Evident, se poate si exagera, ca in raspunsul de mai sus...
Liberul arbitru il avem in orice caz; depinde ce intelegem noi prin acesta.
Dumnezeu nu ne-a dat liberul arbitru ca acoperamant pentru pacate.
Cum ar arata vietile noastre, daca am respecta pe Sfintii Parinti? Ar fi plina de sfinti; dar asa e plina de pacatosi mandri, care nici maca nu realizeaza ca se apropie de prapastia in care vor cadea. Din pacate si eu ma numar printre ei.

Poate în cele de femei sa fie asa, dar în cele de calugari nu. E drept ca spiritul ascetic s-a diminuat mult, ca se pune accentul pe munca în dauna rugaciunii si isihasmului, dar imaginea care o zugravesti nu se aplica la manastirile de3 calugari, o zic din experienta proprie. Cum am mai zis, pentru mine perioada petrecuta la manastire a fost de vis.

Iar ce expune Stachie mi se pareîntr-o masura si o justificare a propriei caderi. Oare toti ceilalti sunt rai si doar tu buna?


Nu cred ca trebuie sa procedam asa. În general, cred ca nu trebuie nici sa acceptam ceva nici sa respingem, ci sa lasam ca acele învataturi sau sfaturi sa lucreze eventual asupra noastra. Uneori descoperim sensul unui sfat târziu.

Nu trebuie sa ne atrofiem mintea dar nici sa producem gânduri sau rationamente, ci sa lasam doar ce vine de la Dumnezeu sa lucreze asupra noastra. Daca trebuie sa stim sau sa întelegem ceva, ne va da El, nu trebuie noi sa ne fortam mintea. Facând asa, neimplicându-ne voluntar în lucrarile mintale, ne conservam mai bine ca fiinte, fiindca rationamentele voluntare sunt o petrecere în lumea moarta a notiunilor, ducând treptat la îngrosarea spiritului, poate si la slabirea acuitatii simturilor. Si totodata aceasta ramânere în noi însine ne mentine în permanenta trezvie, constiinta a propriei prezente înaintea lui Dumnezeu si astfel poate aparea progresul duhovnicesc, mintea schimbându-se treptat prin întelesurile semanate de Dumnezeu.

Mai adaug ca tunderea în monahism se face dupa minim 2 ani de stat în manastire, când omul a ajuns sa cunoasca acest mediu si sa stie ce vrea. Cei doi pe care îi cunosc si care au parasit manastirea au facut-o din dorinta de placeri, s-au casatorit (ulterior au regretat). SI în orice caz, viata unui astfel de om, cu constiinta juramântului calcat, nu poate fi decât o durere continua, asa ca mai bine ar ramâne în manastire îndurând frecusurile.

Si daca mergi la 14-15 ani, crezi ca este in regula sa devii monah la 16-17 ani ? Cunosc cazuri, bine-nteles...de toate cele, si pro si contra canoanelor . Oho !, cu duiumul !
Cine spune ca au regretat neaparat cei care au parasit manastirea ? Aste sunt doar presupuneri si, bine-nteles teorii.
Este clar ca aproape toti oamenii regreta cate ceva in viata, asa si acestia, dar asta nu inseamna ca se datoreaza exclusiv motivului plecarii sau al departarii de Dumnezeu, care din start mi se pare o aberatie.
Cine spune ca te departezi de Dumnezeu plecand din manastire, asa cum cine garanteaza ca te apropii si mai mult de Dumnezeu mergand in manastire.? Ne agatam si ne amagim prea mult de teorii si supozitii, de aceia uitam sa fim cu adevarat aproape de Dumnezeu, sa mai si facem ceva concret in virtutea Lui.
Astea sunt pure speculatii, pure inventii...realitatea insa, se vadeste prin faptele tuturor, prin cugetele lor, prin tot...nu printr-un morman de teorii, subrede fara consistenta.
Sunteti mult prea formali !
Traditie, nici tu nu ai habar ce vorbesti... " cu durerea, cu frecusurile "....mult prea multa nepasare fata de om si prea multa adulare fata de teorie si pedeapsa ! Asta nu reprezinta duh de credinta, nu reprezinta nimic, pana la urma, ci doar nimicnicia din noi.
Daca ati fi atat de credinciosi pe cat va pretindeti, nici nu ati indrazni, pe premiza atator teorii si canoane sa judecati atat de aspru fiinta oameneasca, ci ati lasa totul la voia si judecata Lui Dumnezeu, la Intelepciunea acestuia...nu credeti ca Dumnezeu chiar este judecatorul tuturor ? Credeti ca sunt Sfintii acestia pe care ii tot invocati, mai ales in dispretul fata de om ? Chiar nu realizati ca ati cam luat-o pe alaturi din atata presupusa credinta ? !
Daca un suflet are cu adevarat credinta, se umileste pe sine, se smereste involuntar pe sine si nici macar nu indrazneste a cugeta sa atribuie pedeapsa asupra pacatosilor .
Unde am ingropat iubirea pe care a tot propovaduit-o Dumnezeu pe pamant, pentru care S-a si jertfit, care a pus-o mai presus de toate ? Unde este oameni buni, caci eu in canoanele astea nu prea o vad ? Nici in manastire !
Multe , multe inventii pur omenesti, multa, multa aplecare spre rau, atat de primitiva...multa nepasare pusa pe seama credintei....a falsei credinte .

Nu, ory, nu fatarnicie vrea Dumnezeu de la noi, ci onestitate. Deci din tot sufletul sa dorim sa ne schimbam si sa ne curatim de toate uraciunile pe care acum le aparam cu dintii, ca facand parte din noi. De fapt pacatele sunt impuritati straine de om.
Credinta nu este o filozofie complicata. Orice om, cat de simplu, poate fi credincios daca vrea. Credinta inseamna a te considera fiu sau fiica a lui Dumnezeu si Caruia, Tata fiindu-ti, Ii datorezi ascultare.
Nu te concentra la complexitatea credintei, ci la simplitatea ei. Altfel oamenii simpli nici nu ar avea acces la credinta; ori stiut este, ca tocmai ei sunt cei, care o descopera primii, in vreme ce oamenii cerebrali o descopera cu greu sau deloc.
Cu simplitate si onestitate sa ne deschidem credintei in Dumnezeu!

P.S. Cel care face rau, folosindu-se de credinta, tot de diavol tine; nu de Dumnezeu. Sa-i judece pe acestia Dumnezeu.

Vârsta minima e 16 ani:

http://www.crestinortodox.ro/organiz...viata-monahala

Tunderea în monahism nu e ceva fara importanta, am vazut multe tunderi si stiu ce simte respectivul, este cel mai important moment din viata lui. Juramântul culcat pe sol în fata altarului în camasa alba (ca la botez, fiind considerat al doilea botez), prezenta întregii obsti si chiar a unor ierarhi si cererea iertarii de la fiecare, perioada de câteva zile petrecuta apoi în fata altarului cu lumânarea aprinsa, toate acestea lasa în constiinta omului o puternica impresie si respectivul nu mai poate avea pace apoi.

Este o sminteala ca cineva sa se întoarca apoi în lume si sa se mai si casatoreasca si nu cred ca poate scapa de mustrarile de constiinta decât ignorându-le deliberat, ceea ce produce o atrofiere spirituala, o moarte sufleteasca.


Abuzezi de cuvântul a judeca. Exprimam niste idei, daca asta e disconfortant pentru unii e semn ca ei sunt în neregula. Caci de ce te-ar deranja opinia cuiva, atât timp cât nu te afecteaza în vreun fel? Tu tot cum vrei tu traiesti si tot ce vrei spui.

Negi autoritatea celor considerati sfinti dar tu ce autoritate ai? Care e legatura ta cu Dumnezeu, de unde stii ca aceia gresesc si tu spui adevarul? Îti reamintesc ca Noul Testament vorbeste de renuntarea la viata de acum pentru mântuirea sufletului. Daca NT are alt mesaj, te rog sa-l prezinti.

Iubirea de care vorbesti e o scuza folosita de oamenii lenesi ca sa nege necesitatea ascezei. Iubirea adevarata presupune sa nu te iubesti pe tine însuti. Cum spune Elton John, iubirea e sacrificiu.

In cartea de canoane a lui Nicodim Sachelarie scria ca nu mai ai voie sa dai nici "Buna ziua" celor care au plecat din manastire pana nu se intorc, ei fiind apostati. Se pare ca nu e joaca tunderea in monahism, Dumnezeu nu se lasa batjocorit: da, azi vreau sa fiu calugar, peste 2 ani ma razgandesc. Stim din Vechiul Testament ca Dumnezeu vrea de la noi iubire completa, nu jumatati de masura. Suna dur, dar asta e adevarul: pentru cei care au fagaduit, mantuirea este NUMAI in manastire!

Fie cum ziceti, credeti cum doriti...dar sa nu pierdeti nicodata din vedere esenta acestui crezamant, care nu poate sa fie niciodata umilita de lipsa iubirii . Oricum, credeti cum doriti, caci tot ceea ce doreste face omul, ceea ce-l face sa se simta bine, in primul rand cu siesi.
Nu-mi mai vorbiti de adevar ca ma apuca deznadejdea, mi-este si sila sa va citesc. Care adevar ? Unde spune Dumnezeu ca mantuirea este numai in manastire ?, unde spune Dumnezeu despre manastire ? Nici macar nu va auziti ! Unde spune Dumnezeu ca omul cunoaste cine se mantuieste si cine nu?
Voi nu aveti incredere in Dumnezeu, ci doar in habotnicia aceia a voastra idioata si inchipuita !

Frate, Dumnezeu nu spune ca mantuirea este numai in manastire. Oricine poate sa se casatoreasca, sa ramana singur sau sa se calugareasca. Aici era vorba despre cei care s-au calugarit si vor sa plece din lume. Da, avem temei sa spunem ca trebuie sa ramana in manastire. Sfantul Apostol Pavel (cred) spune: "cine pune mana pe jug, sa nu se uite inapoi". Ca si nevasta lui Lot s-a uitat inapoi si a pierdut tot.

Da, dar tot Sf. Apostol Pavel spune ; "cine doreste sa traiasca in feciorie, bine este lui, dar de nu poate sa nu se osandeasca, ci sa mearga si sa-si i-a femeia lui si sa fie amandoi un trup ! "
Cu asta cum ramane ? In mod deliberat este ignorata aceasta sintagma...oamenii selecteaza dupa bunul plac si canoanele si scrierile si le invart dupa cum le convine....realitatea sta cumva altfel !