Exact.
Canoanele se intind intre acrivie si iconomie.

De ce unii si cu ce autoritate isi aroga dreptul de a decide cand se aplica acrivia si cand iconomia?

Pai eu cred ca destul de bun e si canonul ala care opreste de la Imapartasanie timp de 5-3 ani...dar oricum, automat se merge asa pe perioade fixe?...nu depinde intr-o mare masura si de pocainta pe care o are fiecare femeie in parte, de cata parere de rau manifesta...nu stiu, nu ar trebui sa se raporteze si la asta?...pentru ca asa cum zicea OmuBun "oamenii sunt diferiti", si trebuiesc uneori si tratati adecvat in functie de starea lor sufleteasca si de receptivitate..ma gandesc!

sunt mincinos si incorect, schimband subiectul, iertare...
 

Atunci cand vii tu cu exemplu concret...

Dar, pt tine, cu dedicatie:
29 apostolic, 2 al Sin 4ec, 22,23 de la sin 6ec., 4,5,19 de la sin.7ec., 90 al lui Vas. Ghenadie, Scrisoarea catre Tarasie...

Deci rogu-te cauta-le tu intre Canoanele BO si le postezi pe forum.
Eu fac doar un bine daca pot. Ti-am raspuns. E randul tau. ;)

Cum ti-ai "sfatui" prietena dupa un avort? Pt ca unii pr€oti sunt "angati", nu?

Eu totusi nu am inteles niciodata de ce oamenii care stiu clar ca au savarsit un pacat de moarte....parca sunt ahtiati dupa impartasanie.
Nu oare, ar trebui sa ne gandim si noi, fiecare, daca meritam impartasania?

Ei, asta-i cu totul altceva. Nu-i mai usor, dar mai... omeneste.
Cum mi-as sfatui prietena? Pai daca e "prietena", inseamna ca eu sunt... vinovatul. Si daca sunt vinovatul, inseamna ca sunt... inconstientul. Si daca sunt inconstientul, inseamna ca am un sfat demn de sters intr-un loc cu el!!

Tot respectul si admiratia pentru sinceritate si omenie.

Exemple am destule dar nu le aduc aici. "E la moda" toata lumea stie.
Canoanele le-am citit dar ma intreb daca se aplica la fel de drastic si in cazul simoniei.
Daca mi-e prietena as sti dinainte si as sfatui-o sa nu-l faca. Ideea e sa nu se ajunga la pacatul acesta, nu cum sa-l pedepsim. Umblati printre oameni, nu numai la slujbe.

impartasania poate fi luata spre osandire!
 

Sfanta Impartasanie este de mare folos omului, daca se impartaseste cu adevarat cu credinta, cu pregatire si cu dezlegarea duhovnicului. Ca cel ce se apropie cu nevrednicie, osanda isi ia, ca foc este care arde pe cei nevrednici - ai vazut ce spune in rugaciunile dinainte de impartasanie.
- Cine se poate imparatsi ?
- Cine are viata curata, neprihanita; cine are stiinta gandului sau curata, cine nu are impedimente canonice si este dezlegat de duhovnic, poate sa se impartaseasca, iar cine nu este marturisit si dezlegat de duhovnic si n-a facut canonul dat, nici nu se poate apropia de impartasanie. Ca si o data in an de se va impartasi, ca Iuda este, care o data s-a impartasit si a intrat satana in el si l-a vandut pe Domnul.
Daca nu-i vrednic cineva, nici o data pe an sa nu se impartaseasca. Ai vazut ce zice in Cuvantul 53, Sfantul Ioan Gura de Aur : " ... Si voi preotilor, care dati Preacuratele Taine, nu mica munca zace asupra voastra, daca stiti pe cineva nevrednic, de-l veti impartasi cu aceste preainfricosatoare si preasfinte si dumnezeiesti Taine.
Si daca te temi tu, o perotule, ca cel ce vine la tine este sachelar, adica general, sau ipat, adica prefect, sau voievod sau cel ce este cu coroana pe cap, adica imparat, si te temi ca se va supara ca nu-i dai Impartasania, daca te temi tu, adu-l la mine ! Tot trupul meu il voi da sa-l arda, mai inainte de a da Trupul cel Preasfant si Preacurat celui nevrednic. Tot sangele meu il voi varsa mai inainte de a da Sangele, atat de infricosat si Preasfant la cel ce nu-i vrednic ".
Iar daca s-a curatit si s-a pregatit dupa randuiala canonica a Bisericii lui Hristos prin marturisire, si a facut canonul cuvenit, sa se apropie cu frica si cutremur.
- Ce ne puteti spune de impartasania copiilor pana la varsta de sapte ani ? Necesita spovedanie ?
- Copiii cei nevinovati pana la varsta de cinci ani, este bine sa-i impartasiti, daca se poate, si in fiecare Dumimica. Iar copiii de 6 - 7 ani mai ales acum, este bine sa fie spovediti si apoi impartasiti, ca astazi copiii vad si aud multe sminteli, in casa, la televizor si peste tot, nefiind supravegheati de parinti.
Par. Cleopa

Dar, Iana.. de ce esti suparata pe mine?
Ai ceva de spus?
Spune.

Eu nu m-as grabi sa ma compar cu preotii... nu voi fi judecata cu ei si ma osandesc singura!

Sfanta Impartasanie hotareste preotul sa o dea sau nu.

si par. Cleopa spune altceva?

Cine se gandeste ca e vrednic de Sfanta Impartasanie cand o ia acela se impartaseste spre osanda.
Puteti vedea ca s-au pus cele 12 Sfinte Rugaciuni de la Sfantul Ioan Gura de Aur,Sfantul Vasile cel Mare,Sfantul Simeon Metafrastul,Sfantul Ioan Damaschinul si Sfantul Simeon Noul Teolog.
Daca acesti Sfinti foarte mari se considerau nevrednici cu acea viata a lor de Sfanta Impartasanie cine se poate considera vrednic?
Predica Parintelui Cleopa e mai lunga acolo s-a dat numai o bucata.
Pentru ca in alt loc parintele Cleopa zice ca trebuie sa te apropii de Sfanta Impartasanie cu constiinta pacatelor si nevredniciei tale.
Uitati aci respectivele rugaciuni:
http://www.cbrom.de/Rugaciuni/rug_inainte.htm
Vedeti acele douasprezece Sfinte Rugaciuni .

De acord cu tine.
Si cred ca acele rugaciuni sunt cunoscute de toti cei care se impartasesc.
Da, asa te duci la impartasanie: cu frica.
De aceea sunt uimita de cei care afirma ca impartasania trebuie data "neaparat" chiar daca dogmele bisericii spun altceva.
Eu cred ca acele dogme sunt facute sa ajute pacatosul nu sa-l goneasca!
Si de ce ajutor este vorba daca nu a-l feri de "foc" (=adica sa-l fereasca pe pacatos sa ia sf. Euharistie spre osandirea lui).
Eu nu as fugi asa sa ma impartasesc.. cred ca pocainta este foarte importanta. Sf. Maria Egipteanca s-a impartasit de doua ori in toata viata.. si cata nevointa a facut! Dar cand a fost momentul sa se impartaseasca, Dumnezeu l-a trimis pe cuv. Zosima.

In fine, ganduri..

Administrarea Sf.Euharistii nu o stabileste nimeni, decat constiinta curata a celui ce doreste Sf.Euharsitie dar in acord cu Duhovnicul.
Ca sunt multe pareri despre cum si cand se da Sf.Euharistie... Unii sunt pt deasa Impartasire, altii pt rara Impartasire. Care e cea mai buna?
Fiecare decide singur cu Duhovnicul, sub Epitrahil.

:confused:
Pai daca astept eu ziua in care voi avea "constiinta curata"..

Iar n-ai inteles nimic. Si asta ma irita, nu persoana ta. Nu ma irita oamenii care stiu ceva, ci cei care cred ei ca stiu, dar de fapt nu stiu.

Pe al meu l-am spovedit acum 3 ani si ceva si nu am avut voie sa ma impartasesc -- dar am inteles asta din capul locului si nici nu l-am tras de sutana pe duhovnic (preot de mir, 80+ de ani) sa imi dea voie, singura mea dorinta in acest sens fiind sa imi permita Dumnezeu sa fiu impartasita de el (adica sa ne potriveasca vietile, sa il tina pe parintele in sanatate si putere pana ma voi putea impartasi). Fara sa il intreb nimic, la ultima spovedanie mi-a zis ca ma va cumineca atunci cand starea mea fiziologica imi va permite (zilele acelea tralala) deci trag nadejde ca in Postul acesta sa ingaduie Dumnezeu, iar daca nu, bine, cand stie El ca va fi timpul. Despre disperare, deznadejdea de dupa, depresie si lipsa cam a oricarei bucurii depline, curate, din viata mea, despre momentele cand imi dau seama ca e ceva iremediabil, ca e un rau atat de crancen acela pe care l-am comis, incat cum de nu m-a traznit, cum de nu m-a inghitit pamantul, ca vasul sufletului meu nu va fi mai mult decat cioburi de lut care poate nu vor mai fi primite, ca nu mai am cuvant in fata lui Dumnezeu, ca pacatul asta, desi spovedit, e frana nevazuta care ma trage inapoi de la orice potentiala fericire, ca un capastru, ca ma voi intalni cu sufletul acelui copil la Judecata si nu voi avea nici o scuza, nici o explicatie pentru ce am facut si pentru faptul ca i-am rapit viata si sansa de a-L cunoaste pe Dumnezeu asa cum Il cunoastem noi oamenii .. nu are rost sa mai vorbesc.

Dar.

Cred cu toata taria ca tot ce am distrus si e ireparabil, lui Dumnezeu nu ii e cu neputinta sa repare, pentru ca toate cate le vrea, le poate si sufletelul acela si al tuturor copiilor avortati nu au gresit cu nimic, iar El va gasi o cale sa ii mantuie. Sa ma ierte oricine nu e de acord cu mine, dar eu cred din tot sufletul ca raul savarsit de mine asupra altuia, nedreptatea pe care am facut-o acelui suflet nu poate continua la nesfarsit si Dumnezeu ii va pune capat, va mangaia si va reintregi ceea ce eu am distrus.

Nu am unde sa fug, nu am unde sa scap, nu am unde sa ma ascund. Nu ii pot cere iertare acelui suflet, pot numai sa ma agat de Hristos Dumnezeu, sa-I spun ca El m-a facut si ca nu am unde altundeva sa ma duc si sa urlu pentru ce am facut. Nu stiu daca e mandrie sau nu, insa nu am nevoie de intelegere din partea oamenilor, pentru ca nu am avut scuza, nu am avut nici un motiv, nici o circumstanta atenuanta. Nu EXISTA intelegere pentru asa ceva, pentru un dar de viata pe care mi l-a facut Dumnezeu si eu l-am aruncat la gunoi. Nu exista si daca ar exista, nu o merit oricum. Dar sunt lucrurile astea doua de care ma agat: ca Iisus Hristos va putea indrepta, candva, tot raul facut de mine unui nevinovat. Daca sangele copiilor striga, El ii va asculta si ii va mangaia intr-un fel sau altul. Si ca El este facatorul meu si ca nu am voie de deznadajduiesc. Iar daca ma apuca disperarea, tot de El trebuie sa ma agat, pentru ca sunt lucrul mainilor Lui, stia de dinainte de veacuri ce voi face si totusi m-a lasat in lume si mi-a dat si zile sa ma spovedesc si chiar daca nu-mi pot imagina cum, STIU ca tot ceea ce-i pentru mine pierdut, iremediabil, distrus, ciuntit, El poate sa innoiasca daca vrea. Sa fereasca Dumnezeu pe toata lumea de a mai face asa ceva .

Sf.Ioan Gura de Aur spune asa Constiinta curata face in inima omului sarbatoare! Asa ca spovedania SINCERA si curata si cu PARERE DE RAU si cu nerepetarea pacatelor, si prin multa nevointa si lucrare a mintii si a faptelor bune, ajungem la constiinta curata! Dar trebuie sa ne luptam si sa invingem gandurile!

Pacatul se naste intotdeauna in minte! Din minte el se imprima pe chipul omului, de pe chip el trece la limba, apoi se face in fapta! De aceea pacatul trebuie eliminat din start din minte!
Dar cum sa facem?
In Pateric se spune ca un frate s-a dus la un parinte vestit si i-a spus ca il doboara gandurile, si l-a intrebat cum sa le opreseasca. Parintele l-a luat pe frate si l-a scos din chilie si l-a pus sa isi intinda bratele si sa opreasca vantul. Fratele a spus ca nu poate. Parintele i-a spus atunci: asa sunt si gandurile, nu pot fi oprite, dar poti sa nu le bagi in seama si cum vin asa sa plece. Le poti ignora cu RUgaciune scurta si fiind atent la ea.

Mai este cunoscuta o povestire din cartile mai vechi, unde se spune ca o maica stareta si-a adus la manastirea sa pe nepoata ramasa orfana de ambii parinti. Asa a crescut in manastire si a deprins cele mai frumoase forme de vietuire bineplacuta lui Dumnezeu. Era smerita rugatoare si iubea biserica. Dar ea s-a intamplat de a murit. Acum Maica Stareta, matusa ei, se ruga la Dumnezeu sa ii descopere in ce loc frumos din gradina Raiului este nepoata ei. Dupa multa rugaciune, i-a descoperit Dumnezeu ca nepoata sa este in chinurile iadului. S-a uimit Maica si a intrebat pe ingerul ce venise sa ii spuna... Ingerul a luat-o si a dus-o la nepoata ei si Maica a intrebat-o: cum de esti aici? ca eu te stiam virtuasa si impodobita de fapte bune... Si a raspuns nepoata: Maica toate m-ai invatat dar paza mintii nu m-ai invatat. Si asa cu gandurile mele eu pacatuiam caci de cand il vazusem pe fiul guvernatorului eu pacatuiam in mintea mea cu el. Si uite asa Dumnezeu nu mi-a iertat pacatul acesta si sunt in iad.

Vedeti fratilor? Paza mintii aduce linistea si bucuria. Ocupata cu rugaciunea si nu cu lucururi urate, putem face locas Domnului gandul nostru cel Bun. Un gand rau se alunga cu unul Bun, spunea Pr.Teofil.

Gandurile ne pot aduce Raiul prin meditatie sfanta la cele sfinte, sau ne pot aduce iadul prin judecata sau risipirea mintii intru cele desarte si vatamatoare sufletului.

Rugaciunea lui Iisus este cea mai buna metoda de a-i da lucru mintii si a nu se rispi in a pacatui Domnului.

Multumesc pt raspuns, Geo.
Mai am multe de invatat..

(Poate-mi iarta si Iana nestiinta)

e un alt subiect, dar tot despre copii nevinovati e vb...
 

Eu unul, in nevrednicia mea, la mine la biserica ii impartasesc pe toti copii pana la 7 ani... si daca il cunosc bine, inclusiv 7 ani. Fara spovedanie....
Si sa stii ca nu e usor... mai ales la inceput...
Nu as dori nici unui preot sa ii dea vreun copilas peste mana cu Sf. Trup si Sange...
Nu mi s-a intamplat, dar riscul si osanda sunt pe masura...

Deci... Copiii trb sa iubeasca pe Hristos de mici.
Iar noi, preotii, sa avem multa rabdare cu ei...

In toate bisericile ar trb sa se impartaseasca macar copiii la Sfanta Liturghie, altfel...
nu suna prea bine...

vine preotul intre usile imparatesti la Sfanta Liturghie si cheama: Cu frica de Dumnezeu, cu credinta si cu dragoste sa va apropiati...
si ce se intampla?
Toti stau cuminti pe locurile lor... Pai e normal? Pt ca prea putini sesizeaza asta...
Atunci macar copiii sa vina, nu?

Si ce pacate au copiii astia de 3-4 ani? Acum, depinde intradevar, daca preotul ii cunoaste... pt ca daca ii aude injurand si ii stie de obraznici, li s-ar cere o spovedanie... Am auzit si copii de varsta copiilor mei (3,5) care stiu niste "vb" de te crucesti!
dar, astia nici nu vin la biserica...

Ma gandeam, oare dintre copiii astia avortati... cati nu ar fi devenit niste sfinti.
Si uite ca nu au mai apucat nici macar sa se nasca.
Dar sa speram ca si intre cei care mai apuca nasterea, sa avem pe viitor niste sfinti.
Ca avem nevoie...

Usurel parinte,ca le pui sare pe rana celora care sincer sufera pentru pacatul lor.

Jane Says
E foarte greu sa fii femee azi.Cutremurator : mama,sora,sotia,fosta prietena,si mai tote fetele care le cunosc au facut avort. Cumnata mea are vreo 10 .Iar eu ma laud aici cu pacatele lor . Ti se rupe sufletul de starea acestei lumi.Eu insumi nu am impiedicat suficient de tare un avort.Nu gasesc sa zic ceva pentru starea aceasta,in care suntem cu toti(sau macar cineva drag)Domnul sa aiba mila de noi,si sa fie allaturi de sufletele pocaite.
Cred ca primul canon ce ar trebui facut este sa ajungi in starea sa iti dai viata de cat sa mai faci vreun avort vreodata. Dumnezeu pote ca iarta,dar noi cu greu ne iertam...asta e greul

Vorba francezului : touche !!!

Un raspuns la suflet.

Da, intram pe un teren unde numai Bunul Dumnezeu mai are un cuvant de spus, El in prestiinta si atotcunoasterea Lui stia mai dinainte ce drum in viata ar fi ales un om.

Avem nevoie de sfintire in viata noastra a tuturor, fie ca sufletele noastre sa inseteze dupa asa ceva, iar Domnul va face acest lucru cu fiecare dintre noi. "Eu sunt Domnul care va sfintesc", spune printre altele Scriptura

Este extraordinar ca Dumnezeu a pregatit iertarea pacatelor noastre, indiferent cat de cumplite, inainte ca noi sa ne nastem, iar noi trebuie sa primim aceasta iertare, iar acest lucru nu e intotdeauna simplu. De aceea Domnul spune"Nu te osandesc", "Du-te si nu mai pacatui", pentru ca pacatul infaptuit mereu si mereu ataca ce avem mai de pret, constiinta, aceea prin care lucreaza Dumnezeu, legatura noastra cu El. Duhul Sau cel sfant nu mai lucreaza pentru ca nu mai are cu cine, sa cerem ajutor de sus pentru a nu ajunge atat de departe.

Vom stii sigur ca am primit iertarea pentru un pacat al nostru atunci cand acesta nu ne mai stapaneste, atunci cand in viata noastra nu mai infaptuim ce faceam odata, fie ca e vorba de lucruri marunte, fie de unele mai grozave.

De multe ori m-am gandit la asta. Dar aceasta ieratre nu vine (de obicei) de la sine. E nevoie de acel "ceva" care sa-i placa Lui Dumnezeu la tine, si astfel sa-ti ridice povara acelei patimi. Dar e la fel de adevarat ca, incet-incet ne pomenim inconjurati de tentatii care nici nu le stiam vreodata si pe care poate ca nici macar nu le constientizam foarte clar, intrucat ni se pare ca facem bine ceea ce facem. E adevarat, dupa rugaciuni indelungate, dupa multa cainta si smerenie, descoperim pe nesimtite ca ceea ce odinioara ne trezea o placere nebuna, acum o privim cu indiferenta si ne miram cum puteam fi atat de slabi. Fumatul, desfraul, patima bauturii, pizmuirea, judecarea (subiectiva!) a aproapelui, dezmatul pe la chefuri, clevetirea si "sfaturile" nocive oferite altora, numai pentru a parea mai glumeti sau mai interesanti, si cate oare nu sunt acele pacate care au facut candva parte din viata noastra, zi dupa zi, clipa dupa clipa!... Ne pomenim ca nu le mai avem. Si ne bucuram, dar nu realizam ca suntem inca departe de mantuire (mai ales daca nu pastram in suflet acea vina perpetua pentru cel care-am fost si dorinta sincera de indreptare), dar raul viclean ne da din ce in ce mai des tarcoale si ne inghesuie intr-un coltisor al mintii unde nu s-a dat prea bine cu matura, si ne sopteste: "Ce mai tot astepti? Nu vezi ca te-ai mantuit deja? Te-ai smerit, meriti viata pe care-o ai acum! Dumnezeu te iubeste si-ti da tot ce-i ceri. Vrei sa vezi? Ia cere-i cutare sau cutare lucru! Doar stii ca pe tine nu te refuza niciodata!..." Si cate astfel de ganduri viclene nu ne vin, dupa ce simtim ca am fost oarecum usurati de niste poveri!...
Uneori ne facem viata dupa propriile noastre reguli, ignorand constienti sau inconstienti ceea ce nu se incadreaza standardului nostru, chiar daca Sfintii Parinti aveau alte pareri, sau... Sfanta Biserica are alta pozitie fata de adevarul pe care-l accepti tu si raportat la experienta vietii tale! Te simti curat in suflet, dar vinovat cumva fiindca nu esti tocmai in total acord cu anumite dogme, legate de alte confesiuni - sa zicem. Ii iubesti si pe ei si ii respecti, fiind convins ca si ei au modul lor de a se mantui. Nu te amesteci cu ei, dar ii admiri si-i respecti asa cum si ei te respecta pe tine pentru credinta ta!... Si nu mai stii daca e bine sau rau fiindca nu stii de cine sa asculti: de Ingerul Pazitor sau de dogme si pozitii de "Gigi-contra"?

avort
 

Cand voi vedea o mama de-a dreptul marcata de fapta grava pe care a comis-o,
cand voi vedea o mama care necontenit "cu lacrimi spala picioarele" Mantuitorului
cand voi vedea o mama care a avortat fara sa doreasca, din probleme de sanatate...

atunci cred ca are o sansa ca Dumnezeu sa o ierte usor.

Insa atata timp cat femeile merg sa avorteze si ies zambitoare de acolo ca au "scapat de o grija", ma indoiesc. Nu sunt eu cu judecata... intr-un fel. Desi ca tot oamenilor (Apostolilor, preotilor) li s-a dat puterea de ierta si de a tine pacatele.

Stiti ce e ciudat? Daca intrebi o femeie inainte sa avorteze daca ii va parea rau, stiti ce va spune, nu? Sigur ca ii va parea. Si atunci de ce il face? Ca sa aibe dupa ce sa planga?

Sunt necredincioase. Multe din ele.
In concluzie de moment, as spune ca pentru avort trebuie multe lacrimi de pocainta.

statistica
 

stie cineva cate avorturi s-au facut in 2009?
In Romania sau in lume?

Pai da, dar dumneavoastra oricum nu le puteti afla pe toate cele care varsa multe lacrimi de pocainta pentru ca au avortat...pentru ca depinde ce parohie aveti, cat de religiosi sunt enoriasii..iar dintre cele care avorteaza, pot fi din cele care vin la spovedanie, ca sa o mai faca si pe asta...deci nu cu reala pocainta sau constientizare a pacatelor!

Eu cred ca multe femei plang cu adevarat aceasta decizie, insa poate ca nu toate se exteriorizeaza in fata vecinilor, amicilor...sau prietenilor de familie!

Indiferent cat de grav ar fi pacatul unui om, va rog nu lasati impresia ca Dumnezeu are nevoie de tanguirile noastre ca sa ne ierte, sa ne tavalim pe jos, sa facem cine stie ce eforturi etc. Daca ne pocaim din inima, El ne iarta in clipa aceea. De aceea si spune Domnul, atunci cand ne rugam sa si credem ca am primit in ceasul acela.
Domnul sa ne fereasca de a deveni pacatosi de meserie in vreun domeniu.

Asa este, nu suntem noi cu judecata, in nici un fel, cu toate ca oameni fiind avem aceasta tendinta. Principiul iertarii este foarte simplu, nu poti cere ca Dumnezeu sa te ierte daca tu insuti nu poti sa ierti pe aproapele tau care ti-a gresit, acesta este principiul de care vorbeste Scriptura. Cine tine pacatul, adica nu iarta, nici pe el nu il va ierta Dumnezeu.


Din pacate multe dintre aceste femei ajung la avort sub o presiune imensa care ori din partea "iubitului", ori din partea parintilor, ori din partea mai stiu eu cui, toti inconstienti de ce urmari ar putea avea loc. Nu realizeaza ce binecuvantare ar fi un copil chiar poate venit intr-un moment nepotrivit.

Dumnezeu sa ne ajute ca in cazul in care vom fi pusi in situatia de a sfatui pe cineva care are gandul acesta, de a merge sa realizeze macabra interventie, sa o putem ajuta sa revina asupra deciziei, acordandu-i in acelasi timp si sprijinul nostru.

Eveniment petrecut in familie, acum vreo 50 de ani: femeia, proaspat casatorita, ramane gravida si vrea sa avorteze. Sotul este pentru pastrarea copilului. Argumentele ei: vrea sa mearga la serviciu, sa isi faca situatie, sa aiba cu ce isi creste copiii... argumentele lui: vrea sa aiba o familie adevarata, copii, nepoti, sa fie veselie in casa... Ea o tine pe a ei, el o tine pe a lui. El hotarat, vazand ca nu o scoate la capat: "Daca avortezi, sa stii ca ai terminat-o cu mine! Divortam!" Ghiciti cine a avut castig de cauza! :18:Daca nu exista aceasta remarca ferma, bebelusii (erau 2 gemeni) ar fi fost avortati si nici eu nu as mai fi putut exista!
Domnilor, luati aminte si aratati ca sunteti barbati atunci cand este nevoie, in situatii limita!

Acuma, după umila mea părere, împrejurarea că nevasta face o crimă nu prea e motiv de divorţ.

extraordinar.
 

Povestea este reala si face mai mult decat toate cele zise aici in topic.

Ma rog Domnului sa le ierte pe toate mamicile criminale.

Mila Domnului e mare. A mea aproape inexistenta.
Insa daca mergem pe ideea: am timp sa ma caiesc... si cu 1 ceas inainte de moarte, eu zic ca nu e bine.

Canonul pt avort, trebuie luat de la duhovnic, respectat, pt ca daca nu, eu cred ca il vor "tine" (fara voia lor) ceilalti din familie, poate chiar alti urmasi "norocosi" ca au scapat.

Nu amanati canonul. Si va dau un sfat.
Luati-va voi cu inca vreo 2-3 prieteni acum in postul acesta, cumparati niste fructe, dulciuri
si faceti-le o vizita copilasilor mici din orfelinate. Asa de "in temnita am fost si nu ati venit la Mine"...

Si dupa ce vedeti acei copii, care cu siguranta vor striga dupa voi "mama" si "tata", mai vb.
Ganditi-va ca si ei au nevoie de o familie.

Asta asa pt cei care poate au cunostiinta despre avorturi...
Dar daca ar striga copiilasii care nu au apucat sa se nasca?

Si ultima: (acum seara auzita)
Despre un mare doctor, cu un performant aparat care "vede" tot in burtica mamicii, inca de la cateva saptamani, chestii de genul 3D...
A mers cineva la el si i-a zis dr. acestei femei: Avorteaza ca vei avea un copil cu malformatii si cu mari probleme... Mai bine acum la cateva saptamani, ca e mai usor...
Si, cu ajutorul Celui de sus, nu a avortat.
Acum copilul are 3 luni si e sanatos tun.
Asta pt cei care avorteaza din astfel de motive.
Dumnezeu decide cui si cand ia viata. pamanteasca.

Si mie mi-a fost dat sa aud cazul unui Preot, de altfel foarte cunoscut si apreciat in Iasi, care avea deja 2 copii...insa in legatura cu a 3 a sarcina, doctorita a sfatuit-o constant pe preoteasa sa avorteze, pentru ca din ceea ce vedea ea...copilul avea malformatii grave de tot, si asta o sfatuia la fiecare control.

Preotul respectiv a avut insa credinta, la fel ca si preoteasa de altfel, si si-a spus " Daca asa a lasat Dumnezeu sa fie, asta e!"

Copilul s-a nascut, insa perfect sanatos...frumos, si in concluzie..o adevarata binecuvantare pentru parinti, in ciuda tuturor pronosticurilor extrem de sumbre ale doctoritei!

Mai draga, n-o fi motiv de divort pentru ca avortul e la moda acum:2:dar ai putea sa traiesti langa o "criminala"? Trebuie sa nu ai inima ca sa omori un suflet si oricum sotul prin acord devine partas la pacat ca de altfel toti cei care sunt de acord cu aceasta fapta...

Cam dur...cam dur, si nu trebuie sa uitam ca sunt unele femei care inca nu constientizeaza pe deplin ca sunt mame...nici macar in perioada cat sunt insarcinate, abia dupa ce se concretizeaza totul si vad copilul live...se schimba ceva in ele!!!

Unele abia atunci cand vad copilul la eco...sunt izbite de sentiment, pana atunci...tot asa, nu pot simti mai nimic concret.

Da, ai dreptate! Am fost cam dura dar nu as vrea sa se inchida ochii... In fond nu esti mai putin raufacator ca unul din puscarie... si cred ca trebuie sa ne trezim!

1. "Măi dragă" ? Pentru ce să vorbim unii cu alţii cu ironii gratuite ?
2. Eu nu am spus că soţul trebuie să-şi dea acordul. Dimpotrivă, trebuie să facă tot ce depinde de el ca o crimă (fără nici un fel de ghilimele) să nu se producă. Dar, dacă se produce totuşi, ăsta e motiv să îşi repudieze soţia de care este legat până la mormânt ? Nu trebuie să îl iertăm pe aproapele nostru, mai ales dacă acest aproape e jumătatea noastră ? Măcar în speranţa că şi Domnul nostru ne va ierta pe noi, dacă inima ne e aşa de împietrită că nu îl mai putem ierta din inimă !

Imi pare rau ca formula mea de adresare ti-a parut ironica... pentru ca nu am avut intentia de a ironiza...!
Nu, nu trebuie sa "isi repudieze sotia" insa mi-e greu sa cred ca un avort se intampla fara stirea sotului...si doream sa nu se mai intample...
Nu am vrut sa aduc ofensa nimanui si daca te-am suparat asa rau, te rog sa ma scuzi!
Toate cele bune!

Nu-i nimic, nu m-am supărat. Lăudat fie Isus !

Ca medic, am constatat de multe ori că avortul se întâmplă mai mult la cupluri necăsătorite. Asta e rău, fiindcă păcatul avortului e mai mare decât păcatul traiului în neînfrânare. E păcat teologic şi strigător la cer, pe când traiul în neînfrânare nu e nici teologic, nici strigător la cer. Aşa se alunecă tot mai jos pe panta păcatului: azi curvim, mâine omorâm. Aşa cum există o scară a urcuşului, uite că e şi una a coborâşului.