Măreţia Dumnezeului Pucioasei (VIII)
 

56. Justiţiarul “Dumnezeu de la Noul Ierusalim-Pucioasa” instituie o justiţie originală: fiecare nu va fi răsplătit după fapta sa (ci a altora):

“ Aţi auzit? Se vor osândi fiii pentru părinţi şi părinţii pentru fii.”(citat din cartea "Cuvântul lui Dumnezeu", mesajul din data de 17 noiembrie 1978.)

Biblia condamnă acest obicei. Mai întâi, arată că este un obicei omenesc, nu un aşezământ dumnezeiesc:
"Pentru ce spuneţi voi în ţara lui Israel pilda aceasta şi ziceţi: Părinţii au mâncat aguridă şi copiilor li s-au strepezit dinţii?” (Iezechiel 18,2)
La rândul lui, proorocul Ieremia face o proorocie despre Mesia, arătând că vremea Lui va aduce şi desfiinţarea acestei tradiţii pur omeneşti:
“În zilele acelea nu vor mai zice: "Părinţii au mâncat aguridă şi copiilor li s-au strepezit dinţii".”(Ieremia, 31,29)
Iată însă că sectanţii pucioşi reînvie această tradiţie iudaică, punând iniţiativa lor chiar pe seama Celui care o desfiinţase: Hristos.
Justiţia pucioşilor este originală nu numai pe fond, ci şi pe probleme de procedură:
“…La anul pe timpul acesta, Domnul începe judecata cu suprafaţa. Nu aşa cum ştiţi voi judecata. Deosebită este judecata sfântă. O judecată se face prin schimbarea la faţă a unor persoane care fac păcat. Dumnezeu îi judecă şi le dă vreme să se pocăiască. Ţine minte, nu uita aceste cuvinte, că sunt sfinte. Ai auzit? La anul pe timpul acesta, Dumnezeu mai începe curăţirea pământului de viespe şi de viespari, de tăunii aceia mari, că nu mai poate circula populaţia care face voia Mea.” (citat din cartea "Cuvântul lui Dumnezeu", mesajul din data de 20 martie 1979)
Apăi, dacă se are în vedere numai schimbarea la faţă a păcătoşilor, şi nu cea din profunzime, slabe sunt speranţele. Că zice o vorbă: “Lupul părul îşi schimbă, dar năravul, ba!”

57. Îndelung-Iertătorul “Dumnezeu de la Noul Ierusalim-Pucioasa” este ranchiunos şi nu voieşte să se împace cu cei care i-au greşit, dar s-au pocăit între timp:

“…Adevărat este că mulţi din cei certaţi cu Mine, voiesc să se împace. Dar cine-i primeşte? Nu-i primeşte nimeni, tată.” (citat din cartea "Cuvântul lui Dumnezeu", mesajul din data de 17/30 ianuarie 1979)

Asta nu-i totul. El merge cu ranchiuna mai departe, interzicându-le şi creştinilor pucioşi să-i primească pe cei care au greşit, dar care s-au pocăit:

“ Dacă cineva dintre voi va primi pe cineva dintre aceştia, îşi ia pedeapsă grea.” (citat din cartea "Cuvântul lui Dumnezeu", mesajul din data de 17/30 ianuarie 1979)

Cu cei lipsiţi de milă faţă de gâze, este şi el lipsit de milă. Excepţie fac gâzele otrăvitoare (nu gazele otravitoare! a se citi corect, cu diacritice):

“…Dacă nu ţi-e milă de o gâză, Eu cum să am milă de tine? Dar dacă e gâză otrăvitoare, care-ţi prăpădeşte munca ta, pe aceea ai voie să o omori.” (citat din cartea "Cuvântul lui Dumnezeu", mesajul din data de 22 decembrie 1987/ 4 ianuarie 1988 )

58. Liricul “Dumnezeu de la Noul Ierusalim-Pucioasa” îşi exersează talentul poetic:

“ O, pământule şi mare
Pentru-a ta neascultare
Vai, vai, şi iar vai!
Că nu vei intra în rai
cu păcatul care-l ai.” (citat din cartea "Cuvântul lui Dumnezeu", mesajul din data de 20 martie 1979)

Aici, pământul şi marea sunt trataţi unitar, ca şi când ar fi o singură fiinţă (...a ta neascultare...) , iar destinul lor este tot unitar: amândoi nu va intra în rai, ci va rămâne pe dinafară. Nu este prea clar în ce a constat neascultarea acestor entităţi neînsufleţite şi cvasi-inerte. Singurul lucru clar e că vor fi pedepsite exemplar. Aviz amatorilor neascultători, care nu ascultă şi dispreţuiesc “proorociile” de la Noul Ierusalim-Pucioasa!

59. Seninul “Dumnezeu de la Noul Ierusalim-Pucioasa” se supără pe aceia care, bolnavi fiind, se duc la doctori şi îşi înlătură bolile şi suferinţele din trup:

“…Mulţi dintre voi sunt bolnavi, ca să fie mai plăcuţi în faţa lui Dumnezeu. Dumnezeu are voie să încerce pe poporul Său, crezi? Nu alungaţi suferinţa, că Dumnezeu se supără pe acela.” (citat din cartea "Cuvântul lui Dumnezeu", mesajul din data de 1 august 1979)

60. Integrul “Dumnezeu de la Noul Ierusalim-Pucioasa” a mai avut încercări de a se infiltra printre creştinii din România, dar toate au eşuat.

Cunoscut prin anii ’60 ca “Dumnezeul de la Maluri” (până ce o alunecare de teren i-a dărâmat casa Verginicăi, încât a fost nevoită să se mute cu familie cu tot la Pucioasa), “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” mărturiseşte că a mai avut încercări de a se infiltra şi stabiliza printre creştinii autohtoni, dar toate au fost zădărnicite. Creştinii s-au entuziasmat la început, apoi i-au abandonat repede pe noii “Dumnezei” care promiteau multe dar nu finalizau nimic. Cea mai tulburătoare problemă era chiar nesiguranţa că l-au ales bine pe "unicul Dumnezeu”, deoarece erau mai mulţi Dumnezei care pretindeau acelaşi titlu, deşi apăreau prin locuri şi timpuri diferite (Maglavit, Vladimireşti, Parepa, Maluri, Pucioasa, Ioneşti, Arad, Tecuci, etc.). Paradoxal este că majoritatea acestor “lucrări” sunt revendicate de către acelaşi “Dumnezeu de la Pucioasa”, care se plânge că a fost nevoit să le abandoneze succesiv, din cauza duşmăniei şi fărădelegilor oamenilor:

“ Copilaşii Mei, băgaţi bine de seamă, că multe lucruri sunt oprite pe loc. Uite mănăstirea Vladimireşti, e oprită pe loc. Cine a oprit slujba sfântă? Tot prin cei de acolo, prin cei ce au lucrat fărădelegea. Şi a intrat duşmănia între ei şi au început să vândă, şi atunci s-a încuiat. Duşmăneau oile pe păstor, îl duşmăneau ca de tâlhărie, că maicile de acolo nu erau mulţumite. Acolo s-a întâmplat cum s-a întâmplat cu îngerii din cer. Aşa se întâmplă când intră duşmănia şi încăpăţânare în popor. Ce s-a întâmplat în locul de la Maglavit? S-a oprit. Prin cine? Prin cei ce au vândut şi au duşmănit din cei de acolo. Aşa şi cu casa noastră, care s-a dărâmat când s-a iscat ura, mişelia şi tâlhăria.
Şi la fecioara de la Parepa, am zidit temelia acelei locuinţe până la jumătate şi s-a oprit pentru că toţi din familia aceea s-au răzvrătit, şi lucrul s-a oprit. Nu se ridică la temelie şi la acoperiş dacă poporul este încăpăţânat. La zidul templului Meu strigă cărămida la Mine!”(citat din cartea "Cuvântul lui Dumnezeu", mesajul din data de 13/26 iulie 1973)

“Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” n-a abandonat visurile lui mai vechi, de a prelua sub control şi alte locuri şi mănăstiri:
“…Mănăstirea Vladimireşti, Domnul Iisus se luptă ca să o dezrobească de fiinţele stricate care sunt în ea, şi să se descuie. Dar pentru că Veronica urăşte de moarte pe Verginica, Domnul Iisus a prelungit, că Veronica, lucrarea Mea o urăşte. Lucrarea Mea a lucrat şi prin ea şi nu Verginica i-a luat-o, ci surorile din acea curte. Şi nu surorile, ci monahiile” (citat din cartea "Cuvântul lui Dumnezeu", mesajul din data de 23 feb.1976)

Taina “urii de moarte” dintre cele două “trâmbiţe apocaliptice” (“a patra” şi “a şasea”) fusese despecetluită tot prin Cuvânt, cu doar două săptămâni în urmă, când s-a dezvăluit că “duşmănia pentru profeţie” a Veronicăi i-a adus pedeapsa, căci "darul" ei i-a fost devorat până la ultimul oscior de felinele domestice:

“ Dar Veronica, care este duşmană pe Verginica şi poartă această duşmănie pentru profeţie, s-a scris în cer.” [...] “ Să ştiţi că profeţia de astăzi nu este profeţia lui Veronica, că pe a ei a mâncat-o pisica.” (citat din cartea "Cuvântul lui Dumnezeu", mesajul din data de11 februarie 1976)


61. Credulul “Dumnezeu de la Noul Ierusalim-Pucioasa” pretinde că l-a crezut pe Israel cel din vechime a fi “creştin”, dar mai tîrziu a văzut că S-a păcălit, căci Israel nu era creştin:

“ Dar şi lui Israel îi spuneam tot creştin, da, şi l-am scos din pustie şi l-am dus la bine şi pe urmă s-a aflat şi s-a descoperit că nu a fost creştin” (citat din cartea "Cuvântul lui Dumnezeu", mesajul din data de 4 februarie 1966)

Măreţia Dumnezeului Pucioasei (IX)
 

62. Credulul “Dumnezeu de la Noul Ierusalim-Pucioasa”, după ce s-a păcălit cu poporul lui Israel, apoi cu Nicolae Stoica, s-a păcălit şi cu Gheorghe Chivulescu, pe care l-a preoţit cu superficialitate, fără să realizeze că acesta era un Lucifer!

“ …Iată, tată, ce am binecuvântat Eu: un Lucifer am binecuvântat Eu. Unul la început, şi unul la sfârşit, că iată ce face Gheorghe Chivulescu de la preoţie.”(citat din cartea "Cuvântul lui Dumnezeu", mesajul din data de 16/29 august 1979)

63. Iubitorul de oameni “Dumnezeu de la Noul Ierusalim-Pucioasa” promovează ura în locul iubirii:

“ Cine nu vă ascultă pe voi, pe Mine nu Mă ascultă; şi cine vă urăşte pe voi, pe Mine nu Mă ascultă şi Eu îl urăsc pe el.” (citat din cartea "Cuvântul lui Dumnezeu", mesajul din data de 28 octombrie 1979)

64. Sincerul Torţionar “Dumnezeu de la Noul Ierusalim-Pucioasa” recunoaşte că o chinuie prea mult pe Verginica:

“…Păstraţi-vă, că e gata să nu mai cobor, că prea mult chinuiesc acest vas…” (citat din cartea "Cuvântul lui Dumnezeu", mesajul din data de 11 noiembrie 1979)

65. Evlaviosul “Dumnezeu de la Noul Ierusalim-Pucioasa” îi învaţă pe creştini să nu mai meargă la biserică, ci să vină acasă la Verginica, ca să audă Glasul şi să stea de vorbă cu El, căci Glasul Pucios este mai mare decât Biserica:
“ Fiilor, nu vă îndoiţi că am coborât Eu şi n-aţi putut merge la biserică, că Eu sunt mai mare decât biserica şi tot biserică e şi când staţi de vorbă cu Mine…” (citat din cartea "Cuvântul lui Dumnezeu", mesajul din data de 8 decembrie 1985)

66. Dătătorul de Viaţă “Dumnezeu de la Noul Ierusalim-Pucioasa” e un secerător aducător de moarte: îi seceră pe cei mici cu milioanele:

“Prin nouă ţări am dat moarte peste cei mici. Ştiţi cum secer? Cu miile şi cu milioanele vin la cer. De ce? Ca să nu mai sufere cei mici prăpădul. Credeţi?” (citat din cartea "Cuvântul lui Dumnezeu", mesajul din data de 28 mai 1987)

Nu, nu credem această minciună. Afirmaţia ar fi fost valabilă dacă Prăpădul Planetar “proorocit” la 28 mai 1987 ar fi venit în maxim 2-3-4 ani. Dar aşa, când el încă nu a venit nici după 23 de ani, înseamnă că “cei mici“ au murit degeaba, într-un înfiorător genocid, promiţându-li-se că aşa vor fi scutiţi de suferinţa Prăpădului (care însă n-a mai venit). Dacă trăiau acei prunci care atunci “au fost seceraţi cu milioanele”, ar fi avut acum 23-27 de ani, deci ar fi fost în floarea vârstei. Cine se scuză, se acuză.

67. Iubitorul de oameni “Dumnezeu de la Noul Ierusalim-Pucioasa” îl iubea în 1982 pe Nicolae Ceauşescu “într-un fel” , însă felul i-a fost făcut (cadou) abia de Crăciun, 7 ani mai târziu:

“ O, conducător al României, te iubeşte Domnul într-un fel, că iubeşti munca şi pacea, dar ce faci cu poporul pe care îl conduci fără frică de Dumnezeu şi fără frică de sfârşit şi în marele desfrâu?”(citat din cartea "Cuvântul lui Dumnezeu", mesajul din data de 9/22 februarie 1982)

68. Iubitorul de oameni “Dumnezeu de la Noul Ierusalim-Pucioasa” nu-l avea pe plac pe patriarhul Teoctist, dar şi pe el l-a răbdat într-un fel, aşa neîmblânzit cum era, şi nu i-a făcut felul decât abia 17 ani mai târziu:

“ Până nu va fi la patriarhie conducător pe placul lui Dumnezeu, nu e pace. O, fiilor feriţi-vă de preotul acesta, că în curând, fac Eu ce fac cu el, ori îl îmblânzesc, pe placul Meu, ori îl scot din altarul bisericii..” (citat din cartea "Cuvântul lui Dumnezeu", mesajul din data de 5 martie 1990)

Măreţia Dumnezeului Pucioasei (X)
 

69. Perseverentul “Dumnezeu de la Noul Ierusalim-Pucioasa” a fost tare bucuros atunci când, după mai mult de un an de căutări sterile, a găsit o înlocuitoare pentru Verginica tocmai în sora ei, Maria:

“O, cât de bucuros este Domnul că a găsit acest mijloc ca să folosească trâmbiţa lui de odinioară, pentru puţină vreme, ca să-şi hrănească şi să-Şi pregătească poporul cel iubit.” (citat din cartea "Cuvântul lui Dumnezeu", mesajul din data de 25 mai/ 7 iunie 1982)

După un an de frământări şi de derută pentru “poporul” de la Pucioasa (rămas fără Verginica, mentorul ei spiritual, care a murit în anul 1980), ”Dumnezeul de la Pucioasa” se bucură ca un copil că a descoperit pe neaşteptate că soluţia salvatoare era la vedere, în aceeaşi ogradă: “trâmbiţa” Verginica ar putea vorbi iarăşi chiar prin sora ei, “lelica” Maria.
Un lucru reprobabil este însă atunci când, peste doar câteva luni, despre acest subiect se minte cu neruşinare. Deşi între decesul “vasului” Virginia Tudorache-Stoica (14 decembrie 1980) şi primul mesaj adus “din ceruri” de “văsuleţul” Maria Tudorache, sora ei (5 februarie 1982) au trecut un an şi două luni de tăcere suspectă, se pretinde că soluţia găsirii unei noi “proorociţe” care să-i păstorească pe creştinii care ,“rămaşi fără mamă…îşi fac de cap”, a fost găsită “la repezeală”:

“ Vede Domnul că acei copii rămaşi fără mamă şi fără învăţăturile cele scumpe, îşi fac de cap, şi a găsit Domnul la repezeală acest văsuleţ crescut dintr-o rădăcină cu mine. Am fost două surori ca două flori într-o rădăcină[…]”(citat din cartea "Cuvântul lui Dumnezeu", mesajul din data de 10/23 iunie 1982)

70. Strigătorul “Dumnezeu de la Noul Ierusalim-Pucioasa” strigă cu disperare strigături la cei ce fug pe căile pierzării (dar fără nici un rost, căci ei nu aud niciodată nimic):

“O, copilaşii Mei, măăăăi copilaşii Mei! Măăăăi copilaşii Mei! Măăăăi copilaşii Mei, măăăăi!
Nu vă strig pe voi. Strig pe unii din copilaşii Mei care fug pe drumul pierzării.
Măi copilaşii Mei, măăăi! Măi copilaşii Mei, măăăi! Măi copilaşii Mei, măăăi! Măi copilaşii Mei, măăăi! Măi copilaşii Mei, măăăi! Fugiţi de Mine, nu vreţi să staţi cu Mine! Vai vouă, vai vouă! Nu veţi mai fi iertaţi! Vai vouă!
Mihaile, îl vezi ce face? Îl vezi pe poporul Meu? Deşi are porunci, deşi are prooroc, deşi are Scriptură, deşi are legea în mână, tot fuge după natură, tot fuge după băutură, tot fuge după Sodoma şi Gomora. Pentru ce mai e bună această Scriptură? Pentru ce mai proorocesc Eu în acest trup?” (citat din cartea "Cuvântul lui Dumnezeu", mesajul din data de 19 septembrie/2 octombrie 1973)

După ce strigă din toţi plămânii, dacă vede că nimeni nu-l aude şi nimeni nu-l ascultă, trece la ameninţări. Se lamentează la un Mihail (arhanghelul?). Se exprimă depreciativ la adresa Sfintei Scripturi: Scriptura nu mai e bună de nimic. Se îndoieşte până şi de eficienţa propriilor “proorocii”, dar nu se grăbeşte să renunţe la ele. Pe scurt, un adevărat circ.

71. Nostalgicul “Dumnezeu de la Noul Ierusalim-Pucioasa” tânjeşte după jertfele de miei şi de viţei:

“ Atunci se tăiau junci, miei pentru jertfele lui Dumnezeu. Acum nu mai aduce nimeni nici o jertfă, şi nici viaţă plăcută lui Dumnezeu nu se mai aduce şi de aceea nu mai e primită nici o jertfă.” (citat din cartea "Cuvântul lui Dumnezeu", mesajul din data de 2 ianuarie 1989)

Aşadar, nu mai e primită nici o jertfă, dar nu pentru că s-ar fi renunţat de bunăvoie la această practică, ci pentru că acum nu mai aduce nimeni nici o jertfă, de nici un fel. Dacă nu se mai fac jertfe, nici nu se mai are de unde să se primească.

72. Încăpătorul “Dumnezeu de la Noul Ierusalim-Pucioasa” s-a umplut de venin până la refuz:

“ V-am spus că M-am umplut de venin până la refuz.” (citat din cartea "Cuvântul lui Dumnezeu", mesajul din data de 24 decembrie 1989 )

73. Liniştitul “Dumnezeu de la Noul Ierusalim-Pucioasa” e neastâmpărat şi are toate şansele să rămână veşnic aşa:

“ Nu Mă voi astâmpăra până nu voi aduce pe conducătorul României, iar el să fie pe voia lui Dumnezeu şi să-Mi scoată poporul român la lumină şi mântuire.”(citat din cartea "Cuvântul lui Dumnezeu", mesajul din data de 26 februarie 1990)
“ Şi până nu va veni acela care va lucra pe voia lui Dumnezeu şi va aduce pe România la lumină, nu mă voi astâmpăra…”(citat din cartea "Cuvântul lui Dumnezeu", mesajul din data de 25 februarie 1992)

Neastâmpărul “Dumnezeului de la Noul Ierusalim-Pucioasa” are ca subiect dorinţa arzătoare de a-l re-instala pe tronul ţării pe regele Mihai I. Or, acest lucru nu s-a realizat de atunci şi până astăzi, iar şansele de a se realiza în viitor sunt practic nule. Există perspectiva ca “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” să rămână veşnic neliniştit şi nemulţumit de această neîmplinire şi, după cum singur promite în mod repetat, să nu-şi mai regăsească niciodată astâmpărul.

161 ?????
 

161 (una sută şi şaizecişi unu) de pagini a ajuns să aibă acest megatopic ! Cred că e cel mai lung de pe forum ! Fraţilor, nu e cam multă risipă de timp şi vorbe pentru o simplă idioţie care mai şi sună la mişto: "Noul Ierusalim de la Pucioasa"!

Citat (după Mihnea Dragomir):

“161 (una sută şi şaizecişi unu) de pagini a ajuns să aibă acest megatopic ! Cred că e cel mai lung de pe forum ! Fraţilor, nu e cam multă risipă de timp şi vorbe pentru o simplă idioţie care mai şi sună la mişto: "Noul Ierusalim de la Pucioasa"!”

Şi un posibil răspuns:

Nu te pronunţi oare prea uşor? Poate că n-ar strica să iei în calcul un aspect aparent neînsemnat: faptul că toate textele pucioşeşti (analizate în aceste 161 de pagini postate până acum pe Forum) au fost alese după un singur criteriu: acela de a scoate în evidenţă orice amănunt, cât de mic, care ar putea submina în vreun fel imaginea pucioşilor, pe considerentul presupus că sunt o sectă periculoasă.

Dar dacă s-ar fi procedat invers? Dacă cineva ar fi scos în evidenţă doar acele texte care ies în evidenţă ca fiind puternic moralizatoare şi în armonie (aproape) perfectă cu catehismul ortodox? Atunci ai fi reacţionat în acelaşi mod şi la fel de sigur pe tine?

Ca exerciţiu de imagine, îţi propun să parcurgi următorul text, cel mai nou de până acum care a apărut pe situl oficial al Noului Ierusalim de la Pucioasa. Apoi să-ţi răspunzi singur la o întrebare: Ţi se pare la fel de concludent acest text ca şi cele de până acum?
Şi dacă da, de ce?
Şi dacă nu, în ce constă “risipa de timp” de până acum? Cine a păgubit şi câte ceasuri cu rubine a pierdut?

Iată textul:

“Iar ţie, neam român, îţi doresc înţelepciune de sus, tată, ca să nu te desparţi de Mine prin înţelepciunea ta, că pe cel ce îl ajută mintea se semeţeşte prin ea şi nu poate sta întru Mine unul ca acela. O, de Mi-ai auzi tu glasul Meu care zice: "Să nu vă învârtoşaţi inimile la glasul Meu ca în timpul cercetării şi ca în ziua ispitirii în pustie, unde M-a ispitit Israel, care a văzut lucrările Mele, iar Eu am urât neamul acesta patruzeci de ani că n-a voit să cunoască el căile Mele şi a rătăcit pururea cu inima, şi n-au intrat întru odihna Mea, căci M-au mâniat".
O, deşteaptă-ţi urechea, neam român! Am sădit în tine taina patriei cereşti pe pământ. Nu-ţi învârtoşa auzul şi inima la glasul Meu ca Israelul cel necredincios, care până azi a rămas aşa, iar Eu l-am urât şi l-am lepădat, şi te-am ales de atunci pe tine de neam al Meu şi ţi-am trimis de la Mine ţie botezător ca să fii tu neam nou-născut înaintea Mea, iar Eu Îmi aduc aminte de tine şi grăiesc peste tine cuvântul Meu cel de azi şi te îndemn la post şi la rugăciune, căci diavolii de azi au putere mare în oameni şi ascultă oamenii de ei, şi voiesc să-i vestesc pe oameni să se deştepte şi să asculte de Dumnezeu, căci Eu sunt Mântuitorul omului, iar diavolul va fi legat pentru vecii şi va fi aruncat în iezerul unde arde foc şi pucioasă, şi cu el îngerii lui. Amin.
Îţi dau învierea din necunoştinţă, o, neam român. Te hrănesc cu Duhul Meu, tată. O, primeşte chemarea ta la Mine şi ia-Mă de Mântuitor, ia-Mă cu adevărat, că vreau să te slăvesc cu slava Mea înaintea neamurilor de pe pământ, o, ţară a strălucirilor, din pricina darului Meu din mijlocul tău, care străluceşte în cer şi pe pământ! O, ia din gura Mea, ia din mâna Mea darul Meu cel pentru tine şi caută cu izvorul Meu din mijlocul tău, căci râu de viaţă veşnică M-am făcut în tine din partea Tatălui Savaot!
Har, har peste tine, ţara Mea de azi, casa Mea de venire acum, la sfârşit de timp, şi te fă fecioară, tată, şi aşteaptă-Mă în prag, căci Eu nu te mint, şi iată, îţi dau ţie, îţi dau venirea Mea, ţi-o dau ca să Mă ai şi ca să te am, dar fă-te tu dragoste pentru Mine, căci Eu sunt Mântuitorul tău, Eu sunt Cel ce sunt, o, ţara Mea cea de azi! Amin, amin, amin." (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu din 14-03-2010)

Mihnea dragă, se pare că v-a convins sultana roşie sedomitămintă aşa cum le-a convins şi pe lingviste, aruncând după Noul Ierusalim un râu de mocircirlă ca să-L ia apa, sau un râu de murmurdărie ca să-L ia murmurdăria, şi voi, în loc să căutaţi Adevărul şi dreptatea, mila lui Dumnezeu pentru oameni, voi iată că după 161 de pagini sunteţi la fel: revoltaţi, tari la cerbice şi ceriad, inimi risipite şi îngâmfate, pline de deochi, unelte ademenitoare ridicate şi răzvrătite şi nemulţumite, pentru că voi n-aveţi atâta minte ca să citiţi ci luaţi de bun minciuna şi fariseul, BUN DE TOT, şi n-aveţi ochi, şi n-aţi luat vedere de la Dumnezeu, fiindcă nu vi-i spălaţi ci vă distraţi cu cinism, cinsimul sadic, sadismul bucuriei de răul altuia, deci dacă n-aveţi cu ce să vedeţi măreţia lui Dumnezeu Carele pe toate le rabdă... pentru ce vă tot prefaceţi atunci că o mai căutaţi?

Mai bine faceţi-vă curăţenia de Paşte, că o să vă vină musafiri, duhuri sfinte de sus, măturaţi bine dar să aveţi grijă să nu se ridice praf, acel ceva din voi care se crede el ceva, că el e ceva, că vânturile ce şi le-au dat astea două lingvisvistiutiuţe vrednicuţcuţe, vor să pară prin mulţimea citatelor că iată ce mare furtună au stârnit ele, furtuna curăţeniei, că ele pare că au citit totul şi pare că s-au convins că e minciună, că nu se împlineşte, că nu e Iisus, Cuvântul lui Dumnezeu... deci lăsaţi-le că or să se îndulcească ele singure în suc propriu, în vânturile, în aerele pe care şi le-au dat şi o să li se răstoarne bărcuţa lor, şi atunci dracul va râde, iar eu nu, că mi-a fost milă de ele pentru că au citit atâtea din Sfintele Cărţi, dar nu le pot opri ca să nu se ducă pe pustii fiindcă ele cu tot dinadinsul ispitesc pe Dumnezeu ca să se taie în săbiile Lui... deşi iată pe câte pagini am încercat să le mustru cu duhul blândeţii, ca să le reântorc la Credinţă... dar nu m-au ascultat, aşa că le las să-şi ia ele ceea ce vor ele să-şi primească... nu e ameninţare ci trebuie să ascult de Domnul care a zis aşa ceva, că nu îmi amintesc prea clar: ''Dacă nu vă primesc pe voi, lăsaţi-i, nu ziceţi ca să se coboare foc din cer peste ei, căci voi sunteţi ai altui Duh, şi dacă nu vă primesc pe voi, pe Mine nu mă primesc, şi nu pe Fiul Omului, ci pe Tatăl Carele L-a trimis pe El, ci voi scuturaţi-vă praful de pe tălpile picioarelor ca să le fie lor mărturie, pentru ziua aceea, căci atunci mai uşor va fi pământului sodomei şi gomorei căci dacă ar fi avut ei darul acesta s-ar fi pocăit, sau mai uşor le va fi sectanţilor şi ereticilor că mândria lor e apă de ploaie faţă de mândria acestor fii nerecunoscători îmbrăcaţi în roşu ca toţi sedomiţii, până şi poporul răzvrătit care a murit în pustie va fi deasupra multora în ziua aceea căci ei sufereau de foame şi sete şi frig şi căldură şi frică pentru obligaţia de a muri luptând pentru Israel cu sabia în mână, dar fiii aceştia nerecunoscători au primit toate bunătăţile şi cu toate astea au lovit mereu în ţepuşă, deci lăsaţi-i, nu-i osândiţi că iată şi-au luat răsplata lor''... deci iată că ascult şi îmi scutur şi eu covoarele, îmi scutur tastatura, îmi scutur stiloul, pixul, pana, şi vă las să vă continuaţi ciuda şi cerbiciada inqqqizitorială... cât poftiţi împreună fiind voi cu duhul rău şi pofticios cu care omul rău şi necredincios s-a unit pe la cinci palme, acoperind ochii şi zicând mereu în băşcău: Prooroceşte cine te-a pleznit! '' Burtă mălai se urcă-n tranmvaivai, tranmvaiul galben fără cai porneşte, burtă mălai plezneşte.''

Dar măreţia lui Dumnezeu este, măi Israele din creştini, din români... Şi nu se poate astupa sau pune sub obroc, oricâte ghilimele aţi pune la unele cuvinte învârtoşând sensurile şi oricât aţi ''constata'' voi, în mod stupstupid de viesiespicid, că lucrurile parcă ar sta viceversa:

DECI:

Dacă şi cu parcă se plimbau pe barcă, barca era plină de mickiduţi, dănţuiau, se veseleau, se măritau şi se însurau, îşi făceau daruri unii altora, dar valul a venit, barca a trosnit cu trosnet mare, proorociţele s-au scufundat, dracul s-a distrat şi nu eu m-am bucurat, iar nenia fariseul cărturar şi făţarnic, ăla cu eretele pe umărul drept şi-a luat pisikaa în lesă şi s-a dus la furat cinstea şi smerenia copiilor prin alte părţi ca să-i dea pe toţi la tantanti grijania... ce ea mergea şi ea clătorind călărind pe dihăni... aşa ca o călăuză căldicea ce bea, bea, bea, din cupa aia aristocratică plină cu spurcăciuni. Şi apoi, la sfârşit, dacă dacă nu era, parcă parcă se-nneca. Cam aşa se va sfârşi dragă Maria Magdalena şi povestea ta, asemenea. Că alt final eu nu pricep că ar rezulta din strădania ta.

Căci:

''Cine seamănă vânt va culege furfurtună'' pentru ziua cea bună !!!

Mulţumesc Doamne, Iisuse Hristoase şi Cuvinte al lui Dumnezeu, că ne-ai răbdat atâtea hule pe atâtea pagini. Mai iartă-ne încă odată, pentru rugăciunile Vasului Tău. (la sf. Verginica mă refer şi la toţi copiii ei)

“Minunile” Verginicăi
 

“Minunile” Verginicăi

Despre Verginica s-au lansat nenumărate fabulaţii, care au ajuns treptat, prin transmisia din gură în gură (“telefonul fără fir”) în zona miracolului. Când minunile s-au adunat, tentaţia de a o considera pe Verginica “sfântă” a devenit un act responsabil, reparator. Verginica fusese chinuită pentru credinţă de către torţionarii securişti, care i-au pus bile înroşite în foc la subţiori dar ea n-a avut nimic (o, minune!), au injectat-o cu otravă în inimă dar n-a murit (o, minune!), deşi acul s-a rupt în ea în timp ce era înţepată în inimă (o, minune!), au ţinut-o o noapte întreagă legată de mâini şi de picioare într-un butoi plin cu apă dar Verginica nu s-a înecat (o, minune!), nici nu s-a îmbolnăvit (o, minune!), iar apa n-a îngheţat (o, minune!) deşi afară erau exact -11 grade Celsius (o, minune!). Deşi securiştii îi puseseră căluş la gură ca să nu mai vorbească, ea tot a vorbit prin căluş (o, minunea minunilor!)
Păi dacă toate acestea erau adevărate minuni, de ce liderii pucioşi au făcut modificări în ediţia a doua a Cărţii “Cuvântul lui Dumnezeu”, atenuând latura fantastică a povestirilor, cu scopul nemărturisit de a da credibilitate mărturiilor care vorbeau limpede despre “minuni”?
Iată mai jos câteva exemple. Cu aldine au fost evidenţiate modificările apărute de la o ediţie la alta:

1. Acul nu s-a rupt în inima Verginicăi, atunci când era înţepată în inimă, ci s-a rupt “în ea”:


Mărturia lui Costache Cristea:
“ S-a încercat să fie arsă cu fier înroşit, i s-au introdus în gură lucruri necurate, a fost aruncată în timp ce vorbea într-un butoi cu apă, dar nu s-a înecat, a fost injectată cu otravă în inimă dar s-a rupt acul, din care cauză a suferit toată viaţa. ” (citat din cartea "Cuvântul lui Dumnezeu", Ediţia 1995, pag.22)
“ S-a încercat să fie arsă cu fier înroşit; i s-au introdus în gură lucruri necurate; a fost aruncată, în timp ce vorbea, într-un butoi cu apă, dar nu s-a înecat; a fost injectată cu otravă în inimă dar s-a rupt acul în ea, din care cauză a suferit toată viaţa. ” (citat din cartea "Cuvântul lui Dumnezeu", Ediţia 2006, pag.55)

Aceste fabulaţii sunt specifice unor spirite credule şi habotnice, rupte de simţul realităţii. “S-a încercat să fie arsă cu fier înroşit”, dar se pare că n-au reuşit, altminteri n-ar fi rămas doar la stadiul de “încercare”. Şi de ce n-au reuşit? Ar fi fost extrem de simplu, dacă ar fi vrut. Dar mai degrabă n-au vrut, şi mai probabil că nici n-au încercat, pentru că, altminteri, sigur ar fi reuşit. Aşa cum au reuşit – când au vrut – să o ardă cu ţigara (după cum spun alte mărturii). “Otrava” este descrisă de către alţi “martori” ca fiind “ser stricat” (în timp ce alte mărturii pretind că era doar “expirat”). În orice caz, dacă se ajungea cu acul în inimă ar fi fost fatal pentru ea. Noroc că s-a rupt acul, iar ca să nu se înţeleagă greşit, că s-ar fi rupt în inimă, ediţia din anul 2006 aduce o “precizare” suplimentară, la modul absolut vag, că s-a rupt acul “în ea”. Iar culmea naivităţii este să crezi că de la acul rupt “în ea”, Virginia “a suferit toată viaţa”, în principal tot de inimă, căci o serie de “martori” dau ca semne clinice premergătoare morţii: insuficienţa cardiacă, hipertofia inimii, retenţie hidrică, etc. semne care dovedesc existenţa unei îmbolnăviri cronice a inimii.

2. Bilele de fier “înroşite în foc”, cu care era torturată Virginia, de fapt nu erau decât încălzite, cel mult “fierbinţi”:

Mărturia lui Dănciucă Gheorghe:
“ …o frigeau cu ţigara pe mâini şi pe picioare, i-au pus bile de fier înroşite sub subţiori, chinuri pe care ea nu le simţea atunci când vorbea, dar le simţea după ce se trezea, i-au pus zăbală în gură ca să nu mai poată vorbi şi tot a vorbit. În luna ianuarie, au băgat-o într-un butoi cu apă, legată de mâini şi de picioare. Afară erau -11 grade, iar dimineaţa când au venit au găsit-o vie, iar apa din butoi nu îngheţase.” (citat din cartea "Cuvântul lui Dumnezeu", Ediţia 1995, pag.40)
“ …o frigeau cu ţigara pe mâini şi pe picioare, îi puneau bile fierbinţi sub subţiori, chinuri pe care ea nu le simţea atunci când vorbea, dar le simţea după ce se trezea. I-au pus zăbală în gură ca să nu mai poată vorbi, şi tot a vorbit. În luna ianuarie au băgat-o într-un butoi cu apă, legată de mâini şi de picioare. Afară erau - unsprezece grade, iar dimineaţa când au venit, au găsit-o vie, iar apa din butoi nu îngheţase.” (citat din cartea "Cuvântul lui Dumnezeu", Ediţia 2006, pag.70)

Butoiul în care a fost aruncată ori era pe jumătate gol, ori era pe jumătate plin, ori chinuitorii nu şi-au dat seama şi au aruncat-o în el invers, adică (deşi legată de mâini şi de picioare) cu picioarele în jos şi cu capul în sus, şi aşa a scăpat ea de înec. Dănciucă Gheorghe precizează aici că era iarnă şi că butoiul în care a stat o noapte întreagă nu a îngheţat, deşi afară erau exact, dar exact –11 grade Celsius! Să fi fost şi Dănciucă pe afară, prin apropiere, cu termometrul după el? Acest lucru este exclus, şi iată de ce. Stoica Gheorghe pretinde că (cităm) “ În anul 1957, securitatea de la Sibiu a băgat-o, în luna ianuarie, într-un butoi cu apă şi a legat-o de mâini şi de picioare”(Ediţia 1995, pag.26). Pe de altă parte, “martorul” Dănciucă Gheorghe a cunoscut-o pentru prima dată pe Virginia Tudorache abia în octombrie 1959! Mai degrabă e vorba aici nu de o mărturie autentică, ci de propria sa fabulaţie.
De altfel, “mărturiile” “martorilor” sunt pline de contradicţii. Dănciucă Gheorghe pretinde că Virginia Tudorache a fost arestată în 1956, iar Gheorghiu Dej a a eliberat-o în 1957, în timp ce Stoica Gheorghe pretinde că “…în anul 1957 a fost arestată de securitate şi în 1958 a fost pusă în libertate direct de Gh.Gheorghiu Dej…”.

Mărturia lui Ioniţă Valeriu:
“ Altădată i-au pus la subţiori bile de metal înroşite, dar…” (citat din cartea "Cuvântul lui Dumnezeu", Ediţia 1995, pag.45)
“ Altădată i-au pus la subţiori bile de metal fierbinţi, dar…” (citat din cartea "Cuvântul lui Dumnezeu", Ediţia 2006, pag.74)

Mărturia lui Stoica Gheorghe:
“ I s-a administrat sub subţiori fiare în formă de ou, încălzite la 90-100 de grade, ca să vadă dacă simte.” (citat din cartea "Cuvântul lui Dumnezeu", Ediţia 1995, pag.26)
“ I s-au administrat sub subţiori fiare fierbinţi în formă de ou, ca să vadă dacă simte.” (citat din cartea "Cuvântul lui Dumnezeu", Ediţia 2006, pag.58 )
Schimbarea de mai sus era obligatorie, ca să se ascundă ridicolul variantei iniţiale. Acest “martor” Stoica Gheorghe este mai aproape de realitate, povestind că “fierul înroşit” era de fapt o bilă (sau mai multe) încinse în foc, care i se puneau la subţiori. Dar şi aici varianta povestită capătă forme ridicole, precizându-se până şi temperatura exactă a bilelor (90-100 grade Celsius).


În istoria Bisericii se arată că au fost şi sfinţi care au fost torturaţi cu metale topite. De ce oare liderii pucioşi au căutat cu orice preţ să “îndulcească” poveştile despre suferinţele Virginiei, înlocuind bilele înroşite în foc cu alte bile, ceva mai puţin încinse? Doar din goană după credibilitate? În acest caz, “minunile” Verginicăi rămân doar simple fabulaţii populare ale unor spirite exaltate.

Poate ar fi interesant să vedem ce păţeşti în mod normal ca să realizezi că defapt a păzit-o Tatăl Ceresc pe sfânta Verginica de ''minunile'' securităţii lui Ghiorghiu Dej, care cică a eliberat-o personal tovarăşu', adică probabil că pentru asta o fi chiar bun tovarăşul, bun de tot... că a eliberat-o, în cele din urmă, poi au eliberat-o fiindcă n-au putut nici cum s-o omoare prin toate testele şi batjocurile lor mizerabile... şi pline de sadizm... cinic.

Hmm, vsovi scrie cu diacritice si punctuatie corecta, da linkuri cum trebuie si in genereal formuleaza paragrafe ingrijite. Ce minune sa se fi intamplat? Sau e doar o noua stare trecatoare, la fel ca si cea de dinainte? Unele mistere nu le vom dezlega niciodata :)

183. Maniheismul pucios
 

Cei care se miră de acuzaţiile de eretici care li se aduc pucioşilor pe acest Forum ar trebui să ştie că ereziile nu sunt neapărat gălăgioase şi stridente, aşa încât oricine să le bage de seamă cu uşurinţă şi apoi să concluzioneze că “aici e ceva necurat”. Nu odată ele se insinuează printre texte care par a fi de o religiozitate ortodoxă ireproşabilă.
Un asemenea exemplu apare într-un text pucioşesc din martie 1994. Aici se reactivează o teorie mai veche, susţinută cu aplomb de către maniheişti, care spuneau că omul este degradat în profunzimea fiinţei lui într-atât încât nu mai este în stare să facă nimic bun. Această concepţie a fost contrazisă de viaţa însăşi, căci drepţii care au trăit în sfinţenie, unii ajungând chiar la mucenicie, eu demonstrat exact contrariul.
Dar iată textul cu pricina, aşa cum apare el în cele două ediţii successive ale cărţii pucioşeşti “Cuvântul lui Dumnezeu”:

“Omul din puterea sa, nu poate scoate ceva bun, ci numai Domnul are această lucrare în om. Şi această aşezare s-a stricat în om încă de când Adam, cel dintâi a dat să se ridice peste puterea care-l crease pe el.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu” - ediţia 1995, din data de 6 martie 1994)
“Omul din puterea sa nu poate scoate ceva bun, ci numai Domnul are această lucrare în om, şi această aşezare s-a stricat în om încă de când Adam a dat să se ridice peste puterea care-l crease pe el.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu” - ediţia 2006, din data de 21 februarie/6 martie 1994)

Pucioşii lansează aşadar în catehismul lor o nouă erezie, exacerbând concepţia maniheistă conform căreia trupul omului este rău prin natura sa. În acest sens, ei extind teoria corupţiei fiinţei umane la întreaga ei alcătuire: trup şi suflet. Nu numai cu trupul, ci şi cu sufletul, omul nu mai e în stare de nimic bun. Biblia afirmă că, dimpotrivă, omul poate face orice lucru bun prin credinţa lui sinceră şi fermă în Dumnezeu, şi aceasta este puterea lui: credinţa. Cu această putere omul ar putea muta şi muntele în mare, dacă ar voi, fără ca aceasta să fie neapărat şi voia lui Dumnezeu, ci doar îngăduinţa Lui. De asemenea, sfinţii părinţi ai Bisericii s-au străduit - întotdeauna cu tact şi cu îndelungă rabdare, şi nu arareori cu uimitoare adâncime - să arate că materia, lumea materială, nu numai că nu este rea, dar pentru om ea constituie o condiţie fundamentală a binelui în viaţa pământească.
Cităm un text după Pr. Prof. D. I. Belu, care valorifică gândirea sfinţilor părinţi pe această temă:

"Scrie Sfantul Serapion: "Maniheii zic: am purtat un corp al satanei, dar sufletul e al lui Dumnezeu. Corpul a fost facut rau, prin insasi natura sa, ca unul ce provine din materia cea rea; sufletul insa a fost facut bun, avandu-si inceputul in izvorul binelui. Exista deci, doua principii si doua substante, ambele fiind cauze: una a trupului rau, cealalta, a sufletului bun. Asadar, sufletul e bun si corpul rau. Dar intrebam noi: Cum se face ca trupul da dovada de infranare, iar sufletul adesea, de lipsa de cumpatare? Cum se face ca nici unul nici altul nu raman in randuiala lor, cand ceea ce e al diavolului trece de partea lui Dumnezeu, iar ceea ce e al lui Dumnezeu trece de partea diavolului?". Daca trupul ar fi rau prin natura, cum zic Maniheii, logic ar fi ca el sa se arate ca atare in toate actiunile lui. Tot asa sufletul, daca ar fi bun in mod absolut, n-ar trebui sa incline in nici un chip spre cele ale diavolului. Experienta ne arata insa ca "trupul slujeste adesea lui Dumnezeu, prin aceea ca se infraneaza, iar sufletul ajunge sa slujeasca diavolului prin aceea ca isi pierde credinta si rosteste blasfemii".
Trupul care-si infraneaza pornirile e un trup al virtutii, si trupul virtuos poate fi templu al Duhului Sfant. Numai in cazul ca n-ar exista decat trupuri desfranate si n-ai intalni nici macar unul singur cumpatat, stapan pe el insusi, numai "in acest caz am putea atribui trupurilor un rau ontologic". Dar cand atatea trupuri au dat si dau dovada de infranare, ca au devenit si devin locuinta a Tatalui, a Fiului si a Duhului Sfant, "cum n-ar fi absurd si ridicol ceea ce spun aceia (maniheii)?".
Sfantul Serapion valorifica contra tezei maniheice si faptul ca prin unele trupuri omenesti s-au operat lucruri neobisnuite. In aceasta privinta mentioneaza episodul cu mortul aruncat peste oasele lui Elisei (II, R. 13, 21). Numai admitand ca trupurile nu sunt prin natura lor rele, ne putem explica faptul ca cel putin unele din ele ajung la o atat de inalta virtute incat sunt venerate ca instrumente ale puterii dumnezeiesti."

În acest moment putem descifra şi motivul pentru care pucioşii îl “corectează” pe Dumnezeul lor imaginar, eliminând cuvintele incomode “cel dintâi” (aici fiind vorba de Adam). Aşadar, acum este limpede că nu au fost mai multe “căderi” ale omului, dintre care cea a lui Adam a fost “cea dintâi”. A fost doar “una şi bună”, cea a lui Adam, care a adus schimbarea catastrofală în rău a fiinţei omului, făcându-l în mod deplin şi definitiv “rău în sine”.
Scopul ascuns al pucioşilor este acela de a demonstra că nicăieri nu mai este vreun om bun decât acolo unde este Dumnezeu, iar Dumnezeu care lucrează în om este acum (după concepţia lor) numai la Pucioasa. Aşadar, Noul Ierusalim de la Pucioasa este singura trambulină ideologică disponibilă pentru relansarea mântuirii omului, iar mântuirea adusă omenirii acum 2000 de ani prin jertfa pe cruce a Mântuitorului devine superfluă.

184. Greşeşte Dumnezeul Pucios?
 

Liderii pucioşi procedează paradoxal. Pe de o parte, pretind că ei sunt supuşii care au privilegiul de a primi mesaje de la stăpânul lor “Dumnezeu”, iar pe de altă parte, se comportă ca şi când ar avea un ascendent asupra Lui şi, deoarece Dumnezeul lor este imperfect, se grăbesc să-L corecteze prin toate mijloacele.
Un exemplu de “corecţie” a Dumnezeului Pucios îl constituie următorul text din “scrierile sfinte “pucioşeşti:

“ Că iată Israele, rezultatul tău nu este bun.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu” - ediţia 1995, din data de 6 martie 1994)
“ [...] că iată, Israele, lucrul tău nu este bun.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu” - ediţia 2006, din data de 21 februarie/6 martie 1994)
Liderilor pucioşi nu le-a plăcut cuvântul “rezultatul” şi l-au schimbat. Să li se fi părut că nu este destul de neaoş? Dar era opţiunea lui Dumnezeu, El l-a ales şi El l-a folosit în mod deliberat! Cine poate să-L judece pe Dumnezeu în alegerile Sale? Cine poate să-L corecteze?
Liderii pucioşi pot. Pot, dar nu sunt prea consecvenţi. Găsesc mereu altă “soluţie” de a-L corecta pe Dumnezeu. Şi asta … în acelaş mesaj! Iată dovada:

“ Şi de aceea rezultatul este dureros şi de aceea rodul trupului tău este trupesc măi Israele. Că iată copii tăi se duc să fie trup.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu” - ediţia 1995, din data de 6 martie 1994)
“ şi de aceea totul este dureros, şi de aceea rodul trupului tău este trupesc, măi Israele, că iată copiii tăi se duc să fie trup.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu” - ediţia 2006, din data de 21 februarie/6 martie 1994)

Liderii pucioşi sunt aşadar consecvenţi doar în a-L corecta pe Dumnezeu, dar nu sunt la fel de consecvenţi în soluţia adoptată. Nici aici nu le-a plăcut cuvântul “rezultatul”, dar l-au înlocuit cu “totul”, ca şi când aceste cuvinte ar fi echivalente!!
Iar ca paradoxul să fie sublim, urmează în acelaşi mesaj a treia “corecţie” pentru acelaşi cuvânt:

“[...] şi vom pune faţă în faţă rezultatul înţelepciunii.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu” - ediţia 1995, din data de 6 martie 1994)
“ şi vom pune faţă în faţă rodul înţelepciunii.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu” - ediţia 2006, din data de 21 februarie/6 martie 1994)
Pentru a treia oară în câteva rânduri, cuvântul “rezultatul” este considerat indezirabil şi în consecinţă e înlocuit, dar de fiecare dată e înlocuit cu altceva. Intervenţia liderilor pucioşi în “textul sacru” pucioşesc este mai mult decât evidentă. Şi inventivă! La ei “rezultatul” este echivalent fie cu “lucrul”, fie cu “totul”, fie cu “rodul”, iar schimbarea acestor echivalenţe de la o frază la alta este mai degrabă intenţionată (dezvăluind o oarecare fantezie), decât să fie rodul întâmplării.
Dumnezeul lor ar trebui să fie foarte fericit. Cu asemenea supuşi grijulii Se simte şi El ocrotit, protejat, cocoloşit, lipsit de orice stress. Poate chiar greşi. Are cine să-L corecteze.

Păi la ce vă poate capul vouă nu mă mai mir de orice acuzaţie, că la voi totul e posibil, voi sunteţi capabile să scoateţi orice vă cere vouă minteresul lui nenia cu pisikaa, în lesă, şi ''conştiinţa'' lui tanti grijania cu ridichea... uriaşă. Iar ceea ce se insinază nu vine din texte ci din născocelile pofticioase alea ale voastre de care nu am cum să nu mă mir... că iată că acum aţi venit cu zen, cu yn şi yang, cu chinezii şi toţi maniehiştii indieni sau asiatici.

Maniehiştii nu spun aşa ceva! Ci asta spune Dumnezeu, căci maniehiştii spun altceva că trupul e rău şi e duşmanul sufletului şi a omului iar sufletul e bun şi tot ce vine din suflet e bun, deci ei, maniehiştii îşi lucrează prin teoriile lor de desăvârşire defapt o mândrie sufletească, căci un suflet fără lucrare duhovnicească, fără smerenie tainică, fără Cuvântul lui Dumnezeu te duce în spurcăciunea pustiirii... mai devreme sau mai târziu... slavă de la oameni, desfrâu.

Deci iată cum începi demonstraţia printr-o minciună, pe care o pui în gura lor, ori a manehiştilor, ori a pucioşilor, băgându-i în aceiaşi oală zicând că din texte se insinuează... când colo...

Citat:

Această concepţie a fost contrazisă de viaţa însăşi, căci drepţii care au trăit în sfinţenie, unii ajungând chiar la mucenicie, eu demonstrat exact contrariul.

După care combaţi, contrazici. Păi ce combaţi? Minciuna ta? Oala plină de erezii a gLumii de la Adam cel dintâi? Sau pe pucioşi îi nedreptăţeşti mereu doar ca să te scoţi pe tine deasupra aşa ca apa clocită care ar vrea să stea deasupra uleiului?

Din nou ai uitat să iei în seamă un punct înlocuit de o virgulă. (sic!)
Dar probabil în analiza ta de gramatică sectanţional-eretică comparată, între ediţii, nu contează. Păi dacă nu contează, atunci de ce ai mai bolduit-o pe prima virgulă înlocuită de spaţiu?

Şi de atunci s-a stricat în om aşezarea, şi s-a tot stricat mereu cu fiecare nou păcătos, şi se arată astfel că din mândrie nu se poate scoate nimic bun, nu poţi face roade vrednice ci ai să scoţi mereu ridichi stricate şi pline de viermi oricât ar fi ele de mari, aşa cum era aia din povestea cu ridichea uriaşă. ''Pomul rău face roade rele şi pomul bun face roade bune, şi aşa cum pomul rău nu poate face roade bune tot aşa pomul bun nu poate face roade rele.''

Citat:

Pucioşii lansează aşadar în catehismul lor o nouă erezie, exacerbând concepţia maniheistă conform căreia trupul omului este rău prin natura sa.

Păi a extinde o teorie prin exacerbare deja nu mai e valabilă teoria ci e altă teorie.

Citat:

În acest sens, ei extind teoria corupţiei fiinţei umane la întreaga ei alcătuire: trup şi suflet. Nu numai cu trupul, ci şi cu sufletul, omul nu mai e în stare de nimic bun.

Deci dacă zici că ei extind teoria înseamnă că nu mai e teoria aia ci e altă teorie, şi rezultă că dumneata ai alipit intenţionat maniehismul ca prin jonglerie să-i acuzi iarăşi de erezie. Păi în mintea ta e aceiaşi teorie? Păi ăsta-i deosebire fundamentală: trup şi suflet si tot ce e omul devine rău prin mândrie iar la manehişti doar trupul e rău iar sufletul e bun prin natura sa orice-ai face... Aşa că vezi deosebirea cât bârna între teorii? Deci cum de poţi să acuzi cu manehismul altfel decât scos din interes viclean?

A crede în idoli şi în puterile tale supraomeneşti nu ne învaţă biblia, şi ea nu afirmă deloc aşa ceva, că omul are puteri supraomeneşti, ci în BIBLIE se vorbeşte de credinţa în Dumnezeu, şi aşa toate îi sunt cu putinţă celui ce crede... deci cine se poate mântui?

continuarea mai jos

continuare de mai sus:

Vorbiţi la persoana I-a plural, cităm, forate bine dar citatul nu face decât să confirme valabilitatea citatelor din Cuvântul lui Dumnezeu căci se arată de către sfânt printr-o logică simplă că sufletul nu e bun nici el aşa cum susţin manehienii.

Citat:

În acest moment putem descifra şi motivul pentru care pucioşii îl “corectează” pe Dumnezeul lor imaginar, eliminând cuvintele incomode “cel dintâi” (aici fiind vorba de Adam). Aşadar, acum este limpede că nu au fost mai multe “căderi” ale omului, dintre care cea a lui Adam a fost “cea dintâi”. A fost doar “una şi bună”, cea a lui Adam, care a adus schimbarea catastrofală în rău a fiinţei omului, făcându-l în mod deplin şi definitiv “rău în sine”.

Păi aşa şi este, căci Adam a adus moartea şi mândria în om, deci această stare păcătoasă se trage de la cel dintâi care a păcătuit dar de unde anume rezultă din texte că omul de atunci n-a mai păcătuit? Sau este scris că el este primul şi ultimul păcătos, Adam, cel dintâi..? Deci deducerea forţată a ta spre a scoate fatalismul superstiţios şi predestinarea la rău nu reiese din texte căci în Cuvântul lui Dumnezeu se vorbeşte despre Mântuire, deci iată că există posibilitatea ca omul să devină iarăşi bun, să scoată din puterea lui roade bune căci celui ce crede toate îi sunt cu putinţă... şi dacă tânărul acela bogat în averi şi scripturi şi lege nu a putut intra în împărăţie atunci cine va putea? Păi ''...ceea ce este cu neputinţă la om, este cu putinţă la Dumnezeu...''.

Citat:

Scopul ascuns al pucioşilor este acela de a demonstra că nicăieri nu mai este vreun om bun decât acolo unde este Dumnezeu, iar Dumnezeu care lucrează în om este acum (după concepţia lor) numai la Pucioasa. Aşadar, Noul Ierusalim de la Pucioasa este singura trambulină ideologică disponibilă pentru relansarea mântuirii omului, iar mântuirea adusă omenirii acum 2000 de ani prin jertfa pe cruce a Mântuitorului devine superfluă.

Din nou tragi concluzii forţate, aşa brusc faci nişte sinteze complet paralizante, de care nu mă mai mir... zicând domniile voastre, că e scopul ascuns al lor, al pucioşilor, când eu văd că din frica voastră, vreţi să susţineţi că nu mai e nevoie de prooroci...

Păi dacă nu era nevoie de prooroci, atunci pentru ce e plină Biblia de scrieri ale sfinţilor prooroci? Iar dacă sfântul Ioan Botezătorul încheie proorociile despre venirea lui Mesia în trup, nu le deschide tot el, oare, pe cele despre Împărăţia Cerurilor?


maniehism : ''... În aceeaşi ordine de idei, în viziunea maniheistă, OMUL este privit ca un nesfârşit câmp de luptă al acestor două principii. Astfel, partea binelui este reprezentată de suflet, format din lumină, şi partea negativă este trupul, compus din pământ negru. Sufletul defineşte persoana, neputând fi corupt.''

Ai pus ghilimele ironice şi iar insinuezi că proorocii Îl corectează pe Dumnezeu... păi atunci probabil că pucioşii or fi după mintea ta, aşa un fel de ''super dumnezei'' aşa ca adam şi legiunea de îngeri care l-a urmat pe primul care a scos roade rele... Adam sau Lucifer, sau satana, nu mai ştiu... din moment ce-L corectează ei mereu pe Dumnezeu crezând ei că sigur nu vor muri ci doar că vor fi şi ei nişte dumnezei aşa ca Dumnezeu dar mai mari ca Dumnezeu, din moment ce se pot lipsi oricând de Adevăratul Dumnezeu...

Păi în citatele date contează ceea ce e scris înainte de CĂ pentru ca rezultatul să fie echivalent cu lucrul, deci nu puteai cita la modul acesta pentru ca să faci comparaţie între citate.

Citat:

Liderilor pucioşi nu le-a plăcut cuvântul “rezultatul” şi l-au schimbat. Să li se fi părut că nu este destul de neaoş? Dar era opţiunea lui Dumnezeu, El l-a ales şi El l-a folosit în mod deliberat! Cine poate să-L judece pe Dumnezeu în alegerile Sale? Cine poate să-L corecteze?

Cum ambele texte sunt valabile rezultă următorul rezultat: Rezultatul acela este urmarea unei lucrări rele, urmarea neascultării.

Şi iar o dai înainte cu corectarea lui Dumnezeu, când liderii pucioşi, în texte, nu se puteau corecta decât pe ei înşişi dacă asta ar fi intenţionat, şi nici măcar, fiindcă omul nu se poate corecta fără Dumnezeu nici el pe el, darmite atunci pe alţii:

Aici se vede că rezultatul este defapt per ansamblu, şi rezultă că totul este dureros dacă se duc copiii să fie trup.

Citat:

Liderii pucioşi sunt aşadar consecvenţi doar în a-L corecta pe Dumnezeu, dar nu sunt la fel de consecvenţi în soluţia adoptată. Nici aici nu le-a plăcut cuvântul “rezultatul”, dar l-au înlocuit cu “totul”, ca şi când aceste cuvinte ar fi echivalente!!

Păi în citatele respective, care ambele sunt valabile căci nu corectează textul ulterior pe cel anterior, nu avem de-aface cu o echivalenţă, ca şi cum ar fi sinonime termenele ci echivalenţa este la sumă, adică

rezultatul + lucrul = ?
rezultatul + totul = ?

De unde reiese foarte clar că Dumnezeul lor, nu se corectează pe Sine şi nici supuşii Lui proorocii nu-L corectează pe El ci iată ce frumoasă echivalenţă a rezultat:

rezultatul + lucrul tău nu e bun = ?
rezultatul + totul e dureros = ?
rezultatul + rodul înţelepciunii = ?

iar răspunsul la semnul de întrebare poţi să ţi-l dai singură, căci e un paradox sublim exact aşa cum ai mărturisit că rezultă, dar viceversa, dacă faci corect calculelele... adică faptul că Dumnezeu zice foarte bine şi de necorectat de nimeni, că apare spurcăciunea pustiirii, adică rodul cel amar al mândriei dacă omul nu ascultă de Dumnezeu şi de trimişii Lui, dar voi nu aveţi rigurozitate şi de aia vă ies mereu porci pe hârtia cu socoteli, porci din ăia de grăsime sau din ăia sick-uiţi! ce or să se arunce cu toţii în mare de pe stâncă, aşa ca apucaţi de un duh necurat.

Logica lui Gâgă (I)
 

Logica lui Gâgă (II)
 

Dacă ar fi să dăm un premiu pentru cele mai performante modificări de acest gen, eu aş propune următoarea clasificare:

Premiul I: circula populaţia / umbla turma (20 martie 1979)
Premiul II: magnetofon / caval (25 ianuarie 1966)
Premiul III: autorizaţie / binecuvântare (15 iulie 1977)
Menţiunea I: şefule / stăpânule (12 august 1977)
Menţiunea II: patroana / stăpâna şi cumpănitoarea (28 august 1988 )
Menţiunea III: până la refuz / până la ras (22 august 1987); până la refuz / până peste pahar (24 decembrie 1989 )

Desigur că oricine poate veni aici cu propria sa clasificare.

185. Proorocii uitate, proorocii corectate (I)
 

Proorociile pucioşilor sunt mai degrabă nişte dorinţe refulate pe care liderii pucioşi, efemeri şi ei ca orice muritor, le-au nutrit şi le-au propovăduit cu emfază, convinşi în sinea lor că oricum ele nu se vor împlini atâta vreme cât ei vor trăi; iar după ce vor muri, nu-i va mai trage nimeni la răspundere pentru iluziile mincinoase pe care le-au semănat cu generozitate în „popor”. Venirea regelui Mihai pe tron, instaurarea teocraţiei în România, venirea poporului grec peste români, generalizarea folosirii limbii române pe tot globul, sfârşitul iminent al lumii, reinstaurarea vechiului calendar bisericesc şi nu în ultimul rând, venirea văzută a Domnului la poporul pucios, au fost doar câteva dintre temele favorite ale liderilor pucioşi cu care ei îşi înfierbântau, sistematic, adepţii cei mai fideli.

Iată însă cum arată dedesubturile câtorva din temele pucioşeşti cele mai incandescente:

1. Contracţia timpului

Apocalipsa a fost o temă favorită de-a lungul vremii nu numai pentru lumea laică, angoasată de o eventuală pedeapsă universală care ar pune capăt traiului opulent sau despotic cu care se dedulcea, ci şi pentru unele curente milenariste, exaltate de o religiozitate gregară, insuficient instruită pe plan teologic. Pucioşii n-au făcut nici ei excepţie, ci s-au înscris cu „proorociile” lor în orbita celor care produceau frisoane celor slabi de înger. Îndrăzneţi, copiind fără să vrea (sau, eventual ignorând) eşecurile Adventiştilor care s-au aventurat în a face repetate preziceri „exacte” ale sfârşitului lumii, pucioşii avansează şi ei cu insolenţă date precise când va veni Sfârşitul Lumii şi Judecata cea Mare: 1980, 1988, 1989, 2000, etc. Spre deosebire de Adventişti, care avansau termene aparent rezonabile până la Sfârşitul Lumii (de ordinul anilor sau a zecilor de ani), pucioşii au contractat timpul, ei prezicând că iminenţa cataclismului planetar este de ordinul zilelor, minutelor, secundelor şi chiar a clipelor! Dar, de fiecare dată când evenimentul cosmic „uita” să se declanşeze atunci când îi venea sorocul, liderii pucioşi avansau altă dată, fără a fi deranjaţi prea mult că proorociile anterioare se dovediseră mincinoase. Şi aşa, putem consemna acum din scrierile sacre pucioşeşti o înlănţuire de „proorocii” apocaliptice care spun toate cam acelaşi lucru, folosindu-se eventual de alte cuvinte: “e gata… nu mai e mult…e gata… mai e un ceas… mai sunt câteva minute… mai sunt două minute… mai e o secundă… un pic mai e… mai e o clipă… mai e o clipă mică…nu mai e vreme!!”:

1.1. Nu mai e mult, e chiar gata, iar pecetea a început să se pună pe frunţile celor aleşi:

“…e gata să se sfârşească totul şi vă prinde moartea aşa cum sunteţi” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat la 22 iunie 1957)
“ …Copilaşii Mei, nu mai e mult, mai sunt câteva sărbători între început şi sfârşit…” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat la 23 februarie 1976)
“Vine judecata, s-a împlinit Scriptura, e gata să se pună pecetea, dar pecetea a început să se pună” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat la 9 iunie 1958 )

1.2. Mai este…exact o secundă:
“O, oiţele Mele, mai avem o secundă şi ne întâlnim cu patria cerească” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat la 6 februarie 1959)

1.3. Secunda anunţată a durat însă vreo cincisprezece ani, după care s-a anunţat că urmează o altă secundă:
“Mai e o secundă şi veţi auzi cum vor geme graşii şi cum trosneşte şi vei zice că e tunet, dar nu e tunet, geme pământul şi trosneşte…” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat la 2 octombrie 1973)

1.4. În 1960 se anunţa solemn: Mai e o clipă!
“Tată, a făcut Domnul o casă şi a coborât la voi pe pământ, nu acum,ci peste o clipă, nu peste o zi” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat la 1 mai 1960)

1.5. După un ocean de clipe (5 ani) se anunţa din nou: Mai e o clipă! (alta, desigur, căci cea dintâi a trecut de mult):
“Că mai e o clipă şi se va da văzut în faţa ta şi tu te vei mira de această minune” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat la 12 noiembrie 1965)

1.6. După alţi 8 ani li se reaminteşte celor uituci “proorocia”: Mai e o clipă! (de data asta, clipa nu mai e o clipă oarecare, ci e tare înfierbântată):
“...Mai avem o clipă, şi clipa aceasta e foarte înfocată. Voi nu o vedeţi. E un cuptor de foc pentru toţi, afară de credincioşi” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat pe 20 noiembrie/30 decembrie 1973)

1.7. De înfocată ce era, clipa aceea se amână peste alţi 4 ani (care ar fi să fie un alt ocean de clipe):
“ Atunci nu vei mai fi cu porcii, nu vei mai fi cu vitele, nu vei mai fi cu nebunii, că vei fi numai cu îngerii şi sfinţii. Nu atunci, dar peste o clipă ai să fii.”(citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat pe 14 /27 martie 1977)

185. Proorocii uitate, proorocii corectate (II)
 

1.8. Mai sunt clipe, sau s-au epuizat? O, mai sunt, mai sunt, nici o grijă! Peste alte două luni şi jumătate se anunţă din nou: Mai e o clipă de suferit!

“ Vin timpuri grele şi vremea e la sfârşit şi mai e o clipă de suferit…”(citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat pe 7 iunie 1977)
Apoi mai trec 11 ani şi se anunţă alte clipe apocaliptice. O clipă mică mai e până când pe pământ se va generaliza învăţătura de credinţă pucioşească şi ea va fi aceea care va deschide Împărăţia Cerurilor Pucioşeşti, iar toţi pucioşii de pretutindeni se vor numi români şi vor vorbi româneşte:

“Mai e o clipă mică, şi învăţătura cuvântului Meu va fi luată cu asalt şi va fi hrană vie şi nestricăcioasă pentru multe noroade care vor învia şi vor lua cu asalt împărăţia cerurilor şi o vor cuceri şi vor fi ai ei şi se vor numi popor român.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat pe 8 februarie 1998)

O clipă mică mai e aşadar până când noroadele vor învia şi vor lua cu asalt Împărăţia Cerurilor pe pământ:
“Mai e o clipă mică, şi împărăţia Mea de la voi va fi luată cu asalt, şi mulţi vor stărui pentru ea, după poruncile ei cele cereşti. (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat pe 8 februarie 1998)

O clipă mică mai e până ce pucioşii vor fi investiţi cu puteri apocaliptice cu care vor lucra ei la cucerirea lumii în zilele de apoi:
“Mai e o clipă mică. Eu vă dau putere din puterea Mea, ca să se împlinească prin voi lucrările Mele cele pentru zilele de apoi.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat pe 8 februarie 1998)

O clipă mică mai e şi până la Arătarea Domnului, care vine curând:
“Mai e o clipă mică, şi toate se împlinesc şi cresc împlinindu-se şi împlinind arătarea Mea, căci vin curând şi voi fi văzut cu voi. Amin.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat pe 8 februarie 1998)

O clipă mică mai este şi va începe Judecata cea Mare, în care Stăpânul va răsplăti fiecăruia după faptele sale:
“Mai e o clipă mică, şi Eu vin ca un Stăpân, şi voi da fiecăruia după cum este fapta sa. Amin, amin, amin.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat pe 8 februarie 1998)

O clipă mică mai e şi toţi Îl vor vedea pe Dumnezeul Pucios:
“Mai e o clipă mică, şi ochii tăi Mă vor vedea pe deplin cu tine.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat pe 12 februarie 1998)

O clipă mică mai e şi cerul se va trage în lături , astfel ca ochii oamenilor să vadă deplin:
“Mai e o clipă mică, şi cerul se va trage în lături ca să-l vezi pe deplin, şi ochii tăi vor vedea pe deplin, aşa cum ochiul Meu te vede deplin.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat pe 12 februarie 1998)

Ş.a.m.d.
Dacă deja simţiţi nevoia să clipiţi des, pentru că nu vă vine a crede înlănţuirea de clipe pe care o vedeţi aici, înseamnă că aveţi nevoie de oftalomolog, se pare. Cu clipitul des şi cu clipele dese nu-i de şagă. Clipele pucioşeşti sunt strict autentice.

1.9. O “proorocie” pucioasă spunea prin 6 februarie 1959, apoi revenea prin 2 octombrie 1973, că mai e o secundă şi va trosni pământul sub noi. Aş! Ori n-aţi văzut bine, ori n-aţi auzit bine. Mai sunt de fapt două minute mari şi late. Dar era nevoie să treacă aproape douăzeci de ani ca să se facă necesara corecţie a acestei “proorocii” care bate secunda:
“ …Creştine, separă jaful de la tine, că mai sunt două minute şi ce vei vedea, te vei îngrozi, nu ai unde te ascunde ca să scapi de durerea cea grea…” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat pe 4 aprilie 1978.)

1.10. O tentativă timidă de corecţie a secundei buclucaşe avusese loc încă cu doi ani în urmă, dar atunci nu se ştia exact numărul de minute rămase până la finiş:
“ Mai sunt câteva minute şi nu vei mai cunoaşte locul acesta. Te vei uita în oraşul acesta şi nu vei mai cunoaşte că e oraşul acesta…” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat pe 10 mai 1976)

1.11. Minutele însă se adună, se adună… şi se fac un ceas. Un ceas cât un pic:

“[…] fiindcă pământul de sub tine va fi nou în curând, că nimic stricăcios şi necurat nu va mai rămâne pe el. Mai e un ceas, un pic mai e. Pune picul acesta cu hotărîre[…]”(citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat pe 12 noiembrie 1990)

1.12. De fapt ne-a mai rămas o ziulică întregă la dispoziţie ca să ne facem socotelile. Mâine va fi prea târziu, vine pârjolul apocaliptic. Dar nu toţi trebuie să ştie pontul, de aceea el se vinde în şoaptă (pe nimic) doar “fiilor pucioşi”. Ciudăţenia e că acest mâine durează ceva cam multişor. Durează vreo treizeci de ani! Abia atunci (în anul 2000) se termină cu pământul. După cum s-a şi văzut, că n-a fost să fie (cei care au trăit până atunci au văzut tărăşenia):

“Fiilor, vă spun în şoaptă: pocăiţi-vă că vine focul. Veniţi acum la Mine să vă pregătesc ocrotirea că mâine e târziu. Mai sunt treizeci de ani până la anul 2000 şi se termină cu pământul” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat pe 11 iunie 1961)

1.13. Deşi cu matematica stă cam prost, “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” are mare talent în a-i speria pe bieţii oameni, ca să stea supuşi liderilor pucioşi (din frică şi din interes), fiind legaţi printr-un cordon ombilical nevăzut (dar deosebit de trainic) de “salvatorii providenţiali” de la Pucioasa. Iar acel “mâine” al pârjolului apocaliptic, despre care se pretindea (pe 11 iunie 1961) în chip mincinos că “e târziu”, a fost reeditat absolut la fel, optsprezece ani mai târziu:
“ …Copilaşii Mei, lăsaţi totul, pregătiţi-vă că vine focul. Să nu fie pe tine sau în casa ta ceva din lume care să ia foc.[…] Vine pârjolul peste tine, este scris în Apocalipsă. Vine cernerea, va cerne Dumnezeu pământul, îl va scutura…”(citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu” ; fragment din mesajul datat pe 10 iulie 1979)

La vremea de pe urma multi smintiti vor umbla prin lume spre a propovadui...Si multi i-i vor urma in sminteala...trist,dar se intampla deja.

185. Proorocii uitate, proorocii corectate (III)
 

2.Vremea de apoi

Aşadar s-a trecut de la clipe la secunde, apoi la ore, apoi la zile şi la ani. Aşteptarea Apocalipsei e din ce în ce mai apăsătoare şi mai îndelungată. Acum se măsoară cu vremea şi cu vremurile, nu cu clipele. Noroc că nu mai e mult, pentru că vremea s-a scurtat.
Iată cum arată, într-o înşiruire în timp, câteva repere semnificative ale vremii de apoi, din perspectiva pucioşilor:

2.1. “Proorocie” din anul 1963: Vremea de apoi a sosit!
“ Scrie, Verginico, oftarea mea cea din inimă, că adâncă rană am, că vine ziua cea de apoi, că vremea de apoi a sosit, dar ziua Mea nu a venit, ca să-i cer socoteală creştinului de venitul muncii sale”. (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat pe 20 ianuarie 1963)

2.2. “Proorocie” din anii 1965 şi 1970: Vremea s-a scurtat!
Cei care au apucat să creadă acum 5-6 ani (1959-1960) că“mai e o secundă”, sau “mai e o clipă”,trebuie să se înarmeze acum din nou cu răbdare: cică ar mai fi încă un sfert de drum de parcurs, cu toate că se repetă avertismentul că “vremea s-a scurtat”.

“Fiilor, întăriţi-vă căci călătoria voastră este pe sfert, călătoria voastră este scurtă, căci vremea s-a scurtat” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat pe 27 octombrie 1965)

Cinci ani mai târziu, “proorocia se repetă aidoma: “vremea s-a scurtat”:

“Păcat, că vreme au avut, şi n-au lucrat, putere au avut, şi n-au lucrat. Puţin, puţin, şi nu Mă vor mai auzi, căci s-a scurtat vremea.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat pe 7/20 octombrie 1970)

2.3. “Proorocie” din anul 1966: Mai e puţină vreme!
“Veniţi, copiii Mei, veniţi de-a dreapta Mea! Veniţi acum, cât mai e puţină vreme! “(citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat pe 14 septembrie 1966)

2.4. Altă “proorocie” din anul 1966: Nu mai este destulă vreme pentru lucru!
Dacă vremea s-a scurtat, evident că şi lucrul pe ogorul duhovnicesc s-a scurtat:

“O poporul Meu, nu mai avem atâta vreme şi de aceea lucrul este scurt” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat pe 7 ianuarie 1966)

2.5. “Proorocie” din anul 1971: Mai e o vreme scurtă!
“Domnul Iisus Hristos S-a pregătit să vină cu oastea Sa de sfinţi. Vine, toate sunt pregătite, dar aveţi grijă, că mai e o vreme scurtă şi nimeni să nu vă ispitească pe voi, căci acum este răbdarea voastă şi credinţa la putere” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat pe 25 februarie/10 martie 1971)

2.6. “Proorocie” din anul 1973: Mai avem puţin de tot şi se vor sfârşi vremurile!
“Mai avem puţin de tot şi se vor sfârşi vremurile şi ne vom muta. Unde? Eu ce fac astăzi? Fiţi deosebiţi şi feriţi-vă de păcat. Feriţi-vă…” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat pe 22 decembrie/4 ianuarie 1973)

2.7. “Proorocie” din anii 1974, 1977 şi 1990: Vremea e la sfârşit:
“ Fiule, nu mai e vremea la început şi nici la jumătate, ci e la sfârşit şi se încheie cu o singură cheie”. (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat pe 14 februarie 1974)
“ Vin timpuri grele şi vremea e la sfârşit şi mai e o clipă de suferit…”(citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat pe 7 iunie 1977)
“ Acum s-a sfârşit această vreme. Acum vrea Domnul să dea plata celor ce-au iubit şi au răbdat şi au aşteptat şi au crezut lui Dumnezeu; vrea să aducă viaţă celor ce-au mers pe calea vieţii…” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat pe 14 noiembrie 1990)

2.8. “Proorocie” din anii 1975 şi 1976: Nu mai este vreme deloc!

Tot scurtându-se vremea, s-a constatat că de fapt nu mai e vreme deloc! Deşi… copiii de azi ( e vorba de copiii de atunci, adică din anul 1975) li se promite că vor apuca frumoasa vârstă de 12-13 ani:
“ Copiii din lumea de astăzi când vor fi de doisprezece, treisprezece ani nu vor mai lăsa cruce în calea lor sau iconiţă în calea lor. Dar nu mai e vreme” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat pe 4/17 aprilie 1975)
“ Ascultă, poporul Meu, că nu voi mai veni, că nu mai e vreme.”(citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat pe 22 decembrie 1975/ 4 ianuarie 1976)

Această “proorocie” nu s-a mai împlinit. Copiii de atunci au trecut de mult de vârsta promisă de 12-13 ani, iar unii dintre ei sunt acum la rândul lor părinţi cu copii.
Problemele cu vremea asta schimbătoare, care ba a sosit, ba întârzie, ba mai e puţină, ba e scurtă, ba nu mai e deloc, au început însă mai demult.

2.9. “Proorocie” din anul 1976: Mai e un pic de vreme, care se scurtează!

Ni se cere doar puţină răbdare! Deşi s-a spus că vremea e la sfîrşit… totuşi…după aproape doi ani se constată că … mai e un pic de vreme, care însă se mai şi scurtează:
“ Mai e un pic de vreme de trecut, dar se scurtează prin slăbiciunea voastră…”(citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat pe 6 decembrie 1976)
Au mai trecut de atunci 34 de ani de îndelungă răbdare…iar promisiunea că “picul de vreme se scurtează” pare deja o glumă proastă.

2.10. “Proorocie” din anul 1977: Vremea “bate din pinteni”:
“…Uite vremea, uite-o tată, bate din pinteni, crezând natura că a câştigat toată suflarea de azi.”(citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat pe 23 iunie 1977)

2.11. “Proorocie” din anul 1979: Mai e puţină vreme:
“ …Că după vremea asta vine alta şi vine altul, că mai e puţină vreme…” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat pe 11 noiembrie 1979)

2.12. “Proorocie” din anul 1990: A venit vremea şi Domnul S-a arătat a doua oară (dar din păcate oamenii erau probabil prea ocupaţi, pentru că nu L-a văzut nimeni). Dar "proorocia" era limpede: vine Arătarea!:

“ […] a venit vremea celei de-a doua arătări, vremea slavei şi a biruinţei lui Dumnezeu…” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat pe 24 decembrie 1990)

185. Proorocii uitate, proorocii corectate (IV)
 

3. Sfârşitul timpului

Şi dacă tot a venit vorba de sfârşitul vremii, apăi sfârşitul timpului este un subiect foarte drag pucioşilor.

Dar despre sfârşit, Biblia spune: “Iar când veţi auzi de războaie, şi de zvonuri de războaie, să nu vă tulburaţi, căci trebuie să fie, dar încă nu va fi sfârşitul”. ( Marcu, 13, 7)

Pucioşii ştiu altfel, căci ei ştiu totul şi pe toate le ştiu : “sfârşitul este foarte aproape… suntem în drum spre sfârşit… sfârşitul bate la uşă… vine sfârşitul… iată sfârşitul… sfârşitul a început… totul s-a sfârşit …totul sfârşitu-s-a!” . Partea nostimă e că la ei ordinea firească pare a fi cu totul dată peste cap: după ce “totul s-a sfârşit” în mod repetat (1967, 1972 şi 1974) ne pomenim că după doar un an şi jumătate iarăşi ameninţă cu sperietoarea “vine sfârşitul”(3 decembrie 1975), de parcă s-ar învârti precum câinele în jurul cozii. Trei luni mai târziu se face o precizare şi mai concretă: “sfârşitul bate la uşă… sfârşitul e la ajun!(21 februarie 1976), pentru ca peste alţi şaisprezece ani să auzim aceeaşi poveste răsuflată, luată iar de la capăt: “începe pregătirea pentru început şi pentru sfârşit”:

“ Căci a venit vremea pregătirii începutului şi sfârşitului…”(citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat pe 7 octombrie 1992)

Iată, înşiruite în timp, câteva repere semnificative ale sfârşitului din perspectiva pucioşilor:

3.1. “Proorocie” din anul 1966: Sfârşitul este foarte aproape!
“Veniţi-vă în fire, căci sfârşitul de la Domnul este foarte aproape” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat pe 4 februarie 1966)

3.2. “Proorocie” din anii 1967, 1972, 1974, februarie 1978 şi iunie 1978 : Totul sfârşitu-s-a!
“O, tată, am venit să aduc bucuria Mea, de sus, căci totul sfârşitu-s-a.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat pe 11/24 aprilie 1967)
“…Haideţi, că nu mai e vreme! Vremea s-a sfârşit, că dacă ar mai fi vreme, aş păgubi şi aş pierde totul. Totul sfârşitu-s-a! (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat pe 16/29 noiembrie 1972)
“A ajuns vremea la sfârşit, totul s-a sfârşit, tată. Nu vei mai zice: nu am dat la păsări şi la vite. Totul sfârşitu-s-a, copilaşii Mei. Dar dacă veţi posti şi veţi lucra duhovniceşte, cu aceea veţi rămâne…” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat pe 6 iunie 1974)
“ Nu mai e cine să vă spună nimic. Totul sfârşitu-s-a. Şi pământul va înghiţi omenirea…”(citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat pe 3 februarie 1978.)
“ Totul sfârşitu-s-a. Amin!”(citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat pe 19 iunie 1978.)

3.3. “Proorocie” din anul 1972: Vine începutul şi sfârşitul durerilor!
“Iată, anul 1973 e cu necaz mare şi cu război. Începutul şi sfârşitul durerilor va veni” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat pe 10/23 august 1972)

3.4. Altă “proorocie” din anul 1972: Iată sfârşitul!
“Iată sfârşitul! Fiţi tari în credinţă şi curaţi. Fiţi puternici în rugăciuni şi în slujbe şi în fapte” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat pe 10/23 august 1972)

3.5. “Proorocie” din anul 1973: E început sfârşitul!
Deci până la sfârşitul sfârşitului ar mai fi ceva vreme:
“… E început sfârşitul, dar nimeni nu vrea să creadă” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat pe 31 decembrie 1973/13 ianuarie 1974)

3.6. “Proorocie” din anul 1974: Suntem în drum spre sfârşit! Mai avem un petec de mers!
După ce în 1967, apoi în 1972, se anunţa că “Totul sfârşitu-s-a!”, iată că după alţi doi ani , “poporul Domnului” cel dus cu vorba de la un an la altul este iarăşi pus pe drumuri. Pe drumurile “spre sfârşit”, desigur:
“…Israele tată, suntem în drum spre sfârşit… Israele, mai avem un petec de mers…” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat pe 18/31 octombrie 1974)

3.7. Altă “proorocie” din anul 1974: Dumnezeul Pucioasei a ajuns la sfârşit de timp:
“Eu am ajuns la sfârşit, am ostenit trâmbiţa, măi copiii Mei, că am vrut să vorbesc cu voi” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat pe 14 februarie 1974)

3.8. Şi altă “proorocie” din anul 1974:“S-au împlinit toate!”
“O, tată, s-au împlinit toate câte sunt scrise în carte. Nici tu nu vezi, măi creştine. Nu trebuie să ştii, măi creştine, că s-au împlinit toate câte s-au făcut. Ia cântaţi voi: “Amărâtă-i ziua amară”. Ia cântaţi, că e cântată şi de Mine.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat pe 28 februarie/13 martie 1974)

3.9. “Proorocie” din anul 1975: Nu e sfârşitul, ci abia e începutul!
Deci până la sfârşit ar mai fi ceva vreme:
“…Vin valuri peste lume. Abia e începutul, creştine. Şi vine, şi vine, până se întoarce lumea la Mine, ori se face una cu pământul.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat pe 22 iunie/5 iulie 1975)

3.10. “Proorocie” din anii 1978 şi 1982: Nu e începutul, ci e sfârşitul!
“ Fiţi pregătiţi, că Domnul Iisus Hristos bate la uşi. Duhovniceşte Domnul vorbeşte. Nu e începutul, ci e sfârşitul. Că multe se vor lucra pentru timpul acesta care mai este, multe se vor vedea.”(citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat pe 26 august 1978.)
“ Acum e sfârşitul, nu e începutul….”(citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat pe 8 noiembrie 1982)

După ce în 1975 ni se propovăduia că “abia e începutul”, acum aflăm că lucrurile s-au precipitat destul de repede şi am ajuns deja la sfârşit. Normal ar fi fost să ni se spună pe mai departe că se mai prelungeşte cu începutul, adică taman invers: “nu e sfârşitul, ci e începutul”; şi asta pentru începutul trenează, că doar mai sunt atâtea de făcut şi de văzut! Chiar aşa se spune mai departe: că “multe se vor lucra pentru timpul acesta care mai este” şi că “multe se vor vedea”. Dacă-i pe-aşa, însemnă că până la sfârşit mai este ceva vreme de lucrat, deci n-am terminat cu începutul.

3.11. “Proorocie” din anii 1975 şi 1979: Vine sfârşitul!
“… Israele, vine sfârşitul, să nu te rătăceşti!” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat pe 3 decembrie 1975)
“…Vine sfârşitul! Dar mai întâi de sfârşit, vine sfârşitul beţivilor, al curvarilor, al fumătorilor, al vânzătorilor şi al tâlharilor…”(citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat pe 25 iunie 1979)

Cum sa-i deosebim ? Dupa fructul lor. Dara baga-ti de seama ca si lupul imbraca haina de miel,caci si diavolul crede in Dumnezeu,si chiar mai apasat decat noi oamenii,pentru ca el i-L cunoaste pe Dumnezeu...Asa ca io zic,sa cercetam fructul mai inainte,si, mai apoi sa ne scarbim.Ce este bun de la Dumnezeu vine,ce este rau si stricator, de la diavol vine...Deci cred ca atunci cand dezbinarea crestinilor se faptuieste prin sfada(ciarta), asta nu-i lucru bun.

Si, as mai intreba : De ce mai este nevoie de prooroci ? Nu a adus Cristos Lumina, Calea si Adevarul ? Nu a fost destul de
Clar si Concis ? De ce ne razvratim ,cautand invatatura la altii ? Nu ne-a fost data odata ? Nu este sub nasul nostru lung ? De ce nu avem ochi ca sa vedem ,urechi ca sa auzim si minte ca sa pricepem ? De ce ne tinem inima in impietrire ? De ce ?

Exista un singur sfant si anume Dumnezeu (Tatal si Fiul si Sfantul Duh).

185. Proorocii uitate, proorocii corectate (V)
 

3.12. “Proorocie” din anul 1976: Sfârşitul bate la uşă! Copilaşii Pucioşi sunt în ajunul sfârşitului!
“ Toate profeţiile din Vechiul şi Noul Testament, s-au împlinit şi sfârşitul bate la uşă… …Copilaşii Mei, sunteţi în ajunul sfârşitului.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat pe 21 februarie 1976)
Se poate prelungi un ajun mai mult de treizeci de ani? Iată că la Pucioasa se poate, deşi ajun înseamnă doar cu o zi (sau cu o seară) înainte.

3.13. “Proorocie” din anul 1976: Nu mai e mult: suntem între început şi sfârşit!
“ …Copilaşii Mei, nu mai e mult, mai sunt câteva sărbători între început şi sfârşit…(citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat pe 23 februarie 1976)

3.14. Altă “proorocie” din anul 1978: Toate sunt la sfârşit. Toate au ajuns la sfârşit!
“ Veniţi-vă în fire, că toate sunt la sfârşit. Nu se mai adaugă nimic, toate au ajuns la sfârşit.”(citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat pe 26 august 1978.)

3.15. “Proorocie” din anul 1979: Pucioşii sunt la sfârşit!
“Dar să ştiţi că prin aceasta a stricat nu numai legea, ci şi duminicile. Să ştiţi că sunteţi la sfârşit…” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat pe 9-10 august 1979)

3.16. “Proorocie” din anul 1989: Acum e începutul durerilor sfârşitului!
“ Începutul durerilor sfârşitului, este anul acesta. Cine aleargă după Dumnezeu, va scăpa.”(citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat pe 6 noiembrie 1989)

3.17. “Proorocie” din anii 2009 şi 2010: Acum, timpul e pe sfârşite!
“O, fiule născut din cuvântul Meu de azi, […] eşti în staulul Meu de nou Ierusalim. […] cei ce aud glasul Meu prin biserica Mea de nou Ierusalim pe pământul român, pământ ales de la facerea lumii să fie aşternutul Meu acum, la sfârşit de timp, când Eu iarăşi vin de la Tatăl după om pe nori de cuvânt, căci slava Mea de azi este cuvântul, şi prin el Mă slăvesc.”(citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat pe 12 iulie 2009)
“Hai să facem viaţă în oameni, viaţă care rămâne, hai, căci viaţa Mea în om trebuie răscumpărată de om, iar timpul e pe sfârşite, şi omul trebuie să vadă şi să creadă aceasta.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat pe 2 august 2009)
“O, popor fericit de cei din cer, o, fiuţ mititel, să preţuieşti pe Domnul, Care Şi-a făcut casă la tine pe pământ, […]căci El te-a ales mireasă a Sa pe pământ în mijlocul acestui neam, neamul român, de al cărui nume plin este cerul acum, la sfârşit de timp, când Domnul Îşi are sălaş pe vatra aceasta. Nu uita că tu eşti rodul credinţei celor credincioşi venirii Domnului pe pământ cuvânt acum, la sfârşit de timp.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat pe 08-01-2010)


4. Odiseea Apocalipsei

Nici cu Apocalipsa lucrurile nu sunt prea clare. “Proorociile” pucioase pretind despre ea ba că ea e în plină desfăşurare şi se împlineşte sub ochii noştri, ba că e cam pe sfârşite, ba că s-a împlinit deja (deşi nimeni n-a văzut-o împlinită până acum):

4.1. “Proorocie” din anul 1974: Se împlineşte Apocalipsa!
“Se împlineşte, se împlineşte Apocalipsa!” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat pe 16/29 martie 1974)

4.2. “Proorocie” din anii 1976 şi 1979: Apocalipsa este la sfârşit! (...dar nimeni nu o a zărit)
“Vine vremea, dar nu te întrista. Scrie la carte că suntem la sfârşitul Apocalipsei.”(citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat pe 6 decembrie 1976)
“ Că iată, toată Apocalipsa am sfârşit şi tu frate nu ai văzut…”(citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat pe 29 august 1979)

4.3. “Proorocie” din anul 1976: Apocalipsa s-a împlinit!
“ Şi aceşti bărbaţi, nu mai stau pe hotar şi stau în văzduh şi strigă la Dumnezeu, că s-a împlinit ceea ce e scris în Apocalipsă.”(citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat pe 7 ianuarie 1976)

Păi, din replica ta seismică se poate observa că Gâgă, adică eu, am priceput simplu şi clar ca un Gâgă, şi anume că nu e vorba nici măcar de sinonime, şi nici de neologisme, ca să zici că iată că au franţuzit sau au englezificat graiul nostru moldoviniesc sau ardelenesc sau regăţean, ci e vorba de sensuri diferite ce împreună, citite în ambele variante, se adună şi dau ca rezultat, scoaterea la lumină a unui ''desăvârşit'' păcat, şi anume, că deşi logica este simplă chiar şi pentru Gâgă, voi cu toate astea o negaţi, susţinând mai departe că pucioşii Domnului, iată că Îl corectează pe El. Păi cum de Îl corectează ei care nu-L contrazic ci Îl ascultă şi-L plinesc? Şi mai mult decât atâta, se dovedesc şi mai ascultători în încercarea lor de a elimina posibilele înţelegeri perverse care ar crea pietroaie de poticnire pentru copiii ce ar citi, iar voi ziceţi că prin asta Îl corectează, ziceţi ca au înlocuit cu neologisme? Păi nu se vede tocmai din exemlele voastre date că nu e vorba nici de sinonime şi nici de neologisme ci e aşa cum a observat Gâgă, e o simplă sumă care dă la total ceea ce a vrut Domnul să scoată la lumină: a+b= Alpha şi Omega =b+a, şi astfel reiese că rezultatul socotelilor nu este ceea ce ar fi vrut omul să vadă că rezultă ca să zică el mereu că doar aşa ar fi crezut, dacă ar fi fost cum ar fi voit omenirea, ci este o taină ascunsă prin care Fiul Omului a vădit ştiinţa mincinoasă a celor ce au zis că ştiu deşi nu aveau habat de nimic.

Deci pucioşii nu cerectează pe prooroc prin ediţia ulterioară fiindcă nu sunt nici contra şi nici nu plinesc viceversa şi nici emit pretenţii de lingvism neologistic, fiindcă ce s-a operat a fost sub insuflarea Duhului căci doar ţi-am demonstrat că aşa au ieşit la lumină taine ascunse şi neştiute de oamenii care se laudă că ei văd dar nici măcar o socoteală de Gâgă nu ştiu ca să facă ei în mintea lor ca să nu se mai vădească spre râsul boboarelor cititoare.

Nu ştiu ce profesoare de lingvism sunteţi voi dar termenii aceştia nu sunt neologisme. Nici dacă ai compara cu limba dacilor, nici lor nu li s-ar părea neologisme, deci încep să vă suspectez că v-aţi luat diploma de limbă şi literatură română la fără frecvenţă la ceva universitate din asta ce dă diplome şi cursuri de la distanţă... căci sunteţi departe de priceperea elementară a lucrurilor.

Păi un neologism este un termen ce este adoptat de limbă în urma apariţiei în cotidian a obiectului fizic sau teoretic nou şi nemaivăzut sau nemaiauzit, intrat pe scară largă în obijnuinţă ca fiind folosit de mase, aşa cum a apărut furculision, mişto, internaut, sau tembelizor.

Deci ce este diversiunea asta cu neologismele? Cred că aţi dorit să vă etalaţi talentele de mari cititoare studioase... păi de geaba aţi studiat dacă nu aveţi drept bază şi pavăză elementarul, socoteala aia simplă, pe care v-a făcut-o special pentru voi Gâgă, adică moi.

Deci nu vă e clar că nu sunt nici sinonime şi nici neologisme şi că altul este scopul schimbării unor termeni? Chiar voi aţi demonstrat prin premiile pe care le-aţi oferit, voi gândindu-vă că e vorba de sinonime, de neologisme, şi iată că iar v-aţi distrat, dar v-aţi distrat absurd şi chiar voi v-aţi demonstrat absurdul, că nici măcar socoteală de tip Gâgă nu vă ştiţi face, dar atunci ce să mai vorbim de regula de trei simple sau de puntea măgarului. Tabula rasa şi note de-a moka... aşa e-ţi fi trecut prin şcolile cele înalte... ca gâsculiţele prin băltoacă.

De aici, din exemplele date de voi, se vede cum limba cea dulce, românească, a suferit un efect de gLumeală ateistă... prin cei ce s-au elevat prin lepădare de părinţi, mergând la oraş, aşa după cum era politica muncitorească, dar şi acum e o politică asemănătoare, politica politicienilor privilegiaţi cu mulţimea neamurilor lor ce primesc şi dau mită, că acum au apărut la modă termenii specifici pe scară largă: pilă, şpagă, fofilare, cadou, să-ţi pun o vorbă, să te rezolv, să-ţi dau un spor, o pensie specială, un ajutor social, ceva acolo ca să fi şi tu în gLumea bună şi tot mai bine integrat în socialismul european şi în democraţia mondială.

Vsovi face alergie la neologisme

Neologism: Cuvânt împrumutat de curând din altă limbă sau creat recent prin mijloacele proprii ale limbii respective.(din fr. néologisme)
Neologismele nu sunt neapărat cuvinte absolut noi, ci şi unele care, după ce şi-au pierdut folosinţa obişnuită în limba populară, au fost reintroduse în uz prin intermediul unei limbi moderne ( de regulă, o altă limbă romanică, în care s-a păstrat mai bine rădăcina latină).
În această situaţie intră majoritatea cuvintelor exemplificate. Etimologia lor este explicată în DEX, care arată nu numai din ce limbă provin, dar şi alte influenţe (prin precizările după şi cf.):
ospitalitate – din fr. hospitalité, lat.hospitalitas,-atis
discuţie – din fr. discussion
contract – din fr. contrat, lat. contractus
sinucide – sine + ucide (după fr. suicider)
întrerupe – între + rupe (după fr. interrompre)
magnetofon – din fr. magnétophone
periculos – din lat. periculosus, it. periculoso
respecta – din fr. respecter
considera – din fr. considérer, lat. considerare
majoritate – din fr. majorité (cf. lat. maioritas, -atis, germ. Majorität)
specialist – din fr. specialiste
situaţie – din fr. situation
intim – din fr. intime, lat. intimus
rest – din ngr. resto, fr. reste (cf. it. resto, germ. Rest)
practică – din germ. Praktik, fr. pratique
intimida – din fr. intimider
insistent – din fr. insistant, lat. insistente
menaja – din fr. ménager
spirit – din lat. spiritus, it. spirito
precaut – din lat. praecautus
forţa – din fr. forcer, it. forzare
direcţie – din fr. direction, lat. directio,-onis
efecte – din lat. effectus (cu sensurile fr. effet)
medicament – din fr. médicament, lat. medicamentum
secret – din fr. secret, lat. secretus
executa – din fr. exécuter
aparţine – din fr. appartenir
adresa – din fr. adresser
profanat – din fr. profaner, lat. profanare
silinţa (sili + suf. inţă) ( – din sl. siliti)
sancţionarea – din fr. sanctionner
definitiv – din fr. definitif, lat. definitivus
nivel (din nivela – derivat regresiv) (– din fr.niveler)
valoare – din fr. valeur, lat. valor-oris
interzice – din fr. interdire
procura – din fr. procurer, lat. procurare
cauză – din lat. causa, fr. cause
glob – din fr. globe, lat. globus
transporta – din fr. transporter, lat. transportare
constata – din fr. constater
ravagiu – din fr. ravage
audienţă – din fr. audience, lat. audientia
autorizaţie – din fr. autorisation
şef – din fr. chef
importanţă – din fr. importance
monahie – din sl. monahija, ngr. monahi
funcţie – din fr. function, lat. functio,-onis
imediat – din fr. imediat, lat. immediatus
generaţie – din fr. generation, lat. generatio
degrada – din fr. degrader, lat. degradare
distribui – din fr. distribuer, lat. distribuere
decide – din fr. decider, lat. decidere
egal – din fr. egal
benzină – din fr. benzine
canon – din sl. kanonu, fr. canon, germ. Kanon


Etc, etc.

Dar Vsovi nu vede pădurea de uscături. Nu asta era problema, dacă sunt 100% neologisme sau 99,99%. Problema era cu ce scop s-au modificat fraudulos aceste cuvinte, atribuite iniţial lui Dumnezeu. Biblia n-a fost dictată de Dumnezeu , ci scrisă de oameni insuflaţi de Duhul Sfânt, iar în ea nu s-a schimbat mare lucru, nici măcar prin traduceri succesive, pe parcursul a 2000 de ani. Iar această carte, atribuită chiar lui Dumnezeu, este masiv alterată după doar câţiva ani. De ce? Ca să fie mai credibilă decât în versiunea anterioară.

Tu faci grava confuzie între neologism şi arhaism, păi neologismele nu se confundă cu provenienţa cuvintelor, cu originile unui cuvânt, ci neologismul este un cuvânt nou cu origine nouă, apărut pentru că s-a încetăţenit, a intrat în obijnuinţa maselor, o denumire la ceva care nu mai era folosită în trecut, deci e ceva apărut de foarte curând, iar tu, deşteaptă cum eşti susţii că dacă are origine în franceză sau latină sau ce ştiu eu din ce limbă o fi ajuns ca să fie folosit şi de către noi atunci musai e neologism deşi e clar că nu vine de la ei ci doar că şi ei au folosit termeni asemănători şi cuvintele au origine comună în diferite limbi, căci nu se ştie cine de la cine a împrumutat termenii, dar să zicem că le-a venit la engleji sau la franceji, şi au ajuns cândva şi în limba română, alea nu sunt neologisme dacă se expilcă în dicţionar originea lor, termenul asemănător din limba respectivă, ci aia lingviştii presupun că au crezut ei că au găsit de unde se trag unele cuvinte, de unde provin, dar neologismul este un cuvânt ce de foarte curând a intrat in folosinţă, aşa cum mai demult era neologism magnetofon, telefon, bec, ele cu timpul nu se mai consideră neologisme căci termenul curând nu poate să depăşească 50-100 de ani, deci neologismul este un cuvânt ce a intrat în limbă în ultimii 25 de ani şi nu mai mult, maxim 50, şi ele nu trebuiesc confundate cu originea cuvântului, cu fondul comun similar în diferite limbi, ci aia e ipoteza lingviştilor ce au căutat originile, dar ca orice ipoteză rămâne doar o teorie cine pe cine a influenţat şi în ce limbă a avut cuvântul respectiv originea căci pe vremea turnului babel era o singură limbă, deci iată că originea comună este de dinainte de turnul babel.

Deci foarte puţine cuvinte sunt neologisme din ce ai citat, sub 1% şi nu 99%.

Păi nu ţi-am explicat de vre-o câteva ori scopul care reiese?

Reciteşte ce ţi-am explicat şi nu mai ţine ca corbul de bâtă, că degeaba tot loveşti cu modificările, că ele au un sens profund, şi sunt insuflate de Duhul, nu sunt făcute doar ca să pară că între ediţii s-a lucrat (fă-te că lucrezi) şi nici ca să corecteze cineva pe Sfântul lui Israel, Israelul cel nou.

Deci nu mai repeta la nesfârşit abureala ta, că doar ţi-am explicat ce reiese din ce exemple ai dat dumneata din proorocii, sau probabil că dumneata deşi pricepi ce am scris, totuşi te strădui să acuzi la nesfârşit ca corbii lui corban doar pentru că ţie îţi place nespus de demonul mindigo.

Păi de ce crezi dumneata că diferiţi sfinţi deşi au ţinut unii unele şi alţii altele din lege şi prooroci, sau din Cuvântul lui Dumnezeu, totuşi i-a primit Domnul pentru o cirtă sau o iotă? Iar pe fariseii ce au ţinut mindigoul nu i-a primit? Păi fiindcă fariseii cei înalţi şi bătrâni de vază, ei nu ţineau poruncile ci făţărnicia o ţineau de frica lui nenia cu pisikaa aşa ca voi, ficele lui tanti grijania, că altfel nu-mi explic cum de sunteţi atât de nepricepute în a înţelege nişte lucruri elementare, pe care şi copiii le pricep dintr-un foc, într-o clipă.

Păi e simplu, când îi pui să postească sau să-şi înfrâneze mădularul adică limba sau să nu caute semeţia şi întietatea şi locurie din pieţe şi de la răspântii sau de la conferinţe unde primesc plecăciuni şi slavă de la oameni, să-i vezi cum zic că ei nu poot ca să asculte fiindcă doar în astea îşi pun ei nădejdea ca să dăinuie ei, şi aşa trăiesc mereu în învârtoşare, în mâncarea cărnăriilor spurcate şi în nemulţumirea furioasă şi trufaşe pentru a închina poporul idolilor, idoli amari şi egoişti cum ar fi lăcomia făţarnică şi lenea înţeleaptă şi deci ei nu în ascultarea Duhului proorocilor care e dat de sus ascultă ca să-ţi pui şi tu ca ei nădejdea în Dumnezeu dacă ar asculta şi nu în idoli ci ei nădăjduiesc în ei înşişi şi în faraon; iar ei, cei cu fructe amare şi otrăvite îmbrăcate în sulienizările viclene ale prozelitismului ori în desfrânări jidoveşti cu săbii mari în mâini, ei se fac că nu pricep şi că nu văd, şi că nu aud, dar deşi aud şi văd ei tac fiindcă nu vor să mărturisească prin viaţa lor de frică, şi de aia tac şi tac sau vorbesc viceversa fiindcă nu vor să-şi piardă ceva privilegii ale plăcerilor minciunilor măririlor de sine cu care se alintă că iată au ceva, au ei ceva, au lucrat ei la ceva bogăţie deci să ne punem şi noi nădejdea în bogăţiile lor idoleşti... şi aşa, unii ca voi, pentru nădejdi mincinoase leapădă nădejdea în Dumnezeu, păi nu El trimite prooroci? Nu era Domnul Cel ce cârmuia pe poporul Său? Dacă nu era nevoie mereu de prooroci, atunci pentru ce a trimis mereu nădejdea prin prooroci că va veni Mângâierea? Ca să zică unii că nu avem nevoie? Păi iată că nici dacă a înviat din morţi şi le-a spus Adevărul ei tot nu au crezut... şi ce era să mai facă Domnul? Cine L-a primit bine, iar cine nu, să se descurce cu proorocii lor mincinoşi, şi să vedem dacă idolii or să-i scape pe ei atunci când vine clipa sau ziua cea rea.

Mândria face rele în ascultare aşa cum smerenia face fructe dulci în ascultare tainică, deci după roade veţi cunoaşte pe cei ce se pocăiesc şi-i veţi deosebi de cei ce nu primesc pe trimişii lui Dumnezeu, dar începeţi cu duhurile din voi... şi nu zicând că noi n-avem nevoie de proorocie, că noi avem pe Domnul care nu e prooroc. Păi cum poţi să te lauzi că-L asculţi şi că-L ai dacă nu deosebeşti pe proorocii mincinoşi de proorocii dreptăţii, dacă lepezi pe proorocii Marelui Prooroc care aduc Cuvânt de nădejde lui Israel cel nou din români şi creştini, şi sunt slujitorii Noului Ierusalim? Sau poate că voi nu mai credeţi că Domnul Iisus Hristos a fost Cel mai mare prooroc plinitor al tuturor proorociilor.

Deci draga mea, pomul rău nu poate să dea roade bune iar pomul bun nu poate să dea roade rele, aşa că după roade îi veţi cunoaşte pe fiii împărăţiei, căci ei nu mărturisesc dreptatea lor ci Dreptatea Sfântului lui Israel.

Iar cine crede că are, ăla nu mai caută pe Dumnezeu ci e sigur în trufia lui că zice că el cunoaşte pe Dumnezeu, dar cum Îl cunoaşte dacă răpeşte casa văduvei şi nu apără cauza orfanului ci doar pe a puiului albinos de năpârcă ce se autoalintă în mătase babiloniană împreună cu fecioarele babiloniene, mâncând, bând şi nepăsând şi hulind, şi dându-şi aprecieri înalte unii altora doar ca să fie slăviţi de oameni... în ce proorocie trăiesc ei? În ce nădăjduiesc ei? în Mamona? sau că o să-i scape preşedintele ce ştiu eu al cărui stat... Păi nimeni nu-i mai scapă de sufletul lor în care se făptuieşte binele dar şi răul, căci dacă se amestecă patimile cu rugăciunea şi idolii cu nădejdea atunci cu siguranţă biruie patimile şi proorocii mincinoşi, mamona omida şi idolii.

Deci nu te poticni ci caută pe Domnul prin cuvântul proorocilor, căci proorocul proorocilor este Dumnezeu... şi nu omul ce ar vrea el să-ţi pui nădejdea în idolii lucraţi de el... că aşa capeţi pofta asta sadică de a-ţi învârtoşa inima spre necredinţă, lucrând nădejdi omeneşti din frica să nu cumva să greşeşti faţă de conştiinţa făţărniciei... aia a lui nenia cu pisikaa şi a lui tanti grijania cu codiţa... de mătură sau de topor.

185. Proorocii uitate, proorocii corectate (VI)
 

5. Judecata Universală

Iată acum şi câteva repere semnificative ale Judecăţii din perspectiva pucioşilor:

5.1. “Proorocie” din anul 1958: Vine Judecata, căci Scriptura s-a împlinit!
“Vine judecata, s-a împlinit Scriptura, e gata să se pună pecetea, dar pecetea a început să se pună” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat la 9 iunie 1958 )

5.2. “Proorocie” din anul 1966: Ziua cea mare de judecată este aproape!
“Ascultă vocea lui Dumnezeu! Aproape stă judecata, aproape este ziua cea mare” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat pe 21 aprilie 1966)
Cât de “aproape” a fost, s-a văzutmai târziu: abia după 11 ani (24 aprilie 1977 ) se va anunţa că a sosit ceasul de judecată.

5.3. “Proorocie” din anul 1977: A sosit ceasul de judecată !
“…Iată, a sosit ceasul de judecată, şi dacă nu vei fi pregătit, nu ştii la cine să apuci să te ocrotească, să te scape, că am lăsat cerul şi slava şi M-am smerit pentru tine. ”(citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat pe 11 /24 aprilie 1977)

5.4. Altă “proorocie” din anul 1977: Ziua Judecăţii vine repede: “ţac-pac!”
“ …Am venit să vă spun că vine, vine judecata care va judeca fapta rea. Uitaţi-vă bine la ziua care vine, că nu se spune. E luni sau marţi, e miercuri sau e joi, e vineri, sâmbătă sau duminică, nu se spune, dar te vei trezi cu ea, cum zice cineva: “ţac-pac!”, şi atunci n-ai ce să faci. Cum te-a prins, aşa eşti, tată.”(citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat pe 4/17 mai 1977)
“Nu se spune”, dar tot se află. “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” uită repede ce a promis. Aşa încât vom vedea la paragraful următor că, doar peste doi, ani el va “prooroci” şi anul, şi luna în care “va începe Judecata Sfântă”.

5.5. “Proorocie” din anul 1979: Judecata sfântă va începe în primăvara anului 1980:
“…La anul pe timpul acesta, Domnul începe judecata cu suprafaţa. Nu aşa cum ştiţi voi judecata. Deosebită este judecata sfântă. O judecată se face prin schimbarea la faţă a unor persoane care fac păcat. Dumnezeu îi judecă şi le dă vreme să se pocăiască. Ţine minte, nu uita aceste cuvinte, că sunt sfinte. Ai auzit? La anul pe timpul acesta, Dumnezeu mai începe curăţirea pământului de viespe şi de viespari, de tăunii aceia mari, că nu mai poate circula populaţia care face voia Mea. Şi mai începe ceva: mai începe mucenicia prin preoţia aleasă, preoţia cea bună.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat pe 20 martie 1979)
În martie 1980 nu s-a consemnat nici o judecată de nici un fel, nici curăţirea pământului, nici mucenicia peste “preoţia aleasă”, adică peste preoţii necanonici de la Noul Ierusalim.

5.6. “Proorocie” din anul 1982, prin care se stabileşte un nou termen de Judecată: Judecata va începe în anul 2000:
“ Uite, Domnul vrea să înceapă secerişul, să aleagă neghina de grâu şi s-o spulbere, să cureţe pământul, că se apropie anul 2000 şi va fi pământul spălat de toată întinăciunea, ca o oală nouă. Şi va începe Domnul judecata şi va alege caprele de oi, şi va fi pământ nou şi popor nou.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat pe 2/15 iunie 1982)

5.7. “Proorocie” din anul 1987: Când vor mai fi 12 ani până la anul 2000… vor începe durerile

În 1982 se “proorocea” însă cu totul alt termen de judecată: exact anul 2000 (după ce termenul precedent –anul 1980 – fusese ratat, probabil din cauza morţii Verginicăi, care a adus mare tulburare şi degringoladă în poporul pucios.
“ Când vor mai fi 12 ani până la anul 2000, se va termina cu binele şi vor începe durerile…” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat pe 24 noiembrie 1987)

5.8. “Proorocie” din anul 2009: Vremea este să înceapă Judecata…
“…căci vremea este să înceapă judecata, şi să vă găsească în umilinţă şi în pocăinţă, şi aşa veţi fi socotiţi, căci în ceea ce va fi găsit, în aceea va fi omul judecat. Amin.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat pe 7-06-2009)

185. Proorocii uitate, proorocii corectate (VII)
 

6. Sfârşitul lumii

6.1. “Proorocie” din anul 1961: La anul 2000 se termină cu pământul
În din anul 1961 se “proorocea” că în anul 2000 va fi sfârşitul pământului cel vechi şi că în locul lui se va face altul nou:
“Veniţi acum la Mine să vă pregătesc ocrotirea că mâine e târziu. Mai sunt treizeci de ani până la anul 2000 şi se termină cu pământul[…]. Pământul va trece în stăpânirea Mea ca să fac Pământul nou.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat pe 11 iunie 1961)
A trecut anul 2000 şi încă alţi câţiva ani buni după aceea, şi nimic spectaculos nu s-a mai întâmplat cu pământul: tot cel vechi a rămas.

6.2. “Proorocie” din anii 1973, 1976 şi 1982: Puţin va mai fi şi se va termina cu toate:

“…Fiilor, copilaşii Mei, fiilor, Mai avem puţin şi terminăm. Puţin, fiilor, nu se spune cât mai am, dar vă anunţ că mai am puţin şi la terminare va fi multă jale…” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat pe 31 martie/13 aprilie 1973)
“ Mai avem puţin şi sfârşim, se ridică vasul.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat pe 22 ianuarie 1976)
“ Acum tot eu sunt, tot această lucrare este, şi puţin va mai fi şi se va termina cu toate.”(citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat pe 2/15 aprilie 1982)

6.3. “Proorocie” din anul 1978: Puţin, puţin mai este şi lumea toată şi soarele şi luna vor pieri!
“ Zice Domnul: “Gata!” şi când zice “Gata!” a pierit lumea şi conducătorul ei, dar puţin, puţin şi vă veţi uita şi nu veţi mai vedea lumea, nu veţi mai vedea soarele şi luna, căci lumina va fi creştinul adevărat, bine înarmat în viaţa creştină”(citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat pe 20 decembrie 1978/2 ianuarie 1979)

6.4. Altă “proorocie” din anul 1978: S-a terminat, s-a terminat!”
“ De aceea v-am spus: “S-a terminat, copilaşii Mei, s-a terminat” ”.(citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat pe 20 decembrie 1978/2 ianuarie 1979)
Realitatea spune altceva. Dacă pucioşii au dreptate, înseamnă că s-a terminat înainte de a începe.

6.5. “Proorocie” din anul 1982: Pieirea lumii se amână de azi pe mâine!
“ O, cât de milos şi de îndurător este Domnul şi cum Se uită la Măicuţa Lui, care se roagă să mai amâie de azi pe mâine pieirea lumii!” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat pe 7/20 mai 1982)

6.6. “Proorocie” din anii 1982 şi 1990: Mai e un pas!
“ Hai înainte cu Domnul, că mai avem un pas şi punem crucea sfântă a Domnului în vârful Golgotei. Uite, Domnul vrea să înceapă secerişul, să aleagă neghina de grâu […]” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat pe 2/15 iunie 1982)
Tot pe loc, pe loc, pe loc! După opt ani, mai era de făcut… tot un pas:
“ Nu mai plânge, Verginico, ajunge tată, că un pas mai este şi intrăm în vremea cea fără de durere, fără de întristare şi fără de suspin.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat pe 27 noiembrie 1990)

6.7. “Proorocie” din anul 1988: În anul 2000 păşeşte turma şi Păstorul
O nouă “proorocie” pucioasă pretindea că nici nu se va ajunge în anul 2000 şi vor începe “durerile” , iar în anul 2000 va veni Păstorul şi va păşi pe pământ:

“ Caută în Scriptură, că zice că atunci când vor mai fi doisprezece ani până la 2000, sunt anii durerilor. Dar nici nu va fi până la 2000, că atunci păşeşte turma şi Păstorul. Dacă nu crezi, vei trăi şi vei vedea. Cine nu crede până nu vede, nu ajunge să vadă.”(citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat pe 21 februarie/5 martie 1988)

6.8. “Proorocie” din anul 1989: Sfârşitul lumii e gata, e în prag. Vine durerea!
“ …Când va veni sfârşitul acestei lumi, se va chinui în dureri şi va striga să vină moartea, şi moartea nu va veni.[…] Ce durere va fi peste lume! Nici o durere nu este mai mare ca focul. E gata, anul cu primele dureri. E gata, e în prag. Vine durerea!” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat pe 21 iulie/3 august 1989)

6.9. “Proorocie” din anul 1990: În sfârşit, Vine sfârşitul lumii!”
“ Vine sfârşitul lumii măi creştine, vine sfârşitul duhului lumii, scoate din tine duhul lumii şi vei fi viu şi vei face parte dintre cei scăpaţi cu viaţă. Vei face parte din numărul cel pecetluit de Dumnezeu.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat pe 26-12-1990)

6.10. “Proorocie” din anul 2009: Lumea a ajuns la sfârşit

“Veniţi şi învăţaţi să vă faceţi fii ai lui Dumnezeu şi omorâţi lumea şi duhul ei din voi, căci lumea a ajuns la sfârşit, iar Eu, Domnul, la început, şi vor fi fericiţii Mei cei ce vor lua şi vor învăţa viaţa.”(citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat pe 11-09-2009)

185. Proorocii uitate, proorocii corectate (VIII)
 

7. Răcirea globală a planetei Pământ

La ora actuală, cercetători din toată lumea au demonstrat că încălzirea globală este o realitate îngrijorătoare, care ar putea afecta grav echilibrul vieţii pe pământ. Soarele străluceşte mai puternic, radiaţiile solare sunt tot mai periculoase pentru pielea omului, gheţarii se topesc văzând cu ochii, temperatura medie anuală este într-o lentă, dar constantă creştere, de zeci de ani încoace, unele specii de plante şi animale sunt ameninţate cu dispariţia. În pofida aceste realităţi, pucioşii lansează şi ei o “proorocie” în contra vântului : clima se va răci atât de serios, încât nici culturile agricole nu vor mai putea creşte, iar omenirea întreagă va fi ameninţată cu inaniţia. Teza încălzirii globale ar fi aşadar o mare minciună a oamenilor de ştiinţă, pe nedrept numită astfel.

7.1. “Proorocie” despre “răcirea globală a climei”:

“ ..Şi soarele şi-a schimbat lumina sa, şi să ştiţi că rău va mai fi. Veţi pune pe pământ sămânţa şi nu va mai răsări. Că numai rece va fi, ca să vadă omenirea că le va pieri toate minciunile. Crezi?...”(citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat pe 23 iunie 1977)

Eu, una, mărturisesc sincer că nu. Pare mai plauzibilă teza "încălzirii globale" decât cea a "răcirii globale".

185. Proorocii uitate, proorocii corectate (IX)
 

8. Implacabilul declin al B.O.R.

Începând cu anul 1993, an în care B.O.R a pus piciorul în prag şi a decis să cerceteze mai îndeaproape dedesubturile “fenomenului Pucioasa”, liderii pucioşi au întors hotărât spatele Bisericii-mumă, hotărâţi să meargă mai departe pe calea lor rătăcită. B.O.R. a devenit “principalul duşman” al Bisericii Noul Ierusalim, iar pucioşii de pretutindeni au refuzat să mai calce pragul bisericilor în care fuseseră cândva botezaţi.
Germenii schismei încolţiseră însă cu mult mai devreme. Încă de pe vremea Verginicăi, nemulţumirile faţă de “starea de lucruri” din Biserică izbucneau din cele mai neaşteptate locuri.

8.1. “Proorocie” despre “desfiinţarea Mănăstirii Viforâta”:

“ Şi a plecat trâmbiţa Mea şi le-a lăsat tot aşa. Unde e acum mănăstirea Viforâta? Că mereu se stinge până ce nu va mai fi nici o scânteie de monahii” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat pe 9 septembrie 1977)

„Proorocia” aceasta are un evident caracter de răzbunare, fiind lansată imediat după ce Verginica nu fusese primită în vizită la mănăstirea Vâforâta cu toate onorurile de „proorociţă a Domnului”. Din fericire, nu mor caii când vor câinii. Vâforâta nu numai că nu s-a stins, dar a ajuns la o viaţă monahală superioară perioadei în care se făcea „proorocia”.

8.2. “Proorocie” despre superioritatea “profeţiei” de la Pucioasa faţă de celelate “profeţii” din BOR

Deşi se admite cu jumătate de gură că şi în BOR ar fi fost niscaiva “lucrări” prooroceşti, despre ele se spune îndată că au fost amestecate cu proorocii amăgitoare care au dus în rătăcire pe mulţi, care “s-au abătut de la proorocia dreaptă şi nu mai spun adevărul”. În schimb, depre “profeţia” pucioasă se subliniază că e singura care a rămas şi ca ea nici nu va mai fi vreuna:

“... Daniele, caută în sfânta Scriptură şi vezi ce punct avem în faţă. Punctul acesta este un simbol, punctul care a fost în faţa femeii însărcinate, care stătea cu picioarele pe lună şi avea să nască, şi cineva urmărea ca să ştie când va naşte, ca să înghită pruncul, ca să nu se mai lucreze ce s-a lucrat prin Domnul Iisus Hristos. Acest punct e pus, şi cineva urmăreşte ca şi acum proorocia să fie astupată. După aceasta se vor înmulţi proorocii. Vei auzi că acolo lucrează Dumnezeu; să nu te duci. Dincolo, vei auzi că înviază morţii; să nu te duci, că aceştia nu sunt proorocii Mei, şi aceia vă amăgesc pe voi. Ţineţi minte, că nu mai e lucrarea. A fost la Vladimireşti, a fost la Maglavit, a fost şi este aici şi a mai fost la Arsenie Boca, dar acolo ce a făcut? Luaţi bine seama, căci mulţi s-au abătut de la proorocia dreaptă şi nu mai spun adevărul. Ca această profeţie nu a fost şi nici nu va mai fi. Fiţi credincioşi şi lucrători până la vremea cea mai de pe urmă.
... Sunt multe lucruri şi bune şi rele şi trebuie să le cunoaşteţi. Un creştin a primit în gazdă pe dracul, care s-a prefăcut, şi un alt creştin a primit în gazdă pe Dumnezeu şi nu L-a cunoscut. De aceea, cunoaşteţi bine şi pe unul şi pe altul, ca să nu vă amăgiţi.
... Fiilor, ca această profeţie nu a mai fost şi nici nu va mai fi.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat pe 10-03-1971)

8.3. “Proorocie” despre pierderea mântuirii de către credincioşii şi preoţii din bisericile care aparţin BOR, căci ei au ajuns nebuni ca să se creadă mântuiţi:

“O, sunt atât de nebuni cei ce se fololsesc de numele Meu şi de scaune de biserici şi de păstori de biserici, atât de nebuni până acolo încât să se creadă mântuiţi mai mult decât restul oamenilor de sub păstorirea lor, dar care se strâng numai în jurul păstorilor lor, căci păstoriţi să fie oamenii e prea mare minune!” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat pe 9.01.2010)

8.4. “Proorocie” despre arhiereul Irineu Bistriţeanul (fost superior al aşezămintelor româneşti de la Ierusalim) care va fi avansat ierarhic la rangul de patriarh, în locul lui Teoctist (dar, n-a fost să fie!):

“Fiule slujitor care ai fost trimis la Ierusalimul patimilor Mele! De aceea ai mers pe unde ai mers, ca să capeţi ce trebuie să ai şi să ştii, ca să te pun conducător peste tot cultul bisericesc. Dumnezeu a avut voinţa Sa în tot pasul tău. Fiule, să nu Mă scoţi afară din inimioară, să nu te desparţi de lucrarea Mea, că vei fi la înălţime cu ea, dar aşa cum ştie Dumnezeu să lucreze. Eu voiesc să iei locul patriarhului, şi ceea ce voiesc Eu, se va împlini.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat pe 10-10-1990)

8.5. “Proorocie” despre arhiereul Irineu al Clujului, a cărui vreme a măririi (avansării ierarhice) se apropie. El va ajunge patriarh (totuşi!... deşi a ratat scaunul lui Teoctist, care i se "proorocise") şi va schimba legea strămoşească a Bisericii după voia Dumnezeului Pucioasei.
Motivaţia acestei schimbări este detaliată tot aici: pentru că arhiereii şi preoţii de azi din BOR “au luat casa Domnului şi au încuiat-o pentru Domnul şi pentru sfinţii Lui şi stau ei mari peste oameni în numele Domnului”:

“Aduc încă Ţie rugă tare pentru arhiereul Tău Irineu, martorul Tău de azi, ţinut în lanţurile răutăţii şi ale invidiei arhiereilor de azi pentru că a fost el servul Tău, martor al înnoirii care vine de la Tine în zilele acestea pe pământ, după cum este scris: "Noi le facem pe toate", căci el n-a lucrat să strice, ci să împlinească legea în întregimea ei şi biserică după voia Ta pe pământ înaintea Ta, căci arhiereii şi preoţii de azi au luat casa Domnului şi au încuiat-o pentru Tine şi pentru sfinţii Tăi şi stau ei mari peste oameni în numele Tău, dar nu stau cum am stat eu, ostenind mereu pentru turma Ta cea credincioasă, dezrobind-o pe ea de atacurile demonilor, de blestemele toate, de duhuri vrăjitoreşti şi jertfindu-mi viaţa pentru paza celor credincioşi şi dezrobiţi de sub greutăţi prin râvna mea cea pentru Tine şi pentru turma Ta. O, dezleagă legăturile de pe arhiereul Tău, că vremea se apropie, Doamne,” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat pe 14.01.2010)

8.6. “Proorocie” despre BOR, biserica necredincioasă şi neascultătoare de Dumnezeul Pucioasei
Ierarhii BOR îşi vor alege patriarh după cum voiesc (şi chiar aşa au făcut: l-au ales pe Daniel, nu pe Irineu), dar vor ajunge în foc. Pentru că nu-l va alege pe Irineu patriarh, BOR ” se va frânge” (adică se va sparge în două: o biserică a susţinătorilor lui Irineu, şi alta a adversarilor lui) iar vina schismei va cădea tot peste ea. Se dezvăluie taina că patriarhul Teoctist a murit pe masa de operaţie pentru că voia succesorului său la tron a fost mai puternică decât voia Dumnezeului Pucioasei, Care n-ar fi vrut ca Teoctist să moară, dar nici nu s-a putut opune eficient voinţei aspirantului la scaunul patriarhal:

“O, tată, o, biserică neascultătoare de Dumnezeu! Am venit la tine cuvânt de pace şi nu M-ai primit şi nu M-ai crezut că Eu sunt Cel ce sunt. Eu, Domnul, nu mai număr pentru tine, căci Mi-am sfârşit număratul, iar tu îţi vei pune tu cap aşa cum vei voi, aşa cum vei birui tu, căci pe Mine nu M-ai lăsat să te cârmuiesc pentru viaţa ta, pentru pacea dintre Mine şi tine. Foc va ieşi din mijlocul vostru, voi, cei ce vă ridicaţi acum să vă puneţi cap şi să vă numiţi pe mai departe biserică, şi veţi striga la Mine din foc, căci îngerii Mei vor lucra peste voi ca peste Sodoma şi Gomora, iar cei ce între voi sunt ai Mei, vor ieşi din foc, şi curăţiţi vor fi scoşi din foc, iar Eu îi voi îngriji pe ei şi le voi da de lucru în via Mea cea nouă, şi altfel nu va fi, căci biserica neamului român n-a aplecat urechea ei la strigarea Mea de peste ea, iar acum ea se va frânge şi va cădea peste ea vina ei, căci nu M-a primit când i-am bătut în uşă ca să-i dau haină scumpă şi să fie ea. Acum Eu, Domnul, voi lucra pentru odihna celui ce a fost trimis la Mine nu din voia Mea, ci din voia celui ce vrea să se aşeze cap al bisericii, iar Eu voi vindeca sufletul lui în cer şi îl voi mângâia, căci în vremea lui de patriarh al neamului român Mi-a dat Mie ascultare când i-am cerut, şi Mi-a aşezat pentru Mine şi pentru biserica Mea cea vie arhiereu după voia Mea, şi Eu Mi-am împlinit planul Meu cel pentru dăinuirea înaintea Mea a bisericii Mele, biserica lui Hristos pe pământ. Amin.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat pe 9-08-2007)

Păi se vede că eşti necredincioasă, şi ce să-ţi mai fac dacă văd că cu cât îţi arăt răul tu parcă dinadins şi cu o plăcere nebună îl faci, în ciuda celor mai elementare logici, scriind cu trufie proorocii corectate, păi nu ţi-am spus că nu-s corectate? Şi văd că vrei să le corectezi tu!

Nu ţi-am demonstrat că e vorba de a+b= Alpha + Omega =b+a, unde a e prima ediţie a sfintei cărţi şi b este a doua ediţie? De ce te încăpăţânezi ca să faci în ciuda înţelepciunii şi a noţiunilor elementare de logică? De ce vrei mereu să te faci că nu pricepi, doar pentru că eşti mândră de necredinţa ta? Păi dacă nu crezi asta nu poate fi un motiv de a te autoflata şi a învăţa pe alţii să te urmeze! Mai degrabă pleacăţi urechea şi ochiul la texte pentru a pricepe sensurile profunde şi nu te prefă mereu că nu ştii despre ce e vorba şi că ar fi scrise acolo lucruri mincinoase sau absurde sau aiuristice. Sau îţi place să fi adulată de oameni ca o mare prefăcută cinică?

Dar iată că tu te arăţi mare şi tare la umbra copacului lui faraon, cu urechea supusă la socotelile vrăjitorilor lui, stiinţifici, ce susţin grozăvii ştiinţifice, SiFi, cu încălzirea globală şi topirea gheţarilor şi milioanele de ani de la bigbang şi glaciaţiunile şi erele globale, şi pământul ca o sferă, şi teoriile modelelor atomice şi astronomice, care toate toate sunt nişte absurdităţi de adormit fraierii, şi iată că toată gLumea e fraieră că îi crede pe ei fără cârtire, îi crede pe 'cercetători', îi crede pe cei ce ghicesc viitorul şi privesc la stele şi la socotelile lor, şi spun ei cum a fost şi cum o să fie. N-ai decât să-i crezi pe ei dacă aşa vrei. Dar cei care îşi duc viaţa în 'adevăr' vor vedea minciuna cât toate zilele cândva căci va fi tot mai rece aşa cum zice Cuvântul lui Dumnezeu, vor semăna şi în ghiaţă nu va mai creşte nimic, bocnă şi corban, fiindcă se vor răci sufletele de la atâtea minciuni, de la patimi grele, tot aşa cum s-au răcit sufletele de la minciuna cezarului, ce după 1977 s-a tot îngâmfat până a fost împuşcat de ai lui, iar după aia sigur că a tot fost mereu sfârşitul a toate, că echipa lui faraon ce s-a auto-emanat a păpat toată agoniseala poporului şi a oamenilor şi a păpat prin minciuni până şi fierbinţeala libertăţii de pe străzi, transformând tot ce a atins în întuneric, în scârbă, în urâciune, în dezbinare de Adevăr.

Iar acum în ultimii ani nu vezi că e frig şi iarnă tot anul şi abea câteva luni de vară avem când e secetă sau lovesc inundaţiile că au defrişat tot? Te faci că nu vezi? Ce încălzire visezi? La ce te aştepţi? Crezi că sfintele proorocii nu se împlinesc? Unele se împlinesc oricum iar altele şi funcţie de om, căci cu omul credincios şi iubitor şi nepăcătos se plinesc toate proorciile cele bune şi frumoase.

Iar teoriile alea cu degradarea mediului şi cu încălzirea globală sau alte prostii, astea nu au bază reală ci baza reală a ce se vede este că poluarea şi acţiunea nocivă a omului de a secătui mediul şi pământul aduce peste noi toate relele, şi nu va fi înte-un fel sau altul doar că au dedus ei tot felul de consecinţe absurde că or să se întâmple aşa într-un ţinut unde Dumnezeu e absent sau nici n-a existat vreodată.

Iată că ei deduc tot felul de prostii, şi voi îi credeţi pentru că sunteţi obijnuiţi să staţi la umbra lui faraon, şi în el v-aţi pus nădejdea şi în copacii lui ce se înalţă până la cer şi dau fructe din care se satură toţi muritorii... Şi ca maimuţele ingâmfate v-aţi suit în copac şi de sus priviţi la noi crezând că sunteţi deasupra... pericolului.

Şi paginile astea scrise de tine despre proorocii, interpretate cu reacredinţă sunt pentru aţi etala necredinţa? Şi ce mă încălzeşte pe mine că tu eşti necredincioasă? Că nu pricepi şi nici nu vrei să pricepi învârtoşând mereu până şi elementarul pe care de zeci de ori ţi l-am din arătat cum e în speranţa onestităţii tale, că o să pricepi, vezi şi apoi faci efortul şi crezi. Dar acum am constatat că defapt tu faci în ciudă, căci în batjocură ai rescris proorocii corectate, deşi ţi-e clar şi ţie că minţi, deci iată că nu mai am ce să-ţi fac, nu mai am nici o speranţă în ce te priveşte, discuţia cu tine nu mai are sens, fiindcă se vede că nu cauţi altceva decât să faci în ciuda lui Dumnezeu, şi în ciuda argumentelor elementare, vrând cu tot dinadinsul să pui deasupra ca o ispită necredinţa ta pe care noi s-o luăm drept vrednicie, călcând în picioare orice urmă de logică, de elementar, de onestitate pentru a avea unui dialog sincer şi drept.

Deci dacă aşa procedezi, atunci gata, inima mea a îngheţat faţă de tine şi eşti pentru mine ca un vameş şi ca un păgân, dacă nu cumva ca un drac şi n-ai decât să stai cât vrei la umbra copacului lui faraon, cu toţi vrăjitorii lui ştiinţifici, slujind idolilor, în speranţa că o să vă scape ei pe voi de frigul ce va să vină.

M-am întristat şi mă simt dezamăgit căci aveam speranţă că am cu cine să discut spre Adevăr, dar tu nu cauţi Adevărul, tu nu mergi pe Cale ci se pare că faci în ciudă şi eşti purtată doar de interesele lui nenia cu pisikaa lui din lesă şi eretele lui de pe umărul drept şi îi faci toate voile mârşave de frica lui tanti grijania ce stă pe coadă lungă de mătură sau de topor pentru ca împreună să slujiti conştiinţei făţărniciei teroriste, şi asta e toată vrednicia voastră pe care iată că o etalaţi ca să vă daţi şi exemplu ... 'bun'... de urmat.

Eu nu vă urmez ci vă urez drum bun spre loje adică spre jeol, că văd că nimic nu mai este de făcut şi de discutat cu tine, dar totuşi uite că mă mai rog odată de rămas bun:
Miluieşte Doamne pe MM, dacă este cu putinţă ca să se întoarcă la credinţă şi umilinţă... că iată că s-a pierdut de tot în gLumia lui faraon şi e mai rău de ea şi de viaţa ei decât era în sodoma şi gomora.

185. Proorocii uitate, proorocii corectate (X)
 

8.7. “Proorocie” despre “Biserica cea de azi” a lui Dumnezeu: poporul pucios care se auto-intitulează Noul Ierusalim de la Pucioasa

Ea va înlocui BOR, care este o biserică prăbuşită, fără Dumnezeu, care încearcă să-şi pună cârmaci peste ea, după moartea lui Teoctist, în timp ce neamul român doarme adânc somnul lepădării de credinţa pucioşească. Neamul român este condus de către “cei rătăcitori de Duh Sfânt” şi lor li se va supune. În zilele ce vin, BOR se va duce spre pieirea ei (dar deocamdată nu s-a dus, şi au trecut deja trei ani de zile). Toţi care au rămas în BOR vor fi luaţi de apă la vale:

“– O, poporul Meu! Ioan Botezătorul te îndeamnă şi-ţi întăreşte lucrarea ta de fiu al lui Dumnezeu, blând şi smerit cu inima aşa cum sunt Eu înaintea Tatălui şi înaintea omului. Tu eşti biserica Mea cea de azi, şi voiesc să pot prin ea peste pământ prin mărirea Mea. Te-am înfiinţat pe pământ ca să nu rămân fără biserică înaintea Mea, căci am privit şi am tot privit cu durere şi am văzut prăbuşirea bisericii care-şi zice a Mea, şi de atunci Eu, Domnul, Îmi zidesc un popor şi-Mi aleg din el mereu ca să-Mi fac trup de biserică peste pământ şi să am casă la venirea Mea.”
Iată, privesc peste prăbuşirea bisericii care-şi zice a Mea. Neamul român dă să-şi pună cap bisericii lui, care nu mai are cap, zice el, dar Duhul Meu Cel Sfânt stă departe de sfatul cel omenesc care se adună acum să pună cap peste biserica neamului român. Duhul deşertăciunii măririi omeneşti, acesta este duhul cel ce se zbate să biruiască acum, să biruiască şi să cârmuiască biserica neamului român.
O, neam român, cum de uiţi tu, tată, atât de mult că Duhul Sfânt este curat şi că nu Se poate amesteca în duhul deşertăciunii măririi omeneşti şi lumeşti, tată? O, ce adânc dormi, neam român! Eu, Domnul, încerc să te trezesc, dar tu dormi somnul nepăsării de suflet, dormi somnul lepădării de credinţă, şi iată cum te dezbracă de cămăşuţă omul viclean, omul slavei deşarte, care-şi înveleşte ruşinea cu haină de om sfânt! Cel ce încă te mai ţinea cu un fir mic spre nepierzarea ta, acela a fost trimis la Mine de cei ce azi se bat în faţa ta pentru scaun de slavă, pentru cârmaci peste biserica ta. Iată, eşti fără Dumnezeu şi tu nu ştii, şi tu nu crezi când Eu, Domnul, îţi spun aceasta de la gura izvorului vieţii, care curge din tronul Meu în mijlocul tău, neam român. A venit demult peste tine păcatul lepădării de credinţă, tată, şi iată, acum voieşte să ia chipul cel binefăcător ţie. Tu de la Mine n-ai luat ca să crezi cuvântul Meu cel de trezire, dar Eu am venit şi te-am învăţat din vreme, că n-am voit şi nu voiesc să te las să fii luat de la faţa Mea, neam român. Eu stau în mijlocul tău şi te strig şi te povăţuiesc să te scoli şi să ridici mâinile în sus, la Domnul Dumnezeul tău, căci Eu, Domnul, dau să-Mi fac loc cu Duhul Sfânt Mângâietorul peste credinţa ta şi să te trezesc ca să vezi cum te strig la pocăinţă din mijlocul bisericii Mele, zidită de cuvântul Meu în mijlocul tău, căci cuvântul Meu o creşte pe ea, şi ea este.
Tu eşti supus acum celor rătăcitori de Duh Sfânt, Care este Duhul bisericii Mele. O, dar nu te teme, neam român; Eu, Domnul Dumnezeul tău, îţi fac trezirea şi strigarea, şi vei vedea în zilele ce vin că biserica din tine se duce spre pieirea ei, iar Eu îţi deschid ţie ca să vii şi ca să ai tată pe Dumnezeu, Care grăieşte din mijlocul tău ţie cu Duhul învăţăturii vieţii veşnice, Care este Duhul Meu, Duhul bisericii lui Iisus Hristos, Salvatorul tău. […] O, popor mititel al cuvântului venirii Mele! Stai, tată, numai sub învăţătura Mea, că iată, vremea cea grea de azi ia la vale pe apă pe tot omul care s-a numit casa Mea, biserica Mea în neamul român fără să stea ea în Duhul Meu Cel din cer pe pământ.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat pe 11-09-2007)

8.8. “Proorocie” despre Irineu cel “ţinut în obezi” de către arhiereii BOR. Spiritul lui Teoctist îl declară pe Irineu “ al şaptelea patriarh al românilor” (dar probabil că stă prost cu aritmetica: al şaptelea tron patriarhal este ocupat de câţiva anişori de către ierarhul Daniel). Spiritul lui Teoctist se declară şi este declarat “mărturisitor din cer al lucrării de nou Ierusalim pe pământul român“. Cei rămaşi în BOR în urma lui Teoctist sunt numiţi “cei din sinagoga satanei”. Ei vor fi siliţi ca să se închine în cer şi pe pământ la picioarele lui Irineu cel iubit de Dumnezeul Pucios, şi aşa vor cunoaşte ei că Irineu este cel iubit:

“Mi-e tare milă de cel în obezi ţinut de cei ce stau pe tronuri de biserică, mi-e tare milă de el, precum şi pe pământ mi-a fost după ce el a fost neînţeles şi apoi umilit de mulţi. Dar voiesc acum, cu voia Ta, să ştie de la mine şi de la Tine, să ştie toţi cei ce sunt stăpâni peste turma bisericii că ei nu sunt. El este, că e de la Tine aşezat, Doamne, dar ei nu sunt. Eu am stat de două ori pe scaunul bisericii neamului român, şi a doua oară m-ai aşezat Tu pe el, şi m-ai numit al şaselea patriarh al bisericii neamului român, căci am stat de două ori pe scaunul ei, iar pe el l-ai numit al şaptelea, vestit de Tine încă din vremea mea. Mi-ai dat acum trecere spre pământ cu cuvântul lângă cuvântul Tău, ca să audă biserica grăirea Ta cu mine, şi a mea cu Tine, în numele Tău pentru biserica neamului român, care nu mai are păstori, căci ei sunt şi vor fi altceva decât păstori, şi toate se strică de la locul lor pentru necredinţa lor, cu care şi-au scris lepădarea de Tine, lepădarea lor de părinţi şi de sfinţi, Doamne. Dar Tu ai avut milă de mine pentru fapta mea cea pentru lumina lucrării Tale, aşa cum scrie despre mine în cartea Ta de azi, cartea cuvântului Tău cel de cincizeci de ani peste neamul român, şi mi-ai dat acum intrare în odihnă, iertându-mi mie păcatele toate prin jertfirea mea pe altarul Tău, căci am voit să mă scol şi să pun stavilă întunericului care s-a pornit să cuprindă biserica neamului român şi care, iată-l, se întinde peste ea, Doamne, iar cel ce m-a adus jertfă pe altarul Tău nu mi-a făcut rău, căci eu am ajuns la Tine, şi voi fi mărturisitorul Tău din mijlocul bisericii celei biruitoare a Ta, prin care sfinţii Tăi se odihnesc şi îi sprijină pe cei sfinţi ai Tăi de pe pământ. Amin, amin, amin.
– Tatăl Fiul şi Duhul Sfânt, în acest nume am coborât Eu, Domnul, acum cuvânt peste turma bisericii neamului român, lângă Mine cu cel ce a fost până acum patriarh peste ea, iar peste ea Eu nu mai număr mai mult, căci am sfârşit de numărat. Amin.
Tu, cel ce ai fost de două ori patriarh peste biserica neamului român, te-am scris acum pe nume mărturisitor din cer al lucrării Mele de nou Ierusalim pe pământul român, şi te aşez în odihnă şi în lucru ceresc peste turma neamului român, căci ai fost jertfit pe altarul acestui neam, pe care l-ai iubit şi pentru care ai trudit, după ce Eu, Domnul, te-am aşezat prin cuvântul Meu să stai încă o dată pe scaunul bisericii acestui neam şi să împlineşti voia Mea. Cel pe care tu l-ai aşezat din partea Mea pentru biserica Mea, acela este, iar ceilalţi nu sunt, ci sunt din sinagoga satanei, şi se zic pe sine că sunt ai Mei, dar nu sunt, ci mint, şi pe aceştia Eu îi voi face să se închine în cer şi pe pământ la picioarele celui iubit al Meu şi vor cunoaşte că Eu îl iubesc, după cum este scris în Scripturi pentru vremea aceasta. Iar ţie îţi spun: am lăsat înaintea ta o uşă deschisă, pe care nimeni nu poate s-o închidă, fiindcă, deşi ai avut putere mică, tu ai păzit cuvântul Meu şi n-ai tăgăduit numele Meu. Ştiu faptele tale, şi ai venit şi ţi-am dat cununa răbdării, şi Eu scriu acum pe tine numele Meu şi numele cetăţii Mele, al Noului Ierusalim, care s-a aşezat din cer, de la Dumnezeu în mijlocul neamului român, şi numele Meu cel nou, Cuvântul lui Dumnezeu. Amin.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat pe 13-09-2007)

Mesajul Patriarhului Teoctist de dincolo de moarte:

''– Sufleţelul meu, mărite Doamne în cer şi pe pământ, a primit de la îngerul meu aripioare îndată ce omul m-a desfăcut de trupul meu, după ce am stat pe scaunul bisericii neamului român, aşezat pe el o dată prin voia omului şi a mea, şi încă o dată prin voia Ta, Doamne, după ce neamul român s-a trezit din somn ca să-şi smulgă de pe ochi întunericul şi să vadă, iar eu eram atunci pe scaunul bisericii, şi am fost ameninţat să plec de pe el ca să-mi scap viaţa şi să rămână scaunul gol pentru cel ce era să vină pe el după schimbarea vremii. M-am retras umilit şi aplecat, dar îndurerat pentru soarta cea apăsătoare peste turma neamului român. Dar Tu, Cel ce ai în mână tot sfatul Tău cel bine întocmit, ai privit spre mine ca să mă ridici de jos şi să mă aduci înapoi peste turma Ta, încercată de cei duşmani ei din mijlocul ei, căci neamul român e neamul Tău cel ales acum, Doamne. Ai coborât atunci cuvânt proorocesc în grădiniţa cuvântului Tău de la Pucioasa şi ai poruncit celor de la gura izvorului Tău de cuvânt să mă caute şi să-mi şoptească de la Tine voia Ta peste mine. Ei m-au găsit şi mi-au grăit cuvântul cel din partea Ta, care mă vestea să mă întorc înapoi, în fruntea turmei, căci ochiul Tău de Păstor îmi va veghea viaţa şi paza ei şi a turmei. Când eu am primit din partea Ta cuvânt, Doamne, Duhul Tău m-a cuprins în El, şi eu am crezut şi am împlinit cu umilinţă ceea ce mi-ai cerut. Tu eşti Cel ce m-ai aşezat atunci iarăşi pe scaunul bisericii, iar eu am stat pe el, şi apoi am putut să Te ascult şi să împlinesc prin puterea Ta planul Tău.
Puţin timp a trecut, şi Tu ai trimis apoi la mine din partea Ta pe cel ales de Tine pentru biserica Ta cea vie a neamului român. L-am ascultat pe el atunci cu tot cuvântul cel venit din partea Ta spre mine prin el, cuvânt cu care anunţai planul Tău ceresc peste biserică, şi pe care eu l-am crezut şi l-am împlinit. M-am ridicat, la cuvântul Tău cel sfânt şi drept, şi l-am aşezat arhiereu de la Tine pe cel iubit al Tău pentru vremea aceasta. Nimeni nu l-a numit pe el când a fost să fie el aşezat păstor de la Tine pentru oi. Atunci m-am ridicat eu şi le-am spus tuturor numirea mea peste el, numire de la Tine, şi el a fost atunci aşezat, şi eu am făcut cum Tu mi-ai poruncit, Doamne. L-ai trimis apoi la mine cu dorul Tău cel mare pentru zidire de nou aşezământ sfânt, de la Tine proorocit să fie peste faţa neamului român. Eu l-am ascultat părinteşte şi am înţeles trimiterea Ta spre mine cu solie prin el. Duhul meu, cuprins atunci în bucuria Ta, s-a unit cu Tine şi s-a bucurat şi a crezut şi a împlinit, şi cu ştirea Ta şi a mea a mers el şi a aşezat pe pământ prin poruncă cerească biserica Noul Ierusalim de la Pucioasa. O, dar n-a trecut mult timp, şi toţi cei ruşinaţi de neîmplinirea în ei a feţei Tale slăvite, a voii Tale măreţe, Doamne, s-au sculat cu duşmănie, cu duh de om, şi l-au culcat la pământ pe cel ales de Tine, aşa cum şi Tu ai păţit de la mai-marii templului, care nu Te-au voit pentru ei de la Tatăl. Eu n-am mai putut atunci să-l ocrotesc pe cel din partea Ta între ei ales, iar el stă de atunci îngenuncheat, şi toţi cei ce-şi zic mari şi păstori, îl umilesc pe el şi îl ţin sub robie, Doamne.
Lucrarea cuvântului Tău de la Pucioasa umple cerul cu taina ei cea de la Tine, iar pe pământ toţi sunt orbi în jurul ei, şi numai cei ce ajung la Tine văd în lumină şi se cutremură cu duhul dacă au apăsat cu mâna lor ca să bage sub obroc lumina aceasta, cu care ai venit din nou pe pământ, şi ai venit în mijlocul neamului român. Cuvântul Tău cel blând este lumina, şi nu este om să îl urmeze, căci omul stă în întuneric, Doamne, iar întunericul nu poate cuprinde în el lumina, dar lumina Ta de azi a cuvântului Tău duios de Păstor luminează întunericul şi fuge în întuneric întunericul, Doamne.
Mi-e tare milă de cel în obezi ţinut de cei ce stau pe tronuri de biserică, mi-e tare milă de el, precum şi pe pământ mi-a fost după ce el a fost neînţeles şi apoi umilit de mulţi. Dar voiesc acum, cu voia Ta, să ştie de la mine şi de la Tine, să ştie toţi cei ce sunt stăpâni peste turma bisericii că ei nu sunt. El este, că e de la Tine aşezat, Doamne, dar ei nu sunt. Eu am stat de două ori pe scaunul bisericii neamului român, şi a doua oară m-ai aşezat Tu pe el, şi m-ai numit al şaselea patriarh al bisericii neamului român, căci am stat de două ori pe scaunul ei, iar pe el l-ai numit al şaptelea, vestit de Tine încă din vremea mea. Mi-ai dat acum trecere spre pământ cu cuvântul lângă cuvântul Tău, ca să audă biserica grăirea Ta cu mine, şi a mea cu Tine, în numele Tău pentru biserica neamului român, care nu mai are păstori, căci ei sunt şi vor fi altceva decât păstori, şi toate se strică de la locul lor pentru necredinţa lor, cu care şi-au scris lepădarea de Tine, lepădarea lor de părinţi şi de sfinţi, Doamne. Dar Tu ai avut milă de mine pentru fapta mea cea pentru lumina lucrării Tale, aşa cum scrie despre mine în cartea Ta de azi, cartea cuvântului Tău cel de cincizeci de ani peste neamul român, şi mi-ai dat acum intrare în odihnă, iertându-mi mie păcatele toate prin jertfirea mea pe altarul Tău, căci am voit să mă scol şi să pun stavilă întunericului care s-a pornit să cuprindă biserica neamului român şi care, iată-l, se întinde peste ea, Doamne, iar cel ce m-a adus jertfă pe altarul Tău nu mi-a făcut rău, căci eu am ajuns la Tine, şi voi fi mărturisitorul Tău din mijlocul bisericii celei biruitoare a Ta, prin care sfinţii Tăi se odihnesc şi îi sprijină pe cei sfinţi ai Tăi de pe pământ. Amin, amin, amin. ''(citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat pe 13-09-2007)


de unde reiese clar cam ce s-a întâmplat din '90 încoace.

185. Proorocii uitate, proorocii corectate (XI)
 

9. Protocronismul rromânesc şi mondializarea pucioşismului

9.1. Răspândirea învăţăturii pucioşeşti pe tot globul, generalizarea limbii române şi supremaţia poporului român peste celelalte popoare sunt iminente:

“Mai e o clipă mică, şi învăţătura cuvântului Meu va fi luată cu asalt şi va fi hrană vie şi nestricăcioasă pentru multe noroade care vor învia şi vor lua cu asalt împărăţia cerurilor şi o vor cuceri şi vor fi ai ei şi se vor numi popor român.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat pe 8-02-1998)

9.2. La început, Dumnezeul Pucioasei le vorbea supuşilor Săi folosindu-Se de „limbile cereşti”:

“Nu te teme de cei ce nu cred duhurilor cerurilor, căci Duhul Sfânt este peste tine şi te învaţă să grăieşti în limbi noi şi necunoscute până acum, şi te învaţă să tălmăceşti aceste limbi cereşti celor ce aud şi nu înţeleg cu mintea lor pe cele venite de la Duhul Sfânt.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat pe 11.12.1991)

9.3. Apoi, Dumnezeul Pucioasei promovează exclusiv „limba Duhului Sfânt” şi-i îndeamnă pe cărturarii lumii să se facă tălmăcitori ai aestei limbi:

“Este scris, dar nu este înţeleasă această Scriptură şi în zadar au căutat mai-marii legii bisericii şi cărturarii lumii să scrie cărţi peste cărţi şi să-şi însuşească ei dreptul la cuvânt peste mulţimile cele arse de sete, căci setea mulţimilor nu poate fi stinsă de nimic şi de nimeni, ci poate fi stinsă de cuvântul Duhului Sfânt, Care vine din cer în locuri curate, în inimi curate şi sărace în duhul lor, fiindcă Duhul Sfânt nu Se apropie de cei semeţi cu duhul, de cei cunoscători ai literei, şi aceia, dacă vor să slujească Duhului Sfânt, să se aplece şi să se facă tălmăcitori ai limbilor Duhului Sfânt, care iau naştere în cei săraci în duhul lor. Aceasta este orânduiala lui Dumnezeu, orânduiala Duhului Sfânt, de la început şi până la sfârşit, dar Dumnezeu este fără de început şi fără de sfârşit, iar Duhul Sfânt este întru Sfânta şi nedespărţita Treime, Care Se numeşte Dumnezeu.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat pe 22-07-1992)

9.4. Sinodul BOR (poreclit la peiorativ “sinedriu”) este îndemnat să-şi facă rost de apostoli, şi de prooroci, şi de învăţători, şi de tălmăcitori ai limbilor cereşti, dacă vor ca trupul bisericii lor să fie întreg:

“O, sinedriule, să nu primeşti în inimile tale duhul minciunii şi al măririi de sine, să nu primeşti duhul lumii şi al lăcomiei, şi să cunoşti cercetarea Mea în mijlocul tău. Nu te teme de irozii care nu cred în Dumnezeu, nu te teme de aceşti prooroci mincinoşi, că aceştia vrând-nevrând vor asculta de Dumnezeu. Caută cu împărăţia cerească şi întăreşte-ţi sfinţenia, căci toate podoabele de pe pământ vor fi adăugate ţie şi vei fi vie. Vorbeşte-i despre Dumnezeu lumii păcătoase, dar să fie întreg trupul tău, şi să aibă apostoli, şi prooroci, şi învăţători, şi tălmăcitori ai limbilor cereşti, şi să fii curată, biserica Mea, şi să învieze lumea la glasul tău şi să vadă calea şi să meargă pe ea.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat pe 14-01-1993)

9.5. Poporul pucios este şi el îndemnat, să se înduhovnicească cu Duhul Sfânt şi aşa să sufle peste lume.
Limba lui Dumnezeu între oameni va fi să fie focul Duhului Sfânt. Toată suflarea va vorbi în curând numai o singură limbă, limba Duhului Sfânt.

“O, Israele, poporul Meu de azi, de câte ori am suflat Eu peste tine, tată! O, de câte ori am suflat ca să iei Duh Sfânt prin darul şi prin harul Meu! Iată, şi azi îţi zic: ia, tată, Duh Sfânt de la Mine, şi înduhovniceşte-te cu Duhul Sfânt şi suflă peste lume, măi poporul Meu. Pentru asta te-am ales Eu pe tine şi te-am şcolit la această şcoală a Duhului Sfânt, şcoală cerească, tată. Pace ţie, poporul Meu Israel! Pace ţie, şi Duh Sfânt de la Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt! Focul Duhului Sfânt este fiinţă, tată, fiinţă a Treimii Dumnezeieşti. Limba lui Dumnezeu este focul Duhului Sfânt, limba lui Dumnezeu între oameni. […] Iată, vine ziua când toată suflarea de pe pământ, toată câtă va fi în trup şi în afară de trup, toată să aibă numai o limbă, limba Duhului Sfânt. Cel ce vorbeşte azi în limba Duhului Sfânt la cei neştiutori, acela are nevoie să şi tălmăcească tâlcul cuvintelor Duhului Sfânt, dar în ziua Mea de slavă nu va mai fi nimic de întrebat, nimic de tălmăcit, căci Duhul Sfânt va fi Acela Care Se va împărţi, şi se va împlini Scriptura aceea despre naşterea din nou a lumii. Dar până atunci, lucrez cu tine peste lume, popor al Meu, popor al Duhului Sfânt, Care curge peste tine în limba înţelepciunii nevăzute a lui Dumnezeu.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat pe 19-06-1994)

9.6. Poporul pucios este şi el îndemnat să vorbească numai limba Duhului Sfânt.
Toată limba de pe pământ (deci şi cea română, care va fi premărită în chip deşănţat ceva mai târziu) sunt străine de limba cea din cer.

“Iată, limba cea încâlcită a lumii, limba cea încurcată care a acoperit pământul din pricina duhului omului care s-a semeţit până la scaunul lui Dumnezeu, limba aceasta a primit pedeapsa amestecării ei, şi omul nu are cum să mai desluşească nimic, şi se zbate om cu om, om peste om, şi nu mai este capăt de ieşire din această încurcătură. Dar tu, poporul Meu, ai limba Duhului Sfânt peste tine, şi s-o vorbeşti, fiule, pe pământ, […] Adevărat vă spun, că numai în cer se poate învăţa această limbă şi această şcoală, că pe pământ e amestecarea limbilor, măi copii, şi de aceea vă spun mereu să staţi în cer, copiii Mei, şi să nu ieşiţi din cer, că pe pământ e amestecare mare de limbi, şi de duhuri de limbi, şi nimeni n-ar crede dacă i-aş spune că limba de pe pământ e străină cu totul de cer, de limba cea din cer. Eu de aceea caut clipă cu clipă să iau de pe tine pământul, măi Israele, şi să pun pe tine cerul, şi tu înţelegi această limbă cu care-ţi vorbesc, că tu înveţi în cer, fiule. […] şi nu mai au oamenii limba Duhului Sfânt, şi aşa este şi azi, şi de aceea am zis Eu vouă că limba Duhului Sfânt nu se poate învăţa pe pământ, şi numai în cer, Israele, poporul Meu, că numai cu tine vorbesc tainele Mele cele cereşti.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat pe 19-06-1994)

9.7. Limba Duhului Sfânt este fără de sfârşit pe pământ şi în cer.
Cu Dumnezeu este numai o singură limbă, limba Duhului Sfânt. Aşa cum a fost şi la Cincizecime, când toţi auzeau în limba lor ceea ce era de auzit. Aşa va fi şi la sfârşit, când vor fi chemaţi toţi la nunta Fiului de Împărat:

“Învăţătorii care învaţă şi vorbesc în numele lui Dumnezeu, aceia au citit cartea limbii Duhului Sfânt, dar dacă ei nu împlinesc cele scrise, nu se cheamă că învaţă, şi când ei vor spune: „Doamne, am învăţat lumea prin pieţe şi am urmat Ţie“, vai, ce dureros va fi răspunsul Duhului Sfânt, al limbii Duhului Sfânt, care este din cer şi care nu poate fi cuprinsă în cartea cea de pe pământ! Limba aceasta şi grăirea ei este fără de sfârşit pe pământ şi în cer, şi iată, cartea stă deschisă până la sfârşit, până la începutul cel dintâi, care iarăşi va să fie întru aşezarea celor neclătinate. […] Cu Mine este numai o singură limbă, tată, limba Duhului Sfânt, focul Duhului Sfânt, curăţitor de moarte, şi toate se vor întoarce spre cele neclătinate. Toţi oamenii care erau adunaţi la Ierusalim în ziua Cincizecimii, toţi au fost cuprinşi de lucrarea Duhului Sfânt, toţi auzeau în limba lor limba Duhului Sfânt, şi ei credeau că vorbeşte mustul, măi copii. […] Toţi oamenii erau cuprinşi în această veselie de limbă nouă în Ierusalim, limba din cer peste făpturi. […] Mi-e drag să petrec cu tine, măi poporul Meu, şi dacă şi ţie îţi este drag, vom lucra de-acum, vom lucra mult, şi vom aduna pe cei risipiţi ai tăi, şi apoi vom chema mesenii la nunta ta cu Mine, măi poporul Meu, că te vor vedea în slavă învăluit şi vor veni după tine, şi vor veni după Mine, şi va vorbi limba Duhului Sfânt peste fii şi fiice, peste bătrâni şi tineri, peste robi şi roabe, şi va fi veşnică serbare de Duh Sfânt în cer şi pe pământ, şi totul va fi nou şi în strai de serbare, poporul Meu Israel.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat pe 19-06-1994)

185. Proorocii uitate, proorocii corectate (XI)
 

9.8. De la un moment dat însă, Dumnezeul Pucioasei promovează în limbaj limba română, pretinzând că de acum aceasta este singura limbă pe care o vorbeşte.

Pentru a nu se contrazice cu opţiunile anterioare, care promovau aşa-zisa „limba a Duhului Sfânt” se proclamă şi amendamentul că Duhul Sfânt se va da numai în limba românească. Ortodocşilor de alte limbi înseamnă că nu li se va mai da Duhul Sfânt, dacă nu vor binevoi să înveţe rapid a vorbi şi a sluji în limba română (situaţie care seamănă cu cea din Biserica Catolică, pe vremea când limba latină era în mod obligatoriu singura limbă sacră din cult). România este numită „Ierusalimul Nou”. De aceea, limba română este limba pe care vor învăţa-o toate popoarele:

“Eu vorbesc româneşte că aşa voiesc Eu, şi nimeni nu-Mi poate strica planurile Mele. Eu dau limbi Duhului Sfânt, Eu dau pe Duhul Sfânt peste limba românească, şi fiii şi fiicele României vor profeţi în faţa popoarelor de pe pământ, că Eu pe România am ales-o de ţară a Mea. Ţara Mea M-a răstignit. Poporul pe care l-am ales la început M-a scos afară din mijlocul lui, şi Eu de atunci am îmbrăţişat pe România şi pământul ţării ei, şi atunci am lucrat cu Tatăl Meu şi am născut poporul român, odată cu Mine l-am lucrat şi l-am născut, şi l-am încreştinat cu numele Meu, şi am ales din nou Ierusalimul şi l-am numit tot Ierusalim, ca şi pe cel care M-a răstignit. De aceea se numeşte această ţară Ierusalim nou, pentru că Eu dacă am plecat din cele ale Mele am luat cu Mine darurile şi bogăţia darurilor Mele cereşti, care erau de la Mine peste Israel şi peste Ierusalimul Israelului Meu, şi am pus la temelia poporului român toată bogăţia Mea cerească, şi am născut acest popor şi l-am uns prin mâna lui Melchisedec, ca să fie popor de sfinţi la vremea de sfârşit, la vremea apropierii venirii Mele din nou pe pământ. […] Eu grăiesc pe româneşte şi binecuvintez poporul Meu din mijlocul României. Pace ţie, iubitul Meu popor! căci Eu sunt Domnul Dumnezeul tău.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat pe 28-08-1994)

9.9. Românii care îşi pocesc limba lor cu neologisme sunt mustraţi aspru.
Acest mesaj vine însă abia în 1995, când prima ediţie a Cărţii “Cuvântul lui Dumnezeu” era gata. De aceea, odată cu a doua ediţie, liderii pucioşi au corectat cu sârguinţă toate neologismele pe care le-au descoperit în prima ediţie, pe vremea când Dumnezeul Pucioasei nu-şi făcea asemenea probleme de “puritatea limbii”, folosind fără reţinere şi neologismele.
Toţi creştinii din toate neamurile se vor numi români, dar pentru aceasta vor trebui să înveţe limba română:

“O, românule tată, de ce nu mai vorbeşti româneşte, măi fiule al Meu şi al bunicilor tăi? Nu mai vorbeşti frumos, şi Eu, iată, vorbesc româneşte, că frumoasă este limba românească pe pământ şi în cer. Nu mai este astăzi frumoasă limba ta. Ţi-ai stâlcit-o cu împrumutatul de la străinii neamului tău, şi n-a fost frumos ce ai făcut. O, unde-ţi este limba ta creştină? Ţi-am dat de veste împărăţia cerurilor încă de la naşterea ta, şi am pus pe tine pânză albă de botez şi te-am învăţat rugăciunea „Tatăl nostru“ şi ţi-am trimis limba cea cerească, limba Evangheliei împărăţiei cerurilor pe pământul tău. Ţi-am trimis fecior curat, născut din Mine, ca să te facă mireasă Mie, poporule român, şi ţi-a adus veşmânt ţesut din apă şi din duh şi din sânge şi ţi-am dat nume nou şi te-am numit român. Duhul Meu Cel sfânt te-a numit cu nume nou, ţară creştină, aşa cum naşul Meu Mi-a dat Mie la botez numele Iisus Hristos. Aşa ţi-a dat ţie Dumnezeu numele de român la botezul tău. Şi aşa cum toate neamurile s-au binecuvântat în Avraam cu numele de Israel, tot aşa acum, Israele de azi, se vor binecuvânta neamurile toate în numele tău cel nou, şi pe care-l ai de la Mine de două mii de ani, căci tot omul care se va îmbrăca cu cămăşuţa de creştin se va numi român.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat pe 4-03-1995)

9.10. De acum, Dumnezeu grăieşte numai în limba română. Poporul pucios va vedea slava Dumnezeului său:

“Duhul lui Dumnezeu grăieşte peste România. Dumnezeu grăieşte în limba română. Pace ţie, românule, poporul Meu! Pacea Mea şi înţelepciunea Mea cerească să coboare peste tine, fiu de român, fiule creştin. Ferice celui care crede în Dumnezeu întru lucrare de sfinţenie şi de înviere.
Pace ţie, Ierusalime român, care vesteşti vestea împărăţiei cerurilor! Eu sunt Domnul Dumnezeul tău, şi grăiesc deasupra ta şi spun: luminează-te, Românie, luminează-te, Noule Ierusalime, că slava Mea răsare peste tine, şi tu vei vedea slava Mea, […]” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat pe 14-05-1995)

9.11. Dumnezeul Pucioasei proclamă România “ţara Sa de nuntă” la care vine călare pe un cal alb, ca să vorbească cu ea româneşte:

“O, ţara Mea de nuntă, vin pe cal alb la tine, şi oşti din cer vin cu Mine, călare pe cai albi. Vin cu sfinţii tăi, ţara Mea. Vin să lucrez duh de viaţă peste tine şi să te fac să înţelegi taina ta, care este scrisă în Scripturi. Este scris în Scripturi de Israel, şi este scris de tine în Scripturi, şi tu nu înţelegi, ţara Mea. Ai căzut din înţelepciune şi nu înţelegi, dar vin cu sfinţii tăi, şi îi fac peste tine cuvânt din cuvânt, şi vorbesc româneşte cu tine, şi am cu Mine sfinţi români, şi vin şi te păstoresc cu toiag român, ca să Mă cunoşti, că Eu nu vin necunoscut la tine. Eu niciodată n-am lucrat necunoscut de om. Am venit în chip cunoscut şi am lucrat peste cei credincioşi, iar peste cei necredincioşi am lucrat tainic. Dar acum vin, şi ies din taină, şi îţi fac cunoscută taina Mea, prin cei cunoscuţi din tine, ţara Mea.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat pe 24-4-1997)

9.12. Glasul Pucios se autoproclamă “Cuvântul lui Dumnezeu care grăieşte rromâneşte pe pământ”, stăpân al Israelului rromân, popor al “Cuvântului”. Este evident că cei care vor să înţeleagă ce li se spune vor trebui să înveţe limba română. Noul “neam al lui Dumnezeu” se va numi “rromân”:

“Numele Meu cel nou este Cuvântul lui Dumnezeu. Numele Meu cel nou este cu neamul român, cu Israelul român, cu poporul cuvântului Meu, care este în români şi din români. Şi dacă poporul cuvântului lui Dumnezeu este român, iată şi numele Cuvântului lui Dumnezeu, Care grăieşte româneşte peste pământ şi Îşi cheamă pe româneşte turma Sa sub acoperământul venirii Lui a doua oară pe pământ cu oamenii. Amin.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat pe 6-05-1998)
“O, deschideţi-vă inima şi nu mintea, că voi sunteţi români, iar numele de român este noul nume al neamului lui Dumnezeu acum, când El Şi-a ales din nou o ţară.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat pe 22-04-2007

9.13. Singura limbă dulce la Dumnezeu a rămas limba română. Celelalte limbi trebuie că au acum alte gusturi, la alegere dintre cele care au mai rămas disponibile (acru, amar, sărat, înnecăcios, iute, sălciu, fad, etc.)

“Grăieşte-le blând, grăieşte-le sfânt, grăieşte-le cu sare, fiule, căci limba neamului român e limbă dulce la Dumnezeu, iar Eu grăiesc peste neamurile pământului în limba neamului român, şi vreau să înţelegi voia Mea.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat pe 29-04-2007

9.14. Numele neamului cel nou al lui Dumnezeu este numele de rromân:

“Aţi fost îndemnaţi prin glas ceresc să vă deschideţi inima şi nu mintea, şi să ascultaţi de Dumnezeu, căci voi sunteţi români, iar numele de român este noul nume al neamului cel nou al lui Dumnezeu acum când Eu Mi-am ales din nou o ţară, când Eu iată cum vin pe pământ cuvânt, şi se aude de la margini la margini cuvântul Meu cel sfânt.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat pe 20-05-2007)

Spiritismul Pucios şi inflaţia de Patriarhi
 

Reiese clar ce s-a întâmplat: Teoctist Arăpaşul a fost al cinci-şaselea patriarh ("patriarhul quinisext"), iar Irineu Bistriceanul a fost al şaptelea. Însemnă că Daniel este ori al 6,5 - lea Patriarh, ori al 8-lea - depinde cât de credibil poate fi spiritismul pucios.

185. Proorocii uitate, proorocii corectate (XII)
 

10. Venirea Domnului

10.1. “Proorocie” din anul 1975: Vreme trece, vreme vine…şi apoi vine Domnul!

Pucioşii “proorocesc” în acelaşi an trei versiuni diferite de “venirea a Domnului”: a) că va veni după o vreme ; b) că va veni după ce vor trece două vremi; c) că va veni după ce vor înşira trei vremi una după alta. În toate cele trei versiuni, pe parcursul ultimei vremi va avea loc şi venirea Domnului.
Pe rând, cele trei versiuni sunt prezentate astfel:

a) Domnul Iisus a trecut deja prin primele două vremi, şi mai urmează doar o vreme mică, un timp extrem de scurt, cât o clipită de ochi, în care El va veni:

“ Eu, Domnul Iisus Hristos M-am coborât din cerul sfânt pe acest pământ şi am trecut prin două timpuri, prin două vremi. Odată am petrecut în trup şi aceasta cu greu am petrecut şi a doua oară am petrecut cu Duhul……Şi mai este un timp, şi ştiţi cât e? Cât ai deschide ochii şi i-ai închide…”(citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat pe 22 decembrie 1975)

b) O altă afirmaţie arată că mai urmează două vremi: mai întâi o vreme, după care vine o a doua, a Domnului Iisus.

“ Mai este o vreme şi vine a doua vreme, a Domnului Iisus, că vremea Sa se repetă.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat pe 25 august/7 septembrie 1975)

c) În aceeaşi expunere ni se propune însă şi o pradigmă complet diferită: mai urmează trei vremi. Mai întâi sunt două vremi una după alta, şi abia după aceste două vremi vine a treia, a Domnului Iisus :

“ Mai este o vreme şi încă o vreme, şi după aceste două vremi vine Domnul Iisus, cu toată suflarea Sa, cu toată slava Sa.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat pe 25 august/7 septembrie 1975)

Partea curioasă este că ultimele două versiuni, după ce că sunt anapoda, căci se contrazic grosolan în ce priveşte numărul vremilor de pe urmă (ba două, ba trei!), apar în textul pucios exact una după alta!

10.2. “Proorocie” din anii 1974, 1990, septembrie 2009 şi decembrie 2009: Vine Domnul, acum!

“S-a desfiinţat religia, dar credinţa mai este. Şi pe aceasta vor s-o desfiinţeze, dar mai înainte de a se închide uşa bisericii, cu un minut mai devreme, vine Domnul.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat pe 21 mai / 3 iunie 1974)

Zeci de biserici au fost, după 1974, nu numai închise, dar şi dărâmate din temelii, şi nici Domnul, nici nimeni altul n-a mai venit să le salveze.

“Numai să vrei, creştine, că iată, uită-te tu că vine Domnul şi se împacă cu tine, vine şi-ţi iartă totul şi nu te nimiceşte. ” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat pe 26 decembrie 1990)

“Nu te teme, turmă mică! Mântuitorul tău vine la tine, vine ca Mirele la mireasa Sa. Vine Domnul, vine la cea care se păstrează în duh de mireasă a Sa. Amin, amin, amin.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat pe 21-09-2009)

“O, popor de la izvor, credinţa ta s-a făcut stâncă de izvor şi vine Domnul în mijlocul tău cuvânt şi te adapă, şi Evanghelia Lui curge prin cei ce stau înaintea Lui ca să aşeze în carte cuvântul venirii Lui.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat pe 14-10-2009)

10.3. “Proorocie” din anul 1982: Vine Domnul, în curând!

“ Fiţi ai Mei, fiţi gata pregătiţi că vine Domnul în curând! ” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat pe 25 iunie 1982)

“ Fiţi gata, poporul meu. Uniţi-vă într-o inimă şi un gând, că vine Domnul în curând! ” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat pe 26 iunie/ 9 iulie 1982)

185. Proorocii uitate, proorocii corectate (XIII)
 

10.4. “Proorocie” din anii 1982 şi 1983: Vine Păstorul!

“Fiţi treji în aşteptarea Păstorului” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat pe 5/19 noiembrie 1982)
“ Hrăniţi-vă cu hrană vie şi întăritoare, că vine Păstorul cel de sus”(citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat pe 16 / 29 noiembrie 1982)
“ Pregătiţi oile, că în curând vine Păstorul cel mare să le ia în primire…”(citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat pe 3 mai 1983)

10.5. “Proorocie” din anul 1994: Numai pucioşii Îl vor vedea pe Domnul

Pucioşii nu-L văd acum pe Domnul Pucioasei, deşi ar cam trebui; dar Îl vor vedea atunci când El li se va descoperi, iar El le promite că aşa va fi, căci au trecut deja două veacuri şi lucrarea Lui e pe sfârşite.
Înseamnă că de aceea nu-L vedeau: nu din vina lor, ci pentru că nu li se descoperise încă. Interesant este că chestiunea vederii Domnului” n-a fost “proorocită” de la început. În ediţia iniţială a cărţii “Cuvântul lui Dumnezeu” nu se pomeneşte nici un cuvinţel despre “vederea Domnului” de către pucioşi”. Ediţia a doua vine cu corecţiile necesare, adică vine cu ceea ce uitase Domnul să spună în ediţia întâi. Să fie ceva probleme de memorie la Dumnezeul Pucioasei?
Iată textele aşa cum apar ele în cele două ediţii:

“...şi de aceea trebuie să fii tare în credinţă, Israele. Eu aşa am spus: “voi fi cu voi până la sfârşitul veacurilor şi cuvântul Meu este adevărul”. Şi iată ce lucrare fac cu tine popor iubit, că am cuvântul Meu în mijlocul tău şi sunt cu tine după cum am cuvântat şi iată acum e pe sfârşite lucrarea Mea cea de două veacuri după cum scrie în Scripturi şi va fi să Mă las descoperit lângă tine popor al Domnului.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu” - ediţia 1995; fragment din mesajul datat pe 7 aprilie 1994)
“ ...şi de aceea trebuie să fii tare în credinţă, Israele. Eu sunt mereu, mereu lângă tine, dar stau nevăzut, tată, şi tu ar trebui să Mă vezi, să Mă vezi de-acum, că Eu aşa am spus: «Voi fi cu voi până la sfârşitul veacurilor» şi cuvântul Meu este adevărul, şi iată ce lucrare fac cu tine, popor iubit, că am cuvântul Meu în mijlocul tău, şi sunt cu tine, după cum am cuvântat. Acum e pe sfârşite lucrarea Mea cea de două veacuri, după cum scrie în Scripturi, şi tu va fi să Mă vezi, tată, va fi să Mă las descoperit lângă tine, popor al Domnului.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu” - ediţia 2006; fragment din mesajul datat pe 25 martie/7 aprilie 1994)

10.6. “Proorocie” din anul 1998: Pucioşii Îl vor vedea pe Domnul în mod deplin, peste o clipă mică

Între timp, opţiunea “Domnului “ Pucioasei s-a clarificat: adepţii Lui Îl vor vedea pe deplin, doar peste o clipă mică:

“Mai e o clipă mică, şi ochii tăi Mă vor vedea pe deplin cu tine.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat pe 12 februarie 1998)

Au trecut de atunci mai bine de 12 ani (o clipă ceva mai mare) şi pucioşii au rămas cu ochii în soare, aşteptând să-L vadă pe Domnul venind pe norii cerului.