|
Citat:
Citat:
Citat:
Citat:
|
Citat:
Luca 7. 27 "Iar Eu, în mijlocul vostru, sunt ca unul ce slujește". Filipeni 2.3 "Nu faceți nimic din duh de ceartă, nici din slavă deșartă, ci cu smerenie unul pe altul socotească-l mai de cinste decât el însuși." Adică esti dator să fii răbdător și să îi explici fiecăruia, fie că este mai isteț și pricepe repede, fie că este mai greu de cap cum este cazul meu, care este optica adventistă referitoare la aceste versete, optică argumentată cu Scriptura. Haideți. Abia aștept. Reiau aceste versete mai jos. Succes! 1. Petru 3.18 „Pentru că și Hristos a suferit odată moartea pentru păcatele noastre, El cel drept pentru cei nedrepți, ca să ne aducă pe noi la Dumnezeu, omorât fiind cu trupul, dar VIU FĂCUT CU DUHUL, CU CARE S-A COBORÂT ȘI A PROPOVĂDUIT ȘI DUHURILOR ȚINUTE ÎN ÎNCHISOAREcare fuseseră neascultătoare altădată, când îndelunga-răbdare a lui Dumnezeu aștepta, în zilele lui Noe, și se pregătea corabia în care puține suflete, adică opt, s-au mântuit prin apă”. Am încercat să dau citatul complet. Sf. Petru se referă clar la cele trei zile ale Mântuitorului în care a fost mort cu trupul (pentru că spune clar “omorât cu trupul”) și la pogorârea Sa în Iad unde erau duhurile unor oameni care trăiseră demult pentru că face și precizarea „în zilele lui Noe” Apoi în aceași carte biblică și referindu-se la același episod sf. Petru face precizarea : 1 Petru 4.5-6 „Ei își vor da seama înaintea Celui ce este gata să judece viii și morții. Că spre aceasta S-A BINEVESTIT MORȚILOR, CA SĂ FIE JUDECAȚI CA OAMENI DUPĂ TRUP, DAR SĂ VIEZE DUPĂ DUMNEZEU CU DUHUL. “ În Biblia tradusă de B. Anania scrie “s-a bivestit CHIAR ȘI morților” iar în Biblia Cornilescu: “ȘI CELOR morți”. Adică sensul e clar: pe lângă cei vii cărora le-a propovăduit Mântuitorul în timpul vieții pământești le-a propovăduit ȘI CELOR MORȚI în timpul coborârii în Iad. 4 Regi 13.21 (sau 2 Imp.13.21-biblia sectantilor) “Dar iată, odată, când îngropau un mort, s-a întâmplat ca cei ce-l îngropau să vadă una din aceste cete și, speriindu-se, au aruncat mortul în mormântul lui Elisei.CĂZÂND ACELA, S-A ATINS DE OASELE LUI ELISEI ȘI A ÎNVIAT ȘI S-A SCULAT PE PICIOARELE SALE”. Puteau oasele unui sfânt decedat să facă minuni dacă sufletul acelui sfânt nu mai exista? De asemenea nu ați dat niciodată nici un răspuns plauzibil nici la citatele: Marcu 9.43-48 „Și de te smintește mâna ta, tai-o că mai bine îți este să intri ciung în viață, decât, amândouă mâinile având, să te duci în gheena, în focul cel nestins. UNDE VIERMELE LOR NU MOARE ȘI FOCUL NU SE STINGE Și de te smintește ochiul tău, scoate-l, că mai bine îți este ție cu un singur ochi în împărăția lui Dumnezeu, decât, având amândoi ochii, să fii aruncat în gheena focului. UNDE VIERMELE LOR NU MOARE ȘI FOCUL NU SE STINGE.” Despre ce foc care nu se stinge și despre ce vierme e vorba aici, dacă voi adventiștii negați existența Iadului? Să ne oprim și la citatul din Apocalipsa 20.7-10 : „Și către sfârșitul miilor de ani, satana va fi dezlegat din închisoarea lui, Și va ieși să amăgească neamurile, care sunt în cele patru unghiuri ale pământului, pe Gog și pe Magog, și să le adune la război; iar numărul lor este ca nisipul mării. Și diavolul, care-i amăgise, a fost aruncat în iezerul de foc și de pucioasă, unde este și fiara și proorocul mincinos, ȘI VOR FI CHINUIȚI ACOLO ÎN VECII VECILOR”. Aici Biblia susține clar existența veșnică a sufletelor și existența Iadului, referindu-se la pedeapsa antihriștilor și a celorlalți oameni amăgiți de diavol. Sunt curios să văd cum veti ocoli răspunsul la problema asta! Să ne oprim și la definiția pe care o dă însăși Mântuitorul termenului de Înviere: Ioan 5.28-29 “vine ceasul când toți cei din morminte vor auzi glasul Lui. Și vor ieși, CEI CE AU FĂCUT LUCRURI BUNE SPRE ÎNVIEREA VIEȚII ȘI CEI CE AU FĂCUT CELE RELE SPRE ÎNVIEREA OSÂNDIRII”. Acesta e un alt citat pe care adventiștii îl ocolesc, pentru că argumentează existența Iadului. Să ne referim și la Schimbarea la Față a Domnului: Luca 9. 28-31“luând cu Sine pe Petru și pe Ioan și pe Iacov, S-a suit pe munte ca să Se roage. Și pe când se ruga El, chipul feței Sale s-a făcut altul și îmbrăcămintea Lui albă strălucind.ȘI IATĂ DOI BĂRBAȚI VORBEAU CU EL, CARE ERAU MOISE ȘI ILIE Și care, arătându-se întru slavă, vorbeau despre sfârșitul Lui” Evangheliile arată că Hristos a vorbit cu două personae care trăiseră demult. Ilie s-a înălțat la cer, dar Moise era mort. (Deut 24.5 “Și a murit Moise, robul lui Dumnezeu, acolo, în pământul Moabului, după Cuvântul Domnului”) Cu cine a vorbit Hristos acolo la Schimbarea la față, dacă sufletul lui Moise nu mai exista conștient? Apoi, in epistola catre Evrei 12 ;22 "Ne-am apropiat de muntele Sion si cetatea Dumnezeului celui viu, de Ierusalimul cel ceresc si de zeci de mii de ingeri in adunare sarbatoreasca si de BISERICA CELOR INTAI NASCUTI care sunt injscrisi in ceruri si de DUHURILE DREPTILOR CELOR DESAVARSITI si de Iisus Mijlocitorul Noului testament" Se vede clar din acest pasaj in primul rand, timpul trecut "ne-am apropiat de Muntele Sion, deci nu ne v-om apropia intr-o epoca viitoare, si duhurile dreptilor celor desavarsiti care-l lauda pe Dumnezeu, deci e clar ca cineva intr-o stare de inconstienta nici nu poate avea inca aceste calitati de dasavarsiti ci le-ar primi atunci cand ar invia la a doua venire, si nici nu-l pot lăuda pe Dumnezeu. 2 Cronici 33.6 “ Manase a adus oameni care chemau duhurile morților și fermecători; și a înmulțit relele împotriva Domnului, mâniindu-L.” Lev 20.27 “Bărbatul sau femeia, de vor chema morți sau de vor vrăji, să moară neapărat” Dacă vechii evrei nu credeau în existența sufletelor după moarte, atunci de ce le interzice D-zeu sub pedeapsa morții, spiritismul? Nu era mai simplu sa le spuna D-zeu ca sufletul nu mai exista pur si simplu? (Apoc. 6, 9-11). Si cand a deschis pecetea a cincea, am vazut, sub jertfelnic, sufletele celor injunghiati pentru cuvantul lui Dumnezeu si pentru marturia pe care au dat-o. Si strigau cu glas mare si ziceau: Pana cand, Stapane sfinte si adevarate, nu vei judeca si nu vei razbuna sangele nostru, fata de cei ce locuiesc pe pamant? Si fiecaruia dintre ei i s-a dat cate un vesmant alb si li s-a spus ca sa stea in tihna, inca putina vreme, pana cand vor implini numarul si cei impreuna-slujitori cu ei si fratii lor, cei ce aveau sa fie omorati ca si ei.” |
Citat:
Citat:
Dacă eram în locul lor (!), îmi aduceam și eu morții să se atingă de Elisei. Aș fi cumpărat toate grotele mortuare din zonă, ca să mă asigur că am monopol asupra profetului și că nimeni nu ia o așchie din oasele lui, pentru concurență. Ar fi fost o mare afacere, și ca evreu m-aș fi priceput de minune. S-ar fi format cozi până în India... că doar toți oamenii mor și ar dori să trăiască și după. Dar n-a fost nimic de acest gen. La drept vorbind, dacă puterea de viață ar fi fost în oasele bunului profet, întrebarea este de ce n-a înviat el însuși? Sau, mai degrabă, de ce s-a îmbolnăvit și de ce a murit? Și de ce a trebuit îngropat, așa cum se face cu orice cadavru al oricărei ființe de carne? Nu se spune că oasele îi erau parfumate, diferite de ale altora. Când Iisus vorbește despre religia fariseilor, le reproșează tocmai preocuparea pentru mormintele profeților, în timp ce ei suceau învățăturile lor (Mat. 23:29-32; Luca 11:47-48), iar oasele morților, fără distincție, Iisus le numește ca orice evreu: „oase spurcate”: Matei 23:27 „Vai de voi, cărturari și farisei ipocriți! Sunteți ca mormintele văruite, care, pe dinafară se arată frumoase, iar pe dinăuntru sunt pline de oasele morților și de toată spurcăciunea.” (conf. Lev. 22:4) |
Păi ce faci domnule Tricesimusseptimus? Te apuci să povestești cu cuvintele tale pasajul respectiv? Asta li se cere copiilor de clasa a treia. :46:
Citat:
da, dar nu spune să nu ne preocupăm de grija pentru cei răposați. De fapt mormintele adventiștilor tăi sunt la fel de bine îngrijite, chiar mai bine îngrijite (sunteți în medie mai înstăriți), decât ale altora. Grija și respectul pentru cei decedați a existat întotdeauna și în timpul VT și în Noul Testament 3 Impărați 13.30-31 "Și i-a pus trupul lui într-un mormânt al său și l-a plâns, zicând: "Vai, vai, fratele meu!" 31.Iar după ce l-a înmormântat, a zis el fiilor săi: "Când eu voi muri, să mă înmormântați și pe mine tot în mormântul în care este înmormântat omul lui Dumnezeu; să puneți oasele mele lângă oasele lui" ca să nu mai vorbim de faptul că femeile mironosițe s-au dus la mormântul lui Isus în prima zi a săptămânii ca să țină o datină locală, întâlnită frecvent în Orientul Antic, datină ce nu este nicăieri cerută în Biblie: Aceea de a îngriji și unge cu miresme și miruri, trupul unui mort. În acest fel își exprimau oamenii acelor vremuri, dragostea față de cel decedat. Acest aspect e atestat de toate cele 4 evanghelii. În fine, iarăși deviem de la subiect, intrebarea mea era cu totul alta și se referea la existența sau inexistența sufletului după moartea trupului. Reiau citatul: 4 Regi 13.21 (sau 2 Imp.13.21-biblia sectantilor) “Dar iată, odată, când îngropau un mort, s-a întâmplat ca cei ce-l îngropau să vadă una din aceste cete și, speriindu-se, au aruncat mortul în mormântul lui Elisei.CĂZÂND ACELA, S-A ATINS DE OASELE LUI ELISEI ȘI A ÎNVIAT ȘI S-A SCULAT PE PICIOARELE SALE”. Puteau oasele unui sfânt decedat să facă minuni dacă sufletul acelui sfânt nu mai exista? Asta era întrebarea. De ce a ales Dumnezeu să facă minuni prin rămășițele pământești ale unui om, dacă sufletul acelui bărbat nu mai exista și erau niște rămășite la fel ca ale oricărui om sau animal care a trăit cândva pe pământ? |
Citat:
Citat:
|
tricesimusseptimus,vad ca in sfarsit ai explicat ce inseamna in viziunea ta cuvantul "suflet" din Apocalipsa 6:9-11.
Ai spus ca e la figurat,chiar si asa sa fie,eu tot nu inteleg de ce se vorbeste despre suflete dupa moarte,daca tu ai zis ca sufletul nu este o entitate ce se desprinde de trup.Daca ai avea dreptate,cum ai spus ca pasajul este la figurat,atunci nu se schimba nimic daca se utiliza direct cuvantul om sau persoane.Ar fi sunat cam asa:"am vazut sub altar oamenii ce fusesera junghiati(a se intelege omorati) din pricina Cuvantului Lui Dumnezeu...".Ar fi schimbat sensul pasajului dupa interpretarea ta?Nu ar fi schimbat.Dar aici se vorbeste totusi de suflete,deci se intelege ca sufletul este ceva distinct de trup fara sa mai "filosofam" noi inutil asupra a ceea ce ar fi.Nu conteaza daca era o viziune sau ceva la figurat,Ioan vorbeste aici de ceva ce face parte din om,dar care poate exista distinct de trup.Asta mi se pare mie revelator.Daca sufletul nu exista ca entitate distincta atunci nu s-ar fi vorbit despre el in mod separat,nu conteaza in ce context.Ar fi de neconceput sa se vorbeasca astfel.Totusi se vorbeste.Eu zic sa fim rationali si sa luam lucrurile asa cum apar in biblie fara sa le trecem prin dogme.Asa e corect si asa este cel mai bine. Tu spui ca este la figurat,ce iti garanteaza tie ca acele versete aduse de tine care chipurile demonstreaza ca sufletul nu este o entitate distincta si nu exista dupa moartea trupeasca nu sunt la figurat?Tu pe ce criterii interpretezi biblia?Cred ca pe criteriile care iti convin.Sa lasam sa vorbeasca mai mult biblia.Asa este cel mai bine. |
Citat:
Mai departe. Intrebare, referitoare la subiectul aflat in discutie, adică faptul că adventiștii neagă viața sufletului după moarte: Citat:
Răspuns adventist: Citat:
De ce a ales Dumnezeu să facă minuni prin rămășițele pământești ale unui om (lucruri- cum le spuneti dvs), dacă sufletul acelui bărbat nu mai exista și erau niște rămășite la fel ca ale oricărui om sau animal care a trăit cândva pe pământ? Asta era întrebarea. |
Citat:
Apoi scris este ca Dumnezeu este Duh , si ca este Domnul duhurilor si a tot trupul.Iar cand omul moare trupul merge in pamant, iar sufletul la Dumnezeu.Acestea doua se despart si o iau in directii separate, cum e aceasta, ce se intampla cu duhul? |
Citat:
|
Citat:
Daca tu dai dupa capul tau interpretari simbolice unor versete dupa criterii necunoscute, de ce noi n-am putea sa dam interpretari la fel de simbolice versetelor din VT aratate de tine cu cei morti?! |
Citat:
|
Citat:
|
Citat:
|
Citat:
"Și nimeni nu s-a suit în cer, decât Cel ce S-a coborât din cer, Fiul Omului, Care este în cer." |
Citat:
|
ti-am raspuns din prima;
Iar intrebarea era pentru voi, nu stiu ce tot de lalaiesti atata si ca de obicei, incerci cat mai mult sa te departezi de o intrebare , cand nu ai alt raspuns in afara de minciuna; Si ca sa nu mai deviem, poate ne zici tu , unde e talharul de pe cruce? Poate ne si zici ce a vrut Iisus sa spuna prin pilda bogatului nemilostiv si a saracului Lazar. Chiar astept sa ne luminezi! |
-o sa redau mai jos raspunsul unui profesor teolog cu Master in Teologia VT (UNISA) și doctorand în Lingvistică Semitică(adventist) unui prieten (baptist) fost ortodox ,apoi ateu, la fel ca si mine
-sper sa va foloseasca si va puna mintea la lucru De cand se obisnuiesc rugaciunile la mormintele dreptilor ? Care este semnificatia sau justificarea teologica (biblica sau extra-biblica) a practicii ? Rugaciunile se fac in numele deptului? Adica iti sunt ascultate pe bata meritelor lui, etc. ? Dragă Silvian, întrebările acestea trebuia să ți le pun eu, fiindcă după mărturisirea ta, ai fost membru al BOR, venit dintr-un ateism pur, convertit la maturitate. Progres real. Presupuneam că ți-ai asumat „ortodoxia”, după ce ai înțeles bine doctrinele Bisericii. OK, am să mă gândesc și la circumstanțe atenuante. Dacă facem un sondaj numai printre intelectualii creștinismului popular românesc, punând asemenea întrebări, mă tem că rezultatele majore vor fi ridicări din umeri, poate cu excepția teologilor și a clerului (despre care presupun că au cercetat sau au învățat temeiurile dogmatice ale credinței pe care o profesează). Trebuie să-ți spun că nu am făcut cercetări speciale în privința aceasta. Probabil se găsesc informații la discreție, în cărți de istorie a Bisericii Vechi, pe internet, etc. Eu am studiat în tinerețe volumele lui Euseviu Popovici și am rămas până astăzi cu o impresie bună despre calitatea informației de acolo. Păcat că nu se mai reeditează. EP a încercat să fie cât mai obiectiv și mai documentat. Se crede că rugăciunile la morți și-ar avea debutul într-un obicei apărut în răsărit (la Smyrna), în secolul al II-lea, când credincioșii au început să se adune la mormântul faimosului episcop Policarp, considerat discipol al lui Ioan și maestru al lui Irineu de Lugdun (Lyon). Informația pe care am reținut-o se reduce la atât. Știm că la Roma, creștinii se adunau într-o vreme în catacombe, care erau de fapt cimitire subterane. Nu am dovezi sigure că acele întâlniri de la mormântul lui Policarp, ocazionale sau periodice, ar fi avut o legătură precisă cu cultul morților. După opinia mea, un cult universal al morților, în Biserică, nu putea exista înainte de dezvoltarea dogmatică și generalizarea credinței în nemurirea naturală a sufletului, în starea spirituală, conștientă a sufletului (persoanei) în moarte. Or doctrina aceasta încă nu era acceptată de toți și peste tot, chiar în secolele marilor compromisuri (IV-VI). Nu știu pe ce texte biblice s-ar întemeia cultul morților. Poate că s-au căutat justificări post factum, așa cum s-a întâmplat și cu alte culte oculte adoptate de Biserică în strălucita perioadă paganizantă, începând cu Constantin cel Mare („noul David”, și „al treisprezecelea apostol”). Un text biblic invocat astăzi este episodul menționat fugitiv în 2Împărați (4Regi) 13:20-21: „Elisei a murit, și a fost îngropat. În anul următor, au intrat în țară niște cete de moabiți. Și, pe când îngropau un om, iată că au zărit una din aceste cete, și au aruncat pe omul acela în mormântul lui Elisei. Atingându-se de oasele lui Elisei, omul acela a înviat și s-a sculat în picioare.” Cazul nu are nici o legătură cu rugăciunea pentru morți, ci ar fi un presupus precedent pentru cultul moaștelor. Trebuie însă observat că, deși Biblia vorbește foarte frecvent despre moartea oamenilor sfinți și nesfinți, atât înhumarea cât și semnificația faptului sunt descrise lapidar, simplu. Elisei a murit și a fost îngropat. Așa se întâmplă, de la vlădică până la opincă. Niciunul dintre sfinți, profeți etc. nu se duce la moarte în rai, toți merg la groapă. Până și vrăjitoarea spiritistă din Endor știa că Samuel se dusese în pământ. (A, stai că mi-am adus aminte. Teologia tradiționalistă învață că abia de la moartea lui Iisus au fost eliberați din Hades sfinții din vechime. Dar în acest caz, cum se face că singurii sfinți care au fost luați la cer în mod direct, nu prin moarte [Enoh și Ilie], sunt din Vechiul Testament ?). Bineînțeles că răsplata dată de Dumnezeu are legătură cu sfințenia și vrednicia caracterului. Nu întâmplător unii au fost înălțați la cer fără moarte, din mijlocul generației lor. Vreau să spun că erau oameni drepți, care „umblau cu Dumnezeu”. Dar nu vreau să spun că răsplata aceasta îi ridică mai presus de alți sfinți care au murit. Iisus a murit, și cei mai mulți au murit și mor, indiferent de cauza morții. Aceasta nu-i așează pe o treaptă inferioară. Elisei, spune Scriptura, a primit „o îndoită măsură din duhul” lui Ilie, și a făcut mult mai multe minuni decât Ilie, totuși nu s-a înălțat mai repede la cer decât maestrul său profet, ci a murit, și încă lovit de o boală (2Împ/4Rg 13:14a). Prin el, Dumnezeu luminase și educase un popor întreg, continuând misiunea lui Ilie, ca să se întoarcă la Dumnezeul adevărat, părăsind cultele și superstițiile populare. |
continuare
Existau însă nu puțini care respingeau pe profeți. În urma lui Elisei, tinerii cântau batjocoritor: „Hai urcă și tu la cer, chelbosule!” Când s-a îmbolnăvit Elisei, aceștia au putut spune: „Vedeți cine este acest om? Zice că a vindecat pe alții, iar el este lovit de Dumnezeu cu boală!” După ce a murit, batjocoritorii au putut continua: „A înviat pe alții, dar pe sine nu se poate învia!”
Sper că observi frumusețea tainică a acestui episod, care devine tipologic. Nu știu dacă altcineva a observat valoarea prefigurativă a personalității lui Elisei, dar înțelegerea mea este că Elisei este un tip al lui Christos. Observă corespondența: A fost precedat de Ilie, care este în multe privințe, tipul lui Ioan Botezătorul; numele lui ebraic Elișa‘ (Dumnezeu mântuiește) este echivalent cu numele lui Iisus (Ioșu’a = Iahwé mântuiește). A făcut multe minuni, chiar și învieri. Era din nord, „galileean” etc. Și în fine, a murit în suferință, ca orice păcătos. Minunea făcută de oasele lui Elisei este răspunsul lui Dumnezeu la atitudinea batjocoritoare a contemporanilor. Nu este nici o urmă de cult acolo. Totul se petrece în grabă, intervine panica generată de invadatori, mortul s-a atins de oasele lui Elisei din întâmplare, miracolul nu se datorează credinței nimănui, fiindcă niciunul din cei prezenți nu se așteptaseră la așa-ceva. Ceea ce este însă mai interesant, și pentru mine este normal, minunea nu este exploatată altfel decât menționată ca o notă de subsol într-o cronică națională. Nu s-a fixat locul acela ca loc sacru, de pelerinaj, nu s-a construit acolo un mic templu, nu au fost transportate oasele profetului prin toată țara, nu s-au închinat la ele, etc. Dacă eram în locul lor (!), îmi aduceam și eu morții să se atingă de Elisei. Aș fi cumpărat toate grotele mortuare din zonă, ca să mă asigur că am monopol asupra profetului și că nimeni nu ia o așchie din oasele lui, pentru concurență. Ar fi fost o mare afacere, și ca evreu m-aș fi priceput de minune. Dar n-a fost nimic de acest gen. La drept vorbind, dacă puterea de viață ar fi fost în (meritu)oasele bunului profet, întrebarea este de ce n-a înviat el însuși? Sau, mai degrabă, de ce s-a îmbolnăvit și de ce a murit? Și de ce a trebuit îngropat, așa cum se face cu orice cadavru al oricărei ființe de carne? Nu se spune că oasele îi erau parfumate, diferite de ale altora. Când Iisus vorbește despre religia fariseilor, le reproșează tocmai preocuparea pentru mormintele profeților, în timp ce ei suceau învățăturile lor (Mt 23:29-32; Lc 11:47-48), iar oasele morților, fără distincție, Iisus le numește ca orice evreu: „oase spurcate”: Mt 23:27 „Vai de voi, cărturari și farisei ipocriți! Sunteți ca mormintele văruite, care, pe dinafară se arată frumoase, iar pe dinăuntru sunt pline de oasele morților și de toată spurcăciunea.” (cf. Lv 22:4) Profetul Hagai arată că prin atingerea de un mort (fără distincție), nu te contaminezi de sfințenia sau de păcătoșia lui, ci devii necurat. Se cerea un ritual de curățire pentru aceasta, iar preoții nu aveau voie să se atingă de morți, pentrucă ei trebuiau să slujească. Dacă cineva s-ar fi atins de un mort și apoi s-ar fi atins de lucrurile sfinte, prin aceasta spurca lucrurile sfinte și făcea un păcat de moarte (Hag 2:13; cf. Lv 21:1-4.10-11; Nu 19:13.16-20; Ez 44:25-27). Religiile păgâne, inclusiv cele greco-romane, nu aveau asemenea „tabu-uri” și „prejudecăți”. Dumnezeul lu Israel este Dumnezeul cel Viu, dar cei care preferau fantasmele, au avut întotdeauna în centru religiei cultul morților. Chiar și divinitățile lor, în multe cazuri erau suflete ale morților / strămoșilor cărora li se închinau. |
Uite că m-am luat cu poveștile despre morți și uitasem răspunsul precis la întrebarea ta, despre rugăciunile adresate acestora. Da, există în Biblie un precedent de rugăciune adresată unui mort, unui mare sfânt. În Luca 16 (Povestea despre săracul Lazăr și bogatul Luzăr [looser]), ni se spune că bogatul, religios din fire, se ruga Părintelui Avraam. Părintele însă i-a răspuns foarte clar, că nu i se poate răspunde la rugăciune, deoarece singura șansă de împăcare cu Dumnezeu este în timpul vieții, și anume prin a urma Sfânta Scriptură. Avraam îi mai spune că, dacă cineva nu ascultă de Biblie, nu va asculta nici dacă ar învia cineva și ar veni să-i povestească ce a văzut acolo. Apropo, un Lazăr chiar a fost înviat, și desigur că a fost copleșt de întrebările vizitatorilor, după aceea. Nu ni se raportează nici un fel de relatare gen NDE (Near Death Experience)...
În ce privește legitimitatea rugăciunii bogatului, pentru mine este o chestiune clară. Dacă există suflet omenesc nemuritor, adică dacă în moarte supraviețuiește și devine superioară conștiința umană / sinele / individualitatea (așa cum cred cei mai mulți, practic toate religiile și multe filosofii), atunci ar fi logic să se permită asemenea rugăciuni. Ortodocșii nu se roagă sfinților adorându-i ca pe Dumnezeu (deși nu-mi este clar ce înseamnă în practică distincția dintre vererație și adorare, fiindcă uneori venerația pare mai profundă și mai intensă decât adorarea!). Ei se roagă sfinților, socotindu-i mijlocitori. Trecând peste faptul că mijlocirea lui Iisus este suficientă și că, în sens mântuitor, este unică (FA 4:12; 1Tim 2:5-6), există un sens în care noi oameni ne putem ruga lui Dumnezeu unii pentru alții, mijlocind pentru salvarea altora, sau cerând pentru binele lor ce credem că este necesar (1 Tim 2:1-4). Rugăciunea de mijlocire este foarte plăcută lui Dumnezeu, mult mai plăcută decât rugăciunile egoiste. Este frumos când preotul se roagă pentru alții pe nume, vii și morți, pentru toți cei binecredincioși. („Eretici” ca mine nu au nici o șansă la mijlocirea aceasta, dar în mod cinstit, eu mă rog pentru binele BOR și pentru părăginita noastră românime). La capitolul acesta, mă tem că am mai multe de reproșat protestanților, care sunt inconsecvenți. Ei cred că drepții merg în rai după moarte, și că ajung fericirea eternă, dar aici se încheie legătura cu lumea drepților. Nu tu rugăciuni, nu tu consultări spiritualiste (cu importante excepții!). Doar credința că el sau ea ne privesc de undeva și ne zâmbesc. Uneori ne mai bântuie casa, sau le mai vedem fantomele (Brrr!). Dar dacă aceștia sunt cu adevărat nemuritori și conștienți, ca sfinți ce sunt, (fiindcă sfinți inconștienți numai pe pereți și în Biserici poți afla), atunci de ce, pocăiții aceștia nu apelează la mijlocirea celor „plecați acasă la Domnul” ? Sau, credem noi, că sfinții în stare imaterială, pură, sunt mai egoiști și mai absenți decât pe când erau vii? Așa vom fi și noi când vom fi „mântuiți”? Protestanții trebuie să se decidă în acest caz. Nu este posibil să crezi în nemurirea naturală a sufelului, în starea conștientă și glorificată a morților în rai, și în același timp să condamni rugăciunile adresate morților, sfinților, și eficiența mijlocirii lor. Problema majorității creștinilor însă este dacă acești „sfinți” sau „fericiți”, sau măcar simpli mântuiți, au nemurirea în sine de la Facere, sau de la naștere (momentul exact?), sau de la sfânta cuminecătură... În povestea cu săracul Lazăr, bine exploatată moralist și teologic de Iisus ca parabolă, bogatul apelează la mijlocirea Părintelui Avraam, în al cărui „sân” – locul de fericire – sunt aduși toți drepții. Creștinii, mai tâziu, au adăugat și legitimitatea neevreului de a intra în Sânul lui Avraam (dezmoștenind pe jidan între timp!). Dar Isaia, marele evanghelist al Vechiului Testament spunea limpede, într-o rugăciune foarte creștină adresată direct lui Dumnezeu (Is 63:16): „Totuși, Tu ești Părintele nostru! Avraam nu ne cunoaște, și Israel [=Iacov] nu știe cine suntem; Dar Tu, Doamne, ești Tatăl nostru, Tu, din veac Te numești ’Mântuitorul nostru.” Așadar, părintele Avraam nu era și nu este conștient (afară de faptul că s-ar fi aflat printre cei deja înviați de Iisus, cf. Mt 27:52-53), în orice caz, după povestea cu bogatul Luzăr. Toată grija lui Avraam în pildă este să ne trimită la Scriptură, nu să ne încurajeze să-i utilizăm serviciile de mediator. De ce însă nu ne rugăm sfinților Enoh și Ilie ? sau sfântului Moise, care (pe o cale mai ocolită, printr-o moarte și înviere obscură) a ajuns demult în cer, de unde a venit și a încurajat pe Mântuitorul (Dt 34:6; Iuda 9; Mt 17:3; Mc 9:4; Lc 9:30-31)? Nici un creștin însă nu se roagă sfântului Moise, ca să-l ajute. Creștinul clasic are oarecare reticență, dacă nu chiar oroare față de Moise ! Despre Enoh, care a petrecut 300 de ani de sfințenie pe pământ, în acest rup omenesc, înainte de a fi răpit la cer fără moarte, și pe care ortodocșii etiopieni îl cinstesc, ce să mai zic ? |
Esențialul este că Iisus nu ne-a învățat cum să intrăm în contact cu îngerii sau cu sfinții din cer, ci cu totul altceva. Contactele „spirituale” cu altcineva decât Dumnezeu sunt mai mult decât riscante, fiindcă există deja o mulțime de spirite, îngeri sfinți și înalt prea sfinți, care au fost expulzați din rai pentru motive binecunoscute. Dacă nu ascultăm de porunca și învățătura Domnului, aceștia pot interveni, dându-se drept cine vrei sau nu vrei, de la tata-mare, la Napoleon și de la Maica Domnului până la Sfântul Sisoe. În acest domeniu, nu știu care șarlatanie este mai periculoasă: cea foarte omenească, sau a demonilor, care nu sunt mai puțin inteligenți și creativi, și care nu stau la treaba lor în iad, fiindcă iadul încă nu există, iar treaba lor este cu noi toți...
Anyway, fiecare își urmează propria conștiință, fiecare cultură are farmecul și blestemul ei. Nu condamn pe nimeni, dar am convingerea că creștinătatea se joacă cu focul. Încă nu a fost aruncat nimeni în gheena iadului, dar Scriptura promite că există și acolo loc asigurat pentru toți păcătoșii, inclusiv pentru idolatri, vrăjitori și pentru toți amatorii de minciuni evlavioase, care sunt cele mai eficiente (Ap 21:8.15). Așadar, SIlviane dragă, dacă tot ai scăpat de farmecele păcatelor strămoșești ale bisericilor neamurilor, fii mulțumit cu oferta cea mai mare a lui Dumnezeu, care S-a dăruit pe Sine în persoana distinctă a lui Iisus Christos, singurul om adevărat care este și Dumnezeu, nemuritor, care S-a oferit să răspund rugăciunilor noastre directe, fără nevoie de lobby, de meritele altora, de merite personale, sau altceva de acest gen: 1Tim 2:5 (Pavel): „...fiindcă, după cum este un singur Dumnezeu, tot așa este un singur mijlocitor între Dumnezeu și oameni: Omul Iisus Christos...” FA 4:12 (Petru) „În nimeni altul nu este mântuire, fiindcă nu este sub cer nici un alt nume dat oamenilor, în care trebuie să fim mântuiți.” In 16:24-27 (Iisus): „Până acum nu ați cerut nimic în Numele Meu. Cereți și veți căpăta, pentruca bucuria voastră să fie deplină. V-am spus aceste lucruri în pilde. Vine ceasul când nu vă voi mai vorbi în pilde, ci vă voi vorbi pe față despre Tatăl. În ziua aceea, veți cere în Numele Meu. Și nu vă spun că voi ruga pe Tatăl pentru voi, fiindcă Tatăl însuși vă iubește, pentrucă M-ați iubit și ați crezut că am ieșit dela Dumnezeu.” În acest caz, chiar mijlocirea lui Iisus nu trebuie înțeleasă ca o pilă bună, ca o relație pe lângă un Dumnezeu greu de abordat, ci ca o garanție, că religia rugăciunii noastre directe adresate lui Dumnezeu este eficientă și că Dumnezeu onorează astfel de încredere, și nu presupusa cinstire și mijlocire a sfinților. Dacă-i iubim pe sfinți (selectiv și mai critic, fraților!), foarte bine facem. Exemplul lor, memoria lor, învățătura lor, conduce, mai mult sau mai puțin, la bine și nu la rău, uneori chiar conduce la Dumnezeu. Sfinții, vii sau morți, indiferent de confesiune, sunt un deliciu pentru sufletele alese (Ps 16:3). Dar unul singur este Sfântul lui Dumnezeu, Christos, ceea ce știau și apostolii, până și dracii (In 6:69; Mc 1:24; Lc 4:34 – există deci și demoni care au dreaptă credință, dar nu-i salvează). Numai Dumnezeu (în Treime) este cu adevărat sfânt (Ap 15:4). Nici Comunitatea Vechiului, nici cea a Noului Testament nu obișnuiau să canonizeze sfinți. Pe de o parte există un singur sfânt: Dumnezeu, iar dintre oameni singurul care este și Dumnezeu și sfânt perfect este Iisus, care are singurele merite din univers, suficiente pentru mântuirea oricui se pocăiește. În rest, toți credincioșii de rând sunt numiți sfinți în Scriptură (FA 9:32; Rom 15:26; 1Cor 6:2; 2Cor 1:1; 13:13; Ef 1:1, 15; Fil 1:1; 4:22; Col 1:2, 4; Fim 1:5; Ap 13:7) inclusiv cei din Vechiul Testament sau din perioadele obscure ale istoriei (Ps 34:9; Dan. 7:18, 22, 25). De aceea suntem sfătuiți să ne rugăm „pentru toți sfinții”, și nu sfinților (Ef 6:18). Nu mai este nevoie să arăt concluziile practice ale pledoariei mele în favoarea mijlocirii unice a singurului Sfânt Iisus, și împotriva tuturor implicațiilor cultului morților. Parafrazând pe Iisus, subiectul se poate rezuma în cuvintele: „Morții, cu morții!” (Mt 8:22; Lc 9:60). |
Patru posturi pentru materialul asta?
In afara datelor aproximative, gen Policarp episcop de Smyrna din sec II si versetele biblice , totul este o mare abureala de un obiectivism fortat.Nu am inteles pana la urma ce credea individul asta despre sufletul dupa moarte? Solomon : “Mai de preț este un nume bun decât untdelemnul cel binemirositor și ziua morții decât ziua nașterii.” Pavel : “Căci pentru mine a trăi este Hristos șl a muri este un câștig” |
Citat:
Sensul parabolei Domnului Isus este de a ne trimite la ce ne spune Scriptura despre credinta in Cel care va invia din morti ca sa ne aduca la viata vesnica,despre care vorbesc si proorocii si nu de a demonstra existenta raiului in care ajung sufletele separate de trup. Sensul care il dati e fortat si pierdeti mesajul central al Mintuitorului. Domnule ,fara creierul fizic,biologic , nu constientizezi ca esti un suflet sau ca ai un suflet. Daca creierul nu mai e fizic , cum mai stii de suflet? Contraziceti si ce spune stiinta. Poate ar trebui sa va indreptati mai mult la ce semnifica duh bun si duh rau,care nu sint folosite in stiinta ,dar spiritual Scriptura spune ca sint ceva care ne influienteaza. Duhul lui Dumnezeu sau duhul lui Satan. |
Citat:
|
Citat:
"Sânul lui Avraam" era un loc mitic în care evreii [din timpul Domnului Hristos] credeau că ajung după moarte. |
Citat:
|
Citat:
Puțină atenție la formula de adresare! Vezi că Îl faci "sectar sâmbătaș" și pe Domnul Sâmbetei - Iisus Hristos. Cum mi te adresezi mie s-ar putea să ți se ierte, dar cine-L hulește pe Hristos, nu știu cum va fi (în condițiile nepocăinței)... |
Citat:
|
Citat:
36 Vă spun că pentru orice cuvânt deșert, pe care-l vor rosti, oamenii vor da socoteală în ziua judecății. 37 Căci din cuvintele tale vei fi găsit drept, și din cuvintele tale vei fi osândit. |
Citat:
Măi, voi nu mai știți ce tromboane să scoateți ca să ieșiți voi deasupra. De fapt pe voi nu vă interesează adevărul, ci scrieți pe aici doar ca să găsiți aprobare pentru doctrina infectă adventistă! Auzi acolo, "dacă creierul nu mai e fizic, cum mai știi de suflet" ? Dar de vorba Mântuitorului ai auzit? Ioan 3.12 "Dacă v-am spus cele pământești și nu credeți, cum veți crede cele cerești?" sau: 1 Tim 6.20 "Timotei, păzește comoara ce ți s-a încredințat, depărtându-te de vorbirile deșarte și lumești și de împotrivirile științei mincinoase, 21.Pe care unii, mărturisind-o, au rătăcit de la credință. Harul fie cu tine! Amin." :45: Oare sfântul Pavel de ce nu și-a pus problema existenței creierului atunci când a spus: Filipeni 1.23 "Sunt strâns din două părți: doresc să mă despart de trup și să fiu împreună cu Hristos, și aceasta e cu mult mai bine; 24.Dar este mai de folos pentru voi să zăbovesc în trup. " sau însuși Mântuitorul: Ioan 11.26 "Și oricine trăiește și crede în Mine nu va muri în veac. Crezi tu aceasta? " |
tricesimusseptimus vad ca ai admis:""Sânul lui Avraam" era un loc mitic în care evreii [din timpul Domnului Hristos] credeau că ajung după moarte."Trebuie sa continui eu ca evreii credeau si intr-un loc numit Locuinta mortilor.Deci evreii credeau ca dupa moarte mai exista ceva inainte de inviere.Tu aici contrazici tot ce ai adus din The Jewish Encyclopedia:).(desi ai facut paranteza ca doar "din timpul Domnului Hristos",eu nu cred ca doar din acest timp,ci dintotdeauna).Ma mira sa vad asta,vad ca progresezi.Pana la urma sa inteleg ca evreii nu credeau in moartea sufletului cum ati spus voi,ci ca vor ajunge undeva dupa moarte,si cum altcumva daca nu cu sufletul,pentru ca trupul este supus putrezirii,iar duhul "pleaca la Dumnezeu care l-a dat"?Si daca acest loc era mititc,adica de domeniul fabulosului,al fantasticului,eu tot ma intreb si tot nu inteleg,de ce nu le-a spus nimeni evreilor sa nu mai creada in asemenea povesti.Isus in schimb mai accentueaza si mai tare "acest mit" cum il numiti voi intr-o pilda.Sa fim rationali putin si ne dam seama de ce nu le-a combatut nimeni.E simplu,pentru ca acele locuri chiar existau si exista.
|
Si ca sa aduc argumente la ce am spus,mai ales asupra ideii ca evreii credeau in aceste locuri dintotdeauna si nu era un simplu mit,o sa aduc cateva versete din scripturi,ca apoi sa vad cum le comentezi:
Isaia 14:9 Locuința morților se mișcă până în adâncimile ei, ca să te primească la sosire, ea trezește înaintea ta umbrele, pe toți mai marii pământului, scoală de pe scaunele lor de domnie pe toți împărații neamurilor. Ezechiel 32:18 "Fiul omului, bocește-te pentru mulțimea Egiptului, și aruncă-o, pe ea și pe fiicele neamurilor puternice în adâncimile pământului, la cei pogorâți în groapă!(curios lucru,ca Ezechiel,care spuneti voi ca sustine ca "sufletul moare",vorbeste despre cei "pogorati in groapa"-evident este o aluzie la Locuinta mortilor) Numeri 16:32 Pământul și-a deschis gura, și i-a înghițit, pe ei și casele lor, împreună cu toți oamenii lui Core și toate averile lor. Numeri 16:33 Și s-au pogorât astfel de vii în locuința morților, ei și tot ce aveau; pământul i-a acoperit de tot, și au pierit din mijlocul adunării.(daca voi sustineti ca Locuinta mortilor este o expresie pentru moarte,cum explicati acest verset?oare nu se refera Moise aici la un loc anume,la "mitul" despre care vorbeai tu?credea Moise in "mituri?") Isaia 66:24 "Și când vor ieși, vor vedea trupurile moarte ale oamenilor care s-au răzvrătit împotriva Mea; căci viermele lor nu va muri, și focul lor nu se va stinge; și vor fi o pricină de groază pentru orice făptură."(oare aici nu se sustine ideea iadului vesnic,continuu,pe care voi il negati?) Matei 12:40 Căci, după cum Iona a stat trei zile și trei nopți în pântecele chitului, tot așa și Fiul omului va sta trei zile și trei nopți în inima pământului.(cred ca sunteti constienti ca Isus nu a fost ingropat "in inima pamantului",ci se refera la Locuinta mortilor) Faptele apostolilor 2:31 despre învierea lui Hristos a prorocit și a vorbit el, când a zis că sufletul lui nu va fi lăsat în Locuința morților, și trupul lui nu va vedea putrezirea.(corelati versetul acesta cu Matei 12:40 si veti intelege ca ambele fac referiri la Locuinta mortilor) Efeseni 4:9 Și acest: "S-a suit", ce înseamnă decât că înainte Se pogorâse în părțile mai de jos ale pământului?(oare nu se face din nou referire la Locuinta mortilor?) Sa va auzim. |
Citat:
NT ne atrage atenția s-o lăsăm mai moale cu tradițiile și cu basmele evreești și băbești, dar are cu cine? |
Citat:
Numeri 16,33 Aaaa, bine că mi-ai amintit. Am studiat recent versetele acestea și m-a surprins un lucru pe care nu-l observasem până acum. Precis l-ai trecut și tu cu vederea. Incidentul acesta neobișnuit este o excepție. Și ca orice excepție, confirmă regula: În locuința morților (mormânt) se intra mort, nu viu. Răzvrătiții aceia intraseră de vii în mormânt (au fost îngropați de vii). |
Ai spus:"Trebuie însă să specific: nu toți, ci doar cei care "nu ascultau de Moise și prooroci".
Pai Moise a vorbit primul de Locuinta mortilor(inca nu se stie exact perioada in care a trait Iov): "Numeri 16:33 Și s-au pogorât astfel de vii în locuința morților, ei și tot ce aveau; pământul i-a acoperit de tot, și au pierit din mijlocul adunării." Ma intreb acum,cum sa nu asculte de Moise,daca pana si Moise a vorbit despre Locuinta mortilor?O fi luat aceasta idee de la egipteni?:)pentru ca vad ca i-ai facut vinovati de babilonieni de aceste "conceptii pagane",desi despre Locuinta mortilor vorbeau si David si Iov si multi altii inainte de pribegirea babiloniana. Tu ai spus: "Și sunt convins (pentru că așa spunea Hristos) că chiar dacă ar învia cineva din morți să le spună că n-a văzut nimic dincolo, nu l-ar crede. " Eu spun:"Și sunt convins (pentru că așa spunea Hristos) că chiar dacă ar învia cineva din morți să le spună CE A VAZUT ACOLO, nu l-ar crede. "Si in sprijinul acestei afirmatii pot aduce ca argument "fenomenul mortii clinice".Multi au spus ce au vazut cat timp au fost ca si morti,voi vad ca tot nu credeti."Curios lucru" ca nu am auzit de marturii ale celor care au fost in moarte clinica si sa spuna ca nu au vazut nimic:). Isaia s-ar putea spune ca foloseste intrucatva limbaj poetic,desi cartea este una profetica si nu una poetica.Oricum,daca e asa trebuie sa admiti limbajul poetic si la versetele aduse de tine,prin care doreai sa arati ca sufletul este muritor desi nu cu succes. In ceea ce priveste versetele din Numeri,e clar ca Locuinta mortilor se refera la un spatiu in care merg sufletele celor morti.Coreleaza aceste versete cu cel din Matei 12:40,si vei intelege ce inseamna aceasta "pogorare". Oricum astept sa vad ce spui despre toate versetele. |
Argumentele tale sunt de bun simt dar tricesimusseptimus e prea indoctrinat iar ochii lui sunt acoperiti de solzii ereziilor care e pacat impotriva Sfantului Duh si de aceea nu poate intelege DREPT credinta, ci stamb asa cum diavolul arhicon-teolog care l-a ispitit si pe Hristos, i-a strambat-o in mintea lui.
|
Citat:
eu cred ca e invers eu nu am avut parte de nici o indoctrinare in adolescenta ,cind am inceput sa inteleg lumea din jurul meu nu mi-a mai fost frica nici de fantome,nici de farmecele babelor si tiganilor,nici in chemarea mortilor,nici in pomenirea lor Nu mai spun de perioada cind am fost ateu |
Citat:
Dar vad ca ai tendinta sa faci din exprimarea metaforica ,adevaruri stiintifice. Cum intelegi tu ca locuinta mortilor e altceva deci mormintul ,din numeri 16,33? In pilda cu sinul lui Avram ,Domnul arata distanta mare intre nimicirea mortii fata de viata vesnica alaturi de Dumnezeu . Cine e acela care putea invia din morti ,daca nu chiar Mintuitorul? Cum intelegi tu cele doua cai de care vorbeste Hristos : oi-capre ,cald-rece ,iad-rai ,sinul lui Avraam-locuinta mortilor ,griu-neghina ,etc Eu traduc metafora in limbaj simplu - aproape de Dumneu sau departe de Dumnezeu . La fel termenul sfint . Pus deoparte . Fata de ce ? fata de pacat , fata de neascultarea de Leegea lui Dumnezeu. Degeaba e cartea lui Isaia una profetica ,daca nu intereseaza profetia despre Hristos si ne preocupa sa transformam metaforele in explicatii stiintifice fara baza reala. Inca o precizare .Duhul sau suflarea de viata nu se inteleg in sens de suflet constient . Asta e o intrebare buna .Cum o fi suflet constient fara partea biologica . Apoi moartea clinica nu e moarte finala. Lazar a murit de moarte finala .De acolo l-a scos Domnul. Hristos a murit pe cruce moartea a doua(nu numai naturala ) ,care inseamna nimicire totala. Iti dai seama de unde a inviat? Cum intelegi tu moartea a doua din Apocalipsa 2:11 Cine are urechi, să asculte ce zice Bisericilor Duhul: ,,Cel ce va birui, nicidecum nu va fi vătămat de a doua moarte.`` Cum traduci sensul metaforic pt vesnic- e si versiunea de nimicire? |
Citat:
ce e cu exprimarea asta ialomiteana? |
Citat:
Citat:
Citat:
Citat:
Citat:
"Vai de ei! Căci au urmat pe calea lui Cain! S'au aruncat în rătăcirea lui Balaam, din dorința de cîștig! Au pierit într'o răscoală ca a lui Core!" Remarcă te rog expresia "au pierit". Răsculații aceia au pierit înghițiți de vii de Locuința Morților. Au pierit, nu au trăit în continuare în chinurile iadului. Expresia în originalul grecesc este apollumi și înseamnă a pieri, a fi distrus cu totul. Nu prea seamănă cu "viața sufletului de după moarte", este? Legat de această expresie o să mai fac o corelare, una foarte cunoscută de tine: versetul de aur, spus chiar de gura Mântuitorului Ioan 3,16 "Fiindcă atît de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentruca oricine crede în El, să nu piară [apollumi], ci să aibă viața vecinică." Aici Mântuitorul pune în antiteză viața veșnică cu pieirea. Cei mântuiți se vor bucura de o viață veșnică, iar cei păcătoși vor fi distruși complet (apollumi), nu vor trăi veșnic (nu discutăm acum cât vor trăi în chinuri o zi, un an, ori o mie). |
Maranatha eu nu am tendinta "sa fac din exprimarea metaforica ,adevaruri stiintifice."Acele versete au fost aduse de mine doar pentru a arata ca ideea Locuintei mortilor ca spatiu distinct nu apartine doar evreilor din perioada in care a trait pe pamant Hristos.Ea este cu mult mai veche,mai veche chiar de pribegirea babiloniana,pentru ca pana la urma si tricesimusseptimus a admis ca nu este doar din perioada in care a trait pe pamant Isus.Exista in biblie si limbaj metaforic,nu zic nu,aceasta este o caracteristica a tuturor scrierilor antice nu numai a bibliei,dar in ceea ce priveste expresia Locuinta mortilor sunt prea multe pasaje care dau de inteles ca nu este "mormantul" ci un spatiu in care merg sufletele celor morti.Ca daca era vorba de "mormant",de ce nu se vorbeste despre locuinte?In schimb Locuinta este una singura.Eu nu am gasit niciodata sa se vorbeasca despre trupuri in Locuinta mortilor,ci se vorbeste despre suflete.Si noi stim ca in morminte sunt trupuri.Aceasta idee este intarita in "pilda" bogatului nemilostiv.In primul rand am mai spus si o mai spun,nu cred ca aceasta intamplare este o pilda,pentru ca apar 2 nume,in timp ce in celelalte pilde nu apar nici unul,si de obicei in pilde nu apar nume,iar de obicei Isus ii intreba pe ucenici daca au inteles pilda pe care a spus-o,sau ucenicii veneau pentru lamuriri.Acum in schimb nu se vorbeste despre asa ceva.Si chiar daca admitem ca este o pilda,trebuie sa stim ca toate pildele spuse de Isus se bazeau pe fapte reale,daca ele nu s-au intamplat aievea puteau sa se intample,nu erau de domeniul fantasticului.Si largesc spectrul,daca era un mit,cineva pe parcursul intregei scripturi le-ar fi combatut,le-ar fi spus evreilor sa nu mai creada in povesti,si nici noi sa nu mai stam acum si sa ne contrazicem.Insa nu vedem asa ceva in Scripturi,in schimb aceste idei sunt accentuate.Existau oameni in vremea lui Isus care credeau ca toate pildele spuse de Isus sunt adevarate,dar Isus nu ar fi lasat de inteles ceea ce El nu ar fi dorit sa spuna.Ar fi clarificat lucrurile.Eu nu cred ca Isus le spunea ucenicilor basme,intamplari fantastice.Tu nu crezi in extraterestrii,ai spune o pilda unuia in care sa vorbesti despre extraterestrii?Cine ar face asa ceva?Eu unul nu as face.Asa si aici.Daca Locuinta mortilor este o metafora,nu ar fi capatat alte conotatii decat acele de "mormant'.Dar uite ca ea capata,nu are importanta in ce context.Am mai vorbit despre aceasta tema,nu mai vreau sa starui mai mult ca plictisesc.
Sufletul poate fi constient "fara partea biologica",pentru ca cei care pun in functiune trupul sunt chiar duhul si sufletul.Moartea a doua eu o inteleg cu sensul de moarte vesnica,continua.Normal ca trebuie sa fie diferita de prima daca este numita a doua,pentru ca altfel s-ar fi spus "vor muri din nou".Te intreb si pe tine:daca oamenii mor trup,duh si suflet,de ce mai este necesara o inviere a celor nedrepti care nu au facut voia lui Dumnezeu,daca tu spui ca din nou vor muri trup,duh si suflet?Ce rost are,vor fi inviati ca sa li se spuna ca trebuie sa moara din nou?Doar ei erau morti.In schimb eu cred ca vor fi inviati pentru ca alta e rasplata pentru pacatele lor,si biblia vorbeste despre un "chin vesnic".Isus a vorbit si metaforic(cum ai spus si tu :oi-capre,grau neghina etc.),in schimb in ceea ce priveste pedeapsa vesnica nu era deloc metaforic.Citeste Marcu 9:43-48,Ioan 5:28-29 si vei vedea ca nu vorbesc de la mine. Vad ca la voi argumentul "mortii clinice" nu are priza :).Oricum,mai aduc in prim plan,marturiile celor care i-au vegheat pe muribunzi.Unii sustin ca inainte de a muri unii au devenit dintr-o data foarte fericiti,iar fata le stralucea de bucurie,altii in schimb i-au speriat pe cei din jurul lor prin panica care i-a cuprins.Citeste despre moartea lui Voltaire,care toata viata se declara un ateu convins, si vei vedea ca nu sunt inventii ceea ce spun eu.Acum ma intreb eu,de ce toate acestea daca voi sustineti ca intre moartea trupeasca si inviere nu mai exista nimic?De ce?Raspunsul meu este ca pentru ca intre moartea trupeasca si inviere totusi mai exista ceva. |
| Ora este GMT +3. Ora este acum 20:19:30. |
Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2025, Jelsoft Enterprises Ltd.