Forum Crestin Ortodox

Forum Crestin Ortodox (http://www.crestinortodox.ro/forum/index.php)
-   Stiri, actualitati, anunturi (http://www.crestinortodox.ro/forum/forumdisplay.php?f=504)
-   -   Comunicat de presa din partea Patriarhiei Romane (http://www.crestinortodox.ro/forum/showthread.php?t=7489)

cristiboss56 08.04.2013 20:38:37

Citat:

În prealabil postat de iuliu46 (Post 514412)
Ar trebui promovate si inmultite lucrurile bune care se intampla, nu polemica.

http://www.basilica.ro/_upload/img/5...ca1str1sha.jpg Școala altfel la Centrul de Servicii Sociale pentru persoanele cu dizabilități din Oradea

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, la Centrul de Servicii Sociale pentru Persoanele cu Dizabilități din Oradea, în perioada 1-5 aprilie 2013, s-au desfășurat o serie de activități “altfel”, prin implicarea elevilor orădeni, în cadrul Programului ”Să știi mai multe, să fii mai bun!”, a precizat Pr. Laurențiu Lazăr.

Astfel, un număr de 50 de preșcolari, de la Grădinițele cu Program Prelungit nr. 27 și nr. 31 din Oradea, coordonați de doamnele educatoare Elena Indrie și Elena Bala și 40 de elevi de la Colegiul Național “Emanuil Gojdu” Oradea, îndrumați de domnul profesor Traian Ursuța, au participat la activități educative menite să le valorizeze abilitățile practice dobândite în cadrul curriculumului școlar și să le cultive aptitudinile sportive.

Atât elevii de liceu, cât și preșcolarii și-au luat în serios, cu mult interes, rolul de voluntari pentru sprijinirea activităților de ergoterapie ale centrului, ajutând persoanele cu dizabilități să confecționeze un număr cât mai mare de obiecte decorative cu tematică religioasă legată de apropiata sărbătoare a Învierii Domnului. Obiectele confecționate vor fi valorificate în comunitate, pentru susținerea activității Centrului, pentru ca un număr cât mai mare de persoane cu dizabilități să beneficieze de asistență socială și recuperare locomotorie și psihologică.

O altă paletă de activități a fost reprezentată de activitățile de educație fizică, organizate în cadrul serviciului de recuperare prin kinetoterapie, care au reprezentat o atracție pentru copiii preșcolari, pentru care au fost organizate câteva întreceri sportive, în asistența persoanelor cu dizabilități.

cristiboss56 24.04.2013 19:40:06

Comunicat de presa :
 
DEZINFORMARE PENTRU DEFĂIMARE
DEZINFORMARE PENTRU DEFĂIMARE - Cotidianul Adevărul practică același stil jurnalistic ca ziarul Scânteia din perioada regimului comunist -

În legătură cu materialul de presă intitulat Afacerile și averea Bisericii Ortodoxe Române: sute de mii de hectare de teren și pădure, hoteluri, trust de presă și fabrici de milioane apărut în cotidianul Adevărul, Patriarhia Română precizează:

După materialele de presă similare din toamna anului 2010, cotidianul Adevărul reia aceeași campanie de denigrare împotriva Bisericii printr-o prezentare confuză și exagerată a diferitelor instituții și activități bisericești care seamănă până la identificare cu articolele de presă din perioada anilor `50, publicate în ziarul Scânteia.

Ca și în urmă cu trei ani, jurnaliștii de la Adevărul ignoră să coreleze veniturile realizate de eparhiile ortodoxe cu cheltuielile uriașe pentru întreținerea lăcașurilor de cult, plata utilităților, completarea salariilor personalului clerical și neclerical, a impozitelor și contribuțiilor sociale la salarii, cu opera social-filantropică și educațională, susținerea parohiilor și mănăstirilor sărace, precum și a comunităților românești din străinătate etc.

Necorelarea veniturilor unităților bisericești cu cheltuielile acestora denotă caracterul tendențios al materialului de presă cu scopul manipulării opiniei publice pentru a se crea falsa impresie că Biserica este o instituție profitabilă din punct de vedere financiar.

Această tendință de exagerare se constată, de exemplu, încă din titlul materialului de presă în care se anunță că Biserica are în proprietate «sute de mii de hectare de teren și pădure», iar câteva rânduri mai jos în textul articolului se menționează doar «35.000 de hectare de pădure și 40.000 de hectare de teren arabil». Apoi, în enumerarea diferitelor «activități profitabile ale Bisericii» sunt enumerate instituții sociale, educaționale și cultural-mediatice care în realitate sunt susținute financiar, iar nu aducătoare de venit.

În plus, jurnaliștii cu o imaginație bogată de la Adevărul își permit în mod iresponsabil să exagereze de 10 ori valoarea donațiilor de la pelerinajul anual cu ocazia sărbătorii Cuvioasei Parascheva de la Iași. În schimb, în materialul de presă nu se face nicio referire la eforturile pe care fiecare eparhie a Bisericii Ortodoxe Române le face pentru întreținerea clădirilor bisericești sau susținerea celor aproape 700 instituții social-filantropice, medicale și educaționale înființate după anul 1990.

După aproape cincizeci de ani de comunism ateist, perioadă în care a fost obligată să-și diminueze activitatea, după anul 1990, Biserica Ortodoxă Română a avut posibilitatea să-și împlinească misiunea în libertate și să se implice în rezolvarea unora dintre problemele societății românești contemporane. În acest sens, pentru susținerea numeroaselor proiecte și programe pastoral-misionare, social-caritabile, cultural-educaționale etc., pe lângă donațiile credincioșilor și dărnicia unor sponsori, Biserica a trebuit să identifice și alte surse de venit pentru susținerea și dezvoltarea activităților din ce în ce mai numeroase.

Biserica Ortodoxă Română a avut înainte de regimul comunist admirabile instituții de chivernisire a averilor sale (Casa Bisericii, Epitropii, Eforii, Fundații), care îi permiteau să susțină școli, spitale, orfelinate, familii sărace ș.a. Prin urmare, veniturile realizate de către eparhiile Bisericii Ortodoxe Române prin valorificarea resurselor proprii și desfășurarea unor activități economice susțin o serie de activități pastoral-spirituale, teologice, social-filantropice, cultural-educaționale, parohii, mănăstiri și schituri sărace, precum și numeroase instituții bisericești, majoritatea înființate după 1990. Numai în anul 2012, pentru susținerea celor peste 760 de programe social-filantropice și educaționale, de care au beneficiat aproape 1 milion de români, eparhiile Patriarhiei Române au cheltuit aproximativ 70.000.000 lei.

Comparația dintre numărul de locașuri de cult și cel al școlilor și spitalelor din România este nepotrivită deoarece bisericile se adresează tuturor categoriilor de vârstă, iar nu doar copiilor și bolnavilor. Așadar, comparația între numărul de școli, spitale și biserici din România este o diversiune . Dacă în această perioadă se închid școli și spitale, aceasta nu este vina Bisericii, ci se explică prin scăderea numărului copiilor și plecării medicilor în străinătate. Pe de altă parte, lăcașurile de cult ortodoxe construite în România intră în patrimoniul național al poporului român. Acestea nu vor fi niciodată vândute străinilor.

În concluzie, dacă în trecut unii comuniști înverșunați demolau lăcașurile de cult, astăzi unii ideologi secularizați vor să demoleze Biserica – instituție. Biserica Ortodoxă Română este atacată și pentru că nu are nici un sprijin din exterior, fiind Biserică națională care apără identitatea și istoria bimilenară a poporului român.

BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMÂNE

cristiboss56 18.05.2013 22:38:41

Comunicat :
 
Anul 2013 a fost proclamat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române Anul omagial al Sfinților Împărați Constantin și Elena la împlinirea a 1 700 de ani de la Edictul de libertate religioasă de la Milano (313) și Anul comemorativ „Dumitru Stăniloae” (1903-1993) la împlinirea a 110 de ani de la naștere și a 20 de ani de la trecerea la cele veșnice a celui mai important teolog român.

Cu prilejul sărbătorii Sfinților Împărați Constantin și Elena, hramul istoric al catedralei patriarhale, Patriarhia Română organizează o serie de manifestări care se vor desfășura după următorul program:

Marți, 21 mai 2013, orele 7.00, sfintele moaște ale Cuviosului Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureștilor, ale Sfinților Împărați Constantin și Elena și ale Sfântul Ierarh Nectarie din Eghina, Vindecătorul de boli, vor fi scoase în procesiune și așezate în baldachinul de pe Dealul Patriarhiei pentru a fi venerate de către credincioși.

De la orele 9.00, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel va oficia Sfânta Liturghie înconjurat de un sobor de ierarhi, preoți și diaconi, pe un podium special amenajat în curtea Catedralei patriarhale.

După Sfânta Liturghie, de la orele 11.30, va avea loc anunțarea și premierea câștigătorilor celor patru concursuri naționale pentru copii și adulți organizate în anul 2013 de Patriarhia Română:

1) “Bucuria de a fi creștin”, concurs de interpretare și recitare a unei cântări bisericești sau a unui cântec popular, a unei poezii religioase sau populare sau a unui text literar în proză, 2) “Părintele Dumitru Stăniloae – 110 ani de la naștere și 20 de ani de la trecerea la cele veșnice”, concurs de teologie dogmatică pentru elevii seminariști și studenții de la școlile de teologie ortodoxă din țară, 3) “Alege Școala!”, concurs de creație literară, artistică și multimedia și 4) “Icoana ortodoxă – lumina credinței”, concurs pentru pictori iconari în frescă și mozaic din întreaga țară.

De la orele 13.00, în Sala Europa Christiana din Palatul Patriarhiei, va avea loc vernisajul expoziției “Icoana ortodoxă - lumina credinței”. Expoziția cuprinde lucrările realizate de către participanții la concursul organizat de către Patriarhia Română.

Premierea câștigătorilor celor patru concursuri naționale va fi precedată luni, 20 mai 2013, orele 19.00, de difuzarea în Aula Magna Teoctist Patriarhul din Palatul Patriarhiei a filmului realizat de către postul de televiziune TRINITAS TV despre Concursul național “Bucuria de a fi creștin” organizat în eparhiile Patriarhiei Române.
***
În perioada 21 – 24 mai 2013, la Palatul Patriarhiei va avea loc Congresul Internațional de Teologie Sfinții Împărați Constantin și Elena, promotori ai libertății religioase și susținători ai Bisericii, organizat de Sectorul teologic-educațional al Patriarhiei Române.

Vor participa profesori de la Facultățile de Teologie Ortodoxă din București, Sibiu, Cluj, Atena (Grecia), Sarajevo (Bosnia și Herțegovina), de la Universitățile din Heidelberg (Germania), Erlangen-Nürnberg (Germania) și Freiburg (Elveția), Institutul Pontifical Patristic Augustinian din Roma (Italia), Facultatea de Teologie Evanghelică din Kiel (Germania) și cercetători de la Muzeul de Istorie Națională și Arheologie din Constanța, Institutul de Cercetări Arheologice din Crimeea (Ucraina) și Academia de Științe din Bulgaria.

În deschiderea Congresului, vor adresa mesaje participanților reprezentanți ai Ministerului Educației Naționale, Secretariatului de Stat pentru Culte, Academiei Române și Universității București.


BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMÂNE

bluester 19.05.2013 12:15:25

Am observat ca pe siteul Patriarhiei Romane exista un comunicat in care se vorbeste despre sustinerea campaniei : "Unul dintre noi". Aceasta campanie are ca scop stoparea finantarilor cercetarilor asupra embrionilor umani (care totodata inseamna distrugerea lor).
Patriarhia Romana impreuna cu Episcopiile Catolice din Europa si cu alte institutii sustin aceasta campanie ; iar pentru ca aceasta sa fie validata trebuie sa fie sustinuta si de cel putin 1 milion de oameni din UE.
De aceea , de pe siteul Patriarhiei se pot descarca formularele de sustinere a acestei campanii.
Formular: http://www.orthodoxero.eu/media/ROMANIA.pdf
Formular online: https://ec.europa.eu/citizens-initia...blic/signup.do

cristiboss56 29.05.2013 18:16:24

Legalizarea prostituției este dăunătoare persoanei, familiei și societății
 
În legătură cu materialul de presă despre legalizarea prostituției, postat pe pagina electronică a cotidianului Gândul, sub semnătura doamnei Sorina Ionașc, facem următoarele precizări:

Pe lângă faptul că prostituția este contrară Sfintelor Scripturi și învățăturii Bisericii, o eventuală legalizare a acesteia va contribui la subminarea demnității persoanei, a unității și integrității familiei, la creșterea numărului divorțurilor și a traficului de persoane, la degradarea morală a societății și la proliferarea unor boli.

Acolo unde prostituția îmbracă haina „respectabilă” a legalității, infracționalitatea crește, rata incidenței unor boli specifice nu scade, prostituția ilegală nu dispare, iar persoanelor captive acestei sclavii motivată financiar le este afectată iremediabil sănătatea sufletească și fizică. În același timp, este degradant și umilitor ca persoana umană să devină un obiect tranzacționat financiar.

Din aceste motive, prostituția este interzisă prin lege în multe țări europene (Italia, Irlanda, Luxemburg, Finlanda, Polonia etc.), ca și în majoritatea statelor federale americane (SUA).

În plus, reamintim faptul că România a ratificat Convenția ONU privind “Suprimarea Traficului de Persoane și a Exploatării prostituării altora” prin care țara noastră se obligă să nu legalizeze prostituția.

În concluzie, așa cum am spus și în alte comunicate pe aceeași temă, legalizarea prostituției nu contribuie la sănătatea, prosperitatea și progresul societății, ci, dimpotrivă, reprezintă un rău multiplu pentru persoană, familie și valorile morale ale societății.

BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMÂNE

cristiboss56 31.05.2013 23:29:31

Bucuria copiilor de a fi creștini
 
http://www.basilica.ro/_upload/img/7...8vq8u1jifa.jpg


Mesajul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la Duminica Părinților și a Copiilor, 2 iunie 2013:

Duminica Părinților și a Copiilor, prima duminică după data de 1 iunie, a fost rânduită de Sfântul Sinod al Bisericii noastre (hot. 629/2009) pentru a cultiva mai intens comuniunea de iubire și respect între părinți și copii.

Anul 2013 a fost proclamat, prin hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, Anul omagial al Sfinților Împărați Constantin și Elena, cu ocazia împlinirii a 1700 de ani de la Edictul de libertate religioasă de la Milano (313). Biserica Ortodoxă Română înțelege, astfel, să-i prețuiască și să-i cinstească pe Sfinții Împărați Constantin și Elena ca promotori ai libertății religioase și susținători ai Bisericii. Printre domeniile în care se resimte și astăzi influența lor este și acela al educației copiilor și tinerilor.

Tocmai de aceea în agenda activităților propuse de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române pentru anul 2013 figurează și o serie de proiecte care se adresează copiilor. Între manifestările culturale, programate cu prilejul anului omagial al Sfinților Împărați Constantin și Elena, Patriarhia Română a organizat concursul Bucuria de a fi creștin, adresat copiilor, preoților și profesorilor de religie implicați în Programul catehetic Hristos împărtășit copiilor. Acesta a reprezentat o mărturie publică a copiilor și a celor care îi educă, transmițând astfel bucuria lor de-a fi iubiți de familie și de Biserică, dar și de-a cunoaște și a iubi frumusețea și bogăția tradițiilor populare românești, luminate de credință și bunătate. Într-o lume supusă mereu schimbărilor, îndemnul Mântuitorului Hristos: „lăsați copii și nu-i opriți să vină la Mine, că a unora ca aceștia este Împărăția cerurilor” (Matei, 19, 14) ne arată că educația creștină a copiilor și a tinerilor devine datorie sfântă pentru Familie, Școală și Biserică.

Cu prilejul duminicii dedicate prețuirii copiilor și părinților, adică familiei creștine, îi îndemnăm pe părinți să acorde mai mult timp copiilor, să-i ajute să cultive credința, speranța și dragostea, libertatea de a face binele, nu răul, să aducă bucurie celor din jurul lor, să prețuiască spiritualitatea și tradițiile poporului român oriunde s-ar afla. De asemenea, îi îndemnăm pe copii să iubească mai mult pe părinții și dascălii lor, să se roage pentru ei și să le arate recunoștință.

Ne rugăm Domnului nostru Iisus Hristos, Cel Înviat, să lumineze și să umple de pace și bucurie sufletele părinților, ale copiilor și ale tinerilor creștini!

† DANIEL
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Nastya 05.06.2013 13:04:17

Citat:

În prealabil postat de cristiboss56 (Post 520655)
În legătură cu materialul de presă despre legalizarea prostituției, postat pe pagina electronică a cotidianului Gândul, sub semnătura doamnei Sorina Ionașc, facem următoarele precizări:

Pe lângă faptul că prostituția este contrară Sfintelor Scripturi și învățăturii Bisericii, o eventuală legalizare a acesteia va contribui la subminarea demnității persoanei, a unității și integrității familiei, la creșterea numărului divorțurilor și a traficului de persoane, la degradarea morală a societății și la proliferarea unor boli.

Acolo unde prostituția îmbracă haina „respectabilă” a legalității, infracționalitatea crește, rata incidenței unor boli specifice nu scade, prostituția ilegală nu dispare, iar persoanelor captive acestei sclavii motivată financiar le este afectată iremediabil sănătatea sufletească și fizică. În același timp, este degradant și umilitor ca persoana umană să devină un obiect tranzacționat financiar.

Din aceste motive, prostituția este interzisă prin lege în multe țări europene (Italia, Irlanda, Luxemburg, Finlanda, Polonia etc.), ca și în majoritatea statelor federale americane (SUA).

În plus, reamintim faptul că România a ratificat Convenția ONU privind “Suprimarea Traficului de Persoane și a Exploatării prostituării altora” prin care țara noastră se obligă să nu legalizeze prostituția.

În concluzie, așa cum am spus și în alte comunicate pe aceeași temă, legalizarea prostituției nu contribuie la sănătatea, prosperitatea și progresul societății, ci, dimpotrivă, reprezintă un rău multiplu pentru persoană, familie și valorile morale ale societății.

BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMÂNE

Cam ce spunea articolul din Gandul, care a determinat reactia fireasca a Patriarhiei Române:
http://www.gandul.info/politica/lega...itate-10726392

<<O astfel de inițiativă legislativă ar fi susținută de mai mulți deputați, dacă ar fi redactată "cum trebuie". Mai exact, pedelistul Petru Movilă, membru în Comisia pentru Sănătate, consideră că legalizarea prostituției ar duce la un control medical al persoanelor care practică și beneficiază de servicii sexuale, dar și la stoparea abuzurilor asupra lucrătorilor în acest domeniu.>>
1. Deci: câtă grija pentru sanatatea neamului. Atunci de ce, din timp in timp, nu exista medicamentele pentru bolile cronice: diabet, cancer etc. De ce nu exista tratament gratuit pentru persoanele care sufera de hemofilie?

<<Mare susținător al proiectelor controversate, precum finanțarea bisericii și parteneriatului civil între homosexuali, deputatul Remus Cernea nu ar spune nu nici legalizării prostituției. Argumentul cel mai important, spune el, fiind tot protejarea lucrătorilor sexuali.>>
2. Grija pentru om; era si o tema a comunismului. Ecologistul tot ecologist, se ingrijeste de tot ce sufla-n tara asta.

<<Mai mult, deputatul PSD Mădălin Voicu spune nu doar că ar propune legalizarea prostituției, ba chiar ar promova-o, datorită efectelor benefice pe care le-ar avea. Cu toate acestea, nu va iniția un astfel de proiect. "Din lipsă de timp".>>
3. Sa nu uitam: domnul Madalin Voicu se declara (ca si alti deputati)crestin practicant.


<<Sămărtinean: "Ca bărbat sunt tentat să spun da"
Deputatul PDL Cornel Sămărtinean ar zice "da" legalizării prostituției, pentru că ar fi și avantaje, însă dă înapoi invocând "morala creștină".>>
4. Dar barbatul C. Samartinean nu e, in acelasi timp si crestin? Sau "ca barbat" nu se pune.


Doamnele se avântă in pareri la paritate cu barbatii. De ce nu? Doar suntem egali.

<<Avantajele legalizării prostituției le vede și deputata PPDD Maria Grecea, precizând că, din punct de vedere financiar, ar fi clar o soluție bună. Însă, la fel ca în cazul lui Cornel Sămărtinean, se abține din cauza credinței.>>
5. Banul ca banul, dar moralitatea.... Alesii nostri (unii dintre ei) sunt cam incurcati de Credinta.

<<Aflată la primul mandat în Parlament, liberala Florica Cherecheș spune că are planuri mari, mai ales în mediul social. Subiectul legalizării prostituției i-a atins totuși o coardă sensibilă. Susține că nu este de acord pentru că este degradant pentru o femeie și pentru că, din punctul ei de vedere, ar încuraja traficul de persoane.

6. Deci: Nu e corect, e degradant.
„Femeile respective trebuie să înțeleagă că prostituția nu este ceva de viitor, și corpul lor o să se sbârcească. Noi trebuie să le oferim o alternativă, un program de educație anteprenorială, să le arătăm că au și alte variante. Sunt sigură că femeile care practică prostituția nu o fac doar pentru bani, ci și pentru că e mai ușor”, a mai spus ea.>>
Zice totusi doamna Chereches: "Ați atins o coardă sensibilă. Prostituția nu este ceva de viitor"
7. Dar nu e de viitor... Ce nu e de viitor, cade.


Ca in Olanda, Elvetia si chiar in Germania, prostitutia este legalizata, nu ma miră;
dar daca si Grecia, care ne invata si cum trebuie sa respectam Sfintele Canoane, Sfintele Sinoade ..deci cum sa fim mai crestini… a legalizat prostitutia. In ce lume mai traim?


Sa nu uitam:
1. primul pas catre legalizarea prostitutiei a fost facut prin dezincriminarea prostitutiei in Noul Cod Penal
2. In planul celor cu idei referitoare la revizuirea Constitutiei se profileaza si o eventuala introducere a pedepsei cu moartea.(Tara crestina peste 85-87%)
http://www.gandul.info/politica/roma...utiei-10754771

3. Marea izbanda: transplantul de organe prelevate de la donatori care trebuie declarati in moarte cerebrala – cu binecuvantarea Bisericii Ortodoxe Române – e doar primul pas in obtinerea unei alte victorii tot “crestinesti”: euthanasia asistata. Daca o sa cautati pe Google deja a inceput “Campania pentru moartea civilizata”. Ce sa facem: grija pentru om. Dar despre care om vorbim?

Patrie si Credinta 05.06.2013 14:15:11

Citat:

În prealabil postat de DragosP (Post 514400)
Eu nu înțeleg de ce Patriarhia dă atâta atenție roacărului.

da, ciudat, in conditiile in care si Solcanu l-a luat la misto cu initiativa lui.

cristiboss56 07.06.2013 21:03:00

Patriarhia Română exprimă solidaritate cu Patriarhia Antiohiei
 
http://www.basilica.ro/_upload/img/7...bcnnhc1mbb.jpg



Văzând că din ziua de 22 aprilie 2013, când Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit PAUL de Aleppo și Alexandretta din Patriarhia Antiohiei și a Întregului Orient, precum și Înaltpreasfințitul Părinte GREGORIOS YOHANNA IBRAHIM de Aleppo din Patriarhia Siriană a Antiohiei și a Întregului Orient au fost răpiți în timp ce acordau asistență spirituală comunității creștine de limbă arabă din zona de graniță a Siriei, cei doi ierarhi n-au fost eliberați nici până acum, Biserica Ortodoxă Română este solidară cu Patriarhia Antiohiei și a întregului Orient și Patriarhia Siriană a Antiohiei și a Întregului Orient se roagă și are speranța eliberării celor doi ierarhi ca un act de respect față de comunitățile de credincioși pe care aceștia le păstoresc.

În acest sens, Patriarhia Română susține apelul recent al Preafericitului Părinte IOAN al X-lea, Patriarhul Antiohiei și al întregului Orient pentru eliberarea celor doi ierarhi, se roagă și speră că în această parte a Orientului Mijlociu vor fi restabilite cât mai curând pacea și buna-înțelegere între oameni de credințe și culturi diferite.

BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMÂNE

cristiboss56 25.06.2013 19:42:56

Interpretări exagerate ale unui gest de recunoștință firesc
 
Întrucât oferirea diplomei de vrednicie doamnei Alexandra Becali cu ocazia sfințirii bisericii Sfânta Treime – Ghencea din București din ziua de 24 iunie 2013 suscită interpretări exagerate din partea unora, precizăm:

Doamna Alexandra Becali s-a numărat printre persoanele care au primit diplome de onoare Sfinții Împărați Constantin și Elena la propunerea Consiliului parohial al parohiei Sfânta Treime – Ghencea în semn de mulțumire pentru sprijinul financiar acordat pentru lucrările de construire și pictare ale bisericii.

Ca atare, orice alte interpretări date acestui act de apreciere sunt neîntemeiate și dovedesc lipsa de înțelegere a unui gest de recunoștință firesc al Bisericii pentru ctitori și binefăcătorii ei.

Ne mirăm că la un gest firesc de recunoștință se răspunde cu răzvrătire.

Biroul de Presă al Patriarhiei Române

cristiboss56 02.07.2013 18:41:05

Egalitate în fața legii și contribuție istorică distinctă
 
http://www.basilica.ro/_upload/img/8...t8o8q1l8qa.jpg


În legătură cu punctul de vedere al Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea din România, care își exprimă dezacordul față de propunerea menționării distincte în art. 1 din Constituția României a rolului istoric al Bisericii Ortodoxe Române în constituirea și modernizarea statului român, precizăm:

Articolul propus în Constituția României referitor la rolul Bisericii Ortodoxe și al celorlalte culte în constituirea și modernizarea statului român respectă atât adevărul istoric privind cultul majoritar, cât și principiul egalității cultelor recunoscute din România, așa cum este stipulat în Legea Cultelor, art. 9, alin. 2.

Prin evidențierea distinctă, dar nu exclusivă, a rolului istoric al Bisericii Ortodoxe Române în constituirea și modernizarea statului român se recunoaște adevărul că primul dintre cultele din România, cel mai vechi, mai numeros și mai extins geografic, a avut o contribuție majoră în constituirea și modernizarea statului român.

Cele optsprezece culte recunoscute în România sunt egale în fața legii, dar în context istoric primul dintre ele a avut o contribuție spirituală și materială majoră sau distinctă în constituirea și modernizarea statului român prin contribuția lui la Unirea Principatelor (1859), Războiul de Independență (1877) și Unirea cea Mare (1918). Dacă Biserica Ortodoxă Română s-a născut odată cu formarea poporului român, în urma predicării Evangheliei Mântuitorului Iisus Hristos în părțile Dobrogei (parte a provinciei romane Scythia Minor), despre Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea se poate spune că a apărut în istoria poporului român abia la începutul secolului al XX-lea.

Deoarece Biserica Ortodoxă Română se distinge net de celelalte culte ca extindere în timp, spațiu și număr de membri (principiul distincției contribuției aduse în istorie), în Statutul pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române, aprobat prin hotărâre de Guvern, se menționează specificul ei de Biserică națională și majoritară potrivit vechimii apostolice, tradiției, numărului de credincioși și contribuției sale deosebite la viața și cultura poporului român. Biserica Ortodoxă Română este Biserica neamului românesc (art. 5, alin. 2).

O astfel de distincție a rolului istoric important al unui cult în istoria statelor europene se regăsește și în Constituțiile altor state, în care Bisericile majoritare sunt menționate în mod explicit, fără ca Bisericile sau cultele minoritare să fie excluse (de exemplu: în Marea Britanie, Irlanda, Danemarca, Suedia, Finlanda, Italia, Portugalia, Grecia, Cipru etc.). În mod similar, pe plan politic, în Organizația Națiunilor Unite (ONU) toate statele membre sunt egale, însă doar câteva sunt membre permanente în Consiliul de Securitate al ONU, datorită rolului sau importanței lor în relațiile internaționale.

În concluzie, articolul propus în preambulul Constituției României privind rolul istoric al Bisericii Ortodoxe Române și al celorlalte culte religioase în constituirea și modernizarea statului român respectă atât principiul egalității cultelor, cât și principiul contribuției istorice distincte al unuia dintre aceste culte.


Biroul de Presă al Patriarhiei Române

cristiboss56 03.07.2013 18:45:29

O dezinformare flagrantă
 
În legătură cu articolul cu titlul Incinerarea - „iertată” de Biserică: Patriarhul va sfinti monumentul lui Sergiu Nicolaescu apărut în cotidianul Ring din 3 iulie 2013, precizăm:

Declarația domnului Ioan Cărmăzan potrivit căruia Patriarhul României va fi prezent la inaugurarea troiței și a unei plăci comemorative pe care va fi trecut numele regizorului Sergiu Nicolaescu reprezintă o dezinformare flagrantă.

Prin această declarație fără nicio legătură cu realitatea, domnul Ioan Cărmăzan a produs confuzie în rândul opiniei publice. În același timp, este regretabilă încălcarea deontologiei profesionale de către publicația Ring, care nu a verificat informația înainte de publicare, așa cum au făcut alte instituții media din România.

Pentru informarea corectă a opiniei publice, menționăm faptul că potrivit legii nr. 50/1991 pentru edificarea unei troițe este necesară autorizație de construire din partea autorității publice locale și binecuvântarea autorității bisericești pe teritoriul canonic unde se intenționează ridicarea acesteia. Până în acest moment, Arhiepiscopia Bucureștilor nu a primit nicio solicitare în scris pentru construirea unei troițe la Buftea.

Biroul de Presă al Patriarhiei Române

cristiboss56 08.07.2013 19:22:36

Atac la Biserică printr-o dezinformare tendențioasă
 
În legătură cu reportajul intitulat „Biserică de un milion de euro sfințită la Ghimbav”, prin care s-a încercat o dezinformare și manipulare a opiniei publice de către postul Realitatea TV, Arhiepiscopia Sibiului face următoarele precizări:

1. Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din localitatea Ghimbav, jud. Brașov, a fost edificată aproape în exclusivitate din donațiile credincioșilor parohiei și printr-un sprijin din partea Primăriei, provenit din impozitele cetățenilor orașului, care sunt ortodocși în proporție de 89,13 %, conform ultimului recensământ al populației (2011).
Tabla care acoperă locașul de cult a fost procurată din Ucraina, fiind tablă cromată, nu din inox și nicidecum poleită cu aur. Valoarea întregului edificiu a fost tendențios și neprofesional supraestimată de realizatorii reportajului.
2. Donațiile ale tuturor credincioșilor și a tuturor binefăcătorilor dovedesc credința, dragostea jertfelnică și încrederea lor neclintită în Biserica strămoșească.
3. Biserica a fost construită într-un nou cartier de locuințe, răspunzând nevoilor spirituale și sociale ale credincioșilor. Informația potrivit căreia „în oraș nu există creșă, grădiniță, policlinică și nici cămin de bătrâni” este, iarăși, ireală și tendențioasă. Lângă locașul de cult, parohia ortodoxă are în construcție un așezământ social, în care vor putea servi zilnic o masă caldă 35 de oameni săraci. De asemenea, lângă biserică, în toamna acestui an vor fi inaugurate: o grădiniță cu program prelungit, un corp de școală cu șase clase, precum și o sală de sport, iar în oraș funcționează un dispensar cu cinci medici, care deservește nevoile populației.

Instituțiile media ar trebui, în primul rând, să ia în considerare valoarea spirituală a locașului bisericesc de a crea comuniune între oameni, care este cu mult mai mare decât valoarea materială a construcției, exagerat estimată în reportaj.


Biroul de presă al Arhiepiscopiei Sibiului

cristiboss56 10.07.2013 20:52:55

Datina creștină este înmormântare cu rugăciune
 
http://www.basilica.ro/_upload/img/8...io41l1keua.jpg

Urmare solicitării mass media de a formula un punct de vedere după apariția publică a unui fragment din testamentul regizorului Sergiu Nicolaescu din care reiese că artistul român a dorit „să fie înmormântat după datinile creștinești”, Patriarhia Română precizează:

Dacă se constată că într-adevăr dorința testamentară reală a domnului Sergiu Nicolaescu a fost înmormântarea după datinile creștinești, se poate acorda o dispensă pentru o slujbă de pomenire a regretatului regizor Sergiu Nicolaescu, după ce urna cu cenușa lui va fi pusă într-un mormânt, străjuit de o cruce. Astfel va exista și un loc de omagiere a memoriei lui.

Biroul de Presă al Patriarhiei Române

cristiboss56 12.07.2013 20:09:58

De la lupta de clasă la ura față de Biserică
 
Programată ritmic, ura față de Biserica Ortodoxă Română continuă.

În cadrul emisiunii informative Focus a postului de televiziune Prima Tv din zilele de 7-10 iulie 2013, au fost difuzate mai multe știri la Tema Săptămânii despre veniturile Bisericii Ortodoxe Române, stupefiante prin comentariul lipsit de obiectivitate și modul vădit hiperbolic în care redactorul Claudiu Mocan le redactează cu scopul vădit de a dezinforma și de a prezenta distorsionat realitatea.

Din dorința evidentă de denigrare, domnul Claudiu Mocan se lansează într-o serie de acuzații injuste și ofensatoare la adresa Bisericii Ortodoxe Române care, în viziunea reporterului Prima Tv, are numai venituri și niciun fel de cheltuieli. Relevant în acest sens este faptul că singura solicitare adresată Patriarhiei Române de acest jurnalist a fost de a i se comunica în mod imperios veniturile din activitățile economice în vederea realizării unui material de presă. În schimb, domnia sa a ignorat să solicite, așa cum impune deontologia profesională, prezentarea unui punct de vedere al Bisericii față de cele relatate în știrile difuzate de Prima Tv.

După un scenariu deja cunoscut, folosit și de alte instituții media care au atacat Biserica pe aceeași temă, reporterul Prima Tv prezintă confuz pe un ton dramatic, chiar jignitor, „câștigurile” Bisericii din fel de fel de activități, de la vânzarea de lumânări, obiecte bisericești, servicii religioase și procesiuni până la așa-zise afaceri economice cu pretinse hoteluri de 4 și 5 stele etc. Comentariul este susținut prin filmări cu camera ascunsă a unor cazuri izolate de indisciplină și declarații prezentate trunchiat cu scopul vădit de manipulare. Ceea ce încearcă din răsputeri să transmită reporterul Prima Tv este falsa concluzie că Biserica ar deține mari sume de bani și proprietăți fabuloase. Astfel, veniturile Bisericii sunt estimate eronat la sume astronomice care nu mai sunt folosite nici măcar de adversarii tradiționali ai acesteia.

În schimb, deși a fost informat, reporterul Prima Tv ignoră aproape cu desăvârșire să menționeze cheltuielile mari și multiple ale parohiilor și eparhiilor Bisericii Ortodoxe Române legate de întreținerea, consolidarea și restaurarea lăcașurilor de cult și a celorlalte clădiri bisericești - în majoritate aflate în patrimoniul cultural național, plata salariilor personalului deservent, a impozitelor și contribuțiilor la asigurările sociale aferente fiecărui salariat, plata facturilor uriașe la utilități, susținerea operei social-filantropice și educaționale etc. Mai mult, este pusă sub semnul întrebării veridicitatea sumei de aproximativ 70 de milioane de lei folosiți de eparhiile Patriarhiei Române în anul 2012 pentru susținerea celor 679 de instituții social-filantropice și a celor 767 proiecte și programe sociale cu aproximativ 1 milion de beneficiari și chiar activitatea socială a Bisericii.

Reporterul Prima Tv este nemulțumit de faptul că în biserici lumânările sunt cumpărate de la pangare, iar nu din alte surse. Pentru informarea sa și a opiniei publice, reamintim faptul că în orice Stat democratic, autoritățile sprijină activ și în diferite forme cultele religioase pentru rolul lor important în societate. Un astfel de sprijin îl constituie Legea nr. 103/1992 privind dreptul exclusiv al cultelor religioase pentru producerea obiectelor de cult. Veniturile obținute de parohii din vânzarea lumânărilor și a celorlalte obiecte bisericești sunt folosite pentru întreținerea unităților bisericești, opera social-misionară sau activități educaționale și culturale ale Bisericii și nu intră în buzunarele unor persoane particulare care încalcă această lege. Faptul că Prima Tv contestă în mod voalat monopolul cultelor religioase, poate fi interpretat drept o susținere a celor care adesea încalcă legea și afectează financiar întreținerea și susținerea multiplelor activități ale unităților bisericești.

Datorită statutului juridic al cultelor ca unități de drept privat, dar de utilitate publică, acestea dezvoltă multe activități sociale, astfel încât scutirea de impozite este o necesitate. Iar această scutire este clar condiționată de folosirea fondurilor obținute din donațiile credincioșilor și din activități economice (producerea și vânzarea de lumânări, calendare, carte religioasă, vin cultic și alte obiecte bisericești). În plus, menționăm faptul că unitățile bisericești plătesc impozitele și contribuțiile sociale pentru salariile personalului deservent, asemenea tuturor categoriilor socio-profesionale din România.


În concluzie, contrar mesajului pe care încearcă să îl transmită domnul Claudiu Mocan prin materialele prezentate, astăzi cei mai mulți preoți sunt săraci, îndeosebi în mediul rural, deoarece comunitățile de credincioși sunt sărace.

Materialele realizate dovedesc faptul că reporterul Prima Tv nu a înțeles nimic din modul de organizare și funcționare al unităților bisericești, care sunt sursele lor de întreținere și ce destinație au veniturile realizate de acestea, fiind evidentă dorința de denigrare a preoțimii și de învrăjbire a acesteia cu alte categorii socio-profesionale. Deși este un jurnalist tânăr, stilul gazetăresc al domnului Claudiu Mocan seamănă mult cu cel al presei din perioada de început a regimului comunist, când Biserica era considerată un dușman al clasei muncitoare.


BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMÂNE

cristiboss56 19.07.2013 19:28:01

Preafericitul Părinte Daniel aniversează 62 de ani
 
http://www.basilica.ro/_upload/img/8...ai6ja1gsfa.jpg


În ziua de luni, 22 iulie 2013, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, împlinește 62 de ani.

La acest popas aniversar, de la orele 7.30, Patriarhul României va oficia Sfânta Liturghie în Paraclisul Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de biruință, din Reședința patriarhală. De la orele 11.00, la Catedrala patriarhală va fi oficiată slujba de Te Deum ca mulțumire adusă lui Dumnezeu pentru binefacerile revărsate asupra Bisericii Ortodoxe Române, poporului român și Preafericirii Sale, precum și pentru ajutorul dăruit Patriarhului României în promovarea credinței și misiunii creștin-ortodoxe.

Slujba de Te Deum va fi urmată, de la orele 12.00, de un scurt moment aniversar în sala Europa Christiana din Palatul Patriarhiei.

Sunt așteptați să participe toți cei care doresc să îl felicite pe Preafericitul Părinte Patriarh Daniel cu ocazia zilei de naștere, membri ai Sfântului Sinod, personalități ale vieții publice, cler și credincioși.


BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMÂNE

stefan florin 23.07.2013 10:00:31

Citat:

În prealabil postat de cristiboss56 (Post 525817)
.
Informația potrivit căreia „în oraș nu există creșă, grădiniță, policlinică și nici cămin de bătrâni” este, iarăși, ireală și tendențioasă.

măi, măi, măi...ce oameni! De ce nu ii cer socoteala primarului si consiliului judetean (caci asta e treaba lor sa faca) ca in oras NU sunt crese, gradinite, policlinici si camine de batrani, si arunca acesta vina "in curtea bisericii". Biserica trebuie sa faca intr-un oras policlinica si gradinita? Romania nu este un stat laic cu diferite institutii publice care sa se ocupe cu construirea de policlinici, gradinite si camine de batrani, recte primarie?

AlinB 23.07.2013 10:27:21

Iotete la tine ce pretentii absurde dar neamu' politicianului roman pana la 7a spetza plus tovarasi si prietini din ce sa mai traiasca daca arunca banii pe scoli, gradinite, spitale, etc cand se stie ca banul gros iese din borduri, asfaltari, pavari, autostrazi, etc.?

Vreti sa ajungem o tara de izbeliste, fara onorati si intelepti conducatori?

cristiboss56 23.07.2013 21:52:53

Postul de televiziune Antena 3 dezinformează și incită la ură împotriva clerului
 
În legătură cu opiniile exprimate la adresa Bisericii și clerului ortodox în emisiunea „Se întâmplă în România”, difuzată de postul de televiziune Antena 3 în ziua de 22 iulie 2013, între orele 11.00-12.00, precizăm:

Doamna moderator Maria Coman și invitatul emisiunii au făcut o serie de acuzații calomnioase la adresa preoților folosind ca pretext o știre inventată de un cotidian online despre presupuse veșminte preoțești de mătase împodobite cu cristale Swarovski în valoare de 1000 de euro fiecare (!?). În continuare, în discuția dintre moderator și invitatul emisiunii au fost vehiculate în mod intenționat informații neverificate și tendențioase preluate de pe un site susținut de Asociația Secular Umanistă din România. De altfel, doamna Maria Coman și-a făcut o obișnuință în a nu mai solicita punctul de vedere al Bisericii în legătură cu cele afirmate în emisiune, așa cum impun deontologia profesională și normele CNA.

Precizăm că o așa-numită „modă a veșmintelor preoțești cu pietre scumpe” este o exagerare bolovănoasă a exponenților unui curent anticlerical și antireligios care dezinformează cu scopul vădit de a incita la ură împotriva unei categorii socio-profesionale, preoțimea, fapt ce reprezintă o încălcare flagrantă a Legii audiovizualului (art. 40) și normelor CNA. În același timp, articolul 6 din Directiva Comisiei Europene din anul 2010 (Servicii mass-media și audiovizuale) prevede că „incitarea la ură pe criterii de rasă, sex, religie sau naționalitate este interzisă în serviciile mass-media audiovizuale. Guvernele trebuie să se asigure că programele mass-media audiovizuale și comunicațiile comerciale audiovizuale online nu conțin astfel de incitări”.

Pentru informarea corectă a opiniei publice, reamintim că în România, potrivit statisticilor oficiale, sunt 20.240 de școli cu personalitate juridică și arondate, iar nu 4. 700 de școli așa cum dezinformează permanent cei ostili Bisericii. Dacă astăzi în România se închid școli și spitale, aceasta se întâmplă nu din cauza Bisericii Ortodoxe Române, ci ca urmare a scăderii numărului populației, inclusiv a celei școlare.

Statul român nu plătește integral salariile personalului clerical și neclerical, ci asigură doar o contribuție de aproximativ 60% la salariile acestora. Restul salariilor (comparabile cu cele ale profesorilor din Învățământul preuniversitar), impozitele, asigurările de sănătate și contribuțiile sociale sunt plătite din fondurile proprii ale unităților bisericești. Această situație este consecința secularizării averilor bisericești de către domnitorul Alexandru Ioan Cuza (1863), atunci când Biserica a fost deposedată de sursele de întreținere, iar Statul român și-a luat angajamentul de a sprijini de la bugetul public salarizarea personalului deservent și întreținerea lăcașurilor de cult. În prezent, cea mai mare parte a proprietăților bisericești nu au fost încă retrocedate proprietarilor de drept. Menționăm faptul că potrivit datelor oficiale, sprijinul de la bugetul de Stat pentru cele 18 culte religioase recunoscute din România este de 10 ori mai mic decât bugetul pentru învățământ și reprezintă 0,2% din bugetul de Stat pe anul 2013, respectiv 0,08% din PIB-ul României pe anul 2013.

Autoritățile de Stat nu susțin financiar opera social-filantropică a Bisericii. Suma de aproximativ 70 de milioane de lei folosită de eparhiile Patriarhiei Române în anul 2012 pentru susținerea celor 679 de instituții social-filantropice și a celor 767 proiecte și programe sociale cu aproximativ 1 milion de beneficiari și chiar activitatea socială a Bisericii reprezintă veniturile proprii ale unităților bisericești și sponsorizări.

Biserica desfășoară o amplă operă pastorală, spirituală, educațională și culturală în societate, iar nu doar activități social-filantropice, așa cum în mod eronat cred cei care, fără a avea o legătură cu Biserica, o atacă constant. În acest sens, Centrul de presă Basilica al Patriarhiei Române (radio, televiziune, cotidian, agenție de presă), a cărui existență îi deranjează pe unii, a fost creat pentru a susține mediatic activitatea Bisericii și reprezintă în acest moment unul dintre cele mai importante mijloace misionare ale Patriarhiei Române. La înființarea în anul 2007, acesta a fost numit Centru de presă, iar nu „trust” (care are o conotație comercială), pentru că nu se finanțează din publicitate sau surse oculte, asemenea unor instituții media din România, ci este susținut financiar de clerul și credincioșii ortodocși din țară și străinătate care sunt principalii beneficiari.

În concluzie, este regretabil că postul de televiziune Antena 3 continuă aceiași campanie de dezinformare a opiniei publice la adresa Biserici și slujitorilor ei, așa cum proceda la comandă presa din perioada regimului comunist.

BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMÂNE

cristiboss56 25.07.2013 21:37:57

Mesaj de compasiune și condoleanțe al Patriarhului României
 
http://www.basilica.ro/_upload/img/8...kptgl1dtma.jpg
Mesaj de compasiune și condoleanțe al Patriarhului României pentru victimele accidentului feroviar din Spania

În urma accidentului feroviar care a avut loc în orașul spaniol Santiago de Compostella în seara zilei de 24 iulie 2013, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a transmis Eminenței Sale, Cardinalul Antonio María Rouco Varela, Arhiepiscopul Madridului și Președintele Conferinței Episcopale Spaniole, următorul mesaj de compasiune și condoleanțe:

București, 25 iulie 2013

Eminența Voastră,

Am luat cunoștință cu durere de consecințele dramatice ale tragicului accident feroviar produs în Santiago de Compostella în seara zilei de 24 iulie 2013, accident în care au murit zeci de cetățeni spanioli și au fost rănite peste 140 de persoane.

În aceste momente de încercare pentru numeroase familii spaniole, în numele clerului și credincioșilor Bisericii Ortodoxe Române, ne exprimăm compasiunea și solidaritatea cu toți cei care au avut de suferit și ne rugăm lui Dumnezeu să dăruiască odihnă sufletelor celor care și-au pierdut viața și să aline pe cei aflați în suferință.

În semn de solidaritate cu poporul spaniol, greu încercat în aceste zile, duminică, 28 iulie 2013, în bisericile și mânăstirile Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei se vor înălța rugăciuni pentru odihna în pace a sufletelor celor care au trecut la cele veșnice.

Exprimându-ne convingerea că în aceste momente triste din viața poporului spaniol credința în Dumnezeu și solidaritatea dintre oameni sunt de mare folos, vă încredințăm de aleasa noastră considerație și de sentimente fraterne în Hristos Domnul nostru.

† DANIEL
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române


Patriarhul României a adresat un mesaj de compasiune și condoleanțe similar și Excelenței Sale, Domnul Mariano Rajoy, Prim-ministrul Guvernului Spaniei.

BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMÂNE

cristiboss56 01.08.2013 19:01:17

Apreciat pentru competență și corectitudine în lucrarea Bisericii
 
http://www.basilica.ro/_upload/img/8...pk50p1su8a.jpg


În legătură cu articolele și știrile din mass-media referitoare la domnul Ioan Turbatu, consilier patriarhal responsabil cu aspectele economice ale construirii Catedralei Mântuirii Neamului, Patriarhia Română precizează:

1. Până la sentința definitivă a instanței de judecată, domnul Ioan Turbatu beneficiază de prezumția de nevinovăție, principiu de drept luat în considerare în orice societate în care sunt garantate prin lege drepturile și libertățile cetățenești. Astfel, potrivit articolului 23, aliniatul 11, din Constituția României, „până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești de condamnare, persoana este considerată nevinovată”, așa cum este considerat domnul Ioan Turbatu de justiția română în prezent.

2. Acuzațiile aduse în instanță domnului Ioan Turbatu nu au legătură cu activitatea prezentă a acestuia. Domnul Ioan Turbatu a fost angajat de Patriarhia Română în anul 2010 din mediul privat pentru bogata experiență în gestionarea din punct de vedere al managementului economic a unor șantiere și investiții de mare amploare. În cei trei ani de activitate la construirea Catedralei Mântuirii Neamului, domnul Ioan Turbatu a contribuit cu eficiență economică la realizarea infrastructurii viitoarei Catedrale patriarhale. Faptul că, după construirea acesteia, costurile edificării Catedralei Mântuirii Neamului, faza roșu-gri, au fost cu 20% mai mici decât cele estimate, situație mai rar întâlnită în România, denotă faptul că toți cei implicați în ridicarea acesteia și-au îndeplinit cu profesionalism atribuțiile de serviciu.

3. Trebuie subliniat faptul că toate deciziile legate de construirea Catedralei Mântuirii Neamului, mai ales cele referitoare la licitațiile pentru diferite categorii de lucrări și plăți, sunt luate în mod transparent, după o analiză temeinică, de Permanența Consiliului Național Bisericesc, organism executiv al Bisericii format din 16 membri care se reunește săptămânal în ședință de lucru. Astfel, toate propunerile făcute de echipa de specialiști care lucrează la construirea Catedralei Mântuirii Neamului, inclusiv cele de natură economică ale domnului Ioan Turbatu, sunt evaluate atent și aprobate de acest organism de conducere bisericească.

În concluzie, prezența domnului Ioan Turbatu între specialiștii care au responsabilitatea edificării Catedralei Mântuirii Neamului se datorează profesionalismului dovedit prin construirea infrastructurii acesteia și respectării unui drept cetățenesc firesc, prezumția de nevinovăție, până la decizia finală a justiției.

Ca atare, considerăm exagerate și tendențioase unele abordări din media în legătură cu acest subiect, probabil din dorința unora de a fi permanent împotriva construirii Catedralei Mântuirii Neamului.

Patriarhia Română asigură clerul și credincioșii Bisericii Ortodoxe Române, precum și autoritățile publice centrale și locale care susțin construirea Catedralei Mântuirii Neamului, că acest proiect prioritar va fi realizat în continuare cu aceeași transparență și corectitudine în gestionarea fondurilor.


BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMÂNE

DragosP 01.08.2013 19:36:59

Cred că BOR a ratat o bună ocazie de a tace și de a face ce trebuie: să-l tragă pe dreapta pe nenea prezumatul nevinovat.

cristiboss56 05.08.2013 18:51:24

O manipulare care nu onorează postul de televiziune BBC
 
În legătură cu documentarul “Deși este cea mai săracă țară din UE, în România la fiecare trei zile se mai construiește o biserică”, prezentat de postul de televiziune BBC în ziua de 3 august 2013, și difuzat fără discernământ critic de unele media românești, Patriarhia Română precizează:

Construirea de noi lăcașuri de cult nu este un capriciu, ci reprezintă o necesitate liturgică, mai ales în mediul urban, acolo unde în timpul regimului comunist a fost interzisă construirea de biserici. După anul 1990, la inițiativa comunităților de credincioși din întreaga țară și cu sprijinul autorităților locale au fost construite sau se află în diferite stadii de execuție aproximativ 2000 de lăcașuri de cult, deoarece cele deja existente s-au dovedit neîncăpătoare pentru numărul mare de creștini ortodocși care participă la sfintele slujbe. Construirea, pictarea și întreținerea acestora sunt susținute financiar în cea mai mare parte de comunitățile parohiale, care sunt și principalii lor beneficiari.

În ceea ce privește sprijinul de la bugetul de stat pentru cultele recunoscute (nu doar Biserica Ortodoxă Română), potrivit Ministerului Finanțelor Publice, acesta reprezintă 0,2% din bugetul de stat sau 0,08% din PIB-ul României și este consecința confiscării proprietăților bisericești prin Legea secularizării proprietăților bisericești (1863) și de către regimul comunist din România, începând cu anul 1948. O eventuală întrerupere a sprijinului de la bugetul de Stat pentru Cultele religioase trebuie să urmeze retrocedării tuturor proprietăților bisericești aflate în proprietatea și exploatarea Statului român.

Cât privește sprijinul financiar de la bugetul de Stat pentru construirea Catedralei Mântuirii Neamului, acesta este în conformitate cu Legea Cultelor (489/2006) și Legea Catedralei Mântuirii Neamului (376/2007).

În același timp, de peste doi ani, în toate bisericile și mănăstirile Patriarhiei Române din țară și străinătate se desfășoară Colecta Națională pentru construirea Catedralei Mântuirii Neamului la care participă numeroși donatori, în special preoți și credincioși.

Toate informațiile inexacte, prezentate în documentarul BBC, sunt preluate din aceiași sursă tendențioasă (ASUR), așa cum a procedat în luna august 2011 postul de televiziune Deutsche Welle, care a realizat un reportaj similar a cărui falsă argumentație a fost demontată atunci de Patriarhia Română. De exemplu, în urmă cu doi ani, în reportajul Deutsche Welle se folosea aceeași retorică patetică și alarmistă în ceea ce privește construirea Catedralei Mântuirii Neamului prin aprecierea costurilor realizării infrastructurii acesteia, faza roșu-gri, la peste 600 milioane de euro. În realitate, costurile estimate de specialiști sunt de 100 milioane de euro, iar, după realizarea infrastructurii viitoarei Catedrale patriarhale (finalizată în aprilie 2013), acestea au scăzut cu 20%.

Referitor la precizarea realizatorului documentarului BBC că reprezentanții Bisericii Ortodoxe Române nu au acceptat un interviu pentru a-și exprima punctul de vedere, menționăm:

La câteva zile după finalizarea infrastructurii la Catedrala Mântuirii Neamului, probabil la sugestia contestatarilor construirii acesteia, doi jurnaliști BBC - unul din România, domnul Paul Andrei Lungu, iar celălalt căsătorit cu un român, vorbitor de limbă română și cunoscător al tradițiilor românești, doamna Tessa Dunlop - au solicitat Patriarhiei Române sprijinul pentru realizarea cât mai curând posibil a unui material despre “popularitatea Bisericii Ortodoxe Române și popularizarea acțiunilor Bisericii Ortodoxe Române” la nivel internațional. Solicitarea celor doi jurnaliști a ridicat un semn de întrebare în ceea ce privește buna lor credință având în vedere antecedentele jurnalistice, termenele foarte scurte fixate pentru filmare (câteva zile), contrar uzanțelor instituției media britanice și insistența cererii de a filma la șantierul Catedralei Mântuirii Neamului după o regie cel puțin bizară. În acest sens, relevant este și faptul că jurnaliștii BBC au solicitat intervenții pe lângă Patriarhia Română pentru filmare, inclusiv prin intermediul unor reprezentanți ai diplomației românești la Londra și ai diplomației britanice la București.

În concluzie, realizatorii documentarului BBC au reușit să umbrească imaginea uneia dintre instituțiile media internaționale cele mai apreciate pentru profesionalismul și corectitudinea informațiilor prezentate, prin folosirea exclusivă a unor informații sugerate de către reprezentanții unui curent antireligios și anticlerical din România sau intervievarea numai a unor interlocutori atent selectați pentru atingerea scopului propus. Tendința de a exagera și de a transmite mesajul fals că, din cauza Bisericii Ortodoxe Române, România este «țara cea mai săracă din UE» cu un sistem educațional, medical și de asistență socială în criză, fără nici o dovadă în acest sens nu onorează postul de televiziune britanic.

În plus, considerăm că este mai demn pentru un popor european creștin să construiască biserici noi, necesare unor comunități numeroase, decât să vândă biserici goale din lipsă de credincioși, spre a fi transformate în spații comerciale sau sportive, așa cum se întâmplă adesea în Marea Britanie și în alte țări secularizate din Occident, spre mirarea altor religii.


BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMÂNE

cristiboss56 24.09.2013 18:54:54

Vinul cu denumirea MILOSTIVIRE se distribuie abuziv în unele eparhii
 
Întrucât în relatările de presă din ziua de 23 septembrie 2013 s-a vorbit despre vânzarea către parohiile și mănăstirile din Mitropolia Olteniei a unui așa-numit „vin liturgic” cu denumirea MILOSTIVIRE produs de Patriarhia Română, precizăm:

Patriarhia Română nu deține în proprietate viță-de-vie și, ca atare, nu produce și nu distribuie vinul liturgic, asemenea eparhiilor care au viță-de-vie proprie.

Încă din anul 2009, Patriarhia Română a informat opinia publică asupra caracterului abuziv al folosirii numelui și stemei sale pe eticheta de prezentare a unui așa-numit „vin liturgic” MILOSTIVIRE, produs și distribuit eparhiilor de S.C. Vinăria Murfatlar S.R.L.

În același timp, Patriarhia Română a notificat această societate comercială că mențiunea «vin liturgic» și textul de prezentare tipărit pe etichetă induc în eroare cumpărătorul și aduc prejudicii de imagine Patriarhiei Române, întrucât ea nu garantează că vinul respectiv este vin liturgic natural și curat, așa cum este cel produs de eparhiile Bisericii Ortodoxe Române.

Patriarhia Română reamintește că nu a existat niciodată o consultare a ierarhilor cu Patriarhia pentru distribuirea acestui așa-zis „vin liturgic” MILOSTIVIRE în eparhii.

Ca atare, la proxima ședință a Sfântului Sinod, ierarhii acelor eparhii în care încă se mai oferă abuziv spre vânzare parohiilor și mănăstirilor așa-numitul „vin liturgic” MILOSTIVIRE vor fi interpelați pentru a da explicații privind prejudiciile morale aduse Patriarhiei și confuzia creată în parohii și mănăstiri.


BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMÂNE

cristiboss56 26.09.2013 20:05:49

Protocol de colaborare între Patriarhia Română și Televiziunea Română
 
http://www.basilica.ro/_upload/img/1...n1uei1keba.jpg

Patriarhia Română și Televiziunea Română au încheiat, în acestă dimineată, un Protocol de cooperare pentru promovarea culturii și identității naționale. Documentul a fost semnat la Palatul Patriarhiei, de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române și de domnul Claudiu Săftoiu, Președintele-Director General al TVR.

Cele două instituții își propun promovarea constantă a valorilor românești autentice, spirituale și culturale, mai ales în mediul rural și în diaspora română, care în ultimii ani a cunoscut o creștere considerabilă.

„Este un moment important pentru că de fapt atât Biserica Ortodoxă Română cât și Televiziunea Publică urmăresc unul și același obiectiv de a apropia românii de români, de a induce sentimentul de solidaritate, de armonie și comuniune în interiorul comunităților naționale și nu numai și de a face ca opera socială pe care Biserica Ortodoxă Română prin slujitorii săi o desăvârșește în fiecare zi cu mulți români aflați în nevoie în moemntele acestea să fie cunoscută, să fie urmată și să fie încurajată. De asemenea, sunt bucuros să constat că există o dorință de deschidere în ceea ce privește acoperirea proiectelor comune, dar și a viitorului de zi cu zi a românilor prin acțiuni de binefacere ale Bisericii Ortodoxe Române și prin campaniile pe care Televiziunea Română alături de TRINITAS TV le vor duce împreună în ceea ce privește consolidarea sentimentului de bun român“, a declarat domnul Claudiu Săftoiu, Președintele - Director General al TVR.

„Vor fi organizate campanii umanitare cu scopul promovării și întăririi coeziunii sociale, a solidarității, mai ales în mediul rural și în diaspora română. Cele două instituții vor colabora prin schimbul de documentare despre biserici și mănăstiri monumente istorice din întreaga țară, dar și despre alte locașuri de cult reprezentative. De asemenea, vor face schimb de imagini de la evenimente religioase sociale, culturale, educaționale din țară și din străinătate în care sunt implicate comunitățile românești. De asemenea, vor fi făcute schimburi de imagini cu ierarhi, mari duhovnici și preoți ortodocși români”, a precizat Părintele Consilier Patriarhal Constantin Stoica, Purtătorul de Cuvânt al Patriarhiei Române.

Conform protocolului, Patriarhia Română și Televiziunea Română vor colabora pentru realizarea și promovarea unor proiecte și programe cu caracter religios-spiritual, social și cultural-educațional.

„Televiziunea Română va prelua diferite concerte de muzică religioasă, muzică clasică, sau de colinde organizate de Patriarhia Română. De asemenea, Televiziunea Română, prin intermediu postului de Televiziune TRINITAS TV al Patriarhiei Române va prelua transmiterea Sfintei Liturghie și alte slujbe religioase de la Catedrala Patriarhală, dar și de la alte biserici și mănăstiri din țară. În același timp postul de Televiziune TRINITAS TV va putea prelua de la Televiziunea Română diferite programe care promovează cultura și identitatea națională”, a mai spus Părintele Constantin Stoica.

Potrivit realizatorului TVR, Andrei Victor Dochia, protocolul îi vizează, în primul rând, pe telespectatori: „Este un nou început, un protocol care va însemna mult, nu atât pentru noi ca și televiziune publică și pentru Patriarhia Română, cât va însemna pentru telespectatori, deoarece lor ne adresăm. Vom încerca să oferim cât mai multe programe și cât mai interesante. Vom încerca prin emisiunile noastre și prin emisiunea Universul Credinței – o emisiune de actualitate religioasă care se difuzează în fiecare duminică dimineață pe TVR 1- să acoperim pe cât va fi cu putință acțiunile Bisericii pentru a veni în sprijinul telespectatorilor și al credincioșilor”.

cristiboss56 04.10.2013 20:32:30

Dezbatere parlamentară privind proiectul Roșia Montană, vineri, 4 octombrie 2013
 
http://www.basilica.ro/_upload/img/1...kors26db5a.jpg

Dezbatere parlamentară privind proiectul Roșia Montană, vineri, 4 octombrie 2013. POZIȚIA PATRIARHIEI ROMÂNE

Patriarhia Română reafirmă poziția Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, adoptată în ședința din 11 noiembrie 2003, prin care s-a pronunțat în defavoarea realizării proiectului Roșia Montană, pentru ca această parte a țării să poată conserva patrimoniul cultural și integritatea mediului înconjurător.

Pornind de la temeiul biblic potrivit căruia pământul este creația lui Dumnezeu, dăruită omului spre conservare și cultivare, precum și de la faptul că tipul de exploatare a minereului aurifer propus astăzi va afecta atât ecologic, cât și uman zona Roșia Montană, Biserica Ortodoxă Română reafirmă îngrijorarea față de efectele nocive ireversibile asupra mediului și patrimoniului cultural pe care le-ar putea avea metoda de exploatare cu cianuri a bazinului aurifer Roșia Montană. Dar nu mineritul în sine este respins, ci doar metodele cu efecte nocive pentru mediul natural.

Privitor la aspectele științifice și economice ale proiectului minier propus în Parlament, Biserica Ortodoxă Română urmărește cu atenție în continuare concluziile specialiștilor din cadrul Academiei Române, dar și demersurile factorilor responsabili ai statului român, în special ale Guvernului și Parlamentului României.

Însă, prin atitudinea sa, Biserica Ortodoxă Română nu adoptă poziții politice partinice sau partizane și nu se implică în acțiuni de protest, ci exprimă responsabilitatea sa spirituală și patriotică pentru patrimoniul cultural și sănătatea mediului înconjurător împlinind totodată și vocația sa de factor al păcii sociale, cu speranța că pentru noi venituri economice pot fi găsite alternative credibile și durabile ca agricultura și turismul.

În acest sens, reamintim că în data de 13 mai 2013 Patriarhia Română a încheiat cu Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale un Protocol de cooperare pentru promovarea satului românesc, având între obiective promovarea valorilor tradiționale ale comunităților rurale în vederea conservării și dezvoltării patrimoniului spiritual, cultural, educațional, social și natural al satului românesc și consideră că agricultura și turismul trebuie să fie analizate și promovate cu prioritate și celeritate.


BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMÂNE

cristiboss56 21.10.2013 20:15:41

Atenție la pretinsele pelerinaje organizate, fraudulos, în numele Bisericii!
 
Patriarhia Română atrage atenția asupra pretinselor pelerinaje la locuri sfinte creștine din țară și străinătate organizate, fraudulos, în numele Bisericii Ortodoxe Române de unele agenții de turism, persoane fizice și chiar parohii care oferă servicii turistice sub standarde de calitate și încalcă legislația românească și europeană în vigoare.

În ultimul timp, numeroși participanți la astfel de pelerinaje, induși în eroare de organizatori că și-ar desfășura activitatea turistică cu binecuvântarea Bisericii Ortodoxe Române, au făcut sesizări la Patriarhia Română, nemulțumiți de serviciile turistice de slabă calitate oferite.

Unii organizatori induc în eroare pelerinii prin menționarea pe site-urile de prezentare că ar avea binecuvântarea Bisericii, iar în București, majoritatea acestora stabilesc ca punct de plecare Dealul Mitropoliei, tocmai pentru a crea falsa impresie că au girul Patriarhiei Române, așa cum au sesizat unii credincioși.

Între problemele sesizate se numără condițiile de cazare improprii sau precare, ceea ce denotă lipsă de respect și responsabilitate față de pelerini. Asistența religioasă lipsește sau este asigurată de preoți cu statut canonic incert sau chiar falși preoți. Informațiile despre locurile și obiectivele turistice vizitate sunt incomplete și uneori chiar eronate, fiind oferite de persoane neautorizate, fără atestat din partea Ministerului Turismului. Organizatorii unor astfel de pelerinaje nu încheie contracte de prestări servicii turistice conform legii, nu eliberează factură fiscală pentru banii încasați și practică evaziunea fiscală, având ca singur scop doar câștigul financiar personal.

Pentru evitarea unor astfel de situații neplăcute, Patriarhia Română recomandă credincioșilor care doresc să participe la pelerinaje, să se adreseze Birourilor de pelerinaje înființate de Biserica Ortodoxă Română cu scop misionar, iar nu comercial, care nu urmăresc câștigul financiar, ci folosul duhovnicesc al pelerinilor. Înființate potrivit legislației românești și europene în vigoare, acestea oferă asistență religioasă și servicii turistice de cea mai bună calitate, dovadă fiind numărul tot mai mare de credincioși ortodocși din țară și străinătate care optează pentru a merge în pelerinaj cu birourile de pelerinaje ale Patriarhiei Române.

Problema pelerinajelor organizate de agenții de turism, persoane fizice și parohii fără binecuvântarea Bisericii Ortodoxe Române, va fi analizată de Sfântul Sinod la proxima ședință sinodală pentru adoptarea unor măsuri cu scopul prevenirii unor astfel de situații nedorite pentru clerul și credincioșii ortodocși care doresc să viziteze locuri sfinte creștine în țară și străinătate.


Biroul de Presă al Patriarhiei Române

cristiboss56 23.10.2013 17:47:27

Evenimentul Zilei atacă Biserica în mod iresponsabil și nedemn

Referitor la articolul intitulat Patriarhul Daniel vrea să facă jocurile în investițiile strategice, apărut în cotidianul Evenimentul Zilei din ziua de 23 octombrie 2013, sub semnătura domnului Ionuț Mihalache, precizăm:

Autorul articolului din cotidianul Evenimentul Zilei își permite în mod calomnios și nedemn să dezinformeze opinia publică printr-o serie de insinuări provocatoare la adresa Patriarhiei Române care denotă modul iresponsabil în care acest jurnalist înțelege să-și exercite profesiunea de jurnalist.

Nici Patriarhul României și nici un alt reprezentant al Patriarhiei Române nu s-au întâlnit vreodată cu reprezentanți ai companiei americane Chevron pentru a discuta despre un presupus ajutor bănesc pentru finanțarea unor proiecte ale Bisericii în schimbul exploatării gazelor de șist din județul Vaslui. Este o insinuare iresponsabilă pe care jurnalistul de la Evenimentul Zilei nu o susține cu probe, ci prin invocarea clișeului arhicunoscut „surse apropiate discuțiilor”.

Concluzia sugerată de domnul Ionuț Mihalache că „lipsa atențiilor de la compania americană și a finanțărilor primite de la bugetul local pentru protestele de anul trecut” reprezintă motivele pentru care Biserica Ortodoxă Română a devenit un actor important privind problema explorării și exploatării gazelor de șist din județul Vaslui este o invenție tendențioasă a jurnalistului respectiv, care în mod vădit e partizan în această problemă aflată în dezbatere publică națională. Acuzațiile nefondate din articolul publicat în Evenimentul Zilei se regăsesc până la identificare cu cele publicate fără semnătură pe un site de știri din Iași în primăvara acestui an, 2013, unde au fost postate multe alte aberații la adresa Patriarhiei Române.

Mai precizăm că purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române nu a afirmat niciodată că „acțiunile preotului Laiu au acceptul Patriarhiei”, așa cum în mod iresponsabil dezinformează jurnalistul Ionuț Mihalache, care constant încearcă în mod forțat să acrediteze falsa opinie că orice demers personal al unui cleric ortodox român se face în mod obligatoriu cu binecuvântarea Patriarhului României! În plus, același jurnalist afirmă fără să probeze în nici un fel că cei care se opun exploatării gazelor de șist ar fi sprijiniți de o serie de persoane cunoscute ca „apropiate de Rusia” și că atentează la siguranța națională a României.

Logica tendențioasă a domnului Ionuț Mihalache este contrazisă de o serie de informații apărute recent în presă despre intenția unei importante companii de gaze din Rusia, interesată la rândul ei de explorarea și exploatarea gazelor de șist în România.

Informăm opinia publică că, până în prezent, Patriarhia Română nu a formulat o poziție oficială în legătură cu problema explorării și exploatării gazelor de șist în România, deoarece nu cunoaște temeinic toate implicațiile politice, economice, sociale și ecologice ale acestui demers. De altfel, și poziția oficială a Sfântului Sinod din noiembrie 2003 referitoare la proiectul minier de la Roșia Montană a ținut cont de poziția oficială a Academiei Române care dispune de specialiști în domeniu. În plus, la Roșia Montană este vorba de un patrimoniu religios-cultural (biserici - monument istoric și cimitire) care vor fi afectate prin implementarea acestui proiect minier.

Pentru clarificarea problemei exploatării gazelor de șist în România, Patriarhia Română consideră că autoritățile competente ale Statului român trebuie să exprime o poziție clară referitoare la acest proiect considerat strategic și să asigure o informare completă și corectă la nivelul comunităților locale despre avantajele și consecințele pozitive și negative ale unei asemenea exploatări. În acest sens, precizăm că Parlamentul European a adoptat recent o propunere legislativă prin care impune studii de impact pentru toate proiectele care presupun fracturare hidraulică și consultarea populației în cazul acestor proiecte.

Referitor la participarea unor preoți din județul Vaslui la protestele publice din localitatea Pungești împotriva gazelor de șist, precizăm că aceștia nu s-au consultat cu Patriarhia Română, pentru că nu sunt subordonații ei, ci episcopiei Hușilor, iar implicarea lor este una personală împreună cu o parte din comunitatea de credincioși.

Patriarhia Română recomandă clerului ortodox să se abțină de a participa personal la manifestații publice pro sau contra proiectului pentru a nu dezbina comunitatea ortodoxă, ci să solicite autorităților în drept lămuriri și implicare responsabilă.

În concluzie, jurnalistul cotidianului Evenimentul Zilei dezinformează opinia publică în mod premeditat cu scopul evident de manipulare și de denigrare a Bisericii Ortodoxe Române.


BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMÂNE

cristiboss56 13.11.2013 21:33:49

ASUR încearcă din nou să dezinformeze
 
În contextul dezbaterilor guvernamentale și parlamentare în legătură cu proiectul de buget pe anul 2014, Asociația Secular-Umanistă din România (ASUR) încearcă din nou să dezinformeze opinia publică prin difuzarea unor false informații, care ar exista în programele guvernamentale în vigoare (!), așa cum se menționează în comunicatul de presă dat publicității.

Pentru corecta informare a opiniei publice, precizăm că din anul 2009 nu au mai fost aprobate contribuții suplimentare de la bugetul de stat pentru personalul clerical. Așadar, informația ASUR potrivit căreia numărul preoților plătiți de Stat ar urma să se mărească cu câte 1000 de persoane anual este falsă.


În ceea ce privește «programul guvernamental de finalizare a construcției a aproape 250 de noi biserici pe an, de reparare a peste 400 de biserici și de finalizare a picturii la peste 200 de biserici pe an», așa cum pretinde ASUR, este în mod evident vorba despre o altă dezinformare flagrantă. În acest sens, menționăm faptul că bisericile nu se construiesc, nu se repară și nici nu se pictează prin programe guvernamentale, ci la inițiativa și cu sprijinul comunităților de credincioși care sunt beneficiarii și principalii susținători financiari ai acestora. Astfel, la nivel național, peste 80% din fondurile folosite pentru construirea, repararea și pictarea bisericilor provin din donațiile credincioșilor și ale unor sponsori. Ajutorul primit de la Stat completează acest efort, mai ales în cazul parohiilor sărace.



Sprijinul financiar de la bugetul de Stat și de la bugetele locale pentru Culte este o obligație asumată de Statul român în urma secularizării proprietăților bisericești din anul 1863, precum și o recunoaștere de către Statul Român a rolului spiritual, educațional, social-caritabil, cultural și de parteneriat social al cultelor, precum și statutul lor de factori ai păcii sociale (art. 7 alin. 1); Autoritățile publice cooperează cu cultele în domeniile de interes comun și sprijină activitatea acestora. (Legea cultelor nr. 489/2006, art. 9 alin. 3).


În acest sens, reamintim că în Biserica Ortodoxă Română funcționează în prezent 679 de instituții sociale, dintre care 44 instituții medicale (spital, clinici, centre de diagnostic și tratament, centre paliative, cabinete medicale și stomatologice, farmacii etc.) și 130 centre educaționale (centre de zi, after-school, grădinițe etc.), care sunt susținute financiar de Biserică cu sprijinul credincioșilor și al unor sponsori.



Anul acesta, sprijinul financiar de la bugetul de Stat pentru cele 18 Culte recunoscute din România este de 487, 4 milioane lei și reprezintă 0,2% din bugetul de Stat pe anul 2013, respectiv 0,08% din PIB-ul României pe anul 2013, de aproximativ 10 ori mai puțin decât bugetul pentru educație.


În România, potrivit statisticilor oficiale, există 20.240 de școli cu personalitate juridică și arondate, iar nu 4. 700 de școli așa cum dezinformează reprezentanții asociației secular-umaniste, adică de peste 4 ori mai multe instituții de învățământ. Dacă astăzi în România se închid spitale și școli, aceasta se întâmplă nu din cauza construirii de biserici, ci ca urmare a scăderii numărului populației, inclusiv a celei școlare.



După difuzarea sistematică în presă în ultimii ani a unor informații eronate referitoare la finanțarea Cultelor de la bugetul de Stat, dezinformarea părinților, intimidarea directorilor de școli și a profesorilor în ceea ce privește ora de religie în învățământul public, ASUR încearcă o nouă diversiune prezentată presei cu pretinse surse de documentare, probabil, din dorința justificării activității sale în fața celor care finanțează activitatea ASUR, conform informațiilor apărute în presa din România.

Asemenea activiștilor ideologiei ateist-comuniste din România, ASUR încearcă din nou prin orice mijloace învrăjbirea opiniei publice împotriva cultelor din România, într-o perioadă în care majoritatea cetățenilor fac față tot mai greu crizei economice prelungite.


BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMÂNE

cristiboss56 18.11.2013 19:50:59

Mesaj de condoleanțe adresat Patriarhului Moscovei și al întregii Rusii în urma tragediei aviatice din orașul Kazan

București, 18 noiembrie 2013



Preafericirii Sale, Preafericitului Părinte KIRIL, Patriarhul Moscovei și al întregii Rusii

Preafericirea Voastră,Cu profundă durere am aflat despre tragedia produsă în urma prăbușirii unui avion de pasageri în orașul Kazan, care a provocat moartea a peste 50 de persoane.

În numele ierarhilor, clericilor și credincioșilor mireni ai Bisericii Ortodoxe Române adresăm condoleanțe familiilor îndoliate și ne rugăm Atotmilostivului Dumnezeu să odihnească sufletele celor care au decedat, în lumina, pacea și iubirea Preasfintei Treimi, iar pe cei îndurerați și întristați să-i mângâie și să-i întărească duhovnicește.Cu frățească dragoste în Hristos Domnul,

† DANIEL

cristiboss56 19.11.2013 18:36:40

Dreptate și generozitate
 
DREPTATE ȘI GENEROZITATE - bunurile retrocedate Bisericii Ortodoxe Române nu se înstrăinează, ci ajută pe români
În legătură cu știrile apărute în mass-media referitoare la demersurile parohiilor, mănăstirilor și eparhiilor Bisericii Ortodoxe Române pentru retrocedarea proprietăților bisericești confiscate în timpul regimului comunist, interpretate malițios de unele instituții de presă, precizăm:

1. Prin Legea pentru secularizarea averilor mănăstirești din anul 1863 au fost confiscate de către Statul român în mod nediscriminatoriu și fără măsuri compensatorii atât proprietățile mănăstirilor închinate Locurilor Sfinte, cât și cele neînchinate. În urma acestei decizii a Statului, parohiile și mănăstirile ortodoxe nu s-au mai putut întreține și nu au mai putut desfășura operă socială și educațională. Așa se justifică asumarea în anii 1864 și 1893 de către Statul român a obligației compensatorii de a acorda o contribuție modestă la salarizarea personalului cultelor religioase și a susține financiar întreținerea și activitățile unităților bisericești.

2. După anul 1948, regimul comunist a confiscat terenurile agricole și forestiere, precum și imobilele bisericești, cu excepția locașurilor de cult. Ca urmare, Biserica a fost obligată să își diminueze drastic activitatea misionară, social-filantropică și cultural-educațională.

3. Începând cu anul 1990, Biserica Ortodoxă Română a redobândit posibilitatea de a-și împlini misiunea în libertate și a desfășura o amplă operă social-filantropică și cultural-educațională în beneficiul societății românești. Astfel, în prezent, în Patriarhia Română funcționează peste 670 de instituții sociale, medicale și educaționale și sunt derulate peste 750 de proiecte și programe pastoral-misionare, social-caritabile și cultural-educaționale pentru comunitățile românești din țară și, în ultimii ani, din străinătate. Pentru întreaga sa operă socială de care beneficiază aproape 1 milion de români, eparhiile Patriarhiei Române au cheltuit în anul 2012 aproximativ 70 milioane lei.

Pentru întreținerea, consolidarea și restaurarea locașurilor de cult, în majoritate monumente istorice aflate în patrimoniul cultural-național, și pentru susținerea multiplelor activități ale Bisericii în favoarea societății românești, se impune în mod imperios retrocedarea proprietăților bisericești confiscate de fostul regim comunist din România. Imobilele retrocedate nu vor fi vândute străinilor, ci vor fi folosite pentru înființarea unor instituții educaționale, social-caritabile, medicale și culturale.

4. În ceea ce privește unele școli din București, ca Liceul de Muzică «Dinu Lipatti», situat în Str. Principatele Unite; Grădinița nr. 123, situată în Calea Floreasca; Grupul Școlar Industrial Mecanică Fină, Școala Generală nr. 71 «Ioan Ducici», situată în Calea Moșilor, precizăm că imobilele revendicate au fost edificate de la început de către Biserica Ortodoxă Română cu destinația școlară, păstrată și după confiscarea lor de către regimul comunist în anul 1948. Asigurăm pe toți cei interesați că după retrocedarea acestor edificii Bisericii noastre, școlile respective își vor păstra atât profilul actual (muzică și artă, economic, cultură generală), cât și corpul profesoral, iar elevii pot aparține oricărei confesiuni creștine sau religii. Patriarhia Română se va implica în creșterea calității actului educațional al tinerei generații și în susținerea elevilor săraci, dar cu bune rezultate la învățătură, pentru binele societății românești, așa cum au solicitat în ultimii ani numeroși părinți și profesori, care observă că școlile private concurează adesea școlile de stat.

Reamintim că Statul român nu a retrocedat Bisericii bunurile confiscate în timpul secularizării averilor bisericești de către domnitorul Alexandru Ioan Cuza, iar în ultimii 20 de ani nu au fost restituite decât parțial bunurile bisericești confiscate abuziv de către regimul comunist (clădiri, terenuri agricole, păduri).

În concluzie, retrocedarea proprietăților bisericești confiscate de regimul comunist este un act de dreptate și, în același timp, de susținere a multiplelor activități sociale ale Bisericii de ajutorare a celor săraci și defavorizați, precum și a copiilor și tinerilor din școli.

Indiferent de numărul școlilor, trebuie promovată calitatea actului educațional. În acest context, cooperarea dintre Biserică și Școală nu trebuie să fie doar o dorință pioasă, ci o datorie morală. În orice caz, bunurile retrocedate Bisericii Ortodoxe Române nu se înstrăinează, ci ajută pe români, întrucât dreptatea și generozitatea sunt componente esențiale ale demnității umane, atât în plan individual, cât și social.


BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMÂNE

cristiboss56 11.01.2014 14:22:35

Biserica din Str. Emil Gârleanu se construiește legal la solicitarea comunității
 
În legătură cu dezinformările cuprinse în articolul intitulat “Lupta Bisericii cu enoriașii - Cum au plătit 10.000 lei câțiva bucureșteni care s-au opus construirii unei biserici în Parcul Emil Gârleanu” apărut în publicația electronică HOT NEWS, pentru informarea corectă a opiniei publice, Arhiepiscopia Bucureștilor precizează:



1. Terenul pe care se construiește biserica din Str. Emil Gârleanu nr. 1-3, Sector 3, București, a fost obținut legal prin HCGMB nr. 196/2005 pentru construirea unei biserici ortodoxe, la solicitarea credincioșilor din zonă. Terenul a fost atribuit în folosință gratuită pentru construirea locașului de cult ortodox, după aprobarea documentației de urbanism de către Consiliul Local al Sectorului 3 București, prin hotărârea nr. 49/2002.



În anul 2007 a fost obținută autorizația de construire nr. 614/2007 emisă de către Consiliul Local al Sectorului 3, București, în urma documentației tehnice înaintate și a avizelor de specialitate obținute din partea instituțiilor publice locale abilitate, inclusiv de la Agenția pentru Protecția Mediului București. Ca atare, Parohia Foișor II a început lucrările de construire a locașului de cult după obținerea tuturor aprobărilor și avizelor necesare, conform legislației de specialitate în vigoare. Așadar, biserica se construiește legal, iar nu ilegal, așa cum se menționează în textul articolului.



2. Doamna Tatinca Zinati, președintele Asociației de proprietari care a intentat procesul de anulare a autorizației, dezinformează atunci când afirmă că locașul de cult s-a construit prin “furtul unei bucăți din parc”. Potrivit adresei nr. 3703/2013 a Primăriei Sectorului 3, prin avizul de urbanism nr. 625/2007 în Str. Emil Gârleanu FN, se amenajează doar un loc de joacă, prin amplasarea de obiecte de joacă specifice. Respectivul aviz NU reprezintă o aprobare pentru amenajarea întregului teren viran.



În acest sens, Agenția pentru Protecția Mediului București, prin adresa nr. 577/2012, precizează că biserica poate fi construită pe terenul viran cu protejarea suprafeței spațiilor verzi de 245, 58 m.p., condiție respectată de parohie în construcția locașului de cult.



3. Referitor la cheltuielile de judecată care ar fi fost cerute de Biserică urmare pierderii unor procese pe aceeași temă, intentate parohiei de o altă Asociație de proprietari, precizăm că acestea au fost dispuse a fi plătite către intimatul Sandu Constantin de Curtea de Apel București prin Decizia civilă, irevocabilă, nr. 1747/2010. Instanța a considerat că acesta ca persoană fizică nu avea calitate procesuală pentru a fi chemat în instanță, iar cheltuielile au fost încuviințate pentru onorariul avocatului.



Conform legislației în vigoare, orice persoană care este chemată în judecată are dreptul să fie reprezentată legal de către un avocat sau apărător ales.



În concluzie, biserica din Str. Emil Gârleanu nr. 1-3, Sector 3, București, se construiește legal la solicitarea comunității de credincioși, având în vedere numărul mic de locașuri de cult din zonă raportat la numărul mare al credincioșilor ortodocși, așa cum se întâmplă în multe dintre cartierele bucureștene.



Dorința credincioșilor din zonă de a avea propriul locaș de cult este demonstrată incontestabil de participarea acestora în număr foarte mare la slujbele oficiate cu ocazia sărbătorilor Nașterii și Botezului Domnului.



Față de sentința civilă nr.58/2014, pronunțată de Tribunalul București, Secția a IX-a contencios administrative și fiscal, prin care a fost anulată autorizația de construire nr. 812/2011, Arhiepiscopia Bucureștilor va formula recurs, în termen legal după motivarea instanței, pentru apărarea dreptului la libertate religioasă a comunității de credincioși din cartierul Emil Gârleanu, conform Constituției României și Legii nr. 489/2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor.



Biroul de presă al Arhiepiscopiei Bucureștilor

cristiboss56 12.01.2014 19:58:26

Hotărârea Sfântului Sinod cu privire la Ziua Culturii Naționale
 
Hotărârea Sfântului Sinod nr. 575 din 28 februarie 2013 privind modalitatea sărbătoririi Zilei Culturii Române și a altor sărbători cu caracter național, precum și reglementarea participării ierarhilor la aceste evenimente publice.



Întrucât prin Legea nr. 238/2010 a fost stabilită ziua de 15 ianuarie (ziua nașterii poetului Mihai Eminescu) ca „Ziua Culturii Naționale” (art. 1), Biserica Ortodoxă Română, fiind mama spirituală a poporului român, trebuie să cinstească ziua de 15 ianuarie evidențiind legătura dintre cult și cultură, dintre Biserică și societate în viața poporului român.



În urma discuțiilor în plen, la propunerea Comisiei canonice, juridice și pentru disciplină, Sfântul Sinod a hotărât:



1. Aprobă ca, pentru Ziua Culturii Naționale (15 ianuarie), eparhiile să organizeze pe plan local manifestări cultural-artistice și acțiuni social-culturale dedicate sărbătoririi acestei zile.



2. Slujbele de pomenire de la mormântul poetului Mihai Eminescu din București sunt responsabilitatea exclusivă a Arhiepiscopiei Bucureștilor și a Patriarhiei Române.



3. Centrele eparhiale, protopopiatele, parohiile și mănăstirile, din țară și din afara hotarelor țării, vor coopera cu autoritățile administrației publice locale, cu școli și instituții culturale, pentru a evidenția și promova valorile perene ale culturii românești.



Prezenta hotărâre s-a comunicat tuturor eparhiilor din țară și străinătate, în vederea adoptării măsurilor necesare pentru punerea în aplicare.

cristiboss56 05.02.2014 22:44:52

Comuniune deplină între Patriarhia Ierusalimului și Patriarhia Română
 
http://www.basilica.ro/_upload/img/1...516al1dkta.jpg


Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în zilele de 2 – 3 februarie 2014, o delegație a Patriarhiei Române s-a întâlnit la Ierusalim cu Preafericitul Părinte Teofil al III-lea, Patriarhul Ierusalimului, însoțit de Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Aristarh de Constantina și Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Metodie de Tabor, pentru restabilirea comuniunii depline dintre cele două Patriarhii. Această comuniune a fost întreruptă, în luna mai 2011, din cauza unor neînțelegeri legate de statutul Căminului românesc pentru pelerini de la Ierihon.



În urma celor trei runde de convorbiri (București, decembrie 2012; Ierusalim, februarie 2013; Ierusalim, iulie 2013), desfășurate în spirit de frățietate și respect reciproc, s-a ajuns la semnarea de către Patriarhul Ierusalimului și Patriarhul României a unui Acord patriarhal de restabilire a comuniunii bisericești depline. Acest Acord a fost semnat, la București, de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, în data de 2 februarie 2014, și la Ierusalim, de către Preafericitul Părinte Teofil al III-lea, în data de 3 februarie 2014.



Delegația Patriarhiei Române a fost alcătuită din Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei și Exarh patriarhal, Preacucernicul Părinte Profesor Viorel Ioniță, consilier patriarhal onorific, și Preacucernicul Părinte Michael Tița, consilier patriarhal pentru relații bisericești și interreligioase. La întâlnire a fost prezent și Preacuviosul Părinte Arhimandrit Timotei Aioanei, Exarh cultural al mânăstirilor din Arhiepiscopia Bucureștilor și Mare Eclesiarh al Catedralei Patriarhale din București, care a devenit noul Superior al Așezămintelor românești de la Locurile Sfinte.



În numele Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Nifon a reînnoit invitația adresată Patriarhului Ierusalimului de a vizita Patriarhia Română în luna octombrie 2014. Preafericitul Părinte Patriarh Teofil a acceptat cu bucurie această invitație. La sfârșitul întâlnirii, Patriarhul Ierusalimului a oferit o agapă festivă delegației Patriarhiei Române, ca un simbol al comuniunii restabilite.



Biroul de Presă al Patriarhiei Române

Mosh-Neagu 06.02.2014 10:24:20

Pentru astfel de vesti, nu pot sa spun decat atat: Slava bunului Dumnezeu, pentru toate! Amin!

gabriela8 06.02.2014 13:02:01

Doamne ajuta!

Ivanacristescu 06.02.2014 20:20:39

Citat:

În prealabil postat de cristiboss56 (Post 535354)
Întrucât în relatările de presă din ziua de 23 septembrie 2013 s-a vorbit despre vânzarea către parohiile și mănăstirile din Mitropolia Olteniei a unui așa-numit „vin liturgic” cu denumirea MILOSTIVIRE produs de Patriarhia Română, precizăm:

Patriarhia Română nu deține în proprietate viță-de-vie și, ca atare, nu produce și nu distribuie vinul liturgic, asemenea eparhiilor care au viță-de-vie proprie.

Încă din anul 2009, Patriarhia Română a informat opinia publică asupra caracterului abuziv al folosirii numelui și stemei sale pe eticheta de prezentare a unui așa-numit „vin liturgic” MILOSTIVIRE, produs și distribuit eparhiilor de S.C. Vinăria Murfatlar S.R.L.

În același timp, Patriarhia Română a notificat această societate comercială că mențiunea «vin liturgic» și textul de prezentare tipărit pe etichetă induc în eroare cumpărătorul și aduc prejudicii de imagine Patriarhiei Române, întrucât ea nu garantează că vinul respectiv este vin liturgic natural și curat, așa cum este cel produs de eparhiile Bisericii Ortodoxe Române.

Patriarhia Română reamintește că nu a existat niciodată o consultare a ierarhilor cu Patriarhia pentru distribuirea acestui așa-zis „vin liturgic” MILOSTIVIRE în eparhii.

Ca atare, la proxima ședință a Sfântului Sinod, ierarhii acelor eparhii în care încă se mai oferă abuziv spre vânzare parohiilor și mănăstirilor așa-numitul „vin liturgic” MILOSTIVIRE vor fi interpelați pentru a da explicații privind prejudiciile morale aduse Patriarhiei și confuzia creată în parohii și mănăstiri.


BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMÂNE

Vai-vai!!! Ce interesant!!! Sature-i Domnul pe sinodali! Si binecuvinteze-va Domnul pe voi crestinilor, care va impartasiti doar cu vin "canonic"!!

Mosh-Neagu 06.02.2014 20:43:17

Citat:

În prealabil postat de Ivanacristescu (Post 550282)
Vai-vai!!! Ce interesant!!! Sature-i Domnul pe sinodali! Si binecuvinteze-va Domnul pe voi crestinilor, care va impartasiti doar cu vin "canonic"!!

Apoi, numai aici n-a mai fost polemica si dezbatere intre useri... Eu nu stiu ce-ai inteles tu din acel articol, dar mie mi se pare destul de clar. Daca totusi ceva nu ni se pare in regula, n-are nici un sens sa ne apucam noi, aici, sa vorbim... in lipsa! Mergem acolo si ne oferim... "scrisorile de acreditare". Totusi, trebuie sa avem un suflet tare zbuciumat, daca facem din asta, un caz.

cristiboss56 06.03.2014 17:45:44

Colectă la Duminica Ortodoxiei pentru Fondul Central Misionar
 
http://www.basilica.ro/_upload/img/1...p11rf127ja.jpg

Prima Duminică din Postul Sfintelor Paști (9 martie 2014) a fost instituită în anul 843 de Sinodul de la Constantinopol ca sărbătoare a Ortodoxiei pentru a sublinia biruința dreptei credințe asupra iconoclasmului, erezie care susținea că sfintele icoane nu trebuie cinstite.



Potrivit hotărârii Sfântului Sinod, în Duminica Ortodoxiei, în toate bisericile și mănăstirile Patriarhiei Române din țară și străinătate se organizează colecta pentru constituirea Fondului Central Misionar destinat operei misionare, social-filantropice, educaționale a Bisericii Ortodoxe Române și sprijinirii parohiilor sărace din țară și străinătate. Colecta se va desfășura până în ziua de duminică, 30 martie 2014.



La Duminica Ortodoxiei, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române adresează clerului și credincioșilor ortodocși o Scrisoare pastorală, care va fi citită în toate bisericile și mănăstirile din Patriarhia Română, din care prezentăm câteva fragmente:



(…) Hotărârea ca prima Duminică din Postul Sfintelor Paști să fie numită Duminica Ortodoxiei și, cu acest prilej, să fie cinstiți toți cei care, prin cuvânt și faptă, au apărat dreapta credință a fost luată în anul 843, la Sinodul de la Constantinopol. Aceasta lucrare duhovnicească a fost pregătită încă din anul 787, când Sfinții Părinți ai Sinodului al VII-lea Ecumenic de la Niceea au justificat și proclamat cinstirea sfintelor icoane, ca manifestare a credinței ortodoxe.



(…) În lupta noastră pentru mântuire îi avem rugători și mijlocitori pe Maica Domnului, pe Sfinții îngeri, pe toți Sfinții prooroci, apostoli, evangheliști, mucenici, mărturisitori, cuvioși, împărați și domnitori evlavioși sau simpli credincioși care au trăit în sfințenie. Cinstindu-i după vrednicie și plecându-ne genunchii înaintea sfintelor lor icoane, ne întărim în fața ispitelor care, mai ales în perioada Postului Mare, vin asupra noastră. În acest sens, îi avem ca modele și pe Sfinții 40 de Mucenici din Sevastia Armeniei, cinstiți în această zi (9 martie), care au îndurat chinurile și moartea, pentru a păstra neîntinată icoana lui Dumnezeu din ei, prin mărturisirea credinței ortodoxe. De asemenea, îi avem ca exemple și pe Sfinții Martiri Brâncoveni: Constantin Vodă cu cei patru fii ai săi, Constantin, Ștefan, Radu, Matei și sfetnicul Ianache, pe care Biserica Ortodoxă Română îi sărbătorește, anul acesta, în chip solemn, cu prilejul împlinirii a 300 de ani de la moartea lor mucenicească, petrecută la Constantinopol în ziua de 15 august anul 1714.



Pentru credincioșii dreptmăritori, în biserică și în casele lor, sfintele icoane nu constituie doar o mărturie a ceea ce semnifică arta creștină, ci au, în primul rând, un rol sacru sau sfânt, de mijlocire sau întărire a credincioșilor în comuniunea lor de rugăciune cu Dumnezeu și cu Sfinții reprezentați în icoane.



(…) Nu trebuie să uităm, așadar, că în Biserică Îl avem prezent pe Hristos, Care Se Jertfește pentru noi la fiecare Sfântă Liturghie și ne așteaptă să redevenim icoană a Sa, prin primirea Sfintei Împărtășanii, prin cunoașterea și împlinirea prin fapte a învățăturilor Sale, pentru că „oamenii care se împărtășesc cu Trupul cel Sfânt al lui Hristos și beau Sângele Lui participă și devin părtași firii dumnezeiești, căci se unesc cu Dumnezeirea după ipostas, iar cele două firi sunt unite după ipostas, în chip nedespărțit, în Trupul lui Hristos, cu care ne împărtășim”(Ibidem, p. 145.).



Aceasta, însă, va fi posibil dacă ne pocăim pentru păcatele noastre, asemenea vameșului din Evanghelie, a cărui pildă ne-a fost prezentată în prima săptămână a Triodului, și dacă ne îndreptăm, cu smerenie, pașii către Dumnezeu-Părintele Ceresc, asemenea fiului risipitor, despre care am auzit în săptămâna a doua a Triodului, întorcându-ne din țara cea îndepărtată a păcatului și a morții; dacă vom mărturisi înaintea Tatălui ceresc greșelile noastre, prin Taina Sfintei Spovedanii, amintindu-ne că păcatul slăbește în om iubirea față de Dumnezeu și de semeni și împiedică dobândirea mântuirii și a vieții veșnice.



Și, pentru că anul 2014 este și Anul omagial euharistic (al Sfintei Spovedanii și al Sfintei Împărtășanii), se cuvine, cu atât mai mult, să ne apropiem de aceste Sfinte Taine, printr-o cercetare atentă a conștiinței noastre în fața duhovnicului și împărtășirea cu Trupul și Sângele Mântuitorului Hristos, fără de care nu ne putem bucura deplin de lumina Învierii și de iubirea Preasfintei Treimi.



(…) Așadar, alături de chipul sau icoana lui Dumnezeu din noi, de Sfintele icoane în fața cărora ne închinăm, în biserică și acasă, ne mai rămâne o icoană de cinstit: icoana din sufletul semenului nostru. Întipărirea chipului lui Hristos în noi, pentru dobândirea mântuirii, nu se poate realiza decât prin cuvânt înțelept și faptă bună. Iar fapta bună, adică punerea în practică a Evangheliei iubirii milostive, înseamnă a descoperi și recunoaște chipul lui Dumnezeu din semenii noștri, a face pentru ei ceea ce Hristos a împlinit pentru oamenii bolnavi, săraci și întristați pe care i-a miluit.



Iar, pentru că Biserica este corabia ce ne conduce spre limanul mântuirii, și iubirea milostivă are caracter comunitar, orice creștin conștient de apartenența sa la Trupul tainic al lui Hristos este dator să sprijine activitatea pastoral-misionară, social-filantropică, cultural-educațională și de construire a noi lăcașuri de cult, acolo unde nu există, prin participarea concretă la colecta pentru Fondul Central Misionar, care se organizează, în fiecare an, în Duminica Ortodoxiei și în următoarele două duminici din Postul Mare.



Suntem convinși că, așa cum Hristos l-a căutat, l-a ridicat și l-a mântuit pe omul cel căzut în prăpastia cea adâncă a păcatului, din care singur nu ar fi putut ieși nicidecum, tot astfel și noi, în aceste vremuri marcate de lipsuri materiale, dar mai ales de criză morală, avem datoria de a contribui, după putere, la ajutorarea aproapelui prin opera de caritate a Bisericii, deoarece numai în comuniune de iubire în Hristos, trăită prin rugăciune și solidaritate concretă, putem să dobândim un colțișor de rai, adică mântuirea.



Amintindu-ne că nu prisosul, ci bănuțul văduvei sărace a fost mai apreciat de Domnul nostru Iisus Hristos, cu darul dumneavoastră la Fondul Central Misionar vom sprijini multiplele activități ale Bisericii, desfășurate spre binele și folosul credincioșilor ei: ajutorarea oamenilor aflați în suferință, construirea de lăcașuri de cult în parohiile mici și sărace; apărarea și promovarea dreptei credințe; păstrarea identității naționale, spirituale și culturale a românilor aflați departe de țară; promovarea învățământului teologic și religios; punerea în valoare a patrimoniului sacru și a spiritualității ortodoxe românești ș.a.



Dacă vom fi darnici și ajutători pentru împlinirea acestora, vom avea parte de simțirea luminii icoanei lui Dumnezeu din noi, vom păși cu nădejde sporită pe treptele duhovnicești ale Postului Mare, pentru a ne învrednici să-L vedem pe Domnul Iisus Hristos în lumina cea preaslăvită a Învierii Sale.



Vă îmbrățișăm cu părintească dragoste și ne rugăm ca Harul Domnului nostru Iisus Hristos și dragostea lui Dumnezeu Tatăl și împărtășirea Sfântului Duh să fie cu voi, cu toți. Amin!



Președintele Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române,



† D a n i e l


Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române




și ceilalți membri ai Sfântului Sinod


NOTĂ : Textul integral al Pastoralei Sfântului Sinod la Duminica Ortodoxiei este postat pe www.patriarhia.ro, www.basilica.ro și www.ziarullumina.ro.



BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMÂNE

cristiboss56 10.06.2014 20:31:07

Judecăți nedemne din partea unui jurnalist de talia domnului Ion Cristoiu
 
Pe site-ul de știri Inpolitics a fost publicat articolul de opinie intitulat Patriarhul a transformat BOR într-un SRL care face afaceri cu puterea PSD-istă!, semnat de domnul Ion Cristoiu.

Chiar dacă libertatea de opinie exprimată responsabil este firească în orice societatea democratică, totuși editorialul domnului Ion Cristoiu conține mai multe dezinformări care impun următoarele precizări:

1. Referitor la ancheta Departamentului Național Anticorupție privind gestionarea fondurilor europene oferite de APIA Suceava unor fermieri activi, domnul Ioan Cristoiu a căzut în capcana celor care din dorința evidentă de manipulare au prezentat lista parohiilor și mănăstirilor din județul Suceava care au primit subvenții agricole în ultimii ani cu scopul de a induce în opinia publică ideea unor nereguli generalizate.

Un jurnalist care se respectă nu se hazardează în a colporta informații neverificate obținute din surse obscure și neconfirmate de către instituțiile abilitate ale Statului. Subvențiile agricole din fonduri europene primite de mănăstirile și parohiile ortodoxe sunt utilizate pentru cultivarea terenurilor agricole deținute în proprietate, iar recolta este folosită pentru întreținerea unității bisericești și aprovizionarea instituțiilor sociale ale Bisericii Ortodoxe Române (brutării, cantine, așezăminte pentru copii, vârstnici, persoane cu dizabilități etc.). Dacă organismele abilitate ale Statului constată utilizarea incorectă a subvențiilor primite de unele unități bisericești, acestea vor răspunde în fața legii.

De altfel, utilizarea de fonduri europene de către unitățile bisericești nu este un fapt inedit, așa cum consideră domnul Ion Cristoiu, ci se regăsește în toate statele Uniunii Europene.

2. Domnul Ion Cristoiu își dezinformează în mod iresponsabil cititorii când afirmă că Patriarhia Română ar fi sugerat credincioșilor „să își dea votul PSD”. Ne surprinde faptul că domnul Ion Cristoiu, un analist politic care se pretinde a fi bine informat, nu are cunoștință de apelul Sfântului Sinod din 22 mai 2014 în perspectiva alegerilor europarlamentare din România în care se îndeamnă la neutralitate politică și la susținerea acelor candidați care fac dovada că pot apăra și promova valorile creștine, în special familia tradițională, viața și demnitatea umană.

3. Cât privește opiniile domniei sale referitoare la recentul protocol încheiat de Patriarhia Română, Ministerul Educației Naționale și Secretariatul de Stat pentru Culte pentru creșterea calității învățământului religios public și învățământului teologic preuniversitar și universitar, acestea coincid, în mod paradoxal, cu cele ale unei minorități seculare și antireligioase care nu dorește prezența orei de religie în învățământul public. Dacă am accepta logica domniei sale, ar fi trebuit ca domnul Cristoiu să manifeste o reacție similară și în anul 2012 când Patriarhia Română a încheiat un protocol cu Ministerul Educației și Ministerul Administrației și Internelor pentru utilizarea în interesul elevilor a școlilor închise prin comasare, document semnat cu reprezentanți ai Statului român de altă culoare politică aflați atunci la guvernare.

Biserica Ortodoxă Română are relații civilizate și respectuoase cu toate partidele politice și cooperează cu reprezentanții acestora din administrațiile centrale și locale ale Statului pentru realizarea unor proiecte și programe în favoarea cetățenilor țării care sunt în majoritate credincioși ai săi.

În concluzie, este surprinzător faptul că tocmai domnul Ion Cristoiu, considerat unul dintre cei mai obiectivi gazetari din ultimii 25 de ani, probabil, din interese personale mercantile sau conjuncturale, dezinformează opinia publică prin preluarea unor informații calomnioase, puse în circulație de cei care sunt deranjați de rolul activ și responsabil al Bisericii în viața poporului român.

BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMÂNE


Ora este GMT +3. Ora este acum 20:43:15.

Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2025, Jelsoft Enterprises Ltd.