Conform cosmogoniei tale, nu este nici tangibila nici cognoscibila, deci la fel de bine ar putea fi inexistenta.

Sau nu te-ai documentat tu destul.

Defineste "existenta in sine" :)


Ce inseamna "existenta autonoma" ? :)

Ba cam este.
Daca tu ai credea in filosofiile astea, ar trebui de exemplu sa incetezi sa mai maninci.
Sau sa mergi la servici. Sau etc. :)
Ca treburile astea nu exista, deci?


Pai da, cred ca aia alienati mintal inteleg cel mai bine chestia asta, acolo este cvasi-permament un vid total deci..


Hoho, mai usor cu pianul pe scari.
Mai intai defineste "esenta", "persoana", "fiinta", "constiinta", etc.

Si tot nu ne-ai lamurit, pana la urma ce se "incarneaza"? Ca frantuzu ala sau ce era zice ca nu exista o "persoana" care sa se incarneze ci un "flux de constiinta".
Ce e aia?

Gresit. Dumnezeul crestin este cognosicibil in mai multe feluri, nu a creat fiintele "ignorante" ca in budhism, nici nu le dispretuieste exsitenta ca in "budhismul" tau.


Ba mai degraba ai intunericului, ca mai intai respinge cunoasterea Adevaratului Dumnezeu si ofera o perspectiva trista si fara sens a intregii Creatii a carei sursa e plasata in ignoranta si "implinire" in non-existenta.

Vezi tu omulet, cu o chestie ai dreptate:

Creatia este definita de transformare, asta e esenta ei, diferenta o face modul in care ea se desfasoara, poate fi una frumoasa, armonioasa, sub Har, sau una intunecata, turbulenta, in afara Lui.
Alegerea iti apartine.

Alin ,nu ajunge numai logica seaca.Nu poti schimba oamenii cu logica ci cu logica impletita cu iubirea.Tu dai cu barda(nu ca eu as fi mai bun).La unii merge dar la cei sensibili,ca florin ,practic ii creezi un blocaj si mai mare, o invartosare si mai mare.Cu siguranta Dumnezeu nu a ramas numai in baza ta ca sa-l schimbi pe florin,ii trimite ganduri si imprejurari in viata ca sa-l indrepte.Ma gandesc ca si eu am fost foarte dur cu el si am facut mai mult rau.De fapt ,patima mea,mandria se folosea de Adevarul ortodoxiei ca sa devina si mai umflata si infumurata. Poate ca nu e si cazul tau...tu stii cel mai bine.

De acord ca ai facut pe durul :) cu o prea putina implicare calitativa in discutie.
Si ma bucur ca ti-a fost de folos postul, pana acum.

A adera la filosofia budhista asa cum a fost expusa aici, categoric are un substrat trumatic, dar daca omul poate aborda chestiunea doar dintr-o perspectiva rationala, ce i se poate oferi altceva in contextul forumului?

Sigur, tu ai putea sa nu-i scrii nimic, dar in particular sa-l pomenesti in fiecare zi in rugaciune sau mai mult, poate ar fi chiar mai util decat sa-i arati matematic ca 1+1 nu fac 5 cum i-au spus asa zisii "budhisti" insa cred ca si in asta se afla o doza de folos, daca si cand se va putea folosi de ea.

Alin, ceea ce incerc sa explic nu doar ca 1+1 pot face 5, dar ca pot face si 5000 - si nu ca ar fi vorba doar de pesti.

Insa pentru a pricepe cum este posibil asa ceva este necesara intelegerea apofatica a fenomenelor.

Nu este atat de dificil. Insa este nevoie de o atitudine receptiva.

Sa zicem ca perspectiva budhista e mai degraba ca 1+1 fac zero.


Defineste #natura_apofatica_a_fenomenelor.

Pe urma demonstreaz-o.

Pai ti-am cerut mai sus sa definesti/lamuresti si altele, receptiv am fost dar lamuririle intarzie.

Se poate înţelege şi aşa.
La fel de bine se poate înţelege că o cunoaştere a lui Dumnezeu nu se face, măcar de la un prag încolo, în modul obişnuit de a lucra al minţii noastre - mod care este obiectualist, fizicalist, care percepe datul cunoaşterii în afara minţii, ca distinct de subiectul cunoscător.
Ar putea fi vorba, aşadar, de o altă cunoaştere - anume prin participare la "obiectul" ei. Aceasta presupune o curajoasă concentrare înlăuntru, un dezinteres pregnant pentru rătăcirile în exterior, unde îl căutăm degeaba pe Dumnezeu. Căci Dumnezeu nu este în rătăcirile noastre de ieşiţi din minţi, ci înlăuntrul sufletului care îşi aşteaptă întoarcerea minţii acasă...
Or, Florin, tocmai această participare la viaţa dumnezeiască ne este poruncită de Hristos. Şi cred că la asta ajută/îndrumă/face să fie întreaga lucrare a Bisericii. Începînd cu Evanghelia, apoi cu întreaga Tradiţie, până azi la orice participare de-a noastră la viaţa liturgică.
Este o contopire a omului cu duhul Iubirii, implicit cu Duhul Adevărului, iar în actul rugăciunii iscodirea obiectualistă a minţii, cu tot noianul ei de gânduri şi imagini mai întâi, este abandonată treptat, până la deplina tăcere. Atunci, ne spun sfinţii rugători, liniştea este deplină, participarea este deplină şi Glasul Domnului poate fi aievea auzit şi primit. Mintea nu se mai întoarce asupra ei însăşi, la carcasa ei de gânduri şi stări care ţin de risipirea în afară, interesul pentru propriile mişcări a fost cu totul stins, abandonul este total într-o adâncă concentrare şi umilă/îndrăgostită simţire... Se trăieşte, de către unii rugători, răpirea, extazul...
Eu aşa am înţeles, mai degrabă.

Ioan, este foarte frumoasa descrierea pe care ai facut-o.

Insa omul nu traieste permanent in biserica, nu este permanent cu "mintea inlauntru" parasind cele dinafara, topit in dragostea dumnezeirii.

La un moment dat are nevoie sa priveasca cele dinafara, lasandu-L pe Dumnezeu inlauntru.


Cunoasterea apofatica a fenomenelor ne permite sa facem din toate cele cate se vad o biserica fara hotare si ziduri, sa unim exteriorul cu interiorul, sa-L vedem pe Dumnezeu pretutindeni.

Ne face saraci in duh - nu ne mai incarca cu cele simtite, cu impresii care distrag de la contemplatia Lui Dumnezeu.

Orice fenomen este perfect pentru a deveni un mijloc prin care sa fim constienti de atotprezenta Lui Dumnezeu. Orice fenomen este sacrament.

Florin, sa fumezi marihuana sau sa folosesti altele asemenea, este bine sau rau?

Tot ceea ce ne indeparteaza de cunoasterea Lui Dumnezeu este "rau" si tot ce ne apropie de El este "bine".

Substantele psihotrope altereaza dramatic capacitatea cognitiva - aceasta este deja alterata subtil de patima necunoasterii.

Euforia narcotica nu este sustinuta de patrundere cognitiva ci este aclansata la un nivel fiziologic grosier. Desi se simte bine in fond are o actiune distructiva, creeaza dependenta.

Euforia divina este ecologica. Ea nu depinde de agent, de stimuli, nu agreseaza fizicul, nu provoaca dezechilibre. Este extaz si pace adanca in acelasi timp.

Florin, tu ai făcut o precizare legată de "unii mistici", iar eu am ţi-am răspuns la această chestiune, strict. Am înţeles, repet, că rugătorii răsăriteni (ortodocşi) au trăit anumite experienţe la rugăciune, care sunt accesibile oricărui creştin dacă el se dedică acestei lucrări, în ascultare şi sub îndrumare. Desprea asta am citit, asta am auzit, asta îţi scriam.
În travaliul rugăciunii, eu am înţeles că e vorba de o linişte anume care creşte pe măsură ce rugăciunea prinde aripi, sub aripa Duhului, şi care ajută pe rugător să depăşească tendinţa minţii de a se împrăştia în simţuri, gânduri, impresii de orice fel.
De aici până la a vedea pe Dumnezeu în toate e o cale pe care eu personal nu o cunosc şi nu am întâlnit descrierea acestui proces în lecturile mele. În experienţele personale, cu atât mai puţin.

Mă limitasem la a formula, oarecum (mulţumesc pentru apreciere!), ce am înţeles despre rugăciune şi tăcerea minţii/ lepădarea minţii de "toate ale sale"/ liniştea/ pacea/ contopirea cu Dumnezeu. Nimic mai mult nu am afirmat şi nu pot să speculez mai departe, să mă ierţi.
Nu e vorba, deci, despre a sta tot timpul în biserică (precum ziceai), ci despre a experia rugăciunea curată. O clipă, o zi, o viaţă... nu ştiu; precum îi e dat fiecăruia, prin nevoinţă şi har.

--------
Apofatism presupune actiunea mentala de a nega (apophemi = a spune nu).

Ce neaga crestinismul si ce neaga budismul?

In crestinism este negata identitatea Lui Dumnezeu cu orice fenomen, sensibil sau abstract.
In budism este negata existenta imuabila a fenomenelor, de la cele observabile in exterior pana la mintea insasi care observa, eul cunoscator.

Negatia este cheia care deschide o alta dimensiune a cunoasterii, o cunoastere care transcende lumea vazuta/gandita.

Este un salt revolutionar care ridica omul din trairea senzoriala mixata cu intelegerea conceptuala in planul contemplatiei/vederii directe a miezului realitatii.

Mintea angajata in cunoastere apofatica este ca un aerostat care arunca balastul cunoasterii sensibile pentru a se inalta in limpezimea nemarginita a cerului.

In fapt, mintea nu se inalta, nu se coboara, nu se intuneca sau lumineaza,€“ acestea sunt simple metafore.

Aplicarea negatiei este o arta – pentru ca este necesar sa fie identificat cu precizie obiectul negatiei.
Obiectul negatiei in crestinism este tot ceea ce apare in momentul rugaciunii – impresiile/parerile mintii.
Obiectul negatiei in budism este foarte subtil – pentru tot ceea ce apare in campul perceptiei este negata existenta in sine a aparitiei (de la perceptii senzoriale, reprezentari mentale, actul insasi de a cunoaste, pana la eul cunoscator).
----------

Exista o diferenta calitativa majora intre negarea fenomenului si negarea existentei sale intrinseci.
In budism nu se neaga fenomenul, nu se neaga nici existenta acestuia, ci impresia ca fenomenul exista prin sine, cu de la sine putere.

Atitudinea nu este una de respingere sau evitare ci una de intelegere instantanee a fenomenului, chiar in momentul aparitiei acestuia, indiferent ca apare benefic, vatamator sau neutru. Expresia uzitata pentru aceasta strategie este eliberarea fenomenului in natura sa ultima. Respingerea/evitarea pot fi solutii de criza dar nu unele care sa rezolve problema de fond.

Constientizarea ca fenomenele din campul perceptiei nu au o existenta in sine ci sunt relationate dependent reprezinta un factor mental care se cultiva prin instruire si exersare in fluxul experientelor curente.

Instruirea presupune insusirea unei metodologii prin care este reliefat obiectul negatiei, ceea ce apare ca fiind existent in sine la fenomenul analizat, si care pe baza rationamentului sa-i fie negata aceasta conditie.

Metaforic, balaurul este scos din barlog si i se taie capul.

Operatiunea de negare extinde cunoasterea dincolo de campul constientizarii, se poate afirma ca este vantul care impinge corabia cognitiei dincolo de limitele apelor cunoscute.

Deschide noi orizonturi.

Este important de inteles ce tip de negare este aplicata in budism.

Negarea in budism este o negare completa, non-deductiva, care nu mai lasa sa scape nicio concluzie.

Acest tip de negare este ca o gaura neagra din care nu mai scapa lumina niciunui fir logic deductiv.

Metaforic, mintea acceseaza un subspatiu cognitiv prin deplasare de la prezenta obiectului la absenta acestuia.

Atat aplicarea negatiei cat si capacitatea de a identifica obiectul negatiei sunt abilitati care se insusesc, in timp, prin exercitiu.

Spatiul este inteles prin simturi, prin perceptia obiectelor si distantelor.

Subspatiul este accesat prin inferenta.

Crestinismul mistic acceseaza aceasta dimensiune indirect. Nu recunoaste non-existenta intrinseca a fenomenelor insa intra in subspatiu pe baza rationamentului ca orice apare mintii nu este Dumnezeu.

Din punct de vedere al deductibilitatii privind starea subiectului, negatiile pot fi clasificate in doua: negatii deschise si negatii inchise.

Negatiile deschise lasa sa se intrevada si alte moduri existentiale posibile cu privire la subiect, „deschid” posibilitati, alternative, perspective.

Exemplu de negatie deschisa: Inorogul nu este vizibil in aceasta locatie. Deductie: este oare vizibil in alta locatie?

Negatiile inchise nu indica, nu sugereaza, "nu deschid" nicio alta posibilitate cu privire la starea subiectului. Din negatia inchisa nu se mai poate deduce nimic. Este o negatie ultimativa, care inchide, termina procesul de rationalizare.

Exemplu de negatie inchisa: Inorogul nu exista.

In budism (Scoala de Mijloc), negatiile inchise nu sunt aplicate in baza unei dogme, ci sunt revelate in urma parcurgerii unor forme de rationament. Apar firesc, natural, in urma unui proces de gandire sub forma unor concluzii irefutabile.

In curriculum Scolii de Mijloc sunt utilizate cinci clase de rationament: Fragmente Vajra, analiza efectului, analiza simultana a cauzei si efectului, dincolo de singularitate/pluralitate, interdependenta.

Negatia inchisa creeaza brese, fisuri in modul fixist in care este perceputa realitatea imediata. Vaporizeaza soliditatea, concretetea fenomenelor care ne definesc existenta.

Puterea de vaporizare depinde de profunzimea si subtilitatea cu care este angajat rationamentul.

Cele cinci clase de rationament Madhyamaka ofera o multitudine de nuante si subtilitati.

O angajare atenta a rationamentelor cu sesizarea subtilitatilor trezeste o constientizare potenta, profunda a vacuumului rezultant din negatia inchisa. O analiza superficiala conduce la o experienta superficiala.

Pentru a nu ramane la un nivel pur teoretic, metoda analitica este unita cu inima contemplativa, iar adevarul rezultant devine cu timpul experienta nemijlocita.

Vacuumul trecutului, prezentului si viitorului

Vacuumul evenimentelor trecute si celor viitoare este relativ usor de realizat. Si totusi nu este facila mentinerea acestei constientizari. Trecutul si viitorul ne fura cu usurinta luciditatea, ne prind in proiectiile lor, editeaza/reediteaza realitati fata de care ne raportam in virtutea reflexelor patimase.

Istoria personala, a umanitatii in ansamblul ei, a unui singur fir de praf este cu desavarsire non-existenta in prezent. Este pur si simplu o proiectie conceptuala.

In mod reflex, extindem conceptual realitatea imediata in proiectii trecute si viitoare pe care le percepem a fi la fel de concrete ca prezentul.

Insa, trecutul nu exista. De asemenea, nici viitorul nu exista.

O minte neinstruita, slaba, este cu usurinta prinsa in latul trecutului sau viitorului. Naluceste.

Realizarea vacuumului prezentului este o provocare, incitanta pentru cei indrazneti care aspira sa-si cunoasca conditia. Aflarea adevarului este singura posibilitate de eliberare din matrice.

Este minunat sa iubesti un Dumnezeu pe care sa nu-l poti identifica in niciun fenomen.

Sa insetezi dupa Fiinta Sa incogniscibila.

Un astfel de Dumnezeu este cale spre adevar. Este cale spre viata vesnica.

Pai poti inseta dupa apa, care o poti atinge.
Nu poti inseta dupa ceva pentru care n-ai nici un organ de simt.

Lucrul ala este ca si inexistent pentru tine.

Sa nu confundam mistica cu batutul campilor.

Care viata vesnica?
Dupa teologia ta, viata unei fiinte, fie si intr-o lume paradisiaca, e tot un soi de "decadenta".
Doar non-existenta este "implinire".

Adica vrei sa spui ca Iisus Hristos n-a fost "sensibil" sau ca Iisus Hristos nu a fost (ESTE) Dumnezeu?

IMUÁBIL, -Ă, imuabili, -e, adj. Care rămâne veșnic același, care nu se schimbă; permanent, constant, imutabil. [Pr.: -mu-a-] – Din fr. immuable.

Adica vrei sa spui ca budhistii tai au descoperit apa calda? :21:

Pai si normal ca existenta in lumea sensorial tangibila este definita de schimbare.
Nu poti 'simti' ceva daca nu exista o schimbare de stare.
Chiar si procesele cognitive presupun o serie de schimbari de la nivel fizic la nivel mental prin care informatiile sunt asimilate si procesate.

Nu neaparat.
Un exemplu al "negatiei" invocate de tine, este orbul.
El "neaga" (involuntar) un aspect senzorial - asta nu inseamna ca automat primeste o cunoastere supra-senzoriala.


Sau da drumul inclusiv la heliu si se scufunda in intuneric :)

O minte inerta este o minte ignoranta :)

E ca si cand ai spune ca poti masura mai bine ora cu un ceas care sta.
E corect oarecum, de doua ori pe zi, ceasul care sta arata ora cu o precizie atomica.
In rest insa...

Ce e e aia "existenta in sine" tot nu ne-ai lamurit ca sa stim unde vrei sa ajungi de fapt.

si atunci cum poti avea o relatie cu cineva pe care nu-l poti identifica, si mai ales, cum il poti iubi?
asta e parerea ta,nu inseamna neaparat ca ai si dreptate

Suprafiresc. Dincolo de sensibil.

Aceasta iubire nu are nevoie de forma.

Inima trupeasca are nevoie de ochi trupesc, de sensibil.

Dumnezeu este identificabil nu prin discriminare in raport cu alte fenomene ci prin patrunderea naturii lor non-inerente. Astfel iL gasesti pretutindeni, mai cu seama in tine insuti.

Nu, doresc sa subliniez ce a fost Iisus Hristos inainte de a se naste, ce este acum, ce este in vecie.

Si inainte de Newton oamenii sesizau ca merele cad in jos. Nu este ceva extraordinar pentru cei ce nu inteleg subtilitatea fenomenului.

La fel este si cu impermanenta Alin.

Adevarul este chiar in fata ochilor nostri, insa nu este usor de vazut.

Omul nu are niciun organ de simt care sa-L perceapa pe Dumnezeu.

Nimeni nu L-a văzut vreodată pe Dumnezeu (Ioan 1:18).

Insa ai intelegerea. Cea care urca de la sensibil, de la firesc la suprafiresc.

Dumnezeu se cunoaste. Aceasta este "vederea".

descrie o iubire care are nevoie de forma?

Iubirea se naste prin vederea frumusetii.

Iubirea fireasca are nevoie de forma, de frumusetea formei, de identitatea formei.

Iubirea suprafireasca nu.

Frumusetea Lui Dumnezeu nu se defineste prin contur, linii, culori, nuante, raze, straluciri covarsitoare,....

Acestea apartin de simturi.

Frumusetea Lui Dumnezeu este ascunsa in virtuti.

Desi virtutile se cultiva in relatie cu cele vazute/simtite acestea nu au o forma sensibila. Dreptatea, blandetea, linistea, rabdarea ....au o frumusete fara forma.

Cel ce se nevoieste in adevar, aprins de iubire, nu se lipeste nici de frumusetile descoperite in virtuti ci cauta din ce in ce mai adanc, razbate apofatic catre Cel din care Rasar Toate. Este insetat de Fiinta Lui, nu de altceva.

Unirea sufletului cu Dumnezeu este posibila pentru ca natura ambilor este lipsita cu desavarsire de o esenta "solida".

Nu exista coliziune ci interpatrundere deplina. Fara amestecare. Pentru ca nu exista "ceva" care sa se amestece.

Cand doua vase se sparg, spatiul interior care era delimitat de cele doua se uneste fara amestecare.

Cele doua vase sunt conceptiile vulgare despre ceea ce este Dumnezeu si ceea ce este sufletul.

Contemplatia este cea care farama peretii de lut si realizeaza minunata unire.

Adica dumnezeul tau e tot un soi de "fenomen" si o contopire a doua fenomene intr-un fel de al 3lea?

Am inteles, tu nu existi, Dumnezeu nu exista, si totusi "ceva" din ambele se amesteca.
Logic.

Cand ai sa faci niste cursuri de fizica, ai sa afli ca "spatiul" de fapt e ocupat de molecule de aer care da, se amesteca.

Pai hotaraste-te pana la urma Dumnezeu/sufletul sunt vasele sau "spatiul"?

Daca sunt spatiile, atunci ce sunt vasele?

Si invers.

Adica ceva se strica atat de la "suflet" cat si la "Dumnezeu"
Tu cu contemplatia ta il "spargi" pe Dumnezeu.
Wow..esti tare.

Ciuntesti sectareste.

Uite ce scrie de fapt:

"18. Pe Dumnezeu nimeni nu L-a văzut vreodată; Fiul cel Unul-Născut, Care este în sânul Tatălui, Acela L-a făcut cunoscut."

Hopa, deci avem pe Cineva care l-a vazut. Si ala nu e Budha sau alt "intelept".
Si mai mult, "Acela L-a facut cunoscut".

Adica Hristos este acela care i-L face cunoscut pe Dumnezeu.

Si apoi mai spune (Ioan cap. 14)

6. Iisus i-a zis: Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl Meu decât prin Mine.
7. Dacă M-aţi fi cunoscut pe Mine, şi pe Tatăl Meu L-aţi fi cunoscut; dar de acum Îl cunoaşteţi pe El şi L-aţi şi văzut.
8. Filip I-a zis: Doamne, arată-ne nouă pe Tatăl şi ne este de ajuns.
9. Iisus i-a zis: De atâta vreme sunt cu voi şi nu M-ai cunoscut, Filipe? Cel ce M-a văzut pe Mine a văzut pe Tatăl. Cum zici tu: Arată-ne pe Tatăl?

Deci incearca sa citesti Sf. Scriptura, NT mai ales cap-coada, nu pe sarite.

Newton nu a "sesizat ca merele cad in jos".
Ci a dat legea care descrie acest fenomen.

La fel cum ?

Ai o "lege a impermanentei", o formula matematica, ceva ? :)

Ca sa nu mai zic de eroarea de logica pe care ai comis-o.

Desi corpul uman are o "impermanenta" de natura biologica sau psihologica, exista "ceva" care il face sa fie de fapt aceeasi persoana pe parcursul intregii vieti.
La fel si in plan spiritual.

Pai hotaraste-te, te centrezi pe fenomene da' il descoperi pe Dumnezeu?

Si de ce l-ai descoperi in tine, "fenomenule" pe Cel care chipurile ar fi mai presus de ele (fenomenele).

Adica mai ales "in tine" cum? Circumscris limitelor tale fizice sau cum? :)

Alin, pentru a intelege despre ce este vorba, sa apelam la exemple simple.

De exemplu, norii iau diferite forme pe cer. La un moment dat putem recunoaste anumite forme familiare, sa spunem conturul unei flori din vapori.

Sunt doua moduri in care o putem admira:
-cu si fara constientizarea ca in mod fundamental acolo nu se afla nicio floare din vapori.
-cu si fara constientizarea in momentul perceptiei ca "floarea" este o imputare a mintii proprii. Ca o floare din vapori "exista" prin proces de atribuire a unei identitati, care este pur si simplu mental. Un alt privitor de langa noi posibil sa nu o perceapa. Pentru el floarea de vapori este inexistenta.

Constientizarea inexistentei la nivel fundamental este un factor mental. Factor pentru ca participa la cunoasterea obiectului, este implicat in procesul cunoasterii.

Putem sa-i spunem factorul apofatic.

Ceilalti factori care sesizeaza particularitati ale fenomenului, care concura la discriminarea sa de celelalte fenomene sa le spunem factori catafatici.

Este gresit sa se afirme ca floarea de vapori nu exista cu desavarsire (extrema nihilista) dar este gresit sa se afirme ca floarea de vapori exista intrinsec (extrema reificarii).

Ceea ce sesizam in lumea sensibila este similar cu desfasurarea unui peisaj format din vapori, numai ca "particulele/pixelii" au alte proprietati.

De exemplu, vedem munti, ape, trupuri de oameni, animale, trupul propriu etc...

Factorul apofatic relaxeaza, factorii catafatici contribuie la stabilirea de relatii. Primul elibereaza, cei din urma dau sens existentei. Primul descopera un adevar cu privire la natura ultima, ceilalti factori induc extazul de a fi. Este o lucrare sinergica.

Florin, ai incercat sa dai niste explicatii turnand ceea ce in opinia mea sunt, in cel mai fericit caz, niste idei nefinalizate, altii le-ar spune poate ineptii.

Te-am rugat, punctual, sa faci niste precizari, pentru a lamuri lucrurile.

Si rezultatul este ca vii si cu mai multe idei de acelasi gen, fara a clarifica cat de cat pe cele lansate deja?

pai daca iubirea se naste prin vederea frumusetii, acesta frumusete nu este perceputa prin simturile vederii?

Daca nu se intelege ca frumusetea moralei se vede cu inima nu cu ochiul atunci nu mai poate fi oferita nicio explicatie.

Alin voi incerca sa-ti explic in continuare numai daca raspunzi la intrebarea urmatoare:

Cum este posibil ca

1 peste + 1 peste >= 5000 de pesti - Marcu (6,38-44) ?

frumusetea moralei...ce-ti mai place sa despici firul in 4!

De ce n-ar fi posibil? :)

Adica, sa faci Universul din nimic, si ingeri si oameni si toate animele si sa nu poti produce 5000 pesti, e ridicol .. :)

Ce, tu poti explica cum ai ajuns din punctul X in punctul Y?
E simplu, ai vrut sa ajungi acolo :)

Si ce te-ai blocat asa? Parca erai dornic sa ne lamuresti de profunzimile teologiei tale si cum trece cineva de ploaia de cuvinte, de blochezi asa panicos :)

Din punct de vedere budhist nu prea exista o morala riguroasa. Cam totul e interpretabil si variabil.

Pana si daca omori un om, nu e neaparat rau, poate ii oferi sansa la o incarnare mai buna.

In plus, daca l-ai omorat, de fapt si de drept n-ai facut decat sa savarsesti un act de justitie, categoric facuse ala ceva asemanator in alta viata, altfel nu o patea.

Te-am mai intrebat o data daca sexul in afara casatoriei e un pacat in sistemul tau si n-ai dat un raspuns :)

Indirect ai raspuns la intrebare.

Raspunsul nu este atat de dificil pe cat pare.

Daca un peste ar fi un peste intrinsec atunci niciodata un peste + un peste nu poate fi diferit de doi pesti.

Insa atunci cand un peste nu este existent in sine, un peste poate fi exprimat ca o pluralitate, o multitudine de fenomene. Iisus a demonstrat practic aceasta posibilitate dificil de conceput de catre o minte obisnuita.

Deci numitorul comun al factorilor ecuatiei este nimicul din care au aparut.

Acest nimic nu poate fi schimbat in altceva decat este. Poate fi doar modelat in expresii ale sale.

Nimicul nu face niciodata tranzitia de la propria natura la concretul intrinsec. Daca ar fi astfel, realitatea ar ingheta instantaneu. Miscarea/transformarea ar fi imposibila. Nimicul este ceea ce este dintru inceput si este fara de sfarsit. Ca este exprimat in ceea ce mintea recunoaste ca forma este frumusetea si misterul existentei noastre.

Fundamental, nimicul este nimic indiferent de varietatea, complexitatea in care este exprimat.

"Miracolul inmultirii" este inexplicabil fara intelegerea naturii fundamentale a realitatii.

Contemplatia formei din perspectiva nimicului din care apare este a doua profunzime pe care Buddha a revelat-o in Intelepciunea Desavarsita (Cea de a doua Intoarcere a Rotii Dharmei - crestineste "A doua Propovaduire"). Aceasta contemplatie este de o frumusete aparte. Sesizarea cum nimicul se exprima in forma sensibila ne face partasi in mod intelegator la procesul creatiei clipa de clipa.

Iisus afirma ca este nevoie de o "credinta cat un graunte de mustar" ca sa poti misca un munte din loc. Consider ca sensul acestei afirmatii era literal.

Aceasta credinta nu este wishfull thinking ci vointa unei minti racordata in adevar la intreaga realitate. Caci, fundamental toate fenomenele nu sunt altceva decat expresii ale propriei minti. O "minte" care nici ea nu exista in sine (Nature Body of Buddha). Cand realizam aceasta devenim Fii mostenitori ai Imparatiei, ai intregii Existente.