@adam000:
În schimb, eu nu pot să nu fiu de acord cu tine, soră :)
Da, sigur că este mai bună tăcerea decât o vorbire fără rost și neluminată, adică o vorbărie, așa cum facem cam mult în spațiul ăsta. Aproape de fiecare dată când scriu ceva mă întreb dacă nu e mai bine să tac și mă gândesc dacă n-ar fi bine să mă tragă cineva de mânecă; căci știu că pentru fiecare cuvânt deșert voi da seamă. Îți mulțumesc pentru că mi-ai amintit.

Însă cred, totuși, că nu orice vorbire, sau nu a oricui, este fără rost. A mea cu siguranță. Dar dintre oamenii înduhovniciți, știi ca și mine, că unii tac, iar alții vorbesc chiar mult. La unii tăcerea e cu folos, la ceilalți vorbirea. Poate e mai de jos vorbirea, dar ce ne-am face noi dacă cineva nu s-ar pleca la măsura noastră ca să ne ridice, poate chiar până la tăcere?

P.S. Pe de altă parte, totuși, ființa forumului nu din vorbele sau vorbăria noastră e alcătuită? Oare ar fi mai bine să fie o tăcere generală? Da, dacă ne-am retrage la rugăciune cred că n-ar fi o pierdere.

In prima parte ai oarecum dreptate, forumurile si discutiile pe internet sunt o forma trunchiata de comunicare si sunt de multe ori medii agresive, in care poate intra oricine cu orice caracter.
Acest citat se refera la tacerea obisnuita, o sa gasesti ca nu intotdeauna e recomandata tacerea cand se spun invataturi gresite. Pustnicii si calugarii nu se contraziceau pe tema invataturii de credinta, iar cand o faceau stim bine ca nu taceau deloc.
Pe forumul acesta am vazut de toate, fiecare credinta gresita cred ca am vazut-o expusa pe forum, pe unele nici nu le-am mai intalnit.

Frumos spus!

Si eu la fel.

Iata, esti cu mult mai intelept ca mine. Si eu iti multumesc pt ca mi-ai dat gand bun ca sa imi reamintesc.

Eu nici nu stiu ce inseamna "cuvant desert". Oare inseamna cuvant neprimit de celalalt (deci posibil sa sminteasca?)? Oare inseamna cuvant care e posibil sa sminteasca pe celalalt (chiar din neintelegere), sau sa starneasca vreo patima/gand rau in celalalt)? Oare inseamna cuvant mincinos, fariseic (fata de vreo atitudine de-a noastra pe care nu constientizam ca este in opozitie cu ce vorbim)? Oare inseamna ca despre realitatile duhovnicesti pe care nu le cunoastem experential nu ar trebui sa graim?

Eu nu stiu. Tot ce stiu este ca daca incerci sa fi atent la tine, la gandurile tale si te stradui spre trezvie, este o mare diferenta daca te stradui sa iti tii mintea spre rugaciune (cand mai usor poti sesiza gandurile rele in contrast cu pacea rugaciunii) si cu totul altceva daca iti lasi mintea sa se imprastie in vorbarie multa, chiar vorbarie nevinovata, fara de pacat (cand mai greu poti sesiza un gand rau intr-un suvoi de alte ganduri ce se perinda imprastiate). Iar daca vrem sa ajungem la masura despre care spunea Sf Siluan ca Harul poate fi pierdut chiar si numai pt un singur gand rau, atunci, logic, ar trebui sa ne straduim spre a avea cat mai putine ganduri rele, iar lipsa vorbariei multe si stradania de a ne face in mod regulat un program de rugaciune (de a ne retrage in rugaciune cat mai des/mai mult) ajuta mult, asa cum bine spui si tu:

De aceea, de fiecare data cand m-a rapit aceasta "fiinta" a forumului (?) ;-) macar citindu-l, a fost rau (dpdv al stradaniei spre trezvie si linistire), si mai rau cand am scris si vorbaria mea poate a smintit fara sa vreau pe careva.

Vorbaria noastra e influentata, prin tendinta de scadere a trezviei, de catre vorbaria celorlalti, pe care la randul nostru ii putem influenta fara sa vrem. Astfel fiinta forumului este, poate, ceva mai mult decat vorbele noastre.

odata, un monah mi-a spus: feriti-va de vorba in desert. femeile in general au tendinta de a vorbi mult si in desert. si atunci am intrebat: cand vorba noastra este in desert? si el mi-a raspuns: atunci cand vorbim de desertaciunile lumesti. poti spune si doar o fraza dar daca este despre desertaciunea desertaciunilor , este vorbire in desert. Deci pentru a nu vorbi in desert trebuie sa vorbiti de Dumnezeu.

deci nu cantitatea face vorbirea sa fie in desert ci continutul vorbirii. Sigur ca e bine sa vorbesti cat mai putin pentru a pastra timp pentru convorbirea cu Dumnezeu.
Aproape intotdeauna cand se vorbeste mult nu prea se vorbeste de Dumnezeu. de aceea ne este recomandat sa vorbim putin.

Nu pot sa nu imi amintesc de cuvintele Sf. Siluan Athonitul: "cine iubeste ceva acela si vorbeste despre acel ceva."
Iubesti mult pe Dumnezeu atunci si vorbesti de Dumnezeu din iubire pentru El.

Sfatul unei vorbe putine este foarte bun, pentru ca usor alunecam cand vorbim, la cele ce sunt desertaciuni. Un imbunatatit poate vorbi mult despre Dumnezeu si sa nu lunece in cele lumesti.

revin, pentru ca imi vine in minte intreaga convorbire cu acel monah.
am intrebat: bine, dar atunci cand vorbim de necesitati este tot vorbire in desert? si mi-a raspuns: daca depaseste masura, da. unii in loc sa vorbeasca strictul necesar , dezbat problema ore intregi. de pilda: ma duc sa cumpar cartofi, ei bine nu stau de vorba doua ore despre faptul ca ma duc sa cumpar cartofi. mai ales femeile stau la taclale mult timp despre lucruri neimportante.
s-a intors spre mine atunci si mi-a spus: uite dvs aveti obiceiul sa repetati o fraza ca si cum celalalt nu a inteles-o din prima. (am stat si m-am gandit ca asa era: repet o fraza de doua ori obicei capatat mai de mult cand vorbeam neterminat ca sa spun asa adica nu aveam rabdare sa vorbesc pe cat de repede gandeam si atunci spuneam uneori fraza pe jumatate renuntand sa o mai completez; apoi atentionata fiind repetam cu rabdare ca si celalalt sa ajunga sa inteleaga ce vroiam sa spun).

Si a continuat:
vorbiti putin ca sa va feriti de desertaciuni caci intr-o vorbire multa, cat din continut este duhovnicesc?!

prea des in ultimul timp am uitat de convorbirea cu acest monah. ma bucur ca mi-ati reamintit-o prin dialogul avut N. Priceputu si Adam000

Și eu îți mulțumesc pentru împărtășirea experienței tale.
Cuvântul deșert cred eu că poate fi chiar și cel care are (sau pare că are) legătură cu credința, cu mântuirea, însă este neziditor, gol.
Oricum, cred că trebuie să găsim fiecare echilibrul între tăcere și vorbire, să nu vorbim când ar trebui să tăcem și nici invers. Dar un exercițiu al tăcerii însoțite de rugăciune cred că este necesar pentru ca și vorbirea să ne fie cu folos.
Totuși, mă tem, iată, că deja am vorbit prea mult despre... tăcere.

sa ne gandim si la cel ce vorbeste despre Dumnezeu chiar daca nu zideste. Caci faptul ca vorbeste despre Dumnezeu arata dorinta lui de al cunoaste pe Dumnezeu dar inca nu L-a cunoscut. Si deci chiar daca nu zideste pe celalalt, pe el il "impinge" inconstient spre Dumnezeu insasi aceasta dorinta a lui de a discuta de Dumnezeu.

ca sa zideasca cuvantul nostru are nevoie de Harul lui Dumnezeu. Doar atunci nu zideste, cand lipseste Harul.

Deci un cuvant despre Dumnezeu al unui om, poate sa nu ne zideasca pe noi insa poate sa il zideasca insusi pe acel om. Sa simta bucuria ca vorbeste despre Dumnezeu si sa il duca usor usor catre Dumnezeu. Socotesc ca nu este vorbire in desert. Dar poate gresesc, ma iarta ca nu vreau sa contrazic

Multumesc pt aceasta frumoasa explicatie. Inseamna ca Dobrin are dreptate in prima parte a mesajului sau, cand spune:

Si de asemenea banuiala mea:

Dar, daca Dumnezeu este Cel care face toate acestea pentru noi (el face ca un cuvant sa nu fie gol, ci ziditor), atunci singura solutie ca noi sa avem sansa sa nu graim in desert, ar fi sa ne rugam inainte lui Dumnezeu ca sa faca El sa ne ajutam pe aproapele nostru prin sfatul sau ceea ce ii spunem aproapelui nostru - adica, dupa cum spui:

Pot vorbi despre Dumnezeu cu o dorință aparentă de a fi de folos interlocutorului, însă în spatele ei să se afle propria mea vanitate, care poate fi cu atât mai mare cu cât am adunat mai multe „podoabe” (cunoștințe teologice, filosofice, de toate felurile, talent literar ș.a.). Iarăși, pot vorbi din dorința, mărturisită sau nu față de mine însumi, de a primi răsplată de la Hristos, fără, însă, a avea dragoste față de celălalt.

Sau pot, pur și simplu, vorbi prost, fără pricepere, hrănindu-l pe celălalt cu propriile mele greșeli.

Păcatele mele se transmit – adesea camuflate în virtuți – și prin (sau mai ales prin) cuvintele mele. Și ele pot să-l vatăme pe celălalt, dacă nu este el însuși pregătit să le recunoască și să le respingă.

Cel căruia îi vorbesc simte imediat falsitatea cuvintelor mele, atunci când ele nu sunt sincere, din inimă, din viața mea, și va respinge credința asociind-o cu ipocrizia. Sau va cădea și el în aceeași greșeală pe care eu i-o propovăduiesc.

De aceea cred că mai de folos este tăcerea, cel puțin în cazurile astea, atât pentru el, cât și pentru mine, pentru că și pe mine mă surpă lăuntric o astfel de vorbire (hrănindu-mi, de exemplu, părerea de sine).

Și trebuie, prin urmare, cum spunea adam000, să nu uităm să ne rugăm înainte de a vorbi (dar și atunci când vorbim) și să luăm aminte la duhurile care ne împing la fapte care pot fi doar în aparență bune.

După toate acestea am putea ajunge la concluzia că este mai bine să nu mai vorbim noi, pentru că suntem păcătoși, și să-i lăsăm doar pe sfinți, dând numai citate. Cuvintele sfinților sunt, cu siguranță, hrană duhovnicească adevărată, ziditoare. Însă cel căruia i le oferi caută, mai întotdeauna, să intre în dialog cu tine personal, să primească ceva de la tine, să vadă o credință pe care o trăiești în viul vieții tale, care nu există doar în cărți.

Iar pentru asta trebuie ca tu însuți să digeri, să metabolizezi hrana pe care ai primit-o, făcând-o roditoare în viața ta. Să te aprinzi tu însuți de la lumina primită de la sfinți, pe care și ei au primit-o de la alți luminători, Cel dintâi fiind însuși Hristos.

Deci n-avem decât o soluție: să ne pocăim, să ne curățim, să ne luminăm; toate, cu harul lui Dumnezeu.

Vezi că din nou te înşeli, Cătăline? Vezi că iar aberezi fără să studiezi exact ceea ce am spus? Chiar şi aşa, discuţia respectivă era purtată în cpntextul mai larg al temei acelui fir de discuţie la care am dat trimitere. Nu ai decât să mergi acolo şi să vezi exact ce am scris, iar nu aberaţia pe care ai interpretat-o tu. Acolo era vorba despre naşterea din nou din Dumnezeu şi despre intrarea în împărăţia lui Dumnezeu, nu despre mântuire la general; lucrurile sunt spuse foarte clar de mine şi de tikkun_olam, nu cred că este necesară misitificarea ta. Dacă crezi că ai ceva de comentat, nu de bârfit în chip greşit pe alte topicuri, mergi pe firul de discuţie respectiv, la care am dat link, şi citeşte şi răspunde acolo.