Şi a venit de cealaltă parte a mării în ţinutul Gadarenilor. Iar după ce a ieşit din corabie, îndată L-a întâmpinat, din morminte, un om cu duh necurat, Care îşi avea locuinţa în morminte, şi nimeni nu putea să-l lege nici măcar în lanţuri, Pentru că de multe ori fiind legat în obezi şi lanţuri, el rupea lanţurile, şi obezile le sfărâma, şi nimeni nu putea să-l potolească; Şi neîncetat noaptea şi ziua era prin morminte şi prin munţi, strigând şi tăindu-se cu pietre. Iar văzându-L de departe pe Iisus, a alergat şi s-a închinat Lui. Şi strigând cu glas puternic, a zis: Ce ai cu mine, Iisuse, Fiule al lui Dumnezeu Celui Preaînalt? Te jur pe Dumnezeu să nu mă chinuieşti. Căci îi zicea: Ieşi duh necurat din omul acesta. Şi l-a întrebat: Care îţi este numele? Şi I-a răspuns: Legiune este numele meu, căci suntem mulţi. Şi Îl rugau mult să nu-i trimită afară din acel ţinut. Iar acolo, lângă munte, era o turmă mare de porci, care păştea. Şi L-au rugat, zicând: Trimite-ne pe noi în porci, ca să intrăm în ei. Şi El le-a dat voie. Atunci, ieşind, duhurile necurate au intrat în porci şi turma s-a aruncat de pe ţărmul înalt, în mare. Şi erau ca la două mii şi s-au înecat în mare. Iar cei care-i păşteau au fugit şi au vestit în cetate şi prin sate. Şi au venit oamenii să vadă ce s-a întâmplat. Şi s-au dus la Iisus şi au văzut pe cel demonizat şezând jos, îmbrăcat şi întreg la minte, el care avusese legiune de demoni, şi s-au înfricoşat. Iar cei ce au văzut le-au povestit cum a fost cu demonizatul şi despre porci. Şi ei au început să-L roage să se ducă din hotarele lor. Iar intrând El în corabie, cel ce fusese demonizat Îl ruga ca să-l ia cu El. Iisus însă nu l-a lăsat, ci i-a zis: Mergi în casa ta, la ai tăi, şi spune-le câte ţi-a făcut ţie Domnul şi cum te-a miluit. Iar el s-a dus şi a început să vestească în Decapole câte i-a făcut Iisus lui; şi toţi se minunau. Marcu 5, 1-20

Şi a mers cu el. Şi mulţime multă îl urma pe Iisus Şi Îl îmbulzea. Şi era o femeie care avea, de doisprezece ani, curgere de sânge. Şi multe îndurase de la mulţi doctori, cheltuindu-şi toate ale sale, dar nefolosind nimic, ci mai mult mergând înspre mai rău. Auzind ea cele despre Iisus, a venit în mulţime şi pe la spate s-a atins de haina Lui. Căci îşi zicea: De mă voi atinge măcar de haina Lui, mă voi vindeca! Şi îndată izvorul sângelui ei a încetat şi ea a simţit în trup că s-a vindecat de boală. Şi îndată, cunoscând Iisus în Sine puterea ieşită din El, întorcându-Se către mulţime, a întrebat: Cine s-a atins de Mine? Şi I-au zis ucenicii Lui: Vezi mulţimea îmbulzindu-Te şi zici: Cine s-a atins de Mine? Şi Se uita împrejur să vadă pe aceea care făcuse aceasta. Iar femeia, înfricoşându-se şi tremurând, ştiind ce i se făcuse, a venit şi a căzut înaintea Lui şi I-a mărturisit tot adevărul; Iar El i-a zis: Fiică, credinţa ta te-a mântuit, mergi în pace şi fii sănătoasă de boala ta! Marcu 5, 24-34

Şi a chemat la Sine pe cei doisprezece şi a început să-i trimită doi câte doi şi le-a dat putere asupra duhurilor necurate. Şi le-a poruncit să nu ia nimic cu ei, pe cale, ci numai toiag. Nici pâine, nici traistă, nici bani la cingătoare; Ci să fie încălţaţi cu sandale şi să nu se îmbrace cu două haine. Şi le zicea: În orice casă veţi intra, acolo să rămâneţi până ce veţi ieşi de acolo. Şi dacă într-un loc nu vă vor primi pe voi, nici nu vă vor asculta, ieşind de acolo, scuturaţi praful de sub picioarele voastre, spre mărturie lor. Adevărat grăiesc vouă: Mai uşor va fi Sodomei şi Gomorei, în ziua judecăţii, decât cetăţii aceleia. Şi ieşind, ei propovăduiau să se pocăiască. Şi scoteau mulţi demoni şi ungeau cu untdelemn pe mulţi bolnavi şi-i vindecau. Marcu 6, 7-13

Şi ieşind ei din corabie, îndată L-au cunoscut. Şi străbăteau tot ţinutul acela şi au început să-I aducă pe bolnavi pe paturi, acolo unde auzeau că este El. Şi oriunde intra în sate sau în cetăţi sau în sătuleţe, puneau la răspântii pe cei bolnavi, şi-L rugau să le îngăduie să se atingă măcar de poala hainei Sale. Şi câţi se atingeau de El se vindecau. Şi s-au adunat la El fariseii şi unii dintre cărturari, care veniseră din Ierusalim. Şi văzând pe unii din ucenicii Lui că mănâncă cu mâinile necurate, adică nespălate, cârteau; Căci fariseii şi toţi iudeii, dacă nu-şi spală mâinile până la cot, nu mănâncă, ţinând datina bătrânilor. Şi când vin din piaţă, dacă nu se spală, nu mănâncă; şi alte multe sunt pe care au primit să le ţină: spălarea paharelor şi a urcioarelor şi a vaselor de aramă şi a paturilor. Şi L-au întrebat pe El fariseii şi cărturarii: Pentru ce nu umblă ucenicii Tăi după datina bătrânilor, ci mănâncă cu mâinile nespălate? Iar El le-a zis: Bine a proorocit Isaia despre voi, făţarnicilor, precum este scris: „Acest popor Mă cinsteşte cu buzele, dar inima lui este departe de Mine“. Dar în zadar Mă cinstesc, învăţând învăţături care sunt porunci omeneşti. Căci lăsând porunca lui Dumnezeu, ţineţi datina oamenilor: spălarea urcioarelor şi a paharelor şi altele ca acestea multe, pe care le faceţi. Marcu 6, 54-56; 7, 1-8

In general Domnul porunceste discretie, in privinta minunilor Sale.
Aici, dimpotriva, voieste sa fie cunoscuta Puterea Lui.

Are cineva vreo talcuire?

Duminica a 23-a după Rusalii
(Vindecarea demonizatului din ținutul Gherghesenilor)
Luca 8, 26-39
În vremea aceea a venit Iisus cu corabia în ținutul Gherghesenilor, care este în fața Galileei. Și, ieșind pe uscat, L-a întâmpinat un bărbat din cetate, care avea demon și care de multă vre*me nu mai punea haină pe el și în casă nu mai locuia, ci prin morminte. Vă*zându-L pe Iisus, a strigat, a căzut înaintea Lui și cu glas mare a zis: Ce ai cu mine, Iisuse, Fiul lui Dum*nezeu Celui Preaînalt? Rogu-Te, nu mă chinui!, fiindcă poruncea duhului necurat să iasă din om, pentru că de mulți ani îl stăpânea; și era legat în lan*țuri și în obezi, păzindu-l, dar el, sfărâmând le*găturile, era dus de demon în pus*tie. Și l-a întrebat Iisus, zicând: Care-ți este nu**mele? Iar el a zis: Legiune. Căci demoni mulți intraseră în el. Și-L rugau să nu le poruncească să meargă în adânc. Și era acolo o turmă mare de porci, care pășteau pe munte. Și L-au rugat să le îngăduie să intre în ei; iar El le-a îngăduit. Și, ieșind de*monii din om, au intrat în porci, iar turma s-a aruncat de pe țărm în lac și s-a îne*cat. Iar pă*zi*torii, văzând ce s-a întâmplat, au fu*git și au vestit în cetate și prin sate. Atunci au ieșit locuitorii să vadă ce s-a întâmplat și au venit la Iisus și au găsit pe omul din care ieși*seră de*mo*nii, îm*bră*cat și întreg la minte, șe*zând jos, la picioarele lui Iisus, și s-au înfrico*șat. Iar cei ce văzuseră le-au spus cum a fost izbăvit demo*ni*za*tul. Și L-a rugat pe El toată mulțimea din ți*nutul Gher*ghe*senilor să plece de la ei, căci erau cuprinși de frică mare. Atunci El, intrând în corabie, S-a întors înapoi. Iar bărbatul din care ieșiseră de*monii Îl ruga să rămână cu El. Iisus însă i-a dat drumul, zicând: Întoarce-te la casa ta și spune cât bine ți-a făcut ție Dumnezeu. Și el a plecat, vestind în toată cetatea cât bine i-a făcut Iisus.

Şi pe când erau într-una din cetăţi, iată un om plin de lepră; văzând pe Iisus, a căzut cu faţa la pământ şi I s-a rugat zicând: Doamne, dacă voieşti, poţi să mă curăţeşti. Şi întinzând El mâna, S-a atins de lepros, zicând: Voiesc, fii curăţat! Şi îndată s-a dus lepra de pe el. Iar Iisus i-a poruncit să nu spună nimănui, ci, mergând, arată-te preotului şi, pentru curăţirea ta, du jertfa, precum a orânduit Moise, spre mărturie lor. Dar şi mai mult străbătea vorba despre El şi mulţimi multe se adunau, ca să asculte şi să se vindece de bolile lor. Iar El Se retrăgea în locuri pustii şi Se ruga. Luca 5, 12-16

Sf Ioan Gura de Aur: Spunand "arata-te preotului", Mantuitorul voieste ca leprosul sa se supuna examenului si judecatii preotului si ca, in baza declaratiei sale, sa fie reintegrat in societatea celor curati.

Sf Ambrozie al Milanului: Voia sa arate preotului ca nu urmand prescriptiile legii, ci prin puterea mult superioara legii a gratiei lui Dumnezeu acest lepros a fost vindecat. Poruncind leprosului sa ofere sacrificiul prescris de Moise, Domnul ne arata ca nu a venit sa distruga legea, ci sa o implineasca.

Sf Augustin: Mantuitorul pare a aproba, aici, sacrificiul prescris de Moise, prescriptie pe care, totusi, Biserica nu a pastrat-o. Daca Domnul nostru face din aceasta un precept pentru lepros, este din cauza ca sacrificiul Sfantului Sfintilor, adica a corpului Sau nu era, inca, instituit. Fiindca sacrificiile figurate nu trebuiau abolite decat atunci cand marturiile si predicile Apostolilor si credinta poporului vor raspandi adevarata jertfa pe care acele sacrificii o prefigurau.

Venerabilul Beda: Cand il vedeti pe Mantuitor retragandu-se in singuratate, nu atribuiti aceasta actiune acelei naturi a Lui care spune "Voiesc, fii curatat!", ci acelei naturi a Lui care intinde mana ca sa il atinga pe lepros. Nu este din cauza ca sunt doua persoane in Isus Cristos, asa cum pretinde Nestorius, ci fiindca sunt doua operatiuni in aceeasi persoana, dupa cum sunt doua naturi.

Sf Grigore din Nazianz: Domnul nostru face, de regula, lucrarile Sale in mijlocul poporului, apoi se retrage in singuratate: el autorizeaza astfel un repaus momentan, care ne permite sa conversam cu Dumnezeu in sinceritatea inimii noastre. De fapt, El nu are nevoie, pentru El insusi, nici de retragere, nici de singuratate, deoarece, fiind Dumnezeu, nu era supus nevoii relaxarii, nici disiparii spiritului, ci vrea sa ne arate ca exista o ora pentru viata activa si o alta pentru ocupatii mai elevate si ne invata ca e un timp care convine actiunii si un altul care e favorabil exercitiului mai sublim al contemplarii.

(Sursa: Lantul de Aur)

Şi a auzit Irod tetrarhul toate cele făcute şi era nedumerit, că se zicea de către unii că Ioan s-a sculat din morţi; Iar de unii că Ilie s-a arătat, iar de alţii, că un prooroc dintre cei vechi a înviat. Iar Irod a zis: Lui Ioan eu i-am tăiat capul. Cine este dar Acesta despre care aud asemenea lucruri? Şi căuta să-l vadă. Şi, întorcându-se apostolii, I-au spus toate câte au făcut. Şi, luându-i cu Sine, S-a dus de o parte într-un loc pustiu, aproape de cetatea numită Betsaida. Iar mulţimile, aflând, au mers după El şi El, primindu-le, le vorbea despre împărăţia lui Dumnezeu, iar pe cei care aveau trebuinţă de vindecare îi făcea sănătoşi. Luca 9, 7-11

Eusebiu: Dupa ce a dat ca cingatoare si vesminte apostolilor, ca unor soldati ai lui Dumnezeu inzestati cu putere dumnezeiasca si imbracati cu invatatura inteleapte, Mantuitorul ii trimite printre evrei, ca doctori si ca medici si, astfel, ei pleaca spre a indeplini aceasta dubla misiune "Iar ei, plecând, mergeau prin sate binevestind şi vindecând pretutindeni.". Ei anunta Evanghelia ca doctori, iar ca medici ii vindeca pe bolnavi, marturisind, prin miracolele lor, adevarul invataturii lor.
(Nota mea, M.D.: avem aici baza biblica pentru care Biserica trebuie sa se ocupe, in orice timp, de invatamant si de ingrijirea bolnavilor: fiindca asta a facut Cristos, fiindca asta a trimis-o sa faca).

Theofil: Acest Irod era fiul lui Irod cel Mare, care facuse sa piara pe copiii Betleemului: primul era rege, al doilea era doar tetrarh.

Sf. Ioan Chrys: Cu adevarat, pacatosii se tem si de ce cunosc, si de ce ignora: lor le este frica de umbra lor. Suspecteaza peste tot piedici, tremura la cea mai mica rumoare. Asa sunt tristele urmari ale pacatului, el il dezvaluie si il condamna pe vinovat fara ca nimeni sa il acuze, el il lasa prada fricii si ezitarii. Evanghelistul ne pune in fata cauzele acestei frici "nu stia ce sa creada, ca se zicea de catre unii".

Theofil: Evreii sperau intr-o inviere din morti care se le redea o viata carnala de ospete si sarbatori, dar, dupa inviere, oamenii vor fi eliberati de toate actiunile proprii carnii.

Sf Ioan Chrys: Irod, afland faptele nemaipomenite pe care Isus le facea, spune "Am taiat capul lui Ioan" nu din ostentatie, ci ca sa isi calmeze fricile si sa dea incredere sufletului sau tulburat, amintindu-si ca este autorul uciderii lui Ioan Botezatorul. Si, de vreme ce-i taiase capul aceluia, se intreaba "Cine este acesta ?"

Theofil: "Daca este Ioan Botezatorul inviat dintre morti, vazandu-l, am sa-l recunosc", de aceea este scris "cauta sa-l vada".

Mulțumim Mihnea pentru completările tale binevenite :)

Puneţi în urechile voastre cuvintele acestea: Căci Fiul Omului va fi dat în mâinile oamenilor. Iar ei nu înţelegeau cuvântul acesta, căci era ascuns pentru ei ca să nu-l priceapă şi se temeau să-L întrebe despre acest cuvânt. Şi a intrat gând în inima lor: Cine dintre ei ar fi mai mare? Iar Iisus, cunoscând cugetul inimii lor, a luat un copil, l-a pus lângă Sine, Şi le-a zis: Oricine va primi pruncul acesta, în numele Meu, pe Mine Mă primeşte; iar oricine Mă va primi pe Mine, primeşte pe Cel ce M-a trimis pe Mine. Căci cel ce este mai mic între voi toţi, acesta este mare. Iar Ioan, răspunzând, a zis: Învăţătorule, am văzut pe unul care, în numele Tău, scoate demoni şi l-am oprit, pentru că nu-Ţi urmează împreună cu noi. Iar Iisus a zis către el: Nu-l opriţi; căci cine nu este împotriva voastră este pentru voi. Luca 9, 44-50

Sf. Chiril al Alexandriei: Tot ceea facea Isus producea admiratie, fiindca fiecare lucrare a Lui radia o stralucire supranaturala si dumnezeiasca, dupa acest cuvant al regelui profet: "L-ati inconjurat de glorie si frumusete" (Ps 20). Pe de alta parte, desi aceasta admiratie era comuna tuturor celor care erau martori ai acestor lucrari, numai ucenicilor Lui le-a adresat invatatura care a urmat "si pe cand admirau tot ce facea Isus, El a spus ucenicilor Lui". El descoperise ucenicilor pe munte o parte din gloria Lui, apoi a exorcizat pe un posedat de un spirit rau, dar trabuia sa se consacre, pentru mantuirea noastra, suferintelor patimilor Lui. Or, ucenicii i-ar fi putut raspunde, in tulburarea in care i-ar fi aruncat aceasta trista predictie "oare ne-am lasat inselati noi, crezand ca Tu esti Dumnezeu ?". Pentru a le face cunoscut ceea ce avea sa urmeze, El le porunceste sa pastreze ca un depozit in inimile lor misterul patimilor "Voi puneti in urechile voastre". "Voi", spre a distinge de "ceilalti", fiindca poporul nu trebuia, inca, sa cunoasca ceea ce va suferi, ci, pentru a evita orice piatra de poticnire, trebuia mai degraba sa primeasca asigurarea ca Mantuitorul va invia, invingator asupra mortii.

Tit: Pe cand toti sunt in admiratie la vederea nemaipomenitelor lucruri pe care la face, El le prezice patimile Sale, fiindca nu sunt miracolele cele care ii salveaza pe oameni, ci crucea care este, pentru ei, sursa a tuturor gratiilor "Fiul omului va fi dat in mainile oamenilor".

Origen: El nu spune, limpede, cine este cel care il va da in mainile oamenilor. Unii spun ca Iuda, altii spun ca demonul; Sf Pavel afirma, dimpotriva, ca Dumnezeu Tatal l-a dat mortii pentru noi toti (Romani 8), altfel spus Iuda l-a dat pentru o suma de arginti intr-o perfida punere la cale, in timp ce Dumnezeu Tatal l-a dat pentru rascumpararea oamenilor.

Teofil: Totusi, Mantuitorul nu permite ca ucenicii sa inteleaga aceasta prezicere a Crucii Sale, din condescendenta fata de slabiciunea lor si fiindca urma un plan progresiv. De aceea Evanghelistul spune "nu intelegeau cuvantul acesta".

Beda Venerabilul: Aceasta neintelegere a discipolilor era mai putin din cauza spiritului lor greoi, cat din cauza iubirii lor fata de Isus Cristos. Ei erau inca dupa carne, nu cunosteau inca misterul crucii si nu isi puteau inchipui ca Acela in care vedeau Dumnezeul Adevarat trebuia sa fie dat mortii. Si, deoarece Mantuitorul le vorbea adesea in chip figurat, ei gandeau ca, anuntandu-le ca va fi dat in mainile oamenilor, el vroia sa exprime in mod figurat vreun alt adevar.

Sf Chiril: Cineva ar putea intreba: cum se face ca discipolii lui Isus puteau sa ignore misterul crucii, din moment ce Legea, care este plina de reprezentari, facea aluzie la acest lucru in mai multe locuri ? Ii vom raspunde, impreuna cu Sf Pavel, ca, pana in ziua de azi, atunci cand evreii citesc pe Moise au un val pe inimi. Cei care vor sa se apropie de Isus Cristos trebuie, deci, sa-I spuna "scoate valul care este pe ochii mei, si am sa contemplu minunile Legii Tale".

Teofil: De remarcat rezerva respectuasa a ucenicilor "ei se temeau sa-L intrebe despre acest cuvant", fiindca teama este un grad de respect.

Sf Chiril: Demonul intinde curse de tot felul celor care se straduiesc sa traiasca o viata sfanta. Cand poate sa seduca un suflet atragandu-l spre placeri carnale, el stimuleaza in acela iubirea de voluptati. Daca scapa de aceasta tentatie, atunci cauta sa il faca sclav al altei patimi: al iubirii de glorie; si aceasta dorinta de glorie desarta vine sa salasuiasca in unii Apostoli: "a intrat un gand in inima lor; care dintre ei ar fi mai mare?". Nu putem crede ca toti ucenicii au cazut prada acestei glorii desarte, dar pentru ca sa nu cada asupra vreunuia dintre ei aceasta acuzatie Evanghelistul se exprima de o maniera generala, zicand "a intrat un gand in inima lor".

Teofil: S-ar parea ca acest gand le-a venit din aceea ca nu putusera sa vindece un om care era posedat. In discutia pe care vor fi avut-o referitor la aceasta, ei gandeau "nu este ca urmare a neputintei mele ca nu l-am putut vindeca, ci ca urmare a altuia" si aceasta a fost cauza disputei despre care dintre ei ar fi cel mai mare.

Venerabilul Beda: S-ar mai putea spune si ca Apostolii, dupa ce au vazut ca Mantuitorul ii alege pe Petru, Iacob si Ioan pentru a-i duce, separati de ceilalti, pe munte si dupa ce a promis lui Petru cheile imparatiei cerului, se convingeau ca acesti trei ucenici aveau un pas fata de ei, ori ca Petru era pus cap al tuturor Apostolilor. Sau crezura ca Petru era pus deasupra lor fiindca Mantuitorul l-a inaltat ca un egal al Sau la plata impozitului. Pe de alta parte, cititorul atent va gasi ca au rumegat intre ei aceasta problema inainte de a fi vorba de acest impozit: dealtfel Sf Matei evoca aceasta discutie ca avand loc la Capernaum (Mt 18) si la fel face Sf Marcu "venind la Capernaum, pe cand erau in casa, El ii intreba "Ce discutati voi pe drum? Si ei taceau, fiindca pe drum disputasera despre care dintre ei era mai mare".

Sf Chiril: Domnul, care stie sa foloseasca mijloacele cele mai potrivite ca sa ne mantuiasca, vede nascand in spiritul ucenicilor acest gand de slava ca pe o radacina a amaraciunii (cf Evrei 12 cu 15), de aceea o inlatura inainte de a se dezvolta. Fiindca nimic nu e mai usor decat sa triumfi asupra patimilor pe cand ele sunt pe cale de a miji, dar cand au prins a fi crescut, nimic nu e mai dificil decat a le distruge: "dar Isus, cunoscand cugetul din inima lor".
Acela care nu vede in Isus Cristos decat un om, sa isi recunoasca, aici, greseala lui: cavantul S-a facut trup, e adevarat, dar nu a incetat sa fie Dumnezeu. Caci ii apartine lui Dumnezeu singur aceea de a sonda si inimile, si rarunchii. El ia un copil si il aseaza langa El pentru instructiunea Apostolilor si pentru instructiunea noastra: fiindca boala gloriei desarte ii imbolnaveste mai ales pe aceia care au o anumita superioritate fata de ceilalti oameni. Un copil, dimpotriva, are un suflet candid, o inima pura, o mare simplicitate a gandurilor lor; nu se ambitioneaza pentru onoruri, nu cauta nicio distinctie, nu se teme sa para inferior altora. Asa sunt cei pe care Domnul ii are la inima si ii creste tandru, carora le da cinstea de a-i aseza langa El, fiindca au inclinatia si gusturile inimii Lui. El ne spune "invatati de la Mine, ca sunt bland si smerit cu inima". Si aici: "Cine va primi pruncul acesta in numele Meu, pe Mine ma primeste". Iata, asadar, intelesul cuvintelor Lui "din moment ce nu exista decat o singura si aceeasi recompensa pentru cei care-i onoreaza pe sfinti, fie aceia mici in ochii oamenilor sau fie ei inconjurati de onoruri si glorie, fiindca este Isus Cristos cel primit in persoana lor, ce desertaciune sa isi dispute preeminenta!


Venerabilul Beda: Mantuitorul, aici, vrea sa ne invete ca cei care vor sa fie primii sa primeasca in numele si in onoarea Lui pe saracii lui Isus Cristos, ori sa imite inocenta copiilor mici (cf 1 Cor 14 cu 20).

Sf Ambrozie: cu adevarat, cel care primeste un imitator al lui Cristos il primeste pe Cristos insusi. Si acela care primeste imaginea substantei dumnezeiesti, il primeste pe insusi Dumnezeu. Dar, fiindca noi nu puteam vedea chipul lui Dumnezeu, Dumnezeu ni l-a facut sensibil prin incarnarea Cuvantului, pentru a ne reconcilia cu dumnezeirea ce este deasupra noastra.

Comentariu : Părintele Dr.Constantin Necula
 

Duminica a 26-a după Rusalii (Pilda bogatului căruia i-a rodit țarina) Luca 12, 16-21
Zis-a Domnul pilda aceasta: Unui om bogat i-a rodit din belşug țarina. Și el cugeta în sine, zicând: Ce voi face, că n-am unde să adun roadele mele? Și a zis: Aceasta voi face: Voi strica hambarele mele și mai mari le voi zidi și voi strânge acolo toate roadele mele și bunătățile mele; și voi zice sufletului meu: Suflete, ai multe bunătăți strânse pentru mulți ani; odihnește-te, mănâncă, bea, veselește-te. Însă Dumnezeu i-a zis: Nebune! În această noapte vor cere de la tine sufletul tău. Și cele ce ai pregătit ale cui vor fi? Așa se întâmplă cu cel ce-și adună comori pentru sine însuși și nu se îmbogă*țește în Dumnezeu.


În duminica trecută am citit, după rânduială, Evanghelia samarineanului milostiv (Luca 10, 25-37). Un episod de viață cotidiană, azi important mai mult decât oricând. A nu uita de aproapele tău și a te raporta mereu la el când se află în nevoie este cheie de rai. În duminica aceasta, lecția se comută în atenționare. Un îmbogățit, ca toți îmbogățiții, se tulbură dinaintea belșugului. Nu-i de judecat. Nici noi nu suntem altfel. Dinaintea plinătății de belșug ne pierdem firea bucuriei și ne lăsăm cuprinși de falsul entuziasm al hambarelor pline. Dacă ar fi să gândim în limitele provocărilor moderne, am spune că bogatul este prima victimă a consumismului. Dar nu pentru astfel de concluzii ne-a dăruit Mântuitorul pildele Sale. Apropierea morții de noi, limita fină dintre a avea și a nu mai fi sunt prismele prin care trebuie regândită bogăția noastră. Moartea nu ne este prezentată drept pedeapsă pentru bogăție, ci este surprinsă în naturalețea vieții, căci nu este nimic care să se nască și să nu moară. Viața este urâtă fără de moarte, fără construcția acestei tensiuni finale care ne leagă definitiv de Dumnezeu.
Moartea este capătul lui „a avea”
Ca și în cazul bogatului nemilostiv și al sărmanului Lazăr (Luca 16, 19-31), ne pornim, de cele mai multe ori, pe bogat și afurisim bogăția. Dar oamenii bogați din jur ne ajută să construim biserici, să hrănim săraci și mai puțin săraci, deopotrivă. Nu este vorba așadar de o înfierare a bogăției. Ci a celui ce-și risipește bogăția trăind cu strălucire, înveșmântat în vison și neatent la nevoia săracului. Bogatul din Evanghelia aceasta pare unul dintre cei cinci frați ai celuilalt, nenumitul bogat din Evanghelia cu numitul Lazăr. Dumnezeu pare că vrea să uite numele lor. Nu și inconștiența lor. Acesta de acum pare unul dintre porniții pe avere, încântați de cele acumulate, care nu mulțumește lui Dumnezeu pentru belșug, ci caută să lărgească doar hambarele. Aduce atât de mult cu îmbogățiții peste noapte care ne înconjoară, încât te înspăimânți. Oricum, omul nu este bogat că exploatează oameni sau face vreo speculă la piață. E de ajuns belșugul de rod, că apar griji ce nu pare că le avea înainte. Între rodire și grijile legate de conservarea ei își pierde sufletul, memoria euharistică. Uită de... mulțumesc!
De ce ne-am mira de omul din Evanghelie? Au trecut mii de ani și copleșiții de rodiri îmbelșugate se pierd în același fel. În grabă, uită de Dumnezeu. Uitând de Dumnezeu și mulțumirea ce i se cuvine pentru tot ce are, uită de moarte. Moartea este capătul lui „a avea”. A nu mai fi înseamnă a nu mai poseda, a nu te mai consuma pentru cele ce păreau ale tale. Căci „ce ai pe care să nu-l fi primit?” (1 Cor. 14, 7). Bogatul pare singur. Asta poate că îl și dezorientează. Când nu ai cu cine te bucura de bogăție ești mai mult decât sărac, ești sărăcit de sens. Îndrăznesc să spun că bogatul din pildă nici nu mai are nevoie să moară. Este deja mort, uitând de sufletul său și de Cel ce i-a dăruit bogăția. Un amănunt din textul Evangheliei merită consemnat. În dialogul dintre Dumnezeu și bogat, Acesta îi spune: „Nebune, în noaptea aceasta îți vor cere sufletul. Și cele ce ai pregătit ale cui vor fi?” (Luca 12, 20). Nu spune Domnul că-i va lua sufletul ori că moartea îi este pedeapsă pentru uitare și bogăție. Ci că se va cere de la El, Domnul belșugului, sărăcitul său suflet. E pus să descopere cât de bogat este având suflet și avându-L pe Dumnezeu. Să descopere că Dumnezeu este adevăratul belșug.
Taină mare, grija aceasta a lui Hristos de a ne lumina asupra adevăratelor valori, pentru care merită să murim cu adevărat. Nu rodiri peste noapte par că ne rup acum de El. Ci seaca, neroditoarea boală a construirii de hambare lărgite de orgoliul falselor nemuriri. Imperturbabila țintire a morții ca falsă izbăvire. Cât de aproape ne este moartea când suntem săraci, lipsiți de cele ale vieții. Cum ne este sărăcia formă dinamică de moarte, căci ne apropie de Dumnezeu prin iubire. Dar și cât de nesigură în iubire roditoare este ea. Cum ne descoperă fragilitatea alcătuirii noastre adânci, cuminți, fragilitatea chipului slavei lui Dumnezeu din noi. E și motivul pentru care, atunci când vor să atace Biserica, dușmanii iubitori de bogății rodite peste noapte aruncă pungile de aur ale lui Iuda în joc. Lumea de azi, când vede arginții, chiar când e convinsă că ei sunt ai vânzării, devine sensibilă, se lasă purtată în spulberatul colț de netihnă al iadului. Dumnezeu este Lazărul ce-L hrănim din resturile zilelor noastre. Mereu stă pe lângă noi, bogații închipuiți, mereu atenți la ce avem, crezând mai mult în noi, cu strălucirile noastre, decât în El, Dumnezeul Cel viu. El ne știe slăbiciunea aceasta la a avea și ne învață mereu să conjugăm verbul a fi. Căci este viața.
Bogăția care ne însoțește după Înviere este singura pentru care merită să trăim
Că bogăția nu este pierzătoare de suflet prin ea însăși ne-o dovedesc pildele cu bogații care știu ce au de făcut cu ea. Cei care oferă masa, pregătită pentru prietenii ce o resping, celor cu adevărat flămânzi, de la marginea drumurilor, din răspântii. Cei care-L primesc la masă pe El, pururea pelerin întru vindecarea bolnavilor și învierea morților. Bogăția prăduită din iubire celor care nu trăiesc decât din cerșirea ei nu este ucigașă de suflet. Taina iubirii destăinuie bogăției vindecarea. Ce este în fond o bogăție ce se dedă iubirii aproapelui, dacă nu milă? Iar Domnul ne-o spune mereu, până la sfârșitul veacurilor:
„Milă voiesc, iar nu jertfă!” (Matei 9, 13; 12, 7). Pentru că El este mila. Aceasta este taina ce se ascunde în parabola Mântuitorului. Nu efortul nostru aduce roada, ci darul lui Dumnezeu face să se împlinească efortul nostru. Oricât de buni am fi, oricât de capabili, oricât de plini de rezultate am fi, nimic nu poate fi mai mult decât mila lui Dumnezeu în împlinirea noastră ca oameni. Este în pilda Domnului Hristos un plan de recuperare a tristeților noastre ambițioase, un suspin de Dumnezeu înțelept care intuiește și preștie nebunia noastră de acum. O nebunie a rodirilor nemuncite și a orgoliilor. Avem un Dumnezeu Care ne miluiește cu darul Său, ne descoperă disponibilitatea Lui de a ne smulge din iadul cotidian și cel veșnic prin cordialitatea Sa lucrătoare. Nu o face pentru a-și mări hambarul, ci pentru că Împărăția Sa este hambarul în care se strânge roada milei Sale. Ne aduce cu Sine în miezul moștenirii Sale pe care, pe măsură ce o împarte, o înmulțește (Sfântul Ambrozie de Milan), o lărgește până la marginile pământului. Și cele ce le pregătim vor fi ale lui Iisus Hristos în măsura în care vom ști să fim bogați în roada cu El, rodind în răbdare și iubire, în rugăciune și post, în milă către aproapele și dăruire către cei care au nevoie de jertfa noastră. Nu să murim pentru El, ci să trăim pentru El pentru a învia cu El. Pentru că doar bogăția care ne însoțește după Înviere este singura pentru care merită să trăim, iar măsura ei ne aduce la statura omului desăvârșit (Efeseni 4, 13). Nu este greu, este imposibil, fără Harul Său! Să-l cerem, lărgindu-ne inima, ca un hambar gata de rod.

Şi a scos un demon, şi acela era mut. Şi când a ieşit demonul, mutul a vorbit, iar mulţimile s-au minunat. Iar unii dintre ei au zis: Cu Beelzebul, căpetenia demonilor, scoate pe demoni. Iar alţii, ispitindu-L, cereau de la El semn din cer. Dar El, cunoscând gândurile lor, le-a zis: Orice împărăţie, dezbinându-se în sine, se pustieşte şi casă peste casă cade. Şi dacă satana s-a dezbinat în sine, cum va mai sta împărăţia lui? Fiindcă ziceţi că Eu scot pe demoni cu Beelzebul. Iar dacă Eu scot demonii cu Beelzebul, fiii voştri cu cine îi scot? De aceea ei vă vor fi judecători. Iar dacă Eu, cu degetul lui Dumnezeu, scot pe demoni iată a ajuns la voi împărăţia lui Dumnezeu. Când cel tare şi înarmat fiind îşi păzeşte curtea, avuţiile lui sunt în pace. Dar când unul mai tare decât el vine asupra lui şi-l înfrânge, îi ia toate armele pe care se bizuia, iar prăzile de la el le împarte. Cel ce nu este cu Mine este împotriva Mea; şi cel ce nu adună cu Mine risipeşte. Luca 11, 14-23

Duminică a 27 -a după Rusalii :
 

Duminica a 27-a după Rusalii (Tămăduirea femeii gârbove)
Luca 13, 10-17
În vremea aceea Iisus învăţa, într-o zi de sâmbătă, în sinagogă. Şi iată era acolo o femeie care avea, de optsprezece ani, un duh de slăbiciune, şi care era gârbovă de nu putea să se ridice în sus nicidecum. Iar Iisus, văzând-o, a chemat-o şi i-a zis: femeie, eşti dezlegată de neputinţa ta. Şi şi-a pus mâinile peste dânsa şi îndată s-a îndreptat şi a început să slăvească pe Dumnezeu. Atunci mai marele sinagogii, mâniindu-se, pentru că Iisus o vindecase sâmbăta, a luat cuvântul şi a grăit poporului: şase zile sunt în care trebuie să se lucreze omul; deci veniţi în aceste zile şi vă vindecaţi, şi nu în ziua sâmbetei. Iar Domnul i-a răspuns şi a zis: făţarnicilor, fiecare dintre voi nu-şi dezleagă, oare, în ziua sâmbetei, boul sau asinul de la iesle şi nu-l duce să-l adape? Dar această femeie, care este fiica lui Avraam şi pe care a legat-o Satana, iată, de optsprezece ani, nu se cădea, oare, să fie dezlegată de legătura ei în ziua sâmbetei? Şi zicând El acestea, s-au ruşinat toţi cei care erau împotriva Lui, iar poporul întreg se bucura de faptele măreţe săvârşite de Dânsul.

Şi coborând împreună cu ei, a stat în loc şes, El şi mulţime multă de ucenici ai Săi şi mulţime mare de popor din toată Iudeea, din Ierusalim şi de pe ţărmul Tirului şi al Sidonului, care veniseră ca să-L asculte şi să se vindece de bolile lor. Şi cei chinuiţi de duhuri necurate se vindecau. Şi toată mulţimea căuta să se atingă de El că putere ieşea din El şi-i vindeca pe toţi. Şi El, ridicându-Şi ochii spre ucenicii Săi, zicea: Fericiţi voi cei săraci, că a voastră este împărăţia lui Dumnezeu. Fericiţi voi care flămânziţi acum, că vă veţi sătura. Fericiţi cei ce plângeţi acum, că veţi râde. Fericiţi veţi fi când oamenii vă vor urî pe voi şi vă vor izgoni dintre ei, şi vă vor batjocori şi vor lepăda numele voastre ca rău din pricina Fiului Omului. Bucuraţi-vă în ziua aceea şi vă veseliţi, că, iată, plata voastră multă este în cer; pentru că tot aşa făceau proorocilor părinţii lor. Luca 6, 17-23

Şi cea care n-a ştiut, dar a făcut lucruri vrednice de bătaie, va fi bătută puţin. Şi oricui i s-a dat mult, mult i se va cere, şi cui i s-a încredinţat mult, mai mult i se va cere. Foc am venit să arunc pe pământ şi cât aş vrea să fie acum aprins! Şi cu botez am a Mă boteza, şi câtă nerăbdare am până ce se va îndeplini! Vi se pare că am venit să dau pace pe pământ? Vă spun că nu, ci dezbinare. Căci de acum înainte cinci dintr-o casă vor fi dezbinaţi: trei împotriva a doi şi doi împotriva a trei. Dezbinaţi vor fi: tatăl împotriva fiului şi fiul împotriva tatălui, mama împotriva fiicei şi fiica împotriva mamei, soacra împotriva nurorii sale şi nora împotriva soacrei. Şi zicea mulţimilor: Când vedeţi un nor ridicându-se dinspre apus, îndată ziceţi că vine ploaie mare; şi aşa este. Iar când suflă vântul de la miazăzi, ziceţi că va fi arşiţă, şi aşa este. Făţarnicilor! Faţa pământului şi a cerului ştiţi să o deosebiţi, dar vremea aceasta cum de nu o deosebiţi? De ce, dar, de la voi înşivă nu judecaţi ce este drept? Şi când mergi cu pârâşul tău la dregător, dă-ţi silinţa să te scapi de el pe cale, ca nu cumva să te târască la judecător, şi judecătorul să te dea în mâna temnicerului, iar temnicerul să te arunce în temniţă. Zic ţie: Nu vei ieşi de acolo, până ce nu vei plăti şi cel din urmă ban. Luca 12, 48-59

In ceasul acela au venit la El unii din farisei, zicându-I: Ieşi şi du-Te de aici, că Irod vrea să Te ucidă. Şi El le-a zis: Mergând, spuneţi vulpii acesteia: Iată, alung demoni şi fac vindecări, astăzi şi mâine, iar a treia zi voi sfârşi. Însă şi astăzi şi mâine şi în ziua următoare merg, fiindcă nu este cu putinţă să piară prooroc afară din Ierusalim. Ierusalime, Ierusalime, care omori pe prooroci şi ucizi cu pietre pe cei trimişi la tine, de câte ori am voit să adun pe fiii tăi, cum adună pasărea puii săi sub aripi, dar n-aţi voit. Iată vi se lasă casa voastră pustie, că adevărat grăiesc vouă. Nu Mă veţi mai vedea până ce va veni vremea când veţi zice: Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului! Luca 13, 31-35

Duminică 11 decembrie 2016
 

Editat ***

Duminica a 28-a după Rusalii (Pilda celor poftiți la cină) Luca 14, 16-24
Zis-a Domnul pilda aceasta: Un om oarecare a făcut cină mare și a chemat pe mulți; și a trimis la ceasul cinei pe slujitorul său ca să spună celor chemați: Veniți, că, iată, toate sunt gata! Și au început toți, câte unul, să-și ceară iertare. Cel dintâi i-a zis: Am cumpărat un ogor și trebuie să ies ca să-l văd; te rog, iartă-mă. Și altul a zis: Cinci perechi de boi am cumpărat și mă duc să-i încerc; te rog, iartă-mă. Al treilea a zis: Femeie mi-am luat și de aceea nu pot veni. Și, întorcându-se, slujitorul a spus stăpânului său acestea. Atunci, mâniindu-se, stăpânul casei a zis: Ieși îndată în piețele și ulițele cetății, și pe săraci și pe neputincioși, și pe orbi și pe șchiopi adu-i aici. Și slujitorul a zis: Doamne, s-a făcut precum ai poruncit, și tot mai este loc. Și a zis stăpânul către slujitor: Ieși la drumuri și la garduri și silește-i să intre, ca să mi se umple casa, căci zic vouă: Nici unul din bărbații aceia care au fost chemați nu va gusta din cina Mea.

Şi pe când mergeau ei pe cale, zis-a unul către El: Te voi însoţi, oriunde Te vei duce. Şi i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini şi păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului n-are unde să-Şi plece capul. Şi a zis către altul: urmează-Mi. Iar el a zis: Doamne, dă-mi voie întâi să merg să îngrop pe tatăl meu. Iar El i-a zis: Lasă morţii să-şi îngroape morţii lor, iar tu mergi de vesteşte împărăţia lui Dumnezeu. Dar altul a zis: Îţi voi urma, Doamne, dar întâi îngăduie-mi ca să rânduiesc cele din casa mea. Iar Iisus a zis către el: Nimeni care pune mâna pe plug şi se uită îndărăt nu este potrivit pentru împărăţia lui Dumnezeu. Luca 9, 57-62

Sf Chiril: Domnul este plin de bunavointa fata de toti oamenii, totusi nu ofera indistinct, la intamplare, cele ceresti si cele divine, ci le rezerva celor care sunt demni de ele, adica acelora care stiu sa isi tine deoparte sufletul de petele pacatelor. Este ce ne invata cuvantul tare al Evangheliei. "Şi pe când mergeau ei pe cale, zis-a unul către El: Te voi însoţi, oriunde Te vei duce". Sa oservam ca acest om care se apropie de Isus are pretentii excesive: el nu cere doar sa il urmeze pe Isus, dupa exemplul celor in numar mare care faceau acest lucru, ci aspira la demnitatea de apostol, impotriva acestui cuvant al Sf Pavel: "Nimeni nu-si poate atribui aceasta onoare, ci trebuie sa fie chemat de Dumnezeu" (Evrei 5)

Sf Ioan Chrysostom: Iata cu cata rigoare practica Mantuitorul saracia pe care o invata: nu are, pentru el, nici masa, nici sfesnic, nici casa, nici alt lucru necesar vietii.

Sf Chiril: In sens figurat, vulpile si pasarile cerului sunt simbol al puterilor maligne si viclene ale demonilor, iar Isus pare a spune acestui om: vulpile si pasarile cerului gasesc in voi salas, cum s-ar putea Isus adaposti ? Ce are in comun lumina si intunericul (2Cor 6:14)

Sf Ambrozie: Sau poate ca vulpile sunt imaginea ereticilor. Cu adevarat, vulplea e un animal viclean, mereu ocupat sa intinda capcane, care nu traieste decat din frauda si rapt. Nu lasa nimic in liniste, nimic in pace, nimic in siguranta si isi cauta prada pana si in asezarile oamenilor. Isi sapa vizuina si ii place sa ramana ascuns acolo. Asa sunt si ereticii, care nu stiu sa isi construiasca salas, ci se straduiesc sa intinda curse si sa incercuiasca suflete cu sofismele lor inselatoare. In sfarsit, acest animal nici nu poate fi domesticit, nici sa serveasca omului. De aceea, Apostolul face aceasta recomandare: "Fugiti de cel care este eretic, dupa primul si al doilea avertisment (Tt 3). Pasarile cerului, care adeseori sunt, in Scriptura, figura malitiei spirituale, isi constuiesc cuiburile in inima celor rai, iar atata timp cat malitia si perfidia domina afectele lor, Dumnezeu nu poate sa stapaneaca sufletele lor. Dar, deindata ce intalneste un suflet inocent, se coboara in acela, asezandu-si acolo plinatatea maiestatii Sale, fiindca El intra in inima celor buni, varsand acolo gratia Sa cu darnicie.

Sf Ambrozie: Dar Domnul cheama fara intarziere pe cei pe care indurarea Sa i-a ales. "Iar El i-a zis: Lasă morţii să-şi îngroape morţii lor, iar tu mergi de vesteşte împărăţia lui Dumnezeu. ". Din moment ce chiar religia de porunceste sa ne indeplinim fata de aproapele indatorirea de a inmormanta mortii, de ce Mantuitorul interzice acestui om sa isi ingroape pe tatal sau ? Din ce alt motiv decat acela de a ne face sa intelegem ca datoria pur umanitara trebuie sa cedeze intaietatea obligatiilor care il au ca obiect pe Dumnezeu ? Dorinta acestui om era buna, dar greutatile pe care indeplinirea acestui dorinte le presupunea erau de temut, fiindca acela care are zel impartit isi imparte si dragostea (...). Trebuie, deci, mai intai sa ne indeplinim obligatiile mai importante, dupa exemplul Apostolilor, care, pentru a nu mai fi absorbiti de ingrijirea saracilor, au instituit ministri pentru a distribui pomana.

Şi fiind întrebat de farisei când va veni împărăţia lui Dumnezeu, le-a răspuns şi a zis: Împărăţia lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut. Şi nici nu vor zice: Iat-o aici sau acolo. Căci, iată, împărăţia lui Dumnezeu este înăuntrul vostru. Zis-a către ucenici: Veni-vor zile când veţi dori să vedeţi una din zilele Fiului Omului, şi nu veţi vedea. Şi vor zice vouă: Iată este acolo; iată, aici; nu vă duceţi şi nu vă luaţi după ei. Căci după cum fulgerul, fulgerând dintr-o parte de sub cer, luminează până la cealaltă parte de sub cer, aşa va fi şi Fiul Omului în ziua Sa. Dar mai întâi El trebuie să sufere multe şi să fie lepădat de neamul acesta. Luca 17, 20-25

Şi aduceau la El şi pruncii, ca să Se atingă de ei. Iar ucenicii, văzând, îi certau. Iar Iisus i-a chemat la Sine, zicând: Lăsaţi copii să vină la Mine şi nu-i opriţi, căci împărăţia lui Dumnezeu este a unora ca aceştia. Adevărat grăiesc vouă: Cine nu va primi împărăţia lui Dumnezeu ca un prunc nu va intra în ea. Zis-au cei ce ascultau: Şi cine poate să se mântuiască? Iar El a zis: Cele ce sunt cu neputinţă la oameni sunt cu putinţă la Dumnezeu. Iar Petru a zis: Iată, noi, lăsând toate ale noastre, am urmat Ţie. Şi El le-a zis: Adevărat grăiesc vouă: Nu este nici unul care a lăsat casă, sau femeie, sau fraţi, sau părinţi, sau copii, pentru împărăţia lui Dumnezeu, Şi să nu ia cu mult mai mult în vremea aceasta, iar în veacul ce va să vină, viaţă veşnică. Luca 18, 15-17, 26-30

Sf. Augustin: Cui sunt prezentati acesti copii spre a fi atinsi ? Mantuitorului. Dar, de vreme ce El este Mantuitorul, inseamna ca pentru a fi mantuiti erau prezentati Celui ce a venit ca sa mantuiasca ceea ce era pierit. Or, cand acesti copii ar fi putut sa fi pierit, de vreme ce erau inocenti fata de orice greseala ? Dar, potrivit doctrinei Apostolului, "pacatul a intrat in lume printr-un singur om" (Rom 5). Acesti copii vin, deci, precum bolnavii la doctor, precum servii la Rascumparator.

Sf Ambrozie: Unora le poate parea dura atitudinea discipolilor care impiedicau pe acesti copii sa se apropie de Domnul, fiindca Evanghelia spune "Iar ucenicii, văzând, îi certau". Dar, trebuie sa vedem in aceasta conduita a ucenicilor fie un mister, fie un semn de atentie fata de Mantuitor. Ei nu faceau asta dintr-un simtamant de invidie, nici din duritate fata de copii, ci din atentie plina de zel fata de dumnezeiescul Invatator pe care nu vroiau sa il expuna impresurarii multimii. Trebuie sa renuntam la interesele noastre cand gloria lui Dumnezeu risca sa fie compromisa. Dar poate ca aceasta conduita a lor invaluie un mister: ei vor fi vrut ca poporul evreu, din care descindeau dupa carne, sa fie mantuit mai intai. Ei stiau deja ca toate popoarele trebuia sa fie chemate la credinta, de vreme ce intervenisera in favoarea cananeencei, dar inca nu stiau in ce ordine aceasta chemare trebuia sa se faca. Ce le raspunde Isus ? "Iar Isus chemandu-i, le-a spus: Lasati copiii sa vina la Mine". Nu este, deci, varsta copilariei ceea ce prefera El, fiindca altminteri ar trebui sa fie un lucru daunator acela de a creste si a ne dezvolta. Atunci de ce El ii declara pe copii mai apti pentru imparatia cerului ? Poate pentru ca ei sunt mai lipsiti de malitie, de inselare, pentru ca ei nu indraznesc sa se razbune, pentru ca sunt straini de voluptatea vinovata, pentru ca nu doresc bogatii, nici onoruri, nici demnitati. Pe de alta parte, virtutea nu consta in a ignora toate aceste lucruri, ci in a le dispretui, fiindca virtutea nu consta in incapacitatea de a face pacat, ci in vointa de a fugi de el. Nu copilareala ne recomanda Domnul aici, ci virtutea care imita simplitatea copilariei.

Ven Beda: El are grija sa spuna "împărăţia lui Dumnezeu este a unora ca aceştia", deci nu a acestor copii, astfel El ne arata ca nu varsta, ci conduita copilariei este ceea ce da acces la imparatia cerurilor: celor care imita simplitatea si inocenta lor le este promisa.

Sf Ambrozie: Acelasi adevar Domnul nostru vrea sa ni-l transmita atunci cand adauga "Adevărat grăiesc vouă: Cine nu va primi împărăţia lui Dumnezeu ca un prunc nu va intra în ea." Cine este acest copil pe care Isus il propune Apostolilor spre imitare ? Este copilul despre care Isaia a spus "Un prunc s-a nascut noua". Acela, "Care, ocărât fiind, nu răspundea cu ocară; suferind, nu ameninţa, ci Se lăsa în ştirea Celui ce judecă cu dreptate" (1 Pt 2:23). In copilarie exista ceva din conduita venerabila a batranilor, asa cum batranetea are ceva din inocenta copilariei.

Sf Vasile: Or, primim imparatia lui Dumnezeu precum un copil daca avem fata de invatatura Domnului dispozitia pe care un copil o are fata de instructiunile care-i sunt date. El nu contrazice pe invatatorii sai, nici nu disputa cu ei, ci primeste lectiile lor cu incredere si submisiune.

Şi luând la Sine pe cei doisprezece, a zis către ei: Iată ne suim la Ierusalim şi se vor împlini toate cele scrise prin prooroci despre Fiul Omului. Căci va fi dat păgânilor şi va fi batjocorit şi va fi ocărât şi scuipat. Şi, după ce Îl vor biciui, Îl vor ucide; iar a treia zi va învia. Şi ei n-au înţeles nimic din acestea, căci cuvântul acesta era ascuns pentru ei şi nu înţelegeau cele spuse. Luca 18, 31-34

Iar naşterea lui Iisus Hristos aşa a fost: Maria, mama Lui, fiind logodită cu Iosif, fără să fi fost ei înainte împreună, s-a aflat având în pântece de la Duhul Sfânt. Iosif, logodnicul ei, drept fiind şi nevrând s-o vădească, a voit s-o lase în ascuns. Şi cugetând el acestea, iată îngerul Domnului i s-a arătat în vis, grăind: Iosife, fiul lui David, nu te teme a lua pe Maria, logodnica ta, că ce s-a zămislit într-însa este de la Duhul Sfânt. Ea va naşte Fiu şi vei chema numele Lui: Iisus, căci El va mântui poporul Său de păcatele lor. Acestea toate s-au făcut ca să se împlinească ceea ce s-a zis de Domnul prin proorocul care zice: "Iată, Fecioara va avea în pântece şi va naşte Fiu şi vor chema numele Lui Emanuel, care se tâlcuieşte: Cu noi este Dumnezeu". Şi deşteptându-se din somn, Iosif a făcut aşa precum i-a poruncit îngerul Domnului şi a luat la el pe logodnica sa. Matei 1, 18-24

Iar naşterea lui Iisus Hristos aşa a fost: Maria, mama Lui, fiind logodită cu Iosif, fără să fi fost ei înainte împreună, s-a aflat având în pântece de la Duhul Sfânt. Iosif, logodnicul ei, drept fiind şi nevrând s-o vădească, a voit s-o lase în ascuns. Şi cugetând el acestea, iată îngerul Domnului i s-a arătat în vis, grăind: Iosife, fiul lui David, nu te teme a lua pe Maria, logodnica ta, că ce s-a zămislit într-însa este de la Duhul Sfânt. Ea va naşte Fiu şi vei chema numele Lui: Iisus, căci El va mântui poporul Său de păcatele lor. Acestea toate s-au făcut ca să se împlinească ceea ce s-a zis de Domnul prin proorocul care zice: "Iată, Fecioara va avea în pântece şi va naşte Fiu şi vor chema numele Lui Emanuel, care se tâlcuieşte: Cu noi este Dumnezeu". Şi deşteptându-se din somn, Iosif a făcut aşa precum i-a poruncit îngerul Domnului şi a luat la el pe logodnica sa. Matei 1, 18-24

Şi a început să spună către popor pilda aceasta: Un om a sădit vie şi a dat-o lucrătorilor şi a plecat departe pentru multă vreme. Şi la timpul potrivit, a trimis la lucrători o slugă ca să-i dea din rodul viei. Lucrătorii însă, bătând-o, au trimis-o fără nimic. Şi a trimis apoi altă slugă, dar ei, bătând-o şi pe aceea şi batjocorind-o, au trimis-o fără nimic. Şi a trimis apoi pe a treia; iar ei, rănind-o şi pe aceea, au alungat-o. Şi stăpânul viei a zis: Ce voi face? Voi trimite pe fiul meu cel iubit; poate se vor ruşina de el. Iar lucrătorii, văzându-l, s-au vorbit între ei, zicând: Acesta este moştenitorul; să-l omorâm ca moştenirea să fie a noastră. Şi scoţându-l afară din vie, l-au ucis. Ce va face, deci, acestora, stăpânul viei? Va veni şi va pierde pe lucrătorii aceia, iar via o va da altora. Iar ei auzind, au zis: Să nu se întâmple! El însă, privind la ei, a zis: Ce înseamnă, deci, scriptura aceasta: „Piatra pe care n-au luat-o în seamă ziditorii, aceasta a ajuns în capul unghiului”? Oricine va cădea pe această piatră va fi sfărâmat, iar pe cine va cădea ea îl va zdrobi. Luca 20, 9-18

Iar cărturarii şi arhiereii căutau să pună mâna pe El, în ceasul acela, dar s-au temut de popor. Căci ei au înţeles că Iisus spusese pilda aceasta pentru ei. Şi pândindu-L, I-au trimis iscoade, care se prefăceau că sunt drepţi, ca să-L prindă în cuvânt şi să-L dea stăpânirii şi puterii dregătorului. Şi L-au întrebat, zicând: Învăţătorule, ştim că vorbeşti şi înveţi drept şi nu cauţi la faţa omului, ci cu adevărat înveţi calea lui Dumnezeu: Se cuvine ca noi să dăm dajdie Cezarului sau nu? Dar Iisus, cunoscând vicleşugul lor, a zis către ei: De ce Mă ispitiţi? Arătaţi-mi un dinar. Al cui chip şi scriere are pe el? Iar ei au zis: Ale Cezarului. Şi El a zis către ei: Aşadar, daţi cele ce sunt ale Cezarului, Cezarului şi cele ce sunt ale lui Dumnezeu, lui Dumnezeu. Şi nu L-au putut prinde în cuvânt înaintea poporului şi, mirându-se de cuvântul Lui, au tăcut. Luca 20, 19-26

Avem aici o imperfectiune de traducere in editiile romanesti, care duce la pierderea unei subtilitati de sens.
Iata versetul respectiv (Luca 20:25) in Vulgata Sfantului Ieronim:
"et ait illis reddite ergo quae Caesaris sunt Caesari et quae Dei sunt Deo"

Imperativul "reddite" inseamna nu "dati", ci "redati": adica returnati, dati indarat, inapoiati. Dati indarat lui Cezar ceea ce el a emis: moneda, banii. Implicit, inapoiati lui Dumnezeu ceea ce este de la El si a Lui: credinta.

Ev. Marcu 1, 1-8

Începutul Evangheliei lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Precum s-a scris în prooroci: iată, Eu trimit pe îngerul Meu înaintea feţei Tale, care va pregăti calea Ta înaintea Ta. Glasul celui ce strigă în pustie: pregătiţi calea Domnului, drepte faceţi cărările Sale. Aşa s-a arătat Ioan, botezând în pustie şi propovăduind botezul pocăinţei, spre iertarea păcatelor. Şi mergea la el tot ţinutul Iudeii şi toţi cei din Ierusalim şi se botezau de către el, în râul Iordanului, mărturisindu-şi păcatele lor. Şi era Ioan îmbrăcat în haine de păr de cămilă, avea brâu de curea împrejurul mijlocului lui şi mânca lăcuste şi miere sălbatică. El propovăduia, zicând: vine după mine Cel care este mai tare decât mine, Căruia nu sunt vrednic să mă plec şi să-I dezleg cureaua încălţămintelor. Eu v-am botezat pe voi cu apă, dar Acela vă va boteza cu Duhul Sfânt.

Ap. II Timotei 4, 5-8

Fiule Timotei, fii treaz în toate, suferă răul, fă lucru de evanghelist, slujba ta fă-o deplin! Că eu de-acum mă jertfesc şi vremea despărţirii mele s-a apropiat. Lupta cea bună m-am luptat, călătoria am săvârşit, credinţa am păzit. De acum mi s-a gătit cununa dreptăţii, pe care Domnul îmi va da-o în ziua aceea, El, Dreptul Judecător, şi nu numai mie, ci şi tuturor celor ce au iubit arătarea Lui.

Dar, mai înainte de toate acestea, îşi vor pune mâinile pe voi şi vă vor prigoni, dându-vă în sinagogi şi în temniţe, ducându-vă la împăraţi şi la dregători, pentru numele Meu. Şi va fi vouă spre mărturie. Puneţi deci în inimile voastre să nu gândiţi de mai înainte ce veţi răspunde; Căci Eu vă voi da gură şi înţelepciune, căreia nu-i vor putea sta împotrivă, nici să-i răspundă toţi potrivnicii voştri. Şi veţi fi daţi şi de părinţi şi de fraţi şi de neamuri şi de prieteni, şi vor ucide dintre voi. Şi veţi fi urâţi de toţi pentru numele Meu. Şi păr din capul vostru nu va pieri. Prin răbdarea voastră veţi dobândi sufletele voastre. Luca 21, 12-19

Sf Grigore (cel Mare): Mantuitorul face cunoscute atentatele oamenilor perversi. "Inainte sa se intample toate acestea, va vor apuca in mainile lor", adica tulburarea va cuprinde inimile oamenilor inainte de a se intinde asupra elementelor. Vom sti astfel, inainte ca ordinea naturii sa fie bulversata, care tribulatie ii este cauza. Desi sfarsitul lumii va fi o consecinta a [tulburarilor] elementelor care o compun, Mantuitorul ne face cunoscut faptul ca oamenii care vor fi in trup atunci vor fi striviti sub ruinele pedepsei primite pentru crimele lor teribile.

Sf Chiril: Sau, poate ca Domnul nostru vrea sa vorbeasca aici despre persecutiile pe care ucenicii Sai le-au suferit din partea Evreilor, care i-au aruncat in inchisori si i-au tarat in fata tribunalelor inainte ca Ierusalimul sa fie cucerit de Romani. In acest fel Sf Paul a fost trimis la Roma sa fie judecat de Cezar, el comparand in fata lui Festus si Agrippa.

Sf Grigore: Sau poate ca "va fi voua spre marturie" inseamna marturia voastra impotriva lor, care v-au persecutat si v-au adus moartea, ori marturia faptului ca nu au imitat in viata lor exemplele pe care le-ati oferit (...). Dar aceste teribile preziceri ar fi putut arunca tulburare in inimile celor care le auzeau, de aceea Mantuitorul adauga, spre a-i consola: "Puneţi deci în inimile voastre să nu gândiţi de mai înainte ce veţi răspunde".

Theofil: Fiindca Apostolii erau fara instructie si analfabeti, Mantuitorul le recomanda sa nu se tulbure cand le va veni randul sa dea seama de purtarea lor inaintea inteleptilor lumii si le da temeiul: "Fiindca voi pune pe buzele voastre cuvant si intelepciune careia dusmanii vostri nu-i vor putea rezista si pe care nu o vor putea contrazice", adica veti primi pe loc de la mine si elocventa si intelepciunea, astfel incat toti dusmanii vostri, chiar de ar fi sa isi uneasca eforturile, nu vor putea sa se opuna nici prin intelepciunea lor (adica prin puterea argumentelor) nici prin elocventa ori eleganta limbajului. Multi sunt cei care au un fond de intelepciune, dar care sunt usor de tulburat, incat toate ideilor lor devin confuze deindata ce vine momentul sa le expuna. Nu asa au fost Apostolii, care au primit darul dublu al intelepciunii si al bunei vorbiri.

Sf Grigore: Mantuitorul parca ar vrea sa le spuna: Nu va temeti, voi plecati la lupta, dar Eu sunt cel care voi lupta pentru voi; voi pronuntati cuvinte, dar Eu sunt cel ce le voi aseza pe buzele voastre.

Sf Ambrozie: Uneori este Isus Cristos cel care vorbeste prin gura discipolilor Sai, alteori este Tatal (Mt 16), iar alteori este Sfantul Spirit (Mt 10). Aceste felurite pasaje, departe de a se contrazice, se acorda perfect, fiindca ceea ce unul spune, cei trei spun: Trinitatea are o singura si aceeasi voce.

Theofil: Dupa ce le-a vorbit astfel incat sa disipeze teama pe care le-ar putea-o inspira ignoranta lor, ii previne asupra unui alt pericol inca mai mare, care ar putea arunca tulburare in inimile lor daca i-ar surprinde nepregatiti. "Veti fi tradati chiar de de parinti, de frati, de prieteni si vor ucide dintre voi".

Sf Grigore: Incercarile cele mai crude ne vin de la aceia pe a caror afectiune credem ca putem conta, fiindca la suferintele exterioare se adauga, atunci, durerea ca am pierdut afectiunea lor

Sf Grigore din Nyssa. Sa privim care era, pe atunci, situatia din societate. In toate familiile divizate de diferente de religie, unii erau suspecti altora. Fiii inca idolatri isi tradau parintii deveniti crestini. Sau tatal, obstinat in infidelitatea sa, devenea acuzatorul fiului sau care imbratisase credinta. Toate varstele erau expuse persectiei, chiar si femeile nu erau la adapost in urma slabiciunii naturale a sexului lor

Theofil: Domnul nostru le prezice, apoi, ura universala careia ii vor fi obiect. "Si veti fi urati de toata lumea din pricina numelui Meu".

Sf Grigore: Dar, cum aceste preziceri care le aratau o moarte cruda in perspectiva au ceva inspaimantator si redutabil, El ii consoleaza deindata cu speranta si bucuria invierii "Si niciun par din capul vostru nu va pieri". Adica: pentru ce va temeti ca veti pierde ceea ce nu puteti pierde fara durere, din moment ce nici macar acea parte a corpului care va poate fi taiata fara a va fi provocata nicio durere nu va pieri ?

Ven Beda: Sau inca: nu va pieri niciun fir de par al ucenicilor, fiindca nu doar marile fapte si discursuri ale sfintilor, dar si cele mai mici ganduri ale lor vor primi justa recompensa de la Dumnezeu.

Sf Grigore: (...) Dobandim sufletele noastre prin rabdare, fiindca dominandu-ne pe noi insine incepem sa fim stapanii a ce suntem. Posesia sufletului depinde de virtutea rabdarii, fiindca rabdarea este radacina si pazitoarea celorlalte virtuti. Or, rabdarea inseamna a suporta cu calm incercarile care vin de la ceilalti si a nu nutri niciun resentiment contra celor care le provoaca.

In al cincisprezecelea an al domniei Cezarului Tiberiu, pe când Ponţiu Pilat era procuratorul Iudeii, Irod, tetrarh al Galileii, Filip, fratele său, tetrarh al Itureii şi al ţinutului Trahonitidei, iar Lisanias, tetrarh al Abilenei, În zilele arhiereilor Anna şi Caiafa, a fost cuvântul lui Dumnezeu către Ioan, fiul lui Zaharia, în pustie. Şi a venit el în toată împrejurimea Iordanului, propovăduind botezul pocăinţei, spre iertarea păcatelor. Precum este scris în cartea cuvintelor lui Isaia proorocul: „Este glasul celui ce strigă în pustie: Gătiţi calea Domnului, drepte faceţi cărările Lui. Orice vale se va umple şi orice munte şi orice deal se va pleca; căile cele strâmbe se vor face drepte şi cele colţuroase, drumuri netede. Şi toată făptura va vedea mântuirea lui Dumnezeu”. Deci zicea Ioan mulţimilor care veneau să se boteze de el: Pui de vipere, cine v-a arătat să fugiţi de mânia ce va să fie? Faceţi, dar, roade vrednice de pocăinţă şi nu începeţi a zice în voi înşivă: Avem tată pe Avraam, căci vă spun că Dumnezeu poate şi din pietrele acestea să ridice fii lui Avraam. Acum securea stă la rădăcina pomilor; deci orice pom care nu face roadă bună se taie şi se aruncă în foc. Şi mulţimile îl întrebau, zicând: Ce să facem deci? Răspunzând, Ioan le zicea: Cel ce are două haine să dea celui ce nu are şi cel ce are bucate să facă asemenea. Şi au venit şi vameşii să se boteze şi i-au spus: Învăţătorule, noi ce să facem? El le-a răspuns: Nu faceţi nimic mai mult peste ce vă este rânduit. Şi îl întrebau şi ostaşii, zicând: Dar noi ce să facem? Şi le-a zis: Să nu asupriţi pe nimeni, nici să învinuiţi pe nedrept, şi să fiţi mulţumiţi cu solda voastră. Iar poporul fiind în aşteptare şi întrebându-se toţi despre Ioan în cugetele lor: Nu cumva el este Hristosul? A răspuns Ioan tuturor, zicând: Eu vă botez cu apă, dar vine Cel ce este mai tare decât mine, Căruia nu sunt vrednic să-I dezleg cureaua încălţămintelor. El vă va boteza cu Duh Sfânt şi cu foc, A Cărui lopată este în mâna Lui, ca să cureţe aria şi să adune grâul în jitniţa Sa, iar pleava o va arde cu foc nestins. Încă şi alte multe îndemnând, propovăduia poporului vestea cea bună. Luca 3, 1-18

În acest timp a venit Iisus din Galileea, la Iordan, către Ioan, ca să se boteze de către el. Ioan însă Îl oprea, zicând: Eu am trebuinţă să fiu botezat de Tine, şi Tu vii la mine? Şi răspunzând, Iisus a zis către el: Lasă acum, că aşa se cuvine nouă să împlinim toată dreptatea. Atunci L-a lăsat. Iar botezându-se Iisus, când ieşea din apă, îndată cerurile s-au deschis şi Duhul lui Dumnezeu s-a văzut pogorându-se ca un porumbel şi venind peste El. Şi iată glas din ceruri zicând: „Acesta este Fiul Meu cel iubit întru Care am binevoit”. Matei 3, 13-17
Sărbătoarea Botezului Domnului este numită şi a Teofaniei, adică ziua în care Dumnezeu Cel Întreit în Persoane (Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt) Se face cunoscut lumii întregi. Venirea Mân*tui*torului la râul Iordan a fost un act de voinţă divină şi face parte din planul lui Dumnezeu de răscumpărare a omului căzut în robia păcatului. Prin Botezul Domnului de la Iordan, omul nu devine doar liber, ci este ridicat la statutul de fiu al lui Dumne*zeu. La Bobotează cerurile s-au deschis şi tot acum Duhul Sfânt S-a coborât, în chip de porum*bel, peste Domnul Hristos. Treimea Sfântă, Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul şi Dumnezeu Sfântul Duh, schimbă cursul Iordanului, dar şi al istoriei. Apa se sfinţeşte, iar clipele istoriei se înduhovnicesc. Părintele Du*mitru Stăniloae aşa ne învaţă: „Lumina Sfintei Treimi luminează deplin existenţa noastră”.

Părintele : Dumitru Paduraru

Atunci Iisus a fost dus de Duhul în pustiu, ca să fie ispitit de către diavolul. Şi după ce a postit patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi, la urmă a flămânzit. Şi apropiindu-se, ispititorul a zis către El: De eşti Tu Fiul lui Dumnezeu, zi ca pietrele acestea să se facă pâini. Iar El, răspunzând, a zis: Scris este: „Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu”. Atunci diavolul L-a dus în sfânta cetate, L-a pus pe aripa templului, Şi I-a zis: Dacă Tu eşti Fiul lui Dumnezeu, aruncă-Te jos, că scris este: „Îngerilor Săi va porunci pentru Tine şi Te vor ridica pe mâini, ca nu cumva să izbeşti de piatră piciorul Tău”. Iisus i-a răspuns: Iarăşi este scris: „Să nu ispiteşti pe Domnul Dumnezeul tău”. Din nou diavolul L-a dus pe un munte foarte înalt şi I-a arătat toate împărăţiile lumii şi slava lor. Şi I-a zis Lui: Acestea toate Ţi le voi da Ţie, dacă vei cădea înaintea mea şi Te vei închina mie. Atunci Iisus i-a zis: Piei, satano, căci scris este: „Domnului Dumnezeului tău să te închini şi Lui singur să-I slujeşti”. Atunci L-a lăsat diavolul şi iată îngerii, venind la El, Îi slujeau. Matei 4, 1-11