În aceeaşi "logică", nici Benedict al XVI-lea nu este papă, din moment ce a fost hirotonisit de un anume episcop Josef Stangl şi nu de Ioan Paul al II-lea.

Papii nu se hirotonisesc unii pe alţii, ci episcopul Romei este Papă.
Ce, pe Daniel l-a hirotonit Teoctist Arăpaşu, sau cum ?

Acela dintre succesorii apostolilor care are credinţă asemănătoare cu a sfântului Petru în putere, şi identică în conţinut, acela este cel care ocupă scaunul lui Petru. Asta implică faptul că acest scaun nu este în mod necesar cu rezidenţă la Roma. Scaunul depinde de persoană. Succesorul lui Petru poate fi deci din altă parte şi poate ocupa şi alt scaun decât cel de la Roma. Restul este pură mitologie "catolică".

Stiam si eu de o lista, dar mult mai mica. Unde ai gasit informatiile?

Si cat de ciudat poate fi faptul ca acesti catolici refuza sa accepte statutul de aberatie(bula) papala a infailibilitatii papale, ba inca au pretentia ca au inteles-o si ne-o explica si noua...zburlindu-se ca nu putem crede ce au ajuns ei sa creada!!!

De ce poarta papa numai pantofi rosii ( si chiar palarii de genul acesteia)???

.........................................

Din acelasi motiv pentru care Maica Domnului este pictata in icoane cu pantofi rosii, intotdeauna. Rosu era pe vremuri o culoare rezervata regilor/imparatilor/etc.

Pai Maica Domnului e....femeie!!

Poate ca pe vremuri s-or fi purtat, dar in aceste vremuri ce gen de barbati ar purta o asemenea culoare la pantof????:4:

Purtau si imparatii barbati

Daca o iei asaa, in timpul de azi ce barbati mai poarta rochii?? Si iata ca preotii poarta roochii. Asa si cu pantofii rosii...pana la urma nu-s pantofi cu toc sau ceva de genul...

Sfantul Nectarie de Eghina: Marturii istorice despre nedeplasarea lui Sf. Apostol Petru la Roma, de la anul 41 pana la anul 66

Consider ca si aceste informatii sunt utile pentru aceasta tema.

Dar eu cred ca totusi Sf. Petru a fost la Roma, pentru ca exista marturii inclusiv de la unii din parintii apostolici, de exemplu Irineu de Lyon.
Si pe temeiul asta, ca nu exista date istorice clare, putem nega si faptul ca Sf. Andrei ar fi fost in Dobrogea. Ca nu exista marturii istorice.
Si totusi traditia spune ca Sf. Andrei a fost si pe la noi.
Nu e bine sa negam traditia ca atunci unde ajungem?

Ti-am scris in alt mesaj: http://www.crestinortodox.ro/forum/s...postcount=1876
Sfantul Nectarie nu neaga ca a fost la Roma.

Adevărata faţă a papalităţii după Sfânta Biserică Ortodoxă 13
 

Se făcu, chiar în plin ev mediu, protest contra operei papale, în
Occident, fără a socoti marele şi constantul protest al Orientului creştin; dar
protestările occidentale au fost absorbite în opinia admisă aproape universal; şi
când, la aurora renaşterii, câţiva bărbaţi instruiţi se aflară în faţa marii erori
papale, ei nu îndrăzniră să o atace de-a dreptul; ei se alipiră pe lângă un sistem
intermediar pe care îl considerau că va putea da satisfacţie ştiinţei fără a lovi
prea mult prejudiciul în genere primit.
Cel dintâi care formulă acest sistem într-un mod explicit a fost
cardinalul de Cusa, în cartea sa Despre Concordanţa catolică. Este de observat
că acest cardinal învăţă la Roma sistemul său, în secolul al cincisprezecelea, şi
se bucură de cea mai înaltă reputaţie de sfinţenie. Mărturia sa posedă deci cea
mai mare valoare. Dar, el învăţa întâi că întâietatea unui episcop în Biserică era
de drept divin; al doilea că ea fusese dată Sfântului Petru.
Printre aceste două afirmaţii el făcea concesiuni erorii admise pe care nar
fi putut îndrăzni să o atace de-a dreptul. El primea sau părea că afectează de a
interpreta Sfânta Scriptură după cum era obiceiul de a o interpreta la Roma; dar,
în acelaşi timp nu voia să conteste documentele istorice care probează că
întâietatea episcopului Romei nu are decât o origine ecleziastică.
El adăuga dar: întâi că întâietatea, la moartea sfântului Petru, a trecut la
Biserică care avea dreptul de a o conferi cui ar vrea şi în condiţiile ce ar decide;
al doilea că ea a acordat-o episcopului Romei; al treilea că dacă acest episcop sar
face nedemn de dânsa, ea ar putea-o conferi oricărui alt episcop pe care şi l-ar
alege.
După acest sistem, este evident că episcopul Romei n-ar poseda
întâietatea decât din dreptul ecleziastic, şi că el nu s-ar bucura decât de
prerogative acordate întâietăţii de Biserică.
Cardinalul de Cusa a avut discipoli. În Franţa, în secolul al
şaisprezecelea, doctrina sa era în general admisă; Dominic de Soto o învăţa în
Spania; şi cardinalul d’Ailly este de acord asupra acestui punct cu doctul
Fauchet41.
Roma era foarte departe de a condamna acest bătrân galicanism care, ca
să zicem aşa, luase naştere în sânul său. Dar numaidecât apărură iezuiţii care-şi
făcură o datorie din a sistematiza doctrina pe care papalitatea încercase să o
dezvolte în cursul evului mediu, şi de a-i da aparenţe ştiinţifice precum şi o
mască de catolicitate.
Bellarmin poate fi considerat ca fondatorul papismului modern; el este
cel care a pus principiile ale căror consecinţe practice s-au manifestat în zilele
41 Pet. de Aliaco, ap. Gerson; t. 1-er; Fauchet. Traite de liberte de L’Eglise gallicane.
WLADIMIR GUETTÉE, Papalitatea eretica
23
noastre, în Syllabus şi în Decretele consiliului din Vatican. Toţi iezuiţii au venit
în ajutorul părintelui lor Bellarmin, sau prin opere scrise în acelaşi sens, sau prin
învăţământul şcolar. Neîncetat practicată de papalitate, doctrina iezuitică cuceri
numeroşi şi puternici adepţi, şi gallicanismul, din secolul al XVII-lea, a fost
obligat de a se modifica pentru a înlătura o sciziune cu Roma.
Atunci Bossuet încercă un compromis între vechiul gallicanism şi
papismul iezuiţilor. El primi, în principiu, că papa posedă întâietatea din drept
divin, dar adause că prerogativele acestei întâietăţi trebuie să fie exercitate în
unire cu episcopatul şi în limitele fixate de legile ecleziastice.
Papalitatea nu condamnă acest sistem; ea înţelegea că printr-însul nu se
făcea decât un pas înainte către doctrina iezuitică; că el era nelogic, şi că nu va
ţine piept multă vreme înaintea acţiunii neîncetate, energice a iezuiţilor, în sânul
Bisericii romane. Bossuet avea prea mult geniu pentru a nu înţelege incoerenţa
unui sistem în care o autoritate divină, posedată din drept divin de către unul
singur, era subordonată la inferiori şi la legi ecleziastice. Dar el credea să aducă
pe Roma, prin concesiuni, ca să renunţe la nişte pretenţii exagerate; el credea că
a doua propunere a sistemului său va anula pe cea dintâi. Contrariul se întâmplă.
Galicanismul lui Bossuet şi al adunării galicane din 1682 căzu puţin câte
puţin din concesiuni în concesiuni până la acela al lui D. Frayssinous şi al
cardinalului de Bausset, pentru a ajunge în fine la al lui D.D. Maret, Gratry şi
Daupanloup. Învăţământul şi acţiunea iezuiţilor formase o masă papistă pentru
care orice doctrină trebuia să dispară înaintea doctrinei papei atotputernic şi
infailibil. Această masă inaptă şi fanatică în ignoranţa sa a devenit atât de
puternică, în Biserica romană, încât a impus voinţa sa episcopilor, în prezenţa şi
cu consimţământul cărora Pius IX a formulat şi promulgat ca atâtea dogme
divine, toate punctele doctrinei iezuitice.

Va urma cu
Până în zilele noastre putea cineva să discute asupra naturii şi întinderii
doctrinei papiste.



PS. Nota mea:
iar cine sunt iezuiţii... mi se zburleşte şi pielea numai când mă gândesc la ei.
Iată cine a fondat aşadar papalitatea: nu Hristos ci sălbaticul iezuism care a transformat creştinsimul în satanism în numele lui Hristos. Deci mai rău decât satanismul pur. Să ne ferească Dumnezeu de Papalitate în veac!
De aceea şi papa are papucii roşii... de sângele creştinilor pe care i-a ucis, prin iubiţii săi iezuiţi, şi în care apoi a călcat.

Domnule doctor, chiar credeti astfel?! Va asumati cele gandite si scrise? Nu in fata unor pacatosi de forumisti, dintre care cel dintai, si un idealist imbecil sub toate aspectele, sunt eu, ci in fata Cuiva de Sus. Aveti idee ce e satanismul?!!? "Pur" sau nu?
Si mie mi s-a facut o piloerectie sinistra, care parca imi antreneaza toata pielea trupului...si nu de frig, la care, din voia Domnului, sunt imun. Va las sa ghiciti pe dvs. de ce.
Cu aleasa consideratiune. (Imi place mai mult romana oarecum mai veche. Are distinctie; asta mai noua, forjata in anii comunismului si mai apoi ai neocapitalismului bestial, mi se pare tinzand spre golanesc si derizoriu).

Stimate Domnule,

Papalitatea a fost intemeiata mult inainte de aparitia ordinul iezuit, iar cind afirmati ca papalitatea a fost intemeiata de iezuiti spuneti o minciuna. Ati cunoscut vreodata vreun iezuit? Ati citit vreo carte scrisa de un iezuit? Un exemplu cunoscut de "iezuita" este maica Tereza de Calcutta. Aceasta, inainte de a intemeia propriul ordin, a trait intr-o minastire de maicute care avea ca regula de viata o adaptare pentru femei a regulii de viata a ordinului iezuit. Macar pentru milioanele de vieti salvate si converite de aceasta femeie ar trebui sa aveti rezerve atunci cind aruncati cu pietre in iezuiti.


PS1 Ce va faceti daca la dumneavoastra in cabinet apare un iezuit cu o problema de sanatate?

Despre iezuism am dat citatele din ce spuneau corifeii Scolii Ardelene, e insisi greco-catolici.

Heh.. Incercand, pentru o clipă, să răspund eu, în locul preopinentului, la întrebarea dumneavoastră, pe care am perceput-o iniţial ca fiind retorică, mi-am dat seama că ea ei i se poate lesne substitui o altă întrebare şi că, în lumina opiniilor exprimate deja de către domnul doctor, aceasta nu mai este de loc retorică.

A doua întrebare ar fi, evident : Ce va faceti daca la dumneavoastra in cabinet apare un papă cu o problema de sanatate?

Iar motivul pentru care nu consider că ar fi o întrebare retorică este legat de apariţia îngrijorătoare, în cadrul vituperaţiei domnului doctor, care v-a indignat pe dumneavoastră, a unei forme extrem de periculoase de discurs, şi anume, generalizarea şi depersonalizarea adversarului.

Observaţi că domnul doctor nu critică un Papă, adică nu critică un papă anume, unul real, personal, să zicem pe Fericitul Ioan Paul al II-lea, sau pe Sanctitatea Sa Benedict XVI, sau chiar pe Alexandru al VI-lea. De altfel ar fi şi greu (nu imposibil, am fost martorul şi al unor elucubraţii anticatolice de asemenea factură) să susţii că Fericitul Ioan Paul II ar fi "călcat în sângele creştinilor pe care i-a omorât".

Pe de altă parte, nu critică nici instituţia papalităţii, deoarece vituperaţia sa are un caracter personal. Dar la ce persoană se referă oare domnul doctor ? La una reală, după cum am văzut, nu.

Dumnealui, când vorbeşte despre "Papa care are papuci roşii de sângele creştinilor" (nota bene, "are", nu "a avut" !) se referă la o imagine construită, la un stereotip, un om de paie, dacă vreţi.

Nu papalitatea, sau Vaticanul, nu un papă real, cu nume, realizări şi nerealizări, atenţie, ci PAPA ! PAPA, cel fără nume, dar plin de toate păcatele, cu papucii roşii de sângele creştinilor, acel PAPA despre care un aşa zis "părinte", aşa zis ortodox, spunea "Pe Papa să-l blestemaţi !", veritabilă marotă şi sperietoare, numai bună pentru inflamat sentimentele anti-catolice, anti-occidentale, sectare, neortodoxe şi necreştine ale unora care nu îşi pot găsi sau regăsi adevărata valoare (sau ceea ce consideră ei că ar fi valoare) decât în prezenţa unui mare DUŞMAN, real sau inventat... oare o fi o coincidenţă că tot în ţara noastră a câştigat atâta trecere un gen liric care are ca leit-motive valoarea meea şi duşmanii ?

Citind postarea domnului doctor şi vituperaţiile sale la adresa "Papei", m-a trecut un fior rece pe şira spinării, pentru că asemenea reprezentări personalizate şi caricaturizate ale unor personaje colective nu sunt noi în istoria propagandei.

Vă aduceţi aminte de afişele naziste în care "Evreul" apărea, lacom, urât, în chip de vierme sau de păianjen ?

Aceeaşi tehnică. Conştient sau inconştient.

Ceea ce ma mira pe mine este ca aceste tehnici de manipulare, vechi de cind lumea, inca mai prind si prind si la oameni instruiti. Atit de des am vazut persoane ca aruncau cu pietre in iezuiti fara sa fi cunoscut vreun iezuit in carne si oase, sau sa fi citit ceva scris de ei.

Iar intrebarea mea nu era chiar retorica. Ma intrebam sincer, daca domnul doctor il considera pa papa un antihrist, iar pe iezuiti "mai rai decit satanistii puri", oare eu, care il admir si il respect pe papa si ii iubesc si pe iezuiti ,si chiar as dori sa ajung ca ai, daca am o problema de santate ar trebui, probabil, sa ocolesc cabinetul domnului doctor Alexandru Anastasiu.

Ştiţi cumva, există o ramură feminină a Societăţii lui Isus ? Ceva asemănător cu ceea ce sunt măicuţele clarisse faţă de călugării franciscani ?

Nu stiu sa existe si nici nu cred ca ar fi posibil. Pentru ca iezuitii sint preoti si indrumatori spirituali, iar femeile nu pot face nici unul din aceste lucruri. Stiu doar ca unele ordine calugarite s-au inspirat din regula de viata intemeiata de sfintul Ignatiu de Loyola (al carei motto este "totul spre mai marea slva a Lui Dumnezeu si pentru mintuirea sufletelor", daca imi aduc bine aminte) insa femei iezuite in adevaratul sens al cuvintului nu am auzit sa existe.

Sunt cateva lucrari, unele si pe net, care ii prezinta pe iezuiti agresivi. Probabil nu sunt toate adevarate, poate au fost scrise de protestanti (stiindu-se ca iezuitii au luptat impotriva reformei protestante).
Cert este ca iezuitii s-au ocupat in principal cu prozelitismul, si de aceea au o imagine negativa. Dar se pare ca metodele lor nu erau numai cele ortodoxe, folosind cand era cazul si meotde mai lumesti pentru convertire. Avem ca exemplu chiar ce s-a intamplat in Transilvania, artizanii convertirii ortodocsilor fiind iezuitii. S-au facut si presiuni si promisiuni de bunastare si viata mai buna, doar pentru a se realiza convertirea.

In legatura cu actiuni violente, chiar duminica trecuta inainte de a merge la biserica am prins un fragment din emisiunea Pelerin de la Universul credintei. Se spunea de patimirea localnicilor din Jina in secolul XVIII, care erau obligati sa treaca la catolicism. Unii au fost omorati, iar multi au ales sa fuga in Tara Roamaneasca din aceasta cauza. Aici e emisiunea inregistrata, incepanad cu minutul 45: http://www.tvr.ro/inregistrari.php?f...ul%20credintei
Iar in afara se cunosc cruciadele, inchizitia, si alte actiuni ale BC. Mai putin cunoscut e ce s-a intamplat in Croatia in al doilea razboi mondial, pe fondul intolerantei etnice s-a trecut si la convertirea ortodocsilor sarbi la catolicism pe langa omorarea lor. De aceasta nu a fost straina BC din Croatia, insisi episcopii organizand aceste convertiri. Conducatorul croat a fost primit de multe ori la Vatican de papa, desi era condamnat in Franta pentru omorarea printului sarb si suitei si era situatia din Croatia. Desi chiar si croati erau revoltati de ce se intampla si ii scriau si arhiepiscopului croat sa ia pozitie, acesta a fost un apropiat al conducerii (daca nu ma insel facea parte si din parlament sau guvern) croate. Dupa cadera regimului croat cu ajutorul persoanelor din Vatican conducatorii au reusti sa fuga in America de Sud. Dupa aceea arhiepiscopul a fost numit fericit de Vatican.
Bine ar fi sa ne cunoastem istoria, inclusiv erorile.

Cu alte cuvinte, iezuitii au o imagine negativa pentru ca au luat in serios porunca lui Cristos: Mergeti si faceti ucenici din toate neamurile.

In Sfanta Scriptura scrie "Drept aceea, mergând, învăţaţi toate neamurile" si nu obligati toate neamurile, convertiti fortat toate neamurile.
In continuare mai scrie: " Învăţându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă" nu sa propovaduiasca invataturi gresite care ii rup de mantuire chiar si pe cei alesi. Pasajul acesta il au in prim plan toti neoprotestantii, martorii si mormonii sunt si ei foarte acitivi.
Cei alesi sunt cei care, la fel ca sutasul Corneliu, din cauza faptelor lor bune, sunt luminati sa vina in adevar. Dar din cauza aflarii unei alte invataturi se duc acolo, nu unde ar trebui sa ajunga.

Despre convertirea romanilor si iezuiti chiar greco-catolicii scriu urmatoarele:
Simion Barnutiu ,Romanii si Ungurii. Discurs rostit in catedrala Blajului la 2/14 mai 1848.
"Strigoniul (Arhiepiscopia de Esztergom, n.n.) o a plantat in inima imparatului Leopold si a romanilor; Strigoniul o a udat prin iesuiti; Strigoniul o a smuls dupa aceea tot prin iesuiti din inimile unei parti a romanilor si poate ca tot Strigoniul o va smulge si din inimile celeilalte parti – daca nu se va lasa de metropolitura, de protectorat, de primatie si suprematia si de orice domnire si influenta asupra Bisericii romanilor. Supt inalta protectiune a acestui Strigoniu fabrica (u) iesuitii diplome false, scoteau rescripte de la Curte si bule de la Roma pentru noua subjugare a Bisericei romane sub titlul de episcopat al Fagarasului;"
"Indata la inceputul uniunii vedem in sinoadele noastre de patrele rector al iesuitilor presidand in locul superintendentului reformat si pe alt iesuit il vedem neincetat in coastele episcopului nostru riveghindu*l ca pe un facator de rele. Apoi spuneti*mi, ce diferente este intre superintendentul de Tofeo si iesuitul Baranyi; care din amandoi a fost mai bun pentru romani? Indata dupa unire episcopul catolic din Alba Iulia incaleca peste arhiepiscopul nostru si*l face vicar.."

Gheorghe Sincai, tot greco-catolic:
“Unirea, mai pe urma, numai popilor au folosit, ca acestia au dobandit putina scutinta, cam anevoie, dara nobilii au ramas cu buzele stramboiate pana astazi, caci latinilor destul le iaste ca insaland pre romani in patria lor, au putut invinge cu numarul pre calvini, carii in sine erau cei mai tari in timpul acela."
Alexandru Papiu Ilarian, fiu de preot greco-catolic:
“... Sincai, ca si Clain episcopul, Clain calugarul, Petru Maior si toti blajenii luminati din secolul al XVIII, cunoasteau tot raul fatal produs de unire ... Voi, iezuiti romani de la Oradea Mare, de la Gherla ... si de aiurea, voi cari in aceste zile ale luminei si ale libertatii cutezati a indemna pe romani sa mearga la sinodul catolicilor din Pesta, voi, cari mergeti cu cutezanta pana a da romanilor
uniti numele strain si urat de catolici... Voi, cari prin acest si altele asemenea criminale apucaturi, cereati a rupe de tot o parte insemnata a romanilor din corpul cel mare al natiei, auziti de profetul
Sincai si pana e timp, convertiti*va!”
Reprodus din Al. Papiu *Ilarian, Viata si operele lui Gh. Sincai, Bucuresti, 1870, p. 32*34.

Nicolae Densusianu, tot greco-catolic, spune despre actul unirii: "o traducere din cele mai mişeleşti şi criminale, falsificarea unui tratat politico-bisericesc, pentru a supune poporul român catolicilor şi a desfiinţa Biserica română de Alba Iulia".

Asadar se pare ca si in acest mod se faceau convertirile.

Si cand te gandesti ca in Crez spunem: Una, Catolica si Apostolica Biserica .....

Intr-adevar, urat si strain este numele sfant de catolic in urechile celor care aproba din toata inima ruperea de Universalitatea Bisericii lui Cristos.

Catholic, adica sobornicesc, este cel care se afla in Adevar.
Si cum ortodoxia e adevarul, ortodoxia este adevarata sobornicitate.

Acuma stiti cum e, si Biserica Romei este, in mod evident, ortodoxa.....

Vis-a-vis de aceasta problema a terminologiei, singura distinctie remarcabila este ca un romano-catolic nu se va sfii sa foloseasca, in legatura cu Biserica lui, cuvantul grecesc "ortodox", in schimb unor ortodocsi romani le-a putit atat de tare cuvantul catolic (desi este exact cel grecesc, cuprins in Crez), incat s-au simtit nevoiti sa-l schimbe cu un cuvant slav.

...si asta, deoarece ortodoxia adevarata a fost substituita de infecta matrice etnica slava, care a practicat infama politica a glosotomiei asupra preotilor romani, ca sa ii sileasca sa slujeasca/predice in degenerata limba slavona, pe care astazi nici macar rusii, atat de conservatori si slavocentrici, nu o mai folosesc in Serviciul Divin.
Cum splendid a spus fratele Mihnea, noi nu suntem antiortodocsi, ci catolici. In general nu suntem "contra" ceva, ci "pentru" ceva, afirmam, nu suntem madulare a ceva construit intru negatie, sa zic asa.
Insa nu putem sa acceptam in tacere masluirea istoriei. Fara ortodoxie, probabil nu ar mai subzistat maruntele si pe nedrept "ereticele" biserici siriace si copte chiar sub valul islamizant. Nu ar fi avut cine sa instileze in cugetul lor credinta, in fata unei duble ocupatii striane: militare si religioase. Dar acest fapt, si multe altele, nu trebyie sa eclipseze, sau sa scuze adevarul: poporul roman a fost batjocorit de slavi, la nivel politic, lingvistic si ecleziologic, in zorii existentei sale statale.

Ortodoxia nu a fost subtituita de nimic, ci doar tu ai fost acaparat de nestiinta. Procesul normal este sau ar trebui sa fie citim, reflectam (analizam informatia) si apoi scriem. Tu esti foarte receptiv la ce se scrie impotriva ortodoxiei, nu are importanta daca e adevarat sau nu. Aceasta de fapt arata resentimente fata de ortodoxie, desi incerci sa le camuflezi sub umbrela unui ecumenism. Fiind stilist inainte probabil ti-ai ramas niste accente zelotiste.
Pana acum n-am mai auzit de atata inversunare impotriva unei amarate de limbi, parca e un fel de discriminare lingvistica.
Inteleg ca nu-ti place limba slavona, dar romana ar trebui sa o stii. Nu ai citi explicatia clara despre aiureala cu folosirea limbii slavone invocata de unii greco-catolici? Sau ai citit-o dar din "dragoste" fata de ortodoxie repeti acelasi neadevar? http://www.crestinortodox.ro/forum/s...ona#post404260

Slavona era limba oficiala si de cancelarie in Tarile Romane. Nu exista nici macar alfabetul latin, abia in timpul lui Cuza a devenit oficial alfabetul latin. Bibliile erau in slavona sau greaca, nu puteau sa le citeasca altfel.
Cel mai ilar lucru e sa spuna un catolic despre asta, limba latina e moarta de mult si pana de curand era obligatorie in BC in toate tarile. Preotii de tara din Germania sau Anglia ma indoiesc ca stiau latina, asa ca citeau ce scria in Biblie.
Astea sunt de fapt acuzatiile aduse de protestanti catolicilor, care au initiat traducerea Bibliilor in limbile nationale.
Bisericile monofizite (miafizite) sunt de 1500 de ani despartite de BO, nu are importanta ca se autodenumesc ortodoxe.
Verifica si tu inainte de a scrie neadevaruri. Ortodocsii in general scriu lucruri adevarate despre Bo sau cand critica alte culte. Din cauza ca nu prea exista multe lucruri eronate in ortodoxie sunt inventate neadevaruri.

Cel care a scris pasajul cu "voi, cari mergeti cu cutezanta pana a da romanilor
uniti numele strain si urat de catolici..." este Alexandru Papiu Ilarian, greco-catolic, fiu de preot greco-catolic.
Inainte greco-catolicii se considearu o biserica separata de BC, doar dupa concordatul din perioada interbelica devin parte a BC. Nu aveau intotdeauna o parere buna despre catolici, mai ales cei nationalisti ii asociau cu Ungaria sau habsburgii. Chiar in istoria BRU de pe site-ul BU, BC a Ungariei e prezentata intr-un mod deloc apreciativ.

Faceti o mare varza si confuzie din termenii catolic, greco catolic, romano catolic, biserica si asa mai departe.

Catalin,
Scurt pe doi,
Tu ai accepta, acum, in zilele noastre, ca preotii din BOR sa fie amenintati si efectiv pedepsiti cu taierea limbilor daca predica/slujesc in romana, recte o limba latina? Caci asta s-a intamplat atunci, in zorii mileniului trecut. Daca iubesti Biserica, atunci ar trebui, intr-o atare situatie, sa pui mana pe arme si sa-i trimiti pe asupritori nitel in dimensiunea Cenusiilor :) ; ar fi un act de credinta materializata, vorbind acum serios. Asa face/se presupune ca face un barbat credincios. Evident, e greu sa gasesc dovezi in limba romana despre acele evenimente (ghici de ce!); poate intervin fratii Erethorn sau Mihnea, daca au mai multe/alte surse, si posteaza domniile lor. Zi si tu: cum suna "impartasanie" in slavona: "priciastenie". Oribil! Noi fiind un popor de matrice traco-latina, e normal ca un cuvant de origine latina, din domeniul sfant al credintei, e un shortcut pentru perceptia romanului de rand, spre deosebire de limba aceea greoaie si moarta. "Sfanta Comuniune" suna minunat, caci asta si e: comuniunea cu Domnul, trup si suflet, la modul real. Iar latina NU e moarta: cerceteaza domnia ta cate cuvinte sunt in limbile occidentale, inclusiv germanice, de origine latina.
In acele vremuri tulburi s-a instilat in psihicul colectiv al clerului roman o anume...obedienta fata de factorul politic. Ca orice samanta, fie ea si malefica, aceasta a odraslit si apoi mai tarziu, inflorit, si anume in anii comunismului si ai prezentei demo(no)cratii neoburgheze. Ca si cand Cineva nu ar fi spus foarte clar: "Nu te teme, turma mica..."... Sau: "...Biserica Mea, pe care nici Portile Iadului nu o vor putea birui...".

Păi, dacă limba latină e moartă de mult, înseamnă că eu sunt necrofil...

Domnule, până de foarte curând latina a fost limba Europei. E adevărat, Europă din care Muntenia şi Moldova nu prea au făcut parte, în mare măsură din cauza tutelării lor de A Doua Romă, A Treia Romă, când nu de capuchehaia padişahului de conivenţă cu păpuşa sa, patriarhul ecumenic.

Când spun că latina a fost până de curând limba Europei am în vedere nu numai limba eclezială. Cărţile de filozofie s-au scris în latină. Cărţile de biologie s-au scris în latină. Cărţile de fizică s-au scris în latină. Tratatele de medicină erau latineşti. Auzitără-ţi de Philosophiae Naturalis Principia Mathematica ? Una dintre cărţile scrise de inglezul Newton. Fizician. Protestant. Nicio legătură cu Biserica Catolică. Dar o legătură cu Evropa. Bun, acuma spuneţi-mi şi mie o carte fundamentală de fizică scrisă în slavonă.

Mi se pare ceva total lipsit de sens sa ne contrazicem pe limba folosita din moment ce catolicii au fost exact in aceeasi situatie. Limba latina nu mai era demult limba popoarelor catolice, cu mai mult timp dinainte de folosirea limbii slavone.
Un englez, german sau spaniol nu intelegea mai nimic din slujba pentru ca era in latina. Doar elitele stiau limba latina. Si la noi toate screrile erau in slavona, abia dupa unirea lui Cuza s-a schimbat alfabetul. Cel putin in partile astea slavona era si limba oficiala de cancelarie. Nu protestantii erau suparati ca de ce nu se folosesc limbile nationale in BC? In plus limba e foarte asemantoare limbei slave folosite azi, pe cand cineva care vorbeste o limba provenita din latina nu intelege prea multe din limba latina

Trebuie sa fie si adevarat ce se scrie, sursele greco-catolice nu sunt deloc obiective.
Daca nu ma insel se spune ca Dimitire Cantemir ar fi scris asa ceva. El era un iluminist, partizan al limbii latine in care si-a si redactat lucrarea. Sustine ca la inceput se folosea latina, apoi ca impotrivire la prozelitismul catolic Alexandru cel Bun a introdus slavona. In zilele noastre nu mai e valabila aceasta teorie, sau cel putin nu are o baza.
In legatura cu persecutiile si limba, trebuie sa-i intrebati pe protestanti ce spun ca s-a intamplat cu cei ce vroiau sa traduca in limbile nationale Bilbia.
Iar asta cu dispretuirea limbii sau a cuvintelor din slava sunt satul, am intalnit la multi greco-catolici unii trecand apoi si al dispretuirea istoriei romane si apoi a romanilor. Un fel de fanatism.

Catalin,
Explica-mi si mie cum de in Rzeczpospolita intemeiata la Lublin, aka Polono-Lituania medievala, cam tot omul cu fie si o sfoara de pamant, cu exceptia serbilor si robilor tigani sau prizonieri de razboi de la tatari sau rusi, stiau latina? tu ai citit Potopul de Sienkiewicz? Sau Razvan si Vidra de Hasdeu? Daca da, nu ai vazut acolo o folosire aproape obsesiv de snoaba (ca in zilele noastre a limbii engleze) a limbii latine? Cum crezi ca intelegeau sleahticii slujbele in latina? Bineinteles ca aveau o cunoastere adanca a acestei limbi "moarte". Mutatis mutandis, crezi ca in familia boierului roman X, comis sau paharnic, se vorbea scarboasa limba slavona? Vreau sa zic, in locul limbii romane. Ii zic asa, pentru ca efectiv, pentru urechi latine, suna, vorba unui ex-prim-ministru al Romaniei neoburgheze, "ca d...". Sincer.
Dovada? E deopotriva istorica si psihologica. La noi, slavonomania a disparut preucm un cosmar, nelasand urme in habitudinile verbalizante ale oamenilor "de rand", in timp ce folosirea latinei de oamenii macar si sumar instruiti in Apus si Republica Polono-Litvana a continuat, in ciuda cotiturilor bine regizate ale istoriei de dupa 1789, precum o maree in niste pesteri subacvatice. Cu alte cuvinte, simtul estetic si lingvistic al poporului nostru a receptionat slavona ca pe un fel de moda stupida, impusa inutil si sangeros pe deasupra. O fi fost Cantemir poponar si rosicrucian/mason, dar iti dai seama ca tocmai fiind in jegoasele cercuri asa-zis inalte, avea acces la informatii nu zic secrete, cat nitel cam ocultate pentru uzul "profanilor", despre adevarata istorie a acestor plaiuri.
Si, daca slavona ar fi fost asa adanc inradacinata in obiceiurile de comunicare si modalitatile de instruire ale poporului nostru, atunci cum de romana era deja o limba evoluata la data la care protipendada a abandonat greaca, trecand la limba franceza? NU franceza ne-a latinizat limba, si o stii si tu. Si nu am nimic cu limbile slave. Poloneza, rusa, sarba, ceha, imi plac. Slavona era insa chiar o limba tanara atunci, si nefinisata, greoaie si "zgaria"auzul unui latin. Folosesc, uneori, o customizatie poloneza de linux, un Debian Instabil/"Sid", si in ciuda alegeri limbii romane la instalare, meniul a ramas cam 60% polonez. Crezi ca mi-e scarba? La urma urmei, e limba in care traiesc fericitii posesori ai manastirii Jasna Gora si a icoanei facatoare de minuni a Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, aflatoare acolo, la Czestochowa...

Dar pe asta cu Dimitrie Cantemir homosexual de unde ati scos-o?

Nu stiati? Nu am la indemana linkul, dar o sa ma interesez, si o sa il postez. Era. Si era si prieten, cam prea intim, cu Petru cel Mare.

"În ziua pogorârii Duhului Sfânt, Petru, care mai înainte tremura din toate fibrele neputinţei omeneşti, acum propovăduia pe Iisus în Ierusalim, în public, cu un curaj extraordinar Fapte (2,14-41; 3,4-26). După cuvântul răscolitor de conştiinţe a lui Petru, se botează 3.000 de inşi. Aceasta este socotită ziua întemeierii Bisericii, prima societate creştină. Aceasta este şi prima predică creştină şi este interesantă fiindcă cuprinde numai elementele fundamentale ale unui simbol de credinţă: Învierea Mântuitorului, Înălţarea la cer, Trimiterea Sfântului Duh, precum şi concluzia practică – cu caracter de Taină – a Botezului.
Iată o predică apostolică, în elemente şi rezultate. Suflarea Duhului Sfânt a topit graniţele de limbă dintre neamuri şi diferenţa dintre clase. Propietatea particulară se schimbă în propietate colectivă benevolă, primul comunism este creştin, intemeiat pe iubirea de oameni şi pe faptul că toţi oamenii sunt fii aceluiaşi Tată, Dumnezeu.
Iată primele rezultate ale propovădurii Apostolului Petru. O activitate prctică, oragnizatorică, transformatoare a bazelor de până aici ale societăţii.
Declaraţia publică a lui Petru, în Templul din Ierusalim, că Iisus este Sfânt şi Drept şi că El este Autorul vieţii, determină pe mai marii templului sa-i tragă la răspundere pe el şi pe Ioan.
În faţa autorităţilor iudaice – negativiste, Petru face apel la raţiunea situaţiei: „Judecaţi şi voi de este drept înaintea lui Dumnezeu, să ascultăm mai mult de voi decât de Dumnezeu? Noi nu putem să nu spunem ce am văzut şi am auzit” (Fapte 4, 19-20).
Iată principiul apostolic al ierarhiei ascultătorilor. Nici o agresiune, nici o tensiune, nici o intimidare. Apostolii erau ferm convinşi de existenţa Duhului Sfânt, fapt ce le dă curajul propovăduirii pe faţă a lui Iisus, o propovăduire pozitivă a creştinismului. La împotrivirile de tot felul ei erau pe deplin liniştiţi că biruinţa ultimă este a lui Dumnezeu, pe care Îl propovăduiesc ei, de aceea nu se prindeau în dialectică (contradictoriu) cu împotrivitorii.
Mai târziu, Sfântul Apostol Pavel va da asigurarea că în ce priveşte ierahia ascultătorilor chiar şi potrivnicii se supun lui Dumnezeu, deşi fără să creadă, deci obiectul predicii este propovăduirea simplă a lui Iisus Histos, Care singur transformă societatea din interiorul ei, încât nu este nevoie de luptă exterioară, ceea ce ar angaja creştinismul într-o mulţime de conflicte inutile şi păgubitoare.
Sinediul îndată ia măsuri, arestează Apostolii. Apostolii reafirmă aceeaşi raţiune simplă a lucrurilor, că ei ascultă mai mult de Dumnezeu, decât de oameni.
Gamaliel, un rabin ponderat din Sinedriu, opreşte Tribunalul Templului de a-i judeca pripit şi condamna la moarte. Apostolii au luat deci bătaie de joarde şi au fost puşi în libertate, cu interzicerea de a mai propovădui pe Iisus. Sfatul cesta anticreştin, fireşte, Apostolii nu l-au putut asculta. Deci, în primele întâlniri ale Apostolilor cu scietatea s-a văzut că creştinii repetă, în mare, viaţa lui Iisus.
Suferinţa pentru Iisus – Sfântul Apostol Pavel va zice: „necazurile pentru Evanghelie” – încep să fie înţelese ca o binecuvântare. Iată cum, din primele zile ale creştinsmului, Duhul Sfânt odrăsleşte în propovăduitori săi, Apostolii, duhul jertfei de sine. Moartea cu care îi ameninţau potrivnicii, nu mai este o temere, din simplul motiv că moartea a fost biruită de învierea lui Iisus.
Aşa a plecat creştinismul la câştigarea lumii: silit şi călit de încercări, printre potrivnici, printre ameninţări, dar niciodată acestea nu l-au covârşit. Dumnezeu putea ca să le oprească, dar nu le-a oprit, pentru că acestea ar fi oprit creştinismul. Focul iubirii divine, de dragul Adevărului, între potrivnici se aprinde şi se menţine. Acesta-i paradoxul: creştinismul reînvie în raport direct proporţional cu încercările de a-l stinge.
Tot în primele zile ale Bisericii s-a impus şi caracterul creştinismului ca religie universală – ecumenică – şi nu mai mult naţională. El exprimă în elementele (şi în limbă) fiecărui neam aparte, deşi natura sa este mai presus de toate neamurile. Această lărgire a creştinismului peste graniţele neamurilor i se descoperea lui Petru. În felul acesta, creştinismul apare în istorie ca o nouă energie a păcii între popoare. Pacea este o idee specific creştină şi se condiţionează de obârştia ei divină.
Cu această lărgire a Revelaţiei între toate neamurile – potrivit misiunii apostolice de la Înălţare – va avea să ostenească al doilea Apostol al creştinismului, Apostolul Pavel.
Providenţa – alt element fundamental al creştinismului: conducerea văzută a celor nevăzute – s-a făcut strălucitor înţeleasă prin convertirea unui mare vrăjmaş a lui Iisus cu numele de Saul din Tars.
Cine se putea prinde mai bine (în luptă) cu păgânii şi cu toată cultura elenă, decât unul ce fusese vrăjmaş de militant împotriva noi religii. Saul cunoştea creştinismul, însă ca potrivnic, ca un încredinţat cu autoritatea de a-l nimici. Dar socotelile lui Dumnezeu sunt mai presus decât socotelile omului. Vrăjmăşia neamurilor trebuia biruită de un vrăjmaş de moarte al creştinilor, convertit în „Apostolul neamurilor”. Iar ca o ironie a situaţiei – ca să nu zic a Providenţei – această convertire a lumii greco-atine s-a făcut sub protecţia cezarului, pe care Pavel a invocat-o ca cetăţean roman (Fapte 22,25) îpotriva conaţionalilor săi iudei, care s-au întărit cu jurământul şi cu greva foamei (Fapte 23, 12) ca să-l omoare pe Pavel (unii sunt de părere că Pavel a sfârşit asasinat de iudeii aceştia din Roma).
În faţa Areopagului Atenei, Providenţa n-a trimis un ins întâmplător, ci un om pregătit. Saul era cel mai bun elev al lui Gamaliel – cel mai învăţat rabin al iudaismului, şi totodată bine instruit în cultura elenă a timpului. Convertirea lui Saul n-a fost convertire din nimic ci convertirea unui instruit de la o ideologie veche la o concepţie nouă.
Iar la Roma, Providenţa a trimis pe Apostolul Pavel un cetăţean roman, care va avea să precizeze poziţia creştinilor faţă de împrejurările ostile create de conaţionalii săi iudei.
Creştinismul, la obârşia sa, a fost protejat de stăpânirea romană împotriva prigoanei iudaice. Acest fapt a determinat stăpânirea să facă deosebirea între iudaism şi creştinism. Mai pe urmă iudeii, care erau răspândiţi în tot imperiul roman, au asmuţit stăpânirea romană îpotriva creştinilor, scornindu-le vina că aceştia uneltesc împotriva statului, împotriva Cezarului, reeditând pretutindeni ameninţările din curtea lui Pilat. Cu aceste sforării ale vicleşugului şi urii, iudeii căutau să antreneze autoritatea romană în planurile lor antireştine. Mincinoasa lor prietenie cu Cezarul însă le-a atras expulzarea lor din Roma, la anul 50-52.
În această atmosferă deopotrivă ostilă atât iudeilor cât şi creştinilor, fiindcă se închinau Împăratului altei împărăţii şi nu împăratului roman, Pavel, iudeu şi ceştin, Cere să fie judecat tocmai de Cezarul, potrivit dreptului roman şi cetăţeniei sale romane. Astfel, în primăvara anului 61, după multe peripeţii pe mare, sub escortă, ajunge la Roma. Aici este menţinut sub stare de arest, în lanţuri, deşi „Adevărul nu ştie de lanţuri”, tot ca o Providenţă. Căci, de n-ar fi fost păzit de autoritatea romană, cei 40 de iudei, care-i juraseră moartea, l-ar fi omorât, zădărnicindu-i misiunea. Arestul său de doi ani a fost uşor, mai mult un domiciliu forţat, căci avea voie să primească pe creştinii comunităţii din Roma şi să scrie pastoralele sale în Orient.
În altă ordine de idei, petrecerea lui Pavel în Roma clatină serios ipoteza episcopatului de 25 de ani a lui Petru la Roma. Existenţa lui Petru nu este pomenită în nici o epistolă paulină trimisă în Răsărit, ceea ce este absolut inadmisibil pentru un apostol ca Pavel, dacă Peru ar fi existat cu adevărat la Roma.
Faptul că Pavel scrie „din lanţuri”, că mai apoi avea să guste şi cea de-a doua captivitate sub Nero, este foarte grăitoare pentru poziţia clasică a creştinismului faţă de Cezar, ca reprezentant al autorităţii lumii acesteia.
Apostolul Pavel tâlcuieşte autoritatea lumii acesteia ca provenită din autoritatea lui Dumnezeu, şi cine se împotriveşte stăpânirii, lui Dumnezeu se împotriveşte. Reacţionismul este un păcat, este o atitudine fals religioasă. Din acest motiv, creştinii trebuie să dea ascultare Cezarului, să se roage pentru el, şi să-şi plătească dajdia. Supunerea faţă de stăpânire este din raţiuni divine: din iubire universală de oameni şi nu din oportunism sau frică...
Între concepţia romană despre lume şi om şi concepţia creştină erau deosebiri ireductibile. Totuşi predica Sfântului Pavel nu este agresivă. Acesta este şi un normativ şi imperativ apostolic: neagresivitatea...
Creştinismul nu are temelie omenească – vreun apostol – ci divinitatea Întemeietorului confirmată definitiv de Sfânta Sa Înviere. Pe învierea lui Iisus, pe faptul că Iisus are o realitate vie, unică, şi în categoriile lumi acesteia cât şi în afara ei, se motivează toată zdroaba apostolică a lui Pavel şi cei 40.000 km pe care i-a făcut în condiţiile de atunci pentru Hristos, sensul şi destinul vieţii sale.
Numai realitatea mai presus de evidenţă a lui Iisus în viaţa sa a putut să-i deea curajul să înfrunte fără vreo opoziţie măcar, bătaia câtă a mâncat-o, ostenelile, grija bisericilor, primejdiile pe uscat, pe mare şi între fraţii mincinoşi, şi tot aceeaşi viaţă a lui Iisus într-a sa l-a făcut să-şi poarte cu demnitate lanţuile şi să nu vadă în ele o piedică a Adevărului...

continuare....

"Iisus n-a provăduit vreun sistem monetar, n-a adus vreo anumită formă de guvernământ a lumii, n-a condiţonat mântuirea de modurile posibile de propietate, n-a arătat pe necredincioşi ca piedică de mântuire, pentru cine vrea să-L urmeze, drept aceea Iisus nu poate fi implicat apărător sau potrivnic nici unora din acestea.
Creştinismul înţeles în adâncurile sale, aşa cum l-a adus Iisus şi cum l-au înţeles apostolii Săi, e o concepţie revoluţionară de adânc al fiinşei omeneşti şi nicidecum o doctrină reacţionară de exterior.
Făptura cea nouă, sădită în noi, nu face motive de vrajbă cu nici o stăpânire de pe lume pe nici una dintre problemele posibie ale lumii acesteia.
Soboarele Ecumenice nu s-au ocupat decât de problema conştiinţei exacte a mântuirii.
Nici o putere de pe lume nu te împiedică de-a trăi pe Iisus în viaţa ta de pământean – dacă eşti destoinic să-L urmezi şi ai dragostea care covârşeşte toată mintea, ci dimpotrivă toate te ajută. Aceasta-i lucrarea creştinismului în lume, adâncirea (aducerea) fiinţei omeneşti de la periferia mereu cutremurată vremelniciilor la obârştia şi destinaţia ei divină".

Doresc să subliniez aceasta idee care este prezentată în textul de mai sus:

În altă ordine de idei, petrecerea lui Pavel în Roma clatină serios ipoteza episcopatului de 25 de ani a lui Petru la Roma. Existenţa lui Petru nu este pomenită în nici o epistolă paulină trimisă în Răsărit, ceea ce este absolut inadmisibil pentru un apostol ca Pavel, dacă Peru ar fi existat cu adevărat la Roma.