Imi pare rau, dar tot nu inteleg ce-mi reprosezi. Fii mai explicit.

Nu-ţi reproşez nimic.
Am comentat deja "principiul" tău şi am pomenit Sfânta Tradiţie.
Altceva nu mai ştiu ce să-ţi spun, iartă-mă. Nu intenţionez să avansez în filosofeală atee, agnostică etc.
Toate cele bune,
Doamne ajută!

Am citit ce i-ai replicat lui Mihnea Dragomir şi cred că ştiu încotro baţi.

Dar, vezi tu, eu n-am fost "înrădăcinat" în tradiţia ortodoxă. Ca fiu al unui greco-catolic, am fost botezat la ortodocşi pentru simplul motiv că din "bunăvoinţa" clasei conducătoare, preoţii greco-catolici au devenit cam greu de găsit.

În ce priveşte tradiţia religioasă, atâta cât am receptat-o ca şi copil (asică cea care rămâne întipărită la cele mai adânci niveluri), aceasta a fost romano-catolică. Primele amintiri din biserică sunt legate de biserica romano-catolică din cartier, de ieslea de Crăciun, de vitraliile cu scene biblice, de confesionalele sculptate şi de basoreliefurile cu Calea Crucii.

Iar în ce priveşte convertirea de la ateism aceasta a fost legată în mod indisolubil de anumite experienţe în cadrul liturgic romano-catolic şi punctată de o apreciere personală asupra punctelor esenţiale de divergenţă (aşa numitele punte florentine), în urma cărora mi-am format convingerea şi am făcut alegerea.

Da, dar poate sti realizezi faptul ca alegerea este una formala.

Romano-catolicismul este cel care a produs acea "experienta" neplacuta si "punctele de divergenta" si sub acelasi duh se inscrie si "biserica" greco-catolica chiar daca formal/ritual anumite lucruri sunt diferite.

Practic, pana la urma tor romano-catolic esti chiar daca straiele si ritualul aduce cat de cat cu al Bisericii spre care poate, mai putin constient, ai o aspiratie.

Hm, la ce sa ma uit oare, la parerea care o ai tu despre mine sau parerea care o au despre tine toti de pe forumul asta?

Dar toti, nu stiu daca realizezi (mai sigur ca nu).
Numai sectarii s-au bucurat pe aici de astfel de "atentie".
Pana si antonia saraca mai avea cate 1-2 sustinatori ametiti.
Dar tu...vai vai..

Sigur, nu am pretentia sa realizezi cum stau lucrurile de fapt, dar daca tot ai vrut sa fie spuse..

Poate m-am exprimat lacunar, sau neinteligibil.

Aline, eu SUNT romano-catolic. Nu greco-catolic. Experienta despre care vorbeam (experienta Liturgiei romano-catolice) nu a fost neplacuta, asa cum gresit ai inteles, ci dimpotriva, aceea a fost experienta hotaratoare in convertirea la crestinism.

Si tocmai de aceea a trebuit sa cer dispensa de la episcop, ca sa ma pot alatura BRC, in loc de BRU, cum ar fi fost canonic.

........................

Aha, am inteles acuma :)

Eu stiu pe cineva care a facut taman drumul invers, de la romano-catolici la greco-catolici.
Tocmai din cauza Liturghiei si probabil nu doar.

Uit si amicul Mihnea e nitelus pe alturi, desi in fata ortodocsilor face apologia romano-catolicismului si a dreptatatii si infaibilitatii lui, de fapt si de drept e simpatizantul unei grupari romano-catolice dizidente care e numai dinti la adresa romano-catolicismului "mainstream"..

E esentiala acea explicatie. M-am uitat mai atent peste capitolul despre har, cred ca autorul a luat doar dogma, "In afara Bisericii nu exista mantuire" nestiind exact de ce e aceasta invatatura si cautand explicatii. De fapt raspunsul era in catehism, erau doar doua randuri.
De exemplu si catolicii aveau aceasta invatatura, chiar au formulat-o ca dogma (am scris un topic pe tema asta), dar ei o intelegeau in sensul ca trebuie sa fii in comuniune cu Papa, vicarul lui Hristos.
In intelegerea ortodoxa (si a tuturor sfintilor), in afara Bisericii nu exista mantuire pentru ca nu exista har mantuitor. Nu are importanta doar credinta, cum spun protestantii (cum crezi si tu). Hristos a venit sa aduca harul, pentru ca scrie in Sfanta Scriptura ca prin har ne mantuim. Si protestantii spun asta, dar ei inteleg harul ca pe o binecuvantare, nu ca noi.
Harul a fost trimis la Cincizecime si este transmis prin hirotonire. Rolul principal al Bisericii este pastrarea si transmiterea harului. Cum spune si in catehism, harul nu se poate capata datorita firii cazute, oricate fapte buen ar face un om. Din aceatsa cauza nu s-au putut mantui nici dreptii din Vechiul Testament, decat la venirea lui Hristos, care e si Arhiereu. Unii sfinti si autori merg pana la a spune ca Iisus I-a botezat pe drepti in Iad.
Cum spun si sfintii, harul se pierde la ruperea de Biserica, deci si pentru schismatici. Erezia conteaza doar pentru cei ce sunt in Biserica, pentru ca ceilalti oricum nu au har.
Aceasta este intelegerea, doar invatatura "In afara Bisericii nu exista manturie" era interpretabila fara explicatie.

Aline, repet: nu am nevoie de susţinători. Nu sunt pe forum ca să adun susţinători.

E psihologie inversă, ţi-am mai scris despre asta. În fine, nu are rost să te mai bag în seamă, fiindcă refuzi orice vine de la mine.

Te rog nu mă mai băga nici tu în seamă. Spor la mântuire.

Subiectul ortodocşi versus romano şi greco, nu există. Nu e o luptă, nu a fost şi nu va fi. Deşi unii s-au luptat, împotriva ortodocşilor.
E bun simţ. Şi inteligenţă.
Trebuie să fi lipsit de lucruri elementare de logică, de gândire, de raţiune, de capacităţi intelectuale, ca să nu îţi dai seama care credinţă este cu adevărat cea creştină. La modul general vorbind, pentru toţi care cunosc cât de cât, creştinismul.

Iar când un om afirmă, că a ales o credinţă, datorită liturghiei... e cel puţin ciudată logica de alegere a lui. Aviz Mihai.
Aversiunile ce există unii faţă de alţii, sunt pentru cei care se raportază la acest aspect, strict politic.

Când citeşti din Sfinţii Părinţi de după Marea Schismă, din Răsărit şi Apus, poţi vedea că Apusul a murit. Patristica Apusului, de după 1054, e ca o oală spartă lovită. Şi nu fiindcă eşti obişnuit cu limbajul părinţilor răsăriteni, cum a mai spus, Ioan Cezar, ci fiindcă comparate, efectiv, cele două patristici, sunt... foarte, ilariant de diferite. Iar faptele, când te uiţi şi vezi faptele apusului de după Marea Schismă, te îngrozeşti.

Deci e bun simţ. Prima oară.

Apoi, pe partea materială, raţională, credinţa analizată, prin logică şi inteligenţă, în înţelegerea diferenţelor dintre apus şi răsărit, pe toată părţile abordate, exegetic biblic, dogmatic, istoric, sunt morţi cei din apus. Au vrut să iasă protestanţii, şi să-i învie pe cei din apus, dar s-au drogat prin învăţături atât de diverse şi diforme, încât creştinismul protestant, e un soi de şamanism, de magie uneori druidă, alteori celtică, sau vikingă (fără aspectul eroic)

Asta ca să nu spun că empiricul, simţirea, trăirea prin experinţă, ar trebui să fie suficientă, oricărui om, ca să fie aleasă credinţa creştină ortodoxia... Fără nimic altceva, fără patristică, dogmatică şi istorie; asta dacă iubim. Strict cu referire la asta, dacă iubim. Dacă avem cunoştiinţe teologice de bază, catehetice, şi dacă iubim, devenim ortodocşi.
Asta fiindcă tot se vorbeşte despre convertiri prin prisma amintirilor din copilărie, faţă de liturghie. Ciudat mod, dar chiar şi aşa devii ortodox, pentru că nu experienţele din copilărie ar trebui să dicteze mântuirea personală a fiecăruia. Ar însemna că Pavel, nu ar mai fi devenit creştin, şi nici un Apostol, nu mai devenea Apostol, cu copilărie în templul iudaic, mereu.

De ce oare e aşa de greu câteodată să gândeşti maturi şi limpede, să fim obiectivi, să fim lucizi şi transparenţă.
Hristos nu se ascunde. Nu are de ce. Nu s-a ascuns niciodată.
A fost mereu, şi în veac este Acelaşi. Dar de ceilalţi hristoşi, am fost avertizaţi, arieni, nestorieni, monofiziţi, romano-catolici, lutherani, etc., de aceşti hristoşi am fost avertizaţi.

Şi îi deosebim întâi prin bunul simţ. Prin nevinvăţia aplicată simţirii, trăirii, comuniunii, aspectului creştin din monahism, de exemplu.
Călugării romano-catolici, au voie să-şi înfiinţeze formaţii de muzică, chiar şi hard rock. Oare ăsta-i monahismul? Deci, uite, bunul simţ...

Sunt multe de spus, în câteva cuvinte, chiar pagini, e greu de exprimat.