Proorocii corectate, proorocii mincinoase
 

Dacă ar fi numai corectate, tot ar fi bine. Dar sunt unele proorocii pucioase de-a dreptul mincinoase. Iată una dintre ele:

Proorocie mincinoasă despre arhiereul Irineu Bistriţeanul (fost superior al aşezămintelor româneşti de la Ierusalim) care va fi avansat ierarhic la rangul de patriarh, în locul lui Teoctist (dar, n-a fost să fie!):

“Fiule slujitor care ai fost trimis la Ierusalimul patimilor Mele! De aceea ai mers pe unde ai mers, ca să capeţi ce trebuie să ai şi să ştii, ca să te pun conducător peste tot cultul bisericesc. Dumnezeu a avut voinţa Sa în tot pasul tău. Fiule, să nu Mă scoţi afară din inimioară, să nu te desparţi de lucrarea Mea, că vei fi la înălţime cu ea, dar aşa cum ştie Dumnezeu să lucreze. Eu voiesc să iei locul patriarhului, şi ceea ce voiesc Eu, se va împlini.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat pe 10-10-1990)

186. Falsuri pucioşeşti cu tâlc, supranumite „corecţii” (I)
 

”Corecţiile” făcute de către liderii pucioşi la ediţia a doua a cărţii lor de căpătâi intitulată „Cuvântul lui Dumnezeu” se împart în mai multe categorii.

O categorie o constituie repararea greşelilor de ortografie. Sunt mii, poate zeci de mii de asemenea corecţii, cele mai multe fiind justificate. În zelul de a corecta fiecare literă s-au introdus însă alte greşeli, cum ar fi punerea în mod sistematic a virgulei înainte de „şi” , sau flexionări greşite în declinarea pronumelor.

O altă categorie o constituie textele suprimate. De cele mai multe ori, cuvinte sau texte întregi, care dispar pur şi simplu în ediţia a doua a cărţii, conţineau de fapt exprimări incomode pucioşilor sau neconforme cu realitatea şi, din acest motiv, demersul liderilor pucioşi (deşi deloc onest) este explicabil.

Să ilustrăm aici doar câteva asemenea texte, care au fost suprimate în ediţia din 2006, faţă de ediţia 1995 în care ele apăruseră ca atare:

1. “…Ca un vifor este clipa când mă întâlnesc cu Domnul. Căci Domnul când se află în faţa mea este un mare vânt, căci simt că mă ridică în aer. Şi am stat de vorbă cu Domnul şi mi-a spus de toate stricăciunile din vremea lucrării Sale[...]” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu” ; fragment din mesajul datat la 2 august 1965)

Probabil că liderii pucioşi au considerat că mărturisirea Verginicăi că se simţea ca un aerostat sau ca un balon ridicat în aer de Domnul, deoarece “Domnul este un mare vânt”, este ilară şi deci incomodă. Nici faptul că întâlnirile, în loc să fie calde, liniştitoare şi stenice, erau înviforate, “nu dădea prea bine”. Aşa că au hotărât că e mai bine să suprime fraza cu totul.

2. “…Fiilor, voi veni iarăşi pe pământul acesta, dar nu-l veţi mai cunoaşte…Nu mai pot să mă pitesc după nimeni, că se dă la o parte şi Mă lasă. E vreme de război, tată, fiţi atenţi în această armată să nu cădeţi în mâna călăilor. Pentru aceasta am venit Eu la voi, că nu ştiţi clipa când va sta inamicul înaintea voastră……” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu” ; fragment din mesajul datat la 4 septembrie 1966)

S-a creat în istorie o imagine demnă a bravilor conducători de oşti care, la vreme de război, stau în fruntea oştirilor şi se avântă acolo unde lupta este mai grea. Or, acest text oferă o cu totul altă imagine Dumnezeului Pucioasei: cea a unui conducător fragil, care de obicei se piteşte (din laşitate) după oştenii săi, şi se mai şi lamentează atunci când nu mai poate repeta figura. Liderii pucioşi nu puteau păstra în nici un chip un asemenea text depreciativ; de aceea el dispare în ediţia a doua a cărţii.

3. “…Verginico, nu te mai gândi la moarte, căci tu, chiar dacă vei adormi, tu pururea vei fi vie. Va muri cine va fi să moară, dar tu în veci nu vei muri. Şi m-am mângâiat şi Mi-a zis: să fii cuminte şi să asculţi poruncile Mele, căci vom hrăni mulţi flămânzi…Că acest popor va întâmpina pe Domnul la venirea Sa pe norii cerului şi acest sobor îl vei hrăni aici multă vreme… Şi mai înainte de venirea Lui, vei primi două veşti şi tu vei pregăti poporul pentru întâmpinare… (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu” ; fragment din mesajul datat octombrie 1967)

“Poporul” pucios despre care se vorbea în anul 1967 s-a risipit aproape în totalitate după moartea Verginicăi din anul 1980, iar cele două veşti misterioase care urmau să-l pregătească de întâmpinare n-au mai sosit.
Promisiunea că el (poporul) va fi cel care Îl va întâmpina pe Domnul în văzduh a rămas o proorocie neîmplinită. De aceea liderii pucioşi au suprimat textul, dar au păstrat speranţa că vor face ei, împreună cu poporul lor cel nou, ceea ce n-a putut face poporul Verginicăi până la moartea ei (şi nici după aceea).

4. “ …S-au construit avioane pentru urmărirea poporului Meu. Ei vă socotesc pe voi sectă foarte periculoasă…”(citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu” ; fragment din mesajul datat la 25-26 mai 1978.)

O aberaţie de-a dreptul şocantă, “construirea” acestor avioane de spionaj aerian al “sectei periculoase” de la Pucioasa. Chiar dacă trecem peste implicaţiile financiare uriaşe, dar fără nici o acoperire, ale acestei investiţii, odată făcută ea este inutilă din punct de vedere tehnic şi practic. Cum să urmăreşti cu avioanele nişte creştini nevoiaşi, constituiţi de bunăvoie într-o “sectă periculoasă”, care circulă haotic prin văi şi peste dealuri, adunându-se noaptea prin case particulare ca să se roage altui “dumnezeu” decât Cel din biserica lor din sat? Şi de ce atâta simandicoasă osteneală? Cui ar folosi aşa ceva? Inepţia este atât de gogonată încât liderii pucioşi au fost siliţi s-o şteargă temeinic cu buretele din istoria scrisă a sectei lor.

5. “…O, face Tatăl minuni pe tot pământul, coboară Tatăl prin livezi, prin câmpii, pe dealuri şi strigă la lume să se pocăiască, dar acele strigări sunt pentru lume, sunt vedenii ce le arată Tatăl pe alocuri. Iar aici e o minune de pregătire a mesenilor pentru nunta Mielului, prin cuvânt, fără vedenii. Cine crede, va vedea pe Cel ce aduce cuvântul…”(citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu” ; fragment din mesajul datat la 2 octombrie 1986)

Plăsmuirea acestei “vedenii” imaginare, cu Tatăl ceresc Care coboară din ceruri însoţit de Sfântul Petru şi face minuni pe tot pământul, hălăduind “prin livezi, prin câmpii, pe dealuri şi strigă la lume să se pocăiască” denotă un psihic nu tocmai sănătos al povestitorului şi poate tocmai de aceea a fost suprimată în ediţia a doua a cărţii. Dar nu este singulară. Iată cum decurge o asemenea plimbare pe pământ, povestită pucioşilor de Verginica din dreptul Tatălui:

“Am văzut odată cum a venit din străinătate un puhoi de ciori pe pământ, un stol mare, şi eram cu Petru, prietenul Meu. Şi au găsit ciorile pe câmp un stârv spurcat şi s-au aşezat şi l-au mâncat. Şi Petru zice: „Vai, Doamne, aşa mâncare mănâncă ciorile acestea?“. Şi am zis: „Aşa mănâncă, Petre, căci ciorile sunt ciori“. Şi i-am povestit că aceste ciori sunt omenirea de astăzi, care mănâncă ce nu ştie, carne şi de om, şi de căţel, şi de pisică, şi de şoarece. Atunci au găsit pe câmp acel stârv, dar acum acest stârv e în magazine. Creştine, ţine ascuns aceasta, ca să nu se cunoască de lume că voi ştiţi. Şi atunci Petru a pus mâna la gură şi a plâns cu amar şi Eu am spus: „Aşa vor ajunge robii Mei“. “ (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu” ; fragment din mesajul datat la 16 aprilie 1975)

Deşi acest text destul de "colorat" şi absolut lipsit de credibilitate nu a mai fost suprimat, dialogul dintre “Tatăl” şi “Petru” dezvăluie un Petru cam sărăcuţ cu duhul, care a îmbătrânit fără să ştie cu ce se hrănesc ciorile, iar când află, pune mâna la gură cu uimire şi spaimă ţărănească şi plânge cu amar.

186. Falsuri pucioşeşti cu tâlc, supranumite „corecţii” (II)
 

Pe de altă parte, recunoaşterea faptului că “Dumnezeul de la Noul Ierusalim”, în afară de Cuvântul Său pe care îl coboară sistematic la Pucioasa, dă vedenii pe care “le arată Tatăl pe alocuri” (adică, prin alte locuri), altor persoane, ar dilua în mod nepermis caracterul de unicitate a “lucrării” de la Pucioasa. Şi din acest motiv, fiind puşi în faţa imposibilităţii ameliorării acestui text, liderii pucioşi, au fost nevoiţi să-l şteargă definitiv.

În fine, mai trebuie menţionat că declaraţia solemnă despre “minunea de la Pucioasa” (“Iar aici e o minune… prin cuvânt, fără vedenii”) este de-a dreptul mincinoasă, îndată ce şi pucioşii aveau vedeniile lor, (unele dintre ele fiind primite de Verginica înainte de această construcţie mincinoasă datată 2 octombrie 1986) fiind consemnate chiar în cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”. Iată câteva exemple de vedenii pucioşeşti:

5.1. “ Şi când am adus tânărul acesta, i-am arătat în vedenie şi am întrebat-o: ”Ce zici?” Şi a zis: “Ce să fac cu el? Că nu face ca mine”.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu” ; fragment din mesajul datat la 19 octombrie 1973)

5.2. “ …Că iată Verginica, trâmbiţa Mea, a avut o vedere şi plângea când o vedea. Era într-o poiană verde şi era plină de lume şi prin lume mai era şi din neamurile voastre. Şi a venit cineva şi …” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu” ; fragment din mesajul datat la 8 februarie 1979)

5.3. Altădată, lelica Maria “vede” spiritele a doi răposaţi cu care încheagă o convorbire tainică:

“…Mi-a scos Domnul la iveală să văd, pentru că se făcuse de cineva o întrebare şi nici până acum n-am dat nici un răspuns, că nu îmi venise la iveală ca acum, ca prin minune să-mi iasă în cale nenea Ioan şi ţaţa Bălaşa, părinţii lui Ilie Bunea. Amândoi plini de sudoare, şi amândoi cu povară grea în spate, că se încovoiaseră de greutate. Of, şi ce milă îmi era de ei! Şi i-am întrebat […] Şi mi-au spus […] Şi iar i-am întrebat […] Şi am zis aşa:”O, Doamne, de unde să aflu răspunsul despre aceste suflete?” Şi îndată mi-a venit răspunsul la ureche. Dar cine şi de unde a venit răspunsul, voi afla. Şi mi-a zis aşa: “Aceşti oameni vor purta această povară până la judecată, […]
Scumpilor copii ai acestor oameni, adică ai acestor răposaţi, luaţi aminte ce vă spun, iar dacă nici acum nu veţi crede şi nu veţi lua în seamă nici acum, cer la Domnul cu lacrimi şiroaie să vă aducă la ei să vedeţi, că toţi aşteptaţi de la Domnul semne.(citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu” ; fragment din mesajul datat la 9/22 iulie 1984)

Seninătatea cu care lelica recepţionează din eter în ureche răspunsuri la propriile introspecţii şi “viziuni” , le pune în gura unor răposaţi (Ioan şi Bălaşa, părinţii lui Ilie şi bunici ai lui Iliuţă Bunea) şi le crede că vin ca nişte pilde moralizatoare neapărat de la Dumnezeu (fără a-şi face prea mari probleme în prezent asupra provenienţei lor - poate va afla în viitor, poate nu...) seamănă perfect de bine cu celebrul slogan al puşcaşilor “eficienţi, dar fără scrupule”: “Întâi tragi fără somaţie, şi apoi vezi cine e victima!” Îndemnul biblic este însă complet diferit: “Iubiţilor, nu daţi crezare oricărui duh, ci cercaţi duhurile dacă sunt de la Dumnezeu, fiindcă mulţi prooroci mincinoşi au ieşit în lume.” (I Ioan 4,1)


5.4. În altă vedenie, liderii pucioşi primesc o viziune de la Dumnezeul lor, pe care urmează să i-o relateze în amănunt patriarhului Teoctist. În viziune, apar ca personaje-cheie: un înger, patriarhul Teoctist, un om cu o cruce albă într-o mână şi cu o cazma în cealaltă mână, un alt om care aştepta lângă un izvor, trei cămile albe, Maica Domnului în vuiet, înconjurată de cete de îngeri. Dumnezeul Pucioasei îi îndeamnă mai întâi cum să meargă cu solia la patriarhul Teoctist, apoi le repovesteşte integral viziunea pe care ei o văzuseră mai înainte:

“ Ridicaţi-vă cu înţelepciunea cea din cer, că vă trimit la mai-marele bisericii ca să-i spuneţi ce am Eu să-i spun, aşa cum Eu v-am arătat vouă. […] rugaţi-vă să vă dea duhul cel tare cu care să urniţi inma acestui om care ţine sub plâns biserica Mea, şi iată, plânsul ei se aude la Mine. Spuneţi-i lui că Eu sunt Dumnezeu […] Spuneţi-i cum aţi văzut-o pe România şi cum vi l-am arătat pe el în România, şi cum Eu v-am trimis să-i spuneţi ceea ce Eu v-am descoperit vouă:

“ Eram cu îngerul Domnului deasupra pământului şi priveam.
Am văzut o bucată de pământ, cu contur aproape rotund, care se deosebea pentru că era ca o oază verde. Am văzut pe acest loc verde un izvor, şi în jurul lui luceau lumini ca nişte pietre care strălucesc în soare. Şi am văzut pe părintele patriarh Teoctist mergând cu un om […] L-am întrebat: "Cum ai venit tu aici". El a spus: "Am fost adus de înger".
Părintele patriarh vorbea cu omul care părea ca un sol […] Din depărtare veneau trei cămile albe. Părintele patriarh a mers apoi de acolo, îndreptându-se spre stânga locului. Cămilele, schimbându-şi mersul spre părintele patriarh, aduceau cu ele un sul de hârtie. Omul care era adus şi el de înger la izvor, s-a dus în urma părintelui patriarh, l-a ajuns şi au stat de vorbă, şi apoi el a fost ridicat de înger.
Părintele patriarh mergea iarăşi spre locul izvorului, şi cele trei cămile mergeau şi ele. […]
A spus apoi îngerul că oaza aceea verde este România, ce poartă în ea un izvor ascuns, care se va arăta de la Dumnezeu şi va curge din ea peste tot pământul. Am întrebat pe înger: "Când va fi aceasta?". Iar el a spus: "Acum".
S-a făcut vuiet deasupra pământului acela şi am văzut în vuiet pe Maica Domnului înconjurată de cete de îngeri, care cântau ca la acatist: "Bucură-te, Maica Mielului lui Dumnezeu, că mare este cetatea ta peste neamuri! Bucură-te![…]
Privind iarăşi în jos, am văzut în loc de pământul cel verde un glob mare strălucind pe deasupra a tot pământul, şi scria pe el: România.” ”(citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu” ; fragment din mesajul datat la 29 mai/11 iunie 1991)

Apoi liderii pucioşi sunt din nou îndemnaţi să meargă la patriarh ca să-i povestească şi lui viziunea:

“Mergeţi! În numele Domnului, mergeţi şi mărturisiţi, căci aceasta ce v-am arătat este de la Dumnezeu!”(citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu” ; fragment din mesajul datat la 29 mai/11 iunie 1991)

Păi nu ţi-am mai zis că nu are sens să mai discut cu o batjocuritoare ce face în ciudă lui Dumnezeu? Care nu vrea să priceapă ungerea Domnului şi voia Sa sfântă? Deci dacă nu vrei să pricepi ci vrei mereu să persiflezi ce pot eu discuta cu tine? Nu pot decât să vă plâng cu silă. Cu un fel de milă ce se apropie de silă, şi dacă nu vă place mila mea de voi atunci vă ignor complet, că nu vreau să mă leg la cap cu păcatele voastre, că voi nu numai că nu vă întoarceţi din drumul vostru, din căderea nesfârşită prin urcaria în loje, cădere în jeol, dar vreţi şi să impuneţi obrăznicia voastră... repetând în stil pavlovian că voi nu credeţi, că nu s-au împlinit, că pucioşii sunt mincinoşi deşi ei publică exact ce a dat Domnul în urechea lor, şi ei au scris, iar Domnul plineşte. Dar se pare că voi nu suferiţi Adevărul, voia sfintei Treimi, nu vreţi să vedeţi plinirile ci vreţi să acoperiţi, să băgaţi Lumina sub obroc pentru ca să întronaţi minciuna la loc sfânt. Nu o să vă permit. Iar dacă nu mă pot opune, atunci nu o să particip, nu vreu să mă înhăitez la astfel de ticăloşii şi o să evit cât posibil să am deface cu din ăştia ca voi care orbi fiind vă erijaţi la a târâ poporul în pierzare. Aşa că vă dau cu tifla, fiindcă sunteţi două nesimţite.

Iar dacă Domnul l-a uns pe David, sau pe Samuel, atunci Îi poate spune Lui cineva ca să nu-L ungă pe preasfinţitul Irineu dacă El asta vrea? Deci Irineu este Patriarhul de facto pus de Dumnezeu, iar restul ierarhilor, care nu au fost intronizaţi din voia lui Dumnezeu sunt de formă, şi toţi cei care nu vor să urmeze şi să plinească voia Domnului.

Dar adu-ţi aminte cum a făcut David cu Saul, şi Iisus Hristos cu Saul devenit Pavel.

Deci aşa este al 7-lea Patriarh, Irineu Pop Bistriţeanul, pe care toţi îl luaţi peste picior deşi El este unsul Domnului aşa cum unsul ţării este Regele Mihai.

Şi nu mai repeta minciunile voastre în stil pavlovian zicând că nu se împlinesc scripturile, că ele nu se împlinesc după cum ar vrea omul care cere semne şi minuni ca să tiranizeze el în numele lor cu necredinţa lui făţarnică!!!

Deci pentru că continui mereu să zici că proorociile au fost corectat şi consideri proorociile mincinoase deşi multe s-au împlinit întocmai, eu te consider de rea credinţă şi nu mai am ce discuta cu tine altfel decât contradictoriu, decât ca duşmani, decât aşa cum aş discuta cu nebunii de prin pildele Domnului şi dracii care mă bâzâie chiar dacă îi ignor sau cu cei fără posibilitate de a se mai întoarce nu fiindcă nu pot ci fiindcă s-au pus în contra, în contra binelui lor şi s-au făcut mocirle arzătoare care nu mai discută spre sensul cinstit al cunoaşterii Lui Dumnezeu ci vor iei mereu să facă în ciudă, să provoace şi să stârnească răul... deci vrei să ispiteşti, să-mi insuflii lucruri absurde căci ţii mereu ca corbul corban de bâtă deşi ţi-am demonstrat mereu cu argumente valabile şi imbatabile simple aşa ca un Gâgă că nici noţiunile elementare de logică şi de observaţie şi de citire a unui text nu le stăpâneşti... şi atunci ce tot vrei?

Păi nu poţi să te dai fudul şi măreţ dacă se vede că eşti purtat de duhul rău! Aşa ca rămânul care caută să-şi rupă gâtul care nu e prost destul dacă nu e şi fudul, gât cu care învârtoşezi mereu scrierile în zeflemea şi sictir!

Deci Adio, draga mea, că dacă te-ai predat la satana şi la mamona, atunci de ce mai vrei mereu să fi şi credibilă? Vrei credibilitate pentru necredinţă? Sau vrei credibilitate pentru credinţa în minciuni şi învârtoşeli şi născoceli? Atunci în mine nu găseşti un partener de dialog, de discuţie, ci iată pentru tine sunt ca un ţap, şi ca un corn cu care am să te împung până o să te dezumfli căci ai păscut prea multă lucernă aşa cum a păscut lucifer şi adam care s-au răzvrătit hulind şi mândrindu-se căzând prin femeie şi au dat vina pe ea... fireşte. Păi tu chiar vrei să o scoţi pe femeie de vină?

Deci bagă-ţi minţile în cap cât mai e vreme, şi nu mai persifla Darul Domnului căci astfel, hulind şi necrezând şi batjocurind pe prooroci şi Cuvântul lui Dumnezeu se apropie de noi dezastrul, se atrag asupra noastră din pricina fărădelegilor noastre, toate urgiile... Sau nu ai citit din cartea lui Baruh mărturia evreilor, nu ai citit apoi scrisoarea lui Ierimia? Deci dacă aşa a pedepsit Domnul pe poporul cel prea tare la cerbice, de ce voi vreţi să-i urmaţi cerbicia şi ceriadul în loc să le urmaţi pocăinţa celor care s-au pocăit şi au recunoscut dreptatea lui Dumnezeu?

Asta se numeşte la voi dreaptă socotinţă şi deosebeirea duhurilor şi a proorocilor, cei ai lui Dumnezeu dintre cei mincinoşi?

Păi draga mea tu eşti complet căzută şi ţi-am zis că te-ai făcută unealtă ademenitoare ca să târăşti poborul în ispită pentru ca să ajungă toţi în balltoacă şi moci-irlă...

Pentru ce nu mă asculţi până întru sfârşit ca să te cuminţeşti? De ce crezi că te minte sufletul meu şi inima mea... crezi că ţi-am vrut răul? Ţi-am vrut mereu binele, dar dacă tu îţi vrei răul cu orice chip, eu iată că îmi scutur tălpile discuţiei în ochii şi urechile tale ca să-ţi fie drept mărturie ţie în ziua aceea, că deşi te-am mustrat cu duhul blândeţii spre a te reântoarce la credinţă tu totuşi te-ai suit în bărcuţa proorociţei plină de mickiduţi care dănţuiau şi se distrau şi apoi barca proorociţei s-a răsturanat şi dracul râdea şi nenia râdea şi tanti grijania nu mai avea nici o grijă.

Ştiu că eu sunt mai mare păcătos, dar măcar nu vreau să mă fac nedrept sau mincinos aşa cum te strădui tu în stil pavlovian kgb-ist mason ocult socialist şi globalist capitalist, aşa cum au procedat toţi mincinoşii, cu probe mincinoase, măsluind, încercând prin diversiuni să compromită, să pună Lumina sub obroc... dar nu vei putea decât dacă ne ucideţi pe toţi cei care am crezut. Iar atunci vor mărturisi pietrele şi pomii şi munţii şi mormintele şi toate vor arăta puterea Lui Dumnezeu.

Stai blând, Vsovi, acest Forum nu e proprietatea ta personală. Ai impresia că toţi de pe Forum discută numai cu tine? Sau, mai degrabă, că cei mai mulţi nu te bagă în seamă, ca să nu se mai complice inutil...
Dar dacă tot eşti aşa de convins că Irineu Pop este Patriarhul României, de ce nu te duci să-i faci temenele, să-i pupi metacarpienele şi să-i faci aşa cu degetul: Preafericitule! Te prefaci că nu eşti preafericit, dar eu te-am prins cu ocaua mică, Preafericitule ce eşti! De ce te ascunzeşti? De ce vrei să ne păcăleşti?

Ia să vezi ce-ţi zice, şi după aceea să ne spui şi nouă cum a fost.

186. Falsuri pucioşeşti cu tâlc, supranumite „corecţii” (III)
 

Viziunea însăşi este un amalgam de imagini, obiecte şi persoane care cu greu se interconectează într-o povestire credibilă. Vizionarul este unul dintre liderii pucioşi, desigur (posibil Nicuşor, căci el a mai avut asemenea “viziuni” incoerente). El vede pământul de sus în jos, şi pe pământ o oază verde şi trei cămile albe. Despre oază se spune că “oaza aceea verde este România, ce poartă în ea un izvor ascuns” .
Stupefiant este că la sfârşitul “viziunii” se spune că de fapt România era deasupra pământului, ca un glob mare strălucind, dar la care vizionarul priveşte “tot în jos”: “Privind iarăşi în jos, am văzut în loc de pământul cel verde un glob mare strălucind pe deasupra a tot pământul, şi scria pe el: România.”

Dat fiind că singurul glob mare care străluceşte deasupra a tot pământul este Soarele, deducem că România se mutase în soare, să fie mai la căldurică. Cel mai greu este de înţeles cum, privind în jos, poţi vedea ceva care este deasupra. Dar în astfel de “viziuni schizo”, totul pare posibil.

5.5. Liderii pucioşi au primit în aceeaşi zi şi o viziune în care patriarhul Teoctist primeşte de la “un om minunat” cartea “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa”. Omul minunat ar trebui musai că este Însuşi Iisus Hristos, căci i se adresează patriarhului cu un îndemn care nu poate veni decât de la Hristos: “Eu sunt Cuvântul […]. Nimeni nu poate să Mă tăgăduiască [...]” . Nu ştim dacă viziunea s-a mai şi împlinit, adică dacă Teoctist a primit de la Hristos cartea de căpătâi a pucioşilor; cert este că patriarhul, până la moartea sa, nu a dat un alt curs Bisericii Ortodoxe, aşa cum i se ceruse prin viziunile de la Pucioasa:

“ Am văzut la uşa părintelui patriarh bătând cineva, şi când el a deschis, a intrat un om minunat, cu o carte albă în braţe. Am voit să văd ce scrie pe carte, şi scria pe ea: "Cuvântul lui Dumnezeu în România". Cel ce purta cartea i-a spus părintelui patriarh:
"Deschide şi citeşte şi vezi, şi închide apoi peceţile până la vremea împlinirii cuvântului. Eu sunt Cuvântul, şi adevărat este cuvântul acesta, cu care vin spre tine. Nimeni nu poate să Mă tăgăduiască, fiindcă voi fi împlinitor. Aceasta este o taină pecetluită. Nimănui să nu spui, până se vor împlini cele scrise în acest sul.
Părintele patriarh rămase cu un sul în mână; a scris pe el: Amin!, şi sulul a fost luat de vânt în sus, spre cer”.(citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu” ; fragment din mesajul datat la 29 mai/11 iunie 1991)

5.6. Vedenia cu Tatăl şi cu Sfântul Petru care s-au deghizat în cerşetori

“…Să vă spun ceva: a coborât Tatăl cu sfântul Petru ca să cerceteze poporul dintr-un sat. A luat-o de la prima casă şi s-au făcut cerşetori. Nimeni nu i-a primit, nici preotul din sat. Nu i-a primit, pentru că nu era nimeni cu pregătire de Dumnezeu. Şi am mers aşa în tot satul, am bătut la poarta unei case sărăcăcioase. Acolo era o femeie văduvă, cu trei copilaşi: “Eu vă primesc, dar n-am nimic de mâncare, căci ca să adorm copiii, am luat o balegă şi am băgat-o în sobă şi am minţit, ca să se culce până se coace turta din sobă”. Dar Eu i-am spus: “Femeie, scoate turta din sobă, că nu e balegă”.
La grăirea Noastră femeia s-a dus şi a scos turta, dar era o pâine frumoasă şi rumenă. Atunci femeia a înţeles că Acela nu era altcineva decât Dumnezeu. Şi am zis: “Femeie, scoate trei porţii de pâine, egale, şi dă întâi la cei trei copii”.
Dar cel mic a început a plânge, ca lui să-i dea porţia mai mare. Şi am zis: “Femeie, acesta are în el duhul lăcomiei”.
După aceea, am dat femeia afară şi i-am zis: “Vezi movila aceea mare? Iei pe cei doi copii şi te duci cu ei, şi când vei ajunge acolo, să te uiţi înapoi spre sat să vezi ce e”. Şi a zis femeia: “Doamne, dă-mi voie să-l iau şi pe cel mic, că mi-e milă de el!”. “Ia-l!” i-am zis. Şi când a ajuns acolo la movilă şi s-a uitat înapoi, tot satul s-a scufundat sub pământ; numai turla bisericii se mai vedea un pic. Tot satul a dispărut, şi a rămas o baltă mare pe tot întinsul satului, o baltă albă. Acest sat e lângă Brăila, şi întâmplarea a fost în zilele voastre. (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu” ; fragment din mesajul datat la 15/28 februarie 1988)


5.7. Vedenia liderului pucios Nicuşor cu “Masa Tăcerii”

Verginica a decedat în anul 1980. Zece ani mai târziu, într-o “vorbire” de noapte, spiritul Verginicăi îl provoacă pe Nicuşor să dezvăluie secretul că ei doi au adesea dialoguri tainice, iar Nicuşor primeşte vedenii de la spirit (de fapt, era o spirită). Nicuşor e somat de către spirită ca să dezvăluie tuturor arătarea pe care a primit-o el, cu o copie după “Masa Tăcerii” a lui Bâncuşi, cea înconjurată de scăunele de piatră, şi cum a întrebat-o pe ea (pe spirita mămicăi Gigi), rugând-o să-i spună “ce este aceasta”:

“Se sfărâmă porţile iadului! Ies la lumină cei ce aşteaptă de veacuri […] Coborâţi-vă cu dragostea toată în iad, măi iubiţii mei […] Nu se mai aude decât geamăt de satană şi glas de bucurie şi mâini întinse în sus să fie apucate şi trase afară, că nu mai vreau nepricepere de la voi, căci masa tăcerii se crapă pe mijloc şi de acolo se strigă spre voi după ajutor. Că i-am arătat copilului meu şi să ştie el că nu e masa tăcerii pe care o ştiţi voi, ci e locul aşteptării celor ce sunt acolo sub ea. Şi mâna pe care a văzut-o el că se ridica în sus, era rugăciunea celor ce vă aşteaptă pe voi, cei de pe pământ, să le deschideţi lor mormintele iadului.
Nicuşor, ia vorbeşte tu cu mine, ca să ştie toţi din casă că noi vorbim amândoi. Ia spune tu ce ţi-am arătat eu ţie.
– Am văzut masa tăcerii, şi de jur împrejur scăunele de piatră, şi din masă o mână ieşită afară, cu degetele retezate şi împietrite de vreme. Şi am vrut, că am crezut că e cineva dedesubt care cere ajutor, şi am apucat să trag de mână în sus. Trăgeam, şi era lungă, lungă, mâna. Eu aşteptam să iasă cineva cu totul de acolo, dar mâna nu se mai termina să iasă. Şi am întrebat-o pe ea: “Ce este aceasta?”
– Măi mămică, acum aţi văzut ce este. Scăunelele din jurul mesei îi aşteaptă pe ei să iasă să facă pe ele primul popas în drumul spre înviere. Iată, a venit ziua să înţelegeţi taina cea mare care este scrisă în Scriptură, că voi, cei vii, nu veţi lua-o înaintea celor adormiţi, şi numai după învierea lor, într-o clipeală de ochi, la trâmbiţa de apoi, voi vă veţi schimba pentru fericire, şi trupul tuturor va fi fără de stricăciune în veci de veci, şi veţi împărăţi şi asta va fi plata cea mare.
Măi copii, mai puteţi voi dormi?” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu” ; fragment din mesajul datat la 11/24 august 1990)

186. Falsuri pucioşeşti cu tâlc, supranumite „corecţii” (IV)
 

5.8. Vedenia liderului pucios Nicuşor cu “Coloana Infinitului”

Într-o altă “vorbire” din anul 1990, spirita Verginicăi (mama Gigi) îl provoacă din nou pe Nicuşor să-şi facă publice vedeniile. Ea nu vine singură din lumea de dincolo, ci vine cu un altul, cu un spirit proorocitor al tainelor de la Noul Ierusalim. Spirita Verginicăi dezvăluie taina că spiritul adus cu ea din lumea de dincolo este spiritul lui Constantin Brâncuşi, care a fost şi el prooroc în viaţa lui. Şfântul Prooroc Constantinbrâncuşi a proorocit prin Coloana Infinitului începutul “lucrării” de Nou Ierusalim de la Pucioasa:

– Nicuşor, copil care mă asculţi! Fiindcă mă asculţi, de aceea îţi spun ce să faci. Fiindcă faci, mămică, de aceea lucrez prin mânuţa ta şi prin inima ta şi prin credinţa ta. Fiindcă tu mă asculţi, mămică, de aceea eu ţi-am spus că nu e greu cu mine şi nu e rău cu mine, şi tu nu eşti niciodată fără mama Gigi.
Ştii de ce am venit cu acela despre care ţi-am dat cuvânt să-l treceţi aici? El a proorocit tainele de la voi , şi voi le lucraţi acum. El a arătat pe poporul meu cel de acum, şi pe cel ce va fi să fie al meu prin voi, mămică. Ai văzut de două ori la rând începutul cel care trebuie să crească prin mânuţele voastre, că voi sunteţi nişte meşteri ai Ierusalimului acesta nou al Domnului. Ai spus tu cum ai primit înţelesul celor ce ţi se aduc?
– Am înţeles. Coloana Infinitului, lucrată de Constantin Brâncuşi, când m-am uitat în mână ce aveam. Aveam în mână rămase din prescură două sau trei forme, aşezate una peste alta, aşa cum sunt reprezentate în stâlpul care poartă denumirea de Coloana Infinitului, şi am primit să înţeleg că trebuie să lucrăm pentru acest popor proorocit şi că acela care a lucrat aceste reprezentări de taină este prooroc.
– O, mămică, măi copilul meu, voi numai să vreţi cu mine, că niciodată nu s-au lucrat taine mai mari ca acestea ce se lucrează azi cu voi, şi toţi cei câţi au fost prooroci pentru vremea de azi vă aşteaptă cu împlinirile, ca să se bucure de munca lor. Începutul ce ţi s-a arătat în mânuţă, acesta este începutul Noului Ierusalim” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu” ; fragment din mesajul datat la 11/24 septembrie 1990)

Acum se poate deduce fără efort că şi opera de artă a Şfântului Prooroc Constantinbrâncuşi intitulată “Masa Tăcerii” a fost tot o proorocie privind “lucrarea” de la Pucioasa.

6. Un alt text care “se evaporă” pur şi simplu în ediţia a doua a cărţii este următorul:

”… Eu am puterea şi am în fiecare din voi, dacă Mă lăsaţi pe Mine să fac ce am de făcut cu voi. Dar trebuie să înţelegeţi că planul lui Dumnezeu este bine întocmit şi nu poate lucra după placul fiecăruia, nu se poate căuta la plăcerea cuiva, pentru că nu se poate strica nimic acum din planul cel bine întocmit de Sfânta Treime…” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu” ; fragment din mesajul datat la 3 noiembrie 1990)
Cauza? Din nou, o afirmaţie inacceptabilă, chiar eretică, şi care nu mai putea rămâne la vedere: aceea că Dumnezeu cel Atotputernic are putere în om numai dacă este lăsat de om ca să aibă El putere în om. Se face confuzie aici între puterea lui Dumnezeu şi voinţa Lui. În realitate, Dumnezeu poate oricâte voieşte, dar nu voieşte să facă oricâte poate. Îndelunga Lui răbdare cu omul nu trebuie considerată ca o slăbiciune, aşa cum o prezintă Cuvântul de la Pucioasa. După teoria pucioşilor, Dumnezeu ajunge la cheremul omului şi se roagă de om ca să-I îndeplinească el planurile, “cele bine întocmite de Sfânta Treime”. Pe de altă parte, după ce afirmă că trebuie lăsat de om ca să poată face ceea ce El voieşte, Dumnezeul Pucios revine imediat, contrazicându-se: nu se poate face nimic după placul omului, iar planurile lui Dumnezeu nu se pot strica. Panseurile eretice şi contradicţiile din acest text l-au făcut indezirabil ca să poată să mai reziste în ediţia a doua a cărţii.

O altă categorie o constituie textele reintroduse. Acestea, deşi apăreau în manuscrisele pucioşeşti, fuseseră suprimate cu grijă în prima ediţie, deoarece la data aceea (anul 1995) dezvăluiau lucruri incomode, pe care liderii pucioşi încă nu doreau să le facă publice. De regulă, ele se refereau la unele dezordini, tensiuni sau stări de lucruri care nu făceau cinste „poporului” pucios, iar pe vremea aceea liderii pucioşi căutau cu orice preţ a-şi construi spre exterior o imagine idilică despre viaţa şi apucăturile adepţilor lor. Trecând anii, ei au ajuns la concluzia că nu mai are rost să-i cocoloşească pe cei greşiţi care continuă să-i ignore sau să-i dispreţuiască pe lideri, ci e mai bine să li se facă publică opţiunea lor de răzvrătiţi, ca să le fie ruşine.

Să ilustrăm aici doar două exemple de asemenea texte, suprimate în ediţia din 1995, dar reintroduse tiptil în ediţia din 2006.

1. În primul exemplu, o bună parte din „poporul” pucios era dovedit a fi neîmplinitor al „profeţiilor” Verginicăi. Despre aceşti creştini se dezvăluia că „au lepădat cele aşezate pentru acum” şi de aceea nu se mai pot bucura de serbarea de Paşti alături de cei care au rămas fideli liderilor pucioşi după moartea Verginicăi. Ei n-au vrut să împlinească cele profeţite, au scuipat peste aşezarea cerută pentru vremea în care s-a ajuns şi au scuipat pe Cuvintele pucioşeşti aduse la iveală pentru ca să fie împlinite. De aceea, lor li se promite o pedeapsă exemplară, care să-i sperie pe cei care ar mai îndrăzni să facă la fel ca ei. Casele lor vor fi zguduite şi în carnea trupului lor se va scormoni:

“Nu te lua după cei din poporul Meu care n-au vrut să împlinească cele profeţite încă din vremea trupului lui Verginica. Eu ţi-am spus azi că este cel mai frumos şi cel mai sfânt Paşti şi cea mai sfântă zi de înviere din viaţa ta cu Mine, măi Israele. Vorbesc de cei care n-au lepădat cele aşezate pentru acum, pentru de acum înainte până la arătarea Mea pe nori, tată. Acum rămâne să văd ce să fac cu cei ce au scuipat peste aşezarea cerută pentru vremea în care suntem ajunşi cu veacurile cerului. Eu, Domnul, Îmi voi aduce aminte de toţi cei ce au numele rostit de cer prin această profeţie, şi voi scormoni şi în carne şi în piatră, şi voi zgudui toate casele de creştini care au peste ele mărturia acestei profeţii, şi voi pune întrebarea: „De ce ai părăsit pe Domnul, tu, casă a lui Israel, şi ca să te închini la idolii trupului tău şi ai veacului cel rău?“. Îi voi întoarce cu faţa la Mine pe toţi cei care au auzit de la Domnul şi au scuipat pe cuvintele aduse de Mine pentru ca să fie împlinite, că le-am adus ca să trăiască în voi, copii ai acestei profeţii.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu” ediţia 2006; fragment din mesajul datat la 18 aprilie/1 mai 1994)

Este evident că asemenea taine nu erau deloc de făcut publice la vremea aceea, în anul 1995, an de campanie publicitară intensă pentru slava Noului Ierusalim, deoarece asta ar fi întunecat serios “poleiala firmei”.

2. Al doilea exemplu de text suprimat în 1995 şi reintrodus în 2006 ne arată că fenomenul răzvrătirii din “poporul” pucios era încă în toi. De aceea se cerea o cernere rapidă şi energică a celor fideli şi separarea lor de cei “neascultători cu cerul”, leneşi, cârtitori şi zăbavnici în “necredinţă”:

“Cei ce nu vor să asculte cu cerul, să se dea de-a stânga, dar cei ce se dăruiesc pentru lucru şi pentru ascultare la lucru, aceia să treacă de-a dreapta şi să lucreze şi pentru cei leneşi, pentru cei ce zăbovesc în necredinţă şi în cârtire şi în neascultare.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu” ediţia 2006; fragment din mesajul datat la 18 aprilie/1 mai 1994)

186. Falsuri pucioşeşti cu tâlc, supranumite „corecţii” (V)
 

O altă categorie de corecţii o constituie “cosmetizările”. Toate exprimările nefericite au fost reformulate. Sute de cacofonii au fost periate cu grijă, căutându-se soluţii alternative dintre cele mai ingenioase, aşa încât textul pucioşesc să apară cât mai academic cu putinţă. Zeci de cuvinte a căror origine nu pare a fi pur românească au fost substituite pe furiş cu surogate ieftine, unele dintre ele fiind dintre cele mai bizare cu putinţă. Ca de exemplu, următoarea listă de modificări, menite să substituie cuvintele “impure”, apărute în ediţia întâi a cărţii “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, cu “neaoşisme” rromâneşti :

magnetofon a devenit în ediţia a doua caval (în textul din 25 ianuarie 1966)
specialişti a devenit în ediţia a doua pricepuţi (în textul din 1 ianuarie 1972)
e în practică a devenit în ediţia a doua e în formare (în textul din 25 septembrie 1973)
insistent a devenit în ediţia a doua rugătoare (în textul din 10 octombrie 1973)
cu spirit a devenit în ediţia a doua cu îndemn (în textul din 3 decembrie 1973)
efecte a devenit în ediţia a doua putere (în textul din 28 martie 1974)
silinţa a devenit în ediţia a doua interesul (în textul din 23 august 1974)
tot globul pământesca devenit în ediţia a doua toată suflarea (în textul din 24 septembrie 1978.)
în audienţă a devenit în ediţia a doua cu cerere (în textul din 23 iunie 1977)
autorizaţie a devenit în ediţia a doua binecuvântare (în textul din 15 iulie 1977)
şefule a devenit în ediţia a doua stăpânule (în textul din 12 august 1977)
executa a devenit în ediţia a doua urma (în textul din 12 august 1977)
în funcţie a devenit în ediţia a doua în lume (în textul din 13 decembrie 1977)
generaţia a devenit în ediţia a doua tineretul (în textul din 25-26 mai 1978.)
degradarea a devenit în ediţia a doua desfiinţarea (în textul din 13 iunie 1978.)
calităţi a devenit în ediţia a doua feluri (în textul din 2 ianuarie 1979)
circula populaţia a devenit în ediţia a doua umbla turma (în textul din 20 martie 1979)
obiect a devenit în ediţia a doua vas (în textul din 20 februarie 1980)
benzină la maşină a devenit în ediţia a doua hrană la maşină (în textul din 22 noiembrie 1982)
până la refuz a devenit în ediţia a doua până la ras (în textul din 22 august 1987)
până la refuz a devenit în ediţia a doua până peste pahar (în textul din 24 decembrie 1989 )
dirijarea a devenit în ediţia a doua grija (în textul din 6 februarie 1988 )
patroana a devenit în ediţia a doua stăpâna şi cumpănitoarea (în textul din 28 august 1988 )
menţin a devenit în ediţia a doua întăresc (în textul din 6 octombrie 1989 )
tactică a devenit în ediţia a doua dibăcie (în textul din 7 septembrie 1990)
cine se ospătează a devenit în ediţia a doua cine bea (în textul din 8 septembrie 1990)

Stai şi te întrebi: A folosit Dumnezeu în 25 ianuarie 1966 cuvântul magnetofon, sau a folosit cuvântul caval? Minte redactorul cărţii, care se erijează în traducător (trădător) al lui Dumnezeu? Minte Dumnezeul Pucioasei, renegându-Şi singur iotele şi cirtele din prima ediţie a cărţii Lui? Văzând însă dimensiunea uriaşă a schimbărilor şi diversitatea lor halucinantă, nu poţi deduce decât că te afli în faţa unui uriaş fals intelectual.

186. Falsuri pucioşeşti cu tâlc, supranumite „corecţii” (VI)
 

Nici cosmetizările cacofoniilor n-au fost lipsite de fantezie. Iată câteva exemple mai deosebite:

gătească calea a devenit în ediţia a doua gătească Mie calea (în textul din 15 august 1955)
ţuică, că a devenit în ediţia a doua ţuică a făcut, că (în textul din 22 iunie 1957)
cunoască că a devenit în ediţia a doua cunoască ei că (în textul din 20 ianuarie 1963)
ca creştinul să poarte a devenit în ediţia a doua să poarte creştinul (în textul din 25 august 1965)
dorească căsătorie a devenit în ediţia a doua dorească decăsătorie (în textul din7 ianuarie 1966)
nucă crezi a devenit în ediţia a doua nucă tu crezi (în textul din 4 februarie 1966)
hulească, căci cu… a devenit în ediţia a doua hulească. Cu… (în textul din 4 februarie 1966)
poruncă ca aceasta, să… a devenit în ediţia a doua poruncă să… (în textul din 20 octombrie 1970)
va pleca carul a devenit în ediţia a doua se va duce carul (în textul din 29 noiembrie 1972)
să facă credinţă a devenit în ediţia a doua să facă în ea credinţă (în textul din 5 martie 1973)
să Mă cunoască că sunt Păstorul lor a devenit în ediţia a doua să Mă cunoască de Păstor al lor (în textul din 18 august 1973)
deosebească cele a devenit în ediţia a doua deosebească bine cele (în textul din 18 august 1973)
întărească, că a devenit în ediţia a doua întărească, fiindcă (în textul din 30 august 1973)
femeiască, care a devenit în ediţia a doua femeiască şi care (în textul din 30 august 1973)
duhovnicească, ca să a devenit în ediţia a doua duhovnicească, să (în textul din 20 septembrie 1973)
ca curva a devenit în ediţia a doua ca şi curva (în textul din 2 octombrie 1973)
călca, căci a devenit în ediţia a doua călca pe pământ, că (în textul din 3 decembrie 1973)
să ştii că chemarea a devenit în ediţia a doua să ştii: chemarea (în textul din3 decembrie 1973)
dacă crezi a devenit în ediţia a doua dacă ştii (în textul din 13 ianuarie 1974)
grăiască, ca să a devenit în ediţia a doua grăiască şi să (în textul din 13 ianuarie 1974)
că ce a devenit în ediţia a doua căci ce (în textul din 13 ianuarie 1974)
dacă călăuza se trimite a devenit în ediţia a doua dacă se trimite călăuza (în textul din 13 martie 1974)
dacăcruceaa pierit a devenit în ediţia a doua dacă a pierit crucea (în textul din 29 martie 1974)
se va îneca? Care a devenit în ediţia a doua se va îneca? Cei care (în textul din 21 aprilie 1974)
că creştinul păcătuieşte a devenit în ediţia a doua că păcătuieşte creştinul (în textul din 11/24 mai 1974)
că, chiar a devenit în ediţia a doua că, tu chiar (în textul din 3 iunie 1974)
ca cloşca a devenit în ediţia a doua ca şi cloşca (în textul din 3 iunie 1974)
ca copilul său să nu afle a devenit în ediţia a doua ca să nu afle copilul său (în textul din 5 iulie 1974)
muncă, ca a devenit în ediţia a doua muncă pentru voi, ca (în textul din 5 iulie 1974)
mănâncă ca lupul a devenit în ediţia a doua ca lupul mănâncă (în textul din 4 august 1974)
nu se culcă copilul a devenit în ediţia a doua nu se culcă, nu se adoarme copilul (în textul din 4 august 1974)
cerească, că cine a devenit în ediţia a doua cerească din voi, căci cine (în textul din 23 august 1974)
creştinească, că zice a devenit în ediţia a doua creştinească; zice (în textul din 2o noiembrie 1974)
ce cercetează a devenit în ediţia a doua care cercetează (în textul din 7 ianuarie 1975)
monahicească caa devenit în ediţia a doua monahicească fiind ca (în textul din 19 ianuarie 1975)
mânca, când tu a devenit în ediţia a doua mânca şi tu (în textul din 19 ianuarie 1975)
mănâncă, că e a devenit în ediţia a doua mănâncă hoituri, că e (în textul din 16 aprilie 1975)
mănâncă, că a devenit în ediţia a doua mănâncă, Petre, că (în textul din 16 aprilie 1975)

186. Falsuri pucioşeşti cu tâlc, supranumite „corecţii” (VII)
 

cunoască că sunt a devenit în ediţia a doua cunoască a fi (în textul din 3 decembrie 1975)
Veronica, care este a devenit în ediţia a doua Veronica este (în textul din 11 februarie 1976)
Veronica, că a devenit în ediţia a doua Veronica. Pe (în textul din 11 februarie 1976)
că credinţa se va desfiinţa a devenit în ediţia a doua că se va desfiinţa credinţa (în textul din 11 februarie 1976)
că creştinul nu ştie a devenit în ediţia a doua că nu ştie creştinul (în textul din 20 martie 1976)
cunoască că a devenit în ediţia a doua ştie că (în textul din6 decembrie 1976)
muzica cântând a devenit în ediţia a doua muzica sunând şi cântând (în textul din 24 ianuarie 1977)
să se sfinţească, că scris e: că cine a devenit în ediţia a doua să se sfinţească şi să rămână sfânt, că scris e: “Cine (în textul din 27 martie 1977)
Adică cum? a devenit în ediţia a doua Cum adică? (în textele din 27 martie 1977; 9-10 august 1979)
să te ocrotească, c-am a devenit în ediţia a doua să te ocrotească, să te scape, că am (în textul din 24 aprilie 1977)
lăstărică care e a devenit în ediţia a doua lăstărică ce este (în textul din 24 aprilie 1977)
pământească. Că vine a devenit în ediţia a doua pământească! Vine (în textul din 17 mai 1977)
pământească, căci a devenit în ediţia a doua pământească, fiindcă (în textul din 7 iunie 1977)
frică că a devenit în ediţia a doua teamă că (în textul din 23 iunie 1977)
muncă, că-l cere a devenit în ediţia a doua muncă. Îl cere (în textul din 23 iunie 1977)
amestecă ca a devenit în ediţia a doua amestecă tot, ca (în textul din 23 iunie 1977)
strică casa a devenit în ediţia a doua dărâmă casa (în textul din 12 august 1977)
să se cunoască casă de casă, să se deosebească casă de casă a devenit în ediţia a doua să se cunoască, prin lucrarea îndreptării, casă de casă; să se deosebească prin lucrarea îndreptării, casă de casă (în textul din 24 august 1977)
că chiar a devenit în ediţia a doua căci şi chiar (în textul din 24 august 1977)
părintească, care a devenit în ediţia a doua părintească pe care (în textul din 13 decembrie 1977)
strică. Că a devenit în ediţia a doua dărâmă, că (în textul din 22 septembrie 1978.)
Dacă creştina e a devenit în ediţia a doua Dacă femeia creştină e (în textul din 17 noiembrie 1978.)
dacă, căsuţa ta se va dărâma a devenit în ediţia a doua dacă se va dărâma căsuţa ta (în textul din 24 noiembrie 1978.)
Nu o strica, că a devenit în ediţia a doua Nu o strica, nu fă aşa, că (în textul din 6 martie 1980)
mărturisească ca omul a devenit în ediţia a doua mărturisească asemenea omului (în textul din 11 august 1980)
să strălucească ca a devenit în ediţia a doua să strălucească mai mult ca (în textul din 18 august 1984)
să oprească conducerea a devenit în ediţia a doua să pună capăt la conducerea (în textul din 23 aprilie 1989 )
ca cei legaţi a devenit în ediţia a doua ca toţi cei legaţi (în textul din 29 octombrie 1989 )
să nască copii a devenit în ediţia a doua să dea naştere la copii (în textul din 30 ianuarie 1990)
să facă cu a devenit în ediţia a doua să lucreze cu (în textul din 23 noiembrie 1990)
că credeai a devenit în ediţia a doua că tu credeai (în textul din 24 decembrie 1990)
ţara cea cerească, care a devenit în ediţia a doua ţara cea cerească, ţara care (în textul din 12 decembrie 1993)

Este vizibil faptul că amploarea modificărilor este atât de mare, încât caracterul intenţional al celor care le-au operat pe furiş nu poate fi pus la îndoială. Dimensiunea manevrei de “cosmetizare” face ca autenticitatea şi seriozitatea cărţii să fie literamente compromisă.

186. Falsuri pucioşeşti cu tâlc, supranumite „corecţii” (VIII)
 

Cea din urmă categorie de corecţii analizate aici nu este neapărat şi ultima, dar ar putea fi cea mai importantă. Este vorba de acele "corecţii" care ţintesc la modificarea de fond a mesajelor de la Pucioasa. Acestea sunt cele mai grave intervenţii “pe cord deschis” în textul sacru pucioşesc, deoarece ele mistifică esenţa mesajului original până la “sacrilegiu”. Vom da în continuare un singur exemplu, o corecţie cu tâlc, dar ele sunt cu zecile.
Într-o “vorbire” a Dumnezeului Pucios de prin anul 1994, cu prilejul sărbătoririi Învierii Domnului, după introducerea de rigoare, i s-a permis şi “duhului Verginicăi” să ia cuvântul şi să-şi îmbărbăteze poporul cu un spici rostit chiar “de lângă Domnul”.
Cei care au compus predica ei, şi i-au atribuit-o apoi, au uitat la un moment dat că, în desfăşurarea vorbirii, se trecuse de mult de la persoana I a Dumnezeului Pucios la persoana I a spiritului Verginicăi. Această neglijenţă a permis înregistrarea unei erori fatale: Verginica vorbea la un moment dat în locul Dumnezeului Pucios, şi nu de lângă El. “Verginica” (de fapt, duhul sau duha ei) le vorbea păstorilor Nea’Mişu şi nea’Cristea , numindu-i “păstorii mei” şi învăţându-i să-şi întărească ucenicii aşa cum o făcuseră cândva apostolii lui Hristos, dar le vorbea folosindu-se de construcţia “apostolii Mei” pe care ea nu era în drept să o folosească. Nici dacă s-ar fi scris “apostolii mei” n-ar fi fost corect, căci Verginica n-a avut nicodată apostoli, şi nici n-a fost contemporană cu Tit, cu Timotei, cu Barnaba şi cu Marcu. Cu ocazia reeditării cărţii, liderii pucioşi au observat tărăşenia şi aprecind că gravitatea ei este absolut intolerabilă, au operat discret modificarea salvatoare: cuvântul Mei a dispărut pur şi simplu, iar fraza rostită de “duhul Verginicăi” a redevenit credibilă:

“Păstorii mei, întăriţi-vă şi să vă întăriţi ucenicii, aşa cum i-au întărit apostolii Mei pe Tit, pe Timotei, pe Barnaba, pe Marcu, pe Prohor şi pe toţi ucenicii cei lucrători. Fiţi cu luare aminte. Vegheaţi în straja nopţii şi a zilei şi lucraţi lucrarea aceasta de pregătire a întoarcerii Stăpânului viei...”(citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu” ediţia 1995; fragment din mesajul datat la 01-05-1994)
“Păstorii mei, întăriţi-vă, şi să vă întăriţi ucenicii, aşa cum i-au întărit apostolii pe Tit, pe Timotei, pe Barnaba, pe Marcu, pe Prohor şi pe toţi ucenicii cei lucrători. Fiţi cu luare-aminte. Vegheaţi în straja nopţii şi a zilei şi lucraţi lucrarea aceasta de pregătire a întoarcerii Stăpânului viei.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, ediţia 2006; fragment din mesajul datat la 18 aprilie/1 mai 1994)

Manevra de acest tip, substituirea de persoană, nu este singulară. În anii 1982, 1983 şi 1984, după moartea Verginicăi, peste 30 de pronume personale erau scrise cu majuscule, semnificând prin aceasta că mesajele care le conţineau veneau direct “de la Domnul”. În ediţia a doua a cărţii, ele au fost modificate şi trecute cu literă mică, pentru ca să apară că mesajele veneau de la duhul Verginicăi, care-i vorbea din cer surioarei sale, lelica Maria. Liderii pucioşi nu voiau ca lelica să apară ca vorbitoare direct cu Dumnezeu, caz în care ar fi trebuit s-o considere şi pe ea proorociţă şi totodată “trâmbiţa a şaptea” . Dar, dacă lelica ar fi fost “trâmbiţa a şaptea” şi prooroc, liderilor pucioşi nu le mai rămânea nimic de făcut şi de trâmbiţat, căci cu “trâmbiţa a şaptea” se încheie lanţul proorociilor apocaliptice, iar lelica a murit şi ea în anul 1997. De aceea, eu au fost nevoiţi să falsifice aceste 30 de pronume personale. Iată câteva exemple mai semnificative, care susţin cu probe concrete această teorie:

1. “… Uite ce zice Domnul: cine are urechi de auzit să audă şi cine are inimă pentru Domnul, să înţeleagă. Domnul a oprit căsătoria pentru că numai e timp de întinare şi de pofte trupeşti […]”(citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu” ediţia 1995; fragment din mesajul datat la 5 februarie 1982)
1. “…Cine are urechi de auzit, să audă, şi cine are inimă pentru Domnul, să înţeleagă. Domnul a oprit căsătoria pentru că nu mai e timp de întinare şi de pofte trupeşti […]”(citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, ediţia 2006; fragment din mesajul datat la 18 aprilie/ 1 mai 1982)

Acest prim exemplu nu se încadrează în categoria amintită, de falsificare a majusculelor pronumelor personale, dar ilustrează caracterul intenţional al modificărilor care urmează şi care vor fi evidenţiate în continuare: acestea vor să ascundă faptul că din prima ediţie a cărţii reieşea că “Domnul vorbea” direct prin lelica Maria , exact la fel ca şi prin Verginica, deci lelica era “trâmbiţă”, trâmbiţa a şaptea. În ediţia a doua, dispar cuvintele “Uite ce zice Domnul” deci nu mai zice Domnul ceea ce zice, ci Verginica zice, iar lelica doar primeşte la modul pasiv mesajele venite din cer de la “şpiritul nemuritor al Verginicăi”.

2. “…Acest acoperământ al Meu unde v-am lăsat Eu […]”(citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu” ediţia 1995; fragment din mesajul datat la 20 mai 1982)
2. “…Acest acoperământ al meu unde v-am lăsat eu […]”(citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, ediţia 2006; fragment din mesajul datat la 7/20 mai 1982)

3. “…O, poporul Meu scump şi oile Mele scumpe, pentru voi Mă lupt şi pentru voi am pus trâmbiţa Mea în lucrare. Fiţi ai Mei […] ” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu” ediţia 1995; fragment din mesajul datat la 25 iunie 1982)
3. “…O, poporul meu scump, oile mele scumpe! Pentru voi mă lupt şi pentru voi am pus trâmbiţa în lucrare. Fiţi ai mei […] ” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, ediţia 2006; fragment din mesajul datat la 12/25 iunie 1982)

4. “ …Poporul Meu iubit, oile Mele din toate colţurile […]”(citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu” ediţia 1995; fragment din mesajul datat la 10 iulie 1982)
4. “ …Poporul meu iubit, oile mele din toate colţurile […] ” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, ediţia 2006; fragment din mesajul datat la 27 iunie/10 iulie 1982)

5. “ …O, poporul Meu, oile Mele scumpe, turma Mea deschideţi-vă inima […]”(citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu” ediţia 1995; fragment din mesajul datat la 7 august 1982)
5. “ …O, poporul meu, oile mele scumpe, turma mea deschideţi-vă inima […]”(citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, ediţia 2006; fragment din mesajul datat la 25 iulie/7 august 1982)

186. Falsuri pucioşeşti cu tâlc, supranumite „corecţii” (IX)
 

6. “ […] am mânuşiţă de popor care Mă iubeşte. O, Moldovo, Moldovo, Moldovo nu mai pot veni la tine, la oile Mele. Nu mai am mijloace, nu mai am benzină la maşină. ” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu” ediţia 1995; fragment din mesajul datat la 22 noiembrie 1982)
6. “ [...] am mânuşiţă de popor care mă iubeşte. O, Moldovo, Moldovo, Moldovo nu mai pot veni la tine, la oile mele. Nu mai am mijloace. Nu mai am hrană la maşină. ” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, ediţia 2006; fragment din mesajul datat la 16/29 noiembrie 1982)

7. “ …O, poporul Meu, oile Mele de departe, am făcut răni care Mă dor neîncetat [...]” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu” ediţia 1995; fragment din mesajul datat la 18 februarie 1983)
7. “ …O, poporul meu, oile mele de departe, am făcut răni care mă dor neîncetat [...] ” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, ediţia 2006; fragment din mesajul datat la 5/18 februarie 1983)

8. “ Aşa cântă Măicuţa Mea. Eu, Domnul voiesc această rugăciune să fie cântată de tot poporul Meu şi-n culcare şi-n sculare… ” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu” ediţia 1995; fragment din mesajul datat la 8 martie 1983)
8. “ Aşa cântă Măicuţa Domnului. Domnul voieşte ca această rugăciune să fie cântată de tot poporul şi în culcare şi în sculare. ” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, ediţia 2006; fragment din mesajul datat la 23 februarie/8 martie 1983)

Aici se vede din nou caracterul intenţional al modificărilor, de unde rezultă că ele nu mai sunt corecţii, ci falsuri. Dacă până acum se putea considera eventual că, din motive de neglijenţă, redactorii ediţiei întâi au greşit punând majusculele acolo unde nu trebuia, aici se observă clar o intervenţie mistificatoare: “Măicuţa Mea “ devine “Măicuţa Domnului”, deci “nu Domnul vorbeşte” . Acelaşi efect îl are modificarea frauduloasă a cuvântului “voiesc”, care devine “voieşte” ; în felul acesta Domnul nu mai este pus la persoana I (Eu voiesc) ci la persoana a III-a (El voieşte).

9. “ …O, poporul Meu, […] O, Moldovo, Moldovo, mare Mi-a fost speranţa în tine… ” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu” ediţia 1995; fragment din mesajul datat la 8 aprilie 1983)
9. “ …O, poporul meu, […] O, Moldovo, Moldovo, mare mi-a fost speranţa în tine! ” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, ediţia 2006; fragment din mesajul datat la 26 martie/8 aprilie 1983)

186. Falsuri pucioşeşti cu tâlc, supranumite „corecţii” (X)
 

10. Ediţia 1995: “ …Iată Verginico, îţi dau poruncă. Uite Verginico, această sfântă cruciuliţă este a ta, îţi va fi armă de biruinţă iar în acest carneţel vei trece toate faptele bune ale tuturor sufleţelelor care Mă iubesc în poporul Meu. Şi vei merge pe pământ însoţită de îngerul tău păzitor, care va fi nedespărţit de tine, dar nevăzut de nimeni şi vei suna trâmbiţă de trezire şi de pregătire prin surioara ta. Duhul Sfânt va lucra prin amândouă. Pregătiţi oile, că în curând vinePăstorul cel mare să le ia în primire…” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu” ediţia 1995; fragment din mesajul datat la 3 mai 1983)

10. Ediţia 2006: “ …Domnul îmi dă o sfântă cruce în mână şi un carneţel şi îmi spune: “Iată, Verginico, îţi dau ceva care te va bucura. Această sfântă cruciuliţă este a ta. Îţi va fi armă de biruinţă, ca să nu se apropie nici un vrăjmaş de tine, iar în acest carneţel vei trece toate faptele bune ale tuturor sufleţelelor care Mă iubesc în poporul Meu. Şi vei merge pe pământ, însoţită de îngerul tău păzitor, care va fi nedespărţit de tine, dar nevăzut de nimeni, şi vei suna trâmbiţa de trezire şi de pregătire prin mâna surorii tale; tu , cu gura ta, şi ea, cu mâna să scrie; adică Duhul Sfânt va lucra prin amândouă, şi luaţi legătura cu păstorii, să vă ajute să pregătiţi oile, că în curând va veni Păstorul Cel mare să le ia în primire, să le găsească gata pregătite”.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, ediţia 2006; fragment din mesajul datat la 20 aprilie/3 mai 1983)

Acest text este pe departe cel mai edificator asupra falsificărilor masive privind substituirea de persoană. În ediţia a doua a cărţii sunt introduse aici în mod fraudulos explicaţii suplimentare privind noul statut al lelicăi Maria vis-a vis de “poporul” pucios: ea va fi doar un instrument pasiv şi docil prin care “spiritul Verginicăi”, acum eliberat prin moarte, comunică mai departe cu “poporul ei”. Liderii pucioşi inventează “carneţelul” în care lelica va nota tot ce-i va transmite duhul (sau duha) Verginicăi pentru “popor”. Verginica va lucra cu gura spirituală, iar lelica va lucra cu mâna materială. “Domnul” dispare pur şi simplu din dialog, iar legătura directă dintre “Domnul” şi lelica, aşa cum apare ea în ediţia întâi a cărţii, este de acum o palidă amintire (pentru cei care vor să mai aibă aducere aminte).
Un punct de interes ar putea fi cât contează o literă la liderii pucioşi.

Oricine se poate întreba de ce era nevoie să se "corecteze" cuvântul "trâmbiţă", care devine "trâmbiţa", în ediţia a doua a cărţii. La prima vedere, de această corecţie nici nu era nevoie, căci sensul frazei pare că nu se schimbă. Meticulozitatea aceasta neobişnuită ar putea ascunde însă în ea o temere viscerală a liderilor pucioşi (care îi va împinge spre un fals calificat) : teama ca nu cumva cititorul să interpreteze că “trâmbiţa” de care se vorbeşte ar putea fi lelica Maria. Plecând de la această supoziţie, o explicaţie posibilă ar fi aceea că, în prima variantă, expresia completă "vei suna trâmbiţă de trezire şi de pregătire prin surioara ta" s-ar putea interpreta la citire "vei suna prin trâmbiţă de trezire şi de pregătire, prin surioara ta", ceea ce ar fi indezirabil pentru liderii pucioşi, care nu admit că lelica Maria (sora Verginicăi) a fost şi ea "trâmbiţă". În schimb, textul "corectat": "vei suna trâmbiţa de trezire şi de pregătire prin mâna surorii tale; tu , cu gura ta, şi ea, cu mâna să scrie" ar putea fi interpretat fie ca "vei suna tu, cea care eşti trâmbiţa de trezire , pe sora ta, care cu mâna să scrie" , fie, în altă variantă, "vei suna în trâmbiţa de trezire , pe sora ta, care cu mâna să scrie". Deşi acest raţionament poate părea puţin forţat, el rămâne plauzibil, în contextul celorlalte falsuri interesate de acest gen. Oricum ar fi, această modificare nu s-a făcut ea fără rost, îndată ce putea foarte bine să lipsească şi nimeni n-ar fi observat necesitatea ei.


11. “ …O, sufleţelele Mele, […]” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu” ediţia 1995; fragment din mesajul datat la 3 mai 1983)

11. “ …O, sufleţelele mele, […]” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, ediţia 2006; fragment din mesajul datat la 20 aprilie/3 mai 1983)


12. “ […] că Eu socotesc că nu voieşte fericirea dacă nu leapădă pata cea neagră. Asta e pata neagră care nu se spală, nu se şterge oricât ai freca. Nu se şterge după mormânt. Numai dacă o lepezi acum până-n mormânt. Acum când cer Eu…” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu” ediţia 1995; fragment din mesajul datat la 4 iulie 1983)

12. “[…] că Domnul socoteşte că nu voieşte fericirea dacă nu leapădă pata cea neagră. Asta e pata neagră, care nu se spală, nu se şterge oricât ai freca. Nu se şterge după mormânt. Numai dacă o lepezi acum, până în mormânt; acum când cere Domnul.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, ediţia 2006; fragment din mesajul datat la 21 iunie/4 iulie 1983)

Din nou o manevră subtilă a liderilor pucioşi: prin trecerea de la persoana I la persoana a III-a, “Domnul” dispare din peisaj, deci nu “Domnul” este cel care îi grăieşte lelicăi din ceruri, ci şpiritul nemuritor al Verginicăi.

Cum să stau blând? Aşa ca cei care şi-au astupat urechile şi ochii? Sau ca cei care au lepădat definitiv Adevărul? La ce-mi foloseşte blândeţea cea nebună a pierzării. Şi nu ştiu cum de te-ai speriat însfârşit de cornul meu de ţap dintre ochi cu care am zis că am să împung oaia berbecului cu două coarne al cărui corn de pe urmă creştea mai repede şi mai mult ca primul. Păi era o paralelă luată de la fiarele din Daniel, şi tu credeai că o să şi zbor şi o să te înţep ca să te dezumflu că te-ai prea îmbuibat cu lucernă? Păi nu era ca să te omor ci dacă nu te înţep aşa cum înţeapă ciobanul oaia nehalită atunci tu sigur te sufoci, aşa cum s-a sufocat lucifer şi Adam când au aflat că au pierdut Raiul şi Cerul... Deci nu te speria de mine ci teme-te de ce-ţi iese din gură că aia strică pe om, căci spurcăciunile care intră în gură vin tot de acolo, din ce îţi iese... şi ciorile sunt ciori de aia mănâncă toate stârvurile ambalate elegant, şi etichetate cu cod de bare.

Forumul nu e al meu dar nu de aia am zis că nu-ţi permit, fiindcă o să fac demersurile să te evacuez de pe forum, ci am zis aşa înspre Cer, că nu te voi lăsa să-mi amăgeşti sufletul ci că îţi voi ţine piept cât dă Dumnezeu, măcar în sufletul meu, dar nu că voi atenta ca să-ţi răpesc vre-un drept sau tratându-te murdar, ci doar ţi-am spus că nu particip la batjocuri şi persiflări şi nu le gust ci sunt contra lor, contra batjocurilor şi obijnuinţei cu hulele şi minciunile.

Cei mai mulţi mă evită că mă cred sectant sau eretic sau nebun sau ciudat sau ce vrei dumneata, schizofrenic sau lepros sau urât sau scârbos sau îndrăcit sau ... dar cei mai mulţi o fac pentru faptul că e mult mai uşor să slujeşti fariseismului, făţărniciei aristocrate decât să rabzi 'nebunia' crucii.
Deci toţi mă evită şi tac şi se fac că nu văd şi nu aud de frica purtării Crucii. Mai lesne este să se considere ei mântuiţi şi mai mântuiţi decât, păcătoşii, sectanţii şi ereticii, şi toţi cei care îndrăznesc şi le spun lor Adevărul... care fireşte că doare... dar nu îi doare decât pe cei nedrepţi, pe cei ce se cred vrednici pentru slavă de la oameni, şi de aia fug şi tac ascunzându-se care peunde... deci de aia nimeni nu vorbeşte deschis şi pe faţă.

Deci nu vor să se complice inutil fiindcă e mai uşor să te prefaci un fel de snob ce stă sub acuzaţia protectoare cu eresul sau cu secta sau cu păgânismul fireşte al altora, că doar noi suntem băieţii buni şi cei mai mântuiţi ca restul poporului.


Păi dacă l-aş întâlni n-aş avea nici un motiv ca să nu-i sărut mâinile şi picioarele, dar nu vreau să-l flatez pe el ca să mă laud eu şi să mă flatez eu cu slavă de sine şi slavă de la oameni, că doar a Lui Dumnezeu este slava şi puterea şi mărirea... deci nu mă interesează să urmez îndemnul tău care ar fi doar ca să mă bag în seamă, dar predicile sale aş vrea să le mai aud mereu dar nu mai ştiu unde predică. Iar persiflările respective, pe care m-ai sfătuit să le folosesc nu le poţi adresa nici ţiganilor, nici masonilor, nici aristocraţilor josnici, nici duşmanilor că te faci de ruşinea înţelepciunii cereşti, darmite atunci să le foloseşti faţă de un patriarh iubit de Dumnezeu aşa ca Irineu. Deci nu se poate să urmez răutatea dumitale.

Deci eşti curioasă să ispiteşti pe Domnul, puişoare albinoasă de năpârpârcuţă... Păi de ce nu faci tu ceea ce mă sfătuieşti pe mine? Dar şti cui? La nenia cu pisikaa în lesă şi eretele pe umărul drept, şi lui tanti grijania ce umblă călare pe mătură şi pe coada de topor şi care te mituieşte şi te flatează toată ziua ca să le faci treaba asta murdară... Şi poate ne spui şi nouă cu ce săpun se spală pe mâini, că poţi fi sigură că se spală pe mâini şi când vin din piaţă, şi oridecâteori găsesc ei ca să arate altora cuviinţa şi erudiţia lor.

Deci draga mea, mă iartă că nu pot să te urmez şi nici să-ţi ascult sfatul.

186. Falsuri pucioşeşti cu tâlc, supranumite „corecţii” (XI)
 

13. “ […] Numai lume, tată, lume fără Dumnezeu…” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu” ediţia 1995; fragment din mesajul datat la 11 septembrie 1983)

13. “ […] Numai lume, lume fără Dumnezeu.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, ediţia 2006; fragment din mesajul datat la 29 august/11 septembrie 1983)


Nici aici nu apare vreo modificare de majusculă, dar cuvântul “tată” pus la cazul vocativ este folosit în mod exclusiv, în toată cartea, de către personajul misterios care se dă drept “Domnul”. Dispariţia acestui cuvânt face ca subiectul frazei adresată “poporului” prin lelica Maria să nu mai fie “Domnul” (aşa cum reieşea din ediţia întâi), ci duhul (duha) Verginicăi.

14. “ Fiilor, cine nu foloseşte şi nu mănâncă această hrană pe care o aduc Eu, nu va putea să răzbată acest drum pe unde vreau să vă duc Eu. Israele, fii încrezător în acest Eu, căci în curând vei vedea cine a fost şi cine este acest Eu…” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu” ediţia 1995; fragment din mesajul datat la 5 februarie 1984)

14. “ Fiilor, cine nu foloseşte şi nu mănâncă această hrană pe care o aduc eu, nu va putea să răzbată acest drum pe unde vreau să vă duc eu. Israele, fii încrezător în acest eu, căci în curând vei vedea cine a fost şi cine este acest eu.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, ediţia 2006; fragment din mesajul datat la 23 ianuarie/5 februarie 1984)


15. “ Am oprit căsătoria şi întinarea la creştini. Prin aceasta îi voi deosebi de lumea cea deşartă care se întinează până moare. Cine nu-şi spală hainuţa, nu se poate strecura la Mine.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu” ediţia 1995; fragment din mesajul datat la 4 noiembrie 1984)

15. “ Am oprit căsătoria şi întinarea la creştini. Prin aceasta îi voi deosebi de lumea cea deşartă care se întinează până moare. Cine nu-şi spală hăinuţa, nu se poate strecura la Domnul ” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, ediţia 2006; fragment din mesajul datat la 22 octombrie/4 noiembrie 1984)


16. Ediţia 1995: “ …Fiecare sfânt ocroteşte şi are grijă de sufletul care-i poartă numele. Tată, cereţi ajutorul sfântului, […] ” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu” ediţia 1995; fragment din mesajul datat la 4 noiembrie 1984)

16. Ediţia 2006: “ …Fiecare sfânt ocroteşte şi are grijă de sufletul care-i poartă numele. Cereţi ajutorul sfântului, […] ” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, ediţia 2006; fragment din mesajul datat la 22 octombrie/4 noiembrie 1984)

Aceeaşi observaţie ca la poziţia 13., de mai sus. Recidiva confirmă caracterul intenţional al falsului, prezentat drept "corecţie".


17. “…Scumpii Mei, vă iau cu barca şi vă trec apa […]”(citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu” ediţia 1995; fragment din mesajul datat la 17 decembrie 1984)

17. “…Scumpii mei, vă iau cu barca şi vă trec apa […]” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, ediţia 2006; fragment din mesajul datat la 4/17 decembrie 1984)


18. Ediţia 1995: “ Smeriţi-vă şi umiliţi-vă, scumpii Mei, că staţi de vorbă cu unul din Sfânta Treime…” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu” ediţia 1995; fragment din mesajul datat la 17 decembrie 1984)

18. Ediţia 2006: “ Smeriţi-vă şi umiliţi-vă, scumpii mei, când staţi de vorbă cu Unul din Sfânta Treime.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, ediţia 2006; fragment din mesajul datat la 4/17 decembrie 1984)


Modificarea cuvântului “că” în cuvântul “când” nu e deloc întâmplătoare, ci ascunde şi ea un fals calificat. Expresia “că staţi de vorbă” ilustrează că dialogul dintre “Domnul” şi popor, prin gura lelicăi Maria, este la timpul prezent: acum şi aici, “Domnul” vorbeşte cu poporul pucios, deci prin lelica Maria vorbeşte Domnul ca printr-o "trâmbiţă". Dimpotrivă, expresia contrafăcută “când staţi de vorbă” face ca întreaga frază să devină o recomandare de uz general, atemporală, care n-are nici o legătură cu şedinţa de spiritism la care poporul pucios tocmai participă, iar lelica este doar pe post de medium, vorbind prin somn cataleptic tot ceea ce primeşte de la duhul.
De la duhul (sau duha)Verginicăi, evident.

Cu asemenea numere de prestigitaţie spiritistă, liderii pucioşi cei iuţi de mână şi ascuţiţi la minte au profitat mereu de nebăgarea de seamă a multora, pe care i-au amăgit cu poveşti cu dialoguri de îngeri şi de duhuri, cu prooroci care vorbeau prin somn şi clarvăzători providenţiali care coboară cu ochii închişi, în miez de noapte, cerul pe pământ, prin viziuni aberante şi spiciuri ingenios falsificate.

Deci acuzi din necredinţă pe temeiul cărţilor de psihologie şi psihiatrie şi având în spate legea dreptului de autor, luînd voi partea Domnului şi a lelicăi Maria, sora sfintei Verginica.

Cum s-au scris cărţile de psihologie şi psihiatrie şi de către cine? De prooroci? De sfinţi? Păi prin experienţe pe loturi de oameni păcătoşi şi pe bază de deducţii prooroceşti a unor 'savanţi' care au modelat cam cum ar trebui să arate omul gLumii moderne. Deci pentru ce să-i crezi? De frică pentru ca nu cumva să te eticheteze şi pe tine ca schizofrenic sau paranoid sau euforic sau nebun? Şi cum te tratează ei altfel decât cu droguri până ajungi o legumă blândă ca să mori liniştit în linişte căci te-ai împăcat cu faptul că eşti un întuneric fără speranţă şi în mod fatal n-ai de ales altceva decât moartea şi drogul? Deci cu ei stârneşti furfurtuna asta gLumească? Cu diagnostice aberante făcute pe tipologii de oameni? Cu problemele oamenilor încadrate de ei în semne şi simtome şi obijnuinţe, cu asta mă sperii? Păi dacă pe ei îi învocaţi ca argumente, pe psihologi şi psihiatrii, şi mulţimile de diplome ale lor, atunci de ce nu le urmaţi sfaturile, de ce nu vă adresaţi lor, de ce nu le cereţi să vă trateze, ci iată că v-aţi pus voi pe scaunele lor... de acuzare?

Şi v-am zis că se râd de voi şi curcile, că voi, ca şi dezertoarea, aţi ajuns să apăraţi pe Domnul în instanţă, voi care L-aţi părăsit, şi cărora nu v-a cerut şi nu v-a angajat ca avocate ca să cereţi despăgubiri în instanţă pentru daunele suferite de Cuvântul lui Dumnezeu ieşit la prima ediţie în pobor.

Deci nu e demersul vostru toatal ridicol? Pe cine vreţi să păcăliţi cu cauza voastră nobilă plină de nonsens? Nu v-am mai spus că vreţi mereu să vă acoperiţi cu nisisip ceva? Şi aia vreţi să acoperiţi: darul pe care vi l-a făcut pisikaa leneşe care a rodit ceva în curte la voi şi din lene v-a pus pe voi ca să acoperiţi ca să nu se răspândească putoariaoaria... Şi cum te arăţi cel mai vrednic decât atunci când tu acuzi şi strigi ca din gură de şarpe... ca să-ţi speli probabil posibila stare de infracţiune în care te afli... prin diversiuni şi lansări de zvonuri ca nişte interpretări, ca nişte adevăruri la rubrica noutăţi...

Deci cine sunteţi voi lingvistelor care faceţi atâta circ pe tema Cuvântului lui Dumnezeu? Sunteţi avocatele cui sau psihiatrele care? De ce vindeţi voi mereu castraveţi la grădinari? Dar vă spun eu vouă că precis o să vă alegeţi cu nişte castraveţi turceştişti din contrabanbanda asta a voastră, din ăia fără gust ajungând până la urmă ca cele cinci fecioare nebune din pildă, care n-au luat undelemn în candelele lor. Adică în loc de credinţă ele au trăit gLumia lui nenia şi a lui tanti grijania... grijania de grija altuia... şi au rămas pe afară aşa ca prostul vânzând castraveţi la gLume că cică struguri-s prea acri.

Deci draga mea, nu ţi se pare absurd şi nu ţi se pare că e nonsens ca să vă daţi în acelaşi timp avocatele lui Dumnezeu, psihiatre dar şi lingviste sau chiar să fiţi şi proorociţe căci iată că vi se pare că ştiţi tot ce rezultă din texte, care sunt motivele modificărilor, şi ce intenţii au avut cei ce le-au operat dar ştiţi chiar faptul că lelica Maria era proorociţa Domnului când poate că era a sfintei Verginca aşa cum Aaron era proorocul lui Moise. Deci tot Domnul era Cel ce vorbea, prin unul, prin doi, sau prin o sută aşa ca în telefonul fără fir.

Iar vedenii şi glasuri şi tot felul de ciudăţenii pot fi şi de la draci dar pot fi şi de la Domnul, că doar este scris în scripturi că unora le-A vorbit prin cuvinte iar altora prin vedenii... iar altora li s-A arătat în taină aşa ca sfântului Pavel.

Dar mă mir cum de nu vă puneţi problema ridicată şi la voi, voi cum staţi, adică în cazul vostru:

-la ce visaţi?
-la ce nădăjduiţi şi în ce şi în cine?
-cui anume slujiţi şi pentru ce anume o faceţi?
-de ce nu aţi vrut să credeţi ca să vă mântuiţi ci aţi vrut doar să vă mândriţi?

Iar când aflaţi răspunsul mergeţi voi la psiholog şi la psihiatru , la avocaţi şi la lingvişti iar noi o să merge şi o să ne rugăm de Dumnezeu şi de duhovnic.

Răspuns (I)
 

vsovivi spunea:

Citat (În prealabil postat de mariamargareta ):

“Cu asemenea numere de prestigitaţie spiritistă, liderii pucioşi cei iuţi de mână şi ascuţiţi la minte au profitat mereu de nebăgarea de seamă a multora, pe care i-au amăgit cu poveşti cu dialoguri de îngeri şi de duhuri, cu prooroci care vorbeau prin somn şi clarvăzători providenţiali care coboară cu ochii închişi, în miez de noapte, cerul pe pământ, prin viziuni aberante şi spiciuri ingenios falsificate.”

Deci acuzi din necredinţă pe temeiul cărţilor de psihologie şi psihiatrie şi având în spate legea dreptului de autor, luînd voi partea Domnului şi a lelicăi Maria, sora sfintei Verginica.

Nici vorbă să fi făcut vreo referinţă la temeiul cărţilor de psihologie şi psihiatrie. Această afirmaţie este un nonsens. Nu luăm partea Mariei Tudorache, chiar dacă suntem nevoite să constatăm că a fost nedreptăţită de către liderii pucioşi, după o logică strâmbă sau mai degrabă interesată.

[…] Păi dacă pe ei îi învocaţi ca argumente, pe psihologi şi psihiatrii, şi mulţimile de diplome ale lor, atunci de ce nu le urmaţi sfaturile, de ce nu vă adresaţi lor, de ce nu le cereţi să vă trateze, ci iată că v-aţi pus voi pe scaunele lor... de acuzare?

Niciodată nu am invocat ca argumente psihologi şi psihiatrii, şi mulţimile de diplome ale lor , ci raţionamente de bun simţ.

Şi v-am zis că se râd de voi şi curcile, că voi, ca şi dezertoarea, aţi ajuns să apăraţi pe Domnul în instanţă, voi care L-aţi părăsit, şi cărora nu v-a cerut şi nu v-a angajat ca avocate ca să cereţi despăgubiri în instanţă pentru daunele suferite de Cuvântul lui Dumnezeu ieşit la prima ediţie în pobor.

Dacă ai văzut tu curci râzând, probabil că eşti un prooroc hazliu.
Noi nu apărăm pe nimeni, constatăm doar că sunt două ediţii ale cărţii “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” radical diferite pe ici pe colo, prin punctele esenţiale, dar pe care unii încearcă să ne convingă că sunt identice şi la fel. Adică, să credem şi noi ca ei, că albul e negru, sau, în cel mai rău caz, invers. Cartea respectivă este considerată sacră de către pucioşi, este denumită de ei “Evanghelia după Sfânta Mare Proorociţă Virginia” , dar tot ei sunt cei care au masacrat-o fără milă de la o ediţie la alta, ceea ce creează mari suspiciuni asupra sacralităţii ei. Dacă ar fi fost sacră, nici nu se atingeau de ea, ci îi venerau fiecare virgulă. Dar ei au pus virgule cu toptanul în ediţia a doua, sute sau mii de virgule, majoritatea înainte de particula “şi”. Au scos texte, au introdus altele, iar unele cuvinte şi fraze le-au schimbat ca să nu mai spună prostii, ca în prima ediţie.

Deci nu e demersul vostru toatal ridicol? Pe cine vreţi să păcăliţi cu cauza voastră nobilă plină de nonsens? […]

Demersul nostru este perfect legitim. Ne-am spus părerea şi atât. Nu vrem să păcălim pe nimeni, fiecare cititor de pe Forum va judeca singur după propriile raţionamente. Dar ca să judece corect trebuie mai întâi să fie bine informat. Noi asta facem: scoatem la iveală “tainele” pe care pucioşii se străduiesc să le ascundă.

Deci cine sunteţi voi lingvistelor care faceţi atâta circ pe tema Cuvântului lui Dumnezeu? […] grijania... grijania de grija altuia...
Deci draga mea, nu ţi se pare absurd şi nu ţi se pare că e nonsens ca să vă daţi în acelaşi timp avocatele lui Dumnezeu, psihiatre dar şi lingviste sau chiar să fiţi şi proorociţe căci iată că vi se pare că ştiţi tot ce rezultă din texte, care sunt motivele modificărilor, şi ce intenţii au avut cei ce le-au operat dar ştiţi chiar faptul că lelica Maria era proorociţa Domnului când poate că era a sfintei Verginca aşa cum Aaron era proorocul lui Moise. Deci tot Domnul era Cel ce vorbea, prin unul, prin doi, sau prin o sută aşa ca în telefonul fără fir.

Nu suntem proorociţe. Noi nu proorocim nimic, ci spunem şi altora ceea ce ni se pare că vedem şi că ştim. Apoi, fiecare judecă singur ceea ce înţelege. Nu ştim motivele modificărilor, dar le presupunem. Presupunem că au fost neapărat nişte motive, îndată ce modificările sunt sistematice, organizate, masive şi orientate unui aceluiaşi scop. Nu am afirmat că în mod obligatoriu “faptul că lelica Maria era proorociţa Domnului”, ci că ar fi trebuit să fie, în logica în care vorbitorii în limbi de la Pucioasa se consideră unii pe alţii prooroci.
Analogia făcută de tine, cu Moise şi Aaron, nu ai dus-o până la capăt. Despre ei, Scriptura zice:
Răspuns-a Domnul lui Moise şi i-a zis: "Iată, Eu fac din tine un dumnezeu pentru Faraon, iar Aaron, fratele tău, îţi va fi prooroc.(Ieşirea 7,1)
Dacă ţii morţiş să faci o paralelă cu Verginica Tudorache şi Maria Tudorache, trebuie să ţii cont şi de faptul că Moise era viu atunci când vorbea prin Aaron, iar Verginica era moartă atunci când vorbea prin Maria. Deci, înseamnă că Verginica era un dumnezeu pentru Pucioşi, dar un dumnezeu mort, fără trup, care vorbea doar prin spiritul lui, în şedinţele de spiritism de la Maluri, de la Pucioasa şi de la Glodeni. Or, Hristos-Dumnezeu Cel mort şi înviat nu S-a mai despărţit de trup de atunci când a înviat şi nu se va despărţi în veac. Aşa cum S-a înălţat la ceruri, tot astfel îl vom vedea (vezi Faptele Ap., 1,11)

Iar vedenii şi glasuri şi tot felul de ciudăţenii pot fi şi de la draci […]

Uite că mai avem şi puncte comune!

Dar mă mir cum de nu vă puneţi problema ridicată şi la voi, voi cum staţi, adică în cazul vostru:
-la ce visaţi?

Păi noi nici când dormim, nici când suntem treze, nu visăm. Dar uite că visează alţii şi ne intrigă visele lor, că ei zic că ale lor sunt aievea.

-la ce nădăjduiţi şi în ce şi în cine?

Aşteptăm învierea morţilor şi viaţa care va să vină, de la Cel care a promis-o.

-cui anume slujiţi şi pentru ce anume o faceţi?

Nu suntem în slujba nimănui şi nu ne plăteşte nimeni – adică o facem gratuit. Iar dacă vrei să ştii ce facem, iată, ne dăm şi noi cu părerea, cum fac şi alţii pe acest Forum.

-de ce nu aţi vrut să credeţi ca să vă mântuiţi ci aţi vrut doar să vă mândriţi?

Nu putem crede simultan şi în Dumnezeu, şi în Mamona. De aceea nici n-am vrut să credem decât în Dumnezeu, ca să ne mântuim. Dacă ne-am mândrit cumva cu Dumnezeul strămoşilor, avem prilej de îndreptare.
Iar când aflaţi răspunsul mergeţi voi la psiholog şi la psihiatru , la avocaţi şi la lingvişti iar noi o să merge şi o să ne rugăm de Dumnezeu şi de duhovnic.

Fiecare merge pe drumul lui, iar noi ştim unde mergem. Când mergi la duhovnic ca să te rogi de el să te scape, nu uita să-i spui şi că te-ai făcut advocatul neplătit dar îndârjit al sectei de la Pucioasa.

Pe cine vreţi să vă păcăliţi
 

Adică eu oi fi fost chior şi tâmpit atunci când am citit acuze diagnosticale făcute la adresa nu numai a lor ci şi a mea şi a altor colegi de forum:
-schizofrenic,
-delirum tremens
-bolnave psihic
-personalitate multiplă
-se crede Dumnezeu sau cineva: Napoleon, Stalin, Duhul vre-unui mort...
-stă de vorbă cu un spirit mort,
-şi multe alte insinuări şi miştocăreli cu referinţe la psihologie şi psihiatrie sau la alte boli ori diagnostice... cum ar fi lingvisvismul analfabetizant pârulent, fireşte pe care l-aţi căutat doar în gura altora.

Deci pe cine vreţi să vă păcăliţi că afirmaţia mea este un nonsens?

Apoi de fiecare dată, aşa de frumos şi de drept vorbeaţi de cei, cică horopsiţi, dintre pucioşi, horopsiţi în opinia voastră de către prooroci şi de către Dumnezeul lor, de parcă nu numai că aţi fost angajate avocate ci parcă eraţi surorile lor nedreptăţite, dar era clar cum în mod pătimaş prezentaţi denaturat şi răuvoitor lucrurile pentru faptul că scopul vostru era evident de a scoate din pălărie că defapt scopul proorocilor şi al Lui Dumnezeu venea din răutate, pismă, mărire de sine ... ... ... adică se poate constata fără să te forţezi că aveaţi băgată circularia spre a compromite pe prooroci sau autoritatea sfaturilor lui Dumnezeu.

Deci pe cine vreţi să vă păcăliţi că afirmaţia mea este un nonsens?
Păi voi vorbiţi de bun simţ, exact ca Antonescu Crin, care aliindu-se cu torţionarii psd, cu mogulii din tv, s-au dus la Timişoara ca să facă pactul cu bastus spre a dărâma nu numai guvernul ci şi constituţia şi de a instaura dictatura comunist-masonică, zicând jos Băsescu dictatorul, adică tot el, exact aşa cum susţineţi voi, jos proorocii şi jos Cuvântul lui Dumnezeu, şi spuneţi că asta e dovada cea mai bună că folosiţi raţionamentele bunului simţ.

Pe cine vreţi să vă păcăliţi? Bunul simţ nu vă spunea că vă aflaţi sub influenţa nefastă a ispititorului cel rău? Că eu v-am tot repetat cred că la fiecare replică, arătându-vă cum sunteţi ca apucate de un duh necurat, că de aia v-am şi trimis la psihologii şi psihiatrii voştrii care o să vă recomande ei vouă boabe antidepresive şi pentru somn, că prea sunteţi agitate de parcă aţi fi descoperit aberica, dar nu e aberica ci e apa sâmbetei pe care vă daţi cu iahtul.
Păi tu n-ai văzut curci? Nu le-ai auzit? Şi asta nu e nici o proorocie ca să auzi cum râd până şi cucurcile de raţionamentele voastre de bun simţ... eu le aud şi nu-mi mai vine să râd ci să plâng, ele râd, curcile, iar eu plâng, că văd cât de sadic şi absurd e raţionamentul vostru de bun simţ.

Eu nu am încercat să vă conving că sunt identice ci voi aţi fi vrut ca ediţia a doua să fie copie la mindingou după prima şi dacă nu e copie atunci nu-i bine că de ce au apărut virgule. Păi dumneata nu pricepi cât de importantă e virgula pentru un text, fără virgulă nici punctul nu mai e punct, şi iată că virgula este maica punctului, deci importanţa virgulei este uriaşă. Şi astfel ediţia a doua, prin mulţimea de virgule este copleşitor mai clară şi mai tainic profundă, lucru pe care iată că voi, lingviste de meserie nici nu l-aţi luat în seamă. Păi dacă v-aţi înhăitat cu un a-mic coadă de maimuţă, cum era să vedeţi semnificaţia unei virgule neluate în seamă de ziditori?

vsovivi, nu am rabdare sa citesc ce ai scris, nici tu si nici mariamargareta, dar trebuie sa recunosti ca s-a documentat fata :)

continuare, da s-a documentat... sărmana
 

Sunteţi aşa legitime exact ca şi emanaţii ieşiţi din spuma de cafia făcută pe zaţ şi ca ţigările carpaţi, care, ca să ştim noi ce s-a petrecut în ultimii 20 de ani, ne-au informat ei corect, adică ei ne-au informat pe noi bine, bine de tot.

Adică ziceţi că scoateţi voi la iveală tainele ce reies din texte, tainele ce rezultă, arătând ce se ascunde sub mască, în suflet, în viaţa lor, păi nu aţi reuşit să arătaţi decât ce se ascunde în sufletul vostru... şi nu se ascunde decât multă naivitate copilărească şi grozăveală mentalistă credulă că se vede că v-a păcălit nenia cu eretele de pe umărul drept, v-a păcălit că pisikaa lui o să vă înveţe să cădeţi mereu în picioare sau că o să puteţi merge pe acoperişuri sau garduri fără să vă pierdeţi echilibrul... dar v-am tot spus că vă plâng ca pe două surori rătăcite printre grijile lui tanti grijania... şi mi-e foarte clar că nu pricepeţi ce faceţi... că altfel m-aţi crede şi pe mine păcătosul darmite pe prooroci sau pe Cuvântul lui Dumnezeu.

Dar atunci pentru ce nu mă ascultaţi ca să vă astâmpăraţi, că doar eu pricep ce capcană luaţi şi să mă credeţi că proorocii sunt prooroci şi nu eu marele păcătos mirean din poBOR care îi cred pe prooroci şi pe Dumnezeu, ca să încercaţi să vă opriţi şi să vă scuturaţi de nărav şi apoi să credeţi neândoielnic că nu ei mint ci noi, noi păcătoşii fiindcă ne credem vrednici şi ne socotim drepţi... neprimind pe prooroci.

Dacă v-ar păsa de voi a-ţi da dreptate dreptăţii fiindcă eu o văd şi văd că voi n-o daţi, ci voi daţi zeciuială numai din bărar şi ismă şi pătrunjeg iar dreptatea aţi lăsat-o la câini şi la porci ca s-o facă ei, iar voi avocăţind pervers după cărţile perverse ale cezarului pentru care vă osteniţi în zadar.

Deci întoarceţi-vă la dreapta-mprejur! Şi singure o să aflaţi şi n-o să mai regretaţi ajungând în depresie şi angoasă, că doar nu vă e clar că de la păcate vă vine entuziasmul ăsta demascant de parcă descoperiţi voi mereu aberica, ..., dar nu e aberica, ci e rodul pe care vi l-a rodit pisikaa şi l-a acoperit cu nisisip, galben aşa frumos ca aurul, sau din ăla alb, alb, aşa ca varul, aşa cum dădeau activiştii primăvara pe toate bordurile şi pomii cu var, mormintele lor moderne, ca să semene la culoare toate cu fumul de ţigară carpaţi, şi uite aşa aveam şi noi revoluţia aia a noastră, patrihotică, continuă, aşa ca nişte adevăraţi revoluţionari pururea nemulţumiţi. Haarashow?
Dar Moise care vorbea cu Hristos alături de Ilie de a zis Petru: ''Doamne bine ne este nouă aici pe munte, să facem trei colibe, una lui Moise, una lui Ilie şi una Ţie...'' (foarte important ce substituie cele trei puncte), şi acolo, în vedenie, poate că nici Moise nu mai era un Dumnezeu pentru Aaron şi pentru faraon din moment ce murise cu mii de ani înainte de nimeni nu-i aflase nici pâna astăzi mormântul.
Deci capătul analogiei era mai încolo pe undeva, am înlocuit cu ''...'', dar iată că voi nu sunteţi proorociţe. Bine că măcar recunoaşteţi, tot e ceva, deşi din ce aţi susţinut până acum aş fi putut băga mâna în foi că voi proorociţi viceversa decât proorocesc proorocii, zicând mereu că defapt aşa trebuiesc crezute toate proorociile de la Adam... cum le măsluiţi voi...

Dar nu vă speriaţi, sigur nu v-am crezut, deci nu mi-aţi greşit mie cu nimic răstălmăcind scripturile de ochii gLumii... spre a voastră pierzare, de aceea m-am şi speriat, nu pentru mine sau alţii, ci că vă vedeam cum vă aruncaţi în pâranoe riguros alarmantă plină de sclifoşenii cinic miştocărite cu isterice simţiri pentru cei afectaţi aşa ca o mămică ce-şi supune copilaşii să asculte pe nenia. Deci de voi mi-era milă şi de aia am spart sirena lui roaită ce schieuna ca trasă de păr sub mâna voastră de artiste... că voi sunteţi defapt nişte artiste, nişte scriitoare de efect.
Comune dar viceversa vicentoarsa viceglobul pământesc... Exact aşa de comune cum e coma adică iată că suntem de toată comuniunea, că altfel de unde să vină punctele astea comune?

Păi voi visaţi cu ochii dăschişi, voi aveţi himera direct lipită pe cornee, că altfel cum să vă intrige ceva bun decât că vă pocneşte fata aia morgană din apţibild direct în moalele capului şi pe voi vă doare, crezând că de ea vă doare şi iată că apoi tot de la ea, pentru ea vă şi intrigă, fiindcă altfel aţi căuta cu bună credinţă cine are dreptatea, ea sau alţii, şi nu aţi veni mereu cu intrigile dintre fetele morgane pe aici, intrigi insinuatorii ce se insinuiază fiindcă apar ca din nisip arătându-şi goliciunile apoase demascate ca să vă intrige expre pe voi că de ce vă ia vouă alţii întietatea, că numai vouă vă ia, înaintea arababilor lui rhabibi şi deci iată că vă ia maul... întietatea.

Şi ziceţi că voi nu visaţi la stele verzi pe păreţi şi prin visele altora, ci că pe voi vă intrigă interesul ascuns? Şi de ce mă rog frumos vă intrigă? Păi interesul poartă fesul dar de ce visele altora vă intrigă? Sau mai degrabă fiindcă aţi rămas numai voi fără vise şi nu mai ştiţi de unde vă vine interesul ăsta mieunător că îmi pare că vă plângeţi mereu ca să nu cumva să vi se fure vouă tocmai visele pisicilor morganice... mă-nşel? Păi nu v-am zis că alea sunt pisici? Mici. Şi că ce se naşte din pisikaa şoareci mănâncă şi apoi se suie şi după porumbei? Că cine mâncă azi un ou mâine va mânca un bou de aur şi nu un viţel. Deci cât o să tot umflaţi baloanele de săpun suflate prim mărarul dat ca zeciuială ca desenând pe păreţi pisici cu musteţi albe albe aşa ca de lapte să mă momiţi cu momiţele, cu pipopotele gâsculiţelor?
Şi când El Vine şi Lucră voi vă apucaţi să-L tăgăduiţi ''până pică pe spate''? Îl pândiţi să-L persiflaţi şi pe El tot aşa ca şi pe toţi proorocii Lui? Sau dacă vine la voi e bine, numai la voi, dar dacă vine şi la alţii atunci nu e bine, e rău... Păi vine cu Darul Său la cine Vrea El şi se arată cui Vrea, că acolo merge şi se milostiveşte la Cine L-a trimis Tatăl... că e în cămări sau că e în pustie... Uite-L aici dar uite-L şi acolo... Dar absolut tot ceea ce face pentru om a dat mai înainte scris şi mărturisit prin prooroci, deci să nu credeţi altfel... dar voi iată că susţineţi că Hristos nici nu este prooroc din moment ce tăgăduiţi la nesfârşit Duhul Proorociei. Păi ce a mărturisit ucenicul Cleopa în drum spre Emaus? ''Era un prooroc puternic în Cuvânt şi în faptă... care a murit şi femeile noastre ne-au ameţit că cică au văzut arătare de îngeri pe la mormânt''... deci dacă a înviat şi noi şi voi Îl aşteptăm, proorocia i-o fi rămas moartă şi nu vine împreună cu ea atunci când vine? Sau poate că voi nu aţi vrea ca să scrie mai înainte prin prooroci ci aţi vrea să apară aşa pe nepusă masă, aşa ca un jolijoker din teancul de cărţi... , dar pentru mulţi cam aşa va veni, crezând ei ca iar a venit ca să le fure veniturile din bancă. Cum au crezut şi aceia, care nici până azi n-au aflat ce pierd.Păi dacă gratis vă daţi cu părerea, atunci pentru ce atâta pătimăşie şi orbire cu forţa, sau sunteţi maţochiste? Dacă v-a dat afară nenia cu pisikaa şi tanti grijania şi şi-au angajat pe altele, mai serioase, atunci nu pot decât să mă mir pentru ce atâta încleştare sufletească spre a dovedi voi că ce... că pricepeţi numai şi numai anapoda? Că nu vreţi să vă lăsaţi înşelate? Păi nu-mi arătaţi mie că nu vă lăsaţi înşelate că eu văd prea bine că sunteţi complet înşelate, ci mergeţi de arătaţi la nenia oculistul cristalinul vostru sau cornea sau retina ca să vă caute dacă nu aveţi pitici pe creier născuţi din fetiţele morgane lipite în apţibild, copilaşilaşi apăruţi aşa cum ar răsări ceva ca din nisisip, că mie îmi pare că deşi sunteţi fete bune, parcă totuşi nu e comentariul vostru, ci e un comentariu cusut cu aţă mindigou la miştou, ca să iasă tapetul de formă pe păreţi...

Deci vedeţi voi dragile mele lingviste, că nu se poate păcăli la nesfârşit, aşa că trebuie să vă gândiţi şi la vremile când nu o să vă mai puteţi păcăli şi o să trebuiască să-l plătiţi pe păcală să se dea în spectacol pentru ca să nu vă apuce nişte junghiuri de la ploaie printre genele false cu care v-aţi dus la oculist ca să vă bage şi pe voi în seamă şi să vă compătimească fiindcă aţi făcut urdori amare de vi s-au lipti pleoapele... de la zaţul de cafia şi de la fumul de ţigară în care v-aţi adâncit cu ghicitul în lingvisvism... deci dacă întri în horă o să trebuiască să joci şi cu păcală şi cu tândală până la urmă... şi când o să se arate urmele de la pisikaa aia atunci nu te aştepta că o să o ţie nenia în lesă, ci ar trebui să ştii că după aia o să-i dea drumul şi la erete ca să vă clonţănească în moalele capului, adică acolo unde e moale... până vă clătiţi complet cu îndreptări de la starea voastră.

Deci v-am cerut mereu un pic de milă de ce a mai rămas ascultător în voi însele, că nu-mi place să asist la filme horror în direct, că Păcală uite-l că se poate da şi peste cap şi iar se preschimbă în harap... alb, alb, alb ca varul de groază când vă vede pe voi aşa speriate şi încremenite în proiect cum staţi ca la dentist să vă explice cam ce aberează... şi de ce îşi dă aburi... din ăia fără apă... ca ăia de la tutun... Păi ce e de explicat de la Păcală cu fraţii săi păcăliţi de păcălici? Pcăcliţi sărmanii că doar le-a tăiat nenia şi nasul dar şi limba după ce au slujit la aristocrat... sau aţi uitat?

Păi Mamona este dumnezeii de plumb ai câştigului necinstit, al câştigului viclean, că la ăla se închina Iscarioteanul junior, şi dacă voi ziceţi foarte frumos aşa cum ne-a învăţat Hristos că nu se poate să slujim la doi stăpâni, că simultan nu poţi trage şi cia şi hăis fiindcă ori vezi ce ia ori vezi ce vhăiîs, şi deci atunci de ce vreţi să câştigaţi voi procesul altora trişând?

Şi chiar arătându-vă doar de ochii gLumii că aveţi drept stăpân nu pe prooroci ci pe strămoşi? Chiar aşa? Păi dacă i-aţi avea pe daci de strămoşi, atunci să ştiţi că ei i-au primit pe prooroci şi pe trimişii Domnului şi Casca lui Menumorout stă mărturie, iar dacă pe romanii de la Roma îi aveţi drept strămoşi atunci romanii au venit să facă drumuri pietruite, aşa ca în tot imperiul, ca să aibă pe unde să umble proorocii şi sfinţii şi credincioşii, şi cetăţi întărite şi oraşe unde să cuvinteze proorocii Domnului toate proorociile Sale, deci ei i-au slujit încă de pe vremea lui Constantin cel Mare, iar dacă aţi avea pe strămoşii de mai aproape drept strămoşi, atunci aţi vedea desluşit cum ei împreună cu toţii au răbdat toată floarea cea vestită a întregului apus, sau răsărit sau miazăzi sau miazănoapte mii de ani şi nu s-au urcat cu bocancii în capul nimănui ca să-i tiranizeze, şi nici pe capul fraţilor ca să ne ciondănim între noi cum e acuma... deci voi pe cine aţi răbdat dacă pe proorocii fraţi nu-i răbdaţi, şi cine vă sunt vouă strămoşii dacă dacii şi romanii nu au făcut faptele voastre?

Nu vă mai chinuiţi ci hai să vă spun ''eu vouă'' cam cum stă treaba cu voi:

S-au adunat odată un fricos, un nebun, un prost, un om rău şi un popândău şi a tunat şi au zis ei că se duc la un frate prooroc să se mire fiindcă auziseră că tocmai trece acel frate prooroc prin satul lor, şi ce credeţi voi că a ieşit?

A ieşit ... păi a ieşit din găoce aşa ... aşa... ceva... cu nişte ochişori buni de tot!
Doar că avea şi cocodiţă.

Iar eu băcătosul nu m-am făcut avocat pe aici ori pe dincolo ci poate că aşa am ieşit până la urmă din rahat un fel de advocat, dar ştii ce e cel mai stupid în ochii mei? Că îmi pare că sunt avocatul vostru ca să nu vă pape gLupul gLumiei cu colţ de arginţi. Că mă rog iară-şi pentru voi ca să nu vă ia apa sâmbetei să vă ducă cu iahtul, că parcă v-aţi liniştit de la tangaj... şi mă rog să nu mai numiţi voi sectă pe singurul Dumnezeu Adevărat care nu poate fi tocmai El sectă aşa cum ziceţi voi ci iată că toată gLumea e sectă şi voi încă n-aţi aflat ci dănţuiţi ca apucate de ... un duh necurat.

Şi cum crezi dumneata: El are nevoie să fie apărat sau eu am nevoie ca să mă apere El în toate instanţele posibile şi imposibile... de diferite niveluri şi de pe diferite niveluri ca să le niveleze? Cum crezi tu, că o să mă scape pe mine omul cu ciocciocănelul?... şi cu perperuca albibinoasă? Sau poate crezi că o să mă scape vre-un ninjalău aruncând el cu o fumigenă şi tăind dintr-un foc gâtul balaurelui cu coarne ce cresc cu sabia lui din oţel din ăla bătut bine pe tocilă, după ce în prealabil l-a chiorât cu un suraken la ochişorul ăla compus? Păi da, aşa o să mă scape ăştia doi pe mine exact cum a scăpat de griji Nelu furnicelu' de griji pe Nelu elefănţelul care îl călcase din greşală şi şi-a cerut scuze apoi, iar Nelu furnicelu' a zis: -nu-i nimic, nu te amărtâ că m-ai călcat, se putea întâmpla şi invers. Ei erau mari prieteni. Aşa şi noi.

Deci să ne ierte Domnul.

187. “Fenomenul Pucioasa”: un “fenomen” cu trei explicaţii posibile (I)

I. “Şfânta trâmbiţă şi proorociţă Virginia” şi cei trei aspiranţi la proorocie din spatele ei: omul, diavolul şi Dumnezeu

“Fenomenul Pucioasa”, dacă s-ar dovedi autentic, ar fi probabil cel mai spectaculos eveniment al istoriei moderne, care ar zgudui din temelii lumea creştină şi clişeele ei. Când s-a mai pomenit ca Dumnezeu să le vorbească oamenilor “gură către gură” aproape necontenit, aşa cum (se pretinde la Pucioasa că) o face de cincizeci şi cinci de ani încoace? Tocmai de aceea, reacţia aproape inexistentă a omenirii în general şi a Bisericilor creştine în special la acest "fenomen" cu totul ieşit din comun trebuie să aibă o explicaţie logică. Prea multa nepăsare din partea Bisericilor creştine în faţa acestui fenomen este un semnal remarcabil, care merită studiat. Cum de s-au convins atât de sigur Bisericile că nu este vorba decât de o cacealma jalnică? Acesta să fie motivul real al acestui dezinteres generalizat, sau e vorba de mai degrabă de un comportament instinctiv de respingere a necunoscutului? Ar trebui ca cineva să fie ori iresponsabil, ori temeinic convins că este vorba de o “făcătură”, ca să audă că-i vorbeşte Dumnezeu în direct şi să nu-i pese!

“Fenomenul Pucioasa” a fost explicat “matematic”, dar cu parti pris, chiar din interiorul sectei "Noul Ierusalim". În cartea apocrifă “Quo vadis, Ecclesia?” , scrisă de personajul imaginar “părintele Nicodim”, pucioşii “demonstrează” într-un capitol întreg că cel care vorbeşte la Pucioasa nu poate fi nici omul, nici diavolul, ci neapărat este Dumnezeu. Capitolul se intitulează “Cine vorbea prin Sfânta Virginia?” şi a fost reprodus integral într-o secţiune intitulată "Studiu introductiv" (de data aceasta, nesemnat, ceea ce sporeşte neîncrederea că autorul poate fi individualizat prin personajul de recuzită “părintele Nicodim”) în ediţia a doua a cărţii pucioşilor intitulată “Cuvântul lui Dumnezeu”.

“Demonstraţia” făcută de fantomaticul “părinte Nicodim” nu numai că este un lanţ de sofisme, dar este pe departe incompletă. Ea se rezumă la a analiza prezumptiva intervenţie divină de pe vremea Verginicăi (Virginia Tudorache), adică pe vremea când “mesajele cereşti” soseau doar atunci când ea părea adormită tun, în stare de catalepsie, fără o participare personală notabilă la evenimentul prin care tocmai trecea. Fenomenul a continuat însă şi după moartea Verginicăi, dar în alte coordonate, radical diferite, pe care “părintele Nicodim” s-a ferit să le mai analizeze.
Următorul “mesager” al lui Dumnezeu din cer a fost lelica Maria Tudorache, sora ei, care primea “mesajele cereşti” aparent la fel (din punct de vedere a manifestărilor exterioare), dar substanţial diferit, din punct de vedere a mijloacelor. Mai precis, pucioşii s-au străduit să inoculeze tuturor convingerea lor (de altfel, o simplă supoziţie) că Mariei nu-i mai vorbea Dumnezeu direct, ci prin intermediar, iar intermediarul era chiar spiritul Verginicăi, aflat chiar lângă Dumnezeu, undeva în dreapta sau în stânga Lui. Pucioşii au acţionat foarte hotărât în acest scop, inclusiv prin corecţii frauduloase ale propriilor texte care, la o analiză atentă, ar fi putut deveni compromiţătoare pentru această supoziţie. Altminteri, lelica Maria primea mesajele la fel: tot adormită şi tot inertă şi neparticipativă ca şi Verginica.

Următorul primitor al mesajelor a fost leliţa Mihaela Tărcuţă. Cu ea, lucrurile s-au schimbat radical. Dumnezeu nu mai “trâmbiţa” ca şi până acum, printr-o “trâmbiţă” adormită tun. Mihaela auzea voci, care i se aşezau în urechi “ca o suflare de vânt”. La început, leliţa Mihaela auzea doar vocea Verginicăi care o încuraja şi îi vorbea “de la Dumnezeu”. Mai târziu, când Mihaela a prins curaj, a început să audă direct vocea lui Iisus, apoi pe cea a Tatălui, pe cea a Maicii Domnului, a Arhanghelilor, a Sfinţilor mari şi mici, ajungând să audă până şi vocile spiritelor unor decedaţi dintre semenii ei (vocea spiritului lui Vasile Târgovişteanu, vocea spiritului Patriarhului Teoctist, dar şi vocile spiritelor unor oameni de rând, trecuţi recent la cele veşnice)

Preluând raţionamentul “părintelui Nicodim”, admitem că doar trei pot fi vectorii prin care mesajul de la Pucioasa să ajungă la ceilalţi oameni: omul, diavolul sau Dumnezeu. În paragraful “Adevărul, demonstrat matematic”, Prea Cuvioşia Sa Nicodim Puciositul îi ia pe rând la puricat, eliminând unul câte unul pe cei incomozi, şi astfel ajunge rapid la concluzia definitivă: “ De aceea: Prin Sfânta Virginia vorbea Dumnezeu”. Chiar dacă admitem că raţionamentul sfinţiei sale este corect, deci Verginica ar fi fost o autentică “trâmbiţă apocaliptică”, rămâne totuşi întrebarea nelămurită: Bine, bine, dar atunci prin lelica Maria şi prin leliţa Mihaela cine vorbea? Că despre ele pucioşii afirmă cu tărie că nu sunt nici “trâmbiţe”, nici “sfinte”!

Dar să reproducem pe rând cei trei vectori, aşa cum au fost ei analizaţi de către Prea Cuviosul Nicodim Puciositul.
A. Primul vector:

“1. Întotdeauna când Domnul proorocea prin Sfânta Virginia, ea avea capacitatea senzorială protejată prin pronia dumnezeiască, primind un somn adânc, asemănător celui pe care-l primise Adam atunci când Dumnezeu a făcut-o din el pe Eva. Ca fiinţă umană, Sfânta Virginia era detaşată senzorial de lumea materială. De aceea:
Prin Sfânta Virginia nu vorbea omul.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, ediţia 2006, pag. 35)

Raţionamentul Nicodimului Pucios suferă de un grav viciu de fond, probabil datorită unor deficienţe în cultura sa generală. El nu ştie se pare că unele boli psihice se manifestă tocmai printr-un astfel de clivaj între două sau mai multe personalităţi distincte ale aceluiaşi individ, dintre care una poate fi dominantă. Tulburarea disociativă de identitate reprezintă fie prezenţa într-un singur individ a două sau mai multe identităţi disticte, fie coabitarea mai multor personalităţi, care alternează în controlarea comportamentului întregii fiinţe. Observatorii fenomenului au remarcat recerea rapidă (într-un interval de câteva secunde) de la o personalitate la alta, care este însoţită adesea de modificări subtile fie în postura şi tonul vocii, fie în calitatea şi temperamentul scrisului. Pot apărea schimbări chiar la nivelul manifestărilor fiziologice, cum ar fi tensiunea arterială şi activitatea creierului, ceea ce ar explica somnul profund în care cădea Verginica în timp ce avea loc “lucrarea”. Experienţele personale de acest gen pot avea diferite grade de severitate: de la manifestările disociative comune tuturor oamenilor (cum ar fi reveria, somnul, somnul profund, hipnoza, sau “rătăcirea” într-o carte sau într-un film, toate implicând “pierderea temporară a contactului” cu lumea imediat apropiată) la disocierea cronică, sindrom ce provoacă deteriorarea gravă a echilibrului psihic. Faptul că Verginica era detaşată senzorial de lumea materială, dar vorbea prin somn, poate fi explicată ca fiind o manifestare patologică binecunoscută în lumea medicală. Persoanele cu tulburare disociată pot trece printr-o gamă variată de simptome caracteristice, printre care: depresie, schimbări de dispoziţie, tulburări de somn (insomnie, coşmaruri şi somnambulism), atacuri de panică şi fobii, compulsii şi ritualuri, simptome psihotice (inclusiv halucinaţii auditive şi vizuale), transe şi “experienţe în afara corpului”, mania persecuţiei. Nicodimul Pucios pleacă de la premisa că Verginia era perfect sănătoasă din punct de vedere psihic, caz în care o asemenea manifestare (vorbirea prin somn) este interpretată de el ca fiindu-i neapărat exterioară. Adică, “vorbeşte gura fără ea”, ceea ce înseamnă că “vorbeşte altcineva prin gura ei” (altcineva însemnând unul dintre personajele rămase în cursă, dintre cei trei vectori, şi anume ori diavolul, ori Dumnezeu). Or, despre Verginica există mărturii scrise, provenind chiar de la adepţii pucioşi, despre internările ei repetate în clinicile psihiatrice la Ploieşti, la Spitalul 9 din Bucureşti, la Plătăreşti şi la Bălăceanca, internări atribuite de ei exclusiv unor manevre de reprimare sau de răzbunare ale Securităţii:

“Primul om care a dat-o pe mâna securităţii a fost preotul ei din sat, fostul protopop, Ilie Mirică, cel care a ajutat la întocmirea actelor de internare a ei într-un spital de nebuni. În toamna anului 1956 a fost dusă la Ploieşti şi internată acolo o perioadă de timp. După aceea, a fost internată de două ori la spitalele de nebuni din Plătăreşti şi Bălăceanca. Dumnezeu a lucrat prin ea şi acolo şi a ocrotit-o, căci putea să fie de multe ori omorâtă de nebuni.” (citat după Ivan Petre, din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, ediţia 2006, pag. 49)

Si, eu cu cini votez...nenicule...care'va'sa zica ?

187. “Fenomenul Pucioasa”: un “fenomen” cu trei explicaţii posibile (I)

I. “Şfânta trâmbiţă şi proorociţă Virginia” şi cei trei aspiranţi la proorocie din spatele ei: omul, diavolul şi Dumnezeu (II)

“În anul 1976, în luna august, am fost internată prin poruncă, împreună cu mama Verginica, la spitalul judeţean din Târgovişte, unde i se spunea „femeia cu inima cât roata carului“. Aici, mama Verginica era urmărită de securitate. Aici am văzut foarte multe semne şi minuni.” (citat după Cârlan Maria, din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, ediţia 2006, pag. 56)

“A fost internată forţat la spitalul psihiatric din Ploieşti. A suferit mult de la bolnavii de acolo. După multe insistenţe ale mamei sale i s-a dat drumul. Nu mult după aceea a fost din nou ridicată şi internată la spitale de lângă Bucureşti: Plătăreşti şi Bălăceanca. Acolo a suferit multe chinuri.” (citat după Ivan Maria din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, ediţia 2006, pag. 66)

“Odată, când a fost dusă la spitalul de nebuni din Plătăreşti, spunea cum a fost dusă la un loc cu cei închişi şi condamnaţi la moarte. Acolo era un lac şi trunchiuri de copaci prin apă, şi fiecare condamnat era aşezat pe o buturugă. Din apă ieşeau şerpi care-i muşcau şi, căzând în apă, se înecau. Au aşezat-o şi pe ea pe un trunchi, şi în acel moment a apărut Măicuţa Domnului zicând: „Nu te teme, Verginica! Eu te voi ţine să nu cazi în apă“. Şi a stat aşa multe zile, încât se mirau chinuitorii ei care, neştiind puterea Domnului, ziceau că e vrăjitoare. [...] Mulţi medici cărora Domnul le atinsese inima aveau mare milă de ea. De pildă, când se interna la spitalul din Pucioasa, doctorul Iţu Gheorghe i-a fost de mare folos.” (citate după Bănescu Emilian, din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, ediţia 2006, pag. 72-73)

Corespunde oare Verginica tipologiei standard a individului predispus la tulburare psihică disociată? Majoritatea bolnavilor care dezvoltă tulburări disociative au suferit o traumă copleşitoare în copilărie, fiind puşi în pericol de moarte într-un stadiu fragil al dezvoltării emotive (de obicei, înaintea vârstei de 9 ani). Tot la 9 ani are loc şi schimbarea majoră care o va marca pe Verginica tot restul vieţii, episod pe care ea îl rememorează ulterior prin vederea lui “Dumnezeu”, care vorbeşte cu gura ei:

“...De la vârsta ei de nouă ani acest trup îl am de folosinţă pentru poporul Domnului Iisus Hristos. Purta o singură rochiţă şi mânca mere pădureţe, dar erau miere, nu mere.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 1 mai 1979)

Dar care să fi fost cauza? În statisticile medicale româneşti, cel mai frecvent precursor al tulburărilor disociative este abuzul fizic, emoţional şi sexual din copilărie.
Or, biografia romanţată a Verginicăi dezvăluie o copilărie grea, puternic traumatizantă emoţional, în care foamea, boala şi moartea erau principalii arbitri ai supravieţuirii. Câteva repere dramatice îi jalonează copilăria Verginicăi:

– “ [...] părinţii copilei, Nicolae şi Andreiana, erau creştini săraci şi le creşteau din greu pe cele două copile, Verginica fiind cea mai mică.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, ediţia 2006, pag. 45)

– “ În anul 1924, când Verginica împlinise un an, s-a îmbolnăvit de o boală [...] Boala copilei ajunsese în stare grea [...] pierise speranţa pentru viaţa ei [...]” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, ediţia 2006, pag. 45)

– “ Când Verginica împlinise patru ani, tatăl ei a murit, iar viaţa acestei familii a ajuns mult prea anevoioasă” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, ediţia 2006, pag. 45)

– “ Se făcuse Verginica de nouă ani. [...] Mama lor, Andreiana, zăcea în pat, bolnavă de pelagră” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, ediţia 2006, pag. 45)

– “ Verginica avea numai o rochiţă [...] Păştea zi de zi vitele şi plângea mereu. Copiii cei mai înstăriţi din sat o luau mereu în bătaie de joc şi o înjoseau mereu ca pe o copilă săracă şi prostuţă, aruncând după ea cu pietre şi luând-o în râs” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, ediţia 2006, pag. 45)

– “Toată ziua se ruga plângând [...]” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, ediţia 2006, pag. 45)

În acest context, ajutorul nu mai putea veni decât de la cer. La vârsta de 9 ani, Verginica are primele ei experienţe extatice: Mai întâi, o vede pe Maica Domnului cu Pruncul Iisus în braţe, printre crengile copacilor. Aceasta îi promite Verginicăi că Pruncul ei are putere să-i vindece mama:

“ Într-una din zile, printre crenguţele copacilor, Verginica a văzut o lumină mare şi albă, şi pe Maica Domnului cu Pruncul Iisus în braţe [...] Apoi ea a auzit:
– Verginico, eu sunt Măicuţa Domnului, şi sunt şi măicuţa ta. Nu mai plânge, căci Fiul Meu, Iisus Hristos, o va însănătoşi pe mama ta ca să vă poată îngriji” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, ediţia 2006, pag. 46)

A doua zi, Verginica îl vede pe Iisus Hristos (dar nu Prunc, ci Matur, de data aceasta) coborând din cer pe o rază şi rămânând la o palmă de pământ. El îi promite că o va vindeca pe mama ei, dar nu pe degeaba, ci primind în schimb ceva de la Verginica:

– “ Verginico, eu sunt Fiul Maicii lui Dumnezeu şi am venit s-o fac bine pe mama ta. Nu mai plânge. [...] iată, îţi cer şi Eu ceva pentru vindecarea mamei tale. Dă-Mi să am de la tine părul tău.
[...]
– Dă-Mi o mânuţă, s-o am de la tine.
[...]
– Să-Mi dai atunci un picior, să-l am de la tine.
[...]
– O, ce să-ţi mai cer? Iată, îţi cer un ochi, să-Mi fie Mie spre slujire prin tine, să Mă uit cu ochiul Meu prin ochiul tău, că Eu vreu să-Mi fii Mie cort pe pământ. [...] Când vei împlini paisprezce ani, atunci voi lua ochiul tău.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, ediţia 2006, pag. 46)

După o serie de negocieri dure (în care “Iisus” i-a cerut pe rând Verginicăi, întâi părul ei, apoi o mânuţă, apoi un picior, dar Verginica nu era dispusă deloc să renunţe la ele) s-a încheiat târgul: Verginica îi va da un ochi (gândindu-se că se va descurca binişor numai cu unul, cel care-i mai rămâne), pe care “Iisus va veni să i-l ia” mai târziu, la vârsta de 14 ani. Şi chiar aşa a fost, căci de la 14 ani ea a devenit chioară pentru tot restul vieţii (nu se spune nicăieri în ce împrejurări). Dar, cu tot preţul cam pipărat, Verginica şi-a rezolvat problema, adică mama ei a fost vindecată, şi în casa lor s-a aşternut pacea:

“O fericire cerească s-a coborât peste căsuţa lor săracă” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, ediţia 2006, pag. 46)

Să se fi conturat atunci pentru Verginica, această colaborare mercantilă cu “persoane omnipotente coborâte din cer”, ca o soluţie perenă sau ca un paleativ de moment?

187. “Fenomenul Pucioasa”: un “fenomen” cu trei explicaţii posibile (I)

I. “Şfânta trâmbiţă şi proorociţă Virginia” şi cei trei aspiranţi la proorocie din spatele ei: omul, diavolul şi Dumnezeu (III)

Se ştie că tulburarea disociativă este o tehnică de supravieţuire foarte creativă, care permite indivizilor să suporte sau să păşească peste circumstanţe disperate, aparent fără soluţie, pentru a-şi conserva câteva zone de funcţionare sănătoasă. Atunci când se confruntă cu situaţii traumatice copleşitoare, din care se pare că nu mai există scăpare, un copil poate recurge la o “evadare” în mintea sa. Copiii folosesc fuga de realitate sau îşi construiesc mental experienţe senzoriale care transcend lumea materială palpabilă, ca un mod de apărare extrem de eficace împotriva durerii fizice şi/sau emoţionale acute sau contra anticipării îngrijorătoare a suferinţei. Prin acest proces disociativ, gândurile, sentimentele, amintirile şi percepţiile experienţei traumatizante pot fi separate psihologic, iar trauma îşi găseşte o soluţie: fie ea este exteriorizată, ca şi când nici nu s-a întâmplat, fie este soluţionată de o persoană-surogat, exterioară eului, dar percepută ca un “alter-ego”. Două sau mai multe “entităţi” preiau controlul asupra comportamentului persoanei la un moment dat. Aceste entităţi, denumite uneori “personalităţi alternative”, “alter-ego-uri”, “părţi”, “stări de conştiinţă”, “stări al ego-ului” sau “identităţi”, despovărează pe individ de angoasa produsă de abuzul fizic sau emoţional.

Gradul de disociere la un individ este evaluat de medicii psihiatri folosind Scala Experienţelor Disociative. Aplicând această scală, s-a constatat şi care este gradul de incidenţă procentuală pentru anumite manifestări tipice la pacienţii diagnosticaţi cu tulburare de identitate disociativă:

a) 90% - declară că există o altă persoană în interiorul lor
b) 87% - declară că aud voci care le vorbesc
c) 82% - declară că aud voci care vin din interiorul lor
d) 81% - simt că o altă persoană îi controlează
e) 81% - au amnezie pentru evenimente petrecute în copilărie
f) 73% - când vorbesc despre propria persoană mai spun şi “noi”
g) 70% - declară că există o altă persoană în interiorul lor care poartă un alt nume
h) 62% - nu-şi amintesc de lucruri pe care cei din jur spun că le-au făcut
i) 56% - trăiesc sentimente de derealizare
j) 44% - nu recunosc persoane care se comportă familiar cu ei
k) 42% - observă că dispar anumite obiecte din jurul lor
l) 31% - observă că apar, nejustificat, diferite obiecte în jurul lor
m) 27% - în diferite momente, au scrisuri diferite

Să reluăm aceste criterii unul câte unul şi să căutăm pentru fiecare din ele în ce măsură vom regăsi în scrierile oficioase ale pucioşilor texte de unde să rezulte care dintre aceste experienţe disociative nu îi erau străine Verginicăi.

a) 90% - declară că există o altă persoană în interiorul lor

Verginica vorbea în timpul nopţii, aşezată pe un pat, aparent adormită. În cameră erau rude, vizitatori şi adepţi, dintre care câţiva mai apropiaţi consemnau în scris ceea ce auzeau din gura Verginicăi. Din gura ei ieşeau fraze care se declarau pe sine că provin de la altă entitate, denumită când Dumnezeu, când Iisus, când Duhul Sfânt.

Exemplul 1. În care “Iisus Hristos” vorbeşte din trupul Verginicăi, de unde trâmbiţează vestindu-Se despărţit a doua oară cu duhul de trup (se ştie că prima oară a fost atunci când a fost răstignit pe cruce):

“ Eu sunt Domnul Iisus Hristos. Nu sunt în trup, ci sunt în Duh. Coborâtu-M-am cu Duhul pe pământ [...] Nu acest trup sunt Eu. Aceasta este o trâmbiţă din care Eu trâmbiţez în vremea aceasta ca să vestesc peste voi toate câte vor fi în zilele ce vin.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la Praznicul Învierii, anul 1955)

“ ...Eu, Domnul Iisus Hristos, M-am pogorât din cerul sfânt pe pământ, nu cu trupul, ci cu Duhul. Acest Eu, nu e trupul acesta, ci e Duh, şi plutesc prin văzduh şi grăiesc cu Duhul.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 6 mai 1977)

Exemplul 2. În care “Duhul Sfânt” grăieşte din trupul Verginicăi, prin gura ei:

“ Copiii Mei, vorbeşte Duhul.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 1 mai 1960)

Exemplul 3. În care “Dumnezeu” grăieşte din trupul Verginicăi, prin gura ei, vorbind cu...Verginica:

“ Eu sunt Dumnezeu, nu acest trup. Eu sunt, Care vorbesc cu tine, şi tu nu vezi că Eu sunt mereu lângă tine. Plânge acest trup. Iar acum, când se va despărţi de Mine se va mâhni[...]” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 20 ianuarie 1973)

b) 87% - declară că aud voci care le vorbesc

În cursul şedinţelor de “comunicare”, Verginica angaja uneori un dialog cu una sau mai multe persoane din lumea “de dincolo”, dialog în care Verginica vorbea fizic, şi de fapt vorbea în numele tuturor, căci gura ei punea întrebările şi tot ea dădea şi răspunsurile. Vom da aici câteva exemple.

Exemplul 1. În care Tatăl ceresc îi vorbeşte Verginicăi, iar ea se prinde cu El în dialog:

“— Verginico, ce faci?
Verginico, Mă cunoşti cine sunt Eu?
— Da, Doamne, Te cunosc. Eşti Tatăl ceresc.
— Sunt. Să nu Mă uiţi niciodată. Să scrii copiilor Mei aşa, că de mii de ani vorbeşte Domnul cu ei. [...] Scrie, Verginico, mărgăritarele Mele şi le dă copiilor Mei să le citească, că de mii de ani vorbeşte Domnul [...]”(citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 20 ianuarie 1963)

Exemplul 2. În care vorbeşte Domnul cu Verginica, prin gura ei:

“Spune, Verginico, la cei rămaşi lângă profeţia Mea, să asculte de cuvintele Domnului, [...] Spune, măi Verginico, spune, că aceste porunci, cine nu le înţelege, este lipsit de înţelepciune, şi greu îi va fi. [...]” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 15 aprilie 1965)

Exemplul 3. În care, prin gura Verginicăi vorbeşte Domnul cu Verginica, apoi Maica Domnului cu Fiul ei, apoi Maica Domnului cu Verginica:

“ Verginico, fii atentă că vei vorbi cu sfânta Maică a Domnului. Fii atentă, Verginico, la Maica Domnului.
— Fiul meu, Fiul meu, Fiul meu, ascultă-mă! Înlătură aceste oştiri diavoleşti, care au cer negru între cer şi pământ. Fiul meu, mor copiii Tăi toţi. Nu-i lăsa să moară [...]. Tu, Fiul Meu, să fii bun şi milostiv cu ei.
Verginico, Verginico, fii tare şi îmbărbătează pe copiii Fiului Meu [...] Du-te, Verginico, şi spune fiilor Domnului meu tot ce ai văzut şi tot ce eu te-am învăţat.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 23 august 1972)

187. “Fenomenul Pucioasa”: un “fenomen” cu trei explicaţii posibile (I)

I. “Şfânta trâmbiţă şi proorociţă Virginia” şi cei trei aspiranţi la proorocie din spatele ei: omul, diavolul şi Dumnezeu (IV)

Exemplul 4. În care, prin gura Verginicăi vorbeşte mai întâi Domnul cu Verginica, anunţând-o că va fi vizitată de două personaje spirituale : arhanghelul Mihail, care va veni la vorbitor cu spiritul tânărului inginer Mihail, cel care a fost recent înjunghiat într-o cârciumă. Apoi vorbeşte spiritul celui decedat cu mama sa, prin “Telefonul Duhovnicesc”, care este Verginica. Aceasta, deşi aparent doarme, aude întrebările şi răspunsurile, pe care apoi le reproduce prin viu grai, ca un “telefon fără fir” între lumea văzută şi cea nevăzută. Mama celui decedat se află printre cei din cameră şi aude ce-i spune spiritul. Acesta se află probabil în Purgatoriu (!?), îndată ce, acolo unde se află, pentru unii e mai bine, pentru alţii e mai rău şi se chinuiesc. În final, spiritul îl îndeamnă la prozelitism pucios pe “păstorul” Daniel (zis nea’Mişu) şi le transmite “sărutări de mâini prin telefonul duhovnicesc” la toţi cei prezenţi la acest spectacol de spiritism nocturn. Acest dialog cu spiritul mortului Mihail este o veritabilă şedinţă de spiritism şi el s-a repetat de cel puţin patru ori în anul 1974 (doar patru şedinţe sunt consemnate în Cartea pucioşilor, dar se pare că au mai fost şi altele):

“ Iată-l pe Mihail, iarăşi vine, însoţit de Mihail arhanghelul.
...Fiule Mihaile, vorbeşte cu mama ta. Îndrăzneşte şi vorbeşte [...]
— Mamă, mă cunoşti tu pe mine? Mamă, eu sunt Mihail, care vorbesc prin telefonul duhovnicesc. Nu-mi pare rău că m-am mutat din lume, că m-am mutat de pe pământ la cerul sfânt [...]
...Vai de copiii care-şi prigonesc părinţii, că mult se chinuiesc aici![...]
... Nenea Mişu, apropie-te de telefon. Ai grijă de mama mea, întăreşte-o şi pe mama mea. Eu sunt un fiu ucis de tâlhari. Cu greu m-am despărţit de trup. Nenea Mişu, eşti rugat de mine, adu şi pe tatăl meu şi pe fratele meu pe calea pe care urmezi matale [...]
...Sărutări de mâini nene Mişu, şi ţie, mamă, şi la toţi de faţă. Amin.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 6 iunie 1974)

Exemplul 5. În care, prin gura Verginicăi (pe post de difuzor) vorbeşte mai întâi Domnul cu arhanghelul Mihail, care îl aduce iarăşi la vorbitor pe spiritul tânărului Mihail, ca să vorbească la “Telefonul Duhovnicesc” cu mama lui de pe pământ. Apoi vorbeşte (tot prin gura Verginicăi, pe post de telefon mobil) spiritul lui Mihail, care dezvăluie că nu se află în locul de veci; adică nu este nici în Rai, nici în Iad, ci undeva între (probabil, în Purgatoriu !?). Spiritul chemat o îndeamnă (printre altele) pe mama sa “să iubească telefonul”, adică pe “sfânta” Virginia.

“ ...Mihaile, adu-l pe Mihail la telefonul Domnului Iisus Hristos să vorbească cu familia, cu mama. Adu-l Mihaile. În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.
De ce ai oftat , Mihaile?
— Doamne Iisuse Hristoase, nu sunt vrednic să-ţi mulţumesc pentru binele pe care mi-l dăruieşti.
Sărut mâna, mamă! Apropie-te de mine.
Mamă, locul în care sunt acum, nu acesta este locul de veci, ci după judecată [...]
Mamă, să fii credincioasă şi iubeşte telefonul şi pe Dumnezeu [...]” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 12 iulie 1974)

Exemplul 6. În care, prin gura Verginicăi (mai întâi pe post de difuzor) vorbeşte pentru început Domnul cu arhanghelul Rafail, căruia îi cere ca să-l aducă din nou la vorbitor pe spiritul tânărului Mihail, ca să vorbească la “Telefonul Duhovnicesc” cu mama lui. Acest “telefon mobil” este de fapt gura Verginicăi, care de fapt e pe post de video-telefon half-duplex, căci Mihail o vede pe mama lui, dar mama lui nu-l vede pe “Mihail”; “lucrul acesta nu se poate”, căci condiţiile tehnice şi progresul tehnologic (rămas în urmă în cer faţă de inovaţiile de pe pământ) nu permit (încă). Păstorul Daniel (nea’Mişu) e provocat să deosebească vocea spiritului lui Mihail, adică să observe că duhul de noapte al lui Mihail vorbeşte de fapt la telefon (sau videofon) prin modem-ul duhovnicesc, care este Duhul Domnului. Spiritul lui Mihail dezvăluie bârfele care circulă pe la el, prin Purgator: “Se aude că Dumnezeu judecă lumea”. Mai dezvăluie că în Purgator nu e chiar aşa de rău, dar o să-i mute şi de acolo. Acolo multe suflete stau flămânde, ca într-un lagăr de exterminare, că nu le dă nimeni să mănânce, adică ori e criză de alimente, ori nu e nimeni milostiv pe acolo, ca să le umple şi lor burţile:

“ ...Rafaile, du-te şi adu-l pe fiul răposat, Mihail, la mama lui ca să vorbească.
Fiule Mihail, o vezi pe mama ta? Priveşte-o bine, că ea nu te vede pe tine; lucrul acesta nu se poate. Daniele, să auzi şi tu vocea acestui tânăr şi să deosebeşti duh, de Duh. Prin Duhul Meu vorbeşte Mihail şi găieşte mamei sale. Amin.
— Mamă, eu vorbesc cu tine prin Duhul Domnului Iisus Hristos. Se aude că Dumnezeu judecă lumea. Mamă, unde sunt, nu e rău, dar nu stăm aici, şi ne vor muta.[...] Multe suflete ca mine nu mănâncă, mamă, că nu le dă nimeni, şi aşteaptă fiecare mâncare, dar nu le dă. Multe suflete ar mânca, dar nu au ce mânca. Mamă, multe suflete ar vrea o bucată de hrană, dar nu au de unde lua.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 4 august 1974)

Apoi se întâmplă ceva îngrijorător: ori că apar perturbaţii în transmisia telefonică, ori că spiritul lui Mihail se descurcă cu greu în complexitatea tehnică a telefonului mobil, dar noroc că e îngerul lângă el şi-l învaţă cum să apese pe butoane:

“Mamă, cu greu vorbesc la telefon. Am însoţitor lângă mine şi îmi arată cum să vorbesc cu tine.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 4 august 1974)

Totuşi, spiritul lui Mihail răposatul nu se poate abţine să nu laude telefonul mobil (pe Verginica, adică) minunându-se de radiaţiile electromagnetice pe care le emite:

“ ...Mă uit la telefonul cu care vorbesc cu tine, mamă, şi mă uit la razele lui, că mare minune este lucrul acestui telefon.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 4 august 1974)

În final, spiritul răposatului o îndeamnă pe mama lui să facă o donaţie cât de mică (doar o căsuţă şi un petecuţ de teren) unui “copilaş” pucios; nu-i dă numele, dar pe care, desigur, i-l va indica telefonul (care a redevenit vasul de cinste Verginica), căci telefonul e la mare preţ pentru pucioşi ca să comunice ei pelcaţi “dincolo”, şi de aceea trebuie iubit, îngrijit şi ocrotit ca ochii din cap, căci el este scula care joacă rolul de intermediar (medium) între cei morţi şi cei vii:

“…Mamă, fă cum ţi-am spus eu. Partea mea, care mi se cuvenea mie, s-o dai la săraci. Pe petecuţul de pământ care îl aveai de vânzare, să faci o căsuţă unui copil de al lui Dumnezeu”
Mamă, mult iubeşte Dumnezeu pe vasul Său prin care eu îţi vorbesc ca la telefon, dar plânge Dumnezeu de el, că e supărat de cei ce-l lovesc şi nu-l preţuiesc. Păstraţi acest telefon, că mare valoare are între cer şi pământ, între morţi şi vii. Păstraţi-l şi apăraţi-l.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 4 august 1974)

Exemplul 7. În care, prin gura Verginicăi vorbeşte Domnul cu Vergina, mama tânărului Mihail care a murit înjunghiat; apoi vorbeşte şi spiritul lui Mihail cu mama sa la “Telefonul Duhovnicesc” (gura şi urechile Verginicăi):

“— Mamă, să nu mai plângi, că dacă ai fi lângă mine, ţi-aş arăta. Tot trup suntem, dar trup duhovnicesc, căci cel pământesc merge în pământ, şi rămâne trupul duhovnicesc.[...] Nu mai sunt cu părintele Dimitrie, că m-a trecut în altă cameră mai jos, din cauză că sunt opărit de tine, mamă. Mamă, pentru aceasta să te ungi cu mir de la preot, cu acel a cu care se ung copiii care se botează. [...]
Mamă, mă ia îngerul. ” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 20 noiembrie 1974

187. “Fenomenul Pucioasa”: un “fenomen” cu trei explicaţii posibile (I)

I. “Şfânta trâmbiţă şi proorociţă Virginia” şi cei trei aspiranţi la proorocie din spatele ei: omul, diavolul şi Dumnezeu (V)

Exemplul 8. În care, “Tatăl Ceresc” vorbeşte prin gura Verginicăi cu duhurile, care se plâng că n-au sălaş în prag de iarnă (deşi dialogul se poartă în luna iunie, în toiul verii), din cauza unor probleme locative cam încurcate, apărute în ceruri, dar despre care Tatăl se pare că nu fusese informat la timp. Din dialog rezultă că situaţia nu e deloc nouă, că spiritele au rămas fără case şi au făcut frigul şi foamea până acuma:

“ Plâng duhurile. De ce plângeţi, măi copilaşi?
— Plângem, Tată, că nu avem sălaş. Nu avem masă şi casă, şi viscolul ne aşteaptă.
— Nu mai plângeţi, copilaşi, căci un îngeraş Mi-a spus că va veni Cineva şi vă va lua în patria Sa. Unde vă sunt casele?
— S-au pustiit, şi pe noi ne-au alungat şi am trăit afară, în frig, fără adăpost şi fără hrană.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 19 iunie 1978)

Exemplul 9. În care grăieşte Domnul, apoi Maica Domnului vorbeşte prin gura Verginicăi cu poporul pucios creştin. Ea vine în zbor, cu Duhul, şi împreună cu ea mai sunt cooptaţi în echipa aeropurtată autonomă (adică, fără a mai apela la serviciile vreunui avion, probabil fiind şi prea mulţi) Fiul ei, Tatăl, ucenicii şi sfinţii:

“ Grăieşte Maica Mea ţie, popor creştin.
Eu sunt care vorbesc: mama Fiului ceresc. Şi cu mine e Fiul meu, e şi Tatăl, Dumnezeu Creatorul cerului şi al pământului, sunt şi ucenicii şi sfinţii. Am venit nu cum se plimbă oamenii cu avioanele; am venit în zbor, cu Duhul.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 22 septembrie 1978)


c) 82% - declară că aud voci care vin din interiorul lor

Exemplul 1. În care “Dumnezeu” vorbeşte din gura Verginicăi, arătându-i că ea are darul de a auzi cuvintele Lui rostite din gura ei. În plus, o îmbărbătează ca să nu renunţe a “trâmbiţa”, căci “El” îi promite că va veni şi vremea ca să fie crezută în tot ceea ce grăieşte:

“Vezi, Verginico, ce dar mare ai? Ai darul să auzi cuvintele Mele şi de bucurie şi de întristare. Vezi? Să preţuieşti darul acesta, Verginico, să nu-l arunci, că va fi şi vremea să fii crezută de toţi.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 29 mai 1965)

Exemplul 2. În care “Dumnezeu” recunoaşte că vocea care iese din gura acestei fiinţe (Verginica) nu este a ei, ci a Lui, iar când va muri fiinţa, va vorbi prin rămurică de copac:

“ ...Copilaşii Mei, vorbesc prin gura acestei fiinţe. Fiţi treji şi nu-L judecaţi pe Dumnezeu, căci cine judecă, judecat va fi, şi dacă nu va mai fi această fiinţă, Dumnezeu va grăi prin rămurică de copac, [...]”(citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 18 octombrie 1979)

După ce a murit Verginica († 14 decembrie 1980) a urmat o lungă perioadă de derută, în care Dumnezeul Pucioasei n-a mai vorbit deloc, probabil fiind prea ocupat ca să-şi aleagă rămurica de copac prin care va vorbi. Apoi a început din nou să vorbească (5 februarie 1982), dar n-a vorbit prin rămurică de copac, ci prin rămurică de om: prin lelica Maria, sora Verginicăi. Netulburaţi însă , adepţii pucioşi au decretat de la sine putere că “rămurica de copac” a fost tot lelica Maria.

Exemplul 3. În care “Dumnezeul” Pucioasei explică de ce se foloseşte de vocea de femeie a Verginicăi (cu riscul de a semăna necredinţă în popor), arătând că vocea Sa bărbătească este acum de nesuportat pentru om. Promite însă că lucrurile se vor schimba atunci când va vorbi chiar cu vocea Sa:

“Fiule, repară vocea vasului Meu, repară credinţa, că nu vrea să creadă poporul. Zice că e voce femeiască, nu e voce bărbătească, nu e vocea lui Dumnezeu. Eu am strigat: “Cum Mi-e trâmbiţa, aşa Mi-e şi vocea”. Vocea Mea se va arăta la vremea sa, şi cine va auzi, va încremeni, că şi pietrele se vor sfărâma, şi munţii se vor dărâma la vocea Mea. Fii mulţumit aşa cum Îşi arată Dumnezeu acum vocea prin trâmbiţa Mea, căci vine vremea să-ţi arate Dumnezeu vocea Sa, şi e rău, că nu te-ai pregătit.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 17 noiembrie 1978)

Promisiunea nu s-a onorat decât pe jumătate. Astăzi, mesajele nu mai vin cu voce de femeie pământeană, ci cu voce de bărbat pământean. După moartea lelicăi Maria Tudorache ( şi chiar mai înainte cu câţiva ani) mesajele nu mai vin prin gura unei “proorociţe”, ci prin scrierile ei, care reproduc ceea ce ea pretinde că aude. Este vorba de leliţa Mihaela Tărcuţă, care pretinde că-L aude pe Dumnezeu că-i vorbeşte tainic cu vocea lui... nenicul Nicuşor Nedelcu! Este şi motivul pentru care singurul orator oficios al mesajelor pucioşeşti este nenicul Nicuşor, căci numai el poate reproduce corect vocea lui “Dumnezeu” (iar “Acela” nu mai vorbeşte acum cu voce de femeie muritoare, ci cu voce de bărbat muritor, copiind cu dibăcie inflexiunile vocii lui Nicuşor). Pucioşii cred acum că le vorbeşte Dumnezeu, căci aud voce de bărbat, şi iată aşa s-a “reparat credinţa”.

187. “Fenomenul Pucioasa”: un “fenomen” cu trei explicaţii posibile (I)

I. “Şfânta trâmbiţă şi proorociţă Virginia” şi cei trei aspiranţi la proorocie din spatele ei: omul, diavolul şi Dumnezeu (VI)

d) 81% - simt că o altă persoană îi controlează


Exemplul 1. În care, Domnul vine la Verginica şi o scoală şi îi spune să se pregătească şi să aştepte ca să vină Domnul la ea:

“— Verginico, scoală-te din aşternutul tău, căci Eu îţi voi da ţie de lucru. Verginico, pregăteşte un caiet şi pană, fiind în aşteptare să vină Domnul.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 20 ianuarie 1963)

Exemplul 2. În care, Domnul vine la Verginica şi îi spune să se pregătească de muncă, dacă vrea să şi mănânce:

“... — Verginico, hai la muncă, Verginico, căci cine nu munceşte, nu mănâncă. Cine nu-şi strânge în hambare nu va avea. Ia te uită la mâna Mea.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 19 ianuarie 1968)

Exemplul 3. În care, Dumnezeul de la Pucioasa recunoaşte, într-un exces de sinceritate, că El este cel care i-a dat suferinţă Verginicăi, şi că a făcut-o doar pentru plăcerea Sa. Fiecare “coborâre” de duh în trupul Verginicăi înseamnă un mare chin pentru vasul proorocesc:
“Unde să mai transport vasul Meu, că nu mai poate ţine durerea? Că i-am dat suferinţă, căci aşa Mi-a plăcut să fie ca Mine………” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 4 septembrie 1966)

“— Păstraţi-vă, că e gata să nu mai cobor, că prea mult chinuiesc acest vas” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 11 noiembrie 1979)

Exemplul 4. În care Verginica primeşte porunci atât de la “Domnul”, cât şi de la “Sfinţii Voievozi Mihai şi Gavriil”, şi se teme de pedeapsa neîmplinirii lor. “Domnul” trimite emisari la copiii lui Israel pe Verginica şi pe “Sfinţii Voievozi”, apoi prooroceşte căderea lui Gog:

“... — Verginico, cine a trâmbiţat din trâmbiţă?
— Doamne, eu am trâmbiţat.
— Cu ce trâmbiţă ai trâmbiţat?
— Doamne, am trâmbiţat cu trâmbiţa bărbatului acesta, că a venit la mine şi mi-a dat să cânt. Eu n-am vrut să cânt,[...] şi a vrut să cânte el cu ea, şi trâmbiţa nu a cântat, şi mi-a dat mie să cânt cu ea. Eu nu vreau să cânt, dar,[...]Doamne, dacă eu am greşit că am trâmbiţat, să mă ierţi şi să nu mă pedepseşti.
— Verginico, să nu mai trâmbiţezi, să nu le mai faci voia, căci ei vor să vadă semne şi minuni prin tine [...] Fii atentă, Verginico, şi îţi poruncesc să scrii această călătorie.[...] Îţi poruncesc, Verginico, să nu laşi deoparte sfatul Meu. Scrie-l şi dă-l creştinilor să-l citească, căci Mă cutremur de faptele lor rele.[...]
— Verginico, scoală-te să mergi cu noi, să mergi şi să auzi pe fiii lui Israel cum se bocesc şi plâng cu jale mare. Noi suntem voievozii Mihail şi Gavriil.
— Nu, fiul Meu Mihail, nu Eu am adus jalea asupra lor şi nu Eu îi amărăsc, ci ei Mă amărăsc pe Mine. [...] De unde, fiul Meu Mihail, să iau carne? căci ei plâng şi Îmi cer carne. I-am lăsat să plângă.[...]
Tu, fiul Meu Mihail, te duci cu Verginica, vasul Meu, în casa copiilor lui Israel [...] Nu mai pot, fiul Meu Mihaile, să duc greutatea acestui popor.
Eu sunt Fiul Omului. Profeţeşte împotriva lui Gog: Eu sunt, Goge! Sunt Domnul şi Dumnezeul lui Israel, pe care tu nu-L cunoşti. [...]
Goge, Goge, vei cădea pradă păsărilor de tot felul. Goge, Goge, domn al roşului, cădea-vei!” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 25 decembrie 1964)

e) 81% - au amnezie pentru evenimente petrecute în copilărie

Nu au fost (încă) depistate exemple referitoare la Verginica în Cartea Pucioşilor.

f) 73% - când vorbesc despre propria persoană mai spun si “noi”

Exemplu. În care Verginica foloseşte din dreptul ei şi/sau al lui “Dumnezeu” expresiile “lucrurile Noastre”, “Copilaşii Mei” şi “Copilaşul Meu”:

“ ...Adevărat vă spun: dacă nu învăţaţi lucrurile Noastre veţi muri împuşcaţi sau înecaţi sau arşi. [...] Fiilor, lui Avraam i-am spus: [...] Copilaşii Mei, nu vor mai avea loc domnii în bloc.[...] Copilaşul Meu, să nu te faci domn.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 21 aprilie 1974)

g) 70% - declară că există o altă persoană în interiorul lor care poartă un alt nume

Exemplu. În care Verginica declară că deşi glasul ei este de femeie, vorbeşte din ea un bărbat (Dumnezeul Pucioasei):

“...Fiţi credincioşi. Luaţi aminte la aceste cuvinte. Este greu, tată, să creadă cineva în cuvântul acesta, pentru că nu este glas de bărbat, ci este de femeie. Fericiţi veţi fi voi dacă veţi crede şi veţi asculta.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 1 august 1979)

h) 62% - nu-şi amintesc de lucruri pe care cei din jur spun că le-au făcut

Exemplul 1. În care, adeptul pucios Costache Cristea dă mărturie despre faptul că Verginica nu-şi mai amintea nimic din ce a vorbit:

“În noaptea sfintelor Paşti 1955, când preotul în biserică a zis: „Hristos a înviat!“, s-a ridicat şi ea zicând: „Hristos a înviat!“. Mama ei s-a înspăimântat, dar s-a liniştit când a văzut că se aşează pe pat, adoarme şi continuă să vorbească. Când s-a trezit, a cerut să mănânce, şi, fiind întrebată, nu ştia nimic din ce s-a vorbit. Vorbise Domnul prin gura ei lucruri minunate. De atunci a vorbit Domnul prin gura ei, aducând din cer învăţături vrednice de urmat [...]”(citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, ediţia 2006, pag. 54)

Exemplul 2. În care, adepta pucioasă Ocolescu Elvira dă mărturie că Verginica vorbea fără să-şi aducă aminte ce a vorbit:

“Maica Verginica nu ştia niciodată ce se vorbeşte, şi când se trezea, ne întreba pe noi dacă a vorbit Domnul. În tot acest timp cât se vorbea, ea vedea un porumbel alb, din ciocul căruia porneau trei funii de lumină, împletite, care intrau în gura ei. Acesta era semnul ei că s-a vorbit, dar nu ştia ce s-a vorbit.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, ediţia 2006, pag. 67)

Exemplul 3. În care, adepta pucioasă monahia Belinschi Gabriela dă şi ea mărturie că Verginica vorbea fără să-şi aducă aminte ce a vorbit:

“Am cunoscut-o în anul 1979, în casa unor creştini din Răcăciuni, judeţul Bacău. Am rămas pătrunsă de puterea Duhului Sfânt, Care sălăşluia în ea, de blândeţea şi bunătatea care o caracteriza, şi mai ales de umilinţa ei. În acea zi Domnul a coborât în ea prin cuvânt. În timpul vorbirii cobora peste ea un somn divin, iar Domnul prin gura ei vorbea cu noi. Când vorbirea era pe sfârşite, Domnul spunea: „Treziţi trâmbiţa Mea!“. Atunci cineva o mişca, şi ea se ridica şi întreba: „A vorbit Domnul?“.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, ediţia 2006, pag. 79)

187. “Fenomenul Pucioasa”: un “fenomen” cu trei explicaţii posibile (I)

I. “Şfânta trâmbiţă şi proorociţă Virginia” şi cei trei aspiranţi la proorocie din spatele ei: omul, diavolul şi Dumnezeu (VII)


i) 56% - trăiesc sentimente de derealizare

Derealizarea este o tulburare a conştiinţei care face ca bolnavul să perceapă mediul, obiectele şi persoanele care îl înconjoară ca fiind ireale, străine, şi apare de obicei împreună cu depersonalizarea. În cazul în care peste mediul înconjurător se suprapun imagini şi personaje noi, experienţele de acest gen sunt numite generic “vedenii”. Văzută din perspectivă religioasă, provenienţa vedeniilor poate fi diferită:
- de la Dumnezeu (caz în care ele nu pot fi patologice, iar conştiinţa subiectului rămâne trează şi nealterată, el putând să aprecieze cu discernământ personal toate detaliile pe care le observă),
- de la diavol ( caz în care vedeniile sunt însoţite de alterări ale conştiinţei sau a stării de sănătate generală, iar discernământul este subjugat celui care construieşte viziunea), sau
- de la omul aflat în stare de degradare psihică (derealizare propriu-zisă).
Pentru a discerne dacă vedeniile sunt sau nu sunt de la Dumnezeu, trebuie luate în seamă o serie de criterii conexe: compatibilitatea mesajului lor cu învăţăturile din Sfânta Scriptură şi din Sfânta Tradiţie, caracterul lui moralizator, consistenţa şi valoarea semantică a învăţăturilor pe care el le aduce, împlinirea în timp a mesajelor prooroceşti, compatibilitatea vedeniilor între ele, demnitatea limbajului, proprietatea stilului, etc. Or, “vedeniile” Verginicăi, în afară de faptul că unele au caracter moralizator, nu corespund la mai niciunul dintre criteriile de mai sus.

Exemplul 1. În anul 1948 Verginica s-a trezit plimbându-se prin grădina raiului:

“Din anul 1948, prima lucrare am făcut-o prin acest vas când am dus-o prin grădinile cereşti” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 27 noiembrie 1973)

Exemplul 2. În “mărturia” sa, adeptul pucios Nicolae Lăzărescu apreciază vă “vedeniile” erau o modalitate la fel de uzuală de comunicare a Verginicăi cu lumea de dincolo, ca şi “mesajele” pe care le rostea în stare de somn aparent:

“Se citeau multe vedenii şi descoperiri ce le avea mama Verginica pe vremea aceea. Tot ce o înştiinţa Dumnezeu, ea le scria pe hârtie, şi apoi le dădea creştinilor să le citească” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, ediţia 2006, pag. 58)

Exemplul 3. Vedenie cu un soare strălucitor care-i vorbeşte Verginicăi în numele Domnului. Vorbirea lui o pătrunde până la os:

“ …Iată un soare strălucitor şade deasupra capului Meu şi a zis către Mine: uită-te la Mine Verginico şi vezi, ca să înţelegi toate tainele proorociei. M-am uitat şi am văzut chipul Domnului în soare şi vorbeşte către mine glas puternic. Căci gura care grăia din soare, mă pătrundea la os. Zicea către mine: Verginico, trebuie să înţelegeţi cu toţii că Eu vă vorbesc vouă. Deci prin acest cuvânt să înţelegeţi pe Fiul lui Dumnezeu şi pe Tatăl, adevăratul Dumnezeu. Iar gura Lui prin care grăieşte cuvintele pe care voi le auziţi este Sfântul Duh. Şi să ştiţi cu toţii căci gura Domnului grăieşte aceste cuvinte pe care voi le auziţi. Adică Duhul Domnului, pentru că Sfîntul Duh se numeşte: gura lui Dumnezeu şi Fiul este Cuvântul. Am venit asupra rămăşiţei lui Israel, să îl călăuzesc la tot adevărul… (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la mai 1972)

j) 44% - nu recunosc persoane care se comportă familiar cu ei

Exemplul 1. În care Verginica povesteşte (ca din partea lui Dumnezeu) ce viziune a avut ea cu “armata din Batalionul 22”, despre care recunoaşte: “Nu ştiu ce e asta”, pe motiv că “mintea ei nu-i mai este întreagă”. Civili şi militari dădeau să vină la ea cu cuvinte familiare de mângâiere, dar ea nu-i cunoştea, ci numai Dumnezeu îi cunoştea. Civilii erau respinşi iar militarii erau primiţi, iar un înger din cer a luat-o pe braţe pe Verginica. Mult nu va mai dura şi se va împlini această viziune minunată:

“ ...Fiule, uite în noaptea aceasta ce i-a arătat Dumnezeu, că nici mintea nu-i mai este întreagă să înţeleagă lucrurile sfinte, că nu e ajutată de acest popor. A văzut în casa aceasta nouă că venea la ea armată, militari, şi se rugau de ea [...] Dar cum şedea ea cu faţa plecată, şi-a rupt hainele, le-a făcut zdrenţe, că nu ştia ce să facă, să spună sau să nu spună. Şi cerea la Mine insistent şi Mă întreba ce voieşte ostaşul acela: binele sau răul meu? Şi înger a venit şi i-a spus: Ceea ce e la tine, şi ce trebuie, Dumnezeu va împlini. Şi îngerul a luat-o şi a ţinut-o pe braţul său şi a adormit-o, şi era vânătă de frică. Şi venea armata din batalionul 22. Nu ştiu ce e asta. Şi a făcut Dumnezeu lucrare şi veneau şi civili îmbrăcaţi şi ei tot militari, dar Dumnezeu îi cunoştea şi punea soldaţi şi îi întorcea înapoi şi nu intra decât armata. Şi erau cu grade mari, ofiţeri şi comandanţi, şi plângeau şi suspinau şi aduceau mulţumiri acelui soldat care a descoperit această lucrare a Mea. Şi o mângâiau toţi şi nu ştiau cum să stea şi să mulţumească vasului Meu. Şi atât de bine îi părea vasului Meu! Dar era mâhnită, că nu ştia ce să răspundă. Şi a venit îngerul din cer şi a luat-o pe braţele sale. Şi nu mult va dura şi se va împlini, şi mulţi civili vor veni, dar Dumnezeu nu-i va primi. ” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 10 octombrie 1973)

Exemplul 2. În care adepta pucioasă Ivan Maria ( poreclită Ricuţa) povesteşte cum “Domnul” a minţit-o pe Verginica spunându-i că o va însoţi Ricuţa pe drum, dar în loc de Ricuţa a apărut “Maica Domnului”, iar Verginica n-a recunoscut-o pe Maica Domnului deghizată în Ricuţa (sau pe Ricuţa deghizată în Maica Domnului), şi apoi a suferit mult pentru această neîmplinire şi neputinţă a ei:

“ [...] Domnul i-a spus să meargă singură, deoarece în gara Târgovişte o aşteaptă Ricuţa, adică eu (cu numele meu mic). În Târgovişte a coborât, dar eu nu eram. Verginica, văzându-se singură, s-a mâhnit şi sta nedumerită de spusele Domnului, însă în cele din urmă am apărut. Întrebând-o unde mergem, a spus că vrea să meargă la fratele Ion Neacşu din Viişoara. Pe drum am vorbit din sfânta Scriptură, despre minuni ce s-au săvârşit atunci, despre proorociile din Noul şi Vechiul Testament. La aceste vorbe ale mele ea mult se uimea, căci niciodată nu i-am vorbit aşa. O rugam să ne mai odihnim pentru a vorbi mai mult, dar ea a dorit să ajungem mai repede, că era obosită şi bolnavă. Când am sosit la câţiva metri de casă, eu i-am spus: „Acum, Verginica, ne despărţim“, şi uitându-se la mine, am dispărut, iar ea, văzând acest lucru, a rămas uimită, şi în jale mare a auzit din văzduh: „Nu mai plânge, Verginica! Nu a fost Ricuţa. Am fost eu, Maica Domnului“. Atunci şi mai mare i-a fost durerea, văzând cu cine a călătorit şi n-a ştiut. Udând cu lacrimi locul, l-a sărutat şi a mers în casa fratelui numit mai sus, spunându-i şi lui această minune.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, ediţia 2006, pag. 66)

187. “Fenomenul Pucioasa”: un “fenomen” cu trei explicaţii posibile (I)

I. “Şfânta trâmbiţă şi proorociţă Virginia” şi cei trei aspiranţi la proorocie din spatele ei: omul, diavolul şi Dumnezeu (VIII)


k) 42% - observă că dispar anumite obiecte din jurul lor
Nu au fost (încă) depistate exemple referitoare la Verginica în Cartea Pucioşilor.

l) 31% - observă că apar, nejustificat, diferite obiecte în jurul lor

Exemplul 1. În care, adeptul pucios Şerban Mihai Viorel povesteşte în “mărturia” sa despre apariţia neaşteptată a unui fir de busuioc verde în timpul unei “lucrări prooroceşti” ale Verginicăi:

“Altă dată, aflându-ne la o vorbire, a zis Domnul: "Iată, vă fac o minune". Şi ne-a dat un fir de busuioc verde, de care ne-am bucurat şi ne-am minunat, căci era iarnă şi nu se găsea busuioc verde prin apropiere.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, ediţia 2006, pag. 64)

Exemplul 2. În care adepta pucioasă Dănciucă Elena povesteşte despre apariţia unei fotografii misterioase, făcută de Sfântul Apostol Luca:

“Sora Verginica se sculase, se dăduse la marginea patului neputincioasă ca întotdeauna. [...] Dar am întrebat-o eu: soră Verginica, ce a fost lumina aceasta? Ea mi-a spus: a fost sfântul apostol Luca cu un aparat de fotografiat în timpul cât eu priveam pe Domnul înaintea mea. Nu a mai trecut mult şi iarăşi Domnul Iisus Hristos a venit şi i-a vorbit depre momentul luminii care s-a văzut. Şi i-a spus: “Verginico, mâine dimineaţă vei găsi ceva pe masă şi voi veni iar şi-ţi voi spune ce să faci”. Dimineaţa când ne-am sculat, era această fotografie pe masă. [...] Ne-am uitat bine la fotografie, ne-am uitat amândouă.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, ediţia 1995, pag. 658)


m) 27% - în diferite momente, au scrisuri diferite
Nu au fost (încă) depistate exemple referitoare la Verginica în Cartea Pucioşilor.

Tulburarea de disociere poate alterna cu faze de tulburare prin depersonalizare, episoade în care apare sentimentul detaşării de propria persoană, ca şi cum subiectul ar fi un observator extern al corpului sau şi proceselor sale mentale.
Pe perioada experienţei de depersonalizare se menţine însă contactul cu realitatea externă. Depersonalizarea produce distres de intensitate clinică sau /şi dizabilitate.
Acest sindrom debutează , de regulă, în adolescenţă, şi poate degenera în manifestări schizoide si alte tulburări psihotice în care contactul cu realitatea este alterat – halucinaţii auditive, delir, comunicare între personalităţi diferite (tulburare de identitate disociativă)

Or, din citatele de mai sus reiese clar că Verginica a trecut cam prin toate aceste simţăminte patologice:
– detaşarea de propria persoană,
– distres (stres care depăşeşte o intensitate critică, determinat în mare măsură de procesele mentale prin care trece o persoană atunci când întâmpină situaţii de criză sau situaţii neplăcute în viaţă),
– dizabilităţi ( modificări personale de percepţie şi de comportament cauzate în mod direct de o boală, un accident, ori o altă cauză de sănătate care poate fi tratată sau ameliorată prin intervenţii medicale)
– ruperea tranzitorie a contactului cu realitatea externă,
– manifestări schizoide,
– halucinaţii auditive,
– delir,
– comunicare între personalităţi diferite (tulburare de identitate disociativă).

În concluzie, există argumente solide care, cumulativ, susţin o participaţie personală, dar patologică, a omului Verginica la comunicările zise “cereşti” care stau la baza catehismului pucioşesc, iar punctul de vedere al lui Nicodim Pucioşitul (“Prin Sfânta Virginia nu vorbea omul”) este substanţial eronat.

187. “Fenomenul Pucioasa”: un “fenomen” cu trei explicaţii posibile (I)

I. “Şfânta trâmbiţă şi proorociţă Virginia” şi cei trei aspiranţi la proorocie din spatele ei: omul, diavolul şi Dumnezeu (IX)



B. Al doilea vector propus spre analiză de către Nicodimul Pucios :

“2. Diavolul nu s-a putut folosi din roadele vorbirii prooroceşti a Sfintei Virginia, deoarece această vorbire purta în sine atributele dumnezeirii:
[...]
Dacă, prin absurd, am admite că diavolul a hrănit creştinătatea timp de cincizeci de ani, cu atâtea învăţături cereşti, de mult împărăţia lui s-ar fi dezbinat întru sine. De aceea:
Prin Sfânta Virginia nu vorbea diavolul.”
(citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, ediţia 2006, pag. 36)

Raţionamentul “părintelui Nicodim” este şubred şi incomplet. El pune la îndoială ingeniozitatea diavolului de a se folosi de unele mijloace neortodoxe pentru a simula perfecta ortodoxie. Biblia avertizează însă că diavolul poate lua chip de înger de lumină şi că viclenia lui nu are margini atunci când caută, ca un leu hămesit, pe cine să mai înghită. Până la urmă, criteriul de distincţie este dat tot de Biblie şi el este extrem de simplu: cei vicleni, numai “după roadele lor se vor cunoaşte” (cf. Luca 6,44)
Or, care sunt roadele Noului Ierusalim? Peste cincizeci de ani de propovăduire fără alte rezultate notabile, în afară de câteva care nu-i prea fac cinste:
– un “popor” (poporul Verginicăi) risipit şi dezorientat;
– familii creştine destrămate;
– creştini eretici care sunt rupţi de Biserică şi de Sfintele Taine, dispreţuiesc preoţii, condamnă căsătoria şi se comportă ca nişte sectanţi. Deşi pretind că o iau ca etalon pe “sfânta Virginia”, creştinii pucioşi de astăzi gândesc total diferit de ea. Despre Verginica, prin anul 1995, Bănescu Emilian spunea: “Mămica Verginica nu voia să lipsească de la sfânta biserică nici atunci când nu mai putea merge pe picioare şi ne ruga să facem scăunel din mâinile noastre, şi aşa două persoane o transportam, căci zicea: „Dacă mor, să mor în sfânta biserică“.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, ediţia 2006, pag. 72);
– o “mănăstire” mixtă care nu respectă canoanele, nu face ascultare de episcopul locului, nu stă sub păstorirea unui stareţ (sau unei stareţe) iar vieţuitorii ei nu au tundere în monahism;
– o Biserică nouă, schismatică, numită Biserica Noul Ierusalim. Dacă pe vremea ei Verginica nu voia să se despartă de Biserica strămoşească nici bolnavă fiind, actualii pucioşi care se pretind a fi urmaşii ei nu mai calcă cu piciorul în nici o biserică, numindu-le cu dispreţ “bisericile din lume”, iar faţă de ierarhie şi instituţia Bisericii oficiale au o atitudine duplicitară (prevalând însă dispreţul, desconsiderarea şi duşmănia). De aceea şi-au construit propriul lor lăcaş de biserică, pentru a fi radical separaţi de cea strămoşească, apoi şi-au înfiinţat şi o ierarhie şi o instituţie bisericească paralelă cu cea oficială.
– o învăţătură eretică prin care se promovează o nouă Evanghelie, “ cea după Sfânta Mare Proorociţă Virginia”. Pe parcurs, catehismul lor care iniţial era ortodox, s-a îmbogăţit cu o sumă de erezii, unele ilariante, dar altele destul de grave.
– o ierarhie proprie în care slujitorii bisericeşti nu au hirotonie validă, primită canonic de la episcopii Bisericii.

Simpla promovare cu insistenţă a sintagmei “Cuvântul lui Dumnezeu” nu poate fi nici pe departe o garanţie în sine. Orice îndrăzneţ îmbârligat la minte ar putea lansa un concept similar pe care să-l susţină apoi cu predici ingenioase, şi chiar sunt cunoscute alte persoane în România şi în lumea largă care se dau drept Messia sau Iisus Hristos, în numele Căruia ele inoculează în lume învăţături personale.

Aşadar, la Pucioasa, pe fondul promovării multor îndemnuri bune, diavolul a semănat şi îndemnuri veninoase, care au copleşit prin efectele lor tot binele promovat de faţadă de către Biserica “Noul Ierusalim”.

În concluzie, este plauzibil ca diavolul să se fi folosit la modul instrumental de Verginica, prin dizabilităţile ei psihice, pentru a-i înşela pe cei mai habotnici dintre creştini şi a-i împinge la erezie şi apoi la schismă. Părerea lui Nicodim Pucioşitul (“Prin Sfânta Virginia nu vorbea diavolul”) este contrazisă de realitate.

C. Al treilea vector propus spre analiză de către Nicodimul pucios:

“3. Din proorociile Sfintei Virginia s-au folosit însă doar omul sfânt, şi Dumnezeu. Omul curat a primit o nouă confirmare a existenţei lui Dumnezeu şi a iubirii nemărginite pe care El o nutreşte faţă de creaţia Sa.
Dumnezeu a chemat prin Cuvânt, a primit, şi apoi a pecetluit cu darul credinţei un popor nou, de fii credincioşi, pe care l-a numit Noul Israel. Prin acesta, El Şi-a zidit Biserica-mireasă, Noul Ierusalim, care se pregăteşte asiduu, prin ascultare şi curăţie sfântă, de întâmpinare întru slavă a Împăratului Hristos, la cea de a doua Sa venire pe pământ: „Şi iarăşi va să vină, cu slavă, să judece viii şi morţii, a Cărui Împărăţie nu va avea sfârşit“ (fragment din Crezul creştin). De aceea:
Prin Sfânta Virginia vorbea Dumnezeu. ” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, ediţia 2006, pag. 36)

Construcţiile Nicodimului Pucios vis-a vis de dumnezeirea adusă pe pământ de “sfinta Virginia” ar fi remarcabile, dacă ar fi şi adevărate. El face aici propagandă unei biserici ideale, care numai pe hârtie corespunde adulaţiilor lui. În realitate, lucrurile nu stau deloc aşa. Biserica Noul Ierusalim nu se deosebeşte prea mult de celelalte Biserici care stau sub semnul neputinţelor omeneşti, dar aspiră şi ele, mereu, spre mai bine. Oamenii “curaţi” de la Pucioasa s-au dovedit în ultimii 50 de ani şi mai bine a fi: unii iubitori de slavă deşartă, alţii invidioşi, alţii clevetitori, alţii duşmănoşi, alţii avizi de putere, alţii desfrânaţi, alţii lacomi, alţii iubitori de arginţi, alţii (cei mai mulţi dintre ei) mincinoşi. Rând pe rând au fost “epuraţi” de-a valma, şi dintre cei buni, şi dintre cei răi, dar tot au mai rămas destui care nu corespund unei reprezentări ideale de “ascultare şi curăţie sfântă”. Propriile constrângeri s-au dovedit mult prea grele pentru cei mai mulţi dintre ei, iar unele precepte pucioşeşti nu s-au îndeplinit niciodată. În fine, democraţia apostolică, specifică Bisericii primare pe care pucioşii pretind că o copiază, a fost înlocuită cu hegemonia despotică a unor lideri pucioşi fără scrupule, care cu lingura le dau miere supuşilor lor, dar cu coada lingurii le scot ochii.

Ultima alegaţie a lui Nicodim Pucioşitul (“Prin Sfânta Virginia vorbea Dumnezeu”) este o fantezie frumoasă, rezultatul tragic al unui entuziasm de moment.

pt cei care ati fost activi la aceasta discutie, ati pute face un rezumat la ceea ce s-a scris pe aici? sunt f multe pagini si nu am rabdare sa le citesc pe toate.

Rezumat:

Afară-i vopsit gardul
Înăuntru-i leopardul.

citat mariamargareta: (iar sovivi răspunde cu bold italic în paranteze)

187. “Fenomenul Pucioasa”: un “fenomen” cu trei explicaţii posibile (I)

I. “Şfânta(sick!) trâmbiţă şi proorociţă Virginia” şi cei trei aspiranţi la proorocie din spatele ei: omul, diavolul şi Dumnezeu (III)

Se ştie
(De unde? De la cine? Savanţii au zis? Atunci înseamnă că n-a zis nimeni! iar dacă ziceţi şi voi, atunci e mai mult decât concludent, roboţelele fermecate au trecut direct la noţiuni de pishiatrie şi psiholojie şi au găsit cobaii pe cine să-şi testeze grozăviile, pe fraieri ca mine, ispitind la nesfârşit...)


că tulburarea disociativă

(Adică ştii dumneta ce e aia, asociativ şi disociativ, dar important e că ai băgat insinuarea sigură cu tulburarea, că zici că e e sigur ceva tulburare, adică aşa ca apa tulbure ori ca vinul tulburel, de se ridică de pe fund tot felul de tulburăi dacă-i aplici o turbulenţă prin scuturare, ca să-i aplici apoi rotorul ca să-i şi măsori poborul gură cască.)


este o tehnică de supravieţuire foarte creativă

(adică ai dat-o că inventa, deci ai băgat-o la capitolul creiaţii, deci nu voi ci ea, ea, sfânta, creia de foame şi de frig, visa la fericirea de a nu rămâne singură pe gLume, orfană de ambii părinţi, şi asta se numeşte tehnică de creiaţie, care se înţelege şi se iartă la bolnavii cu tulburări... tulburări pe care le vrei dumneata să le scoţi şi să le socoţi, dar aveţi grijă ce vă doriţi, că uneori ceeia ce vreţi se împlineşte, că cine sapă groapă altuia el o să cază în ea... de la caz.),


care permite indivizilor să suporte sau să păşească peste circumstanţe disperate, aparent fără soluţie, pentru a-şi conserva câteva zone de funcţionare sănătoasă

(fireşte, ai demonstrat că mai avea un neuron sănătos şi restul era coaptă, adică nebună creiativă ce creia ca să treacă peste greutăţi, adică iată călca peste circumstanţe disperate... păi da, călca peste circul vostru dispăerat încă de mică fiindcă era proorociţă).


Atunci când se confruntă cu situaţii traumatice copleşitoare, din care se pare că nu mai există scăpare, un copil poate recurge la o “evadare” în mintea sa.

(Iat-o evadând din puşcărie, infractoarea fugea de cruce, fugea de greu, copleşită, şi se înţelege că doar la copii e orice posibil, păi nu a donat un ochi la schimb? Deci nu a evadat ci a donat un ochi la schimb pentru o viaţă de mamă, şi-a asumat ca oricelovitură la ochiul rămas să o transforme în handicapată, nu ţi se pare periculos şi nu ţi-ar fi frică să nu rămâi orb? Cine îşi dă ochi pentru ochi? Ori dinte pentru dinte? Şi zici că visa? Zici că nu a fost cinstită în crucea ei ci că a fugit, a evadat, a evadat din mintea sa?)


Copiii folosesc fuga de realitate sau îşi construiesc mental experienţe senzoriale care transcend lumea materială palpabilă, ca un mod de apărare extrem de eficace împotriva durerii fizice şi/sau emoţionale acute sau contra anticipării îngrijorătoare a suferinţei.

(Păi cine îi învaţă aşa pe copii, nu părinţii? Care le pun înainte tot felul de jucărele şi cărticele de poveşti şi filme animate? Dar ea nu avea nimic din toate jucărelele astea ca să aibă unde şi cu ce să evadeze, era copleşită de crudul adevăr şi nu de ficţiuni, iar crudul adevăr nu te îndeamnă la revererii cu ochii deschişi ca să te ascunzi printre poveşti, că povestea ei era tristă cu o nesfârşită boala de mică şi cu un părinte care a părăsit-o la 4 ani şi cu o mamă ce urma s-o părăsească la 9 ani... Să vedem cine ar fi capabil să născocească poveşti vânătoreşti, să creieze gLumi paralele dacă ar trăi astfel de zile de coşmar, când ştii că rămâi pe drumuri şi că o să mori de foame în curând după câteva zile de suferinţă căci ai rămas singur pe gLume... să vedem cine are atunci chef de creaţii şi poveşti... Cine? Sau nu o băteau copiii fiindcă era săracă? Nu o loveau cu pietre şi o alungau de mică? La cine să viseze?)

Prin acest proces disociativ, gândurile, sentimentele, amintirile şi percepţiile experienţei traumatizante pot fi separate psihologic, iar trauma îşi găseşte o soluţie: fie ea este exteriorizată, ca şi când nici nu s-a întâmplat, fie este soluţionată de o persoană-surogat, exterioară eului, dar percepută ca un “alter-ego”. Două sau mai multe “entităţi” preiau controlul asupra comportamentului persoanei la un moment dat. Aceste entităţi, denumite uneori “personalităţi alternative”, “alter-ego-uri”, “părţi”, “stări de conştiinţă”, “stări al ego-ului” sau “identităţi”, despovărează pe individ de angoasa produsă de abuzul fizic sau emoţional.

(Iată şi explicaţia savantă, că cică ea creia în mintea ei persoane false, închipuiri, deci e clar că nu poate exista altă explicaţie decât născocirea, minciuna, personajele fictive, inchipuirile băgate într-o explicaţie savantă, dar atunci cum se mai explică faptul că Persoanele himerice, născute doar în mintea ei, din închipuirile şi reveriile suferinţei, iată, ele apar şi negociază cu ea şi mai mult îi vindecă şi mama ce urma să moara căci nu se mai putea ridica din pat, o femeie cu doi copii care nu se mai putea ridica din pat? De lene nu se putea ridica ea din pat? Probabil că o să explici savant că s-a întâmplat un fenomen inexplicabil, paradoxal şi că însănătoşirea mamei şi apoi pierderea vederii la un ochi în cazul Sfiintei au fost întâmplări ale hazardului, căci închipuirile se jucau cu mintea ei de copil care delira de foame, şi care, ca şi orice copil fabuleză din joacă ori ca să evadeze de frică din închisoarea păcatelor... şi iată minunea născocită şi iluzorie şi de neexplicat care ca orice întâmplare venită din pură întâmplare întâmplătoare a însănătoşit o mamă bolnavă la pat şi a lăsat fără un ochi un copil, exact aşa ca legea compensaţiei naturale... un fel de dreptate apărută din senin, pe nepusă masă.)

continuarea mai jos

Gradul de disociere la un individ este evaluat de medicii psihiatri folosind Scala Experienţelor Disociative. Aplicând această scală, s-a constatat şi care este gradul de incidenţă procentuală pentru anumite manifestări tipice la pacienţii diagnosticaţi cu tulburare de identitate disociativă:

(E clar, iată tulburarea de identitate, iată tulburarea şi gradul, aşa ca la alcoolişti, gradul de alcoolemie prin care poliţiştii psihiatrii te evaluează ei în mod savant ca să-ţi întocmească ei cazierul juridic sau medical sau bancar... şi fireşte, cum era să uit, cazierul lingvistic... deci e vorba de cazierul experienţelor disociative şi asociative puse pe o scală, aşa ca la cutremurmure, richter sau mercali sau ce ştiu eu ce scări logaritmice... deci e clar că dacă cineva s-a ocupat de caz şi de dosar atunci e sigur undeva pe scala asta... e sigur pe termometrul ăsta cu alcool şi ca atare nu putem trage decât o singură concluzie: a fost bolnavă şi atunci se înţelege că nu trebuie crezut nimic... Păi nu e Crucea o nebunie pentru toţi savanţii gLumii? Şi cu cât e dusă ea mai din dragoste şi iubire şi sfinţenie cu atât e mai lipsită de temei purtarea ei în ochii savanţilor şi deci savanţii o plasează cât mai sus pe scala alcoolemiei, pe scala absurdului, pe scala experienţelor şi fenomenelor inexplicabile disociative rezultând: 100% nebunie, schizofrenie, tulburare... că doar în ibricul uriaş al cărţilor savanţilor se poate băga la învârtit orişicine, doar să existe un minim minteres... să iasă măcar o cafia din afacerea asta :44::57: că altfel spre ce lingvisvism să întindă limbuţa cei ce se încumetă ca să te trezească?)

Să reluăm aceste criterii unul câte unul şi să căutăm pentru fiecare din ele în ce măsură vom regăsi în scrierile oficioase ale pucioşilor texte de unde să rezulte care dintre aceste experienţe disociative nu îi erau străine Verginicăi.

(De ce să nu aplicăm criteriile astea absurde pe mintea ta? să vedem cât de savantă e savanta sau Samanta aia care dădea din nas şi apărea explicaţia, rezulta din texte şi se explica firesc tot restul, bine că a învârtit ia din nasuc. De ce să nu experimentăm psihiatria şi psihologia direct pe voi că doar voi îi credeţi pe toţi psihologii şi psihiatrii şi vă place, deci pentru ce mi le aduceţi mie pe cap teoriile şi tezele şi toate ideile şi visele savanţilor? N-aveţi de lucru altceva decât să mă puneţi să învârt la rotiţă aşa ca toţi şoriceii căzuţi în ispită? Deci de ce să nu vă măsuraţi voi singure pe voi însele cu ţianul: deciţianul, centiţianul, miliţianul să vedem la cât la sută vă plasaţi pe scală?)

Dacă te încadrezi şi tu aici, la litera m), nu-i niciun bai, că aşa barem sunteţi mai mulţi şi vă mai încurajaţi unii pe alţii. Şi nu-i nici de mirare, până acum te-ai tot străduit din răsputeri să ne convingi de propriile tale experienţe disociative, şi cred că ai reuşit.

Tovarăşe Vsovi! Tovarăşi! Staţi liniştitiţi! Aşezaţi-vă la locurile voastre şi scrieţi ce poftiţi! Nu vă arestează nimeni doar pentru atâta lucru.
Criptografii.

Ce m-am străduit eu? Să vă conving să vă disociaţi? Păi voi amândouă, tovarăşele pârofesoare de lingvisvism, sunteţi gata asociate cu necuratul aşa că oricât m-am străduit să vă decodific printr-o decriptografiere clarificantă şi să vă explic cum e situaţia, voi tot la psihiatrie şi psihologie fugiţi ca sub fusta lui mămica dar aia nu-i mămică ci e baborniţa cloanţă cotoroanţă ce vă dă turte dulci aşa cum le-a dat la Hansel şi Gretel, dar apoi vă bagă în soba lui nenia, ca să vă coaceţi, când vă distraţi voi mai bine, aşa că aţi presărat firmituri de pâine pe drum? sau ce aţi lăsat ca urme pentru întoarcere ca să nu le pape păsările sau vulpile între timp?

Dar iată cu ce ispită aţi ieşit zicând acuma voi că eu sunt cel ce vreau să vă conving pe voi de ceva şi că eu sunt tovarăş bun cu tovarăşii... ca să fac eu adepţi... păi adepţii... să ce... să ce să facă ei? Să zică şi ei ca mine? Păi ce trebuie să zică cineva ca mine? Vreau eu ca să mai zică cineva ce zic eu, să facă? Păi dacă vrea să se mântuiască cineva trebuie să trăiască ce e scris şi dăruit de sus şi nu de jos de la mine păcătosul mirean păcătos, că dacă ei doar citesc doar atunci tot nimic n-au realizat... deci eu vă încurajez de jos ca să trăiţi nu psihiatria şi psihologia ci lingvismul Acela care s-a dat de sus, adică mai degrabă conţinutul că voi până o să credeţi o să ajungeţi la senectute... şi o să ziceţi cu durere : dacă am fi ştiut... păi de ce nu ştiţi de acuma?


Dar pe voi eu, deşi mă strădui, nu ştiu cum să vă disociez de cel rău ca să nu vă mai încurcaţi cu savanţii... Asta e problema cia spinoasă... Şi nu ştiţi voi oare că ei au tot minteresul mitoman de a se distra de fraierii care le cred lor toate născocelile şi explicaţiile savante? Că zic ei că Savant vine de la Savaot, dar nu-i aşa nici pe departe, ci Savant vine de la antiSav scris Savant... Deci eu asta am încercat, să vă disociez de prostiile lor absurde care vă târăsc în păcate, dar voi mereu aţi dorit să vă asociaţi cu ei şi să rămâneţi asociate la răutăţile lor, şi atunci am zis că vă las în plata Domnului că decât să cad tot eu mereu în ispită discutând cu voi, mai bine îmi văd de treaba mea şi nu mă iau în gură cu nimeni, că voi şi aşa tot nu pricepeţi oricât v-am explicat... că cu nenia savantul şi tanti grijania nu e de joacă, fiindcă o să te trezeşti asociat cu bucurâia de răul altuia vopsită cu miere albinoasă şi atunci să vezi cum o să dai fuga la mine să te învăţ să te disociezi de năravurile dobândite de lipitorile ochilor tăi... Şi atunci cum o să te înveţi să te dezveţi dacă te-ai obijnuit atâta amar ca să nu mai asculţi nici de mine păcătosul darmite de Domnul? Crezi că e suficient ca să te închipui antisavant şi gata? Păi savanţii nu-i vezi că numai tâmpenii au inventat şi descoperit toată vremea? Şi la ce vă trebuie vouă savantologia asta lingvistico-fantastică pe teme psiholojico-psihiatrice? Ce vreţi să demonstraţi? Că voi nu sunteţi sărite de pe fix? Ci numai noi creştinii, adică numai eu păcătosul că acuma cu mine discuţi? Păi cum să nu fi sărit de pe fix dacă toată ziua te flatează mâţele cu cozile lor cu capete savante la capetele lor? Deci dacă ai orbit de un ochi şi pe celălalt ai albeaţă, să vezi dumneata cum o să dănţuieşti cu mâţele pe acopăerişul gLumii... aşa ca între savanţi.

Să-mi fie cu iertare, dar acum ai ajuns să mă faci dumneata că eu am încercat să te conving, când eu defapt am încercat mereu să mă conving pe mine că mai aveţi totuşi o speranţă, şi aşa am să mă conving mereu, că până la ultima suflare trebuie să crezi că mai ai o şansă dacă nu ţi-o risipeşti singur cu tot dinadinsul... Dar voi parcă în ciuda propriilor voastre ultime şanse vă distraţi cu distraţii... Şi dacă vă distraţi pe seama mea nu-i bai dar voi vă distraţi în absurd şi la pătrat cu un cinsim de notificat... Şi credeţi voi că nu-i păcat? Deci cum se poate că iar v-a apucat analiza de aţi analizat... Până când credeţi că sunteţi de tolerat şi de suportat? Nu v-am zis că mai bine va dădeaţi pe voi la măsurat? Să vedem şi să ne mirăm cam câţi ţieni vă face pielea? Deciţieni, centiţieni ori miliţieni... să vă pot şi eu plasa pe scala experienţelor asociative... funcţie de traume şi baiuri... procentual.

Dar ce o să vă faceţi voi după ce treceţi puntea? Cum mai scăpaţi de necuratul? Sau probabil că o să negaţi lucrurile pe care o să le vedeţi şi o să le auziţi de la el? Nu o să vă lăsaţi impresionate că doar ştiţi că la început e doar reclama: mâncare bună, femei, băutură, privilegii... dar pe urmă vine şi marfa de calitate: smoală, putoareoare, deznădejde, depresii, fobii, ispite, goliciuni şi suferinţe... abea apoi se arată negreala... şi petele de păcură odată aprinse, te trezeşti fără lacrimi şi atunci să vezi cum îţi arde toată hinuţa şi cămăşuţa... şi suferi şi o să strigi după sfânta Verginica dar ea nu te mai aude căci dacă ai socotit-o nebună atunci o se te socotească şi pe tine Domnul aşa cum eşti, şi o să te audă doar lupii când o să strigi de frică sau de frig ca de mama focului... şi să-i vezi cum o să-şi vâre apoi colţii în pielea şi în carnea ta moale... Crezi că va fi frumos? Nimeni nu scapă dacă huleşte... Voi însă vă disociaţi crezând că la voi nu se pune... Şi dacă se pune totuşi şi la savanţi? Cine vă scapă de analizele voastre halucinante? Ceilalţi savanţi? Eleganţii o să se distreze cel mai tare de voi... Şi până la urmă poate tot la sfânta Verginica o să mai găsiţi o lacrimă şi pentru voi... dar tot degeaba că voi nu vreţi să credeţi... deci pentru ce s-o mai tot lungim? Povestea asta... E simplu, unii cred şi alţii nu vor să creadă, dar se socoteşte după cât ai trăit şi nu după cât te-ai lăudat că crezi sau că nu crezi... Deci dacă nu ai trăit ce este scris atunci tot degeaba.

Dar bine ca scriem mult, şi contra. Adică numai bine nu e, dar atât a priceput omul... că poate vota contra... dar sărmanul nu pricepe că votează mereu contra lui însuşi... Dar e liber. Să fie sănătos ca să poată alege. Şi Domnul îi iubeşte pe toţi... doar că unii vor locui până la urmă ceva mai sus.

Io-s leiopardul şi MM a vopsit gardul... ca să nu vedeţi pe nenia savanticul cu pisikaa lui etalată în lesă şi eretele lui purtat pe umărul drept şi pe tanti grijania... care stau la pândă ca să te pună să stai şi tu de 6... până servesc ei cafiaua de la ora cinci şi-unsfert. :44::57::43:

Rezumatul e tot degeaba dacă te-a luat graba fiindcă graba strică treaba... şi câştigă ali-baba.

188. “Fenomenul Pucioasa” : un “fenomen” cu trei explicaţii posibile (II)
 

II. “Şfânta lelică şi proorociţă Maria” : o “trâmbiţă” retrogradată la rangul de “punte de trecere” (I)

“Părintele Nicodim” se fereşte să facă o analiză similară, detaliată, asupra credibilităţii “textelor sacre” provenite de la lelica Maria, sora Verginicăi. El lasă să se înţeleagă că demonstraţia matematică pe care a făcut-o pentru Verginica, prin care a concluzionat fără echivoc că “Prin Sfânta Virginia vorbea Dumnezeu” , este în mod firesc valabilă şi pentru proorociţele care au urmat-o pe ea: şi prin lelica Maria a vorbit Dumnezeu.
Lelica a început să “trâmbiţeze” timid, la mai bine de un an de când Verginica părăsise lumea aceasta. Liderii pucioşi de astăzi plasează destul de ambiguu locul lelicăi în “lucrarea de proorocie” de la Pucioasa. Pe de o parte, admit că prin lelica s-a făcut o lucrare întru totul asemenea cu ce a Verginicăi:

“ Nu a existat niciodată vreo îndoială pentru cei ce cred, că prin sora sfintei Virginia (lelica Maria) Dumnezeu Şi-a continuat în acelaşi fel lucrarea Sa, dar din păcate nu toţi creştinii au crezut aşa” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, ediţia 2006, pag. 271)
“Am pus apoi pe surioara ei să-Mi audă cuvântul, căci pe ea o luasem din trupul suferinţei ei, şi mult cuvânt Mi-a scris şi surioara ei, căreia Eu, Domnul, îi dictam cuvântul Meu, căci Mi-am pregătit-o frumos şi pe aceasta, şi apoi intram şi în trupul ei, şi Îmi scriau cuvântul cei ce îl auzeau de la gura ei.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 12 decembrie 2007)


Pe de altă parte, primii care “nu au crezut aşa” se dovedesc a fi chiar actualii lideri pucioşi. În primul rând, pentru ei lelica nu a fost o “sfântă”, aşa cum a fost Virginia. Lelica n-a fost nici “trâmbiţă”, căci atunci ar fi fost nevoiţi să o coteze ca trâmbiţa a şaptea, cu care Apocalipsa se încheie. Or, lelica a murit (în anul 1997) şi Apocalipsa nici măcar n-a venit. Atunci liderii pucioşi au inventat ceva ingenios: lelica a fost... o punte de trecere. Pe această punte se trece în pas grăbit de la şfânta proorociţă Virginia la şfânta proorociţă Mihaela, ultimul prooroc (şi cel din urmă – se pare):

“ Unii, care au simţit ca o constrângere îndemnul de a trece la o viaţă creştinească mai sinceră şi mai curată, au preferat autosugestia, mulţumindu-se a-şi imagina că vorbirea Domnului a încetat odată cu plecarea la cer a sfintei Virginia, în anul 1980. Ei au respins de atunci posibilitatea unui fir continuator de coborâre cerească. Mulţi dintre ei au găsit prilej de poticnire în “pregătirea mai puţină a vasului” prin care se continua vorbirea din cer, spunând că “lelica n-a avut postul cel de patruzeci de zile”. [...] S-a îngrijit deci, Domnul, ca să poată să nu fie ei zdruncinaţi şi să creadă că lucrarea a continuat şi merge înainte. A fost nevoie însă de o “punte de trecere”, pentru că trupul sfinteiVirginia devenise neputincios în a mai fi folosit pentru o aşa de mare lucrare.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, ediţia 2006, pag. 271)

Acest text tendenţios este semnat anonim “Ucenicii”, fiindcă a fost scris de 1-2 adepţi mai docili la comanda directă şi sub supervizarea liderilor pucioşi în anul 2006, odată cu lansarea ediţiei a doaua a cărţii “Cuvântul lui Dumnezeu”. După ce inventează sintagma salvatoare “punte de trecere”, ei păşesc hotărât mărşăluind cu bocancii pe această punte şi declarând că “lucrarea” se reia nu în 1982 (când a început lelica să vorbească “de la Dumnezeu” până în anul 1994), ci în 1990, când a început Mihaela să scrie texte ca de la Dumnezeu. Adică, cei 10 ani dintre anul morţii Verginicăi şi anul lansării Mihaelei ca “proorociţă a ultimei trâmbiţe, care este Domnul”, sunt trecuţi (nu sub tăcere, că asta nu se putea) în derizoriu, ca zece ani de necredinţă, în care “drepţii”, credincioşii, acoliţii noilor lideri au tot aşteptat să reînceapă lucrarea, aşteptare care li s-a părut a fi ... doar zece zile! :

“ Privind la poporul rămas opintit pe cale, sfânta Virginia spunea din cer cu durere: “Pentru cei pentru care eu n-am murit, aceşti zece ani au fost parcă zece zile, iar pentru cei care nu m-au aşteptat, au fost zece ani. Iată că şi poporul meu a rătăcit prin pustiul necredinţei zece ani”( citat din Cuvântul lui Dumnezeu, vorbirea sfintei Virginia, 1/14 decembrie 1990)” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, ediţia 2006, pag. 271)

Aşadar, după cele zece zile de vorbire fără nici un rost a lelicăi Maria, apare soarele pe cer: Mihaela preia hăţurile “proorociei”. Altă gâscă, în altă traistă! Mesajele Mihaelei erau bogate şi lungi şi late, ticluite cu măiestrie şi cu substanţă, se cunoştea că ea a făcut liceul, în comparaţie cu lelica Maria care avea doar câteva clase de şcoală elementară. Se cunoştea! Ucenicii se grăbesc şi ei cu adulările la adresa noii lideriţe pucioase:

“ După anul 1990 chemarea Domnului şi-a deschis larg ecourile spre cei din lume mai mult decât până atunci [...] În anul 1990 Dumnezeu reuşise să-Şi pună temelia unui nou început al Bisericii Sale dreptmăritoare pe pământul român. [...]” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, ediţia 2006, pag. 272)

Trebuie că tare greu i-a venit, dar bine că a reuşit, în sfârşit, după zece ani de chin, în care “poporul Lui a rătăcit prin pustiul necredinţei”, să-Şi deschidă ecourile. Şi să-Şi pună şi temelia. Mai pusese El o temelie în 1955, dar şi aceea s-a surpat. Pentru cei care au uitat de la mână până la gură, “ucenicii” repetă imediat precizarea de maximă importanţă, ca să fie clar pentru toată lumea, odată pentru totdeauna:

“Sora sfintei Virginia, lelica Maria, a fost puntea de trecere de la o generaţie de creştini la alta” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, ediţia 2006, pag. 272)

Dar ce rost a mai avut această “punte”, dacă în plan prozelitist n-a făcut mai nimic? Ei bine, liderii pucioşi i-au găsi unul tocmai potrivit: să-i legitimeze pe ei, pe liderii pucioşi, “noua generaţie” care vine tare din urmă şi preia hăţurile din mers de la “ăi bătrâni”, că “şi ei sunt de la Dumnezeu”. Să-i legitimeze că ei sunt “cei ce rămăseseră credincioşi lângă El”. Să-i întărească pe ei că sunt “cei aleşi dintre cei chemaţi”. Să-i certifice pe noii lideri pucioşi (leliţa Mihaela şi nenica Nicuşor) că “ei sunt temelia tainică şi trainică a noii lucrări de la Pucioasa; ei sunt noul început al Bisericii Sale dreptmăritoare; ei sunt fiii Lui cei iubiţi, şi pe ei să-i ascultaţi ! Ei sunt cei care de atunci încoace aud şi scriu “Cuvântul lui Dumnezeu” (spre deosebire de lelica Maria, care “auzea şi rostea Cuvântul”). Aşadar este vorba acum de o deosebire epocală, un salt calitativ uriaş: apare în istorie, la Pucioasa, un fir nou de Cuvânt Dumnezeiesc”, firul scris, faţă de firul cel vechi, firul vorbit)”:

“ În anul 1990 Dumnezeu reuşise să-Şi pună temelia unui nou început al Bisericii Sale dreptmăritoare pe pământul român. Atunci El i-a ales dintre cei chemaţi pe cei ce rămăseseră credincioşi lângă El şi i-a aşezat pe pământul ales de la Glodeni-Pucioasa, pe care în anul 1991 urma să fie ridicată Sfânta Sfintelor Noului Ierusalim, după legea creştin-ortodoxă. Odată cu această temelie văzută, care împlinea în duh profeţia Apocalipsei, de cer nou şi pământ nou, şi în paralel cu lucrarea de coborâre a cuvântului Său prin sora sfintei Virginia, Dumnezeu a pus în aceste locuri şi o temelie tainică şi trainică. El i-a ales pe acei creştini care de atunci încoace aud şi scriu cuvântul lui Dumnezeu, acest nou fir de coborâre cerească, lucru pe care Domnul îl profeţise demult prin sfânta Virginia, iar acum îl întărea şi îl certifica prin sora ei, lelica Maria, adeverindu-i împlinirea.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, ediţia 2006, pag. 272)

Acum, că lucrurile sunt clare cu lelica, leliţa şi nenica, şi cu raporturile de certificare dintre ei, să trecm la oile noastre. Cine vorbea prin lelica Maria?
Preluând raţionamentul Nicodimului Pucios, făcut pentru “Sfânta Virginia”, rezultă că şi în cazul lelicăi ne stau în faţă aceiaşi trei vectori de transmisie a mesajului ceresc prin lelica: omul, diavolul sau Bunul Dumnezeu. Care să fie cel mai plauzibil dintre ei? Îi vom lua pe rând.