194. Iubirea de Dumnezeu şi iubirea pentru Dumnezeu (XIV)

Iubirea de Dumnezeu vine după cunoştinţa vieţii, şi aşa poate ea să aducă cu sine naşterea de sus, din cer:

“ Vin Eu şi îi spun omului taina aceasta, care a fost înţeleasă şi purtată peste pământ de apostolii Mei cei îmbrăcaţi în Duhul Sfânt, pentru ca prin El, prin Duhul Sfânt, să o împartă peste oameni şi să ia oamenii cunoştinţa vieţii şi apoi iubirea de Dumnezeu [...] Cine are iubire de Dumnezeu, acela poate, iar cine are iubire de el însuşi pe pământ, acela nu poate să se nască de sus, din cer, din Mine […]” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 12-07-2005)

Iubirea de Dumnezeu se învaţă numai din Cartea de la Pucioasa, Scripturile cele Noi intitulate “Cuvântul lui Dumnezeu”, în care vorbesc multe duhuri , printre care a vorbit şi duhul lui Ilie despre această iubire, în ziua sărbătorii lui (20 iulie/2 august):

“– O, poporul Meu, s-a făcut cuvânt în cartea Mea Ilie proorocul. Învaţă bineiubirea de Dumnezeu, poporul Meu. Vezi cum citeşti în Scripturi despre lucrarea celor binecuvântaţi de Tatăl Meu la venirea Mea cu plata pentru lucrul fiecăruia.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 2-08-2005)

Iubirea de Dumnezeu trebuie să fie har ceresc în om. “Domnul” Pucioasei se teme să nu rămână dator cu ceva omului care nu are har:

“ Iubirea de Dumnezeu trebuie să fie har ceresc în om, poporul Meu. [...] De două mii de ani am spus acest cuvânt, şi de două mii de ani cei ce dau să vină după Mine se fac farisei între Mine şi ei, căci omul nu are har, nu are iubire de Dumnezeu pentru Dumnezeu, ci are pentru sine, şi Mă scoate pe Mine dator pentru calea lui înspre Mine. [...] Iubirea de Dumnezeu se face har ceresc în om, şi se împarte, şi Îl împarte pe Dumnezeu când ea este ca Dumnezeu în om” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 12-02-2006)

Într-un dialog între “Domnul Pucioasei” şi “Maica Domnului Pucioasei” ( dialog la care au tras cu urechea şi liderii pucioşi şi l-au consemnat cuvânt cu cuvânt), El îi explică Ei că numai cel ce are duh smerit poate să asculte cu iubire de Dumnezeu , şi viceversa, cel ce are duhul ascultării este smerit şi păzit la suflet de orice ispită:

“O, mama Mea, am petrecut cu sărbătoarea ta în mijlocul poporului cuvântului Meu. Viaţă călăuzită voiesc să aibă el. Cel ce ascultă din iubire de Dumnezeu, acela are duh smerit şi ţine departe de el orice ispită, orice încercare, căci duhul ascultării aduce în inima omului smerenia cea păzitoare de suflet, mamă. Amin.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 28-08-2006)

Într-un dialog tainic între “Tatăl Savaot al Pucioasei” şi “Fiul Emanuel al Pucioasei” (recepţionat şi consemnat cuvânt cu cuvânt de către liderii pucioşi) sunt blamaţi acei care, din neiubire de Dumnezeu, se cred şi se fac mai mari decât învăţătorii lor cei de la Dumnezeu (liderii pucioşi) şi îi dispreţuiesc pe aceştia şi nu-i ascultă atunci când ei voiesc să-i dea viaţă prin “Cuvântul lui Dumnezeu” cel rostit la Pucioasa:

“O, Fiule Emanuel, să Te asculte poporul acestui râu de cuvânt şi să-Ţi fie rod, şi să-Ţi fie ucenic. Amin. Cel ce este mai mare ca Tine, prin neascultare este el aşa. Cel ce trece peste învăţătorul cel de la Dumnezeu, acela prin neiubire de Dumnezeu se face mai mare peste el însuşi decât învăţătorul său, şi aşa îşi dispreţuieşte el învăţătorul, care i-ar da lui viaţă de la Dumnezeu prin cuvântul cel rostit.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 14-10-2006)

Duhul care îşi ia numele “Arhanghelul Mihail” ia cuvântul şi lămureşte lucrurile: Cei ce vin la învăţat la Pucioasa, dar nu-i iubesc pe învăţătorii (adică, pe liderii pucioşi) care le aduc învăţătură din cer, şi nu-i ascultă în mod necondiţionat, şi nu se supun lor, aceia din neiubirea de Dumnezeu” fac această neiubire de învăţători şi neascultare şi nesupunere:

“ Aduceţi Domnului slavă şi cinste, precum noi, îngerii Lui, lucrăm, şi daţi-vă Lui ucenici destoinici, cu care să destupe izvoarele căutărilor cereşti în orice suflet de pe pământ, dar nu uitaţi lucrarea îngerilor lui Dumnezeu în cer sus, şi pe pământ jos, căci nu este iubire de Dumnezeu în om, decât prin ascultare ca în cer, ca între îngerii lui Dumnezeu între ei şi Dumnezeu. [...] Iată, taină rostesc, Stăpâne, peste poporul cel adunat azi la sărbătoarea îngerilor Tăi: neiubirea de Dumnezeu a celor ce vin pe cale cu Domnul, aceasta vine când cel ce stă la învăţat nu-l iubeşte pe cel prin care Domnul îi dă lui învăţătură de viaţă pentru duh de ascultare şi de supunere apoi.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 21-11-2006)

Într-un dialog tainic între “Tatăl Pucioasei” şi “Fiul cel scump al Pucioasei” (recepţionat şi consemnat cuvânt cu cuvânt de către liderii pucioşi) sunt căinaţi acei creştini “din popor” care, din neiubire de Dumnezeu, n-au scăpat de iubirea de sine şi de cincizeci de ani încoace au tot plecat din “raiul” pucios şi s-au rătăcit în lumea largă:

“Dacă poporul cel de cincizeci de ani ar fi voit să înveţe iubirea de Dumnezeu, ar fi scăpat de iubirea de ei lângă Noi, şi ar fi avut iubire de fii şi n-ar mai fi luat de la Noi avere din cer ca să plece cu ea afară, ca să plece în lume, după ce Ne-a auzit pe Noi la uşă, Fiule scump.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 21-11-2006)

Pucioşii nu stau deoparte nici de politică. În mai multe “Cuvinte” ei au făcut lobby pentru alegerea şi realegerea şi reconfirmarea lui Traian Băsescu ca preşedinte, iar la alegeri au votat constant cu PDL-ul. Au impus adepţilor lor zile de post sever şi rugăciune cu mâinile ridicate ca să dea Dumnezeu gândul cel bun poporului român, duh de înviere şi iubire de Dumnezeu, ca voteze cu partidul favorit al pucioşilor (PDL) împotriva “celor potrivnici” care lucrează cu duhul întunericului:

“[…] scularea poporului român, şi apoi biruinţa lui în numele Meu asupra celor potrivnici din mijlocul lui, care se zbat să-l abată pe el pe căile nedreptăţii şi ale părăsirii de Dumnezeu şi ale rătăcirii, poporul Meu. O, scoală-te cu putere de credinţă şi stai înaintea Mea cu mânuţe ridicate de rugăciune şi cu guriţe strigătoare pentru salvarea neamului român de sub duhul întunericului din mijlocul lui şi pentru luminarea lui cu lumina Duhului Sfânt, căci Eu şi cu cerul Meu de sfinţi şi de îngeri lucrăm să aşezăm putere de Duh Sfânt peste el, sculare şi trezire apoi, duhul învierii şi iubire de Dumnezeu peste el, că am de la Tatăl Savaot vreme de slavă pentru neamul român, în mijlocul căruia Eu, Domnul, am acum masa Mea de cuvânt […]” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 13-5-2007)

194. Iubirea de Dumnezeu şi iubirea pentru Dumnezeu (XV)

Duhurile care îşi iau numele colectiv “Şfinţii Apostoli Petru şi Pavel” iau şi ele cuvântul şi îl definesc pe cel ce Îl iubeşte pe Dumnezeu. Acesta este cel care nu este ascuns, ci se lasă cunoscut de Dumnezeu (prin spovedanie colectivă făcută în faţa liderilor pucioşi, care stau mediatori şi învăţători peste ei), căci este credincios în “Dumnezeul” Pucios şi în “Cuvântul” Lui, şi aşa arată lumii întregi că are iubirea de Dumnezeu în el:

“Cel ce Îl iubeşte pe Dumnezeu, este cel ce este cunoscut de Dumnezeu, şi altfel nu este iubirea de Dumnezeu în om, Doamne. Tu ne-ai cunoscut îndoiala şi ne-ai mustrat pentru necredinţa noastră,...” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 13-7-2007)

Pucioşii dau o nouă definiţie pentru iubirea de Dumnezeu din om. Ea este suferinţa cea dulce pentru “Dumnezeul” Pucioasei, care îl ţine pe om în ea şi în El:

“O, fiilor, iubirea de Dumnezeu în om este suferinţa cea dulce care-l ţine în Mine pe om, ...” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 8-11-2007)

Numai de la Liderii Pucioşi mai poate învăţa “poporul” ce este iubirea de Dumnezeu şi ce este sfinţenia, căci numai ei le mai au pe pământ:

“Să vină la voi poporul Meu ca să-l învăţaţi iubirea de Dumnezeu şi sfinţenia, fără de care nu poate omul pentru Mine şi pentru el.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 21-11-2007)

Poporul pucios este învăţat duhul ascultării de liderii săi, care se naşte din iubirea de Dumnezeu în om:

“Am coborât la tine cu praznic sfânt pentru mama Mea Fecioara, Ierusalime, noul Meu popor, şi te învăţ prin el duhul ascultării, care se naşte din iubire de Dumnezeu în om, tată […]” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 4-12-2007)

Duhul Verginicăi ia cuvântul din cer şi spune că iubirea de Dumnezeu se naşte în om numai din “darul umilinţei sfinte”:

Nu poate avea omul iubire de Dumnezeu dacă nu are în fiinţa lui darul umilinţei sfinte, Stăpâne Doamne.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 14-12-2007)

Poporul pucios primeşte binecuvântare pentru iubirea de Dumnezeul Pucios şi pentru post de biruinţă a “Dumnezeului” Pucios în ei:

“Binecuvântată să vă fie iubirea de Dumnezeu şi zilele de post pentru biruinţa lui Dumnezeu în voi, dacă veţi iubi pe Dumnezeu în ele.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 18-12-2007)

Iubirea de Dumnezeu atrage după sine iertarea păcatelor toate. Exemple vii de iubire de Dumnezeu biruitoare au fost mucenicii mărturisitori, femeia cea păcătoasă sau mucenicul Gheorghe:

“ Dar cei ce Mă iubeau cu putere le erau iertate păcatele toate prin iubirea lor de Dumnezeu, iar ei Mă mărturiseau de Dumnezeu al lor, şi pe ei mucenici ai Mei mărturisitori curajoşi, nefugind ei de cruce şi de răbdarea de sub ea, căci iubirea de Dumnezeu îi stăpânea pe ei ca şi pe femeia cea păcătoasă, care Mi-a adus miresme ca semn al credinţei în Mine şi al iubirii ei de Dumnezeu, iubire mare, drept pentru care i-au fost iertate toate păcatele ei, şi apoi am zis despre ea că mult a iubit şi mult i s-a iertat ei. [...]Iată, sărbătorim pe mucenicul Gheorghe, care n-a fugit de prigoana cea pentru credinţa lui şi pentru multa lui iubire de Dumnezeu, căci cei ce cred cu putere nu sunt biruiţi, fiindcă îi apără pe ei puterea credinţei cea făcătoare de putere şi de minuni pentru cei necredincioşi şi aşa biruiesc ei pe prigonitorii lor cei neputincioşi în credinţă.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 6-5-2008)

Iubirea de sine ucide iubirea de Dumnezeu din om, care apoi se desparte de Dumnezeu şi cade sub anatema:

“Omul nu este adevărat în iubirea de Dumnezeu. Când omul se ascunde în el, iubirea de sine a lui se face ucidere a lui Dumnezeu în el [...] Dar de ce, tată, se întâmplă să-L părăsească omul pe Dumnezeu după ce-L iubeşte pe El? Cum a putut samarineanca să vină dinspre păcat înspre iubire de Dumnezeu şi cum poate omul care-L iubeşte pe Dumnezeu să se despartă de El apoi şi să cadă anatemei?” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 25-5-2008)

Dumnezeul Pucioasei îi învaţă pe cei aleşi de El iubirea de Dumnezeu, iar aceştia se răzvrătesc şi se supără şi pleacă unul câte unul, din nemulţumire, judecată, zavistie şi invidie pe liderii pucioşi. Dar ei vor da socoteală dacă au stat frumos sau nu sub învăţătura pucioşească:

“O, ia aminte, tu, cel ce te-ai răzvrătit şi încă te răzvrăteşti în stânga şi în dreapta ta! Te va pedepsi, tată, acest păcat, căci păcatul tău îşi va arăta rodul şi vei fi pedepsit după rodul tău, şi rodul te va ustura, tată, şi te va învinui. O, te-am învăţat mereu să fugi de duhul zavistiei şi să nu-l lucrezi pe el înăuntrul şi în afara ta apoi, căci el e duh viclean, tată, şi apoi te pedepseşte. Aşa te-am învăţat Eu iubirea de Dumnezeu, iar tu te supărai şi Mă părăseai. [...] Toţi cei care au trecut prin acest popor, aici vor fi strigaţi de îngeri ca să dea răspuns pentru viaţa lor cea de până la venirea Mea şi pentru fapta lor, răspuns ruşinos sau fericit, după cum le-a fost de curată inima şi lucrarea şi viaţa cu care au stat sau nu au stat frumos sub învăţătura Mea, după ce au cunoscut de la Mine viaţa şi lucrarea ei în om, iubirea de Dumnezeu în om. [...] O, poporul Meu, te învăţ, tată, iubirea de Dumnezeu, şi trebuie să le ştii pe cele împotriva iubirii, tată. [...]Aşa îl învăţ Eu pe om iubirea de Dumnezeu, că iată, pe pământ e numai zavistie, numai invidie, şi se clatină om pe om de pe picioare şi cad grămezi oamenii, căci ei nu ştiu ce este iubirea de Dumnezeu şi statul în picioare.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 3-6-2008)

Cei chemaţi de liderii pucioşi la Pucioasa ca să ia de la “izvor”, adică din gura liderilor pucioşi din care se scurge “Cuvântul” Pucios”, vor trebui să lucreze multă iubire de Dumnezeu şi multă milă şi milostenie faţă de liderii pucioşi, învăţând toate din gura lor :

“Voi, cei ce aţi venit astăzi la izvor ca să învăţaţi din el şi din gura celor prin care Eu Îmi scurg cuvântul cel de viaţă dătător, învăţaţi, tată, lucrarea iubirii, căci puterea iubirii va stăpâni curând, curând pământul tot şi îl va spăla şi îl va înnoi, dar trebuie să lucraţi până atunci multă milă, multă iubire de Dumnezeu, multă, tată, multă, dar plăcută Mie şi nu vouă, tată. [...] Dar mai mult decât orice căutaţi iubirea de Dumnezeu şi faceţi-vă fameni pentru împărăţia Mea în voi şi iubiţi cu putere […]” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 2-8-2008)

Duhul care îşi ia numele “Maica Domnului” ia cuvântul şi mustră lipsa iubirii de Dumnezeu şi a credinţei de pe tot pământul, ca în vremea lui Noe. Apoi ea îi îndeamnă pe oameni să ia şi să-şi hrănească sufletele cu “Cuvântul” Pucios care vine din gura “Domnului” şi cheamă omul la viaţă:

“– O, dulce Fiule al Tatălui Savaot şi al meu! […]Aceasta este vremea să vii: nu mai este credinţă pe pământ. Iată semnul când Tu trebuie să vii. Ca în vremea lui Noe oamenii de pe pământ n-au iubire de Dumnezeu şi n-au credinţă, ci au lepădare de credinţă [...] Luaţi şi mâncaţi şi beţi din gura Domnului, căci cuvântul gurii Lui se slăveşte pe pământ şi cheamă omul la viaţă, la iubire de Dumnezeu, şi pe morţi la înviere! [...] O, căutaţi naşterea voastră cea de sus, cea din Dumnezeu, ca să aveţi iubire de Dumnezeu şi pe ea s-o împărţiţi în jur, voi, fii şi fiice de pe pământ! ” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 28-8-2008)

Duhul care îşi ia numele “Maica Domnului” ia din nou cuvântul, folosind în vorbirea sa, la modul pozitiv, atât sintagma “iubirea de Dumnezeu” cât şi “iubirea pentru Dumnezeu”, ceea ce înseamnă că le consideră echivalente:

“Iubirea de Dumnezeu să înlocuiască în voi iubirea care-l scoate pe om din Dumnezeu. Învăţaţi iubirea de Dumnezeu şi tainele ei cele de sus! […] Iubirea cea pentru Dumnezeu trebuie să aibă martori pe pământ aşa cum am avut eu încă de la începutul vieţii mele între oameni şi până la sfârşitul ei pe pământ.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 28-8-2008)

Răspuns:
Pari că l-ai plânge pe Iliuță Bunea care a dat bir cu fugiții întorcându-se în gLume ca să-l bârfești înfiorător pe Nicușor care a judecat drept: că un Ispiscariotean nu se poate întoarce la păstorit, cu tupeu, dacă nu se pocăiește plângând cu amar ca și Petru. Căci cel ce s-a lepădat de Cuvântul lui Dumnezeu e un dezertor și nu se cade să ocupe locul unui drept, că și apostolul Petru sau Pavel până nu s-au pocăit plângând cu amar și regretând din tot sufletul lepădarea de Hristos sau participarea la prigoana împotriva creștinilor, nu au fost reprimiți și abea Domnul i-a reprimit cunoscându-le în Adevăr inima frântă și abea apoi i-a reinvestit ca păstori ai creștinătății. Nu e vorba de a vedea cineva lacrimi mari sau multe sau amare sau să trebuiască să audă plânset amar și lung și înfiorător ca să creadă că s-au pocăit ci știe Domnul inima omului și momentul când aceasta îi este Lui dăruită cu credincioșie, întreagă, ca să ierte și să tămăduiască ranele cele rele. Deci Nicușor a judecat bine și drept că nu e suficient să vrei să te reîntorci pe poziții și gata, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, așa cum ar vrea să se reântoarcă neoprotestanții sau catolicii la ortodoxie, făcând uitate fără jenă toate relele fără pic de pocăință, fără pic de regret ci însinuând că ei chiar au avut și au și acuma dreptate. Deci întâi îți ceri iertare tuturor pe care i-ai ispitit atât de cutremurător exact ca lucifer și apoi lui Dumnezeu. Dar nădăjduind în iertarea Domnului căci sigur iartă Dumnezeu chiar în clipa în care te vede pe drum că te întorci cu adevărat, căci Bun e Domnul și nu vrea jertfe multe și mari ci duh tainic de umilință și iubire sinceră și sfântă; Nu vrea moartea păcătosului sau răzbunare pe păcătos ci să se întoarcă la Viață și la misiunea Lui Cerească de lepădare a păcatelor și patimilor purtându-și cu răbdare Crucea.

Apoi bârfești despre Nicușor insinuând ca fiind: afemeiat, jucător pe calculator sau bețiv.

Asta-i bună, și aduci ca argumente că a fost surprinsă o anume Mana cu fața în palme... Dar dacă ea își spunea durerile și problemele și își ascundea lacrimile când a fost surprinsă? Oare nu se întâlnea Domnul Hristos, noaptea cu oricine Îl căuta? Nu veneau la El și lângă El desfrânate și păcătoase sau farisei cum a fost Nicodim? Nu tot așa scoseseră bârfe și iudeii și fariseii că este prietenul desfrânatelor și păcătoșilor? Dar ăsta e cel mai tare exemplu, elocvent: se întâlneau intr-un hol într-o poartă unde putea da peste ei oamenii și iată ei persistau în a se întîlnii mereu în același loc spre a fi mereu surprinși noapte de noapte. Așa procedezi dacă ai ceva de ascuns? Asta e cea mai clară dovadă a nevinovăției, iar că vezi pe cineva cu fața în palme e semn că se rușinează de lacrimile proprii, că doar nu au fost surprinși goi umblând pe holul din poartă.

Apoi vorbești de câte o sticlă de vin... De unde ști dumneata că acel vin nu trebuie testat? Spui că a băut cîte o sticlă... Păi dintr-un litru de vin nu te poți îmbăta și dacă-l bei pe tot odată, căci vinul mănăstiresc e bun și nu e amestecat cu alcool, și e culmea să acuzi pe cineva că fură din vin, păi preoții nu se împărtășesc în altar la fiecare liturghie? Dar important pentru tine era să-l scoți hoț, bețiv și jucător... adică exact așa cum te scoteau securiștii când voiau să te compromită.

Probele sunt derizorii, o fată cu fața în palme, o sticlă sau două lipsă de vin și un joc pe calculator... de unde știi că nu a făcut-o intenționat ca să testeze vigilența dar și caracterul poporului, ca să se vadă poporul pe el însuși cum dă apă la moară bârfelor și răutăților.

Deci încercarea de a-l compromite pe Nicușor pe net folosindu-te de I.B. și de bârfe cu probe derizorii e fără valoare căci îmi pare că a procedat perfect corect, drept, întrucât s-a întâlnit mereu în același loc cu Mana, sub poartă ca să poată să-l vadă oricetrecător, din întâmplare; o sticlă două de vin nu te îmbată, iar un joc-două pe PC te mai relaxează că nu suntem la pușcărie.

În rest, pe baza asta ai tot bârfit și mințit că e de la oameni și e ticluit și că e născocit și că se șantajează ei între ei, și că e luptă pentru duhul minciunii măririi de sine pentru supremație și întietate, duh satanicesc, și că ai auzit că a zis că mai bine-l omora pe I.B., adică îl scoți și un posibil criminal ce apoi își asuma pușcăria, deci nu fugea de răspundere, și de aici rezultă că I.B. fusese amăgit de satana în așa măsură încât dreptul Nicușor a reacționat până acolo, exact ca Ilie Tesviteanul cu proorocii lui Izabela, deci se pare că acel I.B. căzuse rău de tot.

Deci eu cred că defapt cineva, nenia și tanti grijania, simte că-și pierde supremația din gLume și nu cred că pucioșii sunt aceia fiindcă ei n-au nici o supremație în gLume. Deci iar ai bârfit și insinuat fără rușine că e de la oameni sau de la draci, cu probe derizorii și amestecând totul cu minciuni din abundență, cu concluzii pentru fraieri, gândind voi, cele două savante în locul oamenilor... că iată demascați voi... păi ce demascați? Nu vă dați seama că sunteți călare pe mătură ori pe camilă? Chiar nu vă dați seama cine vă folosește împotriva lui Dumnezeu? Căci fărăndoiala e Cuvântul lui Dumnezeu ce se dăruiește prin proorocii de la Pucioasa. Oricum bine că v-ați dat cu savanții papanții, crezându-vă aristocrate... așa ca în filmul pisicile aristocrate... doar că voi două lingvistele sunteți în tabără la Cruela-Manuela. Păi să fiți sănătoase și ceva mai serioase că așa, cu povești vânătorești în stil Munhausen sau Pinochio cu nasul cât prăjina, nu faceți decât să vă calificați pentru mari gazetare la revistele de cancanuri de acolo de la subsol, adică acolo de unde se scot bârfele pe bandă rulantă... zicând că nu voi le scoateți ci că rezultă din texte.

Deci : „Hă!, Hă!”. Și chiar m-ați convins complet că sunteți complet analfabetebete și de renume mondial și că ați depășit-o și pe Elena savanta de renume mondial... aia împușcata sărmana... că și aia era mai deșteaptă căci cerea cu insistență DOVADA, DOVADA, dar voi nu mai aveți nevoie de dovezi ci vă sunt suficiente bârfele emise la radio șanț... iar prin șanț curge canalul... firește... canalul News TWc.

Sa inteleg ca tu nu te imbeti dintr-o sticla de vin? Ai ceva rezistenta.

De ce jignesti?

194. Iubirea de Dumnezeu şi iubirea pentru Dumnezeu (XVI)

Duhul de la Pucioasa care îşi atribuie numele de “Domnul” le cere creştinilor să-i dea numai lui “iubirea de Dumnezeu” şi să alunge frica şi păcatul care aduce frică de Dumnezeu:

“Eu, Domnul, nu vă cer ceea ce nu puteţi, dar ceea ce vă cer Eu se poate numai cu iubirea de Dumnezeu în voi. Iubirea de Dumnezeu alungă frica, alungă păcatul, căci păcatul aduce frică peste inima omului. Acolo unde nu este harul lui Dumnezeu, acolo este frica, acolo este păcatul.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 28-8-2008)

Şi din nou ia cuvântul duhul care îşi ia numele “Maica Domnului”, şi-i cheamă pe simpatizanţii pucioşilor să vină pentru învăţătură la cei ce-L iubesc pe Dumnezeu ( adică la liderii pucioşi, căci am văzut că ei sunt singurii care mai ştiu ce este iubirea de Dumnezeu):

“ Ca mama pe fii vă povăţuiesc. Veniţi la cei ce-L iubesc pe Dumnezeu, veniţi să învăţaţi iubirea de Dumnezeu, fericirea cea neştiută de om!” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 21-9-2008)

Totul este zadarnic fără iubirea de Dumnezeul de la Pucioasa şi fără a urma învăţătura duhului care îşi ia numele lui Iisus Hristos la sfârşit de timp şi apoi îi amăgeşte pe oameni cu “Cuvântul” lui: şi credinţa, şi botezul, şi viaţa creştinilor, toate sunt zadarnice:

“Eu, Domnul Iisus Hristos, în acest nume M-am făcut şi Mă fac cuvânt acum, la sfârşit de timp, căci Tatăl Mă trimite să lucrez aşa, dar cel ce nu înţelege crucea Mea atunci şi acum, zadarnică îi este credinţa, zadarnic îi este botezul dacă nu vine după Mine cu viaţa sa aşa cum au venit sfinţii pe urma Mea atât cât au petrecut ei pe pământ, după ce iubirea lor se făcea în ei iubire de Dumnezeu, iubire şi sfinţenie în duhul, în sufletul şi în trupul lor.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 27-9-2008)

Într-un dialog între “Domnul Pucioasei” şi “Mama Domnului Pucioasei” ( dialog la care au tras cu urechea şi liderii pucioşi şi l-au consemnat cuvânt cu cuvânt), El îi explică Ei cum îl îmbie pe om la iubirea de Dumnezeul Pucioasei:

“O, mamă a Mea, îl îmbiu pe om spre iubire de Dumnezeu, mamă, căci Eu din iubire şi cu iubire l-am zidit pe om atunci când l-am zidit din pământ. […] O, mamă a Mea,...” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 4-12-2008)

La rândul ei, “Mama Domnului Pucioasei” ia cuvântul şi îndeamnă poporul pucios călăuzit de “Cuvântul” să se facă “cuvânt de slavă şi de rugăciune şi de iubire de Dumnezeu”:

“O, popor călăuzit de Dumnezeu-Cuvântul, fă-te cuvânt de slavă şi de rugăciune şi de iubire de Dumnezeu, căci aşa ţi-a fost chemarea când Domnul a chemat la El pe om prin acest înnoit cuvânt. Porunca iubirii de Dumnezeu să n-o călcaţi, fiilor.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 4-12-2008)

Domnul Pucioasei le arată celor ce vin la Pucioasa, ca să ajute la greu “lucrarea”, că iubirea de Dumnezeul Pucioasei este nedespărţită de iubirea de fraţi (iar “Fraţii” se ştie cine sunt: liderii pucioşi). El caută în primul rând la cei care fac prozelitism şi la cei ce vin cu ajutoarele lor, şi abia după aceea la cei care vin cu mâna goală, doar cu credinţă în “lucrare” şi atât, chiar dacă aceştia din urmă cred şi în “pororociile” şi promisiunile de la Pucioasa. Înmulţirea iubirii de Dumnezeul Pucioasei atrage după sine înmulţirea darului credinţei sfinte în toţi fiii poporului pucios:

“...căci Eu […] caut la cel ce Mă ajută sub greu, la cel umilit cu inima caut Eu, la cel ce-i ajută pe oameni să vină la Mine, la iubirea de Dumnezeu şi de fraţi, aşa precum este iubirea Mea în om, şi, în sfârşit, caut la credinţa omului în Mine şi în lucrările Mele şi în proorociile Mele şi în făgăduinţele Mele [...] Să se înmulţească iubirea de Dumnezeu, şi prin ea să se înmulţească darul credinţei sfinte în toţi fiii poporului Meu,” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 8-11-2008)

Duhul care îşi atribuie numele “Şfântul Dimitrie izvorâtorul de mir” ia cuvântul şi-i învaţă pe creştini să nu-L iubească pe Dumnezeu după capul lor, ci aşa cum sunt învăţaţi prin “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa:

“ O, iubiţi pe Domnul după cum El vă învaţă să iubiţi, căci iubirea de
Dumnezeu nu umblă de capul ei dacă omul o are, ci stă sub binecuvântare dacă ea este în om.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 8-11-2008)

Duhul de la Pucioasa care îşi atribuie numele de “Domnul” se întreabă într-un monolog de ce sut huliţi cei doi lideri pucioşi de către cei “necredincioşi” în “Cuvântul” de la Pucioasa, îndată ce aceşti lideri “lucrează” cu iubire de Dumnezeu şi numai după îndemnurile din Scriptură. El nu spune însă că nu pentru asta sunt ei huliţi, căci în teorie pare-se că ei n-au făcut nici un rău, ci sunt huliţi pentru felul cum pun ei în practică teoriile cele frumoase: pentru minciună, pentru răutate, pentru nedreptate, pentru fariseism, pentru lene trupească şi duhovnicească, pentru invidie şi bârfă, pentru proorocii mincinoase sunt huliţi aceştia care se erijează în prooroci:
“Şi dacă n-au făcut rău aceştia, atunci voi, cei ce deschideţi celor ce vin la izvorul Meu de cuvânt şi la iubirea de Dumnezeu, de ce mai sunteţi voi huliţi, tată?” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 8-12-2008)

În ziua de sărbătoare a Sfântului Prooroc Daniel (pe stil vechi) Domnul Pucioasei îi laudă acestuia multa lui credinţă şiiubire de Dumnezeu, dându-l poporului pucios ca exemplu de împlinire a Cuvântului scris în Scripturi, astfel încât şi poporul pucios să împlinească la fel, la rândul lui, “Cuvântul” scris în Noile Scripturi de la Pucioasa:

“Sunt în mijlocul tău cu ceata proorocilor, poporul Meu. Am între ei pe cel sărbătorit bisericeşte în ziua aceasta, pe cel plăcut Mie pentru măreţia statului Meu în el prin multa lui credinţă şi iubire de Dumnezeu, prin marea lui stăruinţă pentru împlinirea pe pământ a cuvântului Meu cel scris în Scripturile cele de până la el, ...” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 30-12-2008)

194. Iubirea de Dumnezeu şi iubirea pentru Dumnezeu (XVII)


Duhul de la Pucioasa care îşi atribuie numele de “Domnul” lansează o nouă paradigmă pucioasă, strict necesară în procesul complicat al “mântuirii” : antiteza dintre îngerul alb şi îngerul negru. Orice om primeşte la naştere un înger alb şi un înger negru, ca să-l călăuzească ei statornic în viaţă. Dar, întrucât şi în ceruri rasa albă este superioară rasei negre, numai sub călăuzirea îngerului alb va fi posibilă pentru creştin viaţa în ascultare şi în iubirea de Dumnezeul Pucioasei, cea care aduce cu ea viaţa cea vie, în timp ce îngerul cel negru îl va călăuzi pe cel îndoielnic numai şi numai spre pierzare. Cei care ascultă de îngerul cel negru sunt îndemnaţi să-şi muşte limba duhului şi a trupului, şi poate aşa se vor simţi ceva mai bine:

“[…]neascultarea îl face pe om liber de Dumnezeu şi apoi omul nu mai are de înger tare pe îngerul cel alb şi îl are pe cel negru de povăţuitor […] omul are pentru el un înger alb şi unul negru, şi puţini, puţini de tot sunt cei călăuziţi de îngerul cel alb al lor […] Dar ce înseamnă îngerul cel alb în viaţa omului? O, cel ce este călăuzit de îngerul cel alb al său, acela trăieşte numai în iubire de Dumnezeu şi în ascultare peste viaţa lui cu Mine, iar seninul este pe faţa şi pe inima lui şi nu-l doboară pe el nici un rău de pe pământ şi din om, şi face bine în jur prin lucrarea îngerului alb, care îl slujeşte pe cel blând şi smerit cu inima, care prin dragostea cea din Mine rabdă îndelung şi nu judecă şi nu se mânie, ci se apleacă şi trăieşte prin aplecare, căci aceasta este viaţa cea vie în om, slujită de înger alb. […]căci umilinţa cea dulce, slujitoarea îngerului alb şi nevătămător, nu se face gust plăcut şi sfânt în om, şi omul scuipă peste această dulceaţă şi ia în inimă şi pe limbă gustul cel amar al îngerului negru […] iar îngerul cel negru al omului îl poartă cum voieşte el pe om, pe când îngerul cel alb stă biruit şi scăldat în ruşine şi în lacrimi din pricina celui trufaş, care se vrea biruitor.
O, greu este de omul care se face deştept în el însuşi, căci unul ca acela se aşează mai deştept ca Dumnezeu pe pământ şi Îl lasă mic pe Domnul, iar îngerul cel negru îl poartă pe el apoi şi pe toată lucrarea lui cea împotriva lui Dumnezeu! Omul are de la naştere un înger alb şi unul negru, şi se cunoaşte când îl poartă unul sau celălalt. […] dar răzvrătirea cea de azi asupra lucrării Mele din partea îngerilor negri, care-i călăuzesc pe cei îndoielnici, Mă însăgetează mereu această răzvrătire. […]Acest fiu a fost slab, bietul de el, şi a căzut sub călăuzirea îngerului cel negru, iar îngerul lui cel alb a suspinat lângă el toată viaţa lui apoi. […]Pomeniţi aparte numele lui, cu certare peste diavolul cel negru, care l-a călăuzit pe el, şi apoi vom birui, fiilor unşi. […]Pe cei călăuziţi de îngerii negri, care au putere prin răzvrătirea inimii omului, prin mintea de sine a omului, Eu, Domnul, îi îmbiu pe ei pe drumul crucii, […] Amin.
O, nu fugi, nu fugi de suferinţă, poporul Meu! Cei ce fug cad şi nu-şi agonisesc decât suferinţă pentru vecii. O, stai, tată, în braţul Meu durut şi nu-Mi da peste braţ ca să Mă loveşti depărtându-Mă de tine! O, nu te pot ocroti decât în Mine şi în mijlocul lucrării Mele, fiule. Căieşte-te de tot ce ai împotriva Mea şi muşcă-ţi limba duhului şi a trupului când primeşti îndemn de la îngerul cel negru să te răzvrăteşti şi să te clatini de pe calea Mea cea de azi, fiule! Îngerul cel negru hrăneşte cugetul omului când omul se desparte de Mine, dar Eu Mă port cu înţelepciunea cea de sus după om şi îi arăt prin ea pe îngerul cel alb, pe care să-l asculte şi să-l urmeze şi să nu-l lase pe el biruit de îngerul cel negru al vieţii omului.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 1-03-2009)

Raporturile cauzale dintre iubirea de Dumnezeu şi credinţă sunt abordate într-un mod absolut contradictoriu. În prezent se susţine că aceia care doresc să primească izbăvire de ispita care va umple în curând tot pământul trebuie să se umple ei mai întîi de iubirea de Dumnezeul Pucioasei, şi abia după aceea vor ajunge la credinţa neprefăcută în El:

“Voi, cei ce vreţi să învăţaţi de la Dumnezeu scăparea voastră de ceasul ispitei care va să vină pe pământ să-i încerce pe toţi oamenii, o, umpleţi-vă inimile voastre de iubire de Dumnezeu şi apoi de credinţă neprefăcută!” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 8-03-2009)

Să ne reamintim însă textul care cu exact 11 ani în urmă spunea exact pe dos: mai întâi îi trebuie credinţă creştinului, şi abia după aceea, din ea se va aprinde în el iubirea de Dumnezeu. Care ordine mai este valabilă? Că acum sunt două îndemnuri pucioase care se bat cap în cap! (singura consolare ar fi aceea că nu e asta singura inadvertenţă la pucioşi):

“…din credinţă se naşte iubire de Dumnezeu, şi din iubire se lucrează lucrarea închinării,…” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 22-03-1998)

Iată o altă asemenea inadvertenţă, legată de raporturile cauzale dintre iubirea de Dumnezeu şi pocăinţă. Despre Maria Egipteanca se spune că mai întâi a avut iubire de sine, apoi iubire de Dumnezeu, şi apoi pocăinţă:

“O, Maria Egipteanca a fost plină de iubire cu firea ei cea omenească şi a putut apoi să-Mi dea Mie cu ardoare şi cu lepădare de sine iubirea ei, căci s-a înţelepţit apoi prin iubire de Dumnezeu, nu prin luptă pentru pocăinţă mai întîi, şi apoi s-a sfinţit prin nevoinţă şi prin părere de rău şi prin ură asupra păcatului […]” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 5-04-2009)

Apoi se promovează exact contrariul: nu vrednicia iubirii, ci pocăinţa a fost cea care i-a adus har, şi prin har a putut să se lepede de iubirea de sine ca să poată să-L iubească pe Dumnezeu:

“ Nu pentru vrednicia ei, ci pentru pocăinţa ei am stat Eu cu ea şi i-am dat de la Mine har, căci fără Mine nu poate nimic bun omul, şi greu se mai dă el spre iertarea Mea asupra lui, căci omul se lasă greu de tot de păcat. […] “…căci Maria Egipteanca este pildă de pocăinţă pentru cei ce iară şi iară se leapădă de sine pentru Mine şi pentru statul lor cu Mine…”( Citat din “Cuvântul” datat 05-04-2009)

În fine (dar nu neapărat în ultimul rând) mai consemnăm încă o altă inadvertenţă, legată de raporturile cauzale dintre iubirea de Dumnezeu şi ascultare. Mai întâi, prin anul 1997, se stabileşte o primă teoremă privind relaţia lor cauzală: iubirea de Dumnezeu precede ascultarea şi sfinţenia din om:

“Voiesc să împlinesc cu tine şi prin tine această Scriptură a înnoirii lumii, şi de aceea lucrez în tine dar de credinţă şi de iubire de Dumnezeu, şi de ascultare şi de sfinţenie, poporul Meu, că numai pe tine te mai am viu între oameni. “ (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 1-06-1997)

Da, nu mă imbăt dintr-un, 1 litru, de vin de casă, mai ales dacă l-am fiert și l-am dres cu apă și zahăr și scorțișoară ca la mama acasă, sau dintr-o o sticlă de trei sferturi sau jumătate de vin bun de la prăvălie, din ăla fără să fi fost făcut din amestecuri cu alcool.

Și asta nu-i rezistență că sunt destui care beau 2-3 l într-o seară și n-au nimic. Dar eu nu obijnuiesc să beau mai mult de 2-3 căni mari și bune, dar și asta mi se întâmplă foarte rar, de 2-3 ori pe an. Dar n-ar fi nimic dacă aș bea așa în fiecare sâmbătă și Duminică sau în dezlegări, dar important este ca vinul să fie din strugure, bun bun, sau de casă.

Dar este scris „să nu bei” ca poruncă fiindcă mulți se laudă că beu, și dacă beu atunci sunt grozav de tare, tare buni... li se pare lor că au așa o iubire mare... dar aia nu e iubirea de Dumnezeu sau de aproape ci e iubirea pentru distracție și de bar.

Dar la beție n-am rezistență, că din 50ml de vodcă sunt mucinciai sau din 100ml mutulică vorbăreț iar dacă beau 200ml ajung să dau la rațe după ce mă dau pe linghișpil, pe linghișpilul de pe iaht.

Păi cum să le fi jignit? Că le-am zis analfabetebete? Păi nu se poate observa din ceea ce au scris ele că sunt într-Adevăr complet analfabetebete la demonstrații, la deducții, la logică, la dovezi, la descifrat texte sfiinte? Și e chiar culmea să ceri cuiva să nu jignească absurdele care au făcut troacă de porci din proorocii Domnului. Dar dacă observai, eu nu le-am jignit pe ele ci le-am demonstrat că ceea ce au scris sunt bârfe bazate pe ispismissvisele emise de la radioșanț, că până și împușcata a cerut Dovada, Dovada... dar iată că lingvistele o scot din texte, că cică ar rezulta, exact ca iepurpurașii albi din joben.

Dar dacă s-a supărat cineva mai sensibil atunci lui,ei, îmi cer scuze zicând :

Să la mustre Domnul, și să-l mustre mai ales pe dracul care le stăpânește... că eu nu vreau să le fac să sufere, ci mereu le-am cerut să nu uite că sunt creștine, lingvistele astea analfabetebete, și că se cade să nu-și plece urechea și nici să lanseze și nici să prolifereze bârfe și zvonuri murdare... că lor își fac rău și nu mie sau proorocilor... pe ele însele se surpă sărmanele... se demolează singure și e penibil să asist la așa ceva. Deci am încercat să le apăr de ele însele.

Așa că mă iartă dacă ți se pare că le-am jignit... dar eu nu jigneam ci analfabetibetismul mesajelor este evident în cazul textului lor, al lingvistelor savante și aristocrate, deci nu trebuie să te superi, că eu doar le-am și demonstrat că sunt analfabetebete ce se dau mari lingviste ce trag sirena de coadă ca pe pisikaa lui nenia că le mâncă grijania lui tanti... deci e culmea cum nu au priceput ele că trebuie să ai de la Dumnezeu iubire de Dumnezeu pentru Dumnezeu și nu pentru minteresul întietății lui mamona. Deci e clar viceversa tot ce se căznesc ele să emane ca emanatul ce s-a autoemanat sau ca toate cărțile alea ale lui Mahomed, ăla pedofilul și lunaticul. E exact viceversa. Dacă citești, trebuie crezut viceversa. Adică nu harem, nu allah, nu profet mahomed ci înșelat rău, nu legi sfinte, nu bani, nu aur, nu alea alea, cutare sau cutare, pampampam deci viceversa. Și exact așa și cu ele maestrele lingviste. Au o vervă și o vrednicie și o râvnă deșartă. Se străduiesc exact ca sanfield să ne facă să râdem din nimic... problema e de Cine anume ne face pe noi să râdem. Deci și aici e tot viceversa. Râde ciob de oală spartă când defapt ar trebui să plângă burduf nou cu vin nou de vinul vechi amestechat cu cel nou și pus în burduf petecit. Iar răs cu plîns e balegă de mânz, dar măcar de ar fi mânz de măgăriță, că atunci plânsul s-ar preschimba în bucurie, în râs căci cine râde la urmă râde mai bine, dar iată că lingvistele au uitat toate zicalele din pobor și au rămas doar cu bârfa și miștocăreala și răutatea și ura și ispisma, la care ele le spune foarte pompos „tradiție”. E trist deci și pentru ele exact așa ca pentru toți fii lui mallah mallahianul mallahienelor ce s-au corcit cu mamona și cu ballamuc cel mic. E trist pentru noi toți că pe toți ne mâncă minciuna întietății lăcomiei. Duhul minciunii măririi de sine care crește în întetatea lăcomiei, de bani, avere și poteroareoare.

Vinul de oriunde ar fi contine alcool.

194. Iubirea de Dumnezeu şi iubirea pentru Dumnezeu (XVIII)


În anul 2001 se confirmă ipoteza că iubirea de Dumnezeu precede ascultarea, deoarece ea este o “hărnicie pentru ascultare”:

“O, este mare lucrare să vină pe pământ iubirea pentru Dumnezeu. Această hărnicie pentru ascultarea de acest cuvânt este cea mai frumoasă lucrare pe care o poate zidi omul între pământ şi cer.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 06-05-2001)

În anul 2003, pucioşii stabilesc o paradigmă complet nouă: cele două virtuţi sunt perfect idempotente şi chiar se confundă una cu alta. Deci, acum “iubirea de Dumnezeu” este tot una cu “ascultarea de Dumnezeu”:

“Iubirea de Dumnezeu este chiar ascultarea de Dumnezeu, căci cel ce iubeşte face în dragul celui iubit, şi aceasta este iubirea.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 25-01-2003)

După câţiva ani se ajunge la o părere complet opusă faţă de cea dintâi: mai întîi omul trebuie să iubească ascultarea şi să ia în el duhul ascultării, pentru a putea ajunge prin acestea la iubirea de Dumnezeu. Deci, acum ascultarea precede iubirea de Dumnezeu din om:

“Dar tu, poporul Meu, să iubeşti viaţa, să iubeşti ascultarea, ca să fii păzit de căderi şi să fii în toată clipa ucenicul Meu, ca să nu aibă vreme duhul întunericului să-ţi poarte mintea în afară de frica de Dumnezeu şi de duhul ascultării, căci prin acestea Eu te am al Meu, şi te am prin duhul râvnei cea plină de iubire pentru Dumnezeu, Cel ce a făcut cerul şi pământul, şi iată, iarăşi lucrează înnoirea lor. Amin. ” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 22-07-2005)

Câteva luni mai târziu, această nouă poziţie se reconfirmă:orice om chemat la “iubire pentru Dumnezeu” trebuie mai întâi să se lupte cu propria sa neascultare şi s-o învingă, căci lipsa ascultării creează pofta, care întunecă iubirea de Dumnezeu din om. Deci, şi acum ascultarea precede iubirea de Dumnezeu din om:

“[…] făgăduinţa Mea se luptă împotriva oricărei neascultări a omului care, fiind chemat la iubire pentru Dumnezeu şi pentru poporul lui Dumnezeu, este tras înapoi de însăşi pofta sa şi momit de ea […]” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 19-08-2005)

Un an mai târziu, această teorie se reconfirmă încă odată: iubirea de Dumnezeu din om nu poate exista dacă nu există mai întâi ascultare ca în cer. Deci, din nou ascultarea precede iubirea de Dumnezeu din om:

“ […] nu uitaţi lucrarea îngerilor lui Dumnezeu în cer sus, şi pe pământ jos, căci nu este iubire de Dumnezeu în om, decât prin ascultare ca în cer, ca între îngerii lui Dumnezeu între ei şi Dumnezeu.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 21-11-2006)

Mai trece o vreme şi…surpriză! Ordinea cauzală dintre cele două virtuţi se schimbă din nou. Încă o dată, iubirea de Dumnezeu precede ascultarea şi în felul acesta, după trei răsturnări de situaţie, ajungem de unde am plecat (la teoria emisă în anul 1997):

“O, cel ce este călăuzit de îngerul cel alb al său, acela trăieşte numai în iubire de Dumnezeu şi în ascultare peste viaţa lui cu Mine, […]” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 1-03-2009)

După numai o lună, ultima opţiune (care fusese prima) se consolidează: ascultarea se naşte din iubirea de Dumnezeu:

“În toţi anii de când am coborât cuvântul Meu pe vatra acestui neam şi Mi-am hrănit un popor în mijlocul lui, am căutat să-l învăţ mult pe el, mult şi mereu, şi l-am povăţuit să Mă asculte, căci ascultarea se naşte din iubire de Dumnezeu.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 5-04-2009)

Iubirea de Dumnezeul de la Pucioasa trebuie hrănită cu “Cuvântul lui Dumnezeu” care se aşează pe masă la Biserica Noul Ierusalim, ca se învioreze şi ca să reziste şi ca să fie:

“Mă las pe masa ta cu Duhul Sfânt, poporul Meu, ca să te înviorez în iubirea de Dumnezeu, fiule, căci iubirea de Dumnezeu trebuie hrănită ca să fie.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 7-04-2009)

Iubirea de Dumnezeu este Dumnezeu în om. Ea este statul “Dumnezeului” Pucios întru învăţătura Sa cea dulce pentru cerul gurii omului, dar pentru mulţi amară în pântece:

“Cel ce iubeşte pe Dumnezeu din toată inima şi cugetul şi sufletul său, acela nu iubeşte moartea, nu iubeşte păcatul, căci iubirea de Dumnezeu este Dumnezeu în om. [...] cel ce voieşte să fie trupesc slujeşte trupeşte şi prigoneşte pe cel ce iubeşte să fie duhovnicesc şi să se hrănească cu iubirea de Dumnezeu, cu statul Meu întru învăţătura Mea şi dulce s-o mănânce pe ea, […]” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 24-04-2009)

Neiubirea de Dumnezeu aduce în om plata cea rea a necredinţei lui:

“...şi s-a dus apoi Iuda şi s-a unit cu cei necredincioşi şi a luat cu aceştia apoi plata necredinţei, şi a rămas el pildă rea pe pământ de atunci şi până azi, căci neiubirea de Dumnezeu când El ţi Se descoperă, aceasta duce pe cel nerecunoscător la plata cea rea a necredinţei şi a necredincioşiei faţă de iubirea Mea cea pentru om.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul din data de 3-05-2009)

Credinţa aduce sfinţenie, iar sfinţenia aduce iubirea de Dumnezeu în om:

“M-am născut pe pământ apoi pentru ca să fiu de la Tatăl Mântuitor celor credincioşi, pe care credinţa îi aduce la sfinţenie, iar sfinţenia este iubirea de Dumnezeu în om.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul din data de 28-8-2009)

Duhul de la Pucioasa care îşi ia numele de “Maica Domnului” ia cuvântul şi-I demonstrează “Fiului său” de ce omul nu-L iubeşte pe Dumnezeu: pentru că se iubeşte pe sine şi nu vrea să fie veşnic:

“O, nu Ne poate iubi omul, Fiule scump! Iubirea cea pentru sine îi taie omului puterea să Ne iubească, căci fără iubirea de Dumnezeu în el omul nu este veşnic, veşnic mereu pe pământ.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul din data de 28-8-2009)

Vine atunci (doar peste o lună) Duhul “Domnului” de la Pucioasa şi-l îndeamnă pe duhul mamei sale să-l înveţe împreună pe om veghea şi iubirea de Dumnezeu:

“Hai, mamă, să le dăm vlagă şi să-i învăţăm pe ei veghea şi iubirea de Dumnezeu, căci pentru iubire trebuie mereu veghe, mamă, că altfel ea se stinge ca focul care nu mai are lemne pentru ca să ardă el, mamă. (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul din data de 21-9-2009)

Atunci duhul de la Pucioasa care îşi ia numele de “Maica Domnului” ia din nou cuvântul şi arată că “numai iubirea de Dumnezeu trebuie să împărăţească în om”:

“Numai iubirea de Dumnezeu trebuie să împărăţească în om, o, numai ea, şi de la ea vin toate pentru Domnul şi pentru om pe pământ.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul din data de 21-9-2009)

194. Iubirea de Dumnezeu şi iubirea pentru Dumnezeu (XIX)


Cei care vin pentru prima oară la Pucioasa sunt avertizaţi să nu se aştepte la minuni, că nu vor găsi. Ei vor trebui să aibă multă credinţă împlinitoare şi iubire de Dumnezeul Pucioasei şi statornicie în această iubire (nu aşa cum au venit mulţi cu entuziasm, dar au dezertat atunci când au dat de greu, de nedreptăţi, de neîmpliniri, de învăţături aberante şi eretice, dar şi de “probe” abil ticluite de liderii pucioşi ca să-i încerce “cât de mult pot fi ei umiliţi şi înjosiţi, fără să se răzvrătească”):

“Amintesc celor împietriţi la credinţă şi la inimă că Eu am spus acum două mii de ani că împărăţia lui Dumnezeu nu vine în chip vădit şi că ea se aşează în om când vine, şi aceasta trebuie să împlinească cel ce vine să fie cu această lucrare: credinţă să împlinească şi multă iubire de Dumnezeu şi mereu statornicie şi credincioşie pentru tot mersul Meu cu tine pe pământ, poporul Meu.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 11-09-2009)

Pucioşii în general şi liderii lor în special sunt arătaţi pildă de iubire de Dumnezeu şi de trăire şi de frumuseţe în faţa slujitorilor “bisericii din lume” şi a întregului neam român:

“V-am arătat pe voi pildă de iubire de Dumnezeu şi de trăire şi de frumuseţe a omului înaintea Mea. ” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 27-09-2009)

Mai marii Bisericii şi ai Statului sunt chemaţi să se uite la Pucioşi şi să vadă şi să se mire şi să-şi plece grumajii şi genunchii lor în faţa măreţiei pucioşeşti şi să ia pildă de credinţă şi de purtare şi de putere sfântă, pe care pretind că o au pucioşii de la Dumnezeu, dar mai ales să le recunoască întâietatea liderilor pucioşi în faţa celor mulţi:

“O, să se uite la voi slujitorii bisericii şi neamul român şi cei ce îl conduc pe el, să se uite la voi şi să ia ei pildă de iubire de Dumnezeu în oameni şi pildă de credinţă şi de purtare sfântă înaintea Mea şi de putere sfântă, căci cei ce isprăvesc cu păcatul sunt cei mai mari de pe pământ şi sunt întâii între cei mulţi. Amin.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 27-09-2009)

Unde nu este iubire de Dumnezeu îşi face loc părăsirea de Dumnezeu. Poporul Pucios cel iubitor de Dumnezeu Îi pregăteşte a treia venire, cu slavă, a lui Hristos (căci a doua a avut loc deja, şi are şi acum loc: ea este în plină desfăşurare prin coborârea “Domnului-Cuvânt” la Pucioasa). România este ţara de la sfârşit, unde se va întoarce omul cel dintâi (Adam) care la început a fost plămădit din glod şi a căzut în glod tot aici. Deci, Adam a murit şi a fost îngropat în România, prin împrejurimile Pucioasei (la Glodeni, desigur!):

“Vin cuvânt pe pământ ca să-Mi pregătesc popor pentru ziua venirii Mele cu slavă, cu Duhul Sfânt şi cu foc, zi la care oamenii nu vor putea lucra decât cu iubire de Dumnezeu sau cu părăsire de Dumnezeu, şi apoi unii vor fi botezaţi cu Duhul Sfânt, iar alţii cu foc, precum Eu am proorocit să fie în ziua Mea de slavă, după ce şapte veacuri şi mai bine am aşteptat omul să se întoarcă măcar acum, la sfârşit, în ţara din care a căzut la început.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 14-10-2009)

Pucioşii au fost învăţaţi să nu umble cu bani şi conturi în bancă, deoarece “banii sunt ochii dracului”, ci să-şi gospodărească şi să-şi cultive singuri cele necesare, dar ei nu ascultă deloc. Ei şi acum sunt robii banilor, a obiectelor scumpe “de oraş” şi a facilităţilor motorizate, electrice şi electronice. Cel care are iconomatul peste Biserica Noul Ierusalim ( Nicu Popp) este însă îmbrăcat în armură strălucitoare şi ocrotitoare ca să poată umbla cu banii dracului fără să se vateme, şi e statornic în lepădarea de sine (are şi experienţă bogată, a avut mai demult o firmă proprie care a dat faliment). E sănătos la iubire de Dumnezeu, iubind el lumina întru toate (doarme mai mult ziua, dacă se teme de întuneric), temându-se de Dumnezeu întru toată lucrarea sa cea pentru biserica pucioşilor (dar cel mai mult temându-se de cicăleala acră a liderilor pucioşi şi de gura lor mare):

“V-am învăţat, fiilor, să nu umblaţi cu bani, o, şi ce frumos v-am învăţat! Nu M-au ascultat cei strânşi mănunchi pentru trăirea Mea cu ei. Eu pe cel ce are iconomat peste biserica Mea îl îmbrac cu o lucrare aparte, cu o putere aparte, cu o armură aparte ca să-l ocrotesc pe el, şi aleg pentru aceasta om sănătos la iubire de Dumnezeu, statornic în lepădarea de sine cea întreagă şi curat cu inima şi cu fapta, iubind el lumina întru toate, temându-se de Dumnezeu întru toată lucrarea sa cea pentru biserica Mea. [...]Eu pe cel ce are iconomat peste biserica Mea îl îmbrac cu o lucrare aparte, cu o putere aparte, cu o armură aparte ca să-l ocrotesc pe el, şi aleg pentru aceasta om sănătos la iubire de Dumnezeu, statornic în lepădarea de sine cea întreagă şi curat cu inima şi cu fapta, iubind el lumina întru toate, temându-se de Dumnezeu întru toată lucrarea sa cea pentru biserica Mea.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 9-04-2010)

Concluzie: expresia “iubirea pentru Dumnezeu”, inventată de către liderii pucioşi într-un moment de infatuare cocoşească, este o expresie artificială care a dispărut de la sine, fiind înlocuită rapid şi aproape total cu cea clasică şi echivalentă ca sens (“iubirea de Dumnezeu”). Ea nu a reuşit să fie convingătoare nici măcar pentru cei care au inventat-o, căci şi ei acum prea puţin o mai folosesc.

Liderii pucioşi excelează în inconsecvenţe pe toate planurile doctrinare, dar reuşesc să fie consecvenţi în desfăşurările lor logoreice (vorba lungă, sărăcia omului), urmărind cu tenacitate un principiu sănătos în teorie, dar cam greu de aplicat în practică: să fie bogaţi duhovniceşte şi săraci pământeşte. După ce au achiziţionat pământuri “de la cei potrivnici” ba cu japca (pretextând că “e pământul Domnului, noi doar îl răscumpărăm”), ba cu ameninţări cu blesteme, ba prin donaţii, ba cumpărate cu acte legale, au devenit şi pucioşii, în sfârşit, bogaţi pământeşte. Duhul Verginicăi a început să se bucure şi el în “Cuvânt” de pământurile ucenicilor lui, ca bogatul care i-a rodit ţarina:

“Mă aplec cu cuvântul peste cei adunaţi în preajma ieslei cuvântului Tău, Doamne. Iată grădina, iar în jurul ei, grădini. Avem pământ, Doamne, şi în el ne este bine, că este al Tău cu totul. Pe vremea când eram eu pe pământ cu Tine, venea antichrist şi mă umplea de zbucium, că îşi zicea stăpân. Acum, Tu eşti stăpân pe ce este al Tău, că ai popor al Tău, şi sub el supui pământul şi pe omul potrivnic. Acum e cântarea biruitorilor, Doamne, iar pe vremea mea era dorul arzând după vremea aceasta. Acum ieşim cu poporul, dar atunci ne ascundeam cu el şi cu Tine, căci omul cel roşu Te pândea de peste tot. Acum, Tu ai adus făgăduinţele pe care le făceai atunci, căci cuvântul Tău este adevărul.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 14-12-2000)

Pe vremea ei, Verginica era săracă, dar credincioasă. Azi, după ce a murit, “duhul ei” se bucură şi de drum lung, şi de bogăţia şi grija altora.

Una e să aibă vinul alcool natural provenit prin fermentația mustului și altceva este să faci vin prin tot felul de amestecuri folosind alcool și esențe și tot felul de compuși chimici. Nu numai că te îmbată și te amețește mai rapid dar te și otrăvește, te intoxică și ai arsuri de stomac și dureri de cap și tot felul de probleme trecute cu vederea și neluate în seamă.

Dar este scris „să nu bei” deci cine se abține și e cumpătat nu va fi afectat. Iar tăria e complet interzisă. Că alcoolul tare este dracul cel mare și tare ieșit din cazanul de țuică, din borhot și din tot felul de porcării distilate cică. Zice că te încălzește. Așa i-a păcălit pe ruși căci au fost creștin dar mulți nu mai sunt creștini ci bețivi.

Concluzie:
 

Răspuns:

E simplu, cine voiește, să se lepede de sine, să-și ia crucea urmând Domnului, să rabde din dragoste de sus și din răbdare de sus toate toate până la sfârșit ca făcând numai binele și cunoscând numai binele și nu binele și răul, și astfel smerindu-se ca să nu judece pe nimeni, să primească Har mult de sus spre a avea Viață din belșug dar și să se păzească priveghind cu trezvie contra păcatului ca să aibă veșnic pe deantregul toată:

Iubirea de Dumnezeu pentru Dumnezeu, pentru tot Cuvântul lui Dumnezeu, Domnul Iisus Hristos Fiul lui Dumnezeu ce se simte și se vede din toate cirtele și iotele cele vii care ascultă poruncile Tatălui Ceresc.

197. Sunteţi nişte oameni răi!

– De ce nu scrii ceva ca să afle lumea cât sunt ei de răi? Nu pot să uit privirea lor, care m-a urmărit acolo ani de zile. Sau vorbele lor, ameninţările, învinuirile fără motiv, şi ce le făceau ei la ăia pe care voiau să-i alunge de acolo. Cum îi făceau să nu mai suporte atmosfera şi să plece unde văd cu ochii. De ce nu scrii asta? Aş scrie eu, dar nu prea mă pricep la scris.

Interpelarea aceasta venea zilele trecute de la un prieten, un fost pucios care, după ce a suferit ani de zile pe plantaţiile fermierilor de suflete de la Pucioasa, găsise până la urmă forţa să se desprindă definitiv de ei. I-am răspuns:

– Nu-i aşa de simplu. Asta e o părere subiectivă, este părerea ta, este şi a mea, recunosc! ... e şi a altora ca noi... dar rămâne o simplă părere. Nu uita că alţii, care le sunt apropiaţi, sau sunt simpatizanţi de aiurea, au o cu totul altă părere, total opusă cu a noastră. Cel puţin aşa declară... ce-o fi în sufletele lor, numai Dumnezeu ştie!
– Mi se pare important ca oamenii să ştie asta. Să nu mai creadă ce spun ei, minciunile lor, cum se laudă că sunt plini de grijă şi de iubire faţă de oameni. Să se ştie câţi au suferit de la ei, ce apăsătoare era prezenţa lor mereu peste noi şi printre noi.
– Mi-ar trebui exemple concrete, altfel nu pot. Tot ce am scris până acum este bazat pe date şi pe exemple concrete, care se pot verifica de oricine. Nu pot să scriu doar aşa, că-mi sunt mie antipatici şi nu-mi place de mutra lor sau de privirea lor. Dă-mi un exemplu concret din care să reiasă răutatea lor, şi atunci poate o să scriu.

A stat o vreme gândindu-se, apoi a zis:

– Ar fi ceva. Am aflat recent cum le povestea o actriţă Zidarilor păţania ei la un Festival, la Pucioasa. Spunea, cică i-a venit şi ei rândul să urce pe scenă. Cred că era vorba de o poezie, sau aşa ceva. Când să deschidă gura, a văzut-o pe Mihaela într-un colţ, dar nu ştia cine este. I-a văzut privirea şi pe loc a îngheţat. Era ceva în privirea ei, un fel de dispreţ amestecat cu ură rece, care nu se justifica prin nimic, îndată ce actriţa încă nu scosese o vorbă. Pe loc i s-a făcut un gol în minte şi a uitat tot ce avea să spună.
– Lapsus!
– ?
– Lapsus! Când uiţi brusc şi aparent fără motiv ceea ce vrei să spui.
– A bâiguit ceva semănând a scuze, s-a dat jos şi a fugit de pe scenă. Ulterior a aflat că persoana cu deochiul era Mihaela, stăpâna obştii care găzduia petrecerea.
Şi ştiu şi eu, că mai erau şi alţii care când o vedeau pentru prima dată cum îi dirija pe băieţi la spectacolele de teatru şi pe fete la horă erau şocaţi, apoi începeau să întrebe în stânga şi-n dreapta: „Cine este femeia asta cu privirea sfredelitoare, care dă din mâini ca o apucată şi-i învârte pe toţi după deget şi toţi ascultă de ea fără să mişte în front?”

I-am spus că am auzit şi eu asemenea nedumeriri la cei veniţi „din afară”, oaspeţi sau pelerini de o zi sau de două. Alţii, fără a o vedea (pentru că ea făcea tot posibilul să stea cât mai în umbră – deşi ajungea adesea să se dea de gol prin gesturi şi prin onomatopee), spuneau – fără a fi întrebaţi de nimeni: „aici e o mână de fier, de femeie aprigă, care le conduce pe toate!”.

Şi-a amintit apoi cât de apăsătoare era atmosfera la mesele lor, în Casa Întâlnirii, atunci când veneau „Fraţii”. Toţi mesenii tăceau. Cei doi „prooroci” soseau însoţiţi de 3-4 căţei spălaţi şi parfumaţi, care zburdau printre mese împrăştiind smocuri de păr şi uşurându-se pe întrecute pe sculpturile monumentale ale lui Marian Zidaru: „David şi Goliat”, Al Şaptelea Înger”, „Melchisedec”, „Viziunea lui Ezechiel”... toate erau udate de căţei din belşug la rădăcină, doar doar, or mai creşte în înălţime măcar un cot.
Îşi aşterneau pe masă bucatele cu care veniseră ( de obicei mâncau separat, mâncarea lor era alta), sticla lor cu vin (alt vin, nu poşirca pe care o beau ceilalţi) şi începea muştruluiala. Tunând şi fulgerând, leliţa Mihaela îi acuza pe toţi că sunt „muţi”, că au duh surd şi mut, care nu face cinste Noului Ierusalim. Dacă însă îndrăznea cineva să ia cuvântul, apăi vorbele lui erau îndată pritocite pe toate feţele, demonstrându-i-se că spune numai prostii, sau că e infatuat şi că se crede deştept ca să-i înveţe pe ei, proorocii, recitându-le citate din „Cuvânt” ca să-i impresioneze. Aşa încât bietul pucios ajungea inevitabil la concluzia că dacă tăcea, filozof rămânea.
Privirile acre, feţele întunecate, nemulţumirea nedisimulată, atmosfera apăsătoare, vorbele grele şi jignitoare ale liderilor pucioşi la adresa tuturor, făceau din aceste întâlniri cea mai grea perioadă a zilei.
Unul câte unul, fiecăruia dintre pucioşi le venea rîndul să fie „pus pe masă” şi tocat mărunt de Mihaela cu cuvinte grele, cu reproşuri, cu denigrări şi ameninţări. Nenicul Nicuşor vorbea mai puţin, numai când îl îndemna leliţa Mihaela („spune şi tu, Nicuşor!”); dar când vorbea, era as în a pune sare pe rană. Excepţie făceau favoriţii (faliţii) Mihaelei, câţiva pucioşi fideli, recunoscuţi prin obedienţa, servilismul, machiavelismul şi lipsa coloanei vertebrale faţă de liderii pucioşi: Manoliţă, Miţi, Mana, Măriuţa, Nicu Popp... , care erau, de regulă, menajaţi.
Şi-a mai amintit şi cum a fost „împachetată” Doina David într-o după-amiază şi expediată la garsoniera ei din Bucureştii Noi, spulberându-se într-o clipă toate intimităţile şi tratamentul preferenţial pe care-l primise D.D. de la „Fraţi” vreo câţiva ani de zile.
Şi-a mai amintit cum plângeau Doina Lazăr şi fiica ei, Ana, fiind expediate de Mihaela în mai multe rînduri la Bucureşti pe motive inventate şi exagerate, apoi erau iar reprimite, atunci când Mihaela avea nevoie de ele să le pună să lucreze la maşina de cusut.
Şi-a mai amintit cum şi-au găsit Zidarii toate obiectele personale scoase din „chiliile” lor de la „mănăstire”: unele aruncate la gunoi, altele arse în foc, altele deteriorate, altele distruse, atunci când Mihaela luase hotărârea să-i exileze la atelierul lor de la Bucureşti.
Şi multe alte scene triste şi-a amintit.

În final i-am promis că mă voi strădui să fac public exemplul lui cu actriţa „deocheată”, repovestindu-l prin dialog, ca să pară mai vioi.

Şi atunci mi-am amintit brusc cuvintele: „Sunteţi nişte oameni răi! Vreţi să mă daţi afară din lucrare!”, care mi se păruseră a fi antologice chiar de când le-am auzit prima dată. Cu aceste cuvinte şi cu lacrimi în ochi s-a despărţit creştina Daniela M. de liderii pucioşi, atunci când paharul se umpluse până sus. Era pe vremea când ea se despărţise în fapt de Ninel, soţul ei, motiv pentru care şansele ei de a mai cumpăra pe bani grei icoane (aşa cum făcuse altădată, iar Ninel era cel care dăduse banii) deveniseră nule. Întrucât Daniela M. numai prezenta nici un interes pentru Mihaela, leliţa şi-a înscenat un comportament mizerabil faţă de ea, ca s-o scârbească şi s-o determine să plece singură unde o vedea cu ochii, departe de sfera de influenţă a pucioşilor. Mihaela a uitat că Daniela era altădată bună, era curtată, era alintată era linguşită cu cuvinte „de la Domnul” (ca eventual să mai cumpere ceva icoane sau ca să scrie o carte comandată de liderii pucioşi, în care Daniela M. să se elogieze Biserica Noul Ierusalim şi să se blameze BOR). Acum, dintr-un interes meschin, Mihaela o făcea pe Daniela leneşă, neîmplinitoare, uşuratică, incompatibilă cu proximitatea locurilor „sfinte” de la Pucioasa.

Şi mi-am zis: Acesta va fi titlul articolului pe care mi l-a cerut prietenul meu: „Sunteţi nişte oameni răi!”

Va rog, stiti cumva ce sa intamplat cu Daniela? S-a despartit intr-adevar de Secta?
Cunosc tragedia acestei familii dar nu stiu deznodamantul.Stiam ca au divortat.

Ziceți sectă și plângeți pe umărul ispiscariotenilor, că ziceți voi „bine că au scăpat de sectă”... și auzi acolo ce poantă, și-a pierdut sărmana Daniela cuvintele când a văzut un necunoscut, o necunoscută cu priviri sfredelitoare... Păi sunteți chiar simpatice și mi se face mereu o milă șăgalnică de voi.

Și Daniele, nu cumva era ființa aceea firavă, capabilă și plină de studiu biblic căci absovise teologia și care pentru asta primise dar de sus spre a scrie despre proorocii încă de la întemeierea Lumii, dar apoi din îndoieli și din frică probabil sau necredință nu mai voise să scrie cartea aia pe care o proorocise Domnul că o va lucra prin ea... nu ea este cea care n-a mai putut să creadă și să plinească darul de sus pe care-L lucra Domnul cu ea? De ce și pentru ce s-a întors și s-a îndoit? Mare durere este sus în Cer când unul din cei mici se bosumflă și se nemulțumește, rămâne un supărat, un sfințișor ce se crede vrednic și are impresia aristocrată că el ar merita mai mult, și apoi se reîntoarce la fărădelege, ură și răutate.

Și dacă nu mai voia să asculte și se îndoia... „mai bine să plece decât să hulească”... cu durere a zis Domnul nu cu trufie, cu durere pentru necredința lor... căci se întorceau la poftele din gLume.

Căci cine iubește gLumea, soțul, soția, mama, tata, bunicul prietenii de beutură, copoii și neboțeii, cine iubește mai mult neascultarea, necredința, mândria, întietatea, învinovățirea și disculparea fățarnică, poftele și plăcerile cele rele ale răzbunării și fricii viclene... de le iubește el pe astea mai mult decât pe Dumnezeu, „acela nu este demn de Mine”, cu durere a spus-o Domnul pentru ei, nu cu trufie, sau tiranie...

Și a mai zis că „planul Său cu cei ce au credință, cu cei ce au dreptate, cu aceia își va face planul Său”, dar firește că planul este Bun și este bun nu numai pentru cei buni ci și pentru cei răi... dar decât să nu ai și să încurci mereu, să vrei mereu altceva, să contrazici pe Dumnezeu flatându-te, încântându-te, mai bine stai deoparte, pleci și măcar nu mai stai să cârtești sau să hulești sau să ispismuricești să faci răutate... că omul care-și caută slava sa, slavă de la oameni, își pierde cuvintele pe scenă și dă vina pe „tiran”... că cică l-a speriat „tiranul” sau „fariseul”... păi dacă doreai să obții aplauze mai mult decât de a stârni mișcarea inimii, asta ți se întâmplă... simți plăcerile trufiei sau ale deznădejdii, că zici că și alea-s mai bune decât a nu mai smți nimic... dar mai bine e ca să nu mai simți nimic decât să ți se umple sufletul de trăirile cobei fataliste și deznădăjduite ce se visează mereu de a se realiza, de a reuși în „viață”, ca mare tiran cu dragoste hoțbitocească... ce a ajuns mereu primul la plăcinte călcând continuu peste frații săi care l-au iubit iar el i-a păcătuit și disprețuit uitând că... cică și uitarea e scrisă-n legile-omenești.

Deci draga mea Grabriella, nu e sectă Cuvântul lui Dumnezeu ci e un dar MARE, de iubire și pregătire a celor ce voiesc, pregătire de sus de la Domnul, pentru așteptarea spre întâmpinarea Lui Iisus Hristos Dumnezeu când va veni spre judecată... și întru slavă... deci iată că a venit în Duhul, și nu numai acolo ci se coboară și prin alte părți, ca să caute și să găsească oaia cea pierdută și berbecul ce se îmbracă mereu în asemănare cu El dar prinlăuntru e lup răpitor și nerecunoscător și nu-și dă seama ce face... deci ca să ridice din baltă câte un căzut, un nenorocit, un mort în moartea păcatelor... ca să-i șoptească mereu prin cuvintele trimișilor săi: „scoală, școală!”

Deci v-am zis eu că sunteți foate simpatici când plângeți pe umerii celor ispiscarioteni, culeși cu cârligul de către cel viclean din râu, ca să-i ducă pe calea cea rea... că doar dracul iese la pescuit de păstrăvi... aurii... n-au oase care-ți stau în gât și au carnea cia mai albă și cia mai dulce. Iar eu nu pot decât să am milă mirată de neînțelepciunea voastră convingătoare. Dar vouă vi se face milă de dracul, milă cu interes viclean. Dar pe mine nu mă păcăliți deși îmi vine mereu să vă deau vouă dreptate... din nemulțumirile mele acumulate care o să le arunc și eu, Doamne ferște, în sptele altora... că doar eu zic că cu siguranță aș fi fost sfințișor dacă nu era cine să mă ducă în ispită... Dar se uită Domnul la născocirile și mâniile și strâmbătățile din judecățile minții mele și la poftele și plăcerile și privirile întâmplătoare spre satisfacție și mă întreaba: Astea de la cine sunt? Iar eu răspund : De la oameni Doamne.

Că nu pot să spun altceva decât că eu iată am fost întotdeauna complet nevinovat. De foame... vrednic... rău.

Domnule, este interesanta expunerea dumneavoastra atat de absconsa si totusi sugestiva.
In nici un caz nu am afirmat si nici nu am gandit vreodata ca :"Cuvântul lui Dumnezeu","un dar MARE, de iubire și pregătire a celor ce voiesc, pregătire de sus de la Domnul, pentru așteptarea spre întâmpinarea Lui Iisus Hristos Dumnezeu când va veni spre judecată... și întru slavă." sa-l consider sau sa-l numesc "SECTA". Eu stiu ce este o secta:

SÉCTĂ, secte, s.f. Comunitate religioasă desprinsă de biserica oficială respectivă; p. ext. grup (închis) alcătuit din adepții unei doctrine (filozofice sau politice). – Din fr. secte, lat. secta.
Este doar o denumire nu o blasfemie. S-au credeti ca aceasta secta face parte din BOR?

Inteleg ca a-ti cunoscut-o chiar foarte bine pe aceasta doamna Daniela, deci ati fost in aceeasi grupare .Dar nu inteleg afirmatia cumplita :" Dar vouă vi se face milă de dracul, milă cu interes viclean".
Mie imi e mila doar de fiintele creata de Dumnezeu si care poarta chipul Sau, a caror trupuri sunt temple Sfintite prin apa si prin Duh Sfant, prin trupul si sangele Domnului. Este adevarat ca oamenii pot pangarii aceste 'temple' prin faptele lor nedemne, dar nu cred ca pot fi numiti 'draci'.
Mie imi este mila sincera de toate fiintele care se gasesc sub puterea celui rau si care aduc nenorocire si distrugere lor insisi si celor din jur.Mi-e mila de durerea si suferinta tuturor celor afectati .

Neștiind ce semnifică acest cuvânt: abscons,

(abscons - abscóns, -ă adj. Greu de înţeles; obscur; abstrus. (< fr. abscons, lat. absconsus) ABSCÓNS, -Ă, absconşi, -se, adj. (Livr.) Greu de înţeles; ascuns, tainic; (voit) obscur. – Din fr. abscons, lat. absconsus. )

l-am asimilat ca o corceală între ceva abstract, absolut și animalul numit scons, care atunci când e în pericol începe să lanseze putoareoare, adică scos din onan, scons, după cum se vede cu un cuvânt central flancat de doi s_s, con, rezultând scons. Deci cred că are conotații murdare chiar dacă semnificația lui pare nevinovată.

Oricum mulțumesc de compliment, dar meritul meu e zero, căci tainele și înțelepciunile ce apar prin ceea ce debitez aparțin Celui de sus, Celui Mare, Celui Preaînalt, Celui Drept, căci noi creștinii suntem sub insuflarea și influența Lui și practic prin noi El se slăvește, și noi prin El.

După aia disculpându-te frumos reafirmi că știi :

„ Eu stiu ce este o secta:...”

Apoi spui că înțelegi:

„Inteleg ca a-ti cunoscut-o chiar foarte bine pe aceasta doamna Daniela, deci ati fost in aceeasi grupare .”

Dar defapt nu ai cum să înțelegi și să pricepi din moment ce nu știi, nu înțelegi și nu pricepi, căci concluzia domniei tale este complet falsă, căci eu n-am cunoscut-o pe Daniela, nu am văzut-o în viața mea, nu am întâlnit pe nimeni și nu am participat niciodată la vre-o întrunire dintre copiii lui Dumnezeu, n-am fost și nu sunt în această „grupare” cum o numești dumneata pe „secta” din mintea ta, dar eu nu mă dezic de Pucioși ci fărăndoială prin ei se rostește Domnul peste pământ, iar dumneata și alții le spui sectă, căci la ei te referi întrebând:

„Este doar o denumire nu o blasfemie. S-au credeti ca aceasta secta face parte din BOR?”

Păi nu este doar o denumire nevinovată ci este o denumire dată ereticilor, celor ce se răzvrătesc și se încăpâțânează să mintă în contra lui Dumnezeu ducând pe creștini și pe oameni în minciună și rătăcire blasfemiind.

Deci iată că voi numiți pe Cuvântul lui Dumnezeu, pe copiii lui Iisus Hristos, Adevărata Biserică luptătoare ca fiind ei sectă și nu noi, cei ce ne îngâmfăm judecând pe alții și cu păcatele și răzbunările întorcândiu-ne la poftele și plăcerile gLumii care își vor în noi continuitatea, și din dorul de ele ni le reamintim frumos, redeșteptându-ne mereu memoriile cele absconse și pline de tinerețe și fericire, dar aia nu e fericire ci e fierericineva, îmbrăcată poetic și romantic, cu sport și joc și bălăceli și gLume despuiată ce șade la soare sau la umbră și frige la grătare câte ceva bun, bun de tot.

Păi nu din una sau alta trebuie ceva sau cineva să facă parte ci din Dumnezeu dacă face parte căci este scris că „ei întru Mine și Eu întru ei să fim așa cum sunt și Eu cu Tatăl, și acolo unde se mărturisește Adevărul acolo este Biserica și acolo unde este Biserica, acolo se mărturisește Adevărul. Deci Tatăl voiește pe cei ce se roagă în Duh și în Adevăr, așa trăitori în Dumnezeu, și cu ei plinește voia Sa. Dar nu a venit să distrugă sectele sau bisericile nimănui, căci nu ca să strice sau să distrugă a venit ci să mântuiască din nou pe om și să zidească și să rezidească pe frați și nu ca să-i dărâme căci nu spre dărâmare de frate e Cuvântul lui Dumnezeu ci spre zidire și rezidire.

Iar la final, te miri că nu înțelegi cum am zis eu că vouă vă e milă de dracul pentru minteresul cel viclean:

„Dar nu inteleg afirmatia cumplita :" Dar vouă vi se face milă de dracul, milă cu interes viclean".”

făcându-te că pricepi că m-aș fi referit tocmai la oameni:

„Este adevarat ca oamenii pot pangarii aceste 'temple' prin faptele lor nedemne, dar nu cred ca pot fi numiti 'draci'.”

Păi cine a unit pe la cinci palme, pe la mijloc, pe om cu dracul ca să fie priviți și socotiți deopotrivă? Eu? Eu nu i-am numit draci ci tocmai că mă refeream la duhul rău ce-i stăpânește și-i ispitește pe unii care sar să muște musca din cârlig sau lăcusta sau viermișorul sau mămăliga sau cineștie cu ce dă dracul când pescuiește creștini pentru armatele lui ca să-i ridice pe toți scule și unelte sculate împotriva Domnului ca apoi să-L facă să sufere și să-i facă rău lui Iisus răspândind ciuma păcatelor ăn pobor.

Dacă ți-e milă, atunci de voi de ce nu vă e milă? Pentru ca să credeți și să primiți pe prooroci ca citind ce ne-a dăruit Domnul tuturor celor ce voiesc, să ducem o viață tainică fără păcate și fără patimi, căci numai așa ne arătăm înțelepți prețuind Viața și fericirea. Deci nu zic eu bine că defapt vouă de dracul vă e milă și de uneltirile lui ca să vă flatați? Dar nu ca să vă judec zic ci fiindcă și eu exact așa pățesc... deci vă zic vouă fiindcă am constatat pe propria piele... acolo mă duce duhul întietății în loc, dacă vreau să fiu primul, atunci să fiu cel mai mic, cel mai neînsemnat și să slujesc tuturor... caci cine voiește să se înalțe, atunci să se smerească pe sine, și nu pe aproapele său. Sau nu așa ne învața Hristos, trimis să ne împărtășească povața și învățătura Tatălui căci este scris Milă voiesc și nu jertfe. Și-apoi milă de cine? De dracul? Păi nu poți să ai parte de milă dacă furi și stai contra și faci răul făcându-te mereu ca nu știi.

Sfânta Evanghelie după Luca

Cap. 6

44. Căci fiecare pom se cunoaşte după roadele lui. Că nu se adună smochine din mărăcini şi nici nu se culeg struguri din spini.

Sfânta Evanghelie după Matei

Cap. 7

16. După roadele lor îi veţi cunoaşte. Au doară culeg oamenii struguri din spini sau smochine din mărăcini?

20. De aceea, după roadele lor îi veţi cunoaşte.

Epistola a doua către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel

Cap. 13

5. Cercetaţi-vă pe voi înşivă dacă sunteţi în credinţă; încercaţi-vă pe voi înşivă.

Insinuant răspuns şi tainic şi greu de înţeles, dar nu zic abscons adică obscur, ci zic eficient pentru cei înţelepţi dar şi plin de viceversare pentru savantul îngâmfat şi absurd în milogeala lui făţarnică, muncind pentru ca să cadă în capcana suficienţei şi amăgirii cu propria lui gunoaştere; adică imită ei pe cei ce folosesc defectuos, spre a lor pierzare, Tradiţia şi Evanghelia, căci vor să apere minciuna primejduindu-şi mântuirea. Şi ''ce ar face paznicul sau străjerul sau albina dacă n-ar păzi Însuşi Dumnezeu Cetatea?'' (citat după ureche)

Pentru a înţelege răspunsul tău care se referea la mine...; adică e foarte clar că mă consideri mărăcine şi spin, fiindcă multora nu le place Adevărul şi tu iată că eşti de partea lor; dar să ieşim din reflectorul ăsta pus pe mine, şi să ne întoarcem la textul citat din Cuvântul lui Dumnezeu şi să încercăm să pricepem:

-referirea este la ''securea care stă la rădăcinea copacilor, că cei care nu aduc roade vrednice de pocăinţa lor se vor arunca în foc'',

-şi referirea se face la ''pomul bun face roade bune iar pomul rău face roade rele, şi aşa cum pomul rău nu poate să facă roade bune tot aşa pomul bun nu poate să facă roade rele'',

deci pentru a înţelege taina pildei pomilor neroditori să dăm citatul din nou:

''44. Căci fiecare pom se cunoaşte după roadele lui. Că nu se adună smochine din mărăcini şi nici nu se culeg struguri din spini. ''

''16. După roadele lor îi veţi cunoaşte. Au doară culeg oamenii struguri din spini sau smochine din mărăcini?

20. De aceea, după roadele lor îi veţi cunoaşte. ''

Deci:

1.Cine oare este Cel ce cunoaşte pomii?
2.Care sunt roadele pomilor? Şi ale Cui sunt?
3.Cine sunt cei ce le adună?
4.Cine sau ce sau pe Cine reprezintă smochinul?
5.Cine este viţa de vie?
6.Care sunt strugurii? Care este tulpina, rădăcina şi cine sunt mlădiţele?
7.Cine sunt spinii? Dar mărăcinii?
8.Cine sunt culegătorii? Se arată că parcă ar fi oamenii...
9.Cine sunt trimişii care să culeagă via şi smochinul?
10.Dar cum poţi să cunoşti roadele pe care tu însuţi nu le rodeşti?

La care dumneata dai răspunsul tainic cuvenit, care răspunde la toate aceste întrebări şi îndoieli:

''5. Cercetaţi-vă pe voi înşivă dacă sunteţi în credinţă; încercaţi-vă pe voi înşivă.''

Dar cum te poţi tu însuţi încerca şi lămuri aşa încât să nu te păcăleşti singur din pofta cea dulce a vicleniei mândriei şi a slavei de la oameni primită pentru spurcăciunea pustiirii şi pentru bucuria răutăţii ridicată ca să-L ispiteşti mereu pe Domnul Iisus Hristos, pe Cuvântul lui Dumnezeu?

Sau crezi că are cineva roade vrednice de pocăinţa lui? Poate pomul bun sau rău şi apoi resădit, poate să rodească dacă nu i se dă lui de sus?

Că aşa unii chiar sub insuflarea Duhului, fiind tari la cerbice se nemulţumesc punându-se contra pentru ca să rodească ei musai neascultarea... şi insisistă la nesfârşit până în ispânzele albe crezând că aduc astfel jertfe de bun mieros Lui Dumnezeu... De parcă n-ar ştii ei ce s-a zis prin profetul: ''Milă voiesc şi nu jertfe'' s-au parcă nu s-ar ştii ce a răspuns Domnul fariseilor şi saducheilor care întrebau mereu câte ceva plini de nemulţumire, păi le-a răspuns: ''Mergeţi dar de învăţaţi ce însemnează Milă voiesc şi nu jertfe că nu am venit să-i chem la pocăinţă pe cei drepţi ci pe cei păcătoşi'', pe cei strâmbi, pe cei răi, pe cei rătăciţi şi pe cei pierduţi... pe uituci.

Iar smochinului i-a zis: ''niciodată să nu mai dai rod din tine'' şi a ascultat că până dimineaţa s-a uscat...

Deci ascultă oare şi creştinul aşa ca smochinul? Iar dacă n-ascultă, atunci ce anume rodeşte el? Şi pentru cine?

"Fenomenul" Pucioasa
 

Hristos a Inviat!
Doamne ajuta!

Urmaresc cu deosebita atentie acest topic.Sunt foarte interesat de asa zisul "Fenomen" Pucioasa,deoarece lucrurile par sa degenereze.S-a acordat prea multa atentie Noului Ierusalim de la Pucioasa,care de fapt(asa cum au afirmat mai multi utilizatori ai acestui site) NU ESTE DECAT O SECTA MINCINOASA.Normal traim vremuri de sfarsit de lume,apar din ce in ce mai multe "grupari" sponsorizate din afara tarii si care pretind cu tarie ca ei sunt adevaratii crestini,ba mai mult vin si cu carti si chiar biblie modificata dupa bunul lor plac afirmand ca aceasta este credinta cea adevarata.O MARE BLASFENIE adusa la adresa ortodoxiei.Ce este mai ingrijorator este ca incearca prim toate metodele sa "racoleze" cat mai multi adepti,mintind,promitand,vrajind si chiar fortand anumiti crestini ortodoxi care sunt slabi in credinta si pleaca urechea la prostiile lor.Eu personal am avut o confruntare cu un adept al acestei secte "Noul Ierusalim" care incearca sa se foloseasca de :sfinti ,apostoli si preoti care slujesc ortodoxiei afirmand ca fac parte din Noul Ierusalim incercand prin acest fel sa devina cat mai credibili.

Domnule, şi dumneata ai venit să loveşti în ţepuşă? Păi nu sunt destui?

Dar problema este că voi nu ştiţi de unde este şi totuşi iată că ştiţi să loviţi deşi mi-a deschis ochii. Nu cumva vreţi să vă faceţi şi voi ucenici ai Lui?

Repet pentru cine voieşte:

1.Nu este sectă,
2.Este Domnul Însuşi, care nu este mincinos!
3.Nu este fenomen ci proorocie şi plinire,
4.Nu s-a acordat nici o ateneţie fiindcă voi aţi scos mereu zvonul că este sectă, că este îndrăcire, că este nebunie, dar fără argumente, fără dovezi ci pe stupizenii gLumeşti, pe răutăţi şi presupoziţii şi insinuări ca să-i faceţi pe plac lui nenia şi lui tanti grijania...
5.Sunt sponsorizate din mila Lui Dumnezeu, nu din banii KGB sau ai francamasoneriei, sau ai sectelor pe care le visaţi voi,
6.Nu sunt din afara ţării ci sunt dintre ultimii creştini care au mai rămas fideli lui Dumnezeu, ca să creadă şi să plinească,
7.Nu sunt cărţi şi nici biblie modificată ci este proorocie sfântă de la Dumnezeu, deci cu siguranţă este Adevărată.
8.Păi eu văd că voi blasfemiaţi mereu fără jenă. Ei cu ce ţi-au greşit, că dumneata nu crezi atunci ei sunt musai de vină?
9.Prozelitizm şi racolări văd că faci dumneata sau pentru ce ţi-e frică, crezi că o să-ţi pierzi oamenii băgaţi cu forţa în temple şi case şi biserici de pe care profitai? Eu îmi spun convingerea şi Adevărul neîndoielnic primit de sus că nu ei sunt sectă, dar nu pentru a face eu cuiva vre-un târg, din moment ce nu vă cheamă nicăieri cineva ci eu ziceam să citiţi ca să folosiţi în viaţa voastră, căci în dar am primit, aşa dau mai departe, în dar dacă eu sunt lămurit. Căci este în folosul vostru dacă citiţi zilnic.
10.Iar prostii lipsite de argumente şi aşa ca un semnal de alarmă care ar avertiza, tu le faci. Sau ce panică sădeşti dumneata şi cine te-a speriat ca să sperii? Şi ce o să se întâmple dacă toţi oamenii ar fi credincioşi Noului Ierusalim? Ia spune dumneata ce se va întâmpla dacă toţi oamenii ar asculta de Dumnezeu prin proorocii şi sfinţii Lui? Şi n-ar mai fi altă biserică decât aceasta? Cine ar avea de câştigat şi cine de pierdut?
11. Care sunt dovezile acuzaţiilor sau vorbeşti din bârfe ca să te afli în treabă căci zici: ''mintind,promitand,vrajind si chiar fortand anumiti crestini ortodoxi'' sau dumneata ştii cine pe cine a abuzat de peste 50 de ani? Păi cine pe cine a abuzat sau a minţit poborul cu tembelizorul?
12. Dumneata ai avut o confruntare în care ai crezut că ce? Păi e chiar adevărat, mulţi dintre drepţii VT şi din sfinţii NT au mărturisit despre slava Noului Ierusalim care va să fie, care din cer se aşează pe pământ... şi iată proorociile se împlinesc deci mulţi dintre sfinţi au proorocit şi mulţi au crezut deci nu e de mirare ca prin BOR să existe credincioşi care au primit pe prooroci şi cred pe Domnul. Căci credibilitatea nu şade în mulţimea celor ce cred ci în rămăşiţa care împlineşte în taină ceea ce s-a dăruit ca mare DAR nouă de sus.

Deci Domnule cu Adevărat Iisus Hristos, Cuvântul lui Dumnezeu, a înviat din morţi! Deci lasă vrăjelala că ar fi încercat cineva să te amăgească. Eu aici vă repet că dacă nu primiţi pe prooroci, s-ar putea ca nici Domnul să nu vă primească pe voi. Dar nu ca să vă ameninţ am scris ci fiindcă mie mi-e clar ca dar că neîndoielnic Domnul se vesteşte peste pământ şi se pregăteşte întru venirea Sa spre slavă şi spre judecată... deci de bucurie am scris şi nu ca să vă racolez, că racolarea se face de către îngeri pentru cer, dar mai înainte face şi dracul racolare, ca să rămâneţi în baltă fericiţi că numai voi sunteţi deja gata mântuiţi, voi iată mai rău ca sectanţii.

Deci credibilitatea o conferă nu mulţimea de oi pământeşti ci dragostea sfinţită a oilor cereşti care ascultă de Mielul Cel fără de păcat ce îşi pune sufletul pentru oi şi nu doar aşa că păstoreşte pentru o plată... vremelnică... şi pentru aia se cred vrednici dar când vine lupul ori tac ori dau bir cu fugiţii.

Deci fără argumente şi cu insinuări absurde de ce crezi că mă încânţi că vii ca să faci şi tu prezenţă alături de tabăra răzvrătiţilor? Crezi că dacă sunteţi mai mulţi aveţi voi dreptate? Păi dreptatea e a lui Dumnezeu şi nu a gLumii, şi de la El purcede. Deci ce vrei dumneata să spui defapt? Că n-am înţeles ci îmi pare că ai repetat necredinţa şi minciuna ca s-o luăm drept bună... bună de tot.

Deci ai de grijă că lovind mereu în ţepuşă ai să-ţi răneşti piciorul! Şingur ai să-ţi atragi durerea.

Nu-i aşa că te-am convins? Dar zi-mi şi mie unde anume vreau ca să te înscriu? În ce partid? Căci nu vreau să fim mai mulţi ci e deajuns câte unul, câte doi, ici şi colo... N-are nevoie Dumnezeu ci omul are nevoie dar nu acum când e îmbuibat şi crede că le ştie pe toate ci mai târziu, atunci când Adevărul Carele Este se va vedea. Iar atunci să-i vezi cum îşi vor aminti şi se vor întreba:

Oareoare de ce nu l-am ascultat pe păcătosul ăla mare, marele păcătos mirean din poBor? Că de câteori nu ne-a zis ca să citim pe Cuvântul ca să ne mântuim...
De ce nu l-om fi ascultat ? Din putoareoare sau puteroareoare? Deci aşa va fi cu siguranţă pentru unii care s-au împiedicat de acest fir de discuţii fiind foarte interesaţi de acest ''fenomen''. Păi dumneata nu ştii că minteresul poartă fesul? Deci cum o să afli Adevărul dacă dumneata cauţi să faci voia ta atunci când judeci? Iar Tatăl nu judecă pe nimeni ci toată judecata a dat-o în mâna Fiului iar Fiul n-a venit ca să judece pe cineva ci să găsească oaia pierdută, dar este scris că nimic nu v-a trece până se vor plini toate, Cerul şi Pământul va trece dar Cuvântul lui Dumnezeu nu va trece.

Deci să fi sănătos şi să ai şi dumneata parte de tot Cuvântul lui Dumnezeu.

Dragă Gabriella, (I)
 

Dragă Gabriella,

La întrebarea ta am un răspuns cu veşti bune. Daniela s-a întors definitiv în Ortodoxie, şi o poţi întâlni în fiecare duminică într-una din bisericile din oraşul tău (Cluj). Regretele ei pentru perioada în care a fost amăgită de pucioşi sunt acum adânci şi sincere, iar clipa când îşi va face curaj să mărturisească (poate, chiar pe acest Forum, sau pe vreun blog dedicat subiectului) epopeea vieţii ei şi prin ce a trecut ea în perioada când îi simpatiza pe pucioşi, pentru sfinţenia lor fariseică, sper să nu fie departe.

Deocamdată, să consemnăm că o serie de afirmaţii “prooroceşti” din “Cuvântul lui Dumnezeul Pucios” privind implicarea Danielei în scrierea şi publicarea în toată lumea a unei cărţi care să-i aclame pe pucioşi şi să laude ideologia lor eretică s-au dovedit a fi nişte minciuni sfruntate. Daniela nu numai că n-a mai scris nimic în favoarea pucioşilor, dar a găsit puterea să descopere singură adevărul şi să se dezică radical şi definitiv de ei. Iată aceste “proorocii” pucioase, în splendoarea înşelăciunii lor:



1. Daniela trebuia să se scoale din mijlocul teologilor BOR şi să scrie împotriva BOR şi să arate “minciuna” preoţilor ei. (Dar ea n-a făcut-o!):

“ O, fiilor mici, […] sunt Eu, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. Iar acum scol pe cineva din mijlocul celor ce-şi zic că împlinesc ei Scripturile de nou Ierusalim. Ridic din mijlocul lor foc şi ard minciuna lor, căci minciuna lor este fărădelege împotriva Mea, nu este lucrare de nou Ierusalim. Eu sunt lucrarea de nou Ierusalim” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu dela Pucioasa” din 14 octombrie 1998)

2. Daniela trebuia să fie “inimioara cea nouă” care va scăpăra amnarul care aprinde scânteia care va înteţi focul ce va arde în BOR. Ea urma să primească putere nouă pentru ca să împlinească porunca ce o primise prin “Cuvântul” Pucios. (Dar ea n-a primit nici o putere nouă şi potrivnică şi n-a mai aprins nici un foc în Biserică!):

“Mă las cuvânt nou peste inimioara care scapără amnarul Meu pentru ca să iasă scânteia cea pentru focul Meu, pentru jalea Mea care vine de la omul minciunii; inimioară plăpândă în care Eu, Domnul, Mă voi slăvi şi voi arde de durerea pe care Mi-a făcut-o omul mincinos. Mai întâi învălui în pacea Mea şi în puterea Mea inimioara cea nouă, căreia îi dau putere nouă pentru ca să împlinească la cuvântul Meu.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu dela Pucioasa” din 14 octombrie 1998)

3. Daniela urma să fie “o nouă Iudită” şi o nouă Iudă care va lucra alături (de fapt, în subordinea) liderilor pucioşi, adulaţi cu cuvintele “copiii cei unşi” (adică, unşi cu toate alifiile)ca să taie capul unui “Olofern cu trup de şarpe” ( adică, să-l intimideze pe patriarhul BOR, întinându-i imaginea şi rănindu-i încrederea în sine. Patriarhul urma să se retragă, pentru a-i face loc acelui episcop care era agreat de către pucioşi). Aşa se anunţa că se va împlini Scriptura aceasta de Nou Ierusalim. (Dar Daniela s-a dovedit “leneşă şi neascultătoare” faţă de liderii pucioşi cei unsuroşi, motiv pentru care ei au şi expulzat-o ulterior din proximitatea lor. Iar “Scriptura aceasta de Nou Ierusalim” – “Cuvântul lui Dumnezeul Pucios” care prooroceşte scrierea “cărţii Danielei”, nu s-a mai împlinit nici până în ziua de astăzi):

“Pace ţie! Pace ţie! Pace ţie, copilă nouă! Fac din tine cărare pentru Mine spre oameni, şi cărare pentru oameni spre Mine. Întăreşte-te în umilinţa inimii, iar sinele tău să fiu Eu, ca să pot Eu vorbi pe limba lor cu cei ce râd zădărnicindu-Mi planul Meu cel din Scripturile de nou Ierusalim. Aşează-te cu dragoste cerească alături de copiii Mei cei unşi, căci va să te trimit ca pe Iudita să te atingi de capul şarpelui, şi apoi să-l răneşti. El va ţipa apoi de ruşine şi îşi va ascunde capul rănit şi va fugi dinaintea Mea, şi Eu Îmi voi împlini Scriptura aceasta. Amin.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu dela Pucioasa” din 14 octombrie 1998)

4. Daniela ar fi trebuit să tragă semnalul de alarmă, precum că BOR nu-i judecă drept pe liderii pucioşi-proorocii mincinoşi. (Dar Daniela n-a mai scris nimic şi nici nu i-a atenţionat pe arhiereii BOR cum că ar fi “judecători nedrepţi” cu “fenomenul” Pucioasa):

“Spune-le la vrăjmaşii Mei că ei nu Mă cunosc; spune-le că nu lucrează drept în judecata lor cea împotriva Mea, căci nu Mă cunosc.”(citat din “Cuvântul lui Dumnezeu dela Pucioasa” din 14 octombrie 1998)

5. Trimiterea Danielei ca o “Iudită” la arhiereii BOR şi cartea pe care urma ea s-o scrie ar fi trebuit să fie chiar împlinirea acestei proorocii. (Dar n-au fost: Daniela nu s-a mai dus ca o “Iudită” la arhiereii BOR, iar “proorocia” nu s-a mai împlinit!):

“Spune-le pe numele lor, ca să le scriu în cer numele lor, spre mărturie împotriva Mea, căci cartea trimiterii tale între ei, este carte din cărţile Mele, este proorocie peste ei.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu dela Pucioasa” din 14 octombrie 1998)

6. Daniela urma să lucreze plină de “Duhul Sfânt dela Pucioasa”, şi nu mâna ei urma să scrie, ci “mâna Domnului” ar fi trebuit să scrie prin mâna ei. (Dar, ori Daniela s-a lenevit, ori mâna “Domnului Pucios” a amorţit, cert este că lucrarea nu s-a mai ivit, iar “proorocia” nu s-a mai împlinit!):

“Duhul Meu Cel Sfânt suflă peste tine, iar tu eşti mâna care-Mi scrie dreptatea Mea. Voiesc să-ţi dau mărire împotriva celor ce s-au sculat împotriva ta, fiindcă diavolul cel de peste tot Îmi pipăie toate planurile Mele şi scoate limba lui la cei cu care Eu Mă sprijin între cer şi pământ. Fac din tine aşternutul picioarelor Mele pentru o clipă; pentru o clipă mică, fiindcă Eu sunt Dumnezeu mare şi Mi-e milă de om, căci omul este mic. O clipă tu vei lucra prin Duhul Meu Cel Sfânt o lucrare aşteptată de toţi sfinţii din cer şi de pe pământ.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu dela Pucioasa” din 14 octombrie 1998)

7. Scrierea Danielei era, chipurile, “aşteptată de către toţi sfinţii din cer” şi ea îi va ruşina pe înţelepţii din BOR, care îi învaţă pe alţii numai de la ei, şi nu vor să-i înveţe de la Dumnezeul Pucioasei. (Dar scrierea n-a mai apărut, sfinţii au aşteptat degeaba, iar înţelepţii BOR au rămas “ne-ruşinaţi” şi fără interes pentru învăţăturile eretice ale Pucioasei):

“Această lucrare va ruşina pe cei înţelepţi, pe cei ce s-au aşezat ca nişte dumnezei pentru calea oamenilor, pe cei ce s-au pus mai mari ca Mine peste sufletele multora care caută pe Dumnezeu, şi omul cel plin de dor nu mai dă de Mine, şi dă de ei.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu dela Pucioasa” din 14 octombrie 1998)

Dragă Gabriella, (II)
 

8. Daniela urma să fie îndrumată concret de către liderii pucioşi asupra stilului în care va scrie. Urma să i se arate şi firul pe care trebuie să-l urmărească, ca “să se lege” firele şi înţelesurile trecutului cu ale prezentului. ( Dar, ori pucioşii nu s-au priceput la îndrumat şi la arătat, ori Daniela nu le-a înţeles îndrumările, ori nu le-a văzut arătările, cert este că nimic din ce era aranjat, nici n-a mai ieşit, şi nici nu s-a “legat”):

“Vom lucra cu umilinţă şi cu durere în cuvânt, căci toţi cei care grăiesc pe pământ au duhul mândriei lor în grăirea lor, şi aceştia iau de la oameni, nu iau de la Mine, fiindcă ei lucrează în voia oamenilor. Voi arăta firul Meu cel de la apostolii Mei, cel de la începutul bisericii Mele, şi îl vom lega cu capătul cel de azi, ca să stea în faţa celor de la început, şi să dea seamă cei de azi pentru cele de azi, şi să se pocăiască dacă vor voi şi dacă vor putea să voiască. Dar acest lucru este urâciune înaintea Mea, căci desfrânarea lor Mi-a făcut mare ruşine în cer şi pe pământ.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu dela Pucioasa” din 14 octombrie 1998)

9. Daniela era măgulită cu promisiunea că “va fi ridicată dintre hulitorii din BOR”, unde, cică fusese strecurată cu premeditare de către “Dumnezeul” Pucioasei, ca să aibă El acum ce scoate. Fiind o “inimioară blândă” şi “curată la inimă”, ea va putea vedea în liderii pucioşi pe “unşii Domnului”, iar în cuvântul lor, va vedea “Cuvântul lui Dumnezeu”. (Dar Daniela a rămas până la urmă între creştinii din BOR, unde este şi astăzi, iar pe “unşii de la Pucioasa” i-a descoperit ca pe nişte impostori şi le-a aruncat în faţă cuvintele “Sunteţi nişte oameni răi!”) :

“ Te ridic din mijlocul lor, că de aceea te-am strecurat între ei, ca să te pot ridica azi, şi să-Mi plâng durerea Mea cea de şapte mii de ani, că tu eşti o inimioară blândă şi bună şi credincioasă lucrului Meu din zilele acestea, iar cel curat la inimă, acela Mă vede în mijlocul unşilor Mei lucrând şi cuvântând cuvântul dreptăţii şi al mântuirii.

10. Daniela era încurajată că-l va avea ca ajutor la scrierea cărţii pe Ninel (Ioan), soţul ei, iar Ninel va fi şi el răsplătit cu o parte din slava ei. (Dar Ninel n-a ajutat-o cu nimic, ba chiar a divorţat de ea şi părăsit-o tocmai pentru că avea impresia că le face prea mari concesii pucioşilor. Nici vorbă să mai ia şi din slava Danielei, primită la lansarea cărţii, carte care n-a ieşit, pentru că nu s-a mai scris):

“Ai lângă tine ajutorul Meu, ai pe copilul care Mă ajută pe Mine cu iubire. El te va ajuta, căci te voieşte lucrând, şi va lua şi el din slava Mea care va ieşi de la lucrarea ta pentru Mine.“ (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu dela Pucioasa” din 14 octombrie 1998)

11. Daniela era măgulită cu cuvinte sforăitoare: ea va fi “armă de apărare” a BNI (Bisericii Noul Ierusalim), ostaş viteaz în Armata Domnului ( a nu se confunda cumva cu Oastea Domnului, care e altă mâncare de peşte) care se va lupta cu Antichristul ascuns printre slujitorii BOR. Şi pentru că Daniela tocmai îşi amânase examenul de licenţă după cei 4 ani urmaţi de ea la Facultatea de Teologie, “Domnul Pucioasei” îi mai promitea şi că îi va echivala cartea pe care o va scrie cu examenul de licenţă, deci ea nu va mai trebui să-l susţină pe cel de la Facultate. (Daniela n-a mai apărat BNI, nu s-a mai înrolat voluntar în “Armata Domnului de la Noul Ierusalim” şi a refuzat să i se echivaleze “din cer” examenul amânat de licenţă cu “cartea” pe care urma s-o scrie, prin simplul fapt că n-a mai scris-o. Apoi, ca să fie în legalitate, şi-a dat examenul aici, pe pământ, fără nici o scamatorie sau “premiu din cer”):

“Am venit nu demult şi te-am pregătit prin unşii Mei şi te-am întărit ca să poţi prin puterea Mea. Tu te-ai plecat şi ai zis să fii a Mea după voia Mea, şi acum te cer, şi voi fi cu tine ca să lucrezi o clipă pentru Mine. Fac din tine armă de apărare a bisericii Mele, viteaz destoinic în armata Mea, căci tu ai învăţat arma. Acesta este examenul tău pentru arma pe care ai învăţat-o din cărţile bisericii, iar premiul ţi-l voi da Eu şi nu omul, că te voi curăţa de toate păcatele pe care le-ai făcut ca un om, şi îţi voi da mântuirea cea de la Mine. Ascultarea ta de cuvântul împlinirii Mele în om să n-o calci, că te fac datoare Mie, fiindcă îţi dau arvuna Duhului Meu Cel Sfânt, şi cu ea vei grăi împotriva omului care a îmbrăcat haina lui antichrist pe sub haina de slujitor al bisericii.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu dela Pucioasa” din 14 octombrie 1998)

12. Danielei i s-a prezentat apoi modelul “eşuat” al arhiereului Irineu, care a fost “laş şi cu iubire de sine” şi n-a avut putere ca să stea cu liderii pucioşi (“unşii cei mici”) până la capăt, aşa cum le promisese el lor, cum că “va accepta până şi caterisirea pentru asta”. Asta ca nu cumva să-i vină ideea să “eşueze” şi ea cum a făcut “laşul” de Irineu, cel “plin de iubire de sine”. (Dar acest lucru chiar aşa s-a şi întâmplat: Daniela a făcut exact ce a făcut şi Irineu, dezicându-se ferm şi definitiv de pucioşi. S-a văzut de aici că “Domnul Pucioasei” nu avea atâta forţă de scruta viitorul, ca să poată anticipa aşa ceva, o asemenea incredibilă “defectare”):

“Mi-e milă de gloatele cele fără de cunoştinţă, şi nu are cine se ridica pentru neamul omenesc ca să-l scol spre mântuire, că arhiereul Meu de la care am aşteptat lucrare vie după ce i-am dat să aibă, a căzut din cer, că a fost fricos şi că s-a ruşinat cu Mine şi cu unşii Mei cei mai mici. Mă zbat să-l scol şi pe el, că e curat, dar e neputincios, că a vrut să poată prin el, nu prin Mine. El vede minciuna lui antichrist şi plânge cu inima, dar e laş şi are iubire de sine, şi de aceea a dat să Mă părăsească şi să nu Mă mai cunoască prin cuvântul Meu cel nou, şi să se ascundă apoi. Dar vreau să-l scot curat, să-l scot de sub vina aceasta şi să-l măresc, pentru numele Meu şi numai pentru numele Meu, care stă mare peste grădina cuvântului Meu şi care se face mare din grădina Mea din România. Atât mai am viu în România; cu atâta nădejde am mai rămas pentru învierea cea din morţi a bisericii.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu dela Pucioasa” din 14 octombrie 1998)

13. Danielei i s-a poruncit să se ridice la luptă şi să-l omoare pe antichristul ascuns în BOR, dar nu singură, de capul ei, ci “unită cu cei din grădină” (adică “binecuvântată” de către liderii pucioşi-proorocii mincinoşi, care urmau să-i dirijeze îndeaproape scrierea, ca să o ajute ca “să poată”), iar scrierea Danielei să iasă aşa cum vor ei. (Dar nici Daniela nu s-a mai ridicat “la luptă”, nici binecuvântarea liderilor pucioşi n-a fost altceva decât apă de ploaie. Scrierea Danielei nu a mai ieşit aşa cum voiau liderii pucioşi, deoarece n-a mai ieşit deloc):

“Ridică-te, căci Eu sunt Cel ce Mă ridic în tine ca să spun: "Înviaţi, voi, oase uscate!". Amin, amin, amin. Pregăteşte-te cu iubire, şi cu puterea Mea te îmbracă şi stai unită cu cei din grădină ca să te ajute ei să împlineşti porunca Mea. Ei te vor binecuvânta din partea Mea şi te vor ajuta să poţi şi să fii arma Mea pentru moartea minciunii lui antichrist.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu dela Pucioasa” din 14 octombrie 1998)

Dragă Gabriella, (III)
 

14. Danielei i s-a promis că nu va fi singură, ci toţi “şfinţii pucioşi” se vor scula şi-i vor şopti la ureche ce să scrie, şi va scrie cartea împreună cu sfinţii. Îndeosebi şfântul prooroc Daniel, cel care-i poartă numele, o va ajuta cel mai mult. ( Dar ajutorul de la “şfinţi” ori n-a existat, ori n-a fost bun de nimic, ori Daniela a fost cam tare de ureche şi n-a auzit nimic din ce i-au şopotit “şfinţii” la ureche. Cartea tot nu s-a mai scris, cu tot ajutorul promis al sfinţilor):

“Se vor scula sfinţii şi îţi vor da lucrarea lor cea din mijlocul bisericii, că pentru totdeauna au dat-o. Se va scula proorocul Daniel şi te va ajuta din cer şi mulţi vor cerceta cu amănuntul cartea pe care o scriu cu tine şi multă înţelepciune voi coborî prin ea pentru cei ce aşteaptă scăparea din robia lui antichrist.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu dela Pucioasa” din 14 octombrie 1998)

15. Danielei i s-a promis că cel mai preţios sprijin va fi însă tot “Cuvântul Pucios”, care se va coborî din cer prin intermediul liderilor pucioşi, care o vor îndruma pe Daniela ce şi cum să facă, în toată vremea lucrului “Dumnezeului Pucios” şi a “cerului” cu ea. Daniela urma să “meargă pe fir”, făcând echilibristică pe sârmă întinsă. ( Această “însoţire în toată vremea lucrului” n-a mai existat, îndată ce “lucrul” la carte n-a mai existat. Daniela n-a mai “mers pe fir”. Aşadar, încă o proorocie mincinoasă) :

“Cuvântul Meu cel din cer te va însoţi în toată vremea lucrului Meu cu tine şi vom lucra cu cerul alături. Mergi pe fir, căci firul este întreg de la capăt la capăt, şi caută să vezi cine a rupt firul şi unde este nodul pe care Eu l-am înnodat mereu la ruptură, l-am înnodat tainic, ca să-i am pe cei de azi şi să lucrez lucrarea cea de la capătul firului, lucrarea cea de nou Ierusalim peste pământ, iar firele lăturalnice sunt alte fire şi n-au putere să ajungă la început şi la sfârşit.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu dela Pucioasa” din 14 octombrie 1998)

16. Cartea care va fi scrisă de Daniela la îndemn dumnezeiesco-pucioşesc i s-a promis că va fi totodată lucrarea ei de licenţă la şcoala teologică a “bisericii din lume”, iar numele ei de “scriitoare” va fi mare în cer şi pe pământ. (Dar n-a fost să fie aşa. Daniela şi-a dat mai târziu examenul de licenţă la “şcoala bisericii din lume”, ca orice absolvent obişnuit de teologie. Numele ei a rămas un nume obişnuit în şcoala bisericii, un nume de profesoară de religie ca oricare altul) :

“Scoală-te şi scrie! Amin, amin, amin. Aceasta este cartea ta de titlu de la Dumnezeu după ce ai învăţat în şcoala bisericii de azi. Ferice ţie pentru numele tău cel de după şcoala aceasta, căci toţi cei ce şi-au luat nume mare prin şcoala bisericii au prins învăţătură să-Mi dărâme biserica Mea cea de la Mine şi de la urmaşii Mei cei sfinţi lăsată.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu dela Pucioasa” din 14 octombrie 1998)

17. Bineînţeles că “lucrarea” Danielei, ca orice mecanism, nu putea începe fără “ungere” de la “unşii” pucioşi. După ce va primi ungerea şi binecuvântarea lor, Daniela va putea scrie repede şi cu mult spor şi “va lucra minunat”. (Dar n-a mai lucrat, nici minunat, nici ne-minunat, ceea ce înseamnă că “ungerea” şi binecuvântarea liderilor pucioşi nu i-au fost de nici un folos):

“Vino şi ia ungerea Mea pe care o cobor pentru tine prin unşii Mei ca să scrii. Scoală-te şi scrie! Amin. Scrie repede, că vremea este aproape. Eu vin curând […]“Scoală-te şi scrie! Amin, amin, amin. Eu sunt Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. Întreită binecuvântare pun peste tine, şi vei lucra minunat lucrarea Mea cu tine, căci Eu îţi dau de la Mine.”(citat din “Cuvântul lui Dumnezeu dela Pucioasa” din 14 octombrie 1998)

18. Dacă chemarea Danielei nu va fi de ajuns, poate că o poruncă va fi mai de efect. Daniela primeşte poruncă fermă să se apuce de treabă. De asemenea, toate puterile cele potrivnice sunt puse la respect, deci nici o oprelişte nu mai stătea de acum în calea Danielei. (Şi atunci, de ce n-a fost ea în stare să scrie nici un rând, lăsând de ruşine ditamai proorocia?):

“Ţie îţi poruncesc: scrie! Amin. Orice putere potrivnică să cadă şi să se tragă în lături la porunca Mea cea pentru moartea lui antichrist şi pentru învierea morţilor. Amin. Eu sunt Cel dintâi şi Cel de pe urmă, şi sunt Cel ce sunt. Amin, amin, amin. “(citat din “Cuvântul lui Dumnezeu dela Pucioasa” din 14 octombrie 1998)

19. “Proorociile” pucioşilor curgeau lanţ. Liderii pucioşi, auto-alintaţi cu cuvintele lămuritoare “fiii cei unşi în grădină” (ca să nu se înţeleagă cumva de cineva că ar fi unşi pe altundeva) erau apoi chemaţi să ia din mâna Danielei “cartea” (pe care ea n-a mai scris-o niciodată) şi s-o trimită pecetluită la toate bisericile, de pe tot pământul. (Poate că n-au reuşit ei să o trimită chiar la toate, pentru că până acum nici o biserică n-a primit vreun exemplar, iar pământul e cam mare, e rotund şi cam greu de străbătut în întregime cu piciorul):

“Fiilor unşi în grădină, luaţi în mâini ungerea Mea cea pentru inimioara care va lucra prin lucrarea Mea cu voi şi va da semnalul minciunii lui antichrist, care a înşelat toată lumea. Luaţi apoi din mâna ei cartea şi daţi-Mi-o Mie s-o pecetluiesc prin mâna voastră şi s-o trimit bisericilor şi peste tot pământul. Şi se va vedea biserica Mea cea cu voi, căci v-am răscumpărat dintre oameni ca să fiţi Mie biserică sfântă întru venirea Mea.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu dela Pucioasa” din 14 octombrie 1998)

20. Cartea pe care urma s-o scrie Daniela era denumită într-un final “lucrul cel pentru nimicirea proorocului mincinos”. (Întrucât “cartea Danielei” n-a mai ieşit vreodată la lumină, şi nici şanse pentru viitor nu se prea întrevăd, înseamnă că tocmai acesta era aluzia la proorocul mincinos: tot ce s-a spus despre “cartea Danielei” era o proorocie mincinoasă):

“ Iată, am adus la voi lucrul cel pentru nimicirea proorocului mincinos, care s-a aşezat în loc părut sfânt, ca slujitor al Meu, dar el este antichrist, iar Eu sunt Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, şi sunt Cel ce sunt, şi sunt Cuvântul Care suflă şi nimiceşte pe antichrist, omul fărădelegii, care s-a aşezat în loc numit sfânt drept Dumnezeu.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu dela Pucioasa” din 14 octombrie 1998)

198. Templul pustiit de la Pucioasa (Incrementa atque Decrementa Aulae Puciossae) (I)

Templul de la Pucioasa este simbolul văzut al înfloririi şi decadenţei unei secte care s-a ambiţionat să se joace de-a Dumnezeu, vorbind din dreptul Lui de mai bine de 55 de ani încoace.

La origine, el este o biserică ortodoxă care, deşi din punct de vedere al arhitecturii iese din tiparele erminiei ortodoxe tradiţionale (fiind de aceea numită, în mod invariabil, „templu”), a primit binecuvântarea unui episcop canonic de a funcţiona ca lăcaş de cult ortodox. Din nefericire, la scurt timp după târnosirea ei, liderii pucioşi au exacerbat mocnitele lor pretenţii voluntariste şi tendinţe centrifuge, dând un curs schismatic vieţii religioase din această biserică şi impunându-le enoriaşilor ei o conduită decadentă (bigotă şi fundamentalist-extremistă, cu accente naţionalist-monarhiste de extremă dreapta). Legătura cu autorităţile ecleziastice canonice a fost în mod ostentativ ruptă, după şedinţa Sfântului Sinod al BOR din ianuarie 1993, când ierarhii au refuzat să dea curs cererii liderilor pucioşi se a fi recunoscuţi ca având o ascendenţă sacerdotală absolută, de „prooroci ai lui Iisus Hristos care aduc Cuvântul Lui Dumnezeu pe pământ”, faţă de restul ierarhiei legitime a Bisericii. Din acest motiv, viaţa bisericească din acest „templu” pucios a căpătat o traiectorie liturgică deviantă şi incontrolabilă, promovându-se în sânul ei o suită de învăţături eretice, şi astfel biserica glisând rapid spre statutul de locaş de cult desacrat. Stare nefericită în care se află şi astăzi.

Toate icoanele făcute de pucioşi în atelierele lor au pe spate un simbol mic, stilizat, în formă de muşuroi, al acestui templu. Toate cărţile pucioşilor au pe coperta exterioară muşuroiul, iar pe filele din interior el apare chiar de mai multe ori, însoţit de o criptogramă: numărul 92 ( care simbolizează anul de la care pucioşii numără epoca de aur a templului „Noul Ierusalim”).

La început, templul era pentru pucioşi o speranţă sublimă, dar nebunească: el trebuia să reproducă ad litteram „cetatea sfântă, Noul Ierusalim, care se coboară din cer de la Dumnezeu”, ca semn al împlinirii Apocalipsei (v. Apoc. 21,2). Un lucru irealizabil din punct de vedere tehnic, material şi financiar, deoarece cele 12000 de stadii ale cetăţii proorocite în Biblie (v. Apoc. 21,16) ar fi trebuit să acopere o bună parte din Europa, nu numai grădina lui nea’Ilie din Glodeni.

În volumul original al cărţii „Cuvântul lui Dumnezeu” (ediţia 1955) există un capitol special destinat proorociilor despre acest templu, intitulat „ Istoria, anunţarea, construirea şi slava Bisericii Noului Ierusalim (paginile 294-321). Entuziasmul pucioşilor depăşea pe vremea aceea la modul hiperbolic cuminţenia raţionalului:

“Taină vă spun vouă, că sunt în lucru de la cer, şi voi ridica acum piatră de mărturie prin care va mărturisi Domnul taina acestui izvor care a curs atâta vreme în mijlocul acestui popor, şi apoi va fi mare poporul cel credincios, care va fi născut într-o clipă atunci, şi acesta se va numi poporul român, poporul neamului cel nou, poporul Noului Ierusalim. Şi va fi acesta un neam sfânt, care va primi slava cea dintâi între toate noroadele de pe pământ şi va împărţi lumină şi înviere şi sare peste mulţimile care vor curge spre acest munte.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat la 6 iunie 1991)

Clipa aceea, în care Poporul Rromân urma a se naşte ca pasărea Phoenix din propria lui cenuşă, pentru a umili apoi toate noroadele care nu s-au învrednicit să fi descoperit ele primele unde este “slava cea dintâi”, ca să o şterpelească apoi de la Dumnezeu, poate o mai aşteaptă pucioşii şi astăzi, dacă nu cumva se vor fi plictisit de aşteptare.

198. Templul pustiit de la Pucioasa (Incrementa atque Decrementa Aulae Puciossae) (II)

Odată hotărârea luată în ceea ce priveşte zidirea “templului – piatră de mărturie”, trebuia măgulit acum cu un cuvânt meşteşugit cel care fusese ochit de liderii pucioşi că ar putea fi conducătorul echipei de constructori: Nicuşor, zis şi “Zidaru”, pentru că era chiar zidar de meserie:

“Nicuşor Zidaru, deschide-mi ca să intru cu această taină şi scrie această zi, scrie această taină pe tăbliţa inimii tale, şi închide apoi uşa până vor veni zorii acestei împliniri, căci voi coborî spor din cer şi vom lucra cu grabă şi vom ridica piatră de mărturie peste acest izvor, […]”(citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat la 6 iunie 1991)

Nicuşor “Zidaru” este chemat cu chemare de sus din cer, şi apoi este tocmit la lucru ceresc pentru care va avea plată şi răsplată întreagă în împărăţia cerurilor:

“Întăreşte-te şi te ridică cu credinţă, că Domnul te tocmeşte pe tine, Nicuşor Zidaru, şi se va şti numele tău de pe această piatră, alături cu cei aleşi ai mei cu care am lucrat ca să ridic în vârful acestei pietre semnul Fiului Omului, Care Se va arăta biruitor în vremea aceasta, şi spre putere de înviere peste noroade, căci Dumnezeu Îşi va arăta apoi slava prin această lucrătură. Aşează-te lângă Domnul, aşează-te lângă mine şi lângă cei ce lucrează întru mine, Nicuşor Zidaru, căci aşa am rostit cuvânt: „Vino după mine! Vino, de acum! Vino, Nicuşor Zidaru, şi te voi face zidar de case vii, de inimi vii, fiindcă de la această piatră va ieşi izvor de înviere, şi Domnul Se va arăta în zilele ce vin“. Fii credincios întru această chemare, căci ce este cu neputinţă la om, este la Dumnezeu cu putinţă, şi vom lucra această piatră, căci Moise a izbăvit pe Israel prin cuvântul credinţei, dar în această lucrare este mai mult decât Moise.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat la 6 iunie 1991)

Nicuşor “Zidaru” şi echipa lui nu vor lucra biserica după capul lui de zidar, ci după planurile cereşti transpuse în schiţe ale liderilor pucioşi:

“A coborât Domnul la aceşti copii cuvânt şi schiţă, şi toate vin după planul cel ceresc, […]”(citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat la 6 iunie 1991)

Nicuşor “Zidaru” şi ortacii lui sunt avertizaţi să lucreze în mare taină, ca nu cumva să se afle ce lucrează ei acolo. Explicaţia este simplă (acum, după desfăşurarea lucrurilor): Pucioşii n-aveau aprobare de la autorităţi pentru zidire de biserică, căci ei nu aveau plan şi schiţă de biserică, ci au umblat cu înşelăciune, obţinând aprobarea pentru o cu totul altă clădire: un fel de “centru cultural şi artistic”, în care ar fi urmat să lucreze Marian Zidaru opere de sculptură monumentală şi artă creştină (anticipând puţin povestirea epilogului acestei epopei, dezvăluim de pe acum că, după ridicarea bisericii, pucioşii au pus crucea pe acoperiş într-o noapte, aşa că a doua zi autorităţile s-au văzut în faţa faptului împlinit: clădirea nu mai era “centrul artistic” care primise aprobările, ci o biserică ilegală. Pentru că au minţit, construind fraudulos altceva decât au pretins, pucioşii au primit o amendă substanţială pe care au plătit-o fără comentarii, bucuroşi că au scăpat aşa de lesne şi n-au fost obligaţi să-şi demoleze singuri “muşuroiul”):

“Fii înţelept şi fii pe piatra credinţei, […] Vom lucra după planul cel de sus, şi aceasta va fi o taină mânuită numai de Domnul, până vom ajunge în vârful ei. Să nu te temi că vei muri dacă vei ţine în tine această mărturie. Este scris că vine vremea când cei ce aud nu vor mai auzi, şi apoi cei surzi vor fi să audă. Iată, fă-te mut şi fă-te surd pentru cele tăinuite de Dumnezeu, şi vei fi între cei puţini ai lucrului cel tainic. Pecetlui-voi această taină între ucenicii mei şi voi înscrie numele lor pe această piatră, şi va fi spre mărturie. Amin. Stai lângă acest început de Ierusalim nou, stai lângă cei aleşi ai mei, Nicuşor Zidaru; stai, şi vei fi întru înţelepciunea cea de sus. Domnul lucrează să-Şi desăvârşească cele proorocite pentru această vreme, şi va aşeza Ierusalimul, şi iată cum începe, căci pe această piatră voi zidi începutul cel nou al zilelor ce vin.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat la 6 iunie 1991)

S-a trecut îndată la mare sfat, ca să se hotărască ce şi cum se va face.
Pentru asta, liderii pucioşi au înscenat un fel de consiliu executiv la care urmau să colaboreze trupurile cu duhurile, oamenii cu zeii. Prima şedinţă s-a ţinut în cer şi a fost prezidată de duhul Verginicăi (“mama Gigi”), la care asista ca invitat şi “Iisus Hristos”. Liderii pucioşi consemnau dialogurile în procesul verbal al şedinţei. Verginica deschide şedinţa de sobor ceresc, apoi Îi dă cuvântul şi “Domnului”, ca să zică şi El câteva vorbe de încurajare, iar “Domnul” binecuvintează Sfânta Treime din exteriorul ei: Tatăl, Fiul şi Duhul cel Sfânt şi întreit:

“Pace vouă! Acesta este un sobor ceresc. Mama Gigi este aici cu oaspeţi din cer şi este cu Domnul Iisus Hristos în sfatul acestui sobor, şi e sărbătoare în cer în această zi de sobor sfânt. […]Voi sunteţi trupul lui Iisus Hristos, […] Sunteţi începătura cea nouă, pentru că luaţi şi mâncaţi şi beţi Trupul şi Sângele Fiului Sfintei Treimi, şi iarăşi, după o zi şi o noapte luaţi.
Domnul Iisus Hristos este în sobor cu noi, iubiţii mei copii, şi Domnul dă binecuvântare peste acest sobor. Iată, Domnul grăieşte acum la voi:
– Binecuvântată să fie împărăţia Sfintei Treimi, a Tatălui Meu şi a Fiului Său şi a Duhului Cel Sfânt, întreit lucrător, acum şi peste toţi vecii! Amin.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat la 9 iunie 1991)

Cei tocmiţi să ridice din temelii biserica sunt atenţionaţi să păstreze în ascuns lucrarea lor:

“Pace vouă, celor împreună lucrători întru lucrarea Sfintei Treimi, Care lucrează să aşeze Ierusalimul cel nou! Şi vom începe cu această piatră şi de la această piatră. […] Iată, pe această piatră vom zidi biserica începutului învierii făpturii lui Dumnezeu. Credeţi în Domnul Iisus Hristos. Eu sunt. Nu vă temeţi, şi vom lucra această corabie. Pecetluiţi această taină până vom lua şi vom deschide aceste peceţi, căci vrednic este Mielul lui Dumnezeu să ia această carte şi să deschidă peceţile ei în strigătele mulţimilor care vor veni şi se vor adăpa din această piatră, din acest munte al binecuvântărilor.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat la 9 iunie 1991)

Cei 14 salahori tocmiţi să ridice biserica din temelii sunt pomeniţi apoi, fiecare după numele său:

“Să se scrie spre mărturie numele celor ce au stat cu cerul în sfatul acestui sobor, iar pe această piatră Domnul va săpa numele celor care sunt întru numele Domnului adunaţi în această zi de mărturie. Amin, amin, amin.
Numele celor strânşi în acest sobor ceresc: Ioan Spirea, Gheorghe, Ilie, Nicolae, Spiridon, Emilian, Emilian, Gheorghe, Constantin, Valeriu, Nicolae, Marian, Ioan, Dan.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat la 9 iunie 1991)

198. Templul pustiit de la Pucioasa (Incrementa atque Decrementa Aulae Puciossae) (III)

Unul dintre proprietarii pământului pe care se va zidi biserica este Iliuţă Bunea, pe care Mihaela l-a îmbrobodit din vreme ca “să se dea” cu totul lui Dumnezeu (cu pământ cu tot, adică, şi cu ce este clădit deasupra, pe pământ). Pentru a nu apărea pe viitor surprize (eventuale pretenţii de retrocedare) de la al doilea proprietar al pământului (Bunea Daniel, fratele lui Iliuţă), liderii pucioşi întocmesc un cuvânt de timorare a acestuia, ca să-l cedeze definitiv şi de bunăvoie, cu acte oficiale. Argumentul adus de ei este că “pământul este din veac al Domnului”:

“Iată cuvântul lui Dumnezeu pentru cel ce este înscris cu numele lui tot în acest pământ de aici, căci mai este înscris pe acest pământ încă un nume, şi Domnul vede numele acestui fiu, scris lângă numele fiului cel ales şi cel uns de Dumnezeu. Fiul cel care are ungere cerească, este al Meu cu tot ce este al lui. […]Nu s-a dat numai pe jumătate cu toate ale lui, şi s-a dat pe sine tot şi s-a dat cu tot ce a avut de la Dumnezeu dat. Dar hotarul acestui pământ pecetluit de Dumnezeu, şi hotarul acestui acoperământ pecetluit de mirul ungerii dumnezeieşti, acest hotar mai are prins în pământul lui încă un nume de fiu al acestui pământ prins între hotarele cele pecetluite ale acestei taine. Mai e un pas, şi aceste hotare vor fi şi mai pecetluite […] Iată, peste câteva zile aşezăm piatra de mărturie a acestui început de biserică nouă, şi va fi apoi să ridicăm pe ea altar de mărturie, care va vorbi despre cele ce s-au lucrat în ascuns, după porunca cea din cer coborâtă.[…] Cuvântul care lucrează în acest acoperământ, cuvintează astăzi pentru celălalt fiu care are numele înscris în aceste hotare; pentru cel care nu L-a priceput pe Dumnezeu şi nu L-a urmat pe El după cum a fost coborât cuvânt. Dar iată, încă o dată grăieşte Domnul cuvânt hotărâtor.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat la 8 iulie 1991)

Bunea Daniel primeşte o ameninţare voalată: pământul lui este şi al “Domnului”, căci are alegere cerească. Cineva va trebui să cedeze. Cine să fie, cine să fie? Ochiul “Domnului” a pândit în toată vremea asupra acestui petec de “pământ sfânt”, aşteptând momentul favorabil, care acum a venit:

“Ia seama, fiule al acestor părinţi, căci fratele tău cel mic este al Domnului cu tot ce are el, cu viaţa lui cu tot. Ia aminte, şi nu te lepăda de Domnul Care vorbeşte, căci dacă cei dintâi n-au scăpat de pedeapsă pentru că n-au ascultat de cuvântul care le grăia pe pământ, cu atât mai mult cei de acum care aud cuvântul şi se depărtează de Cel ce grăieşte din ceruri. Ia seama, ia aminte la cuvântul lui Dumnezeu, că iată ce grăieşte Domnul către tine: pământul acestor hotare are alegere cerească, şi Domnul a lucrat în vremea aceasta şi l-a pecetluit ca să fie pământ sfânt şi să calce pe el cei curaţi, cei aleşi cu care lucrează Domnul taina acestei vremi. Dintru început a fost această alegere, şi este acesta pământ ales de Dumnezeu. Ochiul Domnului a fost în toată vremea asupra acestui petec de pământ sfânt, iar la vremea hotărâtă a coborât lucrul Domnului care era proorocit să se lucreze în acest pământ.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat la 8 iulie 1991)

Lui Daniel Bunea i se cere imperativ un cuvânt scris de renunţare la drepturile strămoşeşti. Moştenirea pământului celor doi fraţi Bunea va purta numele "Domnului":

“Am ridicat din cetatea din care te tragi şi tu, am ridicat această trâmbiţă lucrătoare, spre sfârşitul vremurilor lumii, şi spre începutul cel care vine după sfârşitul celor rele. Am ridicat-o pe Verginica. Am mai ridicat din această cetate şi un fiu pe care, iată, l-am uns cu ungere cerească, şi el este un fiu al legământului cel nou. Fii înţelept cu Domnul, căci Domnul îţi cere ţie cuvântul tău ca să-l scrie spre mărturie. Iată ce voiesc să scriu: acest acoperământ şi acest pământ sfânt şi pecetluit este al lucrării Domnului, este al planului Domnului. Acest fiu mai mic este urmaşul acestei ctitorii. Este scris numele lui în dreptul moştenirii de aici, căci el este al lui Dumnezeu şi numai al lui Dumnezeu şi este moştenitorul acestei familii care este trecută ctitoră a acestui pământ, a acestui acoperământ care-L ascunde pe Domnul în ieslea Sa. Bucuraţi-vă, că Domnul a ridicat din mijlocul acestei case un salvator pentru mântuirea a toată casa aceasta. Amin. Ridică-te şi lucrează după cuvântul Meu, şi Eu voi scrie cuvântul tău spre mărturie şi spre mântuire casei tale. Spune cuvântul tău, căci Domnul este aici şi scrie graiul cuvântului tău. Iată, moştenirea ta de aici va purta numele Domnului, prin fiul cel mic care este ridicat dintre voi. Moştenirea ta de aici va sluji de acum lucrării pentru care a fost sortită această moştenire, căci lângă acest sfânt acoperământ Domnul ridică acum turn tare, stâlp de mărturie, piatră de înviere şi început de biserică sfântă şi curată, biserică nouă şi neprihănită, locaş de mărturie peste neamurile pământului, care vor afla din toate părţile şi vor privi slava acestui pământ.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat la 8 iulie 1991)

Odată ce problema pământurilor este ca şi rezolvată, noi aberaţii se lansează în continuare în eter de la Glodeni Vale: România va fi noul Canaan şi va fi condusă de conducerea “teocratică” a liderilor pucioşi de la Noul Ierusalim – Pucioasa, care îşi va avea cartierul general pe aceste pământuri care acum se “negociază”:

“Toţi care vieţuiesc în aceste hotare lucrează Mie, lucrează după cuvântul Meu şi sunt ai Mei, şi îi voi face de folos şi de salvare pentru multe noroade care se vor apleca spre Ierusalimul cel nou al acestei vremi, căci România va fi noul Canaan al Domnului şi va avea peste ea conducerea Noului Ierusalim care, iată, se coboară din cer prin cuvânt, şi iată, Ierusalimul cel ceresc ia viaţă de la acest început de aici.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat la 8 iulie 1991)

Daniel Bunea este forţat să-şi cedeze dreptul lui la acest pământ, pucioşilor. Liderii pucioşi preferă să nu se ajungă la judecată, unde mai mult ca sigur că s-ar face împărţeală dreaptă între cei doi fraţi. Ei vor să pună mâna pe tot pământul, după ce pentru partea lui Iliuţă s-au asigurat, căci l-au convins “să se dea cu totul”. În cel mai rău caz, dacă nu tot vrea să-l dea gratis, Daniel va trebui să-şi formuleze o pretenţie, ca să i se poată da ceva la schimb ( de exemplu, să spună câte icoane şi cruci pictate ar vrea la schimb). Însă fără pretenţii, căci trocul se va face numai după planul liderilor pucioşi:

“Iată, şi ţie, lucrarea pe care o ai de împlinit. Voiesc să aud cuvântul tău şi să-l scriu, căci Eu sunt Dumnezeul tău, şi tu Mă ştii, dar nu voieşti să calci pe urmele Mele. Iată, voi lucra scăpare ţie, căci sunt dator, dar voi lucra întru dreptate ca să te mântuiesc. Iată, rostesc către tine cuvânt: acest pământ va fi, de acum, al Domnului. Acesta este cuvântul Meu, iar cuvântul tău va fi scris şi va mărturisi pentru sau împotriva ta, dar şi cuvântul Meu va mărturisi tot aşa. Eu nu voiesc să ne judecăm, nu voiesc aşa cu tine. Eu voiesc bine, dar şi tu să faci tot aşa, căci Eu sunt Dumnezeu şi nu om, şi am cerul sub ascultare şi am putere şi Mă slăvesc întru putere şi întru mărire. Şi pentru că tu Îmi dai Mie şi lucrului Meu partea care este aici sub numele tău, iată, spune, şi Eu voi scrie. Ce voieşti să-ţi facă Domnul ţie? Ce voieşti să-ţi dea Domnul ţie? Spune, şi te voi asculta şi voi face după cuvântul tău şi voi scrie cuvântul tău. Dar cuvântul tău să fie dat după cum este cuvântul Meu şi planul Meu. Ceea ce ai tu pus în faţă de la Domnul, n-au avut mulţi, dar fii precaut, căci Domnul este un Dumnezeu tare. […] Scoală-te cu inimă mare şi cu duh de credinţă şi fă voia Mea, iar Eu voi fi şi Îmi voi aminti de credinţa ta şi de aplecarea ta. Ridică-te şi grăieşte, şi Domnul ia aminte şi scrie cele rostite de tine. Spune, ce voieşti să-ţi fac, ce voieşti să-ţi dau? Ce-Mi ceri? Domnul te întreabă şi aşteaptă să audă cuvântul tău. Domnul este gata să te asculte. Dar iată, din cuvintele tale vei fi mântuit sau nu vei fi mântuit. Alege tu pe Domnul şi dă cuvânt pentru El şi nu împotriva planului Său. Eu sunt Dumnezeu, şi tu eşti făptura Mea. Fie ţie după cuvântul Meu. Amin.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat la 8 iulie 1991)

198. Templul pustiit de la Pucioasa (Incrementa atque Decrementa Aulae Puciossae) (IV)

Decizia liderilor pucioşi privind cedarea pământului lui Daniel Bunea către ei, este inflexibilă. Ea nu admite nici o împotrivire. Pentru a fi timorat mai bine şi pentru a-i strivi orice împotrivire, lui Daniel i se arată starea gravă de neîmplinire şi necurăţie în care se află şi este somat să se lepede de “închinarea la idoli”:

“Să se împlinească cuvântul cel coborât acum şi să nu fie împotrivire. Amin. […] Iar tu, cel cu care am vorbit acum, ia aminte şi leapădă-te de idoli şi de stricăciune. Scoală-te şi scutură-te, ca să poţi rămâne împăcat cu Dumnezeu. Deşertăciunea şi idolii ei sunt spre sfârşit, căci răsare o lumină nouă. Luptă-te să dobândeşti viaţă curată, ca să te întorc în starea cea fără de moarte. Ajută-l pe tatăl tău care te-a născut să se lepede de tot ce-l desparte de sfinţenie şi de lucrarea care lucrează salvare şi despărţirea binelui de rău. Luptă-te şi ajută-l, dar nu-l încurca. Dacă ai înţelepciune, pune-o şi în slujba Mea, n-o da pe toată celor străini de Mine. Păstrează din ea şi lucrează cu ea şi pentru Mine, căci ţie îţi lucrezi binele.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat la 8 iulie 1991)

În ediţia 2006 a cărţii “Cuvântul lui Dumnezeu”, pucioşii adaugă un codicil la “Cuvântul” din 8 iulie 1991, care exprimă destul de limpede amploarea şi subtilitatea înşelăciunii prin care Daniel, tras pe urmele lui Iliuţă, îşi pierdea la rândul lui pământurile moştenite de la strămoşi:

Act:
Încheiat astăzi, 24 iulie 1991, între Bunea Daniel şi Bunea Ilie, cu prilejul consimţirii utilizării locuinţei primului, din Glodeni Vale, pe termen nelimitat. Încheiat în prezenţa membrilor familiei, urmând ca ulterior a se stabili forme legale.

Cu alte cuvinte, “ hai să trecem repede pe hârtie faptul că te-am convins şi că ai consimţit, până nu te răzgândeşti. Pe urmă, avem noi grijă de restul, ca să iasă bine”.

Iliuţă Bunea este numit proprietar de faţadă, numai cu numele, dar nu va mai avea niciodată drept de decizie şi de folosinţă exclusivă asupra pământului care tocmai le-a fost luat cu japca, lui şi fratelui lui:

“Aceasta este o zi de mărturie. Să se scrie această zi şi de Mine şi de voi, căci în această zi Domnul rosteşte în cer şi pe pământ numele celui mic din această casă. Iliuţă, tu să fii cu numele Meu şi cu numele tău până la slava Mea peste această moştenire cerească. Tu eşti moştenitorul acestei familii şi prin tine va fi mântuită toată casa ta dacă ea Mă va urma. Amin, amin, amin.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat la 8 iulie 1991)

“Proorocia” lansată de liderii pucioşi cu privire la Iliuţă (Iliuţă, tu să fii cu numele Meu şi cu numele tău până la slava Mea peste această moştenire cerească) a rezistat ce a rezistat, până a crăpat. Mai întâi, când conflictele dintre Iliuţă şi Nicuşor s-au acutizat, liderii pucioşi Mihaela şi Nicuşor au făcut alte presiuni şi ameninţări până ce Iliuţă, scârbit de rapacitatea agresivă a celor doi geambaşi profesionişti de pământuri ale ţăranilor şi de apartamente ale văduvelor, a cedat făcându-le act de donaţie a pământului (adică tot pământul, şi al lui, şi al fratelui lui, care-i fusese cedat chipurile “în folosinţă pe termen nelimitat”), a construcţiilor şi a acareturilor care se află pe acest pământ. Apoi, când nu i-a mai putut suporta pe cei doi pucioşi cu hachiţele şi cu răutăţile lor, a părăsit cu totul şi pământul, şi casele, şi apoi s-a retras la Maluri, la casa bătrânească a părinţilor, unde poate să reflecteze în linişte la naivităţile tinereţilor sale. (Dar poate că până la urmă tot îi va veni mintea la cap, şi va intenta un îndreptăţit proces de revendicare a bunurilor ce i-au fost sustrase prin înşelăciune de către cei doi rechini imobiliari – liderii pucioşi). Proorocia aceea cum că “el va fi şi va rămâne proprietar” (dar numai cu numele), până la venirea văzută a Domnului cu slavă peste această “moştenire cerească”, s-a dovedit o proorocie mincinoasă, iar liderii pucioşi, prooroci mincinoşi. Nici măcar cu numele nu mai are Iliuţă vreo tangenţă cu ceea ce îi aparţine de drept, căci o acţiune în justiţie ar putea scoate la iveală caracterul opresiv şi intimidant prin care i s-a smuls semnarea actului de donaţie. Chiar “Cuvântul” scris al pucioşilor din acele timpuri dovedeşte cu prisosinţă lăcomia şi samavolnicia liderilor pucioşi.

Cum-necum, templul de la Pucioasa s-a zidit în cele trei luni în care au pohtit liderii pucioşi-proorocii mincinoşi. Pe 22 iulie 1991 s-a pus piatra de temelie. Liderii pucioşi au aşezat la temelia bisericii numele regelui Mihai, sperând că în felul acesta îl vor face ctitor din oficiu, în contumacie, fie că vrea, fie că nu vrea; iar când se va sui pe tron (asta fiind altă proorocie mincinoasă de-a lor) regele Mihai “şi mlădiţa sa” ( principesa Margareta, pe care pucioşii o vedeau cu şanse mari la succesiunea pe tron, când va muri tatăl său) îşi va aduce aminte de ei şi-i va sui în scaune dregătoreşti de mare cinste. Au mai aşezat la temelie şi numele lui Irineu, proorocind ei că Irineu va fi patriarhul care se va aşeza în scaunul lui Teoctist (încă o proorocie verificată din plin ca mincinoasă, căci în locul lui Teoctist Arăpaşu a ajuns patriarh Daniel Ciobotea):

“[…]în locul în care Eu te-am uns pe tine peste Ierusalimul cel nou, iată, aşezăm acum piatră de mărturie, şi tu vei fi martorul Meu cel credincios. […] Ia înţelepciunea Mea şi întocmeşte cu ea cuvânt de temelie şi pune numele tău la temelia acestui cuvânt de temelie nouă, şi pune în cuvântul acesta numele unsului Meu Mihail, căci voiesc să rostesc numele lui din vârful acestei pietre când vom termina de lucrat această piatră. Eu sunt Cel Care-l va aduce pe unsul Meu. […] Voi coborî legile Mele peste unsul Meu Mihail şi voi coborî legile acestui pământ ales […] ca să fie nou acest pământ şi să se coboare peste el curcubeul României, însoţit de slava cea nouă a Ierusalimului ceresc. Aceasta este soarta acestui pământ, a acestui nou Canaan, a acestui nou Eden care va străluci peste noroade, iar unsul Meu Mihail şi mlădiţa sa vor fi întru Mine, şi nu vor fi fără Mine peste acest nou pământ.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat la 15 iulie 1991)

Irineu este proorocit a fi patriarh pe scaunul Bisericii, iar regele Mihai va sui iar pe tronul României, iar “mlădiţa lui” (principesa Margareta) va fi de-a dreapta lui (prim ministru, deocamdată?). Proorocia aceasta cu Margareta de-a dreapta regelui este oricum profund mincinoasă, contrazisă fiind doar peste câteva rânduri de o altă “proorocie” care spune că de-a dreapta regelui va sta “patriarhul Irineu Pop” :

“Binecuvântată să fie, şi piatră de temelie a bisericii neprihăniţilor şi a neadormiţilor să fie această piatră care se aşează acum prin martorul Meu Ioan-Irineu, căci el va sta pe scaunul bisericii Mele şi va cuvânta legile Mele cele curate, cele sfinte, căci este martorul lucrului Meu din vremea aceasta. Binecuvântată să fie coroana română şi casa unsului Meu Mihail, rege al României, căci el este de la Dumnezeu peste acest neam, şi iată, vine vremea României lui Dumnezeu, […] Pace şi ţie, rege al României Mele, de aici, de la prima piatră a începutului cel nou! Pace ţie, Mihail, rege al celei binecuvântate! Pace ţie, şi peste casa ta, şi peste mlădiţa ta, care va sta de-a dreapta ta!” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat la 22 iulie 1991)

198. Templul pustiit de la Pucioasa (Incrementa atque Decrementa Aulae Puciossae) (V)

Proorociile mincinoase abundă în continuare. Rromânia va fi Noul Ierusalim, Regele Mihai, unsul lui Dumnezeu, va cârmui peste Rromânia Cea Binecuvântată , va cârmui ca Rrege, avându-i ca sfetnici pe liderii pucioşi care-i vor aduce “proorocii noi” (“Cuvântul lui Dumnezeu”, proaspăt mereu, ca să ştie regele cum să cârmuiască pe placul lui “Dumnezeul de la Pucioasa”), iar de-a dreapta lui va sta cel care este pregătit să devină “patriarhul Irineu Pop”:

“România va fi Noul Ierusalim, iar Domnul va fi cu cuvântul Său spre slava Ierusalimului nou. Şi se vor împlini în vremea aceasta cele proorocite, căci voi aduce pe unsul Meu, şi el va cârmui întru Mine şi nu fără Mine, căci peste cea binecuvântată este Dumnezeu cu cuvântul Său, spre plinirea slavei cea aşteptată. Pace peste casa unsului Meu, Mihail! Pace ţie, rege al României, şi fii întru Mine […] Un picuţ, şi despecetluiesc acest izvor de înviere şi de viaţă întru adevăr, şi vei veni apoi, şi vom cârmui întru adevăr peste noroade, că România va împărţi legea şi calea adevărului şi calea vieţii, şi vei avea de-a dreapta ta pe cel ce-l pregătesc să fie cel dintâi peste biserica Mea, căci este alesul Meu pentru vremea aceasta şi este aşezat întru sfinţenie şi întru taina care va acoperi cu slavă biserica şi neamul acestei vremi.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat la 22 iulie 1991)

Regele Mihai este numit din oficiu ctitor al bisericii de la Glodeni, fără a mai fi întrebat dacă este sau nu de acord şi fără a fi de faţă, ca să se poată pronunţa liber şi conştient:

“Am coborât veste cerească prin cuvânt şi am spus celor ce dau trup cuvântului Meu că voi aşeza piatră de mărturie, care va mărturisi în curând pe România şi lucrul Domnului peste România. Am pus să se scrie pe această piatră numele unsului Meu Mihail” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat la 22 iulie 1991)

Copiii “Domnului” Pucios (liderii pucioşi) sunt atât de plăpânzi, încât regele va trebui să-i aibă neapărat în vedere atunci când va reveni pe tron (adică, să-i întărească în niscaiva funcţii-cheie, de conducere). Irineu este denumit “martorul pucioşilor”, şi este proorocit că va fi mai-marele bisericii. “Domnul” va lucra prin cei aleşi ai Săi, proorocii mincinoşi de la Pucioasa:

“Aceasta este legea învierii făpturii Mele, şi iată, ridic cu grabă turn tare şi stâlp de mărturie, şi apoi voi rosti din vârful acestei pietre numele tău, rege al României. Dar sunt plăpânzi copiii Mei care stau în jurul ieslei cuvântului Meu, iar Eu vin spre tine, unsul Meu, vin şi îţi vestesc că trebuie să lucrez cu grabă această piatră de mărturie, şi apoi să fie să ne aşezăm să lucrăm lucrul acesta nou al învierii făpturii Mele, […]
Aceasta este voia Mea: voiesc să scriu numele tău la temelia acestui nou locaş, căci va fi acesta începătură nouă, stare curată, preoţie sfântă şi popor agonisit prin trâmbiţă dumnezeiască în vremea de sub întunericul domniei fiarei roşii […] Voiesc să lucrez prin martorul Meu, care va fi peste biserica Mea. Voiesc să aşez viaţă curată şi înviată prin cuvânt. Voiesc să aşez legile Mele peste viaţa acestui neam, căci cei ce voiesc să facă bine pentru România Mea, nu pot face nimic fără Mine. Cine iubeşte pe România şi nu calcă curat şi drept pe cale cu Domnul, acela nu poate să ajute acest neam, căci Domnul lucrează prin cei aleşi ai Săi. […] Pace unsului Meu, Mihail! Amin, amin, amin. ” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat la 22 iulie 1991)

198. Templul pustiit de la Pucioasa (Incrementa atque Decrementa Aulae Puciossae) (VI)


Liderii pucioşi se roagă apoi “Dumnezeului” lor. Rugăciunea lor este complexă şi atinge mai multe puncte:

1. să-i întărească pe ei ca să poată face voia Lui, pentru că ei sunt mici şi puţini şi plăpânzi şi slabi şi smeriţi:

“– Dumnezeule Cel întreit mare, Dumnezeul lui Avraam cel credincios, Dumnezeul lui Israel […] Ascultă-i pe cei mai mici, pe cei puţini, căci Tu eşti Dumnezeul celor mici, al celor slabi, al celor smeriţi!” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat la 3 august 1991)

2. să-i ajute pe ei ca să păstreze “taina ieslei Cuvântului” pucios:

“Ascultă glasul celor ce strigă din locul începutului cel nou al Noului Ierusalim, coborât din cer peste România, ascultă-i pe cei ce nu pot spune nimănui taina ieslei cuvântului Tău din vremea aceasta. […]Dar Tu ne-ai scos din mijlocul lumii […]” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat la 3 august 1991)

3. să-i vadă cum se ostenesc din greu, punându-i pe supuşii lor să adune piatră de râu pentru temelia “muntelui sfânt” şi pentru zidurile lui:

“Iată, vezi cum adunăm piatră cu piatră de pe albiile râurilor ca să zidim Ţie piatră de mărturie şi început de Sion ceresc, ca să zidim Ţie munte sfânt peste care să-Ţi cobori slava şi să slobozeşti glas de bunăvestire pentru toată făptura care va crede în Tine.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat la 3 august 1991)

4. să grăbească ajutorul Lui pentru zidirea bisericii, ca stâlp de mărturie a “lucrării” de la Pucioasa:

“Grăbeşte ajutorul Tău spre noi, ca să ridicăm acest stâlp de mărturie […]” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat la 3 august 1991)

5. să le trimită sponsori grei şi cu inimă mare, ca să-i sponsorizeze din plin şi din ascuns:

“Nimeni nu are şi pentru Tine, dar trezeşte Tu pe cei cu inimă mare, aşa cum ai trezit inima lui Zaheu, căci ai pe mulţi care nu şi-au plecat genunchii în faţa lui Baal, şi spune-le lor să facă voia Ta în ascuns, […]” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat la 3 august 1991)

6. să păzească El lucrătura care se lucrează aici, la Glodenii Pucioasei, de răufăcători, de irozii şi iudele din sat şi de cărturarii şi fariseii din BOR, căci ei (liderii pucioşi-proorocii mincinoşi) nu pot s-o păzească, atât se cred ei de firavi şi de mici:

“Păzeşte izvorul Tău de cei răufăcători, de iudele şi de irozii vremii, căci suntem firavi, Doamne. Păzeşte ieslea cuvântului Tău de cărturarii şi fariseii acestei vremi, de toţi cei ce iubesc păcatul şi moartea şi ura.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat la 3 august 1991)

7. să-i adune pe cei din Israel (adică toţi creştinii simpatizanţi sau practicanţi ai sectei pucioase) sub acelaşi sceptru, cel al liderilor pucioşi cei mici şi puţini; căci deşi puterea lor nu stă în numărul lor, bine ar fi să le fie numărul lor cât stelele cerului:

“Adună-i pe cei buni, pe cei curaţi, pe cei adevăraţi şi sprijineşte pe cei mici ai Tăi, pe cei puţini ai Tăi pe care i-ai aşezat la gura izvorului Tău, căci puterea Ta nu stă în numărul mare, nici tăria Ta în puterea celor mari. Adună-l pe Israel, căci Israel este cel ce crede în Tine, după făgăduinţele Tale, iar numărul lui Israel va fi cât stelele cerului.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat la 3 august 1991)

8. să vestească tot ca va mai fi de făcut, anunţînd toate prin glasul celei de-a Şaptea Trâmbiţe, glasul “proorocilor” Lui, adică prin liderii pucioşi. Dar, surpriză! Aici, a Şaptea Trâmbiţă nu mai este “Domnul”, aşa cum clamau “ la acoperire” liderii pucioşi prin alte mesaje, ci este tandemul “proorocesc” Mihaela-Nicuşor; nimic nu se va mai face de acum încolo decât de la ei şi prin ei:

“Milostiveşte-Te spre locul odihnei Tale, căci Tu Te odihneşti întru cei aleşi ai Tăi şi Îţi desăvârşeşti lucrarea întru cei slabi ai Tăi, ca să cunoască toţi cei de pe pământ că Tu eşti un Dumnezeu tare şi Îţi anunţi împărăţia prin glasul de trâmbiţă al proorocilor Tăi. Nimic nu împlineşti fără să vesteşti prin prooroci, şi iată, vine vremea gloriei Tale, vine peste România, şi va fi năframa României curcubeu al păcii peste popoare, căci aşa ai binevoit. Amin. ” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat la 3 august 1991)

198. Templul pustiit de la Pucioasa (Incrementa atque Decrementa Aulae Puciossae) (VII)

Urmează zidirea propriu-zisă a bisericii. Din când în când, Verginica (mama Gigica) îşi trimite duhul din cer ca să le dea “Cuvânt” proaspăt de îmbărbătare liderilor pucioşi (care sunt cam puţinei şi cam plăpânzei şi cam firăvei, şi de aceea, cam popândei), îndemnându-i totuşi să facă minuni prin salahorii lor pe care-i pun la treabă, la lucrătură:

“Pace şi sănătate cerească vă aduce mama Gigi! Pace, şi cu frică şi cu iubire fără seamăn să împliniţi lucrul spre care v-a ridicat Dumnezeu pe voi! Iată, facem paşi mari într-o clipă scurtă, ca să iasă Dumnezeu la suprafaţă cu acest izvor ceresc. Am fost mereu aici şi v-am pregătit de la cer, căci vedeam că se apropie de la cer această lucrătură de piatră vie, această biserică […] Iubiţii mei, sunteţi lucrători de minuni, mămică, […] Sunteţi plăpânzi şi sunteţi puţinei, dar sunteţi ascultători […] Sunteţi plăpânzi şi firavi, dar cerul lucrează peste voi, […]” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat la 17 august 1991)

Şeful de echipă, Nicuşor “Zidaru”, primeşte o atenţionare specială de îmbărbătare prin “Cuvânt” de la duhul care îşi ia numele mămica Gigi (cică, “Ferească Domnul să se lase spre slăbirea ritmului sau spre tărăgănarea trebii, a lucrăturii ”, că-i vai de ei):

“Fiţi precauţi, şi iarăşi zic: fiţi precauţi. Dar cea mai mare răspundere pentru terminarea şi pentru buna lucrare a acestei lucrături este pentru acela peste care am grăit că-l voi face zidar de case vii. Pe el l-a pus Dumnezeu să vegheze peste lucrarea şi peste terminarea acestei lucrări. […] Ce aţi face voi, oare, dacă n-aţi împlini această lucrătură care s-a dat vouă s-o împliniţi? O, nu vă daţi seama ce vă spun eu. Ferească Domnul să vă lăsaţi spre slăbire sau spre tărăgănare. [...] Întăriţi-vă mijloacele şi hai să terminăm şi să înfigem în vârful acestei pietre semnul Fiului Omului, care este înaintea lui Iisus Hristos.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat la 17 august 1991)

Îndemnurile ca fiecare să-şi are cu sârg parcela care i s-a atribuit sunt stimulate de duhul şi prin reamintirea faptului că mămica Gigi le-a pregătit deja în cer “ştatele de plată”, plata lor care acum e pe vine de la ceruri. Lucrarea însă se pare că merge binişor, pentru că, încet-încet, “iese ca să se vadă”:

“Iubiţii mei, pace peste voi de la mămica Gigi! Ceea ce aveţi fiecare de lucrat în acest ogor, lucraţi, mămică, lucraţi cu iubire, că plata voastră vine de la ceruri. Pace vouă, şi putere duhurilor şi trupurilor voastre, căci de azi încolo vom sta tot mai des în sfat cu voi, ca să se vadă această putere prin cuvânt lucrată!
Pace şi Ierusalim nou peste inimile voastre şi peste acest întreit sfânt locaş care iese ca să se vadă de la Dumnezeu! Amin, amin, amin.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat la 17 august 1991)

Într-adevăr, doar în câteva zile a fost terminată temelia bisericii de către neadormiţii şi neprihăniţii salahori pucioşi:

“Sfânta Treime binecuvintează temelia de început a bisericii neadormiţilor şi a neprihăniţilor.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat la 17 august 1991)

Duhul Verginicăi primeşte apoi împuterniciri depline ca să coordoneze toată lucrătura de la Glodeni:

“Sfânta Treime binecuvintează pe Verginica şi împuterniceşte duhul ei […]. Sfânta Treime […] slobozeşte izvor nou din duhul lui Verginica. Dumnezeu împuterniceşte pe Verginica peste tot lucrul ce se lucrează acum în aceste hotare […] Amin, amin, amin.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat la 22 august 1991)

După terminarea temeliei, s-a trecut îndată la ridicarea zidăriei. Se lucra într-un ritm infernal, supraomenesc, zi şi noapte, deoarece liderii pucioşi, în megalomania lor, stabiliseră ca biserica să fie gata peste trei luni, când se serbau 11 ani de când a murit Verginica. Cei doi lideri pucioşi, Mihaela şi Nicuşor, nu făceau nimic de dimineaţa şi până dincolo de miezul nopţii, în afară de a-i păzi pe salahori, umblând fără rost de colo-colo printre lucrători. Nedespărţiţi ca Pat şi Patachon, cei doi vechili atotştiutori dădeau necontenit „indicăţii” stupide care se contraziceau de la o zi la alta şi care-i exasperau pe meseriaşii care trebuiau să le execute. Era de aşteptat ca în aceste condiţii să apară grave disensiuni între „stăpâni” şi „sclavi”. Duhul Verginicăi intervine energic ca să facă ordine şi să restabilească autoritatea celor doi lideri pucioşi-prooroci mincinoşi, ştirbită de ordinele lor incoerente şi de faptul că făceau doar pe şefii, fără să pună şi ei (măcar de formă) osul la treabă. Cârtirea salahorilor împotriva liderilor pucioşi, dar mai ales neascultarea de „cuvântul lor ceresc”, de puterea şi de lucrarea lui, este cotată drept mare păcat, care trebuia să fie pe loc osândit:

“Copiii mei, […] dacă lucraţi un lucru care iese din porunca Domnului Savaot, de ce, mămică, nu lăsaţi voi să lucreze cuvântul la voi? Aici toate s-au lucrat şi se lucrează cu cuvântul, şi la cuvântul Domnului şi al cerului, măi copii. Fiţi copii ai cuvântului ceresc, căci cuvântul este puterea, şi când el ia fiinţă pe această carte, ia fiinţă şi împlinirea cuvântului, şi cuvântul înseamnă astăzi, înseamnă acum. Aşa este lucrarea cuvântului care este spus la voi. Am spus că în acest loc pecetluit de Dumnezeu, am spus că aici păcatul este osândit, ca să nu prindă viaţă aici păcatul. Eu nu mă mai pot învârti cu voi în loc pentru păcate […] Pentru păcatul cârtirii şi al necredinţei […] cu voi nu se poate să mă mai învârt […] Am văzut, cu Domnul am văzut înainte, căci duhul cerului este înainte văzător, şi am văzut peste zi, şi am văzut necredinţă şi cârtire, şi am văzut dispreţuită puterea lui Dumnezeu.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat la 4-10- 1991)

198. Templul pustiit de la Pucioasa (Incrementa atque Decrementa Aulae Puciossae) (VIII)

Cuvântul liderilor pucioşi are prioritate faţă de orice alt cuvânt. Toţi trebuie să se supună necondiţionat şi să asculte de cuvântul lor:

“Iată, dacă sunteţi fii ai lucrării cuvântului, cuvântul lucrează la vedere. Cuvântul neîncrederii care este gândit sau spus de voi, are putere cuvântul spus de voi, precum putere are cuvântul credinţei voastre în lucrarea cuvântului lui Dumnezeu. De aceea v-am spus să fiţi atenţi cum vorbiţi şi ce rostiţi şi ce voiţi, ca nu cumva să fie nesocotit cuvântul vostru. De aceea v-am spus să daţi loc cuvântului meu în faţa cuvântului vostru şi să nu voiţi voi nimic decât cele ce vin spre ştire şi spre lucrare.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat la 4-10- 1991)

Odihna este suprimată după capriciile liderilor pucioşi, chiar dacă acest abuz stârneşte proteste şi cârtiri şi nemulţumiri în nedormiţii şi neprihăniţiilucrători, care se simt deja extenuaţi şi fără puteri:

“Iată, aţi văzut că voi nu puteţi, şi m-am atins de voi şi v-am îmbrăcat de sus cu putere, dar nu vă veţi aşeza la odihnă până nu veţi săvârşi lucrul acestei zile. Altfel, ar fi să avem timp şi pentru pedeapsa acestui păcat, căci am stat de la o vreme deoparte astăzi. N-am avut cum să mă mai apropii, şi eram cu duhul frânt de durere, căci aşteptam ispăşirea păcatului. Aşa era Domnul de necăjit pe voi, dar L-am biruit cu mila mea de voi, şi iată Scriptură împlinită în ziua aceasta, căci "mila biruie judecata Domnului".” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat la 4-10- 1991)

Cârtirile la adresa liderilor pucioşi sunt anatemizate. Nimeni nu mai are dreptul la vreun cuvânt de spus. Se anunţă un “Cuvânt” mustrător pentru cei nemulţumiţi:

“Feriţi inima şi gândul şi limba voastră de cârtire faţă de cele rostite de Duhul Cel ceresc. Feriţi-vă de cârtire, că Domnul este credincios şi împlinitor din cuvintele Sale. Voi dezlănţui putere de cuvânt şi voi urni din loc nepăsarea faţă de cuvântul care este auzit şi nu ia trup în această carte, căci trebuie numaidecât să stau cu voi în sfat. De mult timp mă zbat să-mi fac loc cu cuvântul peste voi, peste fiecare în parte, şi nu ia viaţă cuvântul care vine ca să se audă de voi.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat la 4-10- 1991)

Învolburările fireşti ale vremii şi vuietul vântului sunt puse pe mânia “Domnului” faţă de păcatul cârtirii celor netrebnici faţă de sublimii lor conducători, liderii pucioşi. Noroc cu duhul Verginicăi care, ca un dresor iscusit, a reuşit să-L îmblânzească pe “Domnul” şi să-L aducă la tăcere, că altfel cine ştie ce nenorocire sub formă de pedeapsă se mai putea întâmpla:

“Am spus că am văzut înainte, am văzut de dimineaţă că se naşte între voi cârtire faţă de puterea care lucrează prin voi de la Dumnezeu. Am văzut înainte peste zi, şi S-a supărat Domnul şi a dat semn de mânie şi de tristeţe peste văzduhul cel de deasupra voastră. A trecut Domnul peste voi dis-de-dimineaţă şi Şi-a arătat durerea şi supărarea de la voi, şi a trecut pe deasupra voastră cu putere, vânt şi vuiet de vânt, dar Se uita Domnul la smerenia mea, la duhul meu cel strâns de teamă, şi S-a uitat la strigătul cuvântului care a sosit pe masa Sfintei Treimi, căci a sosit dintre voi cuvânt de rugăciune pentru îmblânzirea supărării Domnului, Care văzuse înainte păcat de cârtire aici la voi. Şi Domnul a tăcut apoi, dar a lăsat peste voi văzduhul trist, căci voia Domnul să vă îndemne la pocăinţă. De mila mea şi de mila duhului meu cel purtat între voi, voia Domnul să vă aducă spre duh de căinţă, şi iată, m-am apropiat acum, şi vă dau, mămică, sporul zilei de azi, şi vom scrie tot aşa, minune vom scrie, căci aşa era scris în sulul zilei de azi. Am spus că pentru păcat nu veţi mai suferi cu trupul, şi veţi suferi cu duhul, ca să vă scap de orice păcat.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat la 4-10- 1991)

Duhul Verginicăi vine şi cu un sfat practic şi eficient pentru cei care mai sunt tentaţi să-şi critice liderii şi cuvântul lor. Să-şi muşte limba în gură, să nu se mai plângă de oboseală şi să nu-şi mai învinuiască stăpânii, pe liderii pucioşi (copiii care aduc “Cuvântul”). Duhul Verginicăi cere întâietate în toate deciziile pe care le va lua el prin liderii pucioşi - proorocii mincinoşi, purtătorii cuvântului cel din cer:

“Muşcaţi-vă limba atunci când vă vine să ieşiţi cu cuvântul vostru în întâmpinarea cuvântului duhului meu ca să-l schimbaţi voi. Să nu mai fie de acum aşa între voi. Să fie „da“ cuvântul, dar să fie, mămică. Fiii lumii nu se plâng de oboseală pentru zilele şi nopţile cele trăite de ei, muncind şi cu trupul şi cu duhul lor pentru viaţa aceasta lumească. Voi, mămică, nici atât să nu vă plângeţi de oboseală, căci voi sunteţi stătători lângă lucrul Preasfintei Treimi, Care veghează şi lucrează prin voi, şi poate Duhul Sfintei Treimi, poate, căci este Duhul puterii, măi copii. Nu voiesc să dau vina pe copiii cei ce aduc cuvântul meu spre întrupare, că dacă ei ar fi cu vină, n-ar mai putea fi purtători ai cuvântului cel din cer. Şi iată, nu voiesc să fie vină peste nimeni din voi, ci voiesc să ia trup la vreme cuvântul meu, că multe cuvinte s-au zbătut să-şi facă arătarea şi nu s-au adus în această carte. Fiţi cu toţii mai atenţi, mai cu dor, mai cu aşteptare, mai cu întâmpinare, mămică. Dorul şi dragostea din voi îmi fac mie cărare şi pot veni în sfatul vostru. Daţi-mi întâietate între voi, că din cer lucrez la voi, şi nu sunt despărţită de voi nici o clipă. Fiţi cereşti, că dacă lucraţi după sfatul cel ceresc, aşa se cheamă că sunteţi cereşti.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat la 4-10- 1991)

198. Templul pustiit de la Pucioasa (Incrementa atque Decrementa Aulae Puciossae) (IX)

Termenul limită de trei luni fixat de liderii pucioşi pentru terminarea lucrăturii zidirii bisericii rămâne de neclintit, chiar dacă lucrătorii se simt suprasolicitaţi şi extenuaţi. Cei sceptici sunt mustraţi că prin îndoiala lor aduc durere duhului vorbitor de la Glodeni-Pucioasa şi îi fac în necaz “Domnului”:

“Voiesc să vă dau spor mare, mai mare decât până acum, căci trebuie să fim gata la vremea fixată de cer, şi mă doare când văd cuvânt pământesc în faţa celui ceresc, cuvânt de al vostru contra cuvântului cel rostit, contra timpului cel vestit pentru săvârşirea acestei lucrături. Domnul lucrează ca să termine această lucrare, dar Domnul este un Dumnezeu necăjit şi strâns de timp. Simţiţi necazul Domnului şi nu vă lăsaţi spre osteneală, căci trebuie să fim gata aşa cum este vremea rostită de cer.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat la 4-10- 1991)

Cei care au duh tulburător şi tot nu vor să înţeleagă că liderii lor au ungere mare asupra lor şi că aceştia nu trebuie loviţi cu cuvinte de împotrivire, să-şi muşte nu numai limba în gură, ci şi inima în piept:

“Am de stat în sfat cu voi, căci am de trudit cu multe înţelesuri din cer între voi. Văd duh tulburător uneori la voi. Nu se poate aşa ceva. Daţi-mi voie cu sfatul meu, că să ştiţi, nu văd că am această libertate între voi, şi de aceea se ridică la cer mari dureri, prin cuvânt născute, mari cârtiri, cu grabă şi fără înţelepciune rostite. Aveţi ungere mare peste voi, mămică. Nu loviţi unul în altul prin cuvinte nechibzuite. Muşcaţi-vă limba şi inima, şi rămâneţi în iubire, şi veţi vedea cerul triumfând la vedere în mijlocul vostru.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat la 4-10-1991)

Duhul Verginicăi se arată neobosit, în timp ce ziditorii nedormiţi şi neprihăniţi sunt tot mai sleiţi de puteri. După doar două zile, un nou cuvânt vine să biciuiască spinarea “cailor” obosiţi care trag la jug. Cei care se vor simţi epuizaţi, vor fi declaraţi “plini de puteri”, şi “cu puteri înzecite”; cei cărora li se vor închide ochii pe schele, vor fi declaraţi “treji de-a binelea”; cei care vor fi plecaţi cu trimitere binecuvântată de la stăpânii lor vor fi consideraţi “prezenţi”; iar cei care vor chiuli, vor fi trecuţi “lipsă la sul” (la catastif) şi pedepsiţi ca să lucreze şi mai mult. În plus, de ceasurile de rugăciune de noapte nu va fi scutit nimeni. Ca impresie generală pentru prestaţia lor de până acum, cei tocmiţi sunt apreciaţi cu calificativul “insuficient”, căci au fost “lipsiţi de dragoste şi de dăruire pentru cele cereşti”:

“Din nou lucrez peste voi cu cuvântul […]. Lucrez cu cuvânt de îndemn şi de întraripare în lucru, căci timpul care mai este până la sărbătoarea sfinţirii acestei lucrături cereşti, mai este puţin faţă de cum văd eu că simţiţi cu toţii sarcina care este pusă de la Dumnezeu peste lucrul mâinilor voastre, peste puterea care este de la Dumnezeu peste voi, măi copii. […] Şi dacă cei scrişi nu vor fi de ajuns de treji, de ajuns de dăruiţi lui Dumnezeu, atunci eu voi turna înzecită putere, înzecită înţelepciune peste voi, cei ce sunteţi aici în fiecare zi la datorie şi la veghe cerească, şi vom lucra şi noaptea, iar puţina odihnă ce vă va rămâne, în afara rugăciunii cea întreită, care se urcă la cer de la voi, şi în afara trudei pe care o închinaţi Domnului, Care v-a tocmit în via Sa pentru slava care vine, puţina odihnă ce vă mai rămâne, să vă fie vouă înviorare cerească şi izvor de putere din cer, măi copii. Voi întocmi de mâine un sul nou şi voi scrie zilele care mai sunt până la ziua rostită de cer pentru săvârşirea acestei minuni, şi voi scrie în sulul acesta numele celor care sunt scrişi şi aleşi pentru această lucrătură. Iar dacă nu vor fi la datorie în acest ogor din care va răsări rod de plată cerească, atunci eu voi scrie în dreptul numelui pricini binecuvântate sau voi scrie lipsă pe acest sul dacă nu va fi lipsă din pricină binecuvântată, şi vă voi pune pe voi să lucraţi mai mult, mămică. Ştiu că sunteţi osteniţi şi noaptea, căci voi aveţi marea datorie să ridicaţi mâini curate în vremea nopţii, pentru acest popor lipsit de Dumnezeu, şi pentru România, şi pentru toată făptura apoi. Ştiu, mămică, ştiu, dar mai milă îmi este de planul lui Dumnezeu, Care de atâta vreme aşteaptă, din lipsă de dragoste şi de dăruire pentru cele cereşti a celor tocmiţi.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat la 6-10-1991)

Fiecare lucrător va primi câte o foaie de lucru, după modelul foilor de lucru pentru muncitori şi foilor de parcurs pentru şoferi, utilizate în fabricile şi uzinele socialiste (metoda aceasta de urmărire şi control era probabil cunoscută de Verginica încă de pe vremea când era angajată la fabrica de ţesături “Trainica “ din Pucioasa):

“Vom cerceta în fiecare zi bine, vom face sfat şi vom căuta să facem cu mare ordine toate lucrările care mai sunt de terminat. De aceea v-am spus că trebuie întocmită foaie de lucru, ca să fie lucrul împărţit şi lucrat şi să mă uit să văd pe fiecare cu câtă dragoste, cu câtă credinţă, cu câtă răspundere lucrează lucrul acolo unde este aşezat fiecare să lucreze. Mă uit la fiecare şi scriu în dreptul fiecăruia dragostea şi ascultarea şi nădejdea cu care lucrează în această vie.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat la 6-10-1991)

Socoteala remunerării muncii celor tocmiţi la lucrătură se va face abia la sfârşit, când lucrătura va fi gata, şi va fi lucrată după cum a cerut cerul să se lucreze, iar Domnul va putea ieşi cu lucrătura şi va putea lucra apoi din ea. Atunci fiecare va primi drept răsplată cota-parte de slavă pe care o merită, după cum şi-a dăruit el lucrul lui Dumnezeu:

“Sunteţi tocmiţi de Sfânta Treime, măi copii, şi dacă sunteţi tocmiţi, Domnul va face socoteală la sfârşitul acestei lucrături şi va da fiecăruia slava, după cum a fost de dăruit în lucrul lui Dumnezeu, căci cu această lucrătură va ieşi Domnul deasupra cu această fântână cerească, cu acest izvor de cuvânt ceresc, şi vor auzi cei de departe şi cei de aproape şi vor vedea slava Domnului, Care va lucra apoi din acest loc de putere cerească, fiindcă aici este lucrat după cum a spus cerul să se lucreze, şi s-a pus orânduială cerească în acest aşezământ sfânt.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat la 6-10-1991)

198. Templul pustiit de la Pucioasa (Incrementa atque Decrementa Aulae Puciossae) (X)

O nouă sarcină se conturează, care trebuie şi ea rezolvată în grabă: zidirea zidurilor de incintă, ca nimeni din cei nechemaţi să nu mai poată pătrunde vreodată:

“Hai, cu iubire, şi din iubire să răsară grabă, căci trebuie numaidecât apoi să împrejmuim aceste hotare peste care nu vor mai putea trece cei ce nu sunt aşezaţi după aşezământul cel de la Dumnezeu pus în aceste hotare.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat la 6-10-1991)

Liderii pucioşi se gândesc acum la o minune, inspirată probabil de sloganul ceauşist “Cincinalul, în patru ani şi jumătate!” Ei prefigurează terminarea lucrărilor chiar mai devreme decât s-a preconizat, poate chiar în două luni şi jumătate. Pentru aceasta va trebui făcută o planificare mai severă şi o organizare mai amănunţită a muncii. Orice alte preocupări sau obligaţii personale se suspendă. Dacă vor reuşi (şi vor reuşi! Unde-i ordin, cu plăcere!), lucrătorii vor fi răsplătiţi cu înscrierea lor în capul sulului:

“Întocmiţi bine, în fiecare zi, foaie scrisă cu lucrul fiecărei zile şi împărţiţi bine lucrul, ca să fie lucrat şi ca să fie terminat, măi copii, căci peste timpul cel hotărât de cer nu se poate trece. Nu căutaţi să ieşiţi din acest ogor ceresc ca să lucraţi altceva. Lăsaţi acum orice, căci dacă veţi fi aici, lângă Dumnezeu şi sub ascultarea lui Dumnezeu, dacă veţi fi la datoria ce o aveţi în zilele acestea, vă spun minune mare, că vom ieşi cu un picuţ de timp mai devreme de sub apăsarea timpului care mai este până la terminarea acestei sfinte şi nemaiasemuite datorii spre care v-a tocmit Dumnezeu pe voi, şi veţi rămâne scrişi în capul sulului acestei minuni care, iată, răsare de la Dumnezeu peste pământ. Iar şi iar vă spun: lăsaţi totul acum şi hai să isprăvim […]” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat la 6-10-1991)

Pentru a reuşi însă, lucrătorii primesc îndemn ca fiecare să-şi facă socoteala şi toţi să fie treji la lucru:

“Iată, faceţi-vă şi voi socoteală. Scrieţi şi voi numele şi zilele care mai sunt, şi fiţi la datorie, măi copii, căci veste vă aduc că vom avea tot ce trebuie până la capătul lucrăturii ce o lucraţi voi în zilele acestea. […] Fiţi treji, iubiţii mei, şi să aibă Domnul lărgime între voi.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat la 6-10-1991)

Nicio absenţă nemotivată nu va mai fi tolerată, căci zbaterea slavei Domnului, în care trudeşte Domnul ca să-Şi arate slava Sa, trebuie mângâiată:

“Acest cuvânt este pentru timpul care mai este de lucrat, şi nimeni nu va mai avea îndreptăţire dacă va lipsi de la lucru fără binecuvântate pricini, căci slava Domnului se zbate să-şi facă arătarea, şi voi să nu mai aveţi mai mare grijă decât să mângâiaţi zbaterea în care trudeşte Domnul să-Şi arate slava Sa.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat la 6-10-1991)

198. Templul pustiit de la Pucioasa (Incrementa atque Decrementa Aulae Puciossae) (XI)


A venit şi ziua (de fapt, a fost într-o noapte, pe ascuns) în care pucioşii urmau să aşeze în vârful acoperişului crucea, simbol al bisericii zidite de pucioşi. Duhul Verginicăi stabileşte ca această zi să fie pentru pucioşi zi de prăznuire veşnică, zi în care Rromânia Pucioasă este proclamată ţara “Noului Ierusalim” (adică, un fel de “Buricul Pământului”. O inconsecvenţă clară cu propriile afirmaţii, căci pe 22 iulie 1991, despre România se spunea că va fi chiar Noul Ierusalim):

“Să fie zi de mărturie veşnică această zi. Să fie praznic ceresc ziua înălţării pe acest munte sfânt a crucii cea de înviere şi de lumină aducătoare de la Domnul Iisus Hristos, Care Se va arăta, aşa cum este scris în Scripturi. Iată, măi copii, Scriptură împlinită, mămică. Se împlinesc toate cele ce au fost scrise în sulul acestei lucrări cereşti, dar acest sul este pecetluit de Dumnezeu, şi va desface Mielul lui Dumnezeu peceţile acestui sul ceresc, care este pe masa Sfintei Treimi, căci vine vremea cercetării, iubiţii mei. România este ţara Noului Ierusalim, şi iată vremea cercetării ei, şi Domnul va veni şi va desface izvoarele ei, căci este taină cerească acest pământ sfânt.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat la 17-11-1991)

Următoarea “mutare în plic” a liderilor pucioşi a fost câştigarea bunăvoinţei arhiereului locului, Vasile Târgovişteanul, ca să recunoască şi să ocrotească el “lucrătura de la Glodeni”. Aceştia trimit emisari la vlădica Vasile, soli care îi aduc un ”Cuvânt” special de la “Domnul”, plin de declaraţii de dragoste şi de îndemnuri de a “înscrie această piatră pe pământ”. Cu alte cuvinte, lucrarea zisă “cerească” să primească o recunoaştere oficială (şi înscriere în catastife) pământească de la vlădica Vasile, manevră menită să o “ocrotească” de ceilalţi membri ai “sfatului cărturarilor şi fariseilor” (adică, de ceilalţi arhierei din Sfântul Sinod ai BOR, cunoscuţi ca împotrivitori îndârjiţi la orice mişcare eretică):

“Mergeţi, în numele Meu, mergeţi şi înscrieţi această piatră pe pământ, căci piatra aceasta Eu sunt, şi veţi vedea că Eu sunt, aşa cum a fost cuvântul cel grăit din cer.
Eu sunt Cuvântul, şi Cuvântul este Dumnezeu […] Pace peste cel ce stă pe scaunul bisericii, căci Dumnezeu, Cel întreit lucrător, aşează pace cerească în acest sfat.
Pace ţie, iubitul Meu, apostolul şi mărturisitorul Meu! […] Iată, pun înaintea ta această piatră, căci eşti aşezat peste biserica din această cetate. Ridică-te şi porunceşte furtunii şi îmblânzeşte valurile ce izbesc în această piatră, căci această piatră Eu sunt. […]
Eu te iubesc. Şi tu să Mă iubeşti. Eu te primesc. Şi tu să Mă primeşti. Eu te ocrotesc. Şi tu să Mă ocroteşti. Să ne slujim unul altuia, şi Eu Îmi voi aduce aminte de tine atunci când voi rosti dreptate peste lume. Fii ca Nicodim cel din vremea trupului Meu şi nu-Mi da această iesle în sfatul cărturarilor, căci nu este crezut Dumnezeu, Cel Care lucrează întru Duhul Sfânt al Treimii Dumnezeieşti.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat la 4-12-1991)

Cel ce este numit acum iubit, apostol şi mărturisitor al “Domnului” Pucioasei, va fi numai peste un an numit batjocoritor, bârfitor şi plin de ură faţă de “oile” pucioase şi de turma lor:

“... Şi mai grăieşte Dumnezeu despre episcopul lumii din cetatea Târgovişte: n-a fost al Meu, nu M-a ajutat pe Mine, Dumnezeu, cu nimic. Nu M-a ascultat cu nimic, nu M-a cunoscut, nu M-a primit cu nimic. N-a primit. Am fost luat în batjocură pentru el. A aplecat urechea la planurile şi bârfele lumeşti. A fost episcopul lumii, a fost oaie îmbrăcată în piele de lup. Ar fi mâncat oile lui Dumnezeu, aşa ură are el pe oile Mele, pe poporul Meu cel sfânt. Râde de Mine, râde de poporul Meu. O, dar Eu vă spun: râde de el; de el şi de turma lui, căci turma Mea e a Mea.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat la 14-10-1992)

Cu toate acestea, în 1991 vlădica Vasile Târgovişteanul era declarat cel ales şi “aşezat” pentru a deveni “ocrotitor al “cuibului” de la Glodeni-Puciosa de “irozii şi iudele” din BOR care între timp au cam prins de veste că la Glodeni nu e lucru curat:

“Pace ţie, celui stătător pe scaunul bisericii! Pacea Mea să lucreze peste tine, iar dacă Mă tăgăduieşti, pacea Mea să se întoarcă la Mine. Pace ţie, căci te-am aşezat să ocroteşti acest cuib şi să-l fereşti de cei ce vor să-l strivească, de cei ce vor să calce peste el, căci aceia vor fi însemnaţi de mâna Mea. Veghează pentru Mine, şi te voi scrie ocrotitor pentru acest aşezământ pe care-l voiesc curat până peste toţi vecii. […] Ascunde acest izvor, căci s-au ridicat irozi şi iude să iscodească această aşezare plăcută Mie. Dacă nu Mă tăgăduieşti, voi mai bate, iar tu iarăşi Îmi vei deschide şi vom cina împreună, căci totul este cu putinţă lui Dumnezeu.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat la 4-12-1991)

Se ştie că vlădica Vasile nu s-a lăsat păcălit. A încercat să-i aducă la ascultare pe pucioşi cu vorba bună, dar dacă a văzut că n-are cu cine discuta, a schimbat foaia. Până la sfârşitul vieţii, el a fost într-o necontenită confruntare de forţe şi de opinii cu liderii pucioşi. În “Cuvântul” imediat următor, liderii pucioşi dezvăluie indirect că reacţia lui Vasile a fost de ostilitate, căci ei apelează acum la arhiereul Irineu cerându-i să facălobby ca să-l “îmbuneze” pe vlădica Vasile, dându-se pe sine ca exemplu de obedienţă vrednică de urmat:

“Stai în sfat cu cel stătător peste biserică în această cetate. Stai în sfat cu el şi spune-i despre Mine, şi spune-i că Eu voiesc aşa, şi nu altul, şi spune-i că tu ai făcut după cuvântul Meu, că ai crezut în cuvântul Meu, că ai crezut că Eu sunt Cuvântul. Spune-i să fie cu Mine, să Mă acopere pe Mine, să-Mi tăinuiască această iesle, căci am aflat loc primitor, care Mă primeşte aşa cum voiesc Eu să stau. Spune-i că sunt de ajuns temple şi locaşuri peste care se calcă fără sfinţenie. Spune-i să-Mi vegheze bine şi să stea bine de veghe în jurul acestui aşezământ coborât prin cuvânt ceresc.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat la 11-12-1991)

198. Templul pustiit de la Pucioasa (Incrementa atque Decrementa Aulae Puciossae) (XII)

A venit şi ziua târnosirii bisericii. Pucioşii încă se mai codesc să dea pe faţă “lucrătura” lor, ştiind bine că au ceva necurat de ascuns. Ei nu se grăbesc să aducă la cunoştinţa întregii lumi bucuria coborârii pe pământ a “împărăţiei lui Dumnezeu de la Glodeni”, considerând-o ne-desăvârşită (deocamdată, până la venirea unor vremuri mai favorabile), adică spunând că este “o taină cerească până la arătarea ei” (deşi ea tocmai s-a arătat atunci):

“Pace vouă! Pace, şi Paşti nou să fie această zi, căci împărăţia lui Dumnezeu se va desăvârşi peste lume. Aceasta este o zi de taină cerească până la arătarea ei, căci ea va mărturisi în zilele ce vin, şi va fi luată şi văzută apoi de pe înălţimi, şi va fi bucurie peste toţi cei ce vor veni şi vor lua lumină spre descoperirea neamurilor şi spre slava poporului lui Israel cel binecredincios.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat la 11-12-1991)

Biserica de la Glodeni va fi numită de acum “Sfânta Sfintelor” de pe pământ. Cei care-i contestă pe liderii pucioşi ar fi mai bine să se depărteze de bunăvoie de aceste locuri împrejmuite cu ziduri înalte şi groase, până nu vine pedeapsa focului peste ei:

“Luaţi şi măsuraţi această piatră şi împrejurimile ei, şi se va numi Sfânta Sfintelor care este pe pământ pentru aşternutul lui Dumnezeu. Eu sunt cu voi, iar cel ce nu este cu Mine după adevăr, să se depărteze, căci Dumnezeu este foc mistuitor, iubiţii Mei.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat la 12-12-1991)

Trei luni mai târziu, naistul Gheorghe Zamfir reuşeşte să cumpere pe bani grei poarta monumentală de la Ghelari, sculptată de Marian Zidaru şi de ucenicii lui. Zamfir este îndemnat să cânte din nai de bucurie, pentru minunea cea mare a aducerii porţii de la Ghelari la Glodeni, ca să fie încastrată în zidurile de incintă ale “mănăstirii” drept simbol al despărţirii acesteia de restul lumii:

“Domnul Savaot şi Fiul Său, dimpreună cu Duhul Sfânt, Se ridică şi aduce mulţumire celui din seminţia Noului Ierusalim care a fost îmbrăcat cu putere cerească pentru ca să biruiască puterea cea potrivnică şi să aducă peste acest aşezământ poarta Domnului. Pace ţie, copil iubit, care ai biruit împotrivirea celui potrivnic! Pace de la ocrotitorul tău cel ceresc, care, ca şi tine odinioară, a tăiat capul balaurului cel rău şi a lucrat biruinţă în numele Domnului. Iată, ridică-te şi lucrează de-acum, căci văzurăm minunea aceasta împlinită. Scoală-te şi cântă […] Aşa v-am spus Eu vouă, să nu vă temeţi, căci Eu voi lucra minune mare şi voi aduce poarta Domnului.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat la 12-12-1991)

Pe această poartă s-a spus de atunci şi până astăzi că nu va trece nimeni, decât numai “Domnul” Pucioasei şi regele Mihai, atunci când vor binevoi Ei să treacă. Deocamdată, preaiubitul rege Mihai n-a trecut, doar i s-a “proorocit” că va trece; dar timpul e înainte şi ar mai avea ceva şanse, până nu va muri:

“Am adus la locul ei poarta Domnului; am adus-o, preaiubitul Meu, prin minuni am adus-o, căci duhul rău cunoştea taina ei şi pusese stăpânire peste ea şi blestem peste ea, dar am adus-o prin credinţa şi lucrarea celui ce o cântă pe România, celui ce-i cântă României cântarea cântărilor. Am adus-o. L-am trimis prin cuvânt şi a ridicat poarta Domnului, poarta prin care vei intra tu cu glorie, preaiubitul Meu. Aşa este scris în Scripturi, că "aceasta se va numi poarta Domnului şi va intra pe ea Domnul, şi va intra pe ea regele celei binecuvântate".” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat la 26-04-1992)

Cei trei “fii unşi de sus ” în chip supranatural, nevăzut, necunoscut, ca “preoţi ai Noului Ierusalim”, urmează să facă slujbe întreite în noul lăcaş de cult. Slujbele vor trebui făcute numai în ascuns, de aceea s-a hotărât ca ele să fie săvârşite numai noaptea:

“Păstraţi slujba ascunsă încă un picuţ de timp, copiii mei.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat la 19-04-1992)

Preoţia celor trei “preoţi unşi” (Spiridon, Iliuţă şi Nicolae) este o “preoţie” nouă, inexistentă în BOR. Ea este obţinută fără hirotonie de episcop şi se numeşte “preoţie după rânduiala lui Melchisedec”. Ea este una (unică) la Dumnezeu, şi de aceea hirotonia făcută de episcopii din BOR este doar o rânduială făcută de oameni:

“Îţi spun pentru ca să-ţi pot iarăşi spune că această lucrare şi această ungere care este în mijlocul acestei grădini de lucrare cerească, este după rânduiala lui Melchisedec, măi tată, şi nu după rânduială făcută de oameni, căci Melchisedec înseamnă Dumnezeu, înseamnă lucrarea cea tainică, cea ascunsă, care lucrează în taina lui Dumnezeu, aşa cum a lucrat ea şi peste Mine în vremea trupului Meu, şi aşa cum am lăsat-o Eu peste apostolii Mei, care nu erau din lume, precum nici Eu nu eram din lumea aceasta, şi ei nu erau ai slavei văzute, ai slavei trecătoare, ai orânduielii oamenilor. Ei erau ai suferinţei, ai smereniei, ai patimilor ce veneau peste ei de la stăpânii lumii cei învârtoşaţi în inima lor, cei iubitori ai trufiei deşarte. Şi cum mai zic aceştia care se zic pe sine că sunt urmaşii acelora de atunci şi până astăzi? O, Eu am ajuns cu aceia până astăzi, dar pe aceia n-ai să-i poţi găsi printre fiii trufiei, pe tronurile slavei, căci alta este slava dumnezeiască, alta, şi nu aşa cum este ea numită astăzi că este slavă dumnezeiască. Eu am ajuns cu aceia până astăzi, şi iată, lucrez şi am lucrat prin ei prin vreme, dar am lucrat după rânduiala lui Melchisedec. Am ieşit în calea lui Avraam şi am binecuvântat pe Avraam, şi de aceea este scris: "Eu sunt mai înainte de Avraam", şi de aceea am spus mai-marilor bisericii de atunci: "Dacă aţi fi fiii lui Avraam, aţi cunoaşte că Eu vin de la Dumnezeu, dar voi căutaţi să Mă ucideţi pentru că aveţi de tată pe diavolul, şi de aceea faceţi faptele diavolului". Am venit întru ale Mele, după rânduiala lui Melchisedec, şi am lucrat peste cei ce Mi i-a dat Tatăl din lume, după rânduiala lui Melchisedec, şi lucrez şi acum, şi voi fi lucrător până la plinirea împărăţiei cea din cer. Lucrez după rânduiala lui Melchisedec, căci ea este rânduiala, şi una este rânduiala lui Dumnezeu.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat la 16-07-1992)

Cei trei “preoţi unşi” ai Noului Ierusalim sunt binecuvântaţi şi meniţi să lucreze neîmpărţit şi nedespărţit până la a treia venire a “Domnului” ( a doua venire fiind venirea “Domnului” în Duh , adică venirea din cer a “Cuvântului” Pucios):

“Binecuvântată să fie troiţa cea vie şi lucrătoare de jertfă vie şi sfântă şi curată, şi binecuvântaţi să fie cei trei fii unşi care formează această troiţă lucrătoare de înviere din morţi. Binecuvântată să fie troiţa celor trei inimi vii care lucrează întreită putere în numele puterilor cereşti. Nimeni să nu se încumete să se atingă de această troiţă ca s-o fărâme sau s-o despartă, căci unul ca acela se va sfărâma de ea şi va fi dat de lângă ea. Nimeni să nu se teamă de cei ce se încearcă să se lupte cu Dumnezeu, căci cu această piatră am ridicat biserica cea vie şi am biruit cu ea porţile iadului, iar prin lucrarea cea vie a celor trei fii lucrători întru troiţă vie de jertfă vie şi cerească, voi scoate din moarte făptura Mea. Amin.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat la 22-07-1992)

198. Templul pustiit de la Pucioasa (Incrementa atque Decrementa Aulae Puciossae) (XIII)


Troiţa celor “trei fii unşi” este menită a nu fi biruită vreodată, căci ea este simbolul Crucii Domnului, şi este şi simbolul Sfintei Treimi, simboluri care nu se pot strica de nici o putere potrivnică:

“Această aşezare este lucrată de cer şi nimeni din cei ce sunt pământ nu o poate birui pe ea, căci aceasta este simbolul crucii, căreia i se rostesc cuvintele: în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Fiecare din cei trei fii lucrează în numele acestei puteri, iar toţi trei laolaltă sunt semnul numelui crucii Fiului lui Dumnezeu, semnul care va să se arate înaintea venirii Domnului ei. Şi iată, mai întâi a fost cuvântul, şi apoi lucrarea cuvântului, şi apoi semnul care este pe vârful acestei pietre ca să fie văzut şi apoi să fie crezut şi apoi să fie înţeleasă taina lui Dumnezeu care lucrează în mijlocul acestor hotare, căci Domnul n-a înălţat semnul venirii Sale pe această piatră până ce mai întâi nu le-a făcut noi pe toate prin această troiţă lucrătoare în numele tainelor lui Dumnezeu care vor fi lucrate în zilele ce vin.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat la 22-07-1992)

Nici această “proorocie” nu s-a mai împlinit. În prezent unul dintre “cei trei fii unşi” (Iliuţă) este despărţit de mai bine de un an de pucioşi, iar decizia sa pare a fi definitivă.

La început, slujbele în biserica cea mare au mers cum au mai mers. Preoţii şi-au făcut câte un grup minuscul (1-2-3 adepţi) fiecare, cu care făceau slujbele, una după alta, în fiecare noapte. Nicuşor slujea mereu numai cu Mihaela. Pe parcurs însă, au început să apară unele derogări. Când a venit frigul cel pătrunzător al iernii, slujbele în biserica mare şi neîncălzită au devenit greu de suportat pentru Mihaela. Pentru ea s-a făcut (şi-a făcut) prima derogare: slujbele lui Nicuşor nu se mai ţineau de acum în biserica mare ci în vila de alături, într-un “paraclis” încălzit. Pentru că erau mai multe paraclise, exemplul ei a fost contagios, aşa încât cu timpul s-a ajuns ca în biserica mare să nu mai slujească decât Iliuţă, care, fiind obişnuit de mic cu gerurile iernii, nu se plângea de frig. De un an încoace, de când a plecat şi Iliuţă, înseamnă că în biserica mare nu mai slujeşte nimeni. Sfânta Sfintelor, speranţa mântuirii lumii, a rămas pustie.

Oricum,cuplul sacrosanct Mihaela-Nicuşor părăsise de mult spaţiul mânăstirii de la Glodeni, de când conflictele dintre ei şi Iliuţă s-au acutizat. În anul 2002, Mihaela a conceput un spaţiu ecleziastic alternativ, aflat în altă grădină (denumită de liderii pucioşi “Grădina Întâlnirii”), la câteva sute de metri depărtare, numit “legănuţ”, unde cei doi fii-copii-unşi (Mihaela şi Nicuşor) să-şi găsească mângâierea şi liniştea. La “legănuţ” se simţeau ei în largul lor, stăpâni deplini, fără a mai fi nevoiţi să împartă demnitatea de “stăpâni ai locului” cu Iliuţă. Pentru asta, Mihaela a conceput un “Cuvânt” acoperitor, de eliberare de rutina de până atunci şi de transfer al lor la “legănuţ”:

“Acum am dat mult şi ceresc ajutor ca să putem pecetlui cu pecete de sfinţenie legănuţul cel din jurul ieslei Sfintei Sfintelor în grădina întâlnirii Mele cu omul, cu cei vii şi cu cei adormiţi, căci acest loc e loc de întâlnire cerească pe pământ, Ierusalime de azi. […] Acum, fiilor binecuvântaţi, rostiţi pecete de sfinţenie peste legănuţul în care Eu vă legăn azi în grădina întâlnirii. Să vă fie loc de mângâiere între pământ şi cer pentru voi, cei trudiţi sub slava venirii Mele de acum. Să vă fie leagăn ca la copii, dar învăţaţi mereu, mereu pe poporul Meu taina de copil.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat la 21-11-2002)

Deşi “le-a dat Domnul legănuţ”, deşi i-a făcut mari şi tari (“prooroci, “soli”, “fii-copii ai lui Dumnezeu”, “porţi” între cer şi pământ de coborâre a “Cuvântului”, învăţători” peste poporul pucios), liderii pucioşi tot neputincioşi, tot nemulţumiţi, tot arşi la inimă au rămas; tot bolnavi închipuiţi, tot chinuiţi de mania persecuţiei, tot neajutoraţi, tot neocrotiţi, tot neînţeleşi de nimeni, tot vrednici de milă, tot lipsiţi de toate-cele se consideră:

“O, fiilor care staţi înaintea Mea şi înaintea poporului ca să-i daţi cuvântul Meu! Nu ştiu ce să vă mai dau ca să puteţi pentru lucrul vostru cel atât de greu. Nu ştiu cum să vă mai ocrotesc de dureri. Vouă vă trebuie ajutor mare, dar nimeni nu vă dă, fiilor, şi mila de voi îmi pătrunde fiinţa ca în vremea răstignirii şi Mă doare şi nu e nimeni să-Mi aline această durere. V-am făcut porţile Mele între cer şi pământ şi intru pe ele la Israel cel de azi. Să cunoască şi el intrarea aşa cum o cunosc Eu. Uitaţi-vă la Mine şi luaţi putere, căci harul Meu vă îmbracă în el mereu. V-am dat putere să vă faceţi legănuţ. Aveţi grijă de el ca de ceva pus deoparte, şi tot ce vă învăţ Eu, aşa să ascultaţi.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat la 4-12-2002)

Şansele pentru cei doi fii-copii-unşi (Mihaela şi Nicuşor) de a se reîntoarce la “mănăstire” , după ce au gustat dulceaţa legănuţului (prinţ şi prinţesă, fii cereşti pe pământ, adică dotaţi cu tot confortul, cu încălzire centrală cu radiatoare în pardoseală, WC cu apă în casă, etc.) sunt aproape nule: Cei doi legănaţi numai în legănuţ s-ar purta de acum încolo, şi aşa au ajuns ei să crească mici:

“Hai, fiilor! Vreau să vă arăt lumii prinţi şi prinţese, fii cereşti pe pământ, că nu cei prinţi pe pământ sunt prinţi, ci acei născuţi din cer sunt aşa. V-am spus cândva că voiesc să fac din voi feţi-frumoşi şi zâne şi să Mă legăn din leagăn în leagăn cu voi. O, numai în legănuţ v-aş purta, ca pe cei mici. Numai în cuvânt aş sta peste voi, dar să iubiţi cu multul cuvântul, fiilor mici, şi să creşteţi mici şi să vă uitaţi la creşterea celor pe care îi am Eu aşezaţi de Mine călăuză peste voi, că ei au crescut mici, şi mici stau chiar şi în faţa voastră, numai să învăţaţi şi voi să creşteţi mici şi să staţi prunci sub povaţa cea din cer şi de pe pământ, căci Duhul Meu este viaţă în om, fiilor mici. Amin.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat la 1-6-2003)

Între timp, cei doi “feţi frumoşi” şi totodată “proorocii cei mici” Mihaela şi Nicuşor s-au depărtat şi mai mult de obiceiul de a face slujbe în biserica de zid de la “mănăstire”. Într-o perioadă când îşi exacerbau unul altuia angoasele maladive privind o presupusă “răzbunare” a familiei lui Iliuţă, cei doi au “pribegit” mai multe săptămâni în şir ca nişte câini de pripas, ascunzându-se în Târgovişte şi prin pădurile din împrejurimi. Atunci locuiau zi şi noapte într-un microbuz Peugeot, adaptat pentru ei doi, ca să le fie şi casă, şi masă, şi “biserică pe roţi”. Atunci au dovedit că slujbele le pot face oriunde, nu neapărat în biserica sfinţită (dar apoi desacrată tot de ei, prin schismă şi erezie), de la “mănăstirea” din Glodeni- Pucioasa.

*
Biserica de la Glodeni, proiectată de liderii pucioşi să fie stâlp tare şi înalt de mărturie a “lucrării de la Pucioasa, a ajuns astăzi aproape pustie, stâlp de mărturie ruşinoasă a neputinţei celor care le-a plăcut să se joace “de-a Dumnezeu”.

Deci în concluzie concluzionezi ca deobicei absurd şi cu minteres viclean şi viceversat ce ''reiese'', ''evident'', nu din răutăţile voastre ci din texte ori din ''neîmplinirea'' proorociilor:

(Întrucât “cartea Danielei” n-a mai ieşit vreodată la lumină, şi nici şanse pentru viitor nu se prea întrevăd, înseamnă că tocmai acesta era aluzia la proorocul mincinos: tot ce s-a spus despre “cartea Danielei” era o proorocie mincinoasă)


Dar ce se întâmpla dacă proorocul Iona nu se mai ruga de pe fundul mării încrucişând mâinile, ce se întâmpla dacă Moise nu mai mergea în Egipet cu fratele său Aaron şi cu toiagul, de teama lui faraon, ce se întâmpla dacă Ieremia proorocul nu-l înfrunta şi nu-l vădea pe Anania ca fiind acela un prooroc mincinos? Ci iată că se răzgândeau toţi cei hărăziţi, aşa ca să nu mai asculte şi lăsând totul baltă, ei s-ar fi întors la idolii şi la credinţele lor nebuneşti şi păgâne?

Păi orice proorocie sortită oamenilor nu se împlineşte dacă ei nu cred şi nu vor să asculte, sau cum s-au împlinit proorociile de la Dumnezeu, aşa ca nişte fatalisme? Cine s-a temut de gLume şi n-a vrut să intre în pământul făgăduinţei că doar Domnul lupta pentru ei, acela n-a intrat, şi n-au intrat cu Moise în pacea şi-n odihna Domnului şi atunci le-a proorocit o nouă zi David. Căci aşa cum a dat pilda olarului sau a smochinelor bune şi a celor amare prin Ieremia, tot aşa este şi cu cei ce urmează Lui Iisus Hristos, Cuvântul lui Dumnezeu, cei ce ascultă şi primesc proorocii vor duce la îndeplinire planul lui Dumnezeu, planul Adevărului, iar cine nu urmează Domnului vor duce la îndeplinire planul omului minciunii, al omului fărădelegii, al lui antichrist, al păcatului.

Deci Danielei sau altora le era sortit să aibă curajul de a spune lucrurilor pe nume, în scris, după cum i-ar fi insuflat Duhul, dar dacă ea n-a mai vrut ci a fugit în gLume după Ninel, atunci ce să fi făcut Domnul? Îşi va găsi cu siguranţă pe alţii, care au credinţă şi dreptate şi din mijlocul lupilor le va spune lor tot Adevărul...

Dar se pare că noi preferăm să stăm la umbra omului minciunii, la umbra caselor lui faraon... pentru că ne place fărădelegea şi sedomia, de peste 60 de ani, că ne-am obijnuit să aplaudăm toate cârtelile şi nemulţumirile şi răzvrătelile aşa că doar ne iese şi nouă ceva, înainte de 89 scăpam de canal, acum primim o boomană.

Deci în cazul ăsta aristocrat al mişeliei, sigur aşa vom muri, în păcatele noastre, căci suntem un pobor de orbi conduşi de alţi orbi care ne atragem cu fatalitate cobea fatalistă a fatalismului de a ne îndulci cu linsul minciunii. Şi atunci chiar ne merităm soarta. Şi soarta va fi cumplită, căci dacă nu vrem să ni se împlinească binele de la Domnul atunci nu vom scăpa de răul pe care ni l-am ales şi atras singur ca orbii ce singuri şi-au orbit ochii băgându-i în var ca să nu vadă pentru ca să nu asculte de Dumnezeu, că pentru păcate, şi bârfe, acolo i-au deschis mari şi albaştrii, aşa ca şi nişte puişori nevinovaţi de năpârpârcă. Argint-lepădătură.

Deci se pare că deşi Lumina a venit în gLume, oamenii preferă mai mult umbra amară şi dulceagă greţos a întunericului...

Dar nu-i nici o problemă... o să-i vezi atunci când le va ajunge problema la problemă cum o să plângă ei cu amar... că n-au vrut să audă sau să vadă ci au crezut că o să... au crezut că nu o să se pună, că nu o să li se scrie păcatele şi laşităţile lor. Dar ele se vor vedea şi aşa ca şi cum melcul îşi cară în spate căsuţa, aşa şi omul cel viclean care acum jubilează o să-şi care în spate burdeloqqqlulhul... şi să vezi dumneata ce povară grea va fi aia.


Deci am ghicit şi intuit bine că Daniela şi Ninel erau defapt cei ce nu au scris şi n-au ascultat şi ea a fugit n-apoi în gLume iar dumneata mă făceai aici să-i plâng pe ei ca pe nişte hororpsiţi? Păi milă şi mângâieri de sus merită cei ce au fost părăsiţi, cei ce au rămas în credinţă şi care nu şi-au învârtoşat mereu inima ca să-şi întărească cerbicia, deci ei merită cei care au fost înşelaţi de cei ce au dat-o la-ntors ca să scape sau să se îngânfe în gLume devenind fii nerecunoscători ai Adevărului.