Credinta, dupa cum ii spune si numele, inseamna a crede in ceva, in special fara dovezi.
Probabil te referi la ceva ce rezulta din credinta in Dzeu, si atunci eu iti spuneam ca acel ceva rezulta si fara credinta in Dzeu.

Hm... fara consimtamantul tau, nimic nu se va putea schimba :(. Eu una tot nadajduiesc ca iti vei schimba candva acest gand.
Trebuie rugaciune din partea forumistilor rugatori, se aude?!

Dar ce anume ai vrea sa schimbe, ca eu tot nu inteleg? :1:

Ha, acum te faci ca nu pricepi!!! :35: :58:

Serios :60:

E suficient sa-l cauti.

cum sa-L inventezi pe Dumnezeu? :|
Dumnezeu NU poate fi inventat; Dumnezeu creeaza si tot ce vezi astazi in jurul tau exista datorita Lui Dumnezeu, nicidecum a stiintei.
nu stiu ce carti ai citit si nu stiu cine ti le-a dat sa le citesti, dar ai observat si tu ca nu ti-a facut bine, pentru ca nu mai ai pace interioara.
imi cer scuze daca ma bag (poate nu trebuie), dar cand vad ca se interpreteaza aiurea si mai ales cand cineva are nevoie de un sfat si ma simt capabila sa i-l dau, intervin cu sau fara voie.
speranta o ai in suflet, doar ca esti prea afectata si nu o poti vedea, nu o poti simti.
Dumnezeu Exista. Dumnezeu este Tatal Nostru, al tuturor de pe Pamantul asta infect. Noi Il Iubim pe Dumnezeu si El Ne Iubeste pe noi! Sa nu uiti asta niciodata!
Crezi ca stiinta poate sa explice orice? tu chiar crezi ca orice explicatie data de stiinta e 100% adevarata? Crede-ma, sunt lucruri pe care stiinta nu le poate explica/dovedi.
Esti confuza, dar orice ar fi sa nu-ti pierzi increderea in Dumnezeu. O sa-ti lumineze mintea si sufletul si o sa te readuca pe drumul cel bun si drept.
nu crede in tot ce citesti sau tot ce auzi; asculta mai multe pareri (inclusiv a celor care cred in continuare in Dumnezeu), dute la biserica (nu trebuie sa vorbesti cu preotul decat daca simti nevoia, dar mergi la orice biserica -banuiesc ca esti ortodoxa) si roaga-te; incearca sa tii post Miercurea si Vinerea (fratele meu are aproape 14 ani si de cateva saptamani tine post miercurea si vinerea si nu i-am zis nici eu nici mama; ne-am bucurat foarte mult si ii face bine si lui si noua) si nu mai citit toate porcariile care spun ca Dumnezeu nu Exista.
uite un exemplu: crezi ca Soarele a fost inventat de stiinta? sau a aparut asa din senin si gata, s-au format planetele, universul si ce mai exista (pentru ca nici savantii nu stiu ce-i dincolo de Soare sau daca mai exista alt univers; nici macar nu au ajuns pe o planeta apropiata Terrei daramite sa ajunga la Soare :-j; toate-s afirmatii, dar nicio dovada) sau alea 2 teorii (bigbang si care mai era revolutionista, sper ca am scris corect) de ne tragem din maimute si asa mai departe?
Toate sunt facute de Dumnezeu. Stiinta nu face nimic altceva decat sa aduca afirmatii bazate pe minciuna (bine nu chiar toate, dar o parte din ele, da si mai ales alea cum ca Dumnezeu nu exista).

"Mergeam pe o plaja, iar Dumnezeu pasea alaturi de mine. Pasii ni se imprimau in nisip, lasand o urma dubla: una era a mea, cealalta a Lui. Atunci mi-a trecut prin minte ideea ca fiecare din pasii nostri reprezenta o zi din viata mea. M-am oprit ca sa privesc în urma. Si am revazut toti pasii care se pierdeau in departare. Dar am observat ca in loc de doua urme, nu mai era decat una singura. M-am speriat la gandul ca voi fi singur, singur...Am intrebat : Dumnezeule de ca m-ai parasit ? Dupa un timp, timp de framantari, timp de caderi si ridicari, raspunsul a venit : Nu te-am parasit. Acolo unde vezi doar o urma de pasi, ei bine, acolo Eu te-am carat pe brate..."

Superb mesaj.

"Cum se poate ajunge la necredinţă

- Părinte, cum se întâmplă că oameni credincioşi ajung la ateism?

- In problema aceasta pot exista două cazuri. într-un caz se poate ca cineva să fi fost foarte credincios, să fi lucrat puterea lui Dumnezeu în viaţa lui prin multe fapte palpabile şi apoi să fi ajuns la o tulburare în problema credinţei. Aceasta se întâmplă, de pildă, atunci când cineva face nevoinţă fără discernământ şi cu egoism, adică prinde viaţa duhovnicească în mod sec. “Ce a făcut cutare Sfânt – să încerc s-o fac şi eu” – şi începe să facă o nevoinţă fără discernământ. Dar, încet-încet, fără să-şi dea seama, se creează înăuntrul lui un simţământ fals că, deşi n-a ajuns la măsurile cutărui Sfânt, dar pe aproape tot este. Astfel îşi continuă nevoinţa. Dar în timp ce, mai înainte de acest gând, îl ajuta harul dumnezeiesc, acum începe să-l părăsească. Pentru că ce treabă are harul lui Dumnezeu cu mândria? Aşadar nu mai poate face nevoinţă ce a făcut-o mai înainte şi se sileşte pe sine. Dar cu sila se creează stres. Vine şi mândria care este ca un tărăboi şi creează o stare tulbure. Şi deşi a făcut atâtea şi a lucrat harul dumnezeiesc şi a avut şi experienţe dumnezeieşti, încet-încet începe să aibă gânduri de necredinţă şi să se îndoiască de existenţa lui Dumnezeu.

Al doilea caz este atunci când unul lipsit de carte vrea să se preocupe de dogme. Ei, aceasta nu e bine! Altceva este să arunce o privire, ca să cunoască dogma. Dar şi unul cu ştiinţă de carte, de va merge cu mândrie să cerceteze dogma, şi pe acesta îl va părăsi harul lui Dumnezeu, deoarece are mândrie şi va începe să aibă îndoieli. Fireşte, nu vorbesc de unul care are evlavie. Unul ca acesta, şi fără de carte de ar fi, poate arunca o privire cu discernământ, până acolo unde poate cerceta, şi să înţeleagă dogma. Dar cel care nu are o stare duhovnicească bună şi merge să se ocupe cu dogmatica, unul ca acesta, chiar de ar crede puţin, după aceea nu va mai crede deloc.

- Părinte, necredinţa s-a întins mult în vremea noastra.

- Da, dar adesea chiar şi la aceia care spun că nu cred în Dumnezeu, se vede ascunsă înăuntrul lor puţină credinţă. Odată mi-a spus un tânăr: „Nu cred că există Dumnezeu!”. „Hai mai aproape“, i-am spus. “Auzi cum ciripeşte rândunica? Cine i-a dat această harismă?”. Sărmanul a fost mişcat de aceasta. A plecat acea împietrire a necredinţei şi i s-a schimbat faţa. Altă dată au venit doi vizitatori la Colibă. Erau cam de 45 de ani si trăiau o viaţă foarte lumească. Şi precum noi, mona*hii, spunem: “Deoarece viaţa aceasta este deşartă, le lepădăm pe toate“, tot astfel şi aceia spuneau, dar din cealaltă parte: „Nu există altă viaţă“. Şi de aceea atunci, pe când erau tineri, şi-au lăsat studiile şi s-au aruncat în viaţa lumească. Au ajuns în punctul în care erau nişte cârpe şi sufleteşte, şi trupeşte. Tatăl unuia a murit de supărare. Celălalt a distrus averea mamei sale şi a îmbolnăvit-o de inimă. După discuţia pe care am avut-o, au văzut lucrurile altfel. „Ne-am făcut netrebnici”, spuneau. I-am dat unuia o icoană pentru mama lui. Am vrut să-i dau şi celuilalt o icoană, dar n-a luat-o. “Dă-mi o scândurică din cele pe care le rindeluieşti“, îmi spune. „Nu cred în Dumnezeu. Eu cred în Sfinţi”. Atunci i-am spus: “Fie că eşti oglindă, fie capac de cutie de conservă, nu străluceşti dacă nu cad razele de soare peste tine. Sfinţii au strălucit cu razele harului lui Dumnezeu, precum stelele strălucesc cu lumina luată de la soare! (…)”.

http://www.razbointrucuvant.ro/2009/...a-in-dumnezeu/

Bubulyna draga mea, te sfatuiesc sa citesti despre Parintele Paisie Aghioritul, are niste scrieri foarte frumoase.
Poate ca o sa iti mai aline sufletul si n-o sa mai fii asa de deznadajduita. Doar incearca, nu pierzi nimic :6:

Mi se pare interesanta ideea cu cel care vrea sa inteleaga dogma si este "pedepsit' cu necredinta .

Iar exemplul cu randunica e penibil.

Dar şi unul cu ştiinţă de carte, de va merge cu mândrie să cerceteze dogma, şi pe acesta îl va părăsi harul lui Dumnezeu, deoarece are mândrie şi va începe să aibă îndoieli.

Fireşte, nu vorbesc de unul care are evlavie. Unul ca acesta, şi fără de carte de ar fi, poate arunca o privire cu discernământ, până acolo unde poate cerceta, şi să înţeleagă dogma. Dar cel care nu are o stare duhovnicească bună şi merge să se ocupe cu dogmatica, unul ca acesta, chiar de ar crede puţin, după aceea nu va mai crede deloc.

Exemplul respectiv este penibil poate pentru cei care gasesc un pretext pentru a fi sceptici la absolut orice.
Pe omul respectiv care poate nu era atat de obtuz, cuvantul acela l-a luminat.
Poate si datorita fortei duhovnicesti a celui care l-a rostit.

Si de ce unuia care cerceteaza, chiar cu mandrie, i se ascunde Dumnezeu si il lasa sa ajunga la necredinta? (asta implica si faptul ca el avea credinta initial, asa schioapa cum era, dar avea)

Nu e vorba de mandrie, ci de rea-vointa. Daca mergi si cercetezi dogma cu gandul de a demonstra ca e rea/falsa, nu vei primi raspuns. Insa daca inima ta e sincera si chiar Il cauta pe Dumnezeu vei primi.

In ce priveste mandria, orice cautator e mandru, caci numai Duhul lui Dumnezeu poate da smerenia, iar Duhul lui Dumnezeu locuieste doar impreuna cu cel credincios. Si din cei credinciosi un mare procent sunt plini de mandrie. Dar Iisus nu a venit pentru cei desavarsiti, ci pentru cei pacatosi. Intelege starea de pacat a omenirii si e dispus sa o vindece de pacat.

"Nu cei sănătoşi au nevoie de doctor, ci cei bolnavi."

Dar daca cercetezi dogma crezand ca o vei intelege? Asta se numeste mandrie?
"orice cautator e mandru"? Dar nu ne indeamna chiar Iisus sa cautam? Ce sa inteleg? Ca ne instiga la mandrie?

La predica ce a urmat sfintei stlujbe de ieri [Duminica Tomi]preotul spunea :Credinta e un dar de la dumnezeu pe care uni vor sa-l primeasca alti nu .E deajuns sa avem sufletul curat si inima smerita .Atunci va veni si cerdinta si foloasele ei .

Nu e penibil deloc. Ba chiar e cel mai frumos, pentru oamenii sensibili!

Am zis ca e mandru in sensul ca e in natura umana sa fim mandri. Dumnezeu cunoaste ca suntem pacatosi, nu Il luam prin surprindere, dar intelege acest lucru. Iisus a spus: "Voi judecaţi după trup; Eu nu judec pe nimeni.", "căci n-am venit ca să judec lumea ci ca să mântuiesc lumea."

Dar nu stiu pentru ce cauza unora le place sa-L prezinte pe Dumnezeu stand cu parul la fiecare colt , asteptand sa pacatuiesti ca sa te loveasca. Daca am fi fost in stare sa luptam cu pacatul prin puterile noastre nu mai aveam nevoie de Mantuitor. Insa Hristos a venit tocmai pentru ca nu eram in stare si pentru a ne ajuta sa luptam cu pacatul. Conditia e sa venim la el asa, bolnavi cum suntem, sa-i cerem sa ne curateasca si sa ne vindece si El o va face.

Cu alte cuvinte Dumnezeu le taie necredinciosilor orice ita care ii mai leaga de El?

E frumos, dar penibil cand e prezentata ca dovada.

Si ce dovada vrei tu?

Dar tu consideri aceasta povestire o dovada a existentei lui Dumnezeu?

Eu consider sensibilitatea si puterea omului de a fi mai bun, o dovada a lui Dumnezeu!

Dar rautatea si puterea de distrugere?

E o dovada ca si diavolul exista.

Ce vreau sa spun e ca daca exista mila si intelegere undeva, atunci exista la Dumnezeu. Fara El ar fi totul numai suferinta.

Te inseli.

O pilda frumoasa
 

Viata dupa viata

http://www.povesticutalc.ro/images/p...dupa-viata.jpg

Se spune ca doi copilasi in burta mamei vorbeau unul cu celalalt.

"- Tu crezi in viata de dupa nastere? "

"- Desigur! Dupa nastere trebuie sa urmeze ceva… Probabil ca ne aflam aici tocmai pentru a ne pregati pentru ceea ce urmeaza. "

"- Ce prostie! Dupa nastere nu urmeaza nimic. Si, de altfel, cum ar putea sa arate? "

- Nu stiu exact, dar desigur ca va fi mai multa lumina decat aici. Poate ca vom umbla pe propriile picioare si vom manca cu propria gura…

"- Ce ciudat! Nu se poate sa umbli. Iar ca sa mananci cu gura, chiar ca ar fi de ras! Doar noi mancam prin cordonul ombilical… Insa ia sa iti spun eu ceva: putem exclude viata de dupa nastere, pentru ca deja acum e prea scurt cordonul ombilical. "

"- Ba da, ba da, cu siguranta va fi ceva. Insa, probabil, ceva mai altfel decat ne-am obisnuit noi aici."

"- Pai de acolo nu s-a intors nimeni.. Odata cu nasterea, viata se termina, pur si simplu. De altfel, viata nu este altceva decat o permanenta inghesuiala, intr-un intuneric profund. "

"- Eu nu stiu exact cum va fi daca ne vom naste, dar desigur ca o vom gasi pe MAMA, iar ea va avea grija de noi. "

"- Pe mama? Tu crezi in mama? Si dupa tine, unde ar putea ea sa fie? "

"- Pai oriunde, in jurul nostru. Doar traim in ea si prin ea. Fara ea, nu am fi deloc. "

"- Eu nu cred asta! Eu nu am vazut nicicand, nici un fel de mama, asa ca e evident ca nu exista!"

- Dar, uneori, cand suntem in liniste, o auzim cum canta, simtim cum mangaie lumea din jurul nostru. Stii, eu cred ca viata adevarata ne asteapta abia de acum incolo!

Draguta povestirea ... desi e copilareasca.
Dar mama are o scuza: ea nu poate sa comunice cu copii ei, nu poate sa le spuna ca ea exista si ca ii iubeste.

Ba le spune, si unii chiar inteleg, dar altii cum se vede si din dialogul in cauza sunt mai caposi.

O comunicare intre mama si copil exista chiar din perioada intrauterina. Ca dovada copilul isi recumoaste mama dupa glas- specialistii spun ca este un metalimbaj.

Orice animal care isi creste puii, ii recunoaste dupa glas, miros, etc.
Dar asta nu dovedeste existenta lui Dumnezeu.

Nu neaparat.

Nu. Cred ca a vrut sa zica ca in fiecare din noi este o doza de mandrie.
Dar la cei care atinge forme patologice majore le intuneca complet mintea si ii lipseste de cunoastere.

Nu deloc. Ei singuri isi taie craca de sub picioare impietrindu-si inima.

Nu era vorba de asta.

Era o parabola despre limitele aparente ale cunoasterii si adevarata cunoastere care este una ce tine de profunzimile omului si deschiderea lui spre bine si iubire.

Asa e orice religie. Cand ne convine e litera de lege, iar cand nu, e parabola.

Cum isi impietresc inima?

Oare existenta lui Dumnezeu trebuie dovedita?Oare este crestin acela care are nevoie de o dovada pentru a crede?Eu personal am simtit credinta in Dumnezeu de foarte tanar..pentru mine este ceva care vine din interior nu din cer nu de sub pamant..vine din mine si o simt atat de aproape de sufletul meu incat nu am nevoie de nici o justificare, de nici o dovada.Nu ma cramponez de pareri nici de radicalism pur si simplu incerc sa inteleg jerfa sfintilor parinti si sfanta scriptura.Si incerc sa-i indrum spre biserica pe toti cei care ma intreaba..

Nu !Ii asteapta pana in ultima clipa a vietii pentru asi marturisi credinta . Oricand ,ca pe talharul de pe cruce .Dar nu trebe sa amanam ca nu stim cand vine mirele si ne prinde cu candelele goale ca pe fecioarele cele nebune .

Te-ai intrebat vreodata daca ai fi simtit credinta in Dzeu daca te-ai fi nascut si crescut in Tibet, de exemplu? Daca ar mai fi venit ea din interior?