Sophia, cred ca cel mai simplu e sa faca fiecare cum ii spune/cere preotul lui...daca ii cere sa sespovedeasca saptamanal, daca vrea sfanta impartasanie, asa sa faca. Daca ii cere sa posteasca, asisderea ( daca nu e post, poate ajunge miercurea si vinerea, sau poate unii cer si sambata, daca vrei sa te impartasesti duminica ???); femeile insarcinate, de asemenea, sau bolnavii, sa faca tot asa cum le spune duhovnicul lor, eventual sa specifice daca au vreun tratament special ( medicatie) sau regim de urmat cu strictete ( mancat la ore fixe etc), si sa gaseasca o solutie de comun acord.

In fine, nu stiu daca o solutie ( buna) ar fi ca in cazul in care nu ne convin reglementarile impuse de duhovnicul nostru, sa cautam altul sau sa mergem la unul care am auzir noi ca ar fi mai permisiv... daca a fost cu cineva nu inseamna musai ca e cu toata lumea; sa nu fie similar cu ce auzim prin vecini ca lui cutare i-a dat doctorul un anume medicament si a fost " mai bun" ca ce ne-a dat noua medicul nostru...( ca si cum toti am suferi de aceiiasi boala :)

Adevarul asta e, daca vrei sa te impartasesti rar, te duci la unul care iti da dezlegare doar de 2 ori pe an.

Daca vrei sa te impartasesti des, cauti pe unul care sa-ti dea saptamanal daca chiar vrei si cu spovedanie mai rara si etc.

Pana la urma cu adevarat, reperul nu este duhovnicul ci constiinta credinciosului.

Si constiinta asta, pe unii ii duce la mantuire, pe altii la pierzare daca omul nu isi cunoaste masura.

Chiar ca si credinciosi practicanti.

Acuma nici să-ţi cauţi duhovnicul după cum îţi dă sau nu dezlegare la Potir.

De ce nu?
Argumentele ar fi:
1.
2.
3.
etc

Pentru cine n-a citit, Parintele Calciu scrie despre deasa impartasanie si impartasania fara spovedire, raspunzand unui preot din SUA. Vedem cat de aiuristice sunt argumentele folosite de cei ce propovaduiesc asta. http://www.cuvantul-ortodox.ro/2012/...ie-spovedanie/
Pentru a se realiza impartasirea saptamanala au spus la inceput ca nu e nevoie de post, ca nu se poate tine post tot timpul. Apoi ca nu mai e nevoie nici de spovedanie, ca la protestanti si catolici (doar ca la ei nu e Trup si Sange, asa ca nu-i arde nimic). Si am vazut pe forumul Par. Pruteanu ceva si mai ciudat si ilar, totodata. Pentru ca se invoca faptul ca Sf. Maria Egipteanca nu s-a impartasit decat inainte de trecerea la Domnul, unii afirmau ca de fapt nu a existat sf. Maria Egipteanca, e o povestire gresita. Ca sa nu mai spun ca Par. Pruteanu a ajuns sa spuna ca majoritatea vietilor sfintilor sunt doar povestiri neadevarate.
Este des invocat sfantul Nicodim Aghiorotul, dar am dat citatul in care sfantul spune si de deasa spovedanie, chiar la fiecare mic gand aparut. Iar sf. Nicodim Aghioritul spunea ca a luat de la catolici aceasta practica (la fel ca parintii colivari, in primul mesaj intelesesem invers), eu pun mai mult pret pe traditia Bisericii. Chiar la inceputul topicului e dat un citat din sf. Simeon, care a trait in sec. XIV, si acolo aminteste de cele 40 de zile. Asa a considerat Biserica fiind bine.

Parintele Cleopa: "- Se poate impartasi cineva fara sa se spovedeasca ?
-Nu. Niciodata. Si in caz de moarte si de altceva, nu. Intai spovedania si apoi sa se impartaseasca."

Parintele Dionisie d ela Muntele Athos: "Şi să nu îndrăznească cineva vreodată să se ducă să se împărtăşească fără să se spovedească."

Chiar daca vor fi voci care sa conteste sau macar sa nu fie deacord cu acest punct de vedere, este foarte clar ca noi chiar ne incadram in grupul celor vizati. Poate chiar sunt prin manastiri monahi induhovniciti carora li se da dezlegare temporara pentru Sf Impartasanie, si numai daca isi simt sufletul incarcat cu ceva, trebuie sa mearga sa se spovedeasca, dar noi, cei ce traim in lume, printre atatea ispite si proaste obiceiuri, printre slabiciuni dintre cele mai pestrite si prietenii care ne trag in jos din toate partile, trebuie sa fim cuprinsi in totalitate de mandrie ca sa nu realizam in ce haos sufletesc suntem!...

Multumesc pentru citate! Chiar se simtea nevoia...

Intr-o vreme ma zideau comentariile dvs,imi placeau la nebunie(scuze ca va spun deschis).
De la o vreme nu stiu ce spirit va incearca.
Mai intai,corect si principial ar fi sa vb numai pt dvs.
Nu pt ca nu-mi cunosc eu pacatele si am lipsa acuta de smerenie,dar nu este correct sa generalizati cand vb despre vietile si stilul de viata al unora.
Nu stiu prin ce ispite treceti dvs ,ma gandesc ca altii care au viata mai retrasa dpdv social,nu le au;si atunci nu este drept sa ganditi ca daca dvs sunteti rau si altii sunt la fel,automat(figurativ vorbind).

La fel,nu am putut sa nu remarc un raspuns pe care mi l-ati dat in paginile trecute,punand accent pe:"sunt reguli clare pt impartasanie si fiecare mirean le cunoaste".
Am vrut sa dezvolt idea,dar m-am intristat si rusinat.
De unde deduceti ca eu sunt "orice" mirean? ba mai mult unul care le stie pe toate si care se afla in practica de o viata?

Nu sunt domnule,sunt fara exagerare si falsa smerenie omul din urma;care afla ultimul...

In urma acestei remarci, si eu ma simt rusinat si vinovat in aceeasi masura. Ispite avem toti si nu vad cum de tocmai eu as face exceptie. Dar ispitele si caderile sunt un aspect, iar starea ideala catre care trebuie sa tindem este altceva. OK, cadem, suntem slabi, stie El Dumnezeu mai bine. Dar am observat ca aici nimeni (nici eu nu fac exceptie!!!) nu se cerceteaza pe sine, (sau daca o face o face cu multa indulgenta) ci sesizeaza abaterile de la ceea ce isi inchipuie fiecare ca inseamna credinta adevarata. Nu cred ca putem vorbi de generalizare, ci de modul in care ar trebui inteleasa si traita credinta, indiferent daca ceea ce ni se spune, ne darama sufleteste sau nu.
Spuneam undeva, nu demult ca uneori orice aluzie a cuiva ni se pare ca ne priveste direct si personal, iar asta ne tulbura enorm, riscand sa nu-l iertam prea usor pe cel care-o face. Doar ca (cel putin in cazul tau), discutia era de principiu si nimeni nu te-a vizat pe tine personal. Din pacate/fericire, stiu foarte bine cum este sa ma simt cu musca pe caciula si sa mi se para ca si cei care fac "gramada" la rugby, se aduna sa ma barfeasca si nu pentru altceva... (chiar gluma fiind, constiinta ataca prin orice mijloace!!!). Nenorocirea este ca, de fiecare data cand suntem tulburati, si cand ne recunoastem din complezenta pacatosi, mandri si trufasi, inca nu reusim sa trecem "testul". Vorbesc din proprie experienta. Daca spun ca sunt "cel dintai dintre pacatosi", trebuie sa ma recunosc in fiecare clipa in ochii lui Dumnezeu, la modul cel mai sincer. Cat timp nu sunt sincer, constiinta ma va da de gol, iar eu voi fi tulburat pentru orice fleac, considerandu-ma mereu jignit si ofensat, chiar si atunci cand nu este cazul.

Poate părea surprinzător (iar pe mine m-a surprins când am citit) că mult îndrăgitul şi "popularul" Cuviosul Paisie Aghioritul ţinea ca oamenii să se spovedească mai întâi şi apoi să vină pentru a discuta cu el chestiuni "teologice". Ca şi cum a vorbi e tot una cu a te împărtăşi...:)
Mă gândeam de nu cumva starea de spirit a unuia plin de bune (sau rele) intenţii înainte de spovedanie e diferită de a aceluiaşi om după spovedanie. Să fie vreo diferenţă semnificativă între cel spovedit şi cel nespovedit? Dar între cel îmbunătăţit şi acelaşi om înainte de pocăinţă?

*
Oare o rază de lumină care se refractă în apă îşi schimbă direcţia la trecerea dintr-un mediu în altul independent de indicele de refracţie al apei? Direcţia luminii prin apă să fie aceeaşi şi când apa e limpede şi când apa e plină de murdărie?
Dar cu apa sufletească oare cum o fi? Lumina neînserată ajunge în acelaşi loc indiferent de starea de curăţie a acestei ape?
Oare cel străveziu (prin nevoinţă şi har) e la fel de opac cum este omul gros/grosolan prin păcatele lui constitutive?
(Păcatul şi virtutea au obiceiul de a ne alcătui, nerămînînd exterioare nouă.)

*
Unuia îi ajunge doar să îl priveşti o clipă şi a priceput tot, e receptiv şi se pune (deîndată! - "iată-mă, Doamne!") în mişcare la modul adecvat mesajului, de parcă ar fi doar un alt trup al aceluiaşi duh comun;
altuia îi citezi tomuri şi nu se clinteşte, fiind un caz abordabil cu macaraua, excavatorul ori, poate, cu rotopercutorul...:)