui viclean te-ai arătat, căci cu haina smeritei cugetări te-ai îmbrăcat și ți-ai încins mintea cu legătura înțelepciunii cerești. Cu suflarea rugăciunii tale depărtează de la mine pe vrăjmașii nevăzuți, care pururea necăjesc sufletul meu cu săgețile multor ispite. Ridică-mi povara necazurilor, ca unul ce nu ai cruțat nici o osteneală ca să vii în întâmpinarea celor din primejdii. Ca unul ce ești grabnic ajutător al celor ce călătoresc pe mare, în corabia rugăciunii tale poartă-mă și pe mine pe marea acestei vieți, îndreptând cârma inimii mele către limanurile cele mai line ale pocăinței. Izbăvit-ai din cursa păcatului pe fecioarele cele sărace, deci păzește și mintea mea de toate gândurile cele rele ce mă despart pe mine de Izvorul curăției și vistieria cea săracă a inimii mele o umple cu talanții rugăciunilor tale. Întărește-ne pe noi ca să biruim toată răutatea și prin postul pus înainte să ne curățim simțirile, gătindu-le ca pe niște oglinzi în așteptarea închipuirii Mirelui ceresc, Care a treia zi va ieși tainic din mormânt. Alungă de la mine toate uneltirile celui viclean și dă-mi a te lăuda cu întreagă înțelepciune a minții așa: Bucură-te, blândețea ce luminează sufletele cuprinse de întunericul mâhnirii, casă cerească zidită pe temelia smeritei cugetări, grabnic ajutător al celor cuprinși de viforul ispitelor, limanul cel binecuvântat al iubitorilor de rugăciune, pecetea mântuirii celor greșiți, propovăduitorul cel tainic al curăției, învățătorul cel înțelept despre tainele înțelepciunii, floarea cea neveștejită a darurilor dumnezeiești, oglinda frumuseții îngerești, binecuvântarea celor ce călătoresc spre pământul desăvârșirii, îmbrățișarea fiilor risipitori pe cărarea rugăciunii, ocrotitorul cel nebiruit al celor din nevoi, îndulcirea necazurilor noastre cu picăturile rugăciunii tale, grăbește de izbăvește pe robii tăi, cei ce te cinstesc pe tine, din toate nevoile și cursele celui viclean ! http://www.icoaneortodoxe.com/bulkup...-nicolae-3.jpg RUGĂCIUNE CĂTRE SFÂNTUL IERARH NICOLAE O, Sfinte Ierarhe Nicolae, cel ce ca un izvor de bună mireasmă ai răsărit în cetatea Mirelor Lichiei, mângâind sufletele cele însetate de Izvorul vieții, mijlocește la Hristos, Dumnezeul nostru, să curățească mintea mea cea întunecată de cugetele deșarte cu râurile rugăciunilor tale. Cel ce ești bucuria celor necăjiți, izgonește patima întristării din inima mea și cu focul cuvintelor tale arde spinii patimilor ce au crescut, prin nepurtarea de grijă și lenevirea mea, în țarina inimii mele. Ca Cel ce te-ai arătat credincioșilor icoană a smeritei cugetări, zugrăvește și în inima mea frumusețea acestei virtuți bineplăcute Stăpânului Hristos, ca apropiindu-mă cu gând umilit de aceasta să o am prietenă nedespărțită, cu care să călătoresc netulburat și întraripat de bucurie pe căile întunecate ale vieții. Întărește Biserica lui Hristos cu legătura rugăciunii tale, păzindu-o de săgețile cele îndrăznețe ale ereziilor de multe feluri. Ca Cel Ce Te-ai hrănit neîncetat cu Pâinea vieții așezată mereu pe cuptorul aprins al rugăciunii din cămara inimii, însuți hrănind pe credincioși cu razele milostivirii tale, hrănește și inima mea cu dorirea celor cerești și cu pâinea cuvântului dumnezeiesc. Păzește-mă pe mine sub acoperământul rugăciunilor tale, iar la înfricoșătoarea judecată să-mi fii mie ca un stâlp după care să mă ascund de privirea Dreptului Judecător Care va vădi nedreptățile mele. Tu ai rușinat pe Arie cel întunecat la minte și cu fulgerul cuvântului tău dumnezeiesc ai nimicit erezia lui cea pierzătoare de sufletele. Deci, luminează și cerul minții mele greu întunecat de gândurile înșelăciunii, ca să fac voia lui Dumnezeu, și plinind poruncile lui Hristos să văd strălucind și în inima mea cu putere Soarele dreptății, luminându-mi calea mântuirii. Cu rugăciunile tale, ca și cu un acoperământ minunat păzește-mă de ploaia gândurilor rele, ca neîncetat să laud bunătatea ta și să măresc pe Dumnezeul nostru, Cel în Treime slăvit, totdeauna, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin. https://lh4.googleusercontent.com/-9...icolae-010.jpg Multe, mari și preaslăvite minuni a făcut Sfîntul Nicolae, acest mare plăcut al lui Dumnezeu, pe uscat și pe mare, ajutînd celor ce erau în primejdii, izbăvind de înecare și scoțîndu-i din adîncul mării la uscat; răpindu-i din robie și aducîndu-i la casele lor; izbăvind din legături și din temnițe, apărînd de tăierea de sabie și scăpînd de la moarte, apoi multora le-a dat tămăduiri: orbilor, vedere; șchiopilor, umblare; surzilor, auz; muților, grai. Pe mulți, din cei ce pătimeau în sărăcia cea mai mare, i-a îmbogățit, iar celor flămînzi le-a dat hrană. Și la toată nevoia, s-a arătat gata ajutător, apărător cald, grabnic folositor și sprijinitor; iar acum, deasemenea, ajută pe cei ce-l cheamă și din primejdii îi izbăvește. Ale cărui minuni precum este cu neputință a le număra, tot așa cu anevoie este a le descrie. Pe acest mare făcător de minuni îl știe Răsăritul și Apusul, și toți creștinii cunoasc nenumăratele lui minuni. Deci, să se slăvească printr-însul Dumnezeu Cel Unul în Treime lăudat: Tatăl, Fiul și Duhul Sfînt, Căruia se cuvine laudă în veci. Amin. https://lh5.googleusercontent.com/-H...%2BNicolae.jpg O, preabunule parinte Nicolae, pastorul si invatatorul celor ce alearga cu credinta catre a ta folosire si cu fierbinte rugaciune te cheama pe tine, sarguieste degrab a le ajuta; izbaveste turma lui Hristos de lupii cei ce o rapesc pe ea, si toate partile crestinesti le ocroteste si le pazeste prin sfintele tale rugaciuni de galcevile lumesti, de cutremur, de venirea altor neamuri, de robie si de razboiul cel dintre noim, de foamete, de potop, de sabie, de boala si de moarte grabnica; si precum ai miluit pe cei trei barbati care sedeau in temnita si i-ai izbavit pe ei de mania imparatului si de taierea sabiei, asa ne miluieste si pe noi cei ce cu mintea, cu cuvintul si cu lucrul suntem intru intunericul pacatelor si ne izbaveste de mania lui Dumnezeu si de chinul cel vesnic ca, prin solirea ta, cu ajutorul, cu mila si cu harul lui Hristos, Dumnezeu sa ne dea viata lina si fara de pacat, ca sa vietuim in veacul acesta, si de partea starii de-a stanga sa ne izbaveasca, si in partea de-a dreapta, impreuna cu toti sfintii, sa ne invredniceasca. Amin. Sfinte Ierarhe Nicolae, cel ce ai dăruit lumii ale tale moaștele cele sfinte spre alungarea viforului ispitelor și chemarea tuturor întru lumina bucuriei lui Hristos, cu mirul rugăciunilor tale bine înmiresmează și mintea noastră, ca să ne învrednicim a culege roadele gândurilor dumnezeiești. Sfinte Ierarhe Nicolae, Părinte al milostivirii Și-al dragostei nevinovate Ce arde-n scopul mântuirii, Tu nu ai scris teologie Ci ai lucrat-o pe pământ Prin duh, smerenie și fapte Fără să scrii nici un cuvânt. Ai socotit că pentru lume Este de’ajuns sfânta scriptură Și mărturiile din fapte Ca pildă și învățătură. https://lh6.googleusercontent.com/-X...255B6%255D.jpg Fie ca Bunul Dumnezeu, pentru rugăciunile Sfântului Său Arhiepiscop, ale Părintelui nostru Nicolae, să ne dea inimă bună, miloasă, ca să știm să facem daruri frumoase oamenilor…dar, în același timp, să ne dăruim cu totul lui Dumnezeu, Cel care ne umple pe noi de toată bunătatea. Amin!. |
"Indreptator credintei si chip blandetilor, invatator infranarii te-a aratat pe tine turmei tale adevarul lucrurilor.Pentru aceasta ai castigat cu smerenia cele inalte ,cu saracia cele bogate.Parinte Ierarhe Nicolae, roaga pe Hristos Dumnezeu sa mantuiasca sufletele noastre".Amin!!!
|
Rugaciune catre Sfanta Mucenita Filofteia:
https://lh5.googleusercontent.com/-7.../1LKaz-11b.jpg
Sfanta Mare Mucenita a lui Hristos, Filoftee, ne rugam tie cu genunchii plecati si cu lacrimi fierbinti. Adu-ti aminte de neputinta firii omenesti, care cuprinde si impresoara pe tot muritorul, de la nastere tocmai ca mrejele paianjenului. Intru aceste mreje fiind cazuti si noi, smeritii, si neputand scapa de ele fara ajutorul lui Dumnezeu, te rugam pe tine sa ne fii mijlocitoare catre Dansul. Ca El Insusi te-a preamarit si te-a trimis in aceasta tara ca s-o aperi si s-o pazesti de toate rautatile. Asa Sfanta Mare Mucenita a lui Hristos, Filoftee, milostiveste-te spre lacrimile batranilor, spre suspinurile maicilor, spre cererile pruncilor si spre noi, care cadem cu genunchii plecati si cerem, prin rugaciunile tale cele sfinte, ajutor si mantuire din supararile ce ne cuprind. Caci stim, Sfanta Mucenita, ca pentru pacatele noastre patimim acestea toate, adica: boli, saracie, prigoniri de la vrajmasi, neploaie la vreme si alte asemenea rele. Pentru aceasta cadem la milostivirea ta ca sa nu patimeasca si cei nevinovati din pricina noastra. Fie-ti mila si roaga-te lui Dumnezeu pentru noi, ca sa strigam tie: Bucura-te fecioara, Mare Mucenita Filoftee. Amin. http://www.icoaneortodoxe.com/bulkup...ta_filotea.jpg Praznuim pe 7 decembrie, impreuna cu Sf. Ierarh Ambrozie, pe un sfant copil, o fetita de 12 ani care a trait si a murit pentru Hristos, o mana de om, cu chip fragil dar cu o inima uriasa, incapatoare pentru Hristos si adunand in ea intreaga Lui milostivire. Sfanta Filofteia, al carei trup neputrezit si inmiresmat salasluieste, prin voia Domnului si a sfintei, la noi in tara, la Man. Curtea de Arges, este un model si o intarire pentru toti ortodocsii de astazi care trebuie sa reziste multor prigoniri, fie din partea “casnicilor” lor (parinti sau soti, de regula), fie din partea lumii ori chiar a fratilor (numiti “mincinosi”) din Biserica. Viata Sfintei Filofteia ne arata, ca si cea a Sfantului Filaret cel Milostiv, praznuit si el mai deunazi, cat de departe merge marimea de suflet a unui crestin adevarat si cat de straina este milostivirea adevarata de calculele meschine, de interese si chiar de glasul firesc al sangelui, al dragostei celei dupa trup pentru cei de un sange si de o rudenie cu tine. De asemenea, o putem asemana in neclintire cu Sfanta Mucenita Varvara, alta fecioara prigonita sangeros de tatal ei care, in ciuda varstei fragede, si-a pastrat hotararea si curatia pana la sfarsit, cu pretul celor mai groaznice suferinte si al mortii. |
Rugăciune la timp de boală… tălmăcită în stihuri
Sfânta Muceniță Filofteia, sursa: Sfânta Mănastire Dervent https://lh6.googleusercontent.com/-J.../Filoft-2.jpeg 1 .Sfântă mare muceniță a lui Hristos, Sfântă Filoftee, ruga cu folos să ne fie fie nouă. Ruga cu folos. 2 .Pomenește a noastră suferință, genunchii ni-s plecați. Cu umilință ne rugăm ție.Cu tăcută umilință. 3. Pomenește a noastră suferință de-amar, pomenește neputința și zbaterea-n zadar, a firii omenești zbatere-n zadar. 4. Ca într-o mreajă firea ne este prinsă, fără scăpare și de-ntristare cuprinsă, firea noastră omenească de-ntristare cuprinsă. 5. Fără Dumnezeu și a lui milostivire sufletul ni-i osândit și nu-i mântuire, pe veci osândit și fără mântuire. 6. Te rugăm pe tine,mijlocește pentru noi ca Cel Preaputernic să ne scape din nevoi, din boli,neputință și crâncene nevoi. 7. El însuși te-a trimis prin aceste părți, preamărindu-te să ne aperi de răutăți, să ne păzești de toate cele răutăți. 8. Sfântă Filoftee, muceniță a lui Hristos, privește la al bătrânilor plâns dureros, la cele lacrimi de plâns dureros. 9. Ia aminte la suspinele maicilor, apleacă-te spre cererea pruncilor, spre cererea nevinovată a pruncilor. 10. Știm, Sfântă muceniță, că pentru păcate pătimim toate cele necurmate, durerile și lacrimile necurmate. 11. Boli, sărăcie, de la vrăjmași prigoniri, neploaie la vreme și atâtea ispitiri, atâtea necurmate rele și ispitiri. 12. Pentru toate cădem la a ta milă, fă să nu pătimească și cei fără de vină, din pricina noastră cei fără de vină. 13. Milostivește-te și roagă-te lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi ca să-ți strigăm mereu : Bucură-te fecioară !Să-ți strigăm mereu. 14. Căci, Sfântă Filoftee, noi te fericim, mare muceniță, bucură-te,amin. Acum și pururea, bucură-te, amin. https://lh6.googleusercontent.com/-U.../hqdefault.jpg Rugăciunea este adresată Sfântei Mucenițe Filofteia. Ea a trăit la începutul secolului al XIII-lea pe teritoriul actual al Bulgariei. A fost martirizată de de însuși tatal său la vârsata de 12 ani. Este declarată ocrotitoare a Țării Românești, prăznuirea ei făcându-se la data de 7 decembrie. De-a lungul timpului, au fost consemnate numeroase minuni, în special vindecari miraculoase, fapt care a determinat ca sfintele ei moaște, care se odihnesc la Catedrala Mitropolitană de la Curtea de Argeș, să fie vizitate de foarte mulți pelerini veniți din toata țara. Poezia de față reprezintă versificarea rugăciunii omonime ce face parte din canonul de rugăciuni la toata vremea și trebuința. |
Sfantul Cuvios Patapie!
http://i1090.photobucket.com/albums/...atapie8dec.jpg
Cuviosul și de Dumnezeu purtătorul Patapie din Teba este un părinte al pustiei care a trăit în deșertul kemetian în Egipt în prima jumătate a secolului al V-lea. Moaștele sale sunt neputrezite până astăzi și pot fi închinate la mănăstirea sfântului din Loutraki (Grecia). Prăznuirea sa în Biserica Ortodoxă se face la data de 8 decembrie. CUVIOSUL PATAPIE, mângâierea celor bolnavi, podoaba pustiei, îndreptătorul tuturor pe cărarea mântuirii, cel ce pentru viața sa curată asemenea îngerilor a luat darul facerii de minuni spre slava lui Dumnezeu, să ne adăpe și pe noi din fântâna rugăciunilor sale, potolindu-ne focul ispitelor cele ce strică casa sufletelor. http://i1090.photobucket.com/albums/...a/Loutraki.jpg Fericit ești, că partea cea bună ți-ai ales, ajungând la desăvârșire, Și împreună cu îngerii ai slujit Celui Ce cheamă pe toți la mântuire, Ca cel ce strălucești cu minunile, întâmpinând pe cei din nevoi, Caută cu milostivire și spre noi, cei ținuți în cursele vrăjmașilor răi. Vistierie necheltuită de minuni te-ai arătat în pământul sărăcit de bucurie, Și cu toiagul rugăciunii tale pe toți ai călăuzit spre luminata veșnicie, Cercetează și rănile sufletelor noastre celor cumplit chinuite de păcat, Ca luând acoperământul Duhului să viețuim de acum în chip curat. Pe calea îngerească ajungând la Cel Nepătimitor, Te-ai umplut de mireasma dumnezeiescului dor, Ca cel ce ai biruit taberele demonilor și ai luat cununa biruinței, Trimite nouă daruri de vindecări pentru întărire pe piatra credinței. Înălțimea nepătimirii ai ajuns, luminându-te cu raza Duhului, Și tuturor ai revărsat tămăduiri prin lucrarea Cuvântului, Nu ne lipsi nici pe noi de mângâierea rugăciunilor tale, Ci scoate-ne din necazuri și dă-ne cereasca luminare. http://i1090.photobucket.com/albums/...aSfPatapie.jpg Bucură-te, doctor fără de plată al celor necăjiți, Cununa laudelor împletită de gândurile celor smeriți, Izvor pururea curgător de minuni negăite, Fântână adâncă a gândurilor celor smerite, Icoană luminată a desăvârșirii, Întindere a scării mântuirii, Limnul celor prigoniți de fiarele patimilor, Grabnic ajutător al celor din adâncul păcatelor, Înălțarea minții la frumusețile cerești, Mlădiță plină de daruri duhovnicești. |
SFÂNTUL IERARH SPIRIDON, EPISCOPUL TRIMITUNDEI, FĂCĂTORUL DE MINUNI
https://lh5.googleusercontent.com/-W...Tesalonic1.jpg Astăzi, să ne veselim la masa duhovnicească a rugăciunii, căci măritul ierarh al lui Hristos cheamă pe toți cei necăjiți de fiarele patimilor să se îndulcească de mângâierea harului. Astăzi, să aducem cântare de laudă celui ce nu cruță nici o osteneală pentru a veni în întâmpinarea celor ce se primejduiesc pe căile necazurilor. Acesta este luceafărul Ortodoxiei, mireasma cea dumnezeiască a sfințeniei, cortul cel înțelegător al tainelor Cuvântului, cartea cea cerească a Duhului, odihna gândurilor Tatălui, altarul rugăciunii cuprins de flcările iubirii dumnezeiești, norul milostivirii care aleargă neîncetat pe cerul Bisericii, picurând tuturor raze de minuni, vistieria darurilor Treimii, glasul cel dulce al îngerilor, comoara blândeții celei adevărate, cartea înțelepciunii Duhului, muntele smereniei celei luminătoare, vasul cel sfințit al Treimii. Măcar că nun e pricepem a-I aduce laudă după vrednicie, cu gând smerit căzând în cămara inimii să-I strigăm: Bucură-te, Sfinte Spiridoane, mângâierea sufletelor necăjite, lauda credincioșilor, podoaba ierarhilor și aprinde făclia dragostei, a credinței și a nădejdii și în inimile noastre împietrite și întunecate prin lucrarea patimilor, ca împreună cu tine să aducem laudă de bucurie Treimii Celei mai presus de gând ! SFÂNTUL IERARH SPIRIDON, cel pururea neostenit în plinirea lucrării iubirii, să răsară și în inimile noastre lumina Sfintei Treimi, deschizând ușile Împărăției dinlăuntrul nostru, care ascund comoara înțelesurilor mai presus de fire. Cu mintea înrourată de ploaia Duhului Sfânt, cu făclia gândului aprinsă de focul iubirii Tatălui și cu pământul inimii plin de roadele Cuvântului să aducem laudă și mulțumire Preasfintei Treimi-Dumnezeului nostru- ascunzându-ne în umbra cuvintelor de mărire ce împodobesc praznicul Sfântului Ierarh Spiridon. SFÂNTUL IERARH SPIRIDON, cel pururea neostenit în plinirea lucrării iubirii, să răsară și în inimile noastre lumina Sfintei Treimi, deschizând ușile Împărăției dinlăuntrul nostru, care ascund comoara înțelesurilor mai presus de fire. Cu mintea înrourată de ploaia Duhului Sfânt, cu făclia gândului aprinsă de focul iubirii Tatălui și cu pământul inimii plin de roadele Cuvântului să aducem laudă și mulțumire Preasfintei Treimi-Dumnezeului nostru- ascunzându-ne în umbra cuvintelor de mărire ce împodobesc praznicul Sfântului Ierarh Spiridon. |
https://lh5.googleusercontent.com/-W...Tesalonic1.jpg
Ierarh și învățător al dreptei credințe Apărător al dogmelor cu minune, Meșteșugirea ereticei elocințe Ai risipit-o prin rugăciune. Pentru aceasta Trimitunda se veselește De arhiereul ei cel ales și cu credință Pe tine, Spiridoane, te cinstește Închinătorul Treimii Celei de o ființă. Să se veselească Corfu și să cinstească Pe ocrotitorul ei cel sfânt și tare, Că n-au răzbit să o cucerească Necredincioșii veniți peste mare Ci năvălitorilor ieșindu-le înainte Pornirea lor cea lacomă, Părinte, Ai surpat, cu înfricoșătoare arătare. Pentru aceea tot credinciosul popor Te numește pe tine apărător. Tămăduiri dăruiește, Maică Preacurată Cu Sfântul Spiridon împreună Celor ce pătimesc în boală îndelungată Si la moaștele sfântului se adună; Si însuți vino, Sfinte, să miluiești Pe cei aflați în dureri și nedreptăți Că tu, Părinte, călătorești Si celor credincioși te arăți. Ierarh și învățător al dreptei credințe Apărător al dogmelor cu minune, Meșteșugirea ereticei elocințe Ai risipit-o prin rugăciune. Pentru aceasta Trimitunda se veselește De arhiereul ei cel ales și cu credință Pe tine, Spiridoane, te cinstește Închinătorul Treimii Celei de o ființă. Să se veselească Corfu și să cinstească Pe ocrotitorul ei cel sfânt și tare, Că n-au răzbit să o cucerească Necredincioșii veniți peste mare Ci năvălitorilor ieșindu-le înainte Pornirea lor cea lacomă, Părinte, Ai surpat, cu înfricoșătoare arătare. Pentru aceea tot credinciosul popor Te numește pe tine apărător. Tămăduiri dăruiește, Maică Preacurată Cu Sfântul Spiridon împreună Celor ce pătimesc în boală îndelungată Si la moaștele sfântului se adună; Si însuți vino, Sfinte, să miluiești Pe cei aflați în dureri și nedreptăți Că tu, Părinte, călătorești Si celor credincioși te arăți. |
RUGĂCIUNE CĂTRE SFÂNTUL SFINȚIT MUCENIC ELEFTERIE
O, Sfinte Sfințite Mucenice Elefterie, cel ce ca o făclie a Înțelepciunii ai fost pus în sfeșnicul Bisericii spre luminarea poporului drept credincios, și acum strălucește sufletele noastre cu razele rugăciunilor tale. Gura ta cea sfințită s-a arătat izvor al curgerilor înțelepciunii Cuvântului, adăpând pe toți cei însetați de cunoașterea Adevărului. Din legăturile înșelăciunii pe mulți păgâni ai eliberat, cel ce poți numele dumnezeieștii eliberări, deci, și acum te rugăm, scoate-ne și pe noi din cursele vrăjmașilor noștri nevăzuți și ne povățuiește în pământul acestei vieți grabnic trecătoare, ca bine petrecând întru faptele mântuirii, să ne învrednicim a ajunge cu pace la Ierusalimul cel de sus. Multe chinuri a adus asupra ta mânia vrăjmașilor, dar ai rămas neclintit pe piatra mărturisirii Adevărului și ca un porumbel ai zburat cu aripile Duhului la lăcașurile cele cerești, unde strălucește de-a pururea lumina cea înțelegătoare a Treimii celei de viață Făcătoare și unde îngerii se veselesc în cântări de laudă a frumuseții Stăpânului. Noi, cei încă lipsiți de vederea slavei Ziditorului, care avem ochii sufletului acoperiți cu vălul păcatului te rugăm să ne fi povățuitor prin mijlocul a multor curse, ca să călcăm și noi cu puterea credinței toate cursele vrăjmașului. Focul nu s-a apropiat de tine, căci în cămara inimii purtai focul înfricoșător al dragostei dumnezeiești, care mistuie toată cugetarea cea materialnică. Fiarele s-au plecat lesne înaintea blândeții tale, recunoscând întru tine chipul lui Adam înainte de cădere, iar cei credincioși poartă amintirea ta în inimi ca pe o icoană a desăvârșirii. Pentru aceasta, veselindu-se sufletele noastre de minunile cele mari pe care brațul Domnului le-a lucrat spre cinstirea ta, ne înfricoșăm cu gândul și strigăm către tine: Bucură-te, cunună a ierarhilor prea slăviți, cel ce ești apărător nebiruit al creștinilor în fața vrăjmașilor nevăzuți. Cu îndrăzneala ta cea mare către Hristos, cere să se dăruiască pace sufletelor noastre tulburate de viforul ispitelor și întărește turnul minții noastre pe temelia Adevărului. Celor iubitori de viață duhovnicească le dăruiește sporire în toate faptele cele bune prin jertfa rugăciunilor tale aduse la tronul Dumnezeirii. Pe prunci îi păzește, rugându-L pe Hristos să hrănească pe ei mai mult cu laptele credinței, ca unul ce din copilărie te-ai arătat vas curat al ascultării poruncilor lui Dumnezeu. Prin râvna credinței tale pe cei tineri îi ridică la lucrarea faptelor celor dumnezeiești și cu toiagul rugăciunii tale sprijină pe cei bătrâni, ce-și poartă pașii spre apusurile vieții. Ca unul ce porți întru tine strălucirea gândului dumnezeiesc, fiind luminat de raza Treimii, și dorești ca toți să se mântuiască și să ajungă la cunoștința Adevărului, arătă-ne și pe noi mai râvnitori spre mântuirea aproapelui. Ajute-ne Sfinte, ca, după pilda vieții tale, să fim și noi ca niște candele veșnic aprinse ale iubirii, dăruind lumina înțelepciunii lui Dumnezeu celor ce zac întru întunericul neștiinței. Întărește-ne pe noi, cei slabi, care, ca niște viețuitori în lume, încă ne primejduim a cădea în prăpastia ispitelor și ca un pururea rugător al nostru la scaunului Celui Preaînalt cere pentru noi toate darurile cele duhovnicești care ne sunt spre folosul sufletelor noastre și ale celor ce așteaptă de la noi faptele iubirii. Străini fiind cu umbra viețuirii noastre de lumina darurilor tale, îndrăznim a te ruga smerit, ca să mijlocești la ieșirea noastră din acest trup stricăcios acoperământul milei dumnezeiești. Roagă-L pe Mult Înduratul Dumnezeu să ne trimită nouă înger de pace, care să ne păzească de mânia vrăjmașilor noștri nevăzuți, cărora am slujit din pricina patimilor și a neputințelor noastre. Îmblânzește-L pe Cel este Adâncul blândeții în ceasul judecății noastre, ca să treacă cu vederea nedreptățile noastre din această viață și să ne primească pe toți întru îmbrățișarea pocăinței, rânduindu-ne cămara slavei îngerești. Încă și acum te rugăm să ceri pentru noi sfârșit cu pace și întru pocăință, ca lepădănd tot jugul răutății să alergăm ca fiul cel risipitor către Părintele ceresc, cel Ce ne așteaptă cu sărutarea păcii. Zdrobește cu puterea rugăciunilor tale zidul păcatelor noastre, ca să aflăm împăcare cu Cel pe Care în fiecare ceas Îl mâhnim cu neîncetata petrecere noastră întru faptele răutății, ca ajungând cu mintea în cămara inimii să-I cântăm: Slavă Ție, Ziditorul și Purtătorul nostru de grijă, Cel Ce ne-ai trimis nouă pe Sfântul Ierarh și Mucenic al Tău Elefterie, cel drept, care nu și-a murdărit niciodată mâinile întru păcate, asemenea nouă fiilor celor risipitori. Pentru rugăciunile lui săvârșite din dragostea cea pentru noi, iartă nouă mulțimea păcatelor noastre, ca să-l lăudăm pe dânsul, grăind: Bucură-te, Sfinte Elefterie, cununa ierarhilor celor împodobiți cu strălucirea hainei muceniciei, adu înaintea tronului Treimii slavă neîncetată și din parte a noastră, a celor ce lăudăm pe Tatăl Cel Iubitor de oameni împreună cu Fiul Cel înălțat pentru noi pe altarul Crucii și cu Duhul Cel ce luminează inimile noastre, că Dumnezului nostru I Se cuvine toată slava, cinstea și închinăciunea în vecii vecilor. Amin. |
Sfantului Mare Mucenic Stefan !
https://lh3.googleusercontent.com/-r.../thumb.php.png
Sfinte Mare Mucenice al lui Hristos Ștefane, cel ce ai proslăvit pe Dumnezeu întru mădularele tale cele mucenicești, nu ne trece cu vederea pe noi, cei cuprinși de nevoi și ispite; ci te roagă pentru noi Preamilostivului Dumnezeu ca să împace lumea, și să depărteze de la noi pe tot vrăjmașul cel pornit asupra noastră, prin mânia lui Dumnezeu pentru păcatele noastre. Roagă-te, Sfinte al lui Dumnezeu cu aceeași căldură cu care te-ai rugat pentru ucigașii tăi; roagă-te să depărteze de la noi furia celor fără de Dumnezeu și să ne apere pe noi, poporul Său cel nou ales, ca prin rugăciunile tale fiind mântuiți, să lăudăm bunătatea lui Dumnezeu cea nespusă și pe tine să te mărim în vecii vecilor. Amin! https://lh3.googleusercontent.com/-n.../1LKaz-11s.jpg Cu nevoință bună te-ai nevoit, întâiule mucenice al lui Hristos și apostole și păgânătatea tiranilor ai vădit, căci cu pietre fiind ucis de mâinile celor fără de lege, cunună ai luat din dreapta cea de sus și către Dumnezeu ai glăsuit, strigând: Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta. Stăpânul nostru ieri a venit la noi cu trup, iară astăzi sluga Lui a ieșit cu totul din trup; ieri Împăratul nostru S-a născut cu trup, astăzi sluga cu pietre este ucisă; că pentru Dânsul se și sfârșește întâiul mucenic și dumnezeiescul Ștefan. |
https://lh5.googleusercontent.com/-R...garia_icon.gif
"Bucură-te, că pe Dumnezeu ai iubit cu adevărat; Bucură-te, că patimilor Lui ai urmat; Bucură-te, suflet de diamant; Bucură-te, trup neîntinat; Bucură-te, voința înfocată către Hristos; Bucură-te, că El te-a încununat frumos; Bucură-te, că El ți-a gătit cununa răbdării; Bucură-te, următorule al patimilor lui Hristos; Bucură-te, căci ca El ai fost batjocorit; Bucură-te, că toate chinurile Lui în trupul tău le-ai închipuit; Bucură-te, că răbdarea ta a străbătut cerurile; Bucură-te, suflet nevinovat; Bucură-te, trup neîntinat; Bucură-te, risipitorule de vrăjmași; Bucură-te, cel ce cu rugăciunile tale mângâi pe toți; Bucură-te, întâiule mucenice și Arhidiacone Ștefane !" |
Rugacine spre Dreptul Iov
Buna ziua,avem in Ortodoxie ceva rugaciuni adresate lui Iov,as dori daca cineva sa puna cateva sa marog pentru profesoara de franceza mea ca sa rabde boala respectiva,va multumesc.
|
Doamne , da-mi credinta , puterea si rabdarea lui Iov sa pot spune si eu :Gol am iesit din pantecele maicii mele si gol ma voi Intoarce In pamant. Domnul a dat, Domnul a luat, fie numele Domnului binecuvantat!
Amin !+ |
“Cuvioase Serafime! Ingerule pamantesc, cauta din inaltime spre acei ce patimesc!”
http://calindragan.files.wordpress.c...arov.jpg?w=510
Sârguiți cu laude să cinstim Pe Sfântul Sarovului, Serafim Cel cu suflet arzător Care mult a întărit Pravoslavnicul popor, În veacul cel mai de pe urmă, Prin sfaturi și rugăciuni Și prin slăvite minuni! În veacul acesta neroditor Te arăți, Părinte, al pustiei locuitor Că viață și nume având de Serafim, Din ceruri ne ajută ca să ne mântuim! La Sarov te-ai nevoit Prea Cuvioase Părinte Și la ceruri te-ai grăbit Să moștenești fericirea. Astăzi noi cu umilință Strigăm din suflet: Vindecă pe fiii tăi din robie Și celor din pribegie Revarsă “Bucuria Ta”. Cuvioase Serafime! Îngerule pământesc, Caută din înălțime Spre acei ce pătimesc! Vezi-ți neamul tău cum geme, Asuprit de cei tirani, Și cum sufăr pribegie Mulți din fiii tăi orfani! La Sarov și Diveeva Nu mai este astăzi drum, Întunericul domnește În poiana ta acum! Iară bietele orfane, Ca albinele de URS, Au fugit prin țări străine Și izvorul n-a mai curs! “Fiarele cuvântătoare” Au stricat grădina ta, Iar din apa ta bolnavii Nu mai pot acum să bea! Îmblânzește iarăși “URS-ul” Revărsându-i harul tău Și pe neamul tău sloboade Din robia celui rău! Din Sarovul cel din ceruri Toarnă din al tău izvor Apa sfântă a Credinței Peste cei de la “Zatvor”! (Zatvor adică închisoare) Pe sărmanele albine Răzlețite de sobor Luminează-le spre bine, Să-și cunoască matca lor! Bucuria ta, Părinte, Dăruiește-ne-o din cer Și cu dragoste fierbinte Să-l întorci pe cel “Stingher”. Iar pe cei ce sunt în chinuri, Cuvioase Serafim, Dă-le ca să vadă slava Noului Ierusalim! Pe Păstor îl întărește Cu sfințitul lui “Sobor”, Să lucreze mântuirea Necăjitului popor! Și precum izvor de pace Pe pământ te-ai arătat, Pentru pacea lumii astăzi Roagă-te neîncetat! Stihurile Sfantului Ioan Iacob Hozevitul in cinstea Sfantului Serafim de Sarov (1957) RUGACIUNI SF. SERAFIM DIN SAROV O, preaminunate Serafime, mare facator de minuni din Sarov, pentru toti cei ce alearga la tine ajutatorule cel grabnic ascultator, in zilele vietii tale nimeni de la tine sarman n-a iesit, ci tuturor placuta le-a fost vederea fetei tale si glasul cel cu buna intâmpinare a cuvintelor tale. Pe lânga acestea si darul tamaduirilor, darul inainte vederii si darul vindecarilor sufletelor Rugaciunea intâi catre Sfântul Serafim celor neputincioase cu imbelsugare in tine s-au aratat. Iar când te-a chemat pe tine Domnul de la ostenelile cele pamântesti la odihna cea cereasca, niciodata dragostea ta n-a lipsit de la noi si nu este cu putinta a numara minunile tale care s-au inmultit ca stelele cerului caci iata, in toate marginile pamântului te arati oamenilor credinciosi si le daruiesti tamaduiri. Pentru aceasta si noi strigam tie: O, preabunule si blândule Cuvios al lui Dumnezeu, rugatorule cel cu indrazneala pentru noi, care niciodata nu departezi pe cei ce te cheama pe tine, inalta pentru noi binefacatoarea ta rugaciune catre Domnul puterilor ca sa intareasca poporul nostru binecredincios si sa ne daruiasca noua cele de trebuinta in viata aceasta si toate cele de folos pentru mântuirea sufletelor noastre, ca sa ne pazeasca de caderi in pacat si sa ne invete pocainta cea adevarata, ca fara de piedici sa intram in Imparatia Cerurilor unde tu acum stralucesti in slava neapusa, si sa cântam cu toti Sfintii, laudând Treimea cea de Viata datatoare, in veci! Amin. Rugaciunea a doua catre Sfântul Serafim O, preasfinte Cuvioase si de Dumnezeu purtatorule Parinte Serafim, cauta din slava ta cea de sus catre noi cei smeriti si neputinciosi, impovarati cu multe pacate, care cerem de la tine ajutor si mângâiere. Apropie-te de noi cu inima ta cea plina de bunatate si ajuta-ne ca sa pazim fara de prihana poruncile Domnului, sa tinem cu tarie credinta ortodoxa, cu sârguinta sa-I aducem lui Dumnezeu pocainta pentru pacatele noastre in evlavie crestineasca, cu harul bine sa sporim si sa fim vrednici de ajutorul si mijlocirea ta pentru noi inaintea lui Dumnezeu. O, Sfinte al lui Dumnezeu, Serafime, auzi-ne pre noi, cei ce cu credinta si cu dragoste ne rugam tie si nu ne trece cu vederea pe noi, cei ce avem nevoie de ocrotirea ta. Acum si in ceasul sfârsitului nostru ajuta-ne si apara-ne cu rugaciunile tale de sagetile cele pline de rautate ale diavolului, ca sa nu ne stapâneasca puterea lui ci, cu ajutorul tau, sa ne invrednicim amosteni fericirea lacasurilor Raiului. Caci in tine ne punem astazi nadejdea, Parinte milostive, fii pentru noi cu adevarat calauza spre mântuire si aduna-ne la lumina cea neinserata a vietii vesnice prin mijlocirea ta cea bineplacuta, la Tronul Sfintei Treimi, ca sa slavim si sa cântam impreuna cu toti Sfintii Numele cel vrednic de inchinare, al Tatalui si al Fiului si al Sfântului Duh, in vecii vecilor. Amin. |
Sfinte Proorocule Ioane !
https://lh4.googleusercontent.com/-g...tului-ioan.jpg
Sfinte Proorocule Ioane, cel ce în Iordan ai botezat pe Adâncul milostivirii și văzând repejunile râului, valuri de înfricoșare au început să se înalțe în inima ta, alungă viforul patimilor din sufletul meu și dăruiește inimii mele corabia gândului rugăciunii, ca să plutesc deasupra ispitelor acestei vieți. Mintea mea cea înnourată de gânduri rele o trage cu legătura cugetării smerite spre lumina rugăciunii Soarelui Hristos. Pustia o ai împodobit cu cântări de laude și cu pașii minții ai călătorit în grădina Raiului, prin ascultarea ta ridicându-te deasupra lui Adam, cel ce a căzut din frumusețea cerească prin sfatul cel viclean al șarpelui. Pe mine, cel ce alerg pe cărările neascultării de poruncile dumnezeiești mă învață calea smereniei prin pilda viețuirii tale în afara deșertăciunilor lumii. Capul ți-ai plecat sub sabie, ca să vestești celor din iad pe Cel Ce avea să fie Capul Bisericii și Răscumpărătorul tuturor din stricăciune cu preascumpul Său Sânge. Pe mine, cel ce m-am făcut cap a toată răutatea, mă îndreptează pe căile pocăinței. Trimite norii rugăciunii tale înaintea Soarelui dreptății, ca sufletul meu cel istovit de arșița ispitelor să-l răcorească ca Un Bun cu ploaia milostivirii Sale. Pe îngeri ai minunat cu viețuirea ta nematerialnică și cetele demonilor le-ai doborât cu săgețile cugetării tale smerite. Mintea mea cea pururea rănită de gândurile cele rele o tămăduiește vărsând peste ea roua rugăciunii tale. Inima mea cea întunecată de patimi o luminează cu raza credinței și o împodobește cu florile laudelor tale, ca să aducă Stăpânului Care l-a sădit pe Adam din nou în grădina Raiului mireasma rugăciunii curate. Astupatu-s-au urechile inimii mele, ca să nu mai aud chemarea dumnezeiască și în adâncul noroiului patimilor m-am coborât. Eu, cel cinstit cu darul libertății de Cel Ce m-a zidit spre asemănarea Sa, m-am făcut rob patimilor, cărora dobitocește am slujit, neavând în inima mea gândul fricii de Dumnezeu. Nerăbdarea mi se pare un mărgăritar aproape de negăsit pentru mine și cu frunzele cuvintelor mincinoase am acoperit păcatele mele. Deci, tu, Sfinte Ioane, cel ce ai arătat lumii pe Pomul vieții Care S-a dat spre Hrană lumii și a vindecat pe Adam cel ce s-a otrăvit gustând din pom, arată și pustia inimii mele roditoare de pomii gândurilor înțelepciunii. Ca o privighetoare a rugăciunii ai îndulcit auzul pustiei cu neîncetata slăvire a frumuseții Celui Nevăzut și pe scara smereniei te-ai înălțat la Cel Neajuns de minte. Pe mine, cel ce pururea mă cufund în marea deșertăciunilor lumești și mă lenevesc a mă ruga, întinde-mi mână de ajutor și cu ploaia gândurilor umilinței curățește inima mea, zugrăvind apoi întru ea tainele cele dumnezeiești ascunse în vistieria minților îngerești. Cu securea pocăinței taie din țarina inimii mele pomi cei înalți ai patimilor și sădește în locul lor virtuțile cele dumnezeiești. Focul ispitelor îl stinge cu puterea rugăciunii tale și la judecată nu întârzia a mijloci iertare celor ce te cinstesc cu dreaptă credință. Fiind prieten al Mirelui Celui Tainic al inimilor, cu șoapte prietenești pleacă spre milă pe Izvorul milostivirii, ca să treacă cu vederea păcatele noastre și să rânduiască și nevrednicia noastră în cămările cele cerești, străbătute pururea de pașii îngerești și de tămâia rugăciunii neîncetate. Întărește pe noi, ca fără de cârtire să purtăm povara necazurilor vieții și glasul pocăinței fă să răsune și în inimile noastre ofilite de păcat, ca tăind toți spinii patimilor să începem a viețui dumnezeiește. Cu legătura cea tare a rugăciunii tale întărește lumea și sub acoperământul rugăciunii tale roagă-L pe Mântuitorul nostru să ne rânduiască vreme de pocăință, ca intrând întru cămara milostivirii Sale să-i aducem împreună cu cetele tuturor Sfinților slavă și mulțumire, iar către tine să strigăm așa: Bucură-te, rai înfrumusețat al darurilor Mântuitorului, pecetea nestricată a pocăinței, de întărire lumii, izvorul gândurilor umilinței, făclia pustiei inimilor noastre. Întru lumina rugăciunii tale, învrednicește-ne a aduce slavă Treimii Celei mai presus de minte, Tatălui Celui iubitor de oameni, Fiului Său, Ce ne-a mântuit pe noi din păcat și Duhului Celui călăuzitor la limanul pocăinței, adică Minții Celei mai înainte de minte, Care izvorăște gândurile înțelepciunii cu care luminează mințile îngerești și întunericul minții noastre. Amin. |
De câte ori Iordane Sfinte
Pe malul tău am colindat, Mă cuprindea un dor fierbinte Să stau acolo nemișcat. Să nu mai am de lume știre, La malul apei viețuind, S-ascult a undei glăsuire Și păsările ciripind. S-aud în “lunca cea bătrână” Cum sună vântul din pustie Și firea toată cum îngână: “Treime Sfântă, Slavă Ție!” Voiam mereu să am în față Izvoarele de la Harara Și locul pustnicesc – de viață A Sfinților de Vitavara. La “colimvitra-ți” minunată Voiam să viețuiesc mereu, Acolo unde – altă dată - Se botezase Dumnezeu. În murmur tainic, apa cântă, Iar trestiile tremurând Slăvesc Treimea cea Prea Sfântă Ce s-arătase oarecând. În valea ceea cu izvorul, La poalele unui tăpșan, Ades vorbea Mântuitorul Cu Sfântul Prooroc Ioan. Ce taine mari erau grăite De Dumnezeu cu Prooroc În umbra peșterii smerite, Sub valea Soarelui de foc! Pe-aici trecând cu oboseală Un Ava Sfânt, către Sinai, A fost cuprins de fierbințeală Și cineva-ișoptea lui: “Stai!” Era Ioan Botezătorul Zicându-i: “Stai aici mai bine! Vorbind adesea ori cu mine!” Văzând că peștera – cu slava - Pe Sfântul “Rug” îl întrecea, A stat, punând temeiul Ava Vestitei Lavre “Sapsafa”. Aproape de Iordan, pustia În taină a adăpostit Pe Sfânta Pustnică Maria Și pe Zosima cel Sfințit. La Baptisterul cel de piatră Se boteza – peste Iordan - Mulțimea cea “Idololatră” A Craiului de la Iran. Aici și Sfântul Conon spune, Fiind de gânduri bântuit, Botezătorul – prin minune - Îndată l-a tămăduit. Mai sus, în stânca cea de sare (Precum scripturile vestesc) “Șeptimea Sfintelor Fecioare” Avea lăcașul pustnicesc. Iar mai la vale către mare Se află “Schitul Românesc”, Ca o cetate de salvare Și ca un rai duhovnicesc. E ostrovul întâmpinării Românilor înstreinați De plaiul strămoșesc al Țării Și de furtună zbuciumați. Iordane, râu cu apă sfântă, Noian de binecuvântări, Spre tine dorul mă avântă Din răslețitele-mi cărări! Tu ești ca pod cinstit Treimei Și drum bătut de mulți Profeți, Adăpostirea Sihăstrimei Și maica “fiilor răsleți”! Scrisă de smeritul Ieroschimonah Ioan Iacob fost Egumen La Schitul Românesc de la Iordan 1948 |
Rugăciune către Preacuviosul Antonie cel Mare
http://www.icoaneortodoxe.com/bulkup...-antonie-1.jpg
O, Cuvioase Părinte Antonie, înălțimea viețuirii duhovnicești neajunse de gând omenesc, a monahilor icoană prealuminată și acoperământul milostivirii celor din nevoi, auzi suspinurile inimii mele și cu grabnica ta mijlocire izgonește din pustia sufletului meu fiarele gândurilor celor rele, care tulbură mintea mea cea neputincioasă. Pe demoni ai biruit desăvârșit ca un ostaș neînfricat al lui Hristos, purtând coiful smeritei cugetări și fiind încins cu legătura înțelepciunii. Pe mine, cel pururea biruit în războiul cel duhovnicesc din cauza nepurtării mele de grijă, mă întărește Cuvioase, și mă înțelepțește cu lumina sfaturilor tale duhovnicești, pe care ni le-ai lăsat nouă ca pe o comoară ascunsă în vistieria Bisericii. Ca un soare al monahilor te-ai arătat în amiaza creștinismului, iar noi apropiindu-ne tot mai mult de apusul veacurilor, de noaptea păcatelor suntem cuprinși și cu totul neputincioși spre nevoințele celor din vechime. Cum dar ne vom mântui, noi, fii cei rătăcitori, când cursele vrăjmașului s-au înmulțit peste măsură ? Nădăjduind în rugăciunile tale Părinte, alerg și eu smerit către tine și într-un suspin de gând cad înaintea ta strigând: trimite ploaia rugăciunilor tale și stinge focul patimilor în care mă primejduiesc până la a fi aruncat în focul cel veșnic. Făcliile stinse ale gândurilor mele le aprinde cu focul dorului dumnezeiesc și în brazdele inimii mele aruncă semințele gândurilor dumnezeiești, ca să aduc și eu rod bogat de fapte bune spre slava Pricinuitorului a tot binele. Cu adevărat, nu știu a mă ruga și valurile patimilor mele mă împing tot mai mult spre limanul morții. Trupul mi s-a făcut mormânt al sufletului sfâșiat de fiarele patimilor cumplite. Tu, fericite Părinte Antonie, cel ce prin culcarea în mormânt ai rușinat pe diavolul a cărui putere Hristos a zdrobit-o prin punerea Sa în mormânt și Învierea cea de-a treia zi, din mormântul multor căderi duhovnicești mă ridică, punând în mine dorul rugăciunii spre aflarea Vieții. Dă-mi și mie a vedea în această viață învierea sufletului meu din moartea păcatului și a mă veseli precum Sfânta Elena la aflarea cinstitei Cruci și precum cetele îngerești la aflarea drahmei celei pierdute a Mântuitorului Hristos. Căci cu adevărat pentru noi, păcătoșii, cei încărcați cu multe păcate, trezirea din somnul păcatului este pricină prea adevărată de bucurie și mântuire. Cu neadormită rugăciunea ta întărește pe monahii ce bine se nevoiesc în mănăstiri, ca toată lucrarea duhovnicească să și-o așeze pe temelia smeritei cugetări. Pe cei din pustie îi păzește cu lumina rugăciunii tale de toate nălucirile diavolești și inimile noastre rănite de păcat le leagă ca un samarinean milostiv cu legătura iubirii tale părintești, turnând untdelemnul rugăciunii și vinul cel tainic al iubirii lui Hristos. Stâlp de foc al monahilor în pustiul lumii, dar și înaintea tronului Preasfintei Treimi ești, iar eu, ca cel mai greșit între păcătoși, cum voi încerca să mă apropi de tine, Părinte, măcar cu rugăciunea ? De mai este pentru mine nădejde de mântuire, de mai este voința Soarelui dreptății să trimită razele darului Său în întunericul sufletului meu, de biruiește marea iubirii de oameni a Mântuitorului meu zidurile cele multe ale păcatelor mele, atunci și tu, Cuvioase Antonie, trimite înaintea Domnului ca pe un înaintemergător însăși rugăciunea ta fierbinte, ca să scap eu de viforul patimilor ce m-a cuprins. Risipește asprimea multor necazuri și în cărările voii dumnezeiești poartă gândul meu, ca să te cinstesc pe tine totdeauna cu mulțumire, iar Stăpânului tuturor să aduc pururea mulțumire, slavă și închinăciune, Tatălui Celui fără de început, împreună și Fiului Său Celui iubit întru Care a binevoit și Duhului Celui Mângâietor. Amin. |
SFINȚII IERARHI ATANASIE ȘI CHIRIL, ARHIEPISCOPII ALEXANDRIEI 18 ianuarie
Sf Ierarh Chiril Arhiepiscop al Alexandriei
http://www.icoaneortodoxe.com/bulkup...-18-chiril.jpg SFINȚII IERARHI ATANASIE ȘI CHIRIL, ARHIEPISCOPII ALEXANDRIEI, cununile cele de aur ale Bisericii, turnurile Înțelepciunii, cărțile cele luminate ale cuvintelor Treimii, vasele cele cu îngerească și fericită cuviință, candelele cele nestinse ale rugăciunii, făcliile Cuvântului, cele ce au risipit cu lumina dogmelor întunericul înșelăciunii, cei doi stâlpi ai Bisericii, care au rămas neclintiți în fața atacurilor ereziilor, fiind întemeiați pe Piatra Cea nesfărâmată a vieții, cu pietrele rugăciunilor lor să ne zidească nouă scara înțelepciunii, pe care suind cu gând smerit să vedem cu ochii sufletului priveliștea tainelor dumnezeiești. Sfinții Ierarhi Atanasie și Chiril, cei ce au îngrădit Biserica lui Hristos cu stâlpii dogmelor, păzindu-o de atacurile lupilor înțelegători, ce căutau să răpească oile cuvântătoare de la înțelegerea dreptei credințe, să acopere fereastra inimilor noastre, înfrumusețându-o cu vederile luminate ale cuvintelor dumnezeiești. O, Sfinților Atanasie și Chiril, cartea cea pururea deschisă a mărturisirii Cuvântului, cu condeiul Duhului scrieți și în inimile noastre slovele Cuvântului spre încredințarea de mărturia Tatălui către toți cei ce voiesc a se mântui prin păzirea cuvântului dumnezeiesc. Sf Ierarh Atanasie Arhiepiscop al Alexandriei http://www.icoaneortodoxe.com/bulkup...8-atanasie.jpg |
SFÂNTUL CUVIOS PĂRINTE MAXIM MĂRTURISITORUL 21 ianuarie
http://www.icoaneortodoxe.com/bulkup...e-21-maxim.jpg
SFÂNTUL CUVIOS PĂRINTE MAXIM MĂRTURISITORUL, cel ce învăluit de adierile Duhului și povățuit de mâna Tatălui a ajuns în palatul slavei lui Hristos, îndulcindu-se de gustarea tainelor dumnezeiești așeazate la masa duhovnicească a Stăpânului, cel ce împreună cu îngerii a fost numărat, strălucind cu înțelepciunea mai presus de putere omenească, cununa de slavă a călugărilor, cortul luminat de făclia înțelepciunii, piatra cea nesfărâmată a mărturisirii Adevărului, cel ce a înfruntat erezia cea stricătoare de suflete, păzind Biserica nepătată de întunecata cugetare, cel ce s-a făcut moștenitor al tainei iubirii descoperite pe muntele slavei și nemărturisite de cuvânt omenesc, cel ce este carte duhovnicească a desăvârșirii, ca cel ce a pătimit, tăindu-se mâna pentru Dreapta Tatălui să ne scrie pe noi în cartea mântuirii prin a sa rugăciune către Hristos. Ca unul ce a pătimit și tăierea limbii, prin glasul rugăciunii sale să ridice osânda noastră, a celor ce am amuțit, neavând cuvânt de îndreptățire pentru mulțimea păcatelor, ca să mărturisim mai apoi cu bucurie și mulțumire: ,, Hristoase, Dumnezeule, Adâncul milostivirii, pentru rugăciunile slujitorului Tău deschide nouă mintea spre înțelegerea tainelor înțelepciunii Tale, că să-i strigăm și lui cu mulțumire: Bucură-Te, Cuvioase Maxim, oglinda frumuseții îngerești, cel ce prin mărturisirea ta ai arătat celor întunecați Adevărul, roagă-te să se mântuiască sufletele noastre, păzindu-se de nebunia viforului ereziilor !”. Sfântul Cuvios Maxim Mărturisitorul, cel ce cu cheia rugăciunii a deschis cerurile filosofiei celei înalte, pecetluind adevărul celor descoperite cu jertfa mărturisirii sale, să povățuiască și gândurile noastre la limanul înțelegător al tainelor Preasfintei Treimi. Cuviosul Maxim Mărturisitorul, canonul monahilor mergători pe căile desăvârșirii, limba cea de foc ce a ars toată erezia cu flăcările înțelepciunii Cuvântului, oglinda viețuirii îngerești a cuvântătorilor de Dumnezeu, străjerul Bisericii de toată răutatea ereziilor, cel ce a zburat ca un serafim cu aripile iubirii dumnezeiești, făcându-se flacără a înțelepciunii Treimii ce luminează mințile credincioșilor, să ne facă și pe noi părtași ai darurilor mântuitoare ale Cuvântului vieții, prin rugăciunile sale bineprimite către Ziditorul tuturor.Sfântul Cuvios Maxim Mărturisitorul, cel ce cu cheia rugăciunii a deschis cerurile filosofiei celei înalte, pecetluind adevărul celor descoperite cu jertfa mărturisirii sale, să povățuiască și gândurile noastre la limanul înțelegător al tainelor Preasfintei Treimi. O, Sfinte Cuvioase Maxim Mărturisitorul, cel ce te-ai făcut mână a Cuvântului, tăind cu ascuțișul cuvintelor tale ereziile cele întunecate, iar slava Tatălui a strălucit întru tine, fiind umbrit de lumina Duhului, curățește zapisul păcatelor mele cu apa rugăciunilor tale. |
Rugăciune către Sfânta și Fericita maica noastră Xenia, cea nebună pentru Hristos
https://lh5.googleusercontent.com/-R...etersburg1.jpg O, sfântă maică Xenia, viețuind sub acoperământul Celui Prea Înalt, și întărită fiind de Maica lui Dumnezeu, răbdând foamea și setea, gerul și arșița, defăimările și prigonirile, ai primit de la Dumnezeu darul înaintevederii și al facerii de minuni, iar acum sălășluiești întru lumina Celui Atotputernic. Sfânta Biserică te preamărește acum ca pe o floare bineânmiresmată. Stând înaintea sfintei tale icoane, ne rugăm ție ca uneia ce ești întru viața cea neîmbătrânitoare, deci petreci și împreună cu noi: primește cererile noastre și le du la scaunul Milostivului Părinte Ceresc ca ceea ce ai îndrăznire către El; cere pentru cei ce aleargă la tine mântuire veșnică, îmbelșugată binecuvântare pentru faptele și începuturile cele bune, izbăvire din toate nevoile și necazurile. Mijlocește cu rugăciunile tale înaintea Atotînduratului nostru Mântuitor, pentru noi netrebnicii și păcătoșii. Ajută, sfântă și fericită maică Xenia, să fie luminați pruncii cu lumina Sfântului Botez și să fie pecetluiți cu pecetea darului Sfântului Duh; băieții și fetele să fie crescuți cu credință, cinste și frică de Dumnezeu; dăruiește-le lor reușită la învățătură; tămăduiește pe cei neputincioși; trimite dragoste și bună-înțelegere celor căsătoriți, învrednicește pe monahi în nevoința cea bună și apără-i de defăimări; întărește-i pe păstori întru tăria Duhului Sfânt, păzește poporul și țara aceasta în pace și fără de tulburare, roagă-te pentru cei lipsiți în ceasul morții de împărtășirea cu Sfintele lui Hristos Taine; că tu ești nădejdea noastră, grabnica noastră ascultătoare, pentru care îți aducem mulțumire și slăvim pe Tatăl și pe Fiul și pe Sfântul Duh, pe Dumnezeu Cel în Treime închinat și minunat întru Sfinții Săi, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin. |
SFÂNTUL IERARH GRIGORIE TEOLOGUL, ARHIEPISCOPUL CONSTANTINOPOLULUI 25 ianuarie
http://www.icoaneortodoxe.com/bulkup...5-grigorie.jpg
SFÂNTUL IERARH GRIGORIE TEOLOGUL, ARHIEPISCOPUL CONSTANTINOPOLULUI, cel ce împodobit cu legătura Duhului a înconjurat masa îngerească a Treimii și s-a făcut luminător lumii, revărsând dintru înălțimea Înțelepciunii ploaia cuvintelor cele celor ce desfătează sufletele însetate de Adevăr, cu cheia rugăciunii sale să ne deschidă nouă cămările darurilor Cuvântului. SFÂNTUL IERARH GRIGORIE, CUVÂNTĂTORUL DE DUMNEZEU, cel ce în inima s-a a odihnit adâncurile înțelepciunii dumnezeiești și a curățit pământul de erezii și de necunoașterea de Dumnezeu prin revărsarea izvoarelor Duhului, să aprindă cu focul rugăciunii sale făclia cea înțelegătoare a inimii a cărei lumină arată lămurit tainele dreptei cunoașteri de Dumnezeu. Sfântul Grigorie, alăuta cea duhovnicească a Treimii, să trezească gândurile inimii noastre cu cântările dumnezeieștilor laude, aduse ca jertfa cea mai înaltă pe altarul dreptei înțelegeri a Dumnezeirii. Sfinte Ierarhe Grigorie, cel cu cu râurile cuvintelor tale ai curățit toate ereziile din pământul Bisericii, sădind cuvintele dumnezeieștii înțelepciuni, roagă-te ca și inima mea să se facă roditoare de cuvinte îngerești. |
http://www.icoaneortodoxe.com/bulkup...nopl--1325.jpg
RUGĂCIUNE CĂTRE SFÂNTUL IERARH IOAN GURĂ DE AUR Cu ce sfințite cuvinte adunate din grădina înțelepciunii vom împleti cunună de cântări celui ce este trâmbița Adevărului, untdelemnul celor răniți de păcat, mângâierea celor întristați, scăparea celor deznădăjduiți, oglinda fecioriei, icoana milostivirii lui Dumnezeu, trâmbița pocăinței, cununa preoților, podoaba ierarhilor, lumina celor din întunericul neștiinței, povățuitorul orbilor, limanul celor cuprinși de furtuna patimilor, dulceața cuvântării de Dumnezeu, corabia rugăciunii celor necăjiți care înoată pe marea vieții, ușamântuirii multor suflete, cel împreună vorbitor cu serafimii, care stă aproape de scaunul Ziditorului. Părinte Ioane Gură de Aur, cu raza rugăciunii tale luminează-ne și pe noi, ca să aducem cântări de laudă întru cinstirea ta, a celui ce te-ai făcut turmei tale păstor minunat și călăuzitor către Împărăția cerurilor. Izvor nesecat de daruri te-ai arătat pentru cei săraci sufletește și trupește, vrednică minte slujitoare Minții Celei Dintâi, care Biserica o ai păstorit cu înțelepciune, glasul cel de tunet al Cuvântului, care a risipit întunericul patimilor de pe cerul multor inimi, norul cel cugetător de înălțimile cerești, slava cea strălucită a fecioriei, cel ce ai răbdat prigoniri pe nedrept, dar în lăcașurile dreptății te-ai sălășluit spre a aduce neîncetată Ziditorului. O, Preafericite Părinte Ioane, cel ce ai arătat gura ta vistierie de cuvinte dumnezeiești cu care ai împodobit palatele multor inimi, arată-ne și pe noi vase de bună trebuință Cuvântului vieții. Trimite-ne acoperământul rugăciunii tale și ne scoate din întunericul patimilor, ca să slăvim pe Hristos, Mântuirea sufletelor noastre. Pleacă-ți blânda privire și spre noi și vezi Părinte, necazurile inimilor noastre, vezi povara cea greu de purtat a patimilor și întristarea și suspinul în ceasul grelelor frământări și cu ale tale rugăciuni împacă viața noastră. Alungă toate dezbinările din Biserica lui Hristos și dragostea unuia către altul o întărește. Risipește viforul eresurilor și ne dă tuturor a merge cu pace pe calea Adevărului spre a agonisi cununa mântuirii. Pe cei slabi la suflet îi ridică din deznădejde și îi întărește a răbda cu bărbăție necazurile ca niște buni ostași ai lui Hristos. Pe cei din primejdii îi izbăvește, tinerețile le împodobește cu a înțelepciunii cunună, bătrânețile le mângâie cu dreptarul cuvintelor pocăinței, pe prunci îi păzește de primejdii și pe noi pe toți întru pocăință și dragoste ne păzește, ca să slăvim pe Treimea Cea de viață făcătoare și să cinstim prea mărită pomenirea ta spre mântuirea noastră. Amin. |
Pe marii luceferi cei purtători de lumină, turnurile Bisericii cele neclintite, într-un glas să-i lăudăm noi, cei ce ne îndulcim laolaltă de bunătățile, de cuvintele și de darul lor. Pe înțeleptul Gură de Aur și pe marele Vasile, împreună cu Grigorie, strălucitul teolog; către care să și glăsuim, strigând din inimă: preamarilor trei ierarhi, rugați-vă lui Hristos Dumnezeu să dăruiască iertare de greșeli celor ce cu dragoste prăznuiesc sfântă pomenirea voastră.
Astăzi sufletele pământenilor se înalță de la cele pământești; astăzi cele cerești se fac toate întru pomenirea sfinților; că porțile cerești se deschid și cele ce sunt ale Stăpânului ni se fac cunoscute. Cuvintele fapte se propovăduiesc și limbile minunile le cântă; iar noi către Mântuitorul strigăm: slavă Ție, Hristoase Dumnezeule, că, prin aceștia credincioșilor pace s-a făcut. https://lh4.googleusercontent.com/-8...cel%2Bmare.jpg Trâmbița cea mare a Bisericii, făclia care luminează toată lumea, propovăduitorul a cărui vestire cuprinde toate marginile, Vasile cel cu nume mare, adună pe credincioși la prăznuirea aceasta. Stâlp de foc povățuitor poporului credincios și arzând pe vrăjmașii credinței, mântuind neamurile cele ce-l urmau cu tărie, marele Vasile așa s-a arătat; deci să îndrăznească și să biruiască Biserica lui Hristos, îmbogățită fiind cu un apărător ca acesta. https://lh4.googleusercontent.com/-_...theologian.jpg Cel strălucitor prin viață și prin fapte, cel strălucit prin cuvânt și prin dogme, care, ca un alt soare, strălucește mai mult decât toate stelele, mult lăudatul teolog, astăzi este fericit de toți. Desfătarea limbii și dulceață la tot auzul a ajuns cuvântul tău, Grigorie; mana vieții, roua dulceții, mierea din piatră, îngerilor cerească pâine; care îndeamnă a se sătura de nesățioasa ei dulceață și care umple de desfătare pe cei ce se împărtășesc cu ea. https://lh3.googleusercontent.com/-z...ra-de-aur1.jpg Iată lumina lumii luminează lumea; iată sarea pământului îndulcește pământul; iată pomul vieții aduce roade de nemurire, sfântul Ioan Gură de Aur; cei ce nu voiți să muriți, veniți să vă desfătați. Râul darurilor Duhului s-a umplut până la revărsare, și fața cea frumoasă a pământului se udă ca dintr-un izvor de desfătare, din gura cea de aur; veselind și îngrășând toată cetatea lui Hristos, cu săltările dumnezeieștilor valuri. Să trâmbițăm cu trâmbiță de cântări; să ne bucurăm de praznic și să salutăm bucurându-ne, cu toată obștea, la prăznuirea dascălilor noștri. Conducătorii pământești să alerge împreună și pe ierarhi să-i laude cu cântări, ca pe cei ce au izvorât trei râuri preamari de dogme ale Duhului, de unde frumoase și pururea vii. Pe păstorii și învățătorii, pe cei trei îndrumători întru cele sfinte ai Sfintei Treimi, adunându-ne să-i lăudăm: filosofii, pe cei înțelepți; preoții, pe păstorii; păcătoșii, pe ocârmuitorii; săracii, pe îmbogățitorii; cei din necazuri, pe mângâietorii; călătorii, pe însoțitorii în călătorie; cei ce sunt pe mare, pe ocârmuitorii. Și toți cei pretutindenea întâmpinăm cu căldură pe dumnezeieștii ierarhi, lăudându-i, așa să grăim: preasfințiți învățători, sârguiți de scoateți pe credincioși din smintelile lumii și ne scăpați pe noi din chinurile cele de veci. Nu este un al doilea între aceștia trei; că fiecare își poartă veșnicia lui, nimeni întâiul părând, și pe cei deopotrivă cu cinstirea înfrângând; ci mai vârtos își împart unul altuia biruința, cu mare bucurie. Că nu încape între dânșii îndrăzneala pizmuirii, care strică buna înțelegere. Ne rugăm și cerem de la voi, sfinților, să vă aduceți aminte de noi, netrebnicii robii voștri, ca bine primite să fie rugăciunile noastre, să păziți Biserica în pace, precum ați lăsat-o, să ne învredniciți a dobîndi și noi acea negrăită veselie și prea dorita bucurie a întru tot lăudatei și mai presus de ființă Treimi; ca împreună cu voi să slăvim pe Tatăl, pe Fiul și pe Duhul cel Sfînt, pe unul Dumnezeu, Căruia se cuvine toată slava, cinstea și închinăciunea, totdeauna, acum și pururea și în vecii cei nesfîrșiți. Amin. SFINȚII TREI IERARHI: VASILE CEL MARE, GRIGORIE TEOLOGUL ȘI IOAN GURĂ DE AUR http://www.icoaneortodoxe.com/bulkup...ei-ierarhi.jpg Sfinților Trei Ierarhi, cei ce dănțuiți ca niște făclii nestinse în jurul tronului Treimi și aduceți jertfe de rugăciuni pentru toată lumea, cereți pace lumii, întărire credinței dreptmăritoare și picurați în sufletele noastre lumina înțelepciunii, ca să lăudăm praznicul vostru cel preaminunat. Astăzi Biserica se gătește în veșmânt de sărbătoare, ca să întâmpine cu laude îngerești pe cei stâlpi ai săi, pe luminătorii lumii, cei numărați în ceata Apostolilor pentru vrednicia propovăduirii. Aceștia sunt roțile cele de foc, care au ars toate paiele cugetării pământești, purtând sufletele lor ca niște caruri ale faptelor bune spre înălțimile nevăzute ale Treimii. Aceștia sunt trâmbițele Bisericii care au vestit tuturor apropierea zilei nesfârșite ale Împăratului slavei. Să lăudăm și noi pe cările cele de aur ale dogmelor dumnezeiești, păstrate ca o moștenire scumpă în vistieria Bisericii, vasele cele lucrate spre cinstea Ziditorului, râurile pururea curgătoare ale înțelepciunii celei de sus, întărirea Bisericii cu cinstitele dogme, turnurile cuvintelor înțelepciunii, întru care ne adăpostim noi de mânia ereziilor, icoanele cele sfințite ale frumuseții Chipului dumnezeiesc, veselia cea neîngrădită a îngerilor, corturile slavei dumnezeiești, cărările cele drepte ale înțelepciunii. Către aceștia să strigăm cu nădejde, cerând printrânșii mila cea dumnezeiască: Sfinte Vasile cel Mare, cununa de laudă a Bisericii, cel ce te-ai arătat nebiruit apărător de toată erezia cea stricătoare a cetății sufletelor, cu îndrăzneala ta către Mântuitorul Hristos, fă să fie păzită și cetatea sufletului meu de greaua prigonire a gândurilor rele. Sfinte Grigorie, cuvântătorule de Dumnezeu, cel ce te-ai făcut vas al teologiei celei înalte, îndulcind inimile și mințile tuturor cu nectarul înțelepciunii dumnezeiești, varsă măcar o picătură și peste inima mea ce pururea se adapă cu băutura amărăciunii păcatelor. Sfinte Ioane Gură de Aur, cel ce ai fost următor glasului Cuvântului, din gura ta cea dumnezeiască izvorând cuvânt de îndreptare pentru cei greșiți, stând acum înaintea tronului lui Hristos, apleacă-L spre milă, ca să ne dea nouă cuvânt de iertare și să potolească prin al Său dumnezeiesc cuvânt valurile ispitelor care ne împresoară, îndemnându-ne a striga și noi cu glas smerit ca Petru Apostolul. Ca unul ce ai străbătut calea prigonirilor cu gând tare și ai luat de la Hristos cununa răbdării, pe mine, mie, celui pururea prigonit de fiarele patimilor deschide-mi ușile milostivirii, ca să aflu scăpare de toată vătămarea ispitelor. Ca unii ce străluciți în vistieria Bisericii ca niște podoabe minunate, împodobiți și inima noastră cea săracă de gânduri bune cu dumnezeieștile voastre cugetări, ca acoperindu-ne cu veșmântul cuvintelor voastre să strigăm cu mulțumire: Bucură-te, treime de arhierei, propovăduitoare a Treimii Celei neajunse de gând, ridică și mintea noastră la înălțimea înțelegerilor dumnezeiești ! Cei trei luminători ai Bisericii, care purtându-și mintea în corabia inimii au călătorit pe marea înțelepciunii Duhului Sfânt și au potolit valurile ispitelor, despărțindu-le cu toiagul rugăciunii spre a face poporului trecere binecuvântată printre veacuri,să ne povățuiască și pe noi la limanul Cuvântului, îndulcind marea cea amară a ispitelor acestei vieți. |
Sfântul Mucenic Trifon
https://lh3.googleusercontent.com/-s...hon_martyr.jpg "O, Doamne, Dumnezeule al dumnezeilor si Imparate al imparatilor, cel mai sfant decat toti sfintii, multumescu-Ti ca m-ai invrednicit a-mi implini fara sovaiala ostenelile nevointei. Iar acum ma rog Tie ca mana nevazutului diavol sa nu se atinga de mine si sa ma traga in adancul pieirii, ci mai vartos trimite-i pe sfintii Tai ingeri sa ma calauzeasca in salasul Tau preaminunat si sa ma faca mostenitor Imparatiei Tale celei preadorite. Primeste sufletul meu si auzi rugaciunile tuturor celor ce Iti vor aduce Tie jertfe, intru pomenirea mea! Cauta spre dansii, din locasul Tau cel sfant, si daruieste-le lor darurile Tale cele bogate si nestricacioase, caci Tu esti Unul bun, milostiv si datator de bine, in vecii vecilor. Amin!" "Pe tine, cela ce ai indrazneala catre Domnul, mijlocitor si rugator pentru sufletele noastre te avem, noi smeritii. Iar acum, in ziua praznicului tau, rugamu-te, cere noua de la Dumnezeu iertare de pacate si izbavire din primejdii, ca sa cantam tie: Bucura-te, Mare Mucenice Trifon!" "O, prealaudate mucenice Trifon, asculta smerita noastra rugaciune, pe care ti-o aducem din toata inima, si ne izbaveste pe noi din boli si din primejdii, pe noi, cei ce cinstim pomenirea ta si marturisim minunile savarsite de tine cu darul Sfantului Duh. Indrepteaza pasii nostri spre lumina Invierii lui Hristos si ne poarta de grija din inalt, sa nu ne aflam coplesiti de valurile lumii, ci, cu privirea atintita spre Hristos, sa ajungem la tarmul vesniciei si al iubirii descoperite a Sfintei Treimi, cantand din liturghisitoare inimi: Aliluia!"( Ruga Sfantului inaintea mortii ) Rugăciune către Sfântul Mucenic Trifon https://lh5.googleusercontent.com/-Z...BLarge_jpg.jpg O, întrutotlăudate, Sfinte Mucenice Trifon, primește de la noi aceste cântări pe care cu umilință le aducem înaintea ta și ne izbăvește din toate nevoile și scârbele ca un bun și iubitor de oameni și neînfruntat ocrotitor al creștinilor. Căci deși suntem nevrednici a ne face părtași milostivirii tale, pentru păcatele noastre cele multe și grele, săvârșite în viața noastră și în tot ceasul, însă cunoscând marea bunătate pe care ai arătat-o asupra celor ce te cinstesc pe tine și se pocăiesc cu credință întru numele Domnului, năzuim cu lacrimi de umilință și preaplecată mărturisire a păcatelor la mijlocirile tale înaintea Sfintei Treimi. Fii dar nouă, pururi rugător la Preaputernicul Dumnezeu, pentru iertarea păcatelor noastre, pentru mântuirea noastră de toate bolile și primejdiile, de cutremurul pământului și moarte năpraznică, pentru întărirea noastră în credința cea adevărată, apărându-ne de toate răutățile după făgăduința ta, căci toți te cinstim și prăznuim numele tău, acum și pururea și în veci. Amin. Sfinte Mare Mucenice Trifon, primește rugăciunile nevrednicilor robilor tăi și ne, izbăvește pe noi din toată nevoia și necazul. Toată nădejdea noastră spre tine o punem, Maica lui Dumnezeu, păzește-ne pe noi sub Sfânt Acoperământul tău. Amin |
https://lh4.googleusercontent.com/-L...din-argint.jpg
https://lh5.googleusercontent.com/-y...fPartenie4.jpg Dumnezeiesc har de minuni ai primit, de la Dumnezeu înțelepțite, Sfințite Partenie, făcătorule de minuni și purtătorule de Dumnezeu, toate patimile credincioșilor curățind, duhurile celui viclean alungându-le. Pentru aceasta pe tine te lăudăm, ca pe un mare slujitor al Harului lui Dumnezeu. Cu rugăciunile tale ai tămăduit nenumărate boli, întărind cu darul, Partenie, pe cei slăbănogi, precum și Stăpânul tău, urmând bunătății Lui celei nemăsurate. Din vârsta tinereților, insuflat fiind de Dumnezeu, ai ars, Prea Fericite, cetele dracilor, cu focul rugăciunilor tale, cârmuind cu înțelepciune turma Lampsakului; că surpând capiștile idolilor, biserică te-ai arătat pe tine însuți lui Dumnezeu. Propovăduiesc minunile tale peștele pe care l-ai vânat din adâncuri, omul cel fără de viață pe care l-ai înviat, rodirea ogorului celui neroditor, ploaia cea din belșug asupra viei și potrivirea vopselelor. Cât de minunate sunt faptele tale, lucrătorule al celor sfinte! Ci roagă-te dar să ne mântuim noi. Rugăciune către Sfântul Partenie din Lampsakos Ierarhe al lui Hristos, Partenie, purtătorule de Dumnezeu, care ai primit dar îmbelșugat, lucrează cu folos, ca prin mijlocirile tale să ne aperi pe toți de mulțimea primejdiilor și a durerilor, și de mânia demonilor păzește-ne, Părinte, pe noi toți, tu care ești mijlocitorul nostru înaintea lui Hristos Dumnezeu. O, prealuminate Părinte Partenie, Ierarhule al Domnului, revărsare de minuni uimitoare, primește rugăciunile noastre și, prin solirile tale către Dumnezeu, să primim iertare de greșeli toți care întru-un glas Îi strigăm: Aliluia! |
Sfantul Sfintit Mucenic Haralambie
https://lh5.googleusercontent.com/-0...anu-cavafu.jpg
https://lh6.googleusercontent.com/-5...nu-cavafu1.jpg O, întru tot lăudate Sfinte Haralambie, primește de la noi aceste cântări ce cu umilință le aducem înaintea ta, și ne izbăvește pe noi din toate nevoile și necazurile ca un bun și de oameni iubitor. Căci deși suntem nevrednici milostivirii tale pentru păcatele noastre cele multe și grele, pe care le săvârșim în tot timpul vieții noastre și în tot ceasul, însă cunoscând bunătatea ta cea mare pe care o ai arătat asupra celor ce te cinstesc pe tine, și asupra celor ce se pocăiesc cu credință întru numele Domnului, năzuim cu fierbinți lacrimi a mărturisi înaintea ta că am greșit. De aceea ne rugăm ție ca să fii mijlocitorul nostru către preaputernicul Dumnezeu, pentru iertarea păcatelor noastre, pentru mântuirea noastră de toate bolile și de toate primejdiile și pentru întărirea noastră în credința cea adevărată ca să nu mai greșim. Așa, strălucite Sfinte, rugămu-te pe tine ca să ne aperi pe noi de toate răutățile, după făgăduința ta, căci toți te cinstim și prăznuim numele tău, cântând lui Dumnezeu: Aliluia! |
Rugaciune catre Sfantul Nectarie din Eghina
Mareste imaginea. Sfinte Nectarie, facatorule de minuni, omule al lui Dumnezeu. Implinirea nazuintelor Duhului; Pastorule si liman dumnezeiesc, lucratorul viei celei de taina a lui Hristos, credincios si sarguincios, care ca un rob credincios al lui Dumnezeu si savarsitor al tainelor Acestuia ai fost invrednicit de catre Acesta cu darurile facerii de minuni si al vindecarilor. Multi sunt cei care au luat vindecare de la tine, cercetand cu credinta si evlavie preacinstitele tale moaste ; cei necajiti, suferinzi de multe boli, mahniri, suparari, nenorociri si primejdii. Altii departe gasindu-se, neputand sa vina cu trupul, dar crezand ca darurile Atotputernicului Dumnezeu daruite prin intermediul sfintilor Sai nu numai celor din apropiere, ci si celor de pe mare departe ii ajunge si ii ajuta, luand fiecare daruirea dupa cererea sa. Deoarece noi suntem robi netrebnici ai lui Dumnezeu si ne gasim in mare mahnire, primejdie si suparare, caci vazuti si nevazuti vrajmasi, dinauntru si din afara, ca fiarele salbatice, ziua si noaptea viclenesc impotriva scumpei Mirese a lui Hristos, curatei si Una Sfanta Duhovniceasca si Apostoleasca Biserica pentru a o darama si a o face nevazuta. Preaalesule Pastor al lui Hristos, noi, oile cele cuvantatoare, pentru care Hristos sangele Sau l-a varsat, iti cerem sa ii izgonesti si sa-i imprastii. Si de vreme ce nu suntem vrednici, pentru multele noastre pacate, ca din gurile noastre murdare si buzele necurate a ne ruga Preaiubitorului de oameni si Preamilostivului Dumnezeu si Tata pentru dezlegarea cererilor si necazurilor noastre, a supararilor care mereu ne insotesc, te imploram cu durere, cu inima infranta, cu suspinuri si cu lacrimi sa mijlocesti impreuna cu Preasfanta Maica a lui Dumnezeu si cu toti sfintii sa fim izbaviti din multele primejdii, noi, pacatosii si nevrednicii. Noi, prin multele si nenumaratele pacate si cu nemultumirea noastra L-am maniat pe Preabunul si Preainduratorul Dumnezeu si Parintele nostru Ceresc, si va veni la noi si pentru nerecunostinta noastra va fi nu Dumnezeu Multmilostiv si Indurator, ci Dumnezeul Judecator, spre a ne pedepsi si a ne rasplati dupa faptele noastre. Credem si nadajduim ca mijlocirea tuturor sfintiIor si a Preasfintei Maici a lui Dumnezeu va imblanzi fata Acestuia si-L va inmuia, va indeparta cursele vazutilor si nevazutilor vrajmasi, va imprastia dorintele lor nelegiuite si ne va izbavi pe noi din toata primejdia, caci ‘‘mult poate rugaciunea dreptului cea cu osardie’’ si ‘‘mult poate rugaciunea Maicii spre imblanzirea Stapanului’’. Va transforma mahnirea noastra in bucurie si desfatare si vom canta impreuna cu Sfintii Apostoli, mucenici, marturisitori si cu toti sfintii ‘‘aceasta este biruinta si biruitoarea lumii, credinta noastra’’, si ca profetul David: ‘‘Cine este Dumnezeu mare ca Dumnezeul nostru? Tu esti Dumnezeu, Care faci minuni. Minunat este Dumnezeu intru sfintii sai!’’ Sa-i cantam si sa-i laudam, sa multumim Maicii Domnului, cea care ne-a eliberat, Grabnic ascultatoarea, Nadejdea si Mantuirea poporului nostru, Maicii noastre duhovnicesti, in psalmi si cantari duhovnicesti. ‘‘Aparatoare Doamna, pentru biruinta, izbavindu-ne din nevoi, multumiri aducem tie, Nascatoare de Dumnezeu, noi, robii tai. Ci ca ceea ce ai stapanire nebiruita, izbaveste-ne pe noi din toate nevoile, ca sa strigam tie: Bucura-te, Mireasa, pururi Fecioara!’’ |
Sfinții Apostoli și Mucenici Acvila și soția sa Ppriscila
Cele două brațe ale credinței care au lucrat la întărirea Bisericii în vremea prigonirilor închinătorilor la idoli, mlădițele evlaviei cele mult lăudate de Apostolul neamurilor să ne întâmpine și pe noi cu stâlpările rugăciunilor lor, ca să aflăm iertare păcatelor și mare milă la judecata lui Hristos.
Sfinților Apostoli Acvila și Priscila, cei ce bine v-ați nevoit pe calea mărturisirii lui Hristos și ați moștenit slava cea veșnică, nu încetați a vă ruga ca să se păzească Biserica lui Hristos de viforul multor erezii. Bucurați-vă, căci pe căile credinței cu osârdie ați alergat, Și v-ați învrednicit a sluji Apostolului iubit al Marelui Împărat, Cu razele rugăciunilor voastră înconjurați inima mea sărăcită, Spre tot adevărul mă povățuiți prin viețuirea smerită. |
SFÂNTUL SFINȚIT MUCENIC POLICARP, EPISCOPUL SMIRNEI 23 februarie
http://www.icoaneortodoxe.com/bulkup...3-policarp.jpg
SFÂNTUL SFINȚIT MUCENIC POLICARP, EPISCOPUL SMIRNEI, cel ce s-a îmbrăcat minunat în haina înțelepciunii și și-a încins mintea cu legătura gândului smerit, cel ce a dus viață nematerialnică întocmai ca îngerii și cu condeiul Duhului a scris în cărțile inimilor mărturisirea lui Hristos, cel ce a fost arătat ca un zid al credinței nedărâmat de loviturile prigonirilor păgânilor, să ne adape din izvorul rugăciunilor sale, ca să ne izbăvim de amărăciunea gustării din păcat. Sfinte Policarp, cel ce în râurile sângelui tău ai înecat pe vrăjmașul mântuirii, stinge focul ispitelor noastre și ne dă trecere netulburată pe marea vieții. Amin ! |
Citat:
|
Rugăciune la întâia și a doua aflare a capului Sfântului Ioan Botezătorul
Sfinte Proorocule Ioane, icoana îngerească a virtuții, râul cel adânc al smeritei cugetări, corabia cea gânditoare a rugăciunii ce bine a străbătut marea vieții pământești ajungând la limanul Iubirii, cortul cel sfințit și împodobit cu cântări îngerești, oglinda frumuseții Împărăției cerurilor, bucuria mucenicilor, întrariparea dorului pustnicilor, focul cel aprinde inimile cu dorirea dumnezeiască a celor cerești, glasul cel limpede răsunător al pocăinței ce stăpânește adâncurile sufletelor, casa cerească a gândurilor mai presus de minte, privighetoarea pustiei dăruită cu trilurile pocăinței, deschizătorul ușii pocăinței celor greșiți, icoana cea prealuminată a fecioriei, canonul cel preadrept al preoților, hotarul binecuvântării ce pecetluiește margininile dorului monahilor, cununa cea preafrumoasă a fecioarelor înțelepte, păzitorul desăvârșit al poruncii înfrânării, chimvalul sfințit ce ne cheamă pe toți la limanul pocăinței, condeiul cel sfințit al imnografilor, dumnezeiescule Prooroc al Domnului, astăzi întinde masă duhovnicească celor ce se nevoiesc cu înfrânarea și ne primește pe toți ca să dănțuim cu gândurile în jurul capului tău cel preasfințit, care a purtat ca o carte gândurile lui Hristos.
Sânurile pământului s-au deschis ca să dăruiască lumii pe comoara cea tainuită, capul tău cel preacinstit, care revarsă tuturor izvoare de minuni și întărește inimile credincioșilor pe piatra mărturisirii Cuvântului. Bucurându-ne noi de acest semn al milostivirii tale, te rugăm să mijlocești către Capul Bisericii ca să ne arate pe noi, cei cu minte nepricepută, mai râvnitori spre căutarea comorilor duhovnicești ale virtuților. Cu mâna ta cea pururea întinsă la rugăciune către Cel Preaînalt te-ai atins de creștetul Celui Neajuns de heruvimi, iar acum capul tău cel sfințit îl dăruiești pământenilor spre atingere și adăpare din râurile minunilor tale. Aceeași mână sfințită o întinde acum Proorocule, la rugăciune și oprește curgerea gândurilor mele celor rele, ca întru pace să te măresc pe tine. Cele necuprinse de minte omenească ție ți s-au descoperit, căci taina Treimii lămurit ai privit și pe Cel Preacurat în Iordan ai botezat. Pe Aceasta, roagă-L să oprească valurile cugetelor mele celor necurate, ca să mă port gânditor în brațele rugăciunii de pocăință prin care să aflu deschise brațele părintești ca și fiul cel risipitor. Mustrat-ai nelegiuirea lui Irod și cu sângele tău ai pecetluit adevărul, iar acum veselindu-te în ceruri nu înceta a mijloci pentru noi vreme de pocăință, ca și de dreapta mânie a lui Dumnezeu să ne izbăvim și pacea lui Hristos să o moștenim. În vas de lut s-a purtat capul tău, cel ce prin tăiere a zdrobit capul șarpelui și pe oameni, vasele cele de lut, le-a chemat a se umple cu apa cea curată din râul pocăinței. Pe mine, cel ce port vas al sufletului mult întinat de gândurile deșarte, mă umple cu apa dumnezeieștii înțelepciuni ca să umplu și adâncul inimii cu gândurile tăinuite în adâncurile tainice ale Duhului. Ca o scară către cer ne-ai dăruit capul tău, prealăudate, cel ce petreci întru înălțimile cerești și de cei de pe pământ nu te depărtezi, lăsând ca în pustie pașii gânditori ai propovăduirii pocăinței pe cărările inimilor celor pustiite de păcat. Pentru aceasta, cere Sfinte Ioane, pace lumii tulburate de multe necazuri și fă să răsune și în urechile inimilor noastre glasul ce cheamă la pocăință, ca izbăvindu-ne de toate cursele asupritorului să ajungem la limanul mântuirii aducând neîncetată slavă Tatălui Celui iubitor de oameni, Fiul Său Preaiubit și Duhului Celui Mângâietor, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin. http://www.icoaneortodoxe.com/bulkup...-07-ioan-4.jpg |
Rugăciune către Sfântul Porfirie, Arhiepiscopul Gazei
O, prebunule Părinte Porfirie, cel ce cerți duhurile necurate și dărâmi idolii aceste lumii răzvrătite, noi smeriții și păcătoșii robii tăi alergăm la al tău sprijin și la al tău ajutor și cu credință te rugăm: depărtează de la noi toată lucrarea viclenilor demoni și ne mântu¬iește de dânșii cu rugăciunile tale. Depărtează de la noi toată moleșeala trupului și ador¬mirea sufletului. Îndrepteaze-ne pe noi pe căi drepte ca să păzim poruncile ce ni s-au dat nouă și să mărturisim credința dreptă și adevarăta, precum tu însuți ai făcut-o.Precum pe femeia manihee rău ai pedepsit-o trimite toate duhurile necurate în locuri pustii, departe de oameni și de viețuitoarele lui Dumnezeu. Adu-ți aminte, sfinte, de cei ce te cinstesc cu dragoste și de toți drepslăvitorii creștini și cere de la Mântuitorul Hristos pentru mare milă sufletelor noastre. Amin.
http://sfantulnicolaevelimirovici.fi...pg?w=250&h=300 |
SFINȚII IOAN CASIAN ȘI GHERMAN DIN DOBROGEA 28 februarie
http://www.icoaneortodoxe.com/bulkup...n-dobrogea.jpg
SFINȚII IOAN CASIAN ȘI GHERMAN DIN DOBROGEA, cei ce împodobesc în chip minunat cerul Bisericii noastre, strălcuind bolta inimilor credincioșilor cu strălucirile cuvintelor lor izvorâtoare de înțelepciune, prin învățăturile lor să gătească și sufletele noastre cu haina pocăinței. SFINȚII IOAN CASIAN ȘI GHERMAN DIN DOBROGEA, cei care prin gândul rugăciunii smerite și-au unit inimile, dragostea lor fiind pecetluită de Duhul Sfânt, Ce oglindește în această priveliște icoana Treimii, să statornicească și în inimile noastre legăturile dragostei celei adevărate față de Dumnezeul Cel Necuprins, dar și față persoanele înfățișate în oglinda inimii, a căror taină adâncă nu poate fi cu totul pătrunsă de sufletul nostru chiar în avântul iubirii. |
SFÂNTUL NICOLAE PLANAS 2 martie
SFÂNTUL NICOLAE PLANAS, cel ce s-a învrednicit a fi cetățean în cetatea îngerească, deși își purta pașii pământești în ținutul Atenei, înviind inimile cu mireasma smereniei sale și dăruind lumină sufletelor cu strălucirea razelor iubirii părintești, să ne pomenească și pe noi, nevrednicii, înaintea Tronului ceresc, ca să aflăm tămăduire neputințelor sufletești și trupești și revărsarea păcii dumnezeiești în mijlocul familiilor noastre.
Sfinte Nicolae, cel ce pe scara smereniei ai ajuns la Cel Ce poartă în mâinile Sale toată bogăția slavei, roagă-Te Acestuia, să risipească norul gândurilor noastre celor rele, strălucindu-ne lumina pocăinței. http://www.icoaneortodoxe.com/bulkup...02-nicolae.jpg |
SOBORUL SFÂNTULUI ARHANGHEL GAVRIIL
26 martie http://www.icoaneortodoxe.com/bulkup...08-gavriil.jpg Astăzi să ne veselim de masa îngerească așezată în cămara inimii prin rugăciunile Arhanghelului celui cu chip de lumină. Astăzi să lepădăm jugul răutății cugetelor și în hora îngerească să ne trimitem gândurile, veselindu-ne de lumina înțelepciunii dumnezeiești. Astăzi a sosit praznic de veselie îngeresc și Arhanghelul darului deschide cămările inimilor cu cheia rugăciunii. Astăzi Sfântul Gavriil, cel cu chip prea luminos cu aripile rugăciunilor sale acoperă pe cei ce îl cinstesc cu credință și luând penelul Duhului închipuie în icoana inimii celor credincioși tainele cele dumnezeiești. Astăzi ca un înaintemergător pe căile Luminii călăuzește gândurile să suie pe treptele laudelor și să se îndulcească de revărsările cuvintelor dumnezeiești. Astăzi cel ce este slujitor prea iubit Împăratului tuturor ridică și porțile minții noastre ca să intre gândurile dumnezeiești ale Celui Ce cu arma Crucii a zdrobit porțile iadului și S-a înălțat la ceruri fiind primit cu săltări de bucurie de slujitorii și chivernisitorii cămărilor Sale cerești. Astăzi, aducându-ne aminte de minunile sale lucrate neamului omenesc să înălțăm gând umilit lăudându-l pe cel ce la noi s-a coborât ca un sol spre a ne da mărturie de milostivirea cea fără de margini a Împăratului tuturor. Veselia îngerilor, comoara darurilor, glasul bunelor vestiri dumnezeiești, lucrătorul tainei mântuirii, SFÂNTUL ARHANGHEL GAVRIIL, cel ce cu smerenie s-a apropiat de Cea plină de dar, ne întâmpină pe toți în cămara rugăciunii, aducându-ne vestea cea bună a mijlocirilor lui la scaunul Treimii. SFÂNTUL ARHANGHEL GAVRIIL, cel ce ca o rază înaintemergătoare Soarelui dreptății s-a coborât pe pământ ca să ne vestească ziua mântuirii, prin cuvântul său strălucind bucurie întregului pământ, cu gândul său îngeresc să lumineze și inima noastră izgonind noaptea cea împovărătoare a patimilor. http://www.icoaneortodoxe.com/bulkup...oxe-00033-.jpg Cântarea Îngerului Gavriil (de Buna Vestire) de Traian Dorz Plecăciune ție, plecăciune ție, Fecioară Marie, căreia ți-a dat Domnul Cel Preanalt haru-I minunat. Domnul te arată binecuvântată, Fecioară curată, nu te teme dar, tu ai mare har: vei fi-un sfânt altar. Plecăciune ție, plecăciune ție, Fecioară Marie, căci prin Cel de Sus, Fiu îți va fi-adus, să-L numești Iisus. Sfânta Lui Domnie veșnic o să ție, Fecioară Marie... El va fi chemat Fiu Celui Preanalt, Domn și Împărat... Plecăciune ție, plecăciune ție, Fecioară Marie; Tatăl va voi, Duhul te-a umbri, Fiul te-a slăvi. Plecăciune ție, plecăciune ție, Fecioară Marie, căci a Celui Sfânt Voie și Cuvânt Sunt un Legământ. http://cristiboss56.blogratuit.ro/Pr...i-b1-p1925.htm |
Sfântul Grigorie Palama, noul teolog și făcător de minun
http://www.basilica.ro/_upload/img/5...4hshs1iqaa.jpg
"Tămăduiește durerea inimii mele, Părinte, că pătimește cumplit, și alungă de la mine spurcatele patimi; și grăiește, ierarhe, inimii noastre ale tale învățături, care ne arată mereu cărarea mântuirii". "Părinte, înțelepțește turma ta să priceapă înșelătoarele vorbe și preaviclenele puneri la cale și meșteșugul și gândul vrăjmașului, rugându-te lui Dumnezeu să păzească credința Bisericii". |
Rugăciune către Cuvioasa Maria Egipteanca
http://www.icoaneortodoxe.com/bulkup...-04-zosima.jpg
O, Preacuvioasă Maică , ceea ce, luminată de înțelepciunea Duhului, ai părăsit deșertăciunea lumii și te-ai sălășluit întru liniștea pustiului, pe care l-ai îmbrățișat cu neîncetata rugăciune și cu veșnica dorire a vederilor dumnezeiești, dă-ne nouă ajutor, celor ce suntem întru întunericul patimilor. Cu dulceața rugăciunii te-ai hrănit și trupul cel mai înainte robit de desfrânare l-ai făcut ascultător duhului, deci și pe noi, cei biruiți de pornirile răutății ne înțelepțește a căuta frumusețea viețuirii curate. Asemănatu-te-ai îngerilor prin strălucirea minții și te-ai suit pe scara rugăciunii la cele mai înalte, primind din mâna lui Hristos cununa biruințelor tale. Și pe noi, cei împovărați cu grele păcate, care ne țin întru adâncul neputințelor, ne îndreptează către cărările Adevărului. Cu râurile lacrimilor tale ai șters zapisul păcatelor celor multe, iar acum cu însăși rugăciunea ta faci milostiv pe Hristos ca să ne scrie pe noi în cartea vieții. Ca un stâlp al înțelepciunii te-ai arătat în mijlocul pustiei Cuviosului Zosima, care lăudând judecățile milostive ale Cuvântului, te-a mărturisit pe tine vas al sfințeniei Mântuitorului. Prin Maica Cea Preacurată ți s-au deschis ție ușile pocăinței și avându-o pe dânsa îndreptătoare pe căile poruncilor dumnezeiești, ai biruit toate cetele demonilor. Pe Dânsa roag-O și acum să dobândească de la Hristos și pentru noi iertare păcatelor și ștergerea datoriilor noastre. Cu fiarele ai viețuit în pustie, îmblânzind fiarele patimilor cu neîncetata rugăciune, prin care ți s-au deschis ție porțile milostivirii dumnezeiești. Înălțimea pocăinței nouă ne-ai arătat și făclia nădejdii ai aprins în inimile noastre, ca să lepădăm povara cea grea a patimilor și să ne îmbrăcăm în haina umilinței, celei aducătoare de mântuire. Ca una ce strălucești în ceata Cuvioșilor Părinți și te-ai arătat vas iubit al Maicii Domnului, spălat în râurile lacrimilor de pocăință, umple vasele inimilor noastre cu mirul înțelepciunii Cuvântului, ca împreună cu tine să slăvim pe Tatăl Cel fără de început, împreună și pe Fiul Său Cel iubit și pe Preasfântul și Bunul și de oameni Iubitorul Său Duh. Amin. http://www.basilica.ro/_upload/img/5...f41bd3a3na.jpg |
Rugăciune către sfântul Ioan Rusul
http://www.sfantulioanrusul.ro/Multi...0_21_19_13.jpg
O , Sfinte Ioane, întru tot lăudate și de minuni făcătorule, primește această umilă rugăciune de la noi, nevrednicii tăi robi, căci către tine ca la un grabnic folositor alergăm noi, chemându-te cu evlavie: vino, Sfinte, și vezi rănile și durerile noastre. Ia aminte la suspinele noastre, că știm, Sfinte al lui Dumnezeu, că deși ai pătimit greu pentru dragostea lui Hristos, dar prin viețuirea ta ai aflat dar de la Dumnezeu, fiindcă ne-am încredințat că și după mutarea ta la viața cea veșnică a năzuit la ajutorul tău și ți s-a rugat cu credință, nu a rămas neajutat. Că cine te-a chemat și tu l-ai trecut cu vederea? Sau cine s-a rugat ție și nu l-ai auzit? Minunile și ajutorul tău, Sfinte, ne-au făcut și pe noi, păcătoșii, să alergăm la ajutorul tău. Am auzit de minunea pe care ai făcut-o trimițând prin rugăciune o farfurie de mâncare din Procopie până la Mecca. Am aflat de vindecările tale minunate, de mulțimea de bolnavi care au aflat izbăvire din suferințele lor. Credem că Dumnezeu te-a proslăvit prin minuni fără de număr. Oare pe noi ne vei lăsa fără ajutor? Să nu fim noi lepădați de la dragostea ta, Sfinte, chiar dacă viețile noastre sunt pline de fărădelegi. Aducându-ne aminte de mijlocirile tale binecuvântate, credem că tu același ești, Sfinte, astăzi ca și atunci, și că nimeni din cei ce se roagă ție nu rămâne fără ajutor. Pentru aceea și noi, fiind scârbiți și în pagube, alergăm la tine cu credință și lacrimi, îngenunchind, și ne rugăm ție, Sfinte Ioane, să te rogi pentru noi lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Celui Ce n-a trecut cu vederea rugăciunea ta cea jertfelnică, ci te-a ascultat și te-a întărit și te-a primit în cereștile locașuri, Roagă-L să depărteze de la noi dreapta Sa mânie, să apere orașele, satele și toată țara noastră de secetă, de foamete, de furtuni năpraznice, de cutremur, de boli și răni aducătoare de moarte, de năvălirea asupra noastră a altor neamuri și de războiul cel dintre noi. Mijlocește, Sfinte Ioane, păstoriților noștri râvna fierbinte către Dumnezeu, purtare de grijă pentru mântuirea sufletească a păstoriților, înțelepciune în purtare și învățătură, cucernicie și tărie în ispite; tuturor cârmuitorilor purtare de grijă față de supuși, iar supușilor îndeplinirea cu sârguință a tuturor îndatoririlor lor, ca astfel, în pace și cu cucernicie, să petrecem veacul acesta. Să ne învrednicim de împărtășirea bunătăților celor veșnice în Împărăția Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Căruia I se cuvine cinste și închinăciune, împreună cu Tatăl cel fără de început și cu Preasfântul Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin! |
|
Ora este GMT +3. Ora este acum 10:01:19. |
Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2025, Jelsoft Enterprises Ltd.