Frumoasa pilda Elena chiar mi-a placut ....As vrea si eu sa fac o vizita la Sfantul Nectarie din insula Eghina si pe la Sf. Munte iar si pe la Ierusalim daca se poate..Adevarul e ca eu vreau cam multe..dar nu prea le merit.. :D

M-au impresionat cuvintele Sfantului Antonie: " Am văzut toate cursele vrăjmaşului întinse pe pământ şi suspinând am zis: Oare, cine poate să le treacă pe acestea? Şi am auzit un glas zicându-mi: "smerenia!"

Laurentiu, cine merita ceva?! Nimeni, si totusi Dumnezeu ne acopera cu darurile Sale, fara sa tina cont de intunericul si nimicnicia noastra. As zice ca nu stim noi ce e de folos, asa ca cel mai bine e sa ne rugam sa se faca voia Domnului si daca El va considera ca e bine pt tine sa mergi undeva, o sa mergi. Totusi esential nu e sa mergem pana nu stiu unde, ci sa ne transformam interior, sa mergem pe drumul pe care au mers Sfintii la care dorim sa mergem.

Dar daca ajungi la Sf. Nectarie - Sfantul meu favorit, sa nu uiti sa-i multumesti ca are grija de mine. De vreo 7 ani el se ocupa de toate aspectele mele financiare si de scoala...si totul merge perfect. Nu e locul aici sa spun cate minuni a facut cu mine acest Sfant, mai ales ca iar m-as mandri...si tocmai la topicul de cautare a smereniei.

Elena

Da, George, adevarat graiesti! Si mai pui si sare pe rana, aratand cat de importanta e smerenia. Pana acum am tot incercat sa iau sfaturi cum se ajunge la smerenie. Ca sa fiu sincera nu prea m-am lamurit, nu ca sfaturile nu au fost bune, dar mie mi-e greu sa le pun in aplicare. Acum ma gandesc ca e important sa identific starile de mandrie ca sa stiu sa le evit.

Cine imi da o mana de ajutor in identificarea mandriei?
Voi cum va dati seama ca e vorba de mandrie in actiunile voastre?

Elena

Pai, cum nu-ti dai seama? Daca nu-ti dai seama inseamna ca nu te mandresti. Constiinta iti spune singura cand si cat si cum te-ai mandrit.

simplu, daca faci ceva pentru Dumnezeu defapt e pentru ochii shi urechile oamenilor, shi daca faci ceva din dragoste e clar ca e pentru orgoliu shi egoism, iar cand ai impresia ca ascultzi atunci sigur eshti in bunastare puturoasa iar cand te rogi te inradacinezi in trufie. Cam asha. Iar cand posteshti o faci pentru fachirism sadic shi cand te pocaieshti inseamna ca ai ajuns de-tzi batzi joc de sarac shi de bolnav iar cand eshti vesel inseamna ca eshti otravit de aurul intzelepciunii iar daca plangi inseamna ca te-ai deprins sa insheli iar daca lucrezi ceva inseamna ca ai baut cafea.

Daca ajung cu siguranta o sa-i multumesc ...si pentru ajutorul care ti-l ofera.. desi eu cred ca deja a primit mesajul.:)

Elena draga ,
unele repere in ce priveste intrebarea ta am sa ti le spun eu :

Eu cred ca un om smerit nu se face cunoscut , nu iese in relief , nu-l cunoaste nimeni , nu intoarce nimeni capul dupa el .
Un om smerit ramane neobservat , nu face "zgomot" , nu tulbura pe nimeni , nu produce agitatie !
Cat sant de departe , dar tot nu deznadajduiesc daca-mi dau cel putin seama de ele !

Sa vedem ce mai spun altii !
maria

da, si pe mine m-au impresionat mult aceste cuvinte ale Sf. Antonie cel Mare, parca rasuna din icoana sa de acte ori ma uit la ea.

Smerenia inseamna sa traiesti pe pamant ca si cum nu ai exista, dar la plecare sa lasi un gol in urma ta.:)

voiam sa intreb shi eu ca Pilat, "dar ce este smerenia?" dar iacata ca mi-a luat alynnna si a dat mai devreme rspunsul decat am pus eu intrebarea.... bineintzeles ca sa ies in relief, ca altfel cum sa se multzumeasca unul ca mine sa stea in bancutza lui, cum?

In viata duhovniceasca se intra cam la fel ca si intr-o tara straina. Adica ? Adica printr-un pasaport. Acest pasaport este smerenia. Poti sa ai putine sau multe bagaje(virtutile)...nu conteaza atat de mult, dar conteaza sa ai pasaportul. Bagajele ajuta si ele, dar acum depinde si ce porti in ele. Smerenia este un dar si se da celor care se trudesc sa-l capete.
Doamne ajuta !

Maria, si atunci oamenii care scriu carti, doctorii, teologii, profesorii, etc. care ies in relief, pe care ii cunosc multi, care sunt observati, care se afla in mijlocul atentiei, cum pot sa ajunga la smerenie?! Sau pentru ei nu e nicio sansa?! Adica e mai bine sa fii femeie de serviciu sau muncitor la camp ca sa ajungi la smerenie?
Intrebarea e adresata tuturor...
Elena

Pentru mine raspunsul este pilda talantilor. Falsa smerenie este sinonima cu gestul celei de-a treia slugi, care a ingropat talantul.

Doamne ajuta ,frate.daca ai putina intelegere si pt mine,ce inseamna ecumenism,te rog.
Domnul fie lauda mintii tale in inima ta ,AMIN

DOAMNE AJUTA !!!
si raspunsul meu duce la mandrie,pt mine.smerit vei fi,atunci cand vei ajunge sa-i iubesti pe toti la fel fara interese sau deosebiri,chiar sa simti asta,cand vei plange din orice suparare a celui de langa tine sau de aiurea,atunci acele lacrimi vor acoperii cu siguranta pacatul mandriei si nici atunci ,sa nu te lasi prada gandurilor de multumire.si inca ceva smerenia se invata si prin practica RUGACIUNII INIMII.eu Doamne iarta-ma,am invatat sa fiu mai bun,de la cainele meu,sa nu razi dar asta e adevarul.concluzia este ca smerenia nu se invata prin cuvintele si povestirile altora,ci prin practica ta.inchide ochii si asculta,deschide inima si vezi.
sa ma ierti daca am gresit cu ceva,iar DOMNUL SA NE AIBE IN PAZA MINTII NOASTRE,AMIN !!!

DOMNUL SA TE IERTE FRATE !!!

CAND ESTI IN APA,MAI VEZI PICATURILE ?

Nu conteaza ce meserie ai ci conteaza daca esti cu adevarat crestin. Acesta se cunoaste nu atat dupa mersul la Biserica, post, cuvinte evlavioase, multele cunostinte lumesti, dar nici duhovnicesti, citirea cartilor, cat mai ales dupa smerenie.
Doamne ajuta !

:)si atunci cum recunosti un crestin adevarat o sa intrebe Elena in continuare. He.
Pai cam asa:
- daca el suporta invinuirile nedrepte
- cel care nu se supara de barfele adresate atunci cand nu e de fata
- cel care isi cere primul iertare desi nu este vinovat
- cel care este dispretuit si nu jigneste
- cel care la rautate raspunde cu binele
- cel ce implineste cu bucurie, poruncile si in acelasi timp crede ca nimic nu a realizat el
- cel care se crede sincer cel mai rau dintre toti
- cel care este atent de fiecare data la aproapele lui chiar si in cele mai marunte lucruri...
- etc.

:) Ai inceput sa-mi cunosti gandurile... Bravo, smeritule mandrulet!
Uite ce scriam pe un topic despre autenticitate, asta ca sa ma mandresc si eu cu ceva pe ziua de azi:

"Ce e un crestin autentic? Nu ca as fi in masura sa raspund, dar incerc sa-mi dau cu parerea.
Cred ca este crestinul care traieste permanent in constientizarea prezentei lui Dumnezeu si care face ca orice act al lui sa fie ca o rugaciune catre Dumnezeu si rezolvarea oricarui lucru sa se faca numai intr-o sinergie perfecta cu Dumnezeu. Iar cand esti mereu in prezenta lui Dumnezeu, dai jos toate mastile, fiindca ti-e rusine sa le porti, ca El te cunoaste; de asemenea, incerci sa traiesti ceea ce cunosti ca sa se diminueze declajul intre a sti si a fi; incerci sa-L intrebi pe El la orice lucru pe care vrei sa-l faci; incerci sa-L cunosti pe El mai mult si Il afli in caracteristicile poruncilor din VT si NT: El e iubire, El nu ucide, El nu fura, El nu minte, etc., apoi incerci sa devii si tu ca El, ca nu poti sa te apropii de El daca nu Ii semeni macar putin... Ce e minunat e ca efortul nostru e foarte mic, iar El ne da tot restul ca sa punem in practica toate acestea.
La autenticitatea deplina nu se ajunge poate niciodata, fiindca este un abis de smerenie, un ocean de iubire, un infinit de pace, un rasarit de jertfire...pana la asemanarea cu Dumnezeu. Dar putem sa mergem spre acea stare. Drum bun tuturor!"

Cu teoria stau cat de cat bine, practica e problema!!! :(
Si cand reusesc sa pun ceva in practica si sa ma smeresc cu ceva, apoi vine gandul ca am reusit sa ma smeresc...si iar n-am facut nimic.

Elena

iata un raspuns remarcabil

asha avetzi voi impresia ca animalele sunt bune, iubitoare, frumoase shi prietenoase.
Va inshelatzi amarnic, nimic nu poate fi mai perfid decat o canida. Cainii devin credincioshi in aparentza fiindca shtiu sa pacaleasca perfect pe stapanii lor, ei pentru ochii stapanilor shtiu practica toate pentru a le intra in voie shi in placerea lor. Dar toata faptura este plina de duhurile cele rele shi cele spurcate. Cainele n-are smerenie, nici un animal nu cunoashte smerenia, ci ei se smeresc fiindca ei sunt conshtientzi de puterea omului, de capacitatea lui cea rea de a le veni de hac animalelor daca nu asculta, shi atunci n-au ce sa faca, devin docile pentru ca duhul lor intzelept, de animal intzelept, le spune ca este cea mai buna cale de urmat, ca ele asculta perfect de duhul/invatzatura care le calauzeshte.
Chiar shi in lumea plantelor deshi par atat de frumoase este shi ea plina de duhul de viatza plin de intzelepciuni shi rautatzi caci nu se lasa plantele unele la altele shi mananca shi cotropesc shi ele fara mila tot ce prind.
Shi asa mai departe, in lumea microcosmosului sau macrocosmosului este plin de astfele de duhuri/invatzaturi/intzelepciuni care fac sa mearga lucrurile in tot felul de directzii.

sturbupetrishor,
da-da, sa ma ierte Dumnezeu..... chiar daca nu tzi-a placut ce am scris, iar multzumirile asha cum zici, e catastrofal "zambetul" lor hieroshimic.
Reintorcandu-ma la caine, ca shi eu am la parintzi, 3 caini, mici, de curte, dar mai intra shi prin casa, fiecare e diferit in felul lui deshi sunt canide shi sunt inrudite intre ele. canida bunica este cea mai latratoare shi geloasa, vrea sa-i puna la punct pe fiecare din ceilaltzi doi, fica ei shi nepotul ei. Are in ea o viclenie shi o parshivitate incat mereu vrea sa fie ea in centrul atentziei, sa manance shi ea tot ce bagi tu in guritza, shi sa latre mereu foarte puternic la cele mai mici zgomote ca sa dea impresia ca nu sta degeaba, ca lucreaza shi ca-shi face datoria. E plina de parshivitate, shi chiar se apuca sa tremure din senin dand dovada ca eu ar urma s-o bat, aratandu-mi o falsa frica, eu n-am nici o intentzie sa-i fac rau in momentele alea. Fica ei, in schimb este mult mai sincera, fara viclenie, ea vine mereu sa se faca iubita, ii e foarte frica de fulgere shi tunete ascunzandu-se in cele mai pazite locuri, nu este bagareatza shi nesimtzita ca masa ci izhi shtie locul ei, la picioare, sau acolo unde ai trimis-o, ca masa se suie shi se pune acolo unde e mai curat sau acolo unde nu ai vrea sa se asheze nimeni. Deci fica asta e asha de fricoasa shi smerita ca nu ar greshi in ruptul capului, iar cand gresheshte ii e foarte frica shi simte ca a greshit shi fuge din fatza ta shi se ascunde de frica, dar are o problema cu poftele, ca cum simte un miros de ceva vine repede shi te miroase ca tu ce mananci, shi latra mereu in semn de chemare sa-i dai de mancare, ca i se face foame shi ii trebuie. Puiul ei, adica cel mai tanar dintre canide, este pasionat de filaj, shi sta toata ziua shi tzine in urmarire de pe scari strada care se vede prin fereastra. Nu-l potzi urni de acolo cu nici un chip, fileaza fara sa latre ci doar surprinde orice mishcare de om sau animal ce se desfashoara in strada. E foarte mititel, chiar daca e matur, e mai mic ca shi tatas-o shi masa, ca asha m-am rugat la Dumnezeu sa-mi dea un caine mai mic, pe vremuri, shi de aia e ala asha de mic. Shi sa vedetzi obicei, de fiecare data cand se intampla ceva afara, o luau la fuga canida bunica cu fica ei sa vada ce se intampla shi sa latre, adica sa arate la totzi cum ishi fac ele datoria, shi ala micu fiindca era prea mic shi pana ajungea el afara se termina problema, atunci ca sa fie shi el la timp la locul cu pricina, a prins obiceiul de a o mushca pe masa de coada ca sa-l tarasca mai repede shi pe el, ca avand piciorushe mai mici nu avea aceiashi viteza, shi uite ca asha a invatzat sa nu ratez latratul respectiv catre un musafir nepoftit.
Deci e clar ca in cele 3 canide lucreaza un duh/invatzatura care nu e credincios sau bun asha cum ne place noua sa vedem, sunt ca shi nishte copilashi, e adevarat, dar fiecare e mai mult sau mai putzin inradacinat de tot felul de patimi shi viclenii cu care ne prostesc pe noi shi ni se lipesc de suflet. Am mai avut un caine, tata lui fica bunicii canide, ala era un fost caine de ciobani ce avea in el atata ascultare, nu ca shi cainii dresatzi ci shtia ce este de facut shi era atat de simtzit ca nu intra niciodata in casa, shi statea afara din curte shi nu latra nicodata decat foarte rar la cazuri extreme, pazind casa de pe strada, de la intersectzie. Era frica sa fie mangaiat, shi fugea din calea ta sa nu cumva sa-l batzi, dar te iubea de la distantza, shi arata mereu o asha mare bucurie de cum te vedea ca ajungi acasa. Dar era tot canida vicleana shi el.

Intr-o zi mohorata de iarna, cuvintele tale imi cad tare bine la stomac.:D Esti amuzant, scrii cumva pe la vreo gazeta umoristica?:D

Si mie imi mai aduc zambetul pe buze cuvintele lui Ovidiu.

Doream sa va spun ca am gasit un articol de Jean Claud Larchet pe site-ul acesta la http://www.crestinortodox.ro/Tamaduirea_mandriei-160-22162.html

E despre tamaduirea mandriei prin smerenie. Mie mi-a placut. Sa vedem daca o sa se si prinda ceva...:(

Post curatitor!
Elena

Elena, cel care a ajuns sa inteleaga ca nu valoreaza nimic, acela a ajuns la deplina cunostinta a propriei persoane.

Sa ne insusim si noi smerenia Mantuitorului in Saptamana Patimilor, ca sa biruim impreuna cu Hristos patimile si moartea suportata de Hristos creeaza in noi, daca ne unim cu El, o stare noua, de incetare a alipirii egoiste si patimase la cele ale lumii si de daruire Tatalui si vointei Lui de a ne iubi unii pe altii. Iar aceasta ne da taria biruirii mortii.

ehe...eu dupa am savarsit un pacat mai mare sau mai mic,ma prinde intristarea...si cam de obicei ma tine pana ma spovedesc.apoi is tare fericit si simt o bunatate in mine:)...eu pe altii nu musc cand sunt muscat,dar stiu si cred ca nu s smerit...cu tooate ca incerc sa fiu,...nu sunt..:(:(:(

Cine are smerenie recunoaste ce anume este el insusi in fata atotputerniciei lui Dumnezeu.In mandrie exista uitarea lui Dumnezeu si uitarea limitelor noastre. Smerenia nu poate fi dobandita fara o constiinta sporita a prezentei lui Dumnezeu. Cine are smerenia se bucura in Dumnezeu, se bucura de infinitatea lui Dumnezeu, nu insa ca de o posesiune, ci ca de un dar. El primeste in acelasi timp nemarginirea si iubirea. (Pr Staniloe)

Multumesc tuturor pentru gandurile si randurile frumoase pe care mi le-ati adresat si care mi-au fost de folos. N-am cunoscut inca smerenia, dar nadajduiesc ca Hristos sa-mi dea candva macar o picatura din oceanul smereniei Lui.
Domnul sa ne fie calauza in toate si Maicuta Domnului ocrotitoare buna!

Elena

Prin smerenie insa putem ajunge stapani peste "Egiptul" patimilor. Imi vine in minte acest cuvant din Pateric.

Avva Ioan Colov i-a intrebat pe monahi: "Cine l-a vandut pe Iosif? Un parinte a spus: Fratii sai. Acestuia, batranul i-a raspuns: Nu fratii, cat smerenia sa. Iosif ar fi putut spune ca este fratele lor si ar fi putut protesta sa nu fie vandut, insa a pastrat tacerea. Smerenia sa, asadar, l-a vandut. Dupa o vreme, aceeasi smerenie l-a facut stapan peste Egipt."

"Toti cei care cautam smerenia sa nu incetam sa ne cercetam si sa ne osandim pe noi insine.Si cand il simtim cu inima noastra pe aproapele mai presus de toate, atunci este langa noi darul lui Dumnezeu, SMERENIA."(Cuviosul Paisie Aghioritul)

bietele animale,ele se comporta mai bine decit oameni nesimtiti,fiindca sunt cumparate si de milostivi si de nemilostivi si se supun fara deosebire,si lucreaza din greu,si rabda fara sa se plinga si fara nici o plata.prin urmare,necuvintatoarele ne-au depasit si in neavutie,si in rabdare,si in supunere.

"Socoteste-te furnica si vierme intru toata simtirea, ca sa te faci om modelat de Dumnezeu. Caci de nu vei fi mai intai aceea, nu va urma aceasta; si pe cat te vei cobori, pe atat te vei inalta.

Cand te vei socoti pe tine ca nimic inaintea Domnului, cum zice psalmistul, atunci te vei face din mic mare, pe nebagate de seama. Si cand vei crede ca nu ai si nu stii nimic, atunci te vei imbogati si in faptuire, si in cunostinta de lauda intru Domnul" (Teognost).

Grea lucrarea pe care o cere smerenia. Multi dintre noi ne spunem ca e bine sa nu ne laudam cu ceea ce facem. Dar acest lucru e doar un inceput spre smerenie. Parintii ne cer sa-i socotim pe cei din jur mai presus de noi si in a pune toata fapta noastra buna pe seama lui Dumnezeu. Ne cer o lepadare totala de noi insine.

Dar cand vezi ca un om a ucis, ca unul e cuprins de o alta patima, ii mai poti aseza mai presus de tine? Nu. Desi acest lucru ne cere smerenia. De multe ori cred ca ramanem doar la teorie atunci cand vine vorba de smerenie. Sa ne ajute Dumnezeu sa o si traim.

Adevarata smerenie va face simtita prezenta tainica a lui Dumnzeu. Noi nu reusim sa-L vedem pe Dumnezeu lucrand in viata noastra din pricina mandriei.

"Bunul smereniei e greu de castigat. Aceasta fiindca e aducator de inaltare si iubit de Dumnezeu si pierzator aproape al tuturor relelor urate de Dumnezeu si aflatoare in noi.

Vei afla usor intr-un om lucrarile partiale ale altor multe virtuti. Dar cautand in el mireasma smereniei, anevoie o vei gasi. De aceea, trebuie multa trezvie pentru a dobandi bunul acesta.

Scriptura zice ca diavolul e necurat, fiindca a lepadat de la inceput acest bun al smeritei cugetari si a iubit mandria. De aceea e si numit duh necurat in toate Scripturile. Caci ce necuratie trupeasca poate sa-si adune cel ce este cu totul necorporal, netrupesc, neasezat inr-un loc, ca sa i se zica, din aceasta lature, necurat?

Este vadit ca din pricina mandriei a fost numit necurat, deoarece din inger curat si luminos, s-a aratat pe urma spurcat. Caci necurat este inaintea Dommnului tot cel ce se inalta cu inima. Fiindca primul pacat este mandria" (Isihie Sinaitul, Cuvant despre trezvie si virtute, in Filocalia IV).

Atat de mult uraste diavolul smerenia, pe omul smerit, incat chiar prin intermediul ei ii pregateste acestuia o cursa. Asa se face ca vrasmasul ne pandeste la tot pasul cu ispita falsei smerenii.

Conteaza insa temelia pe care zidim casa virtutilor noastre in Hristos!

Hristos este "piatra cea din capul unghiului", stanca, pe care inteleptul isi zideste siesi casa trainica, pe care furtuna nu o primejduieste.

Dar, multi dintre noi, ne luam drept piatra nu pe Mantuitorul, ci mandria, pierzand din vedere ca zidim piatra pe nisip miscator, si ca oricand casa noastra poate fi luata de ape.

Asa cadem prada falsei smerenii care nu este altceva decat smerenia zidita pe mandrie si parere de sine.

Smerenia...cum a scris aici cineva...e pasaportul de intrare in Imparatia Cerurilor..or..Scripturile ne spun ca in Imparatia Cerurilor intram prin multe necazuri....e uitare de sine...lepadare de sine...nu cred ca se poate dobandi de puterea noastra, cred ca este dar si har al Duhului Sfant in om...este deschiderea ochilor..in Duh si Adevar..este intelegerea si diferentierea intre ce este de pret si ce este fara pret din toate cate sunt in noi si in afara noastra....este singurul inceput bun...si singura stare in care cineva Ii poate urma Mantuitorului...in Adevar...si nu intr-o forma de evlavie...este constientizarea...dureroasa....la inceput...izbavitoare...mai apoi...a faptului "caci fara Mine nu puteti face nimic"(Ev.Ioan 15:5)...este pierdere...a multe pe care le-ai iubit sau cinstit in viata asta..si nu meritau iubite si cinstite...dar nu ai stiut...a multe cu care te-ai identificat..dar de fapt nu te reprezinta...este adevaratul abandon...in Hristos Isus...este pierderea a tot ce ai crezut ca ai..ca esti...ca poti..ca stii..in lumea asta...ca sa te poti regasi in Hristos...ca cine esti...in Adevar...e...iesirea din iad...e scaparea din jugul iluziilor...si al lumii..si..al tatalui minciunii...e izbavirea de comparatii...cu aproapele tau...indiferent de domeniu...e izbavirea pana si de masurarea ta...cum ajusese ap. Pavel.."nici eu insumi nu ma mai judec pe mine...cel ce ma judeca este Domnul"..e izbavirea de-a demonstra ceva...oricui...izbavire de-a te apara pe tine..avutul tau...demnitatea ta...reputatia ta...izbavire de performanta...de-a face lucruri sa te placa altii...sa te aprobe...sa te accepte...caci Il cunosti pe Acela...care te iubeste si te accepta...neconditionat....e intrarea in Viata...adevarata viata...pe care Hristos a cumparat-o pentru noi cu pretul Vietii Lui...e...starea de inocenta...de neprihanire...in care un om se poate bucura...cu adevarat...e..capacitatea de-a iubi...de-a ierta...de-a crede...de-a spera...de-a te ruga...de-a multumi lui Dumnezeu pentru toate..de-a avea recunostinta...fata de El...incat ai vrea mii si milioane de vieti doar sa-I poti slavi bunatatea...si mila...si dragostea...si intelepciunea....e capacitatea de-a te minuna de aproapele tau...de-ai multumi lui Dumnezeu ca l-a creat...e a te vedea pe tine prin ochii Lui....si de-a spune.."te laud Doamne..ca m-ai creat pe mine..o faptura atat de minunata" despatimit....de-a vedea ca toate sunt bune...capacitatea de-a vedea dincolo de aparente..de-a vedea frumusetea...creatiei Lui Dumnezeu..."abia am timp sa ma mir ca exist...dar ma bucur intotdeauna ca sunt"...de-a te putea uita in trecutul tau si de-a vedea ca toate prin cate ai facut au un sens..au un rost...si la locul lor...si sunt asa cum trebuie sa fie...si..ca lucrurile sunt carmuite perfect...fara gres...de Domnul si Stapanul si Facatorul tuturor...este odihna....adevarata odihna a inimii...a mintii...a fiintei intregi...in care un om intra doar prin incredere in Dumnezeu...in pronia Sa...in harul Sau...este...singura...si adevarata...si sfanta...libertate..

Dic cate am dorit vreodata in viata asta..am ajuns...in acest moment...sa-mi doresc un singur lucru...adevarata smerenie...pe care Hristos Domnul ne cheama...sa o invatam de la El..caci simt ca fara ea...ori de ce as avea parte in viata asta...s-ar face scrum si fum in mainile mele...

"Semnele smeritei cugetari sunt: avand cineva toata virtutea trupeasca si sufleteasca, sa se socoteasca pe sine si mai dator lui Dumnezeu, ca unul ce a luat multe prin har, nevrednic fiind; iar daca i-ar veni vreo ispita de la draci sau de la oameni, sa se socoteasca pe sine vrednic de acestea si de altele mai multe, ca sa-si scada putin din datorie si sa afle la Judecata o usurare de muncile asteptate.

Fiindca atunci cand nu patimeste asa ceva, mult se necajeste si se nevoieste, cautand sa afle ceva prin care sa se sileasca pe sine. Iar cand dobandeste aceasta, iarasi se smereste, ca unul ce luand dar de la Dumnezeu si neputand afla ceva ca sa intoarca Facatorului de bine, ramane lucrand pururea, socotindu-se pe sine mai indatorat" (Petru Damaschinul, Invataturi duhovnicesti, Filocalia V).