Ce înseamnă „bogat înaintea lui Dumnezeu”?

Versetul pe care l-ai dat nu l-am găsit la Matei, ci la Luca 12, 21 (Pilda bogatului căruia i-a rodit țarina).
Iar traducerea lui în versiunile ortodoxe sună așa:

„Aşa se întâmplă cu cel ce-şi adună comori sieşi şi nu se îmbogăţeşte în Dumnezeu.”

Atisha:
Budismul, in esenta, este o practica a refugiului.

Comentariu:
Toate practicile budiste sunt continute in intelesul refugiului. Refugiul este sustinut de constientizarea pericolelor samsarice, de intelegerea naturii samsarei.

Asadar, pilonul solid al budismului este meditatia propriuzisa asupra mortii.
Toate practicile sunt abordate in prezenta mortii iminente. Ca si cum momentul mortii a sosit in prezent.

Fara meditatia propriuzisa asupra mortii este dificil, daca nu imposibil, sa fie suscitate in mod calificat cele trei virtuti fundamentale care sustin formele elaborate de practica din vehiculele superioare:
-renuntarea la samsara
-adunarea mintii in ea insasi
-refugiul

Cand am citit prima data pe Dante, Divina Comedia, dincolo de frumusetea extraordinara a scriiturii poetice (datorata si talmaciului Augustin Doinas) mi-a atras atentia frenezia vietii de dincolo de moarte... Ce de personaje, ce de intamplari, ce de dialoguri, ce retori!... O lume foarte pestrita unde toti aveau ceva de facut, cu intensitate extrema... O viata mai intensa, parca, decat cea de pe pamant, unde adeseori nu se intampla mai nimic, lumea moare de plictiseala, agonizeaza, trandaveste, biruita parca de marea asteptare. Noroc cu patimile si cu razboaiele, cu matchurile de tot soiul si cu concertele rock, s-ar parea...:)
Am uneori impresia ca oamenii abia asteapta sa moara (odihnindu-se zdravan inainte de munci) ca sa treaca, in sfarsit, la o treaba mai serioasa...:)..:(

Dar cum e reprezentarea lumii de dincolo, in budism? Ceva personaje, ceva activitati sociale sunt? (Danturi, vodka, femei...? Vorba lui Ivan Turbinca)
Sau totul e o des-fiintare inca mai accentuata decat aici, uneori, pe pamant?...

Invatatura crestina face, parca, exceptie de la toate astea: omul se nevoieste permanent cat este in trup, urmind sa paseasca apoi in pace, odihna, bucurie...

Ai dreptate, este din Luca nu din Matei.

"Bogat inaintea lui Dumnezeu" este sa fii patruns de Dumnezeu. Luminat complet de El, fara nicio zona de penumbra.
Bogatia este Dumnezeu Insusi, nu este nicio alta bogatia inafara de El.

Pentru aceasta este insa necesar sa-I intelegem natura, sa intelegem natura proprie - sa le contemplam. Fara aceasta constientizare maturata este dificila Unirea/Impartasirea. Intre eul propriu si Dumnezeu va continua sa existe o distanta psihologica - "Venirea Domnului" nu va fi finalizata.

Download-ul nu va fi de 100%.

Cum il numeste Iisus pe cel ce ignora pericolul pe care il reprezinta moartea insasi - posibilitatea cufundarii intr-o suferinta fara de sfarsit? - "Nebunule"

Asadar, toata practica crestina este in fapt o practica a VEGHERII. O practica in prezenta mortii pentru a gasi Viata Adevarata.

Gandul mortii, probabil pentru majoritatea, este incomod, poate traumatiza.

Depinde de profilul psihologic individual. Gandul mortii este o hrana tare, greu de digerat. De aceea este nevoie de precautie si pricepere in abordarea lui. Gandul mortii se experiaza cu grija, atentie, cu observarea si aprecierea impactului pe care il produce asupra noastra- si aplicarea ajustarilor necesare.

Nu este in orice conditii si circumstante folositor. Este o arma de temut impotriva "demonilor" dar care ne poate accidenta daca nu avem instruirea/pregatirea corespunzatoare. Este necesar sa intelegem ca este un ingredient esential si sa-l incorporam progresiv in continuumul nostru mental.

Este un medicament minune la boala lumeasca dar care poate cauza alergie celor care nu au gasit bucuria duhului.

Gandul mortii te urca instantaneu pe Everest unde aerul este rarefiat si inaltimea ametitoare. Practica calificata incepe de la aceasta altitudine.

Facusem o paralela intre 3 moduri de exprimare a problemei mortii...
Oare caracterul personalizat al lumii de dincolo se regaseste si in budism?
Ca in crestinism pare evident.

Personalizarea, insusire a vietii si inainte si dupa moarte, este evidenta in crestinism, atat in Apus (la Dante) cat si in Rasarit.
Dar in budism e parca abordat nu atat omul/persoana cat mai degraba natura abstracta care se presupune ca ar sta in spatele existentei....

In budism, efortul cognitiv este directionat catre clarificarea naturii persoanei. Pentru ca toate virtutile si pacatele implica "eul" in proces.

Cunoasterea de sine este esentiala.

Atata vreme cat eul nu este observat atent, inteles in dinamica sa, in intimitatea naturii sale - automatismele actionale se repeta fara incetare.

Budismul ofera un set de strategii pentru decodificarea notiunii generice de "persoana".

-------

Intelegerea naturii persoanei nu inseamna depersonalizare, anihilarea constiintei de sine. Mai degraba, personalizarea intregii existente. Dezrobirea de patima si saltul intr-un plan extatic in care dragostea se intinde catre toate, comunica cu toate.

----

Rugaciunile budiste sunt "personale" - nu sunt adresate unor abstractiuni.

Taramurile pure din cosmologia budista (ex. Akanishta, Sukhavati,...) sunt populate de fiinte, formeaza comunitati (sangha).

Insa este important de inteles ca finalitatea calatoriei spirituale se afla ascunsa adanc in propria inima.

Samsara - oriunde privim

Acum 2500 de ani Buddha a afirmat: Toate taramurile/locurile, placerile si trupurile samsarice sunt inselatoare.

In consecinta, niciunde pe aceasta planeta nu exista un loc unde putem gasi fericirea adevarata, un loc in care sa fim complet feriti de pericole.

Deci, sa abandonam toate iluziile si sa practicam Dharma.

Toate iluziile ivorasc din parere/iubire de sine.

Ete prostea!

Cine e prost, să fie smerit şi să spună: sunt prost! Amin!

"De fapt, budismul nu este o religie, daca prin religie intelegem aderarea la o dogma care trebuie acceptata printr-un act de credinta oarba, fara a fi nevoie sa descoperim noi insine adevarul.

Dar daca luam in considerare una dintre etimologiile cuvantului religie, care este "€žceea ce leaga din nou", budismul este cu certitudine legat de cele mai mari adevaruri metafizice.

Budismul nu exclude nicidecum credinta, daca prin credinta intelegem o convingere intima si indestructibila care se naste odata cu descoperirea unui adevar interior. Credinta inseamna, de asemenea, uimirea in fata acestei transformari interioare. Pe de alta parte, faptul ca budismul nu este o traditie teista ii determina pe multi crestini, de exemplu, sa nu-l considere o "religie" in sensul obisnuit al termenului.

In sfarsit, budismul nu este o „dogma", caci Buddha a spus intotdeauna ca ar trebui sa-i analizam invataturile, sa meditam asupra lor, nu sa le acceptam doar din respect pentru el. Trebuie sa descoperim adevarul invataturilor sale prin parcurgerea unor etape succesive care duce la desavarsirea spirituala.

Trebuie sa le examinam, spune Buddha, asa cum examinam o pepita de aur. Pentru a sti daca este pur, frecam aurul de o piatra plata, il batem, il topim in foc. Invafaturile lui Buddha sunt precum semnele de circulatie pe calea Iluminarii, a cunoasterii ultime a naturii spiritului si a lumii fenomenelor."

Matthieu Ricard

"M. — Continuarea constiintei dupa moarte tine, in majoritatea religiilor, de dogma revelata. In cazul budismului, ne situam in planul experientei contemplative traite de fiinte cu certitudine exceptional, dar suficient de numeroase pentru a tine cont de marturia lor, incepand cu cea a lui Buddha. Trebuie, in primul rand, sa intelegem bine ca ceea ce numim reincarnare in budism nu are nimic de-a face cu transmigratia unei „entitati" oarecare, cu metempsihoza. Cata vreme conceptul budist de renastere este gandit mai degraba in acceptia de entitate decat de functie, de continuitate, el nu poate fi inteles. Se spune ca „nu exista nici un fir care sa uneasca perlele din colierul renasterilor". Nu exista deci o identitate a unei „persoane" de-a lungul renasterilor succesive, ci conditionarea unui flux de constiinta.
J.-F. — Metempsihoza nu exista in budism? Am crezut ca migratia sufletelor este o dogma fundamental a budismului. Nu e vorba despre atingerea a ceea ce numim nirvana, a acelei stari In care nu mai esti obligat sa te reincarnezi intr-o fiinta?
M. — Inainte de a clarifica aceasta notiune de „reincarnare fara un suflet care sa se reincarneze", voi raspunde in ordine intrebarilor tale. Constatai mai intai ca budismul este perceput in Occident ca o metafizica absolut acceptabila din perspectiva intelectuala. Principalul motiv este, cred, faptul ca budismul se adreseaza preocuparilor fundamentale ale oricarei fiinte si ca invataturile sale esentiale nu sunt contaminate de exotism, nici influentate de factori culturali de genul celor care te-au surprins. Budismul analizeaza si demonteaza mecanismele fericirii si suferintei.
De unde vine suferinta? Care-i sunt cauzele? Cum pot fi remediate?
Putin cate putin, prin analiza si contemplatie deopotriva, budismul parcurge drumul pana la cauzele profunde ale suferintei. Este o cautare care-i preocupa pe toti oamenii, fie ei budisti sau nu."

Matthieu Ricard

J.-F. — Fie. Dar să ne întoarcem la problema transmigraţiei sufletelor sau a reîncarnării. Tu dai exemplul fluviului pe care nu se află nici o barcă... Ceea ce mă şochează este mai întâi această noţiune de fluviu impersonal care circulă de la individ la individ, fie că indivizii sunt fiinţe umane sau animale...
M. — ... sau alte forme de viaţă...
J.-F. — Sau alte forme de viaţă, iar scopul practicii budiste este deci de a ajunge la dispersarea sinelui în Nirvana - adică, dacă am înţeles eu bine, la depersonalizarea completă a elementului spiritual. Atunci, în aceste condiţii, cum putem decreta că un anumit individ - o personalitate foarte bine conturată - s-a reîncarnat într-un alt individ anume? Dat fiind
că există mai mult de şase miliarde de fiinţe umane pe pământ, plus nu ştiu câte zeci de miliarde de animale etc., sunt deci tot atâtea fluvii care circulă... Şi identificarea formelor provizorii concrete, individualizate, în care cutare sau cutare dintre aceste fluvii curge după dispariţia încarnării precedente mi se pare o întreprindere absolut imposibilă. Asta dacă nu
cumva recurgem la principii magice sau subiective de identificare, care ţin de miraculos şi nu sunt foarte convingătoare.
M. — Aceste fluvii diferite sunt impersonale în măsura în care
persoana nu este considerată o entitate autonomă. Nu există transferul unei entităţi discontinue, ci continuarea unei funcţii. Faptul că o anumită entitate nu există în sine nu împiedică un anumit flux de conştiinţă să aibă calităţi care să-i fie proprii. Absenţa bărcii de pe fluviu nu înseamnă
că nu poate fi încărcat de sedimente, poluat de o fabrică de hârtie sau curat şi limpede. Starea unui fluviu la un moment dat este imaginea, rezultatul istoriei sale. La fel, fluxurile de conştiinţă ale indivizilor sunt marcate de rezultatul gândurilor pozitive sau negative, precum şi de urmele lăsate în conştiinţă de faptele şi vorbele provocate de aceste gânduri. Scopul practicii spirituale este de a purifica acest fluviu, încetul
cu încetul. Starea finală de limpezime este ceea ce numim realizare spirituală. Toate emoţiile negative, toate vălurile care maschează conştiinţa sunt atunci îndepărtate. Nu este vorba despre distrugerea eului, care oricum nu a existat niciodată cu adevărat, ci pur şi simplu de a-i demasca impostura. De fapt, dacă acest „eu" ar avea o existenţă intrinsecă, n-ar putea fi trecut de la existenţă la non-existenţă.
J.-F. — Vrei deci să desfiinţezi ceva ce nu există de la bun început.
M. — Nu putem „aboli" un eu inexistent, dar îi putem recunoaşte inexistenţa. Vrem să abolim o iluzie. Greşeala nu are o existenţă proprie.
Să luăm următorul exemplu: dacă zărim, în penumbră, o sfoară încolăcită şi avem impresia că este un şarpe, simţim teamă. Vom încerca, poate, să fugim sau să îndepărtăm acest şarpe cu un băţ. Dar dacă cineva aprinde lumina, vom vedea imediat că nu era nicidecum vorba de un şarpe. De fapt, nu s-a întâmplat nimic, nu am „nimicit" şarpele, din moment ce el nu a existat niciodată. Am risipit doar o iluzie. Atâta timp cât „eul" este perceput ca o entitate cât se poate de reală, avem tendinţa de a atrage tot
ce considerăm agreabil, benefic şi de a respinge tot ce ni se pare dezagreabil şi dăunător. Din momentul în care recunoaştem că „eul" nu are existenţă reală, toate aceste atracţii şi repulsii dispar, aşa cum dispare teama de sfoara pe care o luasem drept şarpe. „Eul" nu are nici început, nici sfârşit şi, prin urmare, nu are altă existenţă în prezent în afara celei
pe care i-o atribuie mentalul. Pe scurt, Nirvana nu este o aneantizare, ci cunoaşterea finală a naturii lucrurilor.


Matthieu Ricard

Cand vedem pe cineva flamand ne dorim din suflet sa-l vedem satul, cand vedem pe cineva bolnav ne dorim sa se insanatoseasca...Pe cel ce cere o bucata de paine ii dam, pe cel bolnav il ajutam.

Insa nici foamea nu poate fi cu adevarat potolita si nici sanatatea nu poate fi cu adevarat pastrata.

Satietatea adevarata si sanatatea indestructibila pot fi gasite doar prin unire cu Dumnezeu.

Astfel ca, dorirea profund rationala este ca toti cei care sufera de non-cunoastere a Lui Dumnezeu sa fie indumnezeiti. In aceasta dorire fierbinte sunt adunate toate bogatiile pe care le dorim aproapelui, toate bunatatile, toata dreptatea si bucurii fara de sfarsit.

In general, suntem inclinati sa simtim compasiune doar pentru cei napastuiti de soarta. Pentru cei care par fericiti nu simtim nimic sau cateodata invidie. Pentru cei care au opinii diferite de ale noastre simtim respingere. Insa, daca privim atent, cu totii suntem suferinzi. Fericirea lumeasca este nesigura si repede schimbatoare.
Cel ce pare fericit dimineata, pana seara poate fi cuprins de disperare.
Cel ce este bogat seara, pana dimineata poate sa piarda totul.

A dori ca aproapele sa se indumnezeiasca nu este o dorire obisnuita, ci una exceptionala. Nu poate fi gasita nici la mame pentru proprii lor copii. Este o dorinta care insa o gasim la Dumnezeu, ceea ce ne aseamana cu El. Ne uneste cu El prin voire si ratiune.

Vezi ca te contrazici singur.

Pai din ce spui tu, dumnezeul tau este strict filosofic, un concept.
Nu are nici o tangenta cu lumea materiala, vesnica si necreata (care e un alt dumnezeu, da' inert sufleteste) ca altfel nu ar mai fi Dumnezeu, deci ce este de cunoscut?

Singura chestie care "fiintele" trebuie sa o cunoasca este ca nu sunt dumnezeu ci o manifestare tranzitorie, iluzorie, bla bla in raportul cu dumnezeul-concept.
Mai mult, sunt o eroare tragica, inutila, fara un drum, scop si finalitate precisa.

Nu, e o dorinta proasta si inutila, conform filosofiei tale de baza.


Astfel de dorinte provin din regretabile erori de cunoastere care fac distinctii de genul "eu-tu", "bogat-sarac" etc. iluzii care tin de "lumile samsarice".

Dorinta care privine din ignoranta, care nu stie ca ceea ce e schimbabil si tranzitoriu nu are acces la ceea ce este vesnic si fara schimbare, etc.

Iar "adevarul" din sistemul tau, este ca totul e o supa cosmica iluzorie, fara cap si coada, scop si finalitate, bine si rau, etc.


De la Budha citire.

Budismul nu este un sistem teist in sensul adorarii unei Zeitati externe, separata de lumea sensibila, insa poate fi considerat teist in sensul recunoasterii unei surse unice a tot ceea ce este manifestat, recunoasterii interdependentei dintre sensibil si natura absoluta.

Dumnezeul budist (Dharmakaya) nu este persoana, ci supra-persoana pentru ca transcende elementele cognitive sensibile care genereaza constientizarea "persoanei".

Liturghiile tibetane contin o paleta larga prin care aceasta Supra-persoana este laudata, adorata, cu care credinciosul budist aspira sa se uneasca.

Dumnezeul crestin a luat trup de carne, insa nu carnea, nu finitudinea formei este Trupul Sau.

Bine ai revenit Alin.

Pai hotaraste-te, daca exista o "sursa" atunci "samsara" nu e fara inceput cum sustineai cu alta ocazie si atunci trebuie sa ne lamuresti de ce "natura absoluta" a creat o lume atat de stramba plina de fiinte defecte din start.

Si daca exsita "interdependenta" atunci cum mai exista diferenta, "natura absoluta" nu mai e atat de absoluta si aia "samsarica" nu mai e atat de relativa.

Adica e un fel de a-constiinta? Sau mai bine ii zicem inconstienta?

Pai hotaraste-te este cu adorare sau fara adorare?

Si cum sa se uneasca ceea ce este "fenomen" sau hai sa zicem, persoana (credinciosul) cu ceea ce este "supra-persona" si de o natura total diferita, fara schimbari "samsarice" spre deosebire de "credincios" a carui natura e total diferita?

Lasa crestinii sa faca teologie crestina, tu clarifica-ti budhismul asta ca se cam impiedica in propriile explicatii.

Atunci, nici Dumnezeu nu e fara inceput - fiind o sursa a Creatiei, conform logicii tale, evident curbata de patima de a discredita.

Este interesant ca sesizezi faptul ca Sursa a creat "o lume atat de stramba plina de fiinte defecte din start". Daca inlocuim cuvantul Sursa cu cuvantul Dumnezeu...?

In conceptia iudeo-crestina, copilul este pedepsit pentru greseala tatului/bunicului/strabunicului/...pana la Adam, suporta consecintele actiunilor acestora. Este o creatie stramba, precum afirmi.

Insa vezi tu Alin, budismul impotriva unor evidente ale lumii sensibile, afirma ca un copil se naste suferind nu din cauza pacatelor parintilor/stramosilor ci din cauza propriilor pacate. Nasterea dintr-un anumit tip de parinti este efectul unei conduite care precede nasterea.

Orbul din nastere oare s-a nascut asa din princina pacatelor sale? Dupa cum intreaba ucenicii Lui.

Un copil se naste handicapat sau plin de sfintenie ca rezultat al propriilor pacate sau virtuti faptuite anterior nasterii sale. Nu datorita altor factori. Omul isi ia tot timpul plata pentru ceea ce savarseste el, nu pentru ceea ce fac ceilalti.

Patima nu te lasa sa vezi justetea acestui punct de vedere.

Dumnezeu sa fie cu tine!

https://en.wikipedia.org/wiki/Apophatic_theology

https://en.wikipedia.org/wiki/Thomas_Merton

:21: Handicapat sau plin de sfintenie... Nu exista antagonie intre ele ,drept exemplu exista sfinti cu handicap/uri ,vezi sfantul Porfirie .El era orb dar a vazut mult mai multe decat o sa vezi tu in toate imaginarele tale reincarnari.


"Mulţumesc lui Dumnezeu că mi-a dat multe boli. De multe ori îi spun: „Hristoase al meu, iubirea Ta nu are hotar!''. E o minune cum de mai trăiesc. Printre alte boli ale mele, am şi cancer la hipofiză. S-a făcut acolo o tumoare care creşte şi apasă pe nervul optic. De-asta nu mai văd acum. Mă doare înfricoşător. Mă rog, însă, ridicând Crucea lui Hristos cu răbdare. Vedeţi inima mea cum este? S-a mărit, nu mai este cum era. Este tot din pricina cancerului de la cap. Şi cu cât merg, o să se înrăutăţească. Se va mai mări, o să-mi fie greu să vorbesc. Mă doare mult, sufăr, dar este foarte frumoasă boala mea. O simt ca iubire a lui Hristos. Mă străpung la inimă şi mulţumesc lui Dumnezeu. Este pentru păcatele mele. Sunt păcătos şi Dumnezeu Se străduieşte să mă curăţească.
Atunci când eram de şaisprezece ani, îl rugam pe Dumnezeu să-mi dea o boală grea, un cancer, ca să mă doară pentru iubirea Lui şi să-L slăvesc în durere. Multă vreme m-am rugat aşa. Dar Bătrânul meu mi-a spus că asta este egoism şi astfel îl constrâng pe Dumnezeu. Dumnezeu ştie ce-o să facă. Aşa că n-am mai stăruit. Vedeţi însă că Dumnezeu n-a uitat cererea mea şi mi-a dat această binefacere după atâţia ani!
Acum nu-L rog pe Dumnezeu să-mi ia ce l-am cerut. Mă bucur că o am, ca să fiu şi eu părtaş la Patimile Lui, din multa mea iubire. Am certarea Iui Dumnezeu. Căci pe cine îl iubeşte, Domnul îl ceartă (Evr. 12, 6). Boala mea este o deosebită bunăvoinţă a lui Dumnezeu, Care mă cheamă să pătrund în taina iubirii Lui şi prin harul Lui să mă străduiesc să-l răspund. Dar eu nu sunt vrednic. O să-mi spuneţi „Toate astea pe care ţi le descoperă Dumnezeu nu te fac vrednic?" Acestea mă judecă. Pentru că ele sunt ale harului lui Dumnezeu. Nu-i nimic al meu. Dumnezeu mi-a dat multe harisme, dar eu nu am răspuns, m-am dovedit nevrednic. Strădania, însă, n-am părăsit-o, Poate că Dumnezeu o să-mi dea ajutorul Lui, ca să mă dăruiesc iubirii Sale.
Pentru aceasta nu mă rog ca să mă facă Dumnezeu bine. Mă rog să mă facă bun."

(Cuviosul Bătrân a suferit de următoarele boli: infarct miocardic, insuficienţă renală cronică, ulcer cu nişă , cataractă, herpes zosterial pe faţă, dermatidă stafilococică pe mână, hernie inghinală , guşă endemică cronică, adenom la hipofiză.)



Despre care Dumnezeu vorbesti ? Daca este cel in care crede el ,e doar o ipocrizie ieftina din partea ta.Daca e cel in care crezi tu este doar o blasfemie din partea ta...Deci abtine-te...:24:

De unde rezulta asta?
Creatia are un inceput, nu si Dumnezeu.

Deloc, sunt concluziile tale pripite.

Ce anume ti se pare ilogic in faptul ca, mama daca bea si/sau fumeaza in sarcina copilul va avea probleme de sanatate?

Si asa cum exista un bagaj genetic, exista si un bagaj spiritual.

Daca parintii n-au un sistem moral sanatos, de unde sa-l aiba copilul?

Nu pacatele propriuzise se transmit ci o atitudine, o mentalitate.


In primul rand nu e o convingere budhista, ea exista inaintea lui Budha, mai mult chiar, Budha a evitat sa se pronunte in privinta "valorii de adevar" a acesti convingeri la fel si cu existata vreunui Dumnezeu sau Creator - considerandu-le filosofii inutile.

Au fost adaugate mai tarziu pentru ca o filosofie a-teista nu poate supravietui ca si religie intr-o lume cu religii teiste sau impotriva convingerilor religioase deja adoptate cvasi-universal.

Si unde e logica afirmatiei "impotriva unor evidente ale lumii sensibile"?
Sa lansezi astfel de speculatii este usor, dar se pare ca pana si tu le contrazici.

Deci cu alte cuvinte nu exista un "suflet" care sa suporte consecinte pentru ca "Nu exista deci o identitate a unei „persoane" de-a lungul renasterilor "

Deci pedeapsa care o sufera din partea "karmei" nu este justificata, lucru de altfel care e usor de observat din perspectiva faptului ca "fluxul de constiinta" nu are nici o "constiinta" a relatiei cauza-efect.

I se intampla anumite lucruri rele dar nu poate intelege de ce, neavand amintiri despre faptele sale "dintr-o viata anterioara".

Deci ipoteza functiei "educative" a karmei pica.

Din pacate afirmatiile astea ignora evidente elementare ca cele subliniate mai sus.

Ti-ai pus singur diagnosticul :)

Ceea ce arata ca pana la urma, in budhism trebuie sa pasesti prin (oarba) credinta altfel nu rezisti.

Personal nu vei aveai niciodata "revelatiile" despre reincarnare, budhasi si alte povesti iar observatii elementare care contrazic flagrant alte aspecte esentiale ale acestei credinte se pare ca esti obligat sa le ignori, nu?

P.S.
Ma bucur ca restul aspectelor nu le-ai mai comentat, le ignori intentionat sau imi dai dreptate? :)

Este imoral, nu ilogic.

Cu ce este mai indreptatit sufletul unui copil sa se nasca din parinti sfinti care-i ofera dragoste si educatie iar altul sa se nasca din parinti degenerati, copil care nu are sanse din start, care intra intr-un mediu pervertit si se perverteste.

Este o problema de morala divina, in universul iudeo-crestin.

Din punct de vedere al budismul este pur si simplu cauza-efect. Un principiu enuntat limpede de Hristos: Nu face rau caci raul facut ti se va intoarce inapoi. Insa cauzalitatea transcende temporalitatea unei vieti umane.

Un copil care este abuzat traieste un iad, este traumatizat si probabil va traumatiza pe altii la randul sau. Este prins intr-un cerc vicios.

Nu intotdeauna nasterea in conditii adverse adanceste starea de suferinta.
Exista exceptii. Pentru orbul din nastere din evanghelie a fost o binecuvantare, o circumstanta prin care a fost iluminat.

Karma nu are o functie educativa. Este pur si simplu o particularitate a legii universale cauza-efect privind legatura dintre fapte si consecintele acestora asupra noastra.

Dharma insa are o functie educativa. Presupune aceasta constientizare si abtinerea de la fapte rele intelegand ca ceea ce experimentam clipa de clipa este rezultatul conduitei noastre precedente.

:21: E o problema de morala divina? Tu practic faci afirmatia ca unui copil nascut din parinti sfinti ii este mai usor sa se mantuiasca decat unul nascut dintr-o desfranata,nu? E bine sa poti sa demonstrezi aceasta afirmatie,ca altfel il faci pe Dumnezeu nedrept,adica hulesti pe Dumnezeu,nu ca ar fi prima data.Iti amintesti de cei 2 talhari din stanga si dreapta Lui Iisus? :58:Fiecare om se mantuieste cu ALEGERILE PERSONALE in contextele particulare respective. Iar tu ,Florinel,cunosti doar alegerile tale personale in contextele tale date si doar franturi si fragmente infime din viata oricarui altcuiva.

Transcede ce...? :21: Budismul este un sistem viclean si asta e mai rau decat un sistem defect sau gresit.Reincarnarea e cea mai periculoasa idee pentru mantuire("lasa pe maine ce poti face azi") dar in acelasi timp e ideea care darama toata sandramaua budista.Daca e adevarata reincarnarea inseamna ca nu exista libera alegere,adica te reincarnezi si te reincarnezi ...paaaaana esti obligat sa alegi binele.


Intr-o lume fara Hristos ai fi avut dreptate.Tu de ce crezi ca a venit Hristos?Ca sa rupa cercurile vicioase ...daca il rogi frumos si nu ii hulesti Biserica si pe sfintii sai.

Capacitatea de a ALEGE tine de capacitatea de a intelege, incepand cu invatarea vorbirii - deci tine de Educatie.

Alegerea nu este o componenta intrinseca, autonoma, neconditionata ci este dependenta de ...educatie/informatie.

Copilul se educa prin modele. Daca nu are referinte, in fapt este lipsit de ALEGERE ("alegere personala" o asociere de termeni reduntanta - alegerea este intotdeauna personala nu impersonala).

Insa ce sa mai spunem despre situatiile in care copiii au handicapuri severe care le afecteaza capacitatea de intelegere...unde este "ALEGEREA PERSONALA".


Periculoasa este ideea "lasa pe maine ce poti face azi" nu invatatura budista. Budismul nu invata asa ceva. Este probabil deductia 'exegetilor' altor religii care cred ca inteleg budismul.

Budismul afirma ca ne aflam sub puterea Mortii. Adica in orice instanta existentiala ne-am afla moartea ne poate lovi in orice moment iar la un moment dat se va produce cu siguranta...de un numar nesfarsit.


Parafarazandu-te: Daca este adevarata existenta Iadului inseamna ca nu exista libera alegere, adica vei suferi si vei suferi....daaaaaca nu alegi binele.

Alegerea binelui se pare ca este o conditie OBLIGATORIE si pentru crestin, pentru a fi ferit de suferinta. Nu exista neutralitate.

Eu nu hulesc pe nimeni. Prezint argumente rationale bazate pe observatie.

Da, Hristos rupe cercul vicios al pacatului si ne scoate de sub puterea Mortii.

Alegerea este un act distinct din fazele actului voluntar. Are loc în cadrul procesului deciziei, care este finalizat cu hotărârea de a acţiona.
E adevărat că modelul are şi el un rol în procesul decizional. Dar sunt mulţi alţi factori, pe lângă model (care model? că viaţa copiilor e plină de modele, unele contradictorii între ele!), care intră în procesul decizional.
A supralicita rolul modelului este cât se poate de păgubos pentru copil şi educaţie. Astfel de concepţii educaţionale au de fapt adulţii care suferă de adultrism, adică aceia care cred că un copil e un adult în miniatură care trebuie să crească, evident după modelul pe care îl hotărâm noi. Nimic mai nerealist şi mai păgubos pentru copil!
Copilul capătă o educaţie în primul rând prin experienţă şi descoperirile adiacente. Plaja lui de experienţe este direct proporţională cu plaja de alegeri. Atunci când un copil experiază o situaţie problematică are prilejul să descopere soluţii personale, bune sau proaste. În funcţie de acestea îşi va orienta următoarele experienţe şi alegeri, scopurile şi mijloacele.
Copilul se educă singur, deseori. Există mereu şi o autoeducaţie. El ia act de cei care i se oferă ca modele însă adeseori se comportă diferit sau exact invers decât modelul. Îl respinge pe acesta sau îl înţelege în mod surprinzător şi iese, oricum, altceva decât năzuieşte modelul care se voieşte urmat.
Copilul descoperă lumea şi pe sine însuşi, în baza unor investigaţii personale care sunt cu totul diferite de ce ne închipuim noi că sunt ele.
Copilul imită pe alţi copii, care îi sunt modele mai apropiate decât părinţii sau alţi educatori.
Copilul îşi repune problema alegerilor luînd în calcul şi modelul. Dar nu îl imită, nu se calchiază după model decât dacă nu găseşte ceva mai bun de făcut. Atunci, da, apelează la model, aşa cum l-a înţeles (diferit de la copil la copil şi diferit de la o etapă de dezvoltare la alta pentru fiecare copil în parte).
Anumite comportamente se pot însuşi mai uşor prin modelare. În general conduitele simple, rutiniere, automatizate sau automatizabile sunt mai uşor de preluat prin modelare. Însă conduitele complexe, care angajează structuri de personalitate unice şi originale nu se dobândesc prin modelare, ci prin implicare în situaţia problematică pe care copilul o traversează cu tot universul tainic al fiinţei lui.
Sunt foarte multe mecanisme de învăţare şi educaţie. A reduce totul la modelare este păgubos pentru copil şi, în orice caz, e semn de sărăcie a educatorului.


O problemă delicată. S-a pus mereu în istoria defectologiei. Avem impresia, pentru că suntem raţionalişti, că un copil cu handicap sever (mintal, mai ales) nu are capacitate de înţelegere şi de alegere.
În realitate, orice fiinţă umană, cât timp este vie, înţelege şi alege în felul ei. A înţelege nu este înţelegere-precum-vrem-noi, ci este aşa cum face omul respectiv. Câţi oameni, atâtea înţelegeri! Deşi ne-ar plăcea, poate, să înţelegem toţi la fel. Apoi, sunt şi înţelegeri emoţionale (şi cine poate şti oceanul inimii unui om?), nu doar intelectuale. Nu e o bună înţelegere dacă reducem înţelegerea doar la un proces intelectual modelabil pentru a fi universal şi standard. Aceasta nici nu este, de fapt, înţelegere! Ci imitare formală.
Încercînd să înţeleagă înţelegerea, oamenii s-au poticnit de taina ei nesfârşită. Doar cei oneşti o respectă. Ceilalţi truchează şi forţează. Pentru că ei nu înţeleg...

Bănuiam eu...:(
Noi creştinii afirmăm că ne aflăm în Puterea lui Hristos, Mântuitorul nostru, Iubirea! Dumnezeu este iubire. Atotputernică. Nesfârşit înţelegătoare şi proniatoare. Noi nu ne temem că ne paşte moartea şi că ne înhaţă imediat ci, mai degrabă, ţinem cont că ne paşte iubirea şi că poate pune stăpânire pe noi când nici nu bănuiam, măcar...:)

Florin, aş vrea să îţi spun acum ce am spus mereu, de vreo 20 de ani încoace, despre budism - aşa cum este el receptat şi prezentat la noi, românii europeni.
Trăsătura esenţiala a budismului, aşa cum a fost el preluat de europeni şi de români, este că se prezintă ca o învăţătură psihologică.
El nu apare la noi ca o doctrină spirituală, deşi se pretinde aşa ci, din pricini pe care încă nu le dibuiesc bine, se prezintă ca o psihologie.
Consecinţa este că teologii nu îşi bat capul prea mult cu budismul acesta de import. Îl lichidează repede, în baza unor criterii tari pe care Biserica nu este dispusă să le negocieze. Cu adevărat, în Biserică budismul nu capătă nici o atenţie. E ceva atât de străin de fiinţa Bisericii încât pică singur, fără vreun efort special. Creştinii nici nu ar trebui să acorde vreo atenţie budismului. Pur şi simplu.
Pentru că acesta vine spre noi în haina psihologiei. Şi încă a uneia foarte stranii...
Astfel, în mod firesc şi implacabil, voi budiştii aveţi de-a face mai ales cu noi, psihologii.
Dar aici aveţi un ghinion teribil. Exceptînd pe psihologii care nu cunosc psihologie (şi sunt, vai, o mulţime de diplomaţi care n-au nici o treabă cu psihologia), în faţa celorlalţi picaţi în ridicol.
Pentru că psihologia aceasta naivă şi sucită care este budismul-aşa-cum-se prezintă-la noi, este repede asimilată şi pusă la locul ei (care e coşul de gunoi) de psihologia europeană.
Istoria psihologiei europene este gigantică. Abia de o pot cuprinde, cât de cât rezonabil, minţile cele mai alese. Noi cunoaştem destul de bine, azi, majoritatea mecanismelor, proceselor, funcţiilor, patologiilor, etc. care ţin de psihicul omenesc.
Fie că vor sau nu vor, toţi cei care ignoră cunoştinţele de azi ale psihologilor europeni ajung în ridicol. Darul lui Dumnezeu care este psihologia de azi (din ce raţiuni a făcut Domnul acest cadou este deja o problemă teologică delicată şi mult controversată deocamdată) nu se poticneşte de naivităţile şi ifosele budismului. Vă demontăm orice afirmaţie cu puterea evidenţei, ori de câte ori avem timp şi chef să o facem.
Partea proastă e că lumea, publicul larg, nu este conştientă că voi vreţi să oferiţi o psihologie alternativă şi să o înălţaţi la rang de teologie sau disciplină spirituală.
Voi nu realizaţi că predicaţi o psihologie jalnică, închisă între malurile tâmplei şi fără nici o priză la Dumnezeire. Şi pentru că oamenii nu cunosc, în majoritatea lor, psihologie - iată că reuşiţi să îi seduceţi pe unii sau pe alţii. Dar veţi avea de furcă mereu cu noi, paznicii credincioşi ai Bisericii, noi psihologii. Nu veţi putea pătrunde în Biserică pentru că la marginile acesteia veţi da mereu de noi, noi cei care am fost alungaţi din curtea Bisericii şi ne ducem veacul pe la garduri. Poate că tocmai din acest motiv noi psihologii suntem la periferie, ca Iov pe gunoi. Ca să daţi de noi şi sa vă poticniţi şi să vă ruşinaţi înainte de a mai îndrăzni să faceţi vreun pas cât de mic către Tinda Bisericii.

"Cînd un nevrotic care are o oroare patologică de pisici se fortează să ridice o pisică, pentru un motiv bun, este posibil ca în ochii lui Dumnezeu el să arate mai mult curaj decît a arătat un om sănătos care a cîştigat ordinul Virtutea Militară. Cînd un om, care a fost pervertit din tinerete şi a fost învătat că cruzimea este un lucru normal, face un gest mic de bunătate, sau se retine de la o cruzime pe care ar fi putut-o comite şi, de aceea, poate riscă să fie batjocorit de tovarăşii săi, este posibil ca el, în ochii lui Dumnezeu, să fi făcut mai mult decît dacă eu sau tu ne-am fi dat chiar viata pentru un prieten.
Este bine să privim la lucrul acesta şi din altă perspectivă. Este posibil ca unii dintre noi, care părem oameni foarte de treabă, de fapt să fi folosit atît de putin din caracteristicile ereditare bune şi din educatia bună primită, încît sîntem, în realitate, mai răi decît aceia pe care îi socotim oameni înrăiti. Ştim noi cum ne-am fi comportat dacă am li avut structura psihologică, educatia rea şi puterea politică pe care a avut-o, să zicem, Himmler? Acesta este motivul pentru care creştinilor li se spune să nu judece.
"(CS Lewis-Crestinism pur si simplu)


Nu exista nici o asemanare intre crestinism si budism.In crestinism ,merge in Rai cel ce ii spune lui Dumnezeu :"Faca-se voia Ta!" si in Iad cel caruia Dumnezeu ii spune :"Faca-se voia ta".
In budism ,"sistemul" e facut de asa natura ca daca spui nu ,se repeta filmul pana spui da,adica sistemul nu accepta un refuz,nu exista un real liber arbitru.Dumnezeul crestin accepta refuzul pentru ca fiintele pe care le-a creat sunt cu adevarat libere,un lucru minunat si infricosator in acelasi timp.

Dupa care standarde de moralitate?
Budhiste, crestine? :)

Dar ce, unul care se naste cu o karma negativa nu are mai putine "drepturi" decat unul care se naste cu una buna, daca e sa o luam asa?

In viata "prezenta" n-a facut nimic rau, viata anterioara daca a existat e discutabila dupa cum tu ai spus, nu exista o "entitate" care sa se reincarneze de fapt si chiar daca le-a facut nu si le aminteste deci este "pedepsit" inutil, fara sa stie de ce.

In plus, o data ce "fiinta" a fost creata imperfecta de dumnezeu tau, automat va face alegeri proaste, deci va fi pedepsita in mod sadic si nedrept.

As zice ca a ta este chiar mai problematica :)
Ca sa nu mai zic ca invocarea moralei din perspectiva unui sistem in care morala e foarte relativa e destul de haioasa.

Paralela este fundamental gresita.

Pentru ca ce a spus Hristos se adreseaza unor persoana care pot constientiza legatura cauza-efect. Am facut asta - am primit asta, deci imi regret greseala.

Nu genul "metempsihotic": nu am facut niciodata ceva rau, dar imi asum vina automat din perspectiva faptului ca am facut ceva rau care nu imi amintesc ca era in alta existenta.

Si uite cum iar te contrazici singur:

Ramane sa ne lamuresti insa daca exista o "persoana" sau "fiinta" care se "reincarneaza" sau nu.
Budhistul din care citai tu, zice ca nu, ca exista doar un "flux de constiinta" - ce e aia?

Pai care e rostul?
Privit dintr-o perspectiva de ansamblu, dupa "teologia" voastra, lumea se divide in doua: un dumnezeu imuabil si intangibil si lumea materiala intr-o permanenta schimbare, fara repere absolute de tip "sus" si "jos", "bine" sau "rau" - doar intr-o continua stare de suferinta atat timp cat exista o constiinta.

"mantuirea" voastra presupune tocmai un soi de sinucidere - non-existenta.
Pentru ca ceea ce e "relativ" si "schimbator" nu se poate transforma in "absolut" si "nemiscat".

In budism se pune intrebarea, ce inseamna "a exista"? In crestinism nu se dezvolta o linie de gandire in acest sens.

Intelegerea "starii de existenta" vizeaza orice aspect, de la un graunte de nisip, o simpla senzatie, un gand, un inger, o furnica, un demon, totalitatea realitatii inconjuratoare, pana la miezul adanc al eului.

Aceasta analiza releva ca orice fenomen are o existenta conditionata, altfel spus, nu poseda o existenta in sine.

Aceasta cunoastere demistifica aparentele lumii care se infatiseaza ochiului cu putere de existenta autonoma. Metaforic, dezbraca forma de iluzia concretetii, devenind transparenta - clara.

Mintea devine linistita pentru ca indiferent de modul in care se prezinta lumea aceasta poate vedea prin orice forma a ei. Realizeaza ca nu gaseste o esenta 'existentiala' cu care sa intre in coliziune, de care sa fuga sau sa o posede.

Iar cand mintea se contempla pe sine, asisderea, nu gaseste o realitate solida ultima, nu poate identifica o esenta pe baza careia sa se compare cu alte fenomene, sa se inalte, sa se mandreasca sau sa se teama.

Deci, nu putem gasi o esenta nici in "persoana", nici in "fiinta", nici in "constiinta", nici in "flux", nici in "miscare", nici in "nemiscare", nici in "transformare"...toate sunt denominari, constientizari fragmentate ale realitatii. Cunoasterea profunda le transcende, este non-duala.

Unii mistici crestini au inteles ca Dumnezeu se cunoaste "parasind orice impresie" a mintii. Este echivalent cu a nega cogniscibilitatea Lui Dumnezeu in Fiinta Sa.


Prin intelegerea naturii ultime a fenomenelor (Dumnezeu in Fiinta Sa), budismul percepe realitatea ca un Intreg. Aceasta cunoastere ne leaga de toate, intram in comuniune intima cu toate, ne face liberi ("fii ai luminii").

amice, o religie mai intortocheata si lipsita de sens ca budhism-ul, nu am intalnit!
ps: ba da, gresesc. Hinduism-ul

Bine zici "lipsita de sens". Pentru ca "sensul" asa zisei "mantuiri" in budhism este non-sensul, non-existenta.

Fiintele sunt create defecte din start (desi nici ei nu se pot pronunta daca sunt create sau pur si simplu mici dumnezei a-temporari, fara inceput), chiar si existenta lor e considerata o defectiune in sine, asadar "mantuirea" budhistilor inseamna un soi de genocid, tot ce e "fluctuant" (fiintele) trebuie sa dispara, sa devina non-existenta pentru a atinge glorificata "nemiscare" pervers definita ca fiind "adevarata existenta".

Ceea ce mai e sistem moral sau deism este de suprafata, pentru a induce in eroare naivii, finalitatea, scopul ultim este exact ca mai sus.

Un crestin vigilent stie cine se joaca de fapt cu termenii si incearca sa faca din bine rau si din rau bine, totul binenteles sub pretextul binelui.

"Cea de a patra nonvirtue verbala - cuvintele care ranesc, astfel:
1. Expunerea greșelilor cuiva în public
2. Rănirea indirecta
3. Birfa

Tsogyal, focul acestor cuvine arde atat inima ta cat si inima celorlalti.
Ucide puterea de viata eliberatoare.

Aceasta non-virtute are următoarele trei tipuri de rezultate:
1. Rezultatul coacerii este renasterea (azvirlirea) în cele trei tărâmuri inferioare.
2. Rezultatul inertial - chiar dacă renaști din nou ca un om, vei continua sa proliferezi vorbe ofensatoare la adresa altora și vei provoca iritare..
3. Rezultatul care corespunde cauzei este că vei vei gasi placere in ranirea altora.

Tsogyal, dacă ai abandona aceste acțiuni vei atinge rezultatele opusul lor.
Ființele epocii întunecate nu vor avea parte de nicio bucurie."

Padmasambhava

Si ce relevanta are? Bine, rau, bucurie, durere, toate sunt iluzii, un "eliberat" nu trebuie sa tina cont de ele. :21:

Un eliberat tine cont de toate, priveste toate cate sunt - insa are puterea sa vada prin bine si rau, bucurie si durere, dincolo de acestea - natura lor ultima.

"Natura ultima" nu este ceva, nu este o esenta sensibila, nu are caracteristici. Poate fi indicata doar prin negatie, nu este exprimabila.

Hinayana este un termen sanskrit insemnand "micul vehicul", reprezentand calea spirituala pe care este angajat cineva care cauta eliberarea din existenta supusa cauzalitatii (samsara).

Se spune ca este un vehicul spiritual "mic" pentru ca intentia salvarii se rezuma doar la propriul sine, nu cuprinde toate fiintele captive in procese cauza-efect.

Hinayana cuprinde un set de meditatii care reprezinta fundamentul vehiculelor superioare, Mahayana si Vajrayana.

Fara acestea, Mahayana si Vajrayana sunt lipsite de puterea si puritatea eliberate de Hinayana.

In tratatul sau, Faclia pentru Calea spre Iluminare, Atisha precizeaza ca toate persoanele pot fi incluse in trei categorii:

-persoane cu viziune mica

- persoane cu viziune medie

-persoane cu viziune larga


Persoanele cu viziune mica sunt acele persoane care cauta, in principal, binele propriu. Acestea pot fi de doua feluri:
1.persoane obisnuite care nu au o perspectiva spirituala ci urmaresc sa obtina doar placeri samsarice si
2.persoane speciale care urmaresc sa obtina beneficii si dupa moarte, care practica o anumita forma de religie, anumite virtuti, care promit o viata prospera si dupa moarte.

Persoanele cu viziune medie sunt acele persoane care practica disciplina morala, concentrarea si meditatia cu motivatia renuntarii definitive la satisfactiile/placerile pe care le ofera samsara. Aceste trei forme de practica se numesc "inalte" pentru ca ridica aspirantul "deasupra" samsarei, efectul lor fiind eliberarea din procesele cauza-efect (reincarnari succesive cu suferintele lor asociate).

Persoanele cu viziune larga sunt acele persoane care sunt angajate intr-un efort spiritual care vizeaza salvarea tuturor fiintelor samsarice, fara exceptie. Acestea poarta denumirea de Bodhisattva.

Te contrazici singur.

Conform cosmogoniei voastre, nu exista o "natura ultima" pentru fiinte si in general ceea ce e supus transformarilor.

Deci de ce ar tine cont un "iluminat" de astfel de caracterizari relative?