Ce înseamnă cuvintele lui Hristos: „Nu am venit să aduc pace, ci sabie”?
 

„Nu socotiţi că pace am venit să aduc pe pământ; nu am venit să aduc pace, ci sabie”. Aşa a grăit Domnul. A se citi: „Nu am venit să împac adevărul şi minciuna, înţelepciunea şi prostia, binele şi răul, dreptatea şi silnicia, dobitocia şi omenia, nevinovăţia şi desfrânarea, pe Dumnezeu şi pe mamona, ci am adus sabie ca să tai şi să le despart, încât să nu se amestece”. Cu ce să le tai şi să le desparţi, Doamne? Cu sabia adevărului. Ori cu sabia cuvântului lui Dumnezeu, ceea ce e totuna. Fiindcă adevărul este cuvântul lui Dumnezeu, şi cuvântul lui Dumnezeu este adevărul.
Apostolul Pavel sfătuieşte: „Luaţi sabia duhovnicească, care este cuvântul lui Dumnezeu”. Iar Sfântul Ioan a văzut în vedenie pe Fiul lui Dumnezeu în mijlocul a şapte sfeşnice, iar din gura Lui ieşea o sabie ascuţită de amândouă părţile. Sabia care iese din gură ce altceva poate fi decât cuvântul lui Dumnezeu, cuvântul adevărului? Această sabie este mântuitoare pentru lume, nu pacea binelui cu răul. Şi atunci, şi acum, şi din veac şi până în veac.
Că această înţelegere este dreaptă se vede şi din ce spune Hristos în continuare: „Că am venit să despart pe om de tatăl său şi pe fiică de mama sa, şi pe noră de soacra sa”. Căci dacă fiul merge după Hristos, iar tatăl rămâne în întunericul minciunii, sabia adevărului lui Hristos îi va despărţi. Adevărul este mai vrednic de iubit decât tatăl. Şi dacă fiica merge după Hristos, iar mama rămâne îndărătnică în tăgăduirea lui Hristos, ce unire poate fi acolo? Oare nu este Hristos mai dulce decât mama? La fel şi cu nora şi soacra ei. Dar să nu înţelegi strâmb – că cel ce Îl cunoaşte şi-L îndrăgeşte pe Hristos trebuie deodată să se despartă trupeşte de rudele sale. Aşa ceva nu scrie. Este destul a fi despărţit cu sufletul şi a nu primi în el nimic din gândurile şi faptele necredinţei; căci, dacă credincioşii s-ar despărţi şi trupeşte de necredincioşi, s-ar face în lume două tabere potrivnice. Cine i-ar învăţa şi îndrepta atunci pe necredincioşi? Şi Domnul Însuşi l-a răbdat lângă Sine pe necredinciosul Iuda trei ani în cap.
Înţeleptul Pavel scrie: „că se sfinţeşte bărbatul necredincios prin femeia credincioasă şi se sfinţeşte femeia necredincioasă prin bărbatul credincios”. În fine, pot să-ţi aduc la cunoştinţă felul în care tâlcuieşte duhovniceşte aceste cuvinte ale lui Hristos slăvitul Teofilact al Ohridei: „Prin tată, mamă şi soacră înţelege tot ce este vechi, iar prin fiu si fiică, tot ce este nou. Aşadar, Dumnezeu voieşte ca noile şi dumnezeieştile Lui porunci şi învăţături să biruiască toate vechile noastre obiceiuri şi deprinderi păcătoase”.
Sfântul Nicolae Velimirovici

Ev. Matei 6, 22-33
 

Zis-a Domnul către dânşii: luminătorul trupului este ochiul; dacă va fi ochiul tău curat, tot trupul tău va fi luminat; iar dacă ochiul tău va fi rău, tot trupul tău va fi întunecat. Deci, dacă lumina, care este în tine, este întuneric, cu cât mai mult va fi întunericul! Nimeni nu poate să slujească la doi domni, căci sau pe unul va urâ şi pe altul va iubi, sau după unul se va ţine şi de celălalt nu va avea grijă; nu puteţi să slujiţi lui Dumnezeu şi lui Mamona. Drept aceea vă spun vouă: să nu vă îngrijiţi pentru viaţa voastră gândind ce veţi mânca, ori ce veţi bea; nici pentru trupul vostru cu ce vă veţi îmbrăca. Oare, nu este viaţa mai mult decât hrana, şi trupul, decât îmbrăcămintea? Uitaţi-vă la păsările cerului, că nu seamănă, nici nu seceră, nici nu adună în hambare, şi Tatăl vostru cel ceresc le hrăneşte. Au nu sunteţi voi cu mult mai presus decât ele? Şi cine dintre voi, oricât şi-ar pune el mintea, poate să-şi adauge la statura sa un cot? Iar de îmbrăcăminte ce vă îngrijiţi? Luaţi seama la crinii câmpului cum cresc: nu se ostenesc, nici nu torc, şi totuşi vă spun vouă că nici Solomon, în toată mărirea sa, nu s-a îmbrăcat ca unul dintre ei. Iar dacă iarba câmpului, care astăzi este şi mâine se aruncă în cuptor, Dumnezeu în acest fel o îmbracă, oare, nu cu mult mai mult pe voi, o puţin credincioşilor? Deci, să nu duceţi grijă zicând: ce vom mânca, sau ce vom bea, sau cu ce ne vom îmbrăca! Că toate acestea le caută păgânii; doar ştie Tatăl vostru cel ceresc că aveţi nevoie de toate acestea. Ci căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui, şi toate acestea se vor adăuga vouă.

Parintele Cleopa , scurt cuvant la Ev. Matei 6, 22-33
 

Concluzia Evangheliei de astăzi este cuprinsă într-o singură frază: “Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui și toate acestea se vor adăuga vouă“ (Matei 6, 33). Zadarnic ne ostenim zi și noapte pentru cele trecătoare. În zadar alergăm fără rost după lucruri nefolositoare care pier odată cu noi. Ba uneori nici somn nu avem, nici sfintele sărbători nu le mai ținem, nici la biserică nu găsim timp să mergem, nici acasă nu ne rugăm, nici cărți sfinte nu citim, nici pe cei bolnavi nu-i cercetăm, nici de moartea cea grabnică și de judecata lui Dumnezeu nu ne mai aducem aminte. Toți dorim cât mai multe. Toți visăm averi, cinste, sănătate și viață fericită. Dar de faptele creștinești, de rugăciune, de iertare, de pocainta și de

Dumnezeu aproape toți uităm.
De aceea este în lume atâta suferință și sunt atâtea boli și certuri în familie, pentru că am uitat de Dumnezeu. Am uitat de poruncile Lui, de dragostea Lui, de Biserica Lui, de mântuitoarele învățături ale Sfintei Evanghelii, punând nădejdea numai în mâinile, în mintea și în mândria noastră. Poate de aceea mulți creștini nu au adevărata pace și mulțumire sufletească.
Să ne întoarcem din nou la Dumnezeu, la rugăciune, la lucrarea faptelor bune. Dumnezeu ne așteaptă. Să nu ne mai mândrim cu mintea noastră, să nu ne punem nădejdea în mâinile noastre, nici în viața aceasta trecătoare. Ci numai în Dumnezeu să credem, în El să nădăjduim, Lui numai să I ne închinăm, la Biserica lui Hristos să mergem cât mai des și prin pocăință și viață creștinească să lucrăm ogorul mântuirii noastre.
În toate cele bune să fim întâi. Și la lucrul mâinilor și la biserică și la milostenie și la post și la rugăciune. Cu mâinile să lucrăm, dar cu mintea să ne rugăm. Cu picioarele să călătorim pe calea vieții, dar cu limba să lăudăm pe Dumnezeu și să dăm sfaturi duhovnicești. Să creștem copiii în frică de Dumnezeu, să trăim în pace cu iubitorii de pace, iar de cei răi, răzvrătitori, eretici și robiți de patimi să ne ferim, ca să nu cădem în cursele lor. Să nu ne biruim nici de mândria hainelor, nici de laudele sau ocara oamenilor, nici de beție sau cumplita desfrânare sau de mulțimea grijilor pământești care stăpânesc astăzi toată lumea.
De vom face așa, vom duce aici viață liniștită, vom avea timp mai mult de rugăciune, și vom fi fericiți și pe pământ și în cer. Atunci vom putea cânta împreună cu proorocul David: “Bogații au sărăcit și au flămânzit, iar cei ce-L caută pe Domnul nu se vor lipsi de tot binele“ (Psalm 33, 10). Amin.

Ev. Matei 11, 16-20
 

Zis-a Domnul: cu cine voi asemăna neamul acesta? Este asemenea copiilor care şed în mijlocul târgului şi strigă către alţi copii, zicând: v-am cântat din fluier şi n-aţi jucat; v-am cântat de jale şi nu v-aţi tânguit. Căci a venit Ioan, nici mâncând, nici bând, şi ei zic: are diavol. Dar a venit Fiul Omului, mâncând şi bând, şi ei zic: iată om mâncăcios şi băutor de vin, prieten al vameşilor şi al păcătoşilor. Dar înţelepciunea s-a îndreptăţit de către fiii săi. Atunci a început Iisus să mustre oraşele în care se făcuseră cele mai multe minuni ale Sale, pentru că nu s-au pocăit.

Ap. Romani 10, 11-21; 11, 1-2
Fraţilor, zice Scriptura: «Tot cel ce crede în El nu se va ruşina». Căci nu este deosebire între iudeu şi elin, pentru că Acelaşi este Domnul tuturor, Care îmbogăţeşte pe toţi cei ce-L cheamă pe El, căci: «Oricine va chema numele Domnului se va mântui». Dar cum vor chema numele Aceluia în Care încă n-au crezut? Şi cum vor crede în Acela de Care n-au auzit? Şi cum vor auzi fără propovăduitor? Şi cum vor propovădui, de nu vor fi trimişi? Precum este scris: «Cât de frumoase sunt picioarele celor ce vestesc pacea, ale celor ce vestesc cele bune!». Dar nu toţi s-au supus Evangheliei, căci Isaia zice: «Doamne, cine a crezut celor auzite de la noi?». Prin urmare, credinţa este din auzire, iar auzirea prin cuvântul lui Hristos. Dar întreb: Oare n-au auzit? Dimpotrivă: «În tot pământul a ieşit vestirea lor şi la marginile lumii cuvintele lor». Dar zic: Nu cumva Israel n-a înţeles? Moise spune cel dintâi: «Voi întărâta râvna voastră prin cel ce nu este poporul (Meu) şi voi aţâţa mânia voastră cu un popor nepriceput». Isaia îndrăzneşte şi zice: «Am fost aflat de cei ce nu Mă căutau şi M-am făcut arătat celor ce nu întrebau de Mine». Dar către Israel zice: «Toată ziua întins-am mâinile Mele către un popor neascultător şi împotrivă grăitor».
Întreb deci: Oare lepădat-a Dumnezeu pe poporul Său? Nicidecum! Căci şi eu sunt israelit, din urmaşii lui Avraam, din seminţia lui Veniamin. Nu a lepădat Dumnezeu pe poporul Său, pe care mai înainte l-a cunoscut.

Ev. Matei 11, 20-26
 

În vremea aceea a început Iisus să mustre oraşele în care se făcuseră cele mai multe minuni ale Sale, pentru că nu s-au pocăit. Vai ţie Horazine, vai ţie Betsaida, căci de s-ar fi făcut în Tir şi în Sidon minunile care s-au făcut în voi, de mult, în sac şi în cenuşă, s-ar fi pocăit! Dar vă spun că Tirului şi Sidonului le va fi mai uşor în ziua judecăţii, decât vouă. Şi tu Capernaume, care te-ai înălţat până la cer, până la iad te vei coborâ; căci de s-ar fi făcut în Sodoma minunile ce s-au făcut în tine, ar fi rămas până în ziua de astăzi. Dar vă spun că pământului Sodomei îi va fi mai uşor în ziua judecăţii, decât îţi va fi ţie. În acel timp, cuvântând, Iisus a grăit: Te slăvesc pe Tine, Părinte, Doamne al cerului şi al pământului, pentru că ai ascuns acestea de cei înţelepţi şi pricepuţi, şi le-ai descoperit pruncilor. Da, Părinte, căci aşa ai binevoit Tu.

Ev. Matei 11, 27-30
 

Zis-a Domnul ucenicilor săi: toate-Mi sunt date de către Tatăl Meu şi nimeni nu cunoaşte pe Fiul, decât numai Tatăl; nici pe Tatăl nu-L cunoaşte nimeni, decât numai Fiul şi căruia va voi Fiul să-i descopere. Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni. Luaţi jugul Meu asupra voastră şi vă învăţaţi de la Mine, că Eu sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihnă sufletelor voastre; căci jugul Meu e bun şi povara Mea este uşoară.

Ev. Matei 12, 1-8
 

În vremea aceea mergea Iisus sâmbăta printre semănături, iar ucenicii Lui au flămânzit şi au început să smulgă spice şi să mănânce. Văzând aceasta, fariseii au zis către Dânsul: iată ucenicii Tăi fac ceea ce nu se cade să facă sâmbăta. Iar El le-a răspuns: au n-aţi citit ce-a făcut David, când a flămânzit el şi cei care erau cu dânsul? Cum a intrat în casa lui Dumnezeu şi a mâncat pâinile punerii înainte, care nu se cuveneau lui să le mănânce, nici celor care erau cu dânsul, ci numai preoţilor? Sau n-aţi citit în lege, că preoţii, sâmbăta, în templu calcă sâmbăta şi sunt fără de vină? Eu însă vă spun vouă că aici se află Acela care e mai mare decât templul; dacă aţi fi ştiut voi ce înseamnă: milă voiesc, iar nu jertfă, n-aţi fi osândit pe cei nevinovaţi; că Domn este Fiul Omului şi al sâmbetei.

Ev. Matei 8, 14-23
 

În vremea aceea, venind în casa lui Petru, Iisus a văzut pe soacra acestuia zăcând şi aprinsă de friguri; şi s-a atins de mâna ei, iar frigurile au lăsat-o îndată, şi s-a sculat şi îi slujea Lui. Făcându-se seară, au adus la El mulţi îndrăciţi şi a scos duhurile numai cu cuvântul şi pe toţi bolnavii i-a tămăduit, ca să se împlinească ceea ce s-a spus prin proorocul Isaia, care zice: Acesta neputinţele noastre a luat şi bolile noastre le-a purtat. Văzând mult popor ămprejurul Său, Iisus a poruncit ucenicilor să treacă de cealaltă parte a mării. Atunci a venit la El un cărturar şi I-a zis: Învăţătorule, voiesc să Te urmez oriunde vei merge. Dar Iisus i-a răspuns: vulpile au vizuini şi păsările cerului cuiburi, însă Fiul Omului nu are unde să-şi plece capul. Un altul dintre ucenici Săi I-a zis: Doamne, dă-mi voie să mă duc întâi să îngrop pe tatăl meu. Iisus însă i-a zis: vino după Mine şi lasă morţii să-şi îngroape pe morţii lor. Şi intrând El în corabie, ucenicii Lui au mers după Dânsul.

Ev. Matei 8, 5-13
 

În vremea aceea, când a intrat Iisus în Capernaum, iată că s-a apropiat de Dânsul un sutaş, rugându-L şi grăind: Doamne, servitorul meu zace în casă bolnav, cumplit chinuindu-se. Iisus i-a zis: voi veni şi-l voi tămădui. Dar sutaşul, răspunzând, a zis: Doamne, eu nu sunt vrednic să intri sub acoperişul meu, ci zi numai cu cuvântul şi se va tămădui servitorul meu; căci şi eu sunt om sub stăpânirea altora şi am sub mine ostaşi şi-i zic acestuia: du-te, şi se duce; şi celuilalt: vino, şi vine; şi servitorul meu zic: fă aceasta, şi face. Auzind acestea, Iisus S-a minunat şi a zis celor care veneau după Dânsul: adevărat vă spun vouă: nici în Israel n-am găsit atâta credinţă. Drept aceea vă spun că mulţi de la răsărit şi de la apus vor veni şi se vor odihni cu Avraam, cu Isaac şi cu Iacob, în împărăţia cerurilor; iar fiii împărăţiei vor fi izgoniţi în întunericul cel mai din afară, acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor. Şi a zis Iisus sutaşului: du-te, şi, după ce ai crezut, fie ţie! Şi s-a tămăduit servitorul lui în ceasul acela.

Ap. Romani 12, 4-5; 15-21
Fraţilor, precum într-un singur trup avem multe mădulare şi mădularele nu au toate aceeaşi lucrare, aşa şi noi, cei mulţi, un trup suntem în Hristos şi fiecare suntem mădulare unii altora;
bucuraţi-vă cu cei ce se bucură; plângeţi cu cei ce plâng. Cugetaţi acelaşi lucru unii pentru alţii; nu cugetaţi la cele înalte, ci lăsaţi-vă duşi de spre cele smerite. Nu vă socotiţi voi înşivă înţelepţi. Nu răsplătiţi nimănui răul cu rău. Purtaţi grijă de cele bune înaintea tuturor oamenilor. Dacă se poate, pe cât stă în puterea voastră, trăiţi în bună pace cu toţi oamenii. Nu vă răzbunaţi singuri, iubiţilor, ci lăsaţi loc mâniei (lui Dumnezeu), căci scris este: «A Mea este răzbunarea; Eu voi răsplăti, zice Domnul». Deci, dacă vrăjmaşul tău este flămând, dă-i de mâncare; dacă îi este sete dă-i să bea, căci, făcând acestea, vei grămădi cărbuni de foc pe capul lui. Nu te lăsa biruit de rău, ci biruieşte răul cu binele.

Ev. Matei 12, 38-45
 

În vremea aceeaau venit la Iisus unii dintre cărturari şi farisei, zicându-I: Învăţătorule, voim să vedem de la Tine un semn. Dar Iisus, răspunzând, le-a zis: neam viclean şi desfrânat cere semn, dar semn nu i se va da, fără numai semnul lui Iona proorocul. Căci precum Iona a fost în pântecele chitului trei zile şi trei nopţi, aşa va fi Fiul Omului în inima pământului, trei zile şi trei nopţi. Bărbaţii din Ninive se vor scula la judecată cu neamul acesta şi-l vor osândi, căci ei s-au pocăit la propovăduirea lui Iona; iată aici este Cineva mai mare decât Iona. Împărăteasa cea de la miazăzi se va scula la judecată cu neamul acesta şi-l va osândi, căci ea a venit de la marginile pământului să audă înţelepciunea lui Solomon; şi iată aici este Cineva mai mare decât Solomon. Iar când duhul cel necurat a ieşit din om umblă prin locuri fără apă căutând odihnă şi nu găseşte. Atunci zice: mă voi întoarce la casa mea, de unde am ieşit; şi, venind, o află golită, măturată şi împodobită. Atunci se duce şi ia cu sine alte şapte duhuri mai rele decât el şi, intrând, locuiesc acolo; şi se fac cele de pe urmă ale omului aceluia mai rele, decât cele dintâi. Aşa va fi şi cu acest neam viclean.

Ev. Matei 12, 46-50; 13, 1-3
 

În vremea aceea, pe când Iisus propovăduia mulţimilor, iată mama şi fraţii Lui stăteau afară, căutând să vorbească cu Dânsul. Atunci cineva I-a spus: iată mama Ta şi fraţii Tăi stau afară, vrând să vorbească cu Tine. Dar El, răspunzând celui care-I spusese, a zis: cine este mama Mea şi cine sunt fraţii Mei? Şi, întinzând mâna spre ucenicii Săi, a zis: iată mama Mea şi fraţii Mei. Că oricine va face voia Tatălui Meu celui din ceruri, acela este fratele Meu şi soră şi mamă.
În aceeaşi zi, ieşind din casă, Iisus şedea lângă mare. Şi s-au adunat la Dânsul popor mult, încât a trebuit să intre în corabie şi să şadă, iar tot poporul sta pe ţărmul mării. Şi le-a grăit lor multe, în pilde.

Ap. Romani 15, 17-29
 

Fraţilor, în Hristos Iisus am laudă, în cele către Dumnezeu, căci nu voi cuteza să spun ceva din cele ce n-a săvârşit Hristos prin mine, spre ascultarea neamurilor, prin cuvânt şi prin faptă, prin puterea semnelor şi a minunilor, prin puterea Duhului Sfânt, aşa încât de la Ierusalim şi din ţinuturile de primprejur până la Iliria, am împlinit propovăduirea Evangheliei lui Hristos, râvnind astfel să binevestesc acolo unde Hristos nu fusese numit, ca să nu zidesc pe temelie străină, ci, precum este scris: «Cărora nu li s-a vestit despre El, aceia Îl vor vedea; şi cei ce n-au auzit Îl vor înţelege». De aceea am şi fost împiedicat, de multe ori, ca să vin la voi. Dar acum, nemaiavând loc în aceste ţinuturi şi având dorinţa de mulţi ani să vin la voi, când mă voi duce în Spania voi veni la voi. Căci nădăjduiesc să vă văd în trecere şi de către voi să fiu însoţit până acolo, după ce mă voi bucura întâi, în parte, de voi. Acum însă mă duc la Ierusalim, ca să slujesc sfinţilor. Căci Macedonia şi Ahaia au binevoit să facă o strângere de ajutoare pentru săracii dintre sfinţii de la Ierusalim. Căci ei au binevoit şi sunt datori faţă de ei. Căci dacă neamurile s-au împărtăşit de cele duhovniceşti ale lor, datori sunt şi ei să le slujească în cele trupeşti. Săvârşind deci aceasta şi încredinţându-le roada aceasta, voi trece pe la voi, în Spania. Şi ştiu că, venind la voi, cu deplinătatea binecuvântării lui Hristos voi veni.

Ev. Matei 13, 3-9
Zis-a Domnul pilda aceasta: iată, a ieşit semănătorul să semene sămânţa sa. Şi, semănând el, unele seminţe au căzut lângă drum şi au venit păsările şi le-au mâncat. Altele au căzut pe loc pietros unde n-aveau pământ mult, şi îndată au răsărit, pentru că n-aveau strat de pământ adânc; iar când a răsărit soarele, s-au pălit şi, pentră că n-aveau rădăcină, îndată s-au uscat. Altele au căzut între spini, dar spinii au crescut şi le-au înăbuşit. Iar altele au căzut pe pământ bun şi au dat roadă: una o sută, alta şaizeci, iar alta treizeci. Cine are urechi de auzit să audă.

Ev. Matei 9, 9-13
În vremea aceea, trecând, Iisus a văzut pe un om cu numele Matei, care şedea la vamă, şi i-a grăit lui: vino după Mine! Şi, sculându-se, a mers după Dânsul. Iar când şedea Iisus la masă, în casă, mulţi vameşi şi păcătoşi au venit şi au şezut la masă împreună cu Iisus şi cu ucenicii Lui. Şi fariseii, văzând una ca aceasta, au zis ucenicilor: pentru ce mănâncă şi bea Învăţătorul vostru cu vameşii şi cu păcătoşii? Iar Iisus, auzind, a zis către ei: n-au trebuinţă de doctor cei sănătoşi, ci cei bolnavi. Duceţivă, aşadar, de învăţaţi ce înseamnă cuvintele: milă voiesc, iar nu jertfă; că n-am venit să chem la pocăinţă pe cei drepţi, ci pe cei păcătoşi.

Ev. Ioan 17, 1-13
 

În vremea aceea, ridicându-şi ochii Săi către cer, Iisus a cuvântat: Părinte, a venit ceasul! Preamăreşte pe Fiul Tău, ca şi Fiul să Te preamărească pe Tine, precum I-ai dat stăpânire peste toată făptura, ca să dea viaţă veşnică tuturor acelora pe care Tu i-ai dat Lui; iar viaţa veşnică este aceea ca să Te cunoască pe Tine, singurul, adevăratul Dumnezeu şi pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis. Eu Te-am preamărit pe Tine pe pământ şi am săvârşit lucrul pe care Mi l-ai dat să-l fac. Şi acum Mă preamăreşte Tu, Părinte, la Tine însuţi, cu slava pe care am avut-o la Tine mai înainte de a fi lumea. An făcut cunoscut numele Tău oamenilor pe care Mi i-ai dat Mie din lume; ai Tăi erau, şi Mi i-ai dat Mie şi cuvântul Tău l-au păzit. Acum au cunoscut că toate câte Mi-ai dat sunt de la Tine, pentru că cuvintele pe care Mi le-ai dat le-am dat lor; iar ei le-au primit şi au cunoscut cu adevărat că de la Tine am ieşit, şi au crezut acum că Tu M-ai trimis. Eu pentru aceştia Mă rog; nu Mă rog pentru lume, ci pentru aceştia pe care Mi i-ai dat, căci ei sunt ai Tăi, şi toate ale Mele sunt ale Tale, şi ale Tale sunt ale Mele, şi M-am preamărit în ei. Mult nu mai sunt în lume, dar ei sunt în lume şi Eu vin la Tine. Părinte Sfinte, păzeşte-i în numele Tău pe cei pe care Mi i-ai dat, ca să fie una precum suntem şi Noi. Când eram cu ei în lume, Eu îi păzeam în numele Tău; pe cei care Mi i-ai dat, i-am păzit şi nici unul dintre ei n-a pierit, decât numai fiul pierzării, pentru ca să se împlinească Scriptura. Acum însă Eu vin la Tine şi acestea le grăiesc cât sunt în lume, pentru ca bucuria Mea s-o aibă deplin în ei.

Ev. Matei 8, 28-34; 9, 1
 

În vremea aceea, când a trecut Iisus dincolo, în ţinutul Gherghesenilor, iată că L-au întâmpinat doi îndrăciţi, care ieşeau din morminte, foarte furioşi, încât nimeni nu putea să treacă pe drumul acela. Şi iată au început să strige şi să zică: ce ai cu noi Iisuse, Fiul lui Dumnezeu? Ai venit aici mai înainte de vreme ca să ne chinuieşti? Şi era departe de ei o turmă mare de porci la păscut. Iar diavolii îl rugau, zicând: dacă ne scoţi afară, dă-ne voie să ne ducem în turma de porci. Atunci El le-a zis: duceţi-vă! Iar ei, ieşind, s-au dus în turma de porci; şi îndată toată turma de porci s-a aruncat de pe ţărm în mare şi s-a înecat în apă. Atunci păzitorii au fugit şi, ducându-se în oraş, au povestit tot ce se petrecuse şi cele întâmplate cu cei îndrăciţi. Îndată tot oraşul a ieşit în întâmpinarea lui Iisus şi, văzându-L, L-au rugat să plece din ţinutul lor.
Şi intrând în corabie, Iisus a trecut dincoace şi a venit în oraşul Său.

Ap. Romani 10, 1-10
Fraţilor, bunăvoinţa inimii mele şi rugăciunea mea către Dumnezeu, pentru Israel, este spre mântuire. Căci le mărturisesc că au râvnă pentru Dumnezeu, dar sunt fără cunoştinţă, deoarece, necunoscând dreptatea lui Dumnezeu şi căutând să statornicească dreptatea lor, dreptăţii lui Dumnezeu ei nu s-au supus. Căci sfârşitul Legii este Hristos, spre dreptate tot celui ce crede. Căci Moise scrie despre dreptatea care vine din lege, că: «Omul care o va îndeplini, va trăi prin ea». Iar dreptatea din credinţă grăieşte aşa: «Să nu zici în inima ta: Cine se va sui la cer?», ca adică să coboare pe Hristos! Sau: «Cine se va coborî întru adânc?», ca să ridice pe Hristos din morţi! Dar ce zice Scriptura? «Aproape este de tine cuvântul, în gura ta şi în inima ta», - adică cuvântul credinţei pe care-l propovăduim. Că de vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.

Ev. Matei 13, 10-23
În vremea aceea, apropiindu-se de Iisus, ucenicii I-au zis: pentru ce le vorbeşti lor în pilde? Iar El, răspunzând, a zis: pentru că vouă vi s-a dat să cunoaşteţi tainele împărăţiei cerurilor, iar lor nu li s-a dat. Căci celui care are, i se va mai da şi îi va prisosi, iar de la cel care nu are, şi ceea ce are i se va lua. De aceea le vorbesc în pilde, căci, văzând, nu văd şi, auzind, nu aud, nici nu înţeleg. Şi se împlineşte cu dânşii proorocia lui Isaia, care zice: cu urechile veţi auzi, dar nu veţi înţelege; şi cu ochii veţi privi, dar nu veţi vedea, pentru că s-a învârtoşat inima poporului acestuia; căci cu urechile aude greu şi ochii lui s-au închis, ca nu cumva să vadă cu ochii şi să audă cu urechile şi cu inima să priceapă şi să se întoarcă şi Eu să-i vindec. Dar fericiţi sunt ochii voştri că văd şi urechile voastre că aud. Adevărat vă spun vouă că mulţi prooroci şi drepţi au dorit să vadă cele ce vedeţi voi, şi n-au văzut, şi să audă cele ce auziţi voi, şi n-au auzit. Deci voi ascultaţi pilda semănătorului. La cel care aude învăţătura împărăţiei cerurilor şi n-o înţelege, vine cel viclean şi răpeşte ceea ce s-a semănat în inima lui; aceasta este sămânţa cea semănată lângă drum. Iar cea semănată în loc pietros, acesta este omul care aude această învăţătură şi îndată o primeşte cu bucurie, însă nu are rădăcină în sine, ci ţine numai o vreme; iar când vine necazul sau prigoana pentru această învăţătură, îndată se şi leapădă de ea. Cea semănată în spini, acesta este cel care aude această învăţătură, dar grija acestei lumi şi înşelăciunea avuţiei îneacă învăţătura şi o face neroditoare. Iar sămânţa semănată în pământ bun, acesta este cel care aude învăţătura şi o înţelege, deci care aduce roadă, unul o sută, altul şaizeci, iar altul treizeci.

Ev. Matei 13, 24-30
Zis-a Domnul pilda aceasta: asemenea este împărăţia cerurilor omului care a semănat sămânţă bună în ţarina sa. Dar, pe când oamenii dormeau, a venit vrăjmaşul lui şi a semănat neghină printre grâu, apoi şi s-a dus. Iar dacă a crescut paiul şi a făcut roadă, atunci s-au arătat şi neghinele. Şi, venind, slujitirii stăpânului casei i-au zis: stăpâne, nu ai semănat tu, oare, sămânţă bună în ţarina ta? De unde dar are neghină? El le-a răspuns: un om vrăjmaş a făcut aceasta. Iar slujitorii i-au zis: vrei, atunci, să ne ducem şi să le plivim? El însă le-a zis: nu! Ca nu cumva plivind neghinele, să smulgeţi şi grâul împreună cu ele. Lăsaţi să crească amândouă împreună până la seceriş şi atunci, la vremea secerişului, voi zice secerătorilor: pliviţi întâi neghinele şi le legaţi snopi, ca să le ardem; iar grâul adunaţi-l în hambarul meu.

Ev. Matei 13, 37-43
 

În vremea aceea, intrând Iisus în casă, s-au apropiat de Dânsul ucenicii Săi, zicând: lămureşte-ne pilda neghinelor din ţarină. El le-a răspuns, zicând: Cel ce seamănă sămânţa cea bună este Fiul Omului, iar ţarina este lumea; sămânţa cea bună sunt fiii împărăţiei, iar neghinele sunt fiii celui rău. Vrăjmaşul care le-a semănat, este diavolul; secerişul este sfârşitul lumii, iar secerătorii sunt îngerii. Deci, după cum se alege neghinele şi se ard în foc, aşa va fi la sfârşitul lumii acesteia. Va trimite Fiul Omului pe îngerii Săi şi vor aduna din împărăţia Sa toate pildele de păcătuire şi pe cei ce fac fărădelege; şi îi vor arunca pe ei în cuptorul cel de foc; acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor. Cei drepţi vor străluci, atunci, ca soarele în împărăţia Tatălui lor. Cel ce are urechi de auzit să audă.

Ev. Matei 13, 44-54
 

Zis-a Domnul pilda aceasta: asemenea este împărăţia cerurilor cu o comoară ascunsă în ţarină, pe care găsind-o un om, a ascuns-o, şi de bucuria ei s-a dus, a vândut tot ce avea şi a cumpărat ţarina aceea. Iarăşi, asemenea este împărăţia cerurilor cu un neguţător, care caută mărgăritare bune şi aflând un mărgăritar de mult preţ, s-a dus, a vândut toate câte avea el şi l-a cumpărat. Mai este asemenea împărăţia cerurilor cu un năvod aruncat în mare şi care a adunat tot felul de peşti; iar după ce s-a umplut, l-au tras năvodarii la mal şi, şezând, au ales pe cei buni în vase, iar pe cei răi i-au aruncat afară. Aşa va fi la sfârşitul lumii: vor ieşi îngerii şi vor despărţi pe cei răi din mijlocul celor drepţi şi-i vor arunca în cuptorul cel de foc; acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor. Apoi Iisus i-a întrebat: aţi înţeles toate acestea? Iar ei I-au răspuns: da, Doamne. Iar El le-a zis: de aceea orice cărturar cu învăţătură despre împărăţia cerurilor este asemenea unui om stăpân în casa sa, care scoate din vistieria sa lucruri noi şi lucruri vechi. După ce sfârşit pildele aceste, Iisus a plecat de acolo şi, venind în Patria Sa, îi învăţa în sinagoga lor.

Ev. Matei 9, 18-26
 

În vremea aceea a venit un dregător şi s-a închinat lui Iisus, zicând: fiica mea adineaori a murit; dar vino, pune mâna Ta peste ea şi va învia. Atunci, sculându-se, Iisus a mers după el împreună cu ucenicii. Şi iată, o femeie cu scurgere de sânge de doisprezece ani, venind din urmă, s-a atins de poala hainei Lui, căci zicea în gândul ei: numai să mă ating de haina Lui şi mă voi face sănătoasă. Iar Iisus, întorcându-Se şi văzând-o, i-a zis: îndrăzneşte, fiică, credinţa ta te-a mântuit. Şi s-a tămăduit femeia din ceasul acela. Sosind Iisus în casa dregătorului şi văzând pe cântăreţii din flaut şi mulţimea bocind, le-a zis: ieşiţi afară, căci n-a murit copila, ci doarme; ei însă râdeau de Dânsul. Dar după ce a fost scoasă afară mulţimea, Iisus, intrând, a luat copila de mână şi ea s-a sculat. Şi s-a dus vestea aceasta peste tot pământul acela.

Ev. Matei 15, 12-21
 

În vremea aceea, când s-au apropiat de Iisus, ucenicii Săi I-au zis: Tu ştii că fariseii, când au auzit acest cuvântul, s-au scandalizat? Iar El, răspunzând, le-a zis: orice sad, pe care nu l-a sădit Tatăl Meu cel ceresc, va fi smuls din rădăcină. Lăsaţii pe dânşii; căci sunt călăuze oarbe, orbilor; şi dacă un orb călăuzeşte pe un alt orb, vor cădea amândoi în groapă. Atunci Petru I-a zis: lămureşte-ne nouă pilda aceasta. Iar Iisus le-a grăit: oare, şi voi sunteţi nepricepuţi? Dar nu înţelegeţi că tot ce intră în gură se duce în pântece şi apoi se aruncă afară? Pe când cele ce ies din gură pornesc din inimă şi acelea spurcă pe om? Căci din inimă pornesc toate gânduri rele, omorurile, adulterele, desfrânările, furtişagurile, mărturiile mincinoase, blasfemiile. Deci acestea sunt cele care spurcă pe om; dar a mânca cu mâini nespălate nu spurcă pe om. Iar, după ce a ieşit de acolo, Iisus s-a dus în părţile Tirului şi ale Sidonului.

Ev. Matei 16, 6-12
 

Zis-a Domnul ucenicilor Săi: luaţi aminte şi păziţi-vă de aluatul fariseilor şi al saducheilor. Ei însă se gândeau în sine şi ziceau: ne zice aşa pentru că n-am luat pâine. Dar Iisus, cunoscându-le gândul, le-a grăit lor: pentru ce gândiţi în voi înşivă, puţin credincioşilor, că n-aţi luat pâine? Oare, tot nu înţelegeţi, nici nu vă aduceţi aminte de cele cinci pâini - la cei cinci mii de oameni, şi câte coşuri aţi luat? Nici de cele şapte pâini - la cei patru mii de oameni, şi câte coşuri aţi luat? Cum nu înţelegeţi că nu despre pâini v-am spus vouă, ci să vă păziţi de aluatul fariseilor şi al saducheilor? Atunci au înţeles că le-a spus să se păzească nu de aluatul pâinii, ci de învăţătura fariseilor şi a saducheilor.

Ev. Matei 16, 24-28
 

Zis-a Domnul ucenicilor Săi: dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea sa şi să-Mi urmeze Mie. Căci cine va voi să-şi scape sufletul său îl va pierde pe el; iar cine îşi va pierde sufletul pentru Mine îl va afla. Pentru că ce-i va folosi omului, dacă ar câştiga lumea toată, iar sufletul său îşi va pierde? Sau ce va da omul în schimb pentru sufletul său? Căci are să vină Fiul Omului în slava Tatălui Său, cu îngerii Săi, şi atunci va răsplăti fiecăruia după faptele sale. Adevărat vă spun vouă că sunt unii, din cei ce stau aici, care nu vor gusta moarte până ce nu vor vedea pe Fiul Omului, venind în împărăţia Sa.

Ev. Matei 12, 30-37
 

Zis-a Domnul: cine nu este cu Mine este împotriva Mea; iar cine nu adună cu Mine risipeşte. De aceea vă spun vouă că orice păcat şi orice hulă se va ierta oamenilor, dar blasfemia împotriva Duhului Sfânt nu se va ierta oamenilor. De va fi zis cineva vreun cuvânt împotriva Fiului Omului, se va ierta lui; dar de va fi zis cineva împotriva Duhului Sfânt, nu i se va ierta lui nici în veacul de acum, nici în cel viitor. Ori spuneţi că pomul este bun şi e bună şi roada lui, ori spuneţi că pomul e rău şi este rea şi roada lui, căci după roadă se cunoaşte pomul. Pui de năpârci, cum aţi putea să grăiţi cele bune, când voi sunteţi răi? Căci din prisosinţa inimii grăieşte gura. Omul cel bun scoate cele bune din comoara cea bună a inimii sale; pe când omul cel rău, din comoara cea rea a inimii sale, scoate cele rele. Însă vă spun că pentru orice cuvânt nefolositor, pe care-l vor rosti, oamenii vor da socoteală de el în ziua judecăţii. Căci din cuvintele tale vei fi găsit fără vină, şi din cuvintele tale vei fi osândit.

Ev. Matei 20, 1-16
 

Zis-a Domnul pilda aceasta: asemenea este împărăţia cerurilor unui om stăpân în casa sa, care a ieşit dis-de-dimineaţă, ca să tocmească lucrători la via sa; şi învoindu-se cu lucrătorii cu câte un dinar pe zi, i-a trimis în via sa. Ieşind apoi pe la ceasul al treilea, a văzut pe alţii stând în târg fără lucru şi le-a zis şi acelora: duceţi-vă şi voi în vie şi ce va fi cu dreptul vă voi da; iar ei s-au dus. Ieşind iarăşi pe la ceasul al şaselea şi al nouălea, a făcut la fel. Pe la al unsprezecelea ceas, ieşind iarăşi, a găsit pe alţii stând fără lucru şi le-a zis: de ce aţi stat aici toată ziua fără lucru? Ei i-au răspuns: pentru că nu ne-a tocmit nimeni. El le-a zis: duceţi-vă şi voi în via mea şi ce va fi cu dreptul veţi lua. Iar când s-a făcut seară, stăpânul viei a zis către ispravnicul său: cheamă pe lucrători şi le dă plata, începând de la cei de pe urmă până la cei dintâi. Deci, venind cei de la ceasul al unsprezecelea, au luat fiecare câte un dinar. Când au venit cei dintâi, socoteau că vor lua mai mult, dar au luat şi ei tot câte un dinar de fiecare. După ce au luat dinarii, cârteau împotriva stăpânului casei, zicând: aceştia de pe urmă au lucrat numai un ceas şi la plată î-ai făcut deopotrivă cu noi care am dus greul şi zăduful zilei. Dar el, răspunzând, a zis unuia dintre ei: prietene, nu-ţi fac nici o nedreptate; oare, nu cu un dinar te-ai învoit mine? Ia-ţi ce este al tău şi pleacă. Dacă voiesc să-i dau şi acestuia de pe urmă ca şi ţie, oare, nu-mi este îngăduit să fac ce voiesc cu ale mele? Sau ochiul tău este pizmaş, pentru că eu sunt bun? Tot aşa vor fi cei de pe urmă întâi şi cei dintâi pe urmă, că mulţi sunt chemaţi, dar puţini aleşi.

Ev. Matei 21, 43-46
 

Zis-a Domnul către iudeii care veniseră la Dânsul: adevărat vă spun vouă că se va lua de la voi împărăţia lui Dumnezeu şi se va da neamului care va face roadele ei. Cine va cădea pe piatra aceasta se va sfărâma; iar peste cine va cădea ea, îl va spulbera. Iar mai marii preoţilor şi fariseii, ascultând pildele Lui, au înţeles că despre ei vorbeşte şi căutau să-L prindă, dar se temeau de popor, pentru că îl socotea prooroc.

Ev. Matei 17, 14-23
 

În vremea aceea, iată s-a apropiat de Iisus un om, îngenunchind înaintea Lui şi zicând: Doamne, miluieşte pe fiul meu, că este lunatec şi pătimeşte rău: de multe ori cade în foc şi de multe ori în apă. Şi l-am adus la ucenicii Tăi, dar n-au putut să-l vindece. Iar Iisus, răspunzând, a zis: o, neam necredincios şi îndărătnic! Până când voi fi cu voi? Până când vă voi răbda pe voi? Aduceţi-l aici la Mine. Şi l-a certat Iisus şi diavolul a ieşit din el, şi copilul s-a tămăduit chiar în ceasul acela. Atunci, apropiindu-se de Iisus când era singur, ucenicii I-au zis: de ce noi n-am putut să-l scoatem? Iar Iisus le-a răspuns: din pricina necredinţei voastre; căci adevărat vă spun vouă că: de veţi avea credinţă cât un grăunte de muştar, veţi zice muntelui acestuia, mută-te de aici dincolo, şi se va muta; şi nimic nu va fi cu neputinţă pentru voi. Dar acest neam de diavoli nu iese decât numai cu rugăciune şi cu post. Pe când străbăteau ei Galileea, Iisus le-a spus: Fiul Omului are să fie dat în mâinile oamenilor şi-L vor omorî, dar a treia zi va învia. Iar ucenicii s-au întristat foarte.

Ev. Matei 23, 29-39
 

Zis-a Domnul către iudeii care veniseră la Dânsul: vai vouă, cărturarilor şi fariseilor! Pentru că voi zidiţi mormintele proorocilor şi împodobiţi gropile drepţilor, şi ziceţi: dacă am fi fost noi în zilele părinţilor noştri, n-am fi fost părtaşi cu ei la vărsarea sângelui proorocilor. Drept aceea înşivă mărturisiţi despre voi că sunteţi fii ai celor ce au omorât pe prooroci. Dar voi umpleţi cu vârf măsura părinţilor voştri. Şerpi, pui de năpârci, cum veţi scăpa de osânda Gheenei? De aceea, iată, Eu trimit la voi prooroci şi înţelepţi şi cărturari; dintre ei veţi ucide şi veţi răstigni, dintre ei veţi bate în adunările voastre şi îi veţi goni din oraş în oraş, ca să cadă asupra voastră tot sângele drepţilor, care s-a vărsat pe pământ, de la sângele dreptului Abel, până la sângele lui Zaharia, fiul lui Varahia, pe care l-aţi omorât între templu şi altar. Adevărat vă spun vouă că vor veni toate acestea peste neamul acesta. Ierusalime, Ierusalime, cel care ai omorât pe prooroci şi ai ucis cu pietre pe cei trimişi la tine; de câte ori am vrut să adun pe fiii tăi, după cum îşi strânge găina puii săi sub aripi, dar n-aţi vrut! Iată casa voastră vi se lasă pustie. Căci vă spun că de acum nu Mă veţi mai vedea, până când nu veţi zice: binecuvântat este Cel care vine în numele Domnului.

Ev. Marcu 2, 18-22
 

În vremea aceea, ucenicii lui Ioan şi ai fariseilor obişnuiau să postească. Ei au venit şi au zis lui Iisus: de ce ucenicii lui Ioan şi ai fariseilor postesc, iar ucenicii Tăi nu postesc? Dar Iisus le-a răspuns: pot, oare, fii nunţii să postească cât timp este mirele cu ei? Cât timp au mirele cu ei nu pot să postească. Dar vor veni zile, când se va lua Mirele de la ei, şi atunci, în acele zile, vor posti. Nimeni nu coase un petec de postav nou la o haină veche; altminteri petecul nou întinde de haina veche şi mai rea se face ruptura. Nimeni iarăşi nu pune vin nou în burdufuri vechi; altminteri vinul cel nou va sparge burduful şi se varsă vinul şi burdufurile se nimicesc; ci se cuvine să se pună vinul nou în burdufuri noi.

Ev. Marcu 4, 1-9
 

În vremea aceea a început Iisus să înveţe lângă mare şi s-a adunat la Dânsul popor mult, încât El a intrat în corabie şi şedea pe mare, iar toată mulţimea sta lângă mare, pe uscat. Şi îi învăţa mult în pilde şi, în învăţătura Sa, le zicea: ascultaţi! Iată a ieşit semănătorul să semene. Şi s-a întâmplat, când semăna, că o sămânţă a căzut lângă drum şi păsările cerului au venit şi au mâncat-o; iar alta a căzut pe pietriş, unde n-avea pământ mult, şi îndată a răsărit, pentru că n-avea pământ adânc; dar, răsărind soarele, s-a pălit şi, neavând rădăcină, s-a uscat. Altă sămânţă a căzut în mărăcini şi au crescut mărăcinii şi au înecat-o şi n-a dat rod; iar altele au căzut în pământ bun şi, înălţându-se şi crescând, au dat roade, aducând: una treizeci, alta şaizeci, iar alta o sută. Apoi le-a zis: cine are urechi de auzit să audă.

Ev. Marcu 5, 1-20
 

În vremea aceea a venit Iisus pe ţărmul celălalt al mării, în ţinutul Gadarenilor. Iar după ce a ieşit El din corabie, L-a întâmpinat îndată un om, din mormintele de acolo, cu duh necurat, care avea locuinţa în peşterile de îngropăciune. Şi nimeni nu putea să-l lege nici măcar în lanţuri de fier, pentru că de multe ori fusese legat în obezi şi cu lanţuri de fier şi el rupsese lanţurile şi obezile le sfărâmase; şi, fiindcă nimeni nu putea să-l domolească, era el întotdeauna, noaptea şi ziua, prin munţi şi prin peşteri de îngropăciune, ţipând şi izbindu-se de pietre. Dar, văzându-L de departe pe Iisus, a alergat şi s-a închinat Lui şi, strigând cu glas mare, a zis: Ce este între mine şi Tine Iisuse, Fiul lui Dumnezeu cel prea înalt? Te jur pe Dumnezeu să nu mă chinuieşti; pentru că îi zicea: ieşi, duh necurat, din omul acesta. Şi l-a întrebat: care îţi este numele? Şi I-a răspuns: legiune îmi este numele meu, pentru că suntem mulţi. Dar se rugau de El stăruitor ca să nu-i trimită afară din ţinutul acela. Iar acolo, lângă munte, era o turmă mare de porci, care păştea. Deci se rugau de El şi ziceau: trimite-ne pe noi în aceşti porci, ca să intrăm în ei. Şi Iisus le-a dat voie. Atunci, ieşind, duhurile necurate au intrat în porci şi turma, ca la două mii de porci, s-a aruncat de pe ţărm în mare şi s-a înecat în apă. Iar cei care păzeau porcii au fugit şi au dat de veste în oraş şi prin sate. Şi au venit oamenii să vadă ce s-a întâmplat. Şi s-au dus la Iisus şi au văzut pe cel care fusese îndrăcit şezând jos, îmbrăcat şi întreg la minte, el care avusese o legiune de diavoli, şi s-au înfricoşat. Iar cei care văzuseră le-au povestit cum s-a întâmplat cu cel îndrăcit şi cu porcii. Atunci ei au început să-L roage să se ducă din ţinuturile lor. Iar, când a intrat în corabie, cel care fusese îndrăcit se ruga ca să-l ia cu Dânsul. Iisus însă nu l-a lăsat, şi i-a zis: mergi în casa ta, la ai tăi şi spune-le cât bine ţi-a făcut ţie Domnul şi cum te-a miluit. Iar el s-a dus şi a început să vestească în Decapole, cât bine i-a făcut Iisus lui; şi toţi se minunau.

Ev. Marcu 5, 22-24; 35-43; 6-1
 

În vremea aceea a venit la Iisus unul din mai marii sinagogii, cu numele Iair şi văzându-L a căzut la picioarele Lui şi L-a rugat stăruitor, zicându-I: fiica mea este pe moarte; vino de-Ţi pune mâinile peste ea, ca să scape şi să trăiască. Şi a mers Iisus împreună cu el şi după Dânsul a mers mult popor,care Îl împresura. Pe când El încă vorbea, au venit de la casa mai marelui sinagogii, spunându-i: fiica ta a murit; de ce mai osteneşti pe Învăţătorul? Dar Iisus, îndată ce a auzit cuvântul care s-a grăit, a zis câtre mai-marele sinagogii: nu te teme! Crede numai. Şi n-a lăsat pe nimeni să meargă după Dânsul, decât numai pe Petru şi pe Iacob şi pe Ioan, fratele lui Iacob. Şi, ajungând la casa mai marelui sinagogii, au văzut tulburarea şi pe cei ce plângeau şi se tânguiau mult. Şi, intrând înăuntru, le-a zis: de vă tulburaţi şi plângeţi? Copila n-a murit, ci doarme. Dar ei râdeau de Dânsul. Iar El, scoţând pe toţi afară, a luat cu Sine pe tatăl copilei, pe mama ei şi pe cei ce erau cu Dânsul, şi au intrat unde zăcea copila. Şi apucând mâna copilei, i-a zis: talita cumi, care se tâlcuieşte: copilă, ţie îţi zic: scoală-te. Iar copila s-a sculat în clipa aceea şi umbla, căci era de doisprezece ani. Şi s-au minunat cei de faţă cu uimire adâncă. Dar Dânsul le-a poruncit cu stăruinţă, ca nimeni să nu afle de aceasta. Apoi le-a zis să-i dea copilei să mănânce.
După ce a ieşit de acolo, s-a dus în oraşul Său, iar ucenicii au mers după Dânsul.

Ev. Marcu 6, 45-53
 

În vremea aceea Iisus a îndemnat pe ucenicii Săi ca să intre în corabie şi să meargă înaintea Sa, de cealaltă parte, spre Betsaida, până ce El va da drumul mulţimii. Iar după ce le-a dat drumul, s-a dus în munte să se roage. Când s-a înserat, corabia era în mijlocul mării, iar El era singur pe ţărm. Şi i-a văzut pe ucenici cum se munceau vâslind, căci vântul era împotriva lor; iar spre a patra strajă a nopţii, a venit la ei, umblând pe mare, şi voia să treacă pe lângă ei. Dar lor, când L-au văzut umblând pe mare, li s-a părut că este o nălucă şi au strigat tare, pentru că toţi L-au văzut şi s-au înfricoşat. Însă El îndată a vorbit cu dânşii, şi le-a zis: îndrăzniţi! Eu sunt, nu vă temeţi. Apoi s-a suit la ei în corabie şi a încetat vântul. Iar ei erau uimiţi peste măsură de mult şi se mirau între dânşii, pentru că nu pricepuseră nimic din minunea pâinilor, deoarece inima lor era împitrită. Şi trecând marea au venit în ţinutul Ghenizaretului.

Şi L-au întrebat pe El fariseii şi cărturarii: Pentru ce nu umblă ucenicii Tăi după datina bătrânilor, ci mănâncă cu mâinile nespălate? Iar El le-a zis: Bine a proorocit Isaia despre voi, făţarnicilor, precum este scris: "Acest popor Mă cinsteşte cu buzele, dar inima lui este departe de Mine". Dar în zadar Mă cinstesc, învăţând învăţături care sunt porunci omeneşti. Căci lăsând porunca lui Dumnezeu, ţineţi datina oamenilor: spălarea urcioarelor şi a paharelor şi altele ca acestea multe, pe care le faceţi. Şi le zicea lor: Bine, aţi lepădat porunca lui Dumnezeu, ca să ţineţi datina voastră! Căci Moise a zis: "Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta", şi "cel ce va grăi de rău pe tatăl său, sau pe mama sa, cu moarte să se sfârşească". Voi însă ziceţi: Dacă un om va spune tatălui sau mamei: Corban! adică: Cu ce te-aş fi putut ajuta este dăruit lui Dumnezeu, nu-l mai lăsaţi să facă nimic pentru tatăl său sau pentru mama sa. Şi astfel desfiinţaţi cuvântul lui Dumnezeu cu datina voastră pe care singuri aţi dat-o. Şi faceţi multe asemănătoare cu acestea. Şi chemând iarăşi mulţimea la El, le zicea: Ascultaţi-Mă toţi şi înţelegeţi: Nu este nimic din afară de om care, intrând în el, să poată să-l spurce. Dar cele ce ies din om, acelea sunt care îl spurcă. De are cineva urechi de auzit să audă. Marcu 7, 5-16

Şi chemând iarăşi mulţimea la El, le zicea: Ascultaţi-Mă toţi şi înţelegeţi: Nu este nimic din afară de om care, intrând în el, să poată să-l spurce. Dar cele ce ies din om, acelea sunt care îl spurcă. De are cineva urechi de auzit să audă. Şi când a intrat în casă de la mulţime, L-au întrebat ucenicii despre această pildă. Şi El le-a zis: Aşadar şi voi sunteţi nepricepuţi? Nu înţelegeţi, oare, că tot ce intră în om, din afară, nu poate să-l spurce? Că nu intră în inima lui, ci în pântece, şi iese afară, pe calea sa, bucatele fiind toate curate. Dar zicea că ceea ce iese din om, aceea spurcă pe om. Căci dinăuntru, din inima omului, ies cugetele cele rele, desfrânările, hoţiile, uciderile, adulterul, lăcomiile, vicleniile, înşelăciunea, neruşinarea, ochiul pizmaş, hula, trufia, uşurătatea. Toate aceste rele ies dinăuntru şi spurcă pe om. Şi ridicându-Se de acolo, S-a dus în hotarele Tirului şi ale Sidonului şi, intrând într-o casă, voia ca nimeni să nu ştie, dar n-a putut să rămână tăinuit. Marcu 7, 14-24

Şi ridicându-Se de acolo, S-a dus în hotarele Tirului şi ale Sidonului şi, intrând într-o casă, voia ca nimeni să nu ştie, dar n-a putut să rămână tăinuit. Căci îndată auzind despre El o femeie, a cărei fiică avea duh necurat, a venit şi a căzut la picioarele Lui. Şi femeia era păgână, de neam din Fenicia Siriei. Şi Îl ruga să alunge demonii din fiica ei. Dar Iisus i-a vorbit: Lasă întâi să se sature copiii. Căci nu este bine să iei pâinea copiilor şi s-o arunci câinilor. Ea însă a răspuns şi I-a zis: Da, Doamne, dar şi câinii, sub masă, mănâncă din fărâmiturile copiilor. Şi Iisus i-a zis: Pentru acest cuvânt, mergi. A ieşit demonul din fiica ta. Iar ea, ducându-se acasă, a găsit pe copilă culcată în pat, iar demonul ieşise. Marcu 7, 24-30