Cristi,nu m-am referit nici pe departe la cazuri medii,ci la cele cu infatisare extrema,cele care pier in propriul abuz,fiindca suporta de la sine si trasaturi negative.M-am referit la restrictii care mai mult ne indeparteaza decat sa ne apropie,care mai mult ne deznadajduiesc,decat sa ne incurajeze,restrictii majore,in cazuri absolut monore...situatii intalnite.Eu inteleg prea bine ce vrei sa spui,inteleg corelatia intre Sf.Impartasanie si vrednicia acesteia,trasaturile propriilor faradelegi si necesitatea izbavirii prin restrictie si smerenie,prin nevointa si pocainta.Eu,insa,am facut referire la cazuri intelese si atribuite intr-un mod absolut eronat.
Nu am fugit niciodata de duhovnici severi,altfel nu as fi persistat sa-i am,insa este impetuos nevoie de o analiza mai inteleapta atunci cand detii in maini si constiinta sufletele care tind spre curatire,si nu spre decadere.
De spus ar fi foarte multe,dar nu-si au rostul,in aceasta priviinta chiar sunt

...chiar sunt retinuta,din multe puncte de vedere.
Deci,Cristi,eu m-am referit la cazuri extreme,cazuri ce ajung sa nu mai aiba legatura cu o indrumare adecvata,cat incep sa aiba legatura cu un habotnicism care poate determina confuzie.

Am înţeles , Ory ! Extremele nici când nu sunt bune şi cu folos, aşa este.

Cristi,te-ai exprimat foarte dezinvolt fata de restrictiile amintite de mine,recunosc,in ceea ce te priveste ai foarte mare dreptate,insa eu nu vorbeam nici pe departe de o restrictie "temporara",de care amintesti,ci de o restrictie de "ani de zile,poate zeci de ani de zile",dupa cum am spus...ajungand pana la intreaga viata,pentru cazuri care nu au legatura cu pacatele cele mai semnificative din sanul spovedaniei;curvie-preacurvie,avort-crima,pacate impotriva Duhului Sfant,eres...etc,pacate de capatai).Din perspectiva ta,totul este clar,este mai linistitor,iar restrictia chiar o binecuvantare,insa eu m-am referit la...extreme,extreme pe care nu ti le inchipui.

Ai să vezi tu Ory, cum o să sară pe noi unii ceva mai vrednici ! Exemple : unul care a vomat fără voie lui după împărtăşanie se canoniseşte 40 de zile prin post şi 50 metanii zilnic , sau pentru o înjurătură poţi fi oprit între 1 şi 2 ani, sau unul ce a jurat strâmb la tribunal se opreşte 10 ani, sau păcatul Malahiei se canoniseşte 40 zile mâncare uscată, 100 de metanii pe zi , oprit de la împărtăşit 2 ani, etc. Nu mai vorbesc de ce spuneai tu . Toate canoanele sunt, există şi trebui aplicate, aşa vor spune mulţi. Stiu Ory, înteleg perfect , dar vor fi voci tunătoare la cele spuse de noi, la flexibilitatea şi la echilibru propovăduit de noi.

A, am uitat, la "banala", mânie , 1 an oprit de la împărtăşanie şi 150 de metanii pe zi ! Acum să-ţi spun cinstit, că nu prea există om, fără un mic acces de mânie, nu vorbesc de clevetire şi celelalte. . .

Sa ne impartasim des sau rar?
Eu spun, sa ne impartasim cu dreapta socoteala. Sfanta Impartasanie este si medicament ce ajuta mult in sporirea duhovniceasca dar poate fi si foc/osanda celor ce o iau ca pe ceva obisnuit. Sa ne impartasim de cate ori simtim nevoia si avem dezlegare..
E o parere personala.

Daca ai fost prostituata,primesti cativa ani de canon si pocainta,dupa care esti impartasita.
Daca ai fost criminal,primesti cativa ani de canon si pocainta,dupa care esti impartasit.
Daca ai savarsit avorturi,primesti cativa ani de canon si pocainta,dupa care esti impartasita.
Daca ai preacurvit,primesti cativa ani de canon si pocainta,dupa care esti impartasit.(acesti ani variaza intre 2-10 ani)
Daca ai fost calugar si ai parasit manastirea pentru a-ti intemeia o familie...NU PRIMESTI PANA LA MOARTE IMPARTASANIE.
Cum vine aceasta?Nu-mi dau seama,si nici nu cred ca exista vre-un cuvintel macar,lasat de Mantuitor care sa justifice aceasta atitudinte,absolut aberanta.Si atunci,nu cumva suntem exact acea ceata de ingeri decazuti care se cred mai tari decat Insusi Dumnezeu!!!???
Este vorba de Trupul si Sangele Mantuitorului de care toti trebuie sa ne impartasim,altfel ai pierdem sensul,ai pierdem gustul si savoarea Duhului Sfant.
Exista o singura varianta pentru impartasania unui monah care a parasit manastirea si s-a casatorit;sa-si trimita consoarta in manastire spre pocainta,sa mearga si acesta in manastire pentru pocainta,iar eventualii copii sa fie dati spre adoptie...chiar daca,in aceasta situatie nu se stie daca pocainta va fi sau nu,important este ca "personajul" sa fie "in corabie".
Nu vi se pare ca suna a piesa de teatru!Mie asa mi se pare,si este o piesa foarte tragica,una primitiva si lipsita de orice conduita crestineasca....adevarat crestineasca.
Am uitat sa adaug un paragraf din aceasta piesa;unui astfel de cuplu ai este refuzata cununia religioasa de Biserica insasi,deci pot trai linistiti in curvie...pana la adanci batraneti.
Bravo credinta! Jos omenie!

Va rog,cei "imbunatatiti duhovniceste",nu-mi dati replica,fiindca nu vreau sa o iau de la capat!!!!

Nu stiam ca este asa!! Scrie undeva prin canoane? Sau este un obicei? este vorba despre cei care au facut schima mare?
Cred ca ai dreptate: nu este normal.
Chiar cei care zic ca este un fel de divort sa rupi legamantul, ar trebui sa compare situatia asta cu cea a unui diovortat. Si lui i se da impartasania dupa un timp si nu i se cere sa se intoarca in casnicie cu persoana de care a divortat!
In plus, schima mare nu este pusa asa sus ca nunta, nunta este in randul celor 7 taine iar schima mare nu. Si la cununie faci un legamant, pe care il poti rupe din slabiciune, cu posibilitatea ierarii.
Stiu ca ai initiat un topic despre tema asta si m-am uitat pe el doar un pic. Sa ma ierti daca repet cele spuse de unii acolo.

Nu este vorba de schima mare,nicidecum,ci doar de calugaria normala cu periman(monahie).La greci,adevarata calugarie luata in consideratie o reprezinta aceasta schima mare de care amintesti,iar,tocmai fiindca este atat de importanta,se daruieste foarte rar,la foarte putini oameni.
Ai dreptate cu divortul,iar la divort,mai sufera si cei de pe langa tine,detii viata lor in maini....NO COMMENT!

Adica ce numesc unii schima mica? deci nu legamant definitiv?? Asa se considera in Romania? Nu am mai auzit niciodata de asta... :-(

De fapt,nu exista schima mica,este doar rasoforie(jumatate de calugarie,in care nu se ofera periman),apoi calugarie(monah),in care se ofera periman si mantie,dupa care este schimonahie,adica schima cea mare,in aceasta situatie perimanul este mai complex,schima.Perimanul fiind acea panza purtata de catre calugar pe spate cu insemne specifice.

Am unele nelamuriri.
La noi la biserica exista cateva persoane care (ne-a explicat parintele) au dezlegare si se pot impartasi la fiecare liturghie. Cum si de ce se face nu stiu.
Ma intreb atunci insa, cum fac aceste persoane(nu stiu daca se mai spovedesc).
Ele cum traiesc, caci au soti, familie, serviciu? Postesc intr-una, nu mai au relatii cu sotul, sau cum?
In plus eu ma gandesc ca impartasania, respectiv spovedania, nu se poate face nici des nici asa, oricand. E vorba de un respect fata de aceasta taina si fata de Dumnezeu.
Adica nu mi se pare serios fata de Dumnezeu in primul rand: te spovedesti, iar mai gresesti putin, sau nu esti pacatos deloc.
Ai primit iertarea si impartasania, atunci traiesti macar o vreme mai cuminte, te mai stradui sa nu mai gresesti.
Si stiu ca trebuie totusi sa te pregatesti sufleteste si trupeste pentru spovedanie si impartasanie, nu poti oricand si oricum, ca te iarta Dumnezeu oricum.
Eu asa simt.

Este complcata problema.
Am pus pe alt topic (cred ca cel cu ecumenismul) un link catre cartea parintelui Alexandru Schmemann Postul Mare, cap. 8, in care vorbeste de impartasania deasa. (este pe scribd)
Eu pots a-ti spun din eperienta mea pentru ca si eu am aceasta binecuvantare si mai cunosc multe persoane care o au.

Regula cu postul special inainte de impartasanie nu exista peste tot. La rusi si crestinii arabi de ex. nu exista si cred ca nici la greci.
Noua ni se cere sa tinem posturile obisnuite. Bineinteles atunci cand nu esti bolnav, nu alaptezi sau esti insarcinata, atunci este alt "post", alta asceza adica.
De ce sa te opresti sa ai relatii cu sotul daca te impartasesti des? In general se cere sa nu ai noaptea dinainte, asa cum nici nu mai mananci si bei ca sa te pregatesti.

De spovedit ni se cere sa ne spovedim la intervale regulate, depinde de fiecare aici, si daca avem ceva pe suflet mai des.

Desimea nu exclude respectul. Ar trebui bineinteles sa nu devina un act mecanic, facut din obisnuinta.
Daca ar fi asa, atunci ar trebui sa ne si rugam mai rar, ca dupa logica asta rugandu-ne des nu avem destul respect fata de rugaciune si o facem din obisnuinta, nu?

Insa daca tu asa simti nu cred ca parintele tau te-ar obliga sa faci altfel. Pe mine la inceput cand simteam ca si tine m-a lasat sa continui asa pana s-a facut la mine declicul. Stii cum s-a facut? este o poveste usor caraghioasa care nu ma reprezinta (pt ca in general lucrurile pornesc de la cap pt mine) dar sm sa o spun:

Citeam 'Istoria lausiaca' de Palladius (un fel de pateric) si acolo este o povestire despre sf Macarie cel Mre. O femeie casatorita era curtata de alt barbat, ea insa nu il asculta si nu se invoia sa pacatuiasca cu el, fiind credincioasa barbatului sau. Cel care o curta pune un vrajitor sa ii faca vraji ca sa o sperie. Acesta o transforma in iapa. Vine barbatul acasa si in loc de sotie gaseste o iapa in pat.. Fuga la parintele Macarie, nu stiu cate zile prin pustiu. Acesta se uita odata la ea si spune: aceasta e femie, voi insa aveti och intunecati si nu vedeti. Si indata femeia si-a recapatat infatisarea si cei doi ii multumeau. El le mai spune: Du-e acasa bucurosa. Nu ai gresit, insa sa stii ca aceasta ti s-a putut intampla pentru ca nu te-ai impartasit timp de 3 saptamani". (este si un canon apostolic in acest sens)

Foarte ciudat, dar la mine poivestirea asta a facut declicul, desi niciodata nu mi-a fost frica de magie. Nu de asta, ci ideea ca impartasania te fereste de rau, te ajuta sa lupti cu el, te face sa fii om adevarat.

Ce frumos ai spus Fani !!! Si, mai ales , pe intelesul oricarui suflet care nu doreste decat sa se lumineze prin Impartasirea cu Sf. Samge si Sf. Trup al Mantuitorului, lucru, de altfel, foarte greu de inteles din perspectiva Bisericii...de multe ori.
Eu, ma simt uneori atat de subreda, atat de tematoare, atat de...slabita de duh, insa duhovnicul mi-a pecetluit apropierea de aceste Sf. Taine pe o perioada mult prea mare, de fapt, cam nedeterminata...
Este adevarat, sunt nevrednica, sunt vai de capul meu, trebuie sa ma pocaiesc, insa din perspectiva lui .pocainta mea ar consta in insasi schimbarea vietii, inclusiv cea sociala. O mare invalmaseala ! ! !
Am gasit si duhovnici mai ingaduitori, duhovnici care au spus; "Dumnezeu sa judece, eu imi fac datoria sa te apropii de Biserica !". Insa, imi este greu sa trec peste obstacolul celuilalt. Si, sincer...ar cam trebui, caci putregaiul este mult mai extins .
Cateodata imi vine sa nu ma mai intereseze de acest aspect, asa m-am saturat de neomenie, de dogme inventate, de ura justificata prin credinta, de nepasare si seductie...uneori nu mai vreu sa ascult de oameni ca noi, ci doar sa-i accept asa cum sunt, si pe mine, de asemenea...

Pana la urma este vorba de manipulare, o vasta manipulare a sufletelor care, de fapt nu doresc sa se complice in detalii atat de neimportante, ci doresc doar sa se apropie de Dumnezeu, lucru ce depinde de Biserica, mai ales in ortodoxie. O manipulare care, in cele din urma v-a pierde teren, fiindca omul s-a cam saturat sa se jertfeasca in acelasi timp in care este sistematic hartuit si nedreptatit de sistem...de oameni carora nu le pasa decat de ei insisi.

Am spus ceea ce gandesc, in functie de ceea ce intampin si nu cred ca am intentionat, nici chiar subtil, a lovi in cei nevinovati, care de altfel se si stiu.
Exista semne de intrebare, exista puncte de vedere...toate se intampla intre oameni. Mai privim si spre cer, dar calcam si pe pamant...
Cine are minte intelege aceasta atitudine, cine nu are nu o intelege indiferent cum as exprima-o eu. Asta este viata, asta este credinta, exista si partea pozitiva, toti o stim. Nu este nevoie de teama pentru a striga, atunci cand inima chiar iti devine greoaie, nu ar trebui sa simtim teama alaturi de oameni ca noi.

Da, solutia sta in mana si in mintea fiecaruia, insa, mai ales in biserica ortodoxa, ca si particularitate, solutia sta in Biserica, depinzi de aceasta...este clar !
Cat despre subiectivism, din pacate cred cu tarie ca in politica si in religie subiectivismul este la el acasa.
Cine vrea sa ma contrazica, nu are decat !. Asta este parerea mea !

Da, este o problema la noi totusi cu duhovnicul, ca inteleg ca la asta faci aluzie cand vorbesti de subiectivism, ory. Parca tot Sophia intreba cum e cu schimbarea lui. se spune uneori ca nu poti sa-l schimbi fara 'motive intemeiate'. Eu am deschis un topic despre ascultarea de duhovnic dar parca nu prea s-a raspuns la el.
Este f folositor sa ai duhovnic, dar trebuie sa ti-l alegi bine si sa nu fie unul care sa-ti porunceasca, ci sa te sfatuiasca, sa te indrume. Ascultarea asta n-ar trebui sa fie in sensul autoritar. este o problema complicata..
Eu ii multumesc lui Dumnezeu ca m-a pus unde m-a pus si m-a facut sa ma intalnesc cu un om de felul parintelui meu.

http://www.crestinortodox.ro/forum/s...ead.php?t=6100

aici il deschisesem

Cand am vorbit de subiectivismul din religie, m-am referit in general la aceasta...
Cat despre duhocnici, nu mai comentez.
Poate altadata, cu toate ca-mi este destul de greu...suntem doar oameni, asta este clar ! ! !

Chiar daca suntem oameni, suntem si fii ai lui Dumnezeu. Tocmai de aceea tanjim sa ne impartasim.

Ca in pilda Fiului risipitor. Oare cati argati ai Tatalui nu se indestuleaza cu paine, iar noi pierim de foame?
Venirea lui Hristos prin Taina Euharistiei are ca scop iertarea pacatelor, ci nu recompensa pentru meritele noastre.

Da, asa e! Si nu numai iertarea pacatelor, ci comuniunea cu El si cu Biserica.
Schmemann spune ca impartasania a devenit o pietate personala din taina Bisericii cum era. Ne impartasmi dupa putintele si neputintele noastre, poentru a fi noi sfintiti, si nu SI pentru a ne sfinti in Biserica, in Trupul lui Hristos, cu ceilalti.

Care merite, George? "Fara Mine nimic nu puteti face". Nu se zice asa?

Daca ne va fi dor de Hristos cred ca ne vom impartasi de cate ori vom putea si vom cauta sa putem cat mai mult. Cel mai rau este sa nu incercam aceasta asa cum fac eu nemernicul dovedind ca nu ard, nici macar nu palpai uitand, pierzand clipe.
Sa cititi si "Telul vietii crestine" - Sfantul Simeon Noul Teolog (Colectia Comorile Pustiei), trateaza si acest aspect si multe altele.

Asa este numai ca teologia apuseana a ramas la conceptia juridica. Nici nu se numeste taina, ci sacrament.

Da, exact, si din pacate si la noi s-a infiltrat un pic conceptia asta ca trebuie sa 'meriti' impartasania. Nu se spune asa, dar asta reiese din cum ni se spune sa fim vrednici.
Dar vrednici nu suntem nicoidata...

Astazi s-a ajuns sa se creada ca prin indepartarea, excluderea mirenilor de la impartasire se realizeaza comuniunea cu Hristos.

Nu prin incurajarea mirenilor cu putinul se poate ajunge la dorinta de impartasire, ci prin constientizarea faptului ca o viata fara Hristos, e o viata fara Viata.

Da, Costel, asa este...si este nedrept...pana la urma, cei ce ne conduc sunt oameni, iar oamenii sunt oameni. Dumnezeu nu spune sa avem restrictionata intr-atat Impartasirea cu Sf. Duh, spune doar sa :"facem aceasta intru amintirea Sa..."
Nu mai conteaza, daca biserica se pretinde mai mare si mai tare decat Sf. Scriptura, atunci, nu ne ramane decat sa ne supunem legilor ei pamantesti, iar Dumnezeu va Judeca dupa legea Sa cea Dreapta, mai departe ,adevarata consideratie.

Şi totuşi : "Astfel , cine cu nevrednicie , mănâncă pâinea sau bea din paharul Domnului, vinovat va fi de trupul şi sângele Domnului. Cerceteze-se , deci omul pe sine şi numai aşa să mănânce din această pâine şi să bea din acest pahar. Căci cine mănâncă şi bea , fără să-şi dea socoteală de trupul Domnului, mănâncă şi-şi bea osândă sie-şi".

Da, este adevarat ca sf. Pavel vorbeste de nevrednicie, dar cum o defineste el? Sa nu 'ne dam socoteala de trupul Domnului', adica sa il luam asa, ca pe o paine oarecare. Bineinteles ca trebuie sa ne si cercetaml sufletul si sa ne smerim in fata lui Dumnezeu, sa ne dam seama cat de mici suntem fata de El, cat de pacatosi, cat de slabi, dar si cat de mare e mila Lui.
Rugaciunile dinainte de impartasanie ne pregatesc foarte bine la asta daca le citim cu atentie. La fel, participarea la liturghie..

Tot Sfântul Apostol Pavel spune : "M-am făcut tuturor toate, ca pe toţi să-i dobândesb". Adică se apleacă la nevoile fiecărui om şi caută să-l ajute, să intre în viaţa lui, în necazul lui. Părintele Sofronie spune " Noi Îl alungăm, mereu pe Dumnezeu prin faptele noastre. Dar dacă ne căim, dacă ne pare rău cu adevărat şi dacă nu mai repetăm păcatul, Dumnezeu, întotdeauna prezent, ne iartă îndată şi ne ajută".
Tot părintele Sofronie ne avertizează : " Dacă luăm Sfânta Împărtăşanie la întâmplare, riscăm să fim pedepsiţi foarte aspru, pentru că am îndrăznit să punem acest mărgăritar de mare preţ într-un vas murdar şi spurcat. " Ori de câte ori ne mânjim cu noroi, tot de atâtea ori ne spălăm. Când suntem în păcat , ne spovedim şi ne curăţim. Din bătrâni se spune că diavolul poartă cu el o suliţă, o pătură şi o trâmbiţă. Cu suliţa te împunge să faci păcatul. Când îl faci te acoperă cu pătura, iar după ce-l faci ţipă cu trâmbiţa, trâmbiţând păcatele pe care le-am făcut , le trâmbiţează cu toată puterea, ca să ne descurajeze şi să ne aducă la disperare. Important ca să ne facem canonul dat, făcându-l , dobândim pace în suflet, credinţă şi dragoste de Dumnezeu. Părintele Paise de la Sihla bine spunea : " Nu putem renunţa la Sfintele Canoane şi la practica milenară a Bisericii. Să mergem pe drumul Părinţilor şi înaintaşilor noştri, pe drumul canonic al Sfintei Tradiţii" , şi tot ei accentua : " Fiecare să facă cât poate şi cum poate, după sfatul duhovnicului. Păcătosul trebuie să facă un canon după putere pentru ispăşirea păcatelor. Cel mai mare canon este să părăsească pentru totdeauna păcatele, adică să nu le mai facă".

Eu cred ca deasa impartasanie nu inseamna ca se duce omul des in fata preotului si deschide gura...in nici un caz.

Caci se poate intimpla si asa:

26.Iisus i-a răspuns: Acela este, căruia Eu, întingând bucăţica de pâine, i-o voi da. Şi întingând bucăţica, a luat-o şi a dat-o lui Iuda, fiul lui Simon Iscarioteanul.
27. Şi după îmbucătură a intrat satana în el. Iar Iisus i-a zis: Ceea ce faci, fă mai curând.

Sfânta Evanghelie după Ioan cap 13

sau asa:

28.Să se cerceteze însă omul pe sine şi aşa să mănânce din pâine şi să bea din pahar.
29. Căci cel ce mănâncă şi bea cu nevrednicie, osândă îşi mănâncă şi bea, nesocotind trupul Domnului.
30. De aceea, mulţi dintre voi sunt neputincioşi şi bolnavi şi mulţi au murit.

Epistola întâia către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel cap 11

Ce izbinda pentru Scaraotchi sa nu-si mai spovedeasca oamenii pacatele.A reusit-o cu np,este aproape de aceasta si cu catolicii,de ce nu ar incerca si cu ortodocsii...pe ecumenisti cred ca aproape i-a convins ( nici nu-i de mirare )

Stie ca nimic necurat nu intra in Imparatia Cerurilor,mai stie si ca Sfinta Impartasanie se face osinda celor care se apropie de ea fara cercetare de sine,fara pocainta,fara marturisire...

Pacate facem doar in fiecare zi:

27.Aţi auzit că s-a zis celor de demult: "Să nu săvârşeşti adulter".
28. Eu însă vă spun vouă: Că oricine se uită la femeie, poftind-o, a şi săvârşit adulter cu ea în inima lui.

Sfânta Evanghelie după Matei cap 5

Sa nu mai spovedim adulterele ? sau multe altele ?

Cum ne mai vindecam atunci ? Cum aflam de medicamentul pe care ni-l prescrie Dumnezeu la ceea ce am pacatuit ? ( canonul adica ) Cum mai stim ce este pacat si ce nu,cum lucreaza,cum luptam cu el,cum ne smerim si devenim precum vamesul...pentru ca de multe ori il repetam ?

Cine ne opreste sa traim curat,sa ne rugam,sa mergem la Sfinta Liturghie,sa ne spovedim,sa tinem posturile rinduite ...si atunci ne putem impartasi cit de des dorim ?

Sau facem din Sfinta Impartasanie magie...noi dormim si Dumnezeu ne mintuie...poruncile Sfintei Scripturi nu trebuiau date,caci nu sint pentru noi...ci pentru cei vechi.

Si sa nu uitam ca cei care ne dezleaga pentru sfanta Impartasanie au primit acest dar prin sfanta taina a preotiei.
Nu sta in puterea noastra sa nesocotim sau sa comentam anumite decizii ale duhovnicului de a nu ne da dezlegare.
Dimpotriva ,este pentru smerenia noastra si indreptare cand primim acest canon.
Doamne ajuta !

Ce ne învaţă Sfântul Simeon despre împărtăşire :
 

Sfântul Simeon al Tesalonicului, care a trăit în secolul al XV-lea, a insistat asupra necesităţii curăţirii sufletului prin Taina Spovedaniei, recomandând creştinilor : "Să ne smerim, să facem pocăinţă şi să ne mărturisim lui Dumnezeu şi pe El să-L chemăm spre milă şi să ne grăbim să ne împărtăşim cu cuminecare tainică şi să facem acest lucru încontinuu cu luare-aminte şi smerenie a sufletului ; pentru că aceasta înseamnă a fi noi cu Dumnezeu şi a fi Dumnezeu cu noi, lucru pentru care S-a şi întrupat ". Sfântul recomandă împărtăşirea deasă atât preoţilor şi episcopilor, cât şi a credincioşilor mireni, propunându-le să nu treacă 40 de zile fără a se împărtăşi : "Ne-a predat aceste taine ca să fim una cu El, şi noi arhiereii şi preoţii slujitori , să ne împărtăşim continuu din aceste înfricoşătoare taine cu luare aminte, străpungere şi mărturisire, dar şi ceilalţi să se desfete încontinuu de cuminecare în mărturisire, în zdrobirea şi evlavia sufletului, şi nimeni din cei ce se tem şi iubesc pe Domnul să nu lase să treacă patruzeci de zile, ci , pe cât îi puterea şi luarea - aminte să se apropie şi mai des de cuminecarea cu Hristos " . Pe bătrâni şi pe bolnavi, Sfântul Simeon îi îndeamnă să practice o împărtăşire mai deasă decât intervalul de patruzeci de zile, căci " acest lucru e pentru noi viaţa şi puterea ".

Ce te faci daca un duhovnic te retine muuuult si bine de la Sf. Impartasanie, iar altul considera ca poti fi dezlegata ?
O sa spuneti ca, nu este nevoie si de avizul celui de-al doilea. Ok !
Atunci, ce te faci, cand intr-o problema delicata trebuie sa reactionezi ca atare, astfel descoperi ca 6 duhovnici iti interzic Sf. Impartasanie, iar alti 6 duhovnici iti dau dezlegare la aceasta pe premiza acelorasi canoane, pentru acelasi "pacat" ? Se presupune ca toti au har, au darul binecuvantarii, au teologie...au si intelegere umana. Pe care il asculti ?
Stiu este absurd, pare o situatie absurda, dar unii, care nu au viata chiar atat de simpla ca-n aceste randuri convenabile asternute pe monitor, nu vor intelege.
Stiti, chestia cu nevrednicia si osanda, este chiar simplu de aplicat si de inteles, in masura in care lucrurile sunt delimitate concret .Dar, astea nu sunt totul, si atunci ajungi sa-ti reconsideri prioritatile si ideologia spirituala fiindca, de multe ori omul si litera sunt parti subiective ale situatiei, iar propria edificare si simtire pot reprezenta certitudinea credintei.
Pana la urma, credinta sta in felul cum o intelege fiecare, prin biserica, dar fiecare inseamna inclusiv parte a bisericii...astfel credinta ramane cea mai intima si filozofica atitudine a unui individ.