Cum de ce? Ca să lase impresia (în acord cu presiunea mediului cultural în care vieţuieşte) că ... evoluează!......:))))

Tot ce ai scris tu in mesaj am sustinut si eu. Dar se pare ca tot pentru noi le scriem, care stim aceste lucruri.

Da, credinţa este din auzite. În şcoala unde se predă Religie copiii au şansa, în ciuda unui mediu familial unde nici măcar nu se pomeneşte Numele Domnului (sau, cum adeseori se întâmplă, e pomenit cu prilejul înjurăturilor), să afle o mulţime de lucruri despre om şi Dumnezeu, despre mântuire, viaţa veşnică, despre Hristos, despre creştinism şi Biserică.
Mulţi se folosesc de această şansă. Sufletul le e mişcat şi încep să înmugurească în ale credinţei.
Unii nu se folosesc. Unii se întorc chiar împotrivă.
(Să ne reamintim Pilda Semănătorului.)
*
O educaţie creştină sistematică şi productivă (adică una care să contribuie real la formarea unui creştin) se face însă şi dincolo de şcoală. Învăţământul oferă doar o deschidere, oferă o zare, o perspectivă nouă, poate.
Educaţia creştină însă, cred eu, trece musai prin Biserică, prin participarea la slujbe, la Sfintele Taine, prin relaţia ziditoare cu duhovnicul (nu orice relaţie cu preotul este ziditoare - unele sunt smintitoare, din păcate) şi cu ceilalţi creştini (la noi, după opinia mea, acesta este un punct slab al Bisericii astăzi, mult speculat de cei din alte confesiuni - şi pe bună dreptate).
Mai este şi conflictul dintre ce află copilul la oră (cum ar trebui să fie viaţa oamenilor, aşa cum arată perspectiva Bisericii) şi ce vede în jurul lui - acasă, pe stradă, la televizor, pe internet, la ceilalţi copii. Sub presiunea unei lumi care e oricum dar nu creştină, mă întreb ce se întâmplă în sufletul unui elev care ia parte şi la orele de religie...
*
O altă problemă este lucrarea harului. Noi ortodocşii spunem despre cei din alte confesiuni că le lipseşte Harul. Susţinem că ar fi doar în Biserică, la noi adică. Atunci cum rămâne cu ora de Religie? E Harul acolo sau nu? Chestiunea asta merită dezbătută, cred, în mod special. Poate pe un alt topic, într-o altă eră...
Opinia mea e că ori ne nuanţăm teoria despre Har (mai degrabă), ori acceptăm că în şcoală nu lucrează Harul (afirmaţie pe care eu o consider falsă).
Sub aspect doctrinar cunoştinţele propuse prin manualele de religie mi se par cu totul corecte, adică în deplin acord cu Învăţătura Bisericii. Dar care e impactul acelor texte asupra copilului şi cum e condus procesul acestei întâlniri (dintre copil şi manual, în prezenţa profesorului) şi ce fel de atmosferă trăiesc elevii - e mai degrabă o întrebare dificilă, care necesită studii îndelungate şi minuţioase, decât vreo certitudine. Eu cred că în şcoli s-a desfăşurat, la modul heirupist şi amatorist, un experiment bazat mai degrabă pe dorinţă şi voinţă (de putere şi control) decât pe date precise, sigure. Mai mult, a fost la mijloc şi o afacere grasă pentru editurile şi tipografiile care au susţinut acest experiment didactic naţional.
*
Mi-aş dori ca elevii din România să facă Religie în toată şcolaritatea, inclusiv în facultate şi chiar la studiile doctorale şi postdoctorale. Asemenea, consider că au nevoie şi de psihologie, de-a lungul întregii vieţi.
Dar să se facă profesionist, cu adevărat, iar nu amatorist şi urechist. O carte scrisă bine de un colectiv de autori nu asigură nici pe departe un învăţământ de calitate, nu oferă certitudini educaţionale.
Deocamdată sunt dezamăgit de modul în care societatea noastră (dascăli, copii, părinţi etc.) a rezonat la întâlnirea cu ora de Religie. Consider că este un eşec şi că în prezent se impune o evaluare atentă şi onestă a eşecului înregistrat. Pentru că despre eşec e vorba, despre cufundarea întregului proces de învăţământ în derizoriu şi lipsă de perspectivă.
Îmi place să cred că Biserica nu va lăsa soarta Religiei la mâna răuvoitorilor şi neputincioşilor. Îmi imaginez că Patriarhatul cercetează cu toată răspunderea problema apărută în şcoli şi că va găsi, sub înrâurirea Duhului Sfânt, calea prin care, la timpul potrivit, Religia să revină ca disciplină şcolară permanentă şi de neînlocuit. Cum, însă, se va face aceasta, eu nu pot să îmi închipui. Şi nici nu este nevoie. Important este ca poporul român să nu se vândă cu totul şi definitiv, în anii care, poate, vor mai veni.
Mi-ar părea rău să descopăr că am fost, a câta oară?, naiv sau mult prea optimist.

Nu mă număr printre voi. Pentru că, deşi susţinem aparent aceeaşi poziţie, avem motive diferite şi urmărim scopuri diferite. Chiar contrarii!
Eu nu mă număr printre cei care consideră că BOR este schismatică, nici nu atac la fiecare mesaj credinţa ortodoxă, nici nu preamăresc catolicismul sau alte concepţii. Şi nici printre ortodocsişti nu mă număr, nu văd pe cei din alte confesiuni ca fiind "câini", "şerpi", "fiare" ş.a.m.d. Nu confund credinţa şi viaţa în Hristos, cu ideologiile voastre sterile.
De asemenea, spre deosebire de "voi", nu sunt interesat de "binele religiei", ci de binele omului credincios. Religia n-are decât să piară. Cu tot cu Biblia şi cu toate hârţoagele mileniilor de bâjbâială. Însă omul credincios, după chipul şi asemănarea Domnului, trebuie să rămână! Inima lui să fie vie iar duhul lui să fie curat, zidit în Domnul. De va fi aşa, nu vom duce lipsă de Scriptură, întrucât va fi scrisă pe tablele de carne ale inimii şi pe cerul lăuntric al duhului fiecărui creştin. Şi, la nevoie, va fi rescrisă de creştini.
Nu omul e făcut pentru religie (în fond, o invenţie idolatră), ci religia pentru om (pentru cine o avea nevoie de un sistem de păreri sclifosite ale unor măgari care se cred savanţi). Nu omul e făcut pentru sâmbătă, ci sâmbăta pentru om. Voi, însă, credeţi în ideologia voastră pe care o idolatrizaţi şi uitaţi că Dumnezeu S-a făcut Om şi S-a răstignit pentru a mântui pe om, iar nu pentru a înălţa noi religii. Nu de oameni vă pasă, ci de ideologia voastră în care v-aţi zidit şi ruinat sufletele, vânzîndu-le părerilor şi nimicniciei. Aţi fi în stare să uitaţi cu totul de oameni, de oamenii vii în carne şi oase, numai să rămână în veşnicie ideile voastre de care sunteţi îndrăgostiţi cu toată fiinţa. Idei deşarte, idei nebuneşti, din pricina cărora au fost mutilaţi şi ucişi sute de milioane de oameni.

Problema, aşadar, nu este delimitarea religiei de învăţământ spre binele religiei, ci învierea învăţământului, prin Hristos, pentru binele oamenilor.
Dar vouă nu vă pasă de asta. Aşadar, nu mă număraţi cu "voi".
Şi nici cu "ei".

„De va fi ochiul tău curat, tot trupul tău va fi luminat; iar de va fi ochiul tău rău, tot trupul tău va fi întunecat.”
Ochi este numită aici mintea, iar trup întreaga alcătuire a sufletului. Astfel, dacă mintea e simplă, în suflet e lumină; dacă mintea este vicleană, în suflet va fi întuneric.
Dar ce este mintea simplă şi ce este mintea vicleană? Mintea simplă este aceea care primeşte tot ce este scris în cuvântul lui Dumnezeu cu credinţa nestrămutată că totul este aşa cum se spune acolo: în ea nu este loc pentru nici un fel de vicleşug sau îndoială. Mintea vicleană este aceea care se apropie de cuvântul lui Dumnezeu cu viclenie, cercetând şi iscodind cu gând făţarnic. Ea nu poate să creadă de-a dreptul, ci supune cuvântul lui Dumnezeu filozofărilor sale, apropiindu-se de el nu ca un ucenic, ci ca un judecător şi critic, verificându-l; iar apoi fie că îl ia în râs, fie că spune cu superioritate: „da, nu e rău”.
Sfântul Teofan Zăvorâtul

Pastorală la Nașterea Domnului a ÎPS. Laurențiu, Mitropolitul Ardealului (2014)

Iubiţi credincioşi,

Acum, la 25 de ani de la jertfa martirilor din Decembrie 1989, societatea noastră este greu pusă la încercare. Libertatea de credinţă, valorile moral-spirituale pentru care s-a luptat, în care am crezut, pentru care mii de tineri s-au jertfit sunt trecute pe agenda Curţii Constituţionale şi puse sub semnul întrebării.

În urmă cu puţine săptămâni, am luat act cu profundă mâhnire de decizia discriminatorie a Curţii Constituţionale a României, îndreptată împotriva existenţei orei de religie în şcoli, o decizie prin care se încearcă descurajarea participării elevilor la ora de religie prin măsuri birocratice excesive pentru majoritatea părinţilor acestora, favorizând evident, în schimb, o minoritate care nu acceptă ora de religie, deşi învăţământul religios în ţara noastră este garantat de Constituţie.

Uităm, oare, de rolul fundamental al Bisericii noastre, în edificarea Statului Naţional Român, de faptul că, în întreaga ţară, dar mai ales aici, în Transilvania, Ortodoxia a salvat şi înviat fiinţa noastră naţională? Uităm că Şcoala Românească s-a născut în Biserica Ortodoxă, că Sfânta Scriptură şi cărţile de cult au fost cele dintâi manuale de învăţătură, apărute şi ele în tiparniţele mănăstirilor ortodoxe? Uităm, oare, de rolul covârşitor al credinţei, al valorilor morale ortodoxe în creşterea sănătoasă a copiilor şi a tinerilor noştri?

Astăzi, la peste 500 de ani de la atestarea primei şcoli româneşti, care-şi desfăşura activitatea la Biserica „Sf. Nicolae” din Şcheii Braşovului (1495), când istoria dă mărturie desăvârşită despre rolul atât de important al Ortodoxiei în devenirea noastră ca neam, în consolidarea şi dezvoltarea valorilor spirituale ale ethosului nostru românesc, o Instituţie fundamentală a Statului înclină spre secularizare şi indiferentism religios, considerând, asemenea minorităţii atee, că religia discriminează!!

Refuzăm, oare, prin hotărâri constituţionale învăţământul religios — un dar pe care ni l-a dat Dumnezeu şi, în acelaşi timp, un drept pe care l-am dobândit? Chiar putem ignora faptul că mii de studii de sociologie şi psihologie arată cât de importantă este educaţia religioasă în viaţa copiilor noştri? Dependenţa de droguri, violenţa, libertinajul sexual, hoţiaş.a. sunt, conform acestor studii, în procente mult mai mari în familiile în care copiii au fost privaţi de educaţie religioasă. Se doreşte, oare, ca generaţii întregi de copii să nu aibă nicio alternativă şi niciun ajutor în faţa tentaţiilor societăţii moderniste, care consideră sinucidereaun act de curaj? Se doreşte, oare, ca în viitor ţara noastră să aibă oameni lipsiţi de orice sprijin spiritual, oameni lipsiţi de cultură religioasă, care urmăresc doar binele personal, nu şi al aproapelui şi al societăţii? Formarea caracterului religios-moraleste o necesitate pentru copiii noştri, viitorul de mâine al Ţării, nu numai ai Bisericii. Acest proces foarte important începe în familie, se continuă în şcoalăşi se desăvârşeşte în Biserică. În şcoală se face doar educaţie religioasă, nu îndoctrinare confesională, cum pretind cei potrivnici învăţării religiei, se împărtăşesc valori sufleteşti veşnice, nu simple informaţii. Copiii noştri crescuţi în familii creştine au dreptul de a cunoaşte spiritualitatea Bisericii şi tainele credinţei noastre, la şcoală să dobândească deprinderi şi aptitudini care să îi ajute în viaţă, pentru ca şi ei, la rândul lor, să poată întemeia o familie reuşită.

Considerăm că într-un stat de drept trebuie respectate şi drepturile majorităţii, nu numai ale unei minorităţi, în condiţiile în care credincioşii ortodocşi sunt majoritari între contribuabilii instituţiilor de învăţământ. Astfel, instituţiile Statului nu vor putea neglija acest lucru, încălcând un drept fundamental al familiei creştine.

http://acvila30.ro/taina-intruparii-...domnului-2014/

S-a citit si la noi.

Asa este! Tot cei care stiu inteleg despre ce este vorba. Din pacate, restul raman simpli comentatori. Sunt uluita de cati romani sunt pentru scoaterea religiei din scoli. Trist!

Si Preasfintitul Pimen a atins subiectul in pastorala adresata credinciosilor cu prilejul Nasterii Domnului.

https://www.youtube.com/watch?v=0FDbcCKnIkE

Dar de ce citeste de pe hartii si nu vorbeste liber ?