Şi au ieşit fariseii şi se sfădeau cu El, cerând de la El semn din cer, ispitindu-L. Şi Iisus, suspinând cu duhul Său, a zis: Pentru ce neamul acesta cere semn? Adevărat grăiesc vouă că nu se va da semn acestui neam. Şi lăsându-i, a intrat iarăşi în corabie şi a trecut de cealaltă parte. Dar ucenicii au uitat să ia pâine şi numai o pâine aveau cu ei în corabie. Şi El le-a poruncit, zicând: Vedeţi, păziţi-vă de aluatul fariseilor şi de aluatul lui Irod. Şi vorbeau între ei, zicând: Aceasta o zice, fiindcă n-avem pâine. Şi Iisus, înţelegând, le-a zis: De ce gândiţi că n-aveţi pâine? Tot nu înţelegeţi, nici nu pricepeţi? Atât de învârtoşată este inima voastră? Ochi aveţi şi nu vedeţi, urechi aveţi şi nu auziţi şi nu vă aduceţi aminte. Când am frânt cele cinci pâini, la cei cinci mii de oameni, atunci câte coşuri pline de fărâmituri aţi luat? Zis-au Lui: Douăsprezece. Şi când cu cele şapte pâini, la cei patru mii de oameni, câte coşuri pline de fărâmituri aţi luat? Iar ei au zis: Şapte. Şi le zicea: Tot nu pricepeţi? Marcu 8, 11-21

Şi au venit la Betsaida. Şi au adus la El un orb şi L-au rugat să se atingă de el. Şi luând pe orb de mână, l-a scos afară din sat şi, scuipând în ochii lui şi punându-Şi mâinile peste el, l-a întrebat dacă vede ceva. Şi el, ridicându-şi ochii, a zis: zăresc oamenii; îi văd ca pe nişte copaci umblând. După aceea a pus iarăşi mâinile pe ochii lui, şi el a văzut bine şi s-a îndreptat, căci vedea toate, lămurit. Şi l-a trimis la casa sa, zicându-i: Să nu intri în sat, nici să spui cuiva din sat. Marcu 8, 22-26

Theofil: Orasul Bethsaida era, pare-se, infectat de incredulitate in cel mai inalt grad, lucru care atrage reprosul Domnului: "Vai tie, Bethsaida! Ca daca minunile care s-au facut in mijlocul tau ar fi fost facute la Tyr si la Sidon, acelea s-ar fi pocait!". Trebuia, deci, scos din aceasta cetate acest orb care intrase acolo, deoarece credinta celor care l-au adus nu era veritabila.

Sf Ioan Chrysostomul: Isus ii pune saliva pe ochi si isi pune mainile: El vrea sa arate, prin aceasta, ca este Cuvantul dumnezeiesc unit cu actiunea exterioara ceea ce opereaza miracolul: caci mana este simbolul actiunii, iar saliva simbolul cuvantului care iese din gura. El il intreaba pe acel om daca vede ceva, lucru pe care nu l-a facut niciodata la alte minuni de vindecare, invatandu-ne, astfel, ca este credinta imperfecta a acelui orb si a celor care l-au adus cauza pentru care ochii lui nu sunt cu totul deschisi. "Ridicandu-si ochii, spuse: vad oameni care merg asemenea copacilor". Era inca in tenebrele incredulitatii, de aceea spune ca nu vede oamenii decat in mod confuz.

Sf Ieronim: In sens alegoric, Bethsaida inseamna casa din vale. Adica din aceasta lume, care e vale a lacrimilor. Il conduce in afara orasuui si ii pune saliva pe ochi, ca sa vada voia lui Dumnezeu prin suflul Spiritului Sfant. Dupa ce isi pune mainile, intreaba daca vede, fiindca prin lucrarile lui Dumnezeu vedem maiestatea Lui.

Ven Beda: Un alt motiv pentru care Mantuitorul pune saliva pe ochii lui si isi pune mainile pentru a-i reda folosirea ochilor este acela de a-i arata ca risipeste orbirea genului uman prin darurile Sale invizibile si prin misterul incarnarii Sale. Saliva, care vine din capul omului, semnifica gratia Spiritului Sfant. Domnul nostru putea sa vindece pe acest om cu un singur cuvant, totusi ii reda vedere in mod gradat, pentru a arata cat de mare e orbirea si pentru a arata ca deschidem ochii la lumina cu anumita durere si in mod gradat, pentru a ne arata ca exista un parcurs al gratiei pe care ne-o ofera pentru a dobandi diversele grade ale perfectiunii.

Şi El le-a dat poruncă să nu spună nimănui despre El. Şi a început să-i înveţe că Fiul Omului trebuie să pătimească multe şi să fie defăimat de bătrâni, de arhierei şi de cărturari şi să fie omorât, iar după trei zile să învieze. Şi spunea acest cuvânt pe faţă. Şi luându-L Petru de o parte, a început să-L dojenească. Dar El, întorcându-Se şi uitându-Se la ucenicii Săi, a certat pe Petru şi i-a zis: Mergi, înapoia mea, satano! Căci tu nu cugeţi cele ale lui Dumnezeu, ci cele ale oamenilor. Şi chemând la Sine mulţimea, împreună cu ucenicii Săi, le-a zis: Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie. Marcu 8, 30-34

Teofil: El vroia, pentru moment, sa ascunda gloria Lui, pentru a nu expune un mare numar la scandalul (=piatra de poticnire, n.m.) patimilor Sale si la o pedeapsa severa.

Sf Ioan Chrysostom: sau poate ca El dorea ca scandalul Crucii sa fie trecut, pentru a face sa creasca in inima lor o credinta pura in divinitatea Lui: fiindca numai dupa Patimi si inainte de Inaltare El le spune: "mergeti si invatati toate natiunile".

Teofil: Dupa ce primise profesiunea de credinta a discipolilor Sai, care il recunoscusera ca adevarat Dumnezeu, Mantuitorul le reveleaza misterul Crucii. El le vorbeste deschis despre suferintele pe care trebuia sa le indure. Dar Apostolii nu intelegeau inca urmarea planurilor lui Dumnezeu, ideea Invierii nu putea inca sa intre in spiritul lor si credeau ca cel mai bun lucru pentru dumnezeiescul lor stapan ar fi sa scape de orice suferinta.

Sf Ioan Chrysostom: El le facea aceste devaluiri pentru a le arata ca, dupa moartea pe cruce si invierea Sa, ei trebuiau sa dea marturie predicand. Or, Petru, mereu fierband de zel, este singurul dintre toti care indrazneste aici sa discute aceste planuri cu Domnul sau.

Ven Beda: Petru vorbeste astfel dintr-un viu sentiment de afectiune si din dorinta de a evita suferinta Mantuitorului. "Nu, asa ceva nu poate sa fie", spune el, "iar urechile mele nu pot sa admita ca Fiul lui Dumnezeu sa trebuiasca sa fie dat mortii".

Sf Ioan Chrys: Dar cum se face ca Petru, caruia Tatal ii revelase misterul dumnezeirii Fiului Sau, a coborat atat de repede de la acele inaltimi si a dovedit o atat de mare inconstanta ?
Nimic de mirare ca ignora misterul suferintei Mantuitorului, fiindca acela nu-i fusese revelat. Prin revelatie El aflase ca Isus Cristos este Fiul lui Dumnezeu cel viu, dar nicio revelatie nu-l instruise asupra misterelor Crucii si Invierii. Or, Domnul nostru, pentru a-i invata pe ucenicii Sai ca Patimile sunt un lucru necesar, adreseaza lui Petru un viu repros: "Mergi inapoia Mea, Satano!"

Teofil: Domnul vroia ca ucenicii Sai sa fie convinsi ca patimile Sale sunt necesare mantuirii oamenilor, si, cum Satan singur se opune acestor suferinte din teama ca ginta umana sa fie salvata, il numeste pe Petru Satana, fiindca avea aceeasi atitudine cu Satan, opunandu-se deschis Patimilor lui Cristos, fiindca "Satan" inseamna "cel care se opune".

Sf. Ioan Chrys: Isus nu spusese de loc demonului care Il ispitise "mergi inapoia Mea", dar ii spune lui Petru, adica "urmeaza-Ma si inceteaza de a te opune planului unei morti pe care o voi indura fiindca vreau, iar tu nu cugeti cele ale lui Dumnezeu, ci cele ale oamenilor".

Teofil: Isus ii reproseaza lui Petru cugetul oamenilor, adica al afectelor terestre, fiindca vroia ca Domnul sa prefere o viata linistita mortii Sale pe cruce.

Iar ei au ţinut cuvântul, întrebându-se între ei: Ce înseamnă a învia din morţi? Şi L-au întrebat pe El, zicând: Pentru ce zic fariseii şi cărturarii că trebuie să vină mai întâi Ilie? Iar El le-a răspuns: Ilie, venind întâi, va aşeza iarăşi toate. Şi cum este scris despre Fiul Omului că va să pătimească multe şi să fie defăimat? Dar vă zic vouă că Ilie a şi venit şi i-au făcut toate câte au voit, precum s-a scris despre el. Şi venind la ucenici, a văzut mulţime mare împrejurul lor şi pe cărturari sfădindu-se între ei. Şi îndată toată mulţimea, văzându-L, s-a spăimântat şi, alergând, I se închina. Marcu 9, 10-15

Şi au venit în Capernaum. Şi fiind în casă, i-a întrebat: Ce vorbeaţi între voi pe drum? Iar ei tăceau, fiindcă pe cale se întrebaseră unii pe alţii cine dintre ei este mai mare. Şi şezând jos, a chemat pe cei doisprezece şi le-a zis: Dacă cineva vrea să fie întâiul, să fie cel din urmă dintre toţi şi slujitor al tuturor. Şi luând un copil, l-a pus în mijlocul lor şi, luându-l în braţe, le-a zis: Oricine va primi, în numele Meu, pe unul din aceşti copii pe Mine Mă primeşte; şi oricine Mă primeşte, nu pe Mine Mă primeşte, ci pe Cel ce M-a trimis pe Mine. Şi I-a zis Ioan: Învăţătorule, am văzut pe cineva scoţând demoni în numele Tău, care nu merge după noi, şi l-am oprit, pentru că nu merge după noi. Iar Iisus a zis: Nu-l opriţi, căci nu e nimeni care, făcând vreo minune în numele Meu, să poată, degrabă, să Mă vorbească de rău. Căci cine nu este împotriva noastră este pentru noi. Iar oricine vă va da să beţi un pahar de apă, în numele Meu, fiindcă sunteţi ai lui Hristos, adevărat zic vouă că nu-şi va pierde plata sa. Marcu 9, 33-41

Şi când a intrat El în casa unuia dintre căpeteniile fariseilor sâmbăta, ca să mănânce, şi ei Îl pândeau, Iată un om bolnav de idropică era înaintea Lui. Şi, răspunzând, Iisus a zis către învăţătorii de lege şi către farisei, spunând: Cuvine-se a vindeca sâmbăta ori nu? Ei însă au tăcut. Şi luându-l, l-a vindecat şi i-a dat drumul. Şi către ei a zis: Care dintre voi, de-i cădea fiul sau boul în fântână nu-l va scoate îndată în ziua sâmbetei? Şi n-au putut să-i răspundă la acestea. Şi luând seama cum îşi alegeau la masă cele dintâi locuri, a spus celor chemaţi o pildă, zicând între ei: Când vei fi chemat de cineva la nuntă, nu te aşeza în locul cel dintâi, ca nu cumva să fie chemat de el altul mai de cinste decât tine. Şi venind cel care te-a chemat pe tine şi pe el, îţi va zice: Dă acestuia locul. Şi atunci, cu ruşine, te vei duce să te aşezi pe locul cel mai de pe urmă. Ci, când vei fi chemat, mergând aşează-te în cel din urmă loc, ca atunci când va veni cel ce te-a chemat, el să-ţi zică: Prietene, mută-te mai sus. Atunci vei avea cinstea în faţa tuturor celor care vor şedea împreună cu tine. Căci, oricine se înalţă pe sine se va smeri, iar cel ce se smereşte pe sine se va înălţa. Luca 14, 1-11

Idropica inseamna edem. Adica umflare cu lichid. In special edem generalizat, care poate avea multiple cauze, cea mai simpla si fiziologica explicatie fiind "idropica prin exces de aport" si "idropica prin insuficienta de eliminare".

Nu intamplator Doctorul sufletelor si a tot trupul gaseste exemplul cu vita care cade in fantana: acolo se umfla de lichid.

Dubioasa traducere. De fapt, e vorba de doua vite: asinul sau boul. Iata ce spune Vulgata, traducerea inspirata a Sf Ieronim:
cuius vestrum asinus aut bos in puteum cadet

Asinus aut bos. Asinul sau boul au mai multa logica evanghelica, fiind vitele care l-au incalzit, cu aburul respiratiei lor, pe dumnezeiescul prunc din Sfanta Iesle. Mai multi Sfinti Parinti vad in ei simboluri ale neamurilor (magarul), respectiv evreilor (boul, cel inhamat la jugul Legii).

Astfel vazute lucrurile, mesajul Evangheliei este universal. Cristos a venit sa scoata din fantana caderii si pe cei dintre neamuri, si pe cei care alcatuiau, pana la El, Poporul Ales. Fara interventia Lui, cu totii risca sa se imbolnaveasca de boala mortala a hidropicii, boala umflarii, a infatuarii. Boala fariseilor cu care era Cristos la masa si carora le vorbea.

E varianta pe care merge ş™i Biblia Anania.

Duminica a 29-a după Rusalii
(a celor 10 leproși)
Luca 17, 12-19
În vremea aceea, intrând Iisus într-un sat, L-au întâmpinat zece bărbați leproși, care au stat departe și care au ridicat glasul, zicând: Iisuse, Învățătorule, miluiește-ne! Și, văzându-i, El le-a zis: Duceți-vă și vă arătați preoților. Dar, pe când ei se duceau, s-au curățit. Iar unul dintre ei, văzând că s-a vindecat, s-a întors, cu glas mare slăvind pe Dumnezeu. Și a căzut cu fața la pământ la picioarele lui Iisus, mulțumindu-I. Iar acela era samarinean. Și răspunzând, Iisus a zis: Oare nu zece s-au curățit? Dar cei nouă unde sunt? Nu s-a găsit să se întoarcă să dea slavă lui Dumnezeu decât numai acesta, care este de alt neam? Și i-a zis: Ridică-te și du-te! Credința ta te-a mântuit!

Şi cine va sminti pe unul din aceştia mici, care cred în Mine, mai bine i-ar fi lui dacă şi-ar lega de gât o piatră de moară şi să fie aruncat în mare. Şi de te sminteşte mâna ta, tai-o că mai bine îţi este să intri ciung în viaţă, decât, amândouă mâinile având, să te duci în gheena, în focul cel nestins. Unde viermele lor nu moare şi focul nu se stinge. Şi de te sminteşte piciorul tău, taie-l, că mai bine îţi este ţie să intri fără un picior în viaţă, decât având amândouă picioarele să fii azvârlit în gheena, în focul cel nestins, Unde viermele lor nu moare şi focul nu se stinge. Şi de te sminteşte ochiul tău, scoate-l, că mai bine îţi este ţie cu un singur ochi în împărăţia lui Dumnezeu, decât, având amândoi ochii, să fii aruncat în gheena focului. Unde viermele lor nu moare şi focul nu se stinge. Căci fiecare (om) va fi sărat cu foc, după cum orice jertfă va fi sărată cu sare. Bună este sarea; dacă însă sarea îşi pierde puterea, cu ce o veţi drege? Aveţi sare întru voi şi trăiţi în pace unii cu alţii. Şi sculându-Se de acolo, a venit în hotarele Iudeii, de cealaltă parte a Iordanului, şi mulţimile s-au adunat iarăşi la El şi iarăşi le învăţa, după cum obişnuia. Marcu 9, 42-50; 10, 1

Profit, cu bunavointa lui cristiboss56, sa remarc din acest verset ca nu avem de-a face cu o minune, ci cu o cainta vindecatoare.

In predica pr Daniel, care e mereu la inaltime, am remarcat o formula care m-a orbit cu lumina sa si am meditat putin ca sa inteleg mai limpede versetul din duminica a 28-a dupa Rusalii, pe care lumina o impartasesc cu drag cu voi.

Parintele a subliniat in timpul predicii, in care de multe ori reproduce literal textul din memorie, nu si de data asta, "...si pe cand erau ei pe cale, s-au curatit."
Mi-a sunat mie ceva nou in urechi si mai tare ca de obicei si.\, desi n-am gasit ad litteram in text aceasta formula, am inteles ca leprosii, ascultand de indemnul lui Iisus de a se arata preotilor, au inceput sa se pregateasca duhovniceste de aceasta intalnire, prin practicile ce se impun si care definesc Calea, adica prin smerire, prin rugaciuni, prin cercetarea cugetelor, iar asta a dus inevitabil la curatirea metehnelor ce i-au napadit sub numele sugestiv de lepra, care se contacteaza usor si se curata greu, ca orice pacat..

Totusi, veti intreba, cum de numai unul s-a intors la Iisus, daca si ceilalti s-au pregatit constient de intalnirea cu preotii?
Pai, se pare ca cei mai multi la necaz isi aduc aminte de Dumnezeu, iar la bine uita; nu chiar toti.

Bine punctat , Demetrius si multumesc pentru cuvantul tau .
Asa este , din păcate , omul se întoarce spre Dumnezeu mai mult la necaz si la nevoie , dar si atunci uita mult prea repede binele primit prin vindecare .
Adaug un cuvant care mi-a plăcut mult a lui Admin , Adrian Cocosila :

"Aveti credinta ca El ne cunoaste pe deplin si ca ceea ce ne daruieste clipa de clipa este doar spre binele nostru. Nu mai cautati sa va alegeti aproapele dupa preferintele voastre. Aveti incredere in Dumnezeu si veti vedea ca El este incapabil sa ne dezamageasca. Iubiti pe toata lumea, caci a iubi selectiv, inseamna a nu iubi."
Doamne ajută !

Multumesc si eu, mai ales pentru citatul Adimnului Adrian Cocosila, la care adaug eu, ca a iubi selectiv inseamna a ne iubi pe noi insine, adica fara legatura cu iubirea, tot vorba lui Admin.

Şi apropiindu-se fariseii, Îl întrebau, ispitindu-L, dacă este îngăduit unui bărbat să-şi lase femeia. Iar El, răspunzând, le-a zis: Ce v-a poruncit vouă Moise? Iar ei au zis: Moise a dat voie să-i scrie carte de despărţire şi să o lase. Şi răspunzând, Iisus le-a zis: Pentru învârtoşarea inimii voastre, v-a scris porunca aceasta; Dar de la începutul făpturii, bărbat şi femeie i-a făcut Dumnezeu. De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de femeia sa. Şi vor fi amândoi un trup; aşa că nu mai sunt doi, ci un trup. Deci ceea ce a împreunat Dumnezeu, omul să nu mai despartă. Dar în casă ucenicii L-au întrebat iarăşi despre aceasta. Şi El le-a zis: Oricine va lăsa pe femeia sa şi va lua alta, săvârşeşte adulter cu ea. Iar femeia, de-şi va lăsa bărbatul ei şi se va mărita cu altul, săvârşeşte adulter. Marcu 10, 2-12

Şi El le-a zis: Oricine va lăsa pe femeia sa şi va lua alta, săvârşeşte adulter cu ea. Iar femeia, de-şi va lăsa bărbatul ei şi se va mărita cu altul, săvârşeşte adulter. Şi aduceau la El copii, ca să-Şi pună mâinile peste ei, dar ucenicii certau pe cei ce-i aduceau. Iar Iisus, văzând, S-a mâhnit şi le-a zis: Lăsaţi copiii să vină la Mine şi nu-i opriţi, căci a unora ca aceştia este împărăţia lui Dumnezeu. Adevărat zic vouă: Cine nu va primi împărăţia lui Dumnezeu ca un copil nu va intra în ea. Şi, luându-i în braţe, i-a binecuvântat, punându-Şi mâinile peste ei. Marcu 10, 11-16

Şi când ieşea El în drum, alergând la El unul şi îngenunchind înaintea Lui, Îl întreba: Învăţătorule bun, ce să fac ca să moştenesc viaţa veşnică? Iar Iisus i-a răspuns: De ce-Mi zici bun? Nimeni nu este bun decât unul Dumnezeu. Ştii poruncile: Să nu ucizi, să nu săvârşeşti adulter, să nu furi, să nu mărturiseşti strâmb, să nu înşeli pe nimeni, cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta. Iar el I-a zis: Învăţătorule, acestea toate le-am păzit din tinereţile mele. Iar Iisus, privind la el cu dragoste, i-a zis: Un lucru îţi mai lipseşte: Mergi, vinde tot ce ai, dă săracilor şi vei avea comoară în cer; şi apoi, luând crucea, vino şi urmează Mie. Dar el, întristându-se de cuvântul acesta, a plecat mâhnit, căci avea multe bogăţii. Şi Iisus, uitându-Se în jur, a zis către ucenicii Săi: Cât de greu vor intra bogaţii în împărăţia lui Dumnezeu! Iar ucenicii erau uimiţi de cuvintele Lui. Dar Iisus, răspunzând iarăşi, le-a zis: Fiilor, cât de greu este celor ce se încred în bogăţii să intre în împărăţia lui Dumnezeu! Mai lesne este cămilei să treacă prin urechile acului, decât bogatului să intre în împărăţia lui Dumnezeu. Iar ei, mai mult uimindu-se, ziceau unii către alţii: Şi cine poate să se mântuiască? Iisus, privind la ei, le-a zis: La oameni lucrul e cu neputinţă, dar nu la Dumnezeu. Căci la Dumnezeu toate sunt cu putinţă. Marcu 10, 17-27

Şi Iisus, uitându-Se în jur, a zis către ucenicii Săi: Cât de greu vor intra bogaţii în împărăţia lui Dumnezeu! Iar ucenicii erau uimiţi de cuvintele Lui. Dar Iisus, răspunzând iarăşi, le-a zis: Fiilor, cât de greu este celor ce se încred în bogăţii să intre în împărăţia lui Dumnezeu! Mai lesne este cămilei să treacă prin urechile acului, decât bogatului să intre în împărăţia lui Dumnezeu. Iar ei, mai mult uimindu-se, ziceau unii către alţii: Şi cine poate să se mântuiască? Iisus, privind la ei, le-a zis: La oameni lucrul e cu neputinţă, dar nu la Dumnezeu. Căci la Dumnezeu toate sunt cu putinţă. Şi a început Petru a-I zice: Iată, noi am lăsat toate şi Ţi-am urmat. Iisus i-a răspuns: Adevărat grăiesc vouă: Nu este nimeni care şi-a lăsat casă, sau fraţi, sau surori, sau mamă, sau tată, sau copii, sau ţarine pentru Mine şi pentru Evanghelie, Şi să nu ia însutit - acum, în vremea aceasta, de prigoniri - case şi fraţi şi surori şi mame şi copii şi ţarine, iar în veacul ce va să vină: viaţă veşnică. Şi mulţi dintre cei dintâi vor fi pe urmă, şi din cei de pe urmă întâi. Şi erau pe drum, suindu-se la Ierusalim, iar Iisus mergea înaintea lor. Şi ei erau uimiţi şi cei ce mergeau după El se temeau. Şi luând la Sine, iarăşi, pe cei doisprezece, a început să le spună ce aveau să I se întâmple. Marcu 10, 23-32

Cel ce este credincios în foarte puţin şi în mult este credincios; şi cel ce e nedrept în foarte puţin şi în mult este nedrept. Deci dacă n-aţi fost credincioşi în bogăţia nedreaptă, cine vă va încredinţa pe cea adevărată? Şi dacă în ceea ce este străin nu aţi fost credincioşi, cine vă va da ce este al vostru? Nici o slugă nu poate să slujească la doi stăpâni. Fiindcă sau pe unul îl va urî şi pe celălalt îl va iubi, sau de unul se va ţine şi pe celălalt îl va dispreţui. Nu puteţi să slujiţi lui Dumnezeu şi lui mamona. Toate acestea le auzeau şi fariseii, care erau iubitori de argint şi-L luau în bătaie de joc. Şi El le-a zis: Voi sunteţi cei ce vă faceţi pe voi drepţi înaintea oamenilor, dar Dumnezeu cunoaşte inimile voastre; căci ceea ce la oameni este înalt, urâciune este înaintea lui Dumnezeu. Luca 16, 10-15

Duminica a 32‑a după Rusalii
(a lui Zaheu)
Luca 19, 1‑10
În vremea aceea trecea Iisus prin Ierihon și, iată, un om bogat cu numele Zaheu, care era mai‑mare peste vameși, căuta să vadă cine este Iisus, dar nu putea de mulțime, pentru că era mic de statură. Și alergând el înainte, s‑a suit într‑un sicomor ca să‑L vadă, căci pe acolo avea să treacă. Și când a sosit la locul acela, Iisus, privind în sus, a zis către el: Zahee, coboară‑te degrabă, căci astăzi trebuie să rămân în casa ta. Și a coborât degrabă și L‑a primit, bucurându‑se. Și, văzând, toți murmurau, zicând că a intrat să găzduiască la un om păcătos. Iar Zaheu, stând înaintea Domnului, I‑a zis: Iată, jumătate din averea mea, Doamne, o dau săracilor și, dacă am nedreptățit pe cineva cu ceva, întorc împătrit. Și a zis către el Iisus: Astăzi s‑a făcut mântuire casei acesteia, pentru că și acesta este fiu al lui Avraam. Căci Fiul Omului a venit să caute și să mântuiască pe cel pierdut.

Şi au venit în Ierihon. Şi ieşind din Ierihon El, ucenicii Lui şi mulţime mare, Bartimeu orbul, fiul lui Timeu, şedea jos, pe marginea drumului. Şi, auzind că este Iisus Nazarineanul, a început să strige şi să zică: Iisuse, Fiul lui David, miluieşte-mă! Şi mulţi îl certau ca să tacă, el însă cu mult mai tare striga: Fiule al lui David, miluieşte-mă! Şi Iisus, oprindu-Se, a zis: Chemaţi-l! Şi l-au chemat pe orb, zicându-i: Îndrăzneşte, scoală-te! Te cheamă. Iar orbul, lepădând haina de pe el, a sărit în picioare şi a venit la Iisus. Şi l-a întrebat Iisus, zicându-i: Ce voieşti să-ţi fac? Iar orbul I-a răspuns: Învăţătorule, să văd iarăşi. Iar Iisus i-a zis: Mergi, credinţa ta te-a mântuit. Şi îndată a văzut şi urma lui Iisus pe cale. Marcu 10, 46-52

Adevărat zic vouă că oricine va zice acestui munte: Ridică-te şi te aruncă în mare, şi nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ceea ce spune se va face, fi-va lui orice va zice. De aceea vă zic vouă: Toate câte cereţi, rugându-vă, să credeţi că le-aţi primit şi le veţi avea. Iar când staţi de vă rugaţi, iertaţi orice aveţi împotriva cuiva, ca şi Tatăl vostru Cel din ceruri să vă ierte vouă greşealele voastre. Că de nu iertaţi voi, nici Tatăl vostru Cel din ceruri nu vă va ierta vouă greşealele voastre. Marcu 11, 23-26

Şi au intrat iarăşi în Ierusalim. Şi pe când se plimba Iisus prin templu, au venit la El arhiereii, cărturarii şi bătrânii. Şi I-au zis: Cu ce putere faci acestea? Sau cine Ţi-a dat Ţie puterea aceasta, ca să le faci? Iar Iisus le-a zis: Vă voi întreba şi Eu un cuvânt: răspundeţi-Mi şi vă voi spune şi Eu cu ce putere fac acestea: Botezul lui Ioan din cer a fost, sau de la oameni? Răspundeţi-Mi! Şi ei vorbeau între ei, zicând: De vom zice: Din cer, va zice: Pentru ce, dar, n-aţi crezut în el? Iar de vom zice: De la oameni - se temeau de mulţime, căci toţi îl socoteau că Ioan era într-adevăr prooroc. Şi răspunzând, au zis lui Iisus: Nu ştim. Şi Iisus le-a zis: Nici Eu nu vă spun vouă cu ce putere fac acestea. Marcu 11, 27-33

Ev. Marcu 12, 1-12

Zis-a Domnul pilda aceasta: un om a sădit o vie, a împrejmuit-o cu gard, a aşezat în ea teasc, a clădit un turn de pază şi a dat-o lucrătorilor, iar el s-a dus departe. Iar la vremea roadelor a trimis la lucrători un slujitor, ca să primească de la ei partea sa din rodul viei. Dar ei, punând mâna pe el, l-au bătut şi i-au dat drumul fără nimic. A trimis la ei, a doua oară, alt slujitor; dar şi pe acela, lovindu-l cu pietre, i-au spart capul şi l-au izgonit cu ocară. Din nou a trimis pe altul, dar şi pe acela l-au omorât; apoi a trimis pe mulţi alţii, din care pe unii i-au bătut, iar pe alţii i-au omorât. Mai avea însă şi un fiu iubit al său şi, în cele din urmă, l-a trimis şi pe el la ei, zicând: se vor ruşina de fiul meu. Dar lucrătorii aceia au zis între ei: acesta este moştenitorul; veniţi să-l ucidem şi moştenirea va fi a noastră. Atunci au pus mâna pe el, l-au omorât şi l-au aruncat afară din vie. Ce va face acum stăpânul viei? Va veni şi va nimici pe lucrătorii aceia şi via sa o va da altora. Oare, nici Scriptura aceasta n-aţi citit-o: piatra, pe care au aruncat-o ziditorii, aceasta a ajuns să fie pusă în capul unghiului? De la Domnul s-a făcut aceasta şi este lucru minunat în ochii noştri. Ei căutau să-L prindă, căci pricepuseră că împotriva lor spusese pilda aceasta, dar se temeau de popor, şi de aceea, lăsându-L, s-au dus.

Luaţi aminte la voi înşivă. De-ţi va greşi fratele tău, dojeneşte-l şi dacă se va pocăi, iartă-l. Şi chiar dacă îţi va greşi de şapte ori într-o zi şi de şapte ori se va întoarce către tine, zicând: Mă căiesc, iartă-l. Şi au zis apostolii către Domnul: Sporeşte-ne credinţa. Iar Domnul a zis: De aţi avea credinţă cât un grăunte de muştar, aţi zice acestui sicomor: Dezrădăcinează-te şi te sădeşte în mare, şi vă va asculta. Cine dintre voi, având o slugă la arat sau la păscut turme, îi va zice când se întoarce din ţarină: Vino îndată şi şezi la masă? Oare, nu-i va zice: Pregăteşte-mi ca să cinez şi, încingându-te, slujeşte-mi, până ce voi mânca şi voi bea şi după aceea vei mânca şi vei bea şi tu? Va mulţumi, oare, slugii că a făcut cele poruncite? Cred că nu. Aşa şi voi, când veţi face toate cele poruncite vouă, să ziceţi: Suntem slugi netrebnice, pentru că am făcut ceea ce eram datori să facem. Luca 17, 3-10

Duminica a 17-a după Rusalii
(a Cananeencei)
Matei 15, 21-28
În vremea aceea a venit Iisus în părțile Tirului și ale Sidonului. Și, iată, o femeie cananeeancă, din acele ținuturi, ieșind striga, zicând: Miluiește-mă, Doamne, Fiul lui David! Fiica mea este rău chi*nuită de diavol. Iisus însă nu i-a răspuns nici un cuvânt; și, apropiindu-se, ucenicii Lui Îl rugau, zicând: Dă-i drumul, că strigă în urma noastră. Iar El, răspunzând, a zis: Nu sunt trimis decât către oile cele pierdute ale casei lui Israel. Iar ea, venind, s-a închinat Lui, zicând: Doamne, ajută-mă! El însă, răspunzând, i-a zis: Nu este bine să iei pâinea copiilor și s-o arunci câinilor. Dar ea a zis: Da, Doamne, dar și câinii mănâncă din fărâmiturile ce cad de la masa stăpânilor lor. Atunci, răspunzând, Iisus i-a zis: O, femeie, mare este cre*dința ta; fie ție după cum voiești! Și s-a tămă*duit fiica ei din ceasul acela.
Evanghelia de astăzi pune, într-o manieră subtilă, problema discriminării. Ea Îl surprinde pe Mântuitorul declarând, personal: „Nu sunt trimis decât pentru oile cele pierdute ale casei lui Israel”. Cu alte cuvinte, s-ar părea că mesajul Său ar trebui să se adreseze exclusiv evreilor. Dar aceasta ar însemna că nu are valoare universală, ci o orientare clar determinată, în beneficiul unei naţiuni anume, care trebuie să profite la maximum de pe urma lui.

Teofil Tia :
 

《 Evanghelia de astăzi pune, într-o manieră subtilă, problema discriminării. Ea Îl surprinde pe Mântuitorul declarând, personal: „Nu sunt trimis decât pentru oile cele pierdute ale casei lui Israel”. Cu alte cuvinte, s-ar părea că mesajul Său ar trebui să se adreseze exclusiv evreilor. Dar aceasta ar însemna că nu are valoare universală, ci o orientare clar determinată, în beneficiul unei naţiuni anume, care trebuie să profite la maximum de pe urma lui.*

Textul Evangheliei de astăzi ne demonstrează tuturor cât de greşit este să extragi un text din context şi să formulezi cu fermitate concluzii, ignorând fundalul. Dacă decupăm fragmentul evanghelic de astăzi din ansamblul scripturistic, avem o justificare religios-teologică şi creştină a discriminării pe criterii etnice (şi nu numai).

Biserica, în înţelepciunea ei ancestrală, ne face lumină asupra sensului textului; Mântuitorul foloseşte aceste cuvinte dure: „Nu sunt trimis decât pentru oile cele pierdute ale casei lui Israel”; „Nu este bine să iei pâinea copiilor şi s-o arunci câinilor” nu pentru că El Însuşi ar gândi astfel, ci pentru că vrea să dea glas, să exprime în cuvinte, modul de a gândi al celor din jurul Său, pentru a-l corecta. Iar El iniţiază acum un proces de operare a unor mutaţii în mentalitatea oamenilor. Ca un bun psiholog, formulează în cuvinte ceea ce ei gândeau, fără ca El Însuşi să aibă acelaşi mod de a gândi. Dă glas unei prejudecăţi din societatea acelor vremi potrivit căreia numai poporul evreu este bun şi vrednic de stimă (căci el a fost ales să conducă lumea, iar Mesia Cel aşteptat va construi pe pământ o împărăţie evreiască invincibilă, o superputere pământească). Celelalte neamuri sunt vrednice de dispreţ. În limbaj modern, numim această maladie „naţionalism”.*

Mântuitorul spune aceasta tocmai când Apostolii pledau pentru cazul bietei femei, motivând că „strigă în urma noastră”. Cu alte cuvinte, El vrea să spună: „Nu spuneaţi voi că cei de alt neam sunt câini? Acum interveniţi pentru ea?” Îi atenţionează că prin cererea lor ei se aflau în contradicţie cu modul de a gândi afirmat până atunci şi cu mentalitatea generală a iudeilor acelei lumi.

„Travaliul” care însoţeşte, inevitabil, apropierea omului de Dumnezeu

Extrem de mult avem noi de învăţat astăzi de la femeia cananeancă cea smerită, care a păşit într-o altă lume, a celor străini de neamul ei canaanit, mânată de o anumită imagine despre Dumnezeu şi despre profetul pe care urma să-L întâlnească. În locul ei, nu ştiu câţi ne-am fi comportat până la capăt la fel. Ea trece prin travaliul care însoţeşte inevitabil apropierea omului de Dumnezeu. Aceasta pentru că, rând pe rând, de-a lungul celor doar câteva minute ale întâlnirii, se răstoarnă poziţii şi apar multe dezamăgiri în inima celui care trăieşte alături de cananeancă drama căutării unui ajutor.*

În primul rând, primul lucru descurajator pentru ea este faptul că Divinul Învăţător nu o bagă în seamă. Se întâmplă adeseori aceasta cu noi înşine, când, având o dorinţă anume, încercând să ne rugăm (şi neavând experienţă în rugăciune), avem ciudatul sentiment că Dumnezeu ne ignoră. La fel se întâmplă cu această femeie: Mântuitorul pare că nu se lasă înduioşat nici de rugăciunea, nici de necazul ei cel mare. E prima dată când ea ar putea să se revolte și să renunțe.*

Mulţi dintre noi, într-o situaţie similară, ne revoltăm. Nu ne-am împreunat bine mâinile la rugăciune şi deja am şi renunţat. Ne-am pierdut elanul interior şi ni s-a prăbuşit întreg entuziasmul. Până şi ucenicii suferă de nenorocirea femeii şi, tulburaţi de strigătele ei, se scandalizează de comportamentul învăţătorului lor. Femeia, în schimb, nu se scandalizează. Nu pleacă… umplându-L de insulte pe Cel pe care-L implorase cu o clipă mai înainte, cum ar face mulţi. Cu toate că tăcerea Domnului - chiar după intervenţia ucenicilor - ar fi fost de ajuns s-o ducă la deznădejde, ea nu părăseşte rugăciunea, ci stăruie mai mult.*

Biserica ne învaţă că noi toţi, atunci când avem sentimentul unei singurătăţi emoționale în rugăciune, trebuie să stăruim precum femeia. Din păcate, cei mai mulţi oameni ai lumii noastre se opresc la acest nivel duhovnicesc: având sentimentul singurătăţii în rugăciune, leapădă rugăciunea şi renunţă sau, uneori, chiar se întorc cu înverşunare împotriva lui Dumnezeu. Biserica propune o soluţie pentru crizele din această etapă: apelul la ajutorul sfinţilor. Chiar dacă prezenţa lor nu o simţim, putem să ne încredinţăm dorinţa acestora, promiţând, în schimb, o schimbare în bine a vieţii noastre. Este o etapă firească în procesul individual de evoluție duhovnicească.*

Cananeanca nu-l contrazice pe Mântuitorul. Dimpotrivă, preluând distincţia pe care El o operează între copii şi câini şi acceptând pentru sine ocara, din însăşi această ocară extrage un motiv pentru a fi miluită. „Da, suntem câini. Dar câinele este şi el de-al casei. Copiilor, într-adevăr, li se cuvine pâinea. Dar şi câinii mănâncă din firimiturile care cad de la masa stăpânilor lor.”

Femeia a îndurat multe, fără să ştie de ce trebuie să le îndure. Mântuitorul a folosit-o în lucrarea Sa divină de schimbare a mentalităţilor. El nu voia să rămână ascunsă credinţa femeii, scopul Lui fiind unul pedagogic-formativ. Iudeii aveau de învăţat de la o păgână ce înseamnă credinţa. A vrut să descopere tuturor „comoara ascunsă în ea”. Noi toţi, astăzi, avem ceva de învăţat, chiar de la cei pe care-i dispreţuim. Şi tocmai pentru că-i dispreţuim, nu putem să vedem partea bună a lor, mesajul pozitiv cu care ei vin spre lume.

Strategia duhovnicească: Să ne găsim argumente pentru a-i iubi pe oameni, nu pentru a-i urî!

Au trecut 2.000 de ani de când Mântuitorul a luat poziţie împotriva discriminării. Şi tot de 2.000 de ani discriminarea se practică neîncetat în fiecare societate, în fiecare epocă, în funcţie de noi şi noi criterii. Au practicat-o iudeii împotriva păgânilor. Apoi au practicat-o păgânii împotriva creştinilor. Apoi, din păcate, au practicat-o creştinii - prin Inchiziţie şi Cruciade - împotriva altora. Apoi au practicat-o creştinii împotriva creştinilor. Astăzi, e practicată, pe mai departe, constituind un indiciu al descreştinării. Cu cât omul este mai departe de Dumnezeu, cu atât este mai tentat să-şi găsească motive pentru a-i urî pe semeni, iar nu pentru a-i iubi.*

Mântuitorul a luptat pentru progresul mentalităţilor, încercând să schimbe, în primul rând, modul de a gândi al Apostolilor Săi. Şi pentru a face aceasta a supus la grea încercare credinţa femeii cananeence. Mântuitorul a avut nevoie de un aliat în lucrarea sa de înnoire a mentalităţilor. Şi noi putem fi, atunci când cerem ceva de la Dumnezeu şi nu primim instantaneu, posibilul aliat pe care-l aşteaptă Dumnezeu pentru a face să progreseze - iar nu să se diminueze - credinţa pe pământ.*

Dumnezeu ne cere astăzi tuturor să ne delimităm de prejudecăţile care tiranizează lumea noastră. Părintele Arsenie Papacioc enumera „prejudecăţile” printre marile păcate ale minţii omului, introducând, în această categorie, „bănuielile, presupunerile, închipuirile” cu care se îndeletnicesc mulţi dintre oamenii de astăzi. Spune părintele că „prejudecăţile nu sunt judecăţi. Judecăţile cer un efort, pe când prejudecăţile nu”. Pe acestea le preiei gata confecţionate din societatea în care trăieşti. „De aceea - conchide părintele - stau mai la îndemână şi câştigă pe mai mulţi.”

Spunea filosoful francez Henri Bergson: „E de ajuns să accepţi o singură idee greşită (adică o prejudecată) ca principiu călăuzitor, ca pe urmă să nu existe absurditate posibilă la care să nu ajungi în modul cel mai logic cu putinţă”. O să dăm câteva exemple: fariseii au ajuns să-i acuze pe ucenicii Mântuitorului dacă culegeau cu mâna Sâmbăta - precum pe o floare - câteva spice. După ei, aceasta însemna că treieră. Dacă vindeca un bolnav, pentru ei aceasta însemna că a muncit, a prestat o activitate medicală.*

În încheiere, se cuvine ca în această zi, în care Mântuitorul a condamnat prejudecăţile şi discriminarea, să Îl rugăm pe Dumnezeu să ne dăruiască înţelepciunea de a descoperi discriminările pe care le operăm noi, în viaţa noastră şi a semenilor noştri, şi de a identifica prejudecăţile care ne închid accesul la trăirile interioare autentice şi la adevărata cunoaştere a lui Dumnezeu. Amin!》

Şi au venit la El saducheii care zic că nu este înviere şi-L întrebau zicând: Învăţătorule, Moise ne-a lăsat scris, că de va muri fratele cuiva şi va lăsa femeia fără copil, să ia fratele său pe femeia lui şi să ridice urmaş fratelui. Şi erau şapte fraţi. Şi cel dintâi şi-a luat femeie, dar, murind, n-a lăsat urmaş. Şi a luat-o pe ea al doilea, şi a murit, nelăsând urmaş. Tot aşa şi al treilea. Şi au luat-o toţi şapte şi n-au lăsat urmaş. În urma tuturor a murit şi femeia. La înviere, când vor învia, a căruia dintre ei va fi femeia? Căci toţi şapte au avut-o de soţie. Şi le-a zis Iisus: Oare nu pentru aceasta rătăciţi, neştiind Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu? Căci, când vor învia din morţi, nici nu se mai însoară, nici nu se mai mărită, ci sunt ca îngerii din ceruri. Iar despre morţi că vor învia, n-aţi citit, oare, în cartea lui Moise, când i-a vorbit Dumnezeu din rug, zicând: „Eu sunt Dumnezeul lui Avraam şi Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov”? Dumnezeu nu este Dumnezeul celor morţi, ci a celor vii. Mult rătăciţi. Marcu 12, 18-27

Şi apropiindu-se unul din cărturari, care îi auzise vorbind între ei şi, văzând că bine le-a răspuns, L-a întrebat: Care poruncă este întâia dintre toate? Iisus i-a răspuns că întâia este: „Ascultă Israele, Domnul Dumnezeul nostru este singurul Domn”. Şi: „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău, din tot cugetul tău şi din toată puterea ta”. Aceasta este cea dintâi poruncă. Iar a doua e aceasta: „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi”. Mai mare decât acestea nu este altă poruncă. Şi I-a zis cărturarul: Bine, Învăţătorule. Adevărat ai zis că unul este Dumnezeu şi nu este altul afară de El. Şi a-L iubi pe El din toată inima, din tot sufletul, din tot cugetul şi din toată puterea şi a iubi pe aproapele tău ca pe tine însuţi este mai mult decât toate arderile de tot şi decât toate jertfele. Iar Iisus, văzându-l că a răspuns cu înţelepciune, i-a zis: Nu eşti departe de împărăţia lui Dumnezeu. Şi nimeni nu mai îndrăznea să-L mai întrebe. Şi învăţând Iisus în templu, grăia zicând: Cum zic cărturarii că Hristos este Fiul lui David? Însuşi David a zis întru Duhul Sfânt: „Zis-a Domnul Domnului meu: Şezi de-a dreapta Mea până ce voi pune pe vrăjmaşii tăi aşternut picioarelor Tale”. Deci însuşi David Îl numeşte pe El Domn; de unde dar este fiul lui? Şi mulţimea cea multă Îl asculta cu bucurie. Marcu 12, 28-37

Şi când s-au împlinit zilele curăţirii lor, după legea lui Moise, L-au adus pe Prunc la Ierusalim, ca să-L pună înaintea Domnului. Precum este scris în Legea Domnului, că orice întâi-născut de parte bărbătească să fie închinat Domnului. Şi să dea jertfă, precum s-a zis în Legea Domnului, o pereche de turturele sau doi pui de porumbel. Şi iată era un om în Ierusalim, cu numele Simeon; şi omul acesta era drept şi temător de Dumnezeu, aşteptând mângâierea lui Israel, şi Duhul Sfânt era asupra lui. Şi lui i se vestise de către Duhul Sfânt că nu va vedea moartea până ce nu va vedea pe Hristosul Domnului. Şi din îndemnul Duhului a venit la templu; şi când părinţii au adus înăuntru pe Pruncul Iisus, ca să facă pentru El după obiceiul Legii, El L-a primit în braţele sale şi a binecuvântat pe Dumnezeu şi a zis: Acum slobozeşte pe robul Tău, după cuvântul Tău, în pace, Că ochii mei văzură mântuirea Ta, Pe care ai gătit-o înaintea feţei tuturor popoarelor, Lumină spre descoperirea neamurilor şi slavă poporului Tău Israel. Iar Iosif şi mama Lui se mirau de ceea ce se vorbea despre Prunc. Şi i-a binecuvântat Simeon şi a zis către Maria, mama Lui: Iată, Acesta este pus spre căderea şi spre ridicarea multora din Israel şi ca un semn care va stârni împotriviri. Şi prin sufletul tău va trece sabie, ca să se descopere gândurile din multe inimi. Şi era şi Ana proorociţa, fiica lui Fanuel, din seminţia lui Aşer, ajunsă la adânci bătrâneţe şi care trăise cu bărbatul ei şapte ani de la fecioria sa. Şi ea era văduvă, în vârstă de optzeci şi patru de ani, şi nu se depărta de templu, slujind noaptea şi ziua în post şi în rugăciuni. Şi venind ea în acel ceas, lăuda pe Dumnezeu şi vorbea despre Prunc tuturor celor ce aşteptau mântuire în Ierusalim. După ce au săvârşit toate, s-au întors în Galileea, în cetatea lor Nazaret. Iar Copilul creştea şi Se întărea cu duhul, umplându-Se de înţelepciune şi harul lui Dumnezeu era asupra Lui. Luca 2, 22-40

Cea mai frumoasa interpretare o da Grigore de Nyssa, plecand de la semnificatia numelor. Simeon inseamna "ascultare". Anna "gratie", iar Fanuel, a carui fiica este, se talmaceste ca "fata lui Dumnezeu". Simeon simbolizeaza Legea Veche, iar Anna Legea cea Noua. Pruncul Isus se afla intre cele doua personaje.

Duminica a 33-a după Rusalii
(a Vameșului și a Fariseului)
Luca 18, 10-14
Zis-a Domnul pilda aceasta: Doi oameni s-au suit la templu ca să se roage: unul era fariseu și celălalt vameș. Fariseul, stând drept, așa se ruga în sine: Dumnezeule, Îți mulțumesc că nu sunt ca ceilalți oameni, răpitori, nedrepți, prea desfrânați, sau ca și acest vameș. Postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială din toate câte câștig. Iar vameșul, departe stând, nu voia nici ochii să-și ridice către cer, ci-și bătea pieptul, zicând: Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului! Zic vouă că acesta s-a coborât mai îndreptat la casa sa decât acela. Fiindcă oricine se înalță pe sine se va smeri, iar cel ce se smerește pe sine se va înălța.

Luaţi seama la voi înşivă. Că vă vor da în adunări şi veţi fi bătuţi în sinagogi şi veţi sta înaintea conducătorilor şi a regilor, pentru Mine, spre mărturie lor. Ci mai întâi Evanghelia trebuie să se propovăduiască la toate neamurile. Iar când vă vor duce ca să vă predea, nu vă îngrijiţi dinainte ce veţi vorbi, ci să vorbiţi ceea ce se va da vouă în ceasul acela. Căci nu voi sunteţi cei care veţi vorbi, ci Duhul Sfânt. Şi va da frate pe frate la moarte şi tată pe copil şi copiii se vor răzvrăti împotriva părinţilor şi îi vor ucide. Şi veţi fi urâţi de toţi pentru numele Meu; iar cel ce va răbda până la urmă, acela se va mântui. Marcu 13, 9-13

Venerabilul Beda: Domnul nostru face aici cunoscuta justitia pedepsei inspaimantatoare care trebuia sa se abata peste Iudeea. Cauza principala a ruinei poporului evreu este aceea ca, nefiind destul de multumit cu ducerea la moarte a Mantuitorului, urmareste cu cruzime salbatica pe cei care predica numele Lui si credinta Lui.

Theophyl: Mantuitorul nostru vorbeste despre ceea ce Apostolii urmeaza sa sufere si le gaseste o anumita consolare in fata probelor personale de suferinta si tribulatii care le vor fi comune. "Veti fi adusi in fata conducatorilor si in fata regilor". Acesti conducatori si acesti regi sunt Agripa, Nero, Irod (Ac 15:12) "Pentru Mine, spre marturie lor" sunt cuvinte de mare consolare pentru Apostoli. A fi un obiect al urii din cauza lui Isus Cristos e un motiv suficient, pentru noi, de a suferi cu rabdare persecutiile, fiindca nu este suferinta, ci cauza pentru care se sufera ceea ce face mucenicia. La sfarsit, nimic mai mangaietor in mijlocul persecutiilor decat ceea ce adauga Mantuitorul "cine va rabda pana la urma se va mantui".

Ven Beda: Monumentele istorice atesta cum nu se poate mai bine indeplinirea acestei profetii. Citim ca toti Apostolii, cu putin timp inaintea ruinei Iudeii, se raspandesc in tot universul pentru a predica Evanghelia, cu exceptia lui Iacob, fiul lui Zebedeu si a lui Iacob, fratele Domnului, care deja varsesera sangele lor in Iudeea pentru cuvantul Domnului. Mantuitorul stia cat se va intrista inima ucenicilor Lui cand se va distruge si ruina natiunea lor. El voieste sa le aduca aceasta consolare, invatandu-i ca, in schimbul evreilor care il vor rejecta, ei vor avea alti tovarasi ai gloriei si ai imparatiei cerurilor, si ca va alege dintre natiuni un mai mare numar de alesi decat ruina Iudeii il va face sa piarda.

Iar când veţi vedea urâciunea pustiirii, stând unde nu se cuvine - cine citeşte să înţeleagă - atunci cei ce vor fi în Iudeea să fugă în munţi, şi cel de pe acoperiş să nu se coboare în casă, nici să intre ca să-şi ia ceva din casa sa, şi cel ce va fi în ţarină să nu se întoarcă îndărăt, ca să-şi ia haina. Dar vai celor ce vor avea în pântece şi celor ce vor alăpta în zilele acelea! Rugaţi-vă, dar, ca să nu fie fuga voastră iarna. Căci în zilele acelea va fi necaz cum nu a mai fost până acum, de la începutul făpturii, pe care a zidit-o Dumnezeu, şi nici nu va mai fi. Şi de nu ar fi scurtat Domnul zilele acelea, n-ar scăpa nici un trup, dar pentru cei aleşi, pe care i-a ales, a scurtat acele zile. Şi atunci dacă vă va zice cineva: Iată, aci este Hristos, sau iată acolo, să nu credeţi. Se vor scula hristoşi mincinoşi şi prooroci mincinoşi şi vor face semne şi minuni, ca să ducă în rătăcire, de se poate, pe cei aleşi. Dar voi luaţi seama. Iată dinainte v-am spus vouă toate. Marcu 13, 14-23

Ci în acele zile, după necazul acela, soarele se va întuneca şi luna nu-şi va mai da lumina ei. Şi stelele vor cădea din cer şi puterile care sunt în ceruri se vor clătina. Atunci vor vedea pe Fiul Omului venind pe nori, cu putere multă şi cu slavă. Şi atunci El va trimite pe îngeri şi va aduna pe aleşii Săi din cele patru vânturi, de la marginea pământului până la marginea cerului. Învăţaţi de la smochin pilda: Când mlădiţa lui se face fragedă şi înfrunzeşte, cunoaşteţi că vara este aproape. Tot aşa şi voi, când veţi vedea împlinindu-se aceste lucruri, să ştiţi că El este aproape, lângă uşi. Adevărat grăiesc vouă că nu va trece neamul acesta până ce nu vor fi toate acestea. Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece. Marcu 13, 24-31

Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece. Iar despre ziua aceea şi despre ceasul acela nimeni nu ştie, nici îngerii din cer, nici Fiul, ci numai Tatăl. Luaţi aminte, privegheaţi şi vă rugaţi, că nu ştiţi când va fi acea vreme. Este ca un om care a plecat în altă ţară şi, lăsându-şi casa, a dat puterea în mâna slugilor, dând fiecăruia lucrul lui, iar portarului i-a poruncit să vegheze. Vegheaţi, dar, că nu ştiţi când va veni stăpânul casei: sau seara, sau la miezul nopţii, sau la cântatul cocoşilor, sau dimineaţa. Ca nu cumva venind fără veste, să vă afle pe voi dormind. Iar ceea ce zic vouă, zic tuturor: Privegheaţi! Şi după două zile erau Paştile şi Azimile. Şi arhiereii şi cărturarii căutau cum să-l prindă cu vicleşug, ca să-L omoare. Dar ziceau: Nu la sărbătoare, ca să nu fie tulburare în popor. Marcu 13, 31-37 şi 14, 1-2

Şi fiind El în Betania, în casa lui Simon Leprosul, şi şezând la masă, a venit o femeie având un alabastru, cu mir de nard curat, de mare preţ, şi, spărgând vasul, a vărsat mirul pe capul lui Iisus. Dar erau unii mâhniţi între ei, zicând: Pentru ce s-a făcut această risipă de mir? Căci putea să se vândă acest mir cu peste trei sute de dinari, şi să se dea săracilor. Şi cârteau împotriva ei. Dar Iisus a zis: Lăsaţi-o. De ce îi faceţi supărare? Lucru bun a făcut ea cu Mine. Că pe săraci totdeauna îi aveţi cu voi şi, oricând voiţi, puteţi să le faceţi bine, dar pe mine nu Mă aveţi totdeauna. Ea a făcut ceea ce avea de făcut: mai dinainte a uns trupul Meu, spre înmormântare. Adevărat zic vouă: Oriunde se va propovădui Evanghelia, în toată lumea, se va spune şi ce-a făcut aceasta, spre pomenirea ei.*Marcu 14, 3-9