MM la Școala de corecțiuniune
 

mariamargareta (eu mine sine în paran-teză)

191. Comentariu la “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa“ (““““) la praznicul Buneivestiri (07-04-2010) (III)

Dar cum arată această condiţie?(condiţie?condiţie?) Iată cum o descriu “solii” (“solii”“solii”) pucioşi în ultimul lor discurs fabricat(fabricatfabricat) pentru “Dumnezeul lor”( “”“”):

“Aduc aminte la tot sufletul şi la tot trupul de cuvântul proorocesc, care spune: "Vai de cetatea peste care nu este cuvânt de prooroc, cuvânt povăţuitor peste ea, că pe aceea o paşte prăbuşirea, şi, iarăşi, vai de cetatea cu mulţi capi peste ea, că aceeaşi soartă are!". Cuvântul buneivestiri lipseşte peste tot pe pământ, şi nu ştiu cum s-o dau cu omul ca să Mă afle în acest izvor de cuvânt şi să-Mi caute povaţa şi să nu se joace cu coborârea Mea cuvânt după el, căci vai celor ce dispreţuiesc proorociile, celor ce suflă să stingă Duhul Meu, Care lucrează pe pământ prin soli, aşa cum în toată vremea am lucrat!” (CLD, 07-04-2010)

Pucioşii vor(vorvor) să sugereze (să sugereze să sugereze) aici(aiciaici) mai multe lucruri, învelite(înveliteînvelite) cu dibăcie(dibăcie) într-o atmosferă de mister. “Cetatea peste care nu este cuvânt de prooroc” este (esteesteesteeste, chiar este BOR o cetate? eventual este o sumă de cetăți) Biserica tradiţională (BOR), care nu mai are în schema ei ierarhică de personal nici prooroci, nici taumaturgi, nici vorbitori în limbi, ci numai atât: clerici şi laici. Probabil că ea nici nu se prea stresează de asta, acoperindu-se cu cuvintele Scripturii:

“Cât despre proorocii – se vor desfiinţa; darul limbilor va înceta; ştiinţa se va sfârşi; Pentru că în parte cunoaştem şi în parte proorocim.” (1 Cor. 13, 8-9) (deci ai desfințat Crezul, ai desfințat proorcia sfântă și veșnică, ai desfințat Duhul de viață care din Tatăl purcede și Carele a a grăit prin prooroci acoperindu-te cu desfințarea proorociilor gLumii? Păi voi credeți că Duhul a murit din moment ce proorociile ziceți că s-au desfinzat... dar sf. Pavel vorbește despre proorociile și știința gLumii care se vor desfința, dar proorciile, Legea și proorocii, nu este scris că nimic nu se va desfința, o cirtă sau o iotă din lege oricât ar fi de mică nu va trece până ce se vor împlini toate? E clar că va-ți îmbarcat pe iahtul ce merge la vale pe apa sâmbetei, apa pierzării.)
Ca atare, ea (BOR) nu mai are nici cuvânt povăţuitor nici cârmuitor uns din cer, şi de aceea o paşte prăbuşirea.

La rândul ei, “Cetatea cu mulţi capi peste ea” este oricare altă organizaţie religioasă care, din exces de zel, şi-a rânduit profeţi de profesie care, fie se succed unul după altul, fie “proorocesc”(“proorocesc”“proorocesc”) simultan, la mare concurenţă, folosindu-se din plin de harisma vorbirii în limbi.

Cât priveşte “Cuvântul buneivestiri” (“Cuvântul buneivestiri”“Cuvântul buneivestiri”), acesta este... “Cuvântul”(“Cuvântul”“Cuvântul”) de la Pucioasa, care deşi este mediatizat de pucioşi din greu, atât pe internet cât şi prin ziare şi prin cărţi, totuşi nu prinde deloc la masele largi de creştini (nu doar la cei din lumea largă, dar nici măcar la cei din România, care îl au la îndemână de mai bine de 50 de ani) (Oareoare de ce nu cred oamenii Adevărul? Păi pentru că nu vor să meargă pe Calea ce duce la Viață fiindcă nu sunt conștienți că sunt morți cu desăvârșire). De aceea zic pucioşii că el “lipseşte peste tot pe pământ”(“lipseşte peste tot pe pământ”“lipseşte peste tot pe pământ”).

Cuvintele “nu ştiu cum s-o dau cu omul ca să Mă afle în acest izvor de cuvânt şi să-Mi caute povaţa” reprezintă mărturisirea sinceră a neputinţei “Atotputernicului”(“”“”) de la Pucioasa, care după 55 de ani de trudă se vede în aceeaşi situaţie ca şi la început (oareoare ce-L oprește pe Dumnezeu ca să nu spulbere de pe fața pământului toate cele rele? De ce e neputincios Cel Atotuternic? Ce crezi că-L oprește?). Apostolii nu aveau nici internet, nici ziare, nici tipografii, nici maşini Peugeot şi Renault (aşa cum au pucioşii ca să răspândească Evanghelia Sfintei Virginia) şi mergeau per pedes ca să propovăduiască Evanghelia lui Hristos, dar tot au reuşit destul de repede să facă treaba care li s-a încredinţat. (Păi le-au primit nu le-au furat și nici nu au făcut afaceri murdare, așa că nu văd de ce te oftici?)

Cuvintele “să nu se joace cu coborârea Mea cuvânt după el, căci vai celor ce dispreţuiesc proorociile” dezvăluie (dezvăluie dezvăluie) că la Pucioasa se coace şi se plănuieşte răzbunarea (se coace şi se plănuieşte răzbunarea se coace şi se plănuieşte răzbunarea),arma lipsită de inteligenţă dar complet neputincioasă faţă de cei care ignoră “lucrarea”(“”“”) liderilor pucioşi, cei care se cred (cei care se credcei care se cred) a fi solii cerului şi dregătorii pământului.

Cuvintele “...vai celor [...] ce suflă să stingă Duhul Meu, Care lucrează pe pământ prin soli, aşa cum în toată vremea am lucrat!” descriu şi mai bine duhul belicos (belicosbelicos) şi încrâncenat(încrâncenatîncrâncenat) al liderilor pucioşi, care se cred a fi “soli ai Duhului Sfânt”(“”“”), ca şi când(ca şi cândca şi când) Duhul (despre Care se ştie că suflă unde voieşte), n-ar putea să-şi facă lucrarea Sa direct, fără intermediari pătimaşi, incoerenţi şi perisabili (pătimaşi, incoerenţi şi perisabilipătimaşi, incoerenţi şi perisabili).

Oricâtă sârguinţă am depune pentru a descoperi această “proorocie”(“”“”) biblică”(“”“”) (pe care o “reproduc”(“”“”) aici liderii pucioşi cu cuvintele lor) între paginile Sfintei Scripturi, nu vom reuşi. Singurele versete care se apropie oarecum de acest “subiect”(“”“”) sunt câteva pilde rămase de la înţeleptul împărat Solomon:

“Fără vedenie de prooroc poporul e fără stăpân, dar fericit este cel care păzeşte legea!”(Pilde, 28,18)
“Punerile la cale nu se înfăptuiesc unde lipseşte chibzuirea, dar ele îşi iau fiinţă cu mulţi sfătuitori. ”(Pilde, 15,22)
“Cu oricâtă dibăcie te vei război, biruinţa se dobândeşte cu mulţi sfătuitori. ”(Pilde, 24,6)

Modificările de fond aduse de către liderii pucioşi sunt evidente. Ei inventează(inventeazăinventează) “cetatea”(“”“”) ca beneficiar al proorociilor, pentru(pentrupentru) a putea incrimina(incriminaincrimina) prin ea “cetatea”(“”“”) Bisericii (instituţia BOR), comparând-o pe aceasta cu “Cetatea Sfântă Noul Ierusalim de la Pucioasa”(“”“”) sau cu celelalte “cetăţi”(“”“”) inventate de către liderii pucioşi: în primul rând, “România, cetatea cea iubită”(“”“”), apoi satele şi oraşele unde locuiesc familii de pucioşi: “cetatea Gheboieni”(“”“”), “cetatea de la Nămăieşti”(“”“”), “(“”“”)cetatea Ungureni, “cetatea Măneşti”(“”“”), “cetatea Valea Voievozilor”(“”“”), “cetatea Bucureşti-Ferentari”(“”“”) , cetatea Târgovişte, cetatea Timişoara, cetatea Colentina, cetatea Căprioru, “cetatea Cluj”(“”“”), “cetatea Pucioasa”(“”“”) . În Sfânta Scriptură, beneficiarul proorociilor nu era (nu eranuera, aiurea, cum nu? Dar Ninive?) “cetatea”(“”“”), ci “poporul”(“”“”). Mai mult, pentru perioadele în care poporul nu este condus de prooroci sau proorociile erau puţine şi sărăcăcioase (vezi 1 Regi 3,1) nu se formulează nici un “vai”(“”“”) pentru cetate, ci dimpotrivă, o “fericire”(“”“”) pentru cei care, deşi nu sunt conduşi (deocamdată) de prooroci, păzesc legea, adică se conduc după proorociile anterioare. Este şi cazul Bisericii tradiţionale (BOR), care nu se conduce prin prooroci, ci prin observarea atentă a preceptelor rămase întipărite în Scriptură sau păstrate prin Tradiţie.(Deci nu mai contează Duhul carele face Viu ci doar litera care ucide, păi ca la noi la niminia.)

continuarea mai jos

continuare, MM la școala de corecțiuniune
 

În plus, este de remarcat(de remarcatde remarcat) diferenţa netă(netănetă deci nu brută ci netă) de viziune faţă de conducători şi sfătuitori. Biblia vorbeşte în mod repetat de caracterul benefic al prezenţei mai multor sfătuitori, care ar fi să influenţeze atât “punerile la cale” (actul sfătuirii, al pregătirii şi al planificării), adică pregătirea luptei cu forţele potrivnice ale răului, cât şi coordonarea “războaielor” nevăzute cu forţele întunericului, adică a luptelor propriu-zise (actul conducerii). Acest lucru este ilustrat de conducerea Bisericii, care stă în chibzuinţa şi lucrarea unui organ colectiv, denumit Sfântul Sinod. Biserica Noul Ierusalim nu are un Sfânt Sinod, care să gândească cu mai multe capete, ci are un singur “cap”(“”“”), pe post de “prooroc”(“”“”) (care, de fapt, este o “proorociţă”(“”“” ce proorcește de la Marele Cap, de la Cel Preaînalt) ) care face şi desface (face şi desfaceface şi desface) toate, fie că este vorba de “călăuzire”(“”“”), fie că este vorba de “povăţuire”(“”“”), fie că este vorba de “cârmuire”(“”“”):

“Nu vorbiţi cu Duhul Sfânt ca şi cu omul. Nu lua de la om, Israele. Ia de la Duhul Sfânt prin călăuză dacă vrei de la Duhul Sfânt, iar dacă vrei de la om, îţi pierzi vremea ca şi până acum. Fii atent că Duhul Sfânt nu este pământesc ca să vorbeşti în numele Duhului Sfânt cele pământeşti din tine. Fii atent, Israele, fii atent! Amin, amin, amin.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa, datat 21-06-1998)

Se(sese) stabileşte aşadar(așadarașadar) o delegare unică(unicăunică) de prerogative(prerogativeprerogative): “Călăuza”(“”“”) de la Pucioasa este de acum(de acum de acum) singura(singurasingura) curea de transmisie ( curea de transmisie curea de transmisie ) dintre om şi Dumnezeu. Nu-i exclus (Nu-i exclusNu-i exclus) ca “proorociţa”(“”“”) să se fi ocupat(să se fi ocupat să se fi ocupat) şi cu “sfinţirea”(“”“”) mai presus de fire (fără Taina hirotoniei) de diaconi, preoţi şi arhierei la Pucioasa. (Vă roade pe unii că există și Dumnezeu, vă roade rău ispismurâca în care ați căzut.)

MM la școala de corecție și corecțiuniune
 

mariamargareta (moi și ale mele în paran-teze)

191. Comentariu la “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” ( “”“”) la praznicul Buneivestiri (07-04-2010) (IV)

Acestea par(parparparpar) a fi aşadar(aşadaraşadaraşadar) motivele (motivelemotivelemotivele) pentru care liderii pucioşi promovează un text pe care pretind(pretindpretindpretind) că este “proorocesc”( “”“”), dar care nu are decât tangenţe vagi(dar care nu are decât tangenţe vagidar care nu are decât tangenţe vagidar care nu are decât tangenţe vagi) cu Sfânta Scriptură. Întrucât ei(eieieieieieiei) introduc(introducintroduc) în mod fraudulos idei noi (în mod fraudulos idei noiîn mod fraudulos idei noi), străine (străinestrăinestrăine) de textul Scripturii, formularea aparent (aparentaparent) “liberă”( “”“”) propusă de liderii pucioşi nu este scuzabilă(nu este scuzabilănu este scuzabilănu este scuzabilănu este scuzabilă), mai ales că ei sunt la recidivă (mai ales că ei sunt la recidivămai ales că ei sunt la recidivămai ales că ei sunt la recidivă): mai există cel puţin un alt “Cuvânt”( “”“”) mai vechi care pretinde(pretindepretindepretinde) textual că în Sfânta Scriptură scrie negru pe alb acelaşi lucru:

“Poporul fără de prooroc, adică fără de cuvântul Meu în mijlocul lui, poporul acela este fără Dumnezeu, şi nu este în siguranţă un astfel de popor, de vreme ce Eu nu am loc cu cârma în mijlocul lui, că scris este în Scripturi: "Vai de cetatea peste care nu este prooroc!", şi iar este scris: "Vai de cetatea peste care se aşează mulţi conducători, că aceea se va prăbuşi"” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa, datat 02-08-1994 )

Or, această afirmaţie este un neadevăr (această afirmaţie este un neadevăraceastă afirmaţie este un neadevăraceastă afirmaţie este un neadevăraceastă afirmaţie este un neadevăraceastă afirmaţie este un neadevăraceastă afirmaţie este un neadevăr). Nicăieri (NicăieriNicăieriNicăieri) în Biblie nu se regăsesc aceste două versete menţionate mai sus. El au fost inventate (El au fost inventate El au fost inventate) de către liderii pucioşi pentru a le servi intereselor lor propagandistice (pentru a le servi intereselor lor propagandisticepentru a le servi intereselor lor propagandisticepentru a le servi intereselor lor propagandistice). Scopul ascuns(Scopul ascunsScopul ascuns) este oneros(onerosonerosoneros de molii), dar simplu: liderul “proorociţă”( “”“”) doreşte(doreștedoreștedorește) concentrarea în mâinile ei a puterilor absolute( în mâinile ei a puterilor absolute în mâinile ei a puterilor absolute în mâinile ei a puterilor absolute), atribuindu-şi(atribuindu-şiatribuindu-şiatribuindu-şiatribuindu-şi) rolul de “cârmă”( “”“”) şi “călăuză”( “”“”) a poporului pucios, în calitate de unic(unicunicunic) reprezentant şi “sol”( “”“”) al Duhului Sfânt pe pământ. Campania de intoxicare( Campania de intoxicare Campania de intoxicare Campania de intoxicare Campania de intoxicare Campania de intoxicare Campania de intoxicare) a creştinilor cu astfel de citate falsificate(falsificatefalsificatefalsificatefalsificate), dar pretinse(pretinsepretinse) a fi “biblice”( “”“”), s-a tot intensificat în ultimii ani, printr-o serie de iniţiative şi noutăţi(serie de iniţiative şi noutăţiserie de iniţiative şi noutăţiserie de iniţiative şi noutăţi):

1. Cine vrea sfat de la Dumnezeu va trebui să-l ceară de acum încolo călăuzei de la Pucioasa, cârmuitorul care “nu trebuie ispitit”, ci ascultat orbeşte(1. Cine vrea sfat de la Dumnezeu va trebui să-l ceară de acum încolo călăuzei de la Pucioasa, cârmuitorul care “nu trebuie ispitit”, ci ascultat orbeşte1. Cine vrea sfat de la Dumnezeu va trebui să-l ceară de acum încolo călăuzei de la Pucioasa, cârmuitorul care “nu trebuie ispitit”, ci ascultat orbeşte1. Cine vrea sfat de la Dumnezeu va trebui să-l ceară de acum încolo călăuzei de la Pucioasa, cârmuitorul care “nu trebuie ispitit”, ci ascultat orbeşte):

“Fiilor din grădină, cercetaţi ce este în Israel; cercetaţi ce se lucrează şi de cine se lucrează, şi lăsaţi la cârmă în cetăţi numai o cârmă, căci cetatea cu mulţi cârmuitori se prăbuşeşte. Una este lucrătorul, şi alta este cârmuitorul care-ţi spune ce să faci, Israele, dar nu mai ispiti cârmuitorul, că dacă faci aşa, ţie nu-ţi mai dau prin el. Dacă vrei să iei de la Mine, ia de la Mine prin om, nu lua de la om.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa, datat 21-06-1998 )

2. “Proorociţa”( “”“”) de la Pucioasa care i-a luat locul Verginicăi în 1990 este singura îndrituită să cunoască voia lui Dumnezeu şi s-o comunice oamenilor:

“O, dar nu era omul deprins cu inimă curată, că vai de cetatea peste care nu este prooroc, Verginico! Cine să le spună la oameni cum sunt Eu şi cum vreau Eu? Cine dacă nu este prooroc de al Meu între oameni?” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa, datat 19-12-1999 )

3.Mesajele sosite “din cer”( “”“”) promovează mereu numai una şi aceeaşi cârmă peste cetăţile pucioşeşti:

“ O, Doamne, aş vrea să-i spun poporului Tău şi al meu să-şi amintească de cuvântul Tău [...] să lase peste fiecare cetate de creştini numai o cârmă, ca să-l păzeşti de tot vaiul cel dinăuntrul şi cel din afara lui pe poporul Tău. Duhul Tău Cel învăţător a spus prin prooroci: «Vai de cetatea cea cu mulţi cârmuitori sau fără de cârmuitor peste ea!». Acestea două sunt acelaşi fel de rău, căci cetatea cu mulţi cârmuitori nu are cârmuitor, şi de aceea este aşa, iar cetatea fără de cârmuitor este aşa din pricina că mulţi se aşează în ea să cârmuiască. [...] şi să asculte precum îngerii ascultă, căci vai de cetatea care nu este cârmuită sau care mulţi o cârmuiesc pe ea! “(Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa, datat 21-11-2005)

4. Adepţii pucioşi sunt chemaţi să-şi exerseze umilinţa prin acceptarea “poroorociţei”( “”“”) de la Pucioasa şi a învăţăturilor şi vedeniilor ei, indiferent dacă inima lor le spune altceva:

“Umiliţi-vă! Primiţi pe proorocii care vă învaţă spre Domnul! Primiţi pe cei ce vă dau cuvântul Domnului, care vă îndeamnă la pocăinţă şi la umilinţă şi la mântuire. Vai de cetatea peste care nu este prooroc şi vedenie şi descoperire de la Dumnezeu!” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa, datat 2-08-2009)

5. Preoţii Bisericii sunt mustraţi aspru că nu o acceptă şi ei pe Mihaela, lidera sectei(secteisecteisecteisecteisecteisecteisecteisecteis ectei secteisecteisectei secteisecteisecteisecteisectei) de la Pucioasa, care are duhul proorociei, drept cârmă şi călăuză peste ei:

“O, cum vă dă vouă socoteala că Eu nu sunt pe pământ cu oamenii prin duhul proorociei, care este cărarea Mea pe pământ între oameni? Păi dacă Eu nu sunt, voi cum mai sunteţi? Eu cum mai sunt cu voi şi prin voi cum ziceţi voi că sunt prin voi? Ziceţi că sunteţi din unul în altul prin fir apostolic. De ce n-aţi putea zice aşa şi pentru duhul proorociei, care ar fi să fie cârma bisericii, Dumnezeu trup şi cuvânt prin biserică? Au nu ştiţi că este scris: "Vai de cetatea peste care nu este cuvânt de prooroc!"?” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa, datat 7-02-2010)

MM și toate templelele masscontice de pe pământuire, la școala de corecție
 

mariamargareta (ale melele în paran-teze)

191. Comentariu la “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” (“Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa”“Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa”) la praznicul Buneivestiri (07-04-2010) (V)


Cât priveşte “punerile la cale” ale liderilor pucioşi, ele nu se fac oricum(ele nu se fac oricumele nu se fac oricumele nu se fac oricum). Ei au nevoie(Ei au nevoieEi au nevoieEi au nevoie) pentru aceasta de slujitori(slujitorislujitorislujitorislujitori) devotaţi. Ei au nevoie(Ei au nevoie Ei au nevoie Ei au nevoie) de creştini temeinic formaţi în familie, şi nu oricum(şi nu oricumşi nu oricumşi nu oricumşi nu oricum), ci în spiritul habotniciei(în spiritul habotnicieiîn spiritul habotnicieiîn spiritul habotnicieiîn spiritul habotniciei) şi a ascultării oarbe de liderii lor religioşi(a ascultării oarbe de liderii lor religioşia ascultării oarbe de liderii lor religioşia ascultării oarbe de liderii lor religioşia ascultării oarbe de liderii lor religioşi). Cu ei, liderii speră(liderii speră liderii speră liderii speră) să facă treabă bună, adică aceştia să-i respecte şi să-i asculte necondiţionat(necondiţionatnecondiţionat necondiţionatnecondiţionatnecondiţionat) ca pe nişte “călăuze”( “” “” ) venite de la “Domnul”( “” “” ). Iar "Domnul Pucioasei"( “” “” ) se dovedeşte a fi deosebit de selectiv: cei care vor iubire de la Dumnezeu trebuie mai întâi s-o merite, altminteri să-şi ia gândul de la ea. Şi îndată se explică de ce este “El”( “” “” ) părtinitor: deoarece caută cu iubire numai spre cei care şi ei caută cu iubire către “El”( “” “” ):

“O, tu vrei să fii iubit, omule? Dar meriţi, tată? De ce nu te întrebi şi aşa? Eu ştiu ce meriţi, dar tu nu dai să ştii. Tu meriţi pocăinţă şi lacrimi curăţitoare pentru ranele Mele cele de la păcatele tale, care ustură pe Dumnezeu, şi tu vii să cauţi iubire, şi te vaiţi că nu găseşti, dar Eu sunt Cel drept şi caut la om după cum şi el caută după Mine. O, ţie îţi trebuie ispăşire de păcate şi dojană pe calea ta neascultătoare, nu iubire de care cauţi tu, ci iubire cum ştiu Eu să-ţi dau. La Mine iubirea lucrează ca Dumnezeu, nu ca omul, tată, căci omul trebuie curăţit de păcat şi de plata păcatului, şi la Mine iubirea este cea care însănătoşeşte pe om, nu cea care-i mângâie boala.“ (CLD, 07-04-2010)

Liderii(LideriiLideriiLideriiLiderii) pucioşi nu se încurcă cu mărunţişuri (nu se încurcă cu mărunţişurinu se încurcă cu mărunţişurinu se încurcă cu mărunţişurinu se încurcă cu mărunţişuri), n-au timp(n-au timpn-au timpn-au timp) de cei bolnavi ca “să-i “pigulească”(“să-i “piguleasc㔓să-i “piguleasc㔓să-i “piguleasc㔓să-i “pigulească”), adică să-şi piardă vremea cu ei (să-şi piardă vremea cu ei să-şi piardă vremea cu ei să-şi piardă vremea cu ei să-şi piardă vremea cu ei) ca să-i vindece de bolile lor sufleteşti. Timpul lor e preţios (prețiosprețios). Ei au nevoie(Ei au nevoieEi au nevoieEi au nevoieEi au nevoie) de slujitori devotaţi cărora să le poată cere lucrare jertfitoare de sine:

“O, nu suferinţa ta, ci suferinţa Mea în tine trebuie s-o ai tu, cel ce cauţi cu calea Mea. Cei ce dau să aibă suferinţa lor încă pe calea Mea cu poporul Meu, aceia dau în Mine pentru ei, căci vin şi vor apoi să le joc Eu în strună. O, Eu n-am stat să-i pigulesc pe cei bolnavi, ci le-am spus să se scoale şi să umble, nu să stea bolnavi ca să îngreuieze pe pământ, dar unde să mai fie credinţă cu sfială în ea în cei ce ar da şi ei să fie cu calea Mea de azi a cuvântului Meu de azi când ei dau să vină şi să se lase grei şi purtaţi în cârca celorlalţi cu toate defectele lor, cu toate pretenţiile lor, necunoscând ei cu mintea lor taina iubirii de Dumnezeu!” (CLD, 07-04-2010)

Liderii pucioşi se justifică(se justificăse justificăse justificăse justifică) apoi de ce nu pot fi ei(de ce nu pot fi ei de ce nu pot fi ei de ce nu pot fi ei) comunicativi, calzi şi iubitori cu supuşii lor, ca să “le dăruiască inima din ei”, ci întotdeauna sunt enigmatici, aspri, nemulţumitori şi nemulţumiţi(enigmatici, aspri, nemulţumitori şi nemulţumiţienigmatici, aspri, nemulţumitori şi nemulţumiţienigmatici, aspri, nemulţumitori şi nemulţumiţi). Cică Dumnezeul Pucios le-a cerut lor să se comporte aşa, ca nu cumva supuşii lor să li se suie în cap şi să le provoace apoi multe dureri de cap( le-a cerut lor să se comporte aşa, ca nu cumva supuşii lor să li se suie în cap şi să le provoace apoi multe dureri de cap le-a cerut lor să se comporte aşa, ca nu cumva supuşii lor să li se suie în cap şi să le provoace apoi multe dureri de cap). Iar cei care nu îi înţeleg sau îi dispreţuiesc pe liderii pucioşi pentru atâta lucru(pentru atâta lucrupentru atâta lucrupentru atâta lucrupentru atâta lucru), sunt oameni fără credinţă în ei:

“O, fiilor binevestitori din partea Mea, învăţaţi cereşte, tată, cum trebuie să staţi înaintea celor ce vin ca să vadă această lucrare a Mea cu voi! Nu le daţi inima din voi, ci păziţi-o numai pentru Mine, tată, iar lor daţi-le povaţă pentru credinţă mai întâi, şi apoi să stea ei pe picioarele lor înaintea Mea dacă vor să poată pentru viaţa lor cu Mine. Eu am avut şi am încă multe dureri pe calea Mea cu voi în mijlocul poporului Meu cu voi, că la unii a fost să le dau de lucru aşa cum au dorit ei, căci altfel Mă loveau pe Mine şi pe voi pentru ei, şi aşa a fost, şi nimeni dintre cei dispreţuitori de voi să nu spună, să nu creadă că au credinţă ziditoare pentru ei sau pentru alţii din lucrarea Mea, dacă pe voi vă dispreţuiesc dinspre unii spre alţii aceştia, meteahnă diavolească în cei ce lucrează aşa, nemaisfârşind ei cu nemulţumirile şi cu pretenţiile. O, nu pentru pretenţii trebuie să se apropie de Mine cel ce vine cu acest izvor de cuvânt, ci pentru pocăinţă să vină şi aşa să rămână pe calea Mea dacă vine. “(CLD, 07-04-2010)

Aşadar, cei ce dau să vină la Pucioasa, să vină fără nici un fel de pretenţii (pretențiipretențiipretențiipretențiipretențiipret enții), iar cei ce intră să lase afară orice speranţă că le vor mai putea ridica vreodată (pretenţiile)((pretenţiile)(pretenţiile)(pretenţiile)(pretenţii le)).


“Lasciati ogni speranza, voi che'ntrate…” (“Lasciati ogni speranza, voi che'ntrate…”“Lasciati ogni speranza, voi che'ntrate…”“Lasciati ogni speranza, voi che'ntrate…”“Lasciati ogni speranza, voi che'ntrate…”)
.... (.... .... .... .... .... .... .... .... )


(și tot așa mai departe... , tot... mai departe :44::44::57: și apoi iar de la început, de la-nceput.)

MM la școala de corecție și corecțiuniune până ... când.
 

mariamargareta (sinemine printre paran-teze savante la cafia)

192. Templele de tip(Templele de tipTemplele de tipTemplele de tipTemplele de tip) “Noul Ierusalim”( “”“”“”“”“”“”“”“”) s-au înmulţit ca ciupercile(înmulţit ca ciupercileînmulţit ca ciupercileînmulţit ca ciupercileînmulţit ca ciupercileînmulţit ca ciupercileînmulţit ca ciupercileînmulţit ca ciupercileînmulţit ca ciupercile)


Pandemia(PandemiaPandemia PandemiaPandemiaPandemiaPandemia PandemiaPandemiaPandemiaPandemia PandemiaPandemiaPandemia) intitulată “Noul Ierusalim”( “”“”“”“”“”“”“”“”) este dezvăluită(este dezvăluităeste dezvăluităeste dezvăluită) pe un site (http://serafimdesarov.trei.ro/?p=30) în toată splendoarea ei(splendoarea eisplendoarea eisplendoarea eisplendoarea eisplendoarea ei).
Reproducem(ReproducemReproducemReproducemReproduce m) aici articolul respectiv, care pare(care parecare parecare pare) a fi la rândul lui o preluare de pe alt site.

Noul Ierusalim



preluat de pe http://www.razbointrucuvant.ro (ce e preluat de acolo?)

Citat:

Nu degeaba se aude adesea exclamaţia (devenită zicătoare) “Mare este grădina lui Dumnezeu!”. Numai pucioşii români spun că e mică. Cică numai la ei, între zidurile mănăstirii mixte de la Glodenii Pucioasei, este “Grădina Domnului”.

(Grădina e mare3 chiar dacă e mică. Dar bine că s-a răsturnat bărcuța cea plină de mickiduți muzicanți distractivi ce satisfăceau proorocița aia la care i s-a răsturnat barca exact ca lui Dacă și lui Parcă ce se plimbau pe barcă...)


(Se pare că acum folosindu-vă de sfântul Serafim de Sarov sau de site-ul RăzboiîntruCuvânt ați băgat Sfânta Cetate a Noului Ierusalim, Care este de la Dumnezeu între celelalte cetăți și Temple Ierusalimice făcute de cei ce mereu sabotează pe Domnul. E o tactică a celui rău ca înmulțind cetățile false și fără binecuvântare și fără proorocie să poată discredita și băga în derizoriu Cuvântul lui Dumnezeu venit prin Biserica Sa, Cetate de Nou Ierusalim, profețită din vechime, că altfel cum și pentru ce credeți voi că au fost răspândite cetățile aflate sub control masonic... că doar dracul știa de mult să citească proorociile și s-a pregătit temeinic în contra creștinilor... ca să-i ajute să-i înghită iadul.

Dar Sfânta Cetate a Noului Ierusalim de la Pucioasa, pe aia n-au făcut-o masonii și n-o conduc ei ci Domnul cu îngerii și sfinții și cu poporul dreptcredincios.

Deci deosebirea este ca de la Cer la pământ între cetățile ce iată poartă toate aproape același nume ca să păcălească cum că toate sunt aceiași înșelare, toate sunt rele, toate sunt secte, numai noi suntem buni că avem drept tată pe Avraam... dar multe sunt făcute în contra lui Dumnezeu spre deosebire de Adevărata Cetata a Noului Ierusalim, tot așa cum și sfântul Pavel deși și el era dintre fariseii fățarnici, iată că el totuși a ajuns sfânt, vas ales cu mult Har, dar avea și el un spin care-l biciuia mereu peste obraz ca să nu se trufească și să se desăvârșească prin răbdare.

Și iată că mulți dintre cei ce au dat bir cu fugiții s-au făcut spini pentru obrazul celor ce au rămas pe poziții. Interpretând scripturile așa ca gLumea spre a lor pierzare. Mari teologi aflați la cafiaua savantianților papanțiilor ca să ne arate ei cine sunt neghine și cine sunt secte și cine sunt eretici. Păi nu este scris că îngerii Cerului vor face lucrarea asta? Și e începută de mult că suntem la sunarea Trâmbiței a 6 și 7. Că Iosif Trifa a sunat, Petrache Lupu la fel, Arsenie Boca la fel, Sora Veronica și Ioan Iovan la fel, sf Verginica și Maria sora ei au sunat, acum e ultima, Mihaela și Nicușor. Dar nu mai e mult și se va afla și să vezi atunci ce temple masonice își vor lua unii, cei care au hulit mereu. Tot temple și cetăți și păcăleli o să viseze.


E greu de crezut Adevărul... dacă te pui contra cu toată cerbicia și ceriadicitatia... Asta e... Dar se vor duce berbecii care împung turma... unde nu se știe. (lungă paranteză)

Si daca nu sunt astea cele 7 trambite?

Imi cer scuze ca ma bag in afacerile interne ale ortodoxiei, dar:

Si-a pus cineva problema daca acest user, vsovi sau cum l-o chema, nu are oarecari probleme de natura psihica (probleme pe care natura si modalitatea mesajelor sale le sugereaza destul de limpede) ?

Pentru ca in acest caz, ceea ce ii este lui necesar nu sunt argumente teologice sau eclesiologice pe forumuri, ci mai degraba ajutor de specialitate....

MM și falsul grosolan care o stăpânește cântând la trombon
 

mariamargareta (cineva îi răspunde) :
193. Un fals grosolan colportat de tromboniştii pucioşi de la Noul Ierusalim (I)
Răspuns:
193. Un fals grosolan colportat de trombonistele savante profesoare la școala de corecțiuniune (I)

MM:
Erezia de la Pucioasa se bazează pe un fals grosolan: cei şapte îngeri proorociţi în cartea Apocalipsei că vor suna din trâmbiţe (v. Apoc. cap.8, vers. 7,8,10,12; cap.9, vers.1, 13; cap.11, vers.15 nu sunt îngeri, ci oameni – primii şase – iar al şaptelea este, chipurile, Însuşi Domnul Iisus Hristos.
Răspuns:
Erezia lingvistelor savante de la școala de corecțiuniune se bazează pe un fals grosolan ghicit în cafia: cei şapte îngeri proorociţi în cartea Apocalipsei că vor suna din trâmbiţe (v. Apoc. cap.8, vers. 7,8,10,12; cap.9, vers.1, 13; cap.11, vers.15 nu sunt îngeri, nici oameni – nici primii şase – nici al şaptelea, nu este, chipurile, Însuşi Domnul Iisus Hristos.

MM:
În chip metaforic, pucioşii identifică aceste personaje (imaginate de ei ca fiind “cei şapte îngeri”) cu trâmbiţele din care ele sună, şi le denumeşte “trâmbiţe apocaliptice”.
Răspuns:
În chip metaforic, lingvistele identifică aceste personaje (imaginate de ele ca fiind “cei şapte îngeri”) cu tromboanele, din care ele sună, şi se denumesc ele pe ele însele ca tromboane apocaliptice.

MM:
Iniţiativa datează de pe vremea Verginicăi, care se identifică pe sine cu “trâmbiţa a şasea”, pentru a da un aer de iminenţă a ultimelor scene apocaliptice:
Răspuns:
Iniţiativa savantelor lingviste datează de pe vremea lui ceaușescu, care se identifică pe ele însele cu trombonistele a şasea și a șasea, pentru a da un aer de bar-but, 6-6 poartă-n casă ultimelor scene apocaliptice:

“... Fiilor, înainte, Israel a trecut prin apă, dar acum ce vom face când vom trece prin foc? căci aceasta prin care vă vestesc este trâmbiţa a şasea. Cuvintele Mele nu sunt pentru duhurile rele, ci sunt pentru cine face cuvântul pe care îl auzi tu astăzi. Cuvântul de astăzi este uşa, şi nu mai este o altă uşă de intrare în împărăţia Mea.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 28 octombrie 1962)

MM:
Alegându-se pe sine ca să fie “trâmbiţa a şasea”, dar sucombând în anul 1980 fără a lăsa “moştenitori” la proorocie, Verginica le-a lăsat pucioşilor o grea moştenire: dificila sarcină de a-i găsi atât nişte urmaşi, cât şi nişte precursori de nădejde.
Răspuns:
Alegându-se ele pe ele înseșe ca să fie trombonistele a șasea și a șasea, și nesucombând după tonele de tromboane scoase la înaintare, vor să lase entuziaștilor o ușoară moștenire: facila sarcină de a știi cânta cât mai bine la trombon ca să pară că ești creștin și savant lingvist de nădejde... așa ca ele.


MM:
Pentru urmaşi a fost ceva mai greu: scaunul "proorocesc" de la Pucioasa a rămas vacant mai bine de un an (până în 1982).
Răspuns:
Pentru entuziaștii urmaşi n-a fost greu: scaunul trombonist de la Furioasa n-a rămas vacant ci ele însele, trombonistele, se succed pe el, ele între ele și nu va fi dat la nimeni niciodată; deci urmașii lor au rămas fără scaun așa că vor fi nevoiți să-și facă o bancă.

continuarea mai jos

Iată și eretele horny...

Vorbești de lup și lupu-i la ușă.

Stai liniștit că nu ești primul care mă trimite la savanți și specialiști... în zațul de cafia, că îi roade pe ei ascultarea de nenia și grija lui tanti grijania...

Păi dumneata nu ai observat că mesajele sunt ale lui MM? (dacă te-ai uitat pe ultimele, eu eram ăla din paranteze)

Continuare la MM și falsul grosolan care o stăpânește cântând la trombon
 

MM:
Pentru precursori a fost însă mai simplu: au fost alese să fie “trâmbiţele 1-5” cinci dintre personajele vremii, creştini care erau cunoscuţi fie ca fiind mai evlavioşi decât evlavia, fie prin isprăvile lor ieşite din comun, care, mai mult sau mai puţin, aduseseră niscai tulburări prin Biserică:
Răspuns:
Pentru precursori a fost însă mai simplu: au fost alese să fie tromboanele 1-5 cinci dintre personajele vremii, mincinoși vicleni și desfrânați care erau cunoscuţi fie ca fiind mai evlavioşi decât evlavia, fie prin isprăvile lor ieşite din comun, care, mai mult sau mai puţin, aduseseră niscai tulburări prin Biserică:

MM:
1.– un Iosif Trifa, pentru că a înfiinţat “Oastea Domnului” din care s-au selectat nişte “ostaşi” mai nărăvaşi care au ieşit la război cu propria lor Biserică,
Răspuns:
1.– un Iosif Visarionovici Stalin, pentru că a înfiinţat Oastea Dracului din care s-au selectat nişte ostaşi mai nărăvaşi care au ieşit la război cu propria lor Biserică,

MM:
2.– un Petrache Lupu, pentru că a înnebunit mulţimile cu discursuri apocaliptice şi cu vindecările miraculoase de la Maglavit,
Răspuns:
2.– un Lup pe tractor îmbrăcat în haină de oaie, pentru că a înnebunit mulţimile cu discursuri fasciste și comuniste și cu „vindecările” și „reeducările” miraculoase făcute după experimentul Pitești, prin școli, filme, ziare, și prin partidul unic.

MM:
3.– un Arsenie Boca pentru că desfăcea lacăte cu forţa gândului, se teleporta dintr-o localitate într-alta şi citea în inimile oamenilor,
Răspuns:
3.– un Adolf Hitler pentru că făcea păcăte cu forţa gândului, se teleporta dintr-o localitate într-alta pe tanc, avion sau submarin şi citea în inimile oamenilor, folosind gaz sau acid sau focuri, în camere sau crematorii.

MM:
4.– un Ioan Iovan care “spovedea cu miile într-o clipă” (“ Unde o fi Ioan de la Vladimireşti, care mărturisea mii şi mii într-o clipă?” - citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 31 decembrie 1973/13 ianuarie 1974)
Răspuns:
4.- un Marx, un Enghels, un Dej, un Ceaușescu care “spovedea” cu miile într-o clipă,

MM:
5.– o Veronica Barbu de la Vladimireşti, care avea dialoguri de taină cu Maica Domnului, în urma cărora prindea coraj şi se radicaliza în slogane (“Noi ascultăm de Maica Domnului, nu de Patriarhie!”)
Răspuns:
5.– o Baborniță plină de bărbi emanată de pe la Scornicești, care avea dialoguri de taină cu Gorbaciov pe firul roșu, în urma cărora prindea coraj şi se radicaliza în slogane (“Împușcați dictatorul, Prindeți teroriștii, Noi nu ne vindem țara, să vină minerii, afară Regele, eliberaţi piaţa Universității de golani şi de elementele declasate, noi ascultăm numai de satana cu sutana roșie”)

MM:
Despre toţi aceştia, ca de altfel ca despre toţi morţii, la Pucioasa se vorbea numai de bine:
Răspuns:
Despre toţi aceştia, ca de altfel ca despre toţi morţii, se vorbea numai de bine:

“O, oamenilor, e mare taină ţara aceasta, şi este scris de ea în Scripturi şi se numeşte ţara strălucirilor; se numeşte aşa pentru cuvântul Domnului, care se naşte în ea, pentru lucrarea Domnului, care a fost în eaîncă din anul 1921 când prima trâmbiţă apocaliptică s-a coborât din cer şi a sunat pe pământ şi a fost dată unui om sfânt, care a fost ales şi pregătit de Dumnezeu ca să-I fie trâmbiţă trezitoare pe pământ. A luat Domnul dintre preoţii bisericii un om cu numele de Iosif (Iosif Trifa, n.r.) şi l-a pus să cuvinteze cuvânt ceresc între oameni, şi şi-a adunat ucenici şi a lucrat lucrare de cer în ei, dar oamenii din biserică l-au omorât dându-l cezarului, că n-au crezut că el era ales de Dumnezeu. Şi a coborât alt înger din cer şi a sunat pe pământ, şi a dat trâmbiţa unui cioban ca să sune din ea pe pământ cuvintele lui Dumnezeu peste oameni (Petrache Lupu, n.r.). Şi au mai coborât încă trei îngeri la rând şi au sunat pe pământ, şi au dat trâmbiţa lor unui preot(Arsenie Boca, n.r.), şi încă altui preot(Ioan, Vladimireşti, n.r.), şi a mai dat una la o copilă din biserică (mh. Veronica, Vladimireşti, n.r.), şi au sunat şi aceştia din trâmbiţele lor ca să pregătească venirea sunetului trâmbiţei a şaptea, venirea Domnului s-o pregătească. Iar înainte de trâmbiţa a şaptea a coborât alt înger din cer şi a sunat pe pământ şi mi-a dat mie trâmbiţa şi am sunat din ea şi am fost trâmbiţa lui Dumnezeu, trâmbiţa a şasea, despre care scrie în Scripturi aşa: "Şi a trâmbiţat al şaselea înger, şi atunci s-a auzit un glas din cele patru capete ale jertfelnicului de aur, care este înaintea lui Dumnezeu; un glas din cortul ceresc, un glas din templul cerului ca să cheme pe oameni la pocăinţă, că vine Domnul ca să sune din trâmbiţa a şasea că timp nu mai este. Iar în zilele când va grăi al şaptelea înger, când va fi să trâmbiţeze al şaptelea înger, atunci săvârşită este toată taina lui Dumnezeu, şi timpul nu mai este". Amin, amin, amin.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 22 iunie 1997)

MM:
Din acest text rezultă că îngerul al şaselea nu şi-a mai făcut treaba, aşa cum fusese proorocit pentru el în Apocalipsă:
Răspuns:
Din acest text rezultă că îngerul al şaselea şi-a făcut treaba, aşa cum fusese proorocit pentru el în Apocalipsă, și timp nu mai este pentru trombonit:

“Şi a trâmbiţat al şaselea înger. Şi am auzit un glas, din cele patru cornuri ale altarului de aur, care este înaintea lui Dumnezeu,
Zicând către îngerul al şaselea, cel ce avea trâmbiţa: Dezleagă pe cei patru îngeri care sunt legaţi la râul cel mare, Eufratul.
Şi au fost dezlegaţi cei patru îngeri, [...]”(Apoc. 9, 13-15)

MM:
Adică îngerul al şaselea, cel ce avea trâmbiţa, o avea dar n-o mai avea, că i-a dat-o Verginicăi.
Răspuns:
Adică savanta a șasea și a șasea, cele ce aveau trombonul, îl avea dar nu-l mai avea, că l-a dat la nenia să trombonească el împreună cu tanti grijania.

MM:
În loc să trâmbiţeze din trâmbiţă şi să dezlege pe cei patru îngeri ai mâniei care fuseseră legaţi la Eufrat, el a dat numai un semnal scurt şi apoi i-a dat Verginicăi misia ca să trâmbiţeze ea în locul lui, iar Verginica a trâmbiţat din trâmbiţă timp de 25 de ani.
Răspuns:
În loc să trombonească ele din trombon şi să dezlege pe cei patru mickiduți ai mâniei care fuseseră legaţi la Aufurat, ele au dat numai un semnal „scurt” din sirena lui Roaită şi apoi i-a dat lui nenia misia ca să trombonească el în locul lor, iar tanti grijania a trombonit și ea din trombon timp de 25 de ani.

MM:
E drept că uneori Verginica îşi cam făcea de cap, căci a mai trâmbiţat şi din alte trâmbiţe străine, din care nu i se cădea ca să trâmbiţeze:
Răspuns:
E drept că uneori Pisikaa îşi cam făcea de cap ori de codă, căci a mai trombonit şi din alte tromboane străine, din care nu i se cădea ca să trombonească:

Citat dat de MM:
“... — Verginico, cine a trâmbiţat din trâmbiţă?
— Doamne, eu am trâmbiţat.
— Cu ce trâmbiţă ai trâmbiţat?
— Doamne, am trâmbiţat cu trâmbiţa bărbatului acesta, că a venit la mine şi mi-a dat să cânt. Eu n-am vrut să cânt,[...] şi a vrut să cânte el cu ea, şi trâmbiţa nu a cântat, şi mi-a dat mie să cânt cu ea. Eu nu vreau să cânt, dar,[...]Doamne, dacă eu am greşit că am trâmbiţat, să mă ierţi şi să nu mă pedepseşti.
— Verginico, să nu mai trâmbiţezi, să nu le mai faci voia, căci ei vor să vadă semne şi minuni prin tine [...]” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 12/25 decembrie 1964)
Răspuns:
“... — Pisikăă, cine a trombonit din trombon?
— Duduițe, eu am trombonit.
— Cu ce trombon ai trombonit?
— Duduițe, am trombonit cu trombonul spurcatului, motanului acesta, că m-am dus la el şi mi-a dat să-i cânt. Eu n-am vrut să-i cânt,[...] şi a vrut să cânte el cu trombonul meu, şi trombonul a cântat, şi mi-a dat mie să cânt cum a cântat el. Eu vreau să cânt, dar,[...]duduițe, dacă eu am greşit că am trombonit, să mă iertaţi şi să nu mă pedepsiți.
— Pisikăă, să trombonești, ca să le faci voia, căci ei vor să vadă semne şi minuni prin tine [...]” (citat din nenia cu Pisikaa în lesă și eretele pe umărul drept și tanti grijania, babornița lui.)

Cred ca si-au pus mai multi. Uita-te cata lume e interesata de ce scrie el si o sa-ti dai seama.

MM și falsul grosolan care o stăpânește cântând la trombon (II)
 

mariamargareta
193. Un fals grosolan colportat de tromboniştii pucioşi de la Noul Ierusalim (II)
Răspuns:
193. Un fals grosolan colportat de trombonistele savante profesoare la școala de corecțiuniune (II)

MM:
Verginica anunţă oficial că după ea va urma Domnul, care va fi “a şaptea trâmbiţă”:
Răspuns:
Pisikaa lui nenia anunţă oficial că după ea va urma una din savantele trombonsite, care va fi al şapseșapselia trombon:

Citat dat de MM:
“Intră, Verginico, şi sună din trâmbiţă şi întocmeşte-ţi cartea cea pentru cetatea ta. Tu eşti dintre sfinţi, şi eşti cu sfinţii în sobor de sărbătoare pentru ziua când te-am aşezat de-a dreapta Mea întru cele cereşti. Intră, tată. Binecuvântată să-ţi fie intrarea ta cu cuvântul în casa ta şi în cetatea ta de unde Eu am venit şi te-am luat ca să fii în cer. Se încheie cartea mărturiilor pentru cetăţile poporului Meu şi al tău. Intră, tată, căci necredinţa lor nu este piedică pentru cuvântul Meu. Eu sunt Cel ce pot tot ce voiesc Eu. Amin.
– Doamne, am intrat şi sun, că Tu mi-ai fost cale de intrare. Amin. Facă-se voia Ta precum în cer, Doamne.
Amin, amin zic vouă: eu sunt trâmbiţa lui Dumnezeu, iar după această trâmbiţă sună Domnul, cea de a şaptea trâmbiţă. Amin, amin, amin.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 13 decembrie 1997)

Răspuns citat dat de nenia:
“Intră, Pisikăă, şi urlă din trombon şi întocmeşte-ţi cărțile de joc cele pentru cazinoul tău. Tu eşti dintre savantele de renume mondial, şi eşti cu savanții în cârdășie de distracție pentru ziua când te-am aşezat de-a dreapta lui nenia întru cele gLumeşti. Intră, pisoiaș. Vicleană să-ţi fie intrarea ta cu trombonul în cazinoul tău şi în tomberonul tău de unde ai venit şi te-am luat ca să fii în consiliul de administrație al cazinoului. Se încheie socoteala banilor pentru cazinourile neamului vostru. Intră, pisoiaș, căci lăcomia lor nu este profitabilă pentru voi. Eu sunt nenia și pot tot ce voiește tanti grijania.
– Aristocratule, am intrat şi trombonesc, că tu mi-ai fost nene de viclenie și fățărnicie. Facă-se voia lui tanti grijania. Zic vouă: eu sunt pisikaa trombonistă a lui Nenia, iar după această pisikăă sună savantele, cea de a şapseșapsea trombonistă.” (citat din cartea de tarot a lui nenia)

MM:
Confirmarea “din cer” întârzie să apară, dar apare până la urmă: “Domnul” Pucioasei este Al Şaptelea Înger, adică “Trâmbiţa a Şaptea” care sună din ultima trâmbiţă:
Răspuns:
Confirmarea din zaț nu întîrzie să apară, dar nu apare până la urmă: Duduițele sunt Al Şapsesapselea trombonist, adică “Trombonista a Şapseșapsea” care urlă din ultimul trombon:

Citat dat de MM:
– O, Verginico, aşa vom lucra, şi vom grăi despre sfinţi şi vom spune că sfinţenia din om este vederea care vede pe Dumnezeu din om şi în om. O, Verginico, e mare ziua de serbare a sfinţilor, că tu încununezi cu slava venirii Mele a doua oară de lângă Tatăl sărbătoarea cea mare a tuturor sfinţilor Mei, şi eşti purtată de sfinţi cu multă iubire, că ai fost trâmbiţa din care Eu am sunat mai înainte de venirea Mea, că Eu sunt cea de a şaptea trâmbiţă, şi aşa se cheamă venirea Mea, se cheamă trâmbiţarea celui de al şaptelea înger, şi am scos deasupra cartea Mea cu tine, că am putut să fac aceasta, după cum am proorocit în vremea Mea cu tine că voi împlini aşa. Şi iată, am împlinit prin cei mai mici, căci scris este în Scripturile cuvântului Meu cel de acum două mii de ani: "Mulţi din cei dintâi vor fi cei de pe urmă, şi cei de pe urmă vor fi cei dintâi". Amin. (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 22 iunie 2003)

Răspuns citat după nenia:
– O, Pisikăă, aşa vom munci, şi vom născoci despre clienți şi vom spune că păcătoșenia din om este vederea care vede banul din om şi în om. O, pisikăă, e mare ziua de distracție a bogătașilor, că tu înveninezi cu otrava venirii fericirii mândriei a doua oară de lângă torționari și dictatori distracția cea mare a tuturor aristocraților, şi eşti purtată de vrăjeli cu multă fățărnicie, că ai fost trombonista din care au zornăit monedele mai înainte de deschiderea cazinoului, că eu sunt cel mai mare trombonist, şi aşa se cheamă munca mea, se cheamă tromboneala celui mai mare trombonist, şi am scos deasupra distracția mea cu tine, că am putut să fac aceasta, după cum a vrut grijania în vremea mea cu tine că voi împlini aşa. Şi iată, am împlinit prin cei mai lacomi, căci scris este în cartea de tarot și iese și în zaț de cafia: "Mulţi din cei dintâi vor fi cei dintâi, şi cei de pe urmă vor fi cei de pe urmă"(citat din cartea de tarot a lui nenia)

MM:
Pucioşii au intrat fără să vrea într-o încurcătură istorică.
Răspuns:
Savantele au intrat fără să vrea într-o încurcătură istorică.

MM:
Dorind să conexeze forţat inovaţia eretică “Domnul este al şaptelea înger” cu “poroorocia” Mihaelei, au fost nevoiţi s-o scoată din cartea de istorie a pucioşilor pe lelica Maria, cea care “trâmbiţase” şi ea ani buni, între 1982 şi 1994.
Răspuns:
Dorind savantele să conexeze forţat inovaţia eretică “Tronbonul este al șapseșapselea trombon” cu poroorocia lui tanti grijania, au fost nevoite s-o scoată din cartea de tarot a istoriei pe lelica Pisikaa, cea care trombonise şi ea ani buni, între 1947 şi 1989.

MM:
Dar cum acest lucru nu se putea, au inventat o altă minciună: lelica Maria n-a fost “trâmbiţă”, ci o simplă “punte de trecere” între Verginica şi Mihaela.
Răspuns:
Dar cum acest lucru nu se putea, au inventat un alt „adevăr”: lelica Pisikaa n-a fost trombon, ci o simplă is-coadă de trecere între tanti grijania și savantele ghicitoare în zaț de cafia.

MM:
Adică, lelica Maria a fost ... maica nimeni, dar ce a rămas de la ea este tot... “Cuvântul lui Dumnezeu”.
Răspuns:
Adică, lelica Pisikaa a fost ... neica nimeni, dar ce a rămas de la ia este tot... Trombon pentru Tronbon din cartia de tarot a lui tanti grijania.

continuarea mai jos

Continuare, MM și falsul grosolan care o stăpânește cântând la trombon (II)
 

MM:
Este această paradigmă pucioasă (“Domnul este Al Şaptelea Înger”) confirmată de Sfânta Scriptură?
Răspuns:
Este această paradigmă lingvistă (“trombonul este al șapseșapselea tronbon”) confirmată de cartea de tarot și de zațul de cafia?

MM:
Biblia nu vorbeşte despre cele şapte “trâmbiţe” ca despre nişte persoane vii, ci ca despre nişte obiecte inerte, purtate şi folosite de îngeri.
Răspuns:
Cartia de tarot nu vorbește despre cele şapte tromboane ca despre nişte persoane vii, ci ca despre nişte obiecte inerte, purtate şi folosite de savanți și aristocrați și de ereți și pisisici.

MM:
Îngerii poartă trâmbiţele, deci al şaptelea înger pe care pucioşii îl identifică la modul metaforic şi butaforic ca “a şaptea trâmbiţă apocaliptică” nu poate fi Domnul!
Răspuns:
Aristocrații poartă tromboanele, deci al şapseșapselea savant pe care lacomii îl identifică la modul metaforic şi butaforic ca “al şapseșapselea trombon apocaliptic” nu poate fi altul decât tronbonul!

MM:
Altminteri Biblia n-ar fi vorbit în mod limpede despre şapte îngeri trâmbiţaşi, ci ar fi specificat concret că sunt numai şase, iar după ei vine al şaptelea trâmbiţaş, care este Domnul:
Răspuns:
Altminteri cartea de tarot n-ar fi vorbit în mod limpede prin zațul de cafia despre şapseșapse savante de renume mondial, tromboniste, ci ar fi specificat concret că sunt numai şase, iar după ei vine al şapseșapselea trombonist, care este tronbonul:

Citat dat de MM:
“Şi când Mielul a deschis pecetea a şaptea, s-a făcut tăcere în cer, ca la o jumătate de ceas. Şi am văzut pe cei şapte îngeri, care stau înaintea lui Dumnezeu şi li s-a dat lor şapte trâmbiţe. [...] Iar cei şapte îngeri, care aveau cele şapte trâmbiţe, s-au gătit ca să trâmbiţeze.” (Apoc. 8, 1-2,6)

“Şi a trâmbiţat întâiul înger, şi s-a pornit grindină şi foc amestecat cu sânge [...].”(Apoc. 8,7)

“A trâmbiţat, apoi, al doilea înger, şi ca un munte mare arzând în flăcări s-a prăbuşit în mare [...]” (Apoc. 8,8)

“Şi a trâmbiţat al treilea înger, şi a căzut din cer o stea uriaşă, [...]” (Apoc. 8, 10)

“ Şi a trâmbiţat al patrulea înger; şi a fost lovită a treia parte din soare, şi a treia parte din lună, şi a treia parte din stele, [...]” (Apoc. 8, 12)

“Şi a trâmbiţat al cincilea înger, şi am văzut o stea căzută din cer pe pământ şi i s-a dat cheia fântânii adâncului.” (Apoc. 9, 1)

“ Şi a trâmbiţat al şaselea înger. Şi am auzit un glas, [...]” (Apoc. 9, 13)

“ Şi a trâmbiţat al şaptelea înger şi s-au pornit, în cer, glasuri puternice [...]” (Apoc. 11, 15)

Răspuns citat din nenia:
Și când s-a rupt pisikaa neagră a savantelor în două și eretele s-a izbit de stâlpul de telegraf, s-a făcut gălăgie și hărmălaie multe ceasuri și toți savanții aristocrați s-au dat peste cap și s-au preschimbat în șoricei și șobolani că nu au mai avut bani. I-au pierdut la ruleta rusească, aia comunistă.

MM:
Textul Biblic identifică limpede personajele şi succesiunea lor.
Răspuns:
Cartea de tarot și zațul de cafia identifică limpede personajele şi succesiunea lor.

MM:
Mai întîi este Mielul (deci Domnul) care desface a şaptea pecete.
Răspuns:
Mai întîi este nenia (deci nenia) care desface a şapseșapsia șampanie.

MM:
După o jumătate de ceas apar şapte îngeri care “stau înaintea lui Dumnezeu”, deci în faţa Domnului.
Răspuns:
După zile și nopți de coșmar apar şapseșapse savanți care stau înaintea lui nenia, deci în faţa tronbonului.

MM:
Este imposibil ca unul dintre îngerii care stau în faţa Domnului să fie în acelaşi timp “Însuşi Domnul” .
Răspuns:
Este imposibil ca unul dintre aristocrații care stau în faţa tronbonului să fie în acelaşi timp însuşi trombonul.

MM:
Ei sunt nişte executanţi ai Domnului, căci de aceea se spune că “li s-a dat lor şapte trâmbiţe”.
Răspuns:
Ei sunt nişte executanţi ai lui nenia, căci de aceea se spune că li s-a dat lor şapseșapse tromboniste savante.

MM:
Dacă al şaptelea înger era Însuşi Domnul”, înseamnă că şi Lui i s-a dat o trâmbiţă ca să trâmbiţeze din ea.
Răspuns:
Dacă al şapseșapselea trombonist era însuşi trombonul tronbonului, înseamnă că şi lui i s-a dat un trombon ca să trombonească din el.

MM:
Cine I-a dat Lui trâmbiţă, cine L-a făcut pe Domnul un simplu executant?
Răspuns:
Cine i-a dat lui trombonul, cine l-a făcut pe Tronbon un simplu executant?

MM:
S-a ajuns la o aberaţie pucioasă pentru care nu se poate găsi niciun răspuns.
Răspuns:
Nenia. Că pe tanti grijania a trimis-o să îngroape pisikaa ruptă-n figuri și pe eretele ce a făcut comoție cerebrală, ruptura de bază craniană, și a murit și el aflat în cădere liberă... cât era stâlpul de lung, de telegraf.

MM:
Identificarea celui de al şaptelea înger care sună din trâmbiţă cu “Însuşi Domnul” de către tromboniştii de la Pucioasa ar fi doar o gravă eroare teologică, dacă n-ar fi un fals meşteşugit şi interesat, care să justifice succesiunea de prooroci mincinoşi de la Pucioasa.
Răspuns:
Identificarea celui de al şapseșapselea trombonist care urlă ca din surlă din trombon cu însuși trombonul tronbonului de către tromboniştii de la Furioasa și Ofticoasa ar fi doar o gravă eroare pisikaaologică, dacă n-ar fi un fals meşteşugit şi interesat, care să justifice succesiunea de aristocrați ofticoși la consiliul de administrație al cazinoului cu burdel, al lui nenia cu gLumea lui cu tot.

tare multa curatenie au de facut aministratorii forumului dupa mesajele lui vsovivi... sau postate de clonele lui....
Spunea cineva ca adeptii Puciosi sufera de dubla/multipla personalitate. Se pare ca e adevarat.
Doamne ajuta-i!

194. Iubirea de Dumnezeu şi iubirea pentru Dumnezeu (I)


Învăţăturile de la Pucioasa, fiind învăţături omeneşti şi nu de la Dumnezeu aşa cum pretind pucioşii, suferă imperfecţiunile oamenilor: inconscvenţe, limbuţii, contradicţii, redundanţe, bâlbâieli, rectificări şi, mai ales... uitarea. Căci şi uitarea e scrisă în legile omeneşti.

Dacă ar fi de la Dumnezeu, aceste învăţături n-ar uita de la mână pân’ la gură unele precepte stabilite tot de autorii lor, oamenii. Bunăoară, astăzi ereticii de la Pucioasa au uitat complet un concept stabilit tot de ei nu cu mulţi ani în urmă, care părea înălţător şi frumos în aparenţă: „omul nu trebuie să aibă iubire de Dumnezeu, căci aceasta este o iubire imperfectă care ascunde în ea iubirea de sine, ci iubire pentru Dumnezeu, care este singura iubire ireproşabilă”, căci numai aceasta din urmă este „iubire ca a lui Dumnezeu”.

Iată cum pregăteau încă din 1994 ereticii pucioşi Legea „iubirii pentru Dumnezeu” :

“Binecuvântată să vă fie iubirea pentru Dumnezeu, ca să fie ca a lui Dumnezeu iubirea voastră.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 01-05-1994)

Peste un an, ei aduceau Legii un amendament important: “Cei care încă mai fac păcate nu pot fi consideraţi că au iubire pentru Dumnezeu, chiar dacă ei cred că au iubire de Dumnezeu”:

“Cine se luptă cu păcatul, acela are încă altceva de făcut până ce va face lucrare de iubire pentru Dumnezeu.”(citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 07-05-1995)

Dar ce însemna de fapt, la modul concret, “iubirea pentru Dumnezeu” la liderii pucioşi?
Ea însemna ca admiratorii şi adepţii să-şi vândă averile şi să aducă apoi câştigul la picioarele liderilor pucioşi, ca un dar făcut “în numele Domnului”. Iar “Domnul” de la Pucioasa va rosti îndată un “Cuvânt” proaspăt şi le va mulţumi mieros celor care tocmai şi-au vândut casa sau şi-au jertfit agoniseala şi apoi câştigul obţinut l-au dăruit “copiilor Domnului” de la Pucioasa.

Iată un exemplu de “iubire pentru Dumnezeu”, elogiat imediat printr-un “Cuvânt” Pucios de mulţumire. Este vorba de doi soţi, Ioan (Ninel) şi Daniela (soţi erau pe vremea aceea, căci apoi s-au despărţit, deoarece soţia a îmbrăţişat total preceptele sectei, iar soţul a rămas reticent la ele – adică ortodox) care, impresionaţi de “nevoile” şi “greutăţile” sectei, au renunţat de bună voie la nevoile şi aspiraţiile lor. Adunaseră şi ei bani să cumpere o maşină străină, dar n-au mai cumpărat maşina. De toţi banii (mii de euro) au cumpărat zeci de icoane făcute de pucioşi, ca să “ajute” în acest fel obştea de la Pucioasa. Îndată liderii pucioşi le-au făcut cadou un “Cuvânt” de mulţumire "de la Domnul", în care se elogiază gestul celor doi soţiori blânzi ca porumbeii, dar înţelepţi ca guguştiucii, care I-au şters “Domnului” de la Pucioasa sudoarea de pe frunte cu batista (citeşte punga) lor :

“O, Verginico, Eu văd că Mă laşi pe Mine să grăiesc cu inimioarele cele dulci care M-au aflat trudind şi Mi-au întins mâna lor (Ioan şi Daniela, n.r.). [...]doi soţiori, care s-au făcut soţii Mei, aşa cum apostolii Mei aveau soţi care ajutau lucrarea Mea [...]vă mulţumesc cu cuvântul, căci [...]aţi scos batista şi Mi-aţi şters şi Îmi ştergeţi sudoarea, [...]” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 12-02-1997. Notă: paranteza explicativă aparţine liderilor pucioşi, care se şi semnează cifrat: n.r.)

Dar îndată cei doi stră-strănepoţi ai lui Mecena sunt atenţionaţi ca nu cumva să le treacă prin minte vreodată că pe liderii pucioşi i-au ajutat, dându-le bănuţii lor, ci pe însuşi Dumnezeu L-au ajutat, căci liderii pucioşi nu sunt altcineva decât “copiii cei mici, dar teoforii cei mari – purtători de Dumnezeu pe pământ”. Iar “Dumnezeul” Pucioasei îi va ajuta şi El pe cei doi soţiori care acum Îl ajută pe El şi pe Fiii Lui (liderii pucioşi, adică), fiindcă aşa-i frumos, să fie echitate şi reciprocitate: îi va ajuta din plin... dar... nu nu nu!... nu pentru niscaiva nevoi personale...nu! Asta nu! Ci doar atât şi numai ca acest gest frumos şi generos să nu rămână singular, ci să repete cât mai des (adicătelea, “vă ajut...ca să Mă mai ajutaţi şi altădată... pe Mine şi pe Fiii Mei care Mă ţin în braţe... şi ca să faceţi cale bătătorită ajutorului vostru....”):

“Nu pe copiii Mei cei mici îi ajutaţi, ci pe Mine Mă ajutaţi, că Eu ies în căile voastre ca să vă ajut şi ca să Mă ajutaţi, şi fac cale ajutorului cel pentru Mine şi pentru fiii care Mă poartă pe Mine pe pământ.[...]” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 12-02-1997)

Ei bine, ce au făcut aceşti doi soţiori iubiţi, Ioan M. şi Daniela M., tocmai asta înseamnă adevărata “iubire pentru Dumnezeu”, căci aceşti creştini se pare că din fire au fost plămădiţi să fie iubitori ca porumbeii (şi, desigur, blânzi ca guguştiucii) şi să nu primescă nimic în schimb în afară de vorbe goale:

“Voi, din fire sunteţi plămădiţi să fiţi iubire pentru Dumnezeu.” [...](citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 12-02-1997)

Cei doi “guguştiuci” sunt apoi linguşiţi ca doi rândunei, iar soţiorul cel cu finanţele (soţia lui nu era pe atunci angajată în câmpul muncii, dar ei trăiau aşa cum puteau, din salariul lui de director de firmă în construcţii) este lăudat pentru mărinimia lui, dar uşor “mustrat” şi “tras de urechiuşe” că a venit aşa de târziu cu ajutorul lui bănesc căci, până la el, crucea pucioşilor a fost grea, grea de dus, fără infuzie de capital din afară, iar liderii lor (“Fiii Domnului”) erau mici şi plăpânzi sub cruce şi aveau mâinile şi poala şi buzunarele goale, singura lor avere fiind Cuvântul Pucios, pe care-l rumegau ei cu sârg, dar care se pare că nu prea le ajungea ca să le ţină la toţi de foame. Rândunelul Ninel va fi ajutat de acum din plin, în semn de reciprocitate şi de dragoste creştinească: va fi ajutat din plin... dar... nu nu nu!... nu pentru nevoile lui, sau ale soţioarei lui...nu! Asta nu! Ci doar atât şi numai “atât cât va voi el să se dăruiască lucrăturii de la Pucioasa din zilele acestea” (mai precis, era vorba de anul 1997, pe când se punea la cale această trampă reciproc avantajoasă). În plus, Ninel va mai fi de acum încolo şi consiliat cu sfat bun de către liderii pucioşi, care sunt “fiii lui Dumnezeul de la Pucioasa”, căci cuvântul lor este totodată şi cuvântul Dumnezeului lor, şi viţăvercea:

"O, inimioară de rândunică, am auzit cuvântul tău şi l-am scris în cer, şi te voi numi rândunică. Numele tău este Ioan, şi tu eşti un rândunel, şi Eu n-aş voi să te supăr cu nimic, şi fiii Mei cei mici se sfiesc în faţa iubirii tale, că tu ţi-ai băgat grumazul sub crucea Mea cea de pe pământ ca să Mi-o duci, şi îţi văd iubirea cât e de multă, şi te voi ajuta atât cât vrei tu să te dăruieşti lucrului Meu din zilele acestea. O, unde ai fost până acum? Crucea Mea a fost mereu grea în lucrarea Mea. O, de câte ori am stat pe loc cu ea că n-aveam cu cine s-o duc! De mult aş fi pornit cu ea prin lume, dar n-am avut putere singur, căci copiii Mei sunt mici, sunt cu mâinile goale şi n-au decât cuvântul Meu. Ce să-ţi dau ca să-ţi răsplătesc mila ta de Mine şi de fiii cuvântului Meu? O, îţi dau sfat bun pentru tine şi pentru Mine, şi te voi sfătui prin fiii Mei, căci ei sunt cuvântul Meu [...]" (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 12-02-1997)

194. Iubirea de Dumnezeu şi iubirea pentru Dumnezeu (II)

De acum încolo, Ninel “Rândunel” nu va mai avea voie să ia sfat sau îndemn sau învăţătură nici de la părinţi, nici de la prieteni, nici de la duhovnicul lui, ci numai şi numai de la liderii pucioşi, “Fiii Dumnezeului de la Pucioasa”. Ei, şi numai ei, ca depozitari ai adevărului absolut, îi vor spune lui Ioan “Rândunel” ce şi cum, dar mai ales unde: ce să facă şi cum să investească şi mai ales unde să depună (“icrele”). Cum cei doi soţiori nu aveau copiii, acesta este considerat un avantaj, o fericire pentru ei, pentru că aşa nu vor mai fi nevoiţi să rupă de la gura copiilor. Ferice lor şi ferice şi pentru “Dumnezeul” Pucios, ferice Lui că Ioan şi Daniela n-au făcut copii, căci aşa nu va avea El concurenţă în copiii celor doi “rândunei”, iar “rânduneii” nu vor mai trebui să împartă în două ceea ce au, ci îşi pot canaliza energia şi finanţele într-o singură direcţie, direcţia cea bună. Numai să se ferească ei de preoţii din BOR şi de fariseii de pretutindeni, ca nu cumva ăştia (în necredinţa lor faţă de “lucrarea” minunată a “Cuvântului” de la Pucioasa) să le deschidă lor mintea şi să le arate că au fost şi păcăliţi, şi cu banii luaţi şi cu ochii (ochii dracului!) scoşi (de prin buzunare). Că ar fi păcat să gândească aşa, păcat împotriva “Duhului Sfânt” dela Pucioasa, păcat greu şi pucios care nu se iartă în veac şi în vecii vecilor:

“Să iei de la Mine. De la nimeni să nu iei decât de la Mine, că Eu sunt blând şi smerit cu inima. Ferice vouă că n-aţi născut copii. Ferice celor cu mâinile nelegate. O, ferice Mie că n-aveţi voi copii, dar am Eu, şi v-am dat să aveţi ce am Eu, şi iată, vă dau din casa Mea ca să aveţi lucru cu mângâiere şi cu folos de viaţă şi de veşnicie cu Mine. Ferice vouă că v-aţi lăsat găsiţi de Mine, şi când v-am găsit M-aţi cunoscut că Eu sunt Dumnezeu cuvânt pe pământ. Să fiţi înţelepţi cu credinţa, să fiţi ca Avraam în credinţă. Feriţi-vă de necredinţa preoţilor şi a fariseilor, căci ca ei nimeni nu poate face mai bine şi mai întreg păcatul împotriva Duhului Sfânt, Care întregeşte în vremea aceasta lucrarea Treimii Dumnezeieşti peste oameni. Lucrarea cuvântului Meu este Duhul Sfânt al Treimii Dumnezeieşti.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 12-02-1997)

Astăzi, epilogul acestei “faceri de bine” este trist ca o durere de mamă.
Cei doi “rândunei”, care s-au purtat atunci ca doi guguştiuci galeşi şi mult milosârzi, au divorţat din motive de nepotrivire confesională. Ea s-a dus cu pucioşii, iar el a rămas cu ortodocşii. Liderii pucioşi l-au mai curtat ani de-a rândul pe Ninel “Rândunel”, încercând să-l apropie de ei, dar n-au reuşit. Au reuşind doar să-i moaie încă o dată inima şi să-i mai ciupească o “sponsorizare” de câteva mii de euro, cu care şi-au construit structura metalică a cortului gigant de la Glodeni, sub care pucioşii au organizat ani de-a rândul aşa-zisele “Festivale ale Creştinătăţii Rromâneşti”. Falimentul acestor adunături rurale cu tobe, alămuri şi comedii de cabotini, numite pompos “festivale”, care nu se mai organizează de câţiva ani încoace, este explicat prin eşecul propagandistic şi artificialitatea lor, dar mai ales prin faptul că sponsori găgăuzi (dar cu dare de mână) ca Ioan-Ninel “Rândunel” au fost din ce în ce mai puţini.
După ani de zile, “Rândunica” şi-a dat seama de înşelăciunea liderilor pucioşi, spunându-le cu adâncă durere în faţă “Sunteţi nişte oameni răi!”, dar era prea târziu pentru a-şi repara şi stricăciunea din familie: “Rândunelul” îşi refăcuse între timp viaţa şi iubirea pierdută a tinereţii, deci nu mai era disponibil pentru ea. Singura alinare pe care a găsit-o “Rândunica” a fost întoarcerea ei în familia Ortodoxiei din care plecase cu ani în urmă, amăgită fiind de părelnica “şfinţenie” pucioşească.

Iar Dumnezeul Pucioasei i-a uitat definitiv pe cei doi “rândunei” darnici, şi nu le-a mai trimis niciun “Cuvânt” de dragoste sau de reconciliere de atunci încoace, de parcă nici n-ar fi fost. Dar, dacă n-ar fi, nu s-ar povesti.

Exemplul culant al lui Ionel “Rândunel” n-a fost urmat de prea mulţi românaşi. Totuşi, Dumnezeul Pucioasei n-a încetat să-i curteze la grămadă, cerându-le cu entuziasm să facă gesturi de “iubire pentru El” , plecând de la premisa optimistă că “nu se ştie de unde sare iepurele, sau răsare guguştiucul”:

“Din inima Mea rup şi îţi dau să mănânci hrană mestecată, hrană gustoasă, ca să fii tu gustul Meu cel dulce şi ca să ai iubire pentru Mine, copilule român.”(citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 05-04-1998)

“Să-L ia omul pe Dumnezeu în el, căci Dumnezeu este iubire, iar omul să facă tot aşa, să se facă iubire pentru Dumnezeu, să-L iubească omul pe Dumnezeu. Amin, amin, amin.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 08-11-1999)

Anul 2001 a însemnat apoteoza teoretizării unei pretinse superiorităţi a “iubirii pentru Dumnezeu” faţă de “iubirea de Dumnezeu” :

“Fericit este cel ce ştie să iubească acest cuvânt: iubirea pentru Dumnezeu.
Iubirea de Dumnezeu o au mulţi în felul lor şi după măsura lor, dar iubirea pentru Dumnezeu e floare rară, fiilor copii. Iată cât se iubeşte omul pe sine! Toată iubirea şi-o păstrează pentru el omul. Chiar şi iubirea de Dumnezeu, tot lui şi-o dă, căci omul dă să se folosească de Dumnezeu în nevoile lui omeneşti şi trupeşti. Când M-am apropiat de slăbănogul care aştepta lângă apa vindecării, l-am întrebat dacă voieşte să se vindece, şi el s-a plâns că n-are cine să-l ajute pentru vindecare. Nimeni nu se uita la el ca să-i facă bine. Nimeni, fiilor, nimeni. Şi dacă l-am ajutat Eu, el s-a aşezat în iubire pentru Mine şi M-a mărturisit după ce Eu i-am spus cine sunt, şi i-am spus să nu mai păcătuiască apoi, ca să nu-i fie iarăşi mai rău pentru păcat.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 06-05-2001)

“Dumnezeul” Pucioasei e nemulţumit că nu există reciprocitate la câştig între El şi om, şi asta nu mai e iubire pentru Dumnezeu. Omul, indiferent dacă este bun sau rău, tot ia şi iar ia de la Dumnezeu, de 7000 de ani încoace, fără să vină cu nimic la schimb; iar “Dumnezeu”, fiind sfios din fire, nu îndrăzneşte să ia nimic de la om şi astfel, iată cum El Se păgubeşte, căci omul îşi tot ia iubire de la “Dumnezeu” şi “Dumnezeu” sărăceşte în iubire:

“O, este mare lucrare să vină pe pământ iubirea pentru Dumnezeu. Această hărnicie pentru ascultarea de acest cuvânt este cea mai frumoasă lucrare pe care o poate zidi omul între pământ şi cer. Eu am avut sfială înaintea Tatălui şi când l-am zidit pe om, şi când i-am dat din Mine, şi când l-am păstorit, şi când l-am vindecat, şi când l-am mângâiat, şi când l-am dojenit, şi când l-am iubit. Dar omul când Mă iubeşte, nu ştie să aibă sfială, şi îşi ia iubire de la Mine, şi de aceea Mă iubeşte. Dar ca să aibă el iubire multă pentru Mine, ba. Iar Eu stau sfios de şapte mii de ani în slujba omului şi îi dau din cer, şi ia şi cel bun şi cel rău, dar Eu nu iau pentru Mine de la om, şi ce este al lui nu este al Meu, că e al lui.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 06-05-2001)

Pucioşii dau în scrierile lor un sens literal conceptului de “iubire multă pentru Dumnezeu”. Ei concep mesajul biblic despre iubire în mod exclusivist, ca o “iubire unidirecţională şi totală” adică “nimic pentru om, totul pentru Dumnezeu!”. Aşadar, nu numai iubirea de sine este blamată de pucioşi, ci şi iubirea de aproapele (şi în special cea pentru rudele de sânge) este considerată un obstacol în faţa iubirii autentice pentru Dumnezeu. Interpretarea literală a Bibliei (“Cine nu urăşte pe tatăl său şi pe mamă şi pe femeie şi pe copii şi pe fraţi şi pe surori, chiar şi sufletul său însuşi... – v. Luca 14,26) este considerată de pucioşi ca o necesitate stringentă, fără a vedea ei că tot Biblia spune că Dumnezeu, Care nu se vede, trebuie iubit prin aproapele, care se vede – fie el şi duşman, nu numai rudă de sânge.

194. Iubirea de Dumnezeu şi iubirea pentru Dumnezeu (III)

Pucioşii extind apoi conceptul de “iubire unidirecţională” , de la iubire la vindecare: nu este bună “vindecarea pentru om”, din care Dumnezeu nu câştigă nimic, ci e bună “vindecarea pentru Dumnezeu” , Apoi extind acest concept şi la milostenie. Nu mai este bună nici milostenia pentru om, prin care este miluit indirect Însuşi Dumnezeu, aşa cum învaţă Scriptura (“Adevărat zic vouă, întrucât aţi făcut unuia dintr-aceşti fraţi ai Mei, prea mici, Mie Mi-aţi făcut” – v. Matei, 25, 40) ci este bună milostenia pentru Dumnezeu, milostenie care se aduce “în mod direct” lui Dumnezeu prin miluirea reprezentanţilor Lui de pe pământ, căci Dumnezeu este reprezentat astăzi pe pământ de către “copiii Lui cei mici, Fiii lui purtători de Cuvânt” (adică, liderii pucioşi de la Noul Ierusalim):

“I-aş da omului vindecare, dar i-aş da pentru Mine, nu pentru el. I-aş da ca să am şi Eu ceva în el pentru Mine. Omul aşteaptă vindecare pentru el. De ce să-i dau dacă nu i-o dau pentru Mine? De ce să-i dau dacă el nu ştie să-I dea lui Dumnezeu după ce Dumnezeu îi dă? Omul îi dă omului, şi apoi îşi zice: „Am făcut milostenie”. Aşa a învăţat omul să-I dea lui Dumnezeu; aşa ştie el că se dă lui Dumnezeu. Nimeni nu poate să-I dea ceva lui Dumnezeu dacă nu se dă el mai întâi cu totul aşa cum v-aţi dat voi Mie, copii care aveţi cu voi venirea Mea la voi. Iubirea pentru Mine îl face pe om să nu se mai oprească pentru sine nici un strop, ci numai pentru Dumnezeu şi la cererea lui Dumnezeu. Amin.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 06-05-2001)

Aşadar, modelul pucios de milostenie este acela în care creştinul se dă cu totul lui Dumnezeu, adică: îşi abandonează familia, serviciul, vinde partea lui de avere (casă, teren, maşină, căţel, purcel) şi apoi vine şi pune agoniseala la picioarele liderilor pucioşi, Fiii şi Proorocii Domnului de la Pucioasa. Aşadar, venirea la Dumnezeu a omului nu se mai face în folosul omului, ci “în folosul lui Dumnezeu”. Pentru aceasta, pucioşii au inventat sintagma “venirea pentru Dumnezeu” în locul celei clasice: “venirea la Dumnezeu”. Iar venirea pentru Dumnezeu şi urmarea lui Hristos împlineşte în sine iubirea pentru Dumnezeu:

“Mulţi ar voi să vină la Mine, dar pentru ei, nu pentru Mine, fiilor. La cererea Mea sunt prea puţini care ar da să vină, dar sunt mulţi care dau să vină la cererea lor, la dorinţa lor. Eu când i-am peţit pe apostoli, M-am dus Eu după ei, iar cei ce vin aşa, sunt cei mai iubiţi. De ce sunt cei mai iubiţi? Pentru că răspund chemării pe care le-o fac Eu pentru Mine ca să le dau slujbă în planul Meu cel de la Tatăl peste pământ. Fericit şi iubit şi prea iubit este cel ce Mă aude zicându-i: „Vino după Mine!”, şi el să vină, că de acela am Eu nevoie, şi aceasta este iubirea cea pentru Dumnezeu. Amin.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 06-05-2001)

Iubirea pentru Dumnezeu se împlineşte la Pucioasa numai atunci când liderii pucioşi (fiii lui “Dumnezeu”) îşi exercită cu zel prerogativele de dregători, ispravnici şi supraveghetori ageri peste “poporul” pucios. Poporul pucios trebuie strict dirijat şi pus la muncă aşa încât toate acareturile, zidurile şi zidirile de la Pucioasa să strălucească de frumuseţe şi de prospeţime şi de belşug, şi aşa să-L mărturisească ei pe Dumnezeul lor în faţa oamenilor din lume, care vor fi să se mire adânc de cele ce văd:

“O, fiilor, tăria Mea din om se vede dacă este numai atunci când ea se dovedeşte. O, fiilor care-Mi auziţi cuvântul peste Ierusalim şi peste pământ! V-am dat să zidiţi Ierusalimul. V-am dat să zidiţi un popor cu cele de la Mine. Mă uit mereu la această zidire. Tot atât de mult să vă uitaţi şi voi, căci o zidire trebuie mereu înnoită, mereu îngrijită, că altfel ea se strică, fiilor. O casă trebuie mereu întărită, curăţată, măturată, lustruită, spălată şi stropită cu miresme, ca să-i placă în ea stăpânului. Iubirea pentru Dumnezeu, ea este cea care aduce veşnicie peste toate. Împrospătaţi cu această mireasmă duhul şi trupul şi sufletul Ierusalimului Meu din jurul vostru, şi pe care Eu îl îngrijesc cu cuvântul vieţii veşnice.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 06-05-2001)

De acum înainte, numai pucioşii mai pot avea iubire pentru Dumnezeu, în timp ce “necredincioşii” rămân la stadiul depăşit în care doar au impresia că au iubire de Dumnezeu”, în realitate ei având doar iubire de sine:

“O, Ierusalime, să nu te saturi de Dumnezeu. Dau mereu să-i fac gust bun hranei pe care ţi-o dau spre fiinţă. Dau să-ţi fie drag s-o mănânci şi s-o doreşti şi s-o iei cu mulţumire, fiule poporul Meu. Tu eşti zidirea Mea de azi, şi cu tine lucrez la facerea omului. Amin. Şi nu uita că Mi-e dor să Mă mărturiseşti la cei din cer şi la cei de pe pământ Dumnezeul tău, Ierusalime. Numai tu ai de Dumnezeu pe Dumnezeul Cel adevărat. Iată, nu pot oamenii să aibă iubire pentru Mine şi nu pentru ei. Dar tu învaţă mereu această mare minune, această măreţie pe care o ai tu de la Mine pentru cei ce au iubire pentru Mine şi nu pentru ei. Şi dacă tu n-ai cunoscut până să fii al Meu iubirea de Dumnezeu, iată, Eu te-am învăţat ceea ce este mai mult. Te-am învăţat iubirea pentru Dumnezeu, poporul Meu, şi prin ea îmi eşti tu Mie popor. Amin.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 06-05-2001)

Aşadar, “iubirea pentru Dumnezeu” este ceva mai mult decât “iubirea de Dumnezeu”, este un salt calitativ atins numai de către creştinii de la Pucioasa, de la care la ei nu se mai poate trece înapoi.

Acum, după ce pregătirea ideologică a fost făcută, se poate trece la sentinţe, la maxime, la sintetizarea noii învăţături care aduce “facerea din nou a omului”, “naşterea din nou a lumii”. Acum se poate face clar distincţia între iubirea de Dumnezeu, şi iubirea pentru Dumnezeu. Iar iubirea pentru Dumnezeu o are numai acela care merge neabătut pe calea cea nouă deschisă de către pucioşi cu „Cuvântul” lor:

“Cine are iubire de Dumnezeu, se hrăneşte cu ea şi şi-o cântă şi şi-o vesteşte, dar cine are iubire pentru Dumnezeu, acela şi-o jertfeşte pentru Dumnezeu, la cererea lui Dumnezeu. Amin. Îţi dau mereu putere nouă, popor zidit de Dumnezeu, că Eu cu tine am început din nou facerea omului, naşterea din nou a lumii, facerea din nou a toate câte vor fi. Ridică-te mereu ca să poţi mereu, ca să mergi mereu, căci cel ce stă jos, acela nu merge, iar cel ce merge la cuvântul Meu, acela a învăţat iubirea pentru Dumnezeu. Amin.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 06-05-2001)

Liderii pucioşi sunt apoi căinaţi de către Dumnezeul lor pentru “slăbiciunea” lor şi pentru că nimeni nu le aduce şi lor o mângâiere cât de mică, ci toţi caută să-i stoarcă de puteri. Dar ei sunt cei care vor fi învăţătorii care vor învăţa poporul Legea cea Nouă, adică felul cum trebuie să-L iubească de acum încolo pe Dumnezeu: Poporul să iubească iubirea pentru Dumnezeu, iubindu-şi liderii, pe “copilaşii trudiţi şi zdrobiţi de griji de la Pucioasa”. Dar nu pentru ei să-i iubească, nici pentru sine, ci pentru Dumnezeu să-i iubească. Numai să-i iubească pe ei, pentru că pentru El îi iubeşte, dacă îi va iubi cu adevărat:

“O, copilaşi trudiţi şi zdrobiţi sub grijile Mele pe care vi le-am dat să le duceţi! Suflu acum, iar suflarea Mea peste voi vă dă haruri noi, şi mângâiere vă dă, că pe voi nimeni nu vă mângâie, şi cine nu ştie să caute la Mine, acela caută la voi, iar voi sunteţi plăpânzi de tot, şi de peste tot vi se storc puterile voastre. Eu însă vă dau puteri noi, că am nevoie de voi, fiilor copii. Mânuţele şi inimioarele voastre sunt scaunul pe care Eu îmi odihnesc tot ce am de lucrat pe pământ acum, odată cu venirea Mea la voi. Învăţaţi poporul care este cu voi să stea în hăinuţă sfântă şi să iubească iubirea cea pentru Mine. Şi dacă voieşte, să vă iubească şi pe voi, dar nu pentru voi şi nici pentru ei, ci numai pentru Mine. Amin, amin, amin.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 06-05-2001)

Cât de statornică a fost această nouă Lege a iubirii pentru Dumnezeu, prin iubirea “fiilor lui Dumnezeu” (liderii pucioşi)?

194. Iubirea de Dumnezeu şi iubirea pentru Dumnezeu (IV)


La început, referirile la noua “Lege a iubirii” (care conţineau formula “iubirea pentru Dumnezeu”) erau în continuare elevate. Ulterior ele au devenit doar nişte formulări de rutină, pentru ca în final ele să devină cu totul sporadice. În total, după data de 6 mai 2001 se înregistrează doar 15 referiri la formula “iubire pentru Dumnezeu” ( 2 în 2001; 0 în 2002; 0 în 2003; 0 în 2004; 6 în 2005; 1 în 2006, 1 în 2007; 3 în 2008; 2 în 2009; 0 în 2010)

În schimb, formula “iubirea de Dumnezeu” (sau, uneori, referiri negative la adresa “neiubirii de Dumnezeu”) care în mod normal trebuia să dispară cu timpul, cunoaşte o revenire spectaculoasă: după data de 6 mai 2001 se înregistrează 114 referiri la formula “iubirea de Dumnezeu” ( 3 în 2001; 2 în 2002; 29 în 2003; 10 în 2004; 3 în 2005; 8 în 2006, 7 în 2007; 31 în 2008; 17 în 2009; 4 în 2010).

Uneori, referirile la “iubirea pentru Dumnezeu” sunt încorsetate în nişte clişee metaforice stereotipe de genul: “viaţă fără de moarte”; “drumul de pe pământ la cer”; drumul de la cer la pământ:

“Iubirea pentru Dumnezeu e viaţă fără de moarte, e drumul de pe pământ la cer şi de la cer pe pământ, e lucrarea lui Dumnezeu care se varsă pe pământ din om. Aşa să fii tu, Ierusalime trudit pentru Mine şi pentru slava Mea peste pământ.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 20-05-2001)

Alteori, definirea ei se face prin antiteză cu vechea formulă: “iubirea de Dumnezeu”. Iată, spre exemplu, cum erau “tromboniţi” creştinii pelerini sosiţi la unul dintre faimoasele “Festivale al Creştinătăţii Rromâneşti de la Pucioasa” că trebuie să facă saltul calitativ de la “iubirea de Dumnezeu” (prin care Dumnezeu era doar un bun câştigat pentru ei), la “iubirea pentru Dumnezeu” (în care, dimpotrivă, ei ar fi câştigaţi cu totul pentru Dumnezeu). Mesajul “Cuvântului” de întâmpinare a pelerinilor se decriptează prin tălmăcirea cuvintelor-cheie: “nuntă, nuntaşi, Mire, Mireasă, doinaşi, aşternut. Măguliţi cu titlul de “nuntaşi” la “nunta” Mirelui Pucios (e vorba de “Festival”), pelerinii (practicanţi, aspiranţi, simpatizanţi, artişti, invitaţi, săteni, dar şi câţiva gură-cască rătăciţi prin mulţime) sunt chemaţi să asculte cântece populare interpretate de către “doinaşi” (artişti profesionişti consacraţi, tocmiţi din vreme pe bani buni de către emisarii liderilor pucioşi ca să vină şi să dea culoare vie şi clasă înaltă serbării câmpeneşti). Totul este organizat în cele mai mici amănunte pentru a impresiona şi a crea mare fast şi eventual, ceva publicitate. Vinul cel nou este “Cuvântul” pucios. Mireasa este obştea privilegiată de la Pucioasa. Aşternutul este domeniul privat al pucioşilor de la Glodeni. Expresia “Eu însă vreau să vă am pentru Mine, nu pentru voi” reprezintă o opţiune clară pentru varianta “iubire pentru Dumnezeu”, singura care garantează că cei chemaţi “vor fi cu El” (la dispoziţia Lui), în timp ce vechea formulă, cea clasică (“ iubire de Dumnezeu” ) este decodificată ca “El va fi cu ei”(la dispoziţia lor):

“Iată vinul cel bun, vin nou, vinul nunţii Mele. Veniţi la nunta Mea, voi, doinaşi ai poporului român! Nunta lumii vă face cu mâna, iar nunta Mea se uită după voi. Iubirea pentru Dumnezeu vă face să veniţi să fiţi cu El, iar iubirea de Dumnezeu vă face să Mă aveţi pentru voi. Eu însă vreau să vă am pentru Mine, nu pentru voi, că Eu vin curând, curând, şi nunta Mea va fi o sărbătoare pe vecii, fiindcă mireasa are nevoie de iubire, ca şi Mirele din cer. Mireasa Mea este cerul Meu de pe pământ, în care Eu Mi-am pregătit aşternut.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 9-06-2001)

Lipsa “iubirii pentru Dumnezeu” este definită ca “un gol de viaţă”:

“Temerea de Dumnezeu este îngerul care-l ţine treaz pe om, aprins pe om, iar cine nu o are pe ea, nu are nici dor şi nici iubire pentru Dumnezeu, ci este gol de viaţă unul ca acela şi se împarte în jur cu golul din el, cu lipsa lui Dumnezeu din el, şi acela este ca o boală în trupul bisericii lui Hristos, ca o suferinţă pentru cei din preajma lui.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 5-06-2005)

Poporul pucios este îndemnat să se facă un donator de “iubire pentru Dumnezeu”, care va trebui să fie măsura râvnei duhului lui:

“O, poporul Meu, te doresc ca în cer pe pământ, şi voiesc să iau din mijlocul tău iubire slăvită, iubire pentru Dumnezeu şi pentru lucrările Sale.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 12-06-2005)

“Dar tu, poporul Meu, să iubeşti viaţa, să iubeşti ascultarea, ca să fii păzit de căderi şi să fii în toată clipa ucenicul Meu, ca să nu aibă vreme duhul întunericului să-ţi poarte mintea în afară de frica de Dumnezeu şi de duhul ascultării, căci prin acestea Eu te am al Meu, şi te am prin duhul râvnei cea plină de iubire pentru Dumnezeu, Cel ce a făcut cerul şi pământul, şi iată, iarăşi lucrează înnoirea lor. Amin. ” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 22-07-2005)

Şi neamul român este somat să devină donator de “iubire pentru Dumnezeu”, ca o consecinţă firească a acceptării noii credinţe pseudo-ortodoxe de la Pucioasa:

“Duhul Sfânt al cuvântului Meu îi cere neamului român iubire pentru Dumnezeu, credinţă în acest cuvânt care curăţă fărădelegea de pe pământ şi care mângâie pe cei ce iubesc în Dumnezeu şi nu în lumea aceasta. ” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 22-07-2005)

Orice om chemat la “iubire pentru Dumnezeu” şi “iubire pentru poporul Dumnezeului de la Pucioasa”, dacă se împotriveşte cu neascultare şi cu voia liberă a poftelor sale, va fi pedepsit cu foc, ca să nu-şi rateze, totuşi, mântuirea:

“Am din acest neam pe fiul care M-a urmat, iar Eu, Domnul, am datoria să-Mi ţin făgăduinţa făcută că voi lucra spre mântuirea acestui neam, căci unde nu pot lucra cu Duhul Sfânt, lucrez cu foc, şi făgăduinţa Mea se luptă împotriva oricărei neascultări a omului care, fiind chemat la iubire pentru Dumnezeu şi pentru poporul lui Dumnezeu, este tras înapoi de însăşi pofta sa şi momit de ea spre mreaja cea care lucrează prin sculele duhului potrivnic lui Dumnezeu, duhul întunericului acestui veac, care se vrea mai mare ca Dumnezeu peste om.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 19-08-2005)

194. Iubirea de Dumnezeu şi iubirea pentru Dumnezeu (V)

Lipsa pocăinţei şi a “iubirii pentru Dumnezeu” poate atrage pedepse grele peste popor, cum ar fi ploi îndelungat şi inundaţii.
Îndepărtarea lor presupune ca mila lui Dumnezeu să se reverse peste popor, dar această milă nu este necondiţionată: dacă şi omul va binevoi să aibă milă de Dumnezeu şi de Fiii Lui, atunci va primi milă la schimb, dacă nu, nu. Condiţia pare a fi nenegociabilă:


“... Mă rog Tatălui în mijlocul tău, Mă rog să facem milă peste pământ, peste neamul român, şi să se tragă ploaia cea multă, să se întoarcă în cămările ei, dar Tatăl şi cu Mine dorim milă de la om, milă pentru Dumnezeu, pocăinţă şi întoarcere la iubire pentru Dumnezeu, ca să Se milostivească Dumnezeu de pământul binecuvântării cea de la sfârşit de timp, ...” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 21-09-2005)

Soluţia accederii la “iubirea pentru Dumnezeu “ este foarte simplă: lepădarea de sine:

“Te învăţăm, popor al venirii Domnului, să înveţi de la Domnul tot ce tu faci şi împarţi. El este blând şi smerit cu inima, iar tu să fii ca El. Înalţă-ţi inima spre El prin rugăciune smerită şi blândă, şi aşa să-ţi împarţi în jur inima ta, căci cel ce se leapădă de sine, se face iubire pentru Dumnezeu, har ceresc, cu iubire în el pentru Dumnezeu şi pentru om, ca să vină pe pământ Domnul şi cu sfinţii Săi întru împărăţie veşnică precum este scris. Amin.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 12-02-2006)

Legea cea nouă a “iubirii cea de sus”, formulată de pucioşi ca fiind “iubirea pentru Dumnezeu “ dar şi “iubirea de fraţi” (“fraţii” fiind pucioşii în general şi liderii lor în mod special) este însăşi porunca vieţii:

“Eu, Domnul, întăresc în mijlocul tău mângâierea Mea, poporul Meu. Ea este cuvântul Meu cel mângâios, care te îndeamnă să ridici spre Mine lucrarea cea mărturisitoare: credinţa, nădejdea şi dragostea, iar acestea se zidesc una pe alta în om când omul împlineşte în el porunca vieţii, iubirea pentru Dumnezeu cu toată fiinţa în toată vremea, şi iubirea de fraţi, iar fraţii sunt cei ce iubesc pe Dumnezeu după porunca iubirii cea de sus, porunca vieţii, ...” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 12-02-2007)

“Iubirea pentru Dumnezeu “ este inevitabil precedată de umilinţă, şi de vindecarea de păcat, care vindecare nu se poate face decât în două feluri: fie prin Mijlocitori pentru vină şi Îndreptători de vieţi şi Împăciuitori ai lui Dumnezeu cu omul (liderii pucioşi, desigur, singurii care mai au puterea de a face şi a desface), fie prin simpla credinţă în “lucrarea de cuvânt” de la Pucioasa căci credinţa în ea aduce cu sine în mod automat iertarea de păcate. Vai celor aflaţi în conflict cu liderii pucioşi, căci aceia nu mai au Mijlocitori şi Îndreptători pentru păcatele şi pentru vieţile lor:

“Vai celui ce nu are cine să-i îndrepte viaţa şi vina şi să-l împace cu Dumnezeu, căci omul singur nu poate face aceasta, de vreme ce este vinovat de păcat, ci îi trebuie mijlocitor pentru vina lui, pentru viaţa lui, pentru patima lui, şi iată, numai umilinţă în toată clipa îi trebuie lui pentru vindecarea lui de păcat, şi apoi îi trebuie iubire pentru Dumnezeu, iubire mare, căci femeii păcătoase i s-au iertat păcatele numai pentru că a iubit pe Dumnezeu cu putere, cu putere multă, tată. O, iată ce face iubirea pentru Dumnezeu în om! Cel ce iubeşte mult această lucrare de cuvânt, lucrarea Mea de venire iarăşi cu salvarea din păcat a omului, i se iartă lui păcatele numai pentru atât, ...” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 18-05-2008)

“Iubirea pentru Dumnezeu “ are şi ea diferite grade de împlinire, dintre care cel mai de dorit este desăvârşirea, de care numai pucioşii au parte în mod nemijlocit, prin lucrarea Duhului Sfânt care-i învaţă pe ei ce să facă.“Lumea” nu va putea primi învăţătura cea nouă a vieţii decât indirect, de la pucioşi, şi prin ei poate ajunge şi ea la desăvârşirea în “iubirea pentru Dumnezeu “:

“ Eu, Domnul, sunt tot o iubire pentru voi şi vă îngrijesc ca pe o grădină cu flori, fiilor. Daţi-Mi putere să stau Învăţător peste voi mereu, mereu şi mult, fiilor, iar când vă învăţ de sus şi de jos, luaţi Duh Sfânt, căci cu Duhul Sfânt vă învăţ să lucraţi, iar lumii îi dau învăţătura Mea cea pentru voi să ia şi ea, şi să se desăvârşească în iubire pentru Dumnezeu toţi cei ce iau din izvorul Meu de la voi. Amin.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 12-04-2009)

Unul dintre criteriile care definesc “iubirea pentru Dumnezeu “ este continuitatea: iubirea omului trebuie să fie nestinsă:

“Domnul este Cel ce vede omul mai mult decât omul pe om, iar omului îi trebuie iubire nestinsă pentru ca să fie ea iubire pentru Dumnezeu.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 28-08-2009)

Pe mine ma uimeste mariamargareta, cata sarguinta are.
Nu stiu daca ia de undeva toare comentariile astea.
Dar daca sunt ale ei inseamna ca a muncit mult.

MM la școala de corecție și corecțiuniune bârfvisătoareoare
 

mariamargareta (cineva dă câte o replică, nu știm cine, sau ne facem că nu știm)
194. Iubirea de Dumnezeu şi iubirea pentru Dumnezeu (I)
Replică:
194. Iubirea de minciună şi iubirea pentru dezinformare (I)

MM:
Învăţăturile de la Pucioasa, fiind învăţături omeneşti şi nu de la Dumnezeu aşa cum pretind pucioşii, suferă imperfecţiunile oamenilor: inconscvenţe, limbuţii, contradicţii, redundanţe, bâlbâieli, rectificări şi, mai ales... uitarea. Căci şi uitarea e scrisă în legile omeneşti.
Replică:
Învăţăturile savantielelor de la senatoriul Vulcanizaria Băi, fiind învăţături omeneşti şi nu de la Dumnezeu aşa cum pretind gurile rele, suferă imperfecţiunile oamenilor: inconscvenţe, limbuţii, contradicţii, redundanţe, bâlbâieli, rectificări şi, mai ales... uitarea. Căci şi uitarea e scrisă în poftele pofticioase omeneşti.

MM:
Dacă ar fi de la Dumnezeu, aceste învăţături n-ar uita de la mână pân’ la gură unele precepte stabilite tot de autorii lor, oamenii. Bunăoară, astăzi ereticii de la Pucioasa au uitat complet un concept stabilit tot de ei nu cu mulţi ani în urmă, care părea înălţător şi frumos în aparenţă: „omul nu trebuie să aibă iubire de Dumnezeu, căci aceasta este o iubire imperfectă care ascunde în ea iubirea de sine, ci iubire pentru Dumnezeu, care este singura iubire ireproşabilă”, căci numai aceasta din urmă este „iubire ca a lui Dumnezeu”.
Replică:
Dacă ar fi de la Dumnezeu, aceste învăţături gLumești n-ar uita de la mână pân’ la gură unele precepte stabilite tot de autorii lor, oamenii răi și necredincioși care își etalează vrednicia. Bunăoară, astăzi ereticii savantielelor din senatoriul de la Vulcanizaria Băi au uitat complet un concept stabilit tot de iei nu cu mulţi ani în urmă, care părea înălţător şi frumos în apartenenţă: „omul nu trebuie să aibă iubire de sus ci de jos, căci aceasta, este o iubire imperfectă care ascunde în ea iubirea de sulimenizări, și multă iubire de bani și întietate și minciună și viclenie și desfrânare care este singura iubire ireproşabilă și care te face vrednic și bun de tot”, căci numai aceasta din urmă este adevărata „iubire și dor și încântaria de sine însuți când te răzbuni ca la nebuni”.(citat din nenia ce face voia lui tanti grijania)

MM:
Iată cum pregăteau încă din 1994 ereticii pucioşi Legea „iubirii pentru Dumnezeu” :
“Binecuvântată să vă fie iubirea pentru Dumnezeu, ca să fie ca a lui Dumnezeu iubirea voastră.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 01-05-1994)
Replică:
Iată cum pregăteau încă din 32e.n. ereticii savanți din senatoriul desfrânărilor de la Vulcanizata Băi Legea „iubirii pentru infern” :
“Mușamalizată să vă fie iubirea pentru minciună și hoție, ca să fie ca a lui mamona iubirea voastră.” (citat din cartia de tarot a lui nenia ce se arată în zaț de cafia)

MM:
Peste un an, ei aduceau Legii un amendament important: “Cei care încă mai fac păcate nu pot fi consideraţi că au iubire pentru Dumnezeu, chiar dacă ei cred că au iubire de Dumnezeu”:
“Cine se luptă cu păcatul, acela are încă altceva de făcut până ce va face lucrare de iubire pentru Dumnezeu.”(citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 07-05-1995)
Replică:
Peste un an, ei, savanții din senatoriul desfrânărilor aduceau Legii un amendament important: “Cei care încă mai fac voia lui Dumnezeu nu pot fi consideraţi că au iubire pentru infern, chiar dacă ei cred că au iubire de plăcerile răzbunărilor pe creștini și pe sfinți”:
“Cine se luptă cu mamona, acela are încă altceva de făcut până ce va face lucrare de iubire pentru infern.”(citat din cartia de tarot a lui nenia ce se arată în zaț de cafia)

MM:
Dar ce însemna de fapt, la modul concret, “iubirea pentru Dumnezeu” la liderii pucioşi?
Ea însemna ca admiratorii şi adepţii să-şi vândă averile şi să aducă apoi câştigul la picioarele liderilor pucioşi, ca un dar făcut “în numele Domnului”. Iar “Domnul” de la Pucioasa va rosti îndată un “Cuvânt” proaspăt şi le va mulţumi mieros celor care tocmai şi-au vândut casa sau şi-au jertfit agoniseala şi apoi câştigul obţinut l-au dăruit “copiilor Domnului” de la Pucioasa.
Replică:
Dar ce însemna de fapt, la modul concret, “iubirea pentru infern” la liderii și savanții și savantielele din senatoriul de la Vulcanizata Băi?
Ea însemna ca admiratorii şi adepţii să-şi vândă averile şi să aducă apoi câştigul la picioarele lui nenia, ca un dar făcut “în numele iubirii”. Iar Nenia de la BarButOane va rosti îndată o zicală proaspătă şi le va mulţumi mieros celor care tocmai şi-au vândut casa sau şi-au jertfit agoniseala şi apoi câştigul obţinut l-au dăruit Capilor gLumii interlope de la Vulcanizata Băi.

MM:
Iată un exemplu de “iubire pentru Dumnezeu”, elogiat imediat printr-un “Cuvânt” Pucios de mulţumire. Este vorba de doi soţi, Ioan (Ninel) şi Daniela (soţi erau pe vremea aceea, căci apoi s-au despărţit, deoarece soţia a îmbrăţişat total preceptele sectei, iar soţul a rămas reticent la ele – adică ortodox) care, impresionaţi de “nevoile” şi “greutăţile” sectei, au renunţat de bună voie la nevoile şi aspiraţiile lor.
Replică:
Iată un exemplu de “iubire pentru infern”, elogiat imediat printr-o zicală șireată de mulţumire. Este vorba de doi soţi, Vrednicio (Savantio) şi Dandanachiala (soţi erau pe vremea aceea, căci apoi s-au despărţit, deoarece soţia a îmbrăţişat total zicalele gLumești, iar soţul a rămas reticent la ele – adică supărat) care, impresionaţi de poftele rele şi vicleniile cazinoului, n-au renunţat de bună voie la nevoile şi aspiraţiile lor de smerenie ci au preferat sadice încercări mațăchiste și doar așa îmbrățișând complet ieșitul la înaintare pentru întietate.

MM:
Adunaseră şi ei bani să cumpere o maşină străină, dar n-au mai cumpărat maşina. De toţi banii (mii de euro) au cumpărat zeci de icoane făcute de pucioşi, ca să “ajute” în acest fel obştea de la Pucioasa.
Replică:
Furaseră şi ei bani să aibă și să cumpere o maşină străină de călvat pe nervi, dar n-au mai cumpărat maşina. De toţi banii (mii de euro) au cumpărat zeci de secere și ciocane făcute de nenia, ca să “ajute” în acest fel gașca savantianților papanților de la Vulacanzata Băi.

MM:
Îndată liderii pucioşi le-au făcut cadou un “Cuvânt” de mulţumire "de la Domnul", în care se elogiază gestul celor doi soţiori blânzi ca porumbeii, dar înţelepţi ca guguştiucii, care I-au şters “Domnului” de la Pucioasa sudoarea de pe frunte cu batista (citeşte punga) lor :

“O, Verginico, Eu văd că Mă laşi pe Mine să grăiesc cu inimioarele cele dulci care M-au aflat trudind şi Mi-au întins mâna lor (Ioan şi Daniela, n.r.). [...]doi soţiori, care s-au făcut soţii Mei, aşa cum apostolii Mei aveau soţi care ajutau lucrarea Mea [...]vă mulţumesc cu cuvântul, căci [...]aţi scos batista şi Mi-aţi şters şi Îmi ştergeţi sudoarea, [...]” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 12-02-1997. Notă: paranteza explicativă aparţine liderilor pucioşi, care se şi semnează cifrat: n.r.)

Replică:
Îndată capii di tutii capii le-au făcut cadou o zicală de mulţumire "de la gLume adunate și-napoi la gLume date", în care se elogiază gestul celor doi soţiori „blânzi” ca șerpii, dar înţelepţi ca guguşterii, care i-au şters lui nenia praful de pe bocanci și sudoarea de pe ceafă cu buzele (citeşte pungaș) lor :

“O, gLume, eu nenia văd că nu mă laşi cu buzele cele dulci care m-au aflat la șuncile de pe ceiafă şi Mi-au întins ridurile cu limba lor (VrednicioSavantio și Dandanacheala, n.r. lui nenia). [...]doi smintitori, care s-au făcut gușterii mei, aşa cum șerpii mei aveau hoți care ajutau munca mea [...]vă mulţumesc cu un bolovan în cap, căci [...]aţi scos petele de pe bombeu şi mi-aţi şters şi îmi ştergeţi sudoarea de pe ciafă care îmi curge când mă-niervez când nu mă ascultă câte unul și trebuie să-i sar la jugulară, [...]” (citat din cartia din memoria lui nenia. Notă: paranteza explicativă aparţine lui tanti grijania, care se şi semnează cifrat: n.r. (nu răbdați!)

continuarea mai jos

Continuare, MM și falsul grosolan care o stăpânește cântând la trombon
 

MM:
Dar îndată cei doi stră-strănepoţi ai lui Mecena sunt atenţionaţi ca nu cumva să le treacă prin minte vreodată că pe liderii pucioşi i-au ajutat, dându-le bănuţii lor, ci pe însuşi Dumnezeu L-au ajutat, căci liderii pucioşi nu sunt altcineva decât “copiii cei mici, dar teoforii cei mari – purtători de Dumnezeu pe pământ”.
Replică:
Dar îndată cei doi stră-strănehoţi ai lui BecKane sunt atenţionaţi ca nu cumva să le treacă prin minte vreodată că pe savanții aristocrați i-au ajutat, dându-le bănuţii lor, ci pe însuşi nenia l-au ajutat, căci savanții nu sunt altceva decât “unelțicile cele mici, dar unelțicile cele mari – purtători de tromboane pe pământ” vor fi chiar ei-ele-demențialele mele, ca tromboanele și trombonistele adică, mari la stat și nebune la sfat, adică bune la sfad.

MM:
Iar “Dumnezeul” Pucioasei îi va ajuta şi El pe cei doi soţiori care acum Îl ajută pe El şi pe Fiii Lui (liderii pucioşi, adică), fiindcă aşa-i frumos, să fie echitate şi reciprocitate: îi va ajuta din plin... dar... nu nu nu!... nu pentru niscaiva nevoi personale...nu! Asta nu! Ci doar atât şi numai ca acest gest frumos şi generos să nu rămână singular, ci să repete cât mai des (adicătelea, “vă ajut...ca să Mă mai ajutaţi şi altădată... pe Mine şi pe Fiii Mei care Mă ţin în braţe... şi ca să faceţi cale bătătorită ajutorului vostru....”):

“Nu pe copiii Mei cei mici îi ajutaţi, ci pe Mine Mă ajutaţi, că Eu ies în căile voastre ca să vă ajut şi ca să Mă ajutaţi, şi fac cale ajutorului cel pentru Mine şi pentru fiii care Mă poartă pe Mine pe pământ.[...]” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 12-02-1997)

Replică:
Iar Nenia și conciliul senatoriului savanților de la Vulcanizata îi va ajuta şi el pe cei doi infractori care acum îl ajută pe nenia şi pe tanti grijania (capii di tuti cappi, adică), fiindcă aşa-i frumos, să fie echitate şi reciprocitate: îi va ajuta din plin... dar... nu nu nu!... nu pentru niscaiva nevoi personale...nu! Asta nu! Ci doar atât şi numai ca acest gest frumos şi tenebros să nu rămână singular, ci să repete cât mai des (adicătelea, “vă ajut...ca să furați şi altădată... pe fiii lui Dumnezeu care mă inerviază și mă calcă pe nervi... şi ca să faceţi cale bătătorită pe spinarea lor... cu ciomagul”):

“Nu pe copoii pungași, cei mici îi speculați, ci pe mine mă furați, că nenia iese în căile voastre ca să vă ajut şi ca să vă furați, şi fac cale ajutorului cel pentru înșelare şi pentru copoii care se poartă cu nenia pe pământ.[...]” (citat din cartia de tarot a lui nenia și ieșit în zațul de cafia făcută de tanti grijania)


MM:
Ei bine, ce au făcut aceşti doi țuțeri istoviți, Ioan M. şi Daniela M., tocmai asta înseamnă adevărata “iubire pentru Dumnezeu”, căci aceşti creştini se pare că din fire au fost plămădiţi să fie iubitori ca porumbeii (şi, desigur, blânzi ca guguştiucii) şi să nu primescă nimic în schimb în afară de vorbe goale:

“Voi, din fire sunteţi plămădiţi să fiţi iubire pentru Dumnezeu.” [...](citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 12-02-1997)
Replică:
Ei bine, ce au făcut aceşti doi soţiori iubiţi, Vrednicio (Savantio) M.M. şi Dandanachiala M.M., tocmai asta înseamnă adevărata “iubire pentru infern”, căci aceşti pui de VIPere corcite cu năPîrCa se pare că din fire au fost pălămădiţi să fie urâcioși ca șerpii (şi, desigur, înțelepți ca guguşterii) şi să nu primescă nimic în schimb în afară de vorbe pline cu venin de la nenia:

“Voi, din fire sunteţi plămădiţi să fiţi iubire pentru infern.” [...](citat din cartia de tarot a lui nenia ce apare în zațul de cafia a lui tanti grijania)

MM:
Cei doi “guguştiuci” sunt apoi linguşiţi ca doi rândunei, iar soţiorul cel cu finanţele (soţia lui nu era pe atunci angajată în câmpul muncii, dar ei trăiau aşa cum puteau, din salariul lui de director de firmă în construcţii) este lăudat pentru mărinimia lui, dar uşor “mustrat” şi “tras de urechiuşe” că a venit aşa de târziu cu ajutorul lui bănesc căci, până la el, crucea pucioşilor a fost grea, grea de dus, fără infuzie de capital din afară, iar liderii lor (“Fiii Domnului”) erau mici şi plăpânzi sub cruce şi aveau mâinile şi poala şi buzunarele goale, singura lor avere fiind Cuvântul Pucios, pe care-l rumegau ei cu sârg, dar care se pare că nu prea le ajungea ca să le ţină la toţi de foame.
Replică:
Cei doi “guguşteri-mușteri” sunt apoi linguşiţi ca doi bântunei, iar corcișorul cel cu fiţele (hoţia lui nu era pe atunci angajată în câmpul furcii, dar ei trăiau aşa cum puteau, din serialul lui de dictator de formă în construţii) este lăudat pentru trombombonia lui, dar uşor “frustrat” şi “tras de picioruşe” că a venit aşa de târziu cu ajutorul lui șerpesc căci, până la el, muncia savanților a fost grea, grea de dus, fără infuzie de cappital din afară, iar capii lor di tuti capii (neamurile lui nenia) erau mici şi pălăpânzi sub muncie şi aveau mâinile şi poala şi buzunarele goale, singura lor avere fiind în buzunarul altuia, pe care-l cotrobăiau ei cu sârg, dar care se pare că nu prea le ajungia ca să le ţină la toţi de foame.

MM:
Rândunelul Ninel va fi de ajutat de acum din plin, în semn de reciprocitate şi de dragoste creştinească: va fi ajutat din plin... dar... nu nu nu!... nu pentru nevoile lui, sau ale soţioarei lui...nu! Asta nu! Ci doar atât şi numai “atât cât va voi el să se dăruiască lucrăturii de la Pucioasa din zilele acestea” (mai precis, era vorba de anul 1997, pe când se punea la cale această trampă reciproc avantajoasă). În plus, Ninel va mai fi de acum încolo şi consiliat cu sfat bun de către liderii pucioşi, care sunt “fiii lui Dumnezeul de la Pucioasa”, căci cuvântul lor este totodată şi cuvântul Dumnezeului lor, şi viţăvercea:

"O, inimioară de rândunică, am auzit cuvântul tău şi l-am scris în cer, şi te voi numi rândunică. Numele tău este Ioan, şi tu eşti un rândunel, şi Eu n-aş voi să te supăr cu nimic, şi fiii Mei cei mici se sfiesc în faţa iubirii tale, că tu ţi-ai băgat grumazul sub crucea Mea cea de pe pământ ca să Mi-o duci, şi îţi văd iubirea cât e de multă, şi te voi ajuta atât cât vrei tu să te dăruieşti lucrului Meu din zilele acestea. O, unde ai fost până acum? Crucea Mea a fost mereu grea în lucrarea Mea. O, de câte ori am stat pe loc cu ea că n-aveam cu cine s-o duc! De mult aş fi pornit cu ea prin lume, dar n-am avut putere singur, căci copiii Mei sunt mici, sunt cu mâinile goale şi n-au decât cuvântul Meu. Ce să-ţi dau ca să-ţi răsplătesc mila ta de Mine şi de fiii cuvântului Meu? O, îţi dau sfat bun pentru tine şi pentru Mine, şi te voi sfătui prin fiii Mei, căci ei sunt cuvântul Meu [...]" (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 12-02-1997)
Replică:
Bântunelul Rinjignel (Savantio) va fi de ajutat de acum din plin, în semn de reciporcitate şi de dragoste hoțbitocească: va fi ajutat din plin... dar... nu nu nu!... nu pentru nevoile lui, sau ale hoţioarei lui...nu! Asta nu! Ci doar atât şi numai “atât cât va voi el să se dăruiască savanților de la Vulcanizata Băi din zilele acelea” (mai precis, era vorba de anul 32e.n., pe când se punea la cale această trompă reciproc avantajoasă).

În plus, Rinjignel va mai fi de acum încolo şi consiliat cu zicale nebune de către prietenii de beție, care sunt “copoii lui nenia de la Vulcanizata Băi”, căci șjmecheria lor este totodată şi viclenia talentului desfrânării lor, şi vităvercea:

"Or, stomac de caracatiță, am auzit hula ta şi am notat pe o bancnotă, şi te voi numi bântuțuică. Numele tău este Ciolan, şi tu eşti un bântunel, şi eu n-aş voi să te văd cu nimic, şi copoii mei cei munci se sfiesc în faţa vicleniei tale, că tu ţi-ai băgat nasul în ballta mea cea de pe pământ ca să mi-o spurci, şi îţi văd îngâmfaria cât e de multă, şi te voi ajuta atât cât vrei tu să te umfli cu faima și banul meu din zilele acestea. Or, unde ai bântuit până acum? Ura mia a fost mereu grea în munciala ta. Or, de câte ori am stat pe loc cu ea că n-aveam cu cine s-o conduc! De mult aş fi pornit cu ia prin gLume, dar n-am avut chef singur să fur, căci copoii mei sunt munci, sunt cu mâinile goale şi n-au decât buzunarul tău. Ce să-ţi dau ca să-ţi răpesc din hoția ta şi pentru copoii minciunilor mele? Or, îţi dau sfad bun pentru tine şi pentru mine, şi te voi sfădui prin copoii mei, căci ei sunt trombonul meu [...]" (citat din cartia de tarot a lui nenia și apărut în zațul din cafia in vrăjala datată cu C12)

Pentru FiulRisipitor:
Păi ce curățenie să facă adminul că în cazul meu e vorba de suflet, și acolo numai Domnul Iisus, Cuvântul lui Dumnezeu poate să te curețe, dacă nu cumva ai fost „curățit” între timp de „băieții buni” ori de savantielele lui nenia și ale lui tanti grijania.

Dar de ce vă doare pe voi că unii au cel puțin trei personalități? Dacă voi vă simțiți mai bine singuri de ce ar trebui să mă înhăitez și eu cu savantianții cei plini de cafia cerând de la admin „curățenie”?

(Și apropo, în pilda Fiului risipitor, acolo, toată familia aia e o familie de risipitori, un om avea doi fii că n-avea nici o nevastă, probabil o împușcase, așa că nu vă uitați doar la cel ce și-a păpat averea cu desfrânatele și cu tâlharii, ci toată pilda aia e o pildă de maximă pocăință, e pilda trădătorilor, care s-au reântors la trădare, deci acel om cu cei doi fii este omenirea deznădăjduită)

pentru Dumitru:
Și pe mine mă uimește MM, are multă sârguință, și o să capete o medalie și o cupă... sau o treflă sau o inimă roșie, din aia ca la comuniști.

A muncit mult, foarte mult, și s-ar putea să munciască și mai mult viceversa... Comentariile le ia de la amica ei Estera, și amândouă lingvistele îmi par că e una și aceiași... „Muncesc cu aprindere la o întreprindere, vrăbiuța-i secretară, subțirică și sprințară, director e elefantul care face pe... pe... berbantul... dar Vrăbiuța a ciripit, unui vechi drag iubit... așa că bursucul aruncă bomba ca să-și piardă elefantul trompa... știți n-am găsit altă rimă.” (din fabula „boul și vițelul” înterpretată de Solcan Trifan și Crișan, bursucii din serviciul financiar unde sunt trei bursuci și o bursucă la caserie.)

194. Iubirea de Dumnezeu şi iubirea pentru Dumnezeu (II)
(194. Iubirea de bani şi iubirea pentru putere şi întietate la cine prin suflete se poate scoate să se vadă (II))













Mi-a fost ruşine să te citez complet, am dat doar titlul.










[/quote]

În afară de nişte insinuări mişto-căreşti (iscarioteşti) că cică Rândunel şi fosta soţie ar fi fost traşi pe sfoară... Păi de cine, de Dumnezeu? ... Şi la final scoţi în evidenţă că iată ce fericire că s-au reântors în gLume cu bine, sfătuiţi de vre-un necredincios, n-apoi la cealaltă soţie din ''turmă'', şi crezi dumneata că insinuarea şi bârfa arată că ei ar fi fost înşelaţi. Dar cine l-a înşelat pe Rândunel de s-a reîntors în balltă n-apoi la gLume şi a tras-o afară şi pe fosta soţie asta nu mai povesteşti, ci laşi să se înţeleagă cum au fost ei cică deposedaţi de avere. Dar după cum se ştie, donaţii primeşte orice organizaţie nonprofit şi orice cult de pe pământ... dar fireşte Domnul dacă se umileşte şi El primind ceea ce El dăruieşte, atunci musai e ceva bai... că iată că cineva se simte deja disperat că îşi pierde din clientelă. Şi vai câtă dragoste pentru averea lui Rândunel ai dumneata că şi pe momida mamona l-ai face să te ispismuiască. Da, Bărfiară cu convingere! Nu te gândeşti la cît de mult ţi se murdăreşte sufleţelul din urechiuşe şi din ochişori? Probabil că nu mai conteză... decât eventual s-o faceţi cât mai lată. La talpă mă refer.

MM corectată cu Forţa dacă altfel nu se poate, că de partea negativă e Vader
 

mariamargareta
194. Iubirea de Dumnezeu şi iubirea pentru Dumnezeu (III)

(Insinuezi că fii lui Dumnezeu sunt numai şi numai Pucioşii pentru ca să-i scoţi profitori de mila oamenilor; păi are cineva nevoie de milă de la om dacă pierde mila de la Dumnezeu? Singura Carele contează... (comentariul tău l-am şters din ruşine, mi-e mie ruşine pentru ruşinea ta, care o să o simţi cândva fără-ndoială)) :

“I-aş da omului vindecare, dar i-aş da pentru Mine, nu pentru el. I-aş da ca să am şi Eu ceva în el pentru Mine. Omul aşteaptă vindecare pentru el. De ce să-i dau dacă nu i-o dau pentru Mine? De ce să-i dau dacă el nu ştie să-I dea lui Dumnezeu după ce Dumnezeu îi dă? Omul îi dă omului, şi apoi îşi zice: „Am făcut milostenie”. Aşa a învăţat omul să-I dea lui Dumnezeu; aşa ştie el că se dă lui Dumnezeu. Nimeni nu poate să-I dea ceva lui Dumnezeu dacă nu se dă el mai întâi cu totul aşa cum v-aţi dat voi Mie, copii care aveţi cu voi venirea Mea la voi. Iubirea pentru Mine îl face pe om să nu se mai oprească pentru sine nici un strop, ci numai pentru Dumnezeu şi la cererea lui Dumnezeu. Amin.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 06-05-2001)

Aşadar (aici doar te-am corectat niţel, păstrând adevărul), modelul pucios de milostenie este acela în care creştinul se dă cu totul lui Dumnezeu, adică: îşi abandonează familia, serviciul, vinde partea lui de avere (casă, teren, maşină, căţel, purcel) şi apoi vine şi pune agoniseala la picioarele liderilor pucioşi, Fiii şi Proorocii Domnului de la Pucioasa. Aşadar, venirea la Dumnezeu a omului nu se mai face în folosul omului, ci în folosul lui Dumnezeu. Pentru aceasta, e scris venirea pentru Dumnezeu în locul celei clasice: venirea la Dumnezeu. Iar venirea pentru Dumnezeu şi urmarea lui Hristos împlineşte în sine iubirea pentru Dumnezeu:

“Mulţi ar voi să vină la Mine, dar pentru ei, nu pentru Mine, fiilor. La cererea Mea sunt prea puţini care ar da să vină, dar sunt mulţi care dau să vină la cererea lor, la dorinţa lor. Eu când i-am peţit pe apostoli, M-am dus Eu după ei, iar cei ce vin aşa, sunt cei mai iubiţi. De ce sunt cei mai iubiţi? Pentru că răspund chemării pe care le-o fac Eu pentru Mine ca să le dau slujbă în planul Meu cel de la Tatăl peste pământ. Fericit şi iubit şi prea iubit este cel ce Mă aude zicându-i: „Vino după Mine!”, şi el să vină, că de acela am Eu nevoie, şi aceasta este iubirea cea pentru Dumnezeu. Amin.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 06-05-2001)

(Şi aici am corectat niţeluş, din milă de tine) Iubirea pentru Dumnezeu se împlineşte la Pucioasa numai atunci când fiii lui Dumnezeu îşi exercită cu zel prerogativele de dregători, ispravnici şi supraveghetori ageri peste poporul pucios, creştin. Poporul pucios trebuie păstorit aşa încât toate acareturile, zidurile şi zidirile de la Pucioasa să strălucească de frumuseţea interioară şi de prospeţimea din suflete şi de belşug de Hristos, şi aşa să-L mărturisească ei pe Dumnezeul lor în faţa oamenilor din gLume, care vor fi să se mire adânc de cele ce văd:

“O, fiilor, tăria Mea din om se vede dacă este numai atunci când ea se dovedeşte. O, fiilor care-Mi auziţi cuvântul peste Ierusalim şi peste pământ! V-am dat să zidiţi Ierusalimul. V-am dat să zidiţi un popor cu cele de la Mine. Mă uit mereu la această zidire. Tot atât de mult să vă uitaţi şi voi, căci o zidire trebuie mereu înnoită, mereu îngrijită, că altfel ea se strică, fiilor. O casă trebuie mereu întărită, curăţată, măturată, lustruită, spălată şi stropită cu miresme, ca să-i placă în ea stăpânului. Iubirea pentru Dumnezeu, ea este cea care aduce veşnicie peste toate. Împrospătaţi cu această mireasmă duhul şi trupul şi sufletul Ierusalimului Meu din jurul vostru, şi pe care Eu îl îngrijesc cu cuvântul vieţii veşnice.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 06-05-2001)

(pe aici am dres cu sare de lămâie)
De acum înainte, numai credincioşii mai pot avea iubire pentru Dumnezeu, în timp ce necredincioşii rămân la stadiul depăşit în care doar au impresia că au iubire de Dumnezeu, în realitate ei având doar iubire de sine:

“O, Ierusalime, să nu te saturi de Dumnezeu. Dau mereu să-i fac gust bun hranei pe care ţi-o dau spre fiinţă. Dau să-ţi fie drag s-o mănânci şi s-o doreşti şi s-o iei cu mulţumire, fiule poporul Meu. Tu eşti zidirea Mea de azi, şi cu tine lucrez la facerea omului. Amin. Şi nu uita că Mi-e dor să Mă mărturiseşti la cei din cer şi la cei de pe pământ Dumnezeul tău, Ierusalime. Numai tu ai de Dumnezeu pe Dumnezeul Cel adevărat. Iată, nu pot oamenii să aibă iubire pentru Mine şi nu pentru ei. Dar tu învaţă mereu această mare minune, această măreţie pe care o ai tu de la Mine pentru cei ce au iubire pentru Mine şi nu pentru ei. Şi dacă tu n-ai cunoscut până să fii al Meu iubirea de Dumnezeu, iată, Eu te-am învăţat ceea ce este mai mult. Te-am învăţat iubirea pentru Dumnezeu, poporul Meu, şi prin ea îmi eşti tu Mie popor. Amin.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 06-05-2001)

Aşadar (aici am aplicat mici corecţii), iubirea pentru Dumnezeu este ceva mai mult decât iubirea de Dumnezeu, este un salt calitativ atins numai de către creştinii Noului Ierusalim, de la care la ei nu se mai poate trece înapoi.

Acum (iar mici corecţii), după ce pregătirea Harică a fost făcută, se poate trece la sintetizarea noii învăţături care aduce facerea din nou de sus a omului, naşterea din nou a lumii. Acum se poate face clar distincţia între iubirea de Dumnezeu, şi iubirea pentru Dumnezeu. Iar iubirea pentru Dumnezeu o are numai acela care merge neabătut pe calea cea nouă deschisă de către pucioşi cu Cuvântul lor primit de sus de la Dumnezeu:

“Cine are iubire de Dumnezeu, se hrăneşte cu ea şi şi-o cântă şi şi-o vesteşte, dar cine are iubire pentru Dumnezeu, acela şi-o jertfeşte pentru Dumnezeu, la cererea lui Dumnezeu. Amin. Îţi dau mereu putere nouă, popor zidit de Dumnezeu, că Eu cu tine am început din nou facerea omului, naşterea din nou a lumii, facerea din nou a toate câte vor fi. Ridică-te mereu ca să poţi mereu, ca să mergi mereu, căci cel ce stă jos, acela nu merge, iar cel ce merge la cuvântul Meu, acela a învăţat iubirea pentru Dumnezeu. Amin.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 06-05-2001)

(Şi iar mici corecţii)
Liderii pucioşi sunt apoi căinaţi de către Dumnezeul lor pentru slăbiciunea lor şi pentru că nimeni nu le aduce şi lor o mângâiere cât de mică, ci toţi caută să-i stoarcă de puteri. Dar ei sunt cei care vor fi învăţătorii care vor învăţa poporul Legea cea Nouă, adică felul cum trebuie să-L iubească de acum încolo pe Dumnezeu: Poporul să iubească iubirea pentru Dumnezeu, iubindu-şi şi liderii, pe toţi copilaşii trudiţi şi zdrobiţi de griji de la Pucioasa. Dar nu pentru ei să-i iubească, nici pentru sine, ci pentru Dumnezeu să-i iubească. Dar să-i iubească şi pe ei, pentru că pentru El îi iubeşte, dacă îi va iubi cu adevărat:

“O, copilaşi trudiţi şi zdrobiţi sub grijile Mele pe care vi le-am dat să le duceţi! Suflu acum, iar suflarea Mea peste voi vă dă haruri noi, şi mângâiere vă dă, că pe voi nimeni nu vă mângâie, şi cine nu ştie să caute la Mine, acela caută la voi, iar voi sunteţi plăpânzi de tot, şi de peste tot vi se storc puterile voastre. Eu însă vă dau puteri noi, că am nevoie de voi, fiilor copii. Mânuţele şi inimioarele voastre sunt scaunul pe care Eu îmi odihnesc tot ce am de lucrat pe pământ acum, odată cu venirea Mea la voi. Învăţaţi poporul care este cu voi să stea în hăinuţă sfântă şi să iubească iubirea cea pentru Mine. Şi dacă voieşte, să vă iubească şi pe voi, dar nu pentru voi şi nici pentru ei, ci numai pentru Mine. Amin, amin, amin.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 06-05-2001)


(Şi iar mici corecţii)
Cât de statornică a fost această nouă Lege a iubirii pentru Dumnezeu, prin iubirea fiilor lui Dumnezeu (toţi creştinii dar şi pe liderii pucioşi)?

MM băgată la Corecţie cu Forţa că altfel o bagă Vader în imperiul contraatacă
 

mariamargareta
194. Iubirea de Dumnezeu şi iubirea pentru Dumnezeu (IV)

La început, referirile la noua Lege a iubirii (care conţineau formula “iubirea pentru Dumnezeu”) erau în continuare elevate. Ulterior ele au devenit doar nişte formulări de rutină, pentru ca în final ele să devină cu totul sporadice, deci tristeţe. În total, după data de 6 mai 2001 se înregistrează doar 15 referiri la formula “iubire pentru Dumnezeu” ( 2 în 2001; 0 în 2002; 0 în 2003; 0 în 2004; 6 în 2005; 1 în 2006, 1 în 2007; 3 în 2008; 2 în 2009; 0 în 2010)

În schimb, formula “iubirea de Dumnezeu” (sau, uneori, referiri negative la adresa “neiubirii de Dumnezeu”) care în mod normal trebuia să dispară cu timpul, cunoaşte o revenire spectaculoasă, deci durere: după data de 6 mai 2001 se înregistrează 114 referiri la formula “iubirea de Dumnezeu” ( 3 în 2001; 2 în 2002; 29 în 2003; 10 în 2004; 3 în 2005; 8 în 2006, 7 în 2007; 31 în 2008; 17 în 2009; 4 în 2010).

Uneori, referirile la “iubirea pentru Dumnezeu” sunt umplute cu Adevărul dulce sau durereros, de genul: Viaţă fără de moarte; Calea de pe pământ la cer; Calea de la cer la pământ:

“Iubirea pentru Dumnezeu e viaţă fără de moarte, e drumul de pe pământ la cer şi de la cer pe pământ, e lucrarea lui Dumnezeu care se varsă pe pământ din om. Aşa să fii tu, Ierusalime trudit pentru Mine şi pentru slava Mea peste pământ.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 20-05-2001)

Alteori, definirea ei se face prin antiteză cu vechea formulă: “iubirea de Dumnezeu”. Iată, spre exemplu, cum erau învăţaţi creştinii pelerini sosiţi la unul dintre faimoasele “Festivale al Creştinătăţii Româneşti de la Pucioasa” că trebuie să facă saltul calitativ de la “iubirea de Dumnezeu” (prin care Dumnezeu era doar un bun câştigat pentru ei), la “iubirea pentru Dumnezeu” (în care, dimpotrivă, ei ar fi câştigaţi cu totul pentru Dumnezeu). Mesajul Cuvântului de întâmpinare a pelerinilor se decriptează prin înţelegerea cuvintelor-cheie: “nuntă, nuntaşi, Mire, Mireasă, doinaşi, aşternut. Măguliţi cu titlul de nuntaşi la nunta Mirelui (e vorba de Festival), pelerinii (practicanţi, aspiranţi, simpatizanţi, artişti, invitaţi, săteni, dar şi câţiva gură-cască rătăciţi prin mulţime) sunt chemaţi să asculte cântece populare interpretate de către doinaşi (artişti profesionişti consacraţi, tocmiţi din vreme pe bani buni de către emisarii liderilor pucioşi ca să vină şi să dea culoare vie şi clasă înaltă serbării câmpeneşti). Totul este organizat în cele mai mici amănunte pentru a impresiona şi a crea mare fast şi eventual, ceva publicitate. Vinul cel nou este Cuvântul lui Dumnezeu dăruit de sus. Mireasa este obştea creştinilor credincioşi. Aşternutul este domeniul lui Dumnezeu de la Glodeni. Expresia “Eu însă vreau să vă am pentru Mine, nu pentru voi” reprezintă o opţiune clară pentru varianta “iubire pentru Dumnezeu”, singura care garantează că cei chemaţi vor fi cu El (la Mângâierea Lui), în timp ce vechea formulă, cea clasică (“ iubire de Dumnezeu” ) este decodificată ca “El va fi cu ei”(la chemarea lor):

“Iată vinul cel bun, vin nou, vinul nunţii Mele. Veniţi la nunta Mea, voi, doinaşi ai poporului român! Nunta lumii vă face cu mâna, iar nunta Mea se uită după voi. Iubirea pentru Dumnezeu vă face să veniţi să fiţi cu El, iar iubirea de Dumnezeu vă face să Mă aveţi pentru voi. Eu însă vreau să vă am pentru Mine, nu pentru voi, că Eu vin curând, curând, şi nunta Mea va fi o sărbătoare pe vecii, fiindcă mireasa are nevoie de iubire, ca şi Mirele din cer. Mireasa Mea este cerul Meu de pe pământ, în care Eu Mi-am pregătit aşternut.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 9-06-2001)

Lipsa “iubirii pentru Dumnezeu” este definită ca “un gol de viaţă”:

“Temerea de Dumnezeu este îngerul care-l ţine treaz pe om, aprins pe om, iar cine nu o are pe ea, nu are nici dor şi nici iubire pentru Dumnezeu, ci este gol de viaţă unul ca acela şi se împarte în jur cu golul din el, cu lipsa lui Dumnezeu din el, şi acela este ca o boală în trupul bisericii lui Hristos, ca o suferinţă pentru cei din preajma lui.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 5-06-2005)

Poporul pucios este îndemnat să se facă un donator de “iubire pentru Dumnezeu”, care va trebui să fie măsura râvnei duhului lui:

“O, poporul Meu, te doresc ca în cer pe pământ, şi voiesc să iau din mijlocul tău iubire slăvită, iubire pentru Dumnezeu şi pentru lucrările Sale.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 12-06-2005)

“Dar tu, poporul Meu, să iubeşti viaţa, să iubeşti ascultarea, ca să fii păzit de căderi şi să fii în toată clipa ucenicul Meu, ca să nu aibă vreme duhul întunericului să-ţi poarte mintea în afară de frica de Dumnezeu şi de duhul ascultării, căci prin acestea Eu te am al Meu, şi te am prin duhul râvnei cea plină de iubire pentru Dumnezeu, Cel ce a făcut cerul şi pământul, şi iată, iarăşi lucrează înnoirea lor. Amin. ” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 22-07-2005)

Şi neamul român este somat să devină donator de “iubire pentru Dumnezeu”, ca o consecinţă firească a acceptării noii credinţe-ortodoxe vestită de la întemeierea lumii lui Dumnezeu priin prooroci înclusiv de cei de la Pucioasa:

“Duhul Sfânt al cuvântului Meu îi cere neamului român iubire pentru Dumnezeu, credinţă în acest cuvânt care curăţă fărădelegea de pe pământ şi care mângâie pe cei ce iubesc în Dumnezeu şi nu în lumea aceasta. ” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 22-07-2005)

Orice om chemat la “iubire pentru Dumnezeu” şi “iubire pentru poporul Dumnezeului Noului Ierusalim”, dacă se împotriveşte cu neascultare şi cu voia liberă a poftelor sale, va fi pedepsit cu foc:

“Am din acest neam pe fiul care M-a urmat, iar Eu, Domnul, am datoria să-Mi ţin făgăduinţa făcută că voi lucra spre mântuirea acestui neam, căci unde nu pot lucra cu Duhul Sfânt, lucrez cu foc, şi făgăduinţa Mea se luptă împotriva oricărei neascultări a omului care, fiind chemat la iubire pentru Dumnezeu şi pentru poporul lui Dumnezeu, este tras înapoi de însăşi pofta sa şi momit de ea spre mreaja cea care lucrează prin sculele duhului potrivnic lui Dumnezeu, duhul întunericului acestui veac, care se vrea mai mare ca Dumnezeu peste om.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 19-08-2005)

Continuare,MM băgată la Corecţie cu Forţa că altfel o ia Vader în imperiulcontraatacă
 

mariamargareta
194. Iubirea de Dumnezeu şi iubirea pentru Dumnezeu (V)

Lipsa pocăinţei şi a “iubirii pentru Dumnezeu” poate atrage pedepse grele peste popor, cum ar fi ploi îndelungate şi inundaţii, secete sau grindină, cutremure sau prăpăd.
Îndepărtarea lor presupune ca mila lui Dumnezeu să se reverse peste popor, dar această milă nu este condiţionată de necondiţionare: ci dacă şi omul va binevoi să aibă milă de Dumnezeu şi de toţi Fiii Lui prin Cuvântul lui Dumnezeu, numele Cel Nou al Domnului Iisus Hristos, atunci va primi milă. Condiţia pare a fi nenegociabilă:


“... Mă rog Tatălui în mijlocul tău, Mă rog să facem milă peste pământ, peste neamul român, şi să se tragă ploaia cea multă, să se întoarcă în cămările ei, dar Tatăl şi cu Mine dorim milă de la om, milă pentru Dumnezeu, pocăinţă şi întoarcere la iubire pentru Dumnezeu, ca să Se milostivească Dumnezeu de pământul binecuvântării cea de la sfârşit de timp, ...” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 21-09-2005)

Soluţia accederii la “iubirea pentru Dumnezeu “ este foarte simplă: lepădarea de sine:

“Te învăţăm, popor al venirii Domnului, să înveţi de la Domnul tot ce tu faci şi împarţi. El este blând şi smerit cu inima, iar tu să fii ca El. Înalţă-ţi inima spre El prin rugăciune smerită şi blândă, şi aşa să-ţi împarţi în jur inima ta, căci cel ce se leapădă de sine, se face iubire pentru Dumnezeu, har ceresc, cu iubire în el pentru Dumnezeu şi pentru om, ca să vină pe pământ Domnul şi cu sfinţii Săi întru împărăţie veşnică precum este scris. Amin.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 12-02-2006)

Legea cea nouă a “iubirii cea de sus”, formulată de pucioşi ca fiind “iubirea pentru Dumnezeu “ dar şi “iubirea de fraţi” (“fraţii” fiind pucioşii în general şi liderii lor în mod special) este însăşi porunca vieţii:

“Eu, Domnul, întăresc în mijlocul tău mângâierea Mea, poporul Meu. Ea este cuvântul Meu cel mângâios, care te îndeamnă să ridici spre Mine lucrarea cea mărturisitoare: credinţa, nădejdea şi dragostea, iar acestea se zidesc una pe alta în om când omul împlineşte în el porunca vieţii, iubirea pentru Dumnezeu cu toată fiinţa în toată vremea, şi iubirea de fraţi, iar fraţii sunt cei ce iubesc pe Dumnezeu după porunca iubirii cea de sus, porunca vieţii, ...” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 12-02-2007)

“Iubirea pentru Dumnezeu “ este inevitabil precedată de umilinţă, şi de vindecarea de păcat, care vindecare nu se poate face decât în două feluri: fie prin Mijlocitori pentru vină şi Îndreptători de vieţi şi Împăciuitori ai lui Dumnezeu cu omul, fie prin simpla credinţă în lucrarea de cuvânt de la Pucioasa căci credinţa în ea aduce cu sine în mod automat iertarea de multe păcate. Vai celor aflaţi în conflict cu Dumnezeu şi cu trimişii Lui pentru Mântuirea oamenilor, căci aceia nu mai au Mijlocitori şi Îndreptători pentru păcatele şi pentru vieţile lor:

“Vai celui ce nu are cine să-i îndrepte viaţa şi vina şi să-l împace cu Dumnezeu, căci omul singur nu poate face aceasta, de vreme ce este vinovat de păcat, ci îi trebuie mijlocitor pentru vina lui, pentru viaţa lui, pentru patima lui, şi iată, numai umilinţă în toată clipa îi trebuie lui pentru vindecarea lui de păcat, şi apoi îi trebuie iubire pentru Dumnezeu, iubire mare, căci femeii păcătoase i s-au iertat păcatele numai pentru că a iubit pe Dumnezeu cu putere, cu putere multă, tată. O, iată ce face iubirea pentru Dumnezeu în om! Cel ce iubeşte mult această lucrare de cuvânt, lucrarea Mea de venire iarăşi cu salvarea din păcat a omului, i se iartă lui păcatele numai pentru atât, ...” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 18-05-2008)

“Iubirea pentru Dumnezeu “ are şi ea diferite grade de împlinire, dintre care cel mai de dorit este desăvârşirea prin treptele de pe scara desăvârşirii, de care numai creştinii ce primesc Cuvântul lui Dumnezeu au parte în mod nemijlocit, prin lucrarea Duhului Sfânt care-i învaţă pe ei ce să facă. Lumea nu va putea primi învăţătura cea nouă a vieţii dacă nu primeşte proorocii şi fiii lui Dumnezeu, creştinii credincioşi, dar prin ei poate ajunge şi ea la desăvârşirea în “iubirea pentru Dumnezeu “:

“ Eu, Domnul, sunt tot o iubire pentru voi şi vă îngrijesc ca pe o grădină cu flori, fiilor. Daţi-Mi putere să stau Învăţător peste voi mereu, mereu şi mult, fiilor, iar când vă învăţ de sus şi de jos, luaţi Duh Sfânt, căci cu Duhul Sfânt vă învăţ să lucraţi, iar lumii îi dau învăţătura Mea cea pentru voi să ia şi ea, şi să se desăvârşească în iubire pentru Dumnezeu toţi cei ce iau din izvorul Meu de la voi. Amin.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 12-04-2009)

Unul dintre criteriile care definesc “iubirea pentru Dumnezeu “ este continuitatea: iubirea omului trebuie să fie nestinsă:

“Domnul este Cel ce vede omul mai mult decât omul pe om, iar omului îi trebuie iubire nestinsă pentru ca să fie ea iubire pentru Dumnezeu.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 28-08-2009)

195. O scrisoare pe 40 de pagini

Pasiunea debordantă pentru scris a Mihaelei nu are neapărat o conotaţie strict patologică. În fond, şi alte personalităţi ale istoriei au scris sute sau mii de volume fără a fi consideraţi „săriţi de pe fix”. Varianta unei propensiuni ereditare pare la fel de tentantă pentru cei interesaţi de acest studiu de caz, mai ales că despre tatăl ei se spune că avea acasă saci întregi de scrisori concepute de el, dar niciodată expediate. Logoreea „Dumnezeului de la Pucioasa” a devenit ceva mai pe înţeles abia când s-a aflat despre o istorioară picantă, petrecută prin anul 1981.

Se spune că, la puţin timp după moartea Verginicăi”, în „poporul” pucios s-a produs o puternică tulburare şi dezordine, datorită vidului de putere creat. „Poporul” fusese condus în ultimii ani cu mână de fier nu de Verginica, ci de cei doi păstori (nea’Mişu – zis şi păstorul Daniel şi nea’Cristea – zis şi păstorul Cristea). Aceşti aghiotanţi ai Verginicăi erau pe post de sfetnici şi protectori ai „sfintei”, dar şi de vechili ai turmei, asigurând o interfaţă cu permisivitate selectivă pentru cei care doreau să intre în contact direct cu Verginica. Încurajată de o „proorocie” mai veche, care anunţa că „sceptrul prorocesc” de la Pucioasa îi va reveni persoanei care va fi de faţă la ultima suflare a Verginicăi, Mihaela a îndrăznit la scurt timp să-şi ceară drepturile. Într-o scrisoare scrisă pe 4o de pagini (!!!) şi adresată păstorului Daniel, Mihaela îşi expunea crezul ei că ea este cea îndrituită de a prelua cârma poporului şi jugul „proorociei” Domnului. „Păstorii” doar trebuiau să valideze în faţa „poporului” această auto-alegere. Nea’ Mişu a fost şocat de îndrăzneala moldovencei, care juca la cacealma, deşi sosise abia de doi ani în „popor”, îmbrăcată în pantaloni şi cu pletele în vânt, ca să se facă şi ea „creştină” printre „creştini”. Convins că ar fi trebuit să primească neapărat „un semn de la Domnul” în prealabil, pentru a putea investi pe cineva ca urmaş legitim al Verginicăi, nea’Mişu a reacţionat în stilul lui violent caracteristic: „Satana! E o Satană! Scrisoarea asta e ispită de la Satana! Auzi, dumneata, 40 de pagini! 40 de pagini!”. După ce a tunat şi a fulgerat, nea’ Mişu a obligat-o pe Satana (pardon! pe Mihaela) să meargă în fiecare „cetate” de creştini şi să-şi ceară iertare, pe motiv că le-a jignit demnitatea de creştini, îndrăznind să se erijeze în pretendentă la „proorocie” fără a fi avut „semn” şi alegere de la Domnul. Degeaba a încercat Mihaela să-l convingă că „semnul” este acela că Verginica a preferat-o pe ea, pentru că, înainte de a muri, i-ar fi transmis telepatic („ca la telefon, cuvânt cu cuvânt”) un text pe care ulterior ea îl va intitula „Testamentul Sfintei Virginia”. Nea’ Mişu a rămas neclintit în încăpăţânarea lui, iar Mihaela a trebuit să se supună capriciilor lui de „păstor”. Umilinţa aceasta pe care i-a administrat-o nea’ Mişu Mihaelei, fără milă, în faţa tuturor „cetăţilor” cu creştini pucioşi nu va mai fi uitată de ea niciodată. Au urmat alţi zece ani în care Mihaela „şi-a lins rănile” şi a copt pe îndelete planul răzbunării. Zece ani în care puterea „păstorilor” s-a erodat iar anii i-au cocoşat. După ce a preluat hăţurile afacerii, în anul 1990, Mihaela i-a marginalizat puternic pe ambii „păstori”, ţesând în jurul lui nea’ Mişu o biografie încărcată cu obtuzităţi şi minciuni şi servindu-le la bătrâneţe lecţia tardivă că „nu e deloc înţelept să intri în competiţie cu răutatea femeii, mai ales dacă are o coastă în plus”.

E de presupus că păstorii, văzând atunci apetitul Mihaelei pentru putere, să fi găsit la repezeală o formulă de compromis în persoana blajină a lelicăi Maria, o ţărancă simplă care nu ştia să spună „nu” şi care le creea siguranţa că o vor putea manevra aşa cum doresc. Lelica a „proroorocit” după puterea minţii ei până în anul 1994, dar începând cu anul 1990, când începuse să „proorocească” şi Mihaela cu mintea ei ascuţită, lelica a fost supusă din partea acesteia la mari presiuni psihologice pentru a se retrage.
Cele două „proorociţe” rivale au fost la mare concurenţă în aceşti patru ani, când „Domnul” vorbea la patru urechi şi două guri. Până la urmă, tenacitatea Mihaelei, setea de putere şi lipsa ei de scrupule au învins.

„Dumnezeul” Pucioasei îşi găsise, în sfârşit, o portavoce de neegalat, pentru cea mai mare înşelătorie a tuturor timpurilor.

194. Iubirea de Dumnezeu şi iubirea pentru Dumnezeu (VI)

Deşi data de 6 mai 2001 părea momentul de cotitură în care se instituia “prin lege” o nouă calitate a actului iubirii omului către Dumnezeu, lucrurile n-au stat deloc aşa. Sintagma “iubire pentru Dumnezeu”, artificială şi pompoasă, n-a avut o viaţă prea lungă. Este de-a dreptul spectaculoasă repunerea în valoare din punct de vedere semnatic a expresiei “iubirea de Dumnezeu”, la scurt timp după ce liderii pucioşi păreau că reuşiseră să o detroneze cu expresia echivalentă “iubirea pentru Dumnezeu”. La început mai timid, apoi din ce în ce mai debordant, ea reapare în textele pucioşilor, iar bogăţia de sensuri ale expresiei consacrate o copleşesc pe cea introdusă forţat pe data de 6 mai 2001.

Nici înainte de această dată nu lipsea această sintagmă din textele pucioşilor, ba dimpotrivă, ea se regăseşte din abundenţă. Ceea ce înseamnă că nu era câtuşi de puţin improprie, pentru a fi “detronată” cu atâta fanfaronadă filozofică de către liderii pucioşi cu o expresie absolut echivalentă.

Într-un “Cuvânt” adresat arhiereului Irineu în anul 1992, iubirea de Dumnezeu este aşezată la loc de cinste, alături de credinţă, la baza aşa-zisei ascensiuni către “botezul cel de foc” al monahului Irineu Pop în apele tulburi ale credinţei pucioase. În anii premergători momentului de cotitură politică din 1989, lelica Maria, înconjurată de câţiva adepţi, încă mai cutreiera ţara în căutare de noi adepţi. Ajunşi şi la mânăstirea Sinaia, aceşti creştini l-au impresionat pe tânărul Irineu nu numai prin înfăţişarea lor evlavioasă, ci şi de devoţiunea lor ieşită din comun. Efectul radical ce îl aveau mesajele lelicăi Maria asupra creştinilor care o urmau îndeaproape, considerând-o “surioara sfintei Virginia”, era inevitabil raportat la efectul mediocru al predicilor din biserica mânăstirii unde se nevoia pe atunci (mân. Sinaia) sau chiar din alte biserici. Spre deosebire de creştinii formalişti- ritualişti, şovăielnici, conservatori, din bisericile BOR, creştinii pucioşi (urmaşi ai Verginicăi şi adepţi în continuare ai lelicăi) erau gata de orice renunţare, oricât de inutilă ar fi fost, dârji până la sacrificiu şi dispuşi să se războiască în idei şi convingeri filozofice cu cerberii regimului comunist care declanşaseră de ani buni prigoana împotriva religiilor de tot felul. Erau gata să meargă şi la închisoare pentru “credinţă”, căci printre ei erau unii care mai trecuseră prin această experienţă. Rezistenţa lor subterană la “fiara roşie” comunistă şi “mesajele” lor apocaliptice nu puteau să nu-l impresioneze pe Irineu. Admiraţia lui Irineu pentru simplitatea preceptelor (aparent ortodoxe), bucuria de a se întâlni din când în când cu nişte “creştini adevăraţi” şi simpatia lui infantilă faţă de dârzenia acestor noi “ostaşi ai lui Hristos” a fost considerată de pucioşi ca suficientă pentru a şi-l anexa şi a-l însuşi, la momentul considerat de ei potrivit, ca propriul lor ierarh: episcop şi “patriarh al Bisericii Noul Ierusalim”. Este cunoscut că episcopul Irineu n-a participat la nici o investire formală în acest rang onorific, inventat peste noapte de către pucioşi (cu care ei l-au investit pe Irineu în mod gratuit, fără măcar să-l consulte) contestând în mod public însăşi apartenenţa sa la această biserică ocultă. Formularea folosită de pucioşi (pucioşii numesc acest eveniment “botezul cel cu foc al Duhului Sfânt”) arată că această investire nu a fost reală, însoţită de vreun un act solemn, formal şi vizibil, ci a avut loc doar în imaginaţia exaltată a liderilor lor. Pucioşii mai vorbesc în acest mesaj şi de un “al doilea botez” al lui Ioan-Irineu (primul fiind, evident, cel valid, primit în copilărie în biserica ortodoxă”). Probabil că acest “al doilea botez “ se referă fie la tunderea în monahism a tânărului Ioan Pop (14 octombrie 1978), fie la hirotonia sa ca ieromonah (14 octombrie 1980) fie, în sfârşit, la autentica sa hirotonie ca arhiereu al BOR (21 noiembrie 1990). Cert este că “iubirea de Dumnezeu” a fost un criteriu esenţial care l-a făcut pe Irineu să-L caute cu ardoare pe Dumnezeu nu numai unde El era, ci şi acolo unde doar părea să fie, lucru care i-a adus ulterior destule neajunsuri:

“Pace ţie, copil născut o dată, şi încă o dată şi, iarăşi, încă o dată, prin cuvântul care a venit cu Mine din cele cereşti prin această lucrare. Născut o dată prin ceea ce se numeşte botez după lege; şi încă o dată prin ceea ce este botezul care se naşte de la credinţa şi de la iubirea de Dumnezeu; şi, iarăşi, încă o dată, fiul Meu preaiubit, prin botezul cel cu foc al Duhului Sfânt, Care umple întregul Cel ce este Unul lucrător al Treimii Dumnezeieşti.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 16-07-1992)

“Iubirea de Dumnezeu” era unul dintre obiectivele primordiale de propovăduire ale pucioşilor, aşa cum li se pregătise în taină de către liderii lor:

“Iată, prin uşi nevăzute intru şi ies, şi lucrez prin voi. Pregătiţi-vă, fiilor, că veţi sta în faţa mulţimilor şi le veţi învăţa iubirea de Dumnezeu şi învierea trupului şi a sufletului.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 7-05-1995)

“Iubirea de Dumnezeu” trebuia să se trăiască intens, cu “tot focul inimii”:

“Iubeşte-Mă cu tot focul inimii tale, că bună este iubirea de Dumnezeu, şi va învăţa omul, va învăţa de la tine că numai Dumnezeu este adevărul, iar înţelepciunea omului este minciună, şi se va uita omul la minciuna lui şi va vedea că nu aşa trebuia să lucreze.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 3-06-1995)

Însăşi Maica Domnului este prezentată ca model al iubirii de Dumnezeu:

“Mama Mea Fecioară nu s-a dat prooroc, nu s-a mărit cu întâietate între oameni. Ea a fost umilă şi curată la fire şi la faptă, iar darul ei a fost iubirea de Dumnezeu.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 21-09-1995)

“Iubirea de Dumnezeu” este “bogăţia cea mai de preţ între bogăţii”:

“Aşa rămâne omul singur şi în duhul lui, prinzând curaj omenesc, pierzând frica de Dumnezeu şi iubirea de Dumnezeu, bogăţia cea mai de preţ între bogăţii.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 27-10-1995)

“Iubirea de Dumnezeu” aduce biruinţa cerului pe pământ:

“ Iubirea de Dumnezeu aduce biruinţa cerului pe pământ, dar să te am unealtă pe tine, copile Israele, că tu, fiule, ai cuvântul Meu, care-ţi este drum spre lumina care va veni cu Mine.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 8-1-1996)

Cei care propovăduiesc la Pucioasa nu numai “iubirea de Dumnezeu” , ci şi “înspăimântarea de Dumnezeu” sunt liderii pucioşi, “fiii grădinii Dumnezeului Pucios”. Iubirea nu poate veni singură, ci va trebui neapărat să fie precedată de “frica de Dumnezeu” (care, la pucioşi nu mai este “începutul înţelepciunii”, ci înţelepciunea însăşi, căci frica este ridicată la cote înalte, greu de suportat, vecine cu îngrozirea):

“Poporul Meu, îi aşez pe fiii grădinii Mele în numele Meu înaintea ta, ca să te înveţe de la Mine ce este uşurătatea şi ce este sfinţenia, căci cuvântul lor nu e al lor, ci este cuvântul Meu. Învaţă, poporul Meu scump, învaţă, tată, ce este înţelepciunea, că ea este frica de Dumnezeu, care merge pe drumul ei până la iubirea de Dumnezeu, până la iubire, fiule scump, poporule scump între neamurile pământului.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 28-8-1996)

MM la școala de corecție
 

mariamargareta

195. O scrisoare pe 40 de pagini

Pasiunea debordantă pentru scris a Mihaelei nu are neapărat o conotaţie strict patologică. În fond, şi alte personalităţi ale istoriei au scris sute sau mii de volume fără a fi consideraţi „săriţi de pe fix”. Varianta unei propensiuni ereditare pare la fel de tentantă pentru cei interesaţi de acest studiu de caz, mai ales că despre tatăl ei se spune că avea acasă saci întregi de scrisori concepute de el, dar niciodată expediate. Grăirea peste pământ a Dumnezeului de la Pucioasa a devenit ceva mai pe înţeles abia când s-a aflat despre o istorioară picantă, petrecută prin anul 1981.

Se spune că, la puţin timp după moartea Verginicăi, în poporul pucios s-a produs o puternică tulburare şi dezordine, datorită situației create. Poporul fusese condus în ultimii ani cu mână de fier nu de Verginica, ci de cei doi păstori (nea’Mişu – zis şi păstorul Daniel şi nea’Cristea – zis şi păstorul Cristea). Aceşti aghiotanţi ai Verginicăi erau pe post de sfetnici şi protectori ai sfintei, dar şi de vechili ai turmei, asigurând o interfaţă cu permisivitate selectivă pentru cei care doreau să intre în contact direct cu Verginica. Încurajată de o proorocie mai veche, care anunţa că sceptrul prorocesc de la Pucioasa îi va reveni persoanei care va fi de faţă la ultima suflare a Verginicăi, Mihaela a avut surpriza la scurt timp să fie ea cea căreia i se grăia de sus. Într-o scrisoare scrisă pe 4o de pagini (!!!) şi adresată păstorului Daniel, Mihaela îşi expunea crezul ei că ea este cea aleasă spre a prelua cârma poporului şi jugul proorociei Domnului. Păstorii doar trebuiau să valideze în faţa poporului această minunată alegere conformă cu proorocia anterioară. Nea’ Mişu a fost şocat de hotărârea moldovencei, care își asuma pe mai departe ascultarea, deşi sosise abia de doi ani în popor, îmbrăcată în pantaloni şi cu pletele în vânt, ca să se facă şi ea creştină printre creştini. Convins că ar fi trebuit să primească neapărat un semn de la Domnul în prealabil, pentru a putea investi pe cineva ca urmaş legitim al Verginicăi, nea’Mişu a reacţionat în stilul lui violent caracteristic: „Satana! E o Satană! Scrisoarea asta e ispită de la Satana! Auzi, dumneata, 40 de pagini! 40 de pagini!”. După ce a tunat şi a fulgerat, nea’ Mişu a obligat-o pe Satana (pardon! pe Mihaela) să meargă în fiecare cetate de creştini şi să-şi ceară iertare, pe motiv că le-a jignit demnitatea de creştini, îndrăznind să se erijeze în urmașă la proorocie fără a fi avut semn şi alegere de la Domnul. Degeaba a încercat Mihaela să-l convingă că semnul este acela că Verginica a preferat-o pe ea, pentru că, înainte de a muri, i-ar fi transmis telepatic (ca la telefon, cuvânt cu cuvânt) un text pe care ulterior ea îl va intitula „Testamentul Sfintei Virginia”. Nea’ Mişu a rămas neclintit în încăpăţânarea lui, iar Mihaela a trebuit să se supună capriciilor lui de păstor. Umilinţa aceasta pe care i-a administrat-o nea’ Mişu Mihaelei, fără milă, în faţa tuturor cetăţilor cu creştini pucioşi nu va mai fi uitată de ea niciodată. Au urmat alţi zece ani în care Mihaela „şi-a lins rănile” şi a copt pe îndelete planul iertării. Zece ani în care cerbicia păstorilor s-a erodat iar anii i-au cocoşat. După ce a preluat însfârșit misiunea, în anul 1990, Mihaela i-a lăsat să se retragă pe ambii păstori, ţesând în jurul lui nea’ Mişu o biografie încărcată cu adevăruri şi îndreptându-i la bătrâneţe cu o lecţia tardivă, de sus de la Domnul, că „nu e deloc înţelept să intri în competiţie cu voia lui Dumnezeu, mai ales dacă are o coastă străpunsă deja”.

E de presupus că păstorii, văzând atunci darul dăruit Mihaelei pentru popor, să fi găsit la repezeală o formulă de compromis în persoana blajină a lelicăi Maria, o ţărancă simplă care nu ştia să spună „nu” şi care le creea siguranţa că o vor putea manevra aşa cum doresc. Lelica a proroorocit după Domnul până în anul 1994, dar începând cu anul 1990, când începuse să proorocească şi Mihaela cu mintea ei ascuţită, lelica a fost rugată din partea acesteia la mari înțelegeri pentru a se retrage.
Cele două proorociţe mamă și fiică au fost la mare iubire în aceşti patru ani, când Domnul vorbea la patru urechi şi două creștine. Până la urmă, tenacitatea Mihaelei, setea de ascultare de Dumnezeu şi lipsa ei de frică de răutatea satanei au învins.

Dumnezeul Nostru îşi găsise, în sfârşit, o portavoce de neegalat, pentru cea mai mare proorocie a tuturor timpurilor.

Continuare, MM băgată la Corecţie cu Forţa că altfel o ia gaylord Vader
 

mariamargareta

194. Iubirea de Dumnezeu şi iubirea pentru Dumnezeu (VI)

Deşi data de 6 mai 2001 părea momentul de cotitură în care se instituia o nouă calitate a actului iubirii omului către Dumnezeu, lucrurile au stat exact aşa. Sintagma “iubire pentru Dumnezeu”, nefățarnică și neartificială și fără pompadurisisime, are Viaţa cea mai lungă, Viața Veșnică. Dar este de-a dreptul tainică repunerea în Cărți din punct de vedere semnatic și a expresiei “iubirea de Dumnezeu”, la scurt timp după ce părea că o să se perimeze în raport cu expresia aparent echivalentă “iubirea pentru Dumnezeu”. La început mai timid, apoi din ce în ce mai debordant, ea reapare în textele pucioşilor, iar bogăţia de sensuri ale expresiei consacrate o copleşesc pe cea introdusă pe data de 6 mai 2001.

Nici înainte de această dată nu lipsea această sintagmă din textele pucioşilor, ba dimpotrivă, ea se regăseşte din abundenţă. Ceea ce înseamnă că nu era câtuşi de puţin total improprie, pentru a fi aruncată cu suficiență de către unii credincioși și înlocuită cu o expresie aparent echivalentă.

Într-un Cuvânt adresat arhiereului Irineu în anul 1992, iubirea de Dumnezeu este aşezată la loc de cinste, alături de credinţă, la baza ascensiunii sfinției sale către botezul cel de foc al monahului Irineu Pop în apele desăvârșirii prin Credinţa în Cuvântul lui Dumnezeu. În anii premergători momentului de cotitură politică din 1989, lelica Maria, înconjurată de câţiva adepţi credincioși, încă mai cutreiera ţara în căutare de noi chemați. Ajunşi şi la mânăstirea Sinaia, aceşti creştini l-au impresionat pe Irineu nu numai prin înfăţişarea lor evlavioasă, ci şi prin devoţiunea lor ieşită din comun. Efectul radical ce îl aveau mesajele lelicăi Maria asupra creştinilor care o urmau îndeaproape, considerând-o “surioara sfintei Virginia”, era inevitabil raportat la efectul sfințitor al predicilor din biserica mânăstirii unde se nevoia pe atunci (mân. Sinaia) sau chiar din alte biserici. Spre deosebire de creştinii formalişti-ritualişti, şovăielnici, conservatori, din bisericile BOR, creştinii pucioşi (urmaşi ai Verginicăi şi adepţi în continuare ai lelicăi) erau gata de orice renunţare, oricât de inutilă părea că ar fi fost, dârji până la sacrificiu şi dispuşi să se războiască în idei şi convingeri filozofice cu cerberii regimului comunist care declanşaseră de ani buni prigoana împotriva religiilor de tot felul. Erau gata să meargă şi la închisoare pentru credinţă, căci printre ei erau unii care mai trecuseră prin această experienţă. Rezistenţa lor subterană la “fiara roşie” comunistă şi mesajele lor Apocaliptice nu puteau să nu-l miște adânc pe oricine darmite pe Irineu. Admiraţia lui Irineu pentru simplitatea preceptelor (exact ortodoxe și plinitor Mântuitoare), bucuria de a se întâlni din când în când cu nişte creştini adevăraţi şi simpatia lui sinceră faţă de dârzenia acestor noi ostaşi ai lui Hristos a fost considerată de pucioşi ca suficientă pentru a-l primi şi a-l însuşi, la momentul considerat de Dumnezeu potrivit, ca propriul lor ierarh: episcop şi patriarh al Bisericii Noul Ierusalim. Nu este cunoscut dacă episcopul Irineu a participat la o investire formală în acest rang dăruit peste noapte de către Dumnezeu creștinilor credincioși (dar se prea poate ca El, Dumnezeu, să-l fi investit pe Irineu în mod gratuit, prin dar de sus al sfintei iubiri, ca întâistătător peste Biserica Sa) deși unii necredincioșii contestă și astăzi în mod public însăşi apartenenţa sfinției sale la această Biserică de Nou Ierusalim Ceresc pe pământ. Formularea folosită de pucioşi (pucioşii numesc acest eveniment “botezul cel cu foc al Duhului Sfânt”) arată că această investire a fost reală, însoţită de un act solemn, formal şi vizibil, și a avut loc înaintea Lui Dumnezeu și a sfinților îngeri și a celor ce cunosc pe Dumnezeu prin Har nefiind vorba de imaginaţia exaltată a necredincioșilor care inventează la nesfârșit născoceli ale răutății din pismă spre răzbunare și dezbinare între creștini. Pucioşii mai vorbesc în acest mesaj şi de un al doilea botez al lui Ioan-Irineu (primul fiind, evident, cel valid, primit în copilărie în biserica ortodoxă). Probabil că acest al doilea botez se referă fie la tunderea în monahism a tânărului Ioan Pop (14 octombrie 1978), fie la hirotonia sa ca ieromonah (14 octombrie 1980) fie, în sfârşit, la autentica sa hirotonie ca arhiereu al BOR (21 noiembrie 1990). Cert este că “iubirea de Dumnezeu” a fost un criteriu esenţial care l-a făcut pe Irineu să-L caute cu ardoare pe Dumnezeu nu numai unde El era, ci şi acolo unde doar părea să fie, lucru care i-a adus ulterior destule neajunsuri:

“Pace ţie, copil născut o dată, şi încă o dată şi, iarăşi, încă o dată, prin cuvântul care a venit cu Mine din cele cereşti prin această lucrare. Născut o dată prin ceea ce se numeşte botez după lege; şi încă o dată prin ceea ce este botezul care se naşte de la credinţa şi de la iubirea de Dumnezeu; şi, iarăşi, încă o dată, fiul Meu preaiubit, prin botezul cel cu foc al Duhului Sfânt, Care umple întregul Cel ce este Unul lucrător al Treimii Dumnezeieşti.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 16-07-1992)

“Iubirea de Dumnezeu” era unul dintre obiectivele primordiale de propovăduire ale pucioşilor, aşa cum li se pregătise în taină de către liderii lor:

“Iată, prin uşi nevăzute intru şi ies, şi lucrez prin voi. Pregătiţi-vă, fiilor, că veţi sta în faţa mulţimilor şi le veţi învăţa iubirea de Dumnezeu şi învierea trupului şi a sufletului.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 7-05-1995)

“Iubirea de Dumnezeu” trebuia să se trăiască intens, cu “tot focul inimii”:

“Iubeşte-Mă cu tot focul inimii tale, că bună este iubirea de Dumnezeu, şi va învăţa omul, va învăţa de la tine că numai Dumnezeu este adevărul, iar înţelepciunea omului este minciună, şi se va uita omul la minciuna lui şi va vedea că nu aşa trebuia să lucreze.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 3-06-1995)

Însăşi Maica Domnului este prezentată ca model al iubirii de Dumnezeu:

“Mama Mea Fecioară nu s-a dat prooroc, nu s-a mărit cu întâietate între oameni. Ea a fost umilă şi curată la fire şi la faptă, iar darul ei a fost iubirea de Dumnezeu.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 21-09-1995)

“Iubirea de Dumnezeu” este “bogăţia cea mai de preţ între bogăţii”:

“Aşa rămâne omul singur şi în duhul lui, prinzând curaj omenesc, pierzând frica de Dumnezeu şi iubirea de Dumnezeu, bogăţia cea mai de preţ între bogăţii.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 27-10-1995)

“Iubirea de Dumnezeu” aduce biruinţa cerului pe pământ:

“ Iubirea de Dumnezeu aduce biruinţa cerului pe pământ, dar să te am unealtă pe tine, copile Israele, că tu, fiule, ai cuvântul Meu, care-ţi este drum spre lumina care va veni cu Mine.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 8-1-1996)

Cei care propovăduiesc la Pucioasa nu numai “iubirea de Dumnezeu” , ci şi “înspăimântarea de Dumnezeu” sunt liderii pucioşi, “fiii grădinii Dumnezeului Pucios”. Iubirea nu poate veni singură, ci va trebui neapărat să fie precedată de “frica de Dumnezeu” (care, la pucioşi nu mai este “începutul înţelepciunii”, ci înţelepciunea însăşi, căci frica este ridicată la cote înalte, greu de înțeles, vecine cu înălțarea):

“Poporul Meu, îi aşez pe fiii grădinii Mele în numele Meu înaintea ta, ca să te înveţe de la Mine ce este uşurătatea şi ce este sfinţenia, căci cuvântul lor nu e al lor, ci este cuvântul Meu. Învaţă, poporul Meu scump, învaţă, tată, ce este înţelepciunea, că ea este frica de Dumnezeu, care merge pe drumul ei până la iubirea de Dumnezeu, până la iubire, fiule scump, poporule scump între neamurile pământului.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 28-8-1996)

196. Liderii pucioşi şi lupta intestină pentru putere (I)

Recenta tentativă a preotului răzvrătit I.B. de a reveni ocazional în sânul comunităţii pucioase ( pe care în ultima vreme o părăsise) pentru a participa de bunăvoie la una din slujbele mai importante ale anului a stârnit reacţii contradictorii în sânul conducerii bicefale de la Pucioasa. Dacă leliţa Mihaela s-a arătat permisivă, chiar uşor încântată, fiind de acord fără rezerve ca I.B. să vină, în schimb spiritul întunecat de ură al lui Nicuşor faţă de rivalul său i-a dezvăluit o latură meschină, ranchiunoasă şi, până la urmă, absolut necreştinească. El s-a împotrivit cu vehemenţă acestei inţiative, reclamând că I.B. nu mai are ce căuta în locurile „sfinte” pe care de bunăvoie le-a părăsit. Nu mai contau la Nicuşor îndemnurile biblice la iertare şi la dragoste creştină. Nu mai conta că, timp de aproape 20 de ani, I.B. fusese o verigă importantă în tripleta denumită pompos „troiţa sfântă” de la Pucioasa. Nu mai conta că I.B. a fost de fapt mereu primul, primul între egali, în această tripletă, ceilalţi doi coslujitori (Spirică şi Nicuşor) fiind cooptaţi abia la un an după el, „pentru a întregi întreita lucrare slujitoare” de la Pucioasa. Nu mai conta că atunci când a venit pentru prima dată la Pucioasa, Nicuşor a fost primit împreună cu soţia sa Constanţa şi cu fetiţa lor în casa ospitalieră a lui I.B. Nu mai conta că, dacă n-ar fi fost bunăvoinţa lui I.B. nu ar fi fost nimic din „lucrarea” de la Glodenii Pucioasei: nici mânăstire, nici obşte, nici biserică. Astăzi I.B. nu mai este primit pe locurile care îi aparţin de drept, căci „donaţia” făcută de I.B. către liderii pucioşi este nulă şi neavenită, fiind smulsă prin şantaj, presiuni inimaginabile şi ameninţări cu moartea.
Nicuşor nu mai voia, şi pace, ca să stea la aceeaşi „sfântă masă” cu cel pe ale cărui pământuri îşi găsise şi el adăpost şi un blid de linte în ultimii 20 de ani.

Faptul că între două păreri diametral opuse, Nicuşor a avut câştig de cauză în faţa Mihaelei, clarifică multe necunoscute din sânul actualei cârmuiri colective de la Pucioasa. Între cei doi lideri, balanţa puterii a început să încline puternic înspre Nicuşor. Tentativele îndelungate, tenace şi încrâncenate, prin care Nicuşor s-a străduit să-l debarce pe I.B. de la putere pentru a-i lua locul s-au dovedit fructuoase. Cu câţiva ani în urmă, un conflict similar între cei doi bărbaţi de stat (statul teocratic pucios, cu capitala la Glodenii din Vale) o punea în mare încurcătură pe Mihaela, care îi mărturisea atunci unui confident apropiat:

- Nu ştiu ce să mă mai fac cu Nicuşor, că nu poate să-l sufere pe Iliuţă. Eu mă străduiesc să-l conving pe Iliuţă să vină înapoi, i-am trimis şi pe fraţi la Braşov după el ca să-l cheme, dar Nicuşor nici nu vrea să audă ca să-l reprimim.
- Păi dacă părintele Iliuţă a plecat de bunăvoie... nici nu poate fi forţat să revină. O să vă descurcaţi cum puteţi şi fără el, lasă că n-o să vă lase Domnul fără ajutor...
- Nu pot renunţa aşa de uşor la Iliuţă, doar este unul dintre cei trei unşi ai Domnului, a dat de atâtea ori Domnul Cuvânt despre el. Ei erau troiţa Domnului... iar poporul...ce-o să zică poporul despre noi?
- Da... dar ar cam trebui ca şi părintele Nicuşor să fie mai înţelegător...
- Nu ştiu, sunt distrusă, nu ştiu ce să mă mai fac cu el, nu vrea să mă înţeleagă deloc...Mă tem să nu se aprindă iar un conflict între ei... ce va zice atunci poporul despre noi?

Pe de altă parte, încă de pe atunci Nicuşor nu se mai sfia să-şi mascheze ura faţă de rivalul său, iar odată a fost auzit rostind printre dinţi:

- Mai bine îl omoram cu mâna mea! Intram şi eu la puşcărie, dar cel puţin ştiu că terminam odată cu porcăria asta!

Ciudată, neverosimilă, şocantă, paralizantă această gândire şi rostire la „arhiereul Domnului”, cel care citea fiecare „Cuvânt” proaspăt la popor cu o voce atât de dulce... care „reproducea fidel vocea Domnului”... Omul ăsta chiar era sănătos la minte?

Atunci, Mihaela a reuşit până la urmă să împace şi capra, şi varza. Au mai trecut câţiva ani, iar Nicuşor s-a învechit în rele şi acum joacă tare. Simte că o are pe Mihaela la mână şi o şantajează. Ştie că Mihaela minte de îngheaţă apele, ştie că nici vorbă ca ea să „audă” Cuvântul, pentru că îl confecţionează singură. Ştie câte compromisuri au făcut împreună, câte bârfe, câte maziliri, câte nedreptăţi, câte minciuni au pritocit amândoi. Şi atunci îşi permite. Conduce el acum destinele pucioşilor prin Mihaela, iar Mihaela îl ascultă, fiindcă nu mai are încotro. Ea nu-şi poate permite un scandal major, care ar putea nărui totul într-o noapte, ca un castel de nisip. Înghite în sec şi tace şi face cum spune Nicuşor.

Vrea Nicuşor să ţină o corespondenţă secretă cu Mana, lăsându-i la loc fix scrisorele de amor? Nimeni nu-l poate opri, dar îl poate descoperi la o adică. Şi chiar l-a descoperit, până la urmă.

O vrea Nicuşor pe Mana adusă de la Târgovişte la Pucioasa, ca alternativă pentru că i-a fost desfiinţată poşta secretă? Mihaela i-o aduce pe Mana la Pucioasa.

Se întâlneşte Nicuşor noapte de noapte pe furiş cu Mana prin cotloane? Mihaela ori se face că nu vede, ori doarme buştean, ori chiar nu vede nimic, căci Nicuşor este isteţ foc, are mintea brici şi nu poate fi prins cu ocaua mică aşa, cu una, cu două. Multe pânde au fost plănuite de cei care-l bănuiau, până a putut fi prins şi dovedit.

Vrea Nicuşor să se mai destindă o oră-două, jucând CanonBall pe calculator (în timp ce adepţii sunt convinşi că el „corectează Cuvântul Domnului”) ? Mihaela se face că nu observă, fiind adânc „cufundată în rugăciune”.

Vrea Nicuşor să-i facă ochi dulci, priviri galeşe şi sărutări de mâini lui Vali M.? Mihaela le vede ca expresii de dragoste frăţească.

Vrea Nicuşor să flirteze la Legănuţ cu Doina D. ? Mihaela îi suportă o zi, îi suportă două, îi suportă o lună, apoi nu-i mai suportă. Îi face bagajele Doiniţei şi o expediază val-vârtej la garsoniera ei din Bucureştii Noi.

A început Nicuşor să tragă la măsea pe furiş? Mihaela habar n-are, dar chelarul „mănăstirii” vede bine cum dispare în fiecare zi câte o sticlă din „vinul Fraţilor” care e pus deoparte în rafturile beciului.

Este Nicuşor demascat pe bloguri despre ce potlogării face? Mihaela îl acoperă ca o mamă bună şi miloasă, reclamând cu tărie că toate cele spuse despre Nicuşor sunt răutăţi omeneşti răscolite de pofta de răzbunare a unor estropiaţi mintal. Din când în când îl mai ceartă, ţipă la el ca o disperată şi îl acuză că a smintit tot „poporul”, se mai dă cu fundul de pământ şi cu capul de pereţi ca să-l impresioneze, dar Nicuşor e acum imun la toate „figurile” acestea.

Pierderile de imagine (şi nu numai!) contabilizate de pucioşi în ultima vreme sunt imense. Ascensiunea insidioasă a lui Nicuşor la putere a dus la dezertarea în masă a unor piese grele din fortăreaţa pucioşilor: Costel, Daniela, altă Daniela, Ionică, Marian, Victoria, Iliuţă, Dănuţ, etc., etc. Şi câţi ar mai fi vrut , săracii, să scape de „raiul” pucios, dar n-au mai avut unde să se retragă, căci toate căile de întoarcere le fuseseră tăiate! Cei care şi-au vândut casele (ca să nu vină cu mâna goală „la Dumnezeu”) nu mai au acum decât o singură variantă: să suporte cu stoicism toate chinurile, nedreptăţile şi umilinţele la care-i supun sistematic liderii pucioşi, care au demonstrat că sunt mânaţi în tot ceea ce fac de o plăcere malefică în a-i perpeli la foc iute pe supuşii lor.

196. Liderii pucioşi şi lupta intestină pentru putere (II)

Dezvăluirile scandaloase de pe internet privind escapadele amoroase ale lui Nicuşor, care se întâlnea în taină, noaptea, cu diverse persoane de sex opus, i-au tulburat adânc pe mulţi dintre adepţii sinceri şi devotaţi ai sectei, care s-au întrebat cum este posibil aşa ceva. Ei nu înţelegeau nici altceva: cum ar putea cineva, care nu se află în Pucioasa, să obţină asemenea informaţii de scandal şi să le susţină apoi cu atâta aplomb. Este o calomnie oneroasă, o răzbunare josnică, o făcătură penală! au exclamat ei. Cum să-l ponegreşti în aşa hal pe bietul om, doar pe bază de zvonuri? Cum să arunci de la distanţă cu noroi în „proorocul Domnului”?

Cele afirmate pe bloguri despre Nicuşor ar putea fi rodul fanteziei, dacă n-ar exista mai mulţi martori care au văzut şi au „ciripit”. Ei au aflat multe şi au considerat că e mai bine să ştie şi alţii ce au văzut ei decât să ascundă mortul în păpuşoi. Culmea este că a existat cel puţin o situaţie când un martor i-a surprins pe cei doi amorezi (Mana şi cu Nicuşor) ascunşi în holul de la intrarea din poarta „mânăstirii”, în miez de noapte, şi a schimbat câteva fraze cu ei! Iar Mana îşi ţinea faţa în palme de ruşine. Mai târziu, când martorul l-a acuzat în faţa „Fraţilor” pe Nicuşor de comportament neînfrânat, Nicuşor i-a aruncat în faţă acuzaţia că minte! S-a schimbat Nicuşor, nu mai este cum era, „mutulică”. Acum are şi tupeu flăcăul, gura mare şi limba slobodă, nu numai îndrăzneală!

La început a fost un singur martor la escapadele lui, apoi doi, apoi trei... Martorii erau puţini şi vexaţi de cele constatate, dar şi-au făcut curaj şi au spus tărăşenia, pe şoptite, şi la alţii. Încet, încet, toţi (sau aproape toţi) vieţuitorii mănăstirii mixte de la Glodeni au aflat lucruri pe care n-ar fi voit şi n-ar fi crezut să le afle vreodată.

Un creştin de la „mănăstire” îi spunea altuia: „Ştii că Nicuşor iese în fiecare noapte pe aici ca să se întâlnească cu Mana? Dar al doilea n-a vrut să creadă: „Nu se poate aşa ceva!” Primul a insistat: „Vrei să te convingi? Pune un semn unde îţi arăt eu!” Şi au pus un semn, un muc de lumânare în colţul uşii. Dimineaţa, semnul era mişcat din locul lui, arătând că Nicuşor trecuse pe unde n-ar fi trebuit să treacă.

Experienţa cu mucul de lumânare s-a repetat şi în a doua noapte, apoi în a treia. Apoi s-a mers mai departe cu urmărirea, pas cu pas, până ce au fost chiar văzuţi. Nu o dată, ci de mai multe ori.

A mai curs ceva apă pe Dâmboviţa de atunci. Faptul că Nicuşor încă se mai întâlneşte noaptea prin unghere cu Mana, sau faptul că bea pe furiş până la un litru de vin pe zi, tot n-au ajuns la urechile Mihaelei. Şi chiar dacă vor ajunge, ea tot nu le poate verifica. Şi chiar dacă le-ar verifica, tot nu le mai poate controla, aşa că e de presupus că năzbâtiile acestea se vor mai întâmpla şi pe mai departe. Nicuşor îşi poate permite orice acum, căci Mihaela nu mai are ce-i face. Singura ei grijă a rămas să salveze aparenţele. Pentru a nu-i scandaliza pe ceilalţi „fraţi” peste măsura pe care ei o pot duce. Pentru a împinge cât mai departe o căruţă care a început amarnic să scârţâie şi să-i sară spiţele de la roate.

La Pucioasa, puterea nu mai este acum apanajul celei alese, ci a celui chemat. „Aleasa Doamnă” a scăpat de mult frâiele sectei, pe care le ţinea cândva singură, cu mână de fier. Cooptarea mincinoasă a lui Nicuşor la „proorocie” s-a dovedit a fi o gravă greşeală a Mihaelei, căci în felul acesta l-a pierdut definitiv pe I.B. , care îi era un aliat mult mai iubitor, mai fidel şi mai preţios. Dându-i lui Nicuşor un deget de la mâna stângă, Mihaela s-a pomenit peste noapte că-i lipseşte mâna dreaptă. Nicuşor n-a „proorocit” nimic în viaţa lui, ci doar s-a mutat de la muţenie la oratorie, mimând că a trecut de la moarte la viaţă. Odată ajuns în fruntea bucatelor, el s-a grăbit să se dedulcească în ascuns şi de alte roade ale „proorociei”, ceva mai puţin duhovniceşti.

Mariajul celest al celor doi trombonişti pucioşi s-a arătat numai la suprafaţă a fi sublim, dar pe dedesubt s-a dovedit a fi un fiasco. Dar cum orb pe orb nu pot să se călăuzească, se vor trage unul pe altul în groapa de gunoi a istoriei.

194. Iubirea de Dumnezeu şi iubirea pentru Dumnezeu (VII)



Duhul Verginicăi vine ca să despecetluiască taina ascultării de Dumnezeu. Aceasta nu este nimic altceva decât… “iubirea de Dumnezeu”. Această învăţătură a duhului Verginicăi este atât de înaltă şi de sublimă, încât însuşi “Atotştiutorul Dumnezeu Al Pucioasei” vine cu interes ca să se înfrupte şi El din ea:

“ Iar Tu, Doamne, să fii pecete de viaţă veşnică prin cuvântul meu, căci Tu eşti Cuvântul vieţii veşnice. Pune pecete de înţelepciune peste mintea şi peste inima fiilor lui Israel, ca să priceapă taina mântuirii, taina ascultării de Dumnezeu, care este iubirea de Dumnezeu. Vino cu mine, vino, Doamne, la Israel, ca să aibă viaţă nouă Israel, viaţă veşnică, Doamne, Cuvinte Doamne.

– O, vom veni, Verginico, mereu, că dulce este învăţătura ta, şi Îmi place să mănânc din ea.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 8-11-1996)

“Iubirea de Dumnezeu” este în mare pericol din pricina învăţăturii proorocilor mincinoşi, care au ieşit în lume. Singurii care vor scăpa neînşelaţi de alţi “prooroci” vor fi pucioşii, deoarece ei au “proorocii” lor. Şi mai au de sprijin tare încă ceva: Noua Evanghelie a Cuvântului Pucios. Prin ea răbdătorii pucioşi vor birui cu putere multă, iar nerăbdătorii şi neputincioşii nepucioşi vor fugi la mare şi la munte:

“Pace ţie, poporul Meu, căci tu ai cuvântul Meu, tu cunoşti glasul Meu. Pace ţie, şi stai întru Mine veghind, că mulţi vor veni şi vin în numele Meu, şi pe mulţi vor amăgi, şi mulţi se vor sminti şi se vor vinde, căci fărădelegea e mare, şi din pricina ei iubirea de Dumnezeu se stinge, dar cei răbdători vor birui, căci Evanghelia cuvântului Meu cel nou şi vestea împărăţiei Mele se va vesti şi povesti în toată lumea spre mărturie, şi apoi Eu vin văzut, şi toate se vor sfârşi, şi Eu voi fi, şi mulţi vor fugi la munţi...” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 17-12-1996)

Israelul Pucios, copilul iubit al Noului Ierusalim, este chemat la luptă sfântă cu chemarea străbună: “în săbii să ne bătem, sau în iubire de Dumnezeu să ne luptăm (că-i mai dreaptă!)”:

“O, Israele, copil iubit de Dumnezeu, să te lupţi, fiule, în iubire de Dumnezeu, că Eu aşa am zis: "Dacă Mă iubeşte cineva, păzi-va cuvântul Meu, şi Tatăl Meu îl va iubi pe el şi vom veni la el şi Ne vom face locuinţă".” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 6-04-1997)

Duhul Verginicăi vine din nou şi-i învaţă pe oameni că Iubirea de Hristos nu se poate învăţa în lume, ci numai în afară de lume (adică, în mănăstire – şi nu în orice mânăstire, ci numai în “Mănăstirea mixtă Noul Ierusalim”). Acolo modelul iubirii de Dumnezeu este dat de Maria Magdalena:

“ O, rău e de omul care iubeşte lumea, că acela nu se poate face ucenic al lui Hristos, căci iubirea de Hristos este vrăjmăşie cu lumea, […] Fericit este cel ce vine din lume şi se alipeşte cu dor de Dumnezeu, că acela face ce a făcut Maria Magdalena şi vine şi învaţă iubirea de Dumnezeu.[…]aşa cum a fost şi cu Maria Magdalena care s-a lăsat vindecată şi care a învăţat iubirea de Dumnezeu şi curăţenia inimii şi a duhului şi a trupului.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 6-04-1997)

Opusul iubirii de Dumnezeu este neiubirea de Dumnezeu. La Pucioasa, aceasta se defineşte printr-un silogism: Neiubirea de Dumnezeu este definiţia bârfei; bârfa înseamnă iubire de sine; deci, “neiubirea de Dumnezeu înseamnă iubire de sine”:

“Ce e aceea bârfă? Bârfa înseamnă neiubire de Dumnezeu. Bârfa înseamnă iubire de sine, fiilor.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 6-04-1997)

Duhul Verginicăi vine şi învaţă “poporul” pucios (Noul Israel de la Pucioasa) că învăţătura de “Cuvânt” de peste Noul Ierusalim este cel care aduce trezvie, sfinţenie şi… iubire de Dumnezeu:

“Aşează-Ţi sărbătoarea cea de azi peste Israel, şi eu Te voi înconjura şi din dreapta şi din stânga cu cuvântul învăţăturii peste Ierusalim, Doamne, că avem nevoie de copii treji şi sfinţi şi calzi cu iubirea de Dumnezeu.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 6-05-1997)

Pucioşii dau un caracter exclusivist iubirii de Dumnezeu. Dacă ar fi după ei, iubirea aproapelui nu e bună, deoarece “numai iubirea de Dumnezeu este bună”. Ea devine aşadar pentru pucioşi singura prioritate, iar până la ura de aproapele nu mai este decât un pas:

“ Nu ştie omul că numai iubirea de Dumnezeu este bună. [...] Voiesc să împlinesc cu tine şi prin tine această Scriptură a înnoirii lumii, şi de aceea lucrez în tine dar de credinţă şi de iubire de Dumnezeu, şi de ascultare şi de sfinţenie, poporul Meu, că numai pe tine te mai am viu între oameni. “ (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 1-06-1997)

Duhul Verginicăi vine şi învaţă “poporul” pucios că “ iubirea de Dumnezeu este lumină mare pe pământ”, iar preoţii au credinţă făţarnică, fără iubire de Dumnezeu:

“[…]căci iubirea de Dumnezeu este lumină mare pe pământ. [...]Vine Domnul, poporul meu! Întăreşte-te în credinţă nefăţarnică, […] căci iubirea de Dumnezeu este lumină mare pe pământ. [...] Va veni Domnul la voi şi Se va îndrepta din nou spre cei ce stau peste biserică. Fiţi treji, că vine Domnul şi bate iar şi suflă iar cu cuvântul ca să risipească credinţa cea făţarnică şi să pună în locul ei iubire de Dumnezeu şi credinţă sfântă.”“ (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 12-10-1997)

194. Iubirea de Dumnezeu şi iubirea pentru Dumnezeu (VIII)

A doua venire a Domnului pe pământ a avut deja loc, la Pucioasa. “Credinţa nefăţarnică” propovăduită aici şi “iubirea de Dumnezeu” îi vor face pe toţi românii creştini pucioşi, şi ei se vor numi apoi “neamul lui Dumnezeu”. Deşi schisma avusese loc deja în Biserică, în anul 1993, “Domnul” Pucios pretinde că n-a venit nici să strice, nici să dezbine :

“M-am coborât acum două mii de ani şi M-am făcut Fiul Omului […] Iar acum după două veacuri iarăşi M-am coborât din cer cuvânt venit din Tatăl peste neamul românilor ca să fac din români neamul lui Dumnezeu prin credinţă nefăţarnică şi prin iubire de Dumnezeu. N-am venit să stric, nu M-a trimis Tatăl să dezbin, ci M-a trimis ca Stăpân ...” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 14-10-1997)

Pucioşii dau noi definiţii pentru “iubirea de Dumnezeu”: 1. o condiţie a închinării; 2. o urmare a credinţei; 3. o expresie a aplecării (supunerii/ascultării):

Fără iubire de Dumnezeu nimeni nu se poate închina lui Dumnezeu cu viaţa lui, [...] din credinţă se naşte iubirea de Dumnezeu, şi din iubire se naşte lucrarea închinării, [...]adevărata aplecare este iubirea de Dumnezeu.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 22-03-1998)

Apoi, încă o nouă definiţie pentru “iubirea de Dumnezeu”: o virtute care defineşte postul. Totodată, se repetă una din definţiile anterioare (“o condiţie a închinării”):

“Post înseamnă iubire de Dumnezeu şi de oameni. [...]din credinţă se naşte iubire de Dumnezeu, şi din iubire se lucrează lucrarea închinării,…” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 22-03-1998)

Bisericile ortodoxe sunt lipsite de oameni cu “iubire de Dumnezeu”:

“Ziua învierii Mele nu este primită şi trăită cu sfinţenie şi cu iubire de Dumnezeu. Se umplu bisericile de oameni desfrânaţi şi bolnavi la suflet şi nevindecaţi, şi apoi se duc într-ale lor şi îşi petrec petrecerea lor în ziua învierii Mele.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 19-04-1998)

Cine nu ţine la “Cuvintele” de la Pucioasa nu are “iubire de Dumnezeu”:

“[…] cine nu Mă iubeşte pe Mine nu ţine cuvintele Mele, iar credinţa fără faptele ei este moartă şi nu este credinţă şi nu este iubire de Dumnezeu.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 7-06-1998)

Înainte de radicalizarea interpretării conceptului de iubire faţă de Dumnezeu (promovată de pucioşi prin mesajul datat 6 mai 2001), chiar şi pucioşii considerau cele două formulări ca fiind echivalente. Un mesaj pretins că vine de la “duhul lui Ilie” foloseşte în aceeaşi frază şi în acelaşi scop formulările echivalente “iubirea de Dumnezeu” şi “iubirea pentru El” (pentru Dumnezeu):

“Iubirea de Dumnezeu este boldul care înţeapă moartea. Ea este biruinţa morţii, este viaţă fără de moarte, viaţă fără de păcat, fiilor. Iubirea de Dumnezeu a fost taina cea care l-a făcut nemuritor pe Ilie, cel ce a fost mai tare ca moartea, biruind-o în trupul său. [...] Iubirea de Dumnezeu este boldul morţii, este viaţă fără de moarte. Eu […] Când eram copilaş, Domnul mă hrănea cu temerea de El, iar când am crescut, Îl hrăneam eu pe Domnul cu iubirea mea pentru El.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 2-08-1998)

Pucioşii nu mai consideră că BOR este o biserică adevărată, deşi toţi au fost botezaţi în biserici aparţinând BOR. Pe atunci BOR părea că este adevărată ( însă – zic ei – numai cu numele, şi fără a avea “iubire de Dumnezeu”), dar acum, de când a apărut biserica alternativă BNI (Biserica Noul Ierusalim), nu mai este, căci s-a lepădat de “Dumnezeul” Pucioasei:

“ Biserica din România, care-şi zicea cea adevărată, cea ortodoxă, nu mai este, căci s-a unit cu păgânii, aşa cum a făcut poporul Meu Israel, care s-a unit cu neam străin şi n-a mai fost cu Mine, şi a căzut de la Dumnezeu şi s-a făcut popor păgân. Aşa s-a întâmplat şi cu biserica cea de azi. O, după ce că era doar cu numele a Mea, după ce că n-avea iubire de Dumnezeu, s-a mai şi lepădat de Mine, făcând legământ străin de părinţi, călcând testamentul părinţilor.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 29-08-1998)

194. Iubirea de Dumnezeu şi iubirea pentru Dumnezeu (IX)

Oamenii nu mai ştiu ce este iubirea de Dumnezeu. Vine “Cuvântul” de la Pucioasa ca să le vorbească celor aleşi (liderilor pucioşi), dar să audă şi cei chemaţi (vorba proverbului: "bate şeaua, ca să priceapă iapa") şi să-i înveţe pe ei şi să le arate că pentru ca să-L iubească trebuie să-I lucreze Lui:

“Fiilor unşi, nu ştie omul ce este iubirea de Dumnezeu, nu ştie nici creştinul care a venit la Mine ca să fie cu lucrarea Mea din vremea aceasta. Grăiesc vouă cuvintele Mele ca să le audă cei ce dau să-Mi fie sarcină pe drumul lucrării Mele cu voi. [...] Fiilor unşi în grădina Mea, învăţaţi lucrul mântuirii pe cei ce Mă iubesc lucrându-Mi Mie, şi pe cei ce vor să Mă iubească şi nu ştiu ce este iubirea de Dumnezeu.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 14-10-1998)

Singura biserică slujitoare prin iubire de Dumnezeu este Biserica Pucioşilor, autodenumită şi Biserica Noul Ierusalim de la Pucioasa (BNIP), biserică lucrătoare de la sfârşit, care vrea continuitate cu biserica de la început. Omul rău din biserica de la mijloc (BOR), care se va ridica împotriva acestei Biserici de pe urmă (BNIP) ce se jertfeşte pentru a arăta că adevărul de pe pământ se află numai la Pucioasa, va fi biruit:

“Iată început şi sfârşit, biserică lucrătoare prin iubire de Dumnezeu: cei de la început, cu cei de azi, şi vom prinde la mijloc pe vrăjmaşul bisericii Mele, că s-a vrut mai tare decât sfinţii Mei, mai mare decât biserica Mea cea slujitoare prin iubire, cea care s-a jertfit pentru adevărul Meu peste pământ. Am spus că se va ridica omul rău ca să răstoarne biserica Mea, dar îl biruim.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 27-10-1998)

Pucioşii desfiinţează cu aplomb iubirea de aproapele, înlocuind-o tot cu iubirea de Dumnezeu. Pentru ei iubirea de aproapele şi iubirea de Dumnezeu nu mai sunt porunci distincte (chiar dacă au fost declarate în Biblie că sunt asemănătoare în importanţă), ci ele se confundă într-una singură. Apoi sintetizează totul într-o erezie: Aproapele pucioşilor nu mai este omul, ci este Dumnezeu, căci pucioşii declară în mod explicit că singurul care le este aproape este Dumnezeu, iar implicit, că toţi ceilalţi le sunt departe cu iubirea şi cu simţirea, şi deci ei nu-i mai au la inimă, adică îi consideră duşmani. Viziunea clasică despre iubirea aproapelui (atunci când aproapele e un simplu om), este pentru pucioşi o minciună, căci în viziunea lor ea se confundă (în sensul că se identifică) cu iubirea de sine:

“Iată, vin din cer Învăţător ca să-l fac pe om să creadă în venirea Mea şi să Mă cunoască venind, căci vin pentru cei ce cred, iar cei ce cred sunt râuri de apă vie şi se fac venire a Mea peste cei ce-L caută pe Dumnezeu, hrănindu-se în taină cu iubirea de Dumnezeu. Iubirea îl hrăneşte pe om, precum şi ura. Omul care-L iubeşte pe Dumnezeu, acela cunoaşte iubirea de Dumnezeu [...] Omule, păcatul […] te ţine rob şi te hrăneşte cu iubirea lui ca să nu mai afli ce este iubirea, dar tu scutură-te şi adu-ţi aminte de porunca Mea, că aşa ţi-am spus: "Iubeşte pe aproapele tău ca pe tine însuţi". Eu sunt aproapele tău. Vin să-ţi fiu aproape şi să te hrănesc, şi te învăţ să mănânci şi să fii din cer, precum ai fost la început. E minciună iubirea ta, omule. Iubirea de tine te-a făcut fiu rătăcit de Tatăl tău. Iubirea ta trebuie să fie iubire de Dumnezeu, că aşa ai fost creat la început, dar Eu te strig: vino spre început! Amin.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 6-02-1999)

În viziunea pucioasă, toţi oamenii care nu cunosc şi nu aplică ideologia exclusivistă şi eretică de la Pucioasa (“Tot binele pentru Dumnezeu, niciun bine pentru om!”) nu mai sunt capabili de nici o virtute (curăţenie, feciorie, credinţă în Dumnezeu, sfinţenie, iubire de Dumnezeu, adevăr, pace, conştiinţă curată, etc., etc.) şi de aceea îi dau dureri (de cap ?) “Dumnezeului” de la Pucioasa:

“Mă doare de aceştia, căci omul nu ştie ce este iubirea de Dumnezeu şi urmarea Lui. Oamenii fac aceasta pentru binele lor, nu pentru binele Meu, iar cine face aşa, acela nu ştie să caute calea Mea, şi s-o afle apoi. [...] Şi iarăşi zic: omul nu ştie ce înseamnă curăţenie, nu ştie ce înseamnă feciorie, nu ştie ce înseamnă credinţă în Dumnezeu, nu ştie ce înseamnă sfinţenie şi iubire de Dumnezeu şi adevăr şi pace şi conştiinţă curată, ca să le lucreze şi să le aibă pe acestea.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 28-02-1999)

Noul Testament promovează explicit doar două porunci, care odată împlinite devin virtuţi: iubirea de Dumnezeu şi iubirea de aproapele, lăsând să se înţeleagă că toate celelalte virtuţi (inclusiv semerenia) derivă sine qua non din împlinirea acestora două. Pucioşii formulează însă un precept eretic prin care postulează că smerenia e mult mai de preţ decât iubirea de Dumnezeu. Motivaţia lor la acest precept este sterilă, deoarece nu este legată prin nimic de iubirea de Dumnezeu, ci de alte virtuţi derivate (cumpătarea, mulţumirea, umilinţa). Pe de altă parte, se lasă să se înţeleagă că aceste virtuţi derivate nu pot decurge din iubirea de Dumnezeu , ci numai din smerenie:

“Smerenia înalţă pe om deasupra trupului său mai mult decât iubirea de Dumnezeu, căci cel smerit este cumpătat şi înţelept şi mulţumit prin smerenie, şi unul ca acela nu cade din har, căci este umilit, iar cel umilit se înalţă de pe pământ spre cer.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 28-03-1999)

Totuşi, explicit vorbind, pucioşii declară adesea că iubirea de semeni nu este desfiinţată, asociind-o teoretic cu iubirea de Dumnezeu (deşi, aşa cum este pusă în practică, ideologia lor exclusivistă dezminte la modul vizibil această declaraţie):

“Dacă omului îi vine în faţă faptă de neiubire de Dumnezeu şi de semenii lui Dumnezeu, faptă de furt, faptă de desfrânare, faptă de minciună, faptă de ucidere, faptă de lăcomie, faptă fără porunca Mea cea din lege, atunci omul este învăţat de însăşi clipa faptei ce are de făcut, după porunca Mea şi nu după fapta care-i vine în faţă, şi fericit va fi acela în faptele sale şi se va păzi fără pată din partea lumii.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 4-04-1999)

Pucioşii, atunci când elogiază virtutea pocăinţei, ajung repede la aforismul sentenţios că iubirea de Dumnezeu este consecutivă pocăinţei:

“Omul se scoală greu spre pocăinţă şi spre iubire de Dumnezeu, căci cel ce nu se scoală când Eu zic „Astăzi!”, acela nu se scoală nici mâine, căci omul este mincinos când îşi zice „Mâine”, şi intră sub judecata cuvântului Meu, care a spus „Astăzi!” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 22-07-1999)

Alteori însă, ordinea lor se inversează:

“Învăţaţi de la ea iubirea de Dumnezeu şi răbdarea şi pocăinţa şi nădejdea şi credinţa, fiilor.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 29-03-2004)

Contradicţia de idei devine şi mai pregnantă, aproape programatică, într-un text elaborat de pucioşi peste alţi cinci ani. Aici se spune clar că nu pocăinţa este înaintea iubirii de Dumnezeu, ci invers:

“O, Maria Egipteanca a fost plină de iubire cu firea ei cea omenească şi a putut apoi să-Mi dea Mie cu ardoare şi cu lepădare de sine iubirea ei, căci s-a înţelepţit apoi prin iubire de Dumnezeu, nu prin luptă pentru pocăinţă mai întîi, şi apoi s-a sfinţit prin nevoinţă şi prin părere de rău şi prin ură asupra păcatului, […]” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 5-04-2009)

Pucioşii apreciază corect că virtutea fundamentală a iubirii de Dumnezeu “se probează prin fapte” (dar o echivalează în mod eronat cu o listă de virtuţi derivate, precum postul, rugăciunea, umilinţa şi pocăinţa, deoarece aceste virtuţi se pot practica şi din alte motive, fără nicio iubire de Dumnezeu):
“Credinţa în cuvântul Meu se arată prin fapta ei; iubirea de Dumnezeu, la fel, fiilor.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 5-09-1999)
“Vindecarea trupurilor se face prin iubire de Dumnezeu, adică prin post, prin rugăciune, prin umilinţă şi prin pocăinţă, căci trupul, cum îl învăţaţi, aşa vă cere. Nu vă temeţi de post. Temeţi-vă de mâncare, şi mâncaţi cu umilinţă, căci voi sunteţi creştini. “ (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 21-11-1999)

194. Iubirea de Dumnezeu şi iubirea pentru Dumnezeu (X)

Într-un mesaj se declamă că la Pucioasa pretenţiile liderilor pucioşi şi criteriile de selecţie stabilite de ei sunt atât de severe, încât puţini trec de probele impuse. Pentru proba “iubire de Dumnezeu”, cu greu s-au găsit oameni care să corespundă standardelor ridicate aplicate de liderii pucioşi pentru măsurarea acestei iubiri:

“N-am putut pune deoparte mai mulţi pentru lucrul Meu de strajă aici, că iubirea de Dumnezeu aşa cum se cere ea să fie din creştin, nu Mi-au dat-o mulţi, şi n-am putut sorta mult grâu bun pentru aici pentru ca să crească din el din grădină calea Mea peste pământ, calea Mea cea cu dreptate.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 19-03-2000)


Liderii pucioşi sunt ucenicii cei credincioşi, iar credinţa lor în “lucrarea” pucioasă rodeşte iubirea de Dumnezeu:

“O, astăzi Mi s-au închis toate drumurile spre om, dar Eu lucrez tainic, şi sunt Cel tainic şi îmi fac copii ucenici, că am putere, şi cu ea îi umbresc pe ei şi îi fac credincioşi, şi sfinţi îi fac apoi, căci credinţa rodeşte iubire de Dumnezeu în om.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 7-04-2000)

Pucioşii consideră că Maica Domnului este exemplul de combustie perfectă de iubire de Dumnezeu din “grădina Cuvântului” de la Pucioasa:

“O, cine a mai cunoscut focul iubirii aşa cum a ars el în tine pentru Mine? Te dau tuturor, mamă, ca să se vadă ce este iubirea de Dumnezeu, şi te dau iubire în grădina cuvântului Meu, ca să am darul iubirii în grădina venirii Mele şi să Mă alin de la el, mamă, aşa cum Mă alin de la tine.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 14-10-2000)

Iubirea de Dumnezeu, alături de sfinţenie şi de viaţă creştină practicantă, certifică înţelepciunea celui ce le are, pentru împărăţia cerurilor. “Dumnezeul” de la Pucioasa se plânge că-i lipseşte un asemenea om, deşi pretinde că are un “popor” întreg sub ascultare:

“Am lipsă de om cu înţelepciune pentru împărăţia cerurilor, care este sfinţenia şi iubirea de Dumnezeu şi viaţa lui Dumnezeu înăuntrul omului.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 18-03-2001)

Tot omul de pe pământ este lipsit de deşteptăciune, de înţelepciune, şi nu se îmbată cu “iubire de Dumnezeu” pentru Dumnezeul de la Pucioasa, care aduce copiilor săi (liderii pucioşi) cuvântul buneivestiri pentru om:

“O, copii care-Mi primiţi cuvântul buneivestiri pentru om! Omul se dă deştept şi mare şi vestit întru toate îndeletnicirile lui. E plină lumea şi pământul de vestirile de la om, de îndeletnicirile de la om, dar în iubirea de Dumnezeu nu este omul deştept. Cea mai mare înţelepciune a omului asta ar fi: iubirea de Dumnezeu, dar pe ea n-o alege omul ca să umple apoi pământul cu ea şi cu vestea ei. [...] O, fiilor care-Mi primiţi venirea, omul se îmbată de vin şi de toate băuturile pe care şi le face pentru masa lui, dar de iubirea de Dumnezeu nu se îmbată omul aşa cum s-au îmbătat din masa Mea cu ei cei ce au petrecut cu Mine pe pământ până în răstignirea Mea şi după învierea Mea. ” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 7-04-2001)

Liderii pucioşi, care pretind că primesc sistematic “Cuvânt” din de cer, sunt lăudaţi de “Dumnezeul” lor care le spune că sunt copii frumoşi şi au pe faţă chipul Lui, iar frumuseţea lor este “iubirea de Dumnezeu”, de Dumnezeul lor:

“Eu vouă, copii ai Ierusalimului, vă spun adesea că sunteţi copii frumoşi şi vă spun să fiţi frumoşi. Dar ce este omul frumos cu frumuseţea pe care o pun Eu pe voi şi pe chipurile voastre? Ea este iubirea de Dumnezeu, care aduce în creştin chipul Meu şi viaţa Mea şi lucrarea Mea cu care Mă înfăţişam Eu înaintea Tatălui în vremea lucrului Meu pe pământ.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 15-04-2001)

Cea mai mare putere în om, cea mai mare mângâiere, cea mai mare biruinţă în om este“iubirea de Dumnezeu”; ea “este mir pentru Domnul” (Pucioasei). Acest postulat va mai rămâne însă valabil doar 7 zile !!! când va fi detronat de pretinsa superioritate a “iubirii pentru Dumnezeu”:

“Iubirea de Dumnezeu e cea mai mare putere, cea mai mare mângâiere în om, cea mai mare biruinţă, o, oamenilor, o, creştinilor, o, fii ai lui Dumnezeu! Auziţi, voi, oamenilor! Auziţi şi voi, creştinilor! Şi auziţi, voi, fii ai Domnului! Voi, cei chemaţi, şi voi, cei aleşi, şi voi, cei credincioşi şi sfinţi, auziţi iubirea mironosiţelor! Iubirea de Dumnezeu este mir pentru Domnul.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 29-04-2001)

Într-adevăr, după doar 7 zile, la 6-05-2001, se introduce conceptul revoluţionar de “iubire pentru Dumnezeu”, care “este cea mai frumoasă lucrare pe care o poate zidi omul între pământ şi cer”şi care va trebui să înlocuiască “iubirea de Dumnezeu” ca pe ceva depăşit. Este vorba de o “minune” care la rândul ei a ţinut ... mai puţin de 5 luni, când începe să se revină treptat tot la formula “iubire de Dumnezeu”:

“Iubirea de Dumnezeu o au mulţi în felul lor şi după măsura lor, dar iubirea pentru Dumnezeu e floare rară, fiilor copii. Iată cât se iubeşte omul pe sine! Toată iubirea şi-o păstrează pentru el omul. Chiar şi iubirea de Dumnezeu, tot lui şi-o dă, căci omul dă să se folosească de Dumnezeu în nevoile lui omeneşti şi trupeşti. O, este mare lucrare să vină pe pământ iubirea pentru Dumnezeu. Această hărnicie pentru ascultarea de acest cuvânt este cea mai frumoasă lucrare pe care o poate zidi omul între pământ şi cer. Eu am avut sfială înaintea Tatălui şi când l-am zidit pe om, şi când i-am dat din Mine, şi când l-am păstorit, şi când l-am vindecat, şi când l-am mângâiat, şi când l-am dojenit, şi când l-am iubit. Dar omul când Mă iubeşte, nu ştie să aibă sfială, şi îşi ia iubire de la Mine, şi de aceea Mă iubeşte. Dar ca să aibă el iubire multă pentru Mine, ba. Iar Eu stau sfios de şapte mii de ani în slujba omului şi îi dau din cer, şi ia şi cel bun şi cel rău, dar Eu nu iau pentru Mine de la om, şi ce este al lui nu este al Meu, că e al lui. […]Iubirea pentru Mine îl face pe om să nu se mai oprească pentru sine nici un strop, ci numai pentru Dumnezeu şi la cererea lui Dumnezeu.[...] “Mulţi ar voi să vină la Mine, dar pentru ei, nu pentru Mine, fiilor. La cererea Mea sunt prea puţini care ar da să vină, dar sunt mulţi care dau să vină la cererea lor, la dorinţa lor. Eu când i-am peţit pe apostoli, M-am dus Eu după ei, iar cei ce vin aşa, sunt cei mai iubiţi. De ce sunt cei mai iubiţi? Pentru că răspund chemării pe care le-o fac Eu pentru Mine ca să le dau slujbă în planul Meu cel de la Tatăl peste pământ. Fericit şi iubit şi prea iubit este cel ce Mă aude zicându-i: „Vino după Mine!”, şi el să vină, că de acela am Eu nevoie, şi aceasta este iubirea cea pentru Dumnezeu. [...] Iubirea pentru Dumnezeu, ea este cea care aduce veşnicie peste toate. [...]Iată, nu pot oamenii să aibă iubire pentru Mine şi nu pentru ei. Dar tu învaţă mereu această mare minune, această măreţie pe care o ai tu de la Mine pentru cei ce au iubire pentru Mine şi nu pentru ei. Şi dacă tu n-ai cunoscut până să fii al Meu iubirea de Dumnezeu, iată, Eu te-am învăţat ceea ce este mai mult. Te-am învăţat iubirea pentru Dumnezeu, poporul Meu, şi prin ea îmi eşti tu Mie popor. [...] Cine are iubire de Dumnezeu, se hrăneşte cu ea şi şi-o cântă şi şi-o vesteşte, dar cine are iubire pentru Dumnezeu, acela şi-o jertfeşte pentru Dumnezeu, la cererea lui Dumnezeu. Amin. [...] cel ce stă jos, acela nu merge, iar cel ce merge la cuvântul Meu, acela a învăţat iubirea pentru Dumnezeu. [...] O, copilaşi trudiţi şi zdrobiţi sub grijile Mele [...] Învăţaţi poporul care este cu voi să stea în hăinuţă sfântă şi să iubească iubirea cea pentru Mine. Şi dacă voieşte, să vă iubească şi pe voi, dar nu pentru voi şi nici pentru ei, ci numai pentru Mine. Amin, amin, amin.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 06-05-2001)

194. Iubirea de Dumnezeu şi iubirea pentru Dumnezeu (XI)

După nici 5 luni “iubirea de Dumnezeu” îşi face din nou loc, timid, printre scrierile pucioşilor:

“Dacă am văzut că omul nu găseşte iubirea de Dumnezeu, am venit şi M-am făcut Om şi i-am arătat omului crucea, iubirea de Dumnezeu, blândeţea şi smerenia inimii în care iubeşte Dumnezeu. Amin.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 27-09-2001)

Treptat, referirile la “iubirea de Dumnezeu” capătă tot mai multă forţă. Pucioşii declamă că frica de Dumnezeu poate proveni şi din iubirea de Dumnezeu, caz în care ea îl leagă pe om de Dumnezeu, şi invers:

“Temerea de Dumnezeu, când ea nu vine din iubirea de Dumnezeu, atunci ea îl ascunde pe om de Mine, iar când iubirea de Dumnezeu este izvorul ei, atunci ea este cea care nu-l desparte pe om de Dumnezeu, şi pe Dumnezeu de om. Amin.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 25-08-2002)

Odată cârmită înapoi de unde plecase, ideologia zglobie a pucioşilor despre “iubirea de Dumnezeu” încep să se afişeze cu tot mai mult curaj. Tot mai multe “definiţii” despre ea sunt lansate prin “mesajele” pucioşeşti. Spre exemplu, duhul care se pretinde a fi “Ioan Botezătorul” identifică pur şi simplu oul cu găina, adică la el “iubirea de Dumnezeu” este tot una cu “ascultarea de Dumnezeu”. În schimb, e în stare să facă distincţia dintre credinţă şi credincioşie:

“Iubirea de Dumnezeu este chiar ascultarea de Dumnezeu, căci cel ce iubeşte face în dragul celui iubit, şi aceasta este iubirea. Iubirea de Dumnezeu este iubirea. Spun această taină mare şi atât de mare ca să vadă omul că nu-l iubeşte pe aproapele său. Nici eu n-am putut să-i iubesc pe cei ce se pocăiau spre iertarea păcatelor şi spre botezul cu apă la Iordan [...] O, fii ai oamenilor, strig prin cartea Cuvântului lui Dumnezeu, strig la voi: pocăiţi-vă! Vă trebuie iubire de Dumnezeu şi credinţă în El, credinţă cu credincioşie şi nu oricum credinţă, şi vă trebuie rugăciune plină de cuminţenie şi care să nu ceară pentru voi, ci pentru Domnul în voi.[...] ! Şi vă spun să iubiţi pe Dumnezeu cu toată fiinţa Lui din voi, şi pe aproapele vostru ca pe voi înşivă după ce îl veţi iubi pe Dumnezeu iubindu-vă aşa şi pe voi înşivă; aşa, şi nu fără iubirea de Dumnezeu în voi. [...]! Şi vă spun să iubiţi pe Dumnezeu cu toată fiinţa Lui din voi, şi pe aproapele vostru ca pe voi înşivă după ce îl veţi iubi pe Dumnezeu iubindu-vă aşa şi pe voi înşivă; aşa, şi nu fără iubirea de Dumnezeu în voi. [...] Nu aşa se făcea botezul pe vremea mea, pe vremea apostolilor ucenici ai Domnului, ci se boteza toată casa, de la tată până la prunc, cu botezul pocăinţei prin propovăduire, şi de la ea, prin credinţă, şi apoi prin iubire de Dumnezeu şi de aproapele, până ce praznicul Bobotezei se încununa cu coborârea limbilor Duhului Sfânt peste cei botezaţi şi curăţiţi de păcat prin pocăinţa de faptele lor rele.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 25-01-2003)

Poporul pucios (Noul Israel) este pândit de păcatul bârfei, care aduce cu el neiubirea de Dumnezeu. Bârfa despre fiii copii de la Pucioasa (adică, liderii pucioşi) va trebui să dispară definitiv din popor, şi să fie înlocuită cu credinţă în ei (adică să aibă “iubire de Dumnezeul din ei”, ca să prindă ei puteri şi să poată face minuni mai presus de fire), cu tot ajutorul, ascultarea şi iubirea de cer:

“Păcatul bârfei este bucuria celor ce sunt ai lumii, ai slavei deşarte, iar aceia n-au ochi să vadă frumosul din voi şi de pe feţele voastre şi de pe limba voastră, că aceia sunt orbiţi de dorirea de sine, de neascultarea de a nu iubi lumea şi duhul ei, şi de neiubirea de Dumnezeu, fiilor copii. [...] fiilor copii. Folosiţi puterea credinţei, că a venit această vreme, fiindcă e vreme grea pe pământ, şi trebuie atâta iubire de Dumnezeu în Israel cât să poată cuprinde în ea puterea minunilor cele mai presus de fire, ca să pot Eu pentru voi de pe pământ ca şi din cer, fiilor din porţi. Să fiţi ajutaţi de tot poporul cel ascultător şi cel iubitor de cer. Să lucraţi cu sfat mare şi minunat, cum şi în cer se lucrează.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 25-01-2003)

Slava lui Dumnezeu pe pământ nu se va mai vedea aşa cum este scris în Scripturi, la a doua venire a Domnului întru slavă, ci se vede încă de pe acum la poporul pucios. Acesta, prin multă iubire de “Dumnezeul” pucios, ajunge să fie, să ştie, să poată şi să asculte de El:

“O, fă-te tu slavă a lui Dumnezeu pe pământ, slavă mare, că se uită cerul la tine să ia bucuria duhului tău întru Duhul Meu şi să mănânce sfinţii hrană de Duh Sfânt de la masa ta cu Mine, de la masa Mea cu tine, poporul Meu. Vezi tu cât de dulce te învăţ Eu? Te învăţ să fii, te învăţ să ştii, te învăţ să poţi prin multă, multă iubire de Dumnezeu, Ierusalime, şi apoi Eu Mă uit cu dor la tine ca să văd cum Mă asculţi. Amin.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 12-02-2003)

“Cuvântul” Pucios este cuvântul facerii din nou a lumii, care aduce viaţa veşnică cu iubire de Dumnezeu pentru om ( şi nu cu iubire pentru Dumnezeu de om):

“O, Ierusalime de acum, îmi deşert în tine cu multul cuvântul facerii din nou a lumii, viaţa veşnică, viaţa cea cu iubire de Dumnezeu în ea pentru om.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 20-04-2003)

Şi sfinţii împăraţi Constantin şi Elena au avut iubire de Dumnezeu în ei:
“Toţi sfinţii slăvesc ziua de serbare a împăraţilor Constantin şi Elena, fiul şi cu mama lui, împăraţi cu iubire de Dumnezeu în ei […]” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 3-06-2003)

194. Iubirea de Dumnezeu şi iubirea pentru Dumnezeu (XII)

“Duhul” de la Pucioasa vine trimis de Tatăl Lui ca să-l înveţe pe om să nu mai fie o stârpitură, adică să asculte odată cu iubire de “Dumnezeul” Pucios - Tatăl şi de “Cuvântul” Pucios, Fiul Lui:

“Tu eşti o stârpitură dacă nu asculţi de Dumnezeu. De şapte mii de ani asculţi de tine şi nu de Dumnezeu, şi nu poate omul să se lepede de sine dacă nu are cine să-l înveţe iubirea de Dumnezeu, şi apoi viaţa cea din cer pe pământ în om. Am venit din nou după tine. Mă trimite Tatăl când vin, şi altfel nu vin, şi îţi spun aceasta ca să-ţi amintesc că tu asculţi de tine şi nu de Dumnezeu, iar Eu ascult de Tatăl când vin după tine...” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 14-06-2003)

Liderii pucioşi urmează să pună peste popor iubirea de Dumnezeu şi dorul de El mereu, ca să-l facă frumos şi sfânt:

“Cel ce primeşte cu dor şi cu dragoste învăţătura, acela primeşte şi creştere, acela primeşte iubire, şi cu ea e dulce înaintea Mea şi înaintea oamenilor, căci iubirea de Dumnezeu este iubirea care-l face frumos, care-l face sfânt pe om. Aceasta să puneţi voi peste popor, iubirea de Dumnezeu şi dorul de El mereu, mereu, fiilor.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 22-06-2003)

Omul refuză să primească “Duhul” grăitor de “Cuvânt” de la Pucioasa, prin care ar fi să-i vină fericirea lui, care este iubirea de Dumnezeu. Omul vrea numai fericirea şi binele şi împlinirea dorului lui, dar nu vrea să lucreze şi pentru dorul, binele şi fericirea lui Dumnezeu:

“Dar iată, şi azi grăiesc, şi Eu însumi vin de la Tatăl şi grăiesc, şi nu vrea omul să aşez peste el fericirea lui, iubirea de Dumnezeu, prin care-i vine omului toată pacea şi toată fericirea şi toată bucuria care-l face pe om asemenea Mie. Omul însă nu vrea de la Mine decât binele lui, iar când dorul Meu nu se mai potriveşte cu dorurile lui, cu plăcerile lui, cu bucuriile lui, omul Mă aruncă, Mă necinsteşte pentru numele lui, şi apoi prin el este dispreţuit de oameni numele Meu, numele lui Dumnezeu.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 7-7-2003)

Iubirea de Dumnezeu ar fi să fie mare slavă în om, dar omul umilit nu mai caută la slava sa, căci creştinul de rând nici nu ştie ce este slava şi nici nu iubeşte slava sa. Să se uite omul la creştinii pucioşi, dacă vrea să vadă adevărată slavă în om. Va vedea slavă măreaţă şi neumilită, adevărata slavă care s-a aşezat peste pucioşi, după ce a coborât din cer pe pământ. Pucioşii cheamă, cu mâinile ridicate la cer, duhul sărbătorii care va veghea asupra apropiatului “Festival al Creştinătăţii Rromâneşti” ca să se aşeze peste toţi cei chemaţi (simpatizanţi, adepţi, sfetnici, fideli, confidenţi, consăteni, artişti, curioşi, public) ca să vină la “izvorul vieţii” (“Cuvântul Divin de la Pucioasa”) şi să vadă că mare slavă se coboară pe pământ peste poporul pucioşilor, în care trăieşte iubirea de Dumnezeu, adevărata slavă a omului pe pământ:

“O, fiilor, mare slavă este în om iubirea de Dumnezeu. Dacă omul ar şti şi ar voi să ştie ce este slava şi dacă ar iubi slava, ar căuta slava iubirii de Dumnezeu şi s-ar desfăta în ea ca în cea mai curată fericire, dar omul nu ştie ce este slava în om. Daţi putere slavei Mele în voi, căci iubirea de Dumnezeu este slava cea nepieritoare de peste om şi frumuseţea care nu se poate vedea mai multă ca în cei ce o au pe ea prin iubirea lor de Dumnezeu, care este slava lor. Să se uite omul la voi şi să facă roade vrednice de pocăinţă spre iertarea păcatelor ascunse şi neascunse, că mare slavă se coboară pe pământ peste cei în care trăieşte iubirea de Dumnezeu, adevărata slavă a omului pe pământ. Amin. O, fiilor, ridicaţi mânuţele şi cereţi-Mi duh de sărbătoare cu iubire de Dumnezeu în ea peste voi şi peste cei ce vor veni la izvorul vieţii prin chemarea Mea. Cereţi-Mi să vă fiu mângâiere şi putere şi pace şi iubire în voi, ... “ (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 11-09-2003)

Iubirea de Dumnezeu este pavăză pentru păcatul ascuns în om, pentru iubirea de sine care alungă iubirea de Dumnezeu din om. Vine însă din cer “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” ca să-l cheme pe om la viaţă. Liderii pucioşi sunt îndemnaţi ca să le facă daruri consătenilor lor săraci şi necăjiţi, ca să fie aceştia îndatoraţi “Dumnezeului” Pucioasei cu dorul şi cu darul credinţei şfinte, pucioşeşti:

“Nici un om nu poate veghea împotriva păcatului din el decât prin iubire de Dumnezeu şi mereu iubire, aşa încât viaţa lui să însemne Dumnezeu şi nu om. [...] omul prin iubirea de sine îi alungă pe îngerii Mei şi nu prin altceva, iar de la aceasta se nasc toate cele ce îl despart pe om de iubirea de Dumnezeu, care este paza de toată despărţirea de Dumnezeu a omului. [...] Am venit cuvânt pe pământ ca să-l chem pe om la viaţă, iar viaţa înseamnă sfinţenie şi iubire de Dumnezeu de-a pururi [...] Iar pentru osteneală vă voi ajuta să puteţi înmiit şi să lucraţi şi să miluiţi pe omul necăjit de sarcinile lui, fiilor, ca să-l fac dator pe el cu iubirea de Dumnezeu, cu dorul şi cu darul credinţei sfinte, care-l face sfânt pe om la duh, la suflet şi la trup.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 21-09-2003)

Nici Iuda n-a răspuns la îndemnul universal la pocăinţă, la milă şi la iubire de Dumnezeu, pentru că nici la Cina de Taină el nu s-a împărtăşit cu duh de pocăinţă, cu mărturisire şi cu iubire de Dumnezeu, ci cu ascundere şi cu vânzare către vrăjmaşi:

“ Dar şi acolo, la cina cea de taină, a fost între ei om ascuns în sine şi pe care am voit să-l trag spre pocăinţă, măcar după ce am fost pus pe cruce ca să mor pe ea, şi prin ea să-i trag pe toţi la Tatăl, prin milă şi iubire de Dumnezeu. Iuda însă n-a mai venit să se împace cu Mine, şi nu Mi-a făcut bine dacă a făcut aşa. […] Cina cea de taină […] trebuie să fie tainică şi cu duh de pocăinţă şi de iubire de Dumnezeu luată, căci omul care umblă cu Dumnezeu, nu trebuie să se ascundă de Dumnezeu, ci numai de vrăjmaşii lui Dumnezeu, care le fac cruce celor ce iubesc pe Dumnezeu împotriva iubirii omeneşti de pe pământ.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 27-09-2003)

Duhul care îşi ia numele “Şfântul Nicolae” ia cuvântul şi îi mustră pe preoţii din bisericile lumii că se rezumă la slujbele din biserici şi nu mai fac pastoraţie şi prozelitism pe pământ, şi astfel pe pământ nu mai este iubire de Dumnezeu:

“E gol pământul de Dumnezeu, o, oameni ai bisericii lumii, iar voi faceţi slujbe în bisericile voastre, şi peste pământ nu umblaţi ca să vedeţi cum mişună păcatele peste oameni, şi iubirea de Dumnezeu nu mai este pe pământ.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 19-12-2003)

194. Iubirea de Dumnezeu şi iubirea pentru Dumnezeu (XIII)

Liderii pucioşi îşi binecuvintează un nou automobil şi pe cei care l-au dăruit lor, cu care vor răspândi “Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa” (Evanghelia cea Nouă) peste pământ, ca nişte lucrători de rugă şi de iubire de Dumnezeu care aduc vestirea cea nouă şi aşteaptă roadele ei, căci sunt vrednici de plata lor:

“Binecuvântată să fie corăbiuţa cea nouă. Amin. Binecuvântaţi şi duhovniceşti să fie cei ce au pus acest dar înaintea Mea şi a voastră. Şi se vor înmulţi binefacerile cele pentru lucrul Evangheliei Mele peste voi şi peste pământ, dar staţi-Mi lucrători de rugă şi de iubire de Dumnezeu, fiilor, că voiesc să pot cu multul pentru vestirea Mea peste oameni. înteţiţi vestirea Mea peste pământ şi lucraţi mai mult pentru ea ca să vă aducă ea vouă roadele ei, fiindcă vrednici sunt lucrătorii de plata lor, de pâinea lor şi de haina lor şi de apa lor şi de acoperişul lor. Amin.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 14-01-2004)

Duhul care îşi ia numele “Şfântul Ioan Botezătorul” ia cuvântul şi arată cum credinţa în Dumnezeu aduce iubire de Dumnezeu în om: prin preotul învăţător şi botezător peste om. Dar dacă preotul nu este şi apostol de Duh Sfânt, botezul lui nu este valid, ci o ceremonie omenească. Toţi cei care botează şi sunt botezaţi, dar nu-l urmează pe “Domnul” Pucioasei, urmează pe diavolul şi fac faptele diavolului:

“Credinţa în Dumnezeu aduce iubire de Dumnezeu în om şi veghe şi faptă de Duh Sfânt pe pământ. Moare om de la om şi nu mai este învăţător pentru pocăinţă pe pământ şi nu mai este botezător peste om, căci preotul care botează trebuie să fie apostol de Duh Sfânt, iar altfel botezul rămâne obicei fără de lucrare din cer, de vreme ce toţi cei ce botează şi toţi cei botezaţi fac faptele diavolului şi nu ale lui Dumnezeu, căci cei ce nu urmează pe Domnul, urmează pe diavolul.”(citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 20-01-2004)

O nouă chemare a liderilor pucioşi către supuşii lor, ca să pregătească în pripă şi cu trudă şi cu mult zel un alt “Festival al Creştinătăţii Rromâneşti”, le promite acestora că se vor adăpa din izvorul de Cuvânt de la Pucioasa cu apa cea vie, viaţa cea veşnică, iubirea de Dumnezeu, petrecerea cu sfinţii şi cu îngerii în duh dumnezeiesc:

“Vă aşez la lucru cu trudă pentru pregătirea zilelor Mele de sărbătoare cu voi şi cu cei ce prin iubirea lor de Dumnezeu se vor aduna la fântâna Duhului Sfânt, la praznic de Rusalii, iar Eu îi voi întâmpina cu duhul şi cu cuvântul gurii Mele, şi cu dor doresc ca cel ce va bea din apa Mea, să se facă în el izvor spre a-şi adăpa în el viaţa cea veşnică, iubirea de Dumnezeu, petrecerea cu sfinţii şi cu îngerii în duh dumnezeiesc, căci cel ce se închină lui Dumnezeu, trebuie să se închine în duh şi în adevăr. Amin.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 9-05-2004)

“Domnul” de la Pucioasa le cere pucioşilor, cu plânsul pe obraz, să aibă grijă ziua şi noaptea de plăcerea Lui, iar pe Sfânta Maria Egipteanca le-o dă ca model de iubire de Dumnezeu:

“Vă rog însă, cu plânsul pe obraz, aveţi grijă de plăcerea Mea şi umblaţi pentru ea ziua şi noaptea. Aveţi grijă de zilele de post, să fie ele pline de pace şi de răbdare şi de rugăciune şi de iubire de Dumnezeu şi de iubirea Mea dintre voi, şi cereţi şi vi se va da, şi bateţi şi vi se va deschide. Amin, amin, amin. Vă amintesc, fiilor, de Maria Egipteanca, cea care a rămas în amintirea neamului creştinesc. Învăţaţi de la ea iubirea de Dumnezeu şi răbdarea şi pocăinţa şi nădejdea şi credinţa, fiilor.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 29-03-2004)

“Domnul” de la Pucioasa e adânc îndurerat şi plânge de la om, căci oamenii se duc la biserică la preoţi neduhovniceşti în loc să se adune în biserica Lui, în jurul Lui, şi să-L aibă de învăţător peste ei şi să-I slujească şi să asculte de El, având ei doar o singură ţintă, iubirea de Dumnezeu:

“Cei ce sunt adevăraţii fii ai bisericii Mele, aceia cred şi împlinesc cuvântul iubirii de Dumnezeu în iubirea dintre ei care are drept ţintă să-L mărturisească pe Tatăl, pe Fiul şi pe Duhul Sfânt, căci altă ţintă iubirea de Dumnezeu nu are, poporul Meu, dar oamenii sunt fără învăţător peste ei şi nu ştiu să se adune în jurul Meu când se duc la biserică dacă preotul nu este duhovnicesc ca să-L slujească pe Dumnezeu şi nu pe el însuşi.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 11-09-2004)

“Domnul” de la Pucioasa e ascultat numai de cei morţi, iar cei vii nu-L ascultă ca să-I urmeze Lui cu iubire de Dumnezeu:

“Eu sunt Fiul Tatălui Savaot, şi glasul Meu umple cerul şi pământul şi locuinţa morţilor când grăiesc, iar cei din morminte aud glasul Meu şi vin la chemarea Mea, şi Mă doare, cu durere dumnezeiască Mă doare că cei vii cu trupul nu dau să audă glasul Meu care-i cheamă pe ei de la moarte la viaţă, de la ei la Mine, ca să fiu Eu bogat de oameni cu iubire de Dumnezeu în ei […]” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 3-10-2004)

Duhul care îşi ia numele “Şfânta Cuvioasă Parascheva” ia cuvântul şi demonstrează că că iubirea de Dumnezeu nu este iubirea lui Dumnezeu. În timp ce iubirea de Dumnezeu este imperfectă, iubirea lui Dumnezeu în om ajunge la perfecţiunea iubirii: ea “urăşte pentru ca să iubească adevărul” şi abia aşa scapă de anatema. Cei care nu pot aşa, se încântă pe sine şi se mângâie cu păcatul cel mare al neiubirii de Dumnezeu:

“– Tu, Doamne, cu sfinţii lucrezi în cer şi pe pământ, iar cu cei ce lucrezi Tu, cu aceia vii când vii pe pământ. Te-am iubit pe pământ cu dragostea Ta din mine, nu cu dragostea mea de Tine, şi le spun celor ce iubesc pe Dumnezeu că iubirea de Dumnezeu nu este iubirea lui Dumnezeu. Iubirea lui Dumnezeu în om nu mai iubeşte lumea şi duhurile ei, ci ea urăşte pentru ca să iubească adevărul, iar cel ce nu iubeşte adevărul, care-l face liber de sine pe om, acel om este vrăjmaş lui Dumnezeu şi este anatema, căci scris este: "Cel ce nu iubeşte pe Dumnezeu, să fie anatema". […] O, ce păcat mare! Să se încânte omul cu neiubirea de Dumnezeu, cu călcarea poruncii iubirii de Dumnezeu şi să numească aceasta mângâiere a lor!” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 27-10-2008)