Fani ,caderile sunt de la cel rau ,dar unii sfinti ,intr-o perioada finala a vietii lor nu mai erau ispititi.
Am citit despre sf.Nifon al Constantiei ca nu mai avea ispite ,deci nu mai putea fi vorba de caderi in cazul lui.
A dori sa fii sfant mi se pare prea mult ,eu o vad ca pe o cadere in inselare.
Sa ne opunem pacatului ,sa il dezradacinam din noi si Dumnezeu va vedea daca am ajuns la masura sfinteniei.

despre sfintenie
 

Inainte de a ne impartasi ,ultima cantare este asa:

Sfintele Sfintilor...

Adica Impartasania se va oferi celor sfinti,celor care se vor impartasi...

Ce concluzie trag eu de aici ....Ca in momentul cand ne spovedim ,cu smerenie,cu pocainta si eventual(mai rar din pacate) cu lacrimi,atunci noi ne apropiem de sfintenie..

Daca de exemplu am muri in ziua in care ne-am impartasit,cu vrednicie,atunci am ajunge direct in rai...

Bineinteles ca in sfintenie sunt grade,nu vom ajunge la masura marilor teologi si nici a calugarilor ravnitori etc,insa suntem in stare sa atingem sfintenia..

Si multi parinti chiar romani,spun ca a ne sfinti este o datorie,o porunca...

Lucru ce il spunem si il cerem si noi zilnic in rugaciune Tatal Nostru(sfinteasca-se Numele Tau---in noi)..

Se poate, sigur, ca unii sa nu mai fi fost ispititi.. Subiectul ma depaseste, e drept...
Cat despre dorinta de a deveni sfinti, este chiar o porunca: "Fiti sfinti, asa cum Tatal meu este sfant". Tot crestinul este chemat la sfintenie.
Ca mai avem mult pana acolo, e altceva.

Sa nu uitam ca in biserica primara, crestinii se numeau intre ei sfinti. Iar sfintenia, se cunoaste dupa roade (fapte). Noi, de cele mai multe ori, nu mai apucam sa dam rod, pentru ca ne "uscam" din cauza multimii pacatelor.

Nu inteleg mesajul tau!
Traim vremuri grele,dar putem sa devenim sfinti..Nu ai citit ca pentru cei din urma crestini,chiar daca vor avea mai putine fapte decat primii crestini,vor fi mari in imparatia cerurilor? De ce? Pentru ca Dumnezeu tine cont si de circumstantele in care traiesti....

E bine sa ne consideram pacatosi,pentru smerenie,dar sa nu deznadajduim in a ajunge pe treapta sfinteniei!

Primii crestini de fapt nu se numeau intre ei sfinti pentru ca ajunsesera toti indumnezeiti (sau pe aproape), ci prntru ca erau in comuniune, prin Impartasanie, cu Dumnezeu care singur este Sfant.
De fapt asta inseamna Sfintele, sfintilor: darurile sfinte sunt pentru cei ce se sfintesc prin ele.

Deci prin Impartasanie ne apropiem de sfintenie!Ne sfintim!

Da!
De asta - si aici revenim in sfarsit la topic - este bine sa ne impartasim des (cu constiinta, desigur). Sa nu pierdem contactul cu Cel ce singur este sfant.

Asa e! Sa dea Dumnezeu,ca in aceste vremuri grele,sa intelegem ca o solutie este impartasirea deasa,pentru ca sa ne intareasca in drumul spre Hristos!

Pentru ca in zilele noastre nu mai avem exemple dupa care sa ne luam,sunt foarte smintitoare,si funia cu care ne putem lega de Hristos este Trupul Si Sangele Lui...

Bineinteles si rugaciunea,dar asta este o discutie pentru alt topic!

Primii crestini erau numiti sfinti, caci se sfinteau prin botez. Dar de la a fi botezat si pana la indumnezeire, e o diferenta mare. Sa ne amintim, ca ei dupa botez erau gata sa moara pentru credinta lor. Cati botezati astazi sunt gata sa-si dea viata pentru credinta? Sfintenia este si ea gradata, in functie de aportul credinciosului. De aceea nu putem pune pe aceeasi treapta pe cel botezat, adica sfintit prin botez, cu cel indumnezeit, adica ajuns la contopirea cu Dumnezeu, de la Care primeste si harisme, in viata fiind inca.