mariamargareta amăgita:
198. Templul pustiit de la Pucioasa (Incrementa atque Decrementa Aulae Puciossae)

Răspuns cu bold:
Cine a pustiit templul de la Pucioasa? (dar iată că iar ai învârtoşat Adevărul aruncând pe ei vina, aşa ca la baalamuc cel mic, când defapt realitatea este asta: ''Incrementa atque Decrementa Imperiului Gogtoman Creştin Comunist Ateu'', proorocie împotriva lui Gog, dată prin proorocii de la Pucioasa)


(I)

Templul de la Pucioasa este simbolul văzut al înfloririi şi decadenţei unei secte care s-a ambiţionat să se joace de-a Dumnezeu, vorbind din dreptul Lui de mai bine de 55 de ani încoace.

Răspuns:
Tu susţii că ei sunt sectă şi nu voi, adică susţii ca orbul fără argumente şi prin insinuări, minciuni, miştocăreli şi bârfe false, adevăruri trunchiate ca să creadă fraierul, folosind un greţos interes viclean, un limbaj pervers, deci voi aristocraţii imperiului Gogtoman sunteţi ereticii, şi mai şi acuzaţi şi ziceţi că ei se joacă de-a Dumnezeu când defapt voi vă jucaţi cu focul dându-vă voi direct pe mâna satanei gLumii ăsteia întărind minciunile antichristului ca să vă iasă vouă jocurile.
Păi la ei Adevărul de credinţă ce reiese din texte e perfect, căci doar Dumnezeu le grăieşte, iar voi aţi dovedit de multe ori că sunteţi pe dinafară şi că furaţi de acolo Adevărul crezând că vi se cuvine ca apoi să nu mai recunoaşteţi de unde Îl ştiţi, şi cu gură mare fiind voi apoi şi mână lungă, şi cu persiflare multă, iată că insinuaţi că reiese din textele lor erezia, când erezia e clar vădită şi reiese din minţile şi sufletele voastre complet înşelate şi autoînşelate de întunericul.


La origine, el este o biserică ortodoxă care, deşi din punct de vedere al arhitecturii iese din tiparele erminiei ortodoxe tradiţionale (fiind de aceea numită, în mod invariabil, „templu”), a primit binecuvântarea unui episcop canonic de a funcţiona ca lăcaş de cult ortodox.

Din nefericire, la scurt timp după târnosirea ei, liderii pucioşi au exacerbat mocnitele lor pretenţii voluntariste şi tendinţe centrifuge, dând un curs schismatic vieţii religioase din această biserică şi impunându-le enoriaşilor ei o conduită decadentă (bigotă şi fundamentalist-extremistă, cu accente naţionalist-monarhiste de extremă dreapta).

Răspuns:
Ce au făcut? E o vină să crezi în proorociile Domnului? Această acuză ar dori să acopere o anumită mârşăvie săvârşită printr-o acuză politică. Dar nu e altceva decât o ticluită falsă acuzare ca să sune conform, să dea bine la urechea fraierilor şi ei să creadă că defapt chiar aşa s-a întâmplat:
-au exacerbat mocnitele lor pretenţii voluntariste şi tendinţe centrifuge
-dând un curs schismatic vieţii religioase
-impunându-le enoriaşilor ei o conduită decadentă
-bigotă şi fundamentalist-extremistă, cu accente naţionalist-monarhiste de extremă dreapta

Deci iată o acuzaţi demnă de urmaşii lui ceauşescu şi cotoroanţa lui urmaşe la breşedenţie, aia care l-a şi împuşcat, inventând minciuni şi argumente şi motive prin care să se spele pe mâini de faptele săvârşite şi prin care să acopere cu îndreptăţire faptele abominabile comise de pisisikaa scoasă dein lesă şi de eretele trimis, uneltele lui nenia. De ce nu recunoaşteţi că aţi greşit şi atunci şi acum, de ce inventaţi minciuni ca să vă acoperiţi cu nisisip roadel pe care le-a făcut Pisi în curtea voastră?

Ce tendinţe centrifuge, ce interese schismatice, ce impunere ce extremism, ce extremă dreaptă? Astea sunt minciuni cu care aţi vrut să lepădaţi pe Cuvântul lui Dumnezeu, să-L puneţi sub obroc şi să-i obligaţi şi pe cei ce au ascultat pe prooroci ca să se lepede de Dumnezeu şi să vă urmeze pe voi, pe voi proorocii mincinoşi care slujiţi idoli ce nu pot nici să vadă, nici să audă, nu pot nimic decât să vă ducă în desfrânare.

Deci aceste minciuni aruncate şi repetate la nesfârşit sunt nişte absurdităţi ce vor să aibă ecou credibil, dar sunt nişte înscenări şi diversiuni ordinare aşa cum ar spune şi pisisicaa, căci ea le face şi apoi aruncă vina viceversa erijându-se în salvatore de la patria.

Legătura cu autorităţile ecleziastice canonice a fost în mod ostentativ ruptă, (Ruptă de autorităţi ecleziastice necanonice căci au fost lapidaţi, au fost alungaţi şi consideraţi eretici) după şedinţa Sfântului Sinod al BOR din ianuarie 1993, când ierarhii (au judecat strâmb şi mincinos) au refuzat să dea curs cererii liderilor pucioşi se a fi recunoscuţi (ei n-au cerut nimic decât să se recunoască autoritatea lui Dumnezeu în biserica Sa) ca având o ascendenţă sacerdotală absolută, de „prooroci ai lui Iisus Hristos care aduc Cuvântul Lui Dumnezeu pe pământ”, faţă de restul ierarhiei legitime a Bisericii. (Asta o cerea Cuvântul lui Dumnezeu care nju poate să nu fie recunoscut căci e fără greşală omenească, deci nu pucioşii o cereau ci Tatăl Ceresc) Din acest motiv, viaţa bisericească din acest „templu” pucios a căpătat o traiectorie liturgică deviantă şi incontrolabilă (e viceversa), promovându-se în sânul ei o suită de învăţături eretice, şi astfel biserica glisând rapid spre statutul de locaş de cult desacrat. Stare nefericită în care se află şi astăzi. (Dar e vorba de BOR şi toată creştinătatea care nu primeşte pe prooroci şi pe Cuvântul lui Dumnezeu)

Toate icoanele făcute de pucioşi în atelierele lor au pe spate un simbol mic, stilizat, în formă de muşuroi, al acestui templu. (Ce muşuroi visezi? E vorba de cele 10 pietre şi crucea, Adică Legea Domnului, Noul Ierusalim, Muntele Sfânt al Sionului) Toate cărţile pucioşilor au pe coperta exterioară muşuroiul, iar pe filele din interior el apare chiar de mai multe ori, însoţit de o criptogramă: numărul 92 ( care simbolizează anul de la care pucioşii numără epoca de aur (adică nu voi apaudaţi nu numai epoca de aur ci şi epoca cotoroanţei de după şi aruncaţi mocirlşa voastră pe Duzmnezeu? Nu vă e ruşine? Iar viceversare!)a templului „Noul Ierusalim”).

La început, templul era pentru pucioşi o speranţă sublimă, dar nebunească: el trebuia să reproducă ad litteram „cetatea sfântă, Noul Ierusalim, care se coboară din cer de la Dumnezeu”, ca semn al împlinirii Apocalipsei (v. Apoc. 21,2). (Păi reproduce exact templul Ceresc, la scară mititică). Un lucru irealizabil din punct de vedere tehnic, material şi financiar, deoarece cele 12000 de stadii ale cetăţii proorocite în Biblie (v. Apoc. 21,16) ar fi trebuit să acopere o bună parte din Europa, nu numai grădina lui nea’Ilie din Glodeni. (Oricum nu ştii socoti aşa că ce să mai vorbim, că acolo e vorba de o arie, ori de un cub, deci nu e aşa mare cum îţi închipui dumneata, ci e cam cât ar fi fost România Mare şi încă ceva)

În volumul original al cărţii „Cuvântul lui Dumnezeu” (ediţia 1955) există un capitol special destinat proorociilor despre acest templu, intitulat „ Istoria, anunţarea, construirea şi slava Bisericii Noului Ierusalim (paginile 294-321). Entuziasmul pucioşilor depăşea pe vremea aceea la modul hiperbolic cuminţenia raţionalului:

“Taină vă spun vouă, că sunt în lucru de la cer, şi voi ridica acum piatră de mărturie prin care va mărturisi Domnul taina acestui izvor care a curs atâta vreme în mijlocul acestui popor, şi apoi va fi mare poporul cel credincios, care va fi născut într-o clipă atunci, şi acesta se va numi poporul român, poporul neamului cel nou, poporul Noului Ierusalim. Şi va fi acesta un neam sfânt, care va primi slava cea dintâi între toate noroadele de pe pământ şi va împărţi lumină şi înviere şi sare peste mulţimile care vor curge spre acest munte.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat la 6 iunie 1991)

Clipa aceea, în care Poporul Rromân urma a se naşte ca pasărea Phoenix din propria lui cenuşă, pentru a umili apoi toate noroadele care nu s-au învrednicit să fi descoperit ele primele unde este “slava cea dintâi”, ca să o şterpelească apoi de la Dumnezeu, poate o mai aşteaptă pucioşii şi astăzi, dacă nu cumva se vor fi plictisit de aşteptare.

Păi dacă sunt unii care mint mereu cu lejeritate şi bagă din minteres Lumina sub obroc, ce să facă, ei nu or să se nască sau renască ci se vor duce liniştiţi pe calea aia largă spre jeol aşa ca toată gLumea aia bună şi aristocraică, urmând lui nenia şi lui tanti grijania... Dar adevăraţii închinători în Duh şi Adevăr vor urma Mielul şi vor moştenii Darul Vieţii Veşnice într-u slava Lui Dumnezeu... Ceilalţi or să-şi găsească slava lor... vremelnicia şi vermuiala veşnică.

Domnule, nu te mai strădui să acoperi Lumina Cuvântului lui Dumnezeu cu multe şi urâte minciuni, că oricum v-a trece prin orice, aşa cum arde focul şi în apă sau ghiaţă dacă vrea şi dă Dumnezeu, tot aşa străbate Lumina şi prin piatră seacă.

Nu te mai căzni degeaba ca să-i scoţi pe pucioşi vinovaţi că iată ce faci, repeţi minciuna ce se proliferează prin poBor:

Mereu se aud acuzări că ăia sau ăia sunt răi doar fiindcă sunt consideraţi sectă:
-sectă dar nu se spune care e greşala lor sau a vostră ci se insinuează că orice nu e ortodoxie e sectă şi ce e ortodoxie e perfect şi bun, adică un total nonsens căci s-ar presupune că odată ce eşti botezat ortodox, gata eşti mântuit. Adică se insinuează că biserica nu e cea cârmuită prin Duhul, prin sfinţi, prin Har ci iată că e suficient să te botezi şi gata, poţi sta liniştit şi să duci aceiaşi viaţă şi să minţi cot la cot cu toţi ortodocşii că nu se pune, la noi nu se pune că doar eşti ortodox.

Păi ce îl face pe om rău altceva decât neascultarea smerită şi tainică de Dumnezeu, iar cei care nu primesc proorocii ăia sunt mai rău ca o sectă. Ăia nu mai pot fi întorşi niciodată la credinţă fiindcă ei acuză mereu de sectă pe ceilalţi fiindcă ei s-au erijat cică la ortodoxie şi dreptate... de parcă astea nu ar aparţine Domnului ci iată omului... adică lor, cei care acuză.

Deci nu te mai căzni în zadar, căci proorocii sunt prooroci chiar dacă voi nu vreţi să-i primiţi, iar Domnul Iisus Hristos e Cuvântul lui Dumnezeu chiar dacă voi nu mai vreţi să-L recunoaşteţi de stăpân al Bisericii Sale, nu vreţi să-L recunoaşteţi ca şi pe singurul Dumnezeu al părinţilor voştrii, pe Tatăl pe Fiul şi pe sfântul Duh.

Deci nu vă mai consumaţi proliferând minciuna şi învinovăţirea absurdă folosind termeni ca:

-sectă
-erezie
-păgânism
-proorocie mincinoasă,
-prooroc mincinos,
-centrifug,
-extremism,
-fundamentalism,


căci nu aveţi nici cea mai elementară dreptate căci nu poţi să insinuezi tot felul de vine şi acuze aruncând în subânţeles şi în insinuare lucruruile fără probe şi fără dovezi concludente, fără a specifica de ce anume e rău răul şi bun binele deci trebuie să ai argumente valide şi nu născoceli prin care să te scoţi pe tine nevinovat pe baza rătăcirii altora, dar rătăcirea altora doar o bănui căci fără Dumnezeu nu faci decât să-ţi cunoşti propriile păcate văzându-le în alţii... deci pe tine te osândeşti căci Domnul caută la om ca să se mântuie omul de om.

Deci mă întreb de ce nu încercaţi să fiţi serioase, că voi amestecaţi persiflarea cu minciuna şi miştocăreala crezând că aşa o să puteţi transforma totul în ridicol ducând totul în derizoriu căci acolo unde este circ şi miştocăreală e permis orice, e permisă orice insinuare şi minciună, orice prostie că vă închipuiţi că e suficient să rostiţi cuvintele magice:

sectă, eres, dezbinare, extremism, fundamentalism,

şi atunci gata, aveţi sigur dreptate şi vă e permis orice şi musai pe voi trebuie fraierii să vă creadă...

Dar fără acoperire în fapte, lansările de fumigene ale voastre nu sunt decât o demagocie de lemn şi de fier şi de piatră care prin mulţimea distracţiilor ar dori să acopere drama voastră,

drama că neprimind pe prooroci o să muriţi în păcatele voastre contribuind la întărirea şi proliferarea minciunilor lui antichrist.

Deci singuri vă faceţi viaţa tot mai amară încercând să vă îndreptăţiţi la nesfârşit strâmbătatea săvârşită.

Dar ceea ce e strâmb e strâmb oricât l-aţi vărui prin dărâmarea celorlalţi.

Ce e aşa de complicat? Voi minţiţi şi vă bucuraţi de răul altuia, de răul acelor pe care-i bârfiţi şi acuzaţi la nesfârşit... dar nu realizaţi că vă bucuraţi de propriul vostru coşmar.

Mă întreb cum credeţi voi oare că o să scăpaţi de minciunile pe care le proliferaţi? De virujul necredinţei pe care îl răspândiţi? Cum o să vă simţiţi când o să vedeţi limpede ce muşuroi de patimi v-aţi încăpăţânat să vă agonisiţi? Căci uciderea şi neprimirea proorocilor cum credeţi că se va socoti? Şi cum o să daţi voi ochi cu cei pe care i-aţi prigonit şi amăgit? Cum o să daţi ochii cu Cel Carele i-a trimis pe prooroci la oameni, cu Învăţătura spre Viaţă, ce de la Tatăl e dăruită?

Vouă chiar nu vă pasă de sufletul vostru? Nu vă pasă aşa ca şi comuniştilor şi ateilor care au distrus şi distrug totul cu îndrăzneală imensă până la cer? V-aţi acceptat fatalitatea vremelnică de a sluji dracului? V-aţi acceptat neputinţa de a crede Adevărul? Gata sunteţi pierduţi? Gata sunteţi fericiţi că veţi pieri aşa ca toată gLumea? Dar dacă soarta voastră va fi mai rea? Dar dacă veţi ajunge mai jos ca rromii de care vă distraţi, ca hoţii, ca tâlharii, ca desfrânatele, ca sectanţii şi ca ereticii? Vai ce durere şi ce cădere v-a întins diavolul... Chiar nu vă pasă? A învins bucuria de răul altuia aşa cum a învins ea în cain? A învins pisma, a învins invidia, a învins hula, a învins necredinţa, a învins răutatea? Pentru ce vă bucuraţi de răul altuia? Pentru ce vă bucuraţi de răul lui Dumnezeu, căci El este Cel ce suferă pentru oameni, fiindcă numai El îi iubeşte cu Adevărat...

Chiar nu vă doare de ceea ce faceţi, de ce anume scrieţi... nu vă mai pasă de Adevăr? Ce vi s-a întâmplat , ce piatră aveţi pe mormântul în care sunteţi îngropaţi?

Mă doare şi pe mine de durerea voastră deşi ar fi trebuit să vă las în plata Domnului... dar e dureros să vezi o atât de mare râvnă de a te autosurpa şi prăpădi... Nu mai ştiu ce să spun când văd cât scrieţi la minciuni fără sfârşit, din aceiaşi poftă perfidă de viceversare gLumeaţă care vă îngâmfă aristocrat pentru bucuria de răul altuia. Vă atrageţi prematur suferinţa. Nu mai huliţi şi fiţi credincioşi!

199. Amurgul Zeilor Pucioşi (I)

"Cuvântul lui Dumnezeu" de la Pucioasa este cântecul de lebădă al Zeilor Pucioşi care s-au perindat în ultimii 55 de ani prin minţile şi pe la urechile şi pe limba "proorociţelor" pucioase. Văzuţi şi nevăzuţi, treji şi adormiţi, închipuiţi şi imaginaţi, aceşti Zei cu Chip de Femei şi-au asumat cele mai diversificate identităţi "cereşti" dar, invariabil, nu puteau vorbi decât printr-o gură pământească. S-au perindat unul după altul, fie la muştiucul "trâmbiţei", fie la "microfonul ceresc", fie la "telefonul ceresc" fără fir, tot soiul de duhuri gureşe, care s-au ascuns după identităţi de împrumut, cu rezonanţă celestă:

– "Tatăl Savaot",
– "Fiul Său Iisus Hristos", şi călare şi pe jos (călare pe calul alb apocaliptic, bineînţeles),
– "Fiicele Sale" şfinte, "proorociţele hristofore" Verginica, Maria şi Mihaela;
– "Duhul cel Şfânt Pucios";
– "Maica Domnului",
– "arhanghelii" şi "îngerii",
– "sfinţii şi sfintele din calendar";
– în fine, au mai sporovăit în aceşti ani şi o sumedenie dintre spiritele celor morţi pe Pământ, în ultimii 7000 şi mai bine de ani, adică de la Adam şi până astăzi. Adam însuşi a fost de mai multe ori invitat special, ca să "vorbească" de dincolo de mormânt; dar nu cu gura lui, ci cu gura "proorociţelor" pucioşiţe.

Toţi şi toate au contribuit la îngroşarea cărţii "Cuvântul lui Dumnezeu", adăugând filă după filă, până ce aceasta a ajuns să cântărească mai mult de 7 kg. Adesea s-au trezit "vorbind" la mare concurenţă, despicând firul în patru şi nodul din papură, bătând apa în piuă şi şeaua ca să priceapă iapa, dar rezultatele lor concrete au fost mai mult decât mediocre. După 55 de ani de propovăduire, de pelerinaje, de vizite pastorale, de adunări şi de "Festivale" câmpeneşti ale "Hortodoxiei Rrhomâneşti", numărul celor dezamăgiţi care au părăsit cu dezgust secta pucioasă este de câteva ori mai mare decât al celor care încă au mai rămas sub jugul liderilor pucioşi. Iar "hemoragia" de adepţi care, sătui de promisiuni mincinoase şi de o pseudo-ortodoxie cazonă, şi cărora nu le-e mai rămas de ales decât soluţia răzvrătirii şi a dezertării, se pare că nu are leac.

Însă, de departe, cea mai prolifică activitate de prooroc mincinos a avut-o "fiica lui Dumnezeu" Verginica. Ea a "vorbit" 25 de ani în şir, trâmbiţând din "trâmbiţă" direct "de la Domnul", sau vorbind la "telefonul ceresc" cu spiritele morţilor, sau repovestindu-şi halucinantele ei viziuni, aşa încât dacă s-ar fi consemnat toate câte le-a spus ea, cărţile ei ar fi umplut tot pământul pucioşilor. Dar oamenii au dispreţuit vorbele ei, alţii le-au risipit, alţii le-au pierdut şi alţii le-au îngropat în ţarină, pentru că încă de mică ei o considerau "proastă", iar când a fost mare au internat-o de mai multe ori cu forţa în spitalele de psihiatrie:

"Aşa şi cu satul Meu, că dacă aş vorbi, aş face război. Dacă s-ar pocăi, le-aş vorbi, că tot satul a spus că această fiică e proastă. De mulţi este bârfită şi hulită, şi de aceea M-am pogorât de sus şi am luat un colţ de cărămidă şi am lucrat-o, şi acum o iau cu Mine. O, cerul când o vede, de ce nu spune că este proastă, aşa cum zice lumea? Fiilor, zice cu gura ei: „Nu aud“, şi spune: „Dă-te mai aproape, că nu aud“. Doreşte să aibă voce. O, fiică, lasă atâta cât este dat de la Mine." (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat 27-10-1965)

"Fiica lui Dumnezeu", Verginica, era considerată când vas, când magnetofon, când caval, când piatră, când pom, când telefon, când oglindă, când trâmbiţa lui Dumnezeu, când trâmbiţa lui Ioan Botezătorul pe post de fluier,când scrumieră, când catapeteasmă, când fluieraş, când uşă, când bucium, când coardă, când unealtă, dar niciodată căldare:

1. "Iată şi Verginica, vasul Meu, câte a suferit: câte arsuri, câte înţepături, câte lovituri!" (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat 7-06-1958)

2. “Nu este om pe pământ ca să nu ştie aceste cuvinte, dar am găsit acest magnetofon şi cânt cu el pe pământ…” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu” , ediţia 1995; fragment din mesajul datat 25 ianuarie 1966)

3. “Nu este om pe pământ ca să nu ştie aceste cuvinte, dar am găsit acest caval şi cânt cu el pe pământ.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu” , ediţia 2006; fragment din mesajul datat 12/25 ianuarie 1966)

4. “Această suferinţă care este pusă pe această piatră în care Domnul a scris poveţe, va înceta când va sta furtuna [...]” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat 23 aprilie 1966)

5. “…Israele tată, am sădit în mijlocul tău un pom, ca să mănânci poame din el. Îngrijeşte-l, că nu ţi-l îngrijeşte nimeni! Israele tată, acest pom pe care ţi l-am sădit ţie în faţă, a fost, este şi va fi până în ceasul în care voi veni." (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat 14 februarie 1974)

6. “Mihaile, adu-l pe Mihail la telefonul Domnului Iisus Hristos să vorbească cu familia, cu mama. Adu-l, Mihaile. [...] Mamă, să fii credincioasă, şi iubeşte telefonul şi pe Domnul Iisus Hristos şi iubeşte tot lucrul Său…” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat 29 iunie/12 iulie 1974)

7. “ E o fiinţă omenească şi nepreţuită şi îndurerată prin care Dumnezeu îşi face lucrul Său. E trup. E fiica lui Adriana care era urâtă şi prostuţă şi nebăgată în seamă de lume, ca să dea de ruşine pe cei de neam mare. Vino creştine la prostuţa Mea! Vino la Mine creştine, că e bine, e foarte bine! Căci prin prostuţa aceasta e oglinda sfântă şi tot prin ea te uiţi în împărăţia Mea…” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat 7 ianuarie 1975)

8. "Să-ţi fie ruşine de Mine că te porţi după lume; că iată, Verginica, trâmbiţa Mea, a avut o vedere şi plângea când o vedea." (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat 8-02-1979)

9.-10. "Acesta e o trâmbiţă a lui Ioan Botezătorul, căci când a plecat, aşa i-a spus Dumnezeu: „Lasă fluierul pe pământ, nu-l lua“. Fiţi desăvârşiţi, ca toate să le ştiţi." (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat 13-03-1974)

199. Amurgul Zeilor Pucioşi (II)

11. "... Rugaţi-vă ziua şi noaptea ca să mai fie această scrumieră, ca să mai fie. Nu o mai tulburaţi, şi ce vă spune, ascultaţi. Dacă cineva ar avea suferinţa sa, nu ar putea purta. Din tălpi şi până în creştet e o Dunăre de apă, din cauza poporului care nu vrea să facă voia Mea." (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat 29-04-1979)

12.-13. "Eu am fost catapeteasma cuvântului lui Dumnezeu care a venit la voi, copii ai poporului meu, şi acum voiesc să vă îndeletnicesc să vedeţi uşa prin care intraţi la Domnul şi la slava care vă aşteaptă. Eu sunt uşa, eu sunt catapeteasma cea pentru acest popor şi prin care trece poporul meu ca să fie primit la Domnul."(citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat 29 noiembrie/12 decembrie 1993)

14. "O, Verginica Mea, fluieraş duios după fii născuţi din Dumnezeu!" (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat 14-12-2004)

15. “ …Copilaşii Mei, pentru aceasta trimite Dumnezeu din cerul Său pe Duhul Său într-un lut de pământ; cum ai avea tu un bucium, aşa şi cu trupul acesta.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat 14/27 martie 2006)

16. -17. “ Dar Dumnezeu numai o singură coardă şi o singură unealtă are.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat 14/27 martie 2006)

18. "... Oiţele Mele, dacă vasul Meu nu ar vedea faţa şi lucrarea Mea şi nu ar auzi cuvintele Mele, nu ar fi aşa. Cum adică? Vasul Meu, când Domnul Iisus l-a pregătit pentru acest cuvânt, nu avea decât pe mămica sa lângă ea şi era în stare grea, şi Eu am venit în cuibul lor, la o văduvă şi la o fiică curată. Şi cât avea fiica aceasta? Avea nouă ani, şi a mers aşa, în această pregătire, până în anul 1955. Până atunci, numai am pregătit-o. Dacă era o căldare să se vadă această pregătire, nu ar fi fost pe pământ frumoasă ca aceasta. Dar nu e căldare, ci e trup, şi în trupul acesta sălăşluieşte Dumnezeu." (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat 21-06-1973)

Fiica lui Dumnezeu, Verginica, a fost pregătită ca să fie Mântuitoare, prin ea să se mântuiască lumea:

"A trimis şi a pregătit această fiică de atunci şi de astăzi ca să se mântuiască lumea. Vai şi iarăşi vai de cei ce au rupt legătura aceasta! că mai mult cu sută la sută e păcatul azi, mai mare ca în Sodoma şi Gomora." (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat 6-5-1977)

Duhul Fiicei lui Dumnezeu (Verginica) este un duh pribeag, care pribegeşte şi suspină din loc în loc, unde strigă în pustiu după "poporul" ei, lăsat orfan pe pământ atunci când a murit (anul 1980). Duhul strigă la "popor" ca să se adune, dar el nu s-a mai adunat nici până astăzi, la 20 de ani după această strigare în pustiu:

"Pace vouă, iubiţii mei! [...]O, grea a mai fost aşteptarea, scumpii mei, iubiţii mei, că voi, mămică, aţi rămas iubiţii mei. Eu sunt duhul cel ceresc, un duh pribeag care suspină, iubiţii mei. Pribegesc din loc în loc şi caut şi strig şi aştept să mi se răspundă, să mi se deschidă. M-a trimis Domnul la cei pe care i-am lăsat […]Cât am fost eu pe pământ, a lucrat Dumnezeu minuni prin mine şi Şi-a făcut un popor credincios în urma lucrării pe care a făcut-o Dumnezeu prin mine. Dumnezeu a vorbit pe pământ mulţi ani prin gura mea, multă vreme, şi am suferit chin şi prigoane de la cei necredincioşi care nu-L cunoşteau pe Dumnezeu şi nu credeau în El. Şi când mi-am sfârşit drumul pe pământ, m-a luat Dumnezeu în ceata sfinţilor şi m-am făcut rugătoare pentru poporul creştin care a crezut prin mine în Dumnezeu,[…]Eu am fost ca o mamă pentru poporul meu. […] A vorbit Domnul cu acest popor prin gura mea şi a spus că în vremea aceasta va trebui să mă ridic să-mi strâng poporul, să-l strig, să-l deştept ca să lucreze cu el minune pe pământ şi să vadă toate popoarele lumii ce a lucrat Dumnezeu pe acest pământ binecuvântat […] Iată, duhul meu a fost trimis din nou pe pământ, ca să strige la popor să se adune, să se gătească frumos, că vin zile măreţe şi vin zilele gloriei lui Dumnezeu, aşa cum este scris." (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat 27-11-1990)

După prima strigare la "popor", făcută de Verginica prin "duhul ei", Verginica îşi aduce aminte că întâietatea este totuşi a lui Dumnezeu, şi Îl invită să facă şi El prima strigare a Lui către "Copiii lui Dumnezeu", după prima strigare a ei, ca să fie El cel dintâi în toate:

" Pace vouă, iubiţii mei! [...]O, grea a mai fost aşteptarea, scumpii mei, iubiţii mei, că voi, mămică, aţi rămas iubiţii mei. [...]Doamne Savaot, începe Tu strigarea. Fii Tu Cel dintâi întru toate, că şi eu, şi aceştia suntem copiii Tăi." (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat 27-11-1990)

"Domnul Savaot" de la Pucioasa dezvăluie că Fiica Lui, Verginica, L-a coborât a doua oară pe "Iisus Hristos" din cer pe pământ. Înseamnă că prin Maria, sora ei, "Domnul" a coborât a treia oară, iar prin Mihaela , a patra oară. Urmează aşadar pentru pucioşi a cincea coborâre a lui "Hristos" pe pământ. Drept răsplată, Verginica a primit har şi minune care nu s-a mai văzut pe pământ: A fost trimisă înapoi pe pământ cu duhul (trupul ei o aştepta cuminte în cimitirul din Glodeni) ca să propovăduiască din nou, cu putere şi cu duh de trezire, ceea ce propovăduise şi în trup. (Puterea şi duhul de trezire ale duhului Verginicăi au fost însă cam veştede şi slăbuţe, căci prea puţini dintre creştinii cei vechi au fost impresionaţi de această scamatorie spiritistă):

"– O, iată-Mă! Sunt aici, tată. Sunt aici, Verginico. […] Tu L-ai coborât încă o dată pe pământ pe Fiul Meu şi te-ai făcut Lui casă şi templu, şi S-a sălăşluit El întru tine în taină mare, ascuns de ochii lumii, […] Tu ai fost aceea care L-ai ţinut ascuns de ochii lumii ca să-Şi poată hrăni un popor şi să descopere toată taina planului Său pentru vremea aceasta. […] Tu, Verginico, fiica Mea, fiică de Samarinean, i-ai covârşit pe toţi cei de până acum cu iubirea. Eu văd că nimic nu vrei să-ţi dau, văd că ai dat deoparte slava cerească pe care o meriţi, şi de aceea am făcut minune despre care nu s-a mai auzit până acum. Te-am trimis înapoi, Verginico, şi ţi-am dat în ajutor toată oastea cerească să-ţi faci misiunea despre care am vorbit Eu că vei avea-o în aceste zile, şi ţi-am spus să iei trâmbiţa în mână şi să suni cu putere şi cu duh de trezire aşa cum stă scris în carte, să prooroceşti şi să porunceşti acestor oase uscate să prindă viaţă şi duh de viaţă ca să învieze şi să se întregească trupul lui Israel [...] Fii binecuvântată, Verginico, şi tu, şi lucrarea ta, şi servii tăi, şi casa aceasta în care eşti acum coborâtă cu lucrul tău."(citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat 27-11-1990)

Necredinţa multora care au plecat şi minciuna voastră şi persiflarea şi batjocura nu sunt argumente ci sunt răutăţile celui rău care neputând să creadă atunci împroşcă cu mocirlă.

Ce a putut şi ce poate necredinciosul altceva decât să păcătuiască tot mai adânc?

Deci iată că persiflările voastre sunt astfel încât voi vă lăudaţi cu necredinţa şi batjocura voastră, minţind până or să vă creadă fraierii, căci pe cei batjocuriţi cine îi crede, oamenii aplaudă pe batjocuritori şi pe ăia îi crede, pentru bucuria de răul altuia.

Dar ce o să vă faceţi voi când o să trebuiască să cereţi ceva (de exemplu Viaţă sau odihnă sau apă din Izvor) de la toţi cei pe care i-aţi batjocurit atât de murdar? Ce? Şi cine credeţi că o să vă ia pe voi atunci în seamă? Sau nu ştiţi că cine sapă, sapă groapa altuia cu atâta sârguinţă, se va întoarce roata şi să vedem apoi cum o să iasă? Cum?

Sunteţi din ce în ce mai josnice, crezând voi că ce? Că vă aplaudă oamenii? Păi chiar o să aveţi parte numai de aplauze. Spuneţi voi că proorocii lui Dumnezeu sunt mincinoşi? Ei sunt mincinoşi? Asta spuneţi că ei sunt mincinoşi? Atunci dacă ei care au răbdat şi suferit pentru Dumnezeu sunt prooroci mincinoşi, atunci voi ce sunteţi şi ce o să primiţi? Ia ghiciţi?

E înfiorător ce miştocăreli blestemate sunteţi în stare să vi se pară vrednice că le daţi crezare, şi le plasaţi aici ca să ce? Pe cine vreţi să păcăliţi cu necredinţa voastră? Asta da lăudăroşenie, cred că şi dracul e invidios pe voi, i-aţi luat lui toată munca lui blestemată.

Mi-e ruşine de voi, şi mă îngrozesc de câtă zmoală v-aţi luat pe haine şi pe cămaşe. Dar fiecare aşa cum şi-a ales.

De ce nu vă puteţi opri ca să credeţi?

Păi sigur este Domnul care a vorbit prin prooroci, fărăndoială. De ce vă căzniţi atât de tare ca să negaţi? De frică? Pentru frică ispitiţi până în pânzele albe? Sau ştiţi că dacă vă răzgândiţi şi reîncepeţi să credeţi atunci trebuie să daţi socoteală şi să staţi cu faţa la muntele de hule pe care l-aţi ridicat? E mai simplu să ridicaţi călcâiul şi să arătaţi dosul dar fiind convinşi că arătaţi faţa. Căt de ruşinos este să negi fără argumente, bazându-te doar pe voia cu care vrei să fie aşa cum ai vrea tu. Dar nu ai să reuşeşti să schimbi Adevărul:

Proorocii lui Dumnezeu sunt proorocii Domnului oricât ai să minţi că nu voi ci ei sunt mincinoşi!

199. Amurgul Zeilor Pucioşi (III)

Fiica cea iubită şi cerească a "Domnului", Verginica, se slobozeşte deasupra ieslei "Cuvântului" cu glas duhovnicesc dintre cei morţi, asemenea lui Moise şi lui Ilie pe muntele Taborului (cu singura, minora diferenţă că Moise şi Ilie erau prezenţi şi cu trupul, nu numai cu duhul):

"Verginica, fiică iubită, Eu, Domnul, poruncesc duhului tău să dea glas peste ieslea cuvântului care vine din cer cu Dumnezeu şi cu trimişii lui Dumnezeu. Amin. […]Verginico, slobozeşte cuvânt, tată, Eu în tine, şi tu în Mine, căci aceasta este plata lucrătorilor cei mari ai cerului, aşa cum a fost pentru Moise şi pentru Ilie, care au venit din cer şi s-au aşezat lângă Mine în ziua când Mi-am schimbat faţa slavei în ochii ucenicilor Mei. Pace ţie, fiică cerească! (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat 28-08-1993)

Se confirmă încă odată că prin "Fiica Domnului" ( este vorba de Verginica, Fiica Înţeleaptă dar Fără Şcoală a Domnului) a avut loc a doua venire a "Fiului Domnului". Tot prin ea se va lăsa văzut "Domnul" atunci când va veni a cincea oară (sau poate a şasea oară, dacă mai apare vreo "proorociţă aducătoare de Hristos" între timp), căci se ştie că a treia oară "Domnul" a venit prin Maria Tudorache, sora Verginicăi, iar a patra oară a venit prin Mihaela Tărcuţă:

"O, Verginico, fiica Mea prin care am coborât a doua oară şi prin care Mă voi şi lăsa văzut cum am venit şi cum voi veni văzut de tot ochiul! O, fiică înţeleaptă, că tu şcoală n-ai avut, şi de aceea ai fost înţeleaptă." (1-06-1995)

Verginica este Fiica Cerului în cer şi pe pământ (şi în pământ, unde zace trupul ei):

"– O, Verginico, fiică a cerului în cer şi pe pământ!" (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat 17-11-1996)

Asemenea Mariei, care a fost Fecioara-Theotokos (Născătoarea de Dumnezeu, Fecioară), Verginica (fiica cea iubită a "Domnului" Pucios) este simultan "Fecioara-Logotokos" şi "Fecioara-Theoforos" (Născătoarea de Cuvânt, Fecioară şi Purtătoarea de Dumnezeu, Fecioară, dar totodată şi Fecioara-Născătoare de Fii. Deci, până la Verginica (anii 1955-1980), Hristos, n-a avut nici un cuvânt de spus, căci Cuvântul se naşte din Verginica între anii 1955-1980, ani în care ea a trâmbiţat pe pământ. Iar acum, la trimiterea "duhului Verginicăi" pe pământ, "Cuvântul" Pucios se naşte a patra oară, după ce se mai născuse a doua oară în Maria (în anul 1982) şi în Mihaela, a treia oară (în anul 1990) :

" Eu sunt Cel ce M-am născut trup din Fecioară, şi cuvânt, din Verginica, fiica Mea cea de la sfârşitul tainei Mele pe pământ, taină ascunsă în veacuri, pe care nici îngerii nu o ştiau, şi pe care dacă o aude azi cineva cu greu o poate crede şi înţelege. Cu câtă taină am lucrat Eu şi cu Tatăl când M-am născut trup din Fecioară! Cu câtă taină, până ce taina a fost aflată de tot pământul! O, cu câtă taină am lucrat şi azi, după cum era scris, la venirea Mea cea de a doua când M-am născut cuvânt din Verginica! [...] Eu sunt cu zi de naştere, cu sărbătoare de naştere vin în cartea ta, Verginico, fiică fecioară, în care s-a născut cuvântul Meu în vremea de sfârşit a tainei Mele între oameni. M-am născut trup din Fecioara mama Mea, şi din tine cuvânt, şi am rămas cuvânt în mijlocul poporului tău pe care l-ai născut din cuvântul Meu în tine, căci dacă M-am născut cuvânt, iată, Cel ce Se naşte este, şi Se naşte Cel ce naşte; Se naşte şi naşte, Se naşte ca să nască fii Cuvântul, şi seminţia Mea va fi ca stelele în veci, Verginico, fiică născătoare de fii.[…] – O, fiică iubită, Verginica Mea, ce taină este taina cuvântului tău cel luat din Mine!" (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat 7-01-1997)

Deşi a murit de mult, Verginica este veşnic vie Fiică a "Dumnezeului" Pucioasei, la mare concurenţă cu alţi "dumnezei" mincinoşi care mereu se ridică peste Dumnezeu:

"Verginico, trâmbiţa Mea pe pământ şi în cer! Cine, tată, mai crede că toţi cei vii sunt vii pe pământ şi în cer? Cine, tată, mai crede în Scripturi? Cine, tată, cine, când atâţia dumnezei se ridică peste Dumnezeu, iar Dumnezeu, Unul este. O, fiică veşnic vie, plânsul tău plânge în Mine, […]” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat 12-02-1997)

Verginica, Fiica "Domnului" Pucios, a fost proorocită cu lucrarea ei şi de către David regele, şi de Matei evanghelistul, dar oamenii tot nu pricep această taină:

"... Ah, Verginico, dacă tu cauţi în sfânta Scriptură, vei găsi cum a proorocit David şi Matei evanghelistul şi cum s-a lucrat şi cum se lucrează şi astăzi, prin Duhul Sfânt. O, fiica Mea, multe descoperiri s-au descoperit, şi tot nu pricep oamenii. Verginico, acest vas pe care tu îl vezi, a fost la începutul legii şi acum. " (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat 7-01-1966)

Fiica "Dumnezeului" care a grăit la Pucioasa este chemată să-i grăiască poporului pucios întrebarea pe care El a grăit-o prin graiul Verginicăi: "de ce nu ascultă de graiurile Lui?":

"... Verginico, spune tu, fiica Mea, poporului acesta la care Eu am grăit, că Domnul le-a pus întrebare: de ce nu ascultaţi de sfaturile Mele? Eu i-am numit pe ei fiii Noului Ierusalim, fetele Noului Ierusalim, popor al cortului sfânt, popor al Noului Ierusalim, dar ei Îmi sunt plini de tină şi acum, după atâta vreme de profeţie." (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat 7-01-1966)

"Dumnezeu"-Fiul S-a întrupat în Fiica Sa, Verginica, pentru a doua oară:

"Vasul Meu, când Domnul Iisus l-a pregătit pentru acest cuvânt, nu avea decât pe mămica sa lângă ea [...] Şi cât avea fiica aceasta? Avea nouă ani, şi a mers aşa, în această pregătire, până în anul 1955. Până atunci, numai am pregătit-o. Dacă era o căldare să se vadă această pregătire, nu ar fi fost pe pământ frumoasă ca aceasta. Dar nu e căldare, ci e trup, şi în trupul acesta sălăşluieşte Dumnezeu." (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat 21-06-1973)

Dar când Verginica a murit, "Dumnezeul" care sălăşluia în trupul ei n-a mai înviat a treia zi, nici în a patra, nici măcar mai târziu. După şapte ani, Verginica a fost dezgropată şi apoi reînhumată în cimitirul de la Glodeni, unde se odihneşte alături de mama şi de surioara sa, "proorociţa" Maria. Acolo sunt aşteptaţi şi ceilalţi "dumnezei" pucioşi, fiecare la vremea sa şi la căsuţa sa de odihnă, căci amurgul Zeilor Pucioşi deja a venit, iar asfinţitul este aproape.

200. Un nou act de curaj zguduie obştea Pucioşilor

Protagoniştii ultimului act de curaj înregistrat în obştea pucioşească sunt... trei fete! Ele au reuşit incredibila performanţă de a scăpa, cu câteva zile în urmă, din lagărul de muncă de la Târgovişte al liderilor pucioşi, după ani grei de recluziune, umilinţe, înşelătorie, minciuni, nedreptăţi şi tortură psihică. În duelul nevăzut cu ighemonii pucioşi, Georgiana, Valentina (Vali) şi cu Ina i-au învins în cele din urmă pe cei doi "stăpâni de sclavi" ce se credeau invincibili. Dezertarea lor din "raiul" pucios este un punct de cotitură majoră în evoluţia clanului pucioşesc. De acum încolo, toate opţiunile sunt deschise. Până acum, cei care au dezertat făceau parte din altă generaţie, aveau o experienţă de viaţă mai diversă şi se bazau şi pe unele abilităţi artistice care le confereau o siguranţă interioară că pot, prin mijloace proprii, să atingă o relativă independenţă materială şi în afara lagărului pucioşesc. Cele trei fete, ca de altfel majoritatea tinerilor (şi tinerelor) care au fost "închinoviaţi" la Pucioasa şi la Târgovişte, au fost supuse de-a lungul anilor unei proceduri de spălare a creierelor care să le creeze dependenţă totală de "bunăvoinţa" liderilor pucioşi, fiind îndoctrinate cu teoria că orice retragere înapoi "în lume" este imposibilă şi inacceptabilă, iar urmările ei vor fi catastrofale. Cu toate acestea, cele trei curajoase au arătat şi celor rămaşi că "ulciorul nu merge de multe ori la apă: ori se sparge, ori se crapă"; pentru că orice om are o limită peste care nesimţirea şi răutatea altora nu poate trece.

Vitezele amazoane i-au lăsat cu ochii în soare pe cei doi zbiri de la Pucioasa, care se credeau şi acum infailibili, ca şi în alte dăţi. Ei erau convinşi că, după ce le-au făcut şi lor viaţa un coşmar, o să le înduplece totuşi să mai rămână, să mai îndure "umilinţele" pucioşeşti, aşa cum le făceau ei şi celorlalţi adepţi. Periodic, fiecare tânăr sau tânără, care se dăruise aici în mod sincer unui ideal pe care îl credea cu tărie, devenea sacul de box al celor doi pugilişti de categoria "muşcă", maniaci care îşi descărcau isteriile mentale în capul şi pe spinarea tuturor.

Cum cei doi lideri pucioşi se hrăneau zilnic din înjosirea supuşilor lor, căci degradarea lor mentală îi adusese la stadiul nevrotic incontrolabil de a nu se mai putea purta frumos cu nimeni, ruptura în sânul "sfintei familii" se profila ca inevitabilă. Trebuia doar un act de curaj, un gest de frondă, care şi-a găsit scânteia în cele trei nedespărţite fete. Unirea lor le-a adus puterea interioară de a spune "Nu! Nu se mai poate! Până aici." Ele au devenit pentru cei rămaşi în "lagăr" un simbol al libertăţii de conştiinţă şi al eliberării de opresiunea celor doi obsedaţi, posesivi şi rapaci lideri pucioşi.

A fost uşor? Nicidecum. Îndată, tentaculele celor doi vrăjitori de suflete au fost răsucite şi s-au strâns ca să sugrume toate căile de retragere ale celor trei războinice. Telefoane, ameninţări, scene de isterie, conspiraţii cu părinţii fetelor, ca aceştia să se opună reprimirii lor în casele părinteşti, toate mijloacele posibile şi imposibile au fost încercate de către cei doi guru, care au lucrat neobosit câteva zile la rând, ca să zădărnicească o uriaşă înfrângere ce se profila ca inevitabilă, pe toate fronturile. Totul a fost zadarnic. Cele trei amazoane au lăsat totul baltă în urma lor şi au fugit spre Coşereni, de unde veniseră cu entuziasm infantil în urmă cu vreo cincisprezece ani.

S-au consolat liderii pucioşi după această grea înfrângere? S-au ruşinat vreun pic? Nicidecum. Mai aprig au început să curgă telefoanele de ameninţare, amestecate cu linguşiri, de data aceasta la adresa părinţilor fetelor. Surprinzător, aici au găsit aliaţi aprigi în nea' Nicu şi în tanti Geta, părinţii Valentinei, care fără să ştie de fapt cum stau lucrurile, fiind pe dinafară cu totul faţă de cunoaşterea cruntei realităţi din "chibuţul" de la Târgovişte, au sărit cu gura pe bietele fete, ca să le determine să se întoarcă necondiţionat înapoi în cuşca leilor. Mama Valentinei a uitat umilinţele şi certurile ca la uşa cortului pe care le avusese cu nea' Mişu, pe vremea când liderii pucioşi conspirau ca tanti Geta să-şi vândă casa şi să se mute în casa lui nea' Mişu, pentru a putea folosi banii câştigaţi în folosul obştei pucioase. Nea' Nicu a uitat dezonoarea cu care şi-a acoperit (indirect, dar consistent) fiica, atunci când s-a aflat pretutindeni de aventurile lui amoroase extraconjugale cu o tânără de la Coşereni. Ar fi trebuit ca să stea amândoi cu nasul în pământ de ruşine şi să le primească pe aceste fete cu pâine şi cu sare, ca pe nişte martire, care au reuşit să scape tefere de furia ighemonilor pucioşi. Ar fi trebuit să se ofere să stea şi ei slugi la Pucioasa sau la Târgovişte, nu cu anii, aşa cum au rezistat aceste trei fete, ci măcar 2-3 luni, ca să vadă pe viu care e realitatea, şi abia după aceea să ridice pretenţii – dacă ar mai considera că e cazul. Oricum nu i-ar fi primit nimeni acolo, că nu se ridicau ei la mofturile şi pretenţiile speculative ale liderilor pucioşi.

Până una, alta, să apreciem cu felicitări gestul curajos al acestor trei tinere fete care au arătat că niciodată nu e prea târziu să fii demn, pentru orice om care iubeşte adevărul şi dreptatea. Şi să sperăm că vor rezista presiunilor care încă se mai fac asupra lor, ca să se întoarcă înapoi în "raiul" de unde au fugit.

Şi au mai demonstrat ceva, pentru care toţi românii ar trebui să le fie recunoscători: Ceva pute în "Danemarca" Pucioasei.

N-a ținut Domnul pe nimeni cu forța, cine nu crede mai bine să plece decât să hulească; așa au plecat mulțimile când le-a spus:

„Dacă nu veți bea sângele Meu și nu veți mânca trupul Meu, nu veți avea parte de Mine, și nu vă veți putea mântui” (citat aproximativ din memorie)

Cine nu s-a poticnit atunci? Pănă și apostolii se mirau și se împotmoleau și nu mai le venea ușor să-L urmeze...

Deci dacă trei fete cucuiete se răzgândesc și se reîntorc acolo unde le-a plăcut lor mai mult, asta este spre a proba Dumnezeu aurul, iar dacă aurul încercat în foc se dovedește plumb de Amazon, atunci se scufundă, n-ai ce să-i faci, numai untdelemnul se ridică deasupra apei... și unde se scufundă, în ce se scufundă plumbul? În sărbătoarea de Jubileu... firește. Și iată ce mari și multe aplauze primesc ele de la alte amazoane care Jubilează și ele, fericite că au mai scos pe cineva de sub proorocie și sfințenie, zicând că le plângea pe ele că erau ținute sclave pe plantațiile lui faraon și acum se bucură alături de Moise. Deci aceiași mângâiere viceversată, aplicată între cornițe, cu milă multă de păcate și bucurie de răul Domnului. Bucuria răzvrătirii. Bucuria necredinței.

Sigur că nimănui nu-i place să lucreze când e mai ușor să furi. E umilitor să lucrezi aproape pe nimic. Când unele pisisici câștigă într-o oră cât altele într-o lună sau într-un an. Și cu banii câștigați câte nu poți face... de exemplu „milostenie”. Te milostivești nu-i așa cu lacrimi de crocodil de alte pisici... mici, mici... care încă n-au făcut ochi. Le sunt pleoapele lipite din pricina urdorilor... dorilor.

Dar pe mine mă miră aplumbul și râvna și bucuria pentru sărbătorirea cauzelor pierdute, aplumbul celor ce fac lucrul dracului, așa ca niște demoni ce lucrează pentru satisfacție, adică îi scot pe credincioși de sub sfintele proorocii ca să-i umple până la sațiu cu proorociile lor mincinoase, adică vorbindu-le de fericirea ce or s-o primească de la gLume... da, marea și multă fericire:

-burdel,
-beție
-tirania și plăcuta teroare a puterii masculului
-arta seductivității feminine
-mâncare, pofte, plăceri,
-viclenia aristocrată a viselor deșarte pline de putoareoare
-cariera, bogăție și dragoste hoțbitocească plină de adultere, pismă și răzbunări.

Le urez drum bun tuturor care vor să se reântoarcă la obiceiurile fățarnice ale lui nenia și ale lui tanti grijania...

Drum bun și cale bătută căci drumul ce duce la iad e pavat cu aplauze și cu bune intenții și vă așteaptă gloatele desfrânate ca să sărbătoriți jubileul. E special pregătit pentru voi așa ca o onomastică sau ca un majorat sau ca iată:

Victoria Cocomunismului... aia plină de maturitate și înțelepciune bătrânească și tovărășască plină de bătrâni înțelepți.

Vă așteaptă sultanul cu brațele deschise! De acum vă puteți exersa în arta sulimenizării...

În realitate și adevăr e vai de voi cei ce vă scuturați de vină și de duhul proorociei ca să puneți peste voi „fericirea”.

Dar eu ce să vă fac dacă nicicum nu vreți să pricepeți că nu a mințit Cuvântul lui Dumnezeu? Măcar atât pot să vă spun că mai bun ca voi nu sunt ci mai păcătos că eu trădez zilnic și lepăd zilnic prin sute și mii de îndoieli și statorncii în aristocrație și minciună, căci dacă ai disprețuit pe aproapele tău, iată ai și lepădat pe Dumnezeu... sau ai gândit ca să te îndoiești deja ai și săvârșit păcatul ispitei.

Și la toate asta iată se acordă medalia de demnitat și de onoare: CURAJ! (nu te teme, te voi ajuta, așa, exact ca la botezul ăla de la majorat, sau ăla de dinaintea nunții sau ăla de la 50 de ani de căsătorie... dar ce a făcut soțul sau soția întretimp nu mai contează... de ce? Pentru că nia Jean boxează... firește.)

Pozitii oficiale despre "SECTA" noul ierusalim
 

Raspund utilizatorului: VSOVIVI care dupa cum se vede este cel mai inversunat "pucios" si oricat se "zbate" sa convinga NU are cum sa ne dovedeasca ca adeptii Noului Ierusalim merg pe calea cea dreapta.
In continuare o sa punctez cateva argumente(oficiale ale Bisericii Ortodoxe Romane)publicate in decursul timpului despre aceasta INSELARE GRAVA a sectei:

Misterele Pucioasei

I. Ce spun oficialităţile?

Solicitând un punct de vedere oficial din partea Eparhiei noastre am aflat multe amănunte interesante, arhi-suficiente pentru a convinge nu numai un reporter, ci şi o ţară întreagă, despre un adevăr incomod pentru Ortodoxie: fenomenul “Noul Ierusalim de la Pucioasa” este o grosolană înşelătorie, faţă de care autorităţile ar fi trebuit de mult să se autosesizeze şi să ia măsuri corespunzătoare. Dar, întrucât niciodată nu e prea târziu, vom sintetiza cele aflate, şi aşa vom putea spune că:
1. Fenomenul “Noul Ierusalim de la Pucioasa” (NIP) se înscrie în linia mişcărilor para-religioase creştine cu caracter fundamentalist, ultra-ortodox si ultra-naţionalist.
2. Analizat din punct de vedere religios, social şi moral, acest fenomen apare a fi exterior Eparhiei Târgoviştei, deşi majoritatea adepţilor lui sunt vieţuitori ai judeţului Dâmboviţa şi acţionează cu precădere în această eparhie.
3. Biserica Ortodoxă Română la rândul ei, ca autoritate religioasă supremă a Ortodoxiei româneşti, nu recunoaşte acest fenomen religios ca o manifestare stabilă şi compatibilă ortodoxiei, şi în consecinţă nu poate s-o integreze în structurile sale oficiale, aşa cum a procedat în ultima vreme cu alte grupări sau organizaţii religioase (Oastea Domnului, ASCOR; LTOR, etc).
4. Adepţii NIP practică o “ortodoxie” originală, care conţine inconsecvenţe grave şi serioase devieri de la învăţătura tradiţională. Vom expune deocamdată la modul general doar câteva dintre ele:
- Săvârşirea în antecedente a “Sfintei Liturghii” de către bărbaţi nehirotoniţi şi de către femei (evident, tot nehirotonite). În prezent, acest obicei nu se mai practică la modul deschis şi pe scară largă, dar acest aspect este greu de controlat în teritoriu, la nivelul fiecărui individ, date fiind şi unele fracturi intervenite între membrii mişcării şi actualii ei lideri religioşi. Cel puţin în aparenţă, acest obicei pare a fi fost totuşi abandonat în ultima vreme.
- “Sfinţiri” necanonice de preoţi şi de episcopi, fără punerea mâinilor, ci prin “asistenţa directă, mai presus de fire, a Duhului Sfânt”. În acest mod au fost “sfinţiţi” pe rând: Ilie Bunea, Spiridon Şerban şi Neculai Nedelcu, întâi ca “preoţi”, apoi ca “episcopi”. În prezent, deşi se consideră episcopi, cei trei slujesc invariabil îmbrăcaţi în veşminte de preoţi, deoarece doresc probabil ca statutul de “episcopi” să fie şi în continuare ţinut secret pentru lumea exterioară, dar chiar şi pentru majoritatea adepţilor. Desigur că aici este vorba de un “secret al lui Polichinelle”, îndată ce aceşti “episcopi-preoţi” sau “preoţi-episcopi” îşi binecuvintează la slujbe adepţii cu două mâini (după cutuma episcopală) şi nu cu una (după cutuma preoţească).
- Inovaţii în treptele sacerdotale canonice: apariţia treptelor de: “prooroc”, “călăuză”, “păstor” şi “străjer”. În prezent, în afară de cei trei “preoţi-episcopi” de care a am vorbit, la NIP mai sunt:
— doi “prooroci”, care sunt simultan şi “călăuze” (realizând un adevărat cumul de funcţii), respectiv: Mihaela Tărcuţă şi Neculai Nedelcu (care mai este, după cum am văzut, şi “preot” şi “episcop”, o adevărată performanţă în ceea ce priveşte cumulul de funcţii). Deşi în principiu ei conduc din umbră, fără a ieşi ostentativ în faţă, aceştia sunt de fapt adevăraţii şi singurii lideri ai mişcării NIP.
— doi “păstori” (în prezent, trecuţi pe linie moartă chiar de către cei doi “prooroci”, care au preluat de la ei toată puterea executivă) pe nume Dănciucă Gheorghe (alias “nea’ Mişu”, alias “păstorul Daniel”) şi Costache Cristea (zis “nea’ Cristea”). Semnificativ este că toate “proorociile” referitoare la aceşti “păstori” (inclusiv aceea că “nea’ Mişu va fi Sfântul Ilie, venit a doua oară pe pământ” şi că “el nu va trece prin moarte”) nu s-au împlinit (încă).
— mai mulţi “străjeri”, unii deja intraţi în dizgraţie, alţii încă “agreaţi” de către “călăuze”, dar cu toţii fiind lipsiţi în prezent de orice prerogative, acestea fiind preluate tot de către cei doi “prooroci” multifuncţionali. Cei mai proeminenţi străjeri, însă numai cu numele, sunt: Halău Gheorghe (alias “nea’ Didi”, binecunoscut ca omul de legătură între adepţi şi oficialii Eparhiei Târgoviştei) şi Costache Vasilica (alias Veronica), una dintre nurorile lui Costache Cristea. Halău Gheorghe mai este acreditat şi cu culegerea de ştiri şi bârfe de prin Eparhie; dar fiind cam guraliv, este folosit simultan şi de partea adversă, pentru ca să-şi confirme toate zvonurile despre NIP, ajunse pe diverse căi la departamentele de ştiri. Chiar şi ştirile de faţă sunt, în cea mai mare parte, confirmate pe această filieră.

Continuare la mesajul de mai sus
 

- De asemenea, mai există şi alţi “preoţi obişnuiţi”, care nu sunt simultan şi “episcopi” : “preotul” Irineu Tărcuţă (cumnat cu Mihaela Tărcuţă), “preotul” Ionică Ţurloi şi “preotul” Georgică Nicolae. Ei au fost hirotoniţi în taină, în chip neoficial, de către cei trei “preoţi-episcopi” (Ilie, Spiridon şi Neculai ). După aceea, ei au fost de regulă folosiţi tot în taină, pentru activităţi pastorale curente, de uzură, în timp ce aşa-zisa “troiţă”, tripleta Ilie-Spiridon-Neculai, era conservată pentru sărbătorile mari sau pentru activităţi publice cu caracter aparte, spectaculos, în care ei apăreau ca persoane oficiale, reprezentative către exterior. În prezent şi aceşti “preoţi obişnuiţi” sunt traşi pe linie moartă de către lideri: Irineu ca fiind “necorespunzător”( deoarece, considerându-se membru al familiei, s-a îngâmfat şi a devenit lipsit de obedienţă faţă de lideri); Ionică, deoarece a lăsat totul baltă şi a fugit la casa părintească ( fiind dezgustat de prea multe nereguli şi fariseism în care era obligat să se amestece); Georgică, deoarece din cauza relelor tratamente la care a fost supus, i-au apărut dintr-o dată grave probleme psihice (care au necesitat apoi tratament îndelungat şi internări repetate).
- Atragerea, într-o primă fază, a unor ierarhi din BOR (ex: episcopul Irineu Bistriţeanul), şi a unor preoţi din Târgovişte şi Bucureşti, pentru o legitimare “ortodoxă” a mişcării. Ulterior, atât episcopul Irineu cât şi preoţii simpatizanţi au retractat această legătură cu NIP. Chiar şi unii preoţi din interiorul mişcării au retractat, părăsind “lucrarea” ( ex: preotul Ştefan Gândiceanu din Bucureşti, preotul Irineu Tărcuţă din Târgovişte, preotul Ionică Ţurloi din Pucioasa). În faza care a urmat imediat după declanşarea conflictului deschis cu BOR ( ianuarie 1993), liderii mişcării au impus adepţilor lor ruperea oricărei legături canonice cu ierarhia recunoscută a BOR, inclusiv cu ierarhul Irineu, şi refuzul unei ascultări pe linie mânăstirească, deşi liderii se declară în continuare vieţuitori ai “Mânăstirii NIP”.
- Angrenarea premeditată în această mişcare a unor artişti de marcă (sculptorii Marian Zidaru şi Victoria Zidaru, naistul Gheorghe Zamfir, soliştii Grigore Leşe şi Maria Leşe, toboşarul Ovidiu Lipan-Ţăndărică), adică acele personalităţi care să confere prin numele şi faima lor credibilitate şi interes sporit din partea maselor de curioşi către această inovaţie pseudo-religioasă autointitulată NIP. Totodată, unii dintre aceşti artişti au mai fost şi spoliaţi de către liderii sectei cu sume de bani colosale, preluate din câştigurile lor personale, de ordinul a sute de mii de dolari, sub forma unor “donaţii benevole”, făcute în numele “ajutorului dat coborârii Cuvântului lui Dumnezeu pe pământ”. Dar, rând pe rând, toţi aceşti artişti creduli şi-au dat seama de înşelăciunea în care au fost târâţi şi i-au părăsit cu dezamăgire şi dezgust pe liderii sectei. Chiar şi artiştii Zidaru, care au fost ani de zile promovaţi cu vicleşug în poziţia cea mai din faţă, ca şi când ei ar fi fost adevăraţii lideri ai sectei, au descoperit într-un târziu că au fost manipulaţi şi s-au dezis definitiv de această înşelăciune a secolului.
- Scrierea unei cărţi voluminoase, de 1930 de pagini, intitulată “Cuvântul lui Dumnezeu”, prin care liderii sectei încearcă să rivalizeze cu Sfânta Scriptură. Această carte este considerată de către adepţii acestei secte chiar “O Altă Scriptură” deoarece, în mod sistematic, citate din această carte sunt prezentate la slujbele lor ca fiind “din Sfânta Evanghelie de la Sfânta Apostoliţă Virginia, citire”. În realitate, exceptând perioada anterioară anului 1980, când mai trăia încă Virginia Tudorache, precum şi o scurtă perioadă din vremea activităţii “prooroceşti” a Mariei, sora Virginiei, restul scrierilor sunt pure născociri care aparţin exclusiv “proorociţei” Mihaela Tărcuţă, dar care pretinde că le primeşte nemijlocit de la Dumnezeu.
- Scrierea unei cărţi necanonice, considerată de către adepţi un fel de catehism pseudo-ortodox, dar care în realitate este un amalgam de ficţiuni intitulate “eseuri”, împănate de erezii, sub titlul “Quo vadis, Ecclesia?”. Deşi această carte, extrem de eterogenă, pare a fi scrisă de către un autor colectiv, ea apare pe copertă ca având drept autor un personaj fictiv, cu numele “părintele Nicodim”. Acest personaj “părintele Nicodim” nu există în realitate, totul fiind o înscenare şi o minciună, menită să dea credibilitate ereziilor lor. S-a procedat astfel, deoarece de sub masca anonimatului putea fi trădată fără scrupule pretinsa lor loialitate faţă de Biserica-mamă, căci doar aşa au îndrăznit ei să aducă grave acuzaţii ierarhilor BOR, pentru a crea neîncredere şi destabilizare în sânul enoriaşilor Bisericii majoritare. Numele aşa-zisului “Nicodim” nu pare a fi fost ales la întâmplare, ci aminteşte de acel Nicodim care a venit noaptea pe furiş la Mântuitorul, fiind hotărât să-i trădeze pe farisei şi pe cărturari. Sub acest nume-fantomă, de “părinte”-trădător, pe care nu l-a văzut nimeni vreodată, se acoperă şi corespondenţa lor electronică ( email: parintelenicodim@gmail.com).
- Intoxicarea adepţilor sectei cu o teorie existenţială alambicată, care împleteşte până la refuz terapia sacrului cu terapia fricii, şi a cărei rezultantă este angoasa unei iminente catastrofe apocaliptice, din care nu vor scăpa decât “cei aleşi”. Aceştia sunt aleşi după criterii care converg spre o supravenerare a liderilor, în persoana cărora se reflectă întrupată voinţa Fiinţei Divine, care se materializează în Cuvânt. Adepţii sunt complexaţi în permanenţă de o frică paralizantă, care le spală creierele şi îi împiedică să se manifeste uman şi raţional. Dimpotrivă, cei care reuşesc totuşi să se se smulgă din “pânza de păianjen” ţesută de către cei doi lideri apocaliptici (Mihaela Tărcuţă şi Neculai Nedelcu) sunt ameninţaţi cu blesteme şi nenorociri chiar de către aceşti doi “prooroci”, care se cred a fi “aleşii Domnului”, cei “doi măslini” şi “cele două sfeşnice”, din gura cărora iese foc şi pucioasă, “care mistuieşte pe vrăjmaşii lor” (Apoc. 11, 3-12).

Răspuns pentru IordanMihai
 

Păi cum o să vă dovedesc eu că ei merg pe vre-o cale dreaptă sau strâmbă din moment ce eu nu cunosc pe niciunul din ei și nu am întâlnit pe nimeni dintre ei cu care să stau de vorbă sau să-i privesc la față decât că știu că se ocupă Dumnezeu de ei? Căci știu că Sfântul lor este cu ei. Deci eu nu le știu lor inima și așezarea lor înaintea lui Dumnezeu ca să am vre-o părere despre ei ci eu aici susțin cu certitudine și fărăndoială Cuvântul lui Dumnezeu dăruit prin ei, adică ceea ce este scris, și Carele este valabil și este Viața oamenilor, dacă-L plinesc tainic în viața lor... cine voiește și crede.

Iar ei, pucioșii, sunt fiii, unii mai buni sau mai răi ai sfinților părinților și mamelor noastre care au răbdat de mai bine de 60 de ani fiara roșie mărturisind până la moarte și până la sfârșit pe Dumnezeu, deci nu am cum să mă rușinez de ei când știu faptele lor de răbdare în suferințele sfinte, suferințe datorate batjocurii torționarilor și experiențelor cele mai josnice posibile, mai grele decât în lagărele de concentrare, de exemplu așa cum erau experimentele de la Pitești prin care se încerca lepădarea de Iisus și reeducarea... așa cum se pare că încerci și dumneata cu mine acum... să mă convingi și să mă faci să nu mai cred, să mă tem de autoritățile vremelnice ale vremii, așa cum vă ajută diavolul pe toți, mai devreme sau mai târziu, prima oară e mai greu, apoi iată că nu mai muncește el ci muncesc spahii și ienicerii... că sultanul adună tinerei și fecioare pentru haremul său cel mai mare din toată gLumea, pentru haremul comunist „ortodox” ateu științific și dialectic.

Adică ce spune nenia și tanti grijania? în mod protocolar și oficial? Păi ce să spună decât cuvinte grele ale limbei de lemn și minciuni grele și viclene cu care au cusut în ciudă cu ață albă... dar ei nu au priceput nici până acum că și-au cusut singuri norocul... și-au cusut hainele lor de plumb cu mânecile la spate și cărbunii încinși pe chelie... Ei au crezut că vor surpa pe Domnul dar nu și-au agonisit decât lor-uși un sac plin cu bolovani gata pregătiți pentru ca să și-i lege de gât și apoi să se arunce în mare... legați fedeleș cu camila aia groasă pe care au călărit în răspândire de minciuni și bârfe grele exact ca vrăjitoarele pe mătură. Deci argumentele minteresate ale celui viclean sunt zerobarat, căci faptele vorbește și nu propaganda știm noi a cui, iar înaintea Domnului vorbește inima, duhul din ea, deci ziarele de scandal pentru mine au „valoare” cât un ghimpe înfipt în ochiul unui copil.

Adică probabil, după mintea unor savanți „ortodocși” ar trebui să-i aresteze miliția, să-i bage la reeducare și la casa de nebuni, sau pur și simplu să-i deporteze sau să-i extermine exact ca pe câinii vagabonzi sau ca pe șobolani sau ca pe gândacii de bucătărie sau ca pe țânțari sau muște sau să-i împuște ca pe mistreții de la Balk sau cineștie, poate prin ceva metode mai noi cum ar fi : extragerea de material de calitate pentru băncile de organe ale aristocrației autorităților sau formarea ca sclavi răbdători și ieftini buni la ridicarea vilelor acestor savanți de renume mondial sau cineștie ce soluții se mai pot găsi pentru copiii lui Dumnezeu.

continuarea mai jos

201. Zeii Pucioşi – învinşi de "Aglaia , Euphrosyne şi Thalia" (I)

Liderii pucioşi, neneaca Mihaela şi nenicul Nicuşiţă, sunt de-a dreptul sideraţi de situaţia de Zugzwang în care au fost târâţi pe neştire şi pe neaşteptate de către cele trei tinere fete, care le-au dat recent cu flit şi i-au lăsat cu ochii în soare. Puşi cu botul pe labe, cei doi Zei Pucioşi nu se mai simt deloc a fi Zmeii zmeilor, cum se credeau până nu demult, ci stau sideraţi de curajul "nesăbuit" al celor trei graţii, care au reuşit să le scape printre degete. Stau blocaţi, dar se consolează cu gândul că mai au sechestrate pe plantaţiile lor spirituale de la Pucioasa şi în hambarele lor duhovniceşti de la Târgovişte destule Ilene Cosânzene, dintre care unele încă par a le fi foarte fidele. Stau pe gânduri şi îşi ling rănile, tânguindu-se în "Cuvinte" meşteşugite cât de mult îi dor "ranele cele proaspete" făcute de cele trei dezertoare ale "raiului" pucios şi temându-se că exemplul lor ar putea fi contagios, pentru că de acum încolo, începutul fiind făcut, "nu se ştie de unde sare iepurele". Găsesc însă resurse de a se îmbărbăta singuri şi a spera că încă nu e totul pierdut:

"Pace vouă! O, pace vouă, ca să puteţi îndura toate câte pe neştire, pe neaşteptate apasă peste pacea coborârii Mele cuvânt peste pământ acum, la sfârşit de timp! Amin." (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 11-04-2010)

Acum, cei doi Zei părăsiţi de soartă se concentrează să-şi adune puterile şi să păstreze o aparenţă de pace în staulul în care au mai rămas destui asini amăgiţi, despre care ei speră că le-au rămas credincioşi şi fideli, pentru că şi-ar fi înţeles mai bine rostul venirii şi şederii lor în "lucrarea Cuvântului" Pucios de la Noul Ierusalim. (Dar dacă ar şti ei ce e în inima fiecăruia dintre cei care îi slugăresc acum, şi-ar scuipa în sân):

"Eu, Domnul Cel înviat, am grijă de pacea voastră, că mult Îmi trebuie ea pentru venirea Mea cea de azi, pentru putere în voi ca să daţi voi putere poporului Meu cel binecuvântat, celor care şi-au înţeles venitul şi statul lor şi lucrarea cuvântului Meu şi buna lor credinţă şi credincioşie pentru Mine şi pentru voi, copii străjeri din partea Mea în calea cuvântului Meu, şi apoi peste poporul Meu cel binecredincios!" (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 11-04-2010)

Cele trei amazoane fugare n-au mai voit să fie asine cu două picioare în ograda liderilor pucioşi, nici să stea la jug, nici să ducă sub ameninţarea biciului mai mult decât se poate, nici să le ducă Zeilor Pucioşi poverile în spinare:

"Nu vrea omul să fie purtător de Dumnezeu. [...] Ar fi să fie omul purtător de Dumnezeu asinul cu două picioare, dar nu vrea omul să fie măgăruş ca să ducă sarcinile Stăpânului său Dumnezeu sau să-L poarte pe Stăpânul său pe spatele său [...] şi dă din picioare înaintea celui ce nu ar da să-l poarte. Iată, mai înţelept pentru supunere este animalul, mai iubit se face un asin care duce sarcinile stăpânului său şi care nu-l părăseşte pe stăpânul său, care-l mai pune şi la jug, şi sub greu, şi aşa îşi dovedeşte el credincioşia şi nu-şi deschide gura ca să-şi înjosească stăpânul, ci îl ascultă, iar când stăpânul îi cere chiar şi sub bici mai mult decât dă el slujire, el se opinteşte atunci şi se jertfeşte şi mai mult, şi nici aşa nu-şi părăseşte stăpânul şi nu-l ceartă şi nu se supără pe el, ci îl ascultă şi stă în slujirea lui cu credincioşie, căci semeţia este departe de el şi de firea lui cea supusă pentru stăpânul său." (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 11-04-2010)

N-au voit să fie măgăriţele liderilor pucioşi, dar au fost în schimb nărăvaşe, au fost nerăbdătoare, au fost necuviincioase, şi ce rău le va părea în ziua în care liderii pucioşi îşi vor sărbători singuri slava lor! Dau acum din mâini şi din picioare, jubilează de bucurie că au scăpat din lagărul de exterminare pucios, în loc să le sară minţile din cap pentru ce-au făcut, aşa cum le-ar dori din toată inima liderii pucioşi să li se întâmple:

"Sunt vorbe mari cele ce Eu grăiesc, şi le grăiesc pentru cei nărăvaşi în mijlocul poporului Meu cel de sub sarcina Mea, căci sunt şi din cei ce dau din picioare şi fac şi mai anevoioasă povara Mea, dusă cu cei ce Mi-o poartă ca să-Mi îngrijesc un popor. O, ce rău îţi va părea ţie, celui nerăbdător, celui necuviincios, ce rău îţi va părea în ziua slavei, în ziua bucuriei şi a durerii! Acum dai din picioare şi din mâini şi dai să jubilezi pentru voia ta şi nu a Mea, căci altfel ţi-ar sări minţile pentru ce Mi-ai făcut, dar atunci vei vedea, şi te va durea adânc." (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 11-04-2010)

După ce au mărturisit cât de sublimă e "lucrarea pucioasă", fie şi prin răbdarea supraomenească de a suporta ani de zile măgăriile liderilor pucioşi, cele trei graţii care "au zdruncinat prin neascultare şi prin răutate bărcuţa salvării" de la Pucioasa "fac bucurie celor necredincioşi", care abia aşteaptă veşti proaspete de la "vânzători", de la fiii cei necredincioşi şi răzvrătiţi pe "stăpânii de sclavi" de la "Noul Ierusalim":

"Acum te hrăneşti cu necredinţa ta, cu care dai în Mine şi în tine, după ce atâta vreme M-ai mărturisit, măcar prin statul tău în staulele Mele, dar atunci nu va mai fi necredinţă, şi veţi sta unul faţă cu altul voi, cei ce aţi zdruncinat prin neascultare şi prin răutate bărcuţa salvării, lovind în crucea biruinţei Mele, după ce diavolul v-a tras din bărcuţa Mea. O, aşa se bucurau şi cei ce M-au răstignit, dar vai, câtă durere a venit apoi peste ei, peste conştiinţa lor cea grea! O, Eu ştiu de ce bucurie a ta grăiesc când spun aşa, căci tu faci bucurie celor necredincioşi, care nu se îndură pentru numele Meu să se apropie de slava Mea şi să scape de slava lor, care ca pleava va fi luată de vânt curând, curând, şi iată, aşa Mă vând bucuriei celor necredincioşi fiii cei răzvrătiţi, care n-au învăţat de ajuns de bine statul lor cu Dumnezeu pe pământ." (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 11-04-2010)

Dar de ce au fugit unde au văzut cu ochii toţi cei care au dezertat în ultima vreme din "raiul" ierusalemitean? Ei n-au avut destulă lepădare de sine. Ei s-au ofilit la cuget pentru că n-au primit (nu li s-a dat) întâietate "între fraţi şi peste fraţi" de la liderii pucioşi (care şi-au păstrat-o neştirbită, toată numai pentru ei). Ei au avut duhul cel rău al îngâmfării. Ei au avut duhul părerii de sine, care i-a făcut să dispreţuiască părerile şfinte şi imperative ale liderilor pucioşi. Dar mai ales, lor nu le-a mai plăcut să fie măgăruşi biciuiţi şi cocoşaţi de sarcinile stăpânilor lor, ci au tânjit către alte plăceri:

"O, cât de slăvit am grăit Eu mereu în mijlocul poporului Meu, dar cel ce nu a dat să se lepede de sine s-a voit mare, şi numai cei ce se vor mai mari decât ceilalţi, numai aceia pleacă dacă ei nu-şi capătă întâietate între fraţi şi peste fraţi, şi acesta este duhul cel rău al îngâmfării, duhul părerii de sine, care ca o seceră ascuţită taie mersul celor neînţelepţi pentru statul lor cu Dumnezeu, căci omului îngâmfat nu-i place să fie măgăruş de sarcină, ci îi place altfel." (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 11-04-2010)

201. Zeii Pucioşi – învinşi de "Aglaia , Euphrosyne şi Thalia" (II)


Liderii pucioşi sunt numiţi "teofori", iar cei ce sunt credincioşi în secta de la Pucioasa sunt fericiţi că văd în ei pe "Dumnezeu venit pe pământ" a doua oară. Dar mai fericiţi şi săraci cu duhul sunt cei care, deşi n-au văzut niciodată cam cum arată privirile îngheţate şi feţele schimonosite de ură ale celor doi "prooroci" pucioşi, se îndulcesc cu gândul că trebuie şi că e bine să creadă că ei sunt "Dumnezeu venit pe pământ" a doua oară, care vine El cu o nouă Scriptură care acum se împlineşte, cu un şi mai nou "Nou Testament", cu o "Evanghelie veşnică", şi care vor înlocui Evangheliile lor trecătoare (alea patru, primite de la oameni: de la nea' Mateiaş, nea' Marcu, nea' Lucică şi nea' Ion):

"Am stat cu cei purtători de Dumnezeu înaintea poporului Meu, şi mulţi din cei ce au fost cu această lucrare a Mea de cuvânt s-au lepădat de Mine şi nu au crezut în Mine prin lucrarea purtătorilor Mei, pusă de Mine în ei pentru poporul Meu în toată vremea Mea cea de azi, cincizeci de ani şi mai bine a cuvântului Meu cel de azi peste pământ. O, fericiţi sunt cei ce văd în purtătorii Mei pe Dumnezeu venit pe pământ şi îi primesc pe ei din partea Mea când Eu stau cu ei înaintea poporului Meu şi a neamurilor de pe pământ, care aud glasul Meu cel de azi, dar mai fericiţi sunt cei ce nu văd locul coborârii Mele şi pe purtătorii Mei şi cred ei în Scriptura care se împlineşte acum pe pământ pentru venirea Mea a doua oară de lângă Tatăl la om cuvânt ca să-i dau omului Evanghelia cea veşnică, prin care Eu îl învăţ pe om veşnicia lui, răscumpărarea lui din păcat şi împărăţia Mea cu el pe pământ! Amin." (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 11-04-2010)

Duhul care se pretinde a fi al "necredinciosului" Toma se amestecă în vorbă, ca să susţină că "mari sunt rănile liderilor pucioşi şi rupte sunt inimioarele lor", şi că "pe nedrept poartă ei vina altora, care nu şi-o pot purta singuri":

"– O, Domnul meu [...] eu mărturisesc azi ranele şi inimioarele rupte de durere ale purtătorilor Tăi cei de azi şi le văd şi le ating şi le mângâi durerea şi o mărturisesc că ea este mare, dar durerea are putere în ei pentru răbdarea cea mare. O, greu mai e de ei, Mântuitorule rănit! Sunt supuşi încercărilor fel de fel, atacurilor toate câte vin de la cei slabi şi iubitori de sine şi ispititori şi nemulţumiţi şi slabi cu statura, căci omul nu ştie să iubească din cer, şi dă să iubească din el, şi mari sunt ranele lor şi rupte sunt inimioarele lor[...] O, dă-le lor, Doamne înviat, răbdarea sfinţilor Tăi şi toată vindecarea şi dă-le paza de toată primejdia rea, care bate spre sufletele, spre duhurile şi spre trupurile lor. Păzeşte-i pe ei de ispite, ţine-i de mânuţă, scutură-le hăinuţa împroşcată, căci toată necuviincioşia celor răzvrătiţi şi slabi cu credinţa şi cu iubirea ei o poartă pe feţele lor[...] Păzeşte-i Tu şi ajută-i Tu să poarte ei fără murmur vina pentru toţi cei ce nu şi-o pot purta, şi care îi încearcă pe ei în fel şi chip ca să-i slăbească, şi apoi să-i biruiască." (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 11-04-2010)

Duhul necredincios "al lui Toma" se adresează apoi "poporului" pucios, atâta cât a mai rămas din el, îndemnându-l să se facă scut de apărare şi să-i acopere cu credinţă şi să strângă rândurile în jurul "mijlocitorilor" pucioşi cei atât de greu încercaţi de la cei care i-au părăsit cu nesocotinţă:

"Să ştii, poporule hrănit din cer, că toţi cei ce dau în ei cu nesocotinţă umplu faţa lui Dumnezeu de scuipături şi de palme, şi iată pe cine nu primeşti tu când ei sunt trimişii Lui pentru înviorarea Duhului Lui peste tot prin taberele poporului Său! O, dacă nu tot poporul de peste tot nu este împlinit de ajuns pentru această credinţă faţă de mijlocitorii dintre Dumnezeu şi ei, măcar să nu se grăbească pentru răutatea lor cei ce se smintesc, iar eu îţi doresc ţie măcar fericirea mea, a celui ce am văzut şi am crezut, iar celor întreg-credincioşi le doresc fericirea cea multă a celor ce până să vadă stau cuprinşi în darul credinţei celei născătoare de popor binecuvântat pentru Domnul, Cel ce vine acum pe pământ cuvânt. Amin." (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 11-04-2010)

Liderii pucioşi îşi alină singuri "ranele" primite de la "cei şovăielnici" care i-au trădat, suflând pe ele şi lingându-şi-le cu cuvinte meşteşugite de ei ca nişte anestezice care vin din cer de la Dumnezeul lor cel iubitor de liderii pucioşi teofori:

"Acum alin ranele cele proaspete ale Mele, purtate cu cei ce Mă poartă cu toată durerea Mea, căci am dureri mereu de la cei şovăielnici, care n-au putere să priceapă lucrarea Mea pe pământ pentru ei şi pentru mulţi, prin cei purtători de Dumnezeu şi care poartă sarcinile Stăpânului lor, şi pe El Îl poartă [...] Mă aşez cu alin pe inimioarele rupte de durere ale celor în care Eu cobor durerea Mea de la cei ce au durerea lor şi nu pe a Mea. Eu vă suflu pe rane, fiilor duruţi. " (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 11-04-2010)

Liderii pucioşi îşi trimit emisari cu "Cuvinte" de iertare pentru cei răzvrătiţi, şi de invitaţie la reconciliere şi de îmbiere la reîntoarcerea lor în "raiul" pucios, dar "trimişilor" li se închide uşa în nas:

"O, e mare încăpăţânarea celor nemulţumiţi, şi diavolul se foloseşte de ea şi aduce dureri, dar Eu îi spun furtunii: taci!, şi le spun şi celor răzvrătiţi aşa: O, ce să vă fac, tată, dacă ceva mai bun, mai ziditor şi mai frumos nu puteţi să faceţi? Mi-e milă, tată, de voi, şi Mi-e tare milă de cei care dau să slăbească şi ei prin voi. O, numai cei nemulţumiţi se răzvrătesc, dar nu-i frumos să fie nemulţumit cel ce vine şi se suie în bărcuţa Mea din pricina valurilor mării. Eu vă doresc înviere şi cuminţenie şi cuviincioşie, tată, căci Eu nu lucrez cu răzvrătire şi cu răutate, dar cei ce nu deschid trimişilor Mei la cei pe care Eu îi văd că nu umblă frumos, ce le pot face Eu mai mult acestora?" (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 11-04-2010)

.

201. Zeii Pucioşi – învinşi de "Aglaia , Euphrosyne şi Thalia" (III)

Liderii pucioşi se scapă şi mărturisesc, într-un moment de neatenţie, că altul este "Duhul Sfânt" de la Pucioasa, un Duh nou cu metode noi, în grădini noi, căci mare este grădina lui Dumnezeu:

"Binecuvântată să fie calea şi ocrotirea pe cale a celor ce pornesc spre izvorul Meu de cuvânt ca să le dau lor din Duhul Meu cel nou-lucrător în grădinile Mele cele de azi din mijlocul neamului român!" (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 11-04-2010)

Părinţii înguşti la judecată şi dezinformaţi din greu, precum nea' Nicolae şi tanti Veta de la Coşereni, (despre care liderii pucioşi sunt convinşi că încă mai pot fi asmuţiţi împotriva copiilor lor care au dat să se smulgă din robia sectei ierusalemitene), sunt amăgiţi cu promisiuni deşarte că prin ficele lor "dăruite Domnului Pucioasei cu totul" se pot şi ei mântui, indiferent de păcatele şi desfrânările lor. Aceştia sunt îndemnaţi ca, dacă vor să le fie bine lor şi restului familiei, "să ajute cu tot ce se poate" ca fiicele-dezertoare să fie trimise fedeleş neştirbit înapoi în lagărul de muncă de unde au fugit:

"O, dacă dintr-o casă se alege unul pentru Mine, ar trebui să fie mândră înaintea Mea casa aceea şi să ajute cu tot ce poate şi să nu ştirbească cu nimic statul întru Mine al celui de lângă Mine, ca să le fie bine de la Mine la toţi cei din casa aceea pe pământ şi în cer." (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 25-04-2010)

Povaţa adresată părinţilor care mai au încă fii (sau fiice) "închinoviaţi" la Noul Ierusalim ca "mijlocitori la Dumnezeu" este când amăgitoare, când ameţitoare. Lor li se promite că prin fiecare fiu, dăruit şi lăsat în custodia liderilor pucioşi, va fi "salvat" tot neamul lui până la Adam, iar părinţii lui cei darnici se vor îmbogăţi peste noapte cu mila "Dumnezeului" Pucios:

"O, luaţi aminte voi, cei din casa fiecărui fiu care s-a apropiat cu izvorul Meu cel de viaţă izvorâtor! Păstraţi bine arvuna aceasta pentru voi înaintea Mea şi căutaţi să-i creşteţi puterea, tată, că aveţi de salvat neamul vostru tot, şi pe voi, cei ce încă trudiţi pentru voi. Bucuraţi-vă că aveţi mijlocitor la Dumnezeu pentru voi şi fiţi înţelepţi ca să-i întăriţi drumul şi nicidecum să-i fie îngreuiat, şi aşa veţi avea de la Mine ajutorul cel pentru voi, căci Eu sunt Cel ce pot, nu omul, fiilor. Aceasta este povaţa Mea pentru cei bogaţi de mila Mea, care au măcar unul din seminţia lor ucenic înaintea Mea. Amin." (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 25-04-2010)

Cei rămaşi pe mai departe robi în "raiul" pucios sunt ameninţaţi să ia bine aminte la Legea "penitenciarului pucios", ca nu cumva să se molipsească şi ei de neînfricare şi de neatârnare şi de libertate de la cei care s-au eliberat în ultima vreme, iar apoi să fugă şi ei care-încotro în "lumea" largă cea pierzătoare de suflete, căci nu-i va fi deloc bine celui ce va face aşa, şi nici casei lui nu-i va fi mai uşor:

"Iar celor ce stau înaintea Mea pentru Mine şi pentru mântuirea casei lor, întăresc iară cuvântul Meu şi spun: luaţi aminte, luaţi aminte la legea Mea cea pentru mersul Meu cu ucenici în zilele acestea, căci poporul Israel călător cu Mine spre ţara izbăvirii a călcat legile Mele cu el şi nu i-a fost lui bine şi nici casei lui Israel nu i-a fost bine, căci nestăruinţa cea pentru Mine a omului credincios îi slăbeşte lui voinţa şi îi taie din frica de Dumnezeu, căci trebuie credincioşie mare între Mine şi om când Eu merg cu el pe cale. Amin." (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 25-04-2010)

Liderii pucioşi exemplifică prin pilde că ruptura totală cu familia a celor care au ajuns în lagărul de muncă de la Noul Ierusalim este benefică şi pentru unii (care vor fi păziţi de dureri şi de ispite), şi pentru alţii (care vor fi păziţi de pârjol de la facerea de bine a ajutorului primit). Dar cei mai câştigaţi vor fi tot liderii pucioşi, căci ei obţin de la părinţi promisiunea neştirbirii cu nimic a căii pe care au ales-o fiii lor, calea de supunere cu credincioşie totală noilor lor stăpâni (liderii pucioşi):

"O, Eu dau să-i păzesc de dureri şi de ispite pe cei ce sunt alinul Meu şi ucenici ai Mei pe calea Mea cea grea de azi a venirii Mele, şi tot aşa caut şi pentru cei dintre care au venit ei spre muntele Meu cel sfânt ca să slujească mersul Meu peste pământ pentru om. Aduc aminte de pilda cea din sfinţi a ucenicului care căuta cu ajutor pentru cel după trup frate al lui şi căruia îi mergea tot mai rău, până ce Eu, Domnul, am descoperit că unde intră lucrul ucenicului Meu, arde acolo unde nu găseşte bun pentru Mine locul, şi atunci s-a oprit pârjolul din casa celui ajutat şi a venit în loc bunăstarea şi facerea de bine pentru sfinţi. Eu, Domnul, voi fi şi le voi ajuta celor ce nu ştirbesc cu nimic calea Mea de azi şi pe ucenicii Mei de pe ea, căci sunt Cel ce pot tot ceea ce voiesc, iar duhul credincioşiei celor ce Mă însoţesc va fi pentru izbânda Mea şi a celor ce au la Mine mijlocitor dintre ei. Amin." (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 25-04-2010)

Curând, limbile celor care au dezertat din "raiul" pucios se vor dezlega. Eliberaţi de frica paralizantă de a nu-i călca pe coadă pe "Zeii neîmblânziţi de la Pucioasa", ca să nu-i muşte cu vreun blestem, ei vor spune în gura mare toate minciunile, toate înjosirile şi toate nedreptăţile pe care le-au îndurat ani de zile pe plantaţiile de suflete ale latifundiarilor pucioşi.

Şi atunci toţi vor vedea limpede cât de gol este Regele Pucios.

continuare pentru IordanMihai
 

Cine sunt acești sintetizatori de bârfe? (care vorbesc întotdeauna la plural impersonal, vom, ca să pară mai credibili și mai serioși, sau poate iată că lingvisetele savante și-au găsit un colaborator în dumneata și acuma sunteți trei muncitori ai muncilor savante pentru necredință și lepădare?)


Se înscrie zice; nici vorbă, e băgat de cel rău și înscris din punct de vedere acustic pentru ca să sune conform cu ceea ce a învățat politicul după instrucțiunile lui pavlovici: că creștinii și credincioșii sunt băieții răi iar ei, torționarii muncitori și milițieni drepți stângi, ei sunt băieții buni; deci nu e fenomen și nu se înscrie nicăieri ci e dar de sus, iar cei care vor să nu participe de frică, fiindcă au pete la dosar, de frica gLumii, ei îl înscrie, pe fenomen, oriunde numai să scape și să poată acuza și ei ca să nu se vadă de unde iese și vine mirosul, de unde pute, de unde apare putoareoarea aia urâtă; păi de la roadele pe care le-a rodit pisikaa, în curtea maimarilor dintre oficialități și apoi le-au acoperit lingăii cu nisisip... Deci de acolo vine putoareaoare și apoi împuteroareoare cine o să poată locui? Unora le place mocirla... în care țâșnește... ca șerpii și lipitorile... ce anume oare?

Deci ce e aia para-religioase când credințele sunt autentic religioase de mai bine de 70 de ani de când trâmbițează trâmbițele Domnului? Eu știu că pâra era în tabăra adversă, care era paralelă defapt cu conștiința și cu credincioșia ci se închinau lejer la chipul de aur, la faraon.

Fundamentalist? Păi conotația fundamentalistă a musulmanilor ce produc atentate este iată aruncată peste cei care au ei au fost linșați și maltratați și bătuți și batjocoriți și apoi după ce ei au răbdat până la sfârșit s-a etichetat în stil savant: nebun încăpățânat fundamantalist, deci ori a fost internat la nebuni ori a fost marginalizat complet spre distrugere.

Și se atașează și termenul Ultra care să trimită la extremism cu conotații politice, dar vă întreb: păi nu este Domnul extremist cu păcatul și plin de înțelegere și ultra iubire extremistă cu păcătosul? Deci iată că cel mai ultra este Însuși Domnul, cel prin de râvnă și zelozie căci nu a fost nimeni să-L vădească de păcat și a murit din dragoste pentru oameni păcătoși și necredincioși dar care până la urmă s-au reîntors la Credință. Deci ULTRA nu poate fi ceva rău decât în rău și în hău căci nu poți acuza pe cineva dacă este ultra drept sau ultra milostiv creștin, sau ultra iubitor de nația și de țara sa... Dar iată că unii pun bpotul și înghit minciunile propagandei și a inqqqiziției.

Dar toate astea sunt acuzațiile omului minciunii, acuzații politice, acuzații absurde și etichete cu care să te bage la groapa comună, să te masifice, să te împuște el pe un anumit motiv... nu este motiv temeinic și real dar se poate găsi unul din burtă, că doar ultra sau fundamental sau para sunt la lucruri ce nu se regăsesc în cunoașterea materialist dialectică și științifică... deci sunt vrăjitorii, căci noi nu suntem altceva decât niște maimuțe în care arde scânteia de la bricheta cu gaz ca să fumegăm mucul cel mic al țigării CARPAȚI. Nu-i așa? Deci zerobarat acest SE ÎNSCRIE!


Aici e noncoment, un nosens cu care se spală pe mâini, adică iată că apare ca exterior deși toți sunt din BOR din părinți și bunici, principalul e ca a apărut și acest cuvânt acționează, deci e spionaj și sabotaj, nu se știe cum a apărut și cum acționează, exact așa se aruncă pisikaa împuțită ca în război că după ce se strica uzina sau tancul sau vaporul sau avionul imediat se striga: SABOTAJ, forțele imperialiste, ele sunt de vină, iată cum se acționează de către forțe oculte extremiste, agenturile sau teroriștii... dar iată că se acționează și pe afară căci altfel nu ar fi scris CU PRECĂDERE. Deci e un zerobarat în spirit de gLumă de data asta, căci e un nonsens.

continuarea mai jos

Cine nu recunoaște din BOR pe prooroci nici pe ei nu o să-i recunoască Dumnezeu, iar autoritatea supremă este Dumnezeu și Cuvântul lui Dumnezeu Carele recunoaște și se milostivește de cine voiește, El este Adevărul și El a afirmat și afirmă prin Viața Sa Sfântă ce este aia ortodoxia și prin cine anume se afirmă ea în Adevăr. Iar integrarea nu o poate face biserica ci BISERICA ar trebui să se reintegreze rapid în Dumnezeu... că doar Biserica se supune Domnului și aparține lui Dumnezeu și nu Dumnezeu este la cheremul Bisericii care iată cum cochetezaă cu gLumea lui faraon, căci a lepădat Duhul proorociei.


Ghilimele și iar ghilimele ca cu ironia să-ți furi pălăria. Păi Original este Dumnezeu căci el este la originea lucrurilor, deci vrea să spună că eretică deci e acuzare de minciuni originale. Și vor să dea sens limbii de lemn defapt prin rostirea acuzațiilor căci iată: INCONSECVENȚE GRAVE, SERIOSE DEVIERI de la învățătura tradiționala.

Păi cum poți acuza de insconsecvență a credinței pe cei ce de mai bine de 70 de ani au fost fideli Lui Dumnezeu pănă la martiraj și răbdând toată răutatea pisicilor materialist dialectice? Cum poți acuza de deviaționism când ei sunt cei mai fideli tradițiilor strămoșești ale Mântuirii? Și care e învățătura : să minți, să acuzi ca la partid? să folosești viclenia limbajului și a formei fără fond? Deci cei ce au serioase și grave probleme de fond ar trebui să cadă pe gânduri...

Deci iată cum s-a băgat și psihologia și medicina și cazierul milițienesc ca și argument inquizitorial, ce mai e exact ca în beciul securității, auzi acolo: antecedente, de către bărbați sau femei nehirotonisite... păi probabil ar fi trebuit să fie hirotonisiți în cadru festiv la ședințele de partid unde se angajau să și pârască la organe pe cei cu potențial antisocial, adică pe cei ce poartă blugi și plete și nu aplaudă chipul de aur. Deci Harul nu vine prin arhiereii și preoții PISICII! Dar pe Pucioși i-a uns Dumnezeu! După rânduiala lui Melchisedec, Carele este Viu în Veac și are preoție Veșnică.

Și apoi se arată cum dezbinarea e între ei, deci de neluat în serios acest fenomen căci există FRACTURĂ, deci gândul viclean și perfid se scoate așa printre știri la rubrica noutăți... câtă constatare nevinovată... „în prezent, nu se mai practică la scară largă”, deci cică se practica în trecut, dar ca fiind greu de controlat e doar un zvon că probe n-avem. Deci ne consolăm că obiceiul, năravul intrat în obicei s-a redus, păi cum să ne consolăm cu asta când Dumnezeu a dorit un popor de preoți, o împărăție sfântă... deci iată că pe noi ne satisface întoarcerea la materialismul dialectic și istoric, la un popor de aplaudaci și romani... ca lepădând obiceiul bun creștinesc să practicăm obiceiul de a nu mai hirotoni Dumnezeu... ci așa, să hirotonim noi, noi între noi... numa noi între noi, așa cum porcul spălat în terme s-a întors la mocirla lui iar câinele lup și lupoaica la vărsătura lui... că așa era obiceiul, după ce te săturai mâncând ântins pe pat, te gâdilai cu pana în gât și vărsai... acum se folosește scrisul la tastatură... cu dezinvoltură... pana s-a demodat, dar obiceiul s-a păstrat.

Firește că e de neânțeles smerenia pentru cei ce se îmbracă în purpură și stacojiu și își auresc ciucurii de la haine... sigur că e de neânțeles portul cel smerit și simplu ce se cade pentru un preot al lui Dumnezeu și nu al lui faraon. Că de cine să se ascundă? Se ascund de arhierie sub haine de preoți... asta-i cea mai simpatică acuzare. Nu pot să nu zâmbesc oricât aș fi eu de morocănos.


Să fi uitat românii de străjerii regelui Carol al II-lea? Să fi uitat cum am ajuns să avem țară și cum ne-am cucerit independența și cum am biruit fascistul și nazistul și hortistul din ordinul regelui Mihai? Cum am eliberat țara de imperialiști? Toate le-am uitat așa cum am uitat de la mână până la gură că Domnul Iisus, Cuvântul lui Dumnezeu este Cuvânt plin de Înțelepciune de prooroc sfânt, și nu este scris că biserica de la început avea Apostoli, prooroci și învățători? Deci cine este prooroc, călăuză, păstor și străjer înaintea lui Dumnezeu? Cel ce se vinde pentru bani și trece de partea lupului răpitor îmbrăcat în haină de emanat sau Cel ce-și pune sufletul Său pentru oile Sale? Socotiți și voi că nu e greu să vedeți Adevărul și darul de sus... dar pentru aceasta trebuie smerenie și umilință de Duh și nu semeție vicleană născocitivă ca să iasă așa cum vrea nenia și tanti grijania... Nu așa!

continuare spre dezintoxicare și scăpare din manipulare
 

Cu ghilimeaua și ironia iar ne cam furgăsim pălăria.

Păi unde nu apare mândria și îngâmfarea? Ori BORoblemele la Tărtăcuță? Firește, doar la cei care ascultă și se smeresc și... firește... iubesc și cred cu Adevărat... căci cei ce au minteresul duhului minciunii măririi de sine... e nefiresc să le apară tot felul de probleme la minteres dar le apar, nu numai văzute ci și nevăzute care or să se arate abea la seceriș, la culesul roadelor... păpământului... să vezi atunci ce fructe pline cu viermi au făcut unii, și iar o să se mire îngerii întrebând:„ -au doară n-ai pus sămânță bună în arie?” iar Domnul o să le răspundă: „-nu smulgeți încă, mai lăsați, lăsați să mai crească împreună până la vremea secerișului ca nu cumva smulgând neghina sădită de un vrăjmaș, de un om rău, să tragă după sine și grâul, ci mai bine nu mai mâncați din aluatul fariseilor și saducheilor, că ăla chiar dacă e făcut numai din făinuță din aia albă iată că e toxic și otrăvitor, fiindcă ei spun dar nu fac, și nu se știe cum pot spune în timp ce în inima lor este răutatea, căci din preaplinul inimii vorbește gura” (ceva de genul ăsta ar fi răspuns Domnul)



„La plăcinte înainte; la război înapoi”, sau cum zicea poetul neamului, Eminescu:

„Glossă
Vreme trece, vreme vine,
Toate-s vechi si noua toate;
Ce e rau si ce e bine
Tu te-ntreaba si socoate;
Nu spera si nu ai teama,
Ce e val ca valul trece;
De te-ndeamna, de te cheama,
Tu ramâi la toate rece.

Multe trec pe dinainte,
În auz ne suna multe,
Cine tine toate minte
Si ar sta sa le asculte?...
Tu aseaza-te deoparte,
Regasindu-te pe tine,
Când cu zgomote desarte
Vreme trece, vreme vine.

Nici încline a ei limba
Recea cumpan-a gândirii
Înspre clipa ce se schimba
Pentru masca fericirii,
Ce din moartea ei se naste
Si o clipa tine poate;
Pentru cine o cunoaste
Toate-s vechi si noua toate.

Privitor ca la teatru
Tu în lume sa te-nchipui:
Joace unul si pe patru,
Totusi tu ghici-vei chipu-i,
Si de plânge, de se cearta,
Tu în colt petreci în tine
Si-ntelegi din a lor arta
Ce e rau si ce e bine.

Viitorul si trecutul
Sunt a filei doua fete,
Vede-n capat începutul
Cine stie sa le-nvete;
Tot ce-a fost ori o sa fie
În prezent le-avem pe toate,
Dar de-a lor zadarnicie
Te întreaba si socoate.

Caci acelorasi mijloace
Se supun câte exista,
Si de mii de ani încoace
Lumea-i vesela si trista;
Alte masti, aceeasi piesa,
Alte guri, aceeasi gama,
Amagit atât de-adese
Nu spera si nu ai teama.

Nu spera când vezi miseii
La izbânda facând punte,
Te-or întrece nataraii,
De ai fi cu stea în frunte;
Teama n-ai, cata-vor iarasi
Între dânsii sa se plece,
Nu te prinde lor tovaras:
Ce e val, ca valul trece.

Cu un cântec de sirena,
Lumea-ntinde lucii mreje;
Ca sa schimbe-actorii-n scena,
Te momeste în vârteje;
Tu pe-alaturi te strecoara,
Nu baga nici chiar de seama,
Din cararea ta afara
De te-ndeamna, de te cheama.

De te-ating, sa feri în laturi,
De hulesc, sa taci din gura;
Ce mai vrei cu-a tale sfaturi,
Daca stii a lor masura;
Zica toti ce vor sa zica,
Treaca-n lume cine-o trece;
Ca sa nu-ndragesti nimica,
Tu ramâi la toate rece.

Tu ramâi la toate rece,
De te-ndeamna, de te cheama;
Ce e val, ca valul trece,
Nu spera si nu ai teama;
Te întreaba si socoate
Ce e rau si ce e bine;
Toate-s vechi si noua toate:
Vreme trece, vreme vine. „

Dar nu e clar ce s-a pus la cale? Păi prin abuz de putere, lupul răpitor îmbrăcat în haină sfântă, viclean cucernică, a încercat să cucerească, pardon să răpească adică să fure ce era al Lui Dumnezeu, dăruit de El credincioșilor Săi, adică se voia prin autorități să-și instaleze pe niște călugări aserviți care să le scoată definitiv din cap fumurile și proorociile de la Dumnezeu tuturor celor refrectari... deci Pisikaa împreună cu autoritățile emanate ale vremii au încercat și i-a și obligat pe toți să se lepede de Cuvântul lui Dumnezeu și de darul proorociei, urmând a le confisca toate lucrurile și trecându-le în subordinea cineștie a cui, a BISERICII, a ierarhului locului, a unei mănăstiri, găseau ei ceva „bun de tot”. Deci a fost pusă la cale o abdicare forțată a liderilor, implementată exact așa cum a pățit-o și regele Mihai după ce i-a bătut pe naziști până aproape de Germania, deci au șantajat și amenințat și obligat, și așa a pățit-o și arh. Irineu Bistrițeanul și toți ceilalți după ce au răbdat până la martiraj toată prigoana proeltcultistă cu pieptul înainte și capul la Dumnezeu; Și ce era să facă dacă maimarii...? Să țină de funcții și ranguri? Păi „au părăsit țara”, că altfel ar fi fost exterminați studenții regaliști și chiar și după aia toți au fost trecuți pe linie moartă și nu li s-a mai dat voie să intre în țara lor, din ispismă și invidie. Pentru că de ce au crezut în Dumnezeu răbdând și nesupunându-se fiarei roșii, că de ce au primit darul, ascultarea de Înțelepciunea Mântuirii venită prin Cuvântul lui Dumnezeu din nou pe pământ ca să regăsească pe oaia rătăcită și rătăcitoareoare... Păi se puseseră unii stăpâni alături de Pisiskaa pe oile Domnului și voiau ca toate toate să fie ale lor, numai... și voiau să le păstorească numai și numai pentru ei înșiși. Ceva de genul ăsta, că procesul calomnios făcut ca la partid, terminat cu angajamente și șantaje și amenințări, de ăla nu se mai spune nimic, s-a trecut la lucruri uitate, nesemnificative, dosare ce nu e voie a se deschide, așa ca și alea de la revoluție. E trecut pe linie moartă și e acoperit cu nisisip. Dar tot degeaba fiindcă putreziciunea se întinde ca și în brâul uscat al lui Ieremia băgat în stâncă, și mirosul apare și iar apare, și până nu se rupe pisisikaa în două, tot va apare la nesfârșit puteroareaoare... Iar după ce vor rupe Pisisika s-ar putea ca unii să meargă cu Domnul iar alții să rămâie cu câte o bucată din Pisikaa cea neagră.

continuarea mai jos

Continuarea curii de dezintoxicare
 

Se vede cum se aruncă expre și se repetă apoi în stil pavlovisatan cuvântul INOVAȚIE pentru trimiterea înţelesului viclean reyultat în domeniul ereziilor, adică este acuzat tocmai Domnul că El a născocit minciuni și acum la fel cum a fost cu 2000 de ani în urmă sau pe vremea fiecărui prooroc de al Său; Păi cum se poate atunci ca multe din „minciunile proorocite” s-au cam împlinit? Cum se poate să fi proorocit exact ceea ce s-a şi întâmplat? Nu de la sine fireşte ci cu participarea celor credincioşi, dar dacă nu vor să creadă atunci tot se împlineşte câte ceva, dar tu nu te mai bucuri. Deci Inovaţie la care adugă ei cuvântul PSEUDO atașat de Religioasă și culminează cu AUTODENUMIREA de NIP, astea în subsidiar căci accentul e pus pe marile personalități care ar fi trebuit să confere faimă. Deci iată se susține că Domnul are nevoie de reclamă făcută de artiști... Și se începe cu acel cuvânt ce te pune în culpă căci o ai săvârșit-o PREMEDITATĂ această ANGRENARE...

Căci problema era la masele de curioși.

Deci iată că se pune problema în numele maselor de curioși, în numele poborului, deci iată cum cineva, de frică, să nu-și piardă ... ce oare? Ar fi astupat toţi ochișorii și urechiușele maselor de curioși.

Şi dacă e acuzație de conspirație, unde e banul? Cum adică ei artiștii, au făcut munca asta murdară și pe degeaba și au mai și contribuit la faimă și au dat tot ei până și bani? Da! deci iată cum i-au scos pe artiștii, unii dintre cei mai mari, cum ar fi tot ei niște fraieri, adică tot ei sunt fraieri fraieriți de niște țărani români credincioşi, ei care au fost prin toată gLumea prin mijlocul tuturor lupilor îmbrăcaţi în fel şi chip... Şi iată cum au fost fraieriți artiștii care nu-ți cântă pe gratis nici dacă le dai ceva... Păi nu se vede foarte clar că pe artiști nu ai fi avut cum să-i fraierești ci e pura lor CREDINȚĂ? Nu se vede? Credinţă... care trebuia, fireşte, transformată în mocirlă de către „băieții buni”, da da, „buni de tot”.

Deci ce interes aveau artiștii ca să facă afacerea prozelit murdară? Ce primeau ei în schimb din moment ce ei sincer și fără plată au crezut și au mărturisit tuturor? S-a făcut vre-o afacere culpabilă premeditată? Unde sunt dovezile și argumentele? S-au plătit artiștii cu ceva ca să aducă prozeliți? Păi ei au dat și bani au făcut și reclamă, au și mărturisit pe Dumnezeu pe degeaba?

Și-au agonisit o comoară în Ceruri și I-a iubit Domnul și pe ei căci au crezut Adevărul. Nimic mai simplu.

Aici se scoate din joben exact ca un iepuraș alb sau din teancul de cărți dejoc direct un jolijoker, adică frumosul cuvânt: SPOLIEREA artiștilor; adică vai ce victime, ce fraieri, că și-au donat din averea lor Lui Dumnezeu.

Poate așa credeți voi și despre sfinții care după ce au vândut tot ce aveau și au împărțit săracilor sau au pus la picioarele sfinților agoniseala lor pentru viaţa de obşte, voi ziceți că iată au fost spoliați de cei ce făceau împărţelile că doar cine-mparte parte-şi face. Şi dacă ştiţi că e aşa atunci pentru ce mai judecaţi?

Păi a fi spoliat înseamnă când te înșală cineva într-un interes al tău profitând de naivitate și credulitate, adică mergi să-ți cumperi o mașină din piață și te uiți la ea, e frumoasă dar când ajungi acasă vezi că e coaptă, adică plină de rugină pe sub vopsea şi motorul e ars, sau mergi să-ți cumperi un apartament și apoi constați că nu-l mai poți întăbula că deja e întăbulat pe altul... Dar artiștii ce interes au avut de au fost spoliați? Interesul de a dona săracilor, de a face reclamă benevol și interesul de a mărturisi pe Dumnezeu? Păi cine îi putea opri ca să facă toate astea? Să slujească ei prin ocupaţiunea lor artistică. Și cum te poate spolia cineva dacă tu ai interesul de a sluji, de a mărturisi, de a trăi prin cântec și joc pe Dumnezeu?

Păi cineva se temea că erau spoliate masele de curioși adică puteau fi scoși din hipnoza lui Pisikaa emanată și au înscenat o mică mineriadă.

Iată victimele, iată vinovații. Iată argumentul... părăsirea SECTEI. Deci cuvântul viclean e cuvântul sectă și minteresul cu care este folosit. Păi artiștii nu vroiau să devină trăitori în Sfânta Cetate, deci nu vi se pare normal să plece la un momentdat fiecare la casa lui? Dar efectul scontat este deygustul; şi cine sunt cei care nu rdică piatra şi nu se aliază la plăcerile dezgustului? Nu că e foarte plin de „gust” dezgustul? Dispreţul ca mierea amestecată cu fierea față de fiii lui Dumnezeu. „Dacă pe Mine m-au... dacă pomului verde dar atunci celor uscați, deci nu este sluga mai mare ca Stăpânul ei”, și la ce vă așteptați? La medalii?

Și se ajunge la Zidaru, și se zice că au fost promovați cu vicleșug, păi unde au fost promovați și care era vicleșugul? Și în ce a constat manipularea? Că nemulțumirea este bine exploatată de cel rău și ea duce cu siguranță la dezbinare? Nu e nimic nou sub soare, dar de ce dacă și ei au plecat ca și ceilalți artiști, dar firește că din cu totul alte motive deci de necomparat situațiile căci ei au fost trăitori ai sfintei Cetăți, se bucură cel rău concluzionând : s-au dezis DEFINITIV de această ÎNȘELĂCIUNE A SECOLULUI; Păi cum s-au dezis definitiv dacă doar s-au mutat de acolo probabil din interes artistic, voiau să-și urmeze mai mult chemarea artistică, și cum definitiv dacă au mai trecut din când în când pe acolo? Probail totuși dorul de Dumnezeu a mai puternic decât chemarea artistică. Deci cine manipulează și cine a stat de vorbă cu soții Zidaru ca să afle nemulțumirile și motivele mutării lor? Sau poate ei sărmanii își închipuiau ca fiind mai importanți sau că au muncit mai mult vor primii mai mult, dar pentru un dinar au fost tocmiți și un dinar au primit și ultimii sosiți la fel ca primii sosiți deci cine judecă strâmb bunătatea Domnului? Carele cu un dinar a plătit şi pe cei din urmă, tot aşa ca pe cei dintâi.

Deci nemulţumitului i se ia darul sau şi-l pierde singur şi se bucură diavolul, nu Dumnezeu, în niciântr-un caz.

și finalul detoxifierii toximfecției pârulente. Intrarea în Comnvalescență.
 

Păi ghilimele pironice și împăunarea cu vedere de paie, numite savant erezii, cu accese de numulțumire iresponsabilă, vă fac vouă viața mai agreabilă?

„Și vă distrați prin bărcuțele voastre pline cu mickiduți ce vin și pleacă și cântă și danseză și se distrează căci sunt istractivi și special pregătiți ca să meargă să se distreze... Iată, ei se duc pe ape, care-ncotro, și se vede o proorociță care se distrează și ea dar vine un val și se răstoarnă barca și dracul râde. „ (ceva din memorie)

Păi dacă Daniela nu și-a mai plinit proorocia, atunci a făcut-o Nicodim, care a venit noaptea la Hristos de frica iudeilor și a scris ziua și tot ce ziua scria noaptea se surpa... pâna a venit și Ana... Ana Blandiana poeata și au pus-o și pe ea în ziduri. Sau poate v-ați gândit la Ana și Caiafa. Că i-au betonat pe ei în fundație? Ca să țină? Păi din pricina lor s-a surpat templul cel vechi din Ierusalimul pătimirii Domnului, deci cum putea să-i bage pe ei la temelie ca să ție?

Păi cum să fi fost Nicodim cel din vechime trădător dacă el i-a ținut partea înaintea Sinedriului și s-a făcut și el ucenic și era ucenic în taină al Domnului? Iar dacă este trecut acolo la autori un anume Nicodim, de ce se presupune că e o persoană închipuită, un erou de desen animat? Nu orice artist are un pseudonim? Dar fiindcă nu l-au trădat, cine era autorul cu pricina, atunci și-au spus ei, că sigur nu există o persoană reală, deci iată că securitatea mai dă și rateuri din când în când. Dar parcă s-a aflat totuși până la urmă că chiar a existat cineva cu acest Nume Creștin. Deci securitatea nu a murit, trăiască securitatea. Și ce ne-am face fără spioni și informatori? Deci acest părinte Nicodim a scris el ceva, dar nu e important cine era el defapt ci dacă ce se scria acolo era Adevărat...

sau pentru ce vă interesează cine era acest Nicodim dacă și așa voi nu citiți ce a dăruit spre a fi scris Însuși Dumnezeu?

Deci ce curiozitate bolnavă vă mănâncă? Dar și unde anume vă mîncă ea, contează... Că și pe filisteni îi mânca și nu știau de la ce anume. Că de la un furt banal doar nu te apucă mâncărimea... pe unii da, că nu se lecuiesc și iar îi mănăncă palmele, că fac bube-n palme, ca să mai puie ei mâna pe câte ceva... păi de ce vrei să pui mâinele pe părintele Nicodim? Vrei să te binecuvintezi sau să-ți scrie și ție o carte? Păi da, că mai nou așa se scriu toate cărțile și toate tratatele și toate doctoratele... Ce contază, bină că nia Jan încă mai boxează.

Urmează și concluzia, aia pe care trebuia musai și musai să ne-o însușim ca să știm cum să ne apărăm de viespile sectare, doar că unii nu prea știu deosebi albinele de viespi, pâi primul indiciu e că viespea mâncă carne, și mai ales din carnea fratelui:

Deci neghina zice grâului că el îi neghină și că de ce-l întoxică pe pământ, pe celălalt spic, adică pe adept,deci iată cum neghiniță sau neghinoiul sau pe neghinoiul-mușuroiul plin de furnici cu aripi ce se strecoară, trage semnale de alarmă plângând pentru mântuirea adepților, că cică au fost întoxicați. Și cum cheamă el, neghiniță, cum cheamă el la trezire:

Pare că neghiniță încercând să citească din Cuvântul lui Dumnezeu, neputincios fiind a face roade bune, iată ce trăire a avut, i se pare că s-a întoxicat, păi s-a întoxicat de la păcatele făcute, de acolo l-a apucat frica și i-a rezultat angoasa așteptându-se la iminenta catastrofă apocaliptică încercând el „sărmanul” neghiniță să se liniștească, zicând că cititul i-a produs toximfecție. Și știindu-se că nu e printre aleși, că n-are cum, nu vrea, nu poate, nu crede, atunci iar a pus ghilimelele: „cei aleși”.

Trecând astfel la teoria rasistă și aruncând cu naziști și imperialiști și șovini și fredonând și înfierând antisemitismul direct înaintea Celui ce i-a cercuit înainte în carne și apoi la învârtoșarea inimii lor ca să nu-și mai întărească cerbicea. Deci iar nu e bine dacă vine Cineva și scoate oi din baaltă și începe să le dea lucrare de a alege ele grâul de neghina din inima lor așa încât neghina s-o scoată afară. Nu se poate, cică e rasism.

Și cum orice rasism e condus de niște dictatori, așa ca Hitler și ca Stalin sau Musolinii sau Ceaușescu, iată că problema ridicată este ca nu cumva să lase ei să li se închine cineva liderilor și nu lui Dumnezeu... deci suntem treziți și alarmați ca nu cumva să ne închinăm liderilor. Păi după 70 de ani de temenele făcute la Pisikaa, cu ce tupeu poate să vină cineva ca să oprească pe altul să se închine la cine vrea el? Nu e cam mare fățărnicia? Nu e preamult ca să tragi pisikaa de coadă ca să înceapă ea să urle ca din gură de șarpe exact ca sirena lui Roaită alarmând că iată cineva nu mai vrea să ți se închine ție care te închinai și te închini la pisikaa neagră mai veche sau la aia emanată ci iată ereticii și iată săracii adepți ce mare greșală fac ei că vor să se închine la proorocii aleși de Dumnezeu?

Păi nu l-a făcut Domnul pe Moise să fie Dumnezeu pentru Aaron, și pe Aaron să fie Dumnezeu pentru pobor și pe pobor Dumnezeu pentru egipet și sodoma și gomora? Cum deci atunci să nu se închine cineva la proorocii Lui Dumnezeu? Dar pe voi nu de închinare vă doare ci că nu i-ați ales voi, păi omul nu poate să aleagă așa ca Domnul, așa că nu vă întristați, ci omul merge ca oile pământești după lupii răpitori îmbrăcați în haine de sfințișori, deci de aceea trebuie să vă deveniți oi Cerești ca să-L cunoașteți pe Păstor și să nu mai rătăciți niciodată căci Păstorul pe niciunul pe care Tatăl îl mână spre El, cu siguranță nu-L va pierde iar la sfârșit îl va învia în viața veșnică.

Păi așa și trebuie, spălați-vă creierele și le reformatați cu Cuvântul lui Dumnezeu până mai aveți vreme ca nu cumva să vă manifestați normal și rațional ci iubitor și duhovnicește. Și aveți grijă că altfel, dacă prin frică nu vă spălați bine de tot atunci nemulțumirile or să vă smulgă din plasa liderilor pucioși, din sacoșa lor, din sacul de pe spinarea lor și o să săriți în pânza de paianjen a viermilor de mătase, care or să vă pună, cot la cot cu ei, ca printr-un limbaj meșteșugit și bine ticluit și folosind cuvinte cheie să lepădați definitiv Adevărul îmbrățișând cu brațele deschise minciunica...

Deci nu stați ci formatați și spălați, formatați și spălați, că fără spălătură gastrică nu scăpați de toxinfecția acumulată de la virujul împreună cu care o să jubilați sperând în jubileul ăla mare și plin de distracții și plăceri, căci și cine privește la o femeie ca s-o poftească a și săvârșit păcatul și adulterul în inima lui... Deci e vorba de focalizare și jubilare.

Există vreo hotărâre a Sinodului BOR sau a episcopului locului referitoare la rătăcirile de la Pucioasa ?

Dar unde crezi dumneata că s-au rătăcit?

Au fost ei mândrii? Au abuzat ei pe cineva? Au răpit sau tâlhărit? Au lepădat ei pe Hristos? Au judecat? Au urât frații?

N-au ascultat de prooroci? de Cuvântul lui Dumnezeu?


Deci despre ce rătăciri vorbești sau vă place enorm ca să răsuciți cuțitul în rana Domnului proliferând trufia voastră defapt căci dacă pe altul îl vezi ca pe un rătăcit în timp ce pe tine te dai drept sau mântuit atunci ăsta e semnul că mergi pe calea învârtoșată...


Sau mai nou așa e moda, tot ce nu-i ortodox ca mine, musai e rătăcit; păi e ortodox ca Domnul și nu ca tine!

Dar cum atunci îi socotiți rătăciți și pe cei mai ortodocși dintre ortodocși? Fiindcă ei au fost de 70 de ani cei care au rămas cu Regele Mihai și cu Iisus Hristos căci nu s-au închinat la Pisikaa... neagră răbdând toți torționarii, de asta ce părere aveți?

Iar cei ce nu primesc pe prooroci și își zic că n-au nevoie, pe ăia unde îi încadrați? Sau acolo n-aveți păreri... firește că acolo e vorba de voi...

Deci nu mai încercați să faceți voi ordine la altul ci supuneți-vă pe voi înșivă episcopului locului, cu condiția să nu fie eretic, adică să fi primit proorociile, proorocii și tot Cuvântul lui Dumnezeu.

Altfel... nu faceți decât să vă amăgiți.

Sau mergeți și vedeți ce este la Pătlăgeanca. Ce taină mare este la răsărit de Pucioasa... mergeți cu satelitul și priviți cele 4 brațe ale Istrului și o să mai vorbim apoi, după ce vă lămuriți... ce a mai rămas din grădina Edenului.

202. O întrebare cu tâlc (I)

O întrebare cu tâlc chinuia mintea fratelui pucios Didi din Valea Voievozilor (de lângă Târgovişte) cu câţiva ani în urmă. Nea'Didi (Halău Gheorghe) era cunoscut ca unul dintre cei mai obedienţi dintre adepţii pucioşi, dar pe semne că unele discrepanţe dintre vorbe şi fapte, văzute de el la liderii pucioşi, trebuie că l-au cam pus pe gânduri. Aşa că, într-o bună zi, nea Didi (D) şi-a luat inima în dinţi şi l-a întrebat mai pe ferite pe unul dintre admiratorii pucioşilor, cunoscut ca având ceva spoială de studii teologice şi mintea un pic mai destupată:

D: – Frate, un prooroc este întotdeauna prooroc?

Interlocutorul (să-l numim deocamdată "Fratele X", sau, mai simplu, X, simpatizant moderat pe vremea aceea al "lucrării de Nou Ierusalim"), ajunsese la performanţa de a fi (măcar de faţadă) agreat de către liderii pucioşi, care-l foloseau uneori drept interfaţă între ei şi vizitatorii care se dovedeau mai curioşi, mai incomozi sau mai agasanţi. În aceste situaţii, X era scos în faţă pe post de "ideolog de serviciu", postură în care el era tălmăcitorul de circumstanţă al frazelor cu două înţelesuri care nu lipseau din mai toate predicile pucioşilor, intitulate pompos "Cuvântul lui Dumnezeu". Aşa că, alegerea făcută de nea'Didi nu era chiar întâmplătoare.

De unde iese fum, musai trebuie să fie şi foc. Nea'Didi trebuie să păţit el ceva, de a ajuns la un asemenea zbucium lăuntric, care nu mai putea fi controlat. Era peste măsură de tulburat şi asta l-a împins să rişte foarte mult, venind la cineva nu îndeajuns de cunoscut, care putea să-l trădeze la liderii pucioşi chiar a doua zi. Asta e o dovadă că Didi văzuse multe nereguli care "l-au smintit". Trebuia să se lămurească cu orice preţ de ce liderii pucioşi pretindeau că sunt prooroci şi nu greşesc niciodată, iar el vedea că lucrurile stau cu totul altfel.

Cu precauţii bine studiate (ca dialogul să nu fie surprins de nimeni), şi cu o introducere pregătitoare (prin care a primit de la "Fratele X" asigurări că nu va fi turnat a doua zi la temuţii Fraţi - liderii pucioşi), nea'Didi şi-a făcut curaj şi speranţe că va găsi în sfârşit pe cineva care să-i lămurească o chinuitoare dilemă interioară. Formularea lui însă probabil că n-a fost cea mai fericită, căci interlocutorul i-a răspuns oarecum nedumerit:

X: – N-am înţeles întrebarea. La ce te referi de fapt?

D: – Voiam să ştiu... dar vă rog încă o dată, să nu le spuneţi la Fraţi ce discutăm noi acum... să nu ştie Fraţii... nu de alta, că n-am nimic de ascuns, dar n-aş vrea să creez tulburare între Fraţi... că au ei destule pe cap. De mult mă frământă dacă, spre exemplu... noi ştim că sora Mihaela vorbeşte de la Dumnezeu când aduce Cuvântul... dar problema se pune dacă tot timpul vorbeşte ea de la Dumnezeu? Vedeţi, eu mă refer la situaţiile când ea ne mai dă şi alte sfaturi, îndemnuri, mustrări... Toate îndemnurile ei sunt de la Dumnezeu, rostite cu glas de prooroc, sau vorbeşte uneori ca simplu om?
X: Păi nu poate fi mereu prooroc. E prooroc şi când doarme? E prooroc doar când are cugetul treaz şi îi dă Domnul Cuvânt. Sau, vedenie eventual – dacă e cazul. Nu putem vorbi doar de o permanentă inspiraţie, cum vorbim despre poeţi, cică "muzele îi inspiră". Aici e cu totul altceva. Duhul Sfânt îi vorbeşte proorocului, sau îi dă vise minunate, sau viziuni limpezi. Altminteri, cum faci distincţia între o "inspiraţie" şi alta? Cum te fereşti de înşelarea diavolească? Problema nu-i aşa de simplă. Pe de altă parte şi proorocii sunt oameni, deci şi ei greşesc. Numai Hristos este fără de păcat.

D: – Mama Gigi vorbea de la Domnul şi în acelaşi timp era adormită.
X: – Aici e ceva ce mă depăşeşte. Unele lucrări dumnezeieşti le mai iei şi prin credinţă, pui în balanţă şi viaţa omului: dacă e sfântă, desăvârşită, atunci ar putea fi vorba de o excepţie. Cum ar fi cu visele. Dar cele mai multe vise sunt ori percepţii ale subconştientului, ori sunt de la cel rău. Numai cine are viaţa ireproşabilă primeşte vise de la Dumnezeu şi e în stare să le şi tălmăcească. Ca proorocul Daniel. Dar, visele sunt mai rare; cele mai multe proorocii se fac prin comunicare directă. Cum le spunea Domnul proorocilor? "Scoală-te şi du-te!". "Grăieşte poporului!". "Scrie ceea ce vezi". Şi tot aşa.

D: – Asta aşa este, dar aici e o problemă. Mihaela, în afară de Cuvântul primit de la Domnul, dă şi alte sfaturi... sau are unele iniţiative...Sau, când face însemnările cu roşu din caietele fetelor... Pe astea cum ar trebui să le luăm? De la Domnul, sau de la om?
X: – Greu de spus, aicea. Sfântul Apostol Pavel spunea celor care erau îndoielnici: "Că şi eu am pe Domnul" sau zicea "Nu mai trăiesc eu, ci Domnul trăieşte întru mine".

D: – Păi noi ce facem atuncea? Când ştim că vine îndemn de la Domnul şi când nu? Ca să ştim cum facem ascultare de Domnul!
X: – Din cele ce spui mata reiese că numai pe Domnul vrei să-L asculţi, iar pe Mihaela... aşa-şi-aşa. Păi nu e ea proorocul Domnului?

D: – Nu, n-am spus asta! dar, oricum...Sigur că e proorocul Domnului. Dar, una e să ştii că o poruncă vine de la Dumnezeu, şi alta e dacă vine de la om.
X: – Adică "ascultările" sunt diferite? Ai motive să pui la îndoială buna credinţă a unui prooroc – indiferent care ar fi el?

D: – Eu la altceva mă gândeam. Desigur că nu punem la îndoială sinceritatea proorocului. Dar să zicem că, cineva, o persoană de încredere, îi dă o informaţie greşită. Acuma, nu stă Domnul să-l tragă de mânecă pe prooroc pentru orice fleac, ca să-l corecteze, să-i arate ce înfloresc alţii. Să zicem că cineva îi spune Mihaelei despre mine că am făcut ceva... dar eu n-am făcut. Sau, le înfloreşte... de iese cu totul altceva.
X: – O poznă! Şi Mihaela vine imediat şi te trage de urechi!

D: – Nu, discutăm serios acuma! Ea dacă ia de bună informaţia primită, apoi vine şi mă mustră fără motiv. Eu, dacă nu ştiu cauza, oare n-o să mă smintesc, văzând că proorocul Domnului mă acuză de ceva ce n-am făcut? Adică, ea ar trebui să ştie toate nimicurile, să i le spună Dumnezeu cum sunt? Dar dacă ştiu că mustrarea vine de la om, nu de la Dumnezeu, atunci nu mă mai smintesc, pentru că omul poate greşi...
X: – Ai şi matale dreptate. Dar nimicurile nu sunt întotdeauna nimicuri. Ea ar trebui să ştie toate aşa-zisele "nimicuri", pentru a nu dea decizii greşite care tulbură buna vieţuire a celor din obşte, tocmai pentru că proorocul nu face nedreptăţi. Dacă îţi pui problema în acest mod, înseamnă că te bazezi pe ceva, ai fost martor la nedreptăţi, sau ţi s-a întâmplat personal ceva. Nu ştiu nici eu ce să mai zic...

202. O întrebare cu tâlc (II)

D: – De-aia ziceam, că ar fi bine să ştim asta... Dacă e mereu prooroc, sau numai când îi vorbeşte Domnul.
X: – Dacă ţi s-a întâmplat vreo nedreptate din asta, atunci înseamnă că nu e mereu prooroc. Proorocul nu face nedreptăţi, că nu-l lasă Domnul să facă, dar omul te mai mustră şi fără motiv întemeiat. Aşa sunt unii părinţi: îşi snopesc copii în bătaie şi după aia constată că nu era vina lor. Acuma ce să facă? Să vină la copil şi să-i ceară iertare? Cam aşa ar trebui, dar face el asta? Mai mare râsul! dacă n-ar fi de plâns. Înghite în sec pentru că a făcut boacăna şi, eventual, cască ochii mai bine ca să nu mai greşească altădată, pedepsind pe nevinovat. Nu mai vine cu nuiaua la copil, până nu cercetează bine, d-a fir-a-păr, cum s-a întâmplat. Mata n-ai auzit de erorile judiciare? Uite, de-aia nu-i bună pedeapsa cu moartea, chiar dacă unii tânjesc după ea. Au fost mulţi pedepsiţi cu moartea şi după aia a fost găsit adevăratul criminal, care a mărturisit. Cum să-l mai învii pe cel omorât degeaba? Aşa că-i mai bună pedeapsa cu detenţia pe viaţă.

D: – Deci, până la urmă cum rămâne? Că eu tot nu m-am lămurit.
X: – Rămâne cum am stabilit. Proorocul e şi el om. Orice om mai greşeşte, că de-aia e om. Se mai corectează... Dar când îi vorbeşte Domnul, atunci el este fără dubiu prooroc. Atunci nu mai greşeşte. Nu luăm în discuţie proorocii mincinoşi... asta-i altă chestiune.

D: – Şi cum ştiu când vorbeşte proorocul şi când vorbeşte omul?
X: – Păi, dacă eşti curios, îl întrebi pe el, pe prooroc, îl rogi să-ţi spună dacă ce zice zice de la el, sau de la Domnul.

D: – Asta nu se poate, ar fi ca o jignire, ca o lipsă de respect. Adică ar fi că te îndoieşti de el.
X: – Atunci n-ai încotro. Vezi cum stau lucrurile: când e cu dreptate, iei totul ca de la prooroc, şi gata! Dar dacă apar nedreptăţi, le iei ca de la om. Mai laşi şi matale de la mata, dac-o fi să fie... Las' că nu-ţi ia nimeni gâtul dacă te-o mustra pe nedrept o dată la doi ani!

D: – Ee... noi ne intersectăm mai des cu Fraţii ca frăţia ta... că oricum ne întâlnim pentru că mai am şi alte ascultări de primit de la ei... Nu-i de asta, eu voiam doar aşa... să ştiu pentru mine. Oricum, eu vă mulţumesc.
X: – Pentru puţin. Mi-am dat şi eu cu părerea. Nici eu, să nu crezi mata că le ştiu pe toate.

Epilog.
Au trecut câţiva ani de atunci. "Fratele X" a părăsit Noul Ierusalim, când s-a lămurit mai bine cum e cu proorocul care este când om, când prooroc, când amândouă, când niciuna. Nea' Didi a mai rămas, probabil că îi e încă neclară chestiunea. Reamintindu-şi despre acest dialog, "Fratele X" mi-a mărturisit că analiza lui fusese superficială şi incompletă. N-a luat în calcul probabilitatea ca proorociţa Mihaela, care era după opinia lui de atunci când prooroc, când om, să nu fi fost deloc prooroc, ci numai om. Pentru că în acest caz, răspunsul dat lui nea'Didi ar fi fost mult, mult mai simplu. Iar nea' Didi, în sfârşit, ar fi înţeles.

mariamargareta esti de admirat pentru consecventa.

Mai nene, da ce semnatura ai, esti doctor ? Ca nu'nteleg o iota, si mi's din moldavia bre...tradu si mie, ca sa nu raman prost.

203. Noi inconsecvenţe în gândirea liderilor pucioşi

În “Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa” din 21-09- 2009 , pucioşii răsturnau ordinea tradiţională dintre cele trei virtuţi teologice (relatată şi de Scriptură, la 1Cor.13,13) afirmând că ordinea firească în care se nasc şi se nutresc în om cele trei virtuţi teologice este următoarea:
1. dragostea,
2. credinţa,
3. nădejdea.

Pucioşii descriau această ordine astfel: mai întâi, iubirea se aprinde în om; ea îi hrăneşte credinţa, iar credinţa hrăneşte dorul (nădejdea) după Dumnezeu:

"Am duhul aprins ca să învăţ omul în ziua aceasta, căci M-a aprins de iubire iubirea celor ce au venit azi la izvorul Meu de cuvânt, iubire aprinsă în ei, şi cu care ei ştiu să-şi hrănească credinţa cea plină de dor."(citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 21-09-2009)

Pe vremea aceea, iubirea era promovată ca rădăcină hrănitoare a toate virtuţile, deoarece pe liderii pucioşi îi interesa cel mai mult ca noii-veniţi la Pucioasa să-i acopere pe ei cu multă dragoste, ştiind că după dragoste va veni în mod inevitabil şi credinţa în "lucrarea" de la Pucioasa. Cei mai mulţi care s-au păcălit aderând la această sectă au procedat exact după acest scenariu. Au venit mai întâi din curiozitate, au fost acoperiţi îndată de liderii pucioşi cu o dragoste prefăcută, dar perfect regizată şi irezistibilă, apoi au fost şi ei la rândul lor cuprinşi de dragoste faţă de aceşti lideri care păreau a fi "oamenii lui Dumnezeu", apoi a venit, pe nesimţite, şi credinţa în "lucrarea" de la Pucioasa şi în lucrătura ei. Când credinţa lor s-a consolidat, liderii pucioşi au întors foaia, arătându-se aşa cum erau de fapt, farisei urâcioşi şi veşnic nemulţumiţi, fără pic de dragoste. Acum era deja prea târziu ca cei înşelaţi să mai dea înapoi. Credinţa lor în "Cuvântul lui "Dumnezeu" de la Pucioasa era acum cea mai puternică; chiar dacă liderii pucioşi îi dezamăgeau crunt, cei care se descopereau înşelaţi se consolau cu credinţa, ea acţionând ca o frână la orice tentativă de eliberare a lor de sub jugul pucios.

Şi totuşi, unii au reuşit să se desprindă, considerând că "unde nu este dragoste, nimic nu e", deci nici credinţă nu mai trebuie să fie. Aşa au fugit rând pe rând de sub jugul de fier al stăpânilor de "sclavi" pucioşi, unii dintre cei mai devotaţi, cei mai iubitori, cei mai jertfitori creştini dintre slugile liderilor pucioşi.

Bulversaţi de ultimele dezertări din "raiul" pucios, făcute la mare risc de către Georgiana, Vali şi Ina (trei dintre fetele captive în "chibuţul" lui nea'Didi din Valea Voievozilor de lângă Târgovişte), liderii pucioşi au uitat de propriile lor precepte, restabilind ierarhia firească între virtuţile fundamentale. "Fugarii" trebuiau înfieraţi cu sârg în ochii celor care au mai rămas, ca nişte necredincioşi şi netrebnici. Acum, credinţa în "lucrarea" de la Pucioasa îşi recapătă brusc rolul ei de temelie, iar ordinea dintre credinţă şi dragoste proclamată de liderii pucioşi se inversează din nou:

"– O, iubirea celor credincioşi vine de la credinţa lor, iar neiubirea celor necredincioşi vine de la necredinţa lor, şi nu pot fi credincioşi cei necredincioşi, căci faptele necredinţei îi vădesc pe ei necredincioşi şi fugari.[...] Toţi cei care ajung de unde au plecat au fost traşi înapoi de diavolul nestatorniciei şi al necredincioşiei." (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 2-05-2010)

Când se vor mai linişti după ultimele pierderi ireparabile, iar la poarta "mănăstirii" mixte de la Glodeni vor bate alţi pelerini curioşi, dornici de aventură şi de experienţe cu frisoane pentru viaţa lor, liderii pucioşi vor reveni probabil la aceeaşi formulă teoretizată de ei în 2009: "iubiţi-ne mai întâi pe noi, iar iubirea voastră va hrăni credinţa cea plină de dorul de Dumnezeu. Şi o va creşte pe ea, şi vă va cuprinde pe nesimţite credinţa în această "lucrare", şi atunci veţi fi una cu noi: voi în noi şi noi peste voi, ca toţi să fie una".

Aia nu e consecvenţă ci, din păcate pentru ea, e întărirea cerbicei cu inima învârtoşată şi adevărul viceversat în minciuni... dar n-o condamn că Tatăl nu judecă pe nimeni... iar eu ca un păcătos mare păcătos din pobor cum anume să o judec? Dar savantele lingviste o să-şi găsească exact ceea ce şi-au agonisit... aplauze iată de la unii ca domnia ta.

Da, carevasazica bre, daca nu Tatal, atunci cinea bre ?
Si traducerea aia...?

Păi cum să-ţi traduc, draga mea, din română în moldovenească? Păi eu sunt ardelean.


Pentru MM:

Aşa au scos zvon şi despre Dumnezeu că e Dictator... adică poruncitor... şi că e şi mincinos cum că nu a zis că vor muri sau defapt nu aia a vrut să zică deci că nu vor muri, negreşit nu veţi muri, ci doar a zis Dumnezeu aşa fiindcă l-a pismuit cică Domnul pe Om ca nu cumva să-I ia locul de Dumnezeu, că iată abea de a gândit Eva: ''oare ce a zis Domnul?'' şi imediat a sosit şi şarpele şi a ''ajutat-o'', aşa cum le-o fi ajutat şi pe cele trei graţii, transformate de acum în amazoane şi înrolate în legiunile sultanului ca să împroaşte de acum înainte şi ele din părţi cu mocirlă... aşa ca uneltele lui nenia cu pisisikaa în lesă şi ale lui tanti grijania... aia ce călăreşte pe camilă exact ca vrăjitoarele din Salem pe mătură... cică vor să facă ele curat.

Păi n-a zis : Cine voieşte? Că cine nu, acela e liber să serbeze jubilee după jubiLEI şi la jubilee poate jubila cu caterinca pe care o face, până îi aplaudă toţi aurolaţii şi toţi savanţii, furgăsindu-şi împreună cu ironia, pălăria... că altceva ce? Adică jobenul din care o să scoată iepurpuraşi albibinoşi şi jolijokeri cu care o să convingă distraţii că defapt ei sunt adevăraţi prooroci.

Multumesc, dragul meu, si, te tuc din mustata mea stufoasa...:4:

Poi, scuze-mă domnule draghe, ştii, aşa ni se întâmplă la noi când ai şi ceva sânge ungur prin vene, şi trăieşti printre maghiari, te molipseşti la tine, adică la el, pardon la mine... te molipseşti draga mea domnule, draghe colegule... deci nu te supăra la mine că nu am văzut că are la el musteaţă, boius cum se spune la noi... in ''secuime''.

Deci te sărut părinteşte, aşa cum probabil m-ai ţucat şi dumneata pe mine... să fii iubit.

204. "A doua venire a Domnului" a şi avut loc, la Pucioasa

Motto 1: "Acest Iisus care S-a înălţat de la voi la cer, astfel va şi veni, precum L-aţi văzut mergând la cer." (Fapte 1, 9-11)

Motto 2: "Eu sunt mai mare ca omul şi M-am uitat în Scripturi şi am găsit în ele venirea Mea cea de acum şi am venit" (Citat din "Cuvântul" de la Pucioasa din data de 6-05-2010)

Duhul de la Pucioasa, crezându-se mai mare ca omul şi uitându-se de curiozitate prin Sfintele Scripturi, a aflat în ele că Domnul Iisus va veni a doua oară pe pământ, pentru a nimici definitiv suferinţa şi moartea din lume. Dar pentru că nu a citit bine, ca să vadă că Iisus ar trebui să vină la fel cum s-a şi suit pe norii cerului (v. Fapte 1, 9-11), iar toate făpturile Îl vor vedea, coborându-Se din cer întru mare slavă, înconjurat de alai văzut de îngeri, el copiază modelul lui Hristos de acum 2000 de ani, căci el este Antihristul, adică cel ce se pune în locul lui Hristos, ca să-i amăgească pe mulţi. El vine tot tainic ca acum 2000 de ani, vine tot cu durerea, cu crucea şi cu jertfa, însă vine acum înconjurat de duhuri care se dau drept îngeri şi sfinţi (dar pe care nu-i vede nimeni), reproducând din imaginaţie aceeaşi piesă, dar cu alţi actori, altă scenă şi altă recuzită, în care cel mai important rol a fost rezervat sufleurilor de la Pucioasa, liderii pucioşi care împart "Cuvântul" Pucios spectatorilor din tribune:

"Eu sunt Păstorul Cel cu crucea. Aplecaţi-vă sub crucea venirii Mele şi simţiţi-Mi durerea Mea cea de azi! Mă port suspinând prin cuvânt din loc în loc pe pământ, şi iată-i pe cei ce Mă împart! Glasul Meu cel de azi se face cuvânt aici, la izvor, şi apoi ei Mă dau oamenilor." (Citat din "Cuvântul" de la Pucioasa din data de 6-05-2010)

Cele care au mai fost, iarăşi se repetă, ca într-un remake al unei piese de teatru cu mai multe reprezentaţii. Actorul din rolul principal este duhul pitonicesc de la Pucioasa, care joacă rolul lui Antihrist ce vine suspinând cu crucea în spate, însângerat sub ea, ca să-i convingă pe mulţi că tot el este chiar Acela care a fost şi acum 2000 de ani, Hristos Căruia el I-a furat numele şi rangul Lui de Păstor. Apoi îi desfide pe preoţii canonici din BOR pe motivul că ei nu stau ca el, sub cruce, ci poartă crucea ca pe o podoabă la gât. Postulând că acum "nu mai sunt păstori pe pământ", Antihristul Pucioasei se face el pe sine Păstor şi păstoreşte cu "Cuvântul" Pucios o nouă Evanghelie (Evanghelia Sfintei Virginia), o nouă Preoţie (Preoţia lui Melchisedec) şi o nouă Biserică (Biserica Noul Ierusalim):

"Eu sunt Păstorul Cel cu crucea în spate, însângerat sub ea cum am fost şi neiubit de lumea cea plină de păcat, dar cei ce s-au aşezat pe scaune de păstori nu stau sub cruce, ci îşi poartă la gât cruce strălucitoare [...]şi Mă fac Eu Însumi păstor peste ea şi-Mi las glasul [...]" (Citat din "Cuvântul" de la Pucioasa din data de 12-02-2010)

El vine ca să copieze mecanic, fără pic de imaginaţie creatoare, ceea ce a citit din Scripturi că Îl legitima pe Hristos la vremea primei Sale veniri pe pământ. Totul se reia de la capăt, ca şi când jertfa pe cruce a lui Iisus de acum 2000 de ani ar fi fost zadarnică. O nouă suferinţă, o nouă cruce, o nouă biserică, noi ucenici, noi uceniţe, noi prooroci şi apostoli, sunt pregătiţi pentru acest nou "Iisus" care Îl pastişează pe Hristos:

" [...] Eu însă spun că în zilele acestea lucrez ca şi acum două mii de ani şi zidesc omul şi-l fac biserică a Mea pe om şi-l umplu de darul credinţei sfinte [...] lucrarea Mea cea de azi este ca la începutul Meu pe pământ cu ucenicii Mei cei de acum două mii de ani, pe care i-am luat dintre iudei şi i-am făcut fiii lui Dumnezeu [...]" (Citat din "Cuvântul" de la Pucioasa din data de 6-05-2010)

El nu vine la Pucioasa cu mărire şi cu slavă, ca un victorios asupra păcatului şi a morţii, ci vine ca un învins, lamentându-se îndelung, ani de zile de-a rândul, de piedicile pe care i le pun în cale oamenii păcătoşi şi "necredincioşi":

"[...] iar oamenii Îmi frâng calea şi mersul Meu cel ceresc pe pământ." (Citat din "Cuvântul" de la Pucioasa din data de 6-05-2010)

Oamenii însă nu vor să creadă într-o a doua jertfă pe cruce, la fel cu cea de acum 2000 de ani, într-o a doua suferinţă a Fiului, într-o a doua Biserică şi mai ales într-o a doua mântuire adusă pe pământ de către Antihrist, care se dă drept "Al Doilea Mântuitor", ci se încăpăţânează să creadă tot în acelaşi Iisus Mântuitorul, Cel propovăduit în Biserica apostolică de 2000 de ani şi Care le-a promis că va fi cu ei în toate zilele, nu numai în zilele acestea, zilele de propovăduire pucioşească:

" Eu însă spun că în zilele acestea lucrez ca şi acum două mii de ani şi zidesc omul şi-l fac biserică a Mea pe om şi-l umplu de darul credinţei sfinte, că nu mai e nimeni pe pământ să-l ajute pe om să creadă în venirea Mea, în mântuirea cea de la Mine, în purtarea crucii, căci vai celor fără de cruce şi celor ce taie din ea, neştiind ei că ea este puntea lor spre Dumnezeu!" (Citat din "Cuvântul" de la Pucioasa din data de 6-05-2010)

Credinţa în venirea de azi a lui Antihrist nu se găseşte decât în cei care au primit această credinţă în dar, de la acest duh Pucios, în inimile lor. Iar taina şi minunile lucrăturii liderilor pucioşi, cei care s-au ales pe sine ca să stea în fruntea bucatelor şi de aici să se dea drept singurii şi autenticii "credincioşi", nu trebuie descusute sau ispitite de curioşi, ca nu cumva să se descopere înşelăciunea lor:

" [...] nu găsesc pentru ele credinţă pe pământ dacă nu pun Eu în om darul credinţei cea pentru venirea Mea de azi. Eu pe cei cu care Mă sprijin ca să vin pe pământ cuvânt i-am scos din lume şi i-am aşezat înaintea Mea şi le-am dat duhul credincioşiei, şi nu trebuie descusută sau ispitită lucrarea Mea cea de azi şi taina ei cea pecetluită între Mine şi cei credincioşi venirii Mele de azi [...]" (Citat din "Cuvântul" de la Pucioasa din data de 6-05-2010)

La pucioşi însă, o minune nu ţine decât trei, cel mult patru zile. Suficiente, spre exemplu, ca paradigma iubirii să se răstoarne: nu iubirea vine de la credinţă, ci credinţa vine de la iubire:

"[...] iubirea celor credincioşi vine de la credinţa lor [...] " (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, din data de 2-05-2010)
" [...] iubirea cea curată pentru Mine are putere mare în om şi îl umple de darul credinţei [...]" (Citat din "Cuvântul" de la Pucioasa din data de 6-05-2010)

Prozelitismul pucios nu trebuie subestimat. El încă mai aduce roade otrăvite: oi rătăcite, conduse de păstori orbi care le duc la groapă, vin la liderii pucioşi să se extazieze de frumuseţea minciunilor lor şi de binecuvântările pe care le împarte Antihrist cu generozitate, din staulul pucios :

"Binecuvintez pe păstorul care şi-a adus în ziua aceasta oile la izvorul Meu de cuvânt şi-i dau lui ceea ce-i foloseşte, şi tainic îi dau lui duhul umilinţei, duhul celor ce plac lui Dumnezeu, celor mari la Dumnezeu şi la oameni, şi în el să se păstreze el, căci aşa sunt cei ce seamănă cu Dumnezeu pe pământ. Amin." (Citat din "Cuvântul" de la Pucioasa din data de 6-05-2010)

Duhul care îşi ia numele de "Sfântul Gheorghe" îi îndeamnă şi el pe vizitatori să fie credincioşi "Cuvântului" de la Pucioasa şi să nu-i ispitească pe liderii pucioşi (sau să-i descoasă, cerându-le consecvenţă, coerenţă şi dovezi), ci să sporească în credinţa oarbă în "Cuvântul Domnului" lor:

"O, fiţi credincioşi, fiţi credincioşi cuvântului Lui cel de azi şi credeţi fără să ispitiţi! O, sporeşte-le lor credinţa, Doamne, Păstor milos, Păstor cu glas duios. Aşa Te rog eu pentru cei ce vin spre izvorul Tău de cuvânt. Amin" (Citat din "Cuvântul" de la Pucioasa din data de 6-05-2010)

Noii-veniţi sunt îndemnaţi "să facă minuni înăuntrul lor", iar dacă nu se vor pricepe cum să le facă, să ceară ajutorul liderilor pucioşi, care au cheia înţelepciunii în ei şi care vor şti să le dea răspunsuri, în numele lui Dumnezeu, la orice nedumerire sau întrebare:

"Fiţi făcători de minuni înăuntrul vostru! Întrebaţi cum să faceţi aceasta, iar Eu vă voi răspunde prin servii Mei, căci am înţelepciunea Mea în ei pentru mulţi, pentru cei ce se aleg pentru Dumnezeu prin glasul Meu de Păstor. Amin." (Citat din "Cuvântul" de la Pucioasa din data de 6-05-2010)

"Dumnezeul" Pucioasei le răspunde celor curioşi pe măsura aşteptărilor lor, prin servii Lui, manipulatorii şi gestionarii Glasului Lui: liderii pucioşi cei înţelepţi pentru mulţi şi făcători de minuni înăuntrul lor.
A doua venire a "Domnului" a avut loc deci, şi e în curs de desfăşurare, desfăşurare care se tot desfăşoară, căci trenează de vreo 55 de ani încoace, la Pucioasa.

Înseamnă că urmează a treia venire, cea proorocită de Biblie că va fi a doua, dar pe care pucioşii nu mai au nevoie s-o aştepte. "Dumnezeul" lor a venit, deci se pare că acum au tot ce le trebuie.

Oare... chiar nu le mai lipseşte nimic?

203. Noi inconsecvenţe în gândirea liderilor pucioşi (Post scriptum)
 

Ultimul paragraf al postării #203 conţinea o previziune care s-a împlinit chiar a doua zi, căci pe 8 mai a.c. a apărut pe situl oficial al pucioşilor "Cuvântul lui Dumnezeu la sărbătoarea sfântului mucenic Gheorghe‚ purtătorul de biruinţă"( datat 6-05-2010), în care se vorbeşte despre ultima primire de oaspeţi, făcută de liderii pucioşi unor vizitatori de ocazie. Cu acest prilej s-a putut vedea că la pucioşi o minune nu ţine decât trei, cel mult patru zile. Suficiente ca paradigma iubirii să se răstoarne: nu iubirea vine de la credinţă, ci credinţa vine de la iubire:

"– O, iubirea celor credincioşi vine de la credinţa lor, [...] " (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 2-05-2010)
" [...] iubirea cea curată pentru Mine are putere mare în om şi îl umple de darul credinţei [...]" (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 6-05-2010)

Explicaţia este simplă: alţi curioşi tocmai veniseră în vizită la Pucioasa, iar liderii pucioşi s-au grăbit să facă orice compromis doctrinar ca să-i facă pe proaspeţii "guguştiuci" să le ciugulească lor din palmă. Aceştia sunt chemaţi mai întâi la iubirea de liderii pucioşi, iubire care-i va călăuzi spre primirea darului credinţei în învăţătura lor schismatică şi eretică. Li se dă chiar această iubire, li se dă în dar, ca să le vină mai uşor celor ce nu-i pot iubi pe liderii pucioşi la comandă. De data asta, turma de curioşi care a venit "la izvor" este călăuzită de un "păstor", probabil vreun popă estropiat sau vreun răspopit, la fel de curios dar la fel de orb ca şi orbii pe care îi conduce el la groapă. Ei sunt somaţi să nu descoasă şi să nu ispitească lucrurile de la Pucioasa (ca să nu se "smintească" de încălcările de canoane pe care le vor descoperi), ci să le ia aşa cum sunt, căci numai aşa vor trece de la iubire la credinţă, şi apoi la sfinţenie. Iar "păstorului" îi dă exact ceea ce el caută şi i se pare că-i foloseşte:

"O, pace vouă, celor ce aţi venit la izvorul Meu de cuvânt! O, să nu ispitiţi lucrarea Mea cea de azi, căci Eu cu greu Mă port cu ea între cer şi pământ [...] Vă dau darul iubirii de Dumnezeu, căci iubirea cea curată pentru Mine are putere mare în om şi îl umple de darul credinţei, şi apoi darul sfinţeniei îl încununează pe el, iar cei ce-şi păstrează întru sfinţenie viaţa, aceia sunt cei ce Mă află în acest cuvânt, şi apoi ei Mă urmează crezând. Amin.
Vă las acum în sfat cu poporul Meu de la izvor. Mă rog Tatălui să ajute credinţei voastre şi să vă dea înţelepciunea cea de sus pentru cuvântul Meu cel de azi. Binecuvintez pe păstorul care şi-a adus în ziua aceasta oile la izvorul Meu de cuvânt şi-i dau lui ceea ce-i foloseşte, şi tainic îi dau lui duhul umilinţei, duhul celor ce plac lui Dumnezeu, celor mari la Dumnezeu şi la oameni, şi în el să se păstreze el, căci aşa sunt cei ce seamănă cu Dumnezeu pe pământ. Amin." (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 6-05-2010)

Răspuns pentru MM indiscreta
 

Păi nu este Dumnezeu mai mare ca omul? Nu este Dumnezeu mai sfânt, mai drept, mai smerit, mai bun, mai iubitor și mai credincios decât omul? Deci dacă s-ar crede așa, ar crede despre sine astfel, ar fi perfect îndreptățit de Adevăr și de faptele Lui cele bune... dar El smerindu-se pe Sine se socotește Fiu al Omului, deci mai mic și slujitor și ascultător și nu vrea să fie luat drept tiran mândru și rău și nedrept așa cum este omul în general deși se arată viceversa.

Citat:

Dar pentru că nu a citit bine, ca să vadă că Iisus ar trebui să vină la fel cum s-a şi suit pe norii cerului (v. Fapte 1, 9-11), iar toate făpturile Îl vor vedea, coborându-Se din cer întru mare slavă, înconjurat de alai văzut de îngeri, el copiază modelul lui Hristos de acum 2000 de ani, căci el este Antihristul, adică cel ce se pune în locul lui Hristos, ca să-i amăgească pe mulţi.

Adică nu voi ci Domnul nu a citit bine? Adică nu voi v-ați vândut lui nenia cu ispisisikaa din lesă și lui tanti grijania și care ajungând și voi arginți-lepădătură acum iată faceți păcate cu nemiluita, mințind din duhul semeției? Deci nu voi sunteți antichristul, împreună cu toată gLumea condusă de duhurile rele ci voi ziceți că El e antichristul? Cuvântul lui Dumnezeu Carele e condus de sfințenia și ascultarea de Tatăl?... Curat murdar ar zice orice om normal la inimă, deci iată adică cum iar ați dat-o la întors ca la Ploiești...

Păi asta, minciunile pe care le spuneți cu nonșalanță, e viceversa față de Adevăr; Și de ce vă dați cu părerea dacă sunteți pe dinafară? Vă place să vă auziți vorbind? Pardon, scriind?

Defapt antichristul e tot cel ce nu a recunoscut că Hristos, Fiul lui Dumnezeu a venit în trup acum 2000 de ani, în gLume, trimis de Tatăl, și nu a crezut apoi că a înviat din morți și s-a înălțat la Tatăl, deadreapta Tatălui, iar astăzi, este tot cel ce nu primește pe proorocii lui Dumnezeu ca să trăiască sub proorocie sfântă, adică sub Mângâierea lui Israel Cel din sfinți, Cel din prooroci, Cel din români, Cel din creștini, neluînd ei pildă și nici aminte la lacrimile și plângerile Profetului Ieremia, ucis și el pînă la urmă... Pentru ca să smerească ei și să asculte și să aștepte venirea Domnului întru slavă așa cum a fost proorocită. Căci vai ce dureri imense a văzut ochii lui, a profetului; el a văzut cum s-au împlinit în rău toate proorociile așa cum Moise a proorocit de la Domnul și cum Domnul a proorocit prin Ieremia, că așa vor păți fiii neascultării și ai răzvrătirii... și el a văzut și a mărturisit și a plâns cu amar de mila lor, de mila ficei Ierusalimului care a ajuns de batjocura tuturor.
A mai venit odată la om în trup acum 2000 de ani; a vindecat, a iubit, s-a smerit, a hrănit mii de oameni, i-a curățit, i-a mântuit și ce a primit în schimb? Hule, răstigniri, bătăi, ispispite și ură multă și amară, moarte și răstignire; cu asta a răsplătit poporul „sfânt” și „maimarii” binefacerile săvârșite și dăruite... cu VICEVERSA: au răsplătit răul cu rău și binele cu și mai rău, deși Domnul nu le-a greșit nimănui cu nimic pentru că într-ale Sale a venit, și nimeni nu a fost în stare să-L vădească de păcat căci El era Însuși sfântul lui Israel.

În tot vechiul testament Domnul a venit TAINIC la OM, și așa și după Înviere, dar antichristul se va autoînscăuna în biserica lui Dumnezeu, și nu asta încearcă dracul mereu? Nu ăsta e minteresul antichristului de la adam și până azi? Ca să se dea el prooroc și să se dea el Dumnezeu... negând Harul și Cuvântul lui Dumnezeu, întronând răutatea cea veche, spurcăciunea pustiirii, nebunia de pe urmă și nemulțumirea pentru automila de sine pentru pofte și păcate și privilegii, ca astfel să domnească ispisma și invidia și întietatea și răzbunarea și răutatea în om iar dreptatea și dragostea si sfințenia și Adevărul să fie folosite doar cu populism ca o văruială pentru a iluziona gLumea de fraieri ce se cred și ei asemenea omului minciunii că ei ar fi credincioși și sfinți și vrednici și nu Dumnezeu... defapt cu toții sunt niște oameni fatalmente păcăliți de omul minciunii, de sfințișorul viclean răpitor și desfrânat, lupul cel rău, îmbrăcat în haină sfântă... care nu vine decît să înjunghie și să răpească și să distrugă și să dărâme... ca apoi să se emane și să se reemane ca marele salvator... furând meritele altora și luând locul lui Dumnezeu... sau în epoca Ceaușistă cum a fost? Cine ședea la loc sfânt? Dar mai înainte? Minciuna și fărădelegea... Așa a fost mereu căci minteresul viclean și pervers poartă întotdeauna fesul pentru cei ce nu mai au interesul Mântuirii căci s-au lepădat poftei pătimașe de mărirea lor înselor.

Citat:

Cele care au mai fost, iarăşi se repetă, ca într-un remake al unei piese de teatru cu mai multe reprezentaţii. Actorul din rolul principal este duhul pitonicesc de la Pucioasa, care joacă rolul lui Antihrist ce vine suspinând cu crucea în spate, însângerat sub ea, ca să-i convingă pe mulţi că tot el este chiar Acela care a fost şi acum 2000 de ani, Hristos Căruia el I-a furat numele şi rangul Lui de Păstor.

„Bună” viceversarea lucrurilor, păi duhul ăla pitonicesc pentru bani proorocea, așa cum deschid unii cărțile de joc sau ghiocul sau bila de cristal ca să spună fraierilor minciuni psiholojice pe care ei le cred, așa cum îndemni tu viceversat că ai aflat ce i-a ghicit lui nenea în zaț de cafia tanti grijania, și tu l-ai crezut ca fraiera că cică proorocii Domnului au duh pitonicesc... Păi pe care maimari îmbogâțesc proorocii?

Pe când voi schieunați și miorlăiți exact ca ispisisicile plângând amarnic pe cei care din pricina celor ce vor credea în Cuvântul lui Dumnezeu își pierd afacerile lor, pierd oile pe care le rătăceau de cap, și fățarnic vă arătați că i-ați plânge pe cei ce ascultă de prooroci. Plângeți-vă pe voi că tare urât miorlăiți exact ca cobia cobielor, ca și cucuvelele faceți, că așa au glasul și ele asemănător cu al mâțelor negre... unele fură iar altele cobesc... dar nu Adevărul așa cum cobea Iacob.

Că altfel de ce să deranjeze pe cineva o așa mică biserică? Așa un mic popor cuminte și frumos? Dar sigur că e deranjant pentru cei plini de duh pitonicesc locul și credincioșii de acolo unde se spune Adevărul căci Adevărul e concurentul minciunii și minciuna nu vrea să se audă Adevărul ci să se dea ea drept Adevăr. Dar Adevărul nu se supără niciodată dacă se înmulțește mărturisirea Adevărului... De aceea Biserica Adevărată și Sfântă este acolo unde se mărturisește Adevărul, nu numai prin vorbe ci și trăind conform cu El.

Deci am impresia că voi sunteți cele ce v-ați pierdut câștigurile cele grase, și vă intuiți și vă prevedeți falimentul total al bisericilor voastre mincinoase, sau o prosperitate în deșert... căci asta e finalul tuturor celor ce mint și vor să mintă și nu vor să accepte ei Lumina. Păi e greu să primești Adevărul fiindcă atunci o să trebuiască să vină la Lumină și doar n-or fi fraieri când e mai simplu s-o bage sub obroc... ca apoi să se înstăpânească întunericul... căci pe întuneric nu mai contează... e liber la orișice fărădelege împotriva fratelui tău, ca un fel de onomastică, un jubileu unde se poate jubila împreună cu toate amazoanele ce și-au dat drumul... și nu mai au opreliști.

Deci cine vrea să strângă turma de grumaz așa cum face duhul pitonicesc din șarpele piton cu victimile furgăsite? Domnul sau omul minciunii?

continuarea mai jos

Antihristul este cel ce se prezintă lumii ca fiind Hristos, dar nu este, ci este hristos mincinos.
Acum sunt mai mulţi hristoşi mincinoşi în lume, şi chiar în România sunt câţiva, îi numeri pe degete.
Niciunul n-a venit în lume aşa cum proorocea Scriptura: cu putere multă şi cu slavă, încât toţi oamenii vor vedea această venire şi i se vor închina Stăpânului lumii. Au venit pe ascuns, fără nici o putere şi fără nici urmă de slavă, şi acum se tânguie pe la colţuri de uliţe că nu-i bagă nimeni în seamă.
"Căci se vor ridica hristoşi mincinoşi şi prooroci mincinoşi şi vor da semne mari şi chiar minuni, ca să amăgească, de va fi cu putinţă, şi pe cei aleşi." (Matei 24,24)
"Se vor scula hristoşi mincinoşi şi prooroci mincinoşi şi vor face semne şi minuni, ca să ducă în rătăcire, de se poate, pe cei aleşi." Marcu 13,22)

Continuare
 

Păi dacă ar fi El antichristul, cum atunci ar putea să aibă El dreptate în tot ceea ce spune? Sau voi nu știți că VT vorbea despre dreptate iar Sf. Ioan Botezătorul și Iisus Hristos nu au spus ei oare că se cuvine ca prin ei să se facă toată dreptatea? Și așa s-a botezat Cel Mare de către Cel mic... cu apă, așa cum apoi ucenicii lui Ioan care l-au urmat pe Hristos au primit botezul Duhului Sfânt.

Deci tu aici nu faci altceva decât Îi zici asemenea fariseilor îndoielnici și răi din vechime ca să-L ispitești mereu, zici că defapt Domnul e antichristul și că El e eretic și că ce face e sectă și că face dezbinare în pobor, spunând că scoate demonii cu domnul demonilor, cu belzeebul și că născocește noutăți... și repetați mereu și până la urmă poporul i-a crezut pe farisei în vechime, de frica lor, și apoi „ajutați” de mici propagatori propagandiști și stârnitori și provocatori au strigat cu toții către Pilat predându-L: „ia-L, răstignește-L”, aproape în același timp în care L-au primit cu plecăciuni strigând „Osana... Fiul lui Dumnezeu”...

Și știind că asta doare pentru cei ce-L iubesc, dorința firească de a se înstăpâni Lumina în gLume, atunci cu cinism loviți mereu în inima credincioasă și iubitoare repetând la nesfârșit întunericul ca să transformați minciuna în adevăr, crezând voi că se poate la nesfârșit; dar defapt loviți exact în sufletele voastre, căci cu fericirea prostului loviți și vă bucurați parcă de răul altuia... doar că acel altul sunteți chiar voi înșivă... deci nimic mai trist decât această automutilare sufletească, acest chip cioplit cu dalta neascultării pe care vi-l meșteriți... trist nu pentru mine ci pentru voi și așa e trist și pentru mine că văd ce faceți și astfel iau parte la păcatele voastre.

Mecanic zici? Înseamnă că nu știi ce e aia mecanic, maniac mecanicist. N-ai făcut fizică... Aia e mecanic ceea ce au născocit toți savanții explicaționiștii îmbătați de născocelile lor mecaniciste. Dar acolo e altceva.

Păi e zadarnică răstignirea Domnului pentru orice om dacă omul pentru care s-a răstignit nu mai vrea să asculte de Dumnezeu ci de satana și se crede apoi și mântuit, un privilegiat gata mântuit că a ascultat de satana.

E zadarnică răstignirea Domnului pentru omul rău și necredincios căci deși Domnul i-a dăruit Cale prin Cruce ca să iasă din iad și din întuneric, oricui voiește să-I meargă pe urme, căci a biruit gLumea, iată că totuși e zadarnic dacă omul rău și necredincios și mincinos și-a furgăsit pălăria cu ironia și apoi a furat toate oile și le duce pe toate la pierzare... Și de aceea Domnul a venit după oaia cea pierdută și rătăcită căci nimeni nu e mai necrednicios decît creștinul, decât iudeul, decât oile casei Lui Israel căci de aia a și zis: „nu în orașe de samariteni sau în cetățile păgânilor să mergeți, ci după oile cele pierdute ale casei lui Israel”, pentru că erau mai credincioși cu mult păgânii și samaritenii decât poporul Domnului, de aia. Deci de aceea a trimis mereu și a venit Personal ca să-i întoarcă pe ai Lui la Credință, la Înțelepciune, la ascultare, la Pace și Dragoste cu Cerul și cu sfânta Treime. Căci ai Lui erau cei mai decăzuți în mândrie, neascultare și nedragoste sfântă, toți erau fățarnici până la Unul. Așa atunci, așa și acum, așa mereu. Așa e omul de bolnav la cap și la suflet... dar nu trebuie să-l strivești ci să-l chemi la Mântuire.

Păi în VT e o imensă tragedie cîci omul nu a vrut nicicum să creadă, și NT se sfârșește pentru ei similar... doar o mână de oameni, o rămășiță s-au bucurat pentru Înviere și au crezut în Hristos... Deci nu Domnul e un învins ci omul; Și Domnul se lamentează pentru om... pe om îl plânge... căci omul ar trebui să fie chipul lui Dumnezeu oricât ar fi de îndărătnic și de căzut în mocirla mândriei.

Voi nu știți că la fiecare sfântă liturghie Domnul se răstignește nu a doua oară ci a milioana și milioana oară, pentru păcătosul care-și recunoaște greșala și vrea să se îndrepte?... Și nu este proorocit la Apocalipsă? Că nu antichristul aduce Mântuirea și Noul Ierusalim Ceresc, al slavei pe pământ ci Domnul? Iar antichristul se opune și se luptă cu sfinții și cu îngerii și cu proorocii ca să acopere proorociile și Adevărul muncind ca omul să nu creadă ci îndoindu-se mereu să-l creadă mai ușor pe antichrist... Sau n-ați citit Apocalipsa? Iar când o să-L creadă însfârșit unii pe Domnul atunci va încerca să inmulțească proorocii și toți se vor crede prooroci și înțelepți dar aia va fi înșelare... că nu vor fi proorocii Domnului.

continuarea mai jos

"Proorocii" de la Pucioasa într-adevăr nu îmbogăţesc pe nimeni, căci numai pe ei înşişi se îmbogăţesc. Ei merg cu maşinile mici Peugeot şi Renault, iar Gheorghiţă merge cu căruţa cu cai. Ei au pământuri, pe care Gheorghiţă le lucrează, le îngraşă cu bălegar de la cai şi le udă atunci când e secetă. Ei au case, căsoaie şi palate, iar adepţii lor stau câte 2-3 într-o chilie. Ei au ateliere în care adepţii fac obiecte de tâmplărie, iar adeptele confecţii şi tricotaje, iar ei le vând. Ei au ateliere de pictură în care "sclavul" S.D. făcea (înainte de a dezerta din "raiul pucios) la comandă sute de icoane şi cruci pictate, zi şi noapte, până ce s-a îmbolnăvit de tuberculoză şi a ajuns clientul sanatoriului de la Moroeni, iar liderii pucioşi le luau şi le vindeau, sau le făceau cadou pe la persoanele cu poziţii sociale deosebite, ca să se dea bine cu puterea pământească. "Proorocii" au încălzire centrală în pardoseală şi WC cu apă la ţeavă în cameră, iar adepţii au sobe şi WC cu apă de ploaie, în curte. Ei dispun de cine vine, cine pleacă, cine rămâne şi cine este expulzat la bunul lor plac din obştea "mănăstirii" mixte Noul Ierusalim, ca nişte autentici "stăpâni de sclavi". Ei taie şi spânzură, pentru că au de unde, căci sunt bogaţi: au pământuri, au case, au foişoare, au hambare, au maşini şi garaje, au putere discreţionară peste plebeii care muncesc pentru ei.
Ce şi cât au muncit, cât s-au spetit săracii de ei, ca să aibă toate aceste bogăţii?
Nimic.
Dar au ştiut al naibii de bine să dea din gură. Cu duhul pitonicesc cel aducător de bogăţii pământeşti, de care numai ei se bucură, atunci când nu-şi plâng de milă că n-au destule şi că nu le mai ajunge şi că nu sunt iubiţi îndeajuns de slujitorii lor.

Nu deranjează pe nimeni (sau aproape) că se vede de la o poştă că n-o bagă nimeni(sau aproape) în seamă pe "mica biserică" care "se dă mare". De 55 ani Antihrist se străduie să se aşeze în scaunul cel de sus şi nu reuşeşte, de atotputernic ce e. De 50 ani prooroceşte reinstauararea monarhiei, iar regele e pe ducă. De 55 ani amestecă Adevărul cu minciuna, dar puţin aluat dospeşte toată frământătura şi puţină otravă face ca apa fluviului să nu mai fie bună de băut.
Ceva, ceva, tot a reuşit. Să facă schismă în Biserică şi să amăgească vreo câteva sute de buni creştini, care n-au mai trecut pragul bisericii cu anii.

Bisericile noastre nu sunt mincinoase, şi nici falimentare, căci ele propovăduiesc un singur Hristos: Cel răstignit, înviat şi înălţat la ceruri acum 2000 de ani şi Care este în aceste biserici, prin Duhul Sfânt, până la sfârşitul veacurilor. Sunt mincinoase acele biserici care s-au născut din mândria oamenilor acum 50, 100 sau 200 de ani şi care-L propovăduiesc atât pe Hristos, cât şi pe Antihrist care s-a suit din adâncuri la ele pe furiş şi le conduce în taină prin "proorocii" mincinoase.