Ai scris foarte frumos, simplu , dar foarte sincer. Da , intradevar avem libertatea data, dar libertatea ce iese de pe fagasul ei normal, est inrobire, inrobire a mintii, sufletului si trupului nostru. Toate au ca vinovat, deznadejdea , uitarea , frica pe fondul unei lasitati cronice si pana a face un gest necugetat, nu-i decat un pas. Spuneai ca nu suntem mai presus de animale, de dobitoace, dar draga Maria Raluca te contrazic putin aici, pentru ca in multe suntem mai prejos ca ele !

Cred ca nici o incercare in viata nu ne este data degeaba,ci tot pentru a ne inalta spiritual,pentru a invata si evolua.Sau traiesti cu senzatia ca te afli aici intamplator sau ca evenimentele din viata ta,fie ele mai placute sau mai putin placute,au loc la intamplare?
Vorbesti de libertate,asupra vietii,fie ea si "a ta",dar,te intreb...tu ti-ai creeat propriul suflet sau trup?Tu ai putea creea fie si o singura farama de viata pe Terra,fie si a unei insecte,daca vrei?Daca nu,ce te face sa crezi ca propriul suflet si trup iti apartin ca sa iti arogi aceasta libertate?
Problema se pune asa:omul este format din trup-minte-suflet,iar tu te axezi mai mult pe minte/rational,in schimb iti negi acest suflet,desi tocmai el este cel care se chinuie in aceasta poveste a suicidului.
Stiu ca discutai la modul general,nu musai ca ai avea de gand sa iti pui capat zilelor,insa am preferat sa iti pun personal aceste intrebari.
Asa zisul drept la sinucidere nu provine din nici o libertate,ci din slabiciune.

Eu cred ca oamenii trebuie sa aiba dreptul legal la euthanasie. Un bolnav de cancer in stadiu terminal stie el mai bine decat noi ce dureri are si ce e de facut in aceasta situatie. Daca cere euthanasia, sa i se dea. Daca nu, nu. Daca stai pe margine si comentezi, fara sa stii de fapt prin ce trece acel om, legitimitatea ta de a comenta in acea privinta este egala cu ZERO.

Asta inseamna ca nu intelegem cat de pretioasa este teologia necazurilor sau a suferintei. In ortodoxie suferinta este consecinta a pacatelor, dar suportata fara cartire ca Hristos, talharul de pe Cruce, exemplele pot continua, poate deveni prilej de a dobandi raiul. Nu exista Inviere fara Rastignire sau Golgota pentru fiecare dintre noi.

Dreptul la sinucidere este [COLOR=black]marea[/COLOR] noastra LIBERTATE lasata de Dumnezeu.
Este dreptul de a-ti duce crucea pina la capat sau a refuza sa o faci.
Noi nu-i putem oferii lui Dumnezeu nimic care sa nu fie de la EL.
Faptel noastre bune, rugaciunea, postul...toate acestea isi au izvorul in talantul primit de fiecare la nastere CREDINTA si nu sint decit roade a acesteia. Unii dau mai multe roade altii mai putine dar saminta tot de la Dumnezeu este.
Faptul ca sintem liberi face ca sa inmultim sau nu acest talant. Ne da posibilitatea chiar sa-l ascundem mai ales de noi insine.
Dar libertatea noastra merge mai departe decit a lucra sau nu ce ne-a fost dat. Libertatea asta merge pina acolo incit putem sa ne impotrivim dorintei lui Dumnezeu de mintuire prin orice mijloc a sufletelor noastre. Aceasta impotrivire chemindu-se sinucidere.
Credinta chiar ascunsa poate totusi incoltii si da un rod cit de mic.
Dusul crucii pina la capat chiar in lipsa oricarei fapte bune, rugaciune, post este un rod al talantului. Si pt un rod cit de mic Stapinul o sa fie multumit.
Ca atare diavolul incearca sa evite mintuirea noastra chiar daca am ascuns talantul, chiar daca nu lucram cu el. Si pentru aceasta trebuie sa ne faca sa aruncam crucea sa aruncam talantul primit.

Frate scrabble,
dumneata spui ca un bolnav in stadiul terminal stie el mai bine decat noi ce dureri are si ce e de facut in aceasta situatie.[COLOR=red]Oare chiar este asa?[/COLOR][COLOR=black] Da-mi voie sa cred ca durerea ii inhiba ratiunea.[/COLOR]
fara sa stii de fapt prin ce trece acel om, legitimitatea ta de a comenta in acea privinta este egala cu ZERO.
[COLOR=red]Cine are mai multa putere de discernamint: unul care poate judeca la rece sau cel care este toropit de droguri, durere?[/COLOR]
[COLOR=black]Daca eu voi ajunge intr-o astfel de situatie ma rog ca decizia de a traii sau nu sa nu-mi fie data mie pentru ca nu stiu cit de tare este credinta mea si acum in conditii normale [/COLOR][COLOR=red]stiu ca-i obligatoriu macar sa duc crucea pina la capatul drumului.[/COLOR]
[COLOR=black][/COLOR]

Credeti oare ca Dumnezeu si Maica Domnului ii uita pe cei care sunt in dureri? Raspunsul l-am gasit in mai multe locuri:
MAi intai am vazut un film TRAVEL despre Muntele Sinai. Unul dintre pustnici povestea ca era din Australia si se considera ateu, pana cand mama lui, bolnava de cancer, L-a vazut de doua ori pe Domnul nostru Iisus Hristos, Care ii spusese sa suporte durerile cat poate, ca apoi vine sa o ia. In urma acestei intamplari, ateul viziteaza Muntele Sinai si simte ca aici ii este locul. Isi duce zilele in fata intrarii in pestera Sf. Antonie. A spus ca nu indrazneste sa intre in pestera si ca muntele e plin de rugaciuni.

A doua oara am citit in "IATA DUHOVNICUL", carte in care Pr. Arsenie Papacioc povesteste despre ultimele zile din viata celui care a fost fratele Pr. Cleopa. Era in curte si dracii au inceput sa-l bata, de plangea saracul. A strigat cum avea obiceiul: "Stapana...Stapana...Stapana", caci avea mare evlavie la Maica Domnului, Care i se si arata, spunandu-i sa se linisteasca, ca dupa trei zile vine si-l ia. Intr-adevar a murit dupa trei zile.

Oare ce ne indreptateste sa ne dorim propria noastra moarte? Poate uitarea ca Iisus Hristos ne iubeste? Sau ca Maica Domnului indata vine cand o chemam in ajutor?
Lungimea zilelor noastre o stie Dumnezeu. Sa ne ducem cand ii ascultam glasul, nu inainte de vreme.
Cred deasemeni ca suferinta care ne e data e proportionala cu pacatele noastre.
Nu vrem sa suferim? Sa nu mai pacatuim!

Nu e o contradictie aici? Daca Dumnezeu ne ia viata cand considera, in nemarginirea inteligentei sale, ca este necesar, atunci de ce se mai sinucid oamenii?

Atata timp cat este mecanic posibil ca un om sa se poate sinucide, inseamna ca acel om poate lua de unul singur acea decizie - poate face altfel decat doreste Dumnezeu. De-aia se sinucid oamenii, pentru ca pot, daca n-ar putea nu s-ar mai sinucide nimeni.

Si daca cel ce e in durere stie ca nu va mai fi niciodata bine? Ca nu mai are sanse de scapare? Ca va suferi pana isi va da ultima suflare? Pentru mine, daca as fi intr-o asemenea situatie, euthanasia ar fi solutia logica. Daca omul ar fi toropit de droguri n-ar mai fi asa de tare in durere, insa euthanasia este pentru cei la care nici morfina nu mai are efect.

Personal, ar fi si o miscare de sfidare a lui Dumnezeu din partea mea, presupunand ca as ajunge intr-o astfel de situatie. Daca el ar decide ca eu trebuie sa sufar chinuri groaznice pana mor, eu i-as da peste nas, cum se spune.

Prietene Dumnezeu sa te ierte ca...nu sti ce vorbesti, si sa se milostiveasca de tine sa ti se deschida ochii si sa vezi. Te gindesti cum i-ai da tu lui Dumnezeu peste nas (Doamne iarta-ne !) sinucigindu-te. Pai tu nu poti sa te sinucizi pentru ca desi respiri, metabolismul tau functioneaza, te misti....de fapt esti mort! Doar cei vi ....se pot sinucide!
Eu nu cunosc doar unul dintre persoanele "in durere care stie ca nu va mai fi niciodata bine "ci sute de astfel de persoane. Desigur putini au ajuns la dureri de nesuportat dintre ei, dar perspectiva lor ii asteapta la oricare cotitura; lista durerilor lor, mai mici sau mai mari, este insa lunga si se inmulteste cu fiecare luna, an...... Niciunul dintre ei nu se gindeste insa sa scape de cruce. Crestinismul, Iisus asta, in care tu nu crezi, nu-ti da doar crucea, ci si puterea de a o duce. Ba mai mult nu te lasa sa o duci mai mult decit poti.
Cunosc persoane avind aceeasi boala plus inca una : lipsa credintei. Astia sint intr-adevar de plins. Traiesc intr-o agonie perpetua fiecare zi care poate fi ultima....si asta fara dureri! Pentru noi cei care credem, fiecare zi este valoroasa.... in ciuda bolii. Fiecare zi, cind am putut spune "Fie numele Domnului binecuvintat" in ciuda bolii, a durerilor, a dispretului celui de linga tine.........este o victorie! Am mai platit din nesfirsita lista de datorii avute.
Nu ti se pare ciudat ca cei cu o calitate a vietii mai redusa sa aibe mai mult respect pentru viata decit cei sanatosi cu o calitate a vietii superioara? De unde atita putere?
Sincer imi doresc pentru tine o boala din aceasta care te trage spre un sfirsit groaznic. Nu ma injura! Desi poate pentru tine suna a blestem, este o dovada de iubire din partea mea. Cu o astfel de cruce in spate incepi sa vezi lumea altfel, greutatea ei te cocoseaza , incepi sa te tiri atingind pamintul cu nasul si perspectiva ta despre lume, dar mai ales despre tine, se schimba. Si se schimba in bine! Ma rog exista posibilitatea asta.
Dumnezeu sa-ti dea insa tot cei mai bun si viata lunga fara boala si durere, daca stie ca nici o astfel de cruce nu te-ar lumina! Eu vorbesc fara sa stiu cit de orb/mort esti tu de fapt, luiind de adevarate si in sufletul tau cele pe care le spui.

Eu doar am spus ca daca as ajunge intr-o situatie in care morfina nu si-ar mai face efectul, as alege euthanasia sau sinuciderea. Pentru ca pot. N-as da doi bani atunci pe ce cred altii. Si nici pe ce doreste Dumnezeu de la mine, sa-mi port crucea si alte chestii de-astea. Daca n-as mai putea sa-mi traiesc viata din cauza durerilor si cauzele acestor dureri n-ar putea fi inlaturate as alege somnul de veci in locul noptilor nedormite de durere. Bineinteles, nu imi doresc sub nici o forma sa fiu pus sa fac alegerea asta, dar daca se intampla, calea mea e clara ca lumina zilei.

Pentru unii e lasitate sau pacat sau infractiune. Pentru mine ar fi liniste si nimeni nu m-ar putea opri sa o gasesc. Daca Dumnezeu si-ar dori, din nou, in netarmuita lui intelepciune, sa ma pricopseasca cu o viata imposibila, mintea mea mai putin dezvoltata decat a lui n-ar putea sa inteleaga in urma carui rationament meschin au ajuns divinele circumvolutiuni la aceasta decizie. Si as actiona in consecinta, fara remuscare, avand in vedere ca in opinia mea mi-as face un bine. Daca divinitatea n-a putut sa-mi explice intr-o viata de om cum sa-i inteleg si apreciez deciziile, ar fi vina si raspunderea sa.

Restul e retorica religioasa, cu care sunt foarte obisnuit.

Scrabble, marturisirile tale sunt ale unui om care ramane in afara relatiei cu Dumnezeu. Cel ce a trait impreuna cu Hristos, aflat pe patul durerilor nu sufera singur, ba mai mult ajunge sa nu mai simta suferinta. Ea ajunge sa fie traita de Dumnezeu. E posibil sa-ti para aceste afirmatii povesti de leganat copiii. Dar nu-s. Nu toate se explica prin ratiune. Unele nu pot fi descifrate decat prin inima.

Am vazut oameni in manastire, mergand desculti iarna prin zapada. Nu tremurau, nu aveau degeraturi. Aveau in schimb ceva ce multi dintre noi nu avem: pasi spre iubirea divina.

Nu incerc sa te conving sa-L iubesti pe Dumnezeu. Incerc doar sa-ti descopar ca de vei ajunge sa privesti si altfel viata, cu siguranta te vei indragosti de Dumnezeu, si poate mai mult decat noi.

costel, iti respect pozitia pentru ca si dumneata o respecti pe a mea. Mesajul meu precedent era mai mult un raspuns pentru bmd, care a fost mult mai putin tolerant cu mine.

Numai bine.

"Este careva dintre voi in suferinta?"sa cheme preotii bisericii si sa roage pt.el
 

Cunosc SUFERINTA si cei care au cunoscut-o poate sa ma aprobe.Cand il iubesti pe Dumnezeu il chemi pe Dumnezeu,nu te gandesti nicicum la sinucidere mai ales cand esti in suferinta.Se creeaza o legatura intre cel in suferinta si Dumnezeu ca nu o mai poate desface nimeni.Si nu in ultimul rand cu Maica Domnului.
Trupul si sufletul nu mai sunt aceeasi persoana .Trupul e macinat si chinuit de suferinta iar sufletul comunica cu DUMNEZEU ,cere iertare ,vai cata parere de rau....
Nimeni nu are dreptul a cere eutanasierea aproapelui bolnav si in suferinta .
Trecerea la viata vesnica ,nu are nimeni dreptul sa ne-o grabeasca ,mai cu seama in acest fel al eutanasierii.
In ceea ce priveste sinuciderea ,nimeni nu aproba dreptul la sinucidere,cei ce o fac inca nu l-au cunoscut pe Dumnezeu.

Sinuciderea e lasitate,Dumnezeu iti da viata s-o traiesti si sa fii fericit iar tu cand intampini o greutate,toata lumea e are necazuri,greutati in viata,Dumnezeu are grija de noi,ne da obstacole prin care sa trecem ,cauta sa ne fie bine si noi cum intalnim necazul cum nu mai vrem sa traim?Pacat

Domnule tiger.... dumneata ai preluat cuvinte citite!
In viata mea am avut am fost adesesa las si arare ori curajos, dar stiu cum este sa fi si una si cealalta. Ca sa te sinucizi iti trebuie un "curaj nebun" si daca satan n-ar pune stapinire pe tine n-ai putea sa o faci! (si asta nu o spun nici din carti nici ca asa o cred ci pentru ca o stiu)
Trebuie sa-ti invingi instinctul de conservare si asta-i f. greu. Cind omul o face in timpul razboiului sau alte situatii limita care necesita riscul total.... se cheama EROISM! Faptul ca nu serveste altuia transfoma acest act in lasitate! Lasitatea asta necesita mult, mult curaj. Paradoxal nu? Sa ne fereasca Dumnezeu pe toti de situatii limita de incercari limita. Este usor sa vorbim de ele sa credem ca noi sintem altfel , credinta noastra este puternica! Si Petru a crezut la fel! Si a cazut.

Marius, nu cred ca e vorba de curaj; imi este greu sa numesc curaj ceva ce impinge un om la sinucidere. Omul acela, ajuns intr-o situatie limita, nu mai are nadejde, deci pacatuieste impotrivalui Dumnezeu; nu are nici dragoste de cei apropiati lui; deci pacatuieste nesocotind durerea pe care o provoaca luandu-si viata si disparand prematur de langa ei. Mai degraba mi se pare o lasitate, aceea de a nu dori sa suporte durerea. Iar cauza adevarata este, s-a constatat acest lucru, ca se simt in plus, neiubiti de ceilalti ai lui. Un om, care e lipsit de dragoste, va dori sa dispara din peisaj, sa moara. Cei, care suporta durerile, iubiti find de ai lui, va suporta cu rabdare si va voi sa mai traiasca, doar sa fie cu ai lui.

Sunt si oameni care au acasa multa iubire si respect din partea familiei si totusi ajung sa-si i-a viata ....eu pe acesti oameni nu-i inteleg....daca totusi ai un umar pe care sa plingi de ce sa pleci din acesta lume??....

Dreptul la sinucidere
 

[COLOR=blue]Intrucat observ ca si aici exista discutii in contradictoriu, am sa-mi exprim doar pararea:
Viata este un dar de la Dumnezeu. Oricat de grea, nemiloasa, plina de vicii sau oricum o fi ea, nu avem dreptul s-o curmam. Nici pe a noastra, nici pe a altcuiva.[/COLOR]

Tocmai aici este contradictoriu: AVEM DREPTUL SA NE CURMAM VIATA! Si ca urmare a acestui drept, multi o fac. Daca-i curaj sau lasitate trebuie lasati sa vorbeasca cei care s-au sinucis si Dumnezeu in mila lui nu i-a lasat sa moara....restul sint pareri, teorii fara o baza practica.
Daca-i bine sau nu, moral sau nu, iara sint alte teme de discutie

Acum dragă Marius, multe "avem dreptul să facem " după mintea noastră creaţă . Nu ? Putem să ne dăm in cap unuia altuia , putem face ce vrem , de vrem ! Dar nu cred, eu cel puţin, că aşa trebuie pusă problema .

Subscriu, Cristian. Daca nu putem spune despre Lucifer, ca a avut dreptul de a se razvrati impotriva lui Dumnezeu, atunci nici omul nu are acest drept de a-si pune capat zilelor, chiar daca o face, nesocotind astfel dreptul lui Dumnezeu asupra vietii pe care ne-a dat-o.

Pai spune-mi tu Cristian cum trebuie pusa problema! Eu nu contest ca "tote mi-s ingaduite" si nici "ca nu toate sint de folos" Nu putem omorii dupa cum sti, nu avem dreptul asta nici libertatea asta pentru ca exista o lege crestina care o interzice ba chiar si legile umane o fac (in majoritatea tarilor) Ca noi totusi omorim e cu totul alta problema. Unde scrie ca n-ai voie sa te sinucizi? Din cite stiu eu nu scrie, ba mai mult exista cazuri in VT unde sinuciderea era vazuta ca "mai bine decit sa cada in mina" (Macabei).

Ucigatorul de oameni este diavolul. (Ioan 8.44)

Iată unde se incadrează sinuciderea !
 

Din invăţăturile Sf. Părinţi printre care şi Sf. Maxim Mărturisitorul, ne avertizează că păcatul sinuciderii este cel mai grav ! Din cele douăsprezece trepte ale păcatului , a dousprezecea treaptă este sinuciderea, adică "uciderea omului deznădăjduit din cauza păcatelor sale cu voia sa liberă. Aceasta este cea mai grea treaptă a păcaului". Voi prezenta la topicul "Pocăinta" , despre treptele păcatului şi mai ales ce determină săvârşirea păcatelor .

Cum spuneam nu contesta nimeni faptul ca-i un pacat mare (aproape cel mai mare) dar ramine o libertate a omului.

Da, cel mai mare ! Decizia este a fiecăruia in parte , prin libertatea dată, dar asta nu inseamnă că decizia e una fericită , ci din potrivă.

Liberul arbitru si Libertatea
 

Liberul arbitru si libertatea sunt doua lucruri distincte.
Libertatea o obtinem prin indepartarea de pacate; ne indepartam de sub robia pacatelor si devenim liberi.
Iar liberul arbitru ne este dat de Dumnezeu pentru a hotara singuri cand avem de ales. Este discutabil cat de singuri hotaram, stiind ca avem pe de o parte Ingerul Pazitor, care ne sfatuieste de bine, si diavolul pe cealalta parte, care ne ispiteste incontinuu. Practic noi ascultam ori de unul ori de celalalt.
Deci in cazul sinuciderii, noi ascultam de diavol, care ne impinge la deznadejde; iar deznadejdea duce la sinucidere. In asemenea situatie intervine si Ingerul Pazitor aratandu-ne cat ar suferi familia noastra de pe urma acestui gest. Lipsa dragostei din partea familiei, sau deznadejdea prea mare duc la decizia finala de a actiona in detrimentrul propriu.
Interesant este ca cel, care e salvat de la sinucidere, este fericit ca nu i-a reusit actiunea si nu-si da seama cum a putut gandi asa ceva.
Hotararea de a-si lua omul viata, nu poate fi decat un moment de nebunie, care trebuie depasit, si in nici un caz incurajat.

Asta ca si alte posturi se inscriu in registrul "iluzia grandorii".Oare cum puteti crede voi ca se intampla ceva, orice, fara ca D-zeu sa nu fie de acord?Cum puteti crede ca puteti intreprinde ceva fara ca sa va fie permis acel ceva?Inclusiv sinuciderea?Sau omorul?
Nu ati auzit de oameni care au cazut de la etajul 10 si au trait sa povesteasca?Nu ati auzit de oameni impuscati de 5 ori(inclusiv in cap) care deasemenea au trait sa povesteasca? Sau de catre sinucigasi carora li s-a rupt streangul si au supravietuit?Sau au fost surprinsi chiar in momentul in care vroiau sa comita suicidul si au fost intrerupti?Daca imi spuneti ca au fost coincidente, nu are rost discutia...

Probabil nu ai auzit şi mai mult ca sigur nu ai citit nimic de pedagogia Divină. Pune mâna citeşte şi apoi trage concluzia ce se impune. Nu te repezi , căci pripeala denotă neştiinţă !

Daca viata presupune evolutia voita spre mai bine in perspectiva asemanarii cu Dumnezeu, atunci sinuciderea este negarea prin excelenta a binelui, este raul suprem pe care omul si-l poate face. Raul ca lipsa totala a binelui, asemanandu-se cu negatia ingerilor razvratiti care i-a facut sa se desparta pentru totdeauna de Dumnezeu.

Daca evolutia noastra va continua chiar si dupa mantuire tot in sus, atunci cei mai rai dintre cei rai, impreuna cu sinucigasii care refuza astfel mantuirea oferita de Insusi Fiul care a murit si inviat pentru acel nefericit, aceia vor ajunge "in cele mai de jos ale pamantului", intr-o stare dusa la marginea existentei, total opusa celei pentru care au fost creati, care le va permite doar sa nu fie distrusi complet, dar care va presupune chinul vesnic al lipsei de tot binele, chinul intelegerii perfecte a iubirii lui Hristos in imposibilitatea de a mai putea raspunde la aceasta iubire nesfarsita... Monotonia impietririi fiintei fara posibilitatea schimbarii noii conditii de a fi la limita si atat... Fara speranta, fara sfarsit...

ce e mai important? libertatea sau Dumnezeu?
omul a fost inzestrat de Dumnezeu cu vointa libera,insa in urma caderii in pacatul stramosesc,vointa omului a slabit,indreptandu-se mai mult spre rau decat spre bine.Prin jertfa Mantuitorului omul a devenit o fiinta noua(atat trupeste-trupurile mortilor nu mai erau considerate necurate ca in VT cat si sufleteste-sufletul oamenilor drepti se putea duce in rai),iar vointa lui se poate indrepta din nou spre bine.
Ori hotarasti sa-i ii urmezi Domnului,ascultand poruncile lui "Sa nu ucizi!",mai ales facand pacatul sinuciderii-de ce pacat?viata omului este un dar de la Dumnezeu si este cel mai mare bun dintre toate bunurile pamantesti.Ori slujim diavolului,ori lui Dumnezeu.Credeti ca degeaba sinucugasii sunt ingropati fara slujba,iar preotul are voie sa insoteasca mortul la groapa,dar fara sa spuna vreun cuvant deoarece a facut pacat impotriva Duhului Sfant.

Pui din start greşit probelema ( întrebarea ) , fără voia ta, ci vrând să subliniezi ceva , ai greşit idea în sine. Spui tu că ce este mai important : libertatea sau Dumnezeu ? Păi draga mea, libertatea este egală cu Dumnezeirea , şh invers. În nici un caz una nu anulează pe cealaltă ci din potrivă. Dumnezeu nu înseamnă , îngrădire şi robia cea lumească si nici libertatea cea adevărată, nu poate exista fără Dumnezeu, un Dumnezeu al iubirii, ce cu moarte pe moarte a călcat, iar cel ce işi doreşte voit moartea este împotriva lui Dumnezeu şi se află în afara oricărei libertăţi.

dar eu nu m-am referit la libertatea adevarata...m-am referit la libertatea lumeasca pe care o au cei care nu cred in Dumnezeu sau cei care au o credinta slaba si nu au incredere in judecata cea dreapta a omului,si din acest motiv se sinucid.Noi am fost creati cu vointa,ratiune si sentiment,dupa chipul si asemanarea cu Dumnezeu,iar vointa omului este libera,omul este liber dar asta nu inseamna sa uite cine e si cine l-a creat.Omul trebuie sa calce aceasta libertate de a-si lua viata cand vrea el,pentru ca Dumnezeu i-a dat viata si hotaraste cand omul se intoarce in tarana.

"Dreptul la sinucidere; Omul trebuie sa calce aceasta libertate de a-si lua viata cand vrea el"??? Oana, stii cat dor cuvintele astea?
"Libertatea lumeasca"?? Libertatea ne-a dat-o Dumnezeu, deci e divina si deci nu exista notiunea de "libertate lumeasca", fie ca crezi in existenta lui Dumnezeu sau nu. Fiecare din noi s-a nascut cu un scop si e atat de dureros sa crezi ca poti spune:"Doamne, gata, eu m-am plictisit de viata asta, nu am niciun motiv serios, am tot ce-mi trebuie, dar nu mai am chef sa traiesc, eu ma sinucid!"
Cunosc o persoana care se lupta din greu cu gandul sinuciderii. Motivul? Nu iubeste si, asa crede, nu este iubita. Daca e sa punem intr-o balanta, pe un brat minusurile, adica motivul sinuciderii si pe celalalt brat plusurile, adica: are o familie unita, prieteni apropiati, o viata linistita, un sot care este langa ea, pai se rupe balanta din cauza greutatii plusurilor si totusi nu sunt suficiente...
Conzluzia: niciun motiv nu este suficient de intemeiat pentru sinucidere! NICIUNUL!

Trandafir, cazul de care povestesti e unul dintre multe.Si majoritatea se inscriu in alte tipare.Oameni care se chinuie cu o boala sau cu saracia sau cu orice alta situatie inchipuita sau nu.
N-as vrea sa intru in detalii daca exista sau nu suficiente/intemeiate motive pt. a te sinucide.E foarte usor sa vbesti cand instinctul de conservare se combina cu o viata usoara si lipsita de boli grele. Cand insa disconfortul unei boli incurabile sau dureroase sau a unei situatii grele intra in ecuatie sunt destui oameni care incep sa-si puna problema renuntarii.

Ceea ce mi se pare interesant e pozitia a ceea ce Cristi numeste "Pedagogia Divina",adica ceea ce eu cred ca sunt niste inventii umane puse in "gura" lui D-zeu.Adica o manipulare.
Si totul pleaca de la conceptul de "liber arbitru".Cei mai multi oameni n-au probleme in a jongla cu acest concept si al folosi in scopul propriilor interese.Dar nu stiu cati l-au inteles.
Parerea mea este ca ideea ca D-zeu ne-a dat liber arbitru dar vom suferi din cauza unora dintre alegerile noastre gresite e hilara si chiar insultatoare fata de EL.
Ideea ca acest arbitru este LIBER, ma duce cu gandul ca divinul nu va emite preferinte in alegerea care o voi face si cu atat mai putin nu voi putea fi pedepsit pt. ea.Altfel n-ar mai fi liber ci semiliber sau complet neliber.Ceva in genul dictaturii lui Ceausescu: in constitutie era garantat dreptul la libera exprimare dar nimeni nu se exprima liber.

Stiu ca e unul din multe, dar unul care trebuie rezolvat pana nu e prea tarziu.
In situatia in care este persoana pe care o cunosc si la care tin enorm am fost si eu candva, deci mi-e usor sa o inteleg, dar pana la gandul acesta negru pe care-l are...Nu stiu ce sa o mai sfatuiesc..
Eu zic ca nu exista niciun motiv pentru sinucidere, absolut niciunul, nici cand ramai orb si fara doua maini, nici cand ramai singur pe lumea asta, nici..nici...Asa e, nu stiu cum e sa fii orb sau sa ai vreun alt handicap fizic, dar nu-s straina de suferinta si tot nu mi se pare o idee stralucita si mai ales crestina sa te dai batut si sa-ti iei viata, care, nu cred ca trebuie sa o mai spun, este un dar pretios...

Nu exista ..drept la sinucidere ! Asta-i o libertate luata pe cont propriu
Avem porunca ferma ,limpede si concisa fara daca sau in caz ca ..stiti care e :
SA NU UCIZI .

La Dumnezeu nu ajungi renuntand la viata, ci imbratisand-o in toate.

Corect! E o libertate cu consecinte tragice, si e putin spus, avand in vedere ce-i asteapta pe cei care fac asa ceva, O VESNICIE.

O fi porunca, dar este si un drept ce decurge din liberul arbitru.