![]() |
Procesiune cu moaștele Sfintei Paraschevi la Mangalia
http://www.basilica.ro/_upload/img/9...519ko15q3a.jpg
Sfintele moaște ale Sfintei Mucenițe Paraschevi vor fi întâmpinate vineri, 6 septembrie 2013, de la ora 16:00,la biserica maramureșeană „Sfântul Mina“ din Mangalia, iar de la ora 20:00 va avea loc o procesiune, condusă de IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, pe următorul traseu: Biserica „Sfântul Mina“ (str. George Emil Palade) - str. Matei Basarab - sens giratoriu - Șoseaua Constanței până la Biserica „Sfântul Gheorghe“ (str. Mihai Viteazul), informează Biroul de comunicare al Arhiepiscopiei Tomisului citat de Ziarul Lumina. La procesiune va participa, alături de credincioșii din localitate, un sobor format din aproximativ 60 de preoți. La Biserica „Sfântul Gheorghe“ (Mangalia) va fi oficiată Taina Sfântului Maslu. Sâmbătă, 7 septembrie, începând cu ora 8:00, Arhiepiscopul Tomisului va sfinți pictura bisericii Mănăstirii Deleni, cu hramul „Nașterea Maicii Domnului“, slujbă urmată de săvârșirea Sfintei Liturghii. De la ora 17:00, la Biserica „Sfânta Maria“ (Șoseaua Mangaliei, zona Far), IPS Teodosie va oficia Taina Sfântului Maslu. |
IPS Arhiepiscop Justinian felicitat la 40 de ani de arhierie
"La Reședința Episcopală a Eparhiei Ortodoxe a Maramureșului și Sătmarului, Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Justinian, al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului, a fost felicitat, la împlinirea celor 40 de ani de slujire arhierească.
Pentru credincioșii din Episcopia Maramureșului și Sătmarului, ziua de 9 septembrie este prilej de sărbătoare. În urmă cu 40 de ani, Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Justinian a fost instalat Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, primind numele „Maramureșanul“. În cadrul festivității, IPS Justinian a fost felicitat de către Preasfințitul Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului, de Permanența Eparhială, protopopii și ostenitorii Centrului Eparhial, precum și de reprezentanții autorităților județene și locale, între care Anton Rohian, prefectul județului Maramureș, Zamfir Ciceu, președintele Consiliului Județean Maramureș și Cătălin Cherecheș, primarul municipiului Baia Mare. Cu prilejul acestei aniversari s-a săvârșit slujba de Te-Deum, în Paraclisul episcopal, apoi, PS Iustin Sigheteanul a dat citire mesajului adresat de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, mesaj intitulat „Ostenitor cu suflet de părinte și curaj de voievod“. Înaltpreasfințitul Justinian a mulțumit tuturor celor prezenți pentru frumoasa manifestare și i-a binecuvântat pe toți. Înaltpreasfințitul Părinte Justinian s-a născut la 28 mai 1921. A fost tuns în monahism în 1942, iar între anii 1944-1973 a fost starețul Mănăstirii Rohia. A fost distins în anul 2011 cu ordinul „Steaua României în grad de cavaler“. Ierarhul, Întâistătătorul unei Episcopii, a fost distins, în anul 2009, de Patriarhul României, Preafericitul Părinte Daniel, cu demnitatea de „Arhiepiscop ad personam“. Așa cum se arată în mesajul de felicitare transmis de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, „Cu multă înțelepciune și râvnă duhovnicească, ca un «foc care arde» și care nu se poate conteni (cf. Ieremia 20, 9; Luca 24, 32), Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Justinian a rectitorit Episcopia Maramureșului și Sătmarului, pe care o păstorește astăzi. A pus piatra de temelie pentru mai mult de 80 de biserici noi, începând cu catedrala episcopală din Baia Mare, a înființat peste 20 de mănăstiri, trei protopopiate noi: Vișeu, Chioar și Oaș, a sfințit sute de biserici și a rostit mii de cuvântări și predici. Paralel cu bogata sa activitate administrativă, edilitară, Înaltpreasfinția Sa desfășoară și o bogată activitate cultural-misionară: a publicat mai multe lucrări de spiritualitate ortodoxă și românească, a înființat revista eparhială «Graiul Bisericii Noastre», a înființat Seminarul Teologic Ortodox «Sfântul Iosif Mărturisitorul» din Baia Mare, Liceul Teologic Ortodox «Nicolae Steinhardt» din Satu Mare, precum și o secție de Teologie Ortodoxă în cadrul Facultății de Litere a Centrului Universitar Nord, din Baia Mare“." (sursa: Ziarul Lumina) |
„Marș pentru viață“ la Târgu Jiu
http://www.basilica.ro/_upload/img/1...p11v3l260a.jpg
Asociația „Pro-Vita“ din județul Gorj organizează prima ediție a „Marșului pentru viață“, în ziua de 22 septembrie 2013, în ajunul prăznuirii Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul, după cum aflăm din Ziarul Lumina. La Târgu Jiu, manifestările vor începe la ora 17:00, în fața Bisericii „Sfinții Împărați Constantin și Elena“ - Parâng. Pentru desfășurare, propunem următorul traseu: statuia lui Tudor Vladimirescu, Monumentul Pro-vita al sculptorului Eugen Barzu, Maternitate, Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel“, Calea Eroilor, Mausoleul Ecaterinei Teodoroiu, poposind în Biserica „Sfinții Voievozi Mihail, Gavriil și Rafail“ (Piața Prefecturii). La Biserica „Sfinții Voievozi“ se va săvârși Acatistul Sfântului Stelian - ocrotitorul copiilor. |
Programul manifestărilor prilejuite de Sărbătoarea Sfântului Ierarh Antim Ivireanul
http://www.basilica.ro/_upload/img/1...babdjtvh2a.jpg
Cu prilejul praznicului Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul, Arhiepiscopia Râmnicului organizează, în perioada 23-27 septembrie, o serie de manifestări aniversare, cu caracter spiritual și pastoral-cultural, menite să adune laolaltă mulțime de credincioși din eparhie, dar și din întreaga țară. Începând de luni, 23 septembrie, fiecare zi va fi închinată unui eveniment cu rezonanță culturală, pastorală sau misionară pentru întreaga eparhie. Ca în fiecare an, apropierea sărbătorii Sfântului Ierarh Antim Ivireanul, ocrotitorul Arhiepiscopiei Râmnicului, prilejuiește organizarea mai multor evenimente. Luni, 23 septembrie, de la orele 16:00, va avea loc, în cadrul Complexului spiritual-cultural „Sfântul Antim Ivireanul” din Râmnic, vernisajul expoziției „Monahism și artă”, ajuns anul acesta la cea de a XIV-a ediție. Tematica lucrărilor expuse a fost inspirată de mănăstirile și schiturile din Arhiepiscopia Râmnicului. Activitatea este organizată de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Vâlcea., informează Biroul de presă al Arhiepiscopiei Râmnicului. Marți, 24 septembrie, de la orele 10:00, Sala „Iosif Episcopul” a Așezământului Cultural Pastoral „Sf. Ierarh Calinic”, va găzdui Simpozionul național „Sfințenie, cultură și secularizare în Eparhia Râmnicului”, în cadrul căruia va avea loc Lansarea cărții: „Episcopul Vartolomeu Stănescu – în lumina cuvântului”. De la orele 17:00, coralele mixte ale parohiilor din protopopiatele Arhiepiscopiei Râmnicului se vor întrece în cadrul Concursului național de muzică bisericească „Lăudați pe Domnul”, faza pe eparhie. Concursul va avea loc în Catedrala arhiepiscopală „Sfântul Nicolae” din Râmnic. Ultima manifestare a zilei va avea loc la Filarmonica „Ion Dumitrescu” din oraș, unde Corul „Euphonia”, va concerta pentru publicul râmnicean. Pentru ziua de miercuri, 25 septembrie a fost inițiat un itinerar la bisericile din municipiu, care descoperă activitatea educațională, culturală și misionară în societatea contemporană, itinerar intitulat sugestiv „Istorie, spiritualitate și cultură – Biserici din Râmnicu Vâlcea”. La Biserica „Toți Sfinții”, de la orele 11.00, va fi vernisată o Expoziție de icoane. Itinerariul va continua cu Biserica „Cuvioasa Parascheva” și Paraclisul Arhiepiscopal „Buna Vestire”; De la 16.30, la Centrul Spiritual - Cultural „Sf. Antim Ivireanul”, va avea loc lansarea cărții doamnei Elvira Ecaterina Ivănescu – „Efigii pentru doamne ortodoxe”; La orele 18.00, Corala „Canticum” a Seminarului Teologic „Sfântul Ierarh Nicolae”, va susține la Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul” din Municipiul Râmnicu Vâlcea un Concert de muzică religioasă. În cursul zilei de joi, 26 septembrie, de la orele 16,00, arhiereii râmniceni, Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Gherasim și Preasfințitul Emilian Lovișteanul, alături de soborul preoților și credincioșilor, vor întâmpina la Catedrala arhiepiscopală moaștele Sfântului Grigorie Decapolitul de la Mănăstirea Bistrița și ale Sfântului Cuvios Antonie de la Iezer. După slujba Vecerniei cu Litie, participanții, clerici și credincioși, vor pleca în procesiune cu icoana Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul, pe traseul Arhiepiscopie - Calea lui Traian - Prefectura Județului Vâlcea – Biserica „Sfântul Dumitru” – Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea (Troița Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul), cu revenire la Arhiepiscopie. Manifestările vor culmina vineri, 27 septembrie, în ziua de prăznuire a Sfântului Antim Ivireanul, cu Sfânta Liturghie, oficiată pe esplanada din fața Catedralei „Sfântul Nicolae” în sobor de arhierei, preoți și diaconi. La sărbătoarea Arhiepiscopiei Râmnicului sunt invitați să participe ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, preoți, demnitari, profesori, oameni de cultură și credincioși din Patriarhia Română. |
Bursele Fundației "Mitropolitul Bartolomeu"
http://www.basilica.ro/_upload/img/1...5qfcqun4da.jpg
Fundația “Mitropolitul Bartolomeu” va acorda prin concurs în anul școlar și universitar 2013-2014, un număr de 34 de burse tinerilor merituoși din țară, cu rezultate foarte bune la învățătură, dar lipsiți de posibilități materiale. Criteriile de selecție a bursierilor Fondul alocat pentru acest an școlar și universitar este de peste 77 000 lei, iar din acești bani se are în vedere acordarea a 18 burse pentru elevi de 200 lei pe lună, 12 burse pentru studenți de 300 lei pe lună, 3 burse pentru masteranzi de 300 lei pe lună și o bursă pentru doctoranzi de 400 lei pe lună. Bursele pentru elevi, studenți și masteranzi, se acordă pe o perioadă de 9 luni, iar pentru doctoranzi de 12 luni, începând cu 1 noiembrie 2013. Doctoranzii și masteranzii, care vor aplica pentru una din bursele scoase la concurs vor trebui să prezinte un proiect de cercetare, pe o temă interdisciplinară, din domeniile propuse: Teologia și interpretarea științelor de astăzi, Teologia și Bioetica, Teologia și Artele. Calendarul și etapele desfășurării concursului Potrivit administratorului Fundației “Mitropolitul Bartolomeu” părintele Bogdan Ivanov, cei interesați își pot trimite dosarele până pe 15 octombrie, fie prin poștă, fie dosarele pot fi depuse la sediul fundației din piața Avram Iancu nr. 18. O dată finalizată perioada de depunere a dosarelor pe 28 octombrie vor fi afișate rezultatele, iar pe 30 octombrie vor putea fi depuse contestații și vor fi afișate rezultatele finale. O dată desemnați câștigătorii burselor, Fundația “Mitropolitul Bartolomeu” va încheia cu fiecare bursier un contract, în care vor fi prevăzute drepturile și obligațiile ce revin ambelor părți pe toată perioada derulării bursei. Condițiile de participare, fișa tip a aplicantului, precum și actele necesare pentru întocmirea dosarului se găsesc în Regulamentul de burse aprobat de Colegiul Director și publicat pe situl Fundației, la www.fundatiabartolomeu.ro. Misiunea Fundației „Mitropolitul Bartolomeu” Fundația „Mitropolitul Bartolomeu”, înființată în anul 2008 de vrednicul de pomenire Arhiepiscopul și Mitropolitul Bartolomeu, reprezintă proiectul generos și inspirat al unui om cu viziuni largi, care a știut să-și convertească lipsurile tinereții în șansă pentru tinerii merituoși, dar lipsiți de posibilități materiale. Fundația are ca scop principal acordarea de burse tinerilor merituoși, dar lipsiți de posibilități, din resursele proprii, pe care le administrează potrivit dorinței fondatorului ei. Fondul alocat pentru bursele anului școlar și universitar 2013-2014 este de 77.700 lei, iar până în prezent, Fundația „Mitropolitul Bartolomeu” a acordat 179 de burse, unor tineri din întreaga țară, în valoare totală de 441.000 lei, potrivit Radio Renașterea. |
350 ani de rugăciune la Rogoz, în Maramureș
http://www.basilica.ro/_upload/img/1...re7mg13aja.jpg
Romfilatelia sărbătorește aniversarea a trei secole și jumătate de la începerea construirii Bisericii de lemn din Rogoz prin realizarea unei emisiuni de mărci poștale. Bisericile de lemn sunt recunoscute pentru simplitatea și echilibrul volumelor, dar și al proporțiilor, fiind realizări tehnice și artistice populare de mare valoare. Biserica ”Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril” din Rogoz, construită în 1663, la doi ani de la invazia tătarilor din 1661, se află pe valea râului Lăpuș, în satul cu același nume și este un exemplu al talentului artiștilor care au folosit tehnici tradiționale pentru a realiza din lemn o adevărată capodoperă. Biserica monument istoric „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din localitatea maramureșeană Rogoz a fost târnosită, la 350 de ani de la zidire, duminică, 22 septembrie, de Preasfințitul Părinte Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului. Lăcașul se află pe lista monumentelor istorice din 2004, fiind înscris și în Lista Patrimoniului Mondial. Timbrul emisiunii de mărci poștale are valoarea nominală de 8,10 lei. |
Moaștele Sfântului Dionisie Areopagitul la catedrala din Constanța
http://www.basilica.ro/_upload/img/1...m88p01muva.jpg
În această seară vor fi aduse la Catedrala „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” moaștele Sfântului Dionisie Areopagitul, de către o delegație condusă de către IPS Mitropolit Iacob de Mitilini (Grecia), după cum informează Biroul de Comunicare al Arhiepiscopiei Tomisului. În cursul serii va fi oficiată slujba Privegherii, iar mâine dimineață, la ora 7.30, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia Sfânta Liturghie cu prilejul deschiderii anului universitar teologic și a cinstirii Sfântului Dionisie Areopagitul (3 octombrie). Sfintele moaște vor rămâne spre închinare până luni, 7 octombrie. Sfântul Dionisie Areopagitul s-a născut într-o veche familie aristocrată din Atena și a fost convertit la creștinism de către Sf. Ap. Pavel, în urma predicii ținută în Areopag. Hirotonit episcop al Atenei de către același apostol, Sfântul Dionisie a redactat multe cărți teologice importante. În vremea împăratului Domițian, sfântul, în vârstă de 90 de ani, a primit cununa muceniciei prin tăierea capului. Prin puterea lui Dumnezeu, trupul sfântului s-a ridicat și, cu capul în mâini, a mers până a întâlnit o femeie, Catulia, căreia, dându-și capul, a căzut pe pământ. Văzând minunea, mulți păgâni s-au convertit. Trupul a fost îngropat de către creștini în locul respectiv, acolo fiind construită și o biserică. |
Sărbătoarea Sfintei Parascheva - 2013
Mitropolia Moldovei și Bucovinei Arhiepiscopia Iașilor Sărbătoarea Sfintei Parascheva - 2013 Joi, 10 octombrie 2013:
Ieșirea cu sfintele moaște se va face prin poarta de lângă Casa Nicodim. Se va merge pe strada I. C. Brătianu până la intersecția cu strada Cuza Vodă (Clădirea Operei). Pelerinajul continuă pe strada Cuza-Vodă până la intersecția cu strada Armeană. Apoi se va coborî pe aceeași stradă spre biserica Sf. Sava unde se va face prima oprire. În continuare se va merge pe strada Costache Negri până în dreptul Mănăstirii Sf. Trei Ierarhi, unde va avea loc ultima oprire. Se va rosti și aici o ectenie întreit scurtă și se va continua pelerinajul spre Catedrala Mitropolitană prin Bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt. Intrarea în curtea Catedralei Mitropolitane se va face prin poarta principală, se va trece prin fața Catedralei Mitropolitane și apoi moaștele vor fi reașezate pe baldachin în fața Căminului preoțesc „Sf. M. Mc. Gheorghe”. Sâmbătă, 12 octombrie 2013:
|
Zece ani de la moartea Elizabetei Rizea
http://adevarul.ro/cultura/istorie/v...8a/index.html#
În primăvara anului 1949, în casa soților Elisabeta și Gheorghe Rizea din Nucșoara (Argeș), membrii grupării „Haiducii Muscelului”, condusă de Toma Arnăuțoiu, s-au legat prin jurământ și au urcat în munți pentru a se opune cu arma în mână nou instalatei puteri comuniste. Așa a început lupta dintre partizanii grupați în zona sudică a munților Făgăraș și organele de Securitate. Partizanii au rezistat, în mod eroic, până în 1960, însă n-ar fi putut să o facă fără ajutorul celor rămași în sate, care îi alimentaru cu mâncare și informații. Citeste mai mult: adev.ro/mu73lz |
Citat:
Dumnezeu o odihnește cu siguranta in lumea celor drepți ! |
Ora este GMT +3. Ora este acum 00:27:15. |
Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2025, Jelsoft Enterprises Ltd.