nu !

si chiar daca ar fi fost, asta nu justifica institutia papala, pentru ca nu avem niciun indiciu ca episcopul Romei trebuia sa fie neaparat deasupra celorlalti episcopi.

apostolul Pavel a urcat la Ierusalim ca sa intrebe pe cei care fusesera inaintea lui in Hristos, deci cumva acolo ar fi fost centrul.

De acum sper că ştii unde este firul de discuţie potrivit pentru acea temă.

Domnule "Cornel Urs", te-aş ruga să vezi un întreg fir de discuţie chiar pe această temă tot aici pe secţiunea despre brc, anume

A fost Sfantul Apostol Petru episcop in Roma?
http://www.crestinortodox.ro/forum/s...ad.php?t=11945

fir de discuţie pe care îl găseşti la pagina a cincea a secţiunii. Te rog aşadar şi pe dumneata în primul rând, dar şi pe ceilalţi care vor să discute despre această chestiune să te muţi şi să vă mutaţi pe acel fir dedicat chiar acelei teme.

O altă bază mincinoasă a papismului constă în revendicarea pentru papalitate a unei stăpâniri universale, care nu se răsfrânge nici măcar asupra tuturor catolicilor şi nici măcar asupra tuturor creştinilor, ci chiar şi asupra altora prin aşa numita deţinere a celor două spade ale puterii de către papalitate, anume spada puterii religioase şi spada puterii temporale sau seculare sau politice. Fără îndoială că puterea spirituală este într-un anume sens superioară puterii temporale, însă eroarea şi pretenţia tendenţioasă a papismului este aceea că, şi în situaţia în care am accepta că Petru a primit un oficiu de conducere a întregii Biserici a lui Hristos direct de la Hristos prin învestire divină, papalitatea pretinde că Petru apostolul ar fi primit mai mult decât stăpânirea Bisericii lui Hristos, mai mult decât să păstorească "oile şi mieluşeii" lui Hristos. Papalitatea romană însă, mânată de duhul imperialismului roman, pretinzând că are puterea nu doar asupra Bisericii, ci şi asupra politicului, îşi extinde pretenţiile de stăpânire asupra tuturor celor care intră sub stăpânirea unei anumite forţe politice, spre exemplu a unui împărat sau a unui rege, etc, prin urmare implicit asupra celor care nu fac parte din Biserică însă fac parte dintr-un imperiu, un regat, o ţară sub obedienţa papalităţii. Astfel papalitatea romană extinde păstorirea dincolo de cea conferită de Hristos lui Petru, anume dincolo de cei care fac parte din Biserica lui Hristos, deşi, chiar şi acceptând ipotetic ceea ce am menţionat mai sus, Hristos i-a spus lui Petru: "Paşte oile Mele! Paşte mieluşeii Mei!", adică s-a referit evident şi clar la cei care fac parte din Biserica lui Hristos. Hristos nu a oferit lui Petru o păstorire mai mare decât aceea asupra Bisericii, deşi Petru nu poate fi considerat şi nici nu a fost singurul păstor al Bisericii, însă papalitatea şi-a pretins şi, atunci când a putut şi-a şi luat, o putere mai mare decât aceea conferită de Hristos, pretinzând că ar avea nu se ştie ce "drepturi şi legitimităţi divine ori de origine divină". Cel puţin asta este ceea ce s-a transmis prin Scripturile Noului Legământ şi prin Evanghelia după Ioan, însă probabil că papismul deţine şi o altă evanghelie adevărată sau alte evanghelii adevărate pe undeva prin subteranele Vaticanului şi încă nu a binevoit să ne-o facă şi nouă descoperită. De altfel, nu avem nici o înregistrare în cartea Faptelor, ori în vreo Evanghelie, ori în vreo Epistolă cum că Apostolul Petru ar fi pretins mai mult decât i s-a dat ori că ar fi pretins că el este stăpânitorul legitim de drept divin al Imperiului Roman, ori al altei împărăţii lumeşti. Dacă eu sunt acela care se înşeală rog pe oricine crede că are ceva de spus să îmi arate cu argumente că greşesc şi unde este greşeala.

am auzit unele variante (pe care nu le cred) ca prin ecumenism, se incearca aducerea tuturor cultelor crestine sub umbrela Scaunului pontifical.

Galateni 2:9. Si cunoscand harul ce mi-a fost dat mie, Iacov si Chefa si Ioan, cei socotiti a fi stalpi, mi-au dat mie si lui Barnaba dreapta spre unire cu ei, pentru ca noi sa binevestim la neamuri, iar ei la cei taiati imprejur,

deci cei socotiti a fi stalpi au fost trei: Iacov, Petru si Ioan (dar primul este mentionat Iacov); sa ne aducem aminte ca atunci cand Pavel s-a urcat la Ierusalim, Iacov a fost cel care a luat cuvantul.

asta e o problema! Mai ales ca Pevel spune ca Petru a fost ales de Duhul Sfant sa duca cuvantul Evangheliei la cei taiati imprejur si nu la neamuri. Mai stii, poate ca la vremea aia Roma era un oras din Iudeea!?
PS: tot aici Pavel spune de STALPI ai Bisericii: Petru, Iacob si Ioan (deci 3 persoane) si NU de UN STALP al Bisericii (Petru) asa cum sustin romano-catolicii

Un alt text scipturistic nou testamentar prin care se poate vedea falsitatea aşa zisei autorităţi şi puteri supreme absolute a papalităţii şi a sf Petru este în Epistola I către corinteni, unde sf Pavel Apostolul vorbeşte foarte clar despre inspiraţia sa şi a altora ca el direct de la Duhul Sfânt, pomenind de înţelepciunea de taină dată de Duhul Sfânt, de cuvintele de la Duhul Sfânt în care el şi alţii au fost direct învăţaţi, de a avea "gândul lui Hristos" sau "mintea lui Hristos", aşa cum am văzut în alte traduceri. Mai mult se observă cum sf Pavel foloseşte pluralul, nevorbind doar despre sine însuşi, neconsiderându-se exclusiv pe sine ca receptacol al înţelepciunii descoperite de Duhul Sfânt. Poziţia sf Pavel consună foarte bine cu ceea ce Evanghelia după Ioan ne descoperă, şi anume faptul că Duhul Adevărului trimis de Tatăl şi de Fiul după Înălţarea la Cer a lui Iisus Hristos îi va călăuzi pe ei, pe ucenicii aleşi ai Mântuitorului, la tot adevărul, iar nu pe unul singur dintre ei şi anume pe Petru. Şi tot aşa cum am arătat că există mai multe autorităţi de prim rang în Biserica lui Hristos în materie de revelaţie divină şi de descoperire a înţelepciunii duhovniceşti revelată de Duhul Sfânt celor spirituali, celor aleşi, tot aşa mai departe în istorie este valabilă, prin Duhul Sfânt, o pluralitate de autorităţi în materie de Sfântă Tradiţie şi de interpretare a Sfintelor Scripturi ale Noului Legământ.
Din punctul meu de vedere dogma papistaşilor este invalidată şi aştept critici de la cei care au ceva de spus şi consideră că sunt în eroare. Nu resping critica, însă atâta timp cât nu mi se aduc argumente clare împotriva poziţiei mele consider deci invalidată dogma primatului a papistaşilor.

Ţinând cont de cele de până acum se poate vedea şi manipularea care stă în spatele formulelor magice ale pseudo-catolicilor "papa şi cei în comuniune cu el" sau "cu papa şi sub papa", încercând unora să li se creeze impresia că Petru este cel care avea un dictat de impunere a comuniunii în biserica apostolică primară şi că papa i-a luat apoi locul la conducere.

Însă ţinând cont de evidenţa promisiunii Duhului Sfânt şi a călăuzirii la Adevăr făcută apostolilor în general, iar nu exclusiv unuia dintre ei, ţinând cont de evidenţa conştiinţei diverşilor apostoli a revelaţiilor dumnezeieşti pe care le-au primit de la Duhul Sfânt, ţinând cont de evidenţa existenţei mai multor autorităţi în materie de revelaţie dumnezeiască şi nu a uneia singure, care ar fi eventual Petru, este absolut evident că primatul sau întâietatea cu care ar fi fost înzestrat Petru de Hristos nu este echivalent cu ceea ce înţeleg papistaşii din expresiile citate mai sus. Tot aşa cum ceilalţi trebuiau să păstreze comuniunea cu Petru, tot aşa şi Petru trebuia să păstreze comuniunea cu ei şi să accepte revelaţiile de la Duhul Sfânt pe care ceilalţi le-au primit, spre exemplu Pavel sau Ioan, şi să accepte autoritatea doctrinară a celorlalţi apostoli şi a doctrinelor şi înţelepciunii lor primite direct de la Duhul Sfânt după cum mărturiseşte clar Sf Apostol Pavel în Epistola către Corinteni.

Aşa zisa obedienţă totală pe care o imaginează în mod idolatru papistaşii faţă de "sfântul părinte" papa şi care spun ei că urmează aceleia aduse apostolului Petru este în realitate o mare minciună teologică şi istorică, o mare manipulare eclezială făcută în scopuri de putere şi de aşa zisă unitate eclezială, şi în cele din urmă o mare erezie.

Decebal, cuvintele "unde e episcopul, acolo e si Biserica" va spun, cumva ceva? Eventual cine le-a spus?
Va scutesc de efort: le-a spus Sf. Ciprian de Carthagena. Un tip care a fost capabil sa aiba curajul sa o rupa cu "Devaron" la propriu, si apoi sa devina martir, nu prea are multe in comun cu cei care vitupereaza pe forumuri credinta altora, hmmm?

Nu îmi spun nimic în relaţie cu subiectul "bazele mincinoase ale papismului".

Care vituperări?

"Spălarea pe creier ortodoxă"
"Isus mort al ortodocşilor"
etc, etc

Încetul cu încetul încep să se descopere tot mai mult bazele mincinoase ale papismului. Cu ce avem de a face de această dată? Cu încă o interpretare greşită a Evangheliei.

Hristos nu a poruncit Bisericii Sale să boteze şi să înveţe neamurile. Hristos a poruncit altceva Bisericii, anume să facă ucenici dintre toate neamurile, să îi boteze şi să îi înveţe să păzească toate câte le-a poruncit Domnul. Nu există nici o poruncă de a boteza şi învăţa toate neamurile în integralitatea numărului membrilor lor; asta este interpretare greşită, adică ERETICĂ, a Evangheliei.

Şi le-a zis: „Mergeţi în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la toată făptura. Cel ce va crede şi se va boteza, se va mântui; dar cel ce nu va crede, se va osândi. (Marcu 16, 15-16)

Textul evangheliei după Matei se interpretează în conjuncţie cu alte texte ale Bibliei, printre care şi cel de la Marcu citat mai sus, de unde se poate vedea că nu există, nu a existat nici o poruncă a lui Hristos de a boteza şi încorpora în Biserică pe toţi oamenii, textul vorbind foarte clar de faptul că unii vor răspunde propovăduirii prin credinţă, iar alţii prin necredinţă. Doar cei care vor răspunde prin credinţă se vor boteza, asupra celor care nu vor crede neexistând nici o poruncă de a îi încorpora cu forţa în Biserică. Reiese astfel în mod evident falsitatea interpretării evangheliei din partea aşa zişilor catolici.

Pe scurt cum contrazice aşa zisul primat papal constituţia Bisericii crezând catolicii că numai un episcop poate să fie predicator universal al Bisericii. Papalitatea se bazează pe aşa zisa tradiţie a sfântului Petru însă problema care apare în sânul Bisericii este aceea că nu doar apostolul Petru era considerat de predicator al Bisericii. Ceilalţi apostoli care au scris şi ne-a rămas, cum sunt Ioan sau Pavel şi ei au fost şi au rămas până în ziua de azi păstori universali ai Bisericii chiar dacă Petru avea o anumită întâietate sau o anumită formă de primat între ceilalţi. Însă primatul apostolului Petru nu implică faptul că învăţătura altor sau celorlalţi apostoli nu ar fi o învăţătură universală a Bisericii şi prin urmare acei apostoli, spre exemplu Ioan sau Pavel, sunt şi ei, nu doar Petru, învăţători universali ai Bisericii. Iar acest lucru se bazează pe faptul că învăţătura creştină este una universală, pentru toţi creştinii adică, şi, în virtutea universalităţii doctrinei sau a propovăduirii inspirată de Duhul Sfânt, înşişi purtătorii acestei doctrine revelate de Sfântul Duh sunt şi devin pastori universali ai Bisericii. Dovadă este că Biserica lui Christos se bazează, în primul rând, pe un Nou Testament care cuprinde mai multe cărţi scrise, sub inspiraţia Sfântului Duh, de Ioan, Petru, Pavel, Iuda, Iacob, Matei, Luca, Marcu, pe lângă acestea fiind inclusă şi Epistola către Evrei a cărei paternitate nu este foarte bine definită. Cine îşi poate închipui că Biserica Universală se bazează exlusiv pe cele două epistole care ne-au rămas de la apostolul Petru; după cum bine vedem, scrierile lui Petru sunt, ca să zic aşa, în minoritate raportat la întreg canonul Noului Legământ, şi însuşi faptul că Biserica are un canon în care sunt cuprinse mai multe cărţi inspirate de Sfântul Duh şi care nu au fost scrise exclusiv de apostolul Petru, ne arată şi ne dovedeşte valoarea universală a învăţăturilor celorlalţi scriitori inspiraţi de Sfântul Duh, şi în mod implicit, caracterul acelor scriitori de păstori universali ai Bisericii, caracterul de universalitate derivând din caracterul inspirat de Dumnezeu al învăţăturilor cuprinse în scrierile canonice. Prin urmare realitatea ne dovedeşte cu asupra de măsură că primatul sfântului Petru în cadrul Bisericii primare nu îi exclude pe ceilalţi purtători ai Sfântului Duh, sub inspiraţia Acestuia, de la caracterul de păstori universali sau dascăli universali ai Bisericii. Universalitatea învăţăturii sau a doctrinei se bazează aşadar pe inspiraţia şi călăuzirea Sfântului Duh şi în baza acesteia orice apostol, nu doar Petru, este dascăl universal al Bisericii.

Tot aşa existenţa succesorului sfântului Petru nu implică şi nu înseamnă că alţi episcopi nu sunt sau nu pot fi păstori sau dascăli universali ai Bisericii lui Hristos. Având în vedere că universalitatea învăţăturii derivă din inspiraţia sau călăuzirea Sfântului Duh, orice episcop sau chiar orice sfânt ales de Dumnezeu care grăieşte învăţătură sub inspiraţia sau călăuzirea Sfântului Duh acţionează pe post de dascăl universal al Bisericii, cu alte cuvinte implicând faptul că, aşa cum Petru deşi întâiul nu era singurul dascăl universal al Bisericii, pentru că Sfântul Spirit nu a fost făgăduit unui singur om, succesorul lui Petru nu este şi nu poate fi singur sau singurul dascăl universal al Bisericii atâta vreme cât există şi alţi episcopi sau sfinţi călăuziţi de Sfântul Duh la tot adevărul aşa cum a făgăduit Însuşi Hristos.

Pe de altă parte, primatul petrin şi mai apoi papal, înţeles în sensul că Petru ar fi fost singura piatră de temelie a Bisericii lui Hristos, este infirmat de Apocalipsa 21, 14 unde se vorbeşte foarte clar de cele 12 pietre de temelie ale Noului Ierusalim purtând cele 12 nume ale apostolilor lui Hristos. Astfel când se defineşte caracterul apostolic al Bisericii, aşa cum este şi în Crez, acest caracter apostolic sau întemeiere apostolică nu se referă exclusiv la apostolul Petru şi la apostolatul său, ci la întreaga adunare apostolică, la comuniunea apostolică în Sfântul Duh sub autoritatea dumnezeiască a Capului Bisericii Universale, Iisus Christos, comuniune din care şi Petru, ca întâi, făcea parte.

Într-un anume sens Petru era într-un fel peste ceilalţi apostoli şi cel puţin aceasta este ceea ce ne transmit anumite fragmente, dar de aici şi până la şeful suprem în materie de credinţă şi celelalte este cale lungă. Am spus şi repet că nu pot să îmi explic cum pot totuşi unii să creadă că, deşi există mai multe izvoare ale revelaţiei dumnezeieşti în Noul Testament, Petru ar fi avut vreun astfel de rol şi titlu de şef suprem în materie de probleme de credinţă în sânul creştinismului primar, şi mai mult să atribuie presupusului succesor al lui Petru, papa, aceleaşi titluri. Se leagă de câteva citate din Biblie legate de Petru, citate care se pot interpreta în mai multe feluri, dar nu văd un lucru esenţial, sau se fac că nu văd, că există mai multe izvoare ale revelaţiei, cu alte cuvinte există mai multe autorităţi în materie de credinţă, în materie de învăţătură considerată revelată, nici o carte din Noul Testament neavând vreun "nihil obstat" prin ea semnat de cancelaria "petrină". Am ridicat şi în postările de mai sus această problemă şi aştept să văd dacă are cineva argumente împotriva acestei poziţii, pentru că dacă e greşită nu voi ezita să recunosc eroarea, dar la unii văd că e doar "credinţa" (credinţa oarbă). Ce deplină şi supremă autoritate în materie de credinţă poate să pretindă un papă când este evident că Petru nu avea o astfel de deplină şi supremă autoritate în materie de credinţă şi fiecare apostol îşi revendică cele scrise de la Dumnezeu, de la Duhul lui Dumnezeu, nici o carte a Noului Testament neavând vreun cuvânt în care să se arate că ar fi fost scrisă sub autoritatea Sfântului Petru şi să prezinte ştampila "nihil obstat"? Noul Testament şi Tradiţia Bisericii ne transmit în mod evident că existau mai multe autorităţi în materie de revelaţie creştină, că scrierile lor erau primite şi acceptate nu pentru că şi-ar fi dat Petru vreo aprobare prealabilă ci în virtutea Tradiţiei şi a apostolicităţii lor, şi în virtutea faptului că inspiraţia dumnezeiască era legată de apostolicitate şi de legătura esenţială cu curentul apostolic, neexistând nici măcar un singur semn că Sfântul Petru ar fi fost singurul depozitar al Tradiţiei Bisericii sau că ar fi fost singura autoritate abilitată în materie. Primatul pe care îl avea Petru era altceva decât primatul pe care l-au pretins şi îl pretind papii de-a lungul istoriei şi în definiţia sinodului de la Vatican.

Dacă papistaşii pretind că exista vreo astfel de supremă şi deplină autoritate a lui Petru în faţa celorlalţi apostoli să vină să o demonstreze, dar nu prea au cu ce în afară de câteva citate interpretate după pofta inimii lor. Iar dacă Petru nu avea o astfel de supremă şi deplină autoritate în faţa celorlalţi, atunci cum pot succesorii lui Petru să pretindă aşa ceva pentru ei ca şi atare succesori?

Hristos spune altceva:
"Că unde sunt doi sau trei, adunaţi în numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor" (Matei 10:20). Dupa cum vezi nu zice nimic de apostol (episcop)

Şi ca să aduc o completare sau doar o nuanţare în continuarea celor pe care deja le-am spus, având în vedere că Regula de credinţă a Bisericii este dată de Canon, şi având în vedere că Duhul Sfânt a inspirat mai mulţi autori în vederea transmiterii Revelaţiei Dumnezeieşti şi implicit a regulii de credinţă şi morală, arată foarte clar că regula de credinţă şi inspiraţia şi călăuzirea Duhului Sfânt la Adevăr nu s-a raportat şi nu se raportează la o singură instanţă, la o singură persoană, la un singur oficiu. Aşa zisa monarhie absolută a "sfântului părinte" papa în materie de credinţă şi morală este demontată de inexistenţa acestei monarhii absolute în ceea ce îl priveşte pe apostolul Petru, "primul papă", iar această inexistenţă este dovedită de existenţa mai multor autorităţi călăuzite de Duhul Sfânt, spre exemplu Pavel sau Ioan, spre Adevăr şi implicit de existenţa mai multor autorităţi în descoperirea şi aşezarea regulii de credinţă. În concluzie, aşa zisa monarhie absolută a "sfântului părinte" papa în acest domeniu este invalidată şi nu poate fi luată decât ca o unealtă a propagandei eretice şi mincinoase a papistaşilor. Faptul că Petru ar fi avut un primat între apostoli în Biserică nu înseamnă că acel primat ar fi însemnat nici atunci şi nici mai târziu un monarhism absolut în materie de credinţă creştină. Dealtfel aşa zişii catolici nu fac decât să tot trâmbiţeze nu ştiu ce primat absolut, nu ştiu ce monarhie absolută, dar când sunt puşi în faţa unor astfel de argumente o dau cotită, se fac că nu văd, capătă dintr-o dată "orbul găinii", tăgăduind şi călcând adevărul în picioare în disperarea lor de a nu pierde puterea după care au alergat atâta şi la care ţin atât de mult, chiar dacă este o putere care se bazează pe erezie, pe minciună, pe falsuri istorice, etc.

Din punctul meu de vedere dogma papistaşilor este invalidată şi aştept critici de la cei care au ceva de spus şi consideră că sunt în eroare. Nu resping critica, însă atâta timp cât nu mi se aduc argumente clare împotriva poziţiei mele consider deci invalidată dogma primatului a papistaşilor.

Să zicem că aşa ar sta lucrurile. Să zicem că e o "dogmă de nepătruns cu mintea" (deşi nu este, este chiar o minciună ordinară a papismului), să zicem că Biserica trebuie să aibă un cap vizibil. Dar asta nu înseamnă şi nici nu poate însemna monarhismul absolut pe care îl închipuie romaniştii. Şi asta pentru că, aşa cum am mai spus, Petru nu a fost singurul apostol călăuzit la adevăr de Hristos şi de Duhul Sfânt; au mai fost şi alţii, iar cărţile Noului Testament ne arată cu asupra de măsură acest lucru. Existenţa unei pluralităţi de "guri" prin care a vorbit Duhul Sfânt şi prin care s-a aşezat regula de credinţă a Bisericii arată foarte clar că adevărul nu s-a raportat de fapt la o singură persoană sau la un singur oficiu şi că prin urmare monarhismul papist este nu doar o erezie ordinară, de cea mai joasă speţă, dar este o scamatorie "dogmatică" scoasă din jobenul papal hulind împotriva lui Dumnezeu. Existenţa unui cap vizibil nu înseamnă că ar avea vreo putere absolută în materie de credinţă; Duhul Sfânt este primul care mărturiseşte acest adevăr; ceilalţi apostoli care au vorbit inspiraţi de Duhul lui Dumnezeu au susţinut în mod clar această inspiraţie directă de la Dumnezeu, iar nu intermediată de vreun "suveran pontif", iar Pavel şi Ioan sunt exemple clare pentru justificare. Ba mai mult, cele pe care le-am spus mai sus arată foarte clar că în Biserica primară erau mai multe capete vizibile ale Bisericii, nu doar unul, povestea cu acel unic cap vizibil fiind o invenţie a celor care cred că viaţa şi faptele apostolilor se reduc la unele fapte ale unor apostoli, aşa cum prezintă cartea Faptelor.

Văd că catolicii au serioase dificultăţi în a face faţă unor astfel de argumente şi nepreaştiind ce să mai zică o ţin în continuare cu aberaţia aia inchizitorială cu aşa zisul monarhism papal. Nu există nici măcar un singur argument pentru susţinerea acestei erezii ordinare. Pe lângă argumentele pe care deja le-am adus, se poate vedea chiar şi din Sinodul de la Ierusalim că Petru nu era nici pe departe un monarh absolut şi suprem peste Biserică; printre argumente este mărturia clară a sf ap Pavel din Epistola către Galateni unde în cap 2 spune foarte clar că apostolii din Ierusalim nu au adăugat nimic evangheliei pe care el o propovăduia; asta pe lângă afirmaţiile clare din cartea Faptelor referitoare la hotărârea "potrivit Duhului Sfânt şi nouă". Este evident că acest sistem bazat pe comuniune este sistemul autentic al Bisericii, şi că modelul ecleziologic aşa zis catolic este o denaturare gravă, eretică a adevăratului sistem, iar ecleziologia aşa zisă catolică este o denaturare gravă, eretică a adevăratei ecleziologii a Bisericii lui Hristos.

Pe urmă apar noi şi noi argumente că Hristos şi Duhul nu au vorbit prin gura unui singur apostol, şi prin urmare că nu a existat un singur apostol care să aibă autoritate în materie de revelaţie dumnezeiască şi de credinţă. Dacă mai există un singur apostol care să fi primit revelaţie dumnezeiască, atunci monarhismul petrin imaginat de eretici a căzut precum satana fulgerat din cer. Ori lucrul acesta este absolut evident, chiar şi romaniştii sunt de acord cu el. Dar ce spune sf Pavel, pe lângă ceea ce am adus deja de la I Corinteni? "De vreme ce voi căutaţi dovadă că Hristos grăieşte întru mine" (II Corinteni 13, 3), adică Pavel afirmă foarte clar că Însuşi Hristos şi Duhul Sfânt grăia prin el, deci şi Pavel era un fel de "vicar" al lui Hristos. Dar ce spune Ioan apostolul? "Descoperirea lui Iisus Hristos, pe care I-a dat-o Dumnezeu, ca să arate robilor Săi cele ce trebuie să se petreacă în curând, iar El, prin trimiterea îngerului Său, a destăinuit-o robului Său Ioan, care a mărturisit cuvântul lui Dumnezeu şi mărturia lui Iisus Hristos, câte a văzut. Fericit este cel ce citeşte şi cei ce ascultă cuvintele proorociei şi păstrează cele scrise în aceasta !" (Apocalipsa 1, 1-3) Deci iată şi în Ioan încă un "vicar" al lui Hristos! Ce dovezi mai multe vreţi împotriva ereziei voastre? Şi să nu îmi spună cineva că presupusul succesor al apostolului Petru de la vremea respectivă nu făcea ascultare de Sfântul Ioan Teologul, pentru că dacă nu făcea ascultare de acesta, de Dumnezeu şi de Iisus Hristos nu făcea ascultare.

Sf. Ciprian de Carthagena s-a opus episcopului Romei din vremea sa si nu a ascultat de el ci de parintii din rasarit in chestiunea in cauza. I-ati citit viata?

Idee
 

Cand Sf Petru a murit, cati din ceilalti apostoli mai erau in viatza? In virtutea primatului papal ceilalti apostoli ramasi in viatza, invatati direct de Hristos si de Duhul Sfant, ar fi trebuit sa fie condusi de noul episcop al Romei care a fost dupa Sfantul Petru. Nu? Adica de exemplu sa hotarasca el unde sa mearga fiecare si ce sa faca. Poate si ceva legat de dogme sau de invatatura divina revelata. Vi se pare normal asa ceva?

Absolut normal si chiar asa a fost. Sustinem acest lucru cu Scrisoarea Papei Clement, care se adresa, intr-o problema de disciplina ecleziala, unei Biserici rasaritene. Scrisoarea Papei Clement a fost privita cu asemenea veneratie in Biserica Primara, incat, o vreme, s-a luat in calcul introducerea ei in Canonul Biblic.

Avem, deci, dovada jurisdictiei universale a Episcopului Romei. El se adreseaza unei Biserici Particulare indepartate, la o data cand ultimul dintre apostoli, Sf Ioan, traia, intr-o maniera care cere ascultare.

Faptul ca papa Clement a trimis scrisoare catre o biserica indepartata nu inseamna ca avea jurisdictie universala. Si Sf. Ignatie al Antiohiei a trimis mai multe scrisori catre biserici indepartate, inclusiv catre romani, si nu inseamna ca avea jurisdictie universala.
Si Sf. Pavel nu mai vorbesc.
Ce ne facem cu atatea primate ?

Marcu 12:38. Si le zicea in invatatura Sa: Luati seama la carturari carora le place sa se plimbe in haine lungi si sa li se plece lumea in piete,
39. Si sa stea in bancile dintai in sinagogi si sa stea in capul mesei la ospete,
40. Ei, care secatuiesc casele vaduvelor si de ochii lumii se roaga indelung, isi vor lua mai multa osanda.


http://i50.tinypic.com/2u8hv1d.jpg

papa nu e slujitorul lui Dumnezeu, oamenii se inchina inaintea lui, este o mare deosebire fatza de preotii ortodocsi, care nu pretind inchinare !

Profetule de carton iar dai cu bata in balta? Sa nu exageram ca citatul respectiv din Evanghelie se poate aplica perfect si prelatilor ortodocsi. Mai bine ai fi tacut.

Toata faptura nu inseamna "a boteza şi învăţa toate neamurile în integralitatea numărului membrilor lor"?????????????

Idee
 

Primul episcop al Romei hirotonit de Sfantul Petru in mod normal ar fi avut de invatzat de la apostolii ramasi in viatza, probabil a cerut sfaturi, lamuriri, rugaciuni. Nicidecum nu cred eu ca episcopul Romei incepator in ale credintei crestine a preluat conducerea sfintilor apostoli ramasi in viatza, si a inceput sa hotarasca cine si ce sa faca si sa dezvolte invatatura crestina. Un novice. Cum sa fie posibil asa ceva? Apostolii erau purtatori de Duh Sfant si aveau invatatura direct de la Iisus Hristos, ei erau cei care invatzau, erau conducatori si stalpi ai Bisericii primare aici pe pamant. Iar Hristos conducator din cer dar si de pe pamant care comunica cu apostolii prin Duhul Sfant sau chiar direct prin aparitii. Evangheliile Sfantului Luca si Marcu si cartile apostolilor si scrierile crestine care au urmat nu au fost nicidecum aprobate sau verificate de noul episcp al Romei de dupa Sfantul Petru, de altfel nici de Sfantul Petru. Ci Duhul Sfant care graia si graieste prin prooroci a avut grija de dezvoltarea crestinatatii. Probabil ca al doilea episcop al Romei nici nu scris ceva care sa ramana in invatatura crestina in plina dezvoltare de atunci.

Urmasul lui Petru a aprobat si verificat Evangheliile. El le-a promulgat, prin decret papal, in ceea ce cunoastem, azi, drept "Canon al Noului Testament". Urmasul lui Petru care a facut chestia asta se numea Damasus, al 37-lea Papa. Este vorba de acelasi Sfant Damasus, Papa al Romei, a carui protectie, in virtutea jurisdictiei sale imediate si universale, era cautata si de Patriarhul Constantinopolului de atunci, Vasile cel Mare.

Ceea ce dovedeste inca o data ca cel ce va face şi va învăţa, mare se va chema in imparatia cerurilor -> Primatul papal e o inventie. :1:

Idee
 

"Urmasul lui Petru a aprobat si verificat Evangheliile"

Pana a aprobat si verificat Evangheliile al 37-lea papa au trecut atatia ani. (300 de ani). Si evangheliile au fost aprobate de Sinodul Sfintilor Parinti din care facea parte si papa Romei ca unul dintre episcopi. Iata ca nu a fost nevoie timp de 300 de ani de aprobarea sau verificarea episcopului Romei si nici chiar a sinodului ecumenic. Evangheliile s-au scris si s-au propovaduit fara aprobarea episcopului Romei timp de 300 de ani. Credinta crestina a crescut, s-a dezvoltat, s-a consolidat fara autoritatea episcopului Romei ci prin purtarea de grija a lui Dumnezeu, a Duhului Sfant, care a vorbit si a actionat prin Sfintii Parinti. Credinta crestina a fost traita si marturisista drept de catre cei condusi de oameni sfinti si pana la formularea crezului si a canoanelor, si a organizarii textelor biblice. (Ioan XIV, 26), Iisus le spune apostolilor ca Duhul Sfant ii va invata toate si le va aduce aminte de toate cuvintele Sale. Nu le spune ca Sfantul Petru ii va invata. La Rusalii Duhul Sfant s-a coborat peste toti apostolii si au inceput sa propovaduiasca, nu numai peste Sfantul Petru.

Cred ca v-ar folosi mult daca v-ati completa cunostintele de istorie ecleziala cu lucruri cum ar fi: cand au fost asternute pe hartie Evangheliile ? Dar alte carti ale Noului Testament ? Cand s-a intamplat acest lucru, erau acestea pe care le stim ori mai erau si altele in circulatie ? Participarea papei Romei la sinoade era ca simplu episcop ori le prezida ? Sinodul la care papa Romei a promulgat Canonul Noului Testament era un sinod ecumenic sau regional ? Toate acestea, si inca multe altele, va vor ajuta sa intelegi tot mai bine cum au stat lucrurile, spre a intelege mai bine cum stau acum. Eu va dau doar niste jaloane dupa care sa cercetati singur, folosind mai multe surse, si ortodoxe, si catolice, comparand intre ele. Nu va dau mura in gura: nici eu nu am timpul necesar, nici dv dispozitia necesara.

E o intrebare buna, catolicii au ciudatenia asta, ca Sfintii Apostoli au ascultat de noul papa. Mai e una, Sfantul Petru a fost Episcop al Antiohiei. Catolcii spun ca a fost si primul Episcop al Romei, a fost episcop in doua locuri deodata?

nu se aplica, deoarce nimeni nu se inchina inaintea preotilor ortodocsi, cum o fac inaintea papei sau cardinalilor !

aici ai fost chiar "rau" amice. Glumesc! O excelenta remarca!

Multumesc.
Iar domnului Mihnea: Biblia cum o cunoastem astazi a fost sistematizata in jur de anul 300, chiar si cele asternute pe hartie cu sapte mii de ani inainte si cele asternute cu 250 de ani inainte. Nu? Pana atunci nu erau organizate sub forma Bibliei (ortodoxe) de astazi. Am inteles indeajuns de bine cum au stat lucrurile si cum stau lucrurile. Un om care cunoaste istoria ecleziala adevarata si invatatura crestina si este bine intentionat nu poate sa nu treaca la ortodoxie. (daca vrea sa se mantuiasca)
1. Credeti ca Dumnezeu a vorbit prin Sfintii Parinti?
2. Credeti ca Dumnezeu a dat doua invataturi opuse?
3. Credeti ca este necesara pentru mantuire legea si calea Dumnezeiasca sau este de ajuns o traire intensa personala gen sa zicem protestanta?

Ai dreptate, Amistad, ai prins destul de bine esenţa a ceea ce am spus în mai multe postări. Sfântul Ioan şi-a scris Evanghelia şi Epistolele mult după moartea lui Petru şi Pavel, şi a scris acelea pe baza descoperirilor dumnezeieşti pe care le-a avut; doar nu crezi că avea nevoie de aprobarea cuiva, mai ales nu de a unui ignorant (în comparaţie cu el, Ioan Teologul) care ocupa vremelnic scaunul episcopal de la Roma. La fel stau lucrurile şi cu Apocalipsa, carte unde Ioan mărturiseşte în modul cel mai clar şi evident inspiraţia dumnezeiească a celor scrise; doar nu crezi că între Hristos care dădea Revelaţia şi Ioan al Apocalipsei s-a interpus vreun "petrin" sau mai ştiu eu ce marţafoi imperialist.

Iată ce scrie Sf Ap Ioan la începutul Epistolei sale. Ai cumva impresia că un astfel de om, ca şi alţii ca el, Pavel, Petru şi alţii, care a cunoscut adevărul, care l-a văzut în Duhul cu ochii lui are nevoie de vreo aprobare din partea cuiva, mai ales în condiţiile în care Duhul Sfânt i-a fost făgăduit lui ca şi altora ca să fie călăuzit la Adevăr, mai ales în condiţiile în care ca apostol (şi mai ales ca apostol ales de Dumnezeu pentru descoperire dumnezeiască) avea autoritate inclusiv doctrinară? Cei care, ca Ioan, Pavel sau Petru, sau alţii de după ei, au cunoscut cu adevărat şi în mod neintermediat Adevărul nu mai sunt oameni care să ceară aprobări de la alţii pentru Adevărul lor; numai cei care nu sunt siguri de Adevăr au nevoie de tot felul de aprobări, să le elibereze tot timpul cineva aprobări, adeverinţe, etc, dar Ioan nu era dintre aceştia, pentru că el avea ungerea cu Duhul Sfânt şi călăuzirea la Adevărul dumnezeiesc care îl învăţa.

"Ce era de la început, ce am auzit, ce am văzut cu ochii noştri, ce am privit şi mâinile noastre au pipăit despre Cuvântul vieţii, - şi Viaţa s-a arătat şi am văzut-o şi mărturisim şi vă vestim Viaţa de veci, care era la Tatăl şi s-a arătat nouă - ce am văzut şi am auzit, vă vestim şi vouă, ca şi voi să aveţi împărtăşire cu noi. Iar împărtăşirea noastră este cu Tatăl şi cu Fiul Său, Iisus Hristos. Şi acestea noi vi le scriem, ca bucuria noastră să fie deplină. Şi aceasta este vestirea pe care am auzit-o de la El şi v-o vestim: că Dumnezeu este lumină şi nici un întuneric nu este întru El." (I Ioan 1, 1-5)

În cazul Apocalipsei lucrurile stau la fel; Ioan afirmă foarte clar, inclusiv pentru urechile care din prea multă rea-credinţă şi rea-voinţă nu vor să audă, descoperirea, inspiraţia directă de la Dumnezeu. Ce aprobări să mai ceară de la un ignorant care ocupa scaunul de la Roma şi care nu avea nici în clin şi nici în mânecă cu revelaţiile dumnezeieşti? Chiar nu reuşeşti să îţi dai seama până la capăt şi să te convingi că nu avea ce aprobări să ceară?

"Descoperirea lui Iisus Hristos, pe care I-a dat-o Dumnezeu, ca să arate robilor Săi cele ce trebuie să se petreacă în curând, iar El, prin trimiterea îngerului Său, a destăinuit-o robului Său Ioan, care a mărturisit cuvântul lui Dumnezeu şi mărturia lui Iisus Hristos, câte a văzut. Fericit este cel ce citeşte şi cei ce ascultă cuvintele proorociei şi păstrează cele scrise în aceasta ! Căci vremea este aproape." (Apocalipsa 1, 1-3)

Iar aceste lucruri nu sunt valabile numai pentru vremea când Petru nu mai trăia. Ele sunt valabile şi pentru vremea când Petru era în viaţă, iar apostolul Pavel confirmă foarte clar aceste lucruri. Pavel afirmă de mai multe ori vederea directă a lui Hristos, revelaţia dumnezeiască, inspiraţia, călăuzirea de la Duhul Sfânt, şi îţi dau doar două fragmente, deşi sunt multe altele:

"Si intelepciunea o propovaduim la cei desavarsiti, dar nu intelepciunea acestui veac, nici a stapanitorilor acestui veac, care sunt pieritori, ci propovaduim intelepciunea de taina a lui Dumnezeu, ascunsa, pe care Dumnezeu a randuit-o mai inainte de veci, spre slava noastra, pe care nici unul dintre stapanitorii acestui veac n-a cunoscut-o, caci, daca ar fi cunoscut-o, n-ar fi rastignit pe Domnul slavei; ci precum este scris: "Cele ce ochiul n-a vazut si urechea n-a auzit, si la inima omului nu s-au suit, pe acestea le-a gatit Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El". Iar noua ni le-a descoperit Dumnezeu prin Duhul Sau, fiindca Duhul toate le cerceteaza, chiar si adancurile lui Dumnezeu. Caci cine dintre oameni stie ale omului, decat duhul omului, care este in el? Asa si cele ale lui Dumnezeu, nimeni nu le-a cunoscut, decat Duhul lui Dumnezeu. Iar noi n-am primit duhul lumii, ci Duhul cel de la Dumnezeu, ca sa cunoastem cele daruite noua de Dumnezeu; pe care le si graim, dar nu in cuvinte invatate din intelepciunea omeneasca, ci in cuvinte invatate de la Duhul Sfant, lamurind lucruri duhovnicesti oamenilor duhovnicesti. Omul firesc nu primeste cele ale Duhului lui Dumnezeu, caci pentru el sunt nebunie si nu poate sa le inteleaga, fiindca ele se judeca duhovniceste. Dar omul duhovnicesc toate le judeca, pe el insa nu-l judeca nimeni; caci "Cine a cunoscut gandul Domnului, ca sa-L invete pe El?" Noi insa avem gandul lui Hristos. (I Corinteni 2, 6-16)

"Cunosc un om în Hristos, care acum paisprezece ani - fie în trup, nu ştiu; fie în afară de trup, nu ştiu, Dumnezeu ştie - a fost răpit unul ca acesta până la al treilea cer. Şi-l ştiu pe un astfel de om - fie în trup, fie în afară de trup, nu ştiu, Dumnezeu ştie - că a fost răpit în rai şi a auzit cuvinte de nespus, pe care nu se cuvine omului să le grăiască." (II Corinteni 12, 2-4)

Ceea ce ai scris este în acord cu ceea ce susţin şi am susţinut şi eu până acum, şi nu doar eu, ci orice om care are un dram de înţelegere autentică a ceea ce se întâmplă în Biserică. Biserica mai târziu prin episcopi nu a făcut decât să ia act de cărţile care erau inspirate de Duhul lui Dumnezeu şi care mărturiseau adevărul creştin; cărţile canonice au fost scrise în Biserică, evident, că doar apostolii erau "pietrele de temelie" ale Bisericii, dar Biserica ulterior nu a făcut decât să ia act de ele şi să le generalizeze la nivel de biserică, să le aşeze împreună constituind un canon, în primul rând în baza apostolicităţii despre care ştia prin tradiţie. Bineînţeles că Biserica şi ulterior a fost şi este călăuzită la adevăr, şi a fost ajutată la recunoaşterea cărţilor canonice ale Noului Testament, dar Biserica nu este cea care a instituit adevărul în aceste cărţi, ea doar l-a recunoscut şi a luat act de el, fiind călăuzită de Acelaşi Duh care a inspirat scrierea Cărţilor. Un criteriu fundamental pentru acceptarea unei cărţi în canon era apostolicitatea, şi asta pentru că apostolii erau şi sunt pietre de temelie ale Bisericii lui Hristos (Apocalipsa 21, 14), evident Hristos fiind Piatra cea Vie care este temelia dumnezeiască a Bisericii, Capul ei şi Piatra unghiulară.

Am senzaţia că nu aţi citit bine la ce am dat acel răspuns, care oricum era corect. Textele sunt foarte clare, Biserica nu are mandat de a boteza neamurile în integralitatea numărului lor, ci doar pe aceia care primesc Adevărul şi Evanghelia. Ceilalţi care resping propovăduirea creştină nu au ce căuta în Biserică şi nici nu pot fi obligaţi să fie botezaţi. Că lucrarea Bisericii trebuie să fie una stăruitoare, răbdătoare sunt complet de acord, însă realitatea a demonstrat şi demonstrează că sunt mulţi oameni care din diverse motive nu se deschid adevărului, respingându-l şi aceştia evident că nu trebuie băgaţi cu forţa în Biserică împotriva voinţei şi credinţei lor; va avea Dumnezeu grijă de ei, Biserica trebuie să îşi vadă de grijile ei.

N-am inteles exact cum se face ca va ingaduiti sa va autodenumiti ortodox in conditiile in care il faceti pe Sfantul Petru ignorant, dar, fie... De unde nu e, nici Dumnezeu nu cere...

Pe de alta parte, mi-ati ramas dator cu un raspuns, de mult....

Un copil botezat ortodox care moare imediat dupa botez se mantuieste, ajunge in Rai ?

<Un criteriu fundamental pentru acceptarea unei cărţi în canon era apostolicitatea, şi asta pentru că apostolii erau şi sunt pietre de temelie ale Bisericii lui Hristos (Apocalipsa 21, 14), evident Hristos fiind Piatra cea Vie care este temelia dumnezeiască a Bisericii, Capul ei şi piatra unghiulară.>

Ceea ce Hristos i-a invatzat pe apostoli in mod direct nu mai avea nevoie de nici o aprobare si recunoastere. Oare nu era un pacat impotriva lui Hristos insusi ca sa vina un novice (dintre primii episcopi ai Romei) care sa verifice si sa valideze invatzatura lui Hristos data prin apostoli, eventual sa mai scoata ceva din ea? Dar ar fi avut el indrazneala sa pretinda asa ceva? Si ce ar fi putu sa zica: Gata, Hristos nu mai e cu noi, e in ceruri, de acum eu hotarasc ce e bun si ce nu.

<"Descoperirea lui Iisus Hristos, pe care I-a dat-o Dumnezeu, ca să arate robilor Săi cele ce trebuie să se petreacă în curând, iar El, prin trimiterea îngerului Său, a destăinuit-o robului Său Ioan, care a mărturisit cuvântul lui Dumnezeu şi mărturia lui Iisus Hristos, câte a văzut. Fericit este cel ce citeşte şi cei ce ascultă cuvintele proorociei şi păstrează cele scrise în aceasta ! Căci vremea este aproape." (Apocalipsa 1, 1-3)>

Apocalipsa Sfantului Ioan de exemplu a circulat si a fost propovaduita atatia ani si nici nu mai avea nevoie sa fie recunoscuta de Sfantul Sinod in mod oficial pentru a fi insusita de credinciosi, acesta doar a intarit si marturisit din nou adevarul ei Dumnezeiesc, a asezat-o in Biblie intr-o anumita ordine.

Alte si alte contraziceri grosolane in invatatura romano-catolica. Dar atata timp cat oamenii nu considera ca au nevoie de o dreapta invatzatura, de o dreapta cale, de poruncile cele adevarate ale lui Hristos, date de El insusi, pastrate, intarite si talcuite de Sfintii Parinti luminati de Duhul Sfant, nu ai ce sa le faci.

Istoria formării canonului Noului Testament este cu mult mai mult decât sinodul de la Roma, sinod local dealtfel, din timpul lui Damasus, care ar fi avut loc undeva prin 382. Însă până atunci există multe mărturii, şi chiar neînţelegeri sau neconcordanţe, referitoare la cărţile canonice; nu sunt de trecut cu vederea Sindoul de la Laodicea din 360 unde s-a stabilit canonul, cel puţin pentru o anumită parte a creştinătăţii, format din 26 sau 27 de cărţi pentru că se pare că Apocalipsa este posibil să nu fi fost acceptată de unii drept canonică pentru că era o carte care putea alimenta credinţele milenariste; apoi Scrisoarea pascală a sf Atanasie al Alexandriei care include şi Apocalipsa între cărţile canonice, stabilind canonul la cele 27 de cărţi. Faptul că sinodul local de la 382 al episcopului Romei nu a fost un sinod cu valabilitate obligatorie pentru întreaga Biserică este dovedit spre exemplu, printre altele, de Sinoadele locale africane de la Hippo şi de la Cartagina de la sfârşitul sec. IV, unde s-a adoptat canonul cu cele 27 de cărţi, dar nu pentru că ar fi fost o consecinţă logică obligatorie a sinodului local de la Roma din 382. Şi chiar şi aşa în zone din Răsărit canonul era deja stabilit înainte ca acest lucru să se întâmple şi în Apus. Practic Canonul Noului Testament a fost validat, să zic aşa, la nivelul întregii Biserici Creştine nu pentru că ar fi fost vreun decret sau sinod episcopal roman în acest sens, ci pur şi simplu pentru că a fost un consens general, atât în bisericile răsăritene, apusene şi africane cu privire la problema stabilirii canonului cărţilor Noului Testament, normative pentru Biserică.

Enciclica Patriarhală din 1895 - Un răspuns la Enciclica Papei Leon al XIII-lea
 

<< XIV. Prin urmare, nesocotind aceste diferenţe serioase şi substanţiale dintre cele două biserici cu privire la credinţă, diferenţe care, aşa cum s-a spus mai înainte, au fost create în Apus, în enciclica sa, papa prezintă chestiunea primatului pontifului roman ca fiind principala şi, ca să spunem aşa, singura pricină a neînţelegerii şi ne trimite la izvoare, ca noi să căutăm cu sârguinţă ce au crezut înaintaşii noştri şi ce ne-a lăsat moştenire prima vârstă a creştinismului. Însă, scăpând la Sfinţii Părinţi şi Sinoadele Ecumenice ale Bisericii primelor nouă secole, noi suntem pe deplin convinşi că episcopul Romei nu a fost niciodată socotit autoritatea supremă şi capul infailibil al Bisericii şi că fiecare episcop este capul şi preşedintele Bisericii sale particulare, supus doar decretelor şi hotărârilor sinodale ale Bisericii Universale ca fiind singura infailibilă, episcopul Romei nefiind în nici un fel exceptat de la această regulă, după cum arată istoria Bisericii.

<< Domnul nostru Iisus Hristos singur este Împăratul veşnic şi Capul nepieritor al Bisericii, fiindcă El este capul trupului Bisericii (Coloseni 1, 18), care a spus de asemenea dumnezeieştilor Săi ucenici şi apostoli la Înălţarea Sa la ceruri: Iată Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului; amin (Matei 28, 20). În Sfânta Scriptură, Apostolul Petru, pe care catolicii, încrezându-se în scrieri apocrife din secolul al II-lea, pseudo-clementine, îl socotesc cu scop a fi întemeietorul Bisericii Romane şi primul lor episcop, discută problemele ca un egal între egali în sinodul apostolic din Ierusalim, şi într-alt loc este mustrat cu asprime de Sfântul Apostol Pavel, după cum se vede cu claritate în Epistola către Galateni (Galateni 2, 11).

<< Mai mult, catolicii înşişi ştiu bine că, în primele secole creştine, pasajul din Evanghelie la care se referă pontiful: Tu eşti Petru, şi pre această piatră voiu zidi Biserica Mea (Matei 16, 18) este tâlcuit cu totul diferit, într-un duh ortodox, atât prin tradiţie, cât şi de toţi Sfinţii Părinţi fără excepţie; piatra fundamentală şi de neclintit pe care Domnul a zidit Biserica Sa şi pe care porţile iadului nu o vor birui este înţeleasă metaforic ca fiind mărturisirea adevărată a lui Petru cu privire la Domnul, că Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu celui viu (Matei 16, 16). Pe această mărturisire şi credinţă se sprijină cu fermitate propovăduirea mântuitoare a Evangheliei de către toţi apostolii şi urmasii lor. De unde Sfântul Apostol Pavel, care a fost ridicat la cer, tâlcuind limpede acest fragment, face cunoscută insuflarea dumnezeiască, spunând: După harul lui Dumnezeu care este dat mie, ca un înţelept meşter, mai mare temelie am pus, iar altul zideşte. Că altă temelie nimeni nu poate să pună afară de ceea ce este pusă, care este Iisus Hristos (I Corinteni 3, 10, 11).

<< Însă, în alt sens, Pavel îi numeşte pe toţi apostolii şi proorocii laolaltă temelia zidirii întru Hristos a credincioşilor; cu alte cuvinte, mădularele trupului lui Hristos, care este Biserica (Coloseni 1, 24); când scrie efesenilor: Dar de acum nu mai sunteţi străini şi nemernici, ci împreună cetăţeni cu sfinţii, şi deaproape ai lui Dumnezeu. Zidiţi fiind pre temelia apostolilor şi a proorocilor, fiind piatra cea din capul unghiului Însuşi Iisus Hristos (Efeseni 2, 19-20; I Petru 2, 4; Apocalipsa 21, 14).

<< Astfel, aceasta fiind învăţătura insuflată dumnezeieşte a apostolilor despre temelia şi Împăratul Bisericii lui Dumnezeu, fireşte că Sfinţii Părinţi, care au ţinut cu tărie tradiţiile apostoleşti, nu puteau avea, nici concepe vreo idee a unui primat absolut al Apostolului Petru şi episcopilor Romei; nici nu puteau da orice altă tâlcuire acelui fragment din Evanghelie, cu totul necunoscută Bisericii, decât cea care era adevărată şi dreaptă; nici nu puteau născoci cu samavolnicie şi de la ei înşişi o nouă dogmă despre privilegiile exagerate ale episcopului Romei ca urmaş, dacă aşa este, al lui Petru; mai ales că Biserica Romei a fost întemeiată nu de Petru, a cărui activitate apostolească la Roma este în întregime necunoscută în istorie, ci de Pavel, apostolul neamurilor, cel ridicat la cer, prin ucenicii săi, a căror slujire apostolească la Roma este binecunoscută tuturor.

<< XVI. Fiecare Biserică particulară auto-guvernată, atât din Răsărit cât şi din Apus, era cu totul independentă şi auto-guvernată din vremea celor şapte Sinoade Ecumenice. Şi exact aşa cum episcopii Bisericilor auto-guvernate din Răsărit, tot aşa cei din Africa, Spania, Galia, Germania şi Britania ocârmuiau treburile propriilor Biserici, fiecare prin sinoadele lor locale, episcopul Romei neavând nici un drept să se amestece, şi el însuşi era în egală măsură supus şi ascultător faţă de hotărârile sinoadelor. Dar în chestiunile importante care necesitau consimţământul Bisericii Universale se făcea apel la un sinod ecumenic, care singur era şi este tribunalul suprem în Biserica Universală. Aceasta era constituţia din vechime a Bisericii; dar episcopii erau independenţi unul de altul şi fiecare era liber cu desăvârşire în propriile hotare, supunându-se doar hotărârilor sinodale, iar în sinoade ei şedeau ca egali unii faţă de alţii.

<< XVII. În decursul celor nouă secole ale Sinoadelor Ecumenice, Biserica Ortodoxă de Răsărit nu a recunoscut niciodată pretenţiile exagerate, de primat ale episcopilor Romei, prin urmare nici nu s-a supus vreodată lor, aşa cum aduce mărturie clară istoria Bisericii. Tot aşa, independenţa Răsăritului faţă de Apus este arătată în mod vădit şi limpede în acele puţine şi extrem de semnificative cuvinte ale Sfântului Vasilie cel Mare, pe care le scrie într-o epistolă către Sfântul Evsevie, episcopul Samosatei: ,,Căci atunci când caracterele trufaşe sunt curtate, este în firea lor să devină încă mai dispreţuitoare. Căci dacă Domnul este milostiv cu noi, de ce alt ajutor avem nevoie ? Dar dacă mânia lui Dumnezeu zăboveşte asupra noastră, ce ajutor avem de la aroganţa Apusului ? Oameni care nici nu cunosc adevărul, nici nu pot suferi să-l afle, ci fiind păgubiţi de suspiciuni false, se comportă acum aşa cum au făcut mai înainte în cazul lui Marcel”.

sursa: http://www.catacombeleortodoxiei.ro/...stei/1433.html