citat: mariamargareta (cu sick! vsovivi corectează)

II. “Şfânta(sick!) lelică şi proorociţă Maria”(sick!) : o “trâmbiţă”(sick!) retrogradată(sick!) la rangul(sick!) de “punte de trecere”(sick!) (I)

“Părintele Nicodim”(sick!) se fereşte(sick!) să facă o analiză similară, detaliată, asupra credibilităţii “textelor sacre”(sick!) provenite de la lelica Maria, sora Verginicăi. El lasă(sick!) să se înţeleagă(sick!) că demonstraţia matematică(sick!) pe care a făcut-o pentru(sick!) Verginica, prin care a concluzionat(sick!) fără echivoc(sick!) că “Prin Sfânta Virginia vorbea Dumnezeu”(sick!) , este în mod firesc(sick!) valabilă(sick!) şi pentru proorociţele care au urmat-o pe ea: şi prin lelica Maria a vorbit Dumnezeu.

Lelica a început să “trâmbiţeze”(sick!) timid(sick!), la mai bine de un an de când Verginica părăsise lumea aceasta. Liderii pucioşi de astăzi plasează(sick!) destul de ambiguu(sick!) locul lelicăi în “lucrarea de proorocie”(sick!) de la Pucioasa. Pe de o parte(sick!), admit(sick!) că prin lelica s-a făcut o lucrare întru totul asemenea cu ce(sick!) a Verginicăi:

“ Nu a existat niciodată vreo îndoială pentru cei ce cred, ... ”

Pe de altă parte(sick!), primii care “nu au crezut aşa”(sick!) se dovedesc(sick!) a fi chiar actualii lideri pucioşi. În primul rând(sick!) , pentru ei(sick!) lelica nu a fost(sick!) o “sfântă”(sick!), aşa cum a fost Virginia. Lelica n-a fost(sick!) nici “trâmbiţă”(sick!), căci(sick!) atunci ar fi fost nevoiţi(sick!) să o coteze(sick!) ca trâmbiţa a şaptea, cu care Apocalipsa se încheie(sick!). Or, lelica a murit (în anul 1997) şi Apocalipsa nici măcar(sick!) n-a venit(sick!). Atunci(sick!) liderii pucioşi au inventat(sick!) ceva ingenios(sick!): lelica a fost... o punte de trecere. Pe această punte se trece în pas grăbit(sick!) de la şfânta(sick!) proorociţă Virginia la şfânta(sick!) proorociţă Mihaela, ultimul prooroc (şi cel din urmă – se pare):

“ ...Mulţi dintre ei au găsit prilej de poticnire în “pregătirea mai puţină a vasului” prin care se continua vorbirea din cer, spunând că “lelica n-a avut postul cel de patruzeci de zile”. [...]” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, ediţia 2006, pag. 271)

Acest text tendenţios(sick!) este semnat anonim “Ucenicii”(sick!), fiindcă a fost scris de 1-2(sick!) adepţi(sick!) mai docili(sick!) la comanda(sick!) directă(sick!) şi sub supervizarea(sick!) liderilor pucioşi în anul 2006, odată(sick!) cu lansarea(sick!) ediţiei a doaua(sick!) a cărţii “Cuvântul lui Dumnezeu”. După ce inventează(sick!) sintagma salvatoare(sick!) “punte de trecere”(sick!), ei păşesc hotărât mărşăluind(sick!) cu bocancii(sick!) pe această punte şi declarând(sick!) că “lucrarea”(sick!) se reia nu în 1982 (când a început lelica să vorbească “de la Dumnezeu”(sick!) până în anul 1994), ci în 1990, când a început Mihaela să scrie texte ca(sick!) de la Dumnezeu. Adică, cei 10 ani dintre anul morţii Verginicăi şi anul lansării Mihaelei ca “proorociţă a ultimei trâmbiţe, care este Domnul”(sick!) , sunt trecuţi(sick!) (nu sub tăcere(sick!) , că asta nu se putea(sick!) ) în derizoriu(sick!), ca zece ani de necredinţă(sick!), în care “drepţii”(sick!), credincioşii, acoliţii(sick!) noilor lideri au tot aşteptat(sick!) să reînceapă lucrarea, aşteptare care li s-a părut(sick!) a fi ... doar zece zile!(sick!) :

“ Privind la poporul rămas opintit pe cale, sfânta Virginia spunea din cer cu durere: “Pentru cei pentru care eu n-am murit, aceşti zece ani au fost parcă zece zile, iar pentru cei care nu m-au aşteptat, au fost zece ani. Iată că şi poporul meu a rătăcit prin pustiul necredinţei zece ani”( citat din Cuvântul lui Dumnezeu, vorbirea sfintei Virginia, 1/14 decembrie 1990)” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, ediţia 2006, pag. 271)

Aşadar, după cele zece zile(sick!) de vorbire fără nici un rost(sick!) a lelicăi Maria, apare soarele(sick!) pe cer: Mihaela preia hăţurile(sick!) “proorociei”(sick!). Altă gâscă(sick!), în altă traistă!(sick!) Mesajele Mihaelei erau bogate(sick!) şi lungi(sick!) şi late(sick!) , ticluite(sick!)(sick!) cu măiestrie(sick!) şi cu substanţă(sick!), se cunoştea(sick!) că ea(sick!) a făcut liceul(sick!), în comparaţie(sick!) cu lelica Maria care avea doar(sick!) câteva clase de şcoală elementară. Se cunoştea!(sick!)(sick!) Ucenicii se grăbesc(sick!) şi ei cu adulările(sick!) la adresa noii lideriţe(sick!) pucioase:

“...”

Trebuie că tare greu(sick!) i-a venit(sick!), dar bine că a reuşit(sick!) , în sfârşit(sick!), după zece ani(sick!) de chin(sick!), în care “poporul Lui a rătăcit prin pustiul necredinţei”, să-Şi deschidă(sick!) ecourile(sick!). Şi să-Şi pună şi temelia(sick!). Mai pusese El o temelie în 1955, dar şi aceea s-a surpat(sick!). Pentru cei care au uitat(sick!) de la mână până la gură(sick!) , “ucenicii”(sick!) repetă(sick!) imediat(sick!) precizarea(sick!) de maximă importanţă(sick!), ca să fie clar(sick!) pentru toată lumea(sick!), odată(sick!) pentru totdeauna(sick!):

“Sora sfintei Virginia, lelica Maria, a fost puntea de trecere de la o generaţie de creştini la alta” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, ediţia 2006, pag. 272)

Dar ce rost(sick!) a mai avut(sick!) această “punte”(sick!) , dacă în plan prozelitist(sick!) n-a făcut(sick!) mai nimic(sick!)? Ei bine, liderii pucioşi i-au găsi(sick!) unul tocmai potrivit(sick!): să-i legitimeze(sick!) pe ei(sick!), pe liderii pucioşi(sick!), “noua generaţie”(sick!) care vine tare(sick!) din urmă şi preia hăţurile(sick!) din mers de la “ăi bătrâni”(sick!), că “şi ei sunt de la Dumnezeu”(sick!). Să-i legitimeze(sick!) că ei sunt “cei ce rămăseseră credincioşi lângă El”(sick!). Să-i întărească(sick!) pe ei(sick!) că sunt “cei aleşi dintre cei chemaţi”(sick!). Să-i certifice(sick!) pe noii lideri pucioşi (leliţa Mihaela şi nenica Nicuşor) că “ei sunt temelia tainică şi trainică(sick!) a noii lucrări de la Pucioasa; ei sunt noul început al Bisericii Sale dreptmăritoare; ei sunt fiii Lui cei iubiţi(sick!), şi pe ei să-i ascultaţi !(sick!) Ei sunt cei care de atunci încoace aud şi scriu “Cuvântul lui Dumnezeu” (spre deosebire(sick!) de lelica Maria, care “auzea şi rostea Cuvântul”(sick!)). Aşadar(sick!) este vorba acum(sick!) de o deosebire(sick!) epocală(sick!), un salt(sick!) calitativ(sick!) uriaş(sick!): apare în istorie, la Pucioasa, un fir nou de Cuvânt Dumnezeiesc”, firul scris(sick!), faţă de firul cel vechi(sick!), firul vorbit(sick!))”:

“ În anul 1990 Dumnezeu reuşise să-Şi pună temelia unui nou început al Bisericii Sale dreptmăritoare pe pământul român...” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, ediţia 2006, pag. 272)

Acum(sick!) , că lucrurile sunt clare(sick!) cu lelica, leliţa şi nenica, şi cu raporturile(sick!) de certificare(sick!) dintre ei(sick!), să trecm(sick!) la oile noastre(sick!). Cine vorbea prin lelica Maria?
Preluând(sick!) raţionamentul(sick!) Nicodimului Pucios, făcut pentru “Sfânta Virginia”(sick!), rezultă(sick!) că şi în cazul lelicăi ne stau în faţă aceiaşi trei vectori(sick!) de transmisie(sick!) a mesajului ceresc prin lelica: omul(sick!) , diavolul(sick!) sau Bunul Dumnezeu. Care să fie cel mai(sick!) plauzibil(sick!) dintre ei? Îi vom lua(sick!) pe rând(sick!).

188. “Fenomenul Pucioasa” : un “fenomen” cu trei explicaţii posibile (II)
II. “Şfânta lelică şi proorociţă Maria” : o “trâmbiţă” retrogradată la rangul de “punte de trecere” (II)

A. Primul vector: omul. Întrebarea este deci: Prin lelica Maria vorbea omul?

Pentru a răspunde la întrebare să vedem mai întâi cum era percepută din exterior prestaţia de “poorociţă” a lelicăi. Lelica Maria, primea “mesajele cereşti” aparent la fel ca şi sora ei Verginica (din punct de vedere a manifestărilor exterioare), dar substanţial diferit, din punct de vedere a mijloacelor. Mai precis, pucioşii s-au străduit să-i convingă pe cititorii cărţii “Cuvântul lui Dumnezu” că Mariei nu-i mai vorbea Dumnezeu direct, ci prin intermediar, iar intermediarul era chiar Verginica, aflată acum în ceruri. Stau dovadă zeci de “corecţii” (în fapt, modificări frauduloase) pe care ei le-au făcut odată cu lansarea unei noi ediţii a cărţii “Cuvântul lui Dumnezeu” şi prin care ei lasă să se înţeleagă că nu Dumnezeu îi vorbea lelicăi, ci Veginica din ceruri îi vorbea. Pentru exemplificare vom da aici doar două exemple, în care intervenţiile frauduloase sunt mai ample.

Primul exemplu:

1. “ …Iată Verginico, îţi dau poruncă. Uite Verginico, această sfântă cruciuliţă este a ta, îţi va fi armă de biruinţă iar în acest carneţel vei trece toate faptele bune ale tuturor sufleţelelor care Mă iubesc în poporul Meu. Şi vei merge pe pământ însoţită de îngerul tău păzitor, care va fi nedespărţit de tine, dar nevăzut de nimeni şi vei suna trâmbiţă de trezire şi de pregătire prin surioara ta. Duhul Sfânt va lucra prin amândouă. Pregătiţi oile, că în curând vinePăstorul cel mare să le ia în primire…” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu” ediţia 1995; fragment din mesajul datat la 3 mai 1983)

1. “ …Domnul îmi dă o sfântă cruce în mână şi un carneţel şi îmi spune: “Iată, Verginico, îţi dau ceva care te va bucura. Această sfântă cruciuliţă este a ta. Îţi va fi armă de biruinţă, ca să nu se apropie nici un vrăjmaş de tine, iar în acest carneţel vei trece toate faptele bune ale tuturor sufleţelelor care Mă iubesc în poporul Meu. Şi vei merge pe pământ, însoţită de îngerul tău păzitor, care va fi nedespărţit de tine, dar nevăzut de nimeni, şi vei suna trâmbiţa de trezire şi de pregătire prin mâna surorii tale; tu , cu gura ta, şi ea, cu mâna să scrie; adică Duhul Sfânt va lucra prin amândouă, şi luaţi legătura cu păstorii, să vă ajute să pregătiţi oile, că în curând va veni Păstorul Cel mare să le ia în primire, să le găsească gata pregătite”.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, ediţia 2006; fragment din mesajul datat la 20 aprilie/3 mai 1983)

Acest text este poate cel mai edificator asupra falsificărilor masive privind substituirea de persoană. Se sugerează că nu Dumnezeu îi vorbeşte lelicăi, ci Verginica îi vorbeşte. Modificările urmăresc să introducă în mod fraudulos explicaţii suplimentare privind noul statut al lelicăi Maria vis-a vis de “poporul” pucios: ea nu va fi o nouă “trâmbiţă”, ci va fi doar un instrument pasiv şi docil prin care “spiritul Verginicăi”, acum eliberat prin moarte, comunică mai departe cu “poporul ei”. Liderii pucioşi inventează “carneţelul” în care lelica va nota tot ce-i va comunica duhul (duha) Verginicăi pentru “popor”. Verginica va lucra din cer cu gura ei spirituală, iar lelica va lucra pe pământ cu mâna ei materială. “Domnul” nu mai este iniţiatorul şi susţinătorul dialogului, ci dispare pur şi simplu din peisaj, iar legătura directă dintre “Domnul” şi lelica, (aşa cum apare ea, la modul concret, în ediţia întâi a cărţii), este de acum o palidă amintire (doar pentru cei care au citit ediţia întâi şi vor cu orice preţ să mai aibă aducere aminte). Altminteri, lelica Maria primea mesajele la fel: tot adormită şi tot inertă şi neparticipativă ca şi Verginica.

Al doilea exemplu ilustrează la fel de clar caracterul intenţional şi interesat al mistificării:

2. “ […] că Eu socotesc că nu voieşte fericirea dacă nu leapădă pata cea neagră. Asta e pata neagră care nu se spală, nu se şterge oricât ai freca. Nu se şterge după mormânt. Numai dacă o lepezi acum până-n mormânt. Acum când cer Eu…” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu” ediţia 1995; fragment din mesajul datat la 4 iulie 1983)

2. “[…] că Domnul socoteşte că nu voieşte fericirea dacă nu leapădă pata cea neagră. Asta e pata neagră, care nu se spală, nu se şterge oricât ai freca. Nu se şterge după mormânt. Numai dacă o lepezi acum, până în mormânt; acum când cere Domnul.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, ediţia 2006; fragment din mesajul datat la 21 iunie/4 iulie 1983)

După câteva zeci de modificări aferente perioadei de început ( februarie 1982 - decembrie 1984), liderii pucioşi au renunţat, lăsând impresia că după anul 1984, trecând perioada în care lelica şi-a făcut rodajul cu mesaje de la Verginica, “Domnul” a început să vorbească şi prin ea în mod direct. Mai ales că se apropia perioada când lelica trebuia să-i certifice pe ei, pe liderii pucioşi, că sunt continuatorii de drept ai “lucrării”. De data asta “certificarea” trebuia să vină în mod direct, de la Dumnezeu, nu prin intermediar (adică prin Verginica).

Dar, este lelica perfect conştientă de statutul ei de “punte de trecere”? Asemănările dintre “proorociile” lelicăi şi cele ale Verginicăi sunt izbitoare. Amândouă aud voci. Amândouă cad în transă disociativă şi “proorocesc” în somn. Amândouă se trezesc fără să ştie ce au făcut şi ce au vorbit. Amândouă au tresăriri, angoase, vise, coşmaruri şi viziuni macabre. Plecând de la premisa că au trăit aceeaşi copilărie nefericită, marcată de lipsuri, boli, traume psihice, pierderea tatălui la o vârstă fragedă, este posibil ca Maria să fi fost marcată psihic suficient de grav, încât ea să preia “din mers” manifestările disociative care au marcat-o pe Verginica?
Atât mesajele lelicăi, cât şi cei care au cunoscut-o pe lelica Maria şi au descris-o în amintirile lor, arată că şi lelica ascundea în fiinţa ei două sau mai multe identităţi disticte, care alternau în controlul comportamentului general. Cei care au descris trăirile interioare ale lelicăi au remarcat trecerea rapidă de la o personalitate la alta, însoţită adesea de modificări comportamentale subtile, tresăriri şi conexiuni tainice cu lumea de dincolo:
“Între ei era şi o femeie în vârstă, cu un chip deosebit de blând, foarte tăcută, intervenind foarte rar în discuţie şi tresărind adesea, ca şi cum vorbele pe care le spunea le-ar fi auzit într-o şoaptă tainică. Aceea era mama Maria, sora sfintei Virginia, femeie prin care Domnul a binevoit să conducă mai departe poporul spre grădina Edenului, nu doar pe Adam şi Eva, cei proaspăt izgoniţi după facerea lor de către Dumnezeu, nu doar poporul Vechiului Testament, ci întreg poporul creştin al Noului Ierusalim (poporul Domnului). [...] Erau cuvinte care veneau din interiorul şi din afara acelui trup; parcă aparţineau şi nu aparţineau acelei fiinţe care, când se trezea, semăna cu un albatros aşezat pe o suprafaţă terestră. Spre sfârşitul cuvântului ceresc acea voce îl chema insistent pe părintele Florea, care refuzase să vină să asculte” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, ediţia 2006, pag. 76)

188. “Fenomenul Pucioasa” : un “fenomen” cu trei explicaţii posibile (II)
II. “Şfânta lelică şi proorociţă Maria” : o “trâmbiţă” retrogradată la rangul de “punte de trecere” (III)


Este posibil ca lelica Maria să decadă din necesitate în manifestări patologice similare celor experimentate de sora ei? Studiile de specialitate au demonstrat că, în cazul sindromului de tulburare de identitate asociativă, stările disociative se pot declanşa şi din exterior, la subiecţii supuşi unor proceduri de persuasiune. În contextul dispariţiei factorului coagulant al “poporului” pucios, care era Verginica, singura soluţie de a ieşi din criza de putere era o substituire credibilă a liderului. Este posibil ca păstorii nea’Cristea şi nea’Mişu să o fi influenţat pe lelica Maria, căutând instinctiv o soluţie disperată de a ieşi din criză, de genul “dacă tot o visezi pe Verginica, spune-ne ce-ţi vorbeşte, ca să ştim şi noi”. Pe un teren sensibil, dar bine pregătit, ar fi fost suficient acest îndemn benign ca lelica să se transforme automat, acceptând volens-nolens responsabilitatea cea grea a “proorociei”, mai ales dacă “păstorii” consemnau cu coştiinciozitate în caietele lor ceea ce auzeau de la lelica Maria. Cazurile de reîntâlnire în vis cu Verginica, după moartea ei, nu erau neobişnuite în “popor”, iar lelica Maria a fost printre primele care au avut parte de aceste vise:

“După împlinirea unui an, când s-au împlinit soroacele rânduite de sfânta biserică pentru uşurarea sufletului şi trecerea prin cele douăzeci şi patru de vămi ale văzduhului, a venit la sora ei în vis şi i-a zis: „Surioara mea, m-a trimis Domnul înapoi la poporul meu, că atunci când mă petreceaţi la mormânt, duhul necurat juca de bucurie şi zicea că a rămas poporul singur, pe mâna lui“. De atunci mămica Verginica îi şoptea mereu la ureche sorei sale cuvinte de la Domnul pentru corectarea vieţii noastre şi ne aducea noile învăţături şi cerinţe necesare intrării la nunta Mirelui ceresc. Mulţi creştini au judecat acest plan dumnezeiesc şi spuneau: „Nu se poate să aibă sora lui Verginica acest dar de la Dumnezeu, că ea nu a avut postul de patruzeci de zile“. Iar mămica ne-a spus că Domnul a păstrat-o curată cu trupul după naşterea copiilor şi a oprit-o de la carne, ceea ce ea a împlinit cu toată dragostea.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, ediţia 2006, pag. 73, după mărturisirea lui Bănescu Emilian)

“Într-o seară m-am rugat cu mai multă stăruinţă, iar noaptea am avut un vis: eram în pat, bolnavă, şi a venit sora Verginica şi m-a mângâiat şi mi-a spus: „Ai să fii vindecată. Du-te la biserica ce s-a făcut la Pucioasa“. Am venit şi am spus visul şi mi s-a dat mir din candelă. Mi s-a spus să mă ung cu el şi să-l folosesc şi în mâncare. La scurt timp nu mai aveam durerile pe care le-am avut.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, ediţia 2006, pag. 53, după mărturisirea Mariei Şerban)

“În anul 1991 am visat-o pe sora Verginica. Parcă mă aflam într-o gară cu lume multă, şi văd că se coboară de sus, din văzduh, sora Verginica, îmbrăcată în alb, ca o mireasă cu cunună pe cap, care strălucea mai puternic decât soarele. S-a îndreptat spre mine cu mâinile întinse, dar văzând alături pe fiica mea, care stătea jos că se simţea bolnavă, dar şi foarte murdară, a atins-o cu mâna şi i-a spus să se scoale. Şi fiica mea, de atunci s-a însănătoşit.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, ediţia 2006, pag. 61, după mărturisirea Mariei Bălan)

“Pe 14 decembrie 1989 am avut un vis. Pe o piatră era un sicriu strălucitor în care se afla mămica Verginica. Era acoperită cu o pânză albă pe care am dat-o la o parte şi am stat de vorbă cu ea. Mi-a spus că nu e timpul să fie descoperită, fiindcă împrejurul sicriului se aflau nişte căţei. Mi-a spus să leg căţeii de şapte candele. Aşa am făcut, şi căţeii au ars. După două zile a început revoluţia.
Pe 26 ianuarie 1992 am avut alt vis. Erau o mulţime de creştini împreună cu mămica Verginica şi erau îmbrăcaţi în veşminte albe. La un moment dat au fost ridicaţi în sus, şi lumea de afară zicea: „Uite pe cine am hulit noi!“” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, ediţia 2006, pag. 62, după mărturisirea Elenei Nicolae)

“Mama Verginica [...] într-o noapte, am visat-o venind la mine cu patru iconiţe, şi mi-a spus că sfinţii din ele îmi vor fi mereu de mare ajutor. Altă dată am visat-o cu sfântul Ioan Evanghelistul şi cu părintele Arsenie Boca; venise să mă întărească în încercările vieţii. În alt vis a venit la mine cu cei doisprezece apostoli, spunând: „Dumnezeu stă în mijlocul dumnezeilor şi face sfat“.
Eu nu pot spune că după plecarea ei cu trupul ea a încetat să vină în ajutorul creştinilor care au fost hrăniţi cu cuvintele vieţii prin gura ei, căci eu când eram ameninţată de necazuri strigam la ea, şi ea mă atenţiona: „Fii atentă cu cine stai de vorbă, că este lup în piele de oaie“, şi de atunci niciodată n-am plecat de acasă fără să o chem în ajutorul fiecărei zile, şi îi vedeam căzând la pământ pe toţi cei ce mă duşmăneau. [...]
În anul 1991, primăvara, am visat-o că a venit şi mi-a zis că este alături de Măicuţa Domnului în ocrotirea României şi că ea este patroana cerească a poporului creştin care s-a ridicat prin lucrarea ce a avut-o ea de la Dumnezeu şi că ea este la cârma corabiei (care s-a ridicat la cuvântul Domnului, în anul 1992, la Pucioasa) şi care se numeşte biserica Noului Ierusalim.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, ediţia 2006, pag. 69-70, după mărturisirea Mariei Vlad)

De asemenea, aspiraţiile mocnite pentru o restaurare a “lucrării de Duh Sfânt”, după moartea Verginicăi, erau prezente în conştiinţele celor “rămaşi orfani”:

Într-o noapte am avut un vis: a apărut mătuşa mea, Gurău Elena, [...] A spus că sunt atâtea flori, câte vorbe a spus sora Verginica. Şi mi-a zis: „Dacă voi, o mână de creştini, veţi avea credinţă, veţi reînvia Duhul Sfânt în România“.(citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, ediţia 2006, pag. 53, după mărturisirea Mariei Şerban)

De asemenea, nici factorul ereditar nu este de neglijat: tulburarea de identitate asociativă apare mai frecvent la rudele de gradul I ale pacienţilor care prezintă această afecţiune, decât în populaţia generală. Ea apare mai ales femei (90% dintre persoanele diagnosticate sunt femei); femeile au, în medie, 15 personalităţi în comparaţie cu bărbaţii care au aproximativ 8 manifestări distincte. Să ne reamintim că cele două surori au trăit practic aceleaşi frustrări şi traume psihice în copilărie şi astfel avem tabloul etiologic complet.

Similitudinea dintre cele două “proorociţe-surori” apare şi la nivelul manifestărilor fiziologice, cum ar fi somnul profund în care cădeau în timp ce avea loc “lucrarea”. Caracterul repetitiv al experienţelor personale şi factorul stimulativ venit din exterior, de la “păstori” şi de la “popor”, care cereau minuni prin însăşi pretenţiile lor de “a vorbi cu Domnul” (de regulă, cu scopul de “a-L ispiti” în legătură cu interesele lor meschine) puteau forţa trecerea de la manifestările disociative comune (somnul, spre exemplu, care presupune doar “pierderea contactului” cu realitatea apropiată) la disocierea cronică, sindrom ce provoacă deteriorarea gravă a echilibrului psihic. Faptul că, la fel ca şi Verginica, lelica Maria era detaşată senzorial de lumea materială, dar vorbea prin somn cu şi totodată din dreptul altor persoane, poate fi cotat ca o manifestare patologică majoră. A presupune că “prin lelica Maria nu vorbea omul”, căci ea era adormită, este o ipoteză condiţionată de o sănătate perfectă din punct de vedere psihic, caz în care ar trebui exclusă vorbirea prin somn din dreptul altor persoane. De altfel, această ipoteză cade din start atât la Maria cât şi la Verginica , atâta vreme cât (după cum rezultă din mai multe depoziţii ale unor martori oculari) ele “prooroceau” inclusiv în stare de veghe. Or, în această situaţie, detaşarea factorului uman de participarea concretă la actul “proorociei” este imposibil de decelat. Un om care pretinde că prooroceşte de la Dumnezeu ori este crezut pe cuvânt, fără a i se cere nici o justificare suplimentară, ori nu este crezut, pur şi simplu. Cea care delimitează farsa de adevăr este proorocia în sine, care se raportează afirmativ sau negativ la o serie de criterii de validare.

188. “Fenomenul Pucioasa” : un “fenomen” cu trei explicaţii posibile (II)
II. “Şfânta lelică şi proorociţă Maria” : o “trâmbiţă” retrogradată la rangul de “punte de trecere” (IV)

Concluzia nu se poate deci formula fără a trece în revistă aceste criterii de validare ale proorociei. În prealabil, pentru a stabili gradul de disociere determinat de manifestările oniric-“prooroceşti” ale Mariei, va trebui să trecem în revistă unul câte unul criteriile din Scala Experienţelor Disociative care descriu gradul de implicare în simptomatologia pacienţilor de acest tip:

a) 90% - declară că există o altă persoană în interiorul lor
b) 87% - declară că aud voci care le vorbesc
c) 82% - declară că aud voci care vin din interiorul lor
d) 81% - simt că o altă persoană îi controlează
e) 81% - au amnezie pentru evenimente petrecute în copilărie
f) 73% - când vorbesc despre propria persoană mai spun si “noi”
g) 70% - declară că există o altă persoană în interiorul lor care poartă un alt nume
h) 62% - nu-şi amintesc de lucruri pe care cei din jur spun că le-au făcut
i) 56% - trăiesc sentimente de derealizare
j) 44% - nu recunosc persoane care se comportă familiar cu ei
k) 42% - observă că dispar anumite obiecte din jurul lor
l) 31% - observă că apar, nejustificat, diferite obiecte în jurul lor
m) 27% - în diferite momente, au scrisuri diferite

Vom relua aceste criterii unul câte unul şi vom căuta pentru fiecare din ele să regăsim în scrierile pucioşilor texte de unde să rezulte care dintre aceste experienţe disociative nu îi erau străine lelicăi Maria.

a) 90% - declară că există o altă persoană în interiorul lor

Exemplul 1. În care “Trâmbiţa Verginica”, ajunsă în ceruri, se reîntoarce pe pământ să trâmbiţeze din lelica Maria, sora sa după trup:
“... O, zice Domnul: „Verginico, vei merge înapoi pe pământ şi întări-voi trâmbiţa Mea prin mlădiţa crescută dintr-o rădăcină cu tine, pentru pregătirea poporului pe care l-ai câştigat“.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 01-08-1982)

Exemplul 2. În care Dumnezeul Pucioasei coboară din cer şi se aciuează în trupul lelicăi Maria:
“... Cobor şi Mă aciuez în acest trup, că pământul e murdar, e plin de tină şi de păcat, şi pe timp ce trece nu mai aveţi pe unde călca cu piciorul.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 02-04-1989)

b) 87% - declară că aud voci care le vorbesc

În cursul şedinţelor de “comunicare”, lelica descria uneori un dialog cu una sau mai multe persoane din lumea “de dincolo”, dialog în care lelica nu intervenea , dar îl reproducea aidoma, gura ei reproducând dialogul.

Exemplu. În care Maria aude vocea Domnului, conversând cu spiritul Verginicăi. Domnul îi porunceşte Verginicăi să o invesească pe Maria succesoare indirectă la “pororocie”, adică vor “prooroci” amândouă:

“ …Iată Verginico, îţi dau poruncă. Uite Verginico, această sfântă cruciuliţă este a ta, îţi va fi armă de biruinţă iar în acest carneţel vei trece toate faptele bune ale tuturor sufleţelelor care Mă iubesc în poporul Meu. Şi vei merge pe pământ însoţită de îngerul tău păzitor, care va fi nedespărţit de tine, dar nevăzut de nimeni şi vei suna trâmbiţă de trezire şi de pregătire prin surioara ta. Duhul Sfânt va lucra prin amândouă. Pregătiţi oile, că în curând vine Păstorul cel mare să le ia în primire…” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu” ediţia 1995; fragment din mesajul datat la 3 mai 1983

c) 82% - declară că aud voci care vin din interiorul lor

Exemplu. În care Maria aude vocea Verginicăi, care îi vorbeşte din partea “Domnului”. Duhul Verginicăi vorbeşte prin gura Mariei cu cei doi “păstori” - păstorul Daniel, zis nea’ Mişu, (pe numele său adevărat Dănciucă Gheorghe)şi păstorul Cristea, zis nea’Cristea (pe numele său adevărat Costache Cristea):
“...Iată ce îmi zice Domnul: ”Du-te, Verginica, du-te, că au intrat lupii în oile tale. [...]
Of, Daniele şi Cristea, veniţi în ajutorul oilor mele.[...]
Lelica, spune-le să te creadă că eu le vorbesc, eu, mămica lor, păstorul [...] Nu v-am părăsit. Mereu vin şi vă cercetez şi vă binecuvintez masa şi casa şi pe toţi “ (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 22 februarie 1982)

d) 81% - simt că o altă persoană îi controlează

Exemplul 1. Viaţa lelicăi Maria era condusă în toate amănuntele de către spiritul Verginicăi:

“După plecarea ei cu trupul dintre noi, toate soroacele ce i s-au făcut au fost dirijate de duhul ei, căci o trimitea Domnul la sora ei, Maria, şi îi spunea ce mâncare să pregătească, ce lucruri să dăm milostenie şi cui să le dăm.
După împlinirea unui an, când s-au împlinit soroacele rânduite de sfânta biserică pentru uşurarea sufletului şi trecerea prin cele douăzeci şi patru de vămi ale văzduhului, a venit la sora ei în vis şi i-a zis: „Surioara mea, m-a trimis Domnul înapoi la poporul meu, că atunci când mă petreceaţi la mormânt, duhul necurat juca de bucurie şi zicea că a rămas poporul singur, pe mâna lui“. De atunci mămica Verginica îi şoptea mereu la ureche sorei sale cuvinte de la Domnul pentru corectarea vieţii noastre şi ne aducea noile învăţături şi cerinţe necesare intrării la nunta Mirelui ceresc. Mulţi creştini au judecat acest plan dumnezeiesc şi spuneau: „Nu se poate să aibă sora lui Verginica acest dar de la Dumnezeu, că ea nu a avut postul de patruzeci de zile“. Iar mămica ne-a spus că Domnul a păstrat-o curată cu trupul după naşterea copiilor şi a oprit-o de la carne, ceea ce ea a împlinit cu toată dragostea.
Mămica Verginica a condus în toate amănuntele viaţa surioarei sale, Maria, şi îi spunea să facă mătănii, să fie şi pentru ea, căci zicea: „Eu, lelico, cât timp am fost în trup, am fost în suferinţă şi nu am putut să fac“. O trimitea la preotul din sat să-l roage să spună poporului în biserică să facă semnul crucii drept, zicând: „Decât o sută de cruci strâmbe, mai bine una dreaptă. Crucea strâmbă osândeşte, crucea dreaptă mântuieşte. Să nu mai pună creştinii perniţă când stau în genunchi, căci Măicuţa Domnului nu pune aşa ceva, şi are răni la genunchi, rugându-se pentru toată lumea“. Aşa a condus Dumnezeu apoi pe poporul Său în restul vremii comunismului, prin cuvântul Său transmis prin gura proorociţei Virginia, scris de mâna surioarei ei.”
(citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, ediţia 2006, pag. 73, după mărturisirea lui Bănescu Emilian)

Exemplul 2. Lelica Maria este chemată să lase totul deoparte şi să o servească pe Verginica:

“Lelica mea, trezeşte-te şi mă vezi, că am venit şi vin mereu, dar nu mai am mult de venit. Mai am un pic, mai am un pas. Serveşte-mă, lelica mea, că mă serveşti în binele tău şi al poporului şi al tuturor celor care mă ascultă şi mă primesc.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 25 iunie 1982)
... O, lelica mea, fii bine atentă la ce spun eu, la ce te rog eu. Avem mult de lucru. Când mai terminăm? Cine să mă ajute pe mine să îndeplinesc ceea ce mi-a dat Domnul? Lasă la o parte toate şi ajută-mă.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 10 iulie 1982)

188. “Fenomenul Pucioasa” : un “fenomen” cu trei explicaţii posibile (II)
II. “Şfânta lelică şi proorociţă Maria” : o “trâmbiţă” retrogradată la rangul de “punte de trecere” (V)

e) 81% - au amnezie pentru evenimente petrecute în copilărie
Nu au fost (încă) depistate exemple referitoare la lelica Maria în Cartea Pucioşilor.

f) 73% - când vorbesc despre propria persoană mai spun si “noi”

Nu au fost (încă) depistate exemple referitoare la lelica Maria în Cartea Pucioşilor.


g) 70% - declară că există o altă persoană în interiorul lor care poartă un alt nume

Exemplu. În interiorul lelicăi Maria era viu Domnul Iisus Hristos:

“La 19 februarie 1991 am văzut-o pe mama Maria că era în convorbire cu Dumnezeu prin rugăciune, şi am văzut doi porumbei albi, unul la gura mamei Maria, şi unul aducea grâu din ceruri. Domnul Iisus Hristos era viu în mama Maria.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu, ediţia 2006, pag.60, după mărturisirea preotului Gherasim)

h) 62% - nu-şi amintesc de lucruri pe care cei din jur spun că le-au făcut

Exemplul 1. În care, subiectul mărturiseşte că “uită degrabă”. Deoarece nu se poate concepe ca “uitucul” să fie Dumnezeu, dar trebuie să aibă trup pentru durerile ce le simte, rezultă că persoana care scrie povestea este lelica:

“ Mă face câte o durere să uit degrabă, că iată o întâmplare adevărată.
Trei feciori [...]
Aşa se va întâmpla, tată, şi cu voi, cei pe care v-a ajutat Dumnezeu [...]” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 28 ianuarie 1989)

i) 56% - trăiesc sentimente de derealizare

Derealizarea este o tulburare a conştiinţei care face ca bolnavul să perceapă în mod straniu, ireal, mediul înconjurător. Dacă apar imagini şi personaje noi, experienţele de acest gen sunt denumite “vedenii”. Vedeniile pot fi de la Dumnezeu (caz în care ele nu pot fi patologice), de la diavol ( caz în care vedeniile sunt însoţite de degradări ale psihicului şi/sau corpului fizic), sau de la omul aflat în stare de alterare psihică (derealizare propriu-zisă).

Exemplul 1. În care se vorbeşte despre o vedenie macabră a lelicăi Maria:

“Sora Maria, prin care Domnul Şi-a continuat lucrarea Sa, a avut în anul 1991 această vedenie: a văzut o mare de sânge, şi popor mult înota în acel sânge. Şi s-a ivit pe mare o barcă în care era Domnul Iisus Hristos, iar poporul înota spre barcă, şi Domnul îi lua pe fiecare, îi scutura de sânge şi îi suia în barcă. ” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, Ediţia 2006, pag.51, după mărturisirea lui Neacşu Petre)

Exemplul 2. În care se vorbeşte despre o vedenie cu sufletele părinţilor lui Ilie Bunea, îngreuiaţi cu poveri materiale în lumea spirituală:

“…Mi-a scos Domnul la iveală să văd, pentru că se făcuse de cineva o întrebare şi nici până acum n-am dat nici un răspuns, că nu îmi venise la iveală ca acum, ca prin minune să-mi iasă în cale nenea Ioan şi ţaţa Bălaşa, părinţii lui Ilie Bunea. Amândoi plini de sudoare, şi amândoi cu povară grea în spate, că se încovoiaseră de greutate. Of, şi ce milă îmi era de ei! Şi i-am întrebat ce au în spate aşa greu şi unde se duc cu această greutate. Şi ei nu ştiau ce să mai facă de bucurie că m-au întâlnit, iar în loc să-mi dea răspunsul la ce i-am întrebat, mă întrebau cum să facă ei şi pe cine să trimită acasă pe pământ la ai lor copii, să facă ce-or şti şi ce-or putea, să-i scape şi pe ei de această povară, că n-o mai pot. Şi mi-au spus că şi nenea Gheorghe Drăgan cu soţia lui tot aşa cu povară umblă în spate. Şi iar i-am întrebat pentru ce poartă această povară şi până când. Şi ei au început să plângă şi n-au mai putut să-mi dea răspunsul de plâns. Şi am zis aşa:”O, Doamne, de unde să aflu răspunsul despre aceste suflete?” Şi îndată mi-a venit răspunsul la ureche. Dar cine şi de unde a venit răspunsul, voi afla. Şi mi-a zis aşa: “Aceşti oameni vor purta această povară până la judecată, şi dacă Judecătorul Se va îndura să le-o ia, scapă de ea, iar dacă nu, rămân pe veci cu ea, pentru lăcomia de pământ, că se judecau prin tribunale pentru a avea pământ. Aveau dreptul, nu aveau, se judecau ca să-l câştige. Iar acum ce au câştigat?că-l poartă în spate, şi nu ştie nimeni cât timp.”
Scumpilor copii ai acestor oameni, adică ai acestor răposaţi, luaţi aminte ce vă spun, iar dacă nici acum nu veţi crede şi nu veţi lua în seamă nici acum, cer la Domnul cu lacrimi şiroaie să vă aducă la ei să vedeţi, că toţi aşteptaţi de la Domnul semne.”(citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, ediţia 2006, ”, fragment din mesajul datat la 9/22 iulie 1984)

j) 44% - nu recunosc persoane care se comportă familiar cu ei

Nu au fost (încă) depistate exemple referitoare la lelica Maria în Cartea Pucioşilor.


k) 42% - observă că dispar anumite obiecte din jurul lor

Nu au fost (încă) depistate exemple referitoare la lelica Maria în Cartea Pucioşilor.


l) 31% - observă că apar, nejustificat, diferite obiecte în jurul lor

Nu au fost (încă) depistate exemple referitoare la lelica Maria în Cartea Pucioşilor.

m) 27% - în diferite momente, au scrisuri diferite

Exemplu. În care, la momente diferite, scrisul lelicăi se schimbă din albastru în roşu:

“... O, de ce te uiţi cu mirare şi nu ştii ce să crezi? Ţi s-a schimbat scrisul din albastru în roşu. Eu, Dumnezeu, care Mi-am dat viaţa pentru voi, Eu care am sânge în mâini şi în picioare şi în coasta Mea însângerată, ţi-am amestecat scrisul cu sângele Meu, să-Mi scrii durerea Mea cu sângele Meu”. (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 18 iulie 1988)

În lipsa unui martor extern neutru, care să confirme spusele de mai sus, ne aflăm în continuare în faţa unei enigme:
- ori este vorba de o minune pur şi simplu;
- ori este vorba de o impresie patologică, rezutat al unor reflecţii disociative;
- ori este vorba de o simulare - de regulă, persoanele cu probleme disociative au scoruri mari la testele de hipnotizabilitate şi capacitate disociativă. Indivizii simulanţi prezintă o simptomatologie floridă si urmăresc un beneficiu extern (în acest caz, ar putea fi un test de impresionabilitate pentru destinatarii “mesajului”)

În concluzie, pot fi reconstituite din scrierile pucioşilor mai mult de jumătate din criteriile care susţin o participaţie personală, dar patologică, a lelicăi Maria la comunicările de la Pucioasa zise “mesaje cereşti”.

188. “Fenomenul Pucioasa” : un “fenomen” cu trei explicaţii posibile (II)
II. “Şfânta lelică şi proorociţă Maria” : o “trâmbiţă” retrogradată la rangul de “punte de trecere” (VI)

B. al doilea vector: diavolul. Întrebarea este deci: Prin lelica Maria vorbea diavolul?


Pentru a răspunde la întrebare trebuie să cântărim efectele benefice sau negative aduse de propovăduirea lelicăi Maria. Spre deosebire de Verginica, pe care pucioşii o declară “sfântă”, lelica are un rol marginal: acela de a face legătura ca o punte între Verginica şi Mihaela. Ca să se vadă că a fost o punte, liderii pucioşi au falsificat mesajele lelicăi în felul următor: cele din anii 1982-1984 le-au atribuit Verginicăi prin falsificări masive în text; cele de după 1984 le-au lăsat cum erau, ca să rezultă că în partea a doua a activităţii “prooroceşti”, lelica a primit şi ea cinstea de a-i vorbi Domnul direct, fără intermediul Verginicăi. Apoi au consemnat acest fals în scris , printr-un alt cuvânt, care scoate evidenţă aceste două etape:

Etapa 1, anii 1982-1984, cea falsificată (Verginica îi vorbea Mariei din cer) este ilustrată prin cuvintele: “Mi-am aşezat lucrarea mea cerească peste surioara mea”;

Etapa a 2-a ( “Domnul îi vorbea Mariei din cer)

“– Doamne, [...] Tu eşti Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, focul cel mistuitor, care m-a pârjolit pe mine vreme de douăzeci şi cinci de ani în mijlocul unui popor [...] Eu, [...] m-am rugat Ţie s-o cureţi pe surioara mea, s-o peţeşti pentru Tine, iar eu să-Ţi fac trecerea mai departe spre popor, Doamne. Tu ai împlinit rugăciunea mea cea pentru poporul meu şi mi-ai pregătit puntea. Mi-am aşezat lucrarea mea cerească peste surioara mea, şi din cer am lucrat pe pământ cu ea, şi mi-am încredinţat poporul că ea este cuvântul meu prin ea. Am făcut semne mari, doveditoare pentru mine în ea, şi Te-am rugat apoi să treci cu mine în ea şi Tu, Doamne, iar apoi să-Ţi fac trecerea între mine şi poporul meu, ca să nu moară lucrarea cuvântului Tău, lucrarea cea începută prin mine de Tine în anul 1955. Ai lucrat minunat, Doamne. Ai lungit zilele surioarei mele şi Ţi-ai făcut trecerea spre poporul cel nou pe care-l hrăneşti azi cu tainele cele din urmă, cu împlinirile vestite încă din vremea trupului meu pentru ca să se săvârşească peste pământ.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 7-04-1999)


Pe la sfârşitul activităţii ei “prooroceşti”, lelica este mustrată (de duhul care-i vorbea Mihaelei) că e prea “slabă”, lăsându-se manevrată de către creştini pentru interese meschine.
Între anii 1990 şi 1994, la Pucioasa vorbeau la mare concurenţă două duhuri distincte, ambele pretinzând că vorbesc pentru şi din dreptul lui Dumnezeu. Unul dintre duhuri vorbea prin lelica Maria, aşa cum văzuse ea că vorbise şi Verginica, sora ei, către popor, adormită(?) în pat. Din ce a apărut în carte reiese că textele lui păreau scurte, seci, scrise într-un limbaj rustic. În cei patru ani au fost consemnate 303 mesaje, care se întind pe 38 pagini de carte, în medie câte 8 mesaje pe pagină. În aceeaşi perioadă, mesajele primite de leliţa Mihaela de la duhul care îi vorbea ei au fost în număr de 249 şi se întind pe 438 pagini de carte, în medie câte 1/2 mesaj pe pagină. Explicaţia e simplă: concurenţa dintre cele două “proorociţe” s-a prelungit şi după moartea Mariei: liderii pucioşi au prescurtat la maximum aproape toate mesajele lelicăi, în timp pe cele primite de Mihaela le-au reprodus integral.
Odată declanşat conflictul de interese pentru obţinerea hegemoniei la “proorocie” , liderii pucioşi Mihaela şi Nicuşor o declară pe Verginica de partea lor, iar pe lelica o prezintă în culori nefavorabile, prizonieră intereselor unor “creştini plini de răutate”, care nu-i preţuiesc pe noii lideri de la Glodeni. Duhul Verginicăi îl trimite pe Nicuşor în solie la lelica, căutând s-o convingă prin el că acei creştini care o preţuiesc sunt de fapt oameni cu vicleşug, pe care Domnul îi păsuieşte şi “le caută în plăcerile lor” numai ca să n-o mai supere pe lelica spunându-i adevărul despre ei. Aberaţiile se ţin lanţ şi intrigile se ţes insidios: ceea ce nu-i spune Domnul lelicăi va trebui ca Nicuşor să-i sugereze, căci aici se potriveşte proverbul “bate şeaua ca să priceapă iapa”. Deşi lelica primeşte şi ea mesaje de la acelaşi duh al Verginicăi, duhul rival (cel care vine la Mihaela) se comportă ca şi când singurul mijloc de comunicare disponibil la lelica este... Nicuşor:

“ Nicuşor, mai du-te, mămică, pe la lelica mea câteodată, că merg cu tine şi eu. O, şi pentru că ai călcat cu paşii tăi pe acolo, ce mult rău am spulberat eu de la ea şi ce lucru bun am făcut noi amândoi la ea, că la ea se duc creştinii mei cu toate gândurile lor, şi au în ei duhul răzvrătit, şi Domnul n-o mai supără pe surioara mea şi nu-i mai spune ei că nu e bine cum sunt creştinii mei, nu e, mămică, nu e. Creştinii mei sunt plini de răutate pe ce am eu la voi şi sunt cu învinuiri asupra voastră şi sunt cu pretenţii şi cu vicleşug, şi Domnul le caută în plăcerile lor numai ca să ţină ascuns cuibuşorul de la voi, ca să putem ajunge la capăt cu lucrul bine împlinit. O, şi dacă ai fost la ea, dacă ai asculta de trimiterea mea, să ştii, mămică, să ştii că te voi răsplăti cu iubirea mea cum oi şti eu, că vreau să te am mai cu curaj şi mai cu nădejde la lucru, că n-am , mămică, lucrători şi n-am de ajunsă credinţă în toţi şi n-am de ajuns loc în toţi. [...] Măi, copilul meu, cât S-a bucurat Domnul că te-a văzut în casă la surioara mea! Şi uite că dusul tău acolo şi darul ce i l-ai dus L-a făcut pe Domnul să întărească cu multă putere cerească paza de la voi şi ocrotirea de la voi. A plâns Domnul de bucurie şi S-a hotărât să-Şi arate puterea Sa în calea oricui ar veni să vă destrame vouă pacea şi liniştea care trebuie să trăiască aici, dar vrea Dumnezeu mai multă inimă, că din toată inima cerului vă iubeşte şi vă aşteaptă să vă vadă biruinţa, căci El este în faţa lucrului vostru.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 13-09-1990)


Păstorii (nea ‘Mişu şi nea’Cristea), la rândul lor, sunt rugaţi să o lămurească pe lelica că partida e pierdută (indirect, ea va trebui să înţeleagă din expresia“să ştie şi ea mai bine cum e vremea aceasta”, că ar face mai bine dacă s-ar retrage de la “proorocie”) deoarece creştinii ei sunt “bătuţi de vânt”, o înşeală pe la spate şi au pretenţii inacceptabile de la “Domnul”:

“ Voi vorbi cu voi, păstorii Mei [...] Ajutaţi şi pe surioara mea să ştie şi ea mai bine cum este vremea aceasta. Mi-e milă de ea. Creştinii cei bătuţi de vânt vin spre ea, şi unii îi dau câte ceva cu linguriţa, şi cu coada lingurii îi scot ochii, şi au apoi pretenţie la Domnul, dar Domnul nu se lasă ispitit, şi creştinul nu ştie aceasta.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 14/27 iulie 1991)

După încă un an, “păstorii” sunt rugaţi din nou s-o convingă pe lelica că “poporul ei” nu mai merită să se ostenească pentru el: nimeni n-o ajută, toţi fură şi “storc” avantaje preţioase de la “Domnul” pe care le risipesc apoi în nelegiuiri şi astfel îşi bat joc de lelica: îl ispitesc şi îl fură pe “Domnul” păcălind-o pe lelica în multe feluri, iar lelica nu ştie ce să se mai facă cu ei. Miza ispitirii este “ieslea” de la Glodeni, adică locul unde liderii pucioşi Mihaela şi Nicuşor şi-au stabilit “cartierul general”:

“Păstori ai poporului meu, vă rog din nou, mai aveţi grijă de surioara mea, ca să înţeleagă şi ea ce fel de popor este poporul acesta. Nici cei din casa ei şi nici creştinii n-o lasă să fie aşa cum voieşte cerul să fie. Nu are cine s-o ajute. Se duc creştini care fură, măi mămică, pentru că aşa cred ei că e bine. Fură şi storc de la Domnul, şi se duc şi stau în nelegiuiri şi în lume şi îşi bat joc de surioara mea. Nimeni nu-i mai dă ajutor de suflet, nimeni nu are milă de duhul ei. Am pe străjerul pus pentru ea, care n-o lasă, dar cei ce fură se duc la ea şi fură de la Domnul, şi ea nu mai ştie cum să stea faţă de Domnul. Am creştini care ispitesc pe Dumnezeu, care ispitesc înspre această iesle. Fiţi drepţi şi lucraţi pe unde este de lucrat. Lucraţi cu atenţie şi cu adevăr şi cu inimă cerească peste cei de multe feluri, căci în multe feluri lucrează creştinii acestui popor.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 1-11-1992)

mariamargareta (scoala de corecție făcută de mine cu shtigck! în loc de sick!)
188. “Fenomenul Pucioasa” (shtigck!) : un “fenomen”(shtigck!) cu trei explicaţii posibile (II)
II. “Şfânta lelică şi proorociţă Maria”(shtigck!) : o “trâmbiţă”(shtigck!) retrogradată(shtigck!) la rangul(shtigck!) de “punte de trecere”(shtigck!) (II)

A. Primul vector(shtigck!): omul. Întrebarea este deci: Prin lelica Maria vorbea omul?

Pentru a răspunde la întrebare să vedem(shtigck!) mai întâi cum era percepută(shtigck!) din exterior(shtigck!) prestaţia(shtigck!) de “poorociţă”(shtigck!) a lelicăi. Lelica Maria, primea “mesajele cereşti”(shtigck!) aparent(shtigck!) la fel(shtigck!) ca şi sora ei Verginica (din punct de vedere a manifestărilor exterioare), dar substanţial(shtigck!) diferit(shtigck!), din punct de vedere a mijloacelor(shtigck!). Mai precis(shtigck!), pucioşii s-au străduit(shtigck!) să-i convingă(shtigck!) pe cititorii(shtigck!) cărţii “Cuvântul lui Dumnezu” că Mariei nu-i mai vorbea Dumnezeu direct(shtigck!), ci prin intermediar, iar intermediarul era chiar Verginica, aflată acum în ceruri. Stau dovadă(shtigck!) zeci de “corecţii”(shtigck!) (în fapt, modificări(shtigck!) frauduloase(shtigck!)) pe care ei le-au făcut odată cu lansarea unei noi ediţii a cărţii “Cuvântul lui Dumnezeu” şi prin care ei(shtigck) lasă(shtigck) să se înţeleagă(shtigck!) că nu Dumnezeu îi vorbea lelicăi, ci Veginica din ceruri îi vorbea. Pentru exemplificare vom da aici doar(shtigck!) două exemple, în care intervenţiile(shtigck!) frauduloase(shtigck!) sunt mai ample(shtigck!).

Primul exemplu:

1. “ …Iată Verginico, îţi dau poruncă. Uite Verginico, această sfântă cruciuliţă este a ta, îţi va fi armă de biruinţă iar în acest carneţel vei trece toate faptele bune ale tuturor sufleţelelor care Mă iubesc în poporul Meu. Şi vei merge pe pământ însoţită de îngerul tău păzitor, care va fi nedespărţit de tine, dar nevăzut de nimeni şi vei suna trâmbiţă de trezire şi de pregătire prin surioara ta. Duhul Sfânt va lucra prin amândouă. Pregătiţi oile, că în curând vinePăstorul cel mare să le ia în primire…” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu” ediţia 1995; fragment din mesajul datat la 3 mai 1983) (am rebolduit esențialul)

1. “ …Domnul îmi dă o sfântă cruce în mână şi un carneţel şi îmi spune: “Iată, Verginico, îţi dau ceva care te va bucura. Această sfântă cruciuliţă este a ta. Îţi va fi armă de biruinţă, ca să nu se apropie nici un vrăjmaş de tine, iar în acest carneţel vei trece toate faptele bune ale tuturor sufleţelelor care Mă iubesc în poporul Meu. Şi vei merge pe pământ, însoţită de îngerul tău păzitor, care va fi nedespărţit de tine, dar nevăzut de nimeni, şi vei suna trâmbiţa de trezire şi de pregătire prin mâna surorii tale; tu , cu gura ta, şi ea, cu mâna să scrie; adică Duhul Sfânt va lucra prin amândouă, şi luaţi legătura cu păstorii, să vă ajute să pregătiţi oile, că în curând va veni Păstorul Cel mare să le ia în primire, să le găsească gata pregătite”.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, ediţia 2006; fragment din mesajul datat la 20 aprilie/3 mai 1983)

Acest text este poate cel mai edificator asupra falsificărilor(shtigck!) masive(shtigck!) privind substituirea(shtigck!) de persoană(shtigck!). Se sugerează(shtigck!) că nu(shtigck!) Dumnezeu îi vorbeşte lelicăi, ci Verginica îi vorbeşte. Modificările(shtigck!) urmăresc(shtigck!) să introducă(shtigck!) în mod fraudulos(shtigck!) explicaţii suplimentare(shtigck!) privind noul(shtigck!) statut(shtigck!) al lelicăi Maria vis-a vis de “poporul”(shtigck!) pucios: ea nu va fi o nouă “trâmbiţă”(shtigck!), ci va fi doar un instrument pasiv(shtigck) şi docil(shtigck!) prin care “spiritul Verginicăi”(shtigck!), acum eliberat prin moarte, comunică mai departe cu “poporul ei”(shtigck). Liderii pucioşi inventează(shtigck!) “carneţelul”(shtigck!) în care lelica va nota tot ce-i va comunica duhul (duha(shtigck!) ) Verginicăi pentru “popor”(shtigck!). Verginica va lucra din cer cu gura ei spirituală, iar lelica va lucra pe pământ cu mâna ei materială. “Domnul”(shtigck) nu mai(shtigck) este iniţiatorul şi susţinătorul dialogului, ci dispare(shtigck!) pur şi simplu din peisaj(shtigck!), iar legătura directă dintre “Domnul”(shtigck!) şi lelica, (aşa cum apare ea(shtigck!), la modul concret(shtigck!), în ediţia întâi a cărţii), este de acum(shtigck!) o palidă(shtigck!) amintire (doar pentru cei care au citit ediţia întâi şi vor(shtigck!) cu orice preţ(shtigck!) să mai aibă aducere aminte). Altminteri, lelica Maria primea mesajele la fel: tot adormită şi tot inertă şi neparticipativă ca şi Verginica.

Al doilea exemplu ilustrează la fel(shtigck!) de clar(shtigck) caracterul intenţional(shtigck) şi interesat(shtigck) al mistificării(shtigck):

2. “ […] că Eu socotesc că nu voieşte fericirea dacă nu leapădă pata cea neagră. Asta e pata neagră care nu se spală, nu se şterge oricât ai freca. Nu se şterge după mormânt. Numai dacă o lepezi acum până-n mormânt. Acum când cer Eu…” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu” ediţia 1995; fragment din mesajul datat la 4 iulie 1983)

2. “[…] că Domnul socoteşte că nu voieşte fericirea dacă nu leapădă pata cea neagră. Asta e pata neagră, care nu se spală, nu se şterge oricât ai freca. Nu se şterge după mormânt. Numai dacă o lepezi acum, până în mormânt; acum când cere Domnul.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, ediţia 2006; fragment din mesajul datat la 21 iunie/4 iulie 1983)

(de aici rezultă și pentru gâgă: Ediția I + Ediția II = Alpha + Omega = Dumnezeu; adică: Eu + Domnul = Eu Domnul = Duhul Sfânt va lucra prin amândouă. Iar interpretarea voastră este absurdă pentru capul și mintea lui Gâgă.)

continuarea mai jos

După câteva zeci de modificări aferente perioadei de început ( februarie 1982 - decembrie 1984), liderii pucioşi(shtigck!) au renunţat(shtigck!), lăsând(shtigck!) impresia(shtigck!) că după(shtigck!) anul 1984, trecând(shtigck!) perioada(shtigck!) în care lelica şi-a făcut rodajul(shtigck!) cu mesaje de la Verginica, “Domnul”(shtigck!) a început să vorbească şi prin ea în mod direct. Mai ales(shtigck!) că se apropia(shtigck!) perioada(shtigck!) când lelica trebuia(shtigck!) să-i certifice(shtigck!) pe ei(shtigck!), pe liderii pucioşi(shtigck!), că sunt continuatorii de drept(shtigck!) ai “lucrării”(shtigck!). De data asta “certificarea”(shtigck!) trebuia(shtigck!) să vină în mod direct, de la Dumnezeu, nu prin intermediar (adică prin Verginica).

Dar, este lelica perfect(shtigck!) conştientă(shtigck!) de statutul(shtigck!) ei de “punte de trecere”(shtigck!)? Asemănările dintre “proorociile”(shtigck!) lelicăi şi cele ale Verginicăi sunt izbitoare. Amândouă aud voci. Amândouă cad(shtigck!) în transă(shtigck!) disociativă(shtigck!) şi “proorocesc”(shtigck!) în somn. Amândouă se trezesc fără să ştie ce au făcut şi ce au vorbit. Amândouă au tresăriri, angoase, vise, coşmaruri şi viziuni macabre. Plecând(shtigck!) de la premisa(shtigck!) că au trăit(shtigck!) aceeaşi(shtigck!) copilărie(shtigck!) nefericită(shtigck!), marcată de lipsuri, boli, traume(shtigck!) psihice(shtigck!), pierderea tatălui la o vârstă fragedă, este posibil ca Maria să fi fost marcată psihic(shtigck!) suficient(shtigck!) de grav(shtigck!), încât ea să preia “din mers”(shtigck!) manifestările(shtigck!) disociative(shtigck!) care au marcat-o pe Verginica?(shtigck!)
Atât mesajele(shtigck!) lelicăi, cât şi cei(shtigck!) care(shtigck!) au(shtigck!) cunoscut-o(shtigck!) pe lelica Maria şi au(shtigck!) descris-o(shtigck!) în amintirile(shtigck!) lor(shtigck!), arată(shtigck!) că şi lelica ascundea(shtigck!) în fiinţa(shtigck!) ei(shtigck!) două(shtigck!) sau mai multe(shtigck!) identităţi(shtigck!) disticte(shtigck!), care alternau(shtigck!) în controlul(shtigck!) comportamentului(shtigck!) general(shtigck!). Cei(shtigck!) care(shtigck!) au(shtigck!) descris(shtigck!) trăirile(shtigck!) interioare(shtigck!) ale lelicăi au(shtigck!) remarcat(shtigck!) trecerea(shtigck!) rapidă(shtigck!) de la(shtigck!) o personalitate(shtigck!) la alta(shtigck!), însoţită(shtigck!) adesea(shtigck!) de modificări(shtigck!) comportamentale(shtigck!) subtile(shtigck!), tresăriri şi conexiuni tainice cu lumea de dincolo:
“Între ei era şi o femeie în vârstă, cu un chip deosebit de blând, foarte tăcută, intervenind foarte rar în discuţie şi tresărind adesea, ca şi cum vorbele pe care le spunea le-ar fi auzit într-o şoaptă tainică. Aceea era mama Maria, sora sfintei Virginia, femeie prin care Domnul a binevoit să conducă mai departe poporul spre grădina Edenului, nu doar pe Adam şi Eva, cei proaspăt izgoniţi după facerea lor de către Dumnezeu, nu doar poporul Vechiului Testament, ci întreg poporul creştin al Noului Ierusalim (poporul Domnului). [...] Erau cuvinte care veneau din interiorul şi din afara acelui trup; parcă aparţineau şi nu aparţineau acelei fiinţe care, când se trezea, semăna cu un albatros aşezat pe o suprafaţă terestră. Spre sfârşitul cuvântului ceresc acea voce îl chema insistent pe părintele Florea, care refuzase să vină să asculte” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, ediţia 2006, pag. 76)

(concluzie: amestecați psiholojia și psihiatria cu minciunile și cu false observații clarificante ca și cum ar reieși din texte insinuările voastre exemplificate și ca și cum alții ar fi mărturisit invențiile și născocelile și explicațiuniunilor voastre, deci încercați să vă scoateți cămeșameșa ori castanele din focuri cu mâna altora: medici, psihologi, martori, frairi creduli, dar niciunii nu au debitat astfel de absurdități pe care voi le puneți în seama lor... că cică ar rezulta din texte sau că ei le-ar fi aprobat sau mărturisit... mi se face mie rușine de rușinea voastră... dar iartă Dumnezeu pe cei ce se dovedesc cu minte mai puțină decât a lui Gâgă, adică decât a mea, a lui mine păcătosul... dar obrazul crapă când minți cu atâta nonșalanță încercând să păcălești poborul cu tractorul cu remorca plină de paie și păpuriș... ori stufăriș.)

din Patologia bârfei cu explicașiuniunile ei
 

mariamargareta (corectată de mine cu (știgck!))

188. “Fenomenul Pucioasa”(știgck!) : un “fenomen”(știgck!) cu trei(știgck!) explicaţii(știgck!) posibile(știgck!) (II)
II. “Şfânta lelică şi proorociţă Maria”(știgck!) : o “trâmbiţă”(știgck!) retrogradată(știgck!) la rangul(știgck!) de “punte de trecere”(știgck!) (III)


Este posibil(știgck!) ca lelica Maria să decadă(știgck!) din necesitate(știgck!)în manifestări patologice(știgck!) similare(știgck!) celor experimentate(știgck!) de sora ei?(știgck!) Studiile(știgck!) de specialitate(știgck!) au demonstrat(știgck!)(știgck!) că, în cazul sindromului de tulburare(știgck!) de identitate(știgck!) asociativă(știgck!), stările disociative(știgck!) se pot declanşa(știgck!) şi din exterior(știgck!), la subiecţii(știgck!) supuşi(știgck!) unor proceduri de persuasiune(știgck!). În contextul dispariţiei factorului coagulant(știgck!) al “poporului”(știgck!) pucios, care era Verginica, singura(știgck!) soluţie de a ieşi(știgck!) din criza(știgck!) de putere(știgck!) era o substituire(știgck!) credibilă(știgck!) a liderului(știgck!). Este posibil(știgck!) ca păstorii nea’Cristea şi nea’Mişu să o fi influenţat pe lelica Maria, căutând instinctiv o soluţie(știgck!) disperată(știgck!) de a ieşi(știgck!) din criză(știgck!), de genul(știgck!) “dacă tot o visezi pe Verginica, spune-ne ce-ţi vorbeşte, ca să ştim şi noi”. Pe un teren(știgck!) sensibil, dar bine pregătit, ar fi fost suficient acest îndemn benign(știgck!) ca lelica să se transforme automat, acceptând volens-nolens responsabilitatea cea grea a “proorociei”(știgck!), mai ales dacă “păstorii”(știgck!) consemnau cu coştiinciozitate în caietele lor ceea ce auzeau de la lelica Maria. Cazurile de reîntâlnire în vis cu Verginica, după moartea ei, nu erau neobişnuite în “popor”(știgck!), iar lelica Maria a fost printre primele care au avut parte de aceste vise:

“După împlinirea unui an, când s-au împlinit soroacele rânduite de sfânta biserică pentru uşurarea sufletului şi trecerea prin cele douăzeci şi patru de vămi ale văzduhului, a venit la sora ei în vis şi i-a zis: „Surioara mea, m-a trimis Domnul înapoi la poporul meu, că atunci când mă petreceaţi la mormânt, duhul necurat juca de bucurie şi zicea că a rămas poporul singur, pe mâna lui“. De atunci mămica Verginica îi şoptea mereu la ureche sorei sale cuvinte de la Domnul pentru corectarea vieţii noastre şi ne aducea noile învăţături şi cerinţe necesare intrării la nunta Mirelui ceresc. Mulţi creştini au judecat acest plan dumnezeiesc şi spuneau: „Nu se poate să aibă sora lui Verginica acest dar de la Dumnezeu, că ea nu a avut postul de patruzeci de zile“. Iar mămica ne-a spus că Domnul a păstrat-o curată cu trupul după naşterea copiilor şi a oprit-o de la carne, ceea ce ea a împlinit cu toată dragostea.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, ediţia 2006, pag. 73, după mărturisirea lui Bănescu Emilian)

“Într-o seară m-am rugat cu mai multă stăruinţă, iar noaptea am avut un vis: eram în pat, bolnavă, şi a venit sora Verginica şi m-a mângâiat şi mi-a spus: „Ai să fii vindecată. Du-te la biserica ce s-a făcut la Pucioasa“. Am venit şi am spus visul şi mi s-a dat mir din candelă. Mi s-a spus să mă ung cu el şi să-l folosesc şi în mâncare. La scurt timp nu mai aveam durerile pe care le-am avut.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, ediţia 2006, pag. 53, după mărturisirea Mariei Şerban)

“În anul 1991 am visat-o pe sora Verginica. Parcă mă aflam într-o gară cu lume multă, şi văd că se coboară de sus, din văzduh, sora Verginica, îmbrăcată în alb, ca o mireasă cu cunună pe cap, care strălucea mai puternic decât soarele. S-a îndreptat spre mine cu mâinile întinse, dar văzând alături pe fiica mea, care stătea jos că se simţea bolnavă, dar şi foarte murdară, a atins-o cu mâna şi i-a spus să se scoale. Şi fiica mea, de atunci s-a însănătoşit.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, ediţia 2006, pag. 61, după mărturisirea Mariei Bălan)

“Pe 14 decembrie 1989 am avut un vis. Pe o piatră era un sicriu strălucitor în care se afla mămica Verginica. Era acoperită cu o pânză albă pe care am dat-o la o parte şi am stat de vorbă cu ea. Mi-a spus că nu e timpul să fie descoperită, fiindcă împrejurul sicriului se aflau nişte căţei. Mi-a spus să leg căţeii de şapte candele. Aşa am făcut, şi căţeii au ars. După două zile a început revoluţia.
Pe 26 ianuarie 1992 am avut alt vis. Erau o mulţime de creştini împreună cu mămica Verginica şi erau îmbrăcaţi în veşminte albe. La un moment dat au fost ridicaţi în sus, şi lumea de afară zicea: „Uite pe cine am hulit noi!“” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, ediţia 2006, pag. 62, după mărturisirea Elenei Nicolae)

“Mama Verginica [...] într-o noapte, am visat-o venind la mine cu patru iconiţe, şi mi-a spus că sfinţii din ele îmi vor fi mereu de mare ajutor. Altă dată am visat-o cu sfântul Ioan Evanghelistul şi cu părintele Arsenie Boca; venise să mă întărească în încercările vieţii. În alt vis a venit la mine cu cei doisprezece apostoli, spunând: „Dumnezeu stă în mijlocul dumnezeilor şi face sfat“.
Eu nu pot spune că după plecarea ei cu trupul ea a încetat să vină în ajutorul creştinilor care au fost hrăniţi cu cuvintele vieţii prin gura ei, căci eu când eram ameninţată de necazuri strigam la ea, şi ea mă atenţiona: „Fii atentă cu cine stai de vorbă, că este lup în piele de oaie“, şi de atunci niciodată n-am plecat de acasă fără să o chem în ajutorul fiecărei zile, şi îi vedeam căzând la pământ pe toţi cei ce mă duşmăneau. [...]
În anul 1991, primăvara, am visat-o că a venit şi mi-a zis că este alături de Măicuţa Domnului în ocrotirea României şi că ea este patroana cerească a poporului creştin care s-a ridicat prin lucrarea ce a avut-o ea de la Dumnezeu şi că ea este la cârma corabiei (care s-a ridicat la cuvântul Domnului, în anul 1992, la Pucioasa) şi care se numeşte biserica Noului Ierusalim.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, ediţia 2006, pag. 69-70, după mărturisirea Mariei Vlad)

De asemenea, aspiraţiile mocnite pentru o restaurare a “lucrării de Duh Sfânt”, după moartea Verginicăi, erau prezente în conştiinţele celor “rămaşi orfani”:

Într-o noapte am avut un vis: a apărut mătuşa mea, Gurău Elena, [...] A spus că sunt atâtea flori, câte vorbe a spus sora Verginica. Şi mi-a zis: „Dacă voi, o mână de creştini, veţi avea credinţă, veţi reînvia Duhul Sfânt în România“.(citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, ediţia 2006, pag. 53, după mărturisirea Mariei Şerban)

continuarea mai jos

188. “Fenomenul Pucioasa” : un “fenomen” cu trei explicaţii posibile (II)
II. “Şfânta lelică şi proorociţă Maria” : o “trâmbiţă” retrogradată la rangul de “punte de trecere” (VII)


După încă o lună, “păstorii” nea’ Mişu şi nea’ Cristea sunt din nou mustraţi că n-o ajută pe lelica Maria ca “să fie cu Domnul”, adică să-şi abandoneze turma de creştini fideli care i-a mai rămas (pe motiv că aceştia sunt de fapt ispititori şi nu slăvesc pe “Dumnezeu”), apoi să renunţe la "proorocie" şi să intre sub suzeranitatea noilor lideri pucioşi de la Glodeni. Acei creştini vechi (în aparenţă încă fideli lelicăi) aveau pretenţia ca, dacă au stat lângă Verginica, să aibă dreptul să stea şi pe lângă surioara ei (numai din interes însă, “ca să fure cuvinte de la Domnul”). Păstorii sunt somaţi ca să pună căpetenii peste popor ca să-i domolească zelul şi “străjeri” care să stea barieră între creştini şi lelica, promovând exclusiv “aşezările cele noi” (adică să-i susţină pe noii lideri de la Glodeni). Păstorii sunt apoi mustraţi că îndoiala lor în legitimitatea noilor lideri pucioşi (Mihaela şi Nicuşor) îl face pe Dumnezeul Pucios să cadă sub cruce, căci El este în luptă grea cu întunericul din creştini şi cu necredinţa lor în noua ordine de la Glodeni şi în noii lideri. Lupta pentru supremaţie între noii lideri pucioşi şi “poporul cel vechi”, care se încăpăţânează să o susţină haotic, cu neorânduială, pe lelica, este Golgotă pentru “Dumnezeul” pucios, care e de partea noilor lideri, iar “păstorii” sunt şovăielnici şi sunt prinşi la mijloc.

“O, de ce nu vreţi voi s-o ajutaţi şi pe sora lui Verginica, măi păstorilor? Iată, iar vă spun: ajutaţi-o şi pe ea să fie cu Mine. Vă spun mereu, şi nu voiesc să stea împotriva voastră acest cuvânt mereu spus. Păstoriţi oile, măi tată. Învăţaţi-le să nu mai întindă mâna. Învăţaţi-le să lucreze şi cum să lucreze. Voi vreţi să pierdem toate oile? S-a umplut masa cea din cer cu cuvinte de ispitire de la creştini. În loc să slăvească pe Dumnezeu creştinul de câte ori are de suferit, el vine la vasul Meu şi bate şi îi zice ce a păţit, dar Eu sunt mai înainte de păţania lui. Creştinii vor să meargă cu ispitirea. Opriţi păcatul ispitirii de Dumnezeu, care se urcă de la acest popor! Moise a pus căpetenii peste o mie, peste o sută, peste cincizeci, peste zece, şi aşa a lucrat Dumnezeu în poporul Său. Dar cum se mai numeşte ce se întâmplă în vremea aceasta? Cel ce a stat lângă Verginica, stă, şi voieşte să stea şi lângă surioara ei. Dar ce a făcut acest popor? Ştiţi voi ce a făcut? Că dă deoparte pe acest străjer ca să poată lua, ca să poată fura de la Domnul. Dar să aibă oile păstor, măi tată, şi puneţi şi voi peste o sută şi peste cincizeci şi peste zece, că dacă nu este orânduială, atunci se numeşte babilon această îmbulzeală fără de orânduială, fără de aşezare. Puneţi străjeri pe ziduri, şi să se ţină seamă de aşezările cele puse, că iată ce încurcătură de limbi ajunge la uşa lui Dumnezeu! Vorbesc cu voi din cer, şi vă rog să nu vă mai îndoiţi de lucrarea Mea, că dacă nu v-aţi îndoi întru ea, Eu M-aş vedea din lucrul vostru, din duhul vostru, din iubirea voastră, din moartea şi din viaţa voastră. Puneţi-Mă la încercare, ca să vedeţi că Eu sunt, dar nu vă mai îndoiţi întru cele ce sunt cu Mine în această grădină. Şi dacă nu Mă veţi pune la încercare, atunci ce să fac? Să vă pun Eu, ca să vă fac credincioşi? Eu vă mai spun o dată cuvântul Meu: Eu sunt, şi sunt adevărat în această grădină. Sunt în luptă grea cu întunericul şi cu necredinţa din vremea voastră. Abia mai pot în cei prin care lupt să-Mi ridic slava Mea pe culmi şi pe înălţimi. Şi dacă mai sunt atacat şi de îndoiala de la voi, voi vreţi să cad sub cruce? Eu voiesc să biruiesc împotriva Golgotei şi să nu mai fie Golgotă în faţa lucrării şi desăvârşirii lucrării Mele, că nu sunt eroi cei ce biruiesc pentru neam fără de Mine, ci sunt eroi şi ostaşi biruitori cei ce biruiesc pentru Mine şi pentru poporul cerului sfânt, şi care slujeşte cerului sfânt. Eu voiesc să biruiesc, dar să voiţi şi voi, şi să Mă ajutaţi sub crucea vremii de azi. ” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 04-12-1992)

În cele din urmă, după ofensive de nestăvilit, lupta pentru putere a luat sfârşit: lelica a abandonat statutul de “proorociţă” a Domnului şi pe poporul ei cel vechi, rămânând doar cu gradul onorific de “punte de trecere” între Verginica şi noii lideri pucioşi. Se binecuvintează retragerea ei din munca duhovnicească şi se apreciază că viaţa ei a însemnat o adevărată împlinire pentru “Domnul”. Pentru a înăbuşi orice posibilă tentativă de restauraţie, liderii pucioşi trasează în jurul ei hotar de netrecut, ca nimeni să nu se mai apropie cu necurăţia lui de lelica şi să-i schimbe gândul de umilinţă. Începând de acum, lelica intră sub ascultarea noilor lideri de la Glodeni, care devin singurii depozitari ai dreptului de a manipula “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa. Cine iese de acum încolo de sub ascultarea celor doi lideri pucioşi ies şi din Cuvântul lui Dumnezeu, iar aceasta este declarată “taină înfricoşătoare” ca să nu îndrăznească unul să facă altfel. Puciul de la Pucioasa, în care lelica este trasă pe linie moartă, a reuşit. Ea a mai trăit izolată de “popor”, fără a mai promova vreo “proorocie”, până în anul 1998 când a murit şi a fost îngropată alături de surioara ei Verginica şi de mămica ei Andreiana în cimitirul satului de la Glodeni. “Păstorii” Daniel şi Cristea sunt invitaţi să se retragă şi ei cu demnitate de pe scenă, adică fără descurajare, amintindu-li-se că li s-a dat la vremea lor toiagul păstoririi, dar că nu şi-au prea înţeles menirea lor. Iar acum, odată cu retragerea din funcţie, li se dă în dar binecuvântare de sănătate, ca să-şi ducă mai uşor bătrâneţele. Cei doi lideri pucioşi rămaşi victorioşi, Mihaela şi Nicuşor, se vor putea bucura de acum de drepturi depline de conducători, fiind numiţi “fiii din grădiniţă” sau “fiii de la iesle” , singurii care vor aduce de acum încolo “Cuvântul” pe pământ. Ei sunt binecuvântaţi cu puterea împlinirilor şi vor lucra cu duh de îndrăzneală peste vremea care îşi vede hotarul:

“Se binecuvintează credinţa şi viaţa şi împlinirea cea cu Domnul, pentru surioara mea, ca să aibă putere cu Domnul surioara mea. Iată, trag în jurul ei hotar şi însemnez hotarul şi curăţ mereu cele ale ei şi îi dau de la Domnul îngeri îngrijitori şi ştergar ceresc, ca să fie mereu ştearsă de necurăţia din jur, şi îi dau putere să vă asculte. Să vă asculte şi să vă iubească şi să vă vestească la poporul meu cel credincios şi la cel necredincios; şi îi dau duh şi cuvânt bun şi drept; şi îi dau duh de ascultare şi de atenţie, iar voi să-i vestiţi aceste daruri pe care eu azi i le dăruiesc, şi o rog să facă mai des rost de rugăciuni de dezlegare şi de împăcare şi de curăţire, ca să aibă ea putere din puterea cea bună, şi să vă asculte pe voi, copii ai cuvântului lui Dumnezeu. Cine iese din cuvântul vostru, iese din cuvântul lui Dumnezeu, dar poporul acesta nu pricepe această înfricoşată taină în care voi staţi.
Se binecuvintează păstorii, măi copii, şi să se îmbrace cu putere şi să înţeleagă bine cum vine această îmbrăcăminte şi din ce este alcătuită această armătură. Peste ei să nu-şi facă loc descurajarea, dar să nu-şi lucreze descurajare, şi, din contra, să-şi cureţe din jurul lor tot ce pot curăţi cu mâinile lor, iar pe celelalte să le lase în grija Domnului. Eu le dau dar de sănătate, că mult este de folos acum darul acesta. Eu le dau darul răbdării şi al bunei prevederi, dar le-am dat daruri mari, le-am dat fii lucrători, le-am dat toiag făgăduit încă de mult, dar eu nu ştiu cât au înţeles ei atunci.
Iar vouă, fiilor din grădiniţă, care luaţi şi vestiţi împărăţia cerurilor, vă dau puterea împlinirilor peste voi; vă umplu guriţele cu izvor de râuri de ape vii, cu izvor de minuni lucrate prin cuvânt, şi cu duh de îndrăzneală peste vremea care îşi vede, de-acum, hotarul. Voi, şi piatra pe care staţi, purtaţi semnele Alfa şi Omega, dar să fiţi desăvârşiţi întru această credinţă.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 14-12-1994)

188. “Fenomenul Pucioasa” : un “fenomen” cu trei explicaţii posibile (II)
II. “Şfânta lelică şi proorociţă Maria” : o “trâmbiţă” retrogradată la rangul de “punte de trecere” (VIII)


Cartierul general al noilor lideri pucioşi este denumit “grădiniţa de la Glodeni” şi este pus sub ocrotirea sabiei de foc a arhanghelilor Mihail şi Gavriil, la fel ca grădina Raiului. Se binecuvintează generaţia tânără, cea care s-a pus cu fidelitate sub ascultarea liderilor pucioşi. Se binecuvintează şi liderii pucioşi, fii duhovniceşti adoptivi şi moştenitori deplini ai darurilor Verginicăi, de la care au primit duhul “proorociei”, ca fiind cei care “sunt învăţaţi din cer” ca să-i înveţe şi pe alţii :

“Se binecuvintează paza cerească, cea care este în jurul lui Israel şi cea care este în jurul grădiniţei mele de copii. Sfinţii arhangheli Mihail şi Gavriil sunt în faţa ocrotitorilor cereşti.
Şi iată, binecuvintez cu binecuvântare cerească pe cei mai mititei, pe cei mai moi, pe copiii cei tinerei care urmează această lucrare, pe cei ce cântă în mijlocul lui Israel, pe cei ce strigă la mine. O, eu îi iubesc şi îi cercetez şi lucrez în gândul şi în mintea lor şi le fac curat în inimă, dar lucrez prin voi, copii lucrători. Eu stau în voi la lucru, şi voi să vă adunaţi spre lucru duhovnicesc, că mare bucurie e pe cer şi pe mine când are cerul la cine veni, când are unde să-şi plece capul ca să asculte cântarea celor răscumpăraţi.
Binecuvintez pe cei ce sunt învăţaţi de cer, şi pe cei ce învaţă din cer; pe cei ce se lasă învăţaţi, şi pe cei ce învaţă în numele meu, căci eu sunt învăţătoare în poporul meu, şi lucrez prin fii. ” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 14-12-1994)

Iar cei rămaşi “răzleţi de Dumnezeu”, fii după trup ai lelicăi, care nu s-au putut lipi cu duhul de noii lideri pucioşi, sunt căinaţi ca nişte neînţelepţi care n-au priceput că Verginica şi Maria au avut darul proorociei:

“O, fii ai lui Verginica, fii luaţi de la surioara ei, din porunca Mea! O, măi copilaşi răzleţi de Dumnezeu, cum de n-aţi voit să fiţi fii de prooroci, aşa cum v-a fost alegerea pe pământ? Verginica şi surioara ei de la care vă avea ea, au fost proorocii Mei pentru cea de a doua venire a Mea.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 24-04-1998)



Care sunt aşadar, roadele Noului Ierusalim aflat sub ocârmuirea lelicăi Maria? Dacă ar fi să-i credem pe noii lideri pucioşi, “oile” de sub toiagul lelicăi au fost mai degrabă “capre”. Zece ani (1980-1990) au fost irosiţi în lupte surde pentru putere: numai răzvrătire, numai pizmă, dorire de mărire deşartă, neascultare, furt de cel sfinte, lipsă de înţelepciune şi de orizont duhovnicesc, căci creştinii din “poporul cel vechi” al lelicăi, moştenit de la Verginica, n-au înţeles să se plece sub înţeleapta ocârmuire a noilor lideri pucioşi, ci au complotat împotriva lor şi a noii orânduiri trasate de “Domnul” Pucioasei. Anul 1993 a însemnat de asemenea anul în care s-a pecetluit schisma faţă de Biserica Ortodoxă Română şi începutul derapajelor eretice din sânul noii biserici care se înfiripa pe tăcute.


În concluzie, este plauzibil ca diavolul să se fi folosit la modul instrumental şi de lelica Maria, având în vedere rezultatelor dezastruoase ale creştinilor pucioşi din această perioadă de naştere a schismei şi dospire a ereziei la Pucioasa.

C. Al treilea vector : Dumnezeu. Întrebarea conexă este : Prin lelica Maria a vorbit Dumnezeu?

Vorbirea lui Dumnezeu către oameni nu poate fi altfel decât ireproşabilă. Vom expune aici doar două grave deficienţe în propovăduirea lelicăi Maria intitulată “Cuvântul lui Dumnezeu”. Acestea sunt:

1. Existenţa simultană a două duhuri şi a două “lucrări” distincte, la cele două “proorociţe” aflate în concurenţă şi luptă pentru putere în perioada 1980-1990, care au creat mare dezbinare, dezordine, invidii, antipatii şi lupte subterane între creştinii pucioşi, care ar fi trebuit să fie doar o singură turmă.

2. Existenţa unor “proorocii” fanteziste, incoerente sau de-a dreptul mincinoase în mesajele scoase pe piaţă de lelica Maria. Exemple:

- Proorocie despre regele Mihai, care va veni în România şi va restaura o conducere monarhică:

“... Dumnezeu voieşte viaţă curată în România. Dumnezeu curăţă pământul ţării româneşti. Dumnezeu, cu puţinul Său popor curat, va birui. O, nu Mă voi astâmpăra până nu o voi aduce pe România pe placul şi pe voia Mea. Nu Mă voi astâmpăra până nu-l voi aduce pe conducătorul României, iar el să fie pe voia lui Dumnezeu şi să-Mi scoată poporul român la lumină şi la mântuire. Eu, Domnul Iisus Hristos, cu turma Mea cea mică voi fi biruitor, şi toţi ochii vor vedea.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 25-12-1989)

- Proorocie despre scaunul de judecată, care va fi în România:

“Scaunul de judecată va fi în România, pe care o spăl acum. Veţi vedea cu ochii şi adevărul şi dreptatea.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 25-12-1989)

Biblia prooroceşte că scaunul de judecată va fi în Ţara Sfântă:

“Să se trezească toate neamurile şi să vină în valea lui Iosafat, căci acolo voi aşeza scaun de judecată pentru toate popoarele din jur”(Ioil 4,12)

Concluzie: Luând în considerare aceste grave deficienţe în propovăduirea “Cuvântului”, putem afirma cu convingere că nici prin lelica Maria nu a vorbit Dumnezeu.

189. “Fenomenul Pucioasa” : un “fenomen” cu trei explicaţii posibile (III)

III. “Şfânta leliţă şi proorociţă Mihaela” şi basmul “Albă ca Zăpada şi cei 14 Pitici”(I)

Nici pentru Mihaela (succesoarea de iure a Verginicăi la “proorocie), “Părintele Nicodim” nu se oboseşte să demonstreze că nu omul, nu diavolul, ci Însuşi Dumnezeu o foloseşte ca mesager al cerului. Întrucât Prea Cuviosul Nicodim e convins că a demonstrat “matematic” faptul că “prin Sfânta Virginia vorbea Dumnezeu” şi deoarece leliţa Mihaela a fost singura uceniţă fidelă care a fost alături de mama Gigi până la moartea acesteia, devine fără echivoc faptul că ea a moştenit de la predecesoarea ei darul şi harul de a asculta cu urechea voci din lumea “de dincolo”, din afara spectrului undelor hertziene.
Circula printre pucioşi, înainte de 1980, un zvon că acela care va fi găsit la căpătâiul Verginicăi (mama Gigi, sau Gigica) atunci când ea va muri, acela îi va lua locul Sfintei Mari Proorociţe Gigica în fruntea “poporului creştin”. Or, în ultimii ani de viaţă şi până a murit, Verginica nu s-a mai desprins de compania Mihaelei, şi invers. Apare deci paradoxal faptul că, deşi Mihaela era “în drept” să-i urmeze Virginiei în scaunul “proorocesc”, totuşi următorul “mesager” al lui Dumnezeu din cer n-a fost ea, ci a fost lelica Maria, sora Verginicăi. Nu se poate vorbi aici despre uzurpare, atâta vreme cât scaunul “proorocesc” a fost vacant mai bine de un an, până în 1982, când lelica Maria a preluat, şovăielnic, hăţurile “proorociei”. Mihaela ar fi putut să-şi însuşească imediat acest rang, dacă voia, dar vremurile îi erau încă potrivnice. Poporul era răzvrătit şi dezorientat, “păstorii” nea’Mişu şi nea’ Cristea erau tot la timonă, unde tăiau şi spânzurau, iar pe “moldoveancă” o pizmuiau pentru intimităţile ei cu Gigica, aşa că Mihaela n-a riscat. A aşteptat zece ani ca roadele “lucrării” Verginicăi să se coacă şi să se scuture, înainte de a ieşi deschis la lupta pentru putere. Iar când a ieşit, “păstorii” erau deja obosiţi, opoziţia lor era de acum mai slabă, “poporul” Verginicăi se risipise, iar Mihaela s-a putut desprinde fără emoţii în unicul câştigător.
Mihaelei i-a displăcut se pare metoda patetică a surorilor Tudorache (Verginica şi Maria) de a aduce “cuvântul Domnului” lungite pe pat şi pozând drept “profund (dar adânc, totuşi) adormite”, în faţa unei adunături eterogene de exaltaţi, curioşi şi căscaţi, care se credeau a fi “poporul” Domnului. O agasau circul, fanfaronadele, sclifoselile, manierismul, vorbele de clacă, patetismele ieftine, igiena precară şi jumătăţile de măsură ale “surorilor” creştine. Nu era nici ea indiferentă la bârfă, dar se ferea să cadă în mahalagism. Nu înţelegea pe atunci la ce ar putea fi utile despotismul, nedreptăţile, obtuzitatea şi răutatea gregară a “păstorilor” nea’Mişu şi nea’ Cristea. Era încă un om dintr-o bucată şi şi-a declarat sieşi că atunci când îi va veni bine, va face ordine în toate. De aceea, stilul “proorocesc” pe care şi l-a propus în anul 1990 era simplu, elegant, convingător, şi demn: fără spectacol, fără spectatori, fără recuzită de cămin cultural sătesc, fără regie de culise. Ea pretindea că “aude” pur şi simplu vocea Domnului ca o adiere care vine în taină şi repede, precedată de vuiet de suflare de vânt, iar apoi îi dictează la ureche, cuvânt cu cuvânt, mesajele cereşti. Mihaela le scria pe caiete şi apoi le făcea cunoscute adunării. Tot ritualul era opac pentru “popor”, dar şi extrem de simplu, prezentat ca o minunată taină cerească, aşa că nimeni nu putea contesta nimic, că nu avea ce. Oricum, “Cuvântul” pe care îl aducea la lumină Mihaela era laborios şi convingător prin sine însuşi, fiind net superior frazelor sincopate, încâlcite şi adesea lipsite de noimă pe care le promovaseră până atunci Verginica şi lelica Maria. Competiţia dintre cele două “proorociţe” care au avut ghinionul de a fi contemporane (lelica Maria şi leliţa Mihaela) a fost inevitabilă şi a durat circa patru ani (între 1990 şi 1994) până când lelica Maria cu greu “a înţeles” că trebuie să se retragă de la “proorocie” şi să intre şi ea sub ascultarea Mihaelei.
La început, Mihaela încă nu era obişnuită cu zarva şi cu publicitatea, mai ales faţă de lumea laică. De aceea, ea a încercat să ascundă statutul ei cel nou de “proorociţă a Domnului” sub aparenţa unei “proorocii colective”. A inventat zicătoarea “ la Pucioasa sunt 14 creştini aleşi, care aud Cuvântul Domnului” şi i-a obligat şi pe ceilalţi adepţi să propage această minciună sfruntată pe toate canalele de comunicare. În felul acesta ea putea rămâne în umbră, protejată de orice acuzaţii sau întrebări indiscrete şi imaculată ca Albă ca Zăpada, iar “cei 14 Pitici” erau scoşi la înaintare. Iată cum arăta o asemenea minciună calificată, consemnată în scris printre “mărturiile creştinilor”:

“Mărturisesc încă o dată că glasul Domnului se aude grăind deasupra aşezământului sfânt, unde noi acum locuim în număr de paisprezece. Chiar eu sunt unul din cei care scriu cuvântul auzit, şi am de la Domnul misiunea să citesc apoi cuvântul Său poporului creştin, hrănit cu această mană cerească.” (citat după Nicolae Nedelcu, din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, ediţia 2006, pag. 85)

În condiţiile în care am demonstrat deja că “proorociile” Verginicăi şi lelicăi Maria erau nişte “făcături” ieftine cu pretenţii de mesaje apocaliptice, se pune în mod imperios întrebarea legitimă: oare este măcar “proorocia” Mihaelei autentică? Faptul că la ea, receptarea “mesajelor” se face acum într-o manieră mult mai credibilă, asemănătoare cu proorociile descrise de Biblie, este încurajator. Dar este suficient numai atât?

De la bun început se ivesc însă nişte îndoieli severe, care ar trebui lămurite. Nu cumva, iniţiativa de a apela la o minciună acoperitoare, şi anume la teza “celor 14 receptori ai Cuvântului”, este atât de gravă, încât decredibilizează iremediabil “proorocia” Mihaelei? De ce s-a ascuns adevărul? Cel mai probabil că această manevră dorea să-i confere o şi mai mare credibilitate “fenomenului”. Într-adevăr, este copleşitor să afli că 14 indivizi serioşi, care se denumesc pe sine “creştini”, au fost aleşi de Dumnezeu să fie vectori complementari ai unei comunicări dintre Dumnezeu şi om, acum, la sfârşitul veacurilor. Gândul unei fraude colective sau a unei alienări colective este instinctiv şi automat rejectat de orice om de bună credinţă. Ar însemna ca toţi cei 14 să fie: ori înţeleşi ca să promoveze o înşelătorie, ori nebuni cu toţii, ceea ce este prea puţin probabil. În aceste condiţii, scopul era atins: cei care urmau să afle de “fenomenul de la Pucioasa” trebuiau să se încline în faţa lui să să-i acorde crezare. Măcar până la proba contrarie, prezumpţia de nevinovăţie se impunea de la sine. Dar dacă o asemenea probă contrarie nu va apărea niciodată? Atunci, înşelătoria de la Pucioasa va rămâne un “bun” câştigat (doar pentru pucioşi, desigur). Frauda aceasta cu “cei 14 Pitici aşa de Mici” aleşi de Domnul ca s-o tăinuiască pe Marea Proorociţă Mihaela le-a fost atât de folositoare liderilor pucioşi, încât ei nu o abandonaseră nici după mai bine de 15 ani. Într-o emisiune făcută de televiziunea ProTv în colaborare cu pucioşii, prin martie 2008, Cristi Tabără intra în dialog cu Gigel (unul dintre membrii marcanţi ai Noului Ierusalim, nepot al legendarului “păstor” nea’Mişu), în felul următor:

REPORTER(Cristian Tabără): Cei mai mulţi dintre membrii comunităţii Noului Ierusalim trăiesc şi muncesc în aşezământ, însă un număr de 14 au fost aleşi să vieţuiască în mănăstire şi să audă direct Cuvântul lui Dumnezeu. Restul comunităţii nu are voie să intre în mănăstire şi nici nu ştie ce se află înăuntru. Cu atât mai puţin ştiu străinii.
Vă număraţi printre cei care vieţuiesc aici în mănăstire, sau…sus, în comunitate?
GIGEL(Gheorghe Pantelimon): …Ăă.. Da!... pot să zic că sunt… aicea… deşi am fost … şi cu băieţii …şi…
REPORTER(Cristian Tabără): Da!?
GIGEL(Gheorghe Pantelimon): Da!

189. “Fenomenul Pucioasa” : un “fenomen” cu trei explicaţii posibile (III)

III. “Şfânta leliţă şi proorociţă Mihaela” şi basmul “Albă ca Zăpada şi cei 14 Pitici”(II)

Acest pasaj din reportajul făcut de ProTv ilustrează cea mai mare şi cea mai gravă minciună cu care reporterul a fost "intoxicat" în acest reportaj. Ea compromite definitiv orice urmă de speranţă că povestea "coborârii cuvântului pe aripile vântului", de la Dumnezeu la oameni, ar putea fi adevărată. Gigel nu neagă afirmaţia lui Cristi Tabără că “cei 14 aleşi aud direct Cuvântul lui Dumnezeu” (poveste pe care de altfel n-a inventat-o reporterul, ci tot de la pucioşi o aflase) ci lasă să se înţeleagă că şi el face parte dintre aceştia. În prezent nici măcar nu mai locuiesc 14 vieţuitori între zidurile “mănăstirii”, ci mai puţini, şi oricum alţii decât cei care locuiau în 1990. Deşi într-o perioadă de mult trecută, în incinta “mănăstirii” de la Pucioasa locuiau, într-adevăr, 14 persoane, niciodată ele n-au auzit toate “Cuvântul lui Dumnezeu” (nici simultan, şi nici pe rând). Singurele persoane care ar fi putut eventual să-l audă sunt cele care îl prezentau, sistematic, poporului: Mihaela şi (eventual) Nicuşor. În faţa unei asemenea minciuni, suspiciunile ulterioare devin absolut legitime. Întrebarea care urmează imediat este: “dar ei, chiar îl auzeau într-adevăr, sau îl fabricau din mintea lor?” Faptul că s-a apelat la minciuna acoperitoare cu paravanul făcut de “cei 14 auzitori” susţine părerea că de fapt nimeni nu auzea nimic, iar “Cuvântul” pucios era o fraudă, o “făcătură” omenească.

O altă întrebare care urmează imediat este “Cui prodest?” Cine ar fi beneficiarul acestei fraude?
Răspunsul este inevitabil: Cine este implicat direct. Cine are interesul ca să se legitimeze pe sine şi totodată să legitimeze ceea ce este la limita incredibilului.

În aceste condiţii, teza alternativă că “Mihaela era cam ruşinoasă şi, din umilinţă, nu voia să iasă în faţă cu darul ei proorocesc”, cade în derizoriu. Dar mai e ceva: cel care a iniţiat o asemenea fraudă ori este total lipsit de scrupule, ori are ceva probleme cu mentalul. Şi aici ne reamintim că nici predecesoarele Mihaelei (Verginica şi Maria) nu stăteau prea bine cu sănătatea mentală. Să fie vreo coincidenţă păcătoasă, sau vreun blestem pe capul bieţilor pucioşi, ca să fie conduşi tot de persoane labile psihic? Tot ce se poate.

Experienţele onirice, viziunile, mesajele “divine” care alcătuiesc cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, deşi provin de la trei surse diferite (Verginica, Maria şi Mihaela), cu personalităţi şi grade de instrucţie diferite, au o însuşire comună: conduc la rezultate distructive pe plan personal şi spiritual pentru toţi cei care cred în ele. Chiar dacă pretind exact contrariul, cum că “la Pucioasa curge lapte şi miere”, “credincioşii” pucioşi sunt acum tributari unor situaţii indezirabile: familii destrămate, cariere distruse, credinţe zdruncinate sau falsificate de erezii şi de schisme. Autorii morali sunt cele trei “mari proorociţe” care au inoculat de mai bine de cincizeci de ani în creştinii simpli din judeţul Dâmboviţa o învăţătură amestecată: nu numai predici creştine laborioase şi adânc moralizatoare, de înaltă ţinută artistică, dar şi mesaje deviante, paranoice, eretice, ostile faţă de Biserica strămoşească. În însuşi sânul noii Biserici inventate de “proorociţele apocaliptice”, Biserica Noul Ierusalim, au avut loc conflicte grave, acte de ură, de răzvrătire şi deviaţionism, certuri, adultere, tentative de sinucidere, dezertări, abjurări şi împotriviri făţişe la dominaţia despotică a liderilor pucioşi. Toate aceste anomalii de comportament ale unor adepţi debusolaţi, care insistă însă a se considera pe sine cei mai autentici creştini ortodocşi de pe faţa pământului şi din toate timpurile, pun sub mare semn de întrebare caracterul irenic al acestei Biserici şi capacitatea de păstorire creştină a liderilor ei spirituali, dar mai ales creează o mare îndoială dacă duhul care o patronează este Însuşi Duhul Sfânt, sau ea este condusă în chip tainic de alt duh sau de alte duhuri.
Ceea ce, în mod izbitor, este comun celor trei “proorociţe”, este copilăria nefericită, marcată de mari lipsuri şi de traume psihice greu de suportat. Se ştie că în asemenea situaţii, persoanele afectate (mai ales dacă sunt copii) pot dezvolta tulburări de disociere sau tulburări prin depersonalizare, ca o reacţie instinctivă de apărare, sindroame care se pot evidenţia prin alternări între puseuri acute şi remisiuni pe tot cursul vieţii. Am văzut că Verginica a fost o pacientă cu anamneză bogată a mai multor spitale de psihiatrie, iar viziunile fantastice şi comunicările Mariei cu spiritele din “lumea de dincolo” erau izbitor de asemănătoare cu cel ale Verginicăi.

Despre Mihaela se ştie că a avut şi ea o copilărie nefericită. Au fost şase copii la părinţii ei, iar prin anii ’50, să creşti şase copii era o aventură. La 13 ani i-a murit mama. A fost primul ei traumatism psihic sever, care se cerea badijonat cu măiestrie şi cu blândeţe. Mihaela s-a retras în sine şi L-a ales pe Bunul Dumnezeu ca să o ocrotească, dar nu oricum, ci substituindu-şi gândurile, simţirile, afecţiunea şi voinţa întregii fiinţe, cu cele ale lui Dumnezeu:

“Când aveam treisprezece ani, a murit mama, şi de atunci am simţit mai mare iubire de Dumnezeu, de a-L avea în suflet pe Domnul, singurul Care poate toate întru toţi. Îmi ziceam mereu: „Doamne, să fii numai Tu în gândurile mele, în inima mea, în voinţa mea, ca pe toate să le săvârşesc în voinţa Ta şi nu a mea“.” (citat după Mihaela Tărcuţă, din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, ediţia 2006, pag. 80)

Deducem că de atunci încolo Mihaela (dacă s-a ţinut de cuvânt) nu mai simţea şi nu mai gândea din dreptul ei, ci din dreptul lui Dumnezeu, adică Dumnezeu fiind în ea, în fiinţa ei spirituală, se şi manifesta (“lucra”) prin ea. Se ştie că manifestările de acest tip, dacă apar în cadrul practicilor religioase integrate ( în viaţa bisericească obişnuită) sau a unor activităţi culturale, care fac parte din obiceiurile anumitor comunităţi (tradiţa Bisericii creştine, spre exemplu), nu se consideră patologice, cu excepţia situaţiilor ce implică distres şi dizabilitate. Sfântul Apostol Pavel spunea despre sine că “M-am răstignit împreună cu Hristos; şi nu eu mai trăiesc, ci Hristos trăieşte în mine.” (Gal.2,20). Dar Pavel mai îndeplinea o condiţie: el nu se despărţea niciodată de Biserică, pe care o considera “fără de prihană”:

“... Hristos a iubit Biserica, şi S-a dat pe Sine pentru ea,
Ca s-o sfinţească, curăţind-o cu baia apei prin cuvânt,
Şi ca s-o înfăţişeze Sieşi, Biserică slăvită, neavând pată sau zbârcitură, ori altceva de acest fel, ci ca să fie sfântă şi fără de prihană.” (Ef. 5, 25-27)

Continuaria aia de mai jos.
 

De asemenea(știgck!), nici(știgck!) factorul ereditar(știgck!) nu este de neglijat(știgck!): tulburarea(știgck!) de identitate(știgck!) asociativă(știgck!) apare(știgck!) mai frecvent(știgck!) la rudele(știgck!) de gradul I(știgck!) ale pacienţilor(știgck!) care prezintă(știgck!) această afecţiune(știgck!), decât(știgck!) în populaţia(știgck!) generală(știgck!). Ea apare(știgck!) mai ales(știgck!) (știgck!) femei (90%(știgck!) dintre persoanele(știgck!) diagnosticate(știgck!) sunt femei(știgck!)); femeile(știgck!) au(știgck!), în medie(știgck!), 15(știgck!) personalităţi(știgck!) în comparaţie(știgck!) cu bărbaţii(știgck!) care au(știgck!) aproximativ(știgck!) 8(știgck!) manifestări(știgck!) distincte(știgck!). Să ne(știgck!) reamintim(știgck!) că cele două surori au trăit practic(știgck!) aceleaşi frustrări(știgck!) şi traume(știgck!) psihice(știgck!) în copilărie(știgck!) şi astfel(știgck!) avem(știgck!) tabloul(știgck!) etiologic(știgck!) complet(știgck!).

Similitudinea(știgck!) dintre(știgck!) cele două “proorociţe-surori”(știgck!) apare(știgck!) şi la nivelul(știgck!) manifestărilor fiziologice(știgck!), cum ar fi somnul profund în care cădeau(știgck!) în timp(știgck!) ce avea loc “lucrarea”(știgck!). Caracterul(știgck!) repetitiv(știgck!) al experienţelor(știgck!) personale(știgck!) şi factorul(știgck!) stimulativ(știgck!) venit(știgck!) din exterior, de la “păstori”(știgck!) şi de la “popor”(știgck!), care(știgck!) cereau(știgck!) minuni(știgck!) prin însăşi(știgck!) pretenţiile(știgck!) lor(știgck!) de “a vorbi cu Domnul”(știgck!) (de regulă(știgck!), cu scopul(știgck!) de “a-L ispiti”(știgck!) în legătură(știgck!) cu interesele(știgck!) lor meschine(știgck!)) puteau(știgck!) forţa(știgck!) trecerea(știgck!) de la manifestările disociative(știgck!) comune(știgck!) (somnul, spre exemplu, care presupune doar “pierderea contactului”(știgck!) cu realitatea(știgck!) apropiată(știgck!)) la disocierea cronică(știgck!), sindrom(știgck!) ce provoacă(știgck!) deteriorarea(știgck!) gravă(știgck!) a echilibrului(știgck!) psihic(știgck!). Faptul că, la fel ca(știgck!) şi Verginica, lelica Maria era detaşată(știgck!) senzorial(știgck!) de lumea materială(știgck!), dar vorbea(știgck!) prin somn cu şi totodată din dreptul altor persoane, poate(știgck!) fi cotat(știgck!) ca(știgck!) o manifestare(știgck!) patologică(știgck!) majoră(știgck!). A presupune(știgck!) că “prin lelica Maria nu vorbea omul”(știgck!), căci ea era adormită, este(știgck!) o ipoteză(știgck!) condiţionată(știgck!) de o sănătate(știgck!) perfectă(știgck!) din punct(știgck!) de vedere(știgck!) psihic(știgck!), caz(știgck!) în care(știgck!) ar trebui(știgck!) exclusă(știgck!) vorbirea(știgck!) prin somn(știgck!) din dreptul(știgck!) altor persoane(știgck!). De altfel(știgck!), această ipoteză(știgck!) cade(știgck!) din start(știgck!) atât la Maria cât şi la Verginica , atâta(știgck!) vreme(știgck!) cât(știgck!) (după(știgck!) cum rezultă(știgck!)(știgck!)(știgck!) din mai multe depoziţii(știgck!) ale unor martori(știgck!) oculari(știgck!)) ele “prooroceau”(știgck!) inclusiv în stare de veghe. Or(știgck!), în această(știgck!) situaţie(știgck!), detaşarea(știgck!) factorului(știgck!) uman(știgck!) de participarea(știgck!) concretă(știgck!) la actul “proorociei”(știgck!) este imposibil(știgck!) de decelat(știgck!). Un om(știgck!) care pretinde(știgck!) că prooroceşte(știgck!) de la Dumnezeu(știgck!) ori este crezut(știgck!) pe cuvânt(știgck!), fără(știgck!) a i se cere(știgck!) nici o justificare(știgck!) suplimentară(știgck!), ori nu este crezut, pur şi simplu(știgck!).(știgck!) Cea(știgck!) care(știgck!) delimitează(știgck!) farsa(știgck!) de adevăr(știgck!) este(știgck!) proorocia(știgck!) în sine(știgck!), care se raportează(știgck!) afirmativ(știgck!) sau negativ(știgck!) la o serie de criterii(știgck!) de validare(știgck!)(știgck!)(știgck!).

(astea-s demosntrații în stilul lui oricăcă oricăcă ... adică așa cum proorocea Tănase, nu Maria ... ci ... Constantin
adică în rezumat: două găini cu bicicleta pe Calea victoriei la o cafeluță după cafeluță cu compot înainte de masă căci pe Andrei l-au cam ciuruit așa ca lumea ieșită să facă inspecție la cofetărie... cam asta-i)

189. “Fenomenul Pucioasa” : un “fenomen” cu trei explicaţii posibile (III)

III. “Şfânta leliţă şi proorociţă Mihaela” şi basmul “Albă ca Zăpada şi cei 14 Pitici”(III)

Este un fapt cunoscut din propriile lor mărturisiri că pucioşii erau racolaţi dintre cei mai aprinşi şi mai habotnici practicanţi ai “Mişcării” Oastea Domnului. De altfel, aceasta era şi una dintre strategiile Verginicăi. Însoţită mereu de un grup de fideli care o protejau, ea cutreiera ţara în lung şi-n lat, poposind prin casele de creştini “ostaşi” în care se făceau adunări clandestine. Alte prilejuri erau “nunţile creştineşti” organizate de “ostaşii Domnului”, la care nu se punea ţuică pe masă şi se cântau numai cântări ale “Oastei”. Acolo Verginica făcea şi ea o câte o “lucrare” de la “Domnul”, în urma căreia cei mai impresionabili erau câştigaţi la noua confesiune pseudo-ortodoxă. În acest fel a fost captivată şi Mihaela, împreună cu soţul ei Emilian. Iată câteva “mărturii” în acest sens:

“În anul 1956 am primit acel frumos dar, de care am pomenit, o copilă creştină cu care m-am căsătorit. A fost o nuntă foarte frumoasă, ca pe vremea primilor creştini. Toată nunta a fost coordonată de această soră, Verginica. [...] Sora Verginica m-a încurajat mereu [...] Au venit foarte mulţi creştini. A fost o nuntă foarte mare, [...] nimeni nu s-a îmbătat, nimeni nu a făcut scandal, aşa cum se mai obişnuieşte pe la unele nunţi.” (citat după Ivan Petre, din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, ediţia 2006, pag. 49)

“Sunt Neacşu I. Petre, născut în comuna Lucieni, sat Viişoara, judeţul Dâmboviţa, cu domiciliul în oraşul Pucioasa. Părinţii mei, creştini ortodocşi, au urmat „Oastea Domnului“.
Am cunoscut lucrarea Domnului prin proorociţa Verginica în anul 1960, la o nuntă de Oastea Domnului, unde era şi ea.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, ediţia 2006, pag. 51)

“Mie mi-a dăruit Dumnezeu o fată de creştin să mă căsătoresc cu ea. Am făcut o nuntă creştinească.” (citat după Nicolae Lăzărescu, din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, ediţia 1995, pag. 27)

“Cu binecuvântarea lui Dumnezeu mi-a fost şi căsătoria cu un fiu de creştin, ce era şi el legat de acest izvor, ziua nunţii fiind în data de 1 iulie 1956. A fost o nuntă creştinească, ce este mărturie pentru comuna noastră, înlocuind fanfara cu cântece creştineşti, şi fără alte băuturi alcoolice decât numai vin. Părinţii mei erau oameni săraci şi nu au putut pregăti hrană prea multă, dar sora Verginica, fiind prezentă, ne-a spus să nu ne temem, că Domnul va înmulţi hrana. De atunci noi nu ne-am despărţit de sora Verginica, cu toate că viaţa ei a fost numai în suferinţe şi prigoană, căci mulţi din consătenii ei, împreună cu preotul care era atunci în comuna Glodeni, Ilie Mirică, au sesizat organele de stat, spunând că este nebună.” (citat după Ivan Petre, din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, ediţia 2006, pag. 66)

“Întâia oară, am văzut-o pe mămica Verginica la Moroieni, în casa părintească, în ziua nunţii sorei mele, Ricuţa, nuntă despre care Domnul zisese că va fi ca aceea din Cana Galileii. Atunci am auzit întâia oară cuvântul Domnului prin ea, începând astfel, ca semn de recunoaştere: «În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, pace vouă, fiilor!». Deci mărturisesc fără rezerve că după cuvânt cunoşteam că Acela Care vorbea prin gura acestui vas ales era Domnul, Cel Care prin cuvânt a făcut cerul şi pământul. Pentru că în mulţimea care asculta erau şi inimi lipite de materie, cărora Duhul Sfânt nu le putea descoperi adevărul, căci considerau cuvântul auzit ca fiind al trupului care vorbea, Domnul adăuga de multe ori aceste cuvinte: "Eu sunt Dumnezeu Tatăl, Fiul, şi Duhul Sfânt, nu acest trup. Acest trup, ştiţi că l-am curăţit prin boală grea şi l-am făcut curat şi de mare preţ, şi de nu veţi lua aminte la aceste cuvinte, îl voi lua de la voi şi îl veţi mai vedea la vremea de judecată, căci nu este preţuit nici de sat, nici de creştini".” (citat după Bănescu Emilian, din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, ediţia 2006, pag. 71)

Şi în familia Mihaelei se practicau intense devoţiuni către Hristos, colaterale faţă de Biserică dar menite să completeze slujbele bisericii, care erau considerate insuficiente şi imperfecte. Este vorba de adunări particulare cu caracter proto-sectar inspirate din activitatea Oastei Domnului, menite să suplimenteze rugăciunile colective ale bisericii şi să acopere imperfecţiunile ei. Acestea imprimau în creştinii-mişcărişti, simpatizanţi şi practicanţi ai “mişcării” Oastei ( deci şi în Mihaela) un bigotism pernicios, care sădeşte îndoială în perfecţiunea Bisericii lui Hristos. În aceste condiţii, adunările din casele particulare, inclusiv din casa în care creştea Mihaela, nu se mai încadrau în sfera “practicilor religioase integrate”, care confereau o autentică protecţie divină iniţiativelor de devoţiune particulară de genul celei angajate de Mihaela, pentru a o feri astfel de alunecarea în sfera patologicului. Mihaela şi-ar fi putut spune cu convingere, copiindu-l pe Pavel: “de acum, Hristos trăieşte în mine”, dar fără să aibă garanţia Bisericii că acest lucru este şi adevărat, îndată ce pentru ea Biserica avea “destule pete şi zbârcituri”, care se cereau a fi corectate în adunările Oastei Domnului, la care şi ea lua parte. Atunci când Mihaela declară că Hristos va lucra din ea cu toate gândurile, simţirile, afecţiunea şi voinţa Sa, atunci ea se detaşează ca simplu spectator care admiră din exterior “lucrarea Domnului din ea”. În literatura de specialitate acest comportament este denumit tulburare prin depersonalizare, care se manifestă prin episoade în care apare sentimentul detaşării de propria persoană, ca şi cum subiectul ar fi un observator extern al corpului sau şi proceselor sale mentale, care se disponibilizează unei alte personalităţi (persoane).

Pe perioada experienţei de depersonalizare se menţine, de regulă, un contact nemijlocit cu realitatea externă. Mihaela putea să apară faţă de semenii săi ca un copil perfect normal, poate ceva mai habotnic, dar cu nimic deosebit faţă de ceilalţi copii. În timp însă, odată cu apariţia altor şocuri psihice, depersonalizarea poate produce oricând distres (stare de stres care depăşeşte o intensitate critică, determinat în mare măsură de procesele mentale prin care trece o persoană atunci când întâmpină situaţii de criză sau situaţii neplăcute în viaţă) sau/şi dizabilitate ( modificări personale de percepţie şi de comportament cauzate în mod direct de o boală, un accident, ori o altă traumă care afectează sănătatea fizică sau psihică, dar care în principiu poate fi tratată sau ameliorată prin intervenţii medicale)

Acest sindrom al depersonalizării debutează, de regulă, în adolescenţă, şi poate degenera cu timpul în manifestări schizoide şi în alte tulburări psihotice, în care contactul cu realitatea este alterat - halucinaţii auditive, delir, comunicare între personalităţi diferite (tulburare de identitate disociativă).

189. “Fenomenul Pucioasa” : un “fenomen” cu trei explicaţii posibile (III)

III. “Şfânta leliţă şi proorociţă Mihaela” şi basmul “Albă ca Zăpada şi cei 14 Pitici”(IV)

Mihaela şi-a făgăduit viaţa toată lui Dumnezeu, dar vai prin cine vine ispita, căci ispitele trebuie să vină (cf. Luca, 17,1). La vârsta de 21 de ani, cunoscându-l pe Tărcuţă Emilian, un tânăr vânjos, blajin şi chipeş, este tentată să şi-l asocieze, ca să-i fie de sprijin în viaţă. Cu acest gând (şi numai cu acesta) şi-a cerut întru sine (!!) permisiunea lui Dumnezeu ca să se căsătorească şi a simţit întru sine (!!) că Dumnezeu este întru totul de acord:

“La vârsta de 21 de ani am cunoscut un tânăr de 23 de ani, un suflet care mi s-a părut dezlipit de el însuşi mai mult decât mine, mai contopit cu cele frumoase care sunt întru Dumnezeu, şi mi-am zis: „Doamne, eu Ţi-am făgăduit viaţa mea, dar dacă este voia Ta, voiesc să am pe cale acest tovarăş, că eu sunt mică şi slabă şi nu pot singură pe drumul vieţii“. Am simţit că Dumnezeu a venit în calea mea cu acest sprijin şi ne-am unit prin taina cununiei.” (citat după Mihaela Tărcuţă, din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, ediţia 2006, pag. 80)

Comunicarea aceasta directă întru sine cu Dumnezeu dovedeşte că Mihaela se desprinsese pe nesimţite de viaţa din Biserică. Ea nu se mai consultă cu preotul duhovnic pe probleme existenţiale, ci direct cu “Dumnezeul ei”, Care lucrează din sinele ei şi pe care Îl simte că este imediat de acord cu tot ceea ce ea voieşte (voia acum să se căsătorească, deşi în acest fel ea încălca grosolan o făgăduinţă anterioară: “să fii numai Tu în gândurile mele, în inima mea”) . Dumnezeu nu mai este de acum numai El singurul stăpân din fiinţa spirituală a Mihaelei, ci se dă puţin la o parte, ca să-i facă loc şi lui Emilian şi să fie amândoi în gândurile şi în inima ei.
Socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din târg. Din căsătoria lor s-a născut un copil care la scurt timp a murit:

“Mai târziu am trăit o mare suferinţă şi cu inima şi cu trupul, căci gândul de a avea un copil era de la noi şi nu de la Dumnezeu, dar copilul n-a trăit, iar eu am plătit cu suferinţă grea, căzând în mâna medicilor vreme de trei ani, aşa cum este scris: "Cel ce păcătuieşte, să cadă în mâna doctorului". Am plătit cu lacrimi de căinţă şi cu mare suferinţă trupească ascultarea glasului inimii noastre, ca apoi să ne întoarcem spre făgăduinţele făcute Domnului, spre făgăduinţa curăţeniei trupeşti.” (citat după Mihaela Tărcuţă, din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, ediţia 2006, pag. 80)

Mihaela sugerează (dar nu mărturiseşte deschis, deoarece n-are nici un interes s-o facă public) că boala care a ţinut-o trei ani prin spitale era de natură psihică. Citatul extras din Biblie este prezentat de ea intenţionat incomplet, ca să se mascheze cât de cât asocierea mentală pe care ea o face între pretinsul păcat (relaţia trupească dintre soţi) şi Pedepsitorul păcatului (Dumnezeu). Falsificând versetul biblic, Mihaela sugerează spre exterior că pedepsitorul este medicul, dar propriile sale gânduri se raportează în ascuns la conţinutul real al versetului biblic, construind un verdict zdrobitor: “Dumnezeu Ziditorul este Cel care ne-a pedepsit păcatul trupesc cu moartea copilului nostru”. Iată cum arată de fapt versetul biblic, nefalsificat:

“Cel care păcătuieşte împotriva Ziditorului său, să cadă în mâinile doctorului” (I.Sirah, 38,15)

Suferinţa, lacrimile şi căinţa au fost devastatoare. Un stagiu de trei ani de boală psihică prin sanatorii nu pare mult, dar nici puţin. Când ieşi “vindecat” după o asemenea plimbare pe “câmpiile elizee”, te poţi aştepta oricând la surprize pe viitor. Cert este că pedeapsa trupului a fost prelungită în mod voluntar de Mihaela şi după aceşti trei ani, prin “făgăduinţa curăţeniei trupeşti” pentru tot restul vieţii. Este momentul în care ea devine elementul dominant în viaţa de cuplu, impunându-şi în mod voluntarist voinţa proprie asupra soţului. În asemenea condiţii, soţul, căruia de regulă i se impută vina neînfrânării (pofta trupească şi pofta bărbătească), nu mai are altă alternativă decât să se supună.
Deşi culpa (dacă ar fi existat) nu putea fi decât colectivă, primul impuls “creştinesc” a fost ca amândoi să-şi asume cu sinceritate “vina”, fiecare în parte, ceea ce Mihaela a şi făcut la început în mod public, prin cuvintele “iar eu am plătit voinţa mea cu suferinţă grea” . Mai târziu însă, ea n-a rezistat tentaţiei de a-şi ascunde vina mărturisită la început. În ediţia a doua a cărţii “Cuvântul lui Dumnezeu”, apărută în anul 2006, Mihaela corectează (de fapt, fasifică) propria sa mărturisire din anul 1995, pentru a-şi şterge vina mărturisită deschis în ediţia precedentă. Culpabilizarea soţului devine pentru ea un act necesar, deliberat, justiţiar, abia atunci cînd Mihaela avansează pe scara socială, devenind “persoană importantă” în obştea creştină. În acest fel, acum se poate subînţelege mai uşor că voinţa şi implicit “vina” de a fi recurs la unul sau mai multe acte sexuale cu intenţia planificată de a procrea cade exclusiv pe umerii lui Emilian, cel care nu s-a mai putut abţine:

“Mai târziu am trăit o mare suferinţă şi cu inima şi cu trupul, căci gândul de a avea un copil era de la noi şi nu de la Dumnezeu, dar copilul n-a trăit, iar eu am plătit voinţa mea cu suferinţă grea, căzând în mâna medicilor vreme de trei ani, aşa cum este scris: "Cel ce păcătuieşte, să cadă în mâna doctorului".” (citat după Mihaela Tărcuţă, din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, ediţia 1995, pag. 53)

“Mai târziu am trăit o mare suferinţă şi cu inima şi cu trupul, căci gândul de a avea un copil era de la noi şi nu de la Dumnezeu, dar copilul n-a trăit, iar eu am plătit cu suferinţă grea, căzând în mâna medicilor vreme de trei ani, aşa cum este scris: "Cel ce păcătuieşte, să cadă în mâna doctorului".” (citat după Mihaela Tărcuţă, din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, ediţia 2006, pag. 80)

Îndată după moartea copilului însă, situaţia era cu totul alta. Pe vremea aceea, sentimentul deculpabilitate era atât de profund încât o urmărea până şi în somn pe Mihaela. Dialogurile ei interioare cu Dumnezeu, în care ea îşi recunoştea “vina”, s-au intensificat. În perioada în care ea era rezidentă permanantă a spitalelor, vise halucinante o chinuiau, amintindu-i de impardonabila sa alunecare în “desfrânare cu soţul”. Până la un moment dat, când a reuşit să obţină (în vis, nu prin Taina Pocăinţei oferită de Biserică) “iertarea deplină de la Dumnezeu”. Aceasta i-a adus o imensă uşurare, dar şi sentimentul unei împovărătoare îndatorări faţă de Dumnezeu, pentru tot restul vieţii:

“După multă vreme de suferinţă, în spital am avut un vis peste care n-am putut trece cu uşurinţă: stăteam cu capul în ţărână pe un câmp arat şi mă rugam plângând şi zicând: „Doamne, iartă-mi tot ce ai să-mi ierţi“. Un glas care venea din cer a spus: „Da, dar să te atingă soarele pe creştet“. M-am ridicat să mă uit, dar soarele asfinţise. M-am aşezat din nou plângând şi cerând la Domnul să asculte ruga mea. Apoi am auzit un vuiet uşor. Soarele se întorsese de la asfinţit şi s-a apropiat până deasupra capului meu şi m-a atins. Am simţit cum a intrat în fiinţa mea o căldură care-mi copleşise trupul firav de la suferinţă. Apoi mi-am revenit uşor şi am zis: „Doamne, eşti atât de mare, atât de bun! Cu ce Îţi voi putea întoarce bunătatea? O, cât de datoare Îţi sunt!“. Dumnezeu ne dăduse iertarea, iar viaţa noastră devenise ca viaţa a doi copii care ascultau de Tatăl Cel din ceruri şi care caută cu umilinţă pe urmele poruncilor Mântuitorului Hristos.” (citat după Mihaela Tărcuţă, din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, ediţia 2006, pag. 80)

Coşmarurile şi visele posesive au urmărit-o pe Mihaela de atunci şi până astăzi, ea neputând să mai doarmă vreodată singură în cameră din cauza fricii de plăsmuirile întunericului. Formulele cele mai uzuale sunt acelea în care ea doarme în cameră fie cu Nicuşor, fie cu Nicuşor şi cu Gigel, fie cu Nicuşor, Gigel şi Emilian.

189. “Fenomenul Pucioasa” : un “fenomen” cu trei explicaţii posibile (III)

III. “Şfânta leliţă şi proorociţă Mihaela” şi basmul “Albă ca Zăpada şi cei 14 Pitici”(V)

Preluând raţionamentul “părintelui Nicodim”, admitem (ca şi în analizele precedente făcute asupra “poorociţelor” Verginica şi Maria) că şi pentru Mihaela doar trei pot fi vectorii prin care mesajul de la Pucioasa ajunge la ceilalţi oameni: omul, diavolul sau Dumnezeu. Unul şi numai unul trebuie să fie animatorul Cuvântului, căci ei se exclud reciproc. Desigur că pucioşii spun că Dumnezeu este Cel care îi vorbeşte Mihaelei. Însă ei spuneau la fel şi pentru celelalte “proorociţe”, iar realitatea i-a contrazis în mod neechivoc.
O primă deosebire majoră dintre “proorociţe” este aceea că numai Verginica este considerată “trâmbiţă”, şi anume “a şasea trâmbiţă” apocaliptică. Mihaela găseşte o soluţie ingenioasă pentru a deveni cea mai importantă dintre cele trei “proorociţe”, fără a fi nevoită să dea prea multe explicaţii asupra statutului ei real. Cea de-a Şaptea Trâmbiţă Apocaliptică este Însuşi Domnul!” El vorbeşte de deasupra, din cer, iar Mihaela Îl aude şi Îi consemnează spusele.

Bine, dar atunci ce statut a avut Maria? A 6,5-a “trâmbiţă”?

Nicidecum! răspund pucioşii. Maria a fost doar “o punte de trecere” între Verginica şi Mihaela.

Teoria acesta cu “trâmbiţele apocaliptice de la Pucioasa” poate fi percepută de unii ca o joacă infantilă de-a pisica cu şoarecele, iar de alţii ca o dificilă problemă de logică matematică, cu mai multe întrebări incomode, dintre care unele au rămas deocamdată fără răspuns:

1. Între anii 1955 şi 1980, Domnul vorbeşte prin gura Verginicăi.
Întrebare: Cine este “trâmbiţă” şi a câta este ?
Răspuns: Proorociţa Verginica este “trâmbiţa a şasea de pe pământ”;

2. Între anii 1980-1982, nu mai vorbeşte nimeni din cer.
Întrebare: Cine este “trâmbiţă”?
Răspuns: Nimeni.

3. Între anii 1982-1984, duhul Verginicăi vorbeşte prin gura surioarei ei, proorociţa Maria.
Întrebare: Cine este “trâmbiţă” şi a câta este ?
Răspuns: tot Verginica este trâmbiţă, dar de data aceasta este în duh, adică este “trâmbiţa a şasea din ceruri”.

4. Între anii 1984-1990, “Domnul” începe să vorbească prin gura lelicăi Mariei.
Întrebare: Cine este “trâmbiţă” şi a câta este ?
Răspuns: ? (“Domnul” nu poate fi , pentru că El începe a fi “Trâmbiţă” abia în 1990; Maria nu poate fi, deoarece ea este doar “punte de trecere” între cele două “trâmbiţe”: a şasea şi a şaptea; duhul (duha)Verginicăi şi-a încheiat “proorocia” peste Maria în 1984; Mihaela nu şi-a început încă “proorocia”)

5. Între anii 1990-1994, sunt două proorociţe: Maria şi Mihaela.

5.1. Începând cu anul 1990, Mihaela începe a auzi din cer Glasul Domnului, pe care îl consemnează în scris.
Întrebare: Cine este “trâmbiţă” şi a câta este ?
Răspuns: Domnul este “Trâmbiţa a Şaptea”.
Întrebare: Dar Mihaela ce este?
Răspuns: Mihaela este Poartă de coborîre a Cuvântului la Iesle.
Întrebare: Dar Ieslea ce este?
Răspuns: Ieslea este Mănăstirea Mixtă de la Pucioasa.

5.2. Începând cu anul 1990 şi până în 1994, “Domnul” vorbeşte în continuare şi prin gura Mariei. În acelaşi timp, deoarece El Şi-a început “trâmbiţarea” peste Mihaela , proorociţa Maria încetează a mai fi punte între Verginica şi Mihaela.

Întrebare: Ce este cuvântul adus în paralel de proorociţa Maria între anii 1990-1994, îndată ce ea nu este “trâmbiţă”?
Răspuns: ?

Întrebare: Ce rol joacă proorociţa Maria între anii 1990-1994, căci ea nu mai este “punte” începând cu 1990 (dar nici “trâmbiţă” n-a fost şi nu este)?
Răspuns: ?

6. Începând cu anul 1994 şi până în prezent, “Domnul” vorbeşte doar în urechile Mihaelei. Pe parcurs, El le mai dă dreptul la cuvânt peste Mihaela tuturor făpturilor cereşti: întâi vorbeşte duhul Verginicăi, apoi rând pe rând Maica Domnului, Arhanghelii, Sfinţii, precum şi unele spirite ale celor adormiţi.
Întrebare: Cine este “trâmbiţă” şi a câta este?
Răspuns: Tot Domnul este “Trâmbiţa a Şaptea” din ceruri, deşi acum par a fi mai multe care vorbesc.

7. Începând cu anul 1994 şi până în anul 1998 (anul morţii sale), proorociţa Maria nu mai prooroceşte, deşi ar fi putut.
Întrebare: De ce?
Răspuns: ? (se pare că nu i s-a mai dat voie, ci i s-a cerut să se retragă din “proorocie” şi să intre sub ascultarea Mihaelei)

O a doua deosebire majoră dintre “proorociţe” este aceea că primele două primeau “Cuvântul” pe când erau în somn profund, iar Mihaela îl primeşte în stare de veghe. Ca să nu fie acuzată de sperjur, Mihaela şi l-a asociat la proorocie pe Nicuşor, el fiind un “martor” că lucrurile privind “coborârea Cuvântului” stau exact aşa cum le relatează Mihaela.
Dar cine vorbeşte de fapt prin Mihaela? Omul, diavolul sau Dumnezeu?
O demonstraţie sigură asupra autenticităţii “proorociei” ei nu se va putea face decât odată cu trecerea sănătoasă a vremii. Dacă este de la om sau de la diavol, această “lucrare” se va destrăma. Dacă este de la Dumnezeu, ea va cuceri lumea.
Deocamdată însă, există unele semnale indirecte care par să indice că este vorba tot de o lucrare omenească, sădită pe un teren psihic deficitar şi sugerată de diavol, care de obicei nu doarme. Un om care îşi închiuie că “este Dumnezeu” sau că “Dumnezeu este în el” sau că “Dumnezeu vorbeşte prin el”, se va strădui din răsputeri să “nu-L facă de râs pe Dumnezeu”. Şi îşi va da tot interesul şi va scoate la iveală ceva frumos, ceva “dumnezeiesc”. Doar că, om fiind, va mai face şi unele erori. Şi, om fiind, se va grăbi să le acopere pe furiş cu nisip, ca să nu le mai observe şi alţii. Şi atunci se va demasca.

Cele două ediţii ale cărţii “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa stau dovadă vie că acolo e lucrătură omenească, nu “lucrare dumnezeiască” şi nici “minune diavolească”. Sute de erori de fond şi mii de greşeli de ortografie au constituit preocuparea de căpătâi a echipei redacţionale care a pregătit în anul 2006 ediţia a doua a acestei cărţi, supervizată la modul autoritar şi absolut de... Mihaela! Ea a stabilit cum se corectează, ce se taie, ce se introduce, ce se lasă, ce se schimbă de la o ediţie la alta. Iar schimbările de fond operate atunci dezvăluie: fie manevre grosolane, adesea disperate, de acoperire a unor formulări incomode, demascatoare, sau a unor enormităţi care trebuiau să dispară; fie cosmetizări care trebuiau să facă toată povestea pucioşilor cât mai frumoasă şi cât mai credibilă. Or, dacă ar fi fost vorba de un adevărat Cuvânt al lui Dumnezeu, nici o virgulă nu s-ar fi schimbat din el, dar nici n-ar fi fost nevoie.

Caracterul oportunist, puritan, despotic, imprevizibil, incoerent, duşmănos, megaloman al leliţei de la Pucioasa conturează vag imaginea caleidoscopică a acestei “proorociţe” cu profil neuropsihic de mucava. Descoperind un gol de putere în ţara piticilor pucioşi, ea a subminat orice competiţie loială, a risipit fără milă orice concurenţă potenţială şi apoi s-a aşezat în fruntea bucatelor pentru a-şi exersa vocaţia ascunsă de călăuză a orbilor. Odată ajunsă pe tronul împăratului gol, Albă ca Zăpada de la Glodeni încearcă din răsputeri să se menţină în cărţi, trăgând sforile şi (din când în când) cu urechea la porţile cerului.

Nu v-am mai zis că psiholojii și psihiatrii fac experiențe absurde pe mase de păcătoși scriind cărți ale mediei normalului, normalul lor după teoriile lor, după mintea lor? Deci ce relevanță poate să aibă normalul ce rezultă din ele dacă normalul la ei e gLumea păcatelor pline de satisfacții? Ce rezultă dacă te iei după cărțile lor pline de diagnostice absurde și tipologii și încadrări și simptome cu etichetări fataliste ca niște sperietori cu denumiri ce definesc teorii definite de ei ca negative? Rezultă aberații, te înnebunești în mod sigur fiindcă ei nu cred și ei știu că ei nu cred și ei nu vor să creadă și dacă tu crezi și te prind ei drept cobai atunci musai ești tu nebun și nu ei și teoriile lor absurde despre nebunie, căci ei se bazează doar pe presupunerile lor necredincioase, pe relativisme, pe presupuneri, pe gLumea unde păcatul nu e boală ci e ceva normal, firesc, sănătos... Deci dacă ai fi normal conform cu normalul ce ar rezulta din cărțile lor de psihiatrie și psiholojie, adică ai fi după chipul și asemănarea cărților lor, atunci ai fi exact Păcătosul perfect, bun de tot.

Deci demersul vostru spre a construi cazier juridic, psihiatric sau bancar este un act lipsit de relevanță duhovnicească fiind pentru orice creștin nul de drept întrucât încălcați constituția și un creștin nu are de ce să vrea să fie normal după cărțile medicinei gLumii, el este normal exact după chipul și asemănarea lui Hristos și nu după mândria întietății ispismurâcii răutății ce se răzbună în ciudă pe mai mici și așa pe Dumnezeu.

Deci teoriile astea și scala logaritmică a lui richter sau mercali, scala asocierilor și disocierilor, nu are relevanță spre a stabili voi că aveau sau nu aveau darul proorocitor prin a le scoate că ar fi fost nebune așa cum insinuați mereu persiflând și miștocărind în mod savant... căci criteriile cu care insinuați voi nebunia, că cică rezultă din texte, sunt niște copilării ale savantului mare beutor de cafia :44::44::57:... Iar adevărata nebunie este aia care reiese din pilde și parabole: a bogatului ce i-a rodit țarina, a fiului risipitor cu întreaga lui familie, și alte pilde prin care Domnul ne îndeamnă să ieșim din nebunia omului necredincios și rău și tare la cerbice și ceriad prin pocăință, căci pildele sunt lumini înțelepte ce te îndrumă spre pocăință și sănătate duhovnicească. Deci o analitză se poate face doar funcție de Cuvântul lui Dumnezeu, tot tot, de la Adam sau mai dinainte și până acuma și așa or să se vădească singure neghinele față de grâul ce va fi adunat în jitnițe, iar neghina se va arunca afară sau în foc, fiindcă neghina nu poate rodi decât neghină.

190. O amnezie ciudată

Pucioşii pretind şi totodată îl revendică pe preotul Iosif Trifa ca pe deschizătorul de drumuri a „mişcării” pucioşeşti. Într-adevăr, în lista celor şapte „trâmbiţe” apocaliptice, alcătuită de pucioşi, Iosif Trifa ocupă poziţia întâi, alături de alte personalităţi „confiscate” de pucioşi ca să le iasă numărul:

“Dar iată, Eu sunt în mijlocul tău, şi tu nu cunoşti vremea cercetării tale, care vine cu Mine la tine, căci Eu am început să sun din trâmbiţe (prima trâmbiţă apocaliptică: prooroc preot Iosif Trifa, n.r.) odată cu dezlegarea celui rău (anul 1921: înfiinţarea Partidului Comunist din România, n.r.) şi am lucrat lucrarea Mea, şi voi birui prin ea, căci din tine, Românie, am ridicat lăstari şi am sunat în toată vremea cea roşie, şi a fost treaz Duhul Meu în mijlocul tău. Şi va învia în tine biserica cea dintâi şi se va zidi din nou, căci Dumnezeu lucrează şi uneşte sfârşitul cu începutul, şi va fi Ierusalim ceresc pe pământ.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 21 noiembrie 1993)

“O, oamenilor, e mare taină ţara aceasta, şi este scris de ea în Scripturi şi se numeşte ţara strălucirilor; se numeşte aşa pentru cuvântul Domnului, care se naşte în ea, pentru lucrarea Domnului, care a fost în ea încă din anul 1921 când prima trâmbiţă apocaliptică s-a coborât din cer şi a sunat pe pământ şi a fost dată unui om sfânt, care a fost ales şi pregătit de Dumnezeu ca să-I fie trâmbiţă trezitoare pe pământ. A luat Domnul dintre preoţii bisericii un om cu numele de Iosif (Iosif Trifa, n.r.) şi l-a pus să cuvinteze cuvânt ceresc între oameni, şi şi-a adunat ucenici şi a lucrat lucrare de cer în ei, dar oamenii din biserică l-au omorât dându-l cezarului, că n-au crezut că el era ales de Dumnezeu. Şi a coborât alt înger din cer şi a sunat pe pământ, şi a dat trâmbiţa unui cioban ca să sune din ea pe pământ cuvintele lui Dumnezeu peste oameni (Petrache Lupu, n.r.). Şi au mai coborât încă trei îngeri la rând şi au sunat pe pământ, şi au dat trâmbiţa lor unui preot (Arsenie Boca, n.r.), şi încă altui preot (Ioan, Vladimireşti, n.r.), şi a mai dat una la o copilă din biserică (mh. Veronica, Vladimireşti, n.r.), şi au sunat şi aceştia din trâmbiţele lor ca să pregătească venirea sunetului trâmbiţei a şaptea, venirea Domnului s-o pregătească. Iar înainte de trâmbiţa a şaptea a coborât alt înger din cer şi a sunat pe pământ şi mi-a dat mie trâmbiţa şi am sunat din ea şi am fost trâmbiţa lui Dumnezeu, trâmbiţa a şasea, despre care scrie în Scripturi aşa: "Şi a trâmbiţat al şaselea înger, şi atunci s-a auzit un glas din cele patru capete ale jertfelnicului de aur, care este înaintea lui Dumnezeu; un glas din cortul ceresc, un glas din templul cerului ca să cheme pe oameni la pocăinţă, că vine Domnul ca să sune din trâmbiţa a şasea că timp nu mai este. Iar în zilele când va grăi al şaptelea înger, când va fi să trâmbiţeze al şaptelea înger, atunci săvârşită este toată taina lui Dumnezeu, şi timpul nu mai este". Amin, amin, amin.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 22 iunie 1997)

Ce spun însă istoricii şi jurnaliştii? Ce spune însuşi Iosif Trifa despre “lucrarea Domnului”?

“În preajma anului 1923, îmi făceam un bilanţ al activităţii mele de 10 ani de preoţie la ţară şi un an de redactor la foaia "Lumina Satelor" şi mă gândeam cu durere la zădărnicia celor 11 ani de strigare în pustiu, fără urme şi fără roade.[...]
În acea noapte, Duhul Domnului mi-a inspirat gândul unei hotărâri care s-a publicat în numărul de Anul Nou 1923, al foii "Lumina Satelor". În această Hotărâre, îi chemam pe cititorii mei să intre în anul cel nou, cu o hotărâre de luptă contra beţiilor, sudalmelor şi alte păcate. Prin iscălirea unei declaraţii, îi chemam să se hotărască contra păcatelor. Din acest început a ieşit pe urmă, mişcarea "Oastea Domnului".” (pr. Iosif Trifa)

“În 1923 apare Mişcarea spirituală "Oastea Domnului", iniţiată de preotul Iosif Trifa în urma unei Chemări la o viaţă nouă în Hristos, publicată în primul număr al "Luminii Satelor" pe anul 1923.” (Nae Ionescu)

“Aşa s-a ajuns la Noaptea de Bilanţ şi de Revelaţie a Anului Nou 1923. Din această noapte de zbucium şi de prăbuşire s-a născut saltul strălucit şi înnoitor al Oastei Domnului.” (Wikipedia)

„1923 - apare mişcarea duhovnicească "Oastea Domnului”(OrthodoxWiki)

Este inexplicabilă această discordanţă frapantă dintre datele istorice, care arată în mod repetat că Iosif Trifa a înfiinţat Oastea Domnului în anul 1923, în urma unei Chemări la o viaţă nouă în Hristos, şi ceea ce pretind pucioşii (tot în mod repetat): că preotul Iosif Trifa a fost „ încă din anul 1921, trâmbiţă trezitoare pe pământ care a cuvântat cuvânt ceresc între oameni, şi şi-a adunat ucenici şi a lucrat lucrare de cer în ei”.

Oare “Atotştiutorul” de la Pucioasa trece printr-o amnezie imputabilă vârstei?

MM la școala de corecție
 

mariamargareta (eu sunt educator care o corectez cu (știc!))

188. “Fenomenul Pucioasa”(știc!) : un “fenomen”(știc!) cu trei(știc!) explicaţii posibile(știc!) (II)
II. “Şfânta lelică şi proorociţă Maria”(știc!) : o “trâmbiţă”(știc!) retrogradată(știc!) la rangul(știc!) de “punte de trecere”(știc!) (VI)

B. al doilea(știc!) vector(știc!): diavolul. Întrebarea este deci: Prin lelica Maria vorbea diavolul?


Pentru a răspunde la întrebare trebuie(știc!) să cântărim(știc!) efectele(știc!) benefice(știc!) sau negative(știc!) aduse(știc!) de propovăduirea lelicăi Maria. Spre deosebire de Verginica, pe care pucioşii o declară “sfântă”(știc!), lelica are un rol(știc!) marginal(știc!): acela de a face legătura ca o punte între Verginica şi Mihaela. Ca să se vadă(știc!) că a fost o punte, liderii pucioşi(știc!) au falsificat(știc!) mesajele lelicăi în felul următor:(știc!) cele din anii 1982-1984 le-au atribuit Verginicăi prin falsificări(știc!) masive în text; cele de după 1984 le-au lăsat cum erau, ca să rezultă(știc!) că în partea a doua a activităţii “prooroceşti”(știc!), lelica a primit şi ea cinstea de a-i vorbi Domnul direct, fără intermediul Verginicăi. Apoi au consemnat acest fals(știc!) în scris , printr-un alt cuvânt, care scoate evidenţă aceste două etape:

Etapa 1, anii 1982-1984, cea falsificată(știc!) (Verginica îi vorbea Mariei din cer) este ilustrată prin cuvintele: “Mi-am aşezat lucrarea mea cerească peste surioara mea”;

Etapa a 2-a ( “Domnul îi vorbea Mariei din cer)

“– Doamne, [...] Tu eşti Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, focul cel mistuitor, care m-a pârjolit pe mine vreme de douăzeci şi cinci de ani în mijlocul unui popor [...] Eu, [...] m-am rugat Ţie s-o cureţi pe surioara mea, s-o peţeşti pentru Tine, iar eu să-Ţi fac trecerea mai departe spre popor, Doamne. Tu ai împlinit rugăciunea mea cea pentru poporul meu şi mi-ai pregătit puntea. Mi-am aşezat lucrarea mea cerească peste surioara mea, şi din cer am lucrat pe pământ cu ea, şi mi-am încredinţat poporul că ea este cuvântul meu prin ea. Am făcut semne mari, doveditoare pentru mine în ea, şi Te-am rugat apoi să treci cu mine în ea şi Tu, Doamne, iar apoi să-Ţi fac trecerea între mine şi poporul meu, ca să nu moară lucrarea cuvântului Tău, lucrarea cea începută prin mine de Tine în anul 1955. Ai lucrat minunat, Doamne. Ai lungit zilele surioarei mele şi Ţi-ai făcut trecerea spre poporul cel nou pe care-l hrăneşti azi cu tainele cele din urmă, cu împlinirile vestite încă din vremea trupului meu pentru ca să se săvârşească peste pământ.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 7-04-1999)


Pe la sfârşitul activităţii ei “prooroceşti”(știc!), lelica este mustrată (de duhul care-i vorbea Mihaelei) că e prea “slabă”(știc!), lăsându-se manevrată(știc!) de către creştini pentru interese meschine(știc!).
Între anii 1990 şi 1994, la Pucioasa vorbeau la mare concurenţă(știc!) două(știc!) duhuri distincte(știc!), ambele pretinzând(știc!) că vorbesc pentru şi din dreptul lui Dumnezeu. Unul(știc!) dintre duhuri vorbea prin lelica Maria, aşa cum văzuse ea că vorbise şi Verginica, sora ei, către popor, adormită(?) în pat. Din ce a apărut în carte reiese(știc!) că textele lui păreau scurte(știc!), seci(știc!), scrise într-un limbaj rustic(știc!). În cei patru ani au fost consemnate 303 mesaje, care se întind pe 38 pagini de carte, în medie câte 8 mesaje pe pagină. În aceeaşi perioadă, mesajele primite de leliţa Mihaela de la duhul care îi vorbea ei au fost în număr de 249 şi se întind pe 438 pagini de carte, în medie câte 1/2 mesaj pe pagină. Explicaţia(știc!) e simplă(știc!): concurenţa(știc!) dintre cele două “proorociţe”(știc!) s-a prelungit(știc!) şi după moartea Mariei: liderii pucioşi(știc!) au prescurtat(știc!) la maximum(știc!) aproape toate mesajele lelicăi, în timp pe cele primite de Mihaela le-au reprodus integral.
Odată declanşat(știc!) conflictul(știc!) de interese(știc!) pentru obţinerea(știc!) hegemoniei(știc!) la “proorocie”(știc!) , liderii pucioşi Mihaela şi Nicuşor o declară pe Verginica de partea lor(știc!), iar pe lelica o prezintă în culori nefavorabile(știc!), prizonieră(știc!) intereselor(știc!) unor “creştini plini de răutate”(știc!), care nu-i preţuiesc(știc!) pe noii lideri de la Glodeni. Duhul Verginicăi îl trimite pe Nicuşor în solie la lelica, căutând s-o convingă prin el că acei creştini care o preţuiesc sunt de fapt oameni cu vicleşug(știc!), pe care Domnul îi păsuieşte şi “le caută în plăcerile lor” numai ca să n-o mai supere pe lelica spunându-i adevărul despre ei. Aberaţiile(știc!) se ţin lanţ(știc!) şi intrigile(știc!) se ţes(știc!) insidios(știc!): ceea ce nu-i spune Domnul lelicăi va trebui ca Nicuşor să-i sugereze, căci aici se potriveşte proverbul “bate şeaua ca să priceapă iapa”. Deşi lelica primeşte şi ea mesaje de la acelaşi duh al Verginicăi, duhul rival(știc!) (cel care vine la Mihaela) se comportă ca şi când singurul mijloc de comunicare disponibil la lelica este... Nicuşor:

“ Nicuşor, mai du-te, mămică, pe la lelica mea câteodată, că merg cu tine şi eu. O, şi pentru că ai călcat cu paşii tăi pe acolo, ce mult rău am spulberat eu de la ea şi ce lucru bun am făcut noi amândoi la ea, că la ea se duc creştinii mei cu toate gândurile lor, şi au în ei duhul răzvrătit, şi Domnul n-o mai supără pe surioara mea şi nu-i mai spune ei că nu e bine cum sunt creştinii mei, nu e, mămică, nu e. Creştinii mei sunt plini de răutate pe ce am eu la voi şi sunt cu învinuiri asupra voastră şi sunt cu pretenţii şi cu vicleşug, şi Domnul le caută în plăcerile lor numai ca să ţină ascuns cuibuşorul de la voi, ca să putem ajunge la capăt cu lucrul bine împlinit. O, şi dacă ai fost la ea, dacă ai asculta de trimiterea mea, să ştii, mămică, să ştii că te voi răsplăti cu iubirea mea cum oi şti eu, că vreau să te am mai cu curaj şi mai cu nădejde la lucru, că n-am , mămică, lucrători şi n-am de ajunsă credinţă în toţi şi n-am de ajuns loc în toţi. [...] Măi, copilul meu, cât S-a bucurat Domnul că te-a văzut în casă la surioara mea! Şi uite că dusul tău acolo şi darul ce i l-ai dus L-a făcut pe Domnul să întărească cu multă putere cerească paza de la voi şi ocrotirea de la voi. A plâns Domnul de bucurie şi S-a hotărât să-Şi arate puterea Sa în calea oricui ar veni să vă destrame vouă pacea şi liniştea care trebuie să trăiască aici, dar vrea Dumnezeu mai multă inimă, că din toată inima cerului vă iubeşte şi vă aşteaptă să vă vadă biruinţa, căci El este în faţa lucrului vostru.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 13-09-1990)

continuarea mai jos

continuare, MM la școala de corecție
 

MM (mine, eu o corecteză cu (știc!))

Păstorii (nea ‘Mişu şi nea’Cristea), la rândul lor, sunt rugaţi să o lămurească pe lelica că partida(știc!) e pierdută(știc!) (indirect, ea va trebui să înţeleagă din expresia“să ştie şi ea mai bine cum e vremea aceasta”, că ar face mai bine(știc!) dacă s-ar retrage(știc!) de la “proorocie”(știc!)) deoarece creştinii ei sunt “bătuţi de vânt”, o înşeală(știc!) pe la spate(știc!) şi au pretenţii(știc!) inacceptabile(știc!) de la “Domnul”(știc!):

“ Voi vorbi cu voi, păstorii Mei [...] Ajutaţi şi pe surioara mea să ştie şi ea mai bine cum este vremea aceasta. Mi-e milă de ea. Creştinii cei bătuţi de vânt vin spre ea, şi unii îi dau câte ceva cu linguriţa, şi cu coada lingurii îi scot ochii, şi au apoi pretenţie la Domnul, dar Domnul nu se lasă ispitit, şi creştinul nu ştie aceasta.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 14/27 iulie 1991)

După încă un an, “păstorii”(știc!) sunt rugaţi din nou s-o convingă pe lelica că “poporul ei”(știc!) nu mai merită(știc!) să se ostenească(știc!) pentru el: nimeni n-o ajută, toţi fură şi “storc”(știc!) avantaje preţioase de la “Domnul”(știc!) pe care le risipesc(știc!) apoi în nelegiuiri(știc!) şi astfel îşi bat joc(știc!) de lelica: îl ispitesc şi îl fură pe “Domnul”(știc!) păcălind-o pe lelica în multe feluri, iar lelica nu ştie ce să se mai facă cu ei. Miza(știc!) ispitirii este “ieslea”(știc!) de la Glodeni, adică locul unde liderii pucioşi Mihaela şi Nicuşor şi-au stabilit “cartierul general”(știc!):

“Păstori ai poporului meu, vă rog din nou, mai aveţi grijă de surioara mea, ca să înţeleagă şi ea ce fel de popor este poporul acesta. Nici cei din casa ei şi nici creştinii n-o lasă să fie aşa cum voieşte cerul să fie. Nu are cine s-o ajute. Se duc creştini care fură, măi mămică, pentru că aşa cred ei că e bine. Fură şi storc de la Domnul, şi se duc şi stau în nelegiuiri şi în lume şi îşi bat joc de surioara mea. Nimeni nu-i mai dă ajutor de suflet, nimeni nu are milă de duhul ei. Am pe străjerul pus pentru ea, care n-o lasă, dar cei ce fură se duc la ea şi fură de la Domnul, şi ea nu mai ştie cum să stea faţă de Domnul. Am creştini care ispitesc pe Dumnezeu, care ispitesc înspre această iesle. Fiţi drepţi şi lucraţi pe unde este de lucrat. Lucraţi cu atenţie şi cu adevăr şi cu inimă cerească peste cei de multe feluri, căci în multe feluri lucrează creştinii acestui popor.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 1-11-1992)

(adică ea, MM, scoate în evidență minteresul cică al luptei pentru putoareoare-puteroareoare...
Păi Hristos a venit să slujească sau să fie slujit? Nu a venit să găsească iarăși oaia pierdută?

Deci iată ce diversiune născocește MM de parcă sărmanii Pucioși ar fi mânați numai de intenții materialiste, de lăcomie și răutate, de invidie și întietate, adică tot ei care au lepădat toate pentru Hristos, tot ei sunt acuzați că cică ei vor să fie slăviți de oameni... nu e totuși cam aberant și prea mult ca să insinuați astfel de enormități? Nu vă crapă obrazul când insinuați superstiții de genul ăsta că cică ar rezulta din texte? Mintea mea de Gâgă nu vă mai poate pricepe, dar deloc, cum puteți să persistați în astfel de ipoteze pline de enormități bune numai pentru credulii cei mai ridicoli. Deci cine vă crede vouă bârfele astea pline de suspansul minciunii și înșelării? Eu cu siguranță NU!)

MM la Școala de corecțiuniune
 

mariamargareta (mineu corectează cu (știk!))

188. “Fenomenul Pucioasa”(știk!) : un “fenomen”(știk!) cu trei explicaţii posibile (II)
II. “Şfânta lelică şi proorociţă Maria”(știk!) : o “trâmbiţă”(știk!) retrogradată la rangul de “punte de trecere”(știk!) (VII)


După încă o lună, “păstorii”(știk!) nea’ Mişu şi nea’ Cristea sunt din nou mustraţi(știk!) că n-o ajută pe lelica Maria ca “să fie cu Domnul”(știk!), adică să-şi abandoneze(știk!) turma de creştini fideli(știk!) care i-a mai rămas (pe motiv că aceştia sunt de fapt ispititori(știk!)şi nu slăvesc pe “Dumnezeu”(știk!)), apoi să renunţe(știk!) la "proorocie"(știk!) şi să intre sub suzeranitatea(știk!) noilor lideri(știk!) pucioşi de la Glodeni. Acei creştini vechi (în aparenţă încă fideli lelicăi) aveau pretenţia(știk!) ca, dacă au stat lângă Verginica, să aibă dreptul(știk!) să stea(știk!) şi pe lângă surioara ei (numai din interes(știk!) însă, “ca să fure cuvinte de la Domnul”(știk!)). Păstorii sunt somaţi(știk!) ca să pună căpetenii peste popor ca să-i domolească zelul şi “străjeri”(știk!) care să stea barieră între creştini şi lelica, promovând exclusiv “aşezările cele noi”(știk!) (adică să-i susţină(știk!) pe noii lideri(știk!) de la Glodeni). Păstorii sunt apoi mustraţi(știk!) că îndoiala lor(știk!) în legitimitatea(știk!) noilor lideri pucioşi (Mihaela şi Nicuşor) îl face pe Dumnezeul Pucios să cadă sub cruce, căci El este în luptă grea cu întunericul din creştini şi cu necredinţa lor în noua(știk!) ordine(știk!) de la Glodeni şi în noii lideri. Lupta(știk!) pentru supremaţie(știk!) între noii lideri pucioşi şi “poporul cel vechi”(știk!), care se încăpăţânează(știk!) să o susţină haotic(știk!), cu neorânduială(știk!), pe lelica, este Golgotă pentru “Dumnezeul”(știk!) pucios, care e de partea noilor lideri, iar “păstorii”(știk!) sunt şovăielnici(știk!) şi sunt prinşi(știk!) la mijloc(știk!).

“O, de ce nu vreţi voi s-o ajutaţi şi pe sora lui Verginica, măi păstorilor? Iată, iar vă spun: ajutaţi-o şi pe ea să fie cu Mine. Vă spun mereu, şi nu voiesc să stea împotriva voastră acest cuvânt mereu spus. Păstoriţi oile, măi tată. Învăţaţi-le să nu mai întindă mâna. Învăţaţi-le să lucreze şi cum să lucreze. Voi vreţi să pierdem toate oile? S-a umplut masa cea din cer cu cuvinte de ispitire de la creştini. În loc să slăvească pe Dumnezeu creştinul de câte ori are de suferit, el vine la vasul Meu şi bate şi îi zice ce a păţit, dar Eu sunt mai înainte de păţania lui. Creştinii vor să meargă cu ispitirea. Opriţi păcatul ispitirii de Dumnezeu, care se urcă de la acest popor! Moise a pus căpetenii peste o mie, peste o sută, peste cincizeci, peste zece, şi aşa a lucrat Dumnezeu în poporul Său. Dar cum se mai numeşte ce se întâmplă în vremea aceasta? Cel ce a stat lângă Verginica, stă, şi voieşte să stea şi lângă surioara ei. Dar ce a făcut acest popor? Ştiţi voi ce a făcut? Că dă deoparte pe acest străjer ca să poată lua, ca să poată fura de la Domnul. Dar să aibă oile păstor, măi tată, şi puneţi şi voi peste o sută şi peste cincizeci şi peste zece, că dacă nu este orânduială, atunci se numeşte babilon această îmbulzeală fără de orânduială, fără de aşezare. Puneţi străjeri pe ziduri, şi să se ţină seamă de aşezările cele puse, că iată ce încurcătură de limbi ajunge la uşa lui Dumnezeu! Vorbesc cu voi din cer, şi vă rog să nu vă mai îndoiţi de lucrarea Mea, că dacă nu v-aţi îndoi întru ea, Eu M-aş vedea din lucrul vostru, din duhul vostru, din iubirea voastră, din moartea şi din viaţa voastră. Puneţi-Mă la încercare, ca să vedeţi că Eu sunt, dar nu vă mai îndoiţi întru cele ce sunt cu Mine în această grădină. Şi dacă nu Mă veţi pune la încercare, atunci ce să fac? Să vă pun Eu, ca să vă fac credincioşi? Eu vă mai spun o dată cuvântul Meu: Eu sunt, şi sunt adevărat în această grădină. Sunt în luptă grea cu întunericul şi cu necredinţa din vremea voastră. Abia mai pot în cei prin care lupt să-Mi ridic slava Mea pe culmi şi pe înălţimi. Şi dacă mai sunt atacat şi de îndoiala de la voi, voi vreţi să cad sub cruce? Eu voiesc să biruiesc împotriva Golgotei şi să nu mai fie Golgotă în faţa lucrării şi desăvârşirii lucrării Mele, că nu sunt eroi cei ce biruiesc pentru neam fără de Mine, ci sunt eroi şi ostaşi biruitori cei ce biruiesc pentru Mine şi pentru poporul cerului sfânt, şi care slujeşte cerului sfânt. Eu voiesc să biruiesc, dar să voiţi şi voi, şi să Mă ajutaţi sub crucea vremii de azi. ” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 04-12-1992)

În cele(știk!) din urmă(știk!), după ofensive(știk!) de nestăvilit(știk!), lupta(știk!) pentru putere(știk!) a luat sfârşit: lelica a abandonat(știk!) statutul de “proorociţă”(știk!) a Domnului şi pe poporul ei cel vechi, rămânând doar cu gradul(știk!) onorific de “punte de trecere”(știk!) între Verginica şi noii lideri pucioşi. Se binecuvintează retragerea ei din munca duhovnicească şi se apreciază că viaţa ei a însemnat o adevărată împlinire pentru “Domnul”(știk!). Pentru a înăbuşi(știk!) orice(știk!) posibilă(știk!) tentativă(știk!) de restauraţie(știk!), liderii pucioşi trasează(știk!) în jurul ei hotar de netrecut, ca nimeni(știk!) să nu se mai apropie(știk!) cu necurăţia(știk!) lui(știk!) de lelica şi să-i schimbe(știk!) gândul(știk!) de umilinţă. Începând(știk!) de acum(știk!), lelica intră sub ascultarea noilor lideri de la Glodeni, care devin singurii depozitari(știk!) ai dreptului(știk!) de a manipula(știk!) “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa. Cine iese(știk!) de acum(știk!) încolo(știk!) de sub(știk!) ascultarea(știk!) celor doi lideri pucioşi ies(știk!) şi din Cuvântul lui Dumnezeu, iar aceasta(știk!) este declarată “taină înfricoşătoare” ca să nu îndrăznească(știk!) unul să facă altfel. Puciul(știk!) de la Pucioasa, în care lelica este trasă(știk!) pe linie moartă(știk!), a reuşi(știk!)t. Ea a mai trăit izolată(știk!) de “popor”(știk!), fără a mai promova(știk!) vreo “proorocie”(știk!), până în anul 1998 când a murit şi a fost îngropată alături de surioara ei Verginica şi de mămica ei Andreiana în cimitirul satului de la Glodeni. “Păstorii”(știk!) Daniel şi Cristea sunt invitaţi(știk!) să se retragă(știk!) şi ei cu demnitate de pe scenă(știk!), adică fără descurajare(știk!), amintindu-li-se că li s-a dat la vremea lor toiagul păstoririi, dar că nu şi-au prea înţeles menirea lor. Iar acum, odată cu retragerea(știk!) din funcţie(știk!), li se dă în dar binecuvântare de sănătate, ca să-şi ducă mai uşor bătrâneţele. Cei doi lideri pucioşi rămaşi victorioşi, Mihaela şi Nicuşor, se vor putea bucura de acum de drepturi depline de conducători, fiind numiţi “fiii din grădiniţă”(știk!) sau “fiii de la iesle”(știk!) , singurii care vor aduce de acum încolo “Cuvântul”(știk!) pe pământ. Ei sunt binecuvântaţi cu puterea împlinirilor şi vor lucra cu duh de îndrăzneală peste vremea care îşi vede hotarul:

continuarea mai jos

continuare, MM la școala de corecție
 

“Se binecuvintează credinţa şi viaţa şi împlinirea cea cu Domnul, pentru surioara mea, ca să aibă putere cu Domnul surioara mea. Iată, trag în jurul ei hotar şi însemnez hotarul şi curăţ mereu cele ale ei şi îi dau de la Domnul îngeri îngrijitori şi ştergar ceresc, ca să fie mereu ştearsă de necurăţia din jur, şi îi dau putere să vă asculte. Să vă asculte şi să vă iubească şi să vă vestească la poporul meu cel credincios şi la cel necredincios; şi îi dau duh şi cuvânt bun şi drept; şi îi dau duh de ascultare şi de atenţie, iar voi să-i vestiţi aceste daruri pe care eu azi i le dăruiesc, şi o rog să facă mai des rost de rugăciuni de dezlegare şi de împăcare şi de curăţire, ca să aibă ea putere din puterea cea bună, şi să vă asculte pe voi, copii ai cuvântului lui Dumnezeu. Cine iese din cuvântul vostru, iese din cuvântul lui Dumnezeu, dar poporul acesta nu pricepe această înfricoşată taină în care voi staţi.
Se binecuvintează păstorii, măi copii, şi să se îmbrace cu putere şi să înţeleagă bine cum vine această îmbrăcăminte şi din ce este alcătuită această armătură. Peste ei să nu-şi facă loc descurajarea, dar să nu-şi lucreze descurajare, şi, din contra, să-şi cureţe din jurul lor tot ce pot curăţi cu mâinile lor, iar pe celelalte să le lase în grija Domnului. Eu le dau dar de sănătate, că mult este de folos acum darul acesta. Eu le dau darul răbdării şi al bunei prevederi, dar le-am dat daruri mari, le-am dat fii lucrători, le-am dat toiag făgăduit încă de mult, dar eu nu ştiu cât au înţeles ei atunci.
Iar vouă, fiilor din grădiniţă, care luaţi şi vestiţi împărăţia cerurilor, vă dau puterea împlinirilor peste voi; vă umplu guriţele cu izvor de râuri de ape vii, cu izvor de minuni lucrate prin cuvânt, şi cu duh de îndrăzneală peste vremea care îşi vede, de-acum, hotarul. Voi, şi piatra pe care staţi, purtaţi semnele Alfa şi Omega, dar să fiţi desăvârşiţi întru această credinţă.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 14-12-1994)

(Ce mai luptă pentru putoareoare-puteroareoare în toată regula, ce mai, aproapeape că m-ai convins... defapt nici vorbă... păi cum să fie purtați de duhul minciunii măririi de sine tocmai proorocii? Sau dumneata crezi că eu nu știu că hoțul strigă HOȚII? Pe cine vrei să păcălești sau crezi că nu știu zicala cu că cine papă azi un Ou mâine va păpa un bou și poimâine o turmă de boi?)

din Patologia bârfei cu explicașiuniunile ei
 

mariamargareta (eu-mine corectez cu (știctic!))

188. “Fenomenul Pucioasa”(știctic!) : un “fenomen”(știctic!) cu trei explicaţii posibile (II)
II. “Şfânta lelică şi proorociţă Maria”(știctic!) : o “trâmbiţă”(știctic!) retrogradată(știctic!) la rangul(știctic!) de “punte de trecere”(știctic!) (VIII)


Cartierul(știctic!) general(știctic!) al noilor lideri pucioşi este denumit “grădiniţa de la Glodeni” şi este pus sub ocrotirea sabiei de foc a arhanghelilor Mihail şi Gavriil, la fel ca grădina Raiului. Se binecuvintează generaţia tânără, cea care s-a pus cu fidelitate sub ascultarea liderilor pucioşi. Se binecuvintează şi liderii pucioşi, fii duhovniceşti adoptivi şi moştenitori deplini ai darurilor Verginicăi, de la care au primit duhul “proorociei”(știctic!), ca fiind cei care “sunt învăţaţi din cer”(știctic!) ca să-i înveţe şi pe alţii :

“Se binecuvintează paza cerească, cea care este în jurul lui Israel şi cea care este în jurul grădiniţei mele de copii. Sfinţii arhangheli Mihail şi Gavriil sunt în faţa ocrotitorilor cereşti.
Şi iată, binecuvintez cu binecuvântare cerească pe cei mai mititei, pe cei mai moi, pe copiii cei tinerei care urmează această lucrare, pe cei ce cântă în mijlocul lui Israel, pe cei ce strigă la mine. O, eu îi iubesc şi îi cercetez şi lucrez în gândul şi în mintea lor şi le fac curat în inimă, dar lucrez prin voi, copii lucrători. Eu stau în voi la lucru, şi voi să vă adunaţi spre lucru duhovnicesc, că mare bucurie e pe cer şi pe mine când are cerul la cine veni, când are unde să-şi plece capul ca să asculte cântarea celor răscumpăraţi.
Binecuvintez pe cei ce sunt învăţaţi de cer, şi pe cei ce învaţă din cer; pe cei ce se lasă învăţaţi, şi pe cei ce învaţă în numele meu, căci eu sunt învăţătoare în poporul meu, şi lucrez prin fii. ” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 14-12-1994)

Iar cei rămaşi “răzleţi de Dumnezeu”, fii după trup ai lelicăi, care nu s-au putut lipi cu duhul de noii lideri pucioşi, sunt căinaţi(știctic!) ca nişte neînţelepţi(știctic!) care n-au(știctic!) priceput(știctic!) că Verginica şi Maria au avut darul proorociei:

“O, fii ai lui Verginica, fii luaţi de la surioara ei, din porunca Mea! O, măi copilaşi răzleţi de Dumnezeu, cum de n-aţi voit să fiţi fii de prooroci, aşa cum v-a fost alegerea pe pământ? Verginica şi surioara ei de la care vă avea ea, au fost proorocii Mei pentru cea de a doua venire a Mea.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 24-04-1998)

Care sunt aşadar, roadele Noului Ierusalim aflat sub ocârmuirea lelicăi Maria? Dacă ar fi să-i credem pe noii lideri pucioşi, “oile”(știctic!) de sub toiagul lelicăi au fost mai degrabă “capre”(știctic!). Zece ani (1980-1990) au fost irosiţi(știctic!) în lupte(știctic!) surde(știctic!) pentru putere(știctic!): numai răzvrătire(știctic!), numai pizmă(știctic!), dorire de mărire deşartă(știctic!), neascultare(știctic!), furt(știctic!) de cel sfinte, lipsă de înţelepciune(știctic!) şi de orizont duhovnicesc, căci creştinii din “poporul cel vechi”(știctic!) al lelicăi, moştenit de la Verginica, n-au înţeles(știctic!) să se plece sub înţeleapta ocârmuire(știctic!) a noilor(știctic!) lideri(știctic!) pucioşi, ci au complotat(știctic!) împotriva(știctic!) lor şi a noii(știctic!) orânduiri(știctic!) trasate(știctic!) de “Domnul”(știctic!) Pucioasei. Anul 1993 a însemnat de asemenea anul în care s-a pecetluit(știctic!) schisma(știctic!) faţă de Biserica Ortodoxă Română şi începutul derapajelor(știctic!) eretice(știctic!) din sânul(știctic!) noii biserici care se înfiripa(știctic!) pe tăcute(știctic!).


În concluzie(știctic!), este plauzibil(știctic!) ca diavolul(știctic!) să se fi folosit(știctic!) la modul(știctic!) instrumental(știctic!) şi de lelica Maria, având(știctic!) în vedere(știctic!) rezultatelor(știctic!) dezastruoase(știctic!) ale creştinilor(știctic!) pucioşi(știctic!) din această(știctic!) perioadă(știctic!) de naştere a schismei(știctic!) şi dospire(știctic!) a ereziei(știctic!) la Pucioasa.(știctic!)(știctic!)(știctic!)

C. Al treilea vector : Dumnezeu. Întrebarea conexă este : Prin lelica Maria a vorbit Dumnezeu?

Vorbirea lui Dumnezeu către oameni nu poate fi altfel decât ireproşabilă. Vom expune aici doar două(știctic!) grave(știctic!) deficienţe(știctic!) în propovăduirea(știctic!) lelicăi Maria intitulată “Cuvântul lui Dumnezeu”. Acestea sunt:

1. Existenţa simultană a două duhuri şi a două “lucrări”(știctic!) distincte, la cele două “proorociţe”(știctic!) aflate în concurenţă(știctic!) şi luptă(știctic!) pentru putere(știctic!) în perioada 1980-1990, care au creat mare dezbinare(știctic!), dezordine(știctic!), invidii(știctic!), antipatii(știctic!) şi lupte(știctic!) subterane(știctic!) între creştinii(știctic!) pucioşi, care ar fi trebuit să fie doar o singură turmă.

2. Existenţa unor “proorocii”(știctic!) fanteziste(știctic!), incoerente(știctic!) sau de-a dreptul mincinoase(știctic!) în mesajele scoase pe piaţă(știctic!) de lelica Maria. Exemple:

- Proorocie despre regele Mihai, care va veni în România şi va restaura o conducere monarhică:

“... Dumnezeu voieşte viaţă curată în România. Dumnezeu curăţă pământul ţării româneşti. Dumnezeu, cu puţinul Său popor curat, va birui. O, nu Mă voi astâmpăra până nu o voi aduce pe România pe placul şi pe voia Mea. Nu Mă voi astâmpăra până nu-l voi aduce pe conducătorul României, iar el să fie pe voia lui Dumnezeu şi să-Mi scoată poporul român la lumină şi la mântuire. Eu, Domnul Iisus Hristos, cu turma Mea cea mică voi fi biruitor, şi toţi ochii vor vedea.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 25-12-1989)

- Proorocie despre scaunul de judecată, care va fi în România:

“Scaunul de judecată va fi în România, pe care o spăl acum. Veţi vedea cu ochii şi adevărul şi dreptatea.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 25-12-1989)

Biblia(știctic!) prooroceşte(știctic!) că scaunul(știctic!) de judecată(știctic!) va fi în Ţara Sfântă(știctic!):

“Să se trezească toate neamurile şi să vină în valea lui Iosafat, căci acolo voi aşeza scaun de judecată pentru toate popoarele din jur”(Ioil 4,12)

Concluzie(știctic!): Luând(știctic!) în considerare(știctic!) aceste(știctic!) grave(știctic!) deficienţe(știctic!) în propovăduirea(știctic!) “Cuvântului”(știctic!), putem(știctic!) afirma(știctic!) cu convingere(știctic!) că nici prin lelica Maria nu(știctic!) a vorbit Dumnezeu.

MM la Școala de corecțiuniune
 

mariamargareta (nenia corectiază cu (știgcă!))

189. “Fenomenul Pucioasa”(știgcă!) : un “fenomen”(știgcă!) cu trei(știgcă!) explicaţii(știgcă!) posibile(știgcă!) (III)

III. “Şfânta leliţă şi proorociţă Mihaela”(știgcă!) şi basmul(știgcă!) “Albă ca Zăpada şi cei 14 Pitici”(știgcă!)(I)

Nici(știgcă!) pentru Mihaela (succesoarea(știgcă!) de iure(știgcă!) a Verginicăi la “proorocie(știgcă!)), “Părintele Nicodim”(știgcă!) nu(știgcă!) se oboseşte(știgcă!) să demonstreze(știgcă!) că nu(știgcă!) omul(știgcă!), nu diavolul(știgcă!), ci Însuşi Dumnezeu o foloseşte ca mesager al cerului. Întrucât Prea Cuviosul Nicodim e convins(știgcă!) că a demonstrat(știgcă!) “matematic”(știgcă!) faptul că “prin Sfânta Virginia vorbea Dumnezeu” şi deoarece leliţa Mihaela a fost singura uceniţă fidelă care a fost alături de mama Gigi până la moartea acesteia, devine fără echivoc faptul că ea a moştenit de la predecesoarea ei darul şi harul de a asculta cu urechea voci din lumea “de dincolo”(știgcă!), din afara spectrului undelor hertziene.
Circula(știgcă!) printre(știgcă!) pucioşi(știgcă!), înainte de 1980, un zvon(știgcă!) că acela care va fi găsit la căpătâiul Verginicăi (mama Gigi, sau Gigica) atunci când ea va muri, acela îi va lua locul Sfintei Mari Proorociţe Gigica în fruntea “poporului creştin”(știgcă!). Or, în ultimii ani de viaţă şi până a murit, Verginica nu s-a mai desprins de compania Mihaelei, şi invers. Apare deci paradoxal faptul că, deşi Mihaela era “în drept” să-i urmeze Virginiei în scaunul “proorocesc”(știgcă!), totuşi următorul “mesager”(știgcă!) al lui Dumnezeu din cer n-a fost ea, ci a fost lelica Maria, sora Verginicăi. Nu(știgcă!) se(știgcă!) poate(știgcă!) vorbi(știgcă!) aici(știgcă!) despre uzurpare(știgcă!), atâta vreme cât scaunul(știgcă!) “proorocesc”(știgcă!) a fost vacant(știgcă!) mai bine de un an, până în 1982, când lelica Maria a preluat, şovăielnic(știgcă!), hăţurile(știgcă!) “proorociei”(știgcă!). Mihaela ar fi putut(știgcă!) să-şi însuşească(știgcă!) imediat acest rang(știgcă!), dacă voia, dar vremurile îi erau încă potrivnice(știgcă!). Poporul era răzvrătit(știgcă!) şi dezorientat(știgcă!), “păstorii”(știgcă!) nea’Mişu şi nea’ Cristea erau tot la timonă, unde tăiau(știgcă!) şi spânzurau(știgcă!), iar pe “moldoveancă”(știgcă!) o pizmuiau(știgcă!) pentru intimităţile(știgcă!) ei cu Gigica, aşa că Mihaela n-a riscat(știgcă!). A aşteptat(știgcă!) zece ani ca roadele “lucrării”(știgcă!) Verginicăi să se coacă(știgcă!) şi să se scuture(știgcă!), înainte(știgcă!) de a ieşi(știgcă!) deschis(știgcă!) la lupta(știgcă!) pentru putere(știgcă!). Iar când(știgcă!) a ieşit(știgcă!), “păstorii”(știgcă!) erau deja obosiţi(știgcă!), opoziţia(știgcă!) lor era de acum mai slabă(știgcă!), “poporul”(știgcă!) Verginicăi se risipise(știgcă!), iar Mihaela s-a putut(știgcă!) desprinde(știgcă!) fără emoţii(știgcă!) în unicul(știgcă!) câştigător(știgcă!).
Mihaelei i-a displăcut(știgcă!)(știgcă!) se pare(știgcă!)(știgcă!) metoda(știgcă!) patetică(știgcă!) a surorilor Tudorache (Verginica şi Maria) de a aduce “cuvântul Domnului”(știgcă!) lungite pe pat şi pozând(știgcă!) drept(știgcă!) “profund (dar adânc, totuşi) adormite”(știgcă!), în faţa(știgcă!) unei adunături(știgcă!) eterogene de exaltaţi(știgcă!), curioşi(știgcă!) şi căscaţi(știgcă!), care se credeau(știgcă!) a fi “poporul”(știgcă!) Domnului. O agasau(știgcă!) circul(știgcă!), fanfaronadele(știgcă!), sclifoselile(știgcă!), manierismul(știgcă!), vorbele de clacă(știgcă!), patetismele(știgcă!) ieftine(știgcă!), igiena precară(știgcă!) şi jumătăţile(știgcă!) de măsură(știgcă!) ale “surorilor”(știgcă!) creştine. Nu era(știgcă!) nici(știgcă!) ea(știgcă!) indiferentă(știgcă!) la bârfă(știgcă!), dar se ferea(știgcă!) să cadă(știgcă!) în mahalagism(știgcă!). Nu înţelegea(știgcă!) pe atunci(știgcă!) la ce(știgcă!) ar putea(știgcă!) fi utile(știgcă!) despotismul(știgcă!), nedreptăţile(știgcă!), obtuzitatea(știgcă!) şi răutatea(știgcă!) gregară(știgcă!) a “păstorilor”(știgcă!) nea’Mişu şi nea’ Cristea. Era încă un om(știgcă!) dintr-o bucată(știgcă!) şi şi-a declarat sieşi(știgcă!) că atunci(știgcă!) când îi va veni bine(știgcă!), va face(știgcă!) ordine(știgcă!) în toate(știgcă!). De aceea, stilul “proorocesc”(știgcă!) pe care şi l-a(știgcă!) propus(știgcă!) în anul 1990 era simplu(știgcă!), elegant(știgcă!), convingător(știgcă!), şi demn(știgcă!): fără spectacol(știgcă!), fără spectatori(știgcă!), fără recuzită(știgcă!) de cămin(știgcă!) cultural sătesc(știgcă!), fără regie(știgcă!) de culise(știgcă!). Ea pretindea(știgcă!) că “aude”(știgcă!) pur şi simplu vocea Domnului ca o adiere care vine în taină şi repede, precedată de vuiet de suflare de vânt, iar apoi îi dictează la ureche, cuvânt cu cuvânt, mesajele cereşti. Mihaela le scria pe caiete şi apoi le făcea cunoscute adunării. Tot ritualul(știgcă!) era opac(știgcă!) pentru “popor”(știgcă!), dar şi extrem de simplu, prezentat ca o minunată taină cerească, aşa că nimeni nu putea contesta nimic, că nu avea ce. Oricum, “Cuvântul”(știgcă!) pe care îl aducea la lumină Mihaela era laborios şi convingător prin sine însuşi, fiind(știgcă!) net(știgcă!) superior(știgcă!) frazelor(știgcă!) sincopate(știgcă!), încâlcite(știgcă!) şi adesea(știgcă!) lipsite(știgcă!) de noimă(știgcă!) pe care le promovaseră(știgcă!) până(știgcă!) atunci(știgcă!) Verginica şi lelica Maria. Competiţia(știgcă!) dintre(știgcă!) cele două “proorociţe”(știgcă!) care au avut ghinionul(știgcă!) de a fi contemporane (lelica Maria şi leliţa Mihaela) a fost inevitabilă(știgcă!) şi a durat circa patru ani (între 1990 şi 1994) până când lelica Maria cu greu(știgcă!) “a înţeles”(știgcă!) că trebuie(știgcă!) să se retragă(știgcă!) de la “proorocie”(știgcă!) şi să intre(știgcă!) şi ea(știgcă!) sub(știgcă!) ascultarea(știgcă!) Mihaelei.
La început(știgcă!), Mihaela încă nu(știgcă!) era(știgcă!) obişnuită(știgcă!) cu zarva(știgcă!) şi cu publicitatea(știgcă!), mai ales(știgcă!) faţă de lumea laică(știgcă!). De aceea, ea a încercat să ascundă(știgcă!) statutul(știgcă!) ei cel nou de “proorociţă a Domnului”(știgcă!) sub aparenţa unei “proorocii colective”(știgcă!). A inventat(știgcă!) zicătoarea(știgcă!) “ la Pucioasa sunt 14 creştini aleşi, care aud Cuvântul Domnului”(știgcă!) şi i-a obligat(știgcă!) şi pe ceilalţi adepţi(știgcă!) să propage(știgcă!) această minciună(știgcă!) sfruntată(știgcă!) pe toate canalele(știgcă!) de comunicare(știgcă!). În felul acesta(știgcă!) ea putea rămâne în umbră(știgcă!), protejată(știgcă!) de orice(știgcă!) acuzaţii(știgcă!) sau întrebări(știgcă!) indiscrete(știgcă!) şi imaculată(știgcă!) ca Albă ca Zăpada, iar “cei 14 Pitici”(știgcă!) erau scoşi la înaintare(știgcă!). Iată(știgcă!) cum(știgcă!) arăta o asemenea minciună(știgcă!) calificată(știgcă!), consemnată(știgcă!) în scris(știgcă!) printre “mărturiile creştinilor”(știgcă!):

“Mărturisesc încă o dată că glasul Domnului se aude grăind deasupra aşezământului sfânt, unde noi acum locuim în număr de paisprezece. Chiar eu sunt unul din cei care scriu cuvântul auzit, şi am de la Domnul misiunea să citesc apoi cuvântul Său poporului creştin, hrănit cu această mană cerească.” (citat după Nicolae Nedelcu, din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, ediţia 2006, pag. 85)

În condiţiile(știgcă!) în care am demonstrat(știgcă!)(știgcă!)(știgcă!) deja că “proorociile”(știgcă!) Verginicăi şi lelicăi Maria erau nişte “făcături”(știgcă!)(știgcă!)(știgcă!) ieftine(știgcă!) cu pretenţii(știgcă!) de mesaje apocaliptice, se pune(știgcă!) în mod imperios(știgcă!) întrebarea legitimă(știgcă!): oare este măcar “proorocia” Mihaelei autentică(știgcă!)? Faptul(știgcă!) că la ea, receptarea “mesajelor”(știgcă!) se face acum într-o manieră(știgcă!) mult mai credibilă(știgcă!), asemănătoare(știgcă!) cu proorociile(știgcă!) descrise de Biblie, este încurajator(știgcă!). Dar este suficient(știgcă!) numai atât(știgcă!)?

continuarea mai jos

continuare, MM la școala de corecție
 

De la bun(știgcă!) început(știgcă!) se ivesc(știgcă!) însă(știgcă!) nişte(știgcă!) îndoieli(știgcă!) severe(știgcă!), care ar trebui(știgcă!) lămurite(știgcă!). Nu(știgcă!) cumva(știgcă!), iniţiativa(știgcă!) de a apela(știgcă!) la o minciună(știgcă!) acoperitoare(știgcă!), şi anume(știgcă!) la teza(știgcă!) “celor 14 receptori ai Cuvântului”(știgcă!), este atât(știgcă!) de gravă(știgcă!), încât decredibilizează(știgcă!) iremediabil(știgcă!) “proorocia”(știgcă!) Mihaelei? De ce(știgcă!) s-a ascuns(știgcă!) adevărul(știgcă!)? Cel mai(știgcă!) probabil(știgcă!) că această(știgcă!) manevră(știgcă!) dorea(știgcă!) să-i confere(știgcă!) o şi mai mare(știgcă!) credibilitate(știgcă!) “fenomenului”(știgcă!). Într-adevăr(știgcă!), este copleşitor(știgcă!) să afli(știgcă!) că 14 indivizi serioşi, care se denumesc(știgcă!) pe sine(știgcă!) “creştini”(știgcă!), au fost aleşi de Dumnezeu să fie vectori(știgcă!) complementari(știgcă!) ai unei comunicări(știgcă!) dintre Dumnezeu şi om, acum, la sfârşitul veacurilor. Gândul(știgcă!) unei fraude(știgcă!) colective(știgcă!) sau a unei alienări(știgcă!) colective(știgcă!) este instinctiv(știgcă!) şi automat(știgcă!) rejectat(știgcă!) de orice(știgcă!) om de bună credinţă(știgcă!). Ar însemna(știgcă!) ca toţi(știgcă!) cei 14 să fie: ori înţeleşi(știgcă!) ca să promoveze(știgcă!) o înşelătorie(știgcă!), ori nebuni(știgcă!) cu toţii(știgcă!), ceea ce este(știgcă!) prea puţin probabil(știgcă!). În aceste condiţii(știgcă!), scopul(știgcă!) era atins(știgcă!): cei care urmau(știgcă!) să afle(știgcă!) de “fenomenul de la Pucioasa”(știgcă!) trebuiau(știgcă!) să se încline(știgcă!) în faţa lui să să-i acorde crezare. Măcar(știgcă!) până la proba contrarie(știgcă!), prezumpţia(știgcă!) de nevinovăţie(știgcă!) se impunea(știgcă!) de la sine(știgcă!). Dar dacă(știgcă!) o asemenea(știgcă!) probă contrarie nu va apărea niciodată?(știgcă!) Atunci(știgcă!), înşelătoria(știgcă!) de la Pucioasa va rămâne un “bun”(știgcă!) câştigat(știgcă!) (doar pentru pucioşi, desigur(știgcă!)). Frauda(știgcă!) aceasta(știgcă!) cu “cei 14 Pitici aşa de Mici”(știgcă!) aleşi(știgcă!) de Domnul ca s-o tăinuiască(știgcă!) pe Marea Proorociţă Mihaela le-a fost atât de folositoare liderilor pucioşi, încât ei nu(știgcă!) o abandonaseră(știgcă!) nici după(știgcă!) mai bine(știgcă!) de 15 ani. Într-o emisiune făcută de televiziunea ProTv în colaborare cu pucioşii, prin martie 2008, Cristi Tabără intra în dialog cu Gigel (unul dintre membrii marcanţi ai Noului Ierusalim, nepot al legendarului “păstor”(știgcă!) nea’Mişu), în felul următor:

REPORTER(Cristian Tabără): Cei mai mulţi dintre membrii comunităţii Noului Ierusalim trăiesc şi muncesc în aşezământ, însă un număr de 14 au fost aleşi să vieţuiască în mănăstire şi să audă direct Cuvântul lui Dumnezeu. Restul comunităţii nu are voie să intre în mănăstire şi nici nu ştie ce se află înăuntru. Cu atât mai puţin ştiu străinii.
Vă număraţi printre cei care vieţuiesc aici în mănăstire, sau…sus, în comunitate?
GIGEL(Gheorghe Pantelimon): …Ăă(știgcă!).. Da!... pot să zic că sunt… aicea… deşi am fost … şi cu băieţii …şi…
REPORTER(Cristian Tabără): Da!?
GIGEL(Gheorghe Pantelimon): Da!


(N-am mai discutat despre interviu oareoare data trecută ?!?)

MM la Școala de corecțiuniune
 

mariamargareta (corecția aplicată este (șticsick!))

189. “Fenomenul Pucioasa”(șticsick!) : un “fenomen”(șticsick!) cu trei(șticsick!) explicaţii(șticsick!) posibile(șticsick!) (III)(șticsick!)

III. “Şfânta leliţă şi proorociţă Mihaela”(șticsick!) şi basmul(șticsick!) “Albă ca Zăpada şi cei 14 Pitici”(șticsick!)(II)(șticsick!)

Acest(șticsick!) pasaj(șticsick!) din reportajul(șticsick!) făcut de ProTv ilustrează(șticsick!)(șticsick!) cea mai mare(șticsick!)(șticsick!) şi cea mai gravă(șticsick!)(șticsick!) minciună(șticsick!)(șticsick!)cu care reporterul(șticsick!) a fost "intoxicat"(șticsick!) în acest reportaj(șticsick!). Ea compromite(șticsick!) definitiv(șticsick!) orice(șticsick!) urmă(șticsick!) de speranţă(șticsick!) că povestea(șticsick!) "coborârii cuvântului pe aripile vântului"(șticsick!), de la Dumnezeu la oameni, ar putea fi adevărată. Gigel nu neagă afirmaţia lui Cristi Tabără că “cei 14 aleşi aud direct Cuvântul lui Dumnezeu” (poveste(șticsick!) pe care de altfel n-a inventat-o reporterul, ci tot de la pucioşi o aflase) ci lasă(șticsick!) să se înţeleagă(șticsick!) că şi el(șticsick!) face parte dintre aceştia(șticsick!). În prezent(șticsick!) nici măcar nu mai locuiesc 14 vieţuitori între zidurile “mănăstirii”(șticsick!), ci mai puţini, şi oricum alţii decât cei care locuiau în 1990. Deşi într-o perioadă de mult trecută, în incinta “mănăstirii”(șticsick!) de la Pucioasa locuiau, într-adevăr, 14 persoane, niciodată(șticsick!) ele n-au auzit toate “Cuvântul lui Dumnezeu”(șticsick!) (nici simultan(șticsick!), şi nici pe rând(șticsick!)). Singurele(șticsick!) persoane care ar fi putut(șticsick!) eventual să-l(șticsick!) audă sunt cele care îl(șticsick!) prezentau(șticsick!), sistematic, poporului: Mihaela şi (eventual) Nicuşor. În faţa unei asemenea minciuni(șticsick!), suspiciunile(șticsick!) ulterioare(șticsick!) devin absolut legitime(șticsick!). Întrebarea care urmează(șticsick!) imediat(șticsick!) este: “dar ei, chiar îl auzeau într-adevăr, sau îl fabricau din mintea lor?”(șticsick!) Faptul (șticsick!)că s-a apelat la minciuna(șticsick!) acoperitoare(șticsick!) cu paravanul(șticsick!) făcut(șticsick!) de “cei 14 auzitori”(șticsick!) susţine(șticsick!) părerea(șticsick!) că de fapt(șticsick!) nimeni(șticsick!) nu auzea(șticsick!) nimic(șticsick!), iar “Cuvântul”(șticsick!) pucios era o fraudă(șticsick!), o “făcătură”(șticsick!) omenească(șticsick!).(șticsick!)

O altă(șticsick!) întrebare(șticsick!) care urmează(șticsick!) imediat(șticsick!) este “Cui prodest?”(șticsick!) Cine ar fi beneficiarul acestei fraude?(șticsick!)
Răspunsul(șticsick!) este inevitabil(șticsick!): Cine este implicat direct. Cine are interesul ca să se legitimeze pe sine şi totodată să legitimeze ceea ce este la limita incredibilului.

În aceste(șticsick!) condiţii(șticsick!), teza(șticsick!) alternativă(șticsick!) că “Mihaela era cam ruşinoasă şi, din umilinţă, nu voia să iasă în faţă cu darul ei proorocesc”(șticsick!), cade(șticsick!) în derizoriu(șticsick!). Dar mai e(șticsick!) ceva(șticsick!): cel(șticsick!) care a iniţiat(șticsick!) o asemenea fraudă(șticsick!) ori(șticsick!) este total lipsit de scrupule(șticsick!), ori(șticsick!) are(șticsick!) ceva(șticsick!) probleme(șticsick!) cu mentalul(șticsick!). Şi aici(șticsick!) ne reamintim(șticsick!) că nici(șticsick!) predecesoarele(șticsick!) Mihaelei (Verginica şi Maria) nu stăteau(șticsick!) prea bine(șticsick!) cu sănătatea(șticsick!) mentală(șticsick!). Să fie(șticsick!) vreo coincidenţă(șticsick!) păcătoasă(șticsick!), sau vreun(șticsick!) blestem(șticsick!) pe capul(șticsick!) bieţilor(șticsick!) pucioşi, ca să fie conduşi tot de persoane labile(șticsick!) psihic(șticsick!)? Tot(șticsick!) ce(șticsick!) se(șticsick!) poate(șticsick!).

Experienţele(șticsick!) onirice(șticsick!), viziunile(șticsick!), mesajele “divine”(șticsick!) care alcătuiesc cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, deşi(șticsick!) provin de la trei surse diferite (Verginica, Maria şi Mihaela), cu personalităţi şi grade de instrucţie diferite, au o însuşire comună: conduc(șticsick!) la rezultate(șticsick!) distructive(șticsick!) pe plan personal(șticsick!) şi spiritual(șticsick!) pentru toţi(șticsick!) cei(șticsick!) care(șticsick!) cred(șticsick!) în ele(șticsick!). Chiar dacă pretind(șticsick!) exact contrariul(șticsick!), cum că “la Pucioasa curge lapte şi miere”, “credincioşii”(șticsick!) pucioşi sunt acum(șticsick!) tributari(șticsick!) unor situaţii indezirabile(șticsick!): familii destrămate(șticsick!), cariere distruse(șticsick!), credinţe zdruncinate(șticsick!) sau falsificate(șticsick!) de erezii(șticsick!) şi de schisme(șticsick!). Autorii(șticsick!) morali(șticsick!) sunt cele trei “mari proorociţe”(șticsick!) care au inoculat(șticsick!) de mai bine(șticsick!) de cincizeci(șticsick!) de ani(șticsick!) în creştinii(șticsick!) simpli(șticsick!) din judeţul Dâmboviţa o învăţătură(șticsick!) amestecată(șticsick!): nu numai(șticsick!) predici(șticsick!) creştine(șticsick!) laborioase(șticsick!) şi adânc moralizatoare, de înaltă ţinută artistică, dar şi mesaje deviante(șticsick!), paranoice(șticsick!), eretice(șticsick!), ostile(șticsick!) faţă de Biserica strămoşească(șticsick!). În însuşi(șticsick!) sânul(șticsick!) noii Biserici inventate(șticsick!) de “proorociţele apocaliptice”(șticsick!), Biserica Noul Ierusalim, au avut(șticsick!) loc(șticsick!) conflicte(șticsick!) grave(șticsick!), acte de ură(șticsick!), de răzvrătire(șticsick!) şi deviaţionism(șticsick!), certuri(șticsick!), adultere(șticsick!), tentative(șticsick!) de sinucidere(șticsick!), dezertări(șticsick!), abjurări(șticsick!) şi împotriviri(șticsick!) făţişe(șticsick!) la dominaţia(șticsick!) despotică(șticsick!) a liderilor(șticsick!) pucioşi. Toate(șticsick!) aceste(șticsick!) anomalii(șticsick!) de comportament(șticsick!) ale unor adepţi(șticsick!) debusolaţi(șticsick!), care insistă(șticsick!) însă a se considera(șticsick!) pe sine(șticsick!) cei mai autentici creştini ortodocşi de pe faţa pământului şi din toate timpurile, pun(șticsick!) sub mare(șticsick!) semn(șticsick!) de întrebare(șticsick!) caracterul(șticsick!) irenic(șticsick!) al acestei Biserici şi capacitatea(șticsick!) de păstorire(șticsick!) creştină a liderilor ei spirituali, dar(șticsick!) mai ales(șticsick!) creează(șticsick!) o mare îndoială(șticsick!) dacă duhul(șticsick!) care o patronează este Însuşi Duhul Sfânt, sau(șticsick!) ea este condusă în chip tainic de alt duh(șticsick!) sau de alte duhuri(șticsick!).(șticsick!)
Ceea ce(șticsick!), în mod izbitor(șticsick!), este comun(șticsick!) celor trei “proorociţe”(șticsick!), este copilăria(șticsick!) nefericită(șticsick!), marcată de mari lipsuri şi de traume(șticsick!) psihice(șticsick!) greu de suportat. Se ştie(șticsick!) că(șticsick!) în asemenea situaţii(șticsick!), persoanele afectate (mai ales dacă sunt copii) pot(șticsick!) dezvolta(șticsick!) tulburări de disociere(șticsick!) sau tulburări prin depersonalizare(șticsick!), ca o reacţie(șticsick!) instinctivă(șticsick!) de apărare(șticsick!), sindroame(șticsick!) care se pot evidenţia(șticsick!) prin alternări(șticsick!) între puseuri(șticsick!) acute(șticsick!) şi remisiuni(șticsick!) pe tot(șticsick!) cursul(șticsick!) vieţii(șticsick!). Am văzut(șticsick!) că Verginica a fost o pacientă(șticsick!) cu anamneză(șticsick!) bogată(șticsick!) a mai multor spitale(șticsick!) de psihiatrie(șticsick!), iar viziunile(șticsick!) fantastice(șticsick!) şi comunicările(șticsick!) Mariei cu spiritele(șticsick!) din “lumea de dincolo”(șticsick!) erau izbitor(șticsick!) de asemănătoare(șticsick!) cu cel(șticsick!) ale Verginicăi.

continuarea mai jos

continuare, MM la școala de corecție.
 

Despre(șticsick!) Mihaela se ştie(șticsick!) că a avut(șticsick!) şi ea o copilărie nefericită. Au fost şase copii la părinţii ei, iar prin anii ’50, să creşti(șticsick!) şase copii era o aventură(șticsick!). La 13 ani i-a murit mama. A fost primul ei traumatism(șticsick!) psihic(șticsick!) sever(șticsick!), care se cerea(șticsick!) badijonat(șticsick!) cu măiestrie(șticsick!) şi cu blândeţe. Mihaela s-a retras(șticsick!) în sine(șticsick!) şi L-a ales pe Bunul Dumnezeu ca să o ocrotească, dar nu oricum, ci substituindu-şi gândurile, simţirile, afecţiunea şi voinţa întregii fiinţe, cu cele ale lui Dumnezeu:

“Când aveam treisprezece ani, a murit mama, şi de atunci am simţit mai mare iubire de Dumnezeu, de a-L avea în suflet pe Domnul, singurul Care poate toate întru toţi. Îmi ziceam mereu: „Doamne, să fii numai Tu în gândurile mele, în inima mea, în voinţa mea, ca pe toate să le săvârşesc în voinţa Ta şi nu a mea“.” (citat după Mihaela Tărcuţă, din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, ediţia 2006, pag. 80)

Deducem(șticsick!) că de atunci(șticsick!) încolo(șticsick!) Mihaela (dacă s-a ţinut de cuvânt)(șticsick!) nu mai simţea(șticsick!) şi nu mai gândea(șticsick!) din dreptul ei, ci din dreptul lui Dumnezeu, adică Dumnezeu fiind în ea, în fiinţa ei spirituală, se şi manifesta (“lucra”(șticsick!)) prin ea. Se ştie(șticsick!) că manifestările(șticsick!) de acest tip(șticsick!), dacă apar(șticsick!) în cadrul practicilor religioase integrate ( în viaţa bisericească obişnuită) sau a unor activităţi culturale, care fac parte din obiceiurile anumitor comunităţi (tradiţa Bisericii creştine, spre exemplu), nu se consideră patologice, cu excepţia(șticsick!) situaţiilor(șticsick!) ce implică(șticsick!) distres(șticsick!) şi dizabilitate(șticsick!). Sfântul Apostol Pavel spunea despre sine că “M-am răstignit împreună cu Hristos; şi nu eu mai trăiesc, ci Hristos trăieşte în mine.” (Gal.2,20). Dar Pavel mai îndeplinea o condiţie: el nu se despărţea(șticsick!) niciodată de Biserică, pe care o considera “fără de prihană”:

“... Hristos a iubit Biserica, şi S-a dat pe Sine pentru ea,
Ca s-o sfinţească, curăţind-o cu baia apei prin cuvânt,
Şi ca s-o înfăţişeze Sieşi, Biserică slăvită, neavând pată sau zbârcitură, ori altceva de acest fel, ci ca să fie sfântă şi fără de prihană.” (Ef. 5, 25-27)

În concluzie e grav dacă ați amestecat psihiatria și psihologia gLumii, logica și deducția și matematica cu bârfa și minciuna scoțând că rezultă ... și ați și insinuat cu toate năravurile că defapt ei sunt cei cu năravurile și nu noi care-i bârfim și hulim neîncetat... deci e grav ce concluziuniuni poți trage după ce citești ce anume vă poate creia mintea ca să debuitați... născociala perfectă ca argument pentru necredință... trăgând cu „vrednicie” semnalul de alarmă. Bun de tot.

191. Comentariu la “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” la praznicul Buneivestiri (07-04-2010)(I)

Praznicul Buneivestiri este un bun prilej pentru liderii pucioşi ca să compare credinţa cu care Fecioara Maria a primit înştiinţarea arhanghelului la Bunavestire cu credinţa adepţilor pucioşi în mesajele cârmuitorilor lor spirituali. Dezvăluind lipsa de credinţă a omului obişnuit, în general (şi a puciosului îndoielnic, în special), faţă de “lucrarea” de la Pucioasa şi faţă de “proorocii” ei, liderii pucioşi îi îndeamnă pe aspiranţii la pucioşism să-i “primească” pe ei ca pe nişte “soli ai lui Dumnezeu”, să li se supună lor întru totul şi să le preţuiască mesajele şi poveţele. Pentru a da o aură apostolică acestor îndemnuri, liderii pucioşi se servesc de o reproducere liberă a textului de la 1 Tesaloniceni, 5, 12-24, concepută de ei cu un scop precis. Textul original este următorul:

“Vă mai rugăm, fraţilor, să cinstiţi pe cei ce se ostenesc între voi, care sunt mai-marii voştri în Domnul şi vă povăţuiesc; Şi pentru lucrarea lor, să-i socotiţi pe ei vrednici de dragoste prisositoare. Trăiţi între voi în bună pace. Vă rugăm însă, fraţilor, dojeniţi pe cei fără de rânduială, îmbărbătaţi pe cei slabi la suflet, sprijiniţi pe cei neputincioşi, fiţi îndelung-răbdători faţă de toţi. Luaţi seama să nu răsplătească cineva cuiva răul cu rău, ci totdeauna să urmaţi cele bune unul faţă de altul şi faţă de toţi. Bucuraţi-vă pururea. Rugaţi-vă neîncetat. Daţi mulţumire pentru toate, căci aceasta este voia lui Dumnezeu, întru Hristos Iisus, pentru voi. Duhul să nu-l stingeţi. Proorociile să nu le dispreţuiţi. Toate să le încercaţi; ţineţi ce este bine; Feriţi-vă de orice înfăţişare a răului. Însuşi Dumnezeul păcii să vă sfinţească pe voi desăvârşit, şi întreg duhul vostru, şi sufletul, şi trupul să se păzească, fără de prihană, întru venirea Domnului nostru Iisus Hristos. Credincios este Cel care vă cheamă. El va şi îndeplini.” (1 Tesaloniceni, 5, 12-24)

La prima vedere, reproducerea acestui text pare-se că reia cu alte cuvinte aceleaşi îndemnuri spuse tesalonicenilor de către Apostolul Pavel în urmă cu aproape 2000 de ani: preţuirea preoţilor, dojenirea celor aflaţi în neorânduială, întărirea celor slabi la suflet şi neputincioşi. Iată însă cum arată textul pucioşesc:

“Praznic de bunăvestire M-am făcut pe pământ prin cuvântul învăţăturii Mele peste om. Nu are însă omul credinţă în trimişii Mei aşa cum a avut mama Mea Fecioara când solul Meu a adus ei desluşirea tainei Mele cu ea. O, ce să-ţi fac, omule, dacă tu nu ai credinţă? N-ai cum să ai, de vreme ce cauţi şi tot cauţi şi nu ştii ce cauţi, iar ţie îţi lipseşte credinţa, tată. O, nimic n-ai să poţi fără de credinţă. Numai prin ea ar fi să poţi, dar cine să-ţi insufle ţie acest mare dar dacă tu nu primeşti pe solii Mei spre tine, şi apoi să arăţi supunere pentru poveţele Mele şi preţuire pentru solii Mei, că zice bisericii apostolul Meu: "Fiţi cu luare aminte pentru cei ce se ostenesc între voi ca să vă cârmuiască în Domnul şi bine să vă sfătuiască, iar pentru munca lor socotiţi-i vrednici de prisoselnică dragoste, şi veţi trăi între voi în pace, căci trebuie dojană peste cei fără de orânduială şi trebuie întărire peste cei slabi de înger şi trebuie sprijin peste cei neputincioşi, şi apoi îndelungă răbdare în toate şi peste toate, ca nu cumva careva să răsplătească cuiva răul cu rău, şi numai cele bune să fie ţinute, şi unul faţă cu altul în faţa lumii, care priveşte peste cei ce sunt biserică a lui Iisus Hristos, iar mulţumirea pentru toate să nu lipsească dinaintea Domnului, căci Duhul Sfânt trebuie să stea arzând, ca nu cumva să fie scoborâtă lucrarea proorociei, lucrarea bisericii pentru cele bune în toate faţă de orice înfăţişare a răului". Amin.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa, datat 07-04-2010 / CLD, 07-04-2010)

O menţiune aparte se cuvine a face referitoare la două dintre îndemnurile pauline: îndelunga răbdare şi facerea de bine. Spre deosebire de celelalte amintite mai sus, care se referă în mod implicit la conduita dintre membrii bisericii, Pavel extinde aceste virtuţi şi în afara zidurilor ei. Mai precis, el precizează că îndelunga răbdare şi facerea de bine trebuie făcută faţă de toţi, adică nu numai faţă de fraţii de credinţă, ci şi faţă de cei din afara bisericii. Acesta este un îndemn înţelept care, odată împlinit, îi va transforma pe împlinitorii lui în exemple vii ale trăirii Evangheliei, faţă de cei care aspiră să devină creştini şi chiar faţă de duşmanii bisericii.

O privire mai atentă dezvăluie însă nişte imixtiuni interesate care falsifică mesajul paulin. Acum se înţelege mai bine de ce liderii pucioşi nu au reprodus exact citatele biblice, ci au făcut din ele o reinterpretare liberă. Îndemnurile adresate de Pavel tesalonicenilor, ca să aibă îndelungă-răbdare faţă de toţi şi să facă bine la toţi, au dispărut! Au rămas doar îndemnurile de a exersa aceste virtuţi numai unul faţă de altul, în biserică, în faţa lumii, care rămâne spectatoare exterioară la aceste virtuţi (fără a mai fi şi beneficiara lor). Ca să fie lucrurile clare, pucioşii adaugă de la ei o explicaţie atent elaborată, care nu există în textul paulin, dar care scoate în evidenţă odată în plus că acum lumea priveşte din exterior performaţele morale ale “Bisericii lui Hristos”, fără a se mai împărtăşi de ele.

Explicaţia acestor răstălmăciri frauduloase ale textului scripturistic este simplă. Liderii pucioşi creează forţat un text scripturistic “după chipul şi asemănarea lor”, menit să-i legitimeze în izolarea tot mai severă pe care şi-o impun (lor şi adepţilor lor) faţă de “lume”. În concepţia liderilor pucioşi, biserica lor (şi numai a lor) este “biserica lui Iisus Hristos”. În această biserică, adepţii pucioşi sunt îndelung răbdători numai “ unul faţă cu altul” dar nu faţă de toţi (adică, nu şi pentru lume). De asemenea, ei fac cele bune numai “ unul faţă cu altul” , dar în nici un caz pentru toţi (adică, schimbul de “bunătăţi” se face numai între adepţi, nefiind valabil şi pentru lume)şi o fac “în faţa lumii” ca să se mândrească în faţa lumii cu cele bune ale lor.

191. Comentariu la “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” la praznicul Buneivestiri (07-04-2010)(II)

Să punem acum faţă în faţă versetele pauline (întâi cel original, apoi cel răstălmăcit, pentru a vedea falsurile mai bine, oglindite în textul iniţial:

“Vă mai rugăm, fraţilor, să cinstiţi pe cei ce se ostenesc între voi, care sunt mai-marii voştri în Domnul şi vă povăţuiesc”( 1 Tes. 5, 12,24)
“Fiţi cu luare aminte pentru cei ce se ostenesc între voi ca să vă cârmuiască în Domnul şi bine să vă sfătuiască...” (CLD, 07-04-2010)

“Şi pentru lucrarea lor, să-i socotiţi pe ei vrednici de dragoste prisositoare. Trăiţi între voi în bună pace.” ( 1 Tes. 5, 13)
“...iar pentru munca lor socotiţi-i vrednici de prisoselnică dragoste, şi veţi trăi între voi în pace,...” (CLD, 07-04-2010)

“Vă rugăm însă, fraţilor, dojeniţi pe cei fără de rânduială, îmbărbătaţi pe cei slabi la suflet, sprijiniţi pe cei neputincioşi, fiţi îndelung-răbdători faţă de toţi.” ( 1 Tes. 5, 14)
“...căci trebuie dojană peste cei fără de orânduială şi trebuie întărire peste cei slabi de înger şi trebuie sprijin peste cei neputincioşi, şi apoi îndelungă răbdare în toate şi peste toate,...” (CLD, 07-04-2010)

Aici dispare prima referire a lui Pavel la toţi, adică şi la cei din afara bisericii. Pucioşii au înlocuit nişte persoane, faţă de care nu le convenea lor să exprime o atitudine pozitivă (faţă de toţi) cu nişte lucruri vagi şi inerte care nu-i incomodează: “în toate şi peste toate”.

“Luaţi seama să nu răsplătească cineva cuiva răul cu rău, ci totdeauna să urmaţi cele bune unul faţă de altul şi faţă de toţi.” ( 1 Tes. 5, 15)
“...ca nu cumva careva să răsplătească cuiva răul cu rău, şi numai cele bune să fie ţinute, şi unul faţă cu altul în faţa lumii, care priveşte peste cei ce sunt biserică a lui Iisus Hristos,...” (CLD, 07-04-2010)

Aici modificarea este de o subtilitate şocantă. Cele bune nu mai sunt urmate faţă de toţi, ci în faţa lumii. Aparent sunt cam aceleaşi cuvinte, dar în realitate sensurile diferă radical. Una este să spui “faţă de...” şi alta este să spui “în faţa...”. Lumea devine, printr-un joc subtil de vocabule, din beneficiar deplin al binelui, un simplu spectator la binele altora. Ea doar priveşte acum spre cei care sunt “biserică a lui Iisus Hristos” (pucioşii, bineînţeles!) şi se miră. Pucioşii adaugă aici o explicaţie amplă, ca să înţeleagă oricine că Pavel proorocea tesalonicenilor despre ei, despre pucioşi, cei care sunt singura “biserică a lui Iisus Hristos”. Cât depre cei din lume, mesajul pentru ei este subtil, dar destul de limpede: “Vreţi şi voi să aveţi parte de cele bune? Veniţi la noi în biserica lui Iisus Hristos şi numai aşa le veţi avea”.

“Bucuraţi-vă pururea. Rugaţi-vă neîncetat. Daţi mulţumire pentru toate, căci aceasta este voia lui Dumnezeu, întru Hristos Iisus, pentru voi.” ( 1 Tes. 5, 16-18)
“...iar mulţumirea pentru toate să nu lipsească dinaintea Domnului,...” (CLD, 07-04-2010)

“Duhul să nu-l stingeţi.” ( 1 Tes. 5, 19)
“...căci Duhul Sfânt trebuie să stea arzând,...” (CLD, 07-04-2010)

“Proorociile să nu le dispreţuiţi.” ( 1 Tes. 5, 20)
“...ca nu cumva să fie scoborâtă lucrarea proorociei, lucrarea bisericii...” (CLD, 07-04-2010)

“Toate să le încercaţi; ţineţi ce este bine; Feriţi-vă de orice înfăţişare a răului.” ( 1 Tes. 5, 22)
“...pentru cele bune în toate faţă de orice înfăţişare a răului». Amin.” (CLD, 07-04-2010)

Acum se înţelege mai bine de ce liderii pucioşi au impus în slujbele lor fasificarea Sfintei Tradiţii, prin schimbarea formulei “Pace, tuturor!”, pe care o rostesc preoţii, cu formula “Pace vouă!”. De asemenea, ectenia “Pentru pacea a toată lumea... Domnului să ne rugăm!” a dispărut din slujbele lor. Pucioşii nu suportă ideea să se roage pentru lume şi pentru toţi de-a valma, drepţi şi păcătoşi. Pucioşii se roagă numai ei pentru ei. Preoţii lor le urează pace adepţilor lor şi numai lor, iar lumea nu-i mai interesează ( deşi au şi ei conturi în băncile lumii şi se folosesc în mod curent de banii lumii, de serviciile lumii de telefonie fixă şi mobilă, de la lume se îmbracă şi se încalţă, de la lume se aprovizionează cu curent electric, cu gaz metan, benzină şi motorină). Biserica lor este însă (conceptual vorbind) atât de separată de lume, încât nici nu se mai roagă pentru lume. Aceasta este culmea egocentrismului şi megalomaniei pucioşeşti, care cred că ei sunt Buricul Autonom al Pământului, dar în realitate sunt şi ei total dependenţi de “lume” şi de “bogăţiile” ei.

Liderii pucioşi, vorbind în numele unui dumnezeu imaginar, “Dumnezeul de la Pucioasa”, se legitimează pe ei înşişi ca “trâmbiţe” şi “prooroci” apocaliptici, dar se şi lamentează că aproape nimeni nu-i crede şi nu-i urmează. “Dumnezeul de la Pucioasa” nu mai ştie ce să facă pentru a-i atrage pe cât mai mulţi la “cuvântul buneivestiri” care curge din “izvorul proorocesc” de la Pucioasa, şi de aceea inventează “proorocii” biblice măsluite care-l justifică. Una dintre ele este aceea că “cetatea fără prooroc se va nărui” dar “şi cea cu mulţi prooroci nu va avea o soartă mai bună”. Adicătelea, e mare nevoie ca mereu să fie peste biserică doar un singur prooroc, unul şi bun: el să proorocească, el să povăţuiască, el să conducă, el să taie şi să spânzure. Or, numai la Pucioasa se mai găseşte un asemenea “prooroc”, care mai este şi “proorociţă” pe deasupra. Bisericile oficiale nu mai au de mult prooroci, ele pretinzând că le este de ajuns Scriptura, Tradiţia şi asistenţa nevăzută a Duhului Sfânt. Deci, după părerea pucioşilor, soarta lor care le paşte (cam de multişor, dar... nu aduce anul ce aduce ceasul!) este prăbuşirea. Sectele celelalte, dimpotrivă, au inflaţie de prooroci şi de “vorbitori în limbi”, dar şi ele sunt menite să aibă aceeaşi soartă: prăbuşirea. Va rămâne doar Biserica Noul Ierusalim, singura sectă care îndeplineşte condiţia fabricată de liderii pucioşi.

191. Comentariu la “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” la praznicul Buneivestiri (07-04-2010) (III)

Dar cum arată această condiţie? Iată cum o descriu “solii” pucioşi în ultimul lor discurs fabricat pentru “Dumnezeul lor”:

“Aduc aminte la tot sufletul şi la tot trupul de cuvântul proorocesc, care spune: "Vai de cetatea peste care nu este cuvânt de prooroc, cuvânt povăţuitor peste ea, că pe aceea o paşte prăbuşirea, şi, iarăşi, vai de cetatea cu mulţi capi peste ea, că aceeaşi soartă are!". Cuvântul buneivestiri lipseşte peste tot pe pământ, şi nu ştiu cum s-o dau cu omul ca să Mă afle în acest izvor de cuvânt şi să-Mi caute povaţa şi să nu se joace cu coborârea Mea cuvânt după el, căci vai celor ce dispreţuiesc proorociile, celor ce suflă să stingă Duhul Meu, Care lucrează pe pământ prin soli, aşa cum în toată vremea am lucrat!” (CLD, 07-04-2010)

Pucioşii vor să sugereze aici mai multe lucruri, învelite cu dibăcie într-o atmosferă de mister. “Cetatea peste care nu este cuvânt de prooroc” este Biserica tradiţională (BOR), care nu mai are în schema ei ierarhică de personal nici prooroci, nici taumaturgi, nici vorbitori în limbi, ci numai atât: clerici şi laici. Probabil că ea nici nu se prea stresează de asta, acoperindu-se cu cuvintele Scripturii:

“Cât despre proorocii – se vor desfiinţa; darul limbilor va înceta; ştiinţa se va sfârşi; Pentru că în parte cunoaştem şi în parte proorocim.” (1 Cor. 13, 8-9)
Ca atare, ea (BOR) nu mai are nici cuvânt povăţuitor nici cârmuitor uns din cer, şi de aceea o paşte prăbuşirea.

La rândul ei, “Cetatea cu mulţi capi peste ea” este oricare altă organizaţie religioasă care, din exces de zel, şi-a rânduit profeţi de profesie care, fie se succed unul după altul, fie “proorocesc” simultan, la mare concurenţă, folosindu-se din plin de harisma vorbirii în limbi.

Cât priveşte “Cuvântul buneivestiri”, acesta este... “Cuvântul” de la Pucioasa, care deşi este mediatizat de pucioşi din greu, atât pe internet cât şi prin ziare şi prin cărţi, totuşi nu prinde deloc la masele largi de creştini (nu doar la cei din lumea largă, dar nici măcar la cei din România, care îl au la îndemână de mai bine de 50 de ani). De aceea zic pucioşii că el “lipseşte peste tot pe pământ”.

Cuvintele “nu ştiu cum s-o dau cu omul ca să Mă afle în acest izvor de cuvânt şi să-Mi caute povaţa” reprezintă mărturisirea sinceră a neputinţei “Atotputernicului” de la Pucioasa, care după 55 de ani de trudă se vede în aceeaşi situaţie ca şi la început. Apostolii nu aveau nici internet, nici ziare, nici tipografii, nici maşini Peugeot şi Renault (aşa cum au pucioşii ca să răspândească Evanghelia Sfintei Virginia) şi mergeau per pedes ca să propovăduiască Evanghelia lui Hristos, dar tot au reuşit destul de repede să facă treaba care li s-a încredinţat.

Cuvintele “să nu se joace cu coborârea Mea cuvânt după el, căci vai celor ce dispreţuiesc proorociile” dezvăluie că la Pucioasa se coace şi se plănuieşte răzbunarea, arma lipsită de inteligenţă dar complet neputincioasă faţă de cei care ignoră “lucrarea” liderilor pucioşi, cei care se cred a fi solii cerului şi dregătorii pământului.

Cuvintele “...vai celor [...] ce suflă să stingă Duhul Meu, Care lucrează pe pământ prin soli, aşa cum în toată vremea am lucrat!” descriu şi mai bine duhul belicos şi încrâncenat al liderilor pucioşi, care se cred a fi “soli ai Duhului Sfânt”, ca şi când Duhul (despre Care se ştie că suflă unde voieşte), n-ar putea să-şi facă lucrarea Sa direct, fără intermediari pătimaşi, incoerenţi şi perisabili.

Oricâtă sârguinţă am depune pentru a descoperi această “proorocie” biblică” (pe care o “reproduc” aici liderii pucioşi cu cuvintele lor) între paginile Sfintei Scripturi, nu vom reuşi. Singurele versete care se apropie oarecum de acest “subiect” sunt câteva pilde rămase de la înţeleptul împărat Solomon:

“Fără vedenie de prooroc poporul e fără stăpân, dar fericit este cel care păzeşte legea!”(Pilde, 28,18)
“Punerile la cale nu se înfăptuiesc unde lipseşte chibzuirea, dar ele îşi iau fiinţă cu mulţi sfătuitori. ”(Pilde, 15,22)
“Cu oricâtă dibăcie te vei război, biruinţa se dobândeşte cu mulţi sfătuitori. ”(Pilde, 24,6)

Modificările de fond aduse de către liderii pucioşi sunt evidente. Ei inventează “cetatea” ca beneficiar al proorociilor, pentru a putea incrimina prin ea “cetatea” Bisericii (instituţia BOR), comparând-o pe aceasta cu “Cetatea Sfântă Noul Ierusalim de la Pucioasa” sau cu celelalte “cetăţi” inventate de către liderii pucioşi: în primul rând, “România, cetatea cea iubită”, apoi satele şi oraşele unde locuiesc familii de pucioşi: “cetatea Gheboieni”, “cetatea de la Nămăieşti”, “cetatea Ungureni, “cetatea Măneşti”, “cetatea Valea Voievozilor”, “cetatea Bucureşti-Ferentari” , cetatea Târgovişte, cetatea Timişoara, cetatea Colentina, cetatea Căprioru, “cetatea Cluj”, “cetatea Pucioasa” . În Sfânta Scriptură, beneficiarul proorociilor nu era “cetatea”, ci “poporul”. Mai mult, pentru perioadele în care poporul nu este condus de prooroci sau proorociile erau puţine şi sărăcăcioase (vezi 1 Regi 3,1) nu se formulează nici un “vai” pentru cetate, ci dimpotrivă, o “fericire” pentru cei care, deşi nu sunt conduşi (deocamdată) de prooroci, păzesc legea, adică se conduc după proorociile anterioare. Este şi cazul Bisericii tradiţionale (BOR), care nu se conduce prin prooroci, ci prin observarea atentă a preceptelor rămase întipărite în Scriptură sau păstrate prin Tradiţie.

În plus, este de remarcat diferenţa netă de viziune faţă de conducători şi sfătuitori. Biblia vorbeşte în mod repetat de caracterul benefic al prezenţei mai multor sfătuitori, care ar fi să influenţeze atât “punerile la cale” (actul sfătuirii, al pregătirii şi al planificării), adică pregătirea luptei cu forţele potrivnice ale răului, cât şi coordonarea “războaielor” nevăzute cu forţele întunericului, adică a luptelor propriu-zise (actul conducerii). Acest lucru este ilustrat de conducerea Bisericii, care stă în chibzuinţa şi lucrarea unui organ colectiv, denumit Sfântul Sinod. Biserica Noul Ierusalim nu are un Sfânt Sinod, care să gândească cu mai multe capete, ci are un singur “cap”, pe post de “prooroc” (care, de fapt, este o “proorociţă”) care face şi desface toate, fie că este vorba de “călăuzire”, fie că este vorba de “povăţuire”, fie că este vorba de “cârmuire”:

“Nu vorbiţi cu Duhul Sfânt ca şi cu omul. Nu lua de la om, Israele. Ia de la Duhul Sfânt prin călăuză dacă vrei de la Duhul Sfânt, iar dacă vrei de la om, îţi pierzi vremea ca şi până acum. Fii atent că Duhul Sfânt nu este pământesc ca să vorbeşti în numele Duhului Sfânt cele pământeşti din tine. Fii atent, Israele, fii atent! Amin, amin, amin.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa, datat 21-06-1998)

Se stabileşte aşadar o delegare unică de prerogative: “Călăuza” de la Pucioasa este de acum singura curea de transmisie dintre om şi Dumnezeu. Nu-i exclus ca “proorociţa” să se fi ocupat şi cu “sfinţirea” mai presus de fire (fără Taina hirotoniei) de diaconi, preoţi şi arhierei la Pucioasa.

191. Comentariu la “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” la praznicul Buneivestiri (07-04-2010) (IV)

Acestea par a fi aşadar motivele pentru care liderii pucioşi promovează un text pe care pretind că este “proorocesc”, dar care nu are decât tangenţe vagi cu Sfânta Scriptură. Întrucât ei introduc în mod fraudulos idei noi, străine de textul Scripturii, formularea aparent “liberă” propusă de liderii pucioşi nu este scuzabilă, mai ales că ei sunt la recidivă: mai există cel puţin un alt “Cuvânt” mai vechi care pretinde textual că în Sfânta Scriptură scrie negru pe alb acelaşi lucru:

“Poporul fără de prooroc, adică fără de cuvântul Meu în mijlocul lui, poporul acela este fără Dumnezeu, şi nu este în siguranţă un astfel de popor, de vreme ce Eu nu am loc cu cârma în mijlocul lui, că scris este în Scripturi: "Vai de cetatea peste care nu este prooroc!", şi iar este scris: "Vai de cetatea peste care se aşează mulţi conducători, că aceea se va prăbuşi"” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa, datat 02-08-1994 )

Or, această afirmaţie este un neadevăr. Nicăieri în Biblie nu se regăsesc aceste două versete menţionate mai sus. El au fost inventate de către liderii pucioşi pentru a le servi intereselor lor propagandistice. Scopul ascuns este oneros, dar simplu: liderul “proorociţă” doreşte concentrarea în mâinile ei a puterilor absolute, atribuindu-şi rolul de “cârmă” şi “călăuză” a poporului pucios, în calitate de unic reprezentant şi “sol” al Duhului Sfânt pe pământ. Campania de intoxicare a creştinilor cu astfel de citate falsificate, dar pretinse a fi “biblice”, s-a tot intensificat în ultimii ani, printr-o serie de iniţiative şi noutăţi:

1. Cine vrea sfat de la Dumnezeu va trebui să-l ceară de acum încolo călăuzei de la Pucioasa, cârmuitorul care “nu trebuie ispitit”, ci ascultat orbeşte:

“Fiilor din grădină, cercetaţi ce este în Israel; cercetaţi ce se lucrează şi de cine se lucrează, şi lăsaţi la cârmă în cetăţi numai o cârmă, căci cetatea cu mulţi cârmuitori se prăbuşeşte. Una este lucrătorul, şi alta este cârmuitorul care-ţi spune ce să faci, Israele, dar nu mai ispiti cârmuitorul, că dacă faci aşa, ţie nu-ţi mai dau prin el. Dacă vrei să iei de la Mine, ia de la Mine prin om, nu lua de la om.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa, datat 21-06-1998 )

2. “Proorociţa” de la Pucioasa care i-a luat locul Verginicăi în 1990 este singura îndrituită să cunoască voia lui Dumnezeu şi s-o comunice oamenilor:

“O, dar nu era omul deprins cu inimă curată, că vai de cetatea peste care nu este prooroc, Verginico! Cine să le spună la oameni cum sunt Eu şi cum vreau Eu? Cine dacă nu este prooroc de al Meu între oameni?” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa, datat 19-12-1999 )

3.Mesajele sosite “din cer” promovează mereu numai una şi aceeaşi cârmă peste cetăţile pucioşeşti:

“ O, Doamne, aş vrea să-i spun poporului Tău şi al meu să-şi amintească de cuvântul Tău [...] să lase peste fiecare cetate de creştini numai o cârmă, ca să-l păzeşti de tot vaiul cel dinăuntrul şi cel din afara lui pe poporul Tău. Duhul Tău Cel învăţător a spus prin prooroci: «Vai de cetatea cea cu mulţi cârmuitori sau fără de cârmuitor peste ea!». Acestea două sunt acelaşi fel de rău, căci cetatea cu mulţi cârmuitori nu are cârmuitor, şi de aceea este aşa, iar cetatea fără de cârmuitor este aşa din pricina că mulţi se aşează în ea să cârmuiască. [...] şi să asculte precum îngerii ascultă, căci vai de cetatea care nu este cârmuită sau care mulţi o cârmuiesc pe ea! “(Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa, datat 21-11-2005)

4. Adepţii pucioşi sunt chemaţi să-şi exerseze umilinţa prin acceptarea “poroorociţei” de la Pucioasa şi a învăţăturilor şi vedeniilor ei, indiferent dacă inima lor le spune altceva:

“Umiliţi-vă! Primiţi pe proorocii care vă învaţă spre Domnul! Primiţi pe cei ce vă dau cuvântul Domnului, care vă îndeamnă la pocăinţă şi la umilinţă şi la mântuire. Vai de cetatea peste care nu este prooroc şi vedenie şi descoperire de la Dumnezeu!” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa, datat 2-08-2009)

5. Preoţii Bisericii sunt mustraţi aspru că nu o acceptă şi ei pe Mihaela, lidera sectei de la Pucioasa, care are duhul proorociei, drept cârmă şi călăuză peste ei:

“O, cum vă dă vouă socoteala că Eu nu sunt pe pământ cu oamenii prin duhul proorociei, care este cărarea Mea pe pământ între oameni? Păi dacă Eu nu sunt, voi cum mai sunteţi? Eu cum mai sunt cu voi şi prin voi cum ziceţi voi că sunt prin voi? Ziceţi că sunteţi din unul în altul prin fir apostolic. De ce n-aţi putea zice aşa şi pentru duhul proorociei, care ar fi să fie cârma bisericii, Dumnezeu trup şi cuvânt prin biserică? Au nu ştiţi că este scris: "Vai de cetatea peste care nu este cuvânt de prooroc!"?” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa, datat 7-02-2010)

191. Comentariu la “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” la praznicul Buneivestiri (07-04-2010) (V)


Cât priveşte “punerile la cale” ale liderilor pucioşi, ele nu se fac oricum. Ei au nevoie pentru aceasta de slujitori devotaţi. Ei au nevoie de creştini temeinic formaţi în familie, şi nu oricum, ci în spiritul habotniciei şi a ascultării oarbe de liderii lor religioşi. Cu ei, liderii speră să facă treabă bună, adică aceştia să-i respecte şi să-i asculte necondiţionat ca pe nişte “călăuze” venite de la “Domnul”. Iar "Domnul Pucioasei" se dovedeşte a fi deosebit de selectiv: cei care vor iubire de la Dumnezeu trebuie mai întâi s-o merite, altminteri să-şi ia gândul de la ea. Şi îndată se explică de ce este “El” părtinitor: deoarece caută cu iubire numai spre cei care şi ei caută cu iubire către “El”:

“O, tu vrei să fii iubit, omule? Dar meriţi, tată? De ce nu te întrebi şi aşa? Eu ştiu ce meriţi, dar tu nu dai să ştii. Tu meriţi pocăinţă şi lacrimi curăţitoare pentru ranele Mele cele de la păcatele tale, care ustură pe Dumnezeu, şi tu vii să cauţi iubire, şi te vaiţi că nu găseşti, dar Eu sunt Cel drept şi caut la om după cum şi el caută după Mine. O, ţie îţi trebuie ispăşire de păcate şi dojană pe calea ta neascultătoare, nu iubire de care cauţi tu, ci iubire cum ştiu Eu să-ţi dau. La Mine iubirea lucrează ca Dumnezeu, nu ca omul, tată, căci omul trebuie curăţit de păcat şi de plata păcatului, şi la Mine iubirea este cea care însănătoşeşte pe om, nu cea care-i mângâie boala.“ (CLD, 07-04-2010)

Liderii pucioşi nu se încurcă cu mărunţişuri, n-au timp de cei bolnavi ca “să-i “pigulească”, adică să-şi piardă vremea cu ei ca să-i vindece de bolile lor sufleteşti. Timpul lor e preţios. Ei au nevoie de slujitori devotaţi cărora să le poată cere lucrare jertfitoare de sine:

“O, nu suferinţa ta, ci suferinţa Mea în tine trebuie s-o ai tu, cel ce cauţi cu calea Mea. Cei ce dau să aibă suferinţa lor încă pe calea Mea cu poporul Meu, aceia dau în Mine pentru ei, căci vin şi vor apoi să le joc Eu în strună. O, Eu n-am stat să-i pigulesc pe cei bolnavi, ci le-am spus să se scoale şi să umble, nu să stea bolnavi ca să îngreuieze pe pământ, dar unde să mai fie credinţă cu sfială în ea în cei ce ar da şi ei să fie cu calea Mea de azi a cuvântului Meu de azi când ei dau să vină şi să se lase grei şi purtaţi în cârca celorlalţi cu toate defectele lor, cu toate pretenţiile lor, necunoscând ei cu mintea lor taina iubirii de Dumnezeu!” (CLD, 07-04-2010)

Liderii pucioşi se justifică apoi de ce nu pot fi ei comunicativi, calzi şi iubitori cu supuşii lor, ca să “le dăruiască inima din ei”, ci întotdeauna sunt enigmatici, aspri, nemulţumitori şi nemulţumiţi. Cică Dumnezeul Pucios le-a cerut lor să se comporte aşa, ca nu cumva supuşii lor să li se suie în cap şi să le provoace apoi multe dureri de cap. Iar cei care nu îi înţeleg sau îi dispreţuiesc pe liderii pucioşi pentru atâta lucru, sunt oameni fără credinţă în ei:

“O, fiilor binevestitori din partea Mea, învăţaţi cereşte, tată, cum trebuie să staţi înaintea celor ce vin ca să vadă această lucrare a Mea cu voi! Nu le daţi inima din voi, ci păziţi-o numai pentru Mine, tată, iar lor daţi-le povaţă pentru credinţă mai întâi, şi apoi să stea ei pe picioarele lor înaintea Mea dacă vor să poată pentru viaţa lor cu Mine. Eu am avut şi am încă multe dureri pe calea Mea cu voi în mijlocul poporului Meu cu voi, că la unii a fost să le dau de lucru aşa cum au dorit ei, căci altfel Mă loveau pe Mine şi pe voi pentru ei, şi aşa a fost, şi nimeni dintre cei dispreţuitori de voi să nu spună, să nu creadă că au credinţă ziditoare pentru ei sau pentru alţii din lucrarea Mea, dacă pe voi vă dispreţuiesc dinspre unii spre alţii aceştia, meteahnă diavolească în cei ce lucrează aşa, nemaisfârşind ei cu nemulţumirile şi cu pretenţiile. O, nu pentru pretenţii trebuie să se apropie de Mine cel ce vine cu acest izvor de cuvânt, ci pentru pocăinţă să vină şi aşa să rămână pe calea Mea dacă vine. “(CLD, 07-04-2010)

Aşadar, cei ce dau să vină la Pucioasa, să vină fără nici un fel de pretenţii, iar cei ce intră să lase afară orice speranţă că le vor mai putea ridica vreodată (pretenţiile).


“Lasciati ogni speranza, voi che'ntrate…”
....

192. Templele de tip “Noul Ierusalim” s-au înmulţit ca ciupercile


Pandemia intitulată “Noul Ierusalim” este dezvăluită pe un site (http://serafimdesarov.trei.ro/?p=30) în toată splendoarea ei.
Reproducem aici articolul respectiv, care pare a fi la rândul lui o preluare de pe alt site.

Noul Ierusalim

Printre numeroasele activitati ale “pictorului” Ivan Tihonovici, Letopisetul manastirii Serafimo-Diveevski aminteste la capitolul XXVIII: “Despre presupusa oranduire in apropiere de manastirea Serafimo-Diveevski a unui schit deosebit”. Ivan Tihonovici, dupa cum este cunoscut, a avut intentia de a construi la trei verste de manastirea Diveevo, in directia Pustiei Sarovului, un schit dupa exemplul Preacuviosilor Antonie si Teodosie de la Pecerska, si aici sa fie manastirea parintelui Serafim si a lui, cu 12 porti, dupa asemanarea schiniei ceresti.

In 1850 el a construit acolo o chilie pentru sora econoama Tatiana Burjumova, in manastirea careia isi petrecea tot timpul, insa egumena Ladijenskaia a hotarat ca aceasta chilie nu este folositoare si a daramat-o.
Din materialele adunate de cercetatori, in legatura cu ancheta inceputa de Sfantul Sinod, s-a vazut ca constructia acestui schit a fost recunoscuta de persoane intelepte si experimentate in viata duhovniceasca ca nefolositoare. In afara de aceasta, nicaieri in Biserica Ortodoxa, nici in Rasarit, nu a fost permisa oranduirea unui schit de femei.
Proiectul oranduirii acestui schit, dupa cum se vede din ancheta, ii apartine propriu-zis lui Ivan Tihonovici (parintele Ioasaf), dar nu-i este strain nici episcopului de Nijegorodsk.
In vederea tuturor acestor ratiuni Sfantul Sinod hotaraste:

1) a-l obliga pe p. Ioasaf prin iscalitura cu preintampinare aspra sa inceteze orice amestec in treburile manastirii Diveevo;
2) a instala o supraveghere vigilenta asupra lui Ioasaf
3) a instiinta conducerea eparhiala din Nijegorodsk ca Sfantul Sinod nu aproba si nu binecuvinteaza oranduirea unui schit osebit langa manastirea Diveevo.

Mitropolitul Serafim (Ciceagov), autorul Letopisetului manastirii Serafimo-Diveevski conchide ca “a construi o cetate cu 12 porti, dupa asemanarea Ierusalimului Ceresc, este un vis in afara judecatii sanatoase“.

(In lumina ultimelor profetii ale Sfantului Serafim descoperite o data cu cea de-a doua aflare minunata a moastelor sale, putem vedea ca Ivan Tihonovici a incercat sa discrediteze lucrarea Maicii Domnului si a Sfantului Serafim de la Diveevo. In timpurile noastre construirea unor temple de tip “Noul Ierusalim” a luat un avant nemaipomenit. Organizatia americana Templul Intelegerii Reciproce, aparuta in 1960 ca Asociatie a Religiilor Unite, isi propune drept tel “construirea unui templu simbolic in diferite parti ale globului”- in perfecta concordanta cu doctrina franc-masonica. De atunci a fost construit un templu dupa asemanarea schiniei ceresti in Florida, langa Disneyland, in Polonia de catre vizionarul Karol, in Coreea de Sud si, probabil, in alte locuri. La Konakovo, o suburbie a Moscovei, se construieste Ierusalimul Alb. In Romania avem, dupa cum se stie, Noul Ierusalim de la Pucioasa-Glodeni, dar si manastirea Vladimiresti, care pretinde la rolul de Diveevo al Romaniei.) [Nota red.]

Elisaveta incerca sa se descurce din aceasta situatie grea. Calma, ordonata, blanda cu surorile, ea se bucura de dragostea si respectul tuturor. La Diveevo surorile au inceput sa respire mai usor, cand alta stire ingrijoratoare s-a abatut asupra bietei comunitati: noul episcop de Nijni-Novgorod, despre care se zvonea ca este de partea lui Ioasaf, va veni in curand la Diveevo ca sa primeasca fagaduintele egumenei cu prilejul transformarii, decretata prin Sfantul Sinod, a vechii comunitati mixte intr-o manastire regulamentara.

Era in luna mai, la mai putin timp dupa Pasti. Vladica a venit noaptea, pe timp de furtuna. Dimineata, chiar inainte de a merge la biserica, a convocat-o pe Elisaveta Usakova, dandu-i ordin sa paraseasca manastirea si sa mearga ca egumena la manastirea Davidovo.
Mirata, Elisaveta tacea.

- Pentru ce taceti?
- Nu va inteleg, Prea Sfintite.
- Va spun ca trebuie sa parasiti Diveevo si sa mergeti la manastirea Davidovo, care este dezorganizata. Veti face ordine acolo.
- Imposibil, raspunse calm Elisaveta.

Vladica se supara rau de tot. Razboiul era declarat. Elisaveta a fost socotita nebuna.

preluat de pe http://www.razbointrucuvant.ro


Nu degeaba se aude adesea exclamaţia (devenită zicătoare) “Mare este grădina lui Dumnezeu!”. Numai pucioşii români spun că e mică. Cică numai la ei, între zidurile mănăstirii mixte de la Glodenii Pucioasei, este “Grădina Domnului”.

MM și toate templelele masscontice de pe pământuire
 

mariamargareta (și corecția aplicată de mine ca la școala de corecție cu (sicknoanuibai!))

191. Comentariu la “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa”(sicknoanuibai! ghilimele aiurea) la praznicul Buneivestiri (07-04-2010)(I)

Praznicul Buneivestiri este un bun prilej pentru liderii pucioşi ca să compare(sicknoanuibai! Nu ei compară) credinţa cu care Fecioara Maria a primit înştiinţarea arhanghelului la Bunavestire cu credinţa adepţilor pucioşi în mesajele cârmuitorilor lor spirituali. Dezvăluind lipsa de credinţă a omului obişnuit, în general (şi a puciosului îndoielnic, în special), faţă de “lucrarea”(sicknoanuibai! Ghilimele ironice ieșite din neputința credinței) de la Pucioasa şi faţă de “proorocii”(sicknoanuibai! Ghilimele ironice scoase din neputința credinței) ei, liderii pucioşi îi îndeamnă pe aspiranţii la pucioşism să-i “primească”(sicknoanuibai! Ghilimele ironice dinspre neputința credinței) pe ei ca pe nişte “soli ai lui Dumnezeu”(sicknoanuibai! Ghilimele ironice din putoareaoarea credinței), să li se supună lor(sicknoanuibai! Lui Dumnezeu exact așa cum te supui preotului, diaconului, omului sfințit, sfântului ce trăiește pe Dumnezeu, nimic complicat ci să ia omul aminte la sfat) întru totul (sicknoanuibai! Supunere lui Dumnezeu spre binele tău, jugul cel ușor) şi să le preţuiască mesajele şi poveţele. Pentru a da(sicknoanuibai! Nu ei dau ci Domnul trimis de Tatăl) o aură apostolică acestor îndemnuri, liderii pucioşi se servesc(sicknoanuibai! Deci nu ei ci Domnul) de o reproducere liberă a textului de la 1 Tesaloniceni, 5, 12-24, concepută de ei ((sicknoanuibai! Nu ei concep ci voi le cam născociți) cu un scop precis (sicknoanuibai! Mântuirea celor ce vor să se mântuie, cei ce aleg Raiul și nu iadul). Textul original este următorul:

“Vă mai rugăm, fraţilor, să cinstiţi pe cei ce se ostenesc între voi, care sunt mai-marii voştri în Domnul şi vă povăţuiesc; Şi pentru lucrarea lor, să-i socotiţi pe ei vrednici de dragoste prisositoare. Trăiţi între voi în bună pace. Vă rugăm însă, fraţilor, dojeniţi pe cei fără de rânduială, îmbărbătaţi pe cei slabi la suflet, sprijiniţi pe cei neputincioşi, fiţi îndelung-răbdători faţă de toţi. Luaţi seama să nu răsplătească cineva cuiva răul cu rău, ci totdeauna să urmaţi cele bune unul faţă de altul şi faţă de toţi. Bucuraţi-vă pururea. Rugaţi-vă neîncetat. Daţi mulţumire pentru toate, căci aceasta este voia lui Dumnezeu, întru Hristos Iisus, pentru voi. Duhul să nu-l stingeţi. Proorociile să nu le dispreţuiţi. Toate să le încercaţi; ţineţi ce este bine; Feriţi-vă de orice înfăţişare a răului. Însuşi Dumnezeul păcii să vă sfinţească pe voi desăvârşit, şi întreg duhul vostru, şi sufletul, şi trupul să se păzească, fără de prihană, întru venirea Domnului nostru Iisus Hristos. Credincios este Cel care vă cheamă. El va şi îndeplini.” (1 Tesaloniceni, 5, 12-24)

La prima vedere (sicknoanuibai! Și la ultima), reproducerea acestui text pare-se că reia cu alte cuvinte aceleaşi îndemnuri spuse tesalonicenilor de către Apostolul Pavel în urmă cu aproape 2000 de ani: preţuirea preoţilor, dojenirea celor aflaţi în neorânduială, întărirea celor slabi la suflet şi neputincioşi. Iată însă cum arată textul pucioşesc:

“Praznic de bunăvestire M-am făcut pe pământ prin cuvântul învăţăturii Mele peste om. Nu are însă omul credinţă în trimişii Mei aşa cum a avut mama Mea Fecioara când solul Meu a adus ei desluşirea tainei Mele cu ea. O, ce să-ţi fac, omule, dacă tu nu ai credinţă? N-ai cum să ai, de vreme ce cauţi şi tot cauţi şi nu ştii ce cauţi, iar ţie îţi lipseşte credinţa, tată. O, nimic n-ai să poţi fără de credinţă. Numai prin ea ar fi să poţi, dar cine să-ţi insufle ţie acest mare dar dacă tu nu primeşti pe solii Mei spre tine, şi apoi să arăţi supunere pentru poveţele Mele şi preţuire pentru solii Mei, că zice bisericii apostolul Meu: "Fiţi cu luare aminte pentru cei ce se ostenesc între voi ca să vă cârmuiască în Domnul şi bine să vă sfătuiască, iar pentru munca lor socotiţi-i vrednici de prisoselnică dragoste, şi veţi trăi între voi în pace, căci trebuie dojană peste cei fără de orânduială şi trebuie întărire peste cei slabi de înger şi trebuie sprijin peste cei neputincioşi, şi apoi îndelungă răbdare în toate şi peste toate, ca nu cumva careva să răsplătească cuiva răul cu rău, şi numai cele bune să fie ţinute, şi unul faţă cu altul în faţa lumii, care priveşte peste cei ce sunt biserică a lui Iisus Hristos, iar mulţumirea pentru toate să nu lipsească dinaintea Domnului, căci Duhul Sfânt trebuie să stea arzând, ca nu cumva să fie scoborâtă lucrarea proorociei, lucrarea bisericii pentru cele bune în toate faţă de orice înfăţişare a răului". Amin.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa, datat 07-04-2010 / CLD, 07-04-2010)

O menţiune aparte se cuvine a face referitoare la două dintre îndemnurile pauline: îndelunga răbdare şi facerea de bine. Spre deosebire de celelalte amintite mai sus, care se referă în mod implicit la conduita dintre membrii bisericii, Pavel extinde aceste virtuţi şi în afara zidurilor ei. Mai precis, el precizează că îndelunga răbdare şi facerea de bine trebuie făcută faţă de toţi, adică nu numai faţă de fraţii de credinţă, ci şi faţă de cei din afara bisericii. Acesta este un îndemn înţelept care, odată împlinit, îi va transforma pe împlinitorii lui în exemple vii ale trăirii Evangheliei, faţă de cei care aspiră să devină creştini şi chiar faţă de duşmanii bisericii.

O privire mai atentă (sicknoanuibai! Perversă și savant miștocărească) dezvăluie(sicknoanuibai! Nu dezvăluie ci minte și inventează bîrfe, privirea aia curioasărioasă) însă nişte imixtiuni(sicknoanuibai! Perversă și savant miștocărească) interesate(sicknoanuibai! Adică insinuați că iată nu voi ci ei) care falsifică(sicknoanuibai! Adică nu voi falsificți ci ei, păi aruncați pisikaa voastră în curtea lor și-i prindeți în flagrant când o aruncă pentru că de la ea se ridică putoareoare) mesajul paulin. Acum(sicknoanuibai! Da, „exact acum”) se înţelege(sicknoanuibai! „perfect”) mai bine de ce liderii pucioşi nu au reprodus exact citatele biblice (sicknoanuibai! Ei n-au reprodus decât ce li s-a dat de sus), ci au făcut(sicknoanuibai! Voi ați făcut defapt căci ei au scris doar de sus de la Domnul după dictaretare) din ele o reinterpretare liberă (sicknoanuibai! Așa a reamintit Domnul și nu omul). Îndemnurile adresate de Pavel tesalonicenilor, ca să aibă îndelungă-răbdare faţă de toţi şi să facă bine la toţi, au dispărut! Au rămas doar îndemnurile de a exersa aceste virtuţi numai unul faţă de altul, în biserică, în faţa lumii, care rămâne spectatoare exterioară la aceste virtuţi (fără a mai fi şi beneficiara lor). (sicknoanuibai! Păi nu se vede că la creștini, mai nou afară-i vopsit gardul cu var și înăuntru-i leopardul? Deci de sus de la Domnul s-a pus accentul că „frații și surorile Mele sunt cei ce fac voia Tatălui Meu Carele este în ceruri” și nu gLumea, deci aplicarea se începe cu apropiații și nu se face pentru slavă de la gLume cum se practică mai nou și cum vreți voi mereu ca să vedeți și să vă mândriți cu trupurile altora ca să fugiți de Cruce) Ca să fie lucrurile clare, pucioşii adaugă (sicknoanuibai! Voi vă adăugați mereu câte ceva „bun de tot” pentru ziua aceea și nu vă opriți oricât v-am corectat cu duhul blândeții) de la ei (sicknoanuibai! iar insinuări și insinuări că e omul cel ce născocește) o explicaţie atent elaborată (sicknoanuibai! Și cu „interese josnice”, iar voi furnicuțe vrednicuțcuțe cu sfoara de la sirenă în mâini), care nu există în textul paulin, dar care scoate(sicknoanuibai! Ziceți voi, explicații savante de cuonoscătoare în zaț de cafia) în evidenţă odată în plus că acum lumea priveşte din exterior performaţele morale ale “Bisericii lui Hristos”(sicknoanuibai! Ghilimele ironice că altfel cu ce?), fără a se mai împărtăşi de ele.

continuarea mai jos

continuare, MM la școala de corecțiuniune
 

193. Un fals grosolan colportat de tromboniştii pucioşi de la Noul Ierusalim (I)

Erezia de la Pucioasa se bazează pe un fals grosolan: cei şapte îngeri proorociţi în cartea Apocalipsei că vor suna din trâmbiţe (v. Apoc. cap.8, vers. 7,8,10,12; cap.9, vers.1, 13; cap.11, vers.15 nu sunt îngeri, ci oameni – primii şase – iar al şaptelea este, chipurile, Însuşi Domnul Iisus Hristos. În chip metaforic, pucioşii identifică aceste personaje (imaginate de ei ca fiind “cei şapte îngeri”) cu trâmbiţele din care ele sună, şi le denumeşte “trâmbiţe apocaliptice”. Iniţiativa datează de pe vremea Verginicăi, care se identifică pe sine cu “trâmbiţa a şasea”, pentru a da un aer de iminenţă a ultimelor scene apocaliptice:

“... Fiilor, înainte, Israel a trecut prin apă, dar acum ce vom face când vom trece prin foc? căci aceasta prin care vă vestesc este trâmbiţa a şasea. Cuvintele Mele nu sunt pentru duhurile rele, ci sunt pentru cine face cuvântul pe care îl auzi tu astăzi. Cuvântul de astăzi este uşa, şi nu mai este o altă uşă de intrare în împărăţia Mea.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 28 octombrie 1962)

Alegându-se pe sine ca să fie “trâmbiţa a şasea”, dar sucombând în anul 1980 fără a lăsa “moştenitori” la proorocie, Verginica le-a lăsat pucioşilor o grea moştenire: dificila sarcină de a-i găsi atât nişte urmaşi, cât şi nişte precursori de nădejde. Pentru urmaşi a fost ceva mai greu: scaunul "proorocesc" de la Pucioasa a rămas vacant mai bine de un an (până în 1982). Pentru precursori a fost însă mai simplu: au fost alese să fie “trâmbiţele 1-5” cinci dintre personajele vremii, creştini care erau cunoscuţi fie ca fiind mai evlavioşi decât evlavia, fie prin isprăvile lor ieşite din comun, care, mai mult sau mai puţin, aduseseră niscai tulburări prin Biserică:

1.– un Iosif Trifa, pentru că a înfiinţat “Oastea Domnului” din care s-au selectat nişte “ostaşi” mai nărăvaşi care au ieşit la război cu propria lor Biserică,

2.– un Petrache Lupu, pentru că a înnebunit mulţimile cu discursuri apocaliptice şi cu vindecările miraculoase de la Maglavit,

3.– un Arsenie Boca pentru că desfăcea lacăte cu forţa gândului, se teleporta dintr-o localitate într-alta şi citea în inimile oamenilor,

4.– un Ioan Iovan care “spovedea cu miile într-o clipă” (“ Unde o fi Ioan de la Vladimireşti, care mărturisea mii şi mii într-o clipă?” - citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 31 decembrie 1973/13 ianuarie 1974)

5.– o Veronica Barbu de la Vladimireşti, care avea dialoguri de taină cu Maica Domnului, în urma cărora prindea coraj şi se radicaliza în slogane (“Noi ascultăm de Maica Domnului, nu de Patriarhie!”)

Despre toţi aceştia, ca de altfel ca despre toţi morţii, la Pucioasa se vorbea numai de bine:

“O, oamenilor, e mare taină ţara aceasta, şi este scris de ea în Scripturi şi se numeşte ţara strălucirilor; se numeşte aşa pentru cuvântul Domnului, care se naşte în ea, pentru lucrarea Domnului, care a fost în eaîncă din anul 1921 când prima trâmbiţă apocaliptică s-a coborât din cer şi a sunat pe pământ şi a fost dată unui om sfânt, care a fost ales şi pregătit de Dumnezeu ca să-I fie trâmbiţă trezitoare pe pământ. A luat Domnul dintre preoţii bisericii un om cu numele de Iosif (Iosif Trifa, n.r.) şi l-a pus să cuvinteze cuvânt ceresc între oameni, şi şi-a adunat ucenici şi a lucrat lucrare de cer în ei, dar oamenii din biserică l-au omorât dându-l cezarului, că n-au crezut că el era ales de Dumnezeu. Şi a coborât alt înger din cer şi a sunat pe pământ, şi a dat trâmbiţa unui cioban ca să sune din ea pe pământ cuvintele lui Dumnezeu peste oameni (Petrache Lupu, n.r.). Şi au mai coborât încă trei îngeri la rând şi au sunat pe pământ, şi au dat trâmbiţa lor unui preot(Arsenie Boca, n.r.), şi încă altui preot(Ioan, Vladimireşti, n.r.), şi a mai dat una la o copilă din biserică (mh. Veronica, Vladimireşti, n.r.), şi au sunat şi aceştia din trâmbiţele lor ca să pregătească venirea sunetului trâmbiţei a şaptea, venirea Domnului s-o pregătească. Iar înainte de trâmbiţa a şaptea a coborât alt înger din cer şi a sunat pe pământ şi mi-a dat mie trâmbiţa şi am sunat din ea şi am fost trâmbiţa lui Dumnezeu, trâmbiţa a şasea, despre care scrie în Scripturi aşa: "Şi a trâmbiţat al şaselea înger, şi atunci s-a auzit un glas din cele patru capete ale jertfelnicului de aur, care este înaintea lui Dumnezeu; un glas din cortul ceresc, un glas din templul cerului ca să cheme pe oameni la pocăinţă, că vine Domnul ca să sune din trâmbiţa a şasea că timp nu mai este. Iar în zilele când va grăi al şaptelea înger, când va fi să trâmbiţeze al şaptelea înger, atunci săvârşită este toată taina lui Dumnezeu, şi timpul nu mai este". Amin, amin, amin.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 22 iunie 1997)

Din acest text rezultă că îngerul al şaselea nu şi-a mai făcut treaba, aşa cum fusese proorocit pentru el în Apocalipsă:

“Şi a trâmbiţat al şaselea înger. Şi am auzit un glas, din cele patru cornuri ale altarului de aur, care este înaintea lui Dumnezeu,
Zicând către îngerul al şaselea, cel ce avea trâmbiţa: Dezleagă pe cei patru îngeri care sunt legaţi la râul cel mare, Eufratul.
Şi au fost dezlegaţi cei patru îngeri, [...]”(Apoc. 9, 13-15)

Adică îngerul al şaselea, cel ce avea trâmbiţa, o avea dar n-o mai avea, că i-a dat-o Verginicăi. În loc să trâmbiţeze din trâmbiţă şi să dezlege pe cei patru îngeri ai mâniei care fuseseră legaţi la Eufrat, el a dat numai un semnal scurt şi apoi i-a dat Verginicăi misia ca să trâmbiţeze ea în locul lui, iar Verginica a trâmbiţat din trâmbiţă timp de 25 de ani. E drept că uneori Verginica îşi cam făcea de cap, căci a mai trâmbiţat şi din alte trâmbiţe străine, din care nu i se cădea ca să trâmbiţeze:

“... — Verginico, cine a trâmbiţat din trâmbiţă?
— Doamne, eu am trâmbiţat.
— Cu ce trâmbiţă ai trâmbiţat?
— Doamne, am trâmbiţat cu trâmbiţa bărbatului acesta, că a venit la mine şi mi-a dat să cânt. Eu n-am vrut să cânt,[...] şi a vrut să cânte el cu ea, şi trâmbiţa nu a cântat, şi mi-a dat mie să cânt cu ea. Eu nu vreau să cânt, dar,[...]Doamne, dacă eu am greşit că am trâmbiţat, să mă ierţi şi să nu mă pedepseşti.
— Verginico, să nu mai trâmbiţezi, să nu le mai faci voia, căci ei vor să vadă semne şi minuni prin tine [...]” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 12/25 decembrie 1964)

193. Un fals grosolan colportat de tromboniştii pucioşi de la Noul Ierusalim (II)

Verginica anunţă oficial că după ea va urma Domnul, care va fi “a şaptea trâmbiţă”:


“Intră, Verginico, şi sună din trâmbiţă şi întocmeşte-ţi cartea cea pentru cetatea ta. Tu eşti dintre sfinţi, şi eşti cu sfinţii în sobor de sărbătoare pentru ziua când te-am aşezat de-a dreapta Mea întru cele cereşti. Intră, tată. Binecuvântată să-ţi fie intrarea ta cu cuvântul în casa ta şi în cetatea ta de unde Eu am venit şi te-am luat ca să fii în cer. Se încheie cartea mărturiilor pentru cetăţile poporului Meu şi al tău. Intră, tată, căci necredinţa lor nu este piedică pentru cuvântul Meu. Eu sunt Cel ce pot tot ce voiesc Eu. Amin.
– Doamne, am intrat şi sun, că Tu mi-ai fost cale de intrare. Amin. Facă-se voia Ta precum în cer, Doamne.
Amin, amin zic vouă: eu sunt trâmbiţa lui Dumnezeu, iar după această trâmbiţă sună Domnul, cea de a şaptea trâmbiţă. Amin, amin, amin.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 13 decembrie 1997)

Confirmarea “din cer” întârzie să apară, dar apare până la urmă: “Domnul” Pucioasei este Al Şaptelea Înger, adică “Trâmbiţa a Şaptea” care sună din ultima trâmbiţă:

– O, Verginico, aşa vom lucra, şi vom grăi despre sfinţi şi vom spune că sfinţenia din om este vederea care vede pe Dumnezeu din om şi în om. O, Verginico, e mare ziua de serbare a sfinţilor, că tu încununezi cu slava venirii Mele a doua oară de lângă Tatăl sărbătoarea cea mare a tuturor sfinţilor Mei, şi eşti purtată de sfinţi cu multă iubire, că ai fost trâmbiţa din care Eu am sunat mai înainte de venirea Mea, că Eu sunt cea de a şaptea trâmbiţă, şi aşa se cheamă venirea Mea, se cheamă trâmbiţarea celui de al şaptelea înger, şi am scos deasupra cartea Mea cu tine, că am putut să fac aceasta, după cum am proorocit în vremea Mea cu tine că voi împlini aşa. Şi iată, am împlinit prin cei mai mici, căci scris este în Scripturile cuvântului Meu cel de acum două mii de ani: "Mulţi din cei dintâi vor fi cei de pe urmă, şi cei de pe urmă vor fi cei dintâi". Amin. (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 22 iunie 2003)

Pucioşii au intrat fără să vrea într-o încurcătură istorică. Dorind să conexeze forţat inovaţia eretică “Domnul este al şaptelea înger” cu “poroorocia” Mihaelei, au fost nevoiţi s-o scoată din cartea de istorie a pucioşilor pe lelica Maria, cea care “trâmbiţase” şi ea ani buni, între 1982 şi 1994. Dar cum acest lucru nu se putea, au inventat o altă minciună: lelica Maria n-a fost “trâmbiţă”, ci o simplă “punte de trecere” între Verginica şi Mihaela. Adică, lelica Maria a fost ... maica nimeni, dar ce a rămas de la ea este tot... “Cuvântul lui Dumnezeu”.

Este această paradigmă pucioasă (“Domnul este Al Şaptelea Înger”) confirmată de Sfânta Scriptură?

Biblia nu vorbeşte despre cele şapte “trâmbiţe” ca despre nişte persoane vii, ci ca despre nişte obiecte inerte, purtate şi folosite de îngeri. Îngerii poartă trâmbiţele, deci al şaptelea înger pe care pucioşii îl identifică la modul metaforic şi butaforic ca “a şaptea trâmbiţă apocaliptică” nu poate fi Domnul! Altminteri Biblia n-ar fi vorbit în mod limpede despre şapte îngeri trâmbiţaşi, ci ar fi specificat concret că sunt numai şase, iar după ei vine al şaptelea trâmbiţaş, care este Domnul:

“Şi când Mielul a deschis pecetea a şaptea, s-a făcut tăcere în cer, ca la o jumătate de ceas. Şi am văzut pe cei şapte îngeri, care stau înaintea lui Dumnezeu şi li s-a dat lor şapte trâmbiţe. [...] Iar cei şapte îngeri, care aveau cele şapte trâmbiţe, s-au gătit ca să trâmbiţeze.” (Apoc. 8, 1-2,6)

“Şi a trâmbiţat întâiul înger, şi s-a pornit grindină şi foc amestecat cu sânge [...].”(Apoc. 8,7)

“A trâmbiţat, apoi, al doilea înger, şi ca un munte mare arzând în flăcări s-a prăbuşit în mare [...]” (Apoc. 8,8)

“Şi a trâmbiţat al treilea înger, şi a căzut din cer o stea uriaşă, [...]” (Apoc. 8, 10)

“ Şi a trâmbiţat al patrulea înger; şi a fost lovită a treia parte din soare, şi a treia parte din lună, şi a treia parte din stele, [...]” (Apoc. 8, 12)

“Şi a trâmbiţat al cincilea înger, şi am văzut o stea căzută din cer pe pământ şi i s-a dat cheia fântânii adâncului.” (Apoc. 9, 1)

“ Şi a trâmbiţat al şaselea înger. Şi am auzit un glas, [...]” (Apoc. 9, 13)

“ Şi a trâmbiţat al şaptelea înger şi s-au pornit, în cer, glasuri puternice [...]” (Apoc. 11, 15)

Textul Biblic identifică limpede personajele şi succesiunea lor. Mai întîi este Mielul (deci Domnul) care desface a şaptea pecete. După o jumătate de ceas apar şapte îngeri care “stau înaintea lui Dumnezeu”, deci în faţa Domnului. Este imposibil ca unul dintre îngerii care stau în faţa Domnului să fie în acelaşi timp “Însuşi Domnul” . Ei sunt nişte executanţi ai Domnului, căci de aceea se spune că “li s-a dat lor şapte trâmbiţe”. Dacă al şaptelea înger era Însuşi Domnul”, înseamnă că şi Lui i s-a dat o trâmbiţă ca să trâmbiţeze din ea. Cine I-a dat Lui trâmbiţă, cine L-a făcut pe Domnul un simplu executant? S-a ajuns la o aberaţie pucioasă pentru care nu se poate găsi niciun răspuns.

Identificarea celui de al şaptelea înger care sună din trâmbiţă cu “Însuşi Domnul” de către tromboniştii de la Pucioasa ar fi doar o gravă eroare teologică, dacă n-ar fi un fals meşteşugit şi interesat, care să justifice succesiunea de prooroci mincinoşi de la Pucioasa.

Corecțiunea diavolului ce o stăpânește pe MM
 

mariamargareta

191. Comentariu la “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” (Afar din ea! Ghilimele ironice care sugerează că n-ar vorbi Domnul ci omul ori diavolul, fii serioasă!) la praznicul Buneivestiri (07-04-2010)(II)

Să punem acum faţă în faţă versetele pauline (întâi cel original, apoi cel răstălmăcit(Afar din ea drace! Cine răstălmăcește? Domnul se răstălmăcește pe El însuși? Fii serioasă!), pentru a vedea falsurile (Afar din ea! Ce falsuri visezi? Nu e nici un fals așa că degeaba tot visezi vise de trăgătoare de sfoara de la sirenă în fața goglinzii, că o să rămâi în coșmar dacă nu le lași să plece.) mai bine, oglindite în textul iniţial:

“Vă mai rugăm, fraţilor, să cinstiţi pe cei ce se ostenesc între voi, care sunt mai-marii voştri în Domnul şi vă povăţuiesc”( 1 Tes. 5, 12,24)
“Fiţi cu luare aminte pentru cei ce se ostenesc între voi ca să vă cârmuiască în Domnul şi bine să vă sfătuiască...” (CLD, 07-04-2010)

“Şi pentru lucrarea lor, să-i socotiţi pe ei vrednici de dragoste prisositoare. Trăiţi între voi în bună pace.” ( 1 Tes. 5, 13)
“...iar pentru munca lor socotiţi-i vrednici de prisoselnică dragoste, şi veţi trăi între voi în pace,...” (CLD, 07-04-2010)

“Vă rugăm însă, fraţilor, dojeniţi pe cei fără de rânduială, îmbărbătaţi pe cei slabi la suflet, sprijiniţi pe cei neputincioşi, fiţi îndelung-răbdători faţă de toţi.” ( 1 Tes. 5, 14)
“...căci trebuie dojană peste cei fără de orânduială şi trebuie întărire peste cei slabi de înger şi trebuie sprijin peste cei neputincioşi, şi apoi îndelungă răbdare în toate şi peste toate,...” (CLD, 07-04-2010)

Aici dispare prima referire a lui Pavel la toţi, adică şi la cei din afara bisericii. Pucioşii au înlocuit nişte persoane, faţă de care nu le convenea lor să exprime o atitudine pozitivă (faţă de toţi) cu nişte lucruri vagi şi inerte care nu-i incomodează: “în toate şi peste toate”.

“Luaţi seama să nu răsplătească cineva cuiva răul cu rău, ci totdeauna să urmaţi cele bune unul faţă de altul şi faţă de toţi.” ( 1 Tes. 5, 15)
“...ca nu cumva careva să răsplătească cuiva răul cu rău, şi numai cele bune să fie ţinute, şi unul faţă cu altul în faţa lumii, care priveşte peste cei ce sunt biserică a lui Iisus Hristos,...” (CLD, 07-04-2010)

Aici modificarea este de o subtilitate şocantă. Cele bune nu mai sunt urmate faţă de toţi, ci în faţa lumii. Aparent sunt cam aceleaşi cuvinte, dar în realitate sensurile diferă radical. Una este să spui “faţă de...” şi alta este să spui “în faţa...”. Lumea devine, printr-un joc subtil de vocabule, din beneficiar deplin al binelui, un simplu spectator la binele altora. Ea doar priveşte acum spre cei care sunt “biserică a lui Iisus Hristos” (pucioşii, bineînţeles!) şi se miră. Pucioşii adaugă aici o explicaţie amplă, ca să înţeleagă oricine că Pavel proorocea tesalonicenilor despre ei, despre pucioşi, cei care sunt singura “biserică a lui Iisus Hristos”. Cât depre cei din lume, mesajul pentru ei este subtil, dar destul de limpede: “Vreţi şi voi să aveţi parte de cele bune? Veniţi la noi în biserica lui Iisus Hristos şi numai aşa le veţi avea”.

“Bucuraţi-vă pururea. Rugaţi-vă neîncetat. Daţi mulţumire pentru toate, căci aceasta este voia lui Dumnezeu, întru Hristos Iisus, pentru voi.” ( 1 Tes. 5, 16-18)
“...iar mulţumirea pentru toate să nu lipsească dinaintea Domnului,...” (CLD, 07-04-2010)

“Duhul să nu-l stingeţi.” ( 1 Tes. 5, 19)
“...căci Duhul Sfânt trebuie să stea arzând,...” (CLD, 07-04-2010)

“Proorociile să nu le dispreţuiţi.” ( 1 Tes. 5, 20)
“...ca nu cumva să fie scoborâtă lucrarea proorociei, lucrarea bisericii...” (CLD, 07-04-2010)

“Toate să le încercaţi; ţineţi ce este bine; Feriţi-vă de orice înfăţişare a răului.” ( 1 Tes. 5, 22)
“...pentru cele bune în toate faţă de orice înfăţişare a răului». Amin.” (CLD, 07-04-2010)

Acum se înţelege mai bine de ce liderii pucioşi au impus în slujbele lor fasificarea (Afar din ea! Ce falsificare visezi? Fii serioasă!) Sfintei Tradiţii, prin schimbarea formulei “Pace, tuturor!” (Afar din ea! Ce tuturor visezi ca ceaușescu? Fii serioasă! Păi nu a zis că celor ce se dovedesc nevrednici pacea voastră să se întoarcă la voi? Ce tuturor visezi? Când zice Tradiția: Tuturor, se referă la toți credincioșii, nu așa ca și cum Dumnezeu ar binecuvânta și ar dărui pace celor ce se scaldă în blestem, că ălora le este pregătit blestemul pe care și l-au agonisit.), pe care o rostesc preoţii, cu formula “Pace vouă!”. De asemenea, ectenia “Pentru pacea a toată lumea... Domnului să ne rugăm!” a dispărut din slujbele lor. Pucioşii nu suportă ideea să se roage pentru lume şi pentru toţi de-a valma, drepţi şi păcătoşi. (Afar din ea! Păi se roagă pentru toți dar ca să se întoarcă la Dumnezeu și să nu moară și nu așa cum susții dumneata că Domnul se roagă pentru gLume... Asta-i bună, voi ați vrea să se închine Domnul la mamona și la draci și să se roage pentru prosperitatea lor, deci glumiți exact ca gLumea și se ridică asta în voi ca nemulțumire mare.) Pucioşii se roagă numai ei pentru ei.(Afar din ea! Ziceți voi că se roagă ei numai pentru ei; Păi cine vă oprește ca să vă întoarceți la Domnul primind pe cei trimiși de El? Pe prooroci, și atunci se roagă ei și pentru voi, dar iată că voi vreți să se roage pentru păcate, pentru prosperitatea păcatelor.) Preoţii lor le urează pace adepţilor lor şi numai lor, iar lumea nu-i mai interesează ( deşi au şi ei conturi în băncile lumii şi se folosesc în mod curent de banii lumii, de serviciile lumii de telefonie fixă şi mobilă, de la lume se îmbracă şi se încalţă, de la lume se aprovizionează cu curent electric, cu gaz metan, benzină şi motorină) (Afar din ea!Tu zici că de la gLume iar eu zic că de la Dumnezeu, sau cine crezi dumneata că are nevoie de cine, gLumea de Domnul sau Domnul de gLume? Dar gLumea are nevoie de păcat ca să le iasă afacerile iei cât mai pe dindos). Biserica lor este însă (conceptual vorbind) atât de separată de lume, încât nici nu se mai roagă pentru lume. Aceasta este culmea egocentrismului şi megalomaniei pucioşeşti, care cred că ei sunt Buricul Autonom al Pământului, dar în realitate sunt şi ei total dependenţi de “lume” şi de “bogăţiile” ei. (Afar din ea! Ghilimele puse absurd, și culmea egocentrismului sunt mincinoșii care vor să mintă și alții la fel ca ei, să așungă cu toții în aceiași oală... de noapte, că altfel fac circ și tămbălău și mânie încercând prin mult nisisip dulce să acopere vederea limpede a lucrurilor adânci și sigure pe care unii au dobândit-o prin dar de sus și ascultare simplă.)

continuarea mai jos

continuare, MM la școala de corecție