Florin, am o întrebare, poate proastă; nu știu dacă s-a mai pus: Ne puteam mântui fără ca Hristos să se jertfească pe Cruce? Altfel spus: Ne este de ajuns Budha (învățătura lui)?

Cred ca putem deosebi sursa (izvorul) de masina de prelucrat datele sursei.
Mintea apare astfel doar ca mijloc, folositor sau nu sufletului, care ii este de fapt primordial, genetic.
Iar sufletul, la randul lui, nu e nici el sursa ultima. Ci e creat prin puterea Sursei, primind de la Aceasta natura spirituala.
Mintea se naste si se dezvolta inlauntrul sufletului omenesc, daca acesta ramane deschis deopotriva la har si la experientele solicitate de cosmos/lume.
Mintea ca rod si ca slujitor al sufletului. Ea se curateste si devine cu atat mai folositoare sufletului cu cat se leapada de aparente si se revendica, smerita, ca slujitoare a sufletului si, prin acesta, lui Dumnezeu.
Patria sufletului este iubirea. Patria mintii, care e?

Este o iluzie foarte frecventa aceasta, anume ca mintea se identifica pe sine, in mod trufas si ignorant, cu sufletul. Ea se autoipostaziaza astfel, in maniera ei obisnuita de a fabrica idoli, in locul facatorului ei. Mintea se inchina la minte, se daruieste siesi, intr-un cerc inchis de impresii si cugetari, sedusa de propria ei frumusete de mecanism bine pus la punct... Un narcisism foarte raspandit in lumea moderna, mintoasa.

Putem opera deosebirea dintre minte si suflet? E important s-o facem, de voim sa scapam de narcoza psihologismului intelectualist/rationalist. Altminteri ramanem inchisi in cadrele mintii, ca intr-un cosciug fara rasuflatoare.

Teoria pe care o sustii, mintoasa, se arata mereu narcisista, solipsista, rationalista.
Dumnezeu nu e mintea. E dincolo de ea, la Centru. Nu mintea e centrul lumii, ci Domnul!
Nu mintea zamisleste lumea, ci Domnul faureste mintea dindu-i libertatea de a contempla Creatia si pe Creator.

Jertfa si Invierea.
Musai si Invierea...:) Altminteri picam in deznadejde si, mai stii, in disperare de cauza gasim vreun surogat de inviere in buddhism... Din ala cu constiinta cosmica, disolutia in infinita/oceanica iubire impersonala etc. etc.

E bine că ai subliniat, ca să fie mai clar; eu am subînțeles-o, pentru că fără Înviere n-am vorbi de Jertfă, ci de moarte. Jertfa e luminoasă, este mereu biruitoare. E o poartă deschisă către Înviere.

Sa reflectam putin...

Ce este un suflet fara de minte? Dar o minte fara de suflet?

Mintea si sufletul sunt aspecte ale aceluiasi fenomen, doua fete ale aceleiasi monezi. Depinde din ce punct de vedere il privim.

Daca ne referim la puterea de a cunoaste, atunci ii spunem minte, daca ne referim la puterea de a se misca catre obiectul cognitiei (mobilitate) atunci ii spunem suflu - suflet. Sufletul anima, pune in miscare.

In scripturile budiste avem faimoasa analogie calaret-cal, prin care este descrisa relatia minte - suflet.

Mintea nu se poate misca fara suflu, iar sufletul nu poate cunoaste fara minte.

Aspectul poate fi sesizat cu usurinta la nivel fiziologic, dar acest principiu este valabil si pentru aspectele subtile, diferite subtirimi ale mintii, pana la subtirimea ultima - "sufletul".

Cine isi purifica mintea atunci isi purifica automat si sufletul - pentru ca cele doua de fapt sunt o monada. Purifica suflurile si vei purifica mintea.

Mintile impure au ca radacini sufluri impure.

Mintile pure sunt generate de sufluri pure.

Budismul abordeaza holistic procesul purificarii prin angajarea echilibrata, concomitenta atat a mintii cat si a suflurilor (expresii ale sufletului la diferite niveluri).

Mintea-suflet sau Sufletul-minte apartinand oricarei fiinte nu are o esenta ultima identificabila, pipaibila, tangibila...asa cum nu are nici Dumnezeu.

Aceasta este frumusetea profunzimii apofatice care permite mintii sa se adanceasca in sine, o miscare perpetua catre Dumnezeu avand in acelasi timp si pacea nemiscarii. Doar in Adevar este posibila simultaneitatea miscarii si nemiscarii, a timpului si eternitatii.

O intrebare simpla:

Pentru ca mantuirea sufletelor sa devina posibila, de ce a fost nevoie de Jertfa Lui Hristos?

Iertarea/iubirea Lui Dumnezeu oare este conditionata de o anume cauzalitate?

Portile iubirii dumnezeiesti se deschid doar daca imperfectiunea umana este contrabalansata de varsare de sange nevinovat?

Marinimia Lui Dumnezeu este conditionata de un anume eveniment (o crima in acest caz)?

Puterea salvatoare a dragostei Lui Dumnezeu nu era la fel si inainte de rastignire? Sau este potentata doar de anularea pacatului printr-o crima anticipata, acceptata voluntar de Dumnezeu umanizat.
------

Jertfa are valoare doar din perspectiva modului in care functioneaza gandirea umana dihotomica. Nu din perspectiva Lui Dumnezeu.

Este purificatoare si mantuitoare pentru ca omul evalueaza/apreciaza prin mecanisme de compensatie.

Credinta omului in Jertfa internalizeaza un proces cathartic foarte eficient care usureaza omul de vina, este generator de incredere, aspiratie si sens spiritual. Deschide inima spre revelatii ale iubirii profunde. Jertfa fara credinta nu are nicio putere, nicio valoare intrinseca. Fara credinta, toata Puterea Dumnezeiasca este neputincioasa. Totul depinde de modul cum interpretam informatia, ce perspectiva ne asumam. Este evident.

-----

Budismul mahayana promoveaza asumarea de catre credincios a unei atitudini jertfelnice (asemanarea cu conduita hristica este evidenta) care se angajeaza intr-un efort spiritual a carui scop este salvarea tuturor fapturilor suferinde samsarice (Bodhisattva).

Spre deosebire de crestinism, nu este abandonat niciun suflet indiferent cat de multe pacate l-ar inlantui. Nu se lasa nimeni in urma. Nu se renunta niciodata la vreun suflet, chiar daca este aruncat in cel mai adanc iad. Nu se scutura praful de pe picioare...

--------
Fara Jertfa personala mantuirea nu este posibila. Iisus doar a aratat cum ar trebui sa ne raportam fata de semeni.

Degeaba credem in Jertfa daca nu ne jertfim.

Si iata cum falsificam spiritualitatea autentica pentru cei cu pretentii de intelectual dar prea comozi sa mearga in profunzime.

Stergem notiunea de liber arbitru si de pacat, le inlocuil cu "ignoranta" si oferim pe tava leacul universal: de insusit un hocus pocus mental cu eticheta "budhism".

Un intelectual autentic si-ar pune macar probleme de ce "dumnezeul" budhist a trebuit sa faca fiintele "ignorante" si nu le-a facut "dastepte" si gata, nu mai erau probleme din start.
Neputinta? Reavointa? Oricare raspuns ar fi, budhismul tau cade intr-o lumina tare proasta.